4. /1 MAI 2022 - POEZIE
PAUL STERIAN
Paul Sterian (n. 1 mai 1904 - d. 16 septembrie 1984) este fiul medicului militant Eraclie Sterian, autor a numeroase articole, broşuri şi volume de popularizare a igienei ori de educaţie sexuală, de combatere a bolilor venerice, a tuberculozei şi a tifosului, participant la primul război mondial în calitate de medic.
Biografie
După obţinerea unui doctorat în Drept şi Ştiinţe economice la Paris, cu teza La Roumanie et la réparation des dommages de guerre (1928), Paul Sterian va fi colaborator ocazional al Gîndirii, al Convorbirilor literare şi al Curentului şi redactor, din 1929, al ziarului condus de Nae Ionescu, Cuvîntul. Semnează manifestul avangardist Poezia agresivă sau poemul reportaj, în revista unu (1931). Participă la întemeierea grupării Criterion, în cadrul căreia ţine mai multe conferinţe (Acţiune şi contemplaţie, 1932; Poezia română actuală, 1932, ş.a.). Activează în cadrul campaniilor sociologice ale lui Dimitrie Gusti, fiind, împreună cu N. Argintescu-Amza, regizor al filmului Drăguş (1929). Tipăreşte plachetele Al Sfintei Cuvioase Paraschiva cea Nouă Acatist (1931), Pregătiri pentru călătoria din urmă (1932), Poeme arabe. Versuri din O mie de nopţi şi una (1933).
Ca economist, conduce publicaţia Index, colaborează la ziarele Prezentul şi Voinţa, este referent la Oficiul de Studii al Ministerului de Finanţe, administrator al pavilionului românesc de la Expoziţia Universală de la Paris (1937), consilier economic şi şef al legaţiei române din Washington (1938), în timpul războiului îndeplinind atribuţii în ministerele Economiei Naţionale, de Finanţe şi de Externe, până la funcţia de secretar general. În 1942, îi apare un nou volum de versuri, Mînăstiri bucureştene, ilustrat cu 60 de heliogravuri proprii, iar în 1944 i se editează volumul Războiul nevăzut. Vieaţa de îndumnezeire a sfîntului părintelui nostru Paisie cel Mare.
După război, nu a fost inclus în succesivele „loturi” de „criminali de război”. Îl găsim director al întreprinderii „Textila Română” până la naţionalizare, ulterior ca zilier, contabil, inspector de credite, vânzător la „Aprozar”, şef al relaţiilor externe la Uniunea Compozitorilor, statistician la Institutul de Geriatrie. La sfârşitul anilor ’50, a fost arestat şi închis la Aiud. Motivul arestării se pare că a fost legătura sa cu cercul Rugului Aprins.
În urma amnistierii de la începutul anilor ’60, publică sporadic cronici, eseuri, comentarii, articole în Steaua, Viaţa românească, Luceafărul ş.a. A fost prieten cu Mircea Vulcănescu încă din epoca primilor ani de facultate, dar şi cu Mircea Eliade, Mihail Sebastian şi Petru Comarnescu, căsătorit o vreme cu pictoriţa Margareta Sterian, ulterior cu actriţa Sanda (Alexandrina) Dorobanţu, căreia îi dedică volumul de versuri Arta iubirii, inedit, aflat în arhiva SCŞ AdSumus.
POEZII:
«Mă\’mbăt mereu
mă’mbăt mereu
cu vin ameţitor şi greu
mă’mbăt cu dumnezeu!
dumnezeu cârciumar
dumnezeu vin
dumnezeu tovarăş la băut.
pentru ce mă îmbeţi
pentru ce mă ameţeşti
crâşmare nemilos
tovarăşule nelipsit
vinule otravă dulce?
vrei să-mi iei averile?
Na-ţi-le;
vrei să-mi iei gândurile?
ia-ţi-le;
vrei să-mi iei bucuriile?
na-ţi-le;
vrei să-mi dai
crucea?
o iau!»
«Popicele stau
Popicele stau în picioare
8 şi cu popa 9
Se bucură că stau în picioare.
Popicelor, nu vă mai bucuraţi
Popicelor, din voi
Trebuie să piară îndată câteva
Dacă nu toate
Popa mai ales
Sunteţi 8 şi cu popa 9
Vine ghiuleaua
Şi dărâmă, biet popic
În jurul tău
Una, două, trei
Sau mai multe popice
- depinde de îndemânarea
Şi înverşunarea jucătorului -
Destinul popicului
E să fie trântit
Nu să stea în picioare.
Ţine minte
Că eşti în picioare.
Tocmai ca să fii doborât.
Dura lex, popicule drag,
Frate popic,
Frate cu omul.»
«Slava tatălui
Slava tatălui isbucnește ca un pistol
Îngeri dau lumea la o parte
Sunând din trâmbițe de carton
Paiațele și cerșetorii
Sunt singurii cari vor sta la masa
Întinsă în grădina publică
De către Duhul sfânt
Lăsând la poartă cotiuga cu noroi
Cu piepții și genunchii goi
Cu picioarele goale, Hristos
Vine să prezideze banchetul voios
Fiecare cerșetor va fi astăzi un domn
Care va dărui zâmbete
Celor bogați
Cari-i așteaptă smeriți
Cu căciula în mână
La ieșire.»
«Un înger ca o albină
un înger ca o albină
doi luceferi prinși în șolduri
trece’n suflet ca’n grădină
și mă’nțeapă’n două bolduri.
cine l-a trimes?
dumnezeu!
cine i-a dat voie?
dumnezeu!
la miere
l-ai trimes
la cules
în suflet
în grădină
sau să-mi înțepe
ca o viespe
floarea
sufletul
de sulcină?
de ce m’a înțepat
îngerul
de ce ai trimes
îngerul?
ia răspunde,
Doamne!»
ANATOL CODRU
| Anatol Codru | |
._(8523820972).jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1 mai 1936 Molovata Nouă, raionul Dubăsari, RASS Moldovenească, URSS |
| Decedat | (74 de ani) Chișinău, Republica Moldova |
| Părinți | Ion Condrea și Titiana Stăncuță |
| Căsătorit cu | Ecaterina Barbu |
| Naționalitate | URSS Republica Moldova |
| Cetățenie |  Republica Moldova România  |
| Etnie | români |
| Religie | Ortodox |
| Ocupație | regizor de film |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea de Stat din Moldova |
| Cunoscut pentru | Președintele Uniunii Cineaștilor din Moldova |
| Premii | Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova |
Modifică date / text  | |
Anatol Codru (n. 1 mai 1936, în Molovata Nouă, raionul Dubăsari, RASS Moldovenească, URSS – d. 17 august 2010, Chișinău, Republica Moldova) a fost un poet, eseist, traducător și regizor de film din Republica Moldova, care a fost ales ca membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei.[1]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Anatol Codru s-a născut la data de 1 mai 1936, în satul Molovata Nouă, din raionul Dubăsari, RASS Moldovenească, URSS. După absolvirea a șapte clase primare în satul natal, a urmat școala medie în orașul Dubăsari, apoi Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1958-1963). A urmat ulterior cursurile superioare de regie la Moscova (1969-1971).[2] A fost membru PCUS.
Pe când era student, a debutat ca poet cu volumul de versuri Nopți albastre (1962).[3] A urmat publicarea a încă șase volume de versuri: Îndărătnicia pietrei (1967), Feciori (1971), Portret în piatră (1978), Piatra de citire (1980), Mitul personal (1986) și Bolta cuvântului (1997).[3] A fost redactor la editura Cartea Moldovenească și săptămânalul Cultura.[4]
S-a remarcat ca regizor de filme documentare, 30 la număr.[1] Unele din ele relatează viața marilor personalități, precum Eminescu, Cantemir, sculptorul Al. Plămădeală, arhitectul A. Sciusev etc.[4] Primul său film a fost realizat în anul 1968 și s-a intitulat Trânta. Începând din anul 1971 a lucrat ca regizor la studioul cinematografic „Moldova-Film”.[2] La Congresele VII, VIII și IX ale Uniunii Cineaștilor (din 1993, 1998 și 2003), Anatol Codru a fost ales și apoi reales ca președinte al Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova.
A obținut mai multe premii pentru filmele documentare realizate și anume: Premiul I pentru regie la Festivalul de filme din orașul Minsk (1968) pentru filmul Trânta, Diplomă pentru cea mai bună regie la Festivalul republican de filme Cocostârcul de argint (ediția I-a, 1978) pentru filmul Balada prietenului meu, Diplomă pentru cea mai buna regie la Festivalul republican de filme Cocostârcul de argint (ediția II-a, 1981) pentru filmul Letopisețul destinului nostru, Diplomă pentru cel mai bun film de popularizare a științei și Premiul Cocostârcul de argint la Festivalul republican de filme (ediția IV-a, 1983) pentru filmul Pușkin în Moldova, „Marele Premiu” la Festivalul internațional de filme din orașul Ostravo (Cehoslovacia, 1990) pentru filmul Sunt acuzați martorii și Premiul „Mihai Eminescu” (Suceava, 1992) pentru filmul Mihai Eminescu.[2]
Anatol Codru a fost distins cu titlul Maestru în Artă(1987); Premiul de Stat al R.Moldova(1991) și Premiul Tineretului(1981); Medalia „Mihai Eminescu” (România, 1994), „Ordinul Republicii” (1996); membru de onoare al Academiei Internaționale de Film din Federația Rusă; membru de onoare al Academiei de Științe a Republicii Moldova, specialitatea Literatură, regie de film. De asemenea, i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa de către Academia Internațională de Drept Economic și Artă a Filmului(2000).[5]
Poezia lui Anatol Codru „își arată mereu niște ascuțișuri fiziologice(carne, sânge, cearcăne, osul frunții). Piatra reprezintă simbolul central al acesteia, este expresia timpului însuși, al stratificărilor adânci temporale: E-un clopote de piatră sură/ Pe turn de piatră ridicat/ Și piatra stă ca piatra-n gură/ Și piatra-n piatră a săpat” (Mihai Cimpoi).[4]
Creația sa a avut și are „o contribuție considerabilă la procesul de intelectualizare a liricii, de depășire fermă a versificației facile și simpliste, prin cultivarea perseverentă, programatică, am zice, a unui metaforism dens și original, poetul încadrându-se organic, alături de Liviu Damian, Victor Teleucă și Ion Vatamanu, în orientarea numită de Mihail Dolgan metaforică-modernă” (Ion Ciocanu).[6]
Cărți publicate[modificare | modificare sursă]
- Nopți albastre (1962)
- Îndărătnicia pietrei (1967)
- Feciori (1971)
- Portret în piatră (1978)
- Piatra de citire (1980)
- Mitul personal (1986)
- Bolta cuvântului (1997)
- Întâmplarea mirării(1998)
- Ruperea din neființă(1999)[2]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
Regizor[modificare | modificare sursă]
Filme de ficțiune[modificare | modificare sursă]
- Trânta (1977)
Filme documentare[modificare | modificare sursă]
- Trânta (1968)
- Biografie (1969)
- Alexandru Plămădeală (1969)
compozitor Arkady Luxemburg
- Bahus (1969)
- Arhitectul Sciusev (1970)
- Dimitrie Cantemir (1971)
- Din îndemnul talentului (1971)
- Vasile Alecsandri (1972)
- Carnetul de partid (1973)
- Biografia cântecului (1973)
- Plai reînnoit (1975)
- Neam de pietrari (1975)
- Balada prietenului meu (1978)
- Visul vieții mele (1980)
compozitor Arkady Luxemburg
- Letopisețul destinului nostru (1981)
- Pușkin în Moldova (1982)
- Starșinaua Mahail Varfolomei (1983)
- Te salut, nouă generație (1983)
- În constelația fraternității (1984)
- Tălăncuța (1986)
- Cronica familiei Bologan (1987)
- Sînt acuzați martorii (1988)
- Eu, Nicolai Costenco (1989)
- Mihai Eminescu (1992)
- Ion Creangă (1998)
Scenarist[modificare | modificare sursă]
- Dimitrie Cantemir (1971)
- Ion Creangă (1973)
- Trânta (1977)
Poezii[modificare | modificare sursă]
- „Așadar”
| |||||
POEZII:
Priviti cum ne tragem lenos si invoit Umbrele noastre la marginea gropii, De parca venim cu vanatul: la sold Ne sangera orele ca niste dropii.
Timpul va fi sa razbune odata Ora patru sau cinci catre seara, Ora sase sau opt si jumate, Violent atacate de o nepasare.
Pe lungi cimitire de ore ucise In haul orbitelor noastre cu sila, CLIPA VECIEI va sta neinvinsa, Pendulandu-ne chipul ca pe-o gorila — Pe frunti ori cadrane, ce-arata-n neunde Ora zero si trei sferturi de zero secunde.
Cuprinsuri
Homer necitit e ca ursul, cu blana, Shakespeare e din jungla numaidecat. O, gurii noastre ii cresc liane De mai-mu-tarit!
Cata inteligenta inspira gurile noastre suav aurite,
Desi cuvintele ne sar cariate in parti.
Cu orice carte de noi necitita,
Noi salbaticim carti,
Eu repet: noi sal-ba-ti-cim carti!
Parca un plug de lemn in carnea noastra se frange, Cand refuzam, cand nu citim carti.
Parca apa abatoarelor mugeste prin sange, Daca rufuzam, daca nu citim carti!
O, cartile! Iarba de leac, nevoia problemelor neachitate. O, cu mutii lumii cum poti sa te certi?! Cu orice carte de noi necitita, Noi salbaticim carti!
O, cuvinte desenate pe gura, o, vorbele noastre fardate!
O, painea mancata pe gratis, cum sa ti-o ierti?!
Cu fiece carte de noi necitita,
Noi salbaticim carti,
Eu repet: noi sal-ba-ti-cim carti!
Ma uit la mine
Si-mi spun: „El imi lipseste,
El, care mai trebuie sa se nasca,
Sa refuze dorinta mea
De a-l avea'.
Ma uit la mine
Si imi zic: „Auzi, strainule,
De ce ti-as lipsi,
Daca nu ma voi nasate
Si va trebui
Sa mor pentru tine?'
ION VATAMANU
| Ion Vatamanu | |
 Ion Vatamanu vorbește în fața Marii Adunări Naționale, 31 august 1990 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1 mai 1937 Costiceni, județul Hotin, Regatul României |
| Decedat | (56 de ani) Chișinău, Republica Moldova |
| Cetățenie | Republica Moldova România |
| Etnie | români |
| Ocupație | scriitor politician chimist cercetător |
| Activitate | |
| Domeniu | Chimie, poezie, publicistică, traduceri, scenaristică, politică |
| Instituție | Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Republicii Moldova |
| Alma Mater | Universitatea de Stat din Moldova |
| Cunoscut pentru | poezie și implicarea în lupta pentru eliberarea națională a românilor din Republica Moldova și Bucovina |
| Premii | Medalia de Bronz EREN a RSSM (1984) - Medalia "Veteran al muncii" (1991) - Titlul onorific "Maestru al literaturii" - Medalia "Eminescu" (1995) - "Ordinul Republicii" (2010), etc. |
| Modifică date / text | |
Ion Vatamanu (n. 1 mai 1937, Costiceni – d. 9 august 1993, Chișinău) a fost doctor în chimie, poet, publicist și om politic din Republica Moldova, savant, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990–1994).
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la 1 mai 1937 în comuna Costiceni, județul Hotin (astăzi, Raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți), în familia lui Ion și Maria Vatamanu. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, după care urmează școala medie din satul vecin Vancicăuți pe care o termină în 1954. Între anii 1954-1955 lucrează ca învățător la școala din Costiceni [1].
În perioada anilor 1955-1960 studiază la Universitatea de Stat din Chișinău, la Facultatea de Chimie. În 1962 debutează cu volumul de poezii Primii fulgi.
În 1960 se căsătorește cu Elena Curicheru, studentă la filologie, viitoare trăducătoare, fiica lui Mihail Curicheru, scriitor basarabean deportat în Siberia (unde s-a stins din viață în 1943) [2].
În 1971 susține la Universitatea din Liov, Ucraina, teza de doctorat în chimie - Studierea oscilopolarografică a complecșilor Bi(3+), Zn(2+), Sb(3+) cu liganzi adecvați și aplicarea acestor complecși în chimia analitică.
În 1973 a fost ales șef de laborator la Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Republicii Moldova, funcție pe care o va deține până la sfârșitul vieții. În toți acești ani ai carierei sale de chimist, Ion Vatamanu va publica peste 150 de lucrări științifice în domeniul chimiei analitice, va obține cinci brevete de invenție în domeniul oscilopolarografiei (1980-1989). O serie din metodicile sale vor fi aplicate în sfera agricolă și industrială din fosta Uniune Sovietică și din Moldova, având ca teren de aplicare raioanele Telenești și Anenii Noi. În 1978 publică, în colaborare cu alți lucrători științifici ai laboratorului de chimie, lucrarea Indice Bibliografic al literaturii de polarografie (anii 1922-1977). Iar în 1988 scrie monografia Termodinamica hidrolizei ionilor metalelor în colaborare cu tânărul savant, doctor în chimie Ilie Fiștic.
Între 1989-1991, împreună cu poeta Leonida Lari asigură conducerea ziarului Glasul, primul ziar în grafie latină din perioada postbelică în Republica Moldova, tipărit în Letonia cu sprijinul Societății "Dacia".
Între 1991-1993 a deținut poziția de director al revistei Columna.
În 1990 este ales deputat în primul Parlament al Republicii Moldova și desemnat președinte al Comisiei Parlamentare pentru Cultură și Culte. Semnează Declarația de Independență a Republicii Moldova.
Se stinge din viață la 9 august 1993, și este înmormântat în cimitirul Ortodox Central din Chișinău [3].
Citate[modificare | modificare sursă]
„Dispariția lui nedreaptă face ca zeci de generații de tineri să piardă în persoana-i un exemplu imens și irecuperabil: acela că orice ai face în viața asta, fie poezie, fie chimie, fie politică, la toate se asociază demnitatea de om și bun patriot.”—Dumitru Batîr, Dr. Hab. în chimie, Prof. Univ., laureat al Premiului de stat al Republicii Moldova
„Chimia și poezia se împletesc inseparabil în viața lui Ion Vatamanu, aidoma naturii duale undă-particulă a luminii. Din clipa nașterii versului vatamanian, poezia basarabeană nu a mai fost la fel, parcurgând o schimbare de paradigmă.[4]”—Sergiu Petru Palii, laureat al Premiului european pentru știință "Scientia Europaea"
„Ion Vatamanu este un inovator autentic, serios și organic în metamorfozele sale, în schimbările la față, cerute de nevoi lăuntrice, de legile evoluției dialectice. Dialecticianul e spontan, sensibil, credincios în adâncimile sale, evitând noutatea senzațională și cultivând-o pe cea esențială.[5]”—Mihai Cimpoi, academician, Dr. Hab. în filologie, Prof. Univ., critic literar, eminescolog si eseist
Activitatea literară[modificare | modificare sursă]
- 1962 - volumul de versuri Primii fulgi, prezentat de Nicolai Costenco. Prin această carte, ca și prin cele ce vor urma, poezia lui Ion Vatamanu impune o formulă lirică nouă, modernă, deosebită de cea tradiționalistă cultivată în Moldova. Datorită acestei atitudini de "reformator", la care se adaugă originea sa bucovineană și caracterul național basarabean pronunțat al operei sale, poetul de-a lungul întregii vieți, va fi suspectat de acțiuni "subversive" împotriva puterii sovietice și nu va gusta nicicând din "mierea" grațiilor oficiale.
- 1964 - placheta de versuri Monologuri[6].
- 1966 - cartea pentru copii Aventurile lui Atomică. Povestirea reprezintă o fascinantă călătorie a lui Atomică în lumea elementelor chimice și în cea a științei, va cunoaște mai multe ediții, atât în limba română cât și în alte limbi.
- 1967 - volumul de versuri La mijlocul ierbii, prefațat de George Meniuc. Cartea include poemul lirico-epic Basmaua, care exprimă ideea păstrării memoriei ancestrale, a moștenirii străbunilor, și care, până la apariție, cunoaște zeci de recenzii închise.
- 1968 - urma să apară o nouă carte de versuri Pasăre Eu; aflată în faza tipografică, metalul ei fiind topit din cauza aceluiași mult "disputat" poem Basmaua[6].
- 1977 - volumul de versuri De ziua frunzei, prefață de Grigore Vieru, considerată drept una dintre cele mai valoroase apariții poetice din anii 70, marchează, prin ciclurile Secunde cu munți, Răscoală contra morții și Cu neodihnă, clasicizarea formală a poezii lui Ion Vatamanu.
- 1980 - volumul Viața cuvântului și Culegerea Teiul, versuri pentru copii.
- 1981 - volumul Iubire de tine. Culegerea înclude câteva cicluri de poezii și balade, precum și poemele de largă respirație lirico-epică Pasăre Eu, Basmaua și Privighetoarea cântă plumb.
- 1982 - În acest an, la Editura Literatura Artistică urma să apară volumul de poezii și balade De pe două margini de război. Cenzura comunistă hipervigilentă stopează cartea în faza de corectură, iar autorul este învinuit de "acțiuni subversive" împotriva puterii de stat. Teatrul "Flacăra" de la Universitatea din Chișinău montează spectacolul Basmaua, după poemul omonim al lui Ion Vatamanu.
- 1983 - volumul de poezii, balade și poeme Măslinul oglindit, prefață de Pavel Boțu. Cartea este o nouă variantă, refăcută și "îmbunătățită" a volumului "ghilotinat" De pe două margini de război, și scoate în evidență o nouă fațetă a poeziei lui Ion Vatamanu: baladescul sau, mai exact, reabilitatea – prin mijloace poetice moderne – a baladescului. Baladele reprezintă o cronică a satului, o "iliadă" a copilăriei văzute cu ochi de matur. Autorul recurge la valorificarea istoriei, reale și imaginare, a mitologiei populare, îmbrăcând cămașa concretului și trecând (cu mult succes!) "proba supunerii la obiect". Teatrul pentru tineret din Chișinău sub conducerea regizorului Silviu Fusu montează spectacolul de poezie "Osia dorului"[7].
- 1984 - volumul A vedea cu inima. Lucrarea include schițe, tablete, eseuri, în care sunt analizate diverse aspecte ale vieții sociale și culturale, probleme ce țin de sfera artei, în general, și a literaturii, în special. La Chișinău are loc serata de creație Cântare văzduhului pașnic al patriei – două ore de poezie cu Ion Vatamanu, manifestare de răsunet în viața culturală din acei ani [8].
- 1985 - cartea de versuri pentru copii Izvoraș cu ochii verzi.
- 1986 - Dimineața mărului. Cartea include ciclurile poematice Vara râurilor repezi, Prăbușirea prietenului, poemul Femeia din muguri, Frumoasa cu prunci, fiind considerată una din cele mai reprezentative lucrări ale autorului. Teatrul literar al elevilor "La steaua" din Chișinău prezintă spectacolul de poezie Privighetoarea cântă plumb, după poemul omonim al lui Ion Vatamanu (regizor Vasile Căpățână). Spectacolul este premiat în cadrul uniu festival unional[7].
- 1987 - culegerea antologică Nimic nu-i zero, prefață de Mihai Cimpoi. Cartea reprezintă o selecție retrospectivă de poezii, balade și poeme. Teatrul pentru copii și tineret din Chișinău prezintă spectacolul "Dimineața mărului" (regizor V. Căpățână) după poezia lui Ion Vatamanu [9].
- În anii 1987-1991, angajat plenar în lupta pentru eliberarea națională a românilor din Basarabia și Bucovina, Ion Vatamanu scrie o serie de poezii cu caracter social-politic, militante, incendiare, de o largă audiență publică: Unire, moldoveni; Celor ce pun graiul la vot; Un popor de felul nostru; Ce vor scriitorii?; Matern la Bucovina, etc.
- 1988 - Dialoguri banale sau trist și vesel despre oameni. Poemele sunt niște parabole sociale în care autorul surprinde și analizează aspecte, stări și atitudeni din anii "restructurării" gorbacioviste.
- 1989 - Izvoraș cu ochii verzi.
- 1990 - Atât de mult al pământului.
- 1994 - cartea pentru copii Unde-i urma mea?
- 1998 - Secunde cu munți în colecția Poeți români contemporani.
- 2000 - Nimic nu-i zero și Să mă chemați să vă cânt.
- 2001 - Altă iubire nu este.
- 2003 - cartea pentru copii Oglinda mofturoasă.
- 2008 - Zidire pe osul ființei. Eseuri în colecția Poeți români contemporani.
- ru 1971 - Цвет абрикоса (Flori de cais)
- ru 1978 - Зеленая колыбель песни (Leaganul verde al unui cântec)
- ru 1980 - Земля поэта (Pământul poietului)
- ru 1983 - Секунды и горы (Secunde și munti)
- ru 1989 - Возвращение домой (Întoarcerea acasă)
Traduceri (Selecție)[modificare | modificare sursă]
Ion Vatamanu traduce din poeții ruși, ucraineni, lituanieni, letoni, eleni și de asemenea, din poezia americană [10].
- Walt Whitman, Cântec despre mine însumi (1969)
- Robert Frost, Între creste de munți, culegere culegere de poeme (1970)
- Umbra lui Homer, poeți eleni (1972)
- Poezia negrilor americani (1973)
- Ianis Rainis, Adie vânt, cântec popular în cinci acte (1975)
- Poezia americană antologie (1977)
- Poeți lituanieni, culegere (1981)
- Imants Ziedonis, Basme în culori, proză poetică pentru copii (1982)
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
- 1984 Medalia de Bronz a Expoziției Realizărilor Economiei Unionale.
- 1987 Diploma de onoare a Prezidiului Sovietic Suprem al Republicii [11].
- 1989 Diploma Televiziunii Moldovenești pentru ciclul de emisiuni "Abeceul moralei".
- 1991 Medalia "Veteran al muncii".
- 1992 Titlul onorific "Maestru al literaturii" [12].
- 1992 Diploma Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni.
- 1995 Premiul "Dacia" în domeniul artei populare, post-mortem.
- 1995 Medalia Eminescu, post-mortem.
- 1996 Diploma Partidului Liberal din Moldova pentru promovarea spiritului de libertate în creație, post-mortem.
- 2010 "Ordinul Republicii", post-mortem.
Memorie și aprecieri[modificare | modificare sursă]
- 1994 Gimnaziului din s. Pârlița, Ungheni i se conferă numele lui Ion Vatamanu.
- 1995 Liceul teoretic raional din Strășeni devine Liceul "Ion Vatamanu".
- 1997 Școlii medii din satul Costiceni i se conferă numele lui Ion Vatamanu, iar pe clădirea ei este dezvelit un basorelief cu chipul poetului.
- 1997 Cu prilejul aniversării a 60-ea de la naștere, la Academia de Științe din Moldova are loc Sesiunea științifică "Ion Vatamanu – omul și poetul". Tot cu acest prilej, Ministerul Culturii și Uniunea Scriitorilor din Moldova organizează Concursul republican de poezie și muzică tânără "Ion Vatamanu" [13].
- 1999 A avut loc dezvelirea plăcii comemorative a poetului pe clădirea Institultului de Chimie al Academiei de Științe din Moldova.
- În 2007 cu ocazia aniversării a 70 de ani de la nașterea poetului, s-a instituit premiul special "Ion Vatamanu", pentru dragoste de libertate și adevăr, care se decernează anual unui documentar din cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar CRONOGRAF de la Chișinău de către fiica poetului, regizoarea Leontina Vatamanu [14].
- În 2010 la Căpriana a fost lansat cenaclul “Ion Vatamanu. Să mă chemați să vă cânt...”
- O stradă din or. Chișinău îi poartă numele. Se află în sectorul Centru, la colțul dintre str. Ip. Soroceanu și Mălina Mică [15].
Afilieri[modificare | modificare sursă]
- 1992 Membru de onoare al Societății culturale bisericești "Mitropolitul Varlaam"
Juca poetul apa si ninsoarea,
Juca si viata lui, juca in ea norocul,
Cum joaca printre ceruri inserarea.
Juca poetul sufletul fierbinte,
Juca poetul muntii si tacerea,
Copil poetul, poetul un parinte,
Cand unu-n altu-si cata mangaierea.
Juca poetul rana lui deschisa,
Juca poetul drama si iubirea,
Juca in ochi privirea necuprinsa,
Sfarsitul ei, nemarginirea.
Juca poetul ca zeii zburatori,
Juca poetul ca mugurii pe ram,
Juca cum joaca cei nemuritori,
C-o mana peste soare, cu alta peste neam.
pe o bucata de loc,
apoi a pus langa el o padure,
apoi a asezat o livada,
a dat mai aproape de el o vie,
a chemat sa-i vina femeia gravida,
ca sa nasca anume aici,
apoi a crescut copii,
apoi le-a facut loc la fiecare,
apoi le-a spus sa-si stranga casele mai aproape.
Acuma el se uita la casele copiilor sai
si se gandea cum sa faca loc pentr u nepoti,
iar cand acestia au venit,
el le-a pus pe din laturi paduri
si vii, si livezi,
le-a tras si-un rau
pe la poarta,
le-a cantat si-un cantec,
ca nepotii sa nu taca
si sa nu piara de tristete,
iar spre sfarsitul zilei sale de munca
s-a ridicat de pe bucata de pamant pe care stase
si a spus:
Acuma plec sa vad
cum e pamantul nostr u
pe cealalta parte a lui
Ștefan cel Mare și Sfânt
Eu nu te laud, Stefan Domn,
Te laude dusmanii tai
Cei ce stiu ca suntem buni,
Dar nu se stiu ce rai sunt ei.
In vreme-i lung siragul lor
Multimea-i meritul distins
Incat ne-nvins, Maria Ta,
Totuna te-au vazut invins.
In batalii, ca-ntr-un infern,
Intrai cu chiot si arcasi,
Dar la Moldova n-ai sfarsit
Cu poftele in buclucasi.
Caci ti-au lipsit si ani destui,
Paduri de oameni si stejari,
Cu tot ce-i viu pe-acest pamant
Sa bati in cete de avari.
Sa-mprastii nori de nepoftiti,
Cu fel de fel de otomani
Ce, dusmanindu-ne de moarte,
Nici n-au stiut de ce-s dusmani.
Li s-a parut ca-i miere focul,
Ca n-avem sange dureros,
Ca te-am uitat, Slavite Domn,
Ca sufletul ni-i de prisos.
Ca vom pieri, lasand pamantul
Si el sa piara fara noi,
Dar am venit, Maria Ta,
Sa-ti spun: Intoarce-te-napoi.
Te cere timpul, te r ugam,
In tara-s multe de facut,
Poporul astazi la izvoare
Se-ncepe iar neinceput.
Caci deasa-i peste noi multimea
De buclucasi ce nu-nteleg
Ca noi dorim pamantul nostru,
Cand lor li-i mic chiar globu-ntreg.
Ca noi ne vrem stapani acasa
O casa veche de sar mani,
Dar se repeta timpul, Stefan,
Si azi cu vechi contemporani.
Si nu-i alt drum o deste ptare,
Popor ul ce se vrea popor
Alege din trecutul sau
Tot ce-i este viitor.
Intoarce-te, Maria Ta,
Te-asteapta tara si ai tai,
Te chem, Slavite, nu te laud
Te laude dusmanii tai.
PAUL CELAN
| Paul Peisah Antschel (Celan) | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Paul Peisah Antschel |
| Născut | [1][3][4][5] Cernăuți, România |
| Decedat | (49 de ani)[6] Paris, Franța |
| Înmormântat | cimetière parisien de Thiais[*] |
| Cauza decesului | sinucidere (înec) |
| Părinți | Leo Antschel |
| Căsătorit cu | Gisèle Lestrange |
| Naționalitate | română,  franceză |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța.svg){kind=small} România |
| Etnie | evreu |
| Ocupație | poet, prozator, traducător |
| Locul desfășurării activității | Paris[7] |
| Pseudonim | Paul Celan |
| Limbi | limba germană limba română[2] |
| Studii | Universitatea din Cernăuți |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | modernism, suprarealism |
| Subiecte | holocaust, lirică, filosofie |
| Specie literară | poezie modernistă, deconstrucție (conform lui Jacques Derrida) |
| Operă de debut | De ziua mamei (1938), |
| Opere semnificative | „Fuga morții” |
| Note | |
| Premii | Premiul Georg Büchner Literaturpreis der Stadt Bremen[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| site web oficial Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) (n. ,[1][3][4][5] Cernăuți, România – d. ,[6] Paris, Franța) a fost un poet, traducător și eseist de limba germană, evreu originar din România.
Viața lui Celan a avut o traiectorie sinuoasă: născut la Cernăuți (Bucovina de Nord), într-o familie de evrei germanofoni în epoca în care această regiune făcea parte din România, a trăit în Austria, România și apoi în Franța. A scris în limba germană și a tradus în această limbă literatură română, portugheză, rusă, engleză și franceză, iar din limba germană a tradus în românește povestirile lui Franz Kafka. A colaborat la prestigioasa revistă Secolul 20.
Este considerat a fi unul din marii poeți moderni ai lumii.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Viața lui Celan a avut o traiectorie sinuoasă: a fost născut la Cernăuți-Bucovina, care devenise de doi ani provincie a României, pe strada Wassilkogasse nr. 5, într-o familie germanofonă de evrei ortodocși. Ținutul păstra încă bogata moștenire etnică și culturală din perioada în care fusese provincie austriacă. În Bucovina în general, iar la Cernăuți în mod special, trăiau numeroase minorități etnice, astfel încât copilul a crescut într-un spațiu multicultural. Limba română a învățat-o de la prietenii săi de joacă.
După destrămarea Imperiului Austro-Ungar, orașul a fost alipit în 1918 României, apoi ocupat de sovietici în iunie 1940 în urma Pactului Ribentropp-Molotov, fiind reocupat de armata română în iunie 1941 și anexat ulterior de Uniunea Sovietică din 1944. Cernăuțiul aparține astăzi Ucrainei, fiind numit în limba ucraineană Cernivți.
Tatăl său, Leo, sionist, și-a înscris fiul la școala de limbă ebraică Safah Ivriah. Mama sa era o avidă cititoare de literatură germană și a insistat ca germana să fie limba vorbită în familie. După ceremonia de Bar Mitzvah din 1933, Paul Celan a abandonat sionismul și și-a încheiat educația ebraică, devenind un membru activ al mișcării socialiste și suporter al cauzei republicanilor în timpul războiului civil din Spania. Mătușa sa, Minna, care a locuit un timp cu familia sa în Cernăuți, a emigrat în 1934 în Palestina.
Primul său poem, intitulat „De ziua mamei” (1938), era o declarație de dragoste pentru mama sa.
Amândoi părinții lui au murit într-un lagăr de concentrare din Transnistria unde fuseseră deportați de administrația antonesciană și Armata română.
Primele călătorii[modificare | modificare sursă]
Deoarece universitățile românești antisemite și-au închis porțile în fața studenților evrei (numerus clausus și numerus nulus), iar Viena de după Anschluss a adoptat legislația nazistă antisemită, Paul Celan a plecat în 1938 în Franța, la Paris, la unchiul său, Bruno Schrager - care, ulterior, a fost deportat și ucis la Auschwitz - și a început să studieze medicina la Tours, dar nu a perseverat. În 1939 s-a reîntors la Cernăuți, unde izbutise să fie admis ca student la universitatea din oraș, la literatură și limbile romanice. În drumul de întoarcere a trecut prin Berlin, unde a ajuns exact când a avut loc Noaptea de cristal (în germană Kristallnacht).
Holocaustul[modificare | modificare sursă]
Ocupația sovietică din iunie 1940 l-a lăsat pe Paul Celan fără mari iluzii în privința stalinismului și a comunismului sovietic, care nu semăna deloc cu ceea ce visase adolescentul cu vederi socialiste. Sovieticii au impus reforme birocratice în universitatea unde el studia limbile romanice, iar Armata Roșie a început deportările în Siberia, apoi, în luna iulie 1941 românii au recucerit Bucovina și Basarabia, introducând legile de purificare etnică. La sosirea lor, oficialitățile române au ars sinagoga orașului, veche de șase sute de ani, au deportat o parte dintre evrei și i-au închis pe ceilalți într-un ghetou[A].
În ghetoul din Cernăuți[modificare | modificare sursă]
Cu toate condițiile mizerabile din ghetou, Celan a ascultat cântece în idiș, a tradus sonetele lui Shakespeare în germană și a continuat să-și scrie poemele. Înainte de dizolvarea ghetoului, Celan a fost obligat - în cadrul detașamentelor de muncă de folos obștesc - să participe - printre altele - la demolarea poștei centrale și la adunarea și arderea cărților rusești.
Guvernatorul român local, conform directivelor guvernului Antonescu, a început să-i deporteze pe evrei în nopțile de sâmbătă ale lunii iunie 1942. Tatăl și mama sa au fost arestați în noaptea zilei de 27 iunie 1942 și transportați cu un camion și apoi într-un vagon de vite până la un lagăr de triere din Transnistria unde, peste două treimi dintre deportați au pierit. Evreii au fost duși în marș forțat la două lagăre de muncă iar martori oculari i-au povestit lui Celan că tatăl sau a murit de tifos exantematic în iarna anului 1942, iar mama sa a fost împușcată în cap, pentru că era epuizată și nu mai putea munci. În noaptea în care i-au fost ridicați părinții, Celan nu era acasă. Prietenii își amintesc imensa sa suferință și sentimentul de vinovăție pentru faptul de a fi fost separat de părinți înaintea morții acestora. În februarie 1944 Armata română s-a retras din calea ofensivei Armatei Roșii și a abandonat lagărele.
Celan a părăsit Cernăuțiul cu puțin timp înainte ca sovieticii să reocupe orașul.
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Perioada românească - suprarealismul[modificare | modificare sursă]
Din cauza antisemitismului luase în considerație eventualitatea emigrării în Palestina dar, în 1945 s-a decis să se stabilească la București, unde a locuit până în 1947. Ca membru activ al comunității literare evreiești din România, el a tradus literatură rusă în limba română și a publicat cărți sub diferite pseudonime.
Între anii 1945 și 1947 scena literară română era dominată de suprarealism. După ce mișcarea își pierduse orice suflu în Franța, țara de origine, André Breton, întemeietorul acestui curent, afirma: „Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București”. Absorbit de acest curent, Celan se juca și confecționa diferite pseudonime pentru el și prietenii săi (așa cum a procedat și Fernando Pessoa, un alt poet modernist celebru, portughez) și tot acum și-a creat propriul său pseudonim, „Celan”, obținut din anagramarea numelui său de familie, Antschel, care se citește [ pron. an-čăl ].
Perioada vieneză[modificare | modificare sursă]
În 1947, anul în care s-a instaurat regimul comunist în România, Paul Celan s-a refugiat la Viena. Aici s-a împrietenit cu Ingeborg Bachmann, care tocmai încheiase disertația sa de doctorat (Ph.D.) despre filosofia lui Martin Heidegger. În fața unui oraș împărțit în zone ale armatelor de ocupație și golit de comunitatea evreiască din epoca Imperiului austro-ungar, s-a mutat la Paris în 1948, unde a găsit și editorul primei sale colecții de poeme, „Der Sand aus den Urnen” („Nisipul din urne”).
Perioada pariziană[modificare | modificare sursă]
La Paris, în noiembrie 1951 a întâlnit-o pe graficiana Gisèle Lestrange, cu care s-a căsătorit la 21 decembrie 1952 în ciuda opoziției familiei aristocratice a Gisèlei. În următorii 19 ani, ei și-au scris peste 700 de scrisori în care se resimte influența stilului lui Franz Kafka din „Scrisori către Felice” și „Scrisori către Milena”.
Celan a purtat și o corespondență celebră și de valoare literară cu scriitoarea Nelly Sachs, viitoarea laureată a Premiului Nobel pentru literatură.
Numit profesor de limba germană la École Normale Supérieure Celan și-a continuat activitatea de traducător. În 1955 a fost naturalizat cetățean francez. A trăit la Paris până la sinuciderea sa (s-a înecat în Sena) în jurul datei de 20 aprilie 1970.[8]
Întâlnirea cu Martin Heidegger[modificare | modificare sursă]
A vizitat periodic Germania. Aceste vizite au inclus un curs ținut la Universitatea din Freiburg la 24 iulie 1964 la care a luat parte și filosoful Martin Heidegger, care i-a dăruit un exemplar din „Was heißt Denken” („Ce înseamnă a gândi”). Apoi Heidegger l-a invitat pe Celan să-i viziteze căsuța din orășelul Todtnauberg din regiunea Schwarzwald (Pădurea Neagră). La o plimbare făcută împreună cu Heidegger, acesta i-a povestit despre interviul său acordat revistei Der Spiegel intitulat „Numai un Zeu ne mai poate salva”, cu condiția ca să fie publicat postum.
Celan i-a trimis lui Heidegger poezia „Todtnauberg” într-un prim exemplar al unei ediții bibliofile cu tiraj limitat. Heidegger i-a răspuns cu o scrisoare de mulțumire destul de rece.
Textele scrise de Heidegger în anii tinereții, Celan le-a citit abia în 1951, și semnele de exclamare introduse în carte notează uimirea sa în fața faptului că acesta a permis ca afirmațiile sale despre măreția național-socialismului să fie reluate și în ediția a doua din 1953 a „Introducerii în metafizică” și că nu a făcut nici o precizare, că nu le-a eliminat sau comentat (după cursul de la Freiburg se zice că Celan ar fi refuzat să se lase fotografiat împreună cu Heidegger tocmai din acest motiv). Philippe Lacoue-Labarthe i-a reproșat lui Heidegger că a păstrat tăcerea în privința exterminării evreilor din timpul celui de-Al treilea Reich, ceeace a constituit o „ofensă ireparabilă” și de neiertat.
La această perioadă face aluzie Celan în versurile:
"einer Hoffnung, heute
auf eines Denkenden
kommendes
Wort
im Herzen"
[o speranță, azi,
unui gânditor
cuvântului
care va veni
în inimă]
Opera[modificare | modificare sursă]
„Todesfuge”[modificare | modificare sursă]
O versiune a poemului „Todesfuge” a apărut în limba română sub titlul „Tangoul morții” în luna mai a anului 1947 în „Contemporanul”, în traducerea lui Petre Solomon.
Chiar dacă există și un substrat suprarealist puternic al poemului, se pare că dansul și concertele muzicale erau realități ale lagărelor de concentrare[9][10][11]. (Poemul „Noapte și ceață”, traducerea lui „Nacht und Nebel”, denumirea germană a programului lagărelor de concentare, include o descriere a orchestrei „Auschwitz-Orchester”, celebra orchestră organizată de SS și obligată să interpreteze dansuri și cântece populare germane la sosirea trenurilor cu deținuți la Auschwitz
Poezia[modificare | modificare sursă]
Experiența de Shoah, de ardere totală (nimicire) și martiriul părinților săi sunt forțele definitorii ale poeziei lui Celan și a modului în care acesta folosește limbajul.
În discursul ținut la acordarea Premiului Bremen Celan declara că după Auschwitz limba „a supraviețuit, în ciuda celor intâmplate. Dar a trebuit să treacă prin propria ei lipsă de răspunsuri, printr-o îngrozitoare amuțire, prin mii de discursuri aducătoare de moarte. A trecut prin toate acestea, dar nu a scos nici un cuvânt despre cele întâmplate. Și cu toate astea a supraviețuit. A trecut prin asta și a venit din nou la lumină, îmbogățită de o asemenea experiență tragică.”
Cel mai celebru poem al său „Fuga morții” (în original: „Todesfuge”) comemorează lagărele morții. În contradicție, Theodor W. Adorno vine cu aserțiunea că „a scrie poezie după Auschwitz este un act barbar”. Paul Celan, întotdeauna sensibil la critici, a luat această afirmație la propriu. Poemul său de maturitate „Engführung” („Stretto” sau „Îngustarea”) a fost o rescriere a propriului său poem „Fuga morții” într-un limbaj și mai disperat.
Poezia sa de maturitate a devenit treptat tot mai criptică, fracturată și monosilabică, suportând o comparație cu muzica lui Weber. Unii critici cred că Paul Celan a încercat fie să distrugă, fie să refacă din temelii limba germană. Forța poeziei sale vine din necesitatea de a exprima o mărturie într-o limbă care nu păstreaza niciodată suficiente cuvinte pentru a reproduce ce s-a întâmplat. Jacques Derrida în volumul „Schibboleth” (în ebraică : „Spicul”) a ales poezia lui Paul Celan drept exemplu pentru a sugera forța procesului de deconstrucție [12][13].
Traducerile[modificare | modificare sursă]
Dintre autorii traduși de Celan se numără:
Onoruri și premii[modificare | modificare sursă]
Opere publicate în limba germană[modificare | modificare sursă]
- Der Sand aus den Urnen—Nisipul din urne (1948)
- Mohn und Gedächtnis—Macii și amintirile] (1952)
- Von Schwelle zu Schwelle—Din prag în prag (1955)
- Sprachgitter—Vorbirea-grilă (1959)
- Die Niemandsrose—Trandafirul nimănui (1963) [14]
- Atemwende—Respirație-întoarcere (1967)
- Fadensonnen—Sori împletiți (1968)
- Lichtzwang—Lumină-impuls (1970)
- Schneepart—Zapadă-parte (postum, 1971)
Opere în limba română[modificare | modificare sursă]
- Mac și memorie, [versuri] / Paul Celan; trad. de Mihail Nemeș și George State; pref. de Dan Flonta. - Pitești: Paralela 45, 2006.
- Paul Celan, Ingeborg Bachmann, Timp al inimii, traducere din germană de Iulia Dondorici, București, Editura Art, 2010
îl aşterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară şi toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfârşit.
Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,
şi ne-ntindem mai iute bucatele:
nopatea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.
Traducere de Maria Banuş
Vremea din nuci o cojim şi-i învăţăm să se ducă;
vremea se-ntoarce în coajă.
În oglindă-i duminecă,
în vis este somn,
adevăr gura grăieşte.
Ochiul meu se apleacă spre sexul iubitei:
noi ne privim.
Ne spunem ceva de-ntuneric,
ne iubim ca mac şi memorie,
dormim ca vinul în scoici,
ca marea în raza de sânge a lunii.
Stăm la fereastră îmbrăţişaţi, ei se uită din stradă la noi:
e vremea să ştie!
E vremea piatra să purceadă a-nflori,
neliniştea-n inimă să se abată.
E vremea, vremea să vină.
E vremea.
Traducere de Maria Banuş
îl bem la amiaz' îl bem și la noapte
îl bem și îl bem
săpăm o groapă-n văzduh și nu va fi strâmtă
Un om stă în casă se joacă cu șerpii și scrie
el scrie-n amurg în Germania, Aurul părului tău Margareta
scrie și iese în prag scapără stelele-n cer el își fluiera cânii
evrei-i și-i fluieră el poruncă le dă ca să sape o
groapa-n țărână poruncă ne dă să cântam pentru dans
Lapte negru din zori te bem când e noapte
la amiază te bem te sorbim dimineața și seara
te bem și te bem
Un om stă în casă se joacă cu șerpii și scrie
el scrie-n amurg în Germania Aurul părului tău Margareta
Cenușa părului tău Sulamith o groapă săpăm în văzduh și nu va fi strâmtă
El strigă săpați mai adânc iar ceilalți cântați
arma o-nșfacă, o flutură, albaștrii i-s ochii
săpați mai adânc iar ceilalți cântati pentru dans mai departe
Lapte negru din zori te bem când e noapte
te bem la amiază și seara te bem
te bem și te bem
un om stă în casă, aurul părului tău Margareta
cenușa părului tău Sulamith el se joacă cu șerpii
El strigă cântați mai blajin despre moarte căci moartea-i un meșter german
el strigă plimbați un arcuș mai cețos pe viori veți crește ca fumul atunci
veti zace-ntr-o groapă în nori și nu va fi strâmtă
Lapte negru din zori te bem când e noapte
te bem la amiaz' e moartea un meșter german
te bem dimineața și seara te bem și te bem
e moartea un meșter german albaștrii i-s ochii
cu plumbul te împroașcă din plin și adânc te lovește
un om stă în casa aurul părului tău Margareta
cânii spre noi și-i asmute ne dăruie-o groapă-n vazduh
se joacă cu șerpii visând e moartea un meșter german
aurul părului tău Margareta
cenușa părului tău Sulamith
(1945)
Traducere: Petre Solomon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu