9. /9 FEBRUARIE 2022 - TEATRU/FILM
MIRCEA RADU IACOBAN
| Mircea Radu Iacoban | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (81 de ani)  Iași, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | scriitor dramaturg |
| Limbi | limba română |
| Note | |
| Premii | Ordinul Național „Serviciul Credincios” Ordinul Meritul Cultural |
Modifică date / text  | |
Mircea Radu Iacoban (n. 19 februarie 1940, Iași) este un scriitor, dramaturg, prozator și scenarist român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Mama sa, Maria Iacoban, era învățătoare și scria poezie pe care o publica în revistele vremii, printre care și „Iașul literar”. Tatăl său, Alexandru Iacoban, era jurist dar și artist plastic amator care a avut expoziții de pictură în orașele Moldovei.[1]
A absolvit liceul la Suceava, după care, în 1962, Facultatea de Filologie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași.[2]
- Între 1961-1966 a lucrat la Studioul Radio din Iași, întâi crainic i și redactor, apoi la Radio București..
- În perioada 1966-1970 a fost secretar general de redacție la revista Cronica.
- În 1969 a fost numit director al Editurii "Junimea", din Iași.
- Între 979-1990 a avut funcția de director al Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Iași.
- În perioada 23 noiembrie 1979-22 decembrie 1989 a fost membru supleant al CC al PCR.
- A fost secretar al Asociației scriitorilor din Iași între anii 1971-1989.
- După 1990, a fost o perioadă corespondent de front la Chișinău, ca trimis al ziarului bucureștean „Românul”, pentru a scrie despre conflictul din Transnistria.[1]
- Între 1994-2004, Director al Teatrului „Luceafărul” Iași.
- Redactor șef al revistei „Cronica veche”.(din 2018).
Activitate profesională[modificare | modificare sursă]
- Director al Editurii Junimea (1969-1979)
- Director al Teatrului Național din Iași (1979-1990)
- Director al Teatrului "Luceafărul" (1994-2006)
- Secretar al Asociației scriitorilor din Iași (1971-1990)
Scrieri[modificare | modificare sursă]
Volume de proză, teatru, publicistică:
- "Estudiantina" - 1962
- „Nedumerit în Atlantida” - 1968
- „Cu microfonul în buzunar” - 1969
- „Lumea într-o picătură” - 1971
- „Altfel despre sport” - 1972
- „Din Azore în Antile” - 1973
- „Sâmbătă la Veritas” - 1971
- "Departe" - 1974
- „Sonnabend im Veritas” (Berlin,1974)
- „Razna prin trei continente”- 1977
- „Reduta și șoarecii” - 1977
- „Daleci” - Sofia, 1978
- „Begunci” - Beograd 1978
- „Oastea oștilor” - 1980
- „Klopotliwi Swiadek” - Varșovia 1980
- „Martor” - 1981
- „Noaptea” - 1981
- „... și alte piese” - 1985
- „Puterea ingrată la români” - 1990
- „O cronică a Basarabiei” vol.I - 1995
- „O cronică a Basarabiei” vol.II - 1999
- „Potcoave pentru purici” - 2000
- „Uimiri” - 2001
- „Noaptea asta nu câștigă nimeni - 2002
- „Cercul” - 2002
- „Grădina lui Dumnezeu” - 2004
- „Să vezi și să nu crezi” - 2006
- „Printre cărți” - 2009
- „Pompe funebre” - 2010
- „Printre alte cărți” - 2012
- „Căminarul” - 2012
- „Zece ani de foc” - 2012
- „Teatru și iar teatru” (Opera Omnia)- 2012
- „Trăim o sigură dată” - Jurnal 2004-2014, Ed. Junimea, 2015
- „I-am zărit printre cuvinte” (2019)
- Prezent! (Jurnal, vol. II, 2020)
- „Razna prin patru continente” (2019)
- „Hardughia” (2021)
Scenarii[modificare | modificare sursă]
- Totul pentru fotbal (1978)
- Un bulgăre de humă (1990) - în colaborare cu Nicolae Mărgineanu
- "Escapada", "Am o idee" ș.a.
- Piese de teatru jucate pe toate scenele din România și la teatre din străină tate(Ein Sonnabend im Veritas” la Teatrul Național German din Weimar ș.a.)
Scena, Călin Ciobotari, invitat Mircea Radu Iacoban, Din istoria naționalului ieșean
ANA IURIEV
| Ana Iuriev | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (77 de ani) Bravicea, raionul Călărași, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus |
| Cetățenie | URSS[*] |
| Ocupație | regizoare de film |
| Activitate | |
| Alma mater | Institutul de Cinematografie Gherasimov |
| Modifică date / text | |
Ana Iuriev (n. , Bravicea, raionul Călărași, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus) este o regizoare de film din Republica Moldova.
În anii 1965-1969 era asistent de regizor. A urmat cursurile facultății regie film documentar a Institutului de Cinematografie din Moscova (actualmente Institutul de Cinematografie Gherasimov) în anii 1970-1974, unde a fost studentă a Liei Derbîșeva. După studii a început să regizeze filme documentare la studioul Moldovafilm. A realizat mai multe schițe cinematografice, majoritatea în colaborare cu soțul său, operatorul A. Iuriev.
Filmografia Anei Iurieva include documentare, filme pentru copii și alte opere:
- 1973: Aici au fost rîpi
- Ruta de onoare
- 1974: Un kilometru de drum
- Stăpînii pămîntului
- Bine ați venit
- 1975: Toate încep din copilărie
- Nuvela pîinii
- Cea mai scurtă lecție
- 1976: Vin copiii la teatru
- Naturi active
- 1978: Ce ți-i și cu Liza asta!
- Elena Strujuc
- Etaje de-asupra orașului
- 1979: Fluieraș
- 1982: Măria sa, Femeia!
- Speranța
- 1983: A păstra și a înmulți
- 1984: Meditații despre pîine
- Ascultă chemarea viitorului
- 1985: Cum îți este numele, „Surule”?
- 1986: Sub tăișul iataganului
- 1987: Vatra fără leagăn
- 1988: Nedumerirea lui moș Gheorghe
- 1989: Cîteva interviuri după tragedie
- Fluierul lui Dumitrița
Cel puțin șase din filmele enumerate au fost premiate la diferite festivaluri republicane și internaționale. Ana Iurieva a fost distinsă cu titlul emerit „Maestru în Artă” în anul 1994.[1]
OFELIA POPII
| Ofelia Popii | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ofelia Popii |
| Născută | 9 februarie 1978 |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actriță |
| Premii Gopo | |
| Cea mai bună actriță (2015) | |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Ofelia Popii (n. 9 februarie 1978, Arad) este o actriță română de film, scenă, voce și televiziune.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A urmat Facultatea de teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Secția actorie, între 1997 și 2001.[1]
Actrița joacă pe scena Teatrului Radu Stanca din Sibiu, unde a jucat în numeroase producții.[2]
Premii, recunoaștere[modificare | modificare sursă]
Ofelia Popii a primit Premiul UNITER de trei ori pentru Cea mai bună actriță, în 2008 (rolul Mefisto din Faust), in 2011 si in 2019 .[3]
Actrița a fost recompensată cu premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal la ceremonia din 2015 pentru rolul Elena Buciuman din filmul Q.E.D., regia Andrei Gruzsniczki.[4]
Operă[modificare | modificare sursă]
Roluri în spectacole de teatru[2][modificare | modificare sursă]
- „Vorbiți tăcere? / Sprechen Sie Schweigen?”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, 2017
- „Sărbători fericite”, după textele lui Neil LaBute, regia: Cristian Juncu, 2016
- „Oameni obișuițil”,un specatcol de Gianina Cărbunariu- rol: multiple roluri, 2016
- „Nathan înțeleptul”, după Gotthold Ephraim Lessing, regia: Armin Petras, 2015
- „Lecția”, de Eugène Ionesco, regia: Mihai Măniuțiu – rol: eleva, 2015
- „Oidip”, de Sofocle, regia: Silviu Purcărete, 2014 – rol: Antigona, Iocasta, 2014
- „Solitaritate”, un spectacol de Gianina Cărbunariu – roluri multiple, 2013
- „Maestrul și Margareta”, de Mihail Bulgakov, regia: Zoltán Balázs, – rol: Margareta, 2013
- „Platonov”, de A. P. Cehov, regia: Alexandru Dabija, – rol: Sophia Egorovna, 2012
- „Călătoriile lui Gulliver”, exerciții scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, regia: Silviu Purcărete, 2012
- „Ultima zi a tineretii”, după Tadeusz Konwicki, regia: Yuri Kordonsky, &ndah rol: Cecilia, 2011
- „Imi place cum mirosi”, de Neil Simon, regia: Șerban Puiu, – rol: Sophie Rauschmeier, 2011
- „D’ale Carnavalului”, de I. L. Caragiale, regia: Silviu Purcărete, – rol: Mița Baston, 2011
- „Felii” regia: Lia Bugnar, one woman show – Margareta, Ela, Clea, Edith, Doctorita, Bella, Nmbamira, 2010
- „Berlin Alexanderplatz”, de Alfred Döblin, regia: Dragoș Galgoțiu, – rol: Mietze, 2010
- „Breaking the waves sau Viața binecuvântată a lui Bess”, de Lars von Trier, regia: Radu Alexandru Nica – rol: Bess, 2009
- „Auto-Da-Fé”, de Tennessee Williams, regia: Theodor Cristian Popescu – rol: Ea, 2009
- „Love Factory”, de Darko Lukić, regia: Robert Raponja – rol: Nina, 2009
- „Lulu”, de Frank Wedekind, regia: Silviu Purcărete – rol: Lulu, 2008
- „Hamlet”, de W. Shakespeare, regia: Radu Alexandru Nica &ndash rol: Ofelia, 2008
- „Metamorfoze”, după Ovidiu, regia: Silviu Purcărete, 2007
- „Faust”, după J. W. Goethe, regia: Silviu Purcărete – rol: Mefisto, 2007
- „Balul”, după o idee Théâtre de Campagnol, regia: Radu Alexandru Nica, 2007
- „Pescărușul”, de A. P. Cehov, regia: Andrei Șerban – rol: Masha, 2007
- „Vremea dragostei, vremea morții”, de Fritz Kater, regia: Radu Alexandru Nica, 2006
- „Rinocerii”, de Eugène Ionesco, regia: Gábor Tompa – rol: Daisy, 2006
- „Plastilină”, de Vasili Sigariev, regia: Vlad Massaci – roluri multiple, 2005
- „Electra”, după Sofocle și Euripide, regia: Mihai Măniuțiu – rol: Crisotemis, 2005
- „Casa de pe graniță”, de Slawomir Mrozek, regia: Gábor Tompa – rol: Soția, 2005
- „Cerere în căsătorie”, de A. P. Cehov, regia: Robert Raponja – rol: Natalia Stepanovna, 2005
- „Hamlet în sos picant”, de Aldo Nicolaj, regia: Robert Raponja – rol: Inge, 2005
- „Derby”, spectacol de improvizație, regia: Alexander Hausvater, 2005
- „Nora”, de Henrik Ibsen, regia: Radu Alexandru Nica – rol: Linde, 2004
- „Trei surori”, de A. P. Cehov, regia: Anca Bradu –- rol: Natașa, 2004
- „Gândacii”, adaptare scenică după Stanislaw Ignacy Witkiewicz, regia: Gábor Tompa, 2003
- „Cumnata lui Pantagruel”, regia: Silviu Purcărete, 2003
- „Experimentul Iov”, după Vechiul Testament, regia: Mihai Măniuțiu – rol: Îngerul lui Iov, 2003
- „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, regia: Florin Zamfirescu – rol: Wanda Serafim, 2002
- „Othello?! ”, de W. Shakespeare, regia: Andriy Zholdak – rol: Câinele morții, 2002
- „Pilafuri și parfum de măgar”, după „O mie și una de nopți", regia: Silviu Purcărete, 2001
- „Canibalii”, de George Tabori, regia: Alexander Hausvater – rol: maiorul Schrekinger,2001
Filmografie[5][modificare | modificare sursă]
- Grand Hotel Victoria (2001), scurt metraj, regia Cristian Cârcu,
- Portrete în pădure (2011), regia Dinu Tănase, în rolul Vera Răducanu,
- Undeva la Palilula (2012), lung metraj, 145 de minute, regia Silviu Purcărete, în rolul Leana Mica,
- Rocker (2013), lung metraj, 90 de minute, regia Marian Crișan, în rolul
- Quod erat demonstrandum (2014), lung metraj, regia Andrei Gruzsniczki, în rolul Eugenia Buciuman,
- Vara s-a sfârsit (2016), lung metraj, regia Radu Potcoavă, în rolul mamei eroului principal, un elev de 10-11 ani,[6]
Round Table Sibiu - invitat Ofelia Popii - 27 septembrie 2017
ROMULUS BĂRBULESCU
| Romulus Bărbulescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Sulina, Tulcea, România |
| Decedat | (84 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | antologator, dramaturg, eseist, romancier |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | Literatura română post-belică, Literatura română contemporană 1963 - 2010 |
| Operă de debut | Constelația din ape |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Romulus Bărbulescu (n. ,[1] Sulina, Tulcea, România – d. ,[1] București, România) a fost un critic literar, dramaturg, eseist, realizator de antologii și scriitor de literatură științifico-fantastică, precum și un actor și scenarist român contemporan. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucuresti, Romulus Bărbulescu a fost cotat, alături de colaboratorul său de aproape cinci decenii, George Anania, ca unul dintre deschizătorii de drumuri în science fiction-ul românesc modern[2].
Viața[modificare | modificare sursă]
Romulus Bărbulescu s-a născut la Sulina în anul 1925. Meseria de marinar a tatălui său a făcut ca familia să își schimbe domiciliul în funcție de traseele sale navale, astfel încât Bărbulescu și-a petrecut copilăria la Constanța și Galați[3]. După moartea tatălui său, survenită pe când avea 16 ani, l-a obligat să renunțe la școală și să practice diverse meserii necalificate pentru a-și întreține familia (hamal, spărgător de lemne, miner, muncitor la abator, etc.)[4]
Fascinat de lumea teatrului, joacă pe diverse scene încă de la vârsta de 17 ani, mai întâi în trupe de amatori, apoi în propria sa trupă, alături de care câștigă câteva premii la nivel național[4]. Bărbulescu se mută la București, unde reia la seral cursurile întrerupte anterior și, în 1950, intră la IATC la secția actorie. După absolvirea institutului în 1954 va juca pe scena unor teatre cunoscute ale vremii, printre care "Ion Luca Caragiale", "Nottara", "Barbu Ștefănescu Delavrancea" sau "Ion Vasilescu", meserie pe care o va practica timp de 34 de ani, până la pensionare[3].
În paralele cu meseria de actor, Bărbulescu a realizat o serie de scenarii radiofonice și de televiziune. Pe plan literar, a devenit unul dintre cei mai importanți scriitori români de science fiction alături de George Anania, într-un cuplu pe care Adrian Rogoz l-a numit "scriitorul bicefal"[5].
Romulus Bărbulescu a decedat pe 9 februarie 2010.
Cariera literară[modificare | modificare sursă]
Romulus Bărbulescu a scris un scenariu de film a cărui acțiune se petrecea în lumea paleontologiei. Dactilografa lui era aceeași cu a unui autor SF, care, ulterior, a publicat o povestire SF despre care Bărbulescu a susținut că fusese plagiată după acel scenariu. A reclamat acest lucru la Adrian Rogoz care, pentru a-l împăca, i-a solicitat o altă idee și i-a făcut cunoștință cu un tânăr scriitor aspirant, George Anania[6][7]. Astfel a luat naștere cuplul de autori SF care avea să fie recompensat cu Marele premiu pentru întreaga activitate literară la Eurocon-ul desfășurat la Fayence, Franța, în anul 1990. Cei doi au fost inspirați de scriitori ruși ca Ivan Efremov și frații Arkadi și Boris Strugațki, sau de scriitorul polonez Stanislaw Lem. Aflați în timpul comunismului, unde criticile aduse societății erau interzise, realitatea alternativă era o bună metaforă și, chiar mai bine, mai sigură.
Între 1958 și 1962, Bărbulescu și Anania au scris 15-20 de scenarii difuzate la radio, înainte de a finaliza romanul plecat de la ideea împărtășită de Bărbulescu lui Rogoz, Constelația din ape (1962). Romanul avea să fie serializat în numerele 174-179 ale Colecției de povestiri științifico-fantastice, având un efect memorabil asupra cititorilor din epocă[2] și asupra criticii științifice[7].
În 1965 apare Doando, romanul care i-a consacrat[7] și care s-a bucurat de o primire călduroasă din partea cititorilor[3], fiind elogiat și în presa sovietică a vremii[2]. Acesta avea să fie primul roman SF românesc publicat după 1989 de editura Nemira în nou apăruta Colecția Nautilus[8][9], într-o ediție revizuită.
Au urmat alte colaborări de succes ale celor doi autori, dintre care se disting romanele Ferma Oamenilor de Piatră (1969) și continuarea sa, Paralela-enigmă (1973)[2], ambele reeditate după 1989. În perioada 1965-1975, au fost radiodifuzate peste 15 scenarii SF ale celor doi autori.
În anii '80, regimul condus de Nicolae Ceaușescu a preluat controlul asupra cluburilor de fani Anania și Bărbulescu[7]. Romulus Bărbulescu a continuat colaborarea cu George Anania în dramaturgie, realizând împreună cu acesta piesele SF Despărțire la marele zbor și Fântânile, precum și scenariul filmului Mireasma ploilor târzii (1984). Din punct de vedere literar s-a concentrat asupra unor proiecte personale, publicând romanele Catharsis și Încotro curge liniștea?. Cu toate că au apărut sub semnătură proprie, Anania a recunoscut că el și Bărbulescu s-au ajutat reciproc în proiectele personale[7], declarând că "și atunci când apărea pe copertă numai RB sau numai GA, în interiorul cărții erau, de fapt aceiași RBGA"[6].
După înlăturarea comunismului, pus în fața concurenței avalanșei de traduceri din autorii SF occidentali[7], Bărbulescu a mai publicat doar câteva povestiri și nuvele, singur sau în colaborare cu Anania și a început lucrul la un al treilea roman care să completeze trilogia Fermei Oamenilor de Piatră și a Paralelei-enigmă. Din nefericire, a decedat înainte să ducă la bun sfârșit acest proiect.
Tot alături de Anania a editat singurul număr al revistei SF Clipa astrală (1994) și a participat la editarea antologiilor bilingve Nemira 1994 și 1995.
Stil și teme abordate[modificare | modificare sursă]
„Primează tendința construirii, în fundal, a unei societăți idealizate, postverniene, în care forța umanității văzută ca ansamblu este uneori tendențios glorificată. Acțiunea este complexă și câteodată chiar artificial complicată, personajele prezintă structuri psihologice uneori artificiale, dar riguros creionate, iar finalul operelor este vag optimist, subliniind, totuși, încrederea în victoria bunătății și a inteligenței rasei umane.[3]”
Colaborarea dintre Bărbulescu și Anania, chiar și în proiectele individuale, face dificilă tratarea separată a celor doi autori, deși Anania a remarcat la un moment dat că "unul avea propensiune către ideile originale, celălalt către punerea lor, cât mai inspirată, în pagină"[6]. De altfel, rigorile ideologice ale vremii impuneau ca scrierile SF să conțină idei anticipative care să fie conforme spiritului științific[7], trimițând deseori la o abordare excesiv de tehnicistă. Acest lucru avea un impact semnificativ asupra valorii literare a textelor, la care se adăuga și lipsa informației de gen, singurele surse disponibile fiind traducerile masive din autorii sovietici și reeditările periodice ale operelor lui Jules Verne și H. G. Wells[6]. Acest climat a făcut ca primul roman al cuplului Bărbulescu-Anania, Constelația din ape, să fie unul axat în principal pe latura tehnicistă, el beneficiind de patru referate științifice[7]. El avea să aducă în prim plan una dintre temele predilecte ale cuplului: contactul cu civilizațiile extraterestre. Acest contact a fost tratat de-a lungul carierei lor scriitoricești din diferite perspective, printre care se numără:
- contactul direct cu o civilizație muribundă (Constelația din ape, Doando, Statuia șarpelui)
- abordarea perspectivei paleoastronauticii (Statuia șarpelui)
- contactul mijlocit de biounde (Șarpele blând al infinitului)
- contactul direct sau indirect cu diferiți membri ai unor rase galactice (temă prezentă în mai multe povestiri)
Dacă în primele creații tendința a fost de a da o formă umanoidă reprezentanților raselor extraterestre, odată cu maturizarea artistică au intrat în scenă civilizații care au prea puține în comun cu modul nostru de percepție și care, eventual, ajungeau să ia o formă umană pentru o comunicare mai ușoară. De altfel, comunicarea cu aceste rase nu a ridicat probleme în textele celor doi autori, ei apelând mai mereu la câte un element din recuzita SF pentru a facilita acest demers. În plus, în afara unor aluzii prezente în O experiență neobișnuită, relațiile cu toate rasele întâlnite s-au desfășurat sub semnul păcii și colaborării.
O altă temă majoră abordată de cei doi autori a fost legată de domeniul ciberneticii, o știință interzisă în acele vremuri în țările comuniste[7]:
- realizarea unui alter-ego cibernetic al omului, relația dintre cei doi permițând zborul cosmic (Ferma Oamenilor de Piatră)
- calculatorul gigantic care conduce o mulțime de operațiuni și care este capabil să învețe (Paralela-enigmă)
- roboții prezenți ca ajutoare în viața de zi cu zi ("Captiv în inima galaxiei"), uneori sub forma unor gadgeturi tehnologice înzestrate cu rațiune (naveta și centura lui Donar din Paralela-enigmă), alteori preluând controlul societății într-o încercare de protejare excesivă care determină obținerea unor rezultate contrare (Planeta Umbrelelor Albastre)
- nave gigantice dotate cu inteligență, pornite în explorarea universului (Doando)
În afara acestor teme majore, cei doi autori au abordat o serie de alte teme specifice SF-ului, printre ele numărându-se explorarea spațiului cosmic și ceea ce rezultă de aici, anume reacția psihologică umană în fața necunoscutului cosmic, temă pe care Aurel Cărășel - comentând pe marginea romanului Șarpele blând al infinitului - o consideră "cvasidesuetă"[3]. În particular, Bărbulescu a atins și tema mutațiilor biologice, realizată cu ajutorul energiilor bioplasmatice în Catharsis sau a virusului capabil să transforme oamenii în bacterii din nuvela "Cât de mic poate fi infernul?" inclusă în volumul omonim. De asemenea, în romanul Încotro curge liniștea?, a abordat într-o manieră originală problema călătoriei în timp.
Anania a apreciat că perioada de elaborare a structurii unei cărți era cea mai fascinantă din punctul lor de vedere, începând de la idee și terminând cu personajele. Creionarea acestora din urmă a constituit mereu un detaliu asupra căruia cei doi autori s-au concentrat cu mare atenție, apreciind faptul că li se permitea să fie "demiurgi"[6].
Cei doi autori au împletit deseori SF-ul cu literatura polițistă (Statuia șarpelui, Paralela-enigmă) și cu cea umoristică (Planeta Umbrelelor Albastre, Statuia șarpelui). Bărbulescu a pășit și pe domeniul literaturii istorice în Insulele de aur și argint (care descrie câteva episoade din viața exploratorului Abel Tasman) și al celei de aventuri în Simbamuenni.
Alexandru Mironov a comentat în termeni elogioși perioada de maturitate artistică a cuplului Bărbulescu-Anania, apreciind că romanele Doando, Ferma Oamenilor de Piatră și Paralela-enigmă sunt "cele mai importante romane de literatură de anticipație românești". Odată cu Șarpele blând al infinitului, el este de părere că cei doi autori au coborât ștacheta, conformându-se tendinței literaturii SF românești de după 1974. Despre evoluția individuală a celor doi autori, el consideră că "scriitorii născuți prin diviziune din trupul regretatului Romulusbărbulescugeorgeanania realizează, fiecare, cărți bune, dar nu capodopere"[2]. De altfel, însuși Anania a declarat într-un interviu că Ferma Oamenilor de Piatră este opera literară care îi reprezintă cel mai bine și că "după aceea, cu unele excepții poate de luat în seamă, dar excepții, am bătut pasul ori am coborât"[6].
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
Romane[modificare | modificare sursă]
- 1966 - Simbamuenni
- 1969 - Insulele de aur și argint - reeditat în 1993 cu titlul Golful ucigașilor
- 1983 - Catharsis
- 1991 - Încotro curge liniștea?
Împreună cu George Anania[modificare | modificare sursă]
- 1962 - Constelația din ape
- 1965 - Doando - reeditat în 1992 și 2002
- 1967 - Statuia șarpelui
- 1969 - Planeta Umbrelelor Albastre - reeditat în 1993 cu titlul Planeta Fantomelor Albastre
- 1970 - Ferma Oamenilor de Piatră - reeditat în 1990
- 1973 - Paralela-enigmă - reeditat în 1991
- 1977 - Șarpele blând al infinitului
- 1992 - Cât de mic poate fi infernul?
Povestiri[modificare | modificare sursă]
- "Sălciile nu plâng decât seara" (1989)
- "Trei fulgere pe secundă" (1989-90)
- "Arma secretă a speranței" (1990)
- "Cât de mic poate fi infernul?" (1992)
Împreună cu George Anania[modificare | modificare sursă]
- "Captiv în inima galaxiei" (1964)
- "Astronava lui OLM" (1965)
- "Fântânile" (1966)
- "Ochii ei albaștri" (1967)
- "Aventură pe fluviul de hidrogen" (1971)
- "Requiem după singurătate" (1983)
- "Război contra Sfinxului" (1990)
- "Uneori, marea" (1990)
- "Feedback Pampero" (1994)
Editor (cu George Anania)[modificare | modificare sursă]
- 1994 - Clipa astrală, revistă SF
- 1994 - Antologia science fiction Nemira' 94 (ediție bilingvă română/engleză)
- 1995 - Antologia science fiction Nemira' 95 (ediție bilingvă română/engleză)
Critică literară[modificare | modificare sursă]
- 1973-1976 - "Pulsul nostru actual", articole critice asupra unor lucrări SF, scrise împreună cu George Anania sub pseudonimul Ana Barbara Rebegea și publicate în Colecția de povestiri științifico-fantastice, Viața românească și Contemporanul
Scenarii radiofonice[modificare | modificare sursă]
- 1965 - 1975 - peste 15 scenarii cu profil science fiction, împreună cu George Anania
Dramaturgie[modificare | modificare sursă]
- 1982 - Despărțire la marele zbor - piesă SF în 3 acte montată pe scena Teatrului Ion Vasilescu din București, în regia lui Cornel Popa
- 1988 - Fântânile - piesă într-un act și patru tablouri, regia Cristian Munteanu
Filmografie[modificare | modificare sursă]
Scenarist[modificare | modificare sursă]
- Mireasma ploilor târzii (1984), împreună cu George Anania, Casa de filme 1, regia Mircea Moldovan
Actor[modificare | modificare sursă]
- Alarmă în munți (1955) ca Spion
- Porto-Franco (1961) ca Un hamal
- Străinul (1964)
- Porțile albastre ale orașului (1974)
- Patima (1975)
- Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 9
- Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
- Ediție specială (1978)
- Doctorul Poenaru (1978)
- Totul pentru fotbal (1978)
- Vlad Țepeș (1979)
- Rug și flacără (1980)
- Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980)
- Burebista (1980)
- Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)
- Divorț ... din dragoste (1992)
Premii[modificare | modificare sursă]
În 1990 i s-a decernat premiul de notorietate Eurocon.
RADU GABREA
| Radu Gabrea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2] București, România |
| Decedat | (79 de ani)[3][2] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | regizor de film scenarist producător de film profesor universitar[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București Universitatea Politehnica din București |
| Premii | Ordinul Național „Serviciul Credincios” () Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de Cavaler[*] ()[4] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Radu Bartolomeu Gabrea (n. ,[1][2] București, România – d. [3][2]) a fost un regizor și scenarist român cu limbă maternă germană. Între 1974 și 1997 a locuit în Germania.[5] A fost profesor asociat de regie și montaj la Academia de Teatru și Film din București și critic de film la mai multe ziare.[6] A regizat peste 25 de filme artistice și documentare într-o cariera de peste 45 de ani, abordând după întoarcerea sa în România subiecte istorice mai puțin cunoscute sau „distorsionate în mod sistematic”, și care în opinia sa trebuie demistificate cu ajutorul cercetării documentaristice. Filmele sale deseori ating tematica minoritarilor evrei, sași sau șvabi în diferite perioade a secolului trecut.
Studenția[modificare | modificare sursă]
După absolvirea liceului Spiru Haret, s-a înscris la Institutul de Construcții din București. În anul II a fost arestat timp de 9 luni și jumătate deoarece un coleg îl invitase la o manifestație de solidaritate cu Revoluția din Ungaria din 1956, manifestație care de altfel nu a mai avut loc.[7] A fost arestat la 12 noiembrie 1956. A fost judecat în lotul „Mitroi”, compus în cea mai mare parte din studenții de la Facultatea de Drept. Prin sentința Nr. 534 din 19 aprilie 1957 a Tribunalului Militar București a fost achitat, fiind eliberat la 28 mai 1957.[necesită citare]
După eliberare, a fost readmis la Facultatea de Construcții, pe care a terminat-o cu diplomă de inginer construcții civile și industriale. A lucrat apoi doi ani pe șantier lângă Târgu Mureș înainte de a reveni la București în proiectare.
S-a înscris apoi la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția regie de film, pe care a absolvit-o în 1968.[8][9]
Activitate artistică[modificare | modificare sursă]
Radu Gabrea debutează în 1969 cu filmul de lung metraj Prea mic pentru un război atît de mare. Filmul, realizat după un scenariu de D.R. Popescu, a fost premiat la Festivalul de la Locarno, în 1970.
În 1970, anul în care a stat timp de 6 luni la Paris,[10] realizează primul serial de televiziune din România: „Urmărirea”.
Următorul său film, „Dincolo de nisipuri”, realizat în 1973, a fost oprit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Filmul a trebuit reeditat pentru a fi aprobat.[11] După ce a ajuns în Franța pentru a prezenta filmul în cadrul ediției nr. 27 a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, Radu Gabrea nu s-a mai întors în țară.[12] Astfel, în 1975, în urma conflictului și a intervențiilor cenzurii, Radu Gabrea a emigrat în Germania, țara de origine a mamei sale.[13]
Lucrarea sa de doctorat (1984) în comunicații sociale la Universitatea Louvain-la-Neuve (Belgia) s-a intitulat "Werner Herzog și mistica renană".
După ce a regizat câteva filme în Germania, revine in 1994 pe ecranele din România cu coproducția Rosenemil - O tragică iubire. În 1997, se reîntoarce definitiv în România și devine primul președinte al Oficiului Național al Cinematografiei, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1999.[14]
A fost profesor de regie și montaj la Academia de Teatru și Film din București și critic de film la mai multe ziare.
în 2002, i se acordă Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, din partea președinției României.
Gabrea a declarat într-un interviu din 2009 despre ultimul său film la aceea vreme „Călătoria lui Gruber”:
„Ca regizor în formare, modelul meu a fost Andrzej Wajda. "Cenușă și diamant" a rămas și azi reperul meu esențial în istoria filmului. De aici interesul meu pentru legătura între individ și istorie în toate, repet, în aproape toate filmele mele. De aici și interesul meu pentru o perioadă a istoriei României, pentru adevăruri ascunse și sistematic deformate. Pogromul de la Iași este un model exemplar al acestui caz”.
Începând din 2011 organizează "Mediaș Central European Film Festival (MeCEFF)" care devine un festival anual.
A fost membru fondator al Fundației "Filmul românesc".
Continuă să regizeze, ultimul său documentar "Împărăteasa roșie - Viața și aventurile Anei Pauker" apărând în iunie 2016.[15][16] În invitația la premieră, Dl Gabrea afirmă:
„Perioada comunismului în România, urmare directă a ocupației sovietice, constituie încă o epocă insuficient studiată a istoriei contemporane a României. Și, ca de fiecare dată într-un asemenea caz, miturile și legendele, foarte multe rezultate ale unor insistențe propagandistice de o culoare sau alta, înlocuiesc datele istorice reale. Cazul Anei Pauker este un caz tipic în acest sens." „În linia interesului meu permanent pentru descoperirea falsificărilor istoriei contemporane a României, am socotit că readucerea în prim plan a adevăratei biografii a Anei Pauker este mai mult decât necesară.”
Radu Gabrea a decedat joi, 9 februarie 2017[17]. Sicriul a fost depus la Teatrul Nottara pentru un ultim omagiu, apoi înmormântarea cu onoruri militare a avut loc la Cimitirul Bellu ortodox din București .
Familia[modificare | modificare sursă]
Părinții: Iosif (profesor universitar) și Maria (profesoară). A avut doi frați: Șerban (artist plastic) și Florin (arhitect, scriitor, scenograf de film). La moartea sa era căsătorit cu actrița Victoria Cociaș pe care a cunoscut-o în 1994 în cadrul filmului „Rosenemil - O tragică iubire”. A fost căsătorit anterior cu Roxana (Pană) Gabrea[13]. Fiica din prima căsătorie, Maria-Magdalena Schubert, a contribuit la scenariile unora dintre filmele sale documentare. Gabrea a avut și trei nepoți.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
Regizor[modificare | modificare sursă]
- Prea mic pentru un război atît de mare (1970), film premiat la Locarno în 1970 și selecționat la „Quinzaine des Realisateurs, Cannes, în același an.
- Amintiri bucureștene (1970) - documentar
- Urmărirea (TV, 1971) - film in șapte părți, "Primul serial de televiziune din România"
- Dincolo de nisipuri (1974), ecranizare a romanului Îngerul a strigat de Fănuș Neagu, film selectat la secțiunea „Quinzaine des Realisateurs” a Festivalului de la Cannes. Filmul a fost interzis inițial de Nicolae Ceaușescu și de abia după un an a fost acceptat cu modificări în banda sonoră.
- Un august în flăcări (1974) - serial TV (13 episoade) coregizat de Dan Pița, Alexandru Tatos și Doru Năstase. Acțiune cu tentă politică și polițistă în perioada august 1944.
- Nu te teme, Jacob! (Fürchte dich nicht, Jakob!) (1981), o adaptare liberă a nuvelei „O făclie de Paște”, primul său lungmetraj regizat in Germania, are parte de recenzii pozitive în Le Monde, Variety, Yediot Ahronot.
- Un bărbat ca Eva (Ein Mann wie EVA) (1984) - un omagiu adus regizorului german R.W. Fassbinder cu recenzii entuziaste în New York Times, Sunday Telegraph.
- Ein Unding der Liebe (1988) “Straniul Obiect al Iubirii” / “The Strange Object of Love” - TV, film în două părți: Orașul cel mic și Orașul cel mare.
- The Secret of the Ice Cave (1989) lungmetraj pentru Pay TV, SUA
- Ins Blaue/Calatorie surpriză (TV, 1991) - comedie pentru canalul ZDF, coproducție ZDF - Antenne 3-France
- Rosenemil - O tragică iubire (1993) după romanul scriitorului german de origine evreiască, exilat în Olanda, Georg Hermann. Un omagiu adus de acesta orașului tinereții sale, Berlinul de început de veac.
- Conferință la nivel înalt (1994) - Film pentru SRTV despre întâlnirea secretă dintre Claretta Pettacci și Eva Braun.
- Struma (2000) - documentar despre tragedia vasului "Struma" supraîncărcat cu 780 de evrei din România, care a plecat din Constanța în decembrie 1941 și care a fost scufundat în Marea Neagră, 2 luni și jumătate mai târziu,[18][19] O singură persoană, David Stoliar a supraviețuit celui mai mare dezastru naval civil din Mare Neagră din cel de-al Doilea Război Mondial. Scenariu scris în colaborare cu Stelian Tănase. Premiul Mențiune Specială la Jerusalem Film Festival
- Noro (2002) - Povestea unui copil născut cu handicap sever care își invinge deficiența. Actorul principal, Tudor Necula, va deveni regizor și scenarist pe urma succesului în film.
- Moștenirea lui Goldfaden (2004) - documentar despre originile teatrului idiș profesionist, întemeiat pentru prima dată în lume de Avram Goldfaden în 1876 la Iași. Dramaturgul a avut succes după emigrarea sa la New York fiind considerat "Shakespeare-ul evreilor". Filmul urmărește și muzica klezmer din cadrul acestui teatru.[20][21][22]
- Itzik Manger (2005) -documentar despre poetul evreu de limbă idiș originar din Cernăuți, Itzik Manger, povestit de cântărețul și scriitorul originar din județul Bacău, Arie Leibisch (Leibush) Laisch.[23][24][25]
- Rumenye! Rumenye! (2006) - documentar realizat la New York despre influența doinii românești asupra muzicii evreiești klezmer[26], prezentănd doi muzicieni klezmer din SUA: Elizabeth Schwartz și Yale Strome. Premiul pentru scenariu al Uniunii Cineaștilor din România, Premiu festivalul IPIFF, Mamaia 2008, 1 nomimalizare
- 1000 de fețe în 7 decade (2006) - Serie TV despre actorul Ion Lucian.
- Cocoșul decapitat (2008) - ecranizare după romanul omonim al lui Eginald Schlattner - Premiul Undine Awards celui mai bun actor tânăr într-un rol secundar lui Mathias Franz Stein, 2007, Viena. Mențiunea Specială a Juriului Saturno International Film Festival. Premiul pentru cele mai bune costume, Svetlana Mihailescu, în cadrul Premiilor Uniunii Române a Cineastilor (UCIN) 2008. 9 nominalizări.
- Călătoria lui Gruber (2008), film cu scenografie originală care atinge subiectul Pogromului de la Iași prin intermediul vizitei celebrului scriitor italian Curzio Malaparte în oraș.[27] Premiera în România la 5 septembrie 2009. Premiul pentru regie Levante International Film Festival 2009, (Bari, Italia). Premiului Gopo pentru costume, 3 alte nominalizări.
- Rumenye! Rumenye! II: Căutându-l pe Schwartz (2008) - partea a 2-a a documentarului despre muzica klezmer realizat de această dată în România,[28] o călătorie muzicală în țara de origine al Elizabethei Schwartz, "vocea de aur a klezmer-ului".
- Barașeum, Barașeum - Și s-au dus ca vântul... (2010) - documentar despre teatrul evreiesc Barașeum din București care a înflorit tocmai în perioada legilor antisemite dintre 1941-1944[29], un fenomen unic, simbol al rezistenței evreiești în perioada războiului. Premiul pentru film documentar de lungmetraj, Uniunea Cineaștilor din România 2011
- Mănuși roșii, (2011) - adaptare după best-sellerul cu același nume, despre ancheta unui tânăr sas în perioada arestărilor masive ale Securității după revoluția din Ungaria din 1956.[30][31] Premiul pentru cea mai buna regie Levante International Film Festival 2011 (Italia). Premiul pentru cea mai bună interpretare actorului principal Alexandru Mihăiescu la Saturno International Film Festival, (Roma, Italia), Nominalizare Gopo 2012.
- Două lumi în muzică (2011) - coupe cuprinzând două documentare: "Căutându-l pe Schwartz" și “Concerte la Biserica Neagră”
- Evrei de vânzare (2012) - documentar despre vânzarea evreilor români către Israel, catalogată drept „cea mai mare operațiune prin care un stat și-a vândut propriii cetățeni, petrecută până azi în Europa”.[32][33]. Bazat pe documente CNSAS, interviuri cu istorici, martori și jurnaliști și pe cartea "Răscumpărarea evreilor" de Radu Ioanid. Premieră România ianuarie 2013
- Trei zile până la Crăciun (2013) - ultimele zile din viața Elenei și Nicolae Ceaușescu, scenariul fiind scris de către Grigore Cartianu după propriul roman intitulat „Sfârșitul Ceaușeștilor”[34][35] Premiul pentru interpretare actorilor Victoria Cociaș și Constantin Cojocaru, TIFF 2012.
- O poveste de dragoste, Lindenfeld (2014) - film în care eroul principal, un român de etnie germană fugit de mic în Germania sub amenințarea rușilor ajunși în țarâ, hotărăște să revină după 60 de ani în satul său natal Lindenfeld, acum depopulat după ce locuitorii au fost deportați in Siberia apoi în Bărăgan de comunisti. Aici o gasește și pe iubita sa din tinerețe.[36][37][38] Premiu pentru regie - Festivalul Ecranizarilor Literare UCIN, 5 nominalizări Gopo
- Împărăteasa roșie - Viața și aventurile Anei Pauker (2016) - documentar care încearcă să arate "adevărata biografie al Anei Pauker după înlăturarea miturilor și legendelor propagandistice care au dus la falsificarea istoriei României contemporane". [39][40] Filmul se bazează pe interviuri cu istoricul Robert Levy, autorul cărții “Ana Pauker: The Rise and Fall of a Jewish Communist” / “Gloria și decăderea Anei Pauker”; politologul Vladimir Tismăneanu și istoricii Adrian Cioroianu, Gheorghe Onișoru și Liviu Rotman, precum și pe documentație arhivistică.
Scenarist[modificare | modificare sursă]
- „Nu te teme, Jacob!” (Fürchte dich nicht, Jakob), scenariul Frieder Schuller (1981)
- Un bărbat ca Eva (Ein Mann wie EVA) (1984)
- Nonni und Manni (TV Series 1988– ) - co-autor, serial de 13 episoade pentru ZDF
- Ins Blaue (TV, 1991)
- Rosenemil - O tragică iubire (1993)
- Noro (2002)
- Moștenirea lui Goldfaden: originile teatrului idiș (2004)
- Romania! Romania! (2006)
- Cocoșul decapitat (2008) - în colaborare cu Bert Koß și Wolfgang J. Ruf
- Romania! Romania! II: Cautandu-l pe Schwartz (2008)
- Mănuși roșii, 2011[30]
- Împărăteasa roșie - Viața și aventurile Anei Pauker (2016)
Regizor de teatru[modificare | modificare sursă]
- Maria Callas – La Divina (2012), spectacol multimedia după "Master Class" de Terrence Mcnally
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
- Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, din partea Președintelui României,
- Ordinul Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania (2011)[41]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu