7. /14 AUGUST 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
IOAN CHEZAN
| Ioan Chezan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 14 august 1945, Sântejude, Cluj Țaga, Cluj, România  |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | dirijor, profesor de flaut, compozitor |
| Activitate | |
| Origine |  Român |
| Gen muzical | Muzică clasică |
| Instrument(e) | Flaut |
| Ani de activitate | 1970 - prezent |
Modifică date / text  | |
Ioan Chezan (n. 14 august 1945) este un muzician și dirijor român.
BIOGRAFIE
S-a născut în 1945, în Sântejude, în apropiere de orașul Gherla, de timpuriu a plecat la școală , mai întâi la Gherla și, mai apoi, la Cluj, fiind cel mai mic dintre cei trei băieți ai familiei.[1] A urmat școala gimnazială la Liceul „Petru Maior” din Gherla, unde l-a avut ca profesor de muzică pe Tiberiu Coste între anii 1957-1959. În perioada liceului (1959-1965) l-a avut ca profesor de muzică pe maestrul Marius Cuteanu. Încă din primii ani s-a îndreptat spre Școala Populară de Artă, unde a studiat flautul cu profesorul Torok Bella, prim flautist la opera maghiară din Cluj[2].
Știința dirijatului a dobândit-o în Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, unde l-a avut ca profesor de dirijat pe marele maestru Dorin Pop. În timpul studenției din cadrul Conservatorului a avut parte de o adevărată pleiadă de maeștrii: Iuliu Silaghi și Constantin Rîpă la solfegiu-dicteu, Vasile Herman la forme muzicale, Rodica Pop și Gheorghe Merișescu la istoria muzicii, Dorin Pop și Florentin Mihăescu la cor și dirijat, Ioan Husti la teoria muzicii, Dan Voiculescu la aranjament coral, Dieter Aker și Tudor Jarda la armonie, Erwin Junger la citire de partituri, Gabriela Țereanu la pian, iar ca rectori pe compozitorii Sigismund Toduță și Liviu Comes, fără îndoială trăind o perioadă de înflorire a învățământului muzical superior românesc[3]
Ca tânăr absolvent al Conservatorului, și-a început cariera didactică în toamna anului 1970, la relativ proaspătul Liceu Pedagogic înființat în județul Sălaj, în 1968.[4] De numele lui Ioan Chezan se leagă înființarea, în 1971, a primei școli de muzică din județul Sălaj, dar și transformarea ei, 34 de ani mai târziu, în liceu de artă. Le-a condus pe ambele, în calitate de director, până în 2009 când s-a pensionat. Din 2005, tot prin strădania lui Ioan Chezan, Școala cu Program de Artă a căpătat statutul de liceu, inițiind în tainele muzicii și artelor plastice elevi începând cu clasa I și până la tineri de clasa a XII-a. „În condițiile economice actuale, copiii din Sălaj nu-și permit să urmeze un liceu în alt oraș, cum făceau până acum, când mulți dintre elevii noștri își continuau studiile la liceele de muzică din Cluj, Oradea sau Baia Mare. Și chiar ar fi fost păcat să nu le oferim această șansă, de a studia muzica, pentru că în Zalău și în județ sunt foarte mulți copii cu talent“, susține maestrul[5]. „Școala și mai apoi liceul s-a încadrat în viața culturală a orașului Zalău și județului Sălaj ca o prezență permanentă.Aducând prestații de înaltă ținută ale elevilor și profesorilor cu ocazia diverselor manifestări, susținând viața culturală din județ și municipiu, am creat brandul Ioan Sima (Liceul de Artă „Ioan Sima”).” Ioan Chezan[6]. Tot de numele maestrului Chezan se leagă și înfiintarea și conducerea reuniunii corale Camerata Academica Porolissensis, care a luat ființă în 1971, aflându-se de atunci până în prezent sub bagheta maestrului. În 2008 a susținut public disertația de doctorat, cu titlul „Profesionalismul corului de cameră cu statut de ansamblu amator”, coordonat de prof. dr. Valentin Timaru.
Distincții
- Ordinul "Meritul pentru Învãțãmânt" in grad de Cavaler - 2004[7]
OPERE
- Camerata Academica Porolissensis : străluciri la a 35-a aniversare (2006)[8]
- Sună clopoțelul : culegere de cântece pentru cei mici (2006)
- Camerata Academica Porolissensis – volum coordonat de Ioan Chezan (2006)
- Profesionalismul corului de cameră cu statut de ansamblu amator (2009)[9]
NECENZURAT invitat IOAN CHEZAN
SERGIU CELIBIDACHE
| Sergiu Celibidache | |
_(cropped).jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Roman, Neamț, România |
| Decedat | (84 de ani)[2][4][5][6] La Neuville-sur-Essonne, Région Centre, Franța |
| Înmormântat | La Neuville-sur-Essonne |
| Cetățenie | România Germania |
| Ocupație | dirijor compozitor profesor universitar[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | muzică clasică |
| Instrument(e) | pian |
| Premii | Ehrenbürger von München[*] Ordinul de Merit al Bavariei[*] Verdienstorden des Landes Rheinland-Pfalz[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Premiul Muzical Léonie Sonning[*] Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] Berliner Kunstpreis[*] Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*][3] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
 Membru de onoare al Academiei Române |
|---|
Sergiu Celibidache (n. ,[1] Roman, Neamț, România – d. ,[2][4][5][6] La Neuville-sur-Essonne, Région Centre, Franța) a fost un dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiei Române.
BIOGRAFIE
Primii ani, educație
S-a născut la Roman.[7] Tatăl, Demostene, de origine greacă (Celibidaki), născut în județul Covurlui (Galați), a fost ofițer de cavalerie, prefect al Iașului, și, începând cu 1922, ajutor de primar al aceluiași oraș, iar mama, Maria, născută Brăteanu, în Roman, a fost profesoară de chimie.[8] La șase luni de la nașterea sa, familia Celibidache se mută la Iași. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian. A studiat matematica, filosofia și muzica în Iași, iar după despărțirea de familia sa își continuă studiile la București și Paris.[7]
În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen (compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). În același timp audiază cursurile de filosofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) și Nicolai Hartmann (metafizică).
Filarmonica din Berlin
Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, totuși nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei dirijate . Suferă o mare deziluzie când aceștia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler. Nu a mai revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin decât peste 40 de ani, la invitația personală a lui Richard von Weizsäcker președintelui de atunci al Germaniei, ocazie cu care a dirijat Simfonia a 7-a a lui Anton Bruckner.
Varii pupitre și profesorat
Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.
Filarmonica din München
În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
Interpret al muzicii post-romantice
Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.
Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.
Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care se pot menționa, cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993).
Viață personală
Cu soția Ioana, o pictoriță română au avut un fiu, Serge Ioan Celibidachi (* 1968).
A murit la 14 august 1996, la reședința sa, o moară veche din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (la 100 de kilometri de Paris). A fost îngropat în micuțul cimitir din localitate.
IN MEMORIAM
În ziua împlinirii a o sută de ani de la nașterea muzicianului, în piața ce îi poartă numele, din municipiul Roman, a fost dezvelit un bust al compozitorului și dirijorului Sergiu Celibidache.
Cu această ocazie, Serge Ioan Celibidache, fiul dirijorului, a primit, în numele tatălui său, distincția de cetățean de onoare al Romanului, acordată post-mortem[9].
Filmul „Grădina lui Celibidache” este regizat de Serge Ioan Celibidache și îl prezintă pe artist în turneele și la repetițiile sale cu Filarmonica din München, al cărei dirijor permanent a fost.
Memoria exilului românesc - Sergiu Celibidache (@TVR1)
Maurice Ravel - Bolero - Sergiu Celibidache 1971
Rimsky-Korsakov: Scheherazade - Celibidache, RSS (1982)
TUDOR JARDA
| Tudor Jarda | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Cluj, România |
| Decedat | 13 august 2007 |
| Ocupație | dirijor, compozitor |
| Activitate | |
| Origine | Român |
| Gen muzical | Muzică clasică |
| Modifică date / text | |
Tudor Jarda (n. ,[1] Cluj, România – d. [1]) a fost un compozitor, dirijor și muzician român.
STUDII
.jpg)
Tudor Jarda a urmat studiile la Școala Normală de Băieți din Bistrița, iar mai apoi la Liceul George Barițiu din acest oraș. În paralel a urmat o Școală de Aplicație în practica pedagogică, urmând ore de pian cu profesoara Emilia Cuteanu și de vioară cu Ionel Șerban. Mai apoi alege cariera muzicală, urmând studii temeinice la conservatoarele din Cluj si Timișoara. Format la prestigioasa școală de compoziție clujeană, Tudor Jarda l-a avut ca profesor de compoziție pe M. Andreescu-Skeletty. Printre dascăli s-au numărat și Traian Vulpescu, Augustin Bena, Lucian Surlasiu, Anton Ronai, George Simonis.
VIAȚA
Născut la Cluj, la 11 februarie 1922, într-o familie care își are obârșia în ținuturile Năsăudului și ale Bistriței (tatăl era avocat, iar bunicul din partea mamei, protopop în Bistrița).
Refugiat în 1940 împreună cu familia la Timișoara, Tudor Jarda urmează studii la Politehnică, înscriindu-se în paralel, din anul II, la Conservatorul din Cluj (fiind refugiat atunci în Timișoara), pentru studiul trompetei. Dintre profesorii săi amintim pe Traian Vulpescu (teorie-solfegiu), Augustin Bena și Lucian Surlașiu (dirijat cor), Anton Ronai (dirijat orchestră), Dumitru Cărbunescu (trompetă), George Simonis (istoria muzicii). Reîntors la Cluj în 1945, își continuă studiile la Conservator în compoziție, avându-l ca maestru pe Mihail Andreescu-Skeletty. După război, Tudor Jarda a activat ca instrumentist (timpanist) în orchestra Operei Române din Cluj (1945-1948), în paralel urmând și cursurile facultății de filozofie.
Tudor Jarda:
„Mă interesau cursurile lui Lucian Blaga și ale lui Liviu Rusu – estetică, istoria filosofiei cu D. D. Roșca, urmăream domeniile care aveau tangențe cu arta precum psihologia educației, ce o făceam cu prof. Nicolae Mărgineanu. El spunea că un profesor trebuie să-și iubească elevii, să nu fie nervos în clasă, căci în acest fel lecția este eșuată. Ca profesor trebuie să fii bine dispus. Mi-au rămas în minte vorbele lui și, ca dascăl, m-am gândit deseori la ceea ce am învățat de la el. L-am cunoscut pe Lucian Blaga și m-au fascinat cei doi ani de cursuri în care l-am avut ca profesor. Pietre pentru templul meu, Filosofia stilului, Gândirea magică, sunt lucrări ce mi-au marcat toată viața. Am citit atunci tot ceea ce Blaga scrisese.”
În anul 1949, este numit profesor de armonie la Conservatorul din Cluj, iar între anii 1954-1957 activează ca secretar al Filialei Cluj a Uniunii Compozitorilor, între 1961-1972 îndeplinind funcțiile de șef de catedră și prodecan al Institutului Pedagogic din Târgu-Mureș. A fost directorul Operei Române între anii 1975-1981, urmărind în toți acești ani a promova muzica autohtonă.
CREAȚIA
Nemărginita dragoste pentru folclor a maestrului s-a concretizat în colaborări cu diverse formații de amatori (corul din comuna Leșu-Năsăud, ansamblul de fluierași din Hoarda-Mureș), corul Viva de Musica și ansamblul folcloric Someșul-Napoca, ansambluri cu care a participat la festivaluri și concursuri naționale și internaționale, unde a obținut numeroase premii (Dijon, Barcelona, Gorizia, Midllesbrough, Cleveland).
„Deși m-am născut la oraș, am fost foarte atașat de folclor. De timpuriu am conștientizat valoarea acestuia și în urma unor căutări de-o viață, mi-am cristalizat un limbaj muzical cu adânci rădăcini în cântecul popular. Dragostea pentru folclor cred că mi-a fost insuflată de familie, dar și de către profesorul meu de vioară Ionel Șerban, care realiza prelucrări folclorice. M-a preocupat în mod deosebit folclorul din Năsăud, Maramureș și Bihor, dar nu am neglijat nici celelalte zone: Banat, Hunedoara și altele.”
În creația muzicală s-a impus de tânăr în genul de muzică pentru cor, prin care a devenit repede cunoscut și apreciat. Titluri precum Horea, Nuntă țărănească, 9 coruri pe versuri de Lucian Blaga, 10 colinde, Suita năsăudeană, 4 suite bihorene și multe prelucrări de folclor au fost interpretate de către numeroase ansambluri.
În anii maturității s-a orientat către muzica de operă, în genul căreia a scris lucrările: Neamul Șoimăreștilor, Pădurea Vulturilor, Luceafărul de ziuă (balet cu cor după o baladă maramureșeană), Inger și demon (după poezia lui M. Eminescu), alegoria lirică Dreptul la viață, Irinca (balet cu cor în trei acte), Cu țurca (tablou coralcoregrafic). În domeniul vocal-simfonic a scris Ioan al Saftei, Liturghia valahă, Din scripturi. Creația sa cuprinde și patru simfonii, o suită simfonică, un concert pentru flaut și orchestră, un concert pentru vioară și orchestră, un cvintet pentru suflători de alamă cu timpani, iar în ramura muzicii de cameră ne-a oferit aproape 50 de lieduri pe versuri de Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Dominic Stanca, Ștefan Octavian Iosif. Toate aceste plăsmuiri minunate sunt animate de o filozofie adâncă, organic legate de viața și de activitatea multilateralului muzician, Tudor Jarda, un artist cu inima deschisă către bunătate și frumusețe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu