3. /8 MARTIE 2022 - RELIGIE ORTODOXĂ
Sf Ier Mărturisitor Teofilact, episcopul Nicomidiei
Zi aliturgică
Canonul Mare
Psalmi
Sf Ier Mărturisitor Teofilact, episcopul Nicomidiei
Singur slujea bolnavilor, orbilor, șchiopilor și neputincioșilor; și umblând pe la locuințele săracilor și pe ulițele cetății, purta un vas cu apă caldă și, unde afla răniți, îi spăla și-i curăța cu mâna sa, neîngrețoșându-se deloc.
În zilele tulburării Bisericii de eresul luptătorilor de icoane acest binecredincios bărbat, Teofilact, a mers din părțile Răsăritului la Constantinopol și s-a împrietenit cu marele luminător al Bisericii, adică cu Sfântul Tarasie, încă fiind mirean și senator întru împărăteștile palate, fiind mai întâi dregător al lucrurilor de taină. Iar după ce a murit împăratul Leon, luptătorul împotriva icoanelor (717-740), împărățind Constantin, fiul său (741-775), împreună cu maica sa Irina și patriarhul Pavel, cel numit milostiv, lăsând scaunul de a sa voie s-a ridicat Sfântul Tarasie în locul lui la patriarhie.
Sfântul Tarasie, adunând Sinodul al șaptelea a toată lumea (787), a anatematizat eresul iconoclast; atunci fericitul Teofilact, împreună cu Sfântul Mihail al Sinadelor, lăsând lumea, a primit viața monahicească și a fost trimis de prea sfințitul Tarasie la o mănăstire care era zidită la gura mării Euxinului (Marea Neagră). Acolo, nevoindu-se mult în ostenelile monahicești, a sporit în faptele bune și a câștigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile sale. Căci oarecând, la o vreme de seceriș, întâmplându-se zăduf mare și din lipsa apei slăbind de sete, s-a rugat lui Dumnezeu și, fiind acolo un vas de aramă, l-a făcut de a izvorât apă destulă spre trebuință; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El și ascultă rugăciunile lor.
Deci a fost această minune asemenea cu aceea ce s-a făcut de demult în pustie când, poporului lui Israil cel însetat, Dumnezeu i-a scos apă din piatră. Și alta asemenea, când Samson era aproape să moară de sete și a izvorât apă vie dintr-un os uscat, dintr-o falcă de măgar. Cu această viață îmbunătățită, strălucind ca o lumină de stele, preasfințitul Patriarh Tarasie a judecat ca acei cuvioși părinți să fie vrednici de rânduiala arhierească cea înaltă. Astfel, pe sfințitul Mihail l-a trimis la Sinad, iar pe fericitul Teofilact l-a ales episcop în Nicomidia. Și câtă sârguință a arătat Sfântul Teofilact în Nicomidia pentru turma cea cuvântătoare a lui Hristos și câtă purtare de grijă avea pentru săraci, scăpătați și văduve, au spus despre aceasta dumnezeieștile locașuri zidite de dânsul, bolnițele și casele de străini, cum și milostenia cea nenumărată care se făcea de el în toate zilele. Căci singur slujea bolnavilor, orbilor, șchiopilor și neputincioșilor; și umblând pe la locuințele săracilor și pe ulițele cetății, purta un vas cu apă caldă și, unde afla răniți, îi spăla și-i curăța cu mâna sa, neîngrețoșându-se de loc.
După aceea, preasfințitul Tarasie mutându-se din viața aceasta și primind după dânsul scaunul Bisericii Constantinopolului Nichifor cel preaînțelept, s-a ridicat iarăși furtuna eresului luptării contra sfintelor icoane, care s-a scornit de urâtul de Dumnezeu împărat Leon Armeanul. Și a adunat prea sfințitul Patriarh Nichifor arhierei aleși - pe Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardicei, Iosif al Tesalonicului, Eudoxie al amoreilor, Mihail Sinadul și pe acest fericit Teofilact, Episcopul Nicomidiei -, și s-a dus cu dânșii la răucredinciosul împărat. Și, învățând mult din dumnezeieștile Scripturi, acei sfinți părinți sfătuiau pe împărat să nu facă tulburare Bisericii lui Hristos cu acel eres care s-a anatematizat de al șaptelea sinod a toată lumea. Dar n-au putut îndupleca pe nebunul împărat, cel umplut de veninul balaurului, care sufla asupra lor cu iuțime și mânie.
După aceea, Sfinții Părinți tăcând, fericitul Teofilact a zis către împărat: „Știu că, nebăgând în seamă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și neîngrijindu-te de mântuirea ta, te împotrivești învățăturilor celor vechi ale Sfinților Părinți și tulburi Biserica; dar va veni asupra ta o pierzare cumplită și neașteptată, o primejdie asemenea cu viforul și nu vei afla pe acela care să te izbăvească dintr-însa”.
Împăratul, auzind aceea, s-a umplut de mai mare mânie și, pe toți izgonindu-i de la sine cu necinste, i-a osândit la surghiun în deosebite locuri, adică: pe preasfințitul Patriarh Nichifor în insula Proconis, pe Sfântul Mihail, episcopul Sinadului, la Evdochiad, pe alții pe aiurea, iar pe Sfântul Teofilact al Nicomidiei la cetatea Strovil, care este lângă mare, în Chivereoti. Și acolo, mărturisitorul lui Hristos și ajutătorul cel mare al dreptei credințe, și-a petrecut cealaltă vreme a vieții sale în strâmtorare și mare chinuire și s-a mutat către Domnul.
Apoi a pierit și împăratul Leon Armeanul, cu rea și neașteptată moarte, după proorocia sfântului. Căci în ziua Nașterii lui Hristos a fost tăiat cu săbiile de ostașii săi în biserică, la vremea Utreniei. Iar după dânsul, sfârșindu-se împărații iconoclaști – adică Mihail, care se numea Valvos, apoi Teofil, fiul lui Mihail –, împărăteasa Teodora împreună cu fiul său Mihail, care a fost al treilea cu acel nume, au luat sceptrul împărăției. Iar Sfântul Metodie fiind ridicat la patriarhie și eresul cel fără de lege pierind cu totul, iar dreapta credință strălucind, cinstitul trup al Cuviosului Părintelui nostru Teofilact a fost adus în Nicomidia și așezat în biserica cea zidită de dânsul, spre apărarea cetății Nicomidia, întru cinstea și slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Canonul Mare
In prima saptamana din Postul Mare se savarseste, in cadrul Pavecernitei Mari, Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. Acesta este alcatuit din patru parti, si se citeste cate una de luni pana joi. Integral, Canonul cel Mare se va citi in miercurea din saptamana a cincea din Postul Mare.
“Esenta acestui canon este pocainta, parerea de rau a tuturor credinciosilor si clericilor, monahilor, pentru viata traita uneori nu intotdeauna in conformitate cu poruncile lui Dumnezeu si legile evanghelice. Pentru a intelege foarte bine ce asteapta Dumnezeu de la noi, in acest Canon, de o frumusete literara deosebita si foarte profund din punct de vedere duhovnicesc, ne sunt prezentate pilde de smerenie, de cainta, de umilinta ale unor sfinti si drepti ai Vechiului Testament, fiecaruia fiindu-ne adresat indemnul de a calca pe urmele lor in drumul nostru duhovnicesc spre sarbatoarea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus preotul Ionel Popescu, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Timisoarei.
Canonul cel Mare. Cine este Sfantul Andrei Criteanul?
Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in „Fratia Sfantului Mormant” de la Ierusalim, fapt pentru care a fost mai tarziu supranumit si „Ierusalimiteanul”. Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului VI Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos).
Monahul Andrei ramane in Constantinopol unde i se incredinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biserica bizantina din acea vreme. In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta.
De aici a primit si numele de „Cretanul” sau „Criteanul”, pe care i l-a dat traditia bisericeasca.
Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit datorita incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun predicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii, a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea Triodul si constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti.
Sfantul Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau se afla nu in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina – Lesbos.
In prima saptamana din Postul Mare se savarseste, in cadrul Pavecernitei Mari, Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. Acesta este alcatuit din patru parti, si se citeste cate una de luni pana joi. Integral, Canonul cel Mare se va citi in miercurea din saptamana a cincea din Postul Mare.
“Esenta acestui canon este pocainta, parerea de rau a tuturor credinciosilor si clericilor, monahilor, pentru viata traita uneori nu intotdeauna in conformitate cu poruncile lui Dumnezeu si legile evanghelice. Pentru a intelege foarte bine ce asteapta Dumnezeu de la noi, in acest Canon, de o frumusete literara deosebita si foarte profund din punct de vedere duhovnicesc, ne sunt prezentate pilde de smerenie, de cainta, de umilinta ale unor sfinti si drepti ai Vechiului Testament, fiecaruia fiindu-ne adresat indemnul de a calca pe urmele lor in drumul nostru duhovnicesc spre sarbatoarea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus preotul Ionel Popescu, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Timisoarei.
Canonul cel Mare. Cine este Sfantul Andrei Criteanul?
Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in „Fratia Sfantului Mormant” de la Ierusalim, fapt pentru care a fost mai tarziu supranumit si „Ierusalimiteanul”. Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului VI Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos).
Monahul Andrei ramane in Constantinopol unde i se incredinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biserica bizantina din acea vreme. In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta.
De aici a primit si numele de „Cretanul” sau „Criteanul”, pe care i l-a dat traditia bisericeasca.
Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit datorita incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun predicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii, a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea Triodul si constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti.
Sfantul Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau se afla nu in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina – Lesbos.
Ce este Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul?
Canonul cel Mare este un canon de pocainta, adica un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcatuit din 9 cantari bogate, compuse la randul lor din stihiri scurte de pocainta, ritmate de invocatia „Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!”, cerere care aminteste de rugaciunea vamesului din prima duminica a perioadei Triodului.
Canoanele liturgice au aparut la sfarsitul secolului al VII-lea si inceputul secolului al VIII-lea, inlocuind in mare masura imnele liturgice numite „Condac”. Totusi, intre cantarea a 6-a si a 7-a a fiecarui Canon se mai pastreaza un Condac urmat de un Icos. Canoanele au fost compuse la inceput de crestini sirieni elinizati din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical si au un continut teologic mai accentuat.
Canonul liturgic are noua cantari mai lungi formate din multe stihiri scurte, iar aceste noua intercalau la inceput cele noua cantari biblice folosite in viata liturgica rasariteana:
- Cantarea lui Moise (Iesire 15, 1-19)
- Noua cantare a lui Moise (Deuteronom 32, 1-43)
- Rugaciunea Anei, mama lui Samuel (I Regi 2, 1-10)
- Rugaciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3, 2-19)
- Rugaciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20)
- Rugaciunea lui Iona (Iona 2, 3-10)
- Rugaciunea celor Trei tineri
- Cantarea celor Trei tineri (Sfanta Scriptura, Editia Sfantului Sinod, 1998, p. 950-951)
- Cantarea Nascatoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) si Rugaciunea lui Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul (Luca 1, 68-79)
Fiecare cantare a Canonului incepe cu un Irmos (o strofa datatoare de ton), se continua cu stihiri mai scurte si se incheie cu lauda de preamarire adresata Sfintei Treimi (doxastikon) si o lauda adresata Maicii Domnului (theotokion).
La Canonul initial al Sfantului Andrei Criteanul, mai precis la cantarile a 3-a, a 4-a, a 8-a si a 9-a, au fost adaugate de timpuriu cateva canoane mai mici, formate din trei cantari (trei ode), compuse de „Teodor” si „Iosif”, adica Sfantul Teodor Studitul (+ 826) si Iosif de Sicilia (+ 886). In secolele XI-XII un canon de doua stihiri pentru o cantare a fost adaugat in cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea in care duminica a 5-a din Postul Sfintelor Pasti a fost inchinata pomenirii Sfintei Maria Egipteanca. Apoi a fost adaugata la sfarsitul fiecarei cantari o stihira de cerere catre Sfantul Andrei Criteanul insusi. Dupa sinaxarul cantarii a 6-a se canta sau recita 16 stihiri, toate intercalate intre Fericiri.
Canonul cel Mare. Cum si cand se citeste?
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul se canta pe glasul al 6-lea, muzica trista si lina. Irmosul se canta de doua ori, la inceputul si la sfarsitul cantarii. Rugaciunea „Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!” este insotita de metanie mica si de semnul sfintei cruci. Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste pe fragmente in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti, in zilele de luni, marti, miercuri si joi, la Pavecernita; iar in intregime se citeste joi din saptamana a 5-a a Postului Sfintelor Pasti, la Pavecernita.
Canonul cel Mare. Ce contine?
Acest bogat si frumos canon este deodata meditatie biblica si rugaciune de pocainta. Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta, luminata de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocaieste plange ca nu a urmat pilda luminoasa a dreptilor virtuosi, ci robia patimilor aratate in multi pacatosi, dintre care unii nu s-au pocait, iar altii s-au mantuit tocmai fiindca s-au pocait.
Cu inima plina de smerenia vamesului, cu strigatul de iertare al fiului risipitor si cu gandul la infricosatoarea judecata, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arata deodata durerea si puterea pocaintei, leac si lumina a invierii sufletului din moartea pacatului. Rugaciunea vamesului „Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul!” devine, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ritmul si respiratia pocaintei in staruitorul stih: „Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!”
Pocainta-rugaciune a fiului risipitor: „Parinte, gresit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe una din slugile tale!” ia accentul unui regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului care valoreaza mai mult decat toata lumea materiala: „Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul.” (Cantarea a 2-a, 2)
Pacatul este alipirea sufletului de cele pamantesti incat: „toata mintea tarana mi-am facut” (Cantarea a II-a, 6).
Prin pacat se pierde frumusetea nevinovatiei din rai, se pustieste sufletul, se schimba demnitatea omului in rusine, iar apropierea de Dumnezeu se preface in instrainare de El. Pacatul pe care il descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenesti cazute, incepand cu Adam si Eva. De aceea, Canonul cel Mare imbina pocainta cu meditatia privind caderile in pacat sau biruinta asupra pacatului, asa cum se vad acestea in Sfanta Scriptura. Canonul cel Mare se canta in Biserica in timpul perioadei de pocainta a Postului Mare al Sfintelor Pasti, tocmai pentru a se arata ca toti oamenii au nevoie de pocainta si de iertare a pacatelor pentru a ajunge la mantuire.
Marii pacatosi care s-au pocait si s-au ridicat din pacat si patimi devin nu numai dascali ai pocaintei pentru intreaga Biserica, ci si rugatori pentru cei care se lupta cu pacatul sau se curata de el prin pocainta. Astfel, Cuvioasa Maria Egipteanca este invocata in Canonul cel Mare in stihul: „Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!” Iar mai tarziu, Biserica a adaugat in Canonul Sfantului Andrei Criteanul si stihul-rugaciune adresat lui insusi: „Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!”
Rugaciunile din Canonul cel Mare adresate Maicii Domnului si Sfintilor Apostoli arata, in general, legatura dintre pocainta si inviere, dintre vremea Postului si sarbatoarea Pastilor.
„Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciunea lui Hristos, ca sa trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni de umilinta si savarsind virtuti cu osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem Invierea cea slavita a lui Hristos Dumnezeu, slava si lauda aducand”. (Cantarea a 3-a, sedealna a 2-a).
Maica Domnului, care a purtat in pantecele ei si pe bratele ei pe Hristos-Domnul aratandu-L lumii, impreuna cu Apostolii care au binevestit lumii pe Hristos arata aici taina insasi a Bisericii in care puterea si darul pocaintei devin pregatire si dor de inviere, arvuna a vietii vesnice ca legatura de iubire a omului cu Dumnezeu.
Marturisirea si preamarirea Sfintei Treimi in Canonul cel Mare arata ca pocainta crestina este taina refacerii comuniunii oamenilor cu Sfanta Treime. Botezati in numele Sfintei Treimi, crestinii reinnoiesc taina botezului prin lacrimile pocaintei, mor pentru pacat si inviaza sufleteste pentru Hristos.
Marturisirea dreptei credinte prin doxologie se leaga strans de redescoperirea dreptei vietuiri prin pocainta. Milostivirea Sfintei, celei de o fiinta, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi este temelia si puterea care face ca „usile pocaintei” sa devina cale catre „portile Imparatiei cerurilor”.
Psalmii
PSALMUL 6
1. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi.
2. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele;
3. Şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când?
4. Întoarce-Te, Doamne; izbăveşte sufletul meu, mântuieşte-mă, pentru mila Ta.
5. Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine?
6. Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.
7. Tulburatu-s-a de supărare ochiul meu, îmbătrânit-am între toţi vrăjmaşii mei.
8. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele.
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugăciunea mea a primit.
10. Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab.
1. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte,
2. Ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască.
3. Doamne, Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele,
4. De am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău şi de am jefuit pe vrăjmaşii mei fără temei,
5. Să prigonească vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă, să calce la pământ viaţa mea şi mărirea mea în ţărână să o aşeze.
6. Scoală-Te, Doamne, întru mânia Ta, înalţă-Te până la hotarele vrăjmaşilor mei; scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit
7. Şi adunare de popoare Te va înconjura şi peste ea la înălţime Te întoarce.
8. Domnul va judeca pe popoare; judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea şi după nevinovăţia mea.
9. Sfârşească-se răutatea păcătoşilor şi întăreşte pe cel drept, Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte.
10. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe cei drepţi la inimă.
11. Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi.
12. De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a pregătit
13. Şi în el a gătit unelte de moarte; săgeţile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat.
14. Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea.
15. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o.
16. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare.
17. Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri.
2. Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător.
3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
4. Ce este omul că-Ți aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
5. Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el.
6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
7. Oile şi boii, toate; încă şi dobitoacele câmpului;
8. Păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!
1. Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
2. Veseli-mă-voi şi mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.
3. Când se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de la faţa Ta!
4. Că ai făcut judecata mea şi dreptatea mea; şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.
5. Certat-ai neamurile şi au pierit nelegiuiţii; stins-ai numele lor în veac şi în veacul veacului.
6. Vrăjmaşului i-au lipsit de tot săbiile şi cetăţile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet.
7. Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată
8. Şi El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.
9. Şi a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri.
10. Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!
11. Cântaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion, vestiţi între neamuri faptele Lui.
12. Că Cel ce răzbună sângele lor şi-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor.
13. Miluieşte-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmaşii mei, Cel ce mă înalţi din porţile morţii,
14. Ca să vestesc toate laudele Tale, în porţile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta!
15. Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
16. Se cunoaşte Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.
17. Să se întoarcă păcătoşii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
18. Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri.
19. Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta!
20. Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.
21. Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?
22. Când se mândreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.
23. Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează.
24. Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulţimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui.
25. Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecăţile Tale de la faţa lui, peste toţi vrăjmaşii lui va stăpâni.
26. Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi.
27. Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere.
28. Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.
29. Pândeşte din ascunziş, ca leul din culcuşul său; pândeşte ca să apuce pe sărac, pândeşte pe sărac ca să-l tragă la el.
30. În lanţul lui îl va smeri; se va pleca şi va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci.
31. Că a zis în inima lui: «Uitat-a Dumnezeu! Întors-a faţa Lui, ca să nu vadă până în sfârşit!».
32. Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit!
33. Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta!
34. Vezi, pentru că Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.
35. Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău, păcatul lui va fi căutat şi nu se va afla.
36. Împărăţi-va Domnul în veac şi în veacul veacului! Pieriţi neamuri din pământul Lui.
37. Dorinţa săracilor a auzit-o Domnul; la râvna inimii lor a luat aminte urechea Ta.
38. Judecă pe sărac şi pe smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.
1. În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: «Mută-te în munţi, ca o pasăre?».
2. Că iată păcătoşii au încordat arcul, au gătit săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă.
3. Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar dreptul ce a făcut?
4. Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în Cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
5. Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său.
6. Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor.
7. Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu