7. /25 IULIE 2022 - POEZIE
 Membru corespondent al Academiei Române |
|---|
| Mihai Codreanu | |
 Poetul Mihai Codreanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Iași, România |
| Decedat | (81 de ani) Iași, România |
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași |
| Părinți | Mihail Codreanu și Natalia (n. Mârzescu)[1] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | poet traducător |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Pregătire | Alexandru Grigore Suțu |
| Profesor pentru | Moni Ghelerter |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1891 - 1957 |
| Specie literară | poem, sonet |
| Operă de debut | 1891 - cu poeziile „Sonet” și „Glossă” în revista "Lumea ilustrată" |
| Opere semnificative | 1. Volumul de sonete „Statui” 2. Cea mai bună traducere în limba română a piesei de teatru Cyrano de Bergerac de Edmund Rostand 3. Volumul de sonete „Cantecul deșertăciunii” |
| Note | |
| Ordinul Național al Legiunii de Onoare | |
Modifică date / text  | |
Mihai Codreanu (n. , Iași, România – d. , Iași, România) a fost un poet, dramaturg, avocat și traducător român, membru corespondent al Academiei Române (1942). A fost considerat drept cel mai prolific sonetist român[2] și părintele sonetului românesc.[3]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Mihai Codreanu s-a născut în Iași, fiind fiul magistratului Mihail Costache Codreanu și al Nataliei Codreanu. Tatăl său, originar din Târgu Ocna, a fost judecător și profesor de latină la Colegiul Național. A murit, când Mihai avea 1 an si 7 luni. Mama, Natalia Codreanu (1843-1916), a fost fiica preotului Dimitrie Mânzariu, care și-a schimbat numele în Mârzescu, și sora politicianului Gheorghe Mârzescu[4]. Mihai Codreanu a urmat cursurile liceale la Iași, Bacău și București, manifestând de tânăr interes pentru literatură. Pentru a rezista financiar în urma decesului tatălui său, Mihai Codreanu dădea lecții de limba română și era corector la ziarul „Evenimentul”. Dorința sa a fost aceea de a deveni actor, însă, vederea îi slăbește după vârsta de 30 de ani și renunță la acest vis. În ciuda problemelor de vedere, continuă să scrie sonete, dictându-le prietenilor apropiați. A murit în 1957[5], în Iași, la vârsta de 81 de ani, în vila sa (Vila Sonet) de pe Strada Rece.
Studii și activitate literară[modificare | modificare sursă]
A urmat cursurile Facultății de Drept din orașul natal, în paralel cu cele ale Facultății de Filosofie. S-a înscris și la Academia de artă dramatica, avându-l profesor pe actorul State Dragomir. A fost director la Teatrul Național din Iași (1919-1923), profesor și rector (1933-1939) al Conservatorului de Artă Dramatică din Iași și director la revista "Însemnări ieșene".
Debut[modificare | modificare sursă]
Debutează în lumea literară în revista bucureșteană "Lumea ilustrată" (1891), cu poeziile Sonet și Glossă.
Opera[modificare | modificare sursă]
- "Diafane" (1901), sonete
- "Din când în când" (1903)
- "Statui" (1914), sonete (99 sonete)
- "Cântecul deșertăciunii" (1921), sonete și poezii
- "Turnul din fildeș" (1929), sonete
- "Statui. Sonete și evadări din sonet" (1939)
Premii[modificare | modificare sursă]
- Premiul "Năsturel Herescu" al Academiei Române.
- membru corespondent al Academiei Române
- Cavaler al Academiei Franceze
- Marele Premiu Național de Poezie (1925)
- Legiunea de onoare a Franței pentru traducerea piesei de teatru Cyrano de Bergerac, a lui Edmond de Rostand
Era-ntr-un tainic si suav apus
Si-am stat in casa singur cu
Isus
Si-afara era blonda primavara.
Atunci mi-a spus cu vocea lui cea clara
Ca oamenii sunt buni, desi l-au dus
Sa-l bata-n cuie pe
Golgota sus,
Fiindca i-a iubit din cale-afara.
Si mi-a mai spus ca poate fi iertat
Chiar
Iuda ce-l vandu c-un sarutat,
Ca sa-si sporeasca cu treizeci, argintii.
Apoi, plecand, din prag mi-a spus asa:
Comoara sufletului ca si-a mintii
E sa iubesti pentru-a putea ierta.
Povestea-mi fu povestea tuturora:
Nascut la anul, luna, ziua, ora
Si mort la anul, luna, ziua, ceasul
Musteti si barba, - rase.
Fruntea, nasul
Si gura - potrivite.
Prea sonora
Si fastuoasa muza, mi-a fost sora;
Parnasul - patrie si cal -
Pegasul.
Nu mai ramane nici o indoiala
C-am suferit mereu de plictiseala
Ca un englez cu splina ostenita
Si-asa m-am strecurat ca o naluca,
Miop si slut, cu haina-n veci cernita;
Iar semn particular — purtam peruca.
Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
"Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?
Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul...
Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul...
Şi slava ta-n gheenă rămânea...
A veşniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;
Căci, floarea de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu