5. /16 MARTIE 2022 - POEZIE
ALEXEI MATEEVICI
| Alexei Mateevici | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Căinari, Imperiul Rus |
| Decedat | (29 de ani) Chișinău, Republica Rusă |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Chișinău |
| Cetățenie |  Imperiul Rus Republica Rusă |
| Etnie | Român |
| Religie | Ortodox |
| Ocupație | poet preot educator[*] personal militar |
| Partid politic | Partidul Național Moldovenesc |
| Limbi | Română |
| Activitatea literară | |
| Opere semnificative | Limba noastră |
Modifică date / text  | |
Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) a fost unul din cei mai reprezentativi scriitori moldoveni născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova.
Cronologie[modificare | modificare sursă]
- La 27 martie (stil vechi) se naște la Căinari, fostul județ Bender, Alexei Mateevici, primul copil al preotului Mihail Mateevici, originar de prin părțile județului Soroca, căsătorit cu Nadejda Mateevici (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căușeni.Părinții se mută cu traiul în satul Zaim, localitate situată pe drumul dintre Căușeni și Cimișlia. Aici micul Alexei învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului . A fost înscris de părinți la școala teologică din Chișinău, pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cu laude).[1] Își urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală (1880- 1940), care studia și el la seminar în aceeași perioadă. La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viață tatăl lui, Alexei Mateevici. În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile „Țăranii”, „Eu cânt”, „Țara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) și „Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11). - În 1908, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat cercul „Deșteptarea”. Din acest cerc, pe lângă Alexei Mateevici, au făcut parte Daniel Ciugureanu, Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Ștefan Berechet, Dimitrie Bogos și alții. Daniel Ciugureanu a fost ales președintele cercului. Această asociație avea drept scop luminarea oamenilor, deșteptarea conștiinței lor naționale, lupta pentru dezrobire și pentru Unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-și suspende activitatea. (sursa: Figuri contemporane din Basarabia, editura Arpid, Chișinău, 1939, pag. 34) Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1914. În aceiași ani, după mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beție a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului său.
- 1910- 1911 Publică în „Chisineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 și nr.42 din 1911) studiul lingvistic „Momente ale influenței bisericești asupra originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești”, precum și articolele “Motive religioase în credințele și obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.9, 13, 14), “Bocetele funerare moldovenești” (nr.38, 39, 40, 41).Vede lumina tiparului (Chisineovschie eparhialinie vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiță a traducerilor moldovenești religioase și de trai”.Apare în revista „Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.Se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică cu teza de licență Concepția religioasă și filosofică la Fechneenner și se întoarce la Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învățase. Ține o cuvântare în fața absolvenților seminarului din Chișinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căușeni, pe care o găsește “uimitor de bine păstrată”. În anul 1916 se inroleaza in armata romana preot militar.[2] În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbușirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie creează poezia Limba noastră, publicată în Cuvînt moldovenesc, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române, care devine Imnul Republicii Moldova, (din 1994). La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău și este înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.
- În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoștea din 1910.
George Călinescu consideră că Alexei Mateevici a dat „o nouă definiție poetică a limbii române”[3], în versurile:
„Limba noastră-i graiul pâinii,Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.”
Aceste versuri, citate de G. Călinescu, fac parte din poezia Limba noastră. În anul 1994, versurile poeziei Limba noastră au fost alese ca text al Imnului de Stat al Republicii Moldova. Poezia Limba noastră se fixează definitiv în registrul marii arte, fiind superioară versurilor pe aceeași temă ale lui George Coșbuc sau George Sion.[4]
În lirica sa, poezia religioasă, uneori remarcabilă (Roagă-te), alternează cu poezia revoltei sociale, expresie a durerii poetului pentru soarta țăranilor basarabeni, apăsați de nevoi și suferiunțe. Poeziile Eu cînt, Țăranii, Cîntecul zorilor, Țara împletesc nota elegiacă cu tonalitatea energică și credința în „ivirea zorilor” dreptății și devin profund definitorii pentru profilul poetului militant.
A colaborat la revista Luminătorul, Viața Basarabiei, Cuvînt moldovenesc etc. cu versuri originale și traduse (din Al. K. Tolstoi, S. I. Nadson, Gavrila Derjavin, Mihail Lermontov, Alexandr Sergheevici Pușkin).
Monumentul[modificare | modificare sursă]
Monumentul intitulat Apostolii Basarabeni a fost ridicat în memoria eroilor naționali Simeon Murafa, Alexei Mateevici și Andrei Hodorogea, la inițiativa Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, după proiectul sculptorului Vasile Ionescu-Varo, la 29 septembrie 1923 (după alte surse 1933), în grădina Catedralei din Chișinău. Monumentul fusese confecționat dintr-o placă de piatră, așezată în poziție verticală, în care erau îngropate chipurile în basorelief de bronz ale celor trei eroi, având dedesubt, săpată în piatră, inscripția: „Simeon Murafa, născut la 24 mai 1887, mort la 20 august 1917; Pr. Alexei Mateevici, născut la 16 martie 1888, mort la 13 august 1917; Andrei Hodorogea, născut octombrie 1878, mort la 20 august 1917”. Pe piedestal, în fața basoreliefurilor, era așezată figura de bronz al unui vultur. Mai jos era amplasată inscripția: „Apostolii Basarabeni, Martiri ai Sfintei Cauze Naționale”. În partea superioară, monumentul înalt de 3 m era încununat cu Stema României, amplasată între două ramuri, una de stejar și alta de laur, toate executate în bronz. Baza monumentului avea dimensiunile 4,35/1,92 m iar panoul de piatră avea dimensiunile de 2,75/3,00/0,60 m. În urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, în 1940, basoreliefurile în bronz ale lui Murafa și Mateevici din Chișinău, au fost recuperate și repartizate Muzeului de Artă Națională „Carol I” din București, iar restul monumentului a fost distrus de sovietici.[5][6][7]
Scrieri[modificare | modificare sursă]
- Poezii, publicate cu o prefață de P. V. Haneș. București, 1926 (ed. II, București, 1936)
- Poezii, cu o prefață de L.T. Boga, Chișinău, 1937
- Scrieri alese, ediție îngrijită și prefațată de I. Vartician și F. Levit, Chișinău, 1966 (ed. II 1971, ed. III 1977)
- Pagini alese, tabel cronologic, note și comentarii de V. Nazar, prefață de A. Hropotinski, Chișinău, 1985
- Scrieri, ed. îngrijită, studiu introductiv, note, variante și bibliografie de I. Nuță, Iași, 1989
- Limba noastră, Chișinău, 1989
RADU BRATEȘ
Dintr-o familie de ţărani (Ion şi Ana Biriş din comuna Ciufud, jud. Alba - la naştere Gheorghe I. Biriş), a urmat şcoala primară în satul natal, liceul Sf. Vasile cel Mare din Blaj (coleg de bancă cu Corneliu Coposu) şi Literele şi Filosofia din Cluj, 1930-1934. Debutează cu versuri în 1928; participă la Cluj la cenaclul lui Victor Papilian. Devine profesor la liceul din Blaj între 1935-1948, apoi este cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj, 1949-1952. Este arestat şi va pătimi la Canal între 1852 - 1954, după care va fi profesor la diferite şcoli din zona Târnavelor, stabilindu-se la Teiuş. Radu Brateş este un pseudonim, necesar după detenţia politică.
A desfăşurat cu consecvenţă o activitate de publicist, colaborând la mai toate revistele transilvănene şi înfiinţând cu Pavel Dan revista Blajul, 1931-1935; editează revista Mlădiţe, 1941-1942. A scris articole, cronici literare, studii de istorie literară şi poezii. S-a ocupat în principal de literatura scriitorilor ardeleni de după Marea Unire, dar a avut în vedere şi studii monografice despre mari personalităţi ale şcolii ardelene, despre paşoptişti; Inochentie Micu-Klain, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, Sextil Puşcariu, Ion Breazu, Ion Agârbiceanu, Pavel Dan, sunt scriitori pe care îi are în vedere.
După revoluţie, poetul Ion Brad, blăjean el însuşi şi elev de-al profesorului şi preotului Gh. Biriş, promoţia Blaj 1948, cu concursul celor două fiice ale poetului proscris, a continuat să editeze manuscrisele lui Radu Brateş: opera poetică completă, studiile de istorie a literaturii, corespondenţa cu prelaţi ai bisericii transilvănene şi cu Monica Lazăr, care scria în anii 70 o primă monografie Pavel Dan; şi, inclusiv Scrise-n furtună, o foarte emoţionantă ediţie anastatică a poeziilor sale din detenţie şi din recluziunea (citeşte Domiciliul Obligatoriu) în localitatea Rogojeni, pe Prut - lângă lacul Brateş...
.
Opera literară: Ion Axente Sever şi timpul său, Cluj, 1931; Aspecte din viaţa Blajului, Blaj, 1942; Oameni din Ardeal, Bucureşti, 1973; Cântece de pe coline, îngrijită şi prefaţă de Valentin Taşcu, prefaţă de Ion Brad, Cluj Napoca, 1974. În 2008, două volume: I, În împărăţia lutului, poezii;II, opera de critic şi istoric literar; Scrise-n furtună, ediţie anastatică; 2010: Scrieri inedite.
Lângă apa Prutului *
Lângă apa Prutului,
Cale nu-i, cărare nu-i,
Numai mlaştină şi stuf,
Numai trudă şi năduf.
Vânturi vin din răsărit
Să dărâme ce-am clădit.
Vin arşiţe şi furtuni
Peste anii noştri buni.
Stăm la margine de ţară.
Urcă soarele, coboară;
Îl privim şi ne-nfioară,
Căci e numai foc şi pară.
Creşte seceta, se-ntinde,
Parcă-n braţe ar cuprinde
Lumea toată s-o sugrume
Să aducă altă lume.
Altă lume. Crudă lume!
Plecăm capul sub teroare:
Plânsul doare, râsul doare.
Îşi dezbracă ţara sânul
Să-mblânzească pe străinul,
Pe străinul, pe hainul,
Care-i râvneşte puţinul.
Iar străinul nu se-ndură,
Cere fără de măsură.
Ne tot fură şi ne fură,
Face gol în bătătură.
Ne mişcăm din loc în loc,
oameni fără de noroc!
Anii vin şi se perind,
Noi ne stingem suspinând.
(din Volumul Trăite și scrise-n furtună, apărut în ediţie anastatică în anul 2010,
DINU REGMAN
Dinu Regman (n. 16 martie 1957, București — d. 1 ianuarie 1986, Germania) a fost un poet român.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
- Absolvent al Facultății de limbi germanice (secția germană-română) a Universității din București. Participant la Cenaclul de luni, Prospero, Opinia Studențească și Universitas. Publică în revistele Echinox, Amfiteatru etc.
- A emigrat în RFG în 1984 unde a început să studieze dreptul la Universitatea din Giessen, apoi la Bonn.
- A murit într-un accident de mașină pe data de 1 ianuarie 1986. Este nepotul criticului literar Cornel Regman.
Debut[modificare | modificare sursă]
- 1982 - în Caietul debutanților
Volume publicate[modificare | modificare sursă]
- 1990 - volumul postum Stop cadru, Editura Litera.
- prezent în volumul UNIVERSITAS - A fost odată un cenaclu…, (coordonat de Mircea Martin), Editura M.N.L.R., 2008
și mă făceam rece
ca o buză de șarpe
tu știai
rostul tuturor lucrurilor
tu stingeai lumina în bucătărie
și potriveai ceasul
tu afânai pernele
și aprindeai candela
tu spuneai rugăciunea
și dădeai semnalul
tu știai să pregătești totul
atât de bine
tu însă nu-mi vorbeai
niciodată
doar uneori
adânc în noapte
cavitățile noastre ruginite
se desfăceau
ca două valve fierbinți
și un fel de țipăt
picura atunci
în carnea noastră degerată
și era frig acolo în cruce
și era frig acolo în cruce
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu