2. /3 MARTIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - DECESE; SĂRBĂTORI

Decese

·         1111 – A murit Bohemond I  (n. cca 1058 - d.3 martie 1111), Prinț de Taranto și Prinț de Antiohia,  unul dintre liderii Primei Cruciade. Cruciada nu a avut  un lider militar, ea fiind  condusa de un comitet de nobili. Bohemond a fost unul dintre cele mai importanti dintre aceste lideri

Bohemond I - foto: en.wikipedia.org

* 1554: Johann Friedrich I (30 iunie 1503 – 3 martie 1554), numit Johann cel Mărinimos, a fost Elector de Saxonia și șeful Confederației protestante a Germaniei, "Campion al Reformei".

Johann Friedrich a fost fiul cel mare al Electorului Johann și a primei lui soții, Sophie de Mecklenburg-Schwerin. Mama lui a murit la 14 zile după nașterea sa, la 12 iulie 1503. El a primit educație de la George Spalatin, care era prietenul și consilierul lui Martin Luther și, prin urmare, la școla lui Spalatin, Johann a dezvoltat devotamentul față de învățăturile lui Martin Luther. Cunoștințele sale de istorie au fost cuprinzătoare iar biblioteca sa, care conținea toate științele, a fost una dintre cele mai mari din Germania.

Johann Friedrich I

El a cultivat o relație personală cu Martin Luther, începând să corespondeze cu el în zilele când bula de excomunicare a fost aruncată împotriva reformatorului și a devenit un adept convins al lui Luther.
Cu viu interes a observat dezvoltarea mișcării reformatoare. El a citit cu nerăbdare scrierile lui Luther, a cerut tipărirea completă a primei ediții a operelor sale și în ultimii ani ai vieții sale a promovat elaborarea ediției Jena.

Influența luteranismul la curtea lui Johann Friedrich a fost vizibilă, de asemenea, prin traducerea de către Veit Warbeck a romanței frenceze Magelone, realizată în pregătirea căsătoriei lui Johann Friedrich în 1527; elementele catolice au fost suprimate.^[1]

Tatăl său l-a introdus în afacerile politice și diplomatice ale timpului și el a condus primele negocierile privind un tratat cu Hesse în Kreuzburg și Friedewald. A luat parte în mod activ la tulburările cauzate de afacerea Pack și Luther a fost recunoscător pentru eforturi sale, în ciuda tinereții sale, pentru menținerea păcii.

În 1532, Johann Friedrich i-a succedat tatălui său ca elector. La început el a domnit cu fratele său vitreg, Johann Ernest, însă în 1542 a devenit singurul conducător.

El a consolidat Biserica Luterană de stat prin instituirea unui Consistoriu electoral (1542). Când a izbucnit războiul în Schmalkaldic (1546), el a mărșăluit spre sud, în capul trupelor sale, dar invazia neașteptată a țării sale de către vărul său Ducele Maurice l-a obligat să se întoarcă. El a reușit să recucerească cea mai mare parte a bunurilor sale și să-l respingă pe Maurice, dar brusc împăratul s-a grăbit spre nord și l-a surprins pe elector. Bătălia de la Mühlberg din 24 aprilie 1547 i-a dispersta armata. El a fost rănit pe partea stângă a feței, rană care i-a lăsat o cicatrice urâtă de la ochi în jos pe obraz. A fost luat prizonier de Carol al V-lea și trimis în exil la Worms.

A fost eliberta la 1 septembrie 1552. ălătoria lui spre casă a fost un marș triumfal. A îndepărtat guvernului de la Weimar și a reformat condițiile țării sale, dar a murit în termen de doi ani. De o atenție specială din partea lui s-a bucurat Universitatea de la Jena. A murit la Weimar, Germania. la vârsta de 50 de ani.

Johann Friedrich I
Portret de Lucas Cranach cel Bătrân, 1531.
Date personale
Născut	30 iunie 1503 Torgau, Electoratul Saxonia, Sfântul Imperiu Roman
Decedat	3 martie 1554 (50 de ani) Weimar, Electoratul Saxonia, Sfântul Imperiu Roman
Înmormântat	St. Peter und Paul[*]
Părinți	John, Elector of Saxony[*] Sophie of Mecklenburg[*]
Frați și surori	John Ernest, Duke of Saxe-Coburg[*] Maria of Saxony, Duchess of Pomerania[*]
Căsătorit cu	Sybille de Cleves
Copii	Johann Friedrich al II-lea, Duce de Saxonia Johann Wilhelm, Duce de Saxa-Weimar Johann Friedrich al III-lea, Duce de Saxa-Gotha
Religie	Luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Wettin linia ernestină
Elector de Saxonia
Domnie	16 august 1532 – 24 aprilie 1547
Predecesor	Johann
Succesor	Maurice
Duce de Saxonia
Domnie	24 aprilie 1547 – 3 martie 1554
Predecesor	Maurice
Succesor	Johann Friedrich II
Landgraf de Turingia
Domnie	16 august 1532 – 24 aprilie 1547
Predecesor	Johann
Succesor	Johann Ernest

·         1703: A încetat din viață Robert Hooke, astronom și fizician englez (n. 1653). Robert Hooke (n. 18 iulie 1635 — d. 3 martie 1703) a fost un savant englez, care a excelat ca astronom și fizician, fiind cel mai bine cunoscut pentru formularea legii de proporționalitate între deformațiile elastice ale unui corp și tensiunile la care este supus, cunoscută ca „Legea lui Hooke” A descoperit rotația planetei Jupiter si forma eliptică a orbitei descrise de centrul de gravitație al Sistemului Pamant – Luna. Robert Hooke a stabilit si structura celulară a țesuturilor și a introdus, în 1665, în lucrarea sa, Micrographia, noțiunea de celulă.

Robert Hooke – foto: ro.wikipedia.org

·         1706: Johann Pachelbel, compozitor german (n. 1653)

·         1768: Nicola Porpora, compozitor italian (n. 1686)
* 1808: Johan Christian Fabricius (n. 7 ianuarie 1745, Tønder – d. 3 martie1808) a fost un zoolog danez, specializat în „Insecte”, care pe atunci includeau toate artropodele: insectele, arahidele, crustaceele și altele. A fost studentul lui Carl Linnaeus, și este considerat unul dintre cei mai importanți entomologi ai secolului al XVIII-lea, fiind recunoscut pentru denumirea a peste 10 000 de specii de animale; de asemenea, el a stabilit baza modernă pentru clasificarea insectelor.

Johan Christian Fabricius
Johan Christian Fabricius
Date personale
Născut	7 ianuarie 1745 Tønder
Decedat	3 martie 1808 (63 de ani) Danemarca
Naționalitate	Danez
Cetățenie	Danemarca
Ocupație	botanist[*] lepidopterist[*] economist zoolog[*] profesor universitar arachnologist[*] carcinologist[*] biolog
Activitate
Rezidență	Danemarca
Domeniu	Zoologie
Alma Mater	Universitatea din Copenhaga[*]
Doctoranzi	Carl Linnaeus

* 1862: Prințesa Augusta Reuss de Köstritz (Auguste Reuss; 26 mai 1822 – 3 martie 1862) a fost prima soție a lui Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg.

Prințesa Augusta, al treilea copil și a doua fiică a Prințului Heinrich LXIII Reuss-Köstritz și a primei lui, contesa Eleonore de Stolberg-Wernigerode, s-a născut la Klipphausen, Regatul Saxoniei.^[1]

Familia ei aparținea liniei junior a Casei de Reuss.

La 3 noiembrie 1849 la Ludwigslust, Augusta s-a căsătorit cu Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg, fiu al lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin.^[1] Împreună au avut șase copii.^[2]

• Frederic Francisc III (1851–1897) tatăl Alexandrinei, regină a Danemarcei și a Cecilei, ultima Prințesă Moștenitoare a Prusiei.
• Paul Frederic (1852–1923) căsătorit cu Prințesa Marie de Windisch-Graetz
• Maria (1854–1920) căsătorită cu Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei. Fiul lor, Kiril a devenit pretendent la tronul Rusiei după asasinarea vărului său Nicolae al II-lea al Rusiei.
• Nikolaus (1855–1856)
• Johann Albert (1857–1920) regent al Ducatului de Brunswick
• Alexandru (1859-1859)

Decesul timpuriu al Augustei a ridicat câteva întrebări la curte. S-a spus că Augusta a murit de "probleme bronhiale asociate cu boli de inimă".^[3]Un biograf a afirmat că a murit de un tip de febră.^[4]

Augusta a fost înmormântată în grădina Castelului Schwerin.

Augusta Reuss de Köstritz
Prințesa Augusta în 1856, pictură de Friedrich Kaulbach
Date personale
Nume la naștere	Auguste Mathilde Wilhelmine Reuß zu Köstritz
Născută	26 mai 1822 Klipphausen, Regatul Saxoniei
Decedată	3 martie 1862 (39 de ani) Schwerin, Mecklenburg-Schwerin
Înmormântată	Castelul Schwerin
Părinți	Heinrich LXIII Eleonore of Stolberg-Wernigerode[*]
Frați și surori	Heinrich VII, Prince Reuss of Köstritz[*] Heinrich IV. Reuss of Köstritz[*] Henry VI Reuss of Köstritz[*] Henry X Reuss of Köstritz[*] Henry XII Reuss of Köstritz[*] Heinrich XIII, Prince Reuss of Köstritz[*] Heinrich XV, Prince Reuss of Köstritz[*] Heinrich XVII, Prince Reuss of Köstritz[*] Anna Reuss of Köstritz[*] Johanna (Jenny) Reuss of Köstritz[*] Louise Reuss of Köstritz[*]
Căsătorită cu	Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg
Copii	Frederic Francisc III Ducele Paul Frederic Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei Ducele Nikolaus Ducele Johann Albert Ducele Alexandru
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg-Schwerin
Mare Ducesă de Mecklenburg-Schwerin
Domnie	3 noiembrie 1849 – 3 martie 1862

·       1863 – S-a stins din viata scriitorul roman Iancu Vacarescu, unul dintre primii creatori de poezie ai literaturii nationale.

Iancu Văcărescu - foto: ro.wikipedia.org

Iancu Văcărescu (n. 1792, București – d. 1863) a fost un poet român, fiul lui Alecu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) și a participat la mișcarea de redeșteptare culturală și națională, sprijinind începuturile școlii, teatrului, presei și tipografiei românești.

A fost sprijinitor al tuturor inițiativelor culturale și literare ale vremii: membru al Societății Literare din 1827, al Societății Filarmonice din 1833, al Asociației Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus Britannicus de Racine și a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, în 1819) și pe tinerii poeți (a îndreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Rădulescu). Atitudinea politică antirusească și naționalistă îi aduce arestarea și exilarea în anul 1831.

·         1886 - A murit Anastasie Fătu, medic şi naturalist, autorul primului manual de botanică din ţara noastră, fondatorul Grădinii Botanice din Iaşi (n.02.02.1816)

* 1894: Nicolae Gr. Racoviță (n. 1835, Craiova; d. 3 martie 1894, Roman) a fost un politician și ministru român din secolul al XIX-lea.
În anul 1865 a obținut doctoratul în drept la Berlin. A făcut parte din coaliția politică care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea tării și din Adunarea Constituantă formată în 1866 pentru adoptarea noii Constituții.

A fost ales de două ori primar al orașului Craiova (1866, 1888-1889).

În perioada 18 decembrie 1870 - 11 martie 1871 a fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii în guvernul al cincilea al lui Ion Ghica, guvernul Ion Ghica (3).

Nicolae Gr. Racoviță
Date personale
Născut	1835
Decedat	3 martie 1894 (59 de ani)
Ocupație	politician
Activitate
Partid politic	PNL
Alma mater	Universitatea Humboldt din Berlin

·         1902 - A murit poetul Samson Bodnărescu (n.27.06.1840).

·         1913 - A murit Giovani Ioan Dimitrescu, tenor (n.30.12.1860).

·         1932: Eugen d'Albert, compozitor german (b. 1864)

·         1932 - Alfieri Maserati, fondatorul mărcii italiene omonime moare la vârsta de 44 de ani, în urma unor complicaţii rezultate dintr-un accident la curse. Aflieri Maserati era al treilea copil al familiei Maserati şi la fel ca şi fraţii săi a nutrit de mic pasiuni pentru inginerie şi automobilism. Iniţial Alfieri şi fratele său Bindo au lucrat pentru constructorul italian Isotta Franschini, dar apoi au hotărât să îşi facă propria afacere. Ceilalţi fraţi au hotărât şi ei să intre în afacere şi în 1925 compania a creat pentru Diatto, un alt constructor italian, primul model performant. Diatto s-a retras apoi din curse şi fraţii Maserati au înfiinţat Officine Alfieri Maserati S.p.A şi au continuat să producă maşini de curse. Alifieri s-a remarcat participând regulat în cursele auto, dar în 1927 a suferit un tragic accident, care i-a lăsat urme pe viaţă. Pe 3 martie 1932, Alfieri trebuia să treacă printr-o operaţie, dar complicaţiile au făcut ca acesta să moară pe masa de operaţii.

·         1939 - A murit medicul Dimitrie Gerota, membru corespondent al Academiei Române (n.1867).

* 1942: Prințul Amedeo, al 3-lea Duce de Aosta (Amedeo Umberto Isabella Luigi Filippo Maria Giuseppe Giovanni di Savoia-Aosta; 21 octombrie1898 – 3 martie 1942) a fost al treilea Duce de Aosta și văr primar al regelui Italiei, Victor Emmanuel al III-lea. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial el a fost vicerege italian al Africii Orientale Italiene.

Amedeo s-a născut la Torino, Piedmont, A fost fiul cel mare al Prințului Emanuele Filiberto, Duce de Aosta (fiu al regelui Amadeo I al Spaniei) și al Prințesei Hélène de Orléans (fiica Prințului Philippe de Orléans) Străbunicul său a fost regele Victor Emmanuel al II-lea al Italiei. De la naștere, Amedeo a fost cunoscut ca Duce de Apulia.

Amedeo a fost educat la Colegiul Eton și la Universitatea Oxford din Anglia. El a cultivat manierismul britanic, a vorbit engleza de la Oxford, și chiar s-a bucurat de vânătoarea de vulpi și polo. Amedeo a intrat în Armata Regală Italiană (Regio Esercito) și a luptat cu distincție în artilerie în timpul Primului Război Mondial. A părăsit armata în 1921 și a călătorit intens în Africa.

Ulterior, Amedeo a reintrat în forțele armate italiene și a devenit pilot. În 1932, el s-a alăturat Forțelor Aeriene Regale Italiene (Regia Aeronautica). A servit sub mareșalul Rodolfo Graziani și guvernatorul libian Pietro Badoglio în timpul etapelor de pacificare din Libia (1911-1932). Când ostilitățile din Libia au ajuns la final, la începutul anului 1932, el a devenit comandant al aviatorilor care l-au forțat pe Senussi să fugă din Libia și să caute ajutor în Egipt.^[1]

La 4 iulie 1931, după decesul tatălui său, Amedeo a devenit Duce de Aosta.

La 5 noiembrie 1927, la Neapole, Italia, Amedeo s-a căsătorit cu verișoara lui, Prințesa Anne de Orléans (1906–1986), fiica Prințului Jean d'Orléans, Duce de Guise. Cuplul a avut două fiice:

• Margherita Isabella Maria Vittoria Emanuela Elena Gennara (n. 7 aprilie 1930 ka palatul Capodimonte). S-a căsătorit la 28-29 decembrie 1953 cu Arhiducele Robert de Austria (1915–1996), al doilea fiu al ultimului împărat al Austriei, Carol I. Cuplul a avut trei fii și două fiice.
• Maria Cristina Giusta Elena Giovanna (n. 12 septembrie 1933 la castelul Miramare). S-a căsătorit la 29 ianuarie 1967 cu Prințul Casimir de Bourbon-Două Sicilii, descendent din prinții spanioli ai Casei de Bourbon. Cuplul a avut doi fii și două fiice.

Fiul cel mare al Margheritei, Lorenz, Arhiduce de Austria-Este deține titlul de Prinț al Belgiei (din 10 noiembrie 1995) prin căsătoria lui cu Prințesa Astrid a Belgiei, singura fiică a regelui Albert al II-lea al Belgiei. Cei doi fii și trei fiice ale lor sunt membri ai familiei regale belgiene.

Prințul Amedeo
Date personale
Nume la naștere	Amedeo Umberto Isabella Luigi Filippo Maria Giuseppe Giovanni
Născut	21 octombrie 1898 Torino
Decedat	3 martie 1942 (43 de ani) Nairobi
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Prințul Emanuele Filiberto, Duce de Aosta Prințesa Hélène de Orléans
Frați și surori	Prințul Aimone, Duce de Aosta
Căsătorit cu	Prințesa Anne de Orléans
Copii	Margherita, Arhiducesă de Austria-Este Prințesa Maria Cristina de Savoia-Aosta
Cetățenie	Regatul Italiei
Ocupație	ofițer politician
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Savoia-Aosta
Duce de Aosta
Predecesor	Emanuele Filiberto
Succesor	Aimone

·         1943 - A murit Henri Focillon, istoric de artă şi estetician francez, membru de onoare străin al Academiei Române (n.07.09.1881).

·         1946 - A murit compozitorul George Fotino (n.23.02.1858).

·         1961 - A murit pianistul austriac Paul Wittgenstein; în timpul primului război mondial şi-a pierdut braţul drept, dar a continuat să cânte numai cu o mână, devenind un virtuoz al pianului, pentru care au scris concerte speciale pentru mâna stângă Serghei Prokofiev, Maurice Ravel şi Richard Strauss (n.05.11.1887).

·         1976 - A murit actriţa Marioara Voiculescu, directoare de trupă, protagonistă şi coregizoare în filmele produse de Leon Popescu (“Amorurile unei prinţese”) (n.1889).

* 1979: Molla Mustafa Barzani (în kurdă:Mela Mistefa yê Barzanî sau مستەفا بارزانی ,în arabă:الملا مصطفى البارزاني Al Molla Mustafa Al Barzani, 14 martie1903 Barzan, în zona Kurdistanului irakian, pe atunci în Imperiul Otoman, - 1 martie 1979 Washington) a fost un conducător militar și politican kurd, președintele fondator al Partidului Democrat Kurd. Barzani a condus lupta națională armată pentru autonomia poporului kurd în Iranși mai ales în Irak.

·         1983: Arthur Koestler, scriitor austriac (n. 1905)
* 1987: Danny Kaye (născut David Daniel Kaminsky la 18 ianuarie 1913, Brooklyn, New York – d. 3 martie 1987, Los Angeles, California) a fost un actor evreu-american de film.

·         1992 - A murit poetul Emil Giurgiuca (n.27.12.1906).

* 1994: Elie Dulcu (n. 14 septembrie 1908, Aninoasa, Gorj - d. 3 martie 1994Focșani) a fost un scriitor, editor și traducător român. Activitatea sa editorială a fost axată în special pe traducerea ṣi publicarea lucrărilor cu caracter esoteric.
Elie Dulcu s-a născut la 14 septembrie 1908 în comuna Aninoasa din județul Gorj. Încă din tinerețe a fost atras de filosofia, istoria și învățăturile străvechi indiene. După absolvirea Școlii Normale din Târgu-Jiu urmează cursurile Universității din Cluj, facultatea de limba engleză. Autodidact prin excelență, își însușește franceza și italiana, iar mai târziu unele noțiuni de sanscrită. Atracția spre metafizică, inițierea în învățăturile esoterice îl determină ca, împreună cu fratele său George, absolvent cu titlul de doctor în fizico-matematici al Universității din Torino și asistent la Universitatea din Cluj, să abandoneze activitățile cotidiene și să se dedice publicării în România a unor lucrări inițiatice esoterice și nu numai.

Editura RAM Aninoasa - Gorj, condusă de cei doi frați Dulcu, a fost în perioada anilor `30-'40 un precursor în acest domeniu. În îngrijirea și în traducerea lor s-au publicat titluri ca (spicuim din cele 30 de titluri apărute pe parcursul a câțiva ani):

• Datoria vieții noastre, Vasile Pârvan
• George Dulcu – „Criterium de sinteză spirituală”
• Tao Te King, Lao Tse
• Puterea calmului, Yoritomo Tashi
• Filosofia esoterică a Indiei, J.C. Chatterji
• Lumina pe Cărare și Karma, Mabel Collins
• Conștiința atomului, Alice A. Bailey
• Psihanaliză și Psihosinteză, Dr. R. Assagioli
• Dublul eteric (cu 26 de diagrame), A.E. Powell
• Doctorul sufletului, YRAM
• Fedru, Platon
• Preceptele lui Confucius, G. Soulie de Morant
• Istoria vieții sale povestită de el insuși, Mahatma Gandhi
• Educație fizică hindusă, Jatindra Chakraborty
• Nicolae Olahus, primul umanist de origine românǎ, Ștefan Bezdechi
• De la Intelect la Intuiție, Alice A. Bailey
• Enigma vieții și a morții, M. Heindel
• Unde sunt morții, M. Heindel

Războiul cu urmările sale a întrerupt acest tezaur de apariții de o mare valoare spirituală, lucrări ca: Alice A. Bailey – „Sufletul și mecanismul său”, Henry Th. Hamblin – „Arta trăirii”, Henry Th. Hamblin – „Puterea gândirii”, W. Scott-Elliot – „Istoria Atlantidei”, rămânând nepublicate.

O bogată corespondență a fost purtată pe tema volumelor editate cu personalități ale vremii printre care Mircea Eliade, Henriette Yvonne Stahl, Anton Dumitriu, Jwala Prasad Singhal, Alice Bailey ș.a.

După încheierea războiului și închiderea editurii, destinul lui Elie Dulcu a urmat alte căi. Anul 1952 îl găsește la Târgu-Jiu ca profesor de muzică la Școala Normală. Aici, la puțin timp după ce se căsătorește cu profesoara Alice Dulcu, este ridicat în miez de noapte de acasă de organele Securității și primește, ca majoritatea elitei intelectuale române, o condamnare administrativă de 5 ani, executată în sinistrele închisori și colonii de muncă comuniste: Poarta Alba (Canal), Onești, Slănic (minele de sare). În ultima perioada a “pedepsei” a fost deportat în Bărăgan, dormind într-un bordei săpat în pământ într-un sat inexistent, trasat doar pe hârtiile organelor de represiune. Perioada de detenție i-a adus, în afara experienței căpătate în condiții extreme de viață, și o lungă suferință fizică care îl va însoți până în ultimele clipe ale vieții. După perioada de detenție și de domiciliu obligatoriu se stabilește la Focșani, locul de origine al soției, unde va locui până la sfîrșitul vieții. La Focșani, după relativa celebritate dobândită în perioada interbelică, ajunge să desfășoare munci ca magaziner și statistician la „fier vechi”, profesor de vioară la Școala de muzică, pensionându-se timpuriu, în 1968, în urma bolilor căpătate în locurile pe unde a fost reținut câțiva ani fără vreo vină. Ultima perioadă a vieții și-o consacră nu numai continuului studiu spritual, ci și desăvârșirii educației celor doi copii, iar ulterior, a celor doi nepoți. Sub îndrumarea sa, apar între 1992 și 1994 la Focșani, în Editura Neuron, câteva reeditări ale unor cărți publicate în RAM (Mabel Collins – „Lumina pe Cărare și Karma”) precum și traduceri ale sale precum H.P. Blavatski – „Vocea Tăcerii”, J. Krishnamurti – „La picioarele maestrului”, Alice A. Bailey – „Inițierea umană și solară”

Se stinge din viață pe 3 martie 1994 discret, așa cum a trăit o viață întreagă.

Elie Dulcu
Date personale
Născut	14 septembrie 1908 Aninoasa, Gorj, România
Decedat	3 martie 1994 (85 de ani) Focșani, România
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, traducător, profesor, esoterist

* 1996: Marguerite Duras, numele la naștere Marguerite Donnadieu, (n. 4 aprilie 1914, Gia Dinh, aproape de Saigon în fosta Indochina Franceză – d. 3 martie 1996, Paris) a fost o romancieră și regizoare de film franceză, care s-a născut în Vietnamul de azi, dar a trăit și a activat toată viața în Franța.

Marguerite Duras a revenit în Franța în 1927 unde, după ce a studiat matematica, ­științele politice ­și dreptul, a cunoscut o prodigioasă carieră de romancieră (fiind considerată a fi parte a așa numitului curent literar nouveau roman), scenaristă și cineastă. Ulterior, după ce a scris scenariul larg recunoscutului film a lui Alain Resnais Hiroshima, mon amour, a continuat alte două cariere, cea de realizatoare de scenarii de film și, ulterior, cea de regizor de film.

În 1943 îi apare primul roman: „Les impudents”, dar a devenit cunoscută în anii '50, mai ales după ce a scris scenariul filmului Hiroshima mon amour (realizat în 1959), în regia lui Alain Resnais). Biografia sa a fost extrem de spectaculoasă. A fost, printre altele secretar al Ministerului Coloniilor, membră a Rezistenței Franceze, a lucrat ca jurnalist pentru revista Observateur. În 1950, romanul „Un barrage contre le Pacifique” este nominalizat la Premiul Goncourt, pe care totu­și îl ratează din cauză că simpatiza cu Partidul Comunist. Un alt roman, „Moderato cantabile” (1958), a fost ecranizat în regia lui Peter Brook, cu Jean-Paul Belmondoși Jeanne Moreau, care a primit la Cannes premiul pentru cea mai bună actriță. În 1984 prime­ște Premiul Goncourt pentru romanul „Amantul”.

A publicat zeci de volume de romane ­și nuvele. Opera ei, în aparență statică, e populată de personaje care încearcă să scape de singurătate, găsind un sens vieții lor prin recursul la o dragoste absolută, la crimă sau la nebunie. A scris numeroase scenarii de film; scenariul filmului „Hiroshima mon amour”, regizat de Alain Resnais, a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu.

S-a stins din viață în 1996.
Romane:

• 1943 - Les impudents, (Impudenții / Nerușinații)
• 1950 - Un barrage contre le Pacifique, (tradusă în limba română ca Baraj la Pacific, Editura pentru Literatură Universală, 1967)
• 1953 - Les petits chevaux de Tarquinia (Caii pitici din Tarcvinia)
• 1958 - Moderato cantabile
• 1966 - Le Vice-Consul (Vice-consulul)
• 1967 - L'Amante anglaise (Amantul englez)
• 1971 - L'Amour (Dragostea)
• 1983 - La Maladie de la mort (Boala mortului)
• 1984 - L'Amant (Amantul) - Premiul Goncourt pentru anul 1984

Scenarii de film:

• 1959 - Hiroshima, mon amour (Hiroshima, dragostea mea)
• 1961 - Une aussi longue absence (O absență atât de lungă)
• 1977 - Le Camion (Camionul)

Marguerite Duras
Marguerite Duras
Date personale
Nume la naștere	Marguerite Germaine Marie Donnadieu
Născută	4 aprilie 1914[3][4][5][6][7][8][9][10][11][12]  Gia Định[*], Vietnamul de Sud[13][14]
Decedată	3 martie 1996 (81 de ani)[3][4][5][6][7][8][9][10][11][12]  Paris, Franța[15]
Înmormântată	Cimitirul Montparnasse[16]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer esofagian)
Căsătorită cu	Dionys Mascolo[*] (1947–1956) Robert Antelme[*] (23 septembrie 1939)
Copii	Jean Mascolo[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	scriitoare regizoare de film scenaristă editoare[*] romancieră[*] dramaturgă autobiografă[*] jurnalistă jurist-poet[*] feministă[*] autoare filozoafă
Pseudonim	Albertine DUPONT
Limbi	limba franceză[1] Limba vietnameză
Studii	Universitatea din Paris
Mișcare/curent literar	Nouveau Roman[*]
Opere semnificative	L’Amant Moderato cantabile[*] Un barrage contre le Pacifique[*] Le ravissement de Lol V. Stein[*] Le Vice-Consul[*] India Song[*] La Douleur[*] Savannah Bay[*]
Note
Premii	Premiul Goncourt Grand prix du théâtre[*] Premiul Statului Austriac pentru literatură europeană[2]

* 1998: Iosif Vasile Gaidoș (n. 7 iulie 1919, Ardud, județul Satu Mare - d. 3 martie 1998, Bocșa) a fost un pictor român din Banat, unul din reprezentanții grupului de artiști de la Bocșa Montană.

Iosif Vasile Gaidoș s-a născut la Ardud, județul Satu Mare, în 1919. A urmat clasele primare la Ocna Mureș, iar cele gimnaziale și liceul la Sebeș, Alba. În anii '40 a participat la cursurile libere ale școlii de pictură de la Baia Mare.^[1] A fost membru al mai multor asociații (Uniunea Artiștilor Plastici din Reșița, Asociația Județeană a Artiștilor Plastici Caraș-Severin, Asociația culturală „Tata Oancea” din Bocșa) și inițiator al Cenaclului Artiștilor Plastici „Tiberiu Bottlik” din Bocșa.

A lucrat ca inginer minier la Lupeni și Teliuc (județul Hunedoara), Vlăhița (județul Harghita), Șuncuiuș (județul Bihor), Bocșa(județul Caraș-Severin).

În 1963 s-a mutat la Bocșa Montană (județul Caraș-Severin) unde a trăit până la sfârșitul vieții.

Iosif Vasile Gaidoș a expus în 111 expoziții personale, atât în țară (Reșița, Cluj-Napoca, Hunedoara, Suceava, Târgu Jiu, Petroșani, Lupeni, Băile Herculane, Sebeș, Caransebeș, Bocșa) cât și în străinătate: Graz și Hartberg (Austria), La Valette-du-Var (Franța).

În 1966 a fost prezent cu trei lucrări în ulei la Expoziția țărilor socialiste de la Dresda, RDG. Foarte multe din lucrările sale se găsesc în colecții particulare din țară și de peste hotare iar numeroase lucrări sunt expuse în muzee:

• Muzeul Județean Reșița (36 de lucrări în ulei, 18 lucrări în acuarelă și 7 lucrări în pastel);
• Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș (două lucrari în pastel);^[2]
• Muzeul din Băile Herculane (două lucrări în ulei; 5 lucrări în pastel și acuarelă).

Iosif Vasile Gaidoș a realizat lucrări monumentale precum decorarea hotelului Gorj din Târgu Jiu. În colaborare cu Eremia Profeta a contribuit la realizarea picturii murale a bisericii ortodoxe din Bocșa Vasiovei.

A fost preocupat de aspectele etnografice ale existenței rurale. În acest sens are multe lucrări cu case țărănești din diferite zone etnografice ale țării.

A fost prieten cu artiștii Eremia Profeta, Tiberiu Bottlik, Tania Baillayre și cu Emma Alster Chencinski, sora lui Arnold Chencinski (cunoscut sub pseudonimul Borgo Prund), reprezentanți ai grupului de artiști de la Bocșa Montană

Iosif Vasile Gaidoș
Date personale
Născut	7 iulie 1919 Ardud, România
Decedat	3 martie 1998, (79 de ani) Bocșa, România
Naționalitate	România
Ocupație	inginer
Activitate
Domeniu artistic	pictură, pictură murală
Mișcare artistică	Grupul de la Bocșa Montană

·         1999: Gerhard Herzberg, chimist de origine germană, laureat Nobel (n. 1904)
* 2005: Marinus ("Rinus") Jacobus Hendricus Michels (OON) (n. 9 februarie1928 - d. 3 martie 2005) a fost un fotbalist și antrenor olandez

·         2008 - Tenorul italian Giuseppe Di Stefano a decedat (n. 1921). A fost, ani de-a rândul, partenerul principal al Mariei Callas şi a cântat sub conducerea unor dirijori prestigioşi, precum Herbert Von Karajan
* 2010: Keith Alexander (n. 14 noiembrie 1956 în Nottingham - d. 3 martie 2010) a fost un antrenor și fotbalist britanic.

·         2013: A murit Dumitru Rucăreanu, actor român (n. 1932). S-a născut la 26 octombrie 1932, in oraşul Ghimbav din judeţul Braşov. A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti in 1956, la clasa profesorului Nicolae Bălţăţeanu si a fost repartizat la Teatrul Naţional din Craiova. Transferat la Teatrul de comedie din capitala a dat viata la zeci de personaje A debutat in cinematografie in 1963, cu pelicula Linişte, in regia lui Alexandru Boiangiu, urmata de Dragoste la zero grade (1964), Camera albă (1965), Asediul (1971), Aventuri la Marea Neagră (1972), Porţile albastre ale oraşului (1973), Agentul straniu (1974), Cercul magic (1975), Mastodontul (1975), Calotescu (1975), Gloria nu cântă (1976), Acţiunea Autobuzul (1977), Am o idee (1981), Miezul fierbinte al pâinii (1983), Scretul lui Bachus (1983), Sosesc păsările călătoare (1984), Cucoana Chiriţa (1986), Secretul lui Nemesis (1990), Harababura (1990). A cantat muzica usoara, romanţe, cântece de petrecere, a inregistrat un CD intitulat Sunt vagabondul vieţii mele, cu melodii scrise de Temistocle Popa. La ediţia din 2010 a Galei Comediei Româneşti, i s-a decernat premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră.

Dumitru Rucăreanu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Filmografie:

• Dragoste la zero grade (1964), primul film color românesc
• Aventuri la marea neagra (1972)
• Agentul straniu (1974)
• Ultima noapte a singuratatii (1976)
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 8
• Acțiunea „Autobuzul” (1978)
• Drumuri in cumpana (1979)
• Am o idee (1981)
• Sosesc păsările călătoare (1984)
• Secretul lui Bachus (1984)
• Căsătorie cu repetiție (1985)
• Secretul lui Nemesis (1987)
• Calatorie de neuitat serial tv (1988)
• Misiunea serial tv (1989)
• Harababura (1990)

Dumitru Rucăreanu
Date personale
Născut	26 octombrie 1932 Ghimbav, județul Brașov
Decedat	3 martie 2013 (80 de ani) București
Ocupație	actor

* 2017: Raymond Kopa (n. 13 octombrie 1931, Noeux-les-Mines – d. 3 martie 2017, Angers) a fost un jucător de fotbal francez
* 2018: Daniel Walther (n. 10 martie 1940, Munster, Franța – d. 3 martie 2018, Mulhouse, Franța^[2]) a fost un jurnalist și un scriitor francez de fantastique.

Daniel Walther s-a născut pe 10 martie 1940 în Munster, Alsacia. A studiat la universitățile din Strasbourg și Saarbrücken. Vorbitor perfect de franceză și germană, a început cu studii farmaceutice și lingvistice înainte de a compune antologii SF. A scris prima sa povestire, Le Corps déballé, în 1963, înainte de a scrie peste 160 de povestiri SF. În 1976, a primit Grand Prix de l'Imaginaire pentru antologia sa Les Soleils noirs d'Arcadie. Câțiva ani mai târziu, în 1980, i s-a încredințat conducerea colecției Club du livre d'anticipation (CLA) și cea a colecției Galaxie-Bis timp de aproximativ zece ani.

În același an, a primit din nou Grand prix de l'Imaginaire pentru romanul său în limba franceză L’Épouvante mais, dar, în ciuda numeroaselor scrieri publicate, a rămas puțin cunoscut publicului de limbă franceză. Temele sale preferate sunt erotismul și revolta împotriva opresiunii regimurilor politice, a lipsei de libertate și a cenzurii.

În paralel, din 1973 până în 2005, a fost jurnalist la agenția Mulhouse des Dernières Nouvelles d'Alsace, unde a scris în rubrica literară și în cele despre justiție și învățământ superior. În 2006, a suferit un accident vascular cerebral care nu i-a afectat creierul, dar astfel s-a descoperit că avea boala Parkinson. Pe măsură ce a avansat, boala i-a afectat relațiile sale sociale și Daniel Walther a căzut într-o criză nervoasă. Cu toate acestea, între 2007 și 2010, a publicat romanul Îles Mécaniques, pe care l-a considerat o istorie foarte întunecată, colecția Si Pâle, si Mince, si Morte, cartea La Musique de la Chair și în final romanul Morbidezza Inc.

A murit pe 3 martie 2018, la vârsta de 77 de ani, în Mulhouse.

Romane:

• Krysnak ou le complot, Denoël "Présence du futur", 1978.
• L'Épouvante, J'ai lu, 1979.
• Happy end ou La nouvelle cité du soleil, Denoël, 1982.
• Le Livre de Swa, Fleuve noir, 1982 ; republicat în 2006
• Le Destin de Swa, Fleuve noir, 1983.
• La Légende de Swa, Fleuve noir, 1983.
• Embuscade sur Ornella, Fleuve noir, 1983.
  • română - Ambuscadă pe Ornella, Editura Nemira, Colecția Nautilus, 1994. Traducător Isabelle Pavel.^[6]
• Apollo XXV, Fleuve noir, 1983.
  • română - Apollo XXV, Editura Ecce Homo, 1994, Traducător Liviu Radu.^[7]
• La Marée Purulente, Fleuve noir, 1986
• Tigre, Fleuve noir, 1988.
• La Planète Jaja, Fleuve noir, 1989.
• L'iris de Perse: histoires du nord et du sud, Collection Nouvelle, 1993
  • română - Irisul de Persia. Editura Nemira, Colecția Nautilus, 1995. Traducător Constantin Frosin.^[8]
• Terre sans souffrance, Fleuve noir, 1995.
• Le Veilleur à la lisière du monde, Fleuve noir, 1998.
• Mais l'espace… mais le temps…, Fleuve noir, 1998.
• La mort à Boboli, Phébus, 2000.
• Cité de la mort lente, Colecția Rocher "Novella SF", 2005.
• Morbidezza, inc., Black Coat Press , Colecția Rivière Blanche, 2008.

Culegeri de povestiri:

• Requiem pour demain, Marabout "Science-fiction", 1976.
• Les Quatre saisons de la nuit, Nouvelles éditions Oswald, 1980.
• L'Hôpital et autres fables cliniques, Oswald, 1982.
• Cœur moite et autres maladies modernes, NéO, 1984.
• Sept femmes de mes autres vies, Denoël "Présence du futur", 1985
• Le Rêve du scorpion et autres cauchemars, NéO, 1987.
• Les Rapiéceurs de néant, Alfil, 1997.
• Les Mandibules et les dents, Les Belles lettres "Cabinet noir"; 1999.
• Ombres tueuses, Phébus, 2001.
• Baba Yaga et autres amours cruelles, Nestiveqnen, 2005.
• Le château d'Yf, A Contrario, 2005.
• Nocturne sur fond d'épées, Eons Fantasy, 2007.
• La musique de la chair, 2010

Antologii:

• Les soleils noirs d’Arcadie (1975)
• Le livre d’or de la science fiction allemande – étrangers à utopolis (1980)
• La soie et la chanson (1999)

Ficțiune scurtă:

• Les étrangers (1965)
• Retour dans l’île (1966)
• Les gants d’écailles (1966)
• Ténèbres (1967)
• Canes caniculae (1967)
• Comme une poignée de sel (1967)
• Une longue mémoire (1967)
• Wilovyi (1968)
• Les singes (1968)
• Flinguez-moi tout ça ! (1968)
  • română: - Arde-mi-ți-i pe toți!”, în Un pic de neant (1970)
• La Terre à refaire (1969)
• Veuve-Plaine des tours chantantes (1969)
• Je me souviens du vent mauvais de l’espace (1969)
• La nuit du grand serpent (1969)
• Le passager de la boule de cristal (1970)
• Où guette un sphinx aux ailes en pétales d’angoisse (1970)
• Et une touffe d’herbes amères pour Ganymède (1971)
• Assassinat de l’oiseau bleu (1971)
• La tour de Chalamadam et l’empereur fou de Zor (1971)
• Le grand homme blanc dans le planeur rouge (1971)
• La canonnière Epouvante (1972)
• Par le venin de cent mille soleils (1972)
  • română - „Cu veninul sutelor de mii de sori”, în Cronici metagalactice (1990)
• Nocturne sur fond d’épées (1972)
• Est-ce moi qui blasphème ton nom, Seigneur ? (1973)
• Les étoiles en gelée de songes (1973)
• Les eaux de gloire (1973)
• La montagne inscrite dans le regard du temps (1973)
• Le corridor étincelant (1974)
• Dans le repaire de la goule (1974)
• Notre-Dame des Supplices (1974)
• Vanille du corps de Lia (1974)
• Le CINEMAmental de Belinda Blues (1975)
• Le petit chien blanc qui rôdait seul dans les ruines de la ville déserte (1975)
• Antienne au commandeur (1976)
• Deus vel machina ? (1976)
• Deux lunes endeuillées pour veiller la planète mourante (1976)
• Fragments de la biographie de Vladimir KOSTENSTKO ou Un cas désespéré: VLAD (1976)
• Klimax (1976)
• Les fourches patibulaires (1976)
• Maintenant que Friedberg est mort… (1976)
• Maskakrass (1976)
• Mon cher amour, je suis si loin de toi ! (1976)
• Neiges et gel d’amour sur le château du couchant (1976)
• Nocturne en bleu (1976)
• Solstice (Aux portes d’Obriariatan) (1976)
• Tristes derniers jardins du monde (1976)
• Une chasse à l’ugu-dugu dans les marais de Kwân (1976)
• D’où, Diable, venaient-ils ? (1976)
• Sepuku… Sepuku… Sepuku… (1976)
• Prélude à la pugnace révolution de Phagor (1976)
• Et voir mourir tous les vampires du quartier de jade (1976)
• Vers l’exil des étoiles (1977)
• Tango : Nécrose lente (1977)
• XXIII paragraphes honteux pour commémorer l’assassinat du Prophète (1978)
• Et quand vous aurez quitté le cocon, qu’adviendra-t-il de vous dans tout ce froid ? (1978)
• Les collines d’Hécate (1978)
• La Mer de Glace, ou l’expédition polaire perdue et l’espoir naufragé (1978)
• La vitre griffée (1978)
• Catharsis (1979)
• Ice Two (1979, auch als I.C.E. T.W.O., 1997)
• Le corbeau brêche-dents ou Un conte des temps modernes (1979)
• Fête rouge… fête noire… (1979)
• Sinfonietta à temps perdu (1979)
• Anamorphose de Franz K. (1980)
• Au cœur des choses (1980)
• Cauchemar dans la cité des rêves (1980)
• City music (1980)
• Incertaine Anabase (1980)
• L’ombre du bosquet (1980)
• La fenêtre obscure (1980)
• Le varan (1980)
• Les voyageurs (1980)
• Mets ta main dans la mienne, mon amour… (1980)
• Un fâcheux contretemps (1980)
• Une partie de campagne en l’an 1984 (1980)
• Pax Christi (1980) with Jean-Pierre Andrevon
• Et avec Emyna, sur Dusan ? (1980)
• Jazz me blue (1980)
• Adramelech (1981)
• L’éternité du vent éphémère (1981)
• Carnaval à Rio (1981)
• Hommage à Janus (1982)
• À nous deux, dit le dragon de verre (1982)
• L’éruption de la Lézarde (1982)
• L’hôpital, une fable cynique (1982)
• La danse de guerre du capitaine Moon (1982)
• Le docteur Morlo ou le mystère de l’île de la mort (1982)
• Le glissement (la dernière aventure amoureuse de Barry Valentino) (1982)
• Le rendez-vous de Bucarest (1982)
• Les montreurs d’images de Jordan IV (1982)
• Morgenland (1982)
• Mort dans la cité solaire… (1982)
• Oiseau(x) de malheur (1982)
• Symbiose (1982)
• Flagrants soleils des canons de la mort : Quel Hollandais Volant ? (1982)
• Carbone 14 (1983)
• Fontanarum metamorphosis (1984)
• Le labyrinthe du Dr Manus Hand (1984)
• Épilogue : Par magie et forfaiture (1984)
• Le navire du dieu d’argent (1984)
• Prologue : Par magie et forfaiture (1984)
• L’avortement d’Ana Thal (1984)
• Cœur moite (1984)
• Deux allers simples pour Samarcande (1984)
• Intra muros (1984)
• Le dernier étage des ténèbres… (1984)
• Les chambres transparentes (un paysage subliminal) (1984)
• Sertao des serres tièdes (1984)
• Bleu cobalt ou En arrière, professeur Serdengestler ! (1985)
• Intermède sur Javeline (1985)
• Ludmilla ou la confrontation (1985)
• Trahison en été (1985)
• B.E.M. (1985)
• Orphée 1985 (1985)
• Figure de proue (1986)
• Arcadie: soleil blanc (1987)
• Battements d’ailes (1987)
• La nuit où la grande cloaque débordera… (1987)
• La vitre du penseur-homme (1987)
• Le labyrinthe du Dr. Manus Hand (1987)
• Le rêve du scorpion (1987)
• Les cartographes du désert bleu (1987)
• Les nouveaux travailleurs de la mer (1987)
• Le cri (1989)
• Les rapiéceurs de néant (1991)
• Les longs couteaux de la nuit (1991)
• Le château du Blême (1993)
• Balaklava (Bis) (1997)
• Le domaine de cristal (1997)
• Un bal costumé à la maison Schürk (1997)
• Nuit rouge à Mayerling (1999)
• Le procotole des mages de Lyon (2003)
• Le roman de la rose des temps (2003)
• Saisons de verre (2004)
• Cité de la mort lente (2005)
• Coeur de glace (2006)
• Incertaine oasis (2007)
• Les oubliettes du Haut-Château (2008)
• Les plans du Labyrinthe (2008)
• Orchidées (2008)
• Chirurgie à New Orlando (2010)
• La musique de la chair (2010)
• La planète égarée (2010)
• Le carré magique (2010)
• Le cercle de Circé (2010)
• Le losange de Vénus (2010)
• Le ruban de Moebius (2010)
• Le serpent aveugle (2010)
• Le trapèze de Titan (2010)
• Le triangle d’Andromède (2010)
• Les chasseurs du temps (2010)
• Manuscrit trouvé dans un étui à cigare (2010)
• Space opera (2010)
• Tsunami (2010)
• Vieux Théodore des Étoiles (2010)
• Moisson de chair (2012)
• Grenades (de cristal) dégoupillées (2013)
• Le manteau noir (2013)
• John Carter vs Olympus Mons (2013)

Daniel Walther
Date personale
Născut	10 martie 1940[3][4][5]  Munster, Franța
Decedat	3 martie 2018 (77 de ani)[2][4][5]  Mulhouse, Franța[2]
Cauza decesului	cauze naturale[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	scriitor jurnalist cronicar[*] redactor[*]
Limbi	limba franceză[1] limba germană[2]
Specie literară	științifico-fantastic, fantasy, Fantastic
Note
Premii	Grand Prix de l'Imaginaire[*] Grand Prix de l'Imaginaire[*]

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Mc Eutropie; Cleonic și Vasilisc;

• Ziua Mondială a Scriitorilor

  Ziua mondială a scriitorilor este aniversată la nivel mondial la 3 martie. A fost introdusă pentru prima dată în 1986 de către English Pen Club, potrivit www.uacrr.org şi panorama.am. Treptat, acest club a evoluat într-o asociaţie mondială a scriitorilor şi jurnaliştilor. Este cea mai veche organizaţie de apărare a drepturilor omului şi literară din lume.

  Clubul Internaţional Pen (în limba engleză Pen este acronimul de la poet-eseist-romancier – n.red.) a fost înfiinţat la Londra în 1921, pentru a promova prietenia şi sprijinul intelectual printre scriitorii de pe mapamond. Chiar dacă acronimul asociaţiei face referire la poeţi, eseişti şi romancieri, sunt incluşi scriitori ai tuturor formelor literare, jurnalişti şi istorici. Ideea realizării acestei organizaţii aparţine scriitoarei britanice Catherine Amy Dawson Scott şi a primului preşedinte al acesteia John Galsworthy.

• Ziua nationala a Bulgariei. Ziua Libertatii – Eliberarea de sub jugul otoman (1878).

  

  „Bulgaria Liberă”, litografie de Georgi Danchov – foto: ro.wikipedia.org

  În urma războiului ruso-romano-turc din 1877 şi a Tratatului de la San Stefano din 1878, Bulgaria si-a obtinut independenţa formala fata de Imperiul Otoman, devenind principat autonom. Independenta deplină a fost declarata în 1908.

• Ziua mondială a vieţii sălbatice

  Marcată anual la 3 martie, Ziua mondială a vieţii sălbatice are în 2019, tema – ”Life below water: for people and planet”, potrivit www.undp.org. Este pentru prima dată când această zi are ca subiect viaţa şi speciile marine. La 20 decembrie 2013, în cadrul celei de-a 68-a sesiuni, Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 3 martie, drept Ziua mondială a vieţii sălbatice, potrivit www.un.org.

  Data de 3 martie reprezintă adoptarea, în 1973, la Washington, a Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de floră şi faună pe cale de dispariţie – CITES, un tratat multilateral ce are ca scop protecţia plantelor şi animalelor aflate în pericol şi monitorizează activităţile de comercializare pentru nu fi pusă în pericol supravieţuirea speciilor.

  Prin Convenţia de la Washington sunt protejate aproximativ 5.000 de animale şi peste 28.000 de plante. Aceste specii sunt catalogate în trei anexe pe baza gradului de periclitate în care se află. Conform prevederilor CITES, comerţul internaţional cu specii de floră şi faună sălbatică este reglementat printr-un sistem de permise şi certificate, care asigură controlul acestor operaţiuni. România a aderat la CITES prin Legea Nr. 69 din 15 iulie 1994, potrivit www.cdep.ro.

  Pe baza acestor raţiuni, toate statele membre ale sistemului Naţiunilor Unite, precum şi alte organizaţii internaţionale, societatea civilă, organizaţii non-guvernamentale, dar şi simpli cetăţeni au chemarea să observe şi să se implice în această sărbătoare globală a vieţii sălbatice. Totodată, comunităţile locale pot avea un rol pozitiv în oprirea comerţului ilegal cu floră sau faună sălbatică. În plus, secretariatul CITES în colaborare cu alte organizaţii ONU facilitează implementarea la nivel global a Zilei mondiale a vieţii sălbatice.