7. /21 FEBRUARIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CĂNT
TEODOR TEODORESCU
| Teodorescu Teodor, (1876-1920) | |
| Biog/Act.note | Compozitor şi dirijor român |
| Sopran şi baritorn în Corul Mitropolitan din Iaşi (1896-1899). Dirijor al Asociaţiei Corale Aurora din Iaşi (1895-1896). Fondator şi dirijor al Corului Asociaţiei Profesorilor Secundari din Galaţi (1906-1908). Dirijor al Corului Bisericii Sf. Spiridon din Iaşi. Preşedinte şi dirijor al Corului Societăţii de Gimnastică, Sport şi Muzică din Iaşi. A desfăşurat o bogată activitate didactică. A cules folclor şi melodii psaltice vechi |
CONSTANTIN SILVESTRI
| Constantin Silvestri | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  București, România |
| Decedat | (55 de ani)[3][4][5][6] Londra, Anglia, Regatul Unit |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Regatul Unit.svg){kind=small} România Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei |
| Ocupație | compozitor dirijor profesor universitar[*] pianist |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Gen muzical | muzică clasică |
| pian | |
Modifică date / text  | |
Constantin Silvestri (n. ,[1][2] București, România – d. ,[3][4][5][6] Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost un dirijor, compozitor și pianist român, stabilit în Anglia din 1957 și naturalizat ca cetățean britanic din 1967.
Studii[modificare | modificare sursă]
Începe studiul pianului din copilărie. Ulterior studiază la Conservatorul din București, cu Mihail Jora (compoziție) și cu Florica Musicescu (pian). Ca dirijor a fost un autodidact.
Cariera artistică[modificare | modificare sursă]
La vârsta de zece ani debutează ca pianist. Ca dirijor debutează în 1930, la vârsta de 17 ani, alături de Orchestra simfonică a Radiodifuziunii din București, dirijând o compoziție proprie, Preludiu și fugă (Toccata).
În 1935 este distins cu Premiul de compoziție George Enescu. În același an, Constantin Silvestri devine Director muzical al Operei Române. În perioada postbelică este numit Director al Filarmonicii din București, în 1953. Deține ambele funcții până în 1956. În 1958 dirijrează premiera românească a operei Oedip de George Enescu, la Opera Română din București. În 1959 emigrează în Anglia, unde se va stabili la Bournemouth, primind cetățenie britanică în 1967.
Februarie 1957 marchează debutul său dirijoral în Anglia, la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra și al Orchestrei "Philarmonia". Înregistrează un succes imediat, fiind reangajat chiar în aceeași stagiune. Ulterior susține concerte în Germania, Elveția, Italia și Olanda. Primele înregistrări efectuate la Paris îi aduc Marele Premiu al Discului al Academiei "Charles Cross".
În 1961 este numit dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Bournemouth (Anglia), la pupitrul căreia va rămâne până la sfârșitul vieții. Întreprinde numeroase turnee, dirijând în principalele centre muzicale din Europa, precum și în Japonia, Australia și America de Sud.
Moartea prematură a lui Constantin Silvestri, survenită într-un spital londonez, în 1969, ca urmare a unui cancer, a lăsat un gol în lumea muzicală internațională.
Cariera didactică[modificare | modificare sursă]
În perioada 1948-1956, Constantin Silvestri a predat la Conservatorul din București, unde a creat o valoroasă clasă de dirijorat. Printre studenții săi se numără dirijorul Sergiu Comissiona.
Creație muzicală originală[modificare | modificare sursă]
Compozițiile sale includ lucrări simfonice și muzică de cameră pentru diferite instrumente.
Discografie[modificare | modificare sursă]
Discografia lui Constantin Silvestri este impresionantă, însumând peste o sută de înregistrări în fruntea marilor orchestre din lume.
- Silvestri - BBC Legends, 2007 (Constantin Silvestri la pupitrul Orchestrei Simfonice din Bournemouth)
Constantin Silvestri: Preludiu și Fuga - Filarmonica Oltenia - Gian Luigi Zampieri
Constantin Silvestri (1913-1969): Romanian dances from Transylvania (1929)
Constantin Silvestri - Suita a treia pentru pian op. 6 nr. 1
PASCAL BENTOIU
| Pascal Bentoiu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  22 aprilie 1927, BucureștiBucurești, România |
| Decedat | 21 februarie 2016, București București, România |
| Căsătorit cu | Annie Bentoiu |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | compozitor, muzician, muzicolog |
| Activitate | |
| Gen muzical | operă |
| Modifică date / text | |
Pascal Bentoiu (n. ,[1][2][3] București, România – d. ,[4][3] București, România) a fost un compozitor, muzician și muzicolog român, doctor honoris causa al mai multor universități din țară și străinătate.[5][6]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Studii[modificare | modificare sursă]
A studiat compoziția în particular cu Mihail Jora. A urmat cursurile Facultății de Drept din București (1945 - 1947) și apoi s-a înscris la Conservatorul din București (în septembrie 1947) însă nu a putut continua studiile din cauza taxelor exorbitante stabilite de regimul comunist pentru copiii personalităților din România interbelică.
Activitate[modificare | modificare sursă]
După o perioadă în care a activat ca cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor din București (1953-1956), Pascal Bentoiu s-a dedicat în întregime vocației de compozitor. A fost secretar al Secției de muzică simfonică, muzică de cameră și operă din cadrul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1968-1973), fiind primul președinte al acesteia ales după Revoluția română din 1989. Pascal Bentoiu a făcut parte din jurii ale unor concursuri de prestigiu.
Pascal Bentoiu a fost cel mai reputat expert în muzica compozitorului român George Enescu. A analizat toate lucrările acestuia și a completat unele dintre partiturile rămase neterminate: Simfoniile nr. 4 și 5, poemul simfonic Isis, Trioul cu pian în la minor. Este autorul celei mai importante cărți referitoare la opera muzicală a lui George Enescu, Capodopere enesciene (tipărită și în limba engleză, în Statele Unite ale Americii, și în limba germană, în Germania).
În calitate de muzicolog, Pascal Bentoiu a scris mai multe cărți, zeci de articole și studii în revistele de specialitate, a participat la sute de emisiuni de radio și de televiziune. A susținut zeci de conferințe, prelegeri, cursuri de măiestrie, în țară și în străinătate.
Muzica lui Pascal Bentoiu[modificare | modificare sursă]
Trăsături generale[modificare | modificare sursă]
Muzica sa este lirică și colorată, se inspiră din resursele folclorului românesc, precum și din muzica serială și din alte tehnici contemporane. Este un compozitor cu un limbaj rafinat, modern, dar axat pe valorile expresivității muzicii, având tangențe cu neoromantismul. Pascal Bentoiu explorează zonele tonalului, modalului, se bazează pe rigoarea construcției, uneori pe idei programatice. Multe dintre lucrările sale se grupează în cicluri (Cvartetele de coarde nr. 3–6, Simfoniile nr. 6-8).
Bentoiu a compus trei opere, opt simfonii, patru concerte, șase cvartete de coarde, precum și sonate și șase cicluri de melodii. Opera sa Hamlet, terminată în 1974, a fost premiată pe plan internațional și a fost reprezentată în premieră mondială în Franța, la Marsilia. Opera Amorul doctor beneficiază de o înregistrare specială realizată de Radio BBC 3 și de Radio ORTF Paris. Opera Jertfirea Ifigeniei a fost prima creație din categoria opere radiofonice scrisă de un român și a primit Premiul "Italia" al Radiodifuziunii italiene. Trilogia simfoniilor Culori, Imagini și Volume relaționează muzica cu celelalte arte, respectiv pictura, arhitectura și literatura.
Distincții[modificare | modificare sursă]
Este doctor honoris causa al mai multor universități din țară și din străinătate (dr.h.c.mult.), printre care Universitatea Națională de Muzică București, Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași, Academia de muzică "Gheorghe Dima" din Cluj, Central College Pella, Iowa, S.U.A.. A primit numeroase premii și distincții naționale și internaționale, decorații ale statului român. Printre acestea Premiul de Stat (1964), Premiul internațional "Italia" al Radioteleviziunii Italiene (RAI) din Roma (1968), Ordinul Meritul Cultural, cls. a III-a, cls. a II-a (1969, 1971), Premiul internațional "Guido Valcarenghi" din Roma (1970), premiile Academiei Române (1974, 1986) și premiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1971, 1975, 1978, 1979, 1980, 1983, 1985, 1987), Premiul Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori ANUC (1992), Premiul revistei "Actualitatea muzicală".
Decorații[modificare | modificare sursă]
- Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (20 aprilie 1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[7]
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[8]
- Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer (2007)
Viață personală[modificare | modificare sursă]
Pascal este fiul avocatului Aurelian Bentoiu[9]; este fratele scriitoarei Marta Cozmin și cumnatul scriitorului Alexandru Miran. A fost căsătorit cu scriitoarea Annie Bentoiu. Fiica lor este soprana și profesoara Ioana Bentoiu, stabilită în Elveția.
Compoziții[modificare | modificare sursă]
Opere[modificare | modificare sursă]
- Amorul doctor, operă comică într-un act, libretul aparține compozitorului, după piesa lui Molière; L’amour médecin, opus 15, 1964, premiera la București, 23 decembrie 1966[10]
- Jertfirea Ifigeniei, operă radiofonică, libret de A. Pop și de Pascal Bentoiu, după Euripide, opus 17, premiera la București, 20 septembrie 1968
- Hamlet, operă în două acte, libret de Pascal Bentoiu, după tragedia Hamlet de William Shakespeare, opus 18, 1969, premiera absolută la Marsilia, Franța, la 26 aprilie 1974; premiera românească la 26 septembrie 1975, la Opera Română din București
Muzică orchestrală și concertantă[modificare | modificare sursă]
- Simfonia nr. 1, op.16 (1965)
- Simfonia nr. 2, op.20 (1974)
- Simfonia nr. 3, op.22 (1976)
- Simfonia nr. 4, op.25 (1978)
- Simfonia nr. 5, op.26 (1979)
- Simfonia nr. 6 „Culori”, op.28 (1985)
- Simfonia nr. 7 „Volume”, op.29 (1986)
- Simfonia nr. 8 „Imagini”, op.30 (1987)
- "Eminesciana III", concert pentru orchestră, op. 23 (1976)
- Poemul simfonic „Luceafărul”, op. 7, după Mihai Eminescu (1957)
- Suita simfonică „Imagini bucureștene”, op. 10 (1959)
- Suita ardelenească, op. 6 (1955)
- Uvertura de concert, op. 2 (1948)
- Concertul pentru pian și orchestră nr. 1, op. 5 (1954)
- Concertul pentru pian și orchestră nr. 2, op. 12 (1960)
- Concertul pentru vioară și orchestră, op. 9 (1958)
- Concertul pentru violoncel și orchestră, op. 31 (1989)
Muzică de scenă[modificare | modificare sursă]
Pentru următoarele piese de teatru:
- Nunta lui Figaro (Beaumarchais)
- Fântâna Blanduziei (Alecsandri)
- Femeia îndărătnică (Shakespeare); de același autor Doi domni din Verona, Romeo și Julieta, Poveste de iarnă, Hamlet, Visul unei nopți de vară
precum și pentru alte piese, de alți autori (Eschil, Euripide, Camus, Rostand ș.a.)
Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]
- Sonata pt. pian, op. 1 (1947, revizuită în 1957)
- Sonata op. 14 pentru vioară și pian (1962)
- Cvartetul de coarde nr. 1, op. 3 (1953)
- Cvartetul de coarde nr. 2 „al consonanțelor”, op. 19, (1973)
- Cvartetul de coarde nr. 3, op. 27a (1981)
- Cvartetul de coarde nr. 4, op. 27b (1981)
- Cvartetul de coarde nr. 5, op. 27c (1982)
- Cvartetul de coarde nr. 6, op. 27d (1982)
Lieduri[modificare | modificare sursă]
- „Patru cântece pe versuri de Șt.O. Iosif”, op. 4 (1953)
- Trei sonete (Mihai Eminescu), op. 8 (1958)
- Cinci cântece (Nina Cassian), op. 11 (1959)
- Patru cântece (Mihai Beniuc), op. 13 (1961)
- „Flăcări negre” (Alexandru Miran), op. 21 (1974)
- „Incandescențe” (Alexandru Miran), op. 24 (1977)
- „Gelozie” (George Topîrceanu)
Cărți[modificare | modificare sursă]
- Imagine și sens (Editura Muzicală, București, 1971, ed. 2/1973, versiune franceză 1979)
- Deschideri spre lumea muzicii (Editura Muzicală, București, 1973)
- Gândirea muzicală (Editura Muzicala, București, 1975)
- Capodopere enesciene (Editura Muzicala, București, 1984)
- Breviar enescian (Editura UNMB, București, 2005)
- Opt simfonii și un poem (Editura UNMB, București, 2007)
- Masterworks of George Enescu. A Detailed Analysis. Translated by Lory Wallfisch. (Scarecrow Press, Lanham, Maryland, 2010)[11]. Versiunea în limba engleză a volumului „Capodopere enesciene”.
- George Enescu: Meisterwerke – Pascal Bentoiu, Frank & Timme, Berlin, 2015. Traducere de Larisa Schippel și Julia Richter a volumului „Capodopere enesciene”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu