1. /21 IULIE 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente; Nașteri

Evenimente

·     356 i.e.n. - Un oarecare Herostratus, da foc uneia din cele sapte minuni ale lumii – templul Artemisei din Efes, pentru a-si inscrie numele in eternitate.

Faima Templului lui Artemis a fost cunoscută în Renaștere, așa cum sa arătat în acest portret imaginat al templului într-o gravură de mână din secolul al XVI-lea, realizată de Martin Heemskerck – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Templul zeiței Artemis din Efes, cunoscut și ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeița Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraș aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiței Artemis din Efes se află la 50 km la sud de orașul Izmir, Turcia. Din templul original, considerat una din cele șapte minuni ale lumii nu au rămas decât puține relicve.

Acest model al Templului Artemis, din Parcul Miniatürk, Istanbul, Turcia, încearcă să recreeze apariția probabilă a primului templu – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La 21 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incendiu; se spune că un om numit Herostratus a aprins focul și că și el a murit în foc. Istoria acestui om este una din cea mai dramatică și plină învățăminte din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii săi, însă, în dorința ca numele său să fie păstrat în conștiința oamenilor și în istorie a comis acest act criminal. De aici a luat naștere expresia „Slavă lui Herostrat”. Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu nașterea lui și nu a avut grijă de templu.

Doamna din Efes, secolul I d.Hr., Muzeul Arheologic din Efes – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Alexandru a oferit oamenilor din Efes bani pentru a reconstrui templul, dar aceștia nu au acceptat. Construcția noului templu a început în anul 323 î.Hr, din banii efesenilor și a continuat timp de mai mulți ani. Acest templu era mult mai mare decât precedentul: 69 m lățime, 137 m lungime, dar numărul de coloane și înălțimea lor a rămas aceiași. Cultul zeiței Artemis era unul extrem de viu de aceea orașul a beneficiat de fonduri pentru a construit un mare templu.

·       230 - Papa Ponțian îi succede Papei Urban ca cel de-al 18-lea papă.

Sfântul Ponţian, papă, – portret imaginar de la Artaud de Montor Viața și vremurile papilor, 1910 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Papa Ponțian (în latină Pontianus) a deținut funcția papală în perioada anilor 230 – 235. Roman de origine, a prezidat la Roma sinodul care a confirmat condamnarea emanată de episcopul Demetriu al Alexandriei împotriva teologului Origen. În 235, după moartea împăratului Alexandru Sever, succesorul său, Maximin Tracul, a dezlănțuit o nouă persecuție împotriva creștinilor. Papa Ponțian a fost arestat și deportat în minele din Sardinia și, aceeași soartă, l-a ajuns și pe antipapa Hippolyt. La 28 septembrie 235, Ponțian a abdicat – primul episcop roman care renunță la pontificat – iar data abdicării sale, redată în Catalogul Liberian din sec. al IV-lea, este prima dată certă din istoria papilor. Scurt timp după abdicare, papa a murit în detenția din minele sarde alături de rivalul său Hippolyt, cu care s-a reconciliat. Trupurile celor doi au fost aduse la Roma în 236 sau 237 de sf. Papă Fabian și înmormântați amândoi în catacombele sf. Calixt. Lespedea sf. Ponțian, cu numele și titlul de episcop al Romei, săpate în litere grecești ( Pontianus [E]piscop [M]artir ) a fost descoperită în 1909. Sărbătorit împreună cu sf. Hippolyt pe 13 august.

·       285: Dioclețian îl numește pe Maximian ca Cæsar și co-conducător. Marcus Aurelius Valerius Maximianus Herculius (cca. 250 – iulie 310) a fost împărat roman (împreună cu Dioclețian) din 1 martie 286 până în 305.

·       365:  Un tsunami  cauzat de cutremurul din Creta  estimat la magnitudinea de 8 grade pe scara Richter, devastează orașul Alexandria din Egipt. Au pierit cca. 50.000 de oameni.

·       1240:  Este mentionata pentru prima data, intr-un document florentin, familia Medici.

·   1242 - Bătălia de Taillebourg: Ludovic al IX-lea al Franței pune capăt revoltei vasalilor săi, Henric al III-lea al Angliei și Hugh al X-lea de Lusignan.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

The Battle of Taillebourg won by Saint Louis, by Eugène Delacroix (Galerie des Batailles, Palace of Versailles) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

·       1718 - Tratatul de la Passarowitz – Imperiul Otoman cedează Austriei Banatul, Oltenia, nordul Serbiei și al Bosniei.

Teritoriile atribuite Habsburgilor în urma tratatului de la Pojarevăț (21 iulie 1718) – foto: ro.wikipedia.org

Tratatul de la Passarowitz sau de la Pojarevăț din 21 iulie 1718 a fost cel prin care s-a încheiat războiul dintre Imperiul Otoman pe de-o parte și Imperiul Habsburgic și Republica Venețiană de cealaltă parte. Tratatul a fost semnat la Pojarevăț, în Serbia de nord, pe râul Morava.

·       1774 - Tratatul de la Kuciuk-Kainargi a fost semnat la 21 iulie, 1774, de Imperiul Rus (reprezentat de feldmareșalul Piotr Rumianțev) și Imperiul Otoman după înfrângerea acestuia din urmă în războiul din 1768-1774.

Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (21 iulie 1774) – Gravură contemporană legată de tratatul Küçük Kaynarca – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Prin Tratatul de pace de la Kuciuc- Kainargi, Moldova şi Muntenia, rămâneau sub suzeranitate turcească, însă ruşilor li se recunoaştea dreptul de control şi de apărare a românilor contra abuzurilor turceşti. Acesta a fost începutul protectoratului rusesc în Principatele Române. Prin consulii de la Iaşi şi Bucureşti, Imperiul Rus va exercita un control şi un amestec continuu, în toate afacerile ţărilor române. Cu toată dorinţa Imperiului Rus de a anexa ambele Principate Dunărene, scopul urmarit nu a putut fi realizat, din cauza că la 1772 în loc de aceste două ţări, acesta a capătat o bucată din Polonia. Imperiul Austriac însă, folosindu-se de împrejurările favorabile pentru el, a ocupat atunci nordul Moldovei, numit ulterior Bucovina, si a anexat-o ca provincie in anul 1777. Asa se face ca două Imperii vecine crestine, au intervenit direct in dauna intereselor naţiunii creştine române, care în curgerea secolelor, ţinuse piept aproape singură cu vitejie, lumii musulmane, in mersul acesteia spre inima Europei.

· 1831 - Începe domnia regelui Leopold I, primul rege al belgienilor.

Léopold I al Belgiei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Léopold Georges Chrétien Frédéric de Saxa-Cobourg și Gotha (născut Léopold de Saxa-Cobourg-Saalfeld), Duce de Saxa, Prinț de Saxa-Cobourg-Gotha (n. 16 decembrie 1790, Coburg, Bavaria – d. 10 decembrie 1865, Laeken, Belgia), primul rege al belgienilor sub numele de Léopold I. A fost fiul cel mai mic al ducelui suveran Francis, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și al celei de-a doua soții, Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf (1757-1831). Mai târziu a devenit prinț de Saxa-Coburg și Gotha. Léopold I a fost ales ca primul rege al belgienilor pe 4 iunie 1831 și a depus jurământul pe constituție pe 21 iulie 1831

·       1861:  La București, pe scena Teatrului cel Mare (ulterior Teatrul Național), a avut loc prima reprezentație a piesei "Hamlet", de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly, primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet. Mihail Pascaly (n. 1830, București – d. 30 septembrie 1882, București) a fost un actor român, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist. A fost un animator al vieții teatrale din România. Activitatea lui a fost legată de mișcarea pentru afirmarea și dezvoltarea artei și culturii naționale românești. Prin călătoriile sale în străinătate a ținut legătura cu realizările din arta scenică a timpului. A fost director al Teatrului Național până în 1877. A efectuat numeroase turnee prin România, în care a propagat mesajul artei autentice, dar a făcut eforturi și pentru a introduce teatrul românesc în circuitul culturii mondiale. Pascaly a luat atitudine publică, fiind un puternic critic împotriva nepăsării oficiale față de cultura artistică și față de comercializarea teatrului din perioada sa.

·     1861 - Prima mare bătălie a Războiului Civil American, denumită prima bătălie de pe Bull Run, s-a încheiat cu victoria armatei confederate.

Prima bătălie de pe Bull Run (21 iulie 1861) – Chromolithograph by Kurz & Allison, 1889 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Prima bătălie de pe Bull Run, denumită și Prima Bătălie de la Manassas (numele utilizat de forțele confederate), s-a dat la 21 iulie 1861, în comitatul Prințul William, Virginia, lângă orașul Manassas. Ea a fost prima bătălie terestră majoră din cadrul Războiului Civil American. La doar câteva luni după izbucnirea războiului la Fort Sumter, publicul din Nord cerea zgomotos un marș împotriva capitalei confederate Richmond, Virginia, și un sfârșit rapid al războiului. Cedând acestor presiuni politice, trupele unioniste neexperimentate conduse de generalul de brigadă Irvin McDowell au înaintat, trecând pârâul Bull Run în fața unei armate confederate la fel de nepregătite conduse de generalul de brigadă P.G.T. Beauregard lângă Răscrucea Manassas. Planul ambițios al lui McDowell pentru un atac-surpriză din flanc împotriva stângii confederate nu a fost bine executat de neexperimentații săi ofițeri și soldați, dar confederații, care plănuiau la rândul lor să atace flancul stâng unionist, s-au găsit la început în dezavantaj.

Prima bătălie de pe Bull Run (21 iulie 1861) – Capturarea bateriei lui Ricketts, pictură de Sidney E. King, National Park Service – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Întăririle confederate venite în frunte cu gen. brig. Joseph E. Johnston au sosit din valea Shenandoah cu trenul și au schimbat cursul bătăliei. O brigadă de virginezi conduși de un relativ necunoscut colonel din Institutul Militar Virginia, Thomas J. Jackson, a rezistat pe poziții și Jackson și-a cucerit celebra poreclă, „Stonewall Jackson” („Jackson Zid-de-Piatră”). Confederați au lansat un contraatac viguros și soldații unioniști au început să se retragă sub presiune, mulți retrăgându-se speriați în dezordine către Washington, D.C. Ambele tabere au fost șocate de violența și de victimele bătăliei și au realizat că războiul ar putea fi mult mai îndelungat și mai sângeros decât bănuiau la început.

·       1868:  România a semnat Convenţia internaţională telegrafică de la Viena, care înlocuia Convenţia de la Paris din data de 17 mai 1865.

·    1873 - Primul jaf de tren de la vestul râului Mississippi a fost înfăptuit de temutul bandit american Jesse James.

Jesse Woodson James (September 5, 1847 – April 3, 1882) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

·       1880: Poetul Alexandru Macedonski publică, în revista "Literatorul", articolul "Despre logica poeziei", considerat a fi primul manifest al poeziei române moderne. Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, București, d. 24 noiembrie 1920, București) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale.
Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction. Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române.

· 1906 - Ofiterul francez de origine evreiasca Alfred Dreyfus, condamnat pentru tradare in baza unor acuzatii false, care au starnit mari controverse in scocietatea franceza la sfarsitul secolului XIX, este reintegrat în armată cu gradul de căpitan.

Alfred Dreyfus c. 1894 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Alfred Dreyfus (n. 9 octombrie 1859 – d. 12 iulie 1935) a fost un ofițer francez de origine evreiască, condamnat pe nedrept în anul 1894 pentru trădare de țară, la deportare pe viață, din pricina unor documente care s-au dovedit false, și care erau menite să-l acopere pe adevăratul vinovat, maiorul Ferdinand Walsin Esterhazy⁠. În epocă, cazul a fost un scandal major, denumit afacerea Dreyfus. Convins de nevinovăția lui Dreyfus, scriitorul Emile Zola a publicat pe 13 ianuarie 1898, pe prima pagină a ziarului L’Aurore, un articol intitulat: J’accuse, adresat președintelui Republicii, Félix Faure, în care ataca cu asprime conducerea țării și așa numita afacere Dreyfus, fapt ce a condus la confruntări aprinse și la o reînviere a antisemitismului. Dreyfus a fost condamnat la 22 decembrie 1895 la degradare militară — sentință adusă la îndeplinire la 5 ianuarie 1896 în curtea Școlii militare din Paris — și la deportare pentru muncă forțată în Ile du Diable (Insula Diavolului), iar în anul 1899, cu ocazia rejudecării procesului, la 10 ani de închisoare, fiind grațiat la 19 septembrie 1899 de președintele Émile Loubet și reabilitat abia la 12 iulie 1906.

·       1914: Consiliul de Coroană, întrunit la Sinaia, proclamă poziția de neutralitate a României în Primul Război Mondial.

·     1917 - Aleksandr Kerenski devine primul ministru al Rusiei.

Aleksandr Kerenski – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alexandr Fiodorovici Kerenski (n. 22 aprilie 1881 (S.N. 2 mai) – d. 11 iunie 1970) a fost al doilea prim-ministru al Guvernului provizoriu rus, chiar înainte ca bolșevicii lui Lenin să cucerească puterea. Când a izbucnit Revoluţia din Februarie în 1917, Kerenski a fost unul dintre cei mai proeminenţi lideri revoluţionari şi a fost ales vicepreşedinte al Sovietului din Petrograd. Când a fost format Guvernul provizoriu rus, el a fost numit la început Ministru al Justiţiei, dar a devenit Ministru de Război în mai şi Prim-ministru în iulie 1917. După tentativa eşuată de lovitură de stat a generalului Lavr Kornilov din august şi după demisia miniştrilor, el s-a autoinvestit şi în funcţia de Comandant Suprem al armatei.

·       1928: La cererea principesei Elena, Curtea de Apel Bucuresti a pronuntat divortul dintre aceasta si printul Carol, motivat de parasirea domiciliului conjugal de catre Carol.

·       1936: Intre reprezentantii Romaniei si URSS, N.Titulescu si M.Litvinov se incheie un PROTOCOL  in care se stipula  printre altele ca : “Guvernul URSS recunoaste ca, in virtutea diferitelor sale obligatii de asistenta, trupele sovietice nu vor putea trece niciodata Nistrul fara o cerere formala in acest sens din partea Guvernului Regal al Romaniei, la fel cum Guvernul Regal al Romaniei recunoaste ca trupele romane nu vor putea trece niciodata Nistrul in URSS fara o cerere formala a Guvernului URSS.”

·       1936:  S-a semnat, la Montreux, un protocol ce cuprindea principiile care urmau sa stea la baza Tratatului de asistenta mutuală dintre România şi URSS. Reprezentantii Romaniei si URSS, Titulescu si Litvinov, au ajuns la incheierea unui protocol privind redactarea unui tratat de asistenta mutuala intre cele doua state. Textul protocolului avea patru puncte:

1) textul tratatului de asistenta mutuala urma sa fie asemanator cu cel sovieto-cehoslovac sau sovieto-francez, dar urma sa fie îndreptat împotriva oricarui agresor;

2) intrarea în actiune a fiecareia dintre cele doua parti urma sase faca numai când Franta ar fi intrat în actiune;

3) guvernul sovietic accepta sa nu treaca Nistrul cu trupele sale fara o cerere în acest sens din partea guvernului regal al României, în timp ce România nu putea sa treaca Nistrul fara o cerere din partea Uniunii Sovietice;

4) la cererea guvernului regal, trupele sovietice trebuiau sa se retraga imediat peste Nistru, la fel cum, la cererea guvernului sovietic,trupele române trebuiau sa se retraga din Uniunea Sovietica. Discutiile purtate  au esuat din cauza divergentelor foarte mari dintre obiectivele Moscovei si cele ale României. Politica externa româneasca a fost marcata mai ales de continuitate, obiectivul ei ramânând recunoasterea unirii Basarabiei la/cu România.

·    1938 - Prin tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Bolivia și Paraguay, Bolivia a pierdut aproape o treime din teritoriul său, dar și-a păstrat domeniile sale de petrol, la poalele Anzilor, în timp ce Paraguay aproape și-a dublat teritoriul.

foto – ro.wikipedia.org

·       1941: In timpul luptelor pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupatia sovietica, Armata Română a eliberat localitatile  Tighina, Ismail, Chilia Nouă şi Vâlcov.

·       1941: Primul bombardament al aviației germane asupra Moscovei.

·       1944: Claus von Stauffenberg și ceilalți conspiratori sunt executati la Berlin, Germania, pentru complotul din 20 iulie prin care se urmărea asasinarea lui Adolf Hitler.

·  1945 - Preşedintele american Harry S. Truman a semnat ordonanţa prin care se aproba folosirea bombelor atomice.

stanga – Norul ciupercă provocat de explozia aruncării primei bombe atomice, Little Boy, deasupra orașului Hiroshima;
dreapta – Norul ciupercă provocat de explozia aruncării celei de-a doua bombe atomice, [The] Fat Man, deasupra orașului Nagasaki s-a ridicat la 18 km (sau 11 mi = 60,000 ft) în atmosferă deasupra hipocentrului
foto preluat de pe en.wikipedia.org

Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki au constat din două atacuri nucleare implicând aruncarea a două bombe atomice, produse de Statele Unite ale Americii, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, asupra a două orașe din Japonia, Hiroshima și Nagasaki. La timpul aruncării celor două bombe atomice, deși războiul din Europa se terminase prin capitularea necondiționată a Germaniei, Imperiul Japoniei și Statele Unite ale Americii se aflau încă în stare de război. La 6 august 1945 bomba atomică cunoscută ca “Little Boy” a fost aruncată deasupra orașului Hiroshima, iar trei zile mai târziu, la 9 august 1945, cea de-a doua bombă atomică, cunoscută ca “Fat Man“, a fost detonată deasupra orașului Nagasaki.

Cele două arme atomice au fost arme de șoc și teroare. Avantajul enorm al acestor arme nu a fost militar (SUA dispuneau doar de câteva) ci politic. Din punct de vedere militar, Statele Unite ar fi câștigat puțin prin distrugerea a două orașe japoneze. Dar din punct de vedere civil, Japonia avea să piardă mult. Noutatea adusă de armele nucleare a fost nu distrugerea la scară largă (care s-ar fi putut realiza și cu arme convenționale în cantitatea necesară), ci faptul că armele nucleare comprimă distrugerea catastrofică într-o perioadă de timp foarte scurtă schimbă dramatic politica războiului, motivațiile oamenilor cu putere de decizie și capacitatea de a reflecta în timp ce războiul se desfășoară.

·       1946: A fost creată Federația Mondială a Oamenilor de Știință – FMOS.

·       1958: Apare Decretul de amendare a Codului penal, prin care au fost stabilite categorii de noi cazuri penale, concomitent cu înăsprirea pedepselor. De asemenea, a fost lărgit numarul situaţiilor de aplicare a pedepsei cu moartea (pe primul loc situându-se colaborarea cetăţenilor români cu străinii).

·      1960 - Navigatorul şi aviatorul britanic Francis Chichester, a sosit la New York, la bordul vasului “Gypsy Moth II”, după o călătorie în jurul lumii ce a durat nouă luni şi o zi.

 

·       1963: Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini este ales Papa de către Colegiul Cardinalilor, sub numele de Paul al VI-lea.

·       1969: La aproape 7 ore după ce modul lunar a aselenizat, astronauții americani Neil Armstrong și Edwin "Buzz" Aldrin devin primii oameni care pășesc pe Lună, în timpul misiunii Apollo 11 (20 iulie în America de Nord).

·       1969: A fost inaugurat Combinatul petrochimic Pitești.

·       1970: A fost terminată construcţia giganticului baraj egiptean de la Aswan, pe Nil.

·       1971 - A fost dată în exploatare definitivă ecluza românească de la Porţile de Fier.

Barajul de la Porţile de Fier

Execuția proiectului româno-iugoslav a început în 1964. În 1972 barajul a fost deschis, împreună cu două centrale hidroelectrice. Pentru a permite navigația au fost realizate ecluze, câte una pe fiecare mal. Prin construcția barajului, valea Dunării mai jos de Belgrad a fost transformată în lac de acumulare, iar nivelul apei în amonte de baraj a crescut cu 35 m. Vechea Orșova, insula Ada Kaleh (vezi mai jos) și cel puțin alte cinci sate, cu o populație totală de 17.000 de oameni, au fost evacuate. Oamenii au fost relocați, însă așezările au fost pierdute pentru totdeauna în fața Dunării.

Construcția barajului a avut de asemenea un impact major asupra mediului, spre exemplu traseele de înmulțire a mai multor specii de sturioni au fost întrerupte permanent. În afară de asta, flora și fauna, precum și comorile geomorfologice, arheologice și culturale au fost protejate de ambele țări de la construcția barajului prin crearea Parcului Național Đerdap (începând cu 1974, 636,08 km²) în Serbia și a Parcului Național Porțile de Fier (din 2001, 1.156,55 km²) în România.

·       1983: La stația Vostok din Antarctica de Est, se înregistrează cea mai scăzută temperatură de pe Pământ, -89,2° C.

·   1984 - CPEx al CC al PCR a hotărât construirea canalului navigabil Poarta-Albă-Midia-Năvodari şi a canalului navigabil Dunăre-Bucureşti.

Brigadieri pe șantierul canalului Dunăre-București în 1985

Canalul Dunăre-București a fost plănuit pentru a face posibil transportul naval între capitala României și Marea Neagră prin intermediul Dunării. Lucrările de executare au început în 1986. După Revoluția Română din 1989 acestea s-au sistat, deși partea de canal deja realizată se estimează a fi de 70% din întregul volum de lucrări. Proiectul a ajuns la Apele Române și a fost lăsat pe rafturi. Lucrările existente s-au deteriorat. O mare parte a plăcilor de beton și a bordurilor au fost furate. Construcția canalului este un proiect controversat, existând atât argumente pro cât și contra finalizării sale.

·       1994: A luat fiinţă Alianţa civic-liberală „liberalii” dintre Partidul Alianţei Civice şi PNL. Protocolul de constituire a fost semnat de Nicolae Manolescu (PAC) şi Mircea Ionescu-Quintus (PNL).

·       2004 - În această zi pe porţile Uzinei Dacia de la Mioveni iese ultimul exemplar Dacia 1310, după o carieră de 35 de ani. Dacia 1300 a fost oficial prezentată oficial în august 1969. Iniţial acest model a fost practic un Renault 12 produs sub licenţă românească şi, deşi licenţa a expirat în 1978, Dacia 1300 a mers mai departe sub denumirea Dacia 1310 prezentată la Salonul de la Bucureşti, versiune ce venea cu anumite modificări estetice şi tehnice. Au existat mai multe versiuni de caroserie ale lui Dacia 1300 Dacia Break (1973 - 2004), Dacia 1320 ( bicorp, 1987 - 1990 ) Dacia 1325 Liberta (bicorp , 1991 - 1996), Dacia 1410 Sport (în anii '80). Dacia Pick-Up (1981 - 2006). În total Dacia 1300 s-a produs în 1 959 730 de unitati, fiind cel mai popular automobil de pe străzile din România. Dacia 1300 este şi unul dintre puţinele automobile care au rămas în mare parte neschimbate în cei peste 30 de ani şi, deşi ultima versiune a primit injecţie, şi cutie cu 5 rapoarte, aerul condiţionat sau ABS-ul nu au făcut niciodată parte din dotările automobilului naţional.

·       2005: La 14 zile de la atacurile teroriste din Londra sunt din nou găsite bombe la Londra, de data aceasta însă nu au fost detonate.

·       2007: Apare ultimul volum din seria Harry Potter.

·     2008 - Radovan Karadžić a fost arestat la Belgrad în cadrul unui mandat internațional de arestare a Tribunalul de la Haga.

Radovan Karadžić in Moscow on 3 March 1994

Radovan Karadžić (n. 19 iunie 1945, Petnjica, Muntenegru, Iugoslavia) este un politician, poet și medic psihiatru sârb din Bosnia. A condus sârbii din Bosnia în perioada războilului din Bosnia și este acuzat de crime de război și de genocid în două cazuri: pentru că ar fi organizat asediul orașului Sarajevo și pentru că ar fi organizat masacrul de la Srebrenica, în care au fost uciși cca. 8000 de musulmani.

·    2013 - Prințul Filip al Belgiei a devenit rege al belgienilor în urma abdicării tatălui său, Albert al II-lea al Belgiei.

Embed from Getty Images

 

* 2020 - Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021–2027 și asupra Fondului UE pentru relansarea economică post-pandemie.

* 2020 - În România a intrat în vigoare „Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic”.

Nașteri

·    1414 - S-a nascut Papa Sixtus al IV-lea; (d. 1484).

Papa Sixt al IV-lea, papă al Romei – foto: ro.wikipedia.org

Papa Sixt al IV-lea, papă al Romei. În timpul pontificatului său, între 1475-1483, a fost edificată Capela Sixtină, care îi poartă numele. Lăcașul a fost consacrat pe 9 august 1483. A avut șase fii nelegitimi, dintre care unul cu propria soră. Papa Sixt al IV-lea numele său la nastere a fost Francesco della Rovere,domnia in hainele papale a avut loc pe data de 9 August 1471 si pana la moartea sa in anul 1484. Astăzi, rămășițele sale, împreună cu rămășițele nepotul său Papa Iulius al II-lea (Giuliano della Rovere), sunt îngropat în Bazilica San Pietro în podea, în fața monumentului lui Papa Clement X.

O piatra funerara de marmură simplu marchează locul. Mormantul său de bronz este acum în subsolul Trezoreriei Basilica Sf. Petru, ca un sicriu uriaș la care s-a depus multa muncă , facut de Antonio Pollaiuolo. Partea de sus a sicriului este o descriere realistă a Papei. În jurul valorii de părți sunt basorelief, reprezentând figuri alegorice feminine ale artelor și științelor (gramatica, retorica, aritmetica, geometrie, Muzica, Pictura, astronomie, filozofie, și Teologie), frumusetea lor, simbolismul complex, referințe clasice, și înțelegere față de celălalt este una dintre ilustrațiile cele mai convingătoare și cuprinzătoare ale perceptiei Renasterii.

* 1476: Alfonso d'Este (n. 21 iulie 1476 – d. 31 octombrie 1534) a fost Duce de Ferrara în timpul Războiului Ligii din Cambrai.

Alfonso d'Este, de Dosso Dossi

Lucrezia Borgia, 1518 Dosso Dossi^[1][2]

A fost fiul cel mare al lui Ercole I d'Este și Eleanor de Napole și a devenit duce după decesul tatălui său, în iunie 1505.

În primul an de domnie el a descoperit un complot al fratelui său Ferrante și al fratelui său vitregGiulio d'Este, împotriva sa și a altui frate, Ippolito. În septembrie 1506 a avut loc un proces pentru lèse majesté și înaltă trădare și, după cum era de așteptat, s-a acordat pedeapsa cu moartea, dar când Ferrante și Giulio erau pe punctul de a fi spânzurați, ei au fost informați că ducele le-a schimbat pedeapsa cu închisoare pe viață. Ei fost duși în două celule din Torre dei Leoni. Ferrante a murit în celulă după 34 de ani de închisoare, în timp ce Giulio a rămas închis până când a fost iertat în 1559, după 53 de ani de închisoare. După eliberare, Giulio a fost ridiculizat pe străzile din Ferrara pentru hainele lui demodate și a murit în 1561.

În Războaiele Italiene, Alfonso a reușit să-și păstreze poziția printre celelalte puterile prin flexibilitate și vigilență și prin fortificațiile de neegalat ale Ferrarei. El a intrat în Liga din Cambrai împotriva Veneției și a rămas aliat al regelui Ludovic al XII-lea al Franței chiar după ce Papa Iulius al II-lea a făcut pace cu Veneția. Când bolognesii s-au răzvrătit împotriva lui Iulius și au răsturnat statuia din bronz a Papei, Alfonso a primit bucățile și le-a transformat într-un tun numit La Giulia, pe care l-a așezat pe meterezele castelului. În 1510 Iulius l-a excomunicat și a adăugat Ferrara Statelor Papale. Alfonso a luptat cu succes împotriva armatelor venețiene și papale, câștigând bătălia de la Polesella, capturând Bologna și jucând un rol major în victoria franceză din Bătălia de la Ravenna (1512). Aceste succese s-au bazat pe artileria din Ferrara, produsă în propria sa turnătorie, care era cea mai bună din vremea lui.^[3][4]

În 1526–1527 Alfonso a participat în expediția împăratului Carol Quintul împotriva Papei Clement VII, și în 1530 împăratul îi confirmă drepturile asupra orașelor pe care papa încă i le contestă.

Alfonso s-a căsătorit în 1491 cu Anna Sforza, ambii având 15 ani. Anna a murut la vârsta de 21 de ani și decesul ei a marcat sfârșitul legăturii dintre familiile Sforza și d'Este. Patru ani mai târziu, Alfonso d'Este s-a recăsătorit cu Lucreția Borgia, fiica Papei Alexandru al VI-lea.

Alfonso d'Este

Duce de Ferrara, Modena și Reggio

Alfonso Titian; Alfonso leans on a cannon, Căsătorit(ă) Anna Sforza Lucrezia Borgia Urmași Ercole II, Duce de Ferrara Cardinalul Ippolito Alessandro Leonora Francesco, marchiz de Massalombarda Isabella Maria Alfonso (nelegitim, tatăl lui Cesare d'Este) Familie nobilă Casa de Este Tată Ercole I d'Este Mamă Eleanor de Napole Naștere 21 iulie 1476 Subiaco, Italia Deces 31 octombrie 1534 (58 de ani) Ferrara

* 1616: Anna de' Medici, Prințesă de Toscana (21 iulie 1616 - 11 septembrie1676) a fost fiica lui Cosimo al II-lea de' Medici, Mare Duce de Toscanași a soției sale, Maria Maddalena de Austria. A fost mama Claudiei Felicitas, Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman. Anna s-a născut în 21 iulie 1616, la Florența care în acea vreme era capitala Toscanei. A fost fiica lui Cosimo al II-lea de' Medici și a Mariei Maddalena de Austria. După ce tratativele pentru căsătoria ei cu Gaston, Duce de Orléans au eșuat^[1], s-a decis ca Anna să se căsătorească cu Ferdinand Carol, Arhiduce de Austria, care era verișorul ei, fiind fiul Claudiei de' Medici, sora tatălui ei. Astfel în 1646, Anna a părăsit Florența natală și a plecat la Innsbruck pentru a se căsători. Căsătoria s-a celebrat în 10 iunie: Anna avea treizeci de ani, soțul său optsprezece. Căsătoria fusese negociată de către mama lui Ferdinand, Claudia de' Medici, care regentă după moartea soțului său în 1632^[2], reușise să țină Tirolul în afara războiului de treizeci de ani^[3]. Cuplul a preferat fastul de la curtea Toscanei, munților Tirolului, prin urmare stăteau mai des la Florența decât la Innsbruck^[4]. Ca rezultat, prima lor fiică s-a născut în Toscana. Cuplul a avut trei fiice, însă a doua fiică a murit la naștere. 

Anna de austria de Giovanni Maria Morandi, 1666

În 1632 Ferdinand a murit. Cum cuplul avea doar două fete, fratele mai mic a lui Ferdinand, Sigismund Francis, a moștenit titlurile sale de conte de Tirol și arhiduce de Austria. În 1665, la câteva zile după ce se căsătorise, Sigismund Francis a murit. Cu toate eforturile Annei de-a păstra o urmă de putere pentru ea ca văduvă, ținuturile s-au întors sub guvernarea directă a Vienei. Încercările de a convinge Viena, derivau din faptul că Anna dorea să protejeze drepturile fiicelor sale. Această dispută a fost remediată în 1673 când fiica sa Claudia Felicitas s-a căsătorit cu Leopold Împărat Roman.

Anna a supraviețuit nu doar soțului ei, ci și fiicei sale mai mari, care a murit la scurt timp după căsătorie. Anna a murit în 11 septembrie 1611 la Viena, în vârstă de șaizeci de ani. Copii: 

• Claudia Felicitas de Austria, n. 30 mai 1653 - m. 8 aprilie 1676. S-a căsătorit cu Leopold I al Sfântului Imperiu Roman. A avut doi copii care au murit în copilărie.
• O fetiță în 19 iulie 1664 a murit la naștere.
• Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, n. 17 august 1656 - m. 21 ianuarie 1669.

Jump to navigation

Anna de' Medici
Arhiducesă de Austria Contesă de Tirol
Portret al Annei de' Medici de Justus Sustermans, c. 1630.
Date personale
Născută	21 iulie 1616 Florența
Decedată	11 septembrie 1676 (60 de ani) Viena
Înmormântată	Viena
Părinți	Cosimo al II-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana Arhiducesa Maria Madalena de Austria
Frați și surori	Margherita de' Medici Maria Cristina de' Medici[*] Mattias de' Medici[*] Francesco de' Medici[*] Gian Carlo de' Medici[*] Ferdinando al II-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana Leopoldo de' Medici[*]
Căsătorită cu	Ferdinand Karl, Arhiduce de Austria
Copii	Claudia Felicitas, Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Arhiducesa Maria Magdalena
Religie	catolicism
Ocupație	politiciană patron of the arts[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Medici Casa de Habsburg

Jump to search

Anna de' Medici

Arhiducesă de Austria Contesă de Tirol

Portret al Annei de' Medici de Justus Sustermans, c. 1630.

·       1620: Jean-Felix Picard, cunoscut ca abatele Picard, (21 iulie 1620, La Flèche – 12 iulie 1682, Paris) a fost un astronom și un geodez francez.

A fost primul care a calculat, cu precizie, raza Pământului. A studiat în orașul natal, La Flèche, la colegiul iezuit Henry-Le-Grand.

În 1655 el a fost numit profesor de Collège royal. A fost unul dintre primii 21 de membri ai Academiei Franceze de Științe la fondarea acesteia la Paris, în 1666.

Una dintre cele două piramide care marchează extremităţile bazei geodezice a lui Jean Picard aflată la Juvisy-sur-Orge. Cealaltă este la Villejuif.

În 1667-1668 a lucrat împreună cu astronomul Adrien Auzout.

Este inventatorul unei lunete care i-a permis să realizeze nivelmente cu o precizie de ordinul de 1 centimetru pe kilometru.

În 1669-1670 Academia de Științe l-a însărcinat cu măsurarea arcului de meridianîntre Paris și Amiens. Măsurătorile prin triangulație l-au condus la un rezultat de 111 până la 112 km pentru un grad de latitudine, ceea ce dă o rază terestră de 6.372 km, raza măsurată în prezent fiind de 6.371 km.

În anul 1671 Picard a plecat în Danemarca să facă relevmentul observatorului lui Tycho Brahe, pe insula Hven. L-a invitat pe astronomul Rømer să-l însoțească la reîntoarcerea la Paris.

Picard a colaborat și a corespondat cu mulți oameni de știință, printre care Isaac Newton, Christiaan Huygens, Ole Rømer, Rasmus Bartholin, Johann Hudde,^[4] și chiar cu principalul său concurent, Giovanni Cassini. Aceste corespondențe l-au condus pe Picard la contribuții din domenii ale științei aflate în afara geodeziei, precum aberația luminii pe care a observat-o în timp ce se afla în Danemarca, la Uraniborg. Specialist în relevee de nivelment, Colbert a făcut apel la Jean Picard, deoarece avea îndoieli în privința proiectului unui canal de la Loara la Versailles.^[5] Acest proiect propus regelui Ludovic al XIV-lea de către Riquet, cel care a conceput Canal du Midi, viza alimentarea fântânilor și bazinelor din parcul Castelului de la Versailles, mari consumatoare de apă. Picard a demonstrat că priza de apă intenționată, de pe Loara, era mai joasă decât domeniul Versailles^[5] și, prin urmare, de nerealizat.

Dar fiind îngrijorat să găsească o soluție problemei, prospectând împrejurimile Versailles-ului, Picard a constatat că mlaștinile situate la Trappes și la Bois d'Arcy, la sud-vest de Versailles, sunt mai înalte decât rezervoarele de la Versailles.^[5] Trebuiau barate gurile de scurgere ale apelor spre valea Bièvre și amenajate astfel iazurile Trappes Saint-Quentin, de la Bois d'Arcy și de la Bois Robert. Două rigole asigură scurgerea apelor de ploaie spre Versailles. Un apeduct subteran aduce apele de la iazul Saint-Quentin la rezervoarele Gobert și la „bassin des Suisses”. Acest apeduct prezintă o pantă de 2,93 metri pe o lungime totală de 11 km, cu alte cuvinte, pe o pantă mai mică de 0,3 mm/m, ceea ce constituie o lucrare remarcabilă pentru acea epocă.

Jean Picard a lăsat un Traité du nivellement, publicat cu titlu postum de către Philippe de La Hire.

·   1808 - S–a născut, la Bocşa, judeţul Sălaj, Simion Bărnuţiu, scriitor, estetician, om politic, conducător al Revoluţiei române de la 1848 din Transilvania (“Romanii si ungurii”, “Pedagogia”) ; (m.1864).

Simion Bărnuțiu – foto: ro.wikipedia.org

Simion Bărnuțiu (n. 21 iulie 1808, Bocșa, Sălaj – d. 28 mai 1864, Sânmihaiu Almașului) a fost un om politic român, istoric, filozof, și profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 în Transilvania. Născut într-o familie săracă, și-a început studiile la școala comunală de la 6 ani. După terminarea școlii, a urmat studiile la gimnaziul din Careii Mari, iar, apoi, Facultatea Teologică din Blaj, unde a fost hirotonit preot celib greco-catolic. De la 23 de ani, din anul 1831, predă istoria universală la o școală în Blaj. Nu și-a mai putut continua studiile istorice, drept consecință a unui proces în care a fost implicat. Din această cauză s-a mutat la Sibiu, unde a urmat Academia Săsească de Drepturi timp de 3 ani. În 1848 a răspândit prin Sibiu cunoscutul său manifest în care milita pentru egalitatea națională. Tot atunci se implică în revoluția română, fiind unul dintre principalii săi lideri. Pe 14 mai 1848 a ținut un important discurs în Catedrala din Blaj, intrat în istorie ca Discursul de la Blaj.

Simion Bărnuţiu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Revoluția odată înfrântă, Bărnuțiu s-a refugiat la Viena, unde a urmat cursurile Universității până în 1853, când a fost forțat să renunțe, ca urmare a intervențiilor poliției imperiale. Se mută în Italia, la Pavia, unde se înscrie la cursurile Facultății Juridice. Își ia doctoratul, iar, apoi, revine la Viena, unde August Treboniu Laurian îi face propunerea de a veni la Iași să predea, invitație pe care o acceptă, fiind la Iași din decembrie 1854. Timp de un deceniu, Bărnuțiu a rămas acolo. În calitatea sa de profesor la Academia Mihăileană (1855-1860) și, apoi, la Universitatea din Iași (1860-1864), Bărnuțiu a format oameni cu o gândire nouă, oameni care, ulterior, au cerut reforme democratice, votul universal, exproprierea moșiilor boierești și a celor mănăstirești.

Bustul lui Simion Bărnuţiu din Şimleu Silvaniei, sculptor Gavril Covalschi – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A murit în 28 mai 1864, la locul numit Gorgana, aparținător satului Sânmihaiu Almașului; în acel moment, Bărnuțiu, grav bolnav, era în drum, împreună cu nepotul său,Ioan Maniu, de la Iași spre Bocșa. A fost înmormântat în curtea bisericii de lemn din Bocșa, pe 3 iunie 1864, de către 30 de preoți, în frunte cu vicarul Silvaniei, Demetriu Coroianu. În 1948 rămășițele lui Bărnuțiu au fost mutate în interiorul mausoleului din Biserica Greco Catolică din Bocșa. A fost unul dintre organizatorii și conducătorii Revoluției Române de la 1848 din Transilvania. A participat la Adunarea Națională de la Blaj din 18/30 aprilie 1848 și la cea din mai 1848. Concepe și distribuie celebrul său manifest Proclamația din 24-25 martie 1848, în care enunță principiile sale, formulate anterior, începând din anul 1842, despre națiunea română și soarta românilor din Transilvania.

·       1816: S-a nascut  baronul german Paul Julius von Reuter, fondatorul (1851) agentiei de stiri din lume care-i poarta numele; (d.25.02.1899).

·       1821: la Bacău, Moldova, se naște Vasile Alecsandri (d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi, România), poet, prozator și dramaturg român. Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în ”Calendar pentru poporul românesc”. Creația sa literară e reprezentată de cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, "Doinele". Al doilea grup de poezii, "Lăcramioare", apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, ”Lăcrămioarele” demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire" (1853) și "Margăritarele" (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc.

* 1856: Carol Scrob (n. 21 iulie 1856, Săbăoani, Neamț, România^[1] – d. 17 ianuarie 1913, București, România) a fost un poet român. Este fiul Emiliei și al lui Francisc Scrob, medic. În Războiul pentru Independență din 1877, Scrob, absolvent al Liceului Național din Iași (promoția 1877), era sublocotenent de infanterie. A avansat până la gradul de maior. Senti­mentalul ofițer scria versuri care apăreau în „Stindardul” (1876) și în „Literatorul” (1880-1884). În 1881 Alexandru Macedonski îl prezintă publicului ca pe o speranță, alături de Duiliu Zamfirescu, iar în 1883 făcea parte din comitetul societății de la „Literatorul”. Colaborează la „Revista literară”, „Peleșul”, „Curierul”, „Universul”, „Minerva literară ilustrată” și scoate revista „Viitorul țărei” (1902).^[2] Publică volumele Rime pierdute (1881), Poezii complecte (1883) și De-ale inimei și Rouă și brumă (1900).

Cunoscut ca poet galant, Scrob e autor de omagii lirice, ma­drigale, versuri de album, elegii erotice, romanțe. Patetismul forțat, sensibilitatea superficială, comună nu erau departe de gustul unui anumit public și, susținute de muzică, romanțele sale au avut succes. Dor de răzbunare, considerată „capodo­pera” genului, provoacă însă, prin gesticulație grandilocventă, un comic involuntar. Cursivitatea dobândită la școala lui Macedonski și, deopotrivă, facilitatea liricii lui Scrob au făcut ca mai mult de cincizeci de compoziții muzicale să îi ilustreze versurile. Valurile Dunării, pe muzica lui Iosif Ivanovici, se mai cântă și azi. Scrob a experimentat, fără reușite, poemul în proză și a lăsat câteva prelucrări din lirica lui Goethe, Heine, Lenau, Francois Coppee și Sully Prudhomme. 

• 1875 — Este absolvent al Liceului Național din Iasi.

Are gradul de sublocotenent de infanterie. Avanseaza pana la gradul de maior.

• 1876 — Publica poezii in ziarul "Stindardul".
• 1880-1884 — Publica poezii in ziarul "Literatorul".
• 1881 — Alexandru Macedonski il considera o speranta.

Publica in Craiova volumul „Rime pierdute”.

• 1882 — Figureaza in Loja masonica Progresul din Craiova.
• 1883 — Face parte din comitetul societatii de la "Literatorul".

Publica volumul Poezii complecte.

• 1892 — Este redactor la „Revista olteană”, in care publica si poezii sau traduceri.
• 1900 — Publica volumele De-ale inimei si Roua si bruma.
• 1902 — Colaboreaza la „Revista literara", „Pelesul", „Curierul", „Universul", „Minerva literara ilustrata" si scoate revista „Viitorul tarei".

A tradus din Carmen Sylva, Iulia Hasdeu, Heinrich Heine, François Coppée.

• 1913 — La 17 ianuarie, la Bucuresti, moare poetul Carol Scrob.

Volume de poezii

• Rime perdute, Craiova, 1881;
• Poezii complecte, București, 1883;
• De-ale inimei, Iași, f.a.;
• Rouă și brumă, București, 1900.

Poezii

• Sub vișinul înflorit
• Valurile Dunării
• Manola
• Suferința mea!
• Să rămân numai cu tine
• Te iubesc nu mă uita  

  Carol Scrob
  Date personale
  Născut	21 iulie 1856  Săbăoani, Neamț, România[1]
  Decedat	17 ianuarie 1913 (56 de ani)  București, România
  Părinți	Francisc Scrob Emilia Scrob
  Cetățenie	România
  Ocupație	poet
  Activitate
  Limbi	limba română

·    1858 - S-a nascut Maria Cristina de Austria, a doua soție a regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei (d. 1929)

Maria Christina de Austria – foto – ro.wikipedia.org

Maria Christina de Austria (Maria Christina Désirée Henriette Felicitas Rainiera von Habsburg-Lothringen, 21 iulie 1858 – 6 februarie 1929) a doua soție a regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei și regentă a Spaniei în timpul minoratului fiului ei Alfonso al XIII-lea al Spaniei.

·       1858: Lovis Corinth (Franz Heinrich Louis Corinth; n. 21 iulie1858, Gvardeysk[*], Rusia^[7] – d. 17 iulie 1925,Zandvoort, Țările de Jos^[10]) a fost un pictor german. Alături de Max Liebermann, Lesser Ury și Max Slevogt, Corinth a fost unul dintre cei mai importanți și influenți reprezentanți ai impresionismului german. Lucrările sale timpurii au fost realizate în manieră Art Nouveau, cele ulterioare în manieră impresionistă, iar cele târzii sunt însă considerate a fi sinteze impresionist-expresioniste.

Lovis Corinth

·       1864: S-a născut la Iasi, Ermil A. Pangrati, inginer și politician român, profesor de geometrie descriptivă la Universitatea din Iași și București. A fost membru în Guvernul Maiorescu ocupând funcţia de ministru al lucrărilor publice. A  înființat școala de arhitectură și a contribuit la renașterea stilului arhitectonic național (d.19 septembrie 1931).

* 1880: Milan Rastislav Štefánik (n. 21 iulie 1880, Kosariska, Imperiul Austro-Ungar- d. 4 mai 1919, Ivanka pri Dunaji, lângă Bratislava, Cehoslovacia, accident aviatic) a fost un astronom, politician și general slovac.

A fost unul dintre cofondatorii Republicii Cehoslovace.

Milan Rastislav Štefánik

* 1890: Constantin Al. Pârvulescu (n. 21 iulie 1890, Ploiești - d. 2 iulie 1945, București) a fost un astronom, astrofizician și profesor universitar român. A efectuat cursurile secundare la Liceul teoretic „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești (1901-1909). A obținut titlurile de licențiat în matematici (1914) al Universității din București și doctor în astronomie (1925) al Universității din Paris cu teza Sur les amas globulaires d’étoiles et leur relations dans l’espace.^[1] După încheierea studiilor, a lucrat ca astronom stagiar la Observatorul Astronomic din Paris (1921-1924), conferențiar de astronomie și geodezie (1931-1940) la Universitatea din Cernăuți, profesor de astronomie la Universitățile din Timișoara și Cluj (1940-1945). A fost ales post-mortem membru de onoare al Academiei Române. În 1948, Observatorul Regal din Belgia a propus Uniunii Astronomice Internaționale ca asteroidul cu nr. 2.331, descoperit în 1936 de directorul acestui observator, E. Dalporte, să poarte numele savantului român.

Prin cercetările și observațiile sale, Pârvulescu a adus contribuții originale deosebite asupra Căii Lactee, a structurii Universului și în domeniul astronomiei stelare. Numeroase propuneri ale astronomului Pârvulescu, printre care unificarea polului galactic în calculele de astronomie stelară, au fost adoptate de Uniunea Astronomică Internațională. „Calea Lactee, a spus Pârvulescu, este o galaxie simplă, iar galaxiile în general sunt supuse unui proces pulsatoriu...” Asemenea idei, expuse încă din deceniul al treilea al secolului al XX-lea, au deschis noi orizonturi în cercetarea Universului. Opera savantului Pârvulescu se referă la roiurile stelare, supergalactice și globulare, la determinarea orbitelor stelelor duble, la evoluția sistemului solar și a stelelor.

În teza sa de doctorat, Pârvulescu a stabilit și analizat cele patru cauze care determină evoluția către faze din ce în ce mai concentrate către centru până la faza finală, când roiul de stele ajunge în așa-numitul regim permanent. El a stabilit o nouă metodă pentru determinarea paralaxei stelelor roiurilor și a tras concluzia că roiurile sunt sisteme stelare bătrâne, exterioare Căii Lactee, idee cu totul nouă și originală la acea dată. Pârvulescu a studiat roiurile de stele prin observații directe, prin studii statistice și metode analitice. El a descoperit steaua pitică albă cu nr. 1.166 din catalogul Van Maanen, cu o densitate superioară de o sută de mii de ori celei a apei.

Statistic, Pârvulescu a stabilit legea luminozității și legea densității, folosite de W.M. Smart în lucrarea sa Stellar Dynamics. Metoda Pârvulescu pentru determinarea (evaluarea) densității stelare a roiurilor globulare a fost folosită de astrofizicianul Edwin P. Hubble (1889-1953) în lucrarea acestuia intitulată Evaluation of the density function.

Decesul prematur al acestui mare om de știință român a constituit o grea pierdere pentru astrofizică. 

Constantin Pârvulescu
Constantin Pârvulescu
Date personale
Născut	21 iulie 1890  Ploiești, România
Decedat	2 iulie 1945 (54 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	astronom astrofizician[*]
Modifică date / text

Membru post-mortem al Academiei Române

·       1891: S-a nascut  Jean Yonnel, renumit actor francez de origine română, unul din cei 4 actori români societari ai Comediei Franceze, alături de Eduard de Max, Maria Ventura şi Elizabeth Nizan; (d.17.08.1968).

·       1899: Ernest Miller Hemingway (n. 21 iulie1899, Oak Park, SUA – d. 2 iulie 1961, Ketchum[*], SUA) a fost un romancier, nuvelist, prozator, reporter de război, laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume.

Opera sa are ca sursă o experiență de viață profundă și originală, relatând, conform concepției scriitorului, "lucrurile cele mai simple în modul cel mai simplu", într-o proză energică, aspră, dură, cu o mare economie a mijloacelor stilistice și susținută de un ton colocvial, stil pe care scriitorul însuși îl denumise teoria aisbergului (în original iceberg theory}. Ernest Hemingway s-a născut la data de 21 iulie 1899 la Oak Park, Illinois, o suburbie a orașului Chicago, în familia unui medic. Era cel de-al doilea copil al cuplului Clarence Edmonds Hemingway și Grace Hemingway. Clarence era medic și avea un cabinet particular. Fiului său i-a dat numele Ernest după bunicul mamei sale, Ernest Hall. Familia Hemingway a mai avut și alți copii după nașterea lui Ernest. Ernest se afla în concurență cu sora lui mai mare, Marcelline, care se născuse cu un an înaintea lui. Grace își dorise ca al doilea copil să fie tot fată, dar pentru că nu a fost așa, și-a îndreptat întreaga afecțiune spre sora mai mare a lui Ernest, Marcelline. Mai târziu, Ernest Hemingway își amintește faptul că, pentru a atrage atenția mamei sale, începuse încă de mic să folosească un limbaj necuviincios și jignitor. Pe când avea doi ani, într-o vară, tatăl său îl ia pentru prima oară la pescuit în regiunea Wallon Lake, unde avea o casă de vacanță. Micuțul Ernest prinde cel mai mare pește și reușește chiar să-l aducă singur la mal. După acest episod, pescuitul va rămâne pasiunea lui pentru tot restul vieții.

După terminarea școlii secundare nu-și continuă studiile, ci pleacă în orașul Kansas City, unde se angajează reporter la ziarul Kansas City Star. De aici, în 1918, se înrolează ca voluntar în formațiile auxiliare ale Crucii Roșii americane și e repartizat într-o unitate de ambulanțe care acționa pe frontul din Italia. E rănit de explozia unui obuz în apropiere de Fossalta di Piave și e distins cu decorațiile italiene Medalia d'Argento al Valore Militare și Croce al Merito di Guerra.

În timpul războiului civil din Spania a fost corespondent al agenției americane NANA (North American Newspaper Alliance),în Spania, în patru rânduri: prima oară din februarie până în mai 1937; apoi din august 1937 până în ianuarie 1938; apoi din martie până în mai 1938 și din septembrie 1938 până la retragerea de pe Ebru. În călătoria din februarie 1937, având ca țintă finală Madridul, s-a deplasat mai întâi cu vaporul până în Franța, apoi de la Toulouse (Franța) cu avionul la Barcelona, Valencia și Alicante, apoi pe câmpul de luptă de la Guadalajara, la Brihuega. În reportajele trimise ziarelor americane, Hemingway nu a rămas un simplu corespondent de război al agenției NANA, ci a trimis mesaje de solidaritate cu lupta dusă de republicani cu forțele intervenționiste reunite ale Germaniei hitleriste, ale Italiei musoliniene și ale rebelilor spanioli conduși de generalul Franco. A început, împreună cu cineastul olandez Joris Ivens, turnarea unui film despre Spania, al cărui scenariu și comentariu au fost scrise de autorul american. Într-un articol publicat mai întâi în revista Verve^[21] și apoi într-o cărticică ce cuprindea și scenariul filmului Spanish Earth (Pământ spaniol), Hemingway relatează împrejurările în care a fost creat acest film-mărturie despre lupta poporului spaniol pentru libertate. În al doilea an al războiului civil din Spania, Hemingway se întoarce în SUA și participă la al doilea Congres al Scriitorilor Americani. La Congres, el rostește primul său „discurs public” în care a explicat atitudinea sa și rațiunile care l-au făcut să plece în Spania. Din discurs transpar, fără tăgadă, convingerile sale antifasciste:

„Un scriitor care nu minte nu poate trăi și lucra într-un regim fascist...Fascismul este o minciună, și de aceea e condamnat la sterilitate literară. O dată dispărut, el nu va avea altă istorie decât istoria sângeroasă a asasinatului,care e foarte cunoscută și pe care câțiva dintre noi au văzut-o cu ochii lor în aceste luni din urmă”^[22] Hemingway s-a reîntors în Spania și într-un hotel din Madrid, hotelul „Florida”, expus focului bateriilor intervenționiștilor nemți, a scris piesa Coloana a cincea (The Fifth Column), al cărei erou, Philip Rawlings, se expune în misiuni de luptă periculoase și își transformă probabila moarte dintr-o înfrângere într-o victorie. 

În calitatea sa de reporter de război, atât în Primul Război Mondial, (1917 – 1918), cât și în Al Doilea Război Mondial, (1939 – 1945), dar și în Războiul civil spaniol, (1936 – 1939), autor de povestiri, nuvelist și romancier, Ernest Hemingway impresionează prin utilizarea unui număr minim de mijloace stilistice și artistice în obținerea unui impact emoțional și imaginativ maxim asupra cititorului. Din acest punct de vedere, unii critici literari îl considera un exponent al minimalismuluiîn literatură, deși Hemingway nu a gândit niciodată opera sa în acești termeni.

Întreaga operă a lui Hemingway are un puternic caracter autobiografic, fiind dominată de conflicte emoționale puternice. Începând cu romanele pline de exuberanță tinerească The Torrents of Spring, The Sun Also Rises și A Farewell to Arms, continuând cu solidele Green Hills of Africa, Winner Takes Nothing și To Have and Have Not și culminând cu complexele Pentru cine bat clopotele, Across the River and into the Trees și The Old Man and the Sea, traiectoria operei lui Hemingway este un continuu crescendo al acelorași teme etern umane: naștere, moarte, viață, neant, luptă, cedare, fidelitate, trădare. În perioada de stagnare, Hemingway a reușit să creeze cadrul pentru mai multe romane noi, însă acestea nu s-au transformat niciodată în lucrări complete. A lăsat deoparte aceste lucrări nereușite și a început să scrie povestea unui bătrân pescar din Cuba (The Old Man and the Sea, trad. Bătrânul și marea).

OPERE PUBLICATE ANTUM

• 1923 - Three Stories and Ten Poems (Trei Povestiri și Zece Poeme) (povestiri)
• 1925 - In Our Time (În timpul nostru) (povestiri)
• 1926 - The Torrents of Spring (Torentele primăverii) (roman)
• 1926 - The Sun Also Rises (Fiesta)
• 1927 - Men Without Women (Bărbați fără femei) (povestiri)
• 1929 - A Farewell to Arms (Adio, arme) (roman)
• 1930 - The Fifth Column and the First Forty-Nine Stories (Coloana a cincea și Primele patruzeci și nouă de povestiri) (povestiri)
• 1932 - Death in the Afternoon (Moartea după-amiază) (roman)
• 1933 - Winner Takes Nothing (Învingătorul nu ia nimic) (povestiri)
• 1935 - Green Hills of Africa (Colinele verzi ale Africii) (roman)
• 1937 - To Have and Have Not (A avea și a nu avea) (roman)
• 1939 - The Snows of Kilimanjaro and Other Stories (Zăpezile de pe Kilimanjaro) (povestiri)
• 1940 - Pentru cine bat clopotele (For Whom the Bell Tolls) (roman)
• 1942 - Men at War (Bărbați la război) (antologie de lucrări revăzute)
• 1950 - Across the River and into the Trees (Dincolo de râu și între copaci) (roman)
• 1952 - Bătrânul și marea (The Old Man and the Sea) (roman)

OPERE PUBLICATE POSTUM

• 1962 - The Wild Years (Anii sălbatici) (compilație)
• 1964 - A Moveable Feast - (roman)
• 1967 - By-Lines - (articole publicate în Toronto Star)
• 1970 - Islands in the Stream (Insule în derivă) (roman)
• 1972 - The Nick Adams Stories (Povestirile lui Nick Adam)
• 1979 - 88 Poems (88 Poezii) (poeme)
• 1981 - Selected Letters (Corepondență selectivă)

Ernest Hemingway

Hemingway în 1923 Date personale Născut 21 iulie 1899[4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18]  Oak Park, SUA[19][20]  Decedat 2 iulie 1961 (61 de ani)[4][5][6][7][8][9][21][11][12][14][15][16][17][18]  Ketchum[*], SUA[22]  Înmormântat Ketchum[*]  Cauza decesului sinucidere[22] (plagă împușcată[*])  Părinți Clarence Hemingway[*] Grace Hall Hemingway[*]  Frați și surori Leicester Hemingway[*]   Căsătorit cu Hadley Richardson[*] (1921–1927) Pauline Pfeiffer[*] (1927–1940) Martha Gellhorn[*] (1940–1945) Mary Welsh Hemingway[*] (1946–1961)  Copii Jack Hemingway[*] Patrick Hemingway[*] Gregory Hemingway[*]  Naționalitate americană Cetățenie  SUA  Religie catolicism protestantism  Ocupație scriitor, romancier, jurnalist Limbi limba engleză[1] limba franceză limba spaniolă   Activitatea literară Mișcare/curent literar „The Lost Generation” Subiecte război Opere semnificative Fiesta (1926) Adio arme (1929) Pentru cine bat clopotele (1940) Bătrânul și marea (1952) Note Premii Premiul Nobel pentru literatură[2][3] Bronze Star Medal[*] Premiul Pulitzer pentru Ficțiune[*] Florida Artists Hall of Fame[*] National Order of Merit Carlos Manuel de Cespedes[*] Medal of Military Valour[*]   Premiul Nobel pentru Literatură, 1954

Hemingway în 1950

·       1903: Regele Olav V al Norvegiei (1957–1991) (d. 1991)

·       1904: S-a născut la Turnu Severin, Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar; (m. 1990). A absolvit Facultatea de Medicină şi Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Doctor în chirurgie, medic primar psihiatru. Debutează în literatură cu proze scurte, foarte apreciate de Tudor Arghezi, în prima serie a revistei Bilete de papagal, colaborează la reviste literare precum Revista Română, Kalende, Ramuri, ţinând cronica ideilor la Viaţa Românească şi a cărţii franceze la Revista Fundaţiilor.  Este autorul unui faimos volum de interviuri intitulat Lumea de mâine în care, în 1947, 50 de intelectuali români îşi dau cu părerea asupra modului în care va arăta lumea de mâine. La câteva luni după apariţia sa, regele Mihai este obligat să abdice, se instaureaza in tara pe deplin un regim dictatorial comunist, iar prognozele intelectualilor, adunate în volum sunt spulberate.

Nuvele

• Oameni în ceață, 1937

Eseuri, studii literare

• Arta de a trai, 1970
• Essai sur la condition humaine, 1973
• Eros, 1974
• Thanatos, 1936
• Études sur la littérature roumaine contemporaine, 1934,
• Profiluri literare franceze, 1945
• Lev N. Tolstoi, 1947
• Tudor Vianu, 1966
• Pieter Bruegel cel Bătrîn, 1967
• Hanibal, 1967
• Poezia, mod de existență, 1968
• Argonauții viitorului, 1971
• Arta de a scrie si de a vorbi in public, 1972
• Arta suprarealistă. Privire critică, 1973
• Eseuri literare, filosofice, și artistice, 1982
• Luminile capricornului, 1983
• Ultimele eseuri, 1985

Romane

• Proces, 1935, primul roman joycean românesc
• Cercuri în apă, 1939
• Un om își trăiește viața, 1946
• Destinul Aïsei, 1983   

  Ion Biberi
  Date personale
  Născut	21 iulie 1904[2]
  Decedat	27 septembrie 1990 (86 de ani)[2]
  Cetățenie	România
  Ocupație	psihiatru
  Activitate
  Limbi	limba română[1]
  Studii	Facultatea de Litere a Universității din București

·       1904: S-a născut geologul Emilia Saulea; studii privind faunele fosile ale Neogenului în România. A realizat (în colaborare) primul atlas litofacial al acestei perioade a erei terţiare din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1993; (m. 1998).

·       1905: S-a născut Constantin Ionescu, chimist şi farmacist; considerat unul dintre organizatorii industriei farmaceutice din România; a fost director al Institutului de Cercetări Farmaceutice, pe care l-a dezvoltat treptat, transformându-l în cel mai mare centru de cercetări ştiinţifice în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1948; (m. 1956).
* 1905: Péter Fecsi, ortografiat uneori și Péter Facsi (n. 21 iulie 1905, data și locul decesului necunoscute)^[1] a fost un handbalist de etnie maghiară care a jucat pentru echipa națională a României. Fecsi a fost unul din portarii selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul al șaselea la Olimpiada din 1936, găzduită de Germania.^[2][3] El a jucat în primul din cele trei meciuri disputate de România.^[1][3]

În 1938, Péter Fecsi s-a aflat în lotul selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul 5 la Campionatul Mondial de Handbal de câmp din Germania.^[4]

La nivel de club, Péter Fecsi a fost component al echipei Viforul Dacia București.

• 1906 - S–a nascut Traian Chelariu, poet si dramaturg (proza: “ Necunoscuta ”,“ In cautarea Atlantidei”) (m.04.11.1966).
  
• 1907: Dimitrie Macrea (n. 21 iulie 1907, Fântâna, comitatul Târnava Mare - d. 5 noiembrie 1988, București) a fost un fonetician și lingvist român, profesor universitar, membru corespondent (din 1965) al Academiei Române. A coordonat lucrările de elaborare a Dicționarului limbii romîne literare contemporane (1955-1957) și a Dicționarului limbii romîne moderne (1958), precum și lucrările de definitivare a Gramaticii limbii romîne, în două volume (1954). De asemenea, a fost coordonator principal al Dicționarului Enciclopedic Român, în patru volume (1962 -1966).
  Dimitrie Macrea a mai publicat studii de fonetică, geografie lingvistică, statistică lingvistică, de istorie a limbii și a lingvisticii. 
  

  CONTRIBUȚII

  • Dicționarul limbii romîne literare contemporane (DLRLC), 1955 - 1957
  • Dicționarul limbii romîne moderne (DLRM), 1958
  • Gramatica limbii romîne, 1954
  • Lingviști și filologi romîni, 1959
  • Probleme de lingvistică romînă, 1961
  • Dicționar Enciclopedic Român, 1962 - 1966
  • Studii de istorie a limbii și a lingvisticii române, 1965  

    Dimitrie Macrea
    Date personale
    Născut	21 iulie 1907[1]
    Decedat	5 noiembrie 1988 (81 de ani)
    Cetățenie	România
    Ocupație	lingvist
    Modifică date / text

    Membru corespondent al Academiei Române

  
• 1908: Aurel Zaremba sau A. Zaremba (n. 21 iulie 1908, Iași - d. 9 august 1930, Iași), cunoscut și sub pseudonimul Azar, a fost un poet român de avangardă. A locuit în cartierul ieșean al Tătărăștilor. A fost redactor-șef la revista XX - literatură contimporană și colaborator la revista unu a lui Sașa Pană și la revista Prospect a prietenului său Virgil Gheorghiu. N-a publicat niciun volum în timpul vieții. Cu ocazia morții sale timpurii, a apărut în revista unu o pagină colectivă, Aurel Zaremba - Închidere, cu tributuri de Sașa Pană, Stephan Roll, Ilarie Voronca, Alexandru Dimitriu-Păușești și Raul Iulian. După moarte, poemele sale au fost adunate de Sașa Pană în volumul Deschidere (incluzând un portret de Jules Perahim), care a fost tipărit într-un tiraj de 151 de exemplare la editura unu în 1933. 

  FRAGMENTE DIN POEMUL "DESCHIDERE"

  „3

  
  

  Aerul se colorează-n fluturi

  curcubee-n horă

  
  

  leneviri de brațe de argint

  revărsate-n maluri

  foi de cositor întind

  ciripiri

  
  

  pădurea ca un șal

  își scutură franjurile

  
  

  în gelatina dimineții

  mugurii înfloresc păsări

  
  

  7

  
  

  Descompus pământul

  transpiră-n porii văilor

  
  

  baghetele florilor

  mențin orchestrația câmpului

  
  

  antenele soarelui

  culeg rămășițele nopții

  
  

  aninat de botul vacilor

  iazul se leagănă ca o plasă

  
  

  săgețile păsărilor

  se desprind din rețeaua pădurii

  
  

  fularul cărărilor

  se deapănă pe mosorul copacilor

  
  

  pisicile panselelor

  torc iedera luminii

  
  

  11

  
  

  Funingine de voal

  împresurat de fildeșul umerilor

  căile luminii s-au închis

  cu lacăte de nouri

  poduri albe se aștern

  ca fețe de mese

  tremurul corăbiilor

  cu pânze de ape

  apele sunt acoperite

  cu pânzele corăbiilor

  
  

  glasul pescărușilor

  ca zborul libelulei

  printre gene - gratiile ochilor

  privirile ca porumbei

  se aruncă deasupra orașului

  drumurile-s așternute cu covoare

  arcurile nopții

  au înflorit lumini de artificii

  pasul dezgroapă ecourile trecutului”  

  Coperta volumului Deschidere

• 1911: Herbert Marshall McLuhan, scriitor canadian
• 1920: Violeta Zamfirescu (nume la naștere: Lăzăroiu; n. 21 iulie 1920, Craiova - d. 4 octombrie 2006, București) a fost o poetă, prozatoare și redactoare română S-a născut la Craiova, în familia ofițerului Sterian Lăzăroiu și a Ioanei. A urmat școala primară și primele cinci clase de liceu între 1931 și 1936 la Craiova. A continuat liceul la „Regina Maria” între 1936 și 1939, apoi a urmat studii de drept (neterminate), la Universitatea din București, între 1942 și l944. A fost redactor la „Gazeta literară” (1954-l956); la Radio, redactor la emisiunile literare (1956-l959); la revista „Luceafărul” (1960-l968); din nou la Radio (1968-l969); redactor-șef al redacției de poezie la Editura Eminescu (1969-l971, când se pensionează.^[3]
  A debutat în anul 1951 cu poezie în revista „Viața Românească” și editorial în 1955, cu volumul Inima omului. 

  Versuri

  • Rodul pământului, 1957;
  • Ceasul de slavă, 1960;
  • Frumusețe continuă, 1964;
  • La gură de rai, 1965;
  • Dragoste, 1968,
  • Colind de primăvară, 1969;
  • La poarta celor care dorm - poeme dramatice, 1970
  • Poezii 1950 - 1972, 1972;
  • Simfonie, 1975;
  • În aerul vibrând, 1977;
  • Lacrima pietrei, 1981;
  • Incandescența miezului, 1981;
  • Zbor de cântec peste nori, 1985.^[4]

  Romane

  • Îndrăgostiții triști, 1979;
  • Surâsul iubirii, 1984.
  A mai scris versuri pentru copii, publicistică pe teme morale și turistice (O lume pentru toți, 1977). 
  

  Violeta Zamfirescu
  Date personale
  Născută	21 iulie 1920  Craiova, România
  Decedată	4 octombrie 2006 (86 de ani)  București, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	poetă prozatoare[*] scriitoare

• 1920: S-a nascut Isaac Stern, cunoscut ca “supremul virtuoz al secolului XX”. Unul dintre “cei mai inregistrati” violonisti, Stern s-a nascut in Rusia si a emigrat in SUA, debutand la 17 ani in Orchestra Simfonica din San Francisco; (d. 22.09.2001).
• 1920: Mohammed Dib (Arabă: محمد ديب)‎ (n. 21 iulie 1920 la Tlemcen, Algeria - d. 2 mai 2003 la Paris) a fost un scriitor algerian care a scris în limba franceză peste 30 de romane, nuvele, poezii și literatură pentru copii.
• 1922 - S-a nascut Kay Starr (Katherine Starks), cantareata americana.
• 1923: Rudolph Arthur Marcus, chimist canadian, laureat al Premiului Nobel în 1992
• 1926: Norman Frederick Jewison, CC, O. Ontario (născut pe 21 iulie 1926) este un regizor, producător de film și actor canadian, fondator al Centrului Canadian de Film. Filmografie:
• 1967 În arșița nopții (In the Heat of the Night) - Premiul Oscar pentru cel mai bun film
• 1971 Scripcarul pe acoperiș ( Fiddler on the Roof)
• 1987 Visătorii (Moonstruck)

Norman Jewison

Norman Jewison

• 1928: Pavel Kohout, scriitor ceh
• 1932: S-a născut Corneliu Leu, prozator, dramaturg şi regizor de film; între anii 1950 şi 1958 a fost redactor la Radiodifuziunea Română; (m. 2015).
  
• 1936: S-a născut medicul veterinar Nicolae M. Manolescu, creator al şcolii româneşti de hematologie şi citologie veterinară, al celei de oncologie comparată şi al celei de microscopie electronică Scaning. In 1996 a pus bazele Institutului Naţional de Biotehnologie. A fost membru corespondent al Academiei Române din 1992.
  
• 1942 - S-a nascut Kim Fowley, compozitor, producator, manager, clapar si vocalist american.
• 1946 - S-a nascut Barry Whitman, baterist britanic (Herman’s Hermits).
• 1947: Ioana Diaconescu (n. 21 iulie 1947, București) este o poetă contemporană, traducătoare, publicistă, jurnalistă media, cercetătoare de istorie recentă. Este membră a Uniunii Scriitorilor din 1971. S-a născut la 21 iulie 1947 din părinții Ion și Justina Diaconescu (născută Vlad), ambii profesori. Mama (licențiată a Facultății de Limba și literatura italiană, avându-l ca dascăl și mentor pe Alexandru Marcu, profesor și savant italienist )- născută în orașul Roman din părinții Gheorghe și Aurelia Vlad, a fost prietenă și colegă de clasă, la școala primară și apoi la liceul din orașul Roman, cu scriitoarea Antoaneta Ralian. Tatăl, licențiat strălucit al Facultăților de Litere și Filosofie din București, cu diplomat Magna cum laude înmânată de Regele Mihai I, a fost studentul preferat al profesorului Nicolae Cartojan care l-a oprit ca asistent la catedra sa de istoria literaturii române vechi încă din timpul studiilor. Ion Diaconescu începe o excepțională carieră universitară, dar odată cu moartea lui Nicolae Cartojan în 1944 și instaurarea comunismului va fi eliminat de către Ion Vitner de la catedră, epurat din învățământul universitar, arestat, apoi decăzut, multi ani, din drepturi civile. De asemeni, mama, Justina Diaconescu, nu s-a putut angaja decât foarte târziu într-o muncă ce nu corespundea studiilor sale. Familiei i se confiscă bunurile deci și locuința și i se repartizează o camera (în care vor locui cei 4 membri ai ei timp de 25 de ani) într-un apartament de bloc, cu încă dou familii și cu dependințele în comun.
  Poeta își petrece primii ani din viață la bunicii din partea mamei, la Roman, dată fiind situația precară în care erau părinții, la București. Bunicul, Gheorghe Vlad, preot arhimandrit, director al Seminarului de preoți din Ismail, apoi al celui de la Roman, mentor și mai târziu prieten al preoților ce-i fuseseră elevi(preferații fiind Constantin Galeriu și Ioan Ivan de la Neamț), apropiat al episcopului de Roman și Huși Teofil Herineanu precum și al preotului Grigore Pișculescu (scriitorul Gala Galaction) și bunica Aurelia Vlad, cunoscută în școlile unde predase ca un “pedagog de clasă”, i-au format primele deprinderi intelectuale, i-au influențat gândirea spirituală, formarea ca scriitoare. În casa bunicilor de la Roman și-a scris primele poezii. Aici primește de timpuriu primele lecții de limba latină de la bunicul său și de limba franceză de la Prințesa Ghica, soția Prințului Alexandru Ghica. La București va începe, la îndemnul tatălui său, studiul pianului și al coregrafiei. Ioana Diaconescu a debutat în revista “Contemporanul” în anul 1966 cu șase poezii prezentate de poetul Geo Dumitrescu. Revistele literare încep să-i publice grupaje de versuri în: Luceafărul, România literară, Steaua, Convorbiri literare, Tribuna, Viața Romănească, etc., colaborează cu traduceri și la Secolul 20. Debutul editorial se produce precoce, în anul 1967 în cunoscuta colecție pentru debutanți “Luceafărul” cu volumul de versuri “Furăm trandafiri” care este primit cu entuziasm de critica literară. Prima cronică despre această carte este semnată în „Contemporanul" de către Nicolae Manolescu, urmată de cele ale criticilor literari de prestigiu ai vremii, care-și reiau aceste cronici în volume publicate mai tarziu, ca Alexandru Piru (“Poezia românească contemporană. 1950 – 1975”, București 1975), Gabriel Dimisianu (“Opinii literare”- 1978, Bucuresti), Dan Cristea (“Faptul de a scrie”- București 1980) sau Laurențiu Ulici (în volumul „Literatura Română contemporană – I. Promoția 70” – București 1995) etc. Se împrietenește cu Ileana Mălăncioiu și Gabriela Melinescu, surori mai mari întru poezie. Volume de poezie:
• Furăm trandafiri, ESPLA, colecția „Luceafărul”, 1967
• Jumătate zeu – EPL, 1970
• Adagio – Ed. Eminescu, 1973
• Taina – Ed. Dacia, 1976
• Amiaza – Ed. Cartea Românească, 1978
• Ceața - Ed. Eminescu, 1978
• Poetica – Ed. Eminescu, 1981
• Vârtejul și lumea - Ed. Cartea Românească, 1982
• Amintiri neverosimile – Ed. Albatros, 1983
• Dumnealui, destinul – Ed. Eminescu, 1984
• Uranus – Ed. Cartea Românească , 1985
• Herb – Ed.Cartea Românească, 1986
• Poemul cu părul alb – Ed. Albatros, 1993
• Corp în cădere – Ed. Eminescu, 1998
• Sunetul trupului meu – Ed.Helicon, 1998
• Arcadia – Ed. Eminescu, 1999
• Tratat de amintiri neverosimile – Ed. Eminescu, colecția „Poeți români contemporani”, 2000
• Caiet căzut pe mere – Ed. Eminescu, 2001
• Nusakan – Ed.Timpul, 2013
• Vertigo – Ed Tracus Arte, 2014
• Dafür ist der Engel – Gedichte (în limba germană), Dionysos Boppard 2018, Traducere Christian W. Schenk, ISBN 9781980729198
9781980240341
• Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Trad: Christian W. Schenk, Dionysos, Boppard, 2018, ISBN 9781977075666
  Poeta Ioana Diaconescu 
  

  Poeta Ioana Diaconescu (2016)
• 1947 - S-a nascut Cat Stevens (Stephen Demetri Georgiou) (Yusuf Islam), cantaret, chitarist si compozitor britanic.
• 1948: Giuseppe Piero Grillo (n. 21 iulie 1948, Savignone, Italia) cunoscut ca Beppe Grillo este un comic, actor și blogger italian.

  „ Eu vreau să fiu un comic! Nu pot să fiu eu cel care vorbește mereu, Gura Adevărului, nu pot, nu este genul meu, nu aș fi eu.!”

  —Beppe Grillo, Beppegrillo.it, Milano 2005

  „De mic am făcut o reclamă, dar apoi am înțeles unele lucruri despre reclame. Câțiva ani după aceea am început să mă iau de politcieni pentru că lucrurile nu mergeau bine, dar apoi am înțeles unele lucruri despre politică, și anume că este controlată de economie. Acum câțiva ani am spart un computer cu o bâtă de baseball, dar acum am înțeles câte ceva despre internet, și anume că este singura noastră apărare. ”

  —Beppe Grillo, sul retro del suo libro "Tutto il Grillo che conta"

  Dintre toate blog-urile (în limba italiană) din lume, al său e cel care primește cel mai mare număr de link de la alte blog-uri^[1].

  „ Eu vreau sa fiu un comic! Nu pot sa fiu eu cel care vorbeste mereu, Gura Adevarului, nu pot,nu este genul meu, nu as fi eu.!”

  —Beppe Grillo, Beppegrillo.it, Milano 2005

  Beppe Grillo

• 1950 - S-a nascut Larry Tolbert, baterist american (Raydio).
• 1951: S-a nascut actorul american Robin Williams; (d. 11 august 2014).
• 1953: Dénes Seres, politician român
• 1955: Dan Chişu, regizor român, preşedintele Fundaţiei DaKINO din Bucureşti
  
• 1955: Marcelo Alberto Bielsa Caldera (pronunție în spaniolă: /marˈse̞lo̞/, poreclit Loco Bielsa, n. 21 iulie 1955) este un fost fotbalist argentinian, și actualul antrenor al clubului Olympique de Marseille
• 1957: Stefan Löfven (pronunție suedeză: /ˈsteːfan lœˈveːn/; n. 21 iulie1957, Aspudden[*], Suedia) este un politician suedez, președintele Partidului Social Democrat Suedez (SAP) și premier al Suediei din 2014.
• 1962 - S-a nascut Lee Aaron, cantaret si compozitor canadian.
• 1963: Ioan Simionca (n. 21 iulie 1963) este un senator român, ales în 2016.  

  Ioan Simionca
  Date personale
  Născut	21 iulie 1963 (56 de ani)
  Cetățenie	România
  Ocupație	politician
  Senator
  Deținător actual
  Funcție asumată 21 decembrie 2016
  Partid politic	PPU (din 2020) ALDE

• 1965: Valentin Calcan (n. 21 iulie 1965) este un fost deputat român în legislatura 2000-2004, ales în județul Dâmbovița pe listele partidului PSD. Senator al României în legislaturile 2008-2012 și 2012-2016. Valentin Calcan este căsătorit cu Dana Calcan, are un băiat născut în 1991 pe nume Alexandu Calcan. 

  Valentin Calcan
  Date personale
  Născut	21 iulie 1965 (54 de ani) Slobozia, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	politician
  Deputat de Dâmbovița
  În funcție 2000 – 2004
  Senator de Dâmbovița
  În funcție 2008 – 2016
  Partid politic	PSD
  Profesie	Inginer electronist

• 1966: Sorin Gabriel Zamfir, politician român
• 1971: Paul Anastasiu, pictor și sculptor francez de origine română
  
• 1971: Charlotte Gainsbourg, actriță și cântăreață franceză
• 1971: Nonna Grișaeva (Нонна Валентиновна Гришаева; n. 21 iulie 1971, Odesa) este o actriță de teatru, film și televiziune, parodistă, prezentatoare TV și cântăreață rusă. Artistă emerită a Federației Ruse (2006). Conducător artistic al Teatrului regional al tînărului spectator din Moscova (26 iunie 2014).

  Nonna Grișaeva

• 1972: Korey Cooper (n. Korene Marie Pingitore; 21 iulie 1972) este o muziciană americană, clapistă, chitaristă, și back vocalistă a formației de rock creștin Skillet. Soțul său, John Cooper, este vocalistul principal, basistul și membru fondator al formației.
  Cooper s-a alăturat la Skillet în 1999, în perioada ditre albumele Hey You, I Love Your Soul și Invincible. Albumul lor Comatose a fost certificat cu aur pe 18 noiembrie 2009

  Korey Cooper

  Korey Cooper la Alive Festival în iunie 2013

• 1973: Roberto Bisconti (n. 21 iulie 1973, Montegnée) este un fotbalistinternațional belgian.
• 1974: Alina Chivulescu (n. 21 iulie 1974, Constanța) este o actriță românăde film. Filmografie: 
• Omul zilei (1997) - dansatoarea Ana Nicolau
• Orient Express (2004) - Adrienne de Raval
• Ho Ho Ho (2009) - Carmen
• #Selfie (2014) - Cecilia
• #Selfie 69 (2016) - Cecilia

Seriale TV: 

• La bloc (2002) - Bela Curcă
• Sub clar de lună (TV) (2002)
• Vine poliția! (2008) - Silvia Corbescu
• Îngerașii (2008) - Mara
• Aniela (2009) - Lulu Sacioreanu
• Iubire și Onoare (2010)
• O nouă viață (2014)
• Fructul oprit (2018-2019) - Helene Descamps  

  Alina Chivulescu
  Date personale
  Născută	21 iulie 1974 (45 de ani) Constanța, România
  Cetățenie	România
  Ocupație	Actriță
  Activitate
  Ani de activitate	1997-prezent

•  1975: Paula Chirilă (n. 21 iunie 1975, Iași) este o actriță de teatru, film și televiziune și prezentatoare TV din România. Chirilă s-a născut la Iași în data de 21 iunie 1975. A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași, promoția 1998. Tot în 1998, a debutat în actorie pe scena Teatrului de Stat din Oradea cu rolul „Rosine” din „Bărbierul din Sevilia”. Timp de trei ani, actrița a jucat la Teatrul din Oradea, iar alți trei la Teatrul de Nord din Satu Mare. Pentru o scurtă perioadă de timp, Chirilă a cântat cu formația Boema din Oradea. Pe micile ecrane, actrița debutat cu rolul Anei, în filmul „Margo” (2006), regizat de Ioan Carmazan.^[1] Tot în anul 2006, în urma rolului său din scurtmetrajul „Nunta”, Chirilă a obținut premiul pentru „Cea mai bună actriță de comedie“ la Festivalul internațional de teatru și film „Hyperion“.
  În anul 2016, Chirilă a prezentat reality show-ul matrimonial Mireasă pentru fiul meu în locul Mirelei Boureanu Vaida.^[2]
  Chirilă a fost căsătorită Marius Aciu.^[3] Cei doi au împreună o fiică pe nume Carla Sofia. Filmografie: 
• 2015, What God wants, God gets, God help us all
• 2009, O secundă de viață
• 2008, Ușă-n ușă
• 2006, Margo

Piese de teatru:

• Un bărbat și mai multe femei
• Nimic nu-mi scapă
• Moartea pentru patrie
• O femeie, doi bărbați, trei posibilități
• E Soare/Plouă
• Te iubesc dar nu pe tine  

  Paula Chirilă
  Date personale
  Născută	21 iulie 1975 (44 de ani) Iași, România
  Căsătorită cu	Marius Aciu (2008 - 2017)
  Copii	Carla Sofia
  Ocupație	actriță

• 1975: Erika Benkő (n. 21 iulie 1975) este un deputat român de etnie maghiară, ales în 2016.
• 1978: Damian Marley, cântăreţ jamaican
• 1978: Joshua Daniel "Josh" Hartnett (n. 21 iulie 1978, Saint Paul, Minnesota, SUA) este un actor și producător american de cinematografie. A devenit celebru la începutul anilor 2000 după ce a interpretat roluri principale din filmele Pearl Harbor în 2001 și Elicopter la pământ în 2002. Josh Hartnett s-a nascut in Saint Paul, Minnesota si a crescut in Minneapolis, Minnesota. A fost crescut in mare parte de tatal sau, Daniel Hartnett si de mama sa vitrega, Molly. A copilarit in Saint Paul si a absolvit liceul South Highschool din Minneapolis in iunie 1996. A jucat fotbal in liceu, a lucrat la McDonalds si la Burger King si este vegetarian. Este un mare fan al muzicii jazz.
  A intrat in atentia publicului prima data cu rolul "Michael 'Fitz' Fitzgerald" in serialul de televiziune Cracker. Si-a făcut debutul in filmul artistic in 1998, jucand alaturi de Jamie Lee Curtis in Halloween H20: Dupa 20 de ani pentru Miramax. In acelasi an, a avut o nominalizare la Premiile MTV Movie pentru Cea mai buna interpretare. Tot in 1998, Hartnett a jucat in filmul Scoala sub teroare, regia Robert Rodriguez, din nou pentru Miramax. In 1999 a jucat in filmul productie Paramount Classics Sinuciderea fecioarelor, o comedie neagra de succes. In film apare alaturi de Kirsten Dunst, acesta fiind debutul regizoral al Sofiei Coppola. In 2001 Hartnett a avut o activitate de succes, jucand in trei filme.
  El a interpretat un rol in productia Lions Gate Film O de la Othello, o versiune moderna a piesei Othello. A interpretat personajul rau si periculos Hugo, interpretare care i-a adus multa apreciere. Apoi, a avut un rol principal in blockbuster-ul lui Jerry Bruckheimer, Pearl Harbor, care a adus incasari de peste 1 miliard de dolari pentru Disney. S-a indreptat spre Maroc, unde a jucat in productia Sony Elicopter la pământ, pentru regizorul Ridley Scott, din nou o productie Jerry Bruckheimer.
  Filmul, bazat pe romanul omonim al lui Mark Bowden din 1999 , istoriseste povestea unei misiuni americane in Somalia, care a avut un destin trist, in data de 3 octombrie 1993. In 2002 National Theater Owners i-a acordat premiul ShoWest 2002 , Starul Masculin al zilei de maine. Recent, Josh Hartnett a putut fi urmarit in filmul productie MGM Cărări întortocheate, alaturi de Diane Krueger si Rose Byrne, regia Paul McGuigan, si in productia Miramax Sin City, regia Robert Rodriguez. A aparut si in Dulcele sărut al Daliei, productie Universal, regia Brian De Palma si Te iubesc la nebunie, scenariul Ron Bass (o poveste de dragoste intre oameni care prezinta sindromul Asperger, o forma de autism, ale caror disfunctii emotionale ameninta sa saboteze povestea lor de dragoste ce tocmai se infiripa). In 2007 apare in Ressurecting The Champ, alaturi de Samuel. L Jackson si 30 Days of Night alaturi de Melissa George.
  A fost nominalizat la premiile Teen Choice pentru rolurile din Elicopter la pământ, Cât reziști fără sex, Pearl Harbor, Raiul pe pământ si 30 Days of Night. A fost nominalizat la MTV Movie Awards, la categoria Cea mai Buna Interpretare Masculina pentr rolurile din Pearl Harbor si Halloween H20: Dupa 20 de ani.

  Josh Hartnett

•  1978:  Justin Lee Bartha (năcut la 21 iulie 1978) este un actor american, de film, voce și televiziune, cel mai cunoscut pentru rolurile sale ca personajul Riley Poole din seria National Treasure, respectiv ca personajul Doug Billings în seria de filme The Hangover. Actualmente Bartha joacă în seria de televiziune, realizată de NBC, comedia The New Normal, în rolul personajului David Sawyer.

  Justin Bartha

  Justin Bartha, 2011 Date personale Nume la naștere Justin Lee Bartha  Născut 21 iulie 1978 (41 de ani) Fort Lauderdale, Florida Cetățenie  SUA  Ocupație Actor Activitate Alma mater New York University Tisch School of the Arts[*]   Ani de activitate 1998 – prezent

  * 1979: Andrei Voronin este un fotbalist ucrainean. S-a născut la Odesa, pe data de 21 iulie 1979. A jucat la patru cluburi din Germania
• 1980: Sami Yusuf (în azeră: Sami Yusuf) (n. 21 iulie 1980) — Celebru cântăreț britanic, compozitor, muzician, interpretează cântece islamice religioase. Sami Yusuf s-a născut în 1980 în Teheran, într-o familie de azeri etnici. La vârsta de 3 ani, el a venit cu părinții săi, în Marea Britanie, unde stă în ziua de azi. Pornind de la o vârstă fragedă pentru a reda o varietate de instrumente muzicale, a urmat cursurile la una dintre școlile de muzică cele mai prestigioase din lume - Royal Academy of Music. Studiul a muzicii occidentale, precum și pieselor din Orientul Mijlociu (Maqam) a permis lui Yusuf a dezvolta o voce unică ce l-a făcut celebru în întreaga lume. Sami Yusuf a făcut o mulțime de turnee, cel mai mare concert a avut loc în 2007 la Istanbul (Turcia), care s-au adunat 250.000 de oameni. Un an mai devreme, Sami Yusuf a venit la Baku cu un program de solo mare "Patria mea". Sami Yusuf planifică lansarea unui nou album «Lilmar».
  Sami Yusuf
• 1981: S-a născut tenismanul român Victor Hănescu.
  
• 1981: Paloma Faith (născută Paloma Faith Blomfield pe 21 iulie 1981 în Londra)^[1][2] este o cantautoare și actriță engleză care a câștigat notorietate în 2009, odată cu lansarea primului său album de studionumit Do You Want the Truth or Something Beautiful?.^[3] Materialul s-a bucurat de succes comercial în Regatul Unit, unde a primit discul de platină și a fost comercializat în peste 300.000 de exemplare 

  Paloma Faith

  Paloma Faith în concert (2010)

  * 1981: Joaquín Sánchez Rodríguez, cunoscut ca Joaquín (n. 21 iulie1981, El Puerto de Santa María, Spania) este un fotbalist aflat sub contract cu Real Betis.
• 1981: Anthony Santos (n. 21 iulie 1981) cunoscut după numele de scenă Romeo Santos, este un cantautor, producător muzical și actor din Statele Unite. Este fost membru a formației de bachata Aventura. În 2002, piesa "Obsesión" a atins numărul unu în Italia timp de 16 săptămâni consecutive. După lansarea mai multor albume cu Aventura, grupul și-a parcurs diferitele moduri. De atunci, Romeo a început o carieră ca solist care, în șase ani, a dat naștere șapte cântece care au fost numărul unu pe tabelul Hot Songs Latin și zece pe Tropical Songs chart.

  Romeo Santos

• 1982: Mao Kobayashi (Kobayashi Mao (小林 麻央^?); n. 21 iulie 1982,^[1]Ojiya, Japonia – d. 22 iunie 2017, Aobadai[*], Japonia) a fost o prezentatoare de televiziune și actriță japoneză. A fost una din vedetele rubricii meteo de la Fuji TV.
• 1983: Milan Jovanović (n. 21 iulie 1983) este un jucător de fotbal muntenegreancare evoluează din 2010 la clubul Spartak Nalcik din Rusia.
• 1983: Eivør Pálsdóttir, cunoscută profesional sub numele Eivør (n. 21 iulie1983, Syðrugøta, Insulele Feroe), este o cântăreață, cantautoare și compozitoare de origine feroeză.
  Supranumită de la începuturile carierei sale 'Björk a insulelor Feroe', Eivor s-a făcut remarcată în Scandinavia prin talentul său precoce, vocea sa de soprană excelând atât în repertoriul de jazz, folk, pop, cât și în muzica clasică. Ea și-a găsit inspirația în baladele tradiționale feroeze și, deși la începuturile carierei sale a cântat în limba feroeză, daneză sau suedeză, majoritatea materialelor sale discografice recente conțin cântece în engleză. 

  Eivør

  Eivør în concert (Lindesnes, 2011)

  
  Eivør purtând un costum tradițional feroez la muzeul Blásastova din Gøta. Costumația a fost folosită și pentru realizarea copertei albumului de debut al artistei, Eivør Pálsdóttir (2000).
•  1985: Jonathan Ayité (n. 21 iulie 1985, Bordeaux, Franța) este un fotbalisttogolez care evoluează în prezent la Brest. Și-a început cariera la Bordeaux.
• 1985: Jacques Feyder (n. 21 iulie 1885, Ixelles, Belgia – d. 24 mai1948, Prangins[*], Elveția) a fost un actor belgian, scenarist și regizor care a lucrat mai ales în Franța, dar și în Statele Unite, Marea Britanie sau Germania. Este cunoscut ca regizor de filme mute în anii 1920, iar în anii 1930 a devenit asociat cu realismul poetic al cinematografiei franceze. A devenit cetățean francez în 1928
• 1987: Vadim Cemîrtan (n. 21 iulie 1987, în Tighina) este un fotbalist moldovean care evoluează la FC Costuleni, pe postul de atacant.
• 1989: Juno Temple (n. 20 iulie 1989) este o actriță britanică, care a jucat în The Other Boleyn Girl, Wild Child, Atonement, Maleficent, The Three Musketeers. și Vinyl. Este câștigătoare a Premiului BAFTA pentru cel mai bun star în ascensiune 

  Juno Temple

  * 1989: Ömer Töprak (n. 21 iulie 1989,^[1] Ravensburg, Germania) este un fotbalist turc. Joacă pe postul de fundaș central la Borussia Dortmund din Bundesliga.
•  1992: Julia Beljajeva (n. 21 iulie 1992, Tartu) este o scrimeră estoniană specializată pe spadă.
• 1992: Andrew Rayel, pe numele real Andrei Rața (n. 21 iulie 1992) este un producător și DJ trance din Republica Moldova, care inițial a lansat muzica sa pe Armanda Music. Andrew a fondat propria casă de discuri „inHarmony Music" la 22 septembrie 2017. Piesele lui Andrew sunt frecvent mixate de DJ și producători din întreaga lume, printre care Armin van Buuren, Tiesto, W&W, Dash Berlin, Hardwell și mulți alții.

  Andrew Rayel