8. /14 MARTIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
GEORG PHILIPP TELEMANN
Georg Philipp Telemann (n. ,[1][3][4][5] Magdeburg, Brandenburg-Prusia – d. ,[1][3][4][5] Hamburg, Sfântul Imperiu Roman) a fost un compozitor, multi-instrumentist și scriitor german din perioada barocului. Un muzician aproape complet autodidact, a devenit un compozitor împotriva dorințelor familiei sale. După ce a studiat în Magdeburg, Zellerfeld și Hildesheim Telemann a intrat la Universitatea din Leipzig pentru a studia dreptul dar ulterior a ales să înceapă o carieră în muzică. A deținut posturi importante în Leipzig, Sorau, Eisenach și Frankfurt înainte să se stabiliească la Hamburg în 1721 unde a devenit directorul muzical al celor mai importante cinci biserici din oraș. Deși cariera lui Telemann a prosperat, viața sa personală era problematică: prima sa soție a murit la doar câteva luni după căsătorie iar a doua sa soție a avut relații extraconjugale și a acumulat o datorie mare la jocurile de noroc înainte să îl părăsească pe Telemann.
Telemann a fost unul dintre cei mai prolifici compozitori din istorie[6] (cel puțin din perspectiva lucrărilor care mai există astăzi)[7] și era considerat de contemporanii săi ca fiind unul dintre cei mai importanți compozitori germani ai vremii - a fost comparat favorabil cu prietenul său Johann Sebastian Bach, care l-a făcut pe Telemann nașul de botez al fiului său Carl Philipp Emanuel Bach, și cu George Frideric Handel pe care Telemann îl cunoștea personal. Muzica lui Telemann incorporează câteva stiluri naționale (francez și italian) și uneori este inspirată din muzica folclorică poloneză. Astăzi Telemann este considerat un important compozitor de tranziție de la baroc la clasicism.
Biografie[modificare | modificare sursă]
1681-1701: Copilăria și tinerețea[modificare | modificare sursă]
Telemann s-a născut în Magdeburg, capitala Ducatului de Magdeburg, Brandenburg-Prusia într-o familie din clasa mijlocie superioară. Părinții săi au fost Heinrich Telemann, diacon la Biserica Sfântului Duh (Heilige-Geist-Kirche) din Madgeburg, și Maria Haltmeier, fiica unui cler din Regensburg. Mulți membri ai familiei lucrau în biserică și doar câteva rude îndepărtate erau muzicieni. Însuși compozitorul a declarat că a moștenit talentul pentru muzică de la mama sa, al cărui nepot Joachim Friedrich era Kantor în Verden. Din partea tatălui un singur membru este cunoscut ca fiind muzician profesionist, Heinrich Thering, străbunicul lui Telemann care a lucrat ca și Kantor în Halberstadt la sfârșitul secolului al XVI-lea. Fratele lui Telemann, Heinrich Matthias (1672–1746), a devenit ulterior un cler.
Heinrich Telemann a decedat în 1685, lăsând-o pe Maria să își crească copiii și să supravegheze educația lor. Telemann a studiat la Gimnaziul Altstädtisches și apoi la Domschule unde a învățat catehismul, latina și greaca. La vârsta de zece ani a luat lecții de canto și a studiat interpretarea la claviatură timp de două săptămâni cu un organist local. Acest lucru a fost suficient ca Telemann să învețe singur alte instrumente (flaut dulce, vioară și țiteră) și să înceapă să compună. Primele sale compoziții erau arii, motete, lucrări instrumentale iar la vârsta de 12 ani a compus prima sa operă, Sigismundus. Totuși, nici Maria nici consilierii ei nu erau de acord cu aceste activități. I-au confiscat instrumentele și i-au interzis orice activitate muzicală, deși Telemann a continuat să compună în secret. La sfârșitul anului 1693 sau la începutul anului 1694 mama sa l-a trimis la o școală din Zellerfeld sperând că va alege altă profesie. Totuși, administratorul școlii, Caspar Calvoer, a observat talentul lui Telemann și chiar i-ar fi predat teorie muzicală; Telemann a continuat să compună și să interpreteze la diferite instrumente, a învățat singur basul cifrat și furniza adesea muzică pentru corul bisericii și muzicienii orașului.
În 1697 Telemann a mers la Hildesheim pentru a studia la celebrul Gymnasium Andreanum. Și aici talentele sale au fost observate; însuși rectorul i-a comandat muzică lui Telemann. Tânărul compozitor mergea frecvent la curțile din Hanovra și Brunswick unde putea asculta și studia cele mai noi stiluri muzicale. Compozitori precum Antonio Caldara, Arcangelo Corelli și Johann Rosenmuller au fost printre primele sale influențe. Telemann a continuat să studieze diferite instrumente și ulterior a devenit un multi-instrumentist desăvârșit: la Hildesheim a învățat singur să cânte la flaut, oboi, viola da gamba, contrabas și trombon. După ce a absolvit Gymnasium Andreanum (cu rezultate excelente, în ciuda activităților sale muzicale), Telemann a mers la Leipzig la sfârșitul anului 1701 pentru a studia la Universitatea din Leipzig unde intenționa să studieze dreptul. În autobiografia sa din 1718 Telemann a explicat că a luat această decizie la insistențele mamei sale. Totuși, 22 de ani mai târziu, în autobiografia din 1740 a oferit o altă explicație, scriind că a luat această decizie din dorința de a avea o educație universitară. Conform lui însuși Telemann, o transpunere pe muzică a Psalmului 6 și-a găsit inexplicabil un loc în bagajul său și a fost găsit de colegul său de cameră din Leipzig. Lucrarea a fost ulterior interpretată și i-a impresionat atât de mult pe cei care au ascultat-o încât primarul din Leipzig l-a contactat pe Telemann și i-a comandat să compună în mod regulat lucrări pentru cele două biserici importante ale orașului (Biserica Sfântul Toma și Biserica Sfântul Nicolae).
1701-1706: Cariera în Leipzig și Sorau[modificare | modificare sursă]
Odată ce s-a făcut remarcat ca muzician profesionist în Leipzig Telemann a devenit tot mai activ în organizarea vieții muzicale a orașului. De la început se baza pe angajarea de studenți: primul ansamblu pe care l-a creat a fost un collegium musicum studențesc alcătuit din aproximativ 40 de membri. Au interpretat în concerte publice și furnizau muzică pentru Neukirche. În 1702 Telemann a devenit directorul operei Opernhaus auf dem Brühl unde și aici a angajat studenți. În cele din urmă, după ce Telemann a primit postul de organist și director muzical la Neukirche, a interpretat la orgă o singură dată și a cedat rolul de organist unuia dintre studenții săi. Între 1702 și 1705 Telemann a compus cel puțin opt opere, patru dintre acestea fiind montate la Opera din Leipzig iar celelalte patru la curtea din Weissenfels. În această perioadă Telemann era puternic influențat de Handel, pe care l-a cunoscut în 1701. De asemenea, a studiat lucrările lui Johann Kuhnau, Kantor la Biserica Sfântul Toma și director muzical al orașului Leipzig. Mai târziu Telemann și-a amintit cât de mult a învățat despre contrapunct studiind lucrările lui Kuhnau.
Totuși, poziția tot mai importantă a lui Telemann și metodele sale au provocat un conflict între el și Kuhnau. Prin angajarea de studenți Telemann a preluat o resursă importantă a corului lui Kuhnau (și a muzicii de biserică din Leipzig în general). Mai mult, Luhnau era îngrijorat că studenții interpretau prea des în opere și nu le mai rămânea timp să se ocupe de muzica de biserică. Denunțându-l pe Telemann ca un "muzician de operă", Kuhnau a adresat mai multe petiții către primăria orașului împotriva lui Telemann. Totuși, toate aceste eforturi s-au dovedit a fi fără succes iar singurul lucru pe care primăria a putut să îl facă a fost să interzică prezența lui Telemann pe scena operei. Drepturile lui Kuhnau nu au fost niciodată restaurate complet, nici măcar după ce Telemann a părăsit Leipzig.
În 1704 Telemann a primit o invitație de a deveni Kapellmeister la curtea Contelui Erdmann al II-lea de Promnitz în Sorau (astăzi Żary, Polonia). Autoritățile din Leipzig i-au aprobat demisia abia în primăvara anului 1705 iar Telemann a sosit în Sorau în iunie. Noul post i-a permis să studieze muzica franceză contemporană care era populară la curte: lucrările lui Jean-Baptiste Lully și André Campra. De asemenea, când curtea a petrecut șase luni în Pleß (astăzi Pszczyna), Telemann a avut ocazia să asculte și să studieze muzica folclorică din Polonia și Moravia care l-a fascinat și inspirat. În Sorau Telemann s-a dovedit a fi la fel de prolific ca în Leipzig, compunând cel puțin 200 de uverturi, după propriile afirmații, și alte lucrări. Din nefericire, Marele Război al Nordului a adus la final cariera lui Telemann în Sorau. La sfârșitul lunii ianuarie sau în februarie 1706 a fost obligat să fugă de trupele invadatoare ale regelui Carol al XII-lea al Suediei. A petrecut o perioadă în Frankfurt an der Oder înainte de a reveni în Sorau în vară.
1707-1721: Eisenach și Frankfurt[modificare | modificare sursă]
Detaliile despre cum a obținut Telemann următorul său post sunt necunoscute. În jurul anului 1707-1708 a intrat în serviciul Ducelui Johann Wilhelm de Saxe-Eisenach, devenind Konzertmeister pe 24 decembrie 1708 și secretar și Kapellmeister în august 1709. Astfel a început una dintre cele mai productive perioade din viața lui Telemann: în perioada petrecută în Eisenach a compus un număr mare de lucrări instrumentale (concerte și sonate) și numeroase lucrări sacre, inclusiv patru sau cinci cicluri anuale de cantate, 50 de cantate în germană și italiană și în jur de 20 de serenatas. În 1709 a mers la Sorau pentru a se căsători cu Amalie Louise Juliane Eberlin, fiica muzicianului Daniel Eberlin. Au revenit în Eisenach unde în ianuarie 1711 Amalie Louise a dat naștere unei fetițe. Din nefericire, Amalie a decedat la scurt timp după aceea; căsătoria ei cu Telemann a durat doar 15 luni. Evenimentul a avut un efect profund asupra compozitorului: a publicat "Gânduri Poetice" pentru moartea soției sale în 1711. La sfârșitul anului Telemann a devenit frustrat de viața la curte și a început să caute un alt post. A refuzat oferta unui post la curtea din Dresda deoarece dorea un post care să îi ofere mai multă libertate artistică; Telemann dorea un post asemănător cu cel pe care l-a deținut în Leipzig. Undeva între sfârșitul lunii decembrie 1711 și începutul lunii ianuarie 1712 a aplicat pentru postul de director muzical al orașului Frankfurt și Kapellmeister la biserica Barfüsserkirche. A fost acceptat iar Telemann a sosit în Frankfurt pe 18 martie 1712.
Noile sarcini ale lui Telemann erau asemnănătoare cu cele din Leipzig. Furniza muzică pentru două biserici, Barfüsserkirche și Katharinenkirche (compunând, printre altele, noi cicluri anuale de cantate), precum și muzică pentru ceremoniile civice. După mai 1712 Telemann a servit ca administrator și trezorier pentru Haus Braunfels, administratorul unei fundații caritabile. Pe 28 august 1714 s-a căsătorit cu a doua sa soție, Maria Catharina Textor, fiica unui funcționar din oraș. Cuplul a avut nouă copii (niciunul nu a devenit muzician) dar căsnicia se va dovedi mai târziu a fi dezastroasă pentru Telemann. În anul următor a început să își publice muzica: în următorii trei ani au apărut patru colecții de muzică instrumentală și au urmat multe alte publicații. Pe 11 martie 1717 Telemann a fost numit Kapellmeister von Haus aus în Eisenach.
1721-1736: Primii ani în Hamburg[modificare | modificare sursă]
Pe 10 iulie 1721 Telemann a fost invitat să lucreze în Hamburg în calitate de Kantor al Johanneum Lateinschule și ca director muzical al celor mai mari cinci biserici din oraș, devenind succesorul lui Joachim Gerstenbüttel. Compozitorul a acceptat și a rămas în Hamburg pentru tot restul vieții sale. Perioada sa din Hamburg s-a dovedit a fi și mai productivă decât cea din Eisenach. I s-a cerut din nou să compună cantate numeroase nu numai pentru slujbele religioase, ci și pentru ceremoniile civice. A susținut concerte publice, a condus un nou collegium musicum și a devenit directorul operei Gänsemarktoper. Inițial, Telemann a avut o serie de probleme: câțiva oficiali ai bisericii considerau opera și collegium musicum ca fiind nepotrivite (pentru că incitau la "lascivitate") iar tipograful orașului era nemulțumit de textele lui Telemann pentru primele sale Patimi. Prima problemă a fost rezolvată rapid dar Telemann a obținut drepturile exclusive de publicare a muzicii sale abia în 1757. Producțiile de operă ale lui Telemann nu erau foarte populare iar opera a fost închisă în 1728.
Probabil aceste dificultăți l-au determinat pe Telemann să aplice încă din 1722 pentru postul de Thomaskantor în Leipzig (Kuhnau a decedat pe 5 iunie în acel an). Din cei cinci muzicieni care au aplicat, Telemann era principalul candidat și chiar a obținut aprobarea consiliului local. Telemann a refuzat postul dar doar după ce l-a utilizat ca modalitate de a obține o mărire de salariu la postul său din Hamburg. Când Telemann a refuzat postul i-a fost oferit lui Christoph Graupner care l-a refuzat și el. Acest lucru a deschis drumul pentru Johann Sebastian Bach care va ocupa postul din Leipzig pentru tot restul vieții sale.[8] Telemann a revenit în Hamburg dar a continuat să își suplimenteze veniturile prin diferite posturi. Din 1723 până în 1726 a lucrat ca și Kapellmeister von Haus aus la curtea din Bayreuth iar din 1725 până în 1730 a lucrat ca și agent corespondent la curtea din Eisenach, furnizând știrile din nordul Europei.
În Hamburg Telemann a început să își publice și lucrările literare: poezii, texte pentru muzică vocală, sonete și poezii la moartea prietenilor și colegilor. Începând cu 1725 și-a publicat constant și propria muzică, promovând el însuși colecțiile. Totuși, toate aceste activități de publicare aveau loc din nevoia de bani. Soția lui Telemann, Maria Catherina, a acumulat o datorie enormă de 4.400 de Reichsthaler la jocurile de noroc, care reprezenta mai mult decât salariul anual al lui Telemann. Căsnicia era deja problematică la începutul anilor 1720 când se zvonea public că Maria Catherina are o relație extraconjugală cu un ofițer militar suedez. Prietenii lui Telemann din Hamburg au organizat o colecție pentru a salva situația financiară a compozitorului și în cele din urmă a fost salvat de la faliment. Dar în 1736 soția lui Telemann l-a părăsit; a decedat în 1775 la o mănăstire din Frankfurt.
1736-1767: Ultimii ani[modificare | modificare sursă]
La sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie 1737 Telemann și-a luat concediu în Hamburg și a mers la Paris. Acolo a constatat că există numeroase publicații neautorizate a muzicii sale. A publicat imediat câteva lucrări proprii, cea mai importantă fiind Nouveaux quatuors care erau versiuni revizuite și expandate ale unor lucrări mai vechi care i-au fost furate. Nouveaux quatuors au fost primite cu entuziasm de muzicienii orașului și de la curte. Telemann a revenit în Hamburg la sfârșitul lunii mai 1738. În jurul anului 1740 productivitatea sa a scăzut considerabil, deși a continuat să lucreze ca director muzical în Hamburg. A devenit tot mai interesat de teoria muzicală și a scris un tratat pe acest subiect intitulat Neues musicalisches System (1742/1743, publicat în 1752). De asemenea, s-a apucat de grădinărit și cultivarea plantelor rare, un hobby popular în Hamburg la vremea respectivă.
După ce fiul cel mare al lui Telemann, Andreas, a decedat în 1755 și-a asumat responsabilitatea de a-l crește pe fiul acestuia, Georg Michael Telemann, care ulterior a devenit un compozitor. În ultimii săi ani vederea lui Telemann a început să slăbească și avea tot mai des probleme de sănătate. Acest lucru a dus la o scădere și mai mare a productivității sale în 1762. Totuși, a continuat să producă muzică de cea mai bună calitate și a compus până la moartea sa în seara de 25 iunie 1767. Cauza morții a fost o "afecțiune a pieptului". A fost înmormântat pe 29 iunie la Johannisfriedhof (biserica și mormântul său nu mai există astăzi). Postul său din Hamburg a fost preluat de finul său Carl Philipp Emanuel Bach.
Moștenire[modificare | modificare sursă]
Telemann a fost cel mai prolific compozitor al vremii sale, opera sa numărând peste 3.000 de lucrări. Prima estimare precisă a numărului de lucrări a fost realizată de muzicologi abia în anii 1980 și 1990 când au fost publicate cataloage tematice extinse. În timpul vieții sale și în ultima jumătate a secolului al XVIII-lea Telemann era apreciat atât de colegi cât și de critici. Numeroși teoreticieni au considerat lucrările sale ca fiind model iar compozitori importanți precum Bach și Handel i-au cumpărat și studiat lucrările. A fost foarte popular nu doar în Germania, ci și în alte părți ale Europei: comenzi pentru versiunile publicate ale lucrărilor sale au venit din Franța, Italia, Țările de Jos, Belgia, țările din Peninsula Scandinavă, Elveția și Spania. Abia la începutul secolului al XIX-lea popularitatea sa a ajuns la un punct mort. Mulți lexicografi l-au numit pe Telemann un "poligraf" care a compus prea multe lucrări, un Vielschreiber pentru care cantitatea contează mai mult decât calitatea. După renașterea interesului pentru muzica lui Bach lucrările lui Telemann erau considerate inferioare și lipsite de sentiment religios profund.[9] De exemplu, ediția din 1911 a Enciclopaedia Britannica nu conținea un articol despre Telemann iar puținele menționări erau "lucrările net inferioare ale unor compozitori nesemnificativi precum Telemann" comparativ cu Handel și Bach.[10]
Asemenea judecăți au fost produse de renumiții biografi Bach, Philipp Spitta și Albert Schweitzer, care criticau cantatele lui Telemann și apoi lăudau lucrări care ei credeau că au fost compuse de Bach dar în realitate au fost compuse de Telemann.[9] Ultima interpretare importantă a unei lucrări de Telemann (Der Tod Jesu) a avut loc în 1832 și abia în secolul al XX-lea a început să fie din nou interpretată muzica sa. Renașterea interesului pentru muzica lui Telemann a început în primele decenii ale secolului al XX-lea și a culminat cu ediția critică Bärenreiter din anii 1950. Astăzi fiecare lucrare a lui Telemann are un număr TWV care corespunde Telemann-Werke-Verzeichnis ("Catalogul lucrărilor lui Telemann").
Muzica lui Telemann a fost una dintre cele mai importante elemente de tranziție de la baroc la clasicism. Începând cu anii 1710 a devenit unul din creatorii și cei mai mare reprezentanți al așa numitului stil german mixt, un amalgam de stiluri germane, franceze, italiene și poloneze. De-a lungul anilor muzica s-a schimbat gradual și a incorporat tot mai mult elemente ale stilului galant dar nu a adoptat niciodată complet idealurile epocii clasice incipiente: muzica lui Telemann a rămas contrapunctuală și complexă din punct de vedere armonic și încă din 1751 considera muzica contemporană ca fiind prea simplistă. Compozitorii pe care i-a influențat din punct de vedere muzical includ elevi ai lui Bach din Leipzig, cum ar fi Wilhelm Friedemann Bach, Carl Philipp Emanuel Bach și Johann Friedrich Agricola precum și compozitori care au interpretat sub conducerea sa în Leipzig (Christoph Graupner, Johann David Heinichen și Johann Georg Pisendel) și mulți dintre numeroșii săi elevi din care, însă, niciunul nu a devenit un compozitor important.
The Best of Telemann
JOHANN STRAUSS Tatăl
| Johann Strauss | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4]  Leopoldstadt, Viena, Austria |
| Decedat | (45 de ani)[4][4][3][5] Viena, Imperiul Austriac |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Viena |
| Cauza decesului | cauze naturale (boală infecțioasă) |
| Părinți | Franz Borgias Strauss[*][6] Barbara Strauss[*][6] |
| Căsătorit cu | Anna Strauss[*] |
| Copii | Josef Strauss[*] Johann Strauss Eduard Strauß[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Austriac |
| Ocupație | compozitor dirijor |
| Gen muzical | muzică clasică |
| Discografie | |
| Înregistrări notabile | Marșul lui Radetzky |
| vioară | |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Johann Strauss (tatăl) (n. 14 martie 1804, Viena - d. 25 septembrie 1849, Viena; germană: Johann Baptist Strauß, Johann Strauss (Vater); cunoscut și ca Johann Baptist Strauss, Johann Strauss Sr., Johann Strauss I) a fost un compozitor romantic austriac, faimos pentru valsurile sale și popularizarea acestora alături de Joseph Lanner, așezând astfel fundațiile pentru ca fiii lui să continue dinastia sa muzicală. Cea mai cunoscută piesă a sa este probabil Marșul lui Radetzky (numit astfel după Josef Radetzky), în timp ce valsul cel mai renumit este probabil Lorelei Rheinklänge, op. 154.
Viața și opera[modificare | modificare sursă]
Johann Strauss a fost tatăl lui Johann Strauss (fiul), Josef Strauss și Eduard Strauss, care a avut un fiu numit Johann Strauss al III-lea, născut în 1866. A avut de asemenea și două fiice, Anna, care s-a născut în 1829, și Tereza, care s-a născut în 1831. Cel mai tânăr fiu al său, Ferdinand, care s-a născut în 1834, a trăit numai zece luni. Părinții lui Strauss, Franz Borgias Strauss (10 octombrie 1764 – 5 aprilie 1816) și Barbara Dollmann (3 decembrie 1770 – 28 august 1811), erau hangii (Zum heiligen Florian). Strauss avea un bunic evreu, Johann Michael Strauss (1720–1800), care s-a convertit la catolicism.
Tragedia i-a lovit familia atunci când mama sa a murit pe când el avea șapte ani din cauza frisoanelor. Atunci când avea 12 ani, tatăl său, Franz Borgias Strauss, a fost descoperit înecat, posibil prin sinucidere, în Dunăre. Tutorele său, croitorul Anton Müller, l-a dat ca ucenic la legătorul de cărți Johann Lichtscheidl. Strauss a luat lecții de vioară și violă pe lângă faptul că și-a terminat ucenicia. Contrar unei povești spuse mai târziu de fiul său, Johann jun., nu a fugit niciodată de ucenicia de legător de cărți și de fapt a terminat-o cu succes în 1822. A studiat de asemenea muzica cu Johann Polischansky în timpul uceniciei sale, iar în cele din urmă a reușit să-și asigure un loc într-o orchestră locală a lui Michael Pamer, pe care a părăsit-o eventual pentru a se alătura unui popular cvartet de coarde cunoscut drept Cvartetul Lanner, format din viitorul său rival Joseph Lanner și frații Drahanek, Karl și Johann. Acest cvartet de coarde care interpreta valsuri vieneze și dansuri germane rustice s-a extins într-o mică orchestră de coarde în 1824.
Mai târziu, el a devenit dirijor-adjunct al orchestrei pentru a-l ajuta pe Lanner cu organizarea concertelor după ce aceasta a devenit atât de populară în timpul Fasching-ului din 1824, iar Strauss a fost curând plasat la conducerea unei a doua orchestre mai mici, care s-au format ca urmare a succesului orchestrei-mame. În 1825, el a decis să-și formeze propria trupă și a început să compună muzică (în special muzică de dans) pentru a o interpreta după ce și-a dat seama că era posibil de asemenea să emuleze succesul lui Lanner, pe lângă faptul de a pune capăt dificultăților sale financiare. Făcând acest lucru, Lanner i-ar fi devenit un rival crâncen, deși rivalitatea nu a dus la consecințe ostile, deoarece competiția muzicală era foarte productivă pentru dezvoltarea valsului, precum și a celorlalte tipuri de muzică de dans din Viena. Curând a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți compozitori de dans din Viena, pornind într-un turneu cu orchestra sa în Germania, Olanda, Belgia, Anglia și Scoția. Frâurile dirijoratului și administrarea acestei „Orchestre Strauss” vor fi transmise în cele din urmă fiilor săi până la desființarea acesteia de către Eduard Strauss în 1901.
Compoziții[modificare | modificare sursă]
Valsuri[modificare | modificare sursă]
- Täuberln-Walzer op. 1 (1826)
- Döblinger Reunion-Walzer op. 2 (1826)
- Wiener Carneval op. 3 (1827)
- Kettenbrücken-Walzer op. 4 (1827)
- Gesellschaftwalzer op. 5 (1827)
- Wiener-Launen-Walzer op. 6 (1817)
- Charmant-Walzer op. 31 (1829)
- Benifice-Walzer op. 33 (1830)
- Gute Meinung für die Tanzlust op. 34 (1830)
- Tivoli-Rutsch Walzer op. 39 (1830)
- Vive la Danse! op. 47 (1831)
- Heiter auch in ernster Zeit op. 48 (1831)
- Das Leben ein Tanz oder Der Tanz ein Leben! op. 49 (1832)
- Bajaderen Walzer op. 53
- Mein schönster Tag in Baden op. 58 (1835)
- Gabrielen-Walzer op. 68
- Elisabethen-Walzer op. 71
- Rosa-Walzer op. 76 (1836)
- Zweyte Walzer-Guirlande op. 77 (1835)
- Huldigungs-Walzer op. 80 (1836)
- Philomelen-Walzer op. 82 (1835)
- Brüssler Spitzen op. 95 (1837)
- Ball-Racketen op. 96 (1837)
- Paris-Walzer op. 101 (1838)
- Freuden-Grüsse op. 105 (1839)
- Wiener Gemüths-Walzer op. 116 (1840)
- Cäcilien-Walzer op. 120 (1839)
- Apollo-Walzer op. 128 (1839)
- Adelaiden-Walzer op. 129 (1841)
- Egerien-Walzer op. 134 (1842)
- Loreley-Rhein-Klänge op. 154 (1843)
- Geheimnis aus der Wiener-Tanzwelt op. 176 (1845)
- Herztöne-Walzer op. 203
- Helenen-Walzer op. 204 (1848)
- Landesfarben-Walzer op. 232
- Die Friedensboten op. 241
Marșuri[modificare | modificare sursă]
- Radetzky-Marsch op. 228 (1848)
- Jelačić-Marsch op. 244
Cadrile[modificare | modificare sursă]
- Jubel-Quadrille op. 130
- Louisen-Quadrille op. 234
Polci[modificare | modificare sursă]
- Seufzer-Galopp op. 9
- Chinesischer-Galopp op. 20
- Einzugs-Galopp op. 35
- Sperl-Galopp op. 42
- Fortuna-Galopp op. 69
- Reise-Galopp op. 85
- Ballnacht-Galopp op. 86
- Jugendfeuer-Galopp op. 90
- Cachucha-Galopp op. 97
- Indianer-Galopp op. 111
- Sperl-Polka op. 133
- Beliebte Annen-Polka op. 137
- Salon-Polka op. 161
- Eisele und Beisele Sprünge op. 202
- Kathinka-Polka op. 218
- Wiener Kreuzer-Polka op. 220
- Piefke und Pufke Polka op. 235
- Alice-Polka op. 238
- Damen-Souvenir-Polka op. 236
- Exeter Polka op. 249
VASILE SPĂTĂRELU
Vasile Spătărelu (n. 21 aprilie 1938, Tâmna, județul Mehedinți – d. 24 martie 2005, Galați, înhumat la Iași) a fost un compozitor român, profesor la Universitatea de Arte George Enescu din Iași, creatorul secției Compoziție din cadrul Universității de Arte George Enescu Iași. Compozițiile sale vizează domeniul scenic, simfonic, cameral, coral și vocal.
Vasile Spătărelu a urmat clasele elementare la Școala Madona Dudu apoi ciclul gimnazial la Școala de Muzică din Craiova (1951-1952) și Școala de Muzică din Brașov (1952-1954), specialitatea corn, cu Leopold Guti și Ilie Caloianu, iar cursurile liceale la Școala Specială de Muzică din Timișoara (1954-1957), sub îndrumarea profesorilor Bunea Ștefan (corn), Miron Șoarec (pian), Alma Cornea Ionescu (pian), Vasile Ijac (armonie, contrapunct), Eugen Cuteanu (compoziție), Sanda Faur (teorie și solfegiu).
Continuă pregătirea muzicală la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București, Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Dirijat și Pedagogie, mai întâi la secția Compoziție (1960-1963) cu Ioan D. Chirescu, Victor Iușceanu (Teorie și solfegiu), Ion Dumitrescu (Armonie), Nicolae Buicliu (Contrapunct), Tudor Ciortea (Forme muzicale), Alfred Mendelsohn (Orchestrație), Ion Ghiga și Vinicius Grefiens (Citire de partituri), George Breazul și Zeno Vancea (Istoria muzicii), Tiberiu Alexandru (Folclor), Alexandru Pașcanu (Teoria instrumentelor), Anatol Vieru (Compoziție). A efectuat stagii de documentare la Conservatorul din București (februarie 1967), Polonia (septembrie 1968) și în URSS (noiembrie 1970).
A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 1967) și membru în Fundația Sigismund Toduță din Cluj-Napoca.
În anul 2002 Vasile Spătărelu a obținut titlul de doctor în muzică la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, susținând teza cu tema Meditație la Enescu – un proiect de creație vizând configurarea gândirii muzicale ca sinteză între tradiție și contemporaneitate, conducător științific prof.univ.dr. Valentin Timaru.
Activitatea de creație[modificare | modificare sursă]
Lieduri
• Pastel, pentru bariton și pian (versuri de George Bacovia), p.a.25 aprilie 1967, Iași, Visarion Huțu, bariton
• Cântec trist, pentru mezzosoprană și pian (versuri de Marina Ionescu), p.a. 14 octombrie 1970, Iași, Maria Jana Stoia, mezzosoprană
• Adolescență, pentru soprană și pian (3 lieduri pe versuri de Nichita Stănescu), 1974, p.a. 16 mai 1975, Iași, Nelly Miricinoiu, soprană și Elise Popovici, pian
• Trei lieduri pentru mezzosoprană și pian (Cântec vechi, versuri de Mihu Dragomir; Inscripție, versuri de Tudor Arghezi; Joc, versuri de Ana Blandiana), 1987
• Moartea lui Guillame Apollinaire pentru bariton și pian (versuri de Tristan Tzara), 1995 p.a. Cluj-Napoca 1997, Gheorghe Roșu, bariton și Iulia Suciu, pian in fr,La mort de Guillaume Apollinaire, lamento pentru bariton și pian (versuri de Tristan Tzara - 1995)
• ''Tatăl nostru'', pentru soprană și pian (versuri de D. Spătaru), p.a. 3 august 1999, Timișoara, Oana Adriana Severin, soprană și Aida Mare, pian
• Vorbește o fată, pentru soprană și pian (versuri de J.W. Goethe), 1999
• Somnoroase păsărele, pentru soprana (tenor) și pian (versuri de Mihai Eminescu), p.a. 2000, Slobozia, Cezar Dima, tenor și Cezara Petrescu, pian
Muzică de cameră
• Sonata pentru pian (1962), p.a. 10 mai 1973, Festivalul Muzicii Românești, Iași, Ediția I, Vasile Tarnavschi, pian
• Rubato pentru pian (1969)
• Melodie pentru pian Rumanische Klavierminiaturen fur Kinder und Sugendliche (1975)
• Meditație la Enescu. Cinci piese pentru pian, p.a. 21 aprilie 1981, București, Adriana Bera, pian
• Sonatina pentru pian (1989) p.a. 16 martie 1991, Iași, Cezara Dumitriu, pian
• Sonata pentru vioară solo, p.a. 22 noiembrie 1965, Iași, Ștefan Lory, vioară
• Contraste pentru vioară și pian (1968) p.a. Iași, Ștefan Lory, vioară și Elise Popovici, pian
• Esențe pentru vioară și pian, p.a. 8 mai 1969 Iași, Ștefan Lory, vioară și Elise Popovici, pian
• Sonatina pentru vioară și pian (1974) p.a. 16 iulie 1975, Piatra Neamț, Ștefan Ruha, vioară și Gabriela Marcovici, pian
• Improvizatione e Tocatta per oboe e piano (1966)
• Cvartet de coarde nr.1 (1961)
• Cvartet de coarde nr.2, p.a. 10 mai 1974, Iași, Cvartetul Voces
• Sonata pentru violoncel și pian, p.a. Iași, 10 iunie 1975, Gheorghe Tănase, violoncel și Steluța Diamand Dumea, pian
• Cvartet de coarde nr. 3, p.a. 9 mai 1982, cvartetul Voces
• E numele tău, pentru soprană, clarinet și pian, p.a. Iași, 11 mai 1998, Ada Burlui, soprană, Ivonne Piedemonte, pian
Muzica simfonică
• Simfonietta (1964) p.a. 23 iunie 1965, Filarmonica Moldova Iași, dirijor Ion Baciu
• Dumbrava minunată – șapte scenete de balet pentru orchestră, p.a. 9 mai 1973, Filarmonica Moldova Iași, dirijor Ion Baciu
• Suita Brevis, p.a. 5 mai 1968, Orchestra Liceului de Artă Octav Băncilă, Iași, dirijor Nicolae Vurpăreanu
• Sonanțe pentru clarinet și orchestră de coarde, p.a. 25 noiembrie 1985, Orchestra de coarde a Conservatorului George Enescu, Iași, Dumitru Sâpcu, clarinet, dirijor Corneliu Calistru
• Pro Memoria – Meditații la Enescu III, pentru coarde, instrumente de suflat de alamă și percuție, p.a. 17 mai 1996, Filarmonica Moldova Iași, dirijor Alexandru Lăscae
• Epitaf – 1989 (partitură revizuită), p.a. 20 septembrie 2002, Filarmonica Moldova, dirijor Alexandru Lăscae
Muzică vocal-simfonică
• Inscripție, cantată pentru mezzosoprană, cor de femei și formație instrumentală (1969), reorchestrată în 1998, versuri de Tudor Arghezi, p.a. 4 mai 1969 Cluj-Napoca, Maria Jana Stoia, mezzosoprană, Musica viva, dirijor Vincente Țușcă, Corul Animosi, dirijor Sabin Păutza
• Pro Patria, poem-cantată (versuri de Dan Verona) p.a. 4 mai 1979, Filarmonia Moldova Iași, dirijor Ion Baciu, dirijor cor Ion Pavalache
• Jertfă, cantată pentru cor și orchestră, p.a. 8 iunie 1984, Filarmonica Moldova Iași, dirijor George Vintilă
• Românie, țară de vis, cantată pentru bariton, cor și orchestră, p.a. 3 mai 1974, Filarmonica Moldova Iași, Visarion Huțu, bariton, dirijor Ion Baciu, dirijor cor Ion Pavalache, Anton Bișoc
• Poema finală (versuri de George Bacovia), cantată pentru bariton, cor de femei și orchestră, p.a. Iasi, Filarmonica Moldova Iași, 9 octombrie 1992, Gheorghe Roșu, bariton, dirijor Gheorghe Costin, dirijor cor Doru Morariu
Coruri
• Peisaj, madrigal pentru cor mixt (versuri de Zaharia Stancu) p.a. 28 martie 1965, Corul Gavriil Musicescu, dirijor Dumitru D. Botez
• Țara mea, cor mixt (versuri Florin Mihai Petrescu), București, 1969
• Suită corală, cor pe voci egale (versuri populare), Suceava, 1969
• Suită corală, cor mixt p.a. 20 aprilie 1971, Cluj-Napoca, Corul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași, dirijor Mihail Jora
• Ofrandă, cor mixt (versuri de Otilia Cazimir), Iași, 1971
• Două cântece de leagăn, cor pe voci egale (versuri populare), Iași, 1971
• Suită corală, cor pe voci egale (versuri populare), Suceava, 1972
• Revedere, poem coral (versuri de Mihai Eminescu) p.a. 1972, Corul Gavriil Musicescu, dirijor Ion Pavalache
• Trei colinde profane, București, 1973
• Omagiul lui Picasso, poem coral (versuri de Florin Mihai Petrescu) p.a. 7 mai 1974, Corala Animosi, dirijor Sabin Păutza
• Colindele câmpiei, cor mixt (versuri de Florin Mihai Petrescu), București, 1974
• Un secol de crini, cor mixt (versuri de Horia Zilieru), p.a. 9 mai 1977, Iași, Corul Gavriil Musicescu, dirijor Ion Pavalache
• Crizanteme (versuri de Tiberiu Utan), 1980
• Trei madrigale dramatice, cor mixt (versuri de Tiberiu Utan), p.a. 30 aprilie 1981, Iași, Corul Direcției Regionale C.F.R., dirijor Nicolae Gască
• Tare sunt ocupată, cor pe voci egale (versuri de Ana Blandiana) p.a. 1981, București, Camerata Infantis, dirijor Nicolae Bică
• Ciuleandra, variațiuni pentru soprană și cor mixt (versuri populare), p.a.13 aprilie 1981 Iași, corala Cantores Amicitiae, dirijor Nicolae Gâscă
• Moldova, imn, cor mixt (versuri de C. Vărășcanu), 1982
• Floare albastră, madrigal, cor mixt (versuri de Mihai Eminescu) p.a. 17 iunie 1982 Iași, corala Cantores Amicitiae, dirijor Nicolae Gâscă
• Nouraș cu flori de măr, colind, cor mixt, p.a. 12 ianuarie 1984, Iași, corala Cantores Amicitiae, dirijor Nicolae Gâscă
• Luna roșie, madrigal, cor mixt (versuri de Zaharia Stancu), p.a. 10 iulie 1984, Piatra-Neamț, corala Cantores Amicitiae, dirijor Nicolae Gâscă
• Rondelul florilor de măr, cor pe voci egale (versuri Alexandru Macedonski), p.a.1987 Craiova, Corala Etos, dirijor Eugenia Manole
• A-nflorit o păpădie, cor mixt (versuri Otilia Cazimir), 1983
• Sosit-a ziua cea sfântă, colind, cor mixt (versuri populare), p.a. 1984, Corul Filarmonicii Banatul, Timișoara, dirijor Diodor Nicoară
• Patru colinde pentru copii, cor pe voci egale (versuri populare), 1985
• Dor de Bacovia, poem pentru soprană bariton și cor mixt (versuri Adrian Păunescu), p.a. 1985, Iași, Corul Școlii Generale Nr.5, dirijor Ilie Hrubaru; varianta cor mixt, p.a. 13 aprilie 1986, corala Cantores Amicitiae, dirijor Nicolae Gâscă
• Diptic coral (Dragostea mea, Fato ce săruți frumos), cor pe voci egale (versuri Grigore Vieru) 1985
• Flori de măr cad la fereastră, colind, cor mixt (versuri populare) p.a. 12 decembrie 1986, corala Cantores Amicitiae, dirijor Nicolae Gâscă
• Tera Matter, madrigal, cor mixt (versuri Ion Brad), p.a. 1988, Bydgoszez, Polonia, Corala Ethos, dirijor Eugenia Manole
• „Stihuri”, poeme pentru cor mixt (versuri de George Lesnea), București, 1988
• Poeme pentru cor mixt (versuri Gelu Naom), p.a. 10 iulie 1988, Piatra-Neamț
• Colinde pentru Alexandru, suită, cor mixt (versuri populare)
• Reverie, soprană și cor mixt (versuri Charles van Lerberge, p.a. Iași 21 mai 1993, Corul Gavriil Musicescu, dirijor Doru Morariu
• Ave Maria, cor mixt, p.a. 24 noiembrie 1995, Vatican, Italia, Concursul Internațional Giovanni Pierluigi da Palestrina, Corala Sursum Corda, Timișoara, dirijor Diodor Nicoară
• Chiot, pentru cor mixt (versuri Mariana Dumitrescu), 1999
• Dăruire, pentru cor mixt, dedicată dirijorului Diodor Nicoară, 4 decembrie 1999, Corul Filarmonicii Banatul, Timișoara, dirijor Diodor Nicoară
• Jertfa laudei. Liturghie psaltică în glasul III, de Florin Bucescu, prelucrare corală la două și trei voci, de Vasile Spătărelu, Iași, 2006 - lucrare publicata postum.
Teatrul muzical
Prețioasele ridicole, adaptare dupa Moliere, p.a. 11 mai 1985, "Vacanțe muzicale", Piatra Neamț, dirijor Corneliu Calistru, regizor Anda Tăbăcaru
Muzică de scenă
• A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași, regia Crin Teodorescu (1963-1964)
• Anton Pann de Lucian Blaga, Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași, regia Sorana Coroamă (1965-1966)
• Beket de J. Anouilh, Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași, (1965-1966)
• Nunta din Perugia de Al. Kirițescu, Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași (1967-1969)
• Împărăția Ozanei, pantomimă după Ion Creanga, Opera Română Iași, coregrafia Mihaela Atanasiu (1971-1972)
• Iașii în carnaval de Vasile Alecsandri, Iași, regia Cătălina Buzoianu (1972-1973)
• Patria de K. Milobedzka, Teatrul pentru Copii și Tineret Iași, regia Cătălina Buzoianu (1972-1973)
• Butoiul cu miere de Lev Tolstoi, Teatrul National Vasile Alecsandri, Iași (1972-1973)
• Cantemir, Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași, regia Cătălina Buzoianu (1973-1974)
• Farse medievale de Valentin Silvestru, Teatrul pentru Copii și Tineret, Iași
• Râul, ramul..., poem dramatic, colaj de Val Condurache, Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași, dirijor Ion Baciu, regia Marius Zirra (1975-1976)
• Livada cu vișini de P. Cehov, Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași, regia Valeriu Moisescu (1976-1978)
• Cei trei mușchetari de Pierre Jean Valentin, comedie muzicală, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț, regia Eduard Covali (1979-1980)
• Cărțile junglei, adaptare de Eduard Covali, Teatrul pentru Copii și Tineret, Iași (1990-1991)
• Faust spectacol pentru actori și marionete, regia Ana Vlădescu și Arnold Landen
• Cei trei mușchetari, comedie muzicală de Pierre Jean Valentin, regia Eduard Covali, ilustrația muzicală Vasile Spătărelu, stagiunea 1979-1980
• Dulcea ipocrizie a bărbatului matur de Tudor Popescu, regia Eduard Covali, ilustrația muzicală Vasile Spătărelu, stagiunea 1979-1980
• Anotimpuri teatrale de Eduard Covali, regia Eduard Covali, muzica și ilustrația muzicală Vasile Spătărelu, stagiunea 1982-1983
• Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, regia Eduard Covali, muzica Vasile Spătărelu, stagiunea 1983-1984
• Cartea junglei de Eduard Covali, regia Eduard Covali, muzica Vasile Spătărelu
• Cartea junglei – Iași, Teatrul Luceafărul
• Alba ca Zăbava și cei șapte pitici de Eduard Covali, regia Eduard Covali – Iași, Teatrul Luceafărul
Activitatea didactică[modificare | modificare sursă]
• pianist acompaniator la Palatul Copiilor și Casa de Cultură a M.A.I.
• corepetitor la clasele de canto și lied (1963-1964)
• preparator disciplina Contrapunct (1964-1965)
• preparator disciplina Contrapunct și Forme Muzicale (1965-1966)
• preparator disciplinele Contrapunct, Forme Muzicale și Orchestrație (1966-1967)
• asistent universitar la disciplinele Contrapunct și Fugă, Forme și analize muzicale (1967-1973), Compoziție (1971-1973),
• lector universitar (1973-1979)
• conferențiar universitar disciplinele Compoziție, Principii de armonie, Aranjamente corale (1979-1991) la Conservatorul George Enescu, Iași
• profesor universitar disciplinele Compoziție, Armonie, Aranjamente corale (1991-2005) la Universitatea de Arte George Enescu, Iași.
A pus bazele secției Compoziție din cadrul Universitații de Arte George Enescu Iași, printre absolvenți numărându-se compozitorii: Cristian Misievici, Viorel Munteanu, Romeo Cozma, Leonard Dumitriu, ș.a.
Distincții[modificare | modificare sursă]
• Premiul I la Festivalul și Concursul Național de Poezie și de Creație Muzicală Mihai Eminescu, Iași, 1972 pentru lucrarea corală Revedere
• Premiul pentru creație al U.C.M. din România (1982) pentru Cvartet de coarde nr.3
• Premiul George Enescu al Academiei Române (1983) pentru lucrarea Meditații la Enescu. Cinci piese pentru pian solo
• Titlul de Conferențiar universitar emerit (1983)
• Premiul Orion – Festivalul Național de Interpretare a Liedului Ionel Perlea Ed. IX 2000, pentru Cinci poeme Tanka
• Premiul U.C.M.R., demeniul muzică corală, 2001
• Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, 2002
• Titlul de Membru de Onoare al Filarmonicii Banatul din Timișoara, 2002
• Diplomă de Excelență acordată de Filarmonica Moldova, Iași, 2003
• Diplomă de Excelență acordată de Universitatea de Arte George Enescu, Iași, 2004
Floare Albastră - Vasile Spătărelu
Vasile SPĂTĂRELU - Ave Maria
ILEANA CIUCULETE
| Ileana Ciuculete | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1] Gubaucea, Vela, Dolj, România |
| Decedată | (64 de ani) București, România |
| Cauza decesului | ciroză |
| Căsătorită cu | Cornel Galeș |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | Solist vocal |
| Activitate | |
| Origine | Română |
| Gen muzical | Muzică populară, Petrecere |
| Tipul de voce | Soprană |
| Ani de activitate | 1972-2017 |
| Case de discuri | Electrecord, MediaPro Music, Alpha Sound Roton |
| voce[*] | |
| Modifică date / text | |
Ileana Ciuculete (n. ,[1] Gubaucea, Vela, Dolj, România – d. , București, România) a fost o interpretă română de muzică populară din zona Olteniei. În întreaga ei carieră a înregistrat 30 de discuri și a fost premiată în România cu 3 discuri de aur și un disc de platină, iar în Serbia cu 1 disc de aur.
A murit în 2017[2] de o ciroză hepatică dezvoltată dintr-o hepatită C netratată la timp.[3]
Discografie[modificare | modificare sursă]
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu