8. /9 APRILIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

MYRIAM MARBE

Sari la navigareSari la căutare

Myriam Marbé
Date personale
Născută	9 aprilie 1931[1][2][3][4]  București, România
Decedată	25 decembrie 1997 (66 de ani)[1][2][4]  București, România
Copii	Nausicaa Marbe[*]
Cetățenie	România
Ocupație	compozitoare regizoare de film muzicolog[*] pianistă critic muzical[*]
Activitate
Instrument(e)	pian
Modifică date / text

Myriam Marbé (n. 9 aprilie 1931, București – d. 25 decembrie 1997, București) a fost o compozitoare și pianistă română, considerată una dintre cele mai valoroase compozitoare internaționale de muzică contemporană^[5]. A predat compoziția și contrapunctul la clasa de compoziție de la Universitatea Națională de Muzică din București. Ca muzicolog, a publicat numeroase articole în publicații de specialitate.

Primele experiențe muzicale ale compozitoarei se leagă de spațiul casei părintești. Astfel, impulsul cultural și-a făcut încă din primii ani simțită prezența dat fiind faptul că mama, Angela Marbé, era o remarcabilă pianistă și totodată o profesoară de pian de excepție, în timp ce tatăl, savantul Max Marbé, era medic cercetător la Institutul Cantacuzino. Acestor aspecte li se alătură un alt element esențial, reprezentat de faptul că locuința familiei Marbé era situată într-o anexă din parcul Institutului, spațiu ce a favorizat adoptarea unei ținute științifice față de artă, prin prezența unor savanți și a unor artiști notabili în ambianța familiei Marbé. Printre aceștia, important de menționat sunt pictorul Dumitru Ghiață, istoricul și totodată criticul de artă George Oprescu, alături de alte personalități ale vremii ce au conturat un context oportun dezvoltării intelectuale a viitoarei artiste și au stimulat o atmosferă intelectuală de calitate.

Rememorând una dintre perioadele dragi ale copilăriei sale, Myriam Marbé descrie cadrul familial în câteva cuvinte: „La noi acasă se făcea muzică de cameră, iar, uneori, pe înserat, mama cânta la pian Dichterliebe de Schumann, în timp ce tata urmărea și murmura versurile lui Heine...”[2]

Printre numeroasele premii obținute de către compozitoare de-a lungul acestor ani, menționăm atât Premiul II (1966), cât și Premiul I (1976) în cadrul Concursului Internațional de compoziție al Asociației GEDOK-Mannheim, alături de Premiul U.C.M.R. (în anii 1971, 1974, 1980, 1982), Premiul „Bernier” al Académie des Beaux-Arts din Paris (1972) și premiul Academiei Române (1977).

În ceea ce privește orientările sale politice, un aspect esențial de menționat în contextul de față este acela că artista se încadrează în categoria compozitorilor care au refuzat să adere la Partidul Comunist. În astfel de condiții, deși numărându-se printre cei mai importanți compozitori ai vremii sale, expunerea lui Myriam Marbé în peisajul muzical a fost în mod evident limitată. Din fericire, însă, între anii 1968 și 1972, compozitoarei i-a fost permis să participe la cursurile de vară de la Darmstadt[1], un loc emblematic pentru avangarda muzicii europene din cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

Așa cum apare descrisă și din perspectivă internațională, Myriam Marbé se situează în elita avangardei românești a secolului XX, compozitoarea lăsându-și în mod categoric amprenta asupra vieții muzicale a anilor ’60-’80[1].

Despre creația artistei, compozitorul și etnomuzicologul Corneliu Dan Georgescu afirmă că ar putea fi încadrată în tendința liric-contemplativă[2] a creației românești, lucrările sale integrând semnificații metamuzicale. Totodată, unul dintre elemetele distinctive ale stilului său componistic aduce în atenție tonul reflexiv, meditațiile în plan sonor ale compozitoarei, asupra unor teme de o mare gravitate, precum viața sau moartea.

STUDII

Deși a oscilat în primii ani de studiu între muzică și medicină, dat fiind atât contextul familial, cât și datoria morală față de tatăl ei, în a asigura o continuitate cercetărilor sale, în urma aprobării acestuia, Myriam Marbé a reușit să își îndrepte atenția doar asupra a ceea ce simțea cu adevărat să facă: să compună. În aceste condiții, tânăra a fost înscrisă la Conservator încă din perioada studiilor liceale, adică în perioada anilor ’44, ’45, după război, fiind remarcată la scurt timp de Mihail Jora, directorul instituției[3].

Un nume esențial de menționat în ceea ce privește formarea sa muzicală este Florica Musicescu, Myriam Marbé afirmând despre aceasta că a fost unul dintre profesorii față de care a avut un respect și o apreciere deosebită. Deși fiind considerată o figură de o exigență extraordinară, Florica Musicescu i-a fost îndrumător și sprijin în realizarea primelor compoziții (lucrări didactice pentru pian ce puneau probleme de poliritmie)[4]. Dânsei i se alătură și alte nume de excepție, precum Muza Ghermani-Ciomac și Silvia Căpățână.

O etapă esențială în formarea artistei Myriam Marbé a constituit-o, astfel, perioada studiilor la Conservatorul de Muzică din București, unde a beneficiat, între anii 1944 și 1954, de îndrumarea lui Mihail Jora (o personalitate a muzicii românești care nu s-a pliat pe tiparele rigide ale ideologiei regimului comunist), a lui Leon Klepper și apoi a lui Mihail Andricu. Acesta din urmă este recunoscut pentru rolul decisiv pe care l-a jucat în modelarea unei întregi generații de compozitori, definită astăzi drept ”generația de aur”, Myriam Marbé făcând parte din acest grup select. Despre el, compozitoarea a afirmat că „Dânsul ne mijlocea, de fapt, un contact cu muzica modernă, dar și cu ceea ce a creat deschiderea noastră către muzica modernă. Avea, după cum se știe, o discotecă impresionantă și la el puteam asculta, de pildă, opera completă a lui Webern”[5].

Printre mentorii pe care artista îi consideră a fi avut o influență directă asupra profilului său componistic se numără însă și maestrul George Breazul, primul contact cu acesta realizându-se pe când artista avea doar 14 ani, în cadrul examenului de admitere[6]. De asemenea, menționate printre personalitățile ce au avut un impact major asupra destinului său artistic sunt Tudor Ciortea și Theodor Rogalski, cel din urmă lăsând o amprentă definitorie asupra studentei Myriam Marbé atât ca profesor de orchestrație, cât și prin viziunea sa muzicală originală și plină de culoare.

Una dintre perioadele de o importanță majoră pentru parcursul muzical al lui Myriam Marbé a fost cea marcată de lecțiile ținute de maestrul Jora în propria lui casă, dar și acasă la unii studenți sau la alți profesori. Astfel, compozitoarea își amintește că „ne întâlneam la Aurel Stroe și citeam în grup închis cartea lui Leibowitz despre tehnica lui Schönberg, și altele. La maestrul Andricu ne întâlneam fără să ne ascundem, dar tocmai aceasta a devenit un cap de acuzare împotriva lui; a fost – ca și alți intelectuali – judecat, batjocorit, izolat, a devenit persona non grata...”[7].

ACTIVITATEA PEDAGOGICĂ

Între anii 1954 și 1988, artista și-a desfășurat activitatea muzicală ținând cursuri de compoziție în cadrul aceleiași instituții, devenind, la rândul ei, un remarcabil formator de talente. În pleiada de discipoli ai compozitoarei Myriam Marbé se înscriu nume de rezonanță ale vieții muzicale contemporane: Violeta Dinescu, Maia Ciobanu, Mihaela Stănculescu-Vosganian și Livia Teodorescu-Ciocănea[8].

Myriam Marbé s-a implicat nu doar în formarea muzicală a discipolilor săi, ea reușind să stimuleze, în ceea ce privește educația artistică a acestora, o evoluție pe toate palierele culturale, prin încurajarea vizitării muzeelor, a parcurgerii albumelor de artă și a lecturii unor titluri de referință din literatura românească și universală[9].

De altfel, anul 1988 a marcat un moment de culme în activitatea muzicală a compozitoarei Myriam Marbé, ce s-a concretizat în acordarea unei burse de creație din partea orașului Mannheim.

ACTIVITATEA MUZICOLOGICĂ

1. „Poezia argheziană și cântecul românesc”, în Muzica, Nr. 6/1960.

2. „Concerte – spectacole”, Dieter Zechlin, în Muzica, Nr. 12/1960.

3. „O primă audiție românească și Ruggiero Ricci”, în Muzica, Nr. 10/1960.

4. „Cvartetul de coarde nr. 2 de George Enescu”, în Muzica, Nr. 8/1961.

5. „Concerte – spectacole, Concert Liszt – Bartók”, în Muzica, Nr. 1/1962.

6. „Orchestra Radioteleviziunii”, în Muzica, Nr. 8/1962.

7. „Muzica de cameră: creații contemporane; recitaluri”, în Muzica, Nr. 2/1963.

8. „Orchestra simfonică a Radioteleviziunii”, în Muzica, Nr. 2/1965.

9. „Varietatea tematică și unitatea structurală în lucrări de cameră de Enescu”, în Muzica, Nr. 5/1965.

10. „Itinerar olandez”, în Muzica, Nr. 11/1969.

11. „Paul Badura – Skoda, Mircea Cristescu”, în Muzica, Nr. 10/1970.

12.: „Simfonia a VI-a Armonia de Wilhelm Berger”, în Muzica, Nr. 10/1970.

13. „Cvartetul nr. 5 de Zeno Vancea”, în Muzica, Nr. 3/1971.

14. „Muzică pentru orgă în interpretarea lui Joseph Gerstenengst, în Muzica, Nr. 2/1971.

15. „Violonistica enesciană de Mihai Rădulescu – recenzie, în Muzica, Nr. 8/1971.

16. „A propos du concept de specificité nationale concretisé dans l’art”, în  Muzica, Nr. 7/1978.

17. „În căutarea veșnicului Bach sau Formele muzicale ale barocului de Sigismund Toduță”, în Muzica, Nr. 3/1979.

18. „Sonata a III-a pentru pian de George Enescu sau sensul bucuriei în creație”, în Muzica, Nr. 7/1981.

19. „Stravinsky, sau Complexio oppositorum”, în Muzica, Nr. 11/1982.

20. „Timpul în muzică”, în Muzica, Nr. 10/1982.

21. „Săptămâna internațională de muzică Gaudeamus”, în Muzica, Nr. 12/1984.

22. „Wilhelm Georg Berger, Estetica sonatei (I)”, în Muzica, Nr. 7/1985.

23. „Wilhelm Georg Berger, Estetica sonatei (II)”, în Muzica, Nr. 8/1985.

24. „Sub semnul timpului (Pe marginea concertului ansamblului „Contemporan” – condus de Marcel Spinei)”, în Muzica, Nr. 3/1985.

25. „Schițe pentru o frescă: László Ferenc – Bartók Béla – recenzie”, în Muzica, Nr. 3/1991.

OPERA

Muzică de cameră:

Nr.	Denumire	Formație instrumentală	An
1.	Sonata pentru clarinet și pian	clarinet, pian	1961
2.	Sonata pentru flaut și violă	flaut, violă	1965
3.	Sonata pentru două viole	violă	1965
4.	Timpul inevitabil	bandă, pian	1971
5.	Concert pentru clavecin și 8 instrumente	clavecin, vioară, violă, violoncel, contrabas, flaut, clarinet, corn englez, saxofon	1978
6.	Souvenir d'un paysage inconnu	flaut, violă	1979
7.	Cvartet de coarde nr.1, Les musiques compatibles	cvartet de coarde	1981
8.	Cvartet de coarde nr. 2	cvartet de coarde	1985
9.	Trommelbass	trio de coarde și percuție	1985
10.	Des-Cântec	flaut, oboi, clarinet, corn, fagot	1986
11.	Après Nau	violoncel și orgă	1987
12.	Le Monde est une Scène	clarinet, trombon, vioară, contrabas și percuție	1987
13.	Cvartet de coarde nr.3, Lui Nau	cvartet de coarde	1988
14.	Contact	clarinet, vioară, violă, contrabas	1989
15.	E–Y–The	clarinet, 4 violoncele	1990
16.	Diapente	5 violoncele	1990
17.	Paos	violă, clarinet	1995
18.	Arc-en-ciel	bandă, flaut	1997
19.	Song of Ruth	5 violoncele	1997

Muzică simfonică:

Nr.	Denumire		An
1.	Serenada Mica muzică a soarelui		1974
2.	Trium		1978
3.		Simfonia I Ur-Ariadna	1988

Muzică sacră:

Nr.	Denumire	Formație	An
1.	STABAT Mater	12 voci, flaut, oboi, clarinet, fagot, trompetă, corn, trombon, percuție, violă, contrabas

Muzică de balet:      

Nr.	Denumire	An
1.	Nunta Zamfirei	1954

Muzică Vocală:

Nr.	Denumire	Formație	An
1.	Colind	Mélodies isolées	1950
2.	Madrigalele liricii japoneze	cor feminin	1964
3.	Ritual pentru setea pământului	7 voci, percuție și pian preparat	1968
4.	Jocus Secund	ansamblu instrumental, grup vocal și bandă	1969
5.	Vocabularul I – Cântec	soprană, clarinet, pian, clopote	1974
6.	Les oiseaux artificiels	ansamblu instrumental și recitator	1979
7.	Timpul regăsit	soprană sau tenor, bandă, 3 viole, clavecin	1982
8.	An die Musik	alto, flaut și orgă	1983
9.	An die Sonne	mezzo-soprană și saxofon	1986
10.	Farbe und Klang	mezzosopran, flaut și clavecin	1990
11.	Prețuitorul	cvartet de coarde, tenor, recitator, trombon și percuție	1990
12.	Passages dans le Vent	Mélodies isolées : voix-instruments	1994

Muzică concertantă:

Nr.	Denumire	Formație instrumentală	An
1.	Timpul Inevitabil	pian și orchestră	1971
2.	Parabola Mansardei II (La Parabole du Grenier II)	clavecin și ansamblu instrumental	1977
3.	Concert pentru violă și orchestră	violă și orchestră	1977
4.	Concert pentru viola da gamba și orchestră	viola da gamba și orchestră	1982
5.	Concert pentru Daniel Kientzky, saxofon și orchestră	saxofon și orchestră	1986

Muzică instrumentală:

Nr.	Denumire	Instrument	An
1.	Sonata pentru pian	pian	1956
2.	Sonata pentru clarinet solo, Incantatio	clarinet	1964
3.	Parabola Mansardei I (La Parabole du Grenier I)	pian	1976

Operă și muzică lirică:

Nr.	Denumire	An
1.	In Memoriam	1959
2.	Fra Angelico - Chagall – Voroneț, Requiem	1990
3.	Atmosphères	1966

Myriam Marbe (1931-1997): String quartet no. 1 (1981)

GIOVANNI ALLEVI

Giovanni Allevi
Date personale
Nume la naștere	Giovanni Allevi
Născut	9 aprilie 1969 (51 de ani) Ascoli Piceno, Marche, Italia
Cetățenie	Italia
Ocupație	Pianist și compozitor
Activitate
Origine	Ascoli Piceno, Italia
Studii	Conservatorio di Musica Giuseppe Verdi[*],  Università degli Studi di Macerata[*],  Liceo Scientifico Antonio Orsini[*][1]
Gen muzical	romantic
Instrument(e)	Pian
Ani de activitate	1997-prezent
Premii	Ordinul Național de Merit al Republicii Italiene
Prezență online
site web oficial Twitter account Identificator titlu IMDb Myspace
Modifică date / text

Giovanni Allevi (n. 9 aprilie 1969 în Ascoli Piceno) este un pianist și compozitor italian.

BIOGRAFIE

Educație

Allevi a primit diploma conservatorului atât pentru pian cât și pentru compoziție. El a graduat „com laude” în filozofie cu o teză intitulată: Vidul în fizica contemporană apoi a luat parte la Accademia Internazionale di Alto Perfezionamento din Arezzo.

În 1991 a făcut serviciu militar în armata italiană. Generalul i-a observat talentul la pian și a trecut acest talent în fișa lui Allevi, El a cântat Rhapsody in Blue de George Gershwin și Warsaw Concerto de Richard Addinsell într-una dintre deplasări. La finalul serviciului militar Allevi a prezentat un concert format exclusiv din compozițiile sale, după care a luat parte la cursuri de muzică sub îndrumarea lui Mario Corradini, care a remarcat faptul că piesele lui Allevi au forța de a evoca amintiri, imagini, emoții din trecut.

În 1996 a compus coloana sonoră pentru Femeia troiană de Euripides, cu care a câștigat premiul pentru cea mai bunpă scenă muzicală.

În 1997 a câștigat premiul pentru tineri muzicanți din San Francisco.

CARIERĂ

Întâlnirea cu Saturnino și Jovanotti

Mulțumită lui Saturnino, un basist italian, Allevi a luat hotărârea de a se muta la Milano și să înregistreze un CD cu compozițiile sale, înregistrare supervizată de Jovanotti, un rapper italian, care a luat decizia de a publica albumul lui Allevi sub titlul de 13 degete, cu Saturnino ca producător.. De asemenea el a cântat în deschiderea Campionatului mondial de natație din 2009 de la Roma.

Datorită colaborării cu Saturnino și Jovanotti, Allevi a cunoscut faima publicului larg, el deschizând după aceea câteva dintre concertele rapperului.

În 1998, din nou cu Saturnino, a compus coloana sonoră a filmului Venceremos, premiat la Sundance Film Festival, festival din Utah.

Lucrări non-pianistice

Giovanni Allevi a scris și câteva lucrări non-pinistice, majoritatea nefiind publicate. Cele mai importante sunt:

• Inno delle Marche - Lucrare orchestrală pentru regiunea italiană Marche
• Angelo Ribelle - Suită pentru orchestră string, scrisă în 5 acte. Premierea a avut loc în 2007 la Verona
• 300 Anelli - Lucrare pentru pian și orchestră scrisă în două acte (prima fără pian)). Premierea a avut loc la data de 4 august 2007
• Foglie de Beslan - Lucrare pentr pian și orchestră scrisă în memoria Masacrului de la Beslan. Premierea a avut loc la data de 29 aprilie 2005 În Palermo
• Sparpagghiò - Comedie muzicală, interpretată de 22 de instrumentiști și de un cor. Premierea a avut loc în 2001 în localitatea natală a compozitorului, iar orchestra a fost dirijată de Allevi însuși.

Conertul de la Senat

Pe data de 21 decembrie 2008, el a dirijat orchestra simfonică „I virtuosi italiani” la concertul de Crăciun de la Senat. Printre participanți se afla și Giorgio Napolitano, președintele țării, precum și alți oameni de pe prima scenă politică. Printre două piese de Giacomo Puccini, alte 5 piese de Allevi au fost interpretate. Concertul a fost transmis de postul național, stabilindu-și astfel succesul muzical național.

CRITICĂ

Concetul de la Senat a dat naștere unor polemici despre talentul lui Allevi. Violonistul Uto Ughi a criticat talentul muzicianului înetr-un articol din ziarul La Stampa. Acest a declarat că se simte ofensat ca muzician și că succesul lui Allevi este un triumf al relativismului.

Allevi a dat replica mai târziu în același ziar acuzându-l pe Ughi că apară vechea gardă, el adaugând: „Muzica mea vorbește oamenilor, dar necesită în același timp, atât tehnic cât și ritmic, virtuozitatea unui instrumentist iscusit. În muzică mereu și-a găsit cu greu locul o nouă idee muzicală, însă mai târziu aceasta a devenit regula care este urmată."

Allevi este deseori acuzat că ar fi doar un fenomen mass-media, rezultat al "strategiei de marketing", a spus Piero Maranghi, directorul unei televiziuni din Italia dedicată muzicii clasice. Marcello Filotei, jurnalist, spune că:" Allevi este stereotipul compozitorului care pare oamenilor nefamiliarizați cu concertele să pară ca un adevărat compozitor. Allevi este de asemnea criticat datorită conceptului său (el susține că muzica sa este "un proiect de viitor care stabilește regulile care vor fi urmate de succesorii săi din domeniul muzical."

Alți muzicieni îl susțin însă spunând că "mulți tineri, prin compozițiile lui Allevi, au fost încurajați să învețe pianul. Eu unul îl invidiez" a spus pianistul Nazzareno Carusi.

Pianista Loredana Brigandi este de asemenea un critic vehement al lui Allevi.

Cartea

În 2008 a publicat o carte sub forma unui jurnal care include gânduriel sale, experiențele și întâmplările până la momentul în care a devenit faimos.

CONSTANTIN DRĂGHICI

Constantin Drăghici
Date personale
Născut	19 ianuarie 1932  București, România
Decedat	9 aprilie 2015 (83 de ani)  București, România
Ocupație	compozitor
Modifică date / text

Constantin Drăghici (n. 19 ianuarie 1932, București – d. 9 aprilie 2015^[1]) a fost un solist vocal, compozitor și orchestrator.

DATE BIOGRAFICE

Încă din timpul liceului pe care îl urmează la Cluj-Napoca este remarcat de Livia Pop, profesoara sa de canto. În 1953 este angajat timp de trei ani în Ansamblul Doina al Armatei. În 1956 se întoarce în Cluj Napoca și se angajează în Corul Operei iar în 1957 intră la Conservator. Interpretează roluri în operele și opretele stagiunilor clujene. Este remarcat de Ion Dacian și vine la invitația acestuia la București. Din 1960 face parte din Ansamblul Teatrului de Stat de Operetă din București. Își continuă studiile la Conservatoul „Ciprian Porumbescu” pe care le termină în 1962. Abordează și muzică ușoară de estradă.

În 1961 debutează la televiziune cu piesa Nu ești de vină tu de Enrico Fanciotti. Piesa va fi înregistrată pe un disc împreună cu o altă melodie intitulată Gelozia. Este o prezență constantă a emisiunilor realizate de Valeriu Lazarov și Alexandru Bocăneț. În 1962 obține Medalia de Bronz la Festivalul Tineretului de la Helsinki cu melodii compuse de Nicolae Kirculescu și Henri Mălineanu. În 1967 obține premiul al III-lea la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia cu compoziția proprie N-ar trebui. Alături de Teatrul Constantin Tănase face turnee în Franța, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Bulgaria. Înregistrează pentru case de discuri din Germania (Amiga, Show, BASF). Participă la inaugurarea canalului german de televiziune în culori.

Alături de teatrul Ion Vasilescu face turnee în Israel. Își petrece o bună perioadă din viață în SUA. În 1982, în urma unui contract la Town Hall, New York, i se oferă un angajament pentru încă un an. Cântă în programe de night club, musicaluri. În Los Angelescolaborează cu Margareta Pâslaru și cu formația lui Radu Goldiș. iar în 1990 se întoarce în țară și susține recital la Festivalul Mamaia. În perioada 1992-1995 se stabilește în Germania și apoi revine în Romînia.

NATIONAL

Ce viață fascinantă a avut Constantin Drăghici, singurul român care a cântat pe Broadway!

Constantin Drăghici (d. 9 aprilie 2015), o mare vedetă a muzicii românești din anii ʼ70. Când era în plină glorie, a fugit din țară, în Germania. ”În România eram sus, în Germania am fost nimic”, a povestit marele cântăreț.

Un bărbat frumos. Înalt, cu ochii mari și negri, iar când începea să cânte ți se făcea pielea de găină. Asta spun românii care l-au văzut și auzit pe Constantin Drăghici. Viața lui este mai tare ca o telenovelă.

S-a născut în București, în anul 1932. Tatăl lui era vatman, iar mama era analfabetă. În puținele interviuri date după ce s-a reîntors în țară, Constantin Drăghici a povestit cu umor cum s-a grăbit să vină pe lume cu două luni înainte, iar tatăl lui a fost beat de bucurie mai multe zile.

Costeluș, cum era alintat, a învățat mult și s-a dovedit și talentat. A studiat Conservatorul la Cluj, unde a fost remarcat și a fost invitat să

cânte la Opera din oraș.

În 1961, debutează la televiziune cu piesa „Nu ești de vină tu” de Enrico Fanciotti și devine, peste noapte, o vedetă.

Devine o prezență constantă a emisiunilor realizate de Valeriu Lazarov și Alexandru Bocăneț, iar din anul următor începe să câștige la mai toate festivalurile la care participa. La cel de la Mamaia, erau doar două mari voci câștigătoare pe rând: Constantin Drăghici și Doinea Badea. Alături de Teatrul Constantin Tănase face turnee în Franța, Germania, Italia, Rusia, Polonia, Bulgaria. Înregistrează pentru case de discuri din Germania (Amiga,Show, BASF). Participă la inaugurarea canalului german de televiziune în culori. În Germania, în 1973, o cunoaşte pe viitoarea lui soţie, Olimpia Zaharia Drăghici, cu care se va căsători în 1983.

În 1971, a primit o ofertă de excepție: să cânte la Los Angeles, în Statele Unite.

Regimul comunist l-a împiedicat să plece. A fost momentul în care a decis să fugă din țară. A rămas în Germania unde a primit o lovitură puternică. ”În țară eram sus, în Germania eram nimic. Am început o nouă carieră, cea de compozitor, dar în Germania nu a interesat pe nimeni”, a povestit Constantin Drăghici. Salvarea lui a fost cea de-a doua profesie, în arhitectură.

A fugit din țară

Își petrece o bună perioadă din viață în SUA. În 1982, în urma unui contract la Town Hall, New York, i se oferă un angajament pentru încă un an. Cântă în programe de night club, musicaluri. În Los Angeles, colaborează cu Margareta Pâslaru și cu formația lui Radu Goldiș.

În perioada 1992-1995 se stabilește în Germania, iar în 1990 se întoarce în țară și susține recital la Festivalul Mamaia. Din 2001, Constantin şi soția sa, Olimpia Drăghici, s-au restabilit în România.

S-a recăsătorit la 51 de ani, cu Olimpia Zaharia

În 1973, Constantin Drăghici locuia la Koln, în Germania. Acolo a întâlnit-o pe Olimpia, și a fugită din România.

Constantin Drăghici s-a recăsătorit la 51 de ani, cu Olimpia

”În 1973, eu eram o tânără emigrantă. El era cu cineva, eu eram căsătorită cu altcineva, aproape de divorț. Știam că o să divorțez și îmi ziceam: de ce nu am și eu noroc să am un soț ca și Costică. Eram amici, iar cu timpul eu am emigrat în America, unde după câțiva ani a venit el cu acest concert pe Broadway. Ne-am reîntâlnit ca amici. Între timp, fiecare divorțase, deci eram liberi. El mi-a spus că toamna se va întoarce la New York și ne vom căsători. Eu am râs și am spus, crezând că glumește. Tu chiar vrei sa stricăm o prietenie? S-a întors Și ne-am căsătorit!”, a povestit Olimpia Drăghici.

Ce nu știați despre Constantin Drăghici

În cei peste 50 de ani de activitate muzicală, Constantin Drăghici a lansat nouă discuri de autor și a fost prezent pe 38 de alte discuri colective. Este unul din puținii artiști ale cărui discuri au fost editate și în Israel, Polonia, Rusia, Germania.

A lucrat în arhitectură timp de 5 ani la New York și 9 ani în Germania.

S-a întors definitiv în țară în 2001, după 30 de ani, pentru că îi era dor de pământ și de a vorbi în limba maternă.

S-a pensionat la 65 de ani și a luat trei pensii: una din America, una din Germania și una din România. ”Când am ieșit la pensie, la 65 de ani, am primit după 22 de ani de muncă la Opereta din București o pensie de 1.800.000 de lei”, a mărturisit Constantin Drăghici.

PIESE DIN REPERTORIU

Piese proprii

• M-am regăsit
• Tot pe drum
• A căzut o frunză-n calea ta
• N-ar trebui
• Te rog sa ierți

Piese compuse de Vasile Veselovschi

• Tu
• Luna la Mamaia
• Dacă nu ești lângă mine

Piese compuse de Radu Șerban

• Spune-mi și te cred
• Prea târziu
• Pe litoral

Piese compuse de Aurel Giroveanu

• Am strâns toamnă după toamnă
• Copacul cu frunze de aur
• Nu știi câtă iubire

Piese compuse de Henry Mălineanu

• O fată mai găsești
• Nici o dragoste nu e ca a noastră
• Dacă n-oi iubi acum, când să iubesc?

Altele

• Într-o zi (Edmond Deda)
• Te iubesc (Radu Zaharescu)

DISCOGRAFIE

Compilații

• 2013, A Căzut O Frunză-n Calea Ta , DVD E005, DVD, Eurostar
• 2013, Tot Pe Drum , E 733, CD, Eurostar
• 2007, A Căzut O Frunză ... , EDC 807, CD, Electrecord

Foto Disc

• 1962, Cînta O Mandolină , ECF 46, Flexi Disc, Electrecord

Discuri single 7 inch

• 1974, Heut' Ruft Mein Herz Nur Nach Dir, COA 078, Vinil, BASF Germania
• 1970, Die Balalaika Singt, Vinil, Show'74 Records Germania
• 1968, Doina Badea Și Constantin Drăghici La Festivalurile Internaționale 1967 – Sopot • Bratislava • Split, EDC 920, Vinil, Electrecord
• 1968, Constantin Draghici Cîntă Melodii De Constantin Draghici, EDC 10.038, Vinil, Electrecord
• 1968, Merci Chérie, EDC 921, Vinil, Electrecord

• 1967, Cînta O Mandolină / Să Nu Ne Despărțim - Doina Badea, C.S. 137, Vinil, Electrecord
• 1966, Исполняет Константин Драгич, BTM 5715, Vinil, Балкантон Bulgaria
• 1966, Al IV-lea Concurs Și Festival De Muzică Ușoară Românească – Mamaia 1966, EDC 771, Vinil, Electrecord
• 1965, Festivalul De Muzică Ușoară Românească Mamaia – 1965, EDC 640, Vinil, Electrecord
• 1965, Occhi Neri I Cielo Blu, EDC 637, Vinil, Electrecord
• 1965, Al III-lea Festival De Muzică Ușoară Romanească Mamaia – August 1965, EDC 614, Vinil, Electrecord
• 1965, Al III-lea Festival De Muzică Ușoară Romanească Mamaia – August 1965, EDC 613, Vinil, Electrecord
• 1965, Al III-lea Festival De Muzică Ușoară Romanească Mamaia – August 1965, EDC 610, Vinil, Electrecord
• 1964, Il Surf, EDC 539, Vinil, Electrecord
• 1964, Nici O Dragoste Nu-i Ca A Noastră, EDC 509, Vinil, Electrecord
• 1963, Un Refren, EDC 472, Vinil, Electrecord
• 1963, Numai Azi, EDC 450, Vinil, Electrecord
• 1963, Le Nuvole E La Luna, EDC 425, Vinil, Electrecord
• 1963, Pe Litoral, EDC 374, Vinil, Electrecord
• 1963, Armonica , EDC 337, Vinil, Electrecord

Constantin Drăghici - A căzut o frunză-n calea ta

Tu