5. /19 MAI 2022 - TEATRU/FILM

 CORNEL VULPE

Cornel Vulpe
Date personale
Născut	19 mai 1930
Decedat	4 septembrie 2002 (72 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	actor actor de film
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Cornel Vulpe (n. 19 mai 1930, Bălcăuți, județul Hotin – d. 4 septembrie 2002, București) a fost un actor român de teatru și film.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția Actorie, în 1953. S-a transferat în 1969 la Teatrul de Comedie din București.

FILMOGRAFIE

• Când vine barza (film TV) - subsecretarul de stat Charles Jaquet
• Petrecerea (film TV, 1970) - Titi
• Cavalerul Tristei Figuri (film TV, 1971)
• Bumerangul (1974)
• Plicul (film TV, 1974)
• Tată de duminică (1975)
• Cîntec pentru fiul meu (1980)
• Grăbește-te încet (1982)
• Eroii n-au varsta serial tv (1984)
• Clipa de răgaz (1986)
• Cucoana Chirița (1987)
• Chirița în Iași (1988)
• Capul de rățoi (1992)
• Păcatul (film TV, 1995) - preotul
• Une mere comme on n'en fait plus(1997) - un militant
• Frumoșii nebuni ai marilor orașe (film TV, 1998)
• Trenul vieții (1998) - primarul
• Aliens in the Wild, Wild West (1999) - Old Doc
• Amen. (2002) - Garda suedeza

Cornel Vulpe, Marcel Anghelescu - Mandatul poștal

Imparteala - Valentin Uritescu, Cornel Vulpe

Cornel Vulpe în „Judecata” de A. P. Cehov, 1969

PAUL ANGHEL

Paul Anghel (n. 8 august 1931, Recea, Bacău – d. 19 mai 1995, București) a fost un dramaturg, publicist, prozator, eseist și romancier român.

• 
  

BIOGRAFIE

Debutează ca dramaturg la Cluj, în 1968 cu drama istorică Săptămâna patimilor, dedicată lui Ștefan cel Mare.^[1] Din volumul „Teatru premiat de Academie", face parte și piesa „Viteazul" (premiul Uniunii Scriitorilor).

A fost redactor la Contemporanul și apoi redactor-șef la Tribuna României (1972 - 1974). Debutează cu volumul Șapte inși într-o căruță. Povestire dintr-o toamnă bogată (1961), urmat de reportajele monografice Victoria de la Oltina (1961) și Arpegii la Siret. Itinerar moldav (1964), Arhiva sentimentală (1968).

ROMANE

Din ciclul romanesc „Zăpezile de acum un veac" au apărut Scrisoare de la Rahova (Cartea a V-a, 1977), Te Deum la Grivița (Canea a IV-a, 1978), Noaptea otomană (Cartea a III-a, 1979), Fluviile (Cartea a II-a, 1980), Ieșire din iarnă (Cartea I, 1981), Noroaiele (Cartea a IV-a, 1982).

VOLUME DE ESEURI ȘI ARTICOLE

• Șapte inși într-o căruță (1961);
• Victoria de la Oltina (1961);
• Arpegii la Siret (1964);
• Arhivă sentimentală (1968);
• Sfaturile motanului Grigore (1969);
• Mor-mor și fetița portocalie (1969);
• Alfabet sonor (1972);
• Efemeride (1972);
• Convorbiri culturale (1972);
• Recitind o țară (1972);
• Teatru (1972);
• Noua arhivă sentimentală (1975);
• Scrisoare de la Rahova (1977);
• O clipă în China (1978);
• Te Deum la Grivița (1978);
• Noaptea otomană (1979);
• Săptămâna patimilor (1979);
• Popasuri între arme (1979);
• Fluviile (1980);
• Ieșirea din iarnă (1981);
• Noroaiele (1982);
• Zăpezile (1984);
• Cutremurul (1986);
• Întorcerea morților (1987);
• Ieșirea la mare (1988);
• Fascinația ierbii (1988);
• Zăpezile de-acum un veac I-II (1996);
• O istorie posibilă a literaturii române. Modelul magic (2002);
• Obârșie și perenitate (2003)

PAUL MOCANU

Paul Mocanu
Date personale
Născut	7 februarie 1924, Comuna Viișoara, Teleorman
Decedat	19 mai 2011 (87 de ani) Sibiu
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Modifică date / text

Paul Mocanu (n. 7 februarie 1924, Viișoara, județul Teleorman – d. 19 iunie 2011, Sibiu) a fost un actor român ce a avut o lungă colaborare artistică cu Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A urmat școala primară la Aiud, Liceul Militar la București, probabil îndreptându-se spre o carieră militară. Însă nu a fost așa, fiind atras de artă, a urmat Conservatorul ASTRA iar în 1947 a intrat prin concurs la Teatrul Național din București. La vârsta de 13 ani făcea vioară în București, iar profesorul dânsului de atunci, domnul Teodorescu l-a invitat la Ateneul Român la niște repetiții, iar după repetițiile respective „a apărut un domn aranjat, cu părul pieptănat, având cărarea pe mijloc și a venit la mine și mi-a zis «Felicitări! Îți urez succes!»” - spune domnul Paul.^[1] Era George Enescu.

În anul 1956 a venit la Sibiu, la tânărul teatru înființat aici, pentru a avea posibilitatea să joace în mai multe piese și pentru a juca alături de Radu Stanca^[1]. A devenit un cetățean al Sibiului și a rămas aici până la finele vieții.

În anul 1984 s-a pensionat dar activitățile sale culturale au continuat. A făcut recitaluri din poezia foștilor deținuți politici, spre exemplu Radu Gyr sau Nichifor Crainic. A ținut un recital în cimitirul din Sibiu la mormântul grupului Dabija. A realizat „Marșul Revoluției din decembrie 1989” și „Imnul Sibiului” - foarte apreciat de maestrul Petre Sbârcea.^[1]

A scris două volume: „Din culisele teatrului românesc” și „Am dat mâna cu George Enescu”; el declarând: „Am scris cele două cărți de memorii cu gândul că aceia care le vor citi vor fi interesați de marile figuri ale teatrului românesc, de întâmplările din această lume a scenei (...)”.^[2]

Printre piesele în care a jucat se numără „O scrisoare pierdută” - în rolul prefectului Tipătescu, „Vlaicu Vodă” - în rolul principal, „Viforul”, „Gaițele”.^[1]

Este recunoscut faptul că nu agrea teatrul modern, un teatrul vulgar care nu mai ține seama de opera autorului. „Nu mai pot sta în sală să văd vulgaritatea teatrului actual. Spre exemplu „Nora” lui Ibsen este o femeie pură, dar când este pe scena sibiană ea devine simbolul femeii obscene.” ^[1]

Filmografie[modificare | modificare sursă]

• Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980)