1. /5 AUGUST 2022 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente; Nașteri

EVENIMENTE

1888: Fără știința soțului ei Carl, Bertha Benz și cei doi fii ai săi, Richard și Eugen, se urcă la bordul automobilului deja patentat și călătoresc 106 kilometri de la Mannheim la Pforzheim. Această primă călătorie de mare succes are o contribuție semnificativă la eliminarea rezervelor potențialilor clienți și, prin urmare, permite companiei să obțină succesul economic.

• 1071 - Normanzii încep un asediu de aproape trei ani impotriva garnizoanei bizantine a orasului Bari din Peninsula Italica.

• 1100 - Henric I este încoronat rege al Angliei la Westminster Abbey.

  

  Henric I al Angliei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Henric I al Angliei (c. 1068/1069 – 1 decembrie 1135) a fost cel de-al patrulea fiul lui William I Cuceritorul, primul rege al Angliei, după cucerirea normandă din 1066. El i-a succedat fratelui său mai mare William al II-lea al Angliei în 1100 şi l-a învins pe fratele lui mai mare Robert Curthose pentru a deveni Duce al Normandia în 1106.

• 1192 - Victoria cruciaților la Jaffa (Cruciada III), împotriva musulmanilor lui Saladin.

  

  Asediul Acrei din anii 1189-1191

  Parte din Cruciada a treia (miniatură din secolul XIII) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Cruciada a treia (1189–1192), cunoscută și sub numele Cruciada regilor, a fost o încercare a liderilor europeni de a recuceri Țara Sfântă aflată sub ocupația lui Saladin (Salāh al-Dīn Yūsuf ibn Ayyūb).

• 1305 - William Wallace, conducatorul rezistentei scoţienilor împotriva invaziei engleze, este capturat in apropierea oraşului Glasgow şi dus la Londra, unde este judecat si executat.

• 1424: Prima mențiune a vămii Calafat.

• 1583 - Exploratorul Humphrey Gilbert a înființat prima colonie engleză în America de Nord, orașul St. John’s, astăzi în provincia Newfoundland și Labrador din Canada.

  

  Sir Humphrey Gilbert - foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Sir Humphrey Gilbert (n. c. 1539 – d. 9 septembrie 1583) din Devon, Anglia a fost frate pe jumătate (din partea mamei) cu Sir Walter Raleigh. Aventurier, explorator, parlamentar și ofițer, a activat în timpul domniei reginei Elisabeta I și a fost un pionier al colonizării Irlandei și Americii de Nord de către englezi.

• 1729 - Thomas Newcomen, mecanic englez, inventeaza primul motor „automat” cu abur de pompare a apelor din mine,care a contribuit in mod esential la revolutia industriala. In 1711, dezvoltand ideea masinii atmosferice a lui Thomas Savery (1698), inventeza si foloseste la minele de carbuni din Anglia prima masina cu abur cu piston, destinata evacuarii apelor de mina; (n.24.02.1664).

• 1746 - Constantin Mavrocordat a abolit șerbia în Muntenia, desființând rumânia.

  

  Constantin Mavrocordat - foto preluat de pe en.wikipedia.org

  S-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și a fost fiul lui Nicolae Mavrocordat, fiind crescut în țară. A fost căsătorit de două ori:

  - în 1728 cu Smaranda Cantacuzino, decedată în 1730;

  - în 1732 cu Ecaterina Rosetti, cu care a avut trei fii.

  A fost un om învățat ca și tatăl său și era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. Domnia a obținut-o fiind ales de boieri. După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

  Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv.

  Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania, Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau chiar la mai multe pe săptămână). Pe boieri îi recompensează printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru visterie.

  În județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. În același an, 1735, la un an de la aprinderea luminilor primei loji masonice autohtone de către secretarul său, Anton Maria del Chiaro, fondează la Iași, Loja Moldova.

  În urma războiului ruso – turco – austriac (1736 – 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739. Toate aceste reforme le aplică și în Moldova, atunci când este numit domn. În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor. A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).

  S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește. În 1769, în timpul ultimei domnii (în Moldova), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier și este ucis de un soldat rus. Totuși a fost înmormântat cu onorurile cuvenite unui domn.

• 1772 - Austria, Prusia și Rusia au semnat tratatul prin care au început Prima Împărțire a Poloniei. Austria a ocupat Oświęcim şi Zator, sudul voievodatelor Cracovia şi Sandomirez.

  

  Uniunea Polono-Lituaniană în 1772, înaintea împărțirii – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Prima împărțire a Poloniei sau, mai precis, prima împărțire a Uniunii Polono-Lituaniene a avut loc în 1772 și a fost prima dintre cele trei divizări care au pus capăt existenței Uniunii Polono-Lituaniene în 1795. Creșterea puterii Imperiului Rus, care amenința Regatul Prusiei și Arhiducatul Austriei (monarhie dominată, ca și Sfântul Imperiu Roman, de puternica dinastie Habsburgică), a fost principalul motiv care a stat la baza acestei prime divizări.

  Frederick cel Mare a pus la cale împărțirea pentru a împiedica Austria, invidioasă pe succesele Rusiei împotriva Imperiului Otoman, să declanșeze un război. Teritoriul Uniunii slăbite, inclusiv cel deja controlat de Rusia, a fost împărțit între vecinii săi mai puternici—Austria, Rusia și Prusia—pentru a stabiliza echilibrul puterilor în Europa de Est între aceste trei țări. Cum Polonia nu mai putea să se apere și armatele străine deja ocupau o parte din țară, parlamentul polonez (Seimul) a ratificat cesiunile teritoriale în 1773 în timpul așa-numitului Seim al Împărțirii convocat de cele trei puteri.

  

  Uniunea Polono-Lituaniană după Prima Împărțire, devenită protectorat al Imperiului Rus, 1773-1789 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Prin această primă împărțire, Uniunea Polono-Lituaniană a pierdut circa 211.000 km² (30% din teritoriul său de circa 733.000 km²), cu o populație de 4–5 milioane de locuitori (circa o treime din populația de 14 milioane de locuitori dinaintea divizării).

• 1796 - A avut loc Bătălia de la Castiglione in care armata franceză condusă de Napoleon I a înfrânt armata austriacă.
  cititi mai mult pe en.wikipedia.org

  

  Bătălia de la Castiglione (5 August 1796) – 5 August 1796, approximately 10 hours. Battle of Castiglione. Under the command of Napoleon, Marmont brings artillery onto Mount Medolano while Augereau’s division begins the attack in the central plain (Victor Adam – “Battle of Castiglione” – 1836) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

• 1858 - A fost realizată prima legătură telegrafică prin cablu între Europa şi America. Omul de afaceri american Cyrus W. Field a terminat instalarea primului cablu telegrafic subacvatic, care făcea legătura între Anglia şi SUA. Cablul a fost transportat cu ajutorul vasului Niagara.

  

  Cyrus West Field (n. 30 noiembrie 1819–12 iulie 1892) a fost un om de afaceri american care, împreună cu alţi anteprenori, a fondat Complania Atlantică de Telegrafie şi a pus în 1858 primul cablu telegrafic care traversa Oceanul Atlantic - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

  Cablul telegrafic transatlantic a fost primul cablu utilizat pentru comunicații telegrafice întins pe fundul Oceanului Atlantic. El era întins între Telegraph Field, golful Foilhommerum, Insula Valentia, din vestul Irlandei până la Heart’s Content în estul Newfoundlandului. Cablul transatlantic a legat informațional Europa de America de Nord, și a accelerat comunicațiile între cele două. După ce înainte un mesaj trimis peste Atlantic cu vaporul ar fi ajuns în zece zile, prin instalarea cablului, comunicațiile au devenit o chestiune de câteva minute.

  

  Hartă a rutei cablului transatlantic din 1858 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Când au fost întocmite planurile pentru a amplasa primul cablu transatlantic de telegraf, compania care avea acest obiectiv a angajat drept consultant pe tânărul inginer William Thomson (cunoscut mai târziu ca lord Kelvin). Acesta a efectuat o serie de măsurători electrice de precizie, multe din instrumente fiind invenții proprii. Dar indicațiile sale nu au fost înțelese, ceea ce a condus la eșecul proiectului.

  Instalarea definitivă a cablului a avut loc în anul 1866, după probe care au durat aproape 10 ani. Cablul din 1866 a fost instalat (pozat) folosind vasul maritim cu abur SS Great Eastern, cel mai mare vapor din lume la acea oră. El fusese lansat la apă în anul 1858 și avea o lungime de 211 metri și o lățime de 25 metri. Astăzi, cablul telegrafic transatlantic a fost înlocuit de cablurile de telecomunicație transatlantică, suplimentate de sateliții de telecomunicații.

• 1860 - Carol al XV-lea al Suediei-Norvegiei este încoronat rege al Norvegiei la Trondheim.

  

  Carol al XV-lea în anii 1860 – foto: ro.wikipedia.org

  Carol al XV-lea (Carl Ludvig Eugen) (3 mai 1826 – 18 septembrie 1872) a fost rege al Suediei (sub numele de Carol al XV-lea) și rege al Norvegiei (sub numele de Carol al IV-lea) din 1859 până la moartea sa. Ca Prinț moștenitor, Carol cu toate că avea un mod brusc de a conduce, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai populari regi scandinavi. Domnia sa a fost remarcabilă prin mulțimea și anvergura reformelor. El a declarat libertatea femeilor acordând dreptul legal de maturitate pentru femeile necăsătorite în 1858. Sora sa, Prințesa Eugenie a Suediei a devenit prima femeie care a fost declarată matură.

• 1882 - Cetshwayo kaMpande, ultimul rege suveran al Zulu sosește la Londra pentru o audiență cu regina Victoria.

  

  Fotografie a lui Cetshwayo de Alexander Bassano, Londra – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Cetshwayo kaMpande (1826 – 8 februarie 1884) a fost rege al Regatului Zulu din 1872 până în 1879 şi liderul zuluşilor în timpul războiului anglo-zuluş (1879). Numele lui a fost transliterat ca Cetawayo, Cetewayo, Cetywajo şi Ketchwayo. El a condus naţiunea zulu în victoria împotriva britanicilor în Bătălia de la Isandlwana.

  

  Bătălia de la Isandlwana (22 January 1879) – A depiction of Lt’s Melvill and Coghill fleeing the Battle of Isandlwana with the Queen’s Colour, taken from the Illustrated London News – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Cetshwayo a fost fiu al regelui zulu Mpande şi a reginei Ngqumbazi, nepot vitreg al regelui zulu Shaka şi nepot al Senzangakhona kaJama. În 1856 el l-a învins şi l-a ucis în luptă pe fratele său mai mic Mbuyazi, preferatul lui Mpande, şi a devenit conducător efectiv al poporului zulu. Cu toate acestea, nu a urcat pe tron deoarece tatăl său încă trăia. Poveşti din acele timpuri privind marea sa dimensiune variază, spunând că a avea între 198 cm şi 203 cm şi cântărea aproape 158 de kg.

• 1888: Fără știința soțului ei Carl, Bertha Benz și cei doi fii ai săi, Richard și Eugen, se urcă la bordul automobilului deja patentat și călătoresc 106 kilometri de la Mannheim la Pforzheim. Această primă călătorie de mare succes are o contribuție semnificativă la eliminarea rezervelor potențialilor clienți și, prin urmare, permite companiei să obțină succesul economic.
• 1895 - La Hastings (Anglia), incepe cel mai mare turneu de sah din secolul XIX-lea. In paralel se desfasoara si primul turneu mondial al sahistelor.

• 1897 - Se pronunță sentința in privinta validării testamentului lui Edmond de Goncourt, prin care se crează Societatea Literară, care va purta numele “Academia Goncourt”. Avocatul care pledează pentru crearea Academiei şi care cîştigă procesul împotriva celor care atacaseră testamentul, este Raymond Poincaré, viitorul preşedinte al Franţei (1913-1920).

  Société des littéraire Goncourt (Societatea literară Goncourt ), numita de obicei, Academia Goncourt , este o organizaţie literara franceza cu sediul la Paris, a fost fondată de către scriitorul şi editorul francez Edmond Goncourt (1822-1896), care a vrut să creeze un nou mod de a încuraja literatura în Franţa, nefiind de acord cu politicile de atunci ale Academiei Franceze.

  Dorind sa onoreze memoria fratelui său decedat Jules, (1830-1870), Goncourt si-a lăsat averea pentru a se fonda o organizaţie menita sa promoveze literatura in Franta . In acest scop el l-a numit pe prietenul său, scriitoru Alphomse Daudet pentru a supraveghea şi de a administra averea. In cepand cu anul 1903, in fiecare luna decembrie, un consiliu de zece membri ai acestei Academii a acordat Premiul Goncourt pentru cea mai buna lucrare de fictiune a anului.

• 1914: Primul Război Mondial: Austro-Ungaria declară război Rusiei; Muntenegru declară război Austro-Ungariei.
• 1915: Primul Război Mondial: Trupele germane ocupă Varșovia.

• 1926 - Harry Houdini reușește cea mai mare realizare a sa: petrece 91 de minute sub apă, într-un rezervor sigilat, înainte de a evada.

  

  Harry Houdini in 1899 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Harry Houdini (născut Erik Weisz, n. 24 martie 1874, Budapesta – d. 31 octombrie 1926, Detroit) a fost un iluzionist american originar din Ungaria, actor și producător1929: Greva minerilor de la Lupeni (5-6 august).

• 1929 - A început Greva minerilor de la Lupeni (5 – 6 august).

  

  Writer Panait Istrati (second from the right) with the coal miners of Lupeni, while investigating the effects of the government clampdown – foto preluat de pe en.wikipedia.org

  Greva minerilor din Lupeni a avut loc în august 1929 ca rezultat al eșecului unor îndelungate negocieri legate de salarizare și condiții de muncă. Aproximativ 6000 de muncitori au fost implicați în protestul provocat de salariile de mizerie și sărăcia extremă în care trăiau minerii transilvăneni, deznodământul confruntării fiind că 68 de mineri au căzut sub gloanțele trupelor armatei române trimise de către guvernul țărănist să reprime protestul, dintre care 28 au decedat pe loc, mulți dintre ei împușcați fiind în spate.

• 1934 - A avut loc prima editiei a Turului ciclist al Romaniei.

• 1940 -  Al Doilea Război Mondial – Uniunea Sovietică anexează oficial Letonia.

  

  Soviet occupation of Latvia in 1940 – Red Army BT-7 tank and ZIS-5 truck in Riga (1940) – foto: en.wikipedia.org

• 1941 - Al Doilea Război Mondial - Bătălia de la Smolensk s-a încheiat cu capturarea a aproximativ 300.000 de prizonieri ai Armatei Roșii de către germani.

  

  Prima bătălie de la Smolensk (1941) – Parte din luptelor de pe Frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial – Frontul de răsărit în timpul primei bătălii de la Smolensk – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Prima bătălie de la Smolensk (10 iulie-10 septembrie 1941) se referă la o serie de lupte crâncene ale Grupul de Armate Centru german şi ale Fronturilor Sovietice de Vest, de Rezervă şi Briansk de pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial

  Diviziile blindate germane au declanşat o ofensivă pe 10 iulie urmărind încercuirea şi distrugerea forţelor sovietice din regiunea Smolensk. Pânâ în cele din urmă, două armate sovietice au fost încercuite şi distruse la sud de Smolensk.

  Smolensk a căzut pe 16 iulie, dar rezistenţa sovietică a fost foarte puternică, reuşind să efectueze câteva contraatacuri, dintre care trebuie notată Ofensiva Elnia. Această ofensivă a fost prima înfrângere a Wehrmacht din timpul războiului sovieto-german.

  Sovieticii au reuşit chiar să spargă temporar încercuirea germană şi să evacueze o parte a trupelor din punga de la Smolensk. Luptele grele au întârziat în mod considerabil înaintarea germană spre Moscova, astfel încât liniile de apărare de mai la răsărit au putut fi mai bine fortificate, ducând la pierderea de ritm a ofensivei naziste.

  În conformitate cu afirmaţiile propagandei naziste, pierderile sovietice din timpul bătăliei de la Smolensk s-au ridicat la aproximativ 250.000 de oameni. Oraşul Smolensk a fost distrus aproape în întregime în timpul luptelor. În 1985, Smolenskului i-a fost conferit Titlul de Oraş Erou.

• 1944: Al Doilea Război Mondial: Insurgenții polonezi eliberează un lagăr de muncă german din Varșovia, eliberând 348 de prizonieri evrei.
• 1944 - Al Doilea Război Mondial - Are loc ultima intrevedere dintre mareşalul Ion Antonescu si Hitler, la Rastenburg in Germania.
• 1960: Burkina Faso devine independentă față de Franța.
• 1962 - Luptatorul sud-african pentru drepturile populatiei de culoare, Nelson Mandela, a fost arestat de către autorităţile Africii de Sud.El va fi eliberat abia în anul 1990.
• 1962 - Actriţa americană Marilyn Monroe a fost găsită moartă în apartamentul sau din Brentwood, California; (n. 1 iunie 1926). Marilyn Monroe (Norma Jean), a murit la 36 ani, in urma unei supradoze de medicamente .(“Unora le place jazz–ul”, “Cum sa te mariti cu un milionar”, “Sapte ani de casnicie”, “Printul si balerina”); (n.01.06.1926).
• 1963 - Statele Unite ale Americii, Regatul Unit şi Uniunea Sovietică semnează un tratat de interzicere a testelor nucleare submarine, la sol si in atmosfera.

• 1966 - The Beatles lansează albumul Revolver.

  

  Revolver – Album de The Beatles(Coperta albumului) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Revolver este al şaptelea album al trupei engleze de muzică rock The Beatles, lansat la 5 august 1966. Multe din piesele de pe acest material discografic sunt marcate de un sound rock de chitară electrică, aflat în contrast cu influenţele folk-rock de pe precedentul album Rubber Soul. Albumul a atins primul loc atât în UK Chart cât şi în US Chart şi a ocupat această poziţie pentru şapte, respectiv şase săptămâni.

  Clasat pe locul 3 în lista celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor stabilită de revista Rolling Stone, albumul este considerat adesea ca fiind unul dintre cele mai mari realizări din istoria muzicii rock şi totodată unul dintre cele mai bune albume de studio ale beatleşilor.

• 1973 - Atac terorist pe aeroportul international din Atena . Trei persoane au fost ucise şi 55 au fost rănite, după ce doi pistolari arabi au deschis focul şi au aruncat grenade într-un salon de pasageri aglomerat al aeroportului din Atena. Mai mult de 1.500 de oameni se aflau in aeroport în momentul atacului.

•  1977 - Întânirea din Crimeea între N. Ceaușescu și L. Brejnev, prim-secretar al CC al PCUS.

• 1983 - Membri ai IRA sunt condamnati la termene de inchisoare care totalizeaza 4000 de ani.
  Douăzeci şi doi de membri ai IRA au fost închişi pentru un total de mai mult de 4.000 de ani in urma unuia dintre cele mai mari procese din Irlanda de Nord. Patru inculpaţi au primit sentinte de inchisoare pe viaţă alături de alţi 18 care au fost condamnati la termene mai scurte închisoare. În total, un numar de 38 inculpaţi au primit pedepse diferite pentru acuzatii de omor şi tentativă de omor.

• 1995 - Se restabilesc oficial relaţiile diplomatice dintre Statele Unite şi RS Vietnam, la 20 de ani după încheierea războiului din Vietnam; (30.04.1975).

• 2015 - Prim-ministru malaysian Najib Razak a confirmat că rămășițele avionului descoperite în Oceanul Indian aparțin Boeingului care asigura zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines și care a disparut în data de 8 martie 2014.

  

  Aeroporturile de origine şi destinaţie pentru MH370 şi ultima poziţie cunoscută în Golful Thailandei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  Pe data de 8 martie 2014 un avion aparținând companiei Malaysia Airlines a dispărut de pe radare la două ore după decolarea din Kuala Lumpur cu destinația Beijing. La bordul avionului se aflau 239 de persoane (227 de pasageri și 12 membri ai echipajului). Inițial, autoritățile anunțaseră că Zborul MH370 dispăruse la circa o oră după ce decolase din Kuala Lumpur spre Beijing. Însă, conform unor surse militare, după pierderea contactelor de către radarele civile, armata malaeziană detectase avionul de pasageri la sute de kilometri de traiectoria declarată. “Avionul a schimbat direcția spre zona Kota Bharu și a zburat la altitudine joasă. Ajunsese în zona Strâmtorii Malacca“, a declarat un ofițer militar.

• 2019 - Egipt: Cel puţin 20 morţi şi zeci de răniţi într-o explozie la Cairo, provocată de coliziunea mai multor maşini. Potrivit unui ultim bilanţ stabilit de Ministerul Sănătăţii, cel puţin 20 de persoane au fost ucise când o maşină care circula cu viteză mare a lovit alte trei vehicule, provocând o explozie uriaşă în noaptea de duminică spre luni, cu puţin timp înainte de ivirea zorilor. Ministerul de Interne a atribuit actul grupului Hasm, considerat de către autorităţi apropiat Fraţilor musulmani, mişcare interzisă şi reprimată cu severitate în Egipt.

Nașteri

* 1199: Ferdinand al III-lea, supranumit și Ferdinand cel Sfânt, (n. 30 iulie sau 5 august 1199 în Zamora; d. 30 mai 1252 în Sevilla) a fost rege al Regatului Castiliei și din anul 1230 rege al Castiliei și al Leónului.

Ferdinand a fost fiul regelui Alfonso al IX-lea al Leonului(1171-1230) și al Berenguelei de Castilia. Prin moartea tatălui și al unchiului său devine în anul 1230 regele regatului unit al Castiliei și al Leónului. Acest lucru i-a permis monarhului să înceapă campania împotriva maurilor din Peninsula Iberică. Ferdinand obține mai multe victorii contra lor, printre care mai importante sunt bătălia de la Jerez de la Guadiana 1233, cucerirea Córdobei în 1236, a Jaénei în 1246, și a Sevillei în 1248. Regatul său va ajunge să ajungă în sud până la mare, numai Califatul de la Granada rămâne necucerit de spanioli. Aceste acțiuni de cucerire au fost urmate de izgonirea maurilor de către creștini din ținuturile cucerite.

În timpul domniei sale au fost întemeiate mai multe biserici, precum Catedrala din Toledo.

Când tatăl lui Ferdinand, Alfonso IX de León, a murit în 1230, voința sa a fost ca împărăția sa să fie dată fiicelor sale Sancha și Dulce, din prima căsătoria cu Teresa de Portugalia. Însă Ferdinand a contestat testamentul și a pretins moștenirea pentru el. S-a ajuns la un acord, negociat în primul rând între soțiile regelui decedat, Berengaria și Teresa, semnat la Benavente la 11 decembrie 1230, prin care Ferdinand primea împărăția Leonului, în schimbul unei despăgubiri substanțiale de bani și terenuri pentru surorile sale vitrege, Sancha și Dulce. Ferdinand a devenit astfel, primul suveran al ambelor regate de la moartea lui Alfonso al VII-lea, în 1157.

La începutul domniei sale, Ferdinand a avut de a face cu o rebeliune a Casei de Lara. Ferdinand a anexat o parte din cuceririle sale direct în coroana Castiliei, iar alții au primit sau au fost organizați în calitate de state vasale sub guvernarea musulmanilor. În afara de aceste state vasale, guvernarea creștină devenise greu de manevrat printre subiecții musulmani. Acest lucru a dus în cele din urmă la revoltele Mudejar din 1264-1266, care a dus la expulzarea în masă a populațiilor musulmane. Ferdinand al III-lea a avut grijă să negocieze cu atenție cu alți regi creștini, pentru a evita un conflict, de exemplu, tratatul de Almizra (26 martie 1244), care a delimitat Murcia cu James I de Aragon.

Până în momentul morții sale din 1252, Ferdinand i-a oferit fiului său și moștenitorului, Alfonso al X-lea, un regat extins masiv. Granițele noului stat castilian stabilit de Ferdinand avea să rămână neschimbat până la sfârșitul anilor 1400. Ferdinand a fost înmormântat în Catedrala din Sevilla de către fiul său, Alfonso al X-lea. Mormântul lui este înscris în patru limbi:. Arabă, ebraică, latină, și o versiune timpurie a castilienei. El a fost canonizat ca Sfântul Ferdinand de către Papa Clement al X-lea în 1671.

Ferdinand al III-lea
Ferdinand al III-lea, secolul XIII, miniatură
Date personale
Născut	5 august 1199 Mănăstirea Valparaíso
Decedat	30 mai 1252 (52 de ani) Sevilla
Înmormântat	Catedrala din Sevilla
Părinți	Alfonso al IX-lea al Leonului Berengaria of Castile[*]
Frați și surori	Alfonso of Molina[*] Dulce of León[*] Sancha, heiress of León[*] Berengaria of León[*] Urraca Alfonso de León[*] Constanza de León[*] Ferdinand of León[*] Leonor de León[*] Martín Alfonso de León[*]
Căsătorit cu	Elisabeta de Hohenstaufen Joan, Contesă de Ponthieu
Copii	Alfonso al X-lea al Castiliei Infantele Frederic Infantele Henric Filip, Arhiepiscop de Sevilla Sancho, Arhiepiscop de Sevilla Juan Manuel, Lord de Villena Eleonora, regină a Angliei
Cetățenie	Regatul León
Religie	catolicism
Ocupație	politician franciscan tertiary[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	rege al Castiliei[*]
Familie nobiliară	Casa de Burgundia
Rege de Castilia și Toledo
Domnie	1217–1252
Predecesor	Berengaria
Succesor	Alfonso X
Rege de León și Galicia
Domnie	1230–1252
Predecesor	Alfonso IX
Succesor	Alfonso X

* 1540 - S-a nascut astronomul francez Joseph Justus Scaliger; (d. 21.01.1609).

* 1668. Philippe-Charles al Franței, Duce de Anjou (Philippe-Charles de France, duc d'Anjou; 5 august 1668 - 10 iulie 1671) a fost al cincilea copil și al doilea fiu al regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a soției lui, Maria Tereza a Austriei; a fost Fils de France.

Philippe-Charles de France
Duce de Anjou
Date personale
Născut	5 august 1668 Castelul Saint-Germain-en-Laye, Franța
Decedat	10 iulie 1671 (2 ani, 339 zile) Castelul Saint-Germain-en-Laye, Franța
Înmormântat	Biserica Saint Denis, Franța
Părinți	Ludovic al XIV-lea al Franței[1] Maria Tereza a Austriei[1]
Frați și surori	Prințesa Marie-Thérèse a Franței Louise Marie Anne de Bourbon[*] Françoise-Marie de Bourbon Louise-Françoise de Bourbon Marie Anne de Bourbon Prințesa Marie Anne a Franței Prințesa Anne Élisabeth a Franței Louis, Conte de Vermandois Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine Louis César, Conte de Vexin Louis François, Duke of Anjou[*] Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse Ludovic, Delfin al Franței
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Bourbon

* 1802: Niels Henrik Abel (n. 5 august 1802, Findo - d. 6 aprilie 1829, Froland) a fost un matematician norvegian. Deși a avut o viață scurtă, contribuțiile sale în algebră și teoria funcțiilor sunt deosebit de numeroase, fiind pionier în dezvoltarea unor ramuri ale matematicii moderne.

Aptitudinea pentru matematică și-o dovedește încă din tinerețe.

În 1822 se înscrie la Universitatea Christiania; totuși a studiat matematica aproape în întregime de unul singur. După absolvire a studiat la Berlin și Paris. În Berlin a întâlnit și a fost ajutat de A. Crelle, fondator a Journal fur die Reine und Angewandte Mathematik și a participat la fondarea acestui jurnal. Deși a făcut o muncă admirabilă la Paris, nu a câștigat faima pe care o merita. S-a întors în Norvegia în mai 1827 dar, fără a găsi o slujbă, a fost obligat să înfrunte sărăcia în timp ce își continua cercetarea. A murit la 26 de ani de tuberculoză.

Încă de la 19 ani Abel a arătat că ecuațiile de ordin mai mare sau egal ca 5 nu sunt rezolvabile algebric. A demonstrat că ecuațiile abeliene pot fi rezolvate algebric, a contribuit la teoria seriilor binomiale și a seriilor infinite în general, la teoria funcțiilor eliptice, introducerea integralelor abeliene și la stabilirea teoremei lui Abel.

În 1824 a demonstrat că este imposibil de găsit soluții ale ecuațiilor de grad mai mare decât patru (în forma lor generală) cu ajutorul radicalilor (teorema Abel-Ruffini). În 1825 a descoperit funcțiile eliptice, publicând rezultate obținute în 1827. În același timp cu Carl Jacobi, a pus bazele studiului funcțiilor eliptice și a cercetat integralele care-i poartă numele (1825 - 1826). A stabilit dubla periodicitate a funcțiilor de acest tip și teorema de adițiune, acel "monumentum aere perennius" (un monument mai trainic decât bronzul) cum a denumit-o A.M. Legendre .

Teorema generalizată privește o clasă de integrale de forma  unde  este o funcție rațională, iar y o funcție algebrică. Abel a arătat că între limitele unor astfel de integrale există o relație de tip:

Pe acestea le-a numit Jacobi "integrale abeliene".

În 1826 Abel a dat un exemplu de ecuație integrală: să se găsească curba descrisă de o masă, atunci când aceasta alunecă de-a lungul curbei dintr-o poziție de repaus către punctul cel mai de jos, timpul pentru a ajunge în punctul respectiv fiind cunoscut.

Cu ocazia apariției controversei în legătură cu seriile divergente, Abel a afirmat că acestea "sunt, în totalitatea lor, o invenție a diavolului", ca urmare a faptului că descoperirea acestora a produs confuzii și haos.

Abel s-a mai ocupat de funcțiile transcendente, de seriile binomiale (1826), de generalizarea binomului lui Newton, de funcțiile de mărime complexe, de funcțiile hipereliptice.

Niels Henrik Abel
Niels Henrik Abel
Date personale
Născut	5 august 1802 Findo, Norvegia
Decedat	6 aprilie 1829 Froland, Norvegia, la vârsta de 26 de ani
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Søren Georg Abel[*]
Partener(i)	Christine Kemp
Naționalitate	norvegiană
Cetățenie	Norvegia
Religie	luteran
Ocupație	matematician profesor universitar[*]
Activitate
Rezidență	Norvegia
Domeniu	teoria grupurilor Calcul infinitezimal
Instituție	Universitatea Regală Fredericiană
Alma Mater	Universitatea din Oslo[*]
Organizații	Royal Norwegian Society of Sciences and Letters[*]
Cunoscut pentru	Grup abelian, Funcție abeliană, Teorema lui Abel

* 1813: Ivar Andreas Aasen (n. 5 august 1813 - d. 23 septembrie 1896) a fost un filolog și poet norvegian. A creat, pe baza dialectelor locale, una dintre cele două limbi literare din Norvegia, numită landsmål sau nynorsk.

Ivar Aasen

* 1826: Ibrahim Șinasi (n. 5 august 1826, Istanbul, Imperiul Otoman – d. 13 septembrie 1871,^[1] Istanbul, Imperiul Otoman) a fost un faimos autor, traducător și ziarist de origine turcă din perioada Tanzimatului.

Ibrahim Șinasi s-a născut pe 5 august 1826 la Istanbul. Tatăl său și-a pierdut viața în războiul ruso-turc din 1829, devenind astfel un martir. Mama sa l-a crescut cu ajutorul apropiaților familiei preocupați să-i acorde o bună educație. S-a bucurat mai ales de protecția marelui vizir Mustafa Reșit Pașa cunoscut și sub numele de Büyük Reșit Pașa, care era un susținător al ideii de modernizare și apropiere de Occident și datorită cui va fi trimis să-și consolideze cunoștințele la Paris. Acolo a urmat studii de limbă și literatură, iar mai târziu a fost ales membru într-una dintre cele mai celebre societăți de orientalistică. În 1854 se întoarce în Istanbul, unde își va construi un renume în ramura publicistică. A murit pe 3 septembrie 1871 la Istanbul.

Ibrahim Șinasi
Ibrahim Șinasi
Date personale
Născut	5 august 1826  Istanbul, Imperiul Otoman
Decedat	13 septembrie 1871 (45 de ani)[1]  Istanbul, Imperiul Otoman
Cauza decesului	tumoare cerebrală
Cetățenie	Imperiul Otoman
Etnie	Rutuli (Caucaz)
Ocupație	poet jurnalist autor traducător scriitor dramaturg
Activitate
Limbi	limba turcă otomană

* 1827: Manoel Deodoro da Fonseca a fost un mareșal și un om politic brazilian, primul preșendinte al acestei țări (1889 - 1891). S-a născut la Vila Madalena (astăzi, Marechal Deodoro) pe 5 august 1827 și a decedat pe 23 august 1892 la Rio de Janeiro.

Datorită eroismului, vitejiei și comportamentului ireproșabil în bătălii a crescut în grad în mod rapid în cariera militară. A participat în represaliile Revoluției Praieira din provincia Pernambuco, la asediul orașului Montevideo (Uruguay și la multe lupte în Războiul Triplei Alianțe. A fost președintele statului Rio Grande do Sul. A demisionat la 23 noiembrie 1891 din funcția de președinte al Braziliei, succesorul sau fiind Floriano Peixoto.

Deodoro da Fonseca
Deodoro da Fonseca
Date personale
Născut	5 august 1827[1][2][3]  Marechal Deodoro, Brazilia
Decedat	23 august 1892 (65 de ani)[1][2][3]  Barra Mansa, Brazilia
Înmormântat	Caju Cemetery[*]
Părinți	Rosa Paulina da Fonseca[*]
Cetățenie	Brazilia
Ocupație	politician personal militar[*]
Primul President of Brazil[*]
În funcție 15 noiembrie 1889 – 23 noiembrie 1891
Precedat de	Pedro al II-lea al Braziliei
Succedat de	Floriano Peixoto[*]
Premii	Order of the Southern Cross[*]
Partid politic	IND

* 1828. Louise a Olandei (5 august 1828 – 30 martie 1871) a fost regină a Suediei și a Norvegiei, ca soție a regelui Carol al XV-lea al Suediei și Norvegiei.

Prințesa Louise s-a născut la 5 august 1828 la Haga. Tatăl ei a fost Prințul Frederick al Olandei, al doilea fiu al regelui Willem I al Țărilor de Jos și al reginei Wilhelmina a Prusiei. Mama ei a fost Prințesa Louise a Prusiei, al optulea copil al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și al reginei Louise de Mecklenburg-Strelitz.

Prințesa Louise s-a căsătorit la Stockholm cu Prințul Moștenitor Carol al Suediei și Norvegiei, fiul cel mare al regelui Oscar I al Suediei și Norvegiei și a reginei Josephine de Leuchtenbergla 19 iunie 1850 .

Căsătoria a fost aranjată pentru a oferi noii Case Bernadotte moștenitori și pentru zestrea enorma la care se așteptau; deși în realitate, zestrea a fost foarte mică. Au avut un mariaj nefericit deoarece Prințul Moștenitor a găsit-o pe Louise neatractivă și i-a fost necredincios deși ea era îndrăgostită de el. În prima perioadă a căsătoriei lor (1852–60), soțul ei a avut o relație cu doamna de onoare Josephine Sparre. Printre multele amante ale lui Carol s-au numărat actrițele Hanna Styrell (1860–69) și Elise Hwasser (1858), ultima fiind cea mai celebră actriță suedeză a epocii. Din 1869, el a avut o relație cu Wilhelmine Schröder, care era interesată de spiritism și cu care discuta probleme existențiale.

Regina Louise, 1861

A devenit regină a Suediei după decesul socrului ei la 8 iulie 1859.

A fost încoronată atât în Suedia cât și în Norvegia; Norvegia a refuzat să încoroneze două regine anterioare deoarece erau romano-catolice iar Louise a devenit prima regină de după Evul Mediu care a fost încoronată în Norvegia. A fost foarte populară în timpul vizitei ei în Norvegia.

Louise nu a fost o prințesă moștenitoare de succes și nici o regină de succes, având o personalitate timidă și liniștită, complet opusă celei a regelui. S-a spus că nu avea abilitatea de a conversa. Nu era interesată de politică în contrast cu reginele consoarte anterioare. Louise s-a ocupat de operele de caritate, a fondat câteva instituții cum ar fi Kronprinsessan Lovisas vårdanstalt för sjuka barn (Organizația de sprijin a copiilor Prințesa Moștenitoare Louise), Drottning Lovisas understödsförening (Organizația de sprijin regina Louise) și Dronning Lovisas asylum (Azilul regina Louise) în Norvegia, a tradus lucrări religioase și a sprijinit financiar activitatea de caritate.

Și-a petrecut întreaga viață ocupându-se de activitățile casnice și de finanțele familiei încercând să facă pe placul soțului. Relația ei cu regele nu s-a îmbunătățit în timp; Carol o trata cu o bunătate condescendentă și în cea mai mare parte a timpului o neglija. În cele din urmă, sănătatea ei s-a deteriorat. În 1854, singurul ei fiu a murit; nașterea a făcut-o infertilă, iar ea i-a oferit divorțul soțului ei însă acesta a refuzat.

Regina nu era interesată de îndatoririle ceremoniale și prefera viața liniștită de familie deși era interesată de modă și adesea se îmbrăca elegant. Adesea evita îndatoririle ceremoniale spunând că e bolnavă și ocazional era forțată de rege să participe; lui nu-i plăcea să se afișeze la ocaziile formale fără ea. În 1866 regele a forțat-o să deschidă expoziția de la Stockholm în locul lui. Carol era foarte atașat de fiica lor, în timp ce Louise era îngrijorată de comportamentul "ca un fiu" al fiicei lor.

Împreună cu fiica ei a luat lecții de înot de la Nancy Edberg, pioneră înotătoare. Inițial înotul nu a fost considerat potrivit pentru femei însă după ce regina și prințesa Lovisa au susținut acest sport, înotul a devenit la modă.^[2] Louise a angajat-o pe prima femeie dentist din Suedia, Rosalie Fougelberg, ca dentistul ei perosnal în 1867.

În 1870, ea și-a vizitat în Olanda mama, care va muri câteva luni mai târziu. La întoarcere și-a găsit soțul bolnav și l-a îngrijit. Îi plăcea să facă plimbări cu trăsura și în una dintre aceste plimbări s-a îmbolnăvit de pneumonie. Regina Louise a murit la 30 martie 1871 la Stockholm, la vârsta de 42 de ani. Soțul și mama lui nu au putut participa la funeralii pentru că erau bolnavi. Tatăl ei, Prințul Frederic al Țărilor de Jos, i-a supraviețuit zece ani.

Louisa și Carol au avut doi copii:

1. Prințesa Lovisa a Suediei (31 octombrie 1851 – 20 martie 1926), mai târziu regină a Danemarcei
2. Prințul Carl Oscar, Duce de Södermanland (14 decembrie 1852 – 13 martie 1854), a murit în copilărie

Louise a Olandei
Regină a Suediei și Norvegiei
Date personale
Nume la naștere	Wilhelmina Frederika Alexandrine Anna Louisa
Născută	5 august 1828 Haga, Olanda
Decedată	30 martie 1871 (42 de ani) Stockholm, Suedia
Înmormântată	Biserica Riddarholmen, Stockholm
Cauza decesului	pneumonie
Părinți	Prințul Frederic al Țărilor de Jos[1] Prințesa Louise a Prusiei
Frați și surori	Princess Marie of the Netherlands[*][1] William of the Netherlands[*] Frederik van Oranje-Nassau[*]
Căsătorită cu	Carol al XV-lea al Suediei
Copii	Lovisa, regină a Danemarcei Prințul Carl Oscar, Duce de Södermanland
Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos
Religie	Dutch Reformed Church[*]
Ocupație	traducătoare
Apartenență nobiliară
Titluri	prințesă regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Orange-Nassau (prin naștere) Casa de Bernadotte (prin căsătorie)
Domnie
Domnie	8 iulie 1859 – 30 martie 1871

* 1833: Carola, Prințesă de Vasa (Karoline Frederikke Franziska Stephanie Amalia Cecilia; 5 august 1833 – 15 decembrie 1907) a fost prințesă a Suediei prin naștere și regină a Saxoniei prin căsătoria cu Albert I al Saxoniei. A fost ultima regină a Saxoniei.

Carola de Vasa
Date personale
Nume la naștere	Karoline Friederike Franziska Stephanie Amalie Cecilie
Născută	5 august 1833 Palatul Schönbrunn, Viena
Decedată	15 decembrie 1905 (72 de ani) Dresda
Înmormântată	Catedrala Sfânta Treime din Dresda
Părinți	Gustav, Prinț de Vasa[1] Prințesa Louise Amelie de Baden[1]
Căsătorită cu	Albert I al Saxoniei
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Apartenență nobiliară
Titluri	prințesă regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp Casa de Wettin
Regină a Saxoniei
Domnie	29 octombrie 1873 – 19 iunie 1902
Predecesor	Amalie Auguste de Bavaria
Succesor	Monarhie abolită în 1918

* 1836: Anastase Stolojan (n. 5 august 1836, Craiova - d. 25 iulie 1901, București) a fost un politician român, parlamentar și ministru din partea Partidului Național-Liberal.

Anastase Stolojan s-a născut la Craiova, unde urmează și liceul. În 1863 își ia licența în drept la Paris.^[1]

Mare proprietar rural, s-a îndeletnicit de asemenea cu avocatura și publicistica.

La 14 martie 1868 a devenit primar al Craiovei, pentru ca în 1869 să facă parte din parlament, demnitate în care a fost ales fără întrerupere cel puțin până în 1896.

A deținut în mai multe ocazii funcția de ministru:

• al justiției
• ad-interim al internelor
• al agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor

Anastase Stolojan a fost căsătorit cu Olga Vrăbiescu (d. 1917). A fost tatăl Liei Anatastase Brătianu (Stolojan), căsătorită cu Vintilă I. C. Brătianu, fost prim-ministru al României (1927-1928) și bunicul lui Vintilică V. Brătianu, conducător al Partidului Liberal (1993).

Anastase Stolojan
Anastase Stolojan
Date personale
Născut	5 august 1836
Decedat	25 iulie 1901 (64 de ani)
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Ocupație	politician avocat
Membru al Camerei Deputaților a României
Partid politic	PNL
Alma mater	Universitatea din Paris

* 1838: Constantin Erbiceanu (n. 5 august 1838, Erbiceni, Iași - d. 21 martie 1913, București) a fost un autor, elenist, istoric și teolog român, membru titular (din 1899) al Academiei Române.

Numele său de familie originar a fost Ionescu, fiind fiul preotului Ioan Ionescu din satul Erbiceni. De la numele satului natal și-a lut ulterior numele sub care este cunoscut.

Studiile le-a făcut la Seminarul Socola și apoi la Facultatea de Teologie din Iași, continuând cu Facultatea de Teologie și Litere din Atena, unde a obținut doctoratul în teologie.

Nu a fost hirotonit și s-a dedicat învățământului. Astfel, pentru început, a predat istoria bisericii universale, dreptul canonic și teologia dogmatică la Seminarul Veniamin Costache din Iași. Ulterior, a predat teologia la Facultatea de Teologie din București și limba elină la Facultatea de Litere din București. În martie 1895 a fost ales decan al Facultății de Teologie din București.

Prin studiul manuscriselor grecești și editarea documentelor, Constantin Erbiceanu a avut un rol de deschizător de drumuri în studierea epocii fanariote și a istoriei bisericești din Țările Române.

A fost membru al societății culturale Junimea, membru al societăților savante de la Constantinopol, Hellenikos Philologikos Syllogos (din 1866) și Hetairia Mesaionikon Spoudon (din 1889). În 1899 a fost ales membru titular al Academiei Române.

Pianista Constanța Erbiceanu a fost fiica academicianului Constantin Erbiceanu.

Membru titular al Academiei Române

Constantin Erbiceanu
Istoricul Constantin Erbiceanu
Date personale
Născut	5 august 1838 Erbiceni, Iași, Principatul Moldovei
Decedat	21 martie 1913, (75 de ani) București, Regatul României
Părinți	Preotul Ioan Ionescu
Căsătorit cu	Aglaia Negrescu
Copii	Pianista Constanța Erbiceanu
Naționalitate	România
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	elenist, istoric și teolog
Activitate
Educație	1. Facultatea de Teologie din Iași 2. Facultatea de Teologie și Litere din Atena
Alma mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Organizație	Universitatea din București
Cunoscut pentru	Decan al Facultății de Teologie din București

* 1844 - S-a născut pictorul rus Ilia E. Repin: “Refuzul spovedaniei”, “Edecarii de peVolga”; (d.29.09.1930).

* 1850. Henri René Albert Guy de Maupassant (pronunție: [gidəmopasɑ̃]) (n. 5 august 1850 — d. 6 iulie 1893) a fost un scriitor francez din secolul al XIX-lea. Este unul dintre precursorii povestirii moderne. Ca protégé al lui Flaubert, povestirile sale sunt caracterizate de economia stilului și un dénouement (deznodământ) eficient și natural. A scris de asemenea și șase nuvele. Mai multe dintre povestirile sale descriu inutilitatea războiului și pe civilii inocenți care sunt zdrobiți în calea sa - multe se desfășoară pe perioada Războiului Franco-Prusac din anii '1870.

Unul dintre părinții povestirilor scurte și ai nuvelei, demn reprezentant al naturalismului francez, Guy de Maupassant s-a născut în ziua de 5 august 1850, la Dieppe, în Normandia atât de îndrăgită și pe care o va purta în suflet oriunde îl vor duce valurile vieții. A trăit și a scris într-o perioadă în care genul literar dominant devenise romanul, așa cum în prima jumătate a secolului al XIX-lea fusese poezia. Această deplasare spre epic este semnul unei noi orientări literare: dacă, prin definiție, lirismul este expresia eului, romanul trebuie, și este, expresia non-eului. Într-o perioadă istoricește scurtă, 1860-1890, se impune, ca o prelungire exacerbată a realis-mului lui Gustave Flaubert și a pozitivismului lui Hyppolite, Taine un nou curent literar, naturalismul. Chiar denumirea curentului, derivat de la „natura”, sugerează abordarea biologicului, primatul eredității în creionarea personajelor aflate în situații-limită. Naturalismul preia de la realism tehnica descrierii detaliate și obiective în prezentarea personajelor și a mediilor în care aceștia evoluează. Spre deosebire de realism, care pune accent pe mediul social ca element determinant, naturalismul dezvăluie aspectele sordide, sumbre, uneori chiar dezgustătoare, ale vieții. Perso-najele sunt fie alcoolici, fie criminali, târâți psihic sau fizic, în orice caz niște marginali al societății viciate. Cei mai reprezentativi exponenți ai acestui curent literar născut în Franța, sunt Emile Zola, Guy de Maupassant, Roger Martin du Gard, precum și Theodor Dreiser în Statele Unite ale Americii. Odată cu naturalismul, romanul devine o oglindă fidelă a sufletului, un tablou exact al realității vieții, departe de confesiunile unui individ sau de jocul fanteziilor sale. Ținerea sub obroc a sensibilității dezlănțuite, scrutarea riguroasă a obiectelor și obiectivelor erau la îndemâna lui Maupassant, demn urmaș al lui Flaubert. Talent mai degrabă viguros decât rafinat, fără neliniști metafizice, Maupassant nu avea mari disponibilități afective, nici idei care să-l conducă la deformarea realității; nici inima nu-i pretindea să o hrănească cu iluzii, nici spiritul nu căuta răspunsuri sau vreo demonstrație. Format sub directa îndrumare a lui Flaubert, a învățat să surprindă caracterul original și particular al lucrurilor, să aleagă expresia care scoate la iveală acest caracter. Odată format după calapodul maestrului, Maupassant s-a apucat să scrie nuvele, povestiri scurte și romane, remarcabile prin acuitatea observației și prin simplitatea frustă și robustă a stilului. În cazul lui Maupassant, nu se poate vorbi de o filozofie profundă. El țintește latura urâtă din om, mediocritatea și violența lui, egoismul lui atroce, omul puternic și viclean în funcție de temperament și condiție socială vânând plăceri și bani, satisfacerea poftelor fizice și obținerea de bunuri materiale. În evoluția personajelor sale, nici urmă de excese filo-zofice, dar nici de excludere a priori a psihologiei. Personajele sunt trupuri, dar și spirite și suflete. Maupassant nu are deloc gustul, nici aptitudinea pen-tru rafinate analize psihologice. Scriitorul zugrăvește viața la suprafața ei, sugerând, prin mișcări și acțiuni, resorturile și forțele intime ale conștiinței. La el, totul este solid și real, nimic abstract. În fond, romanul filozofic este analitic, romanul lui Maupassant este sintetic. Scriitorul debutează în anul 1880 cu un volum de versuri, de altfel singura tentativă de exprimare în notă lirică. Notorietatea o va dobândi odată cu apariția, în același an, a faimosului volum colectiv Serile de la Medan, în care este inclusă și nuvela Bulgăre de seu, o capodoperă a genului. Intriga acestei nuvele se desfășoară pe fundalul cuceririi orașului Dieppe de către prusaci, în timpul războiului franco-prusac din 1870. Elisabeth Rousset, o femeie de moravuri ușoare, poreclită Bulgăre de seu, datorită formelor sale plinuțe, scapă din mâinile unui ofițer prusac un grup de zece așa-zise persoane onorabile și respectabile, care obținuseră un permis de liberă trecere prin zona ocupată, în drum spre Le Havre din zona liberă. După ce își înfrânge sentimentele patriotice puțin desuete, ea admite să se culce cu ofițerul prusac. Numai că a doua zi, toți cei zece călători îi întorc spatele, așa că Bulgăre de seu se retrage, singură, într-un colț al diligenței, copleșită de disprețul unor ticăloși cinstiți. Experiența de soldat în războiul franco-prusac l-a determinat să-și exprime dezgustul provocat de ororile și nebunia războaielor. În perioada 1875-1891, Maupassant a publicat în jur de trei sute de nuvele, unele adevărate bijuterii. Opera lui Maupassant prezintă toate mediile sociale și toate tipologiile ce cad succesiv sub lupa lui: țărani din Normandia natală, mici burghezi normanzi și parizieni, patroni și slujbași. Pe toți îi zugrăvește fără încrâncenare, dar și fără simpatie, uneori cu o urmă de dispreț care dă narațiunii o notă ironică, pe alocuri șfichiuitoare. Câmpul experimental al scriitorului se lărgește odată cu marile romane: de la lupta fără scrupule pentru a parveni în viață, pentru bani și putere, din lumea politicii și a presei, ca în Bel-Ami, până la sondarea unor domenii mai sensibile, ca în Tare ca moartea. Către apusul vieții și al carierei s-a apropiat de fantastic, de miraculosul fiziologic și patologic. Alminterea, degradarea vizibilă a scriitorului impunea asemenea viziuni. Bel-Ami, primul mare roman al lui Maupassant, publicat în 1885, sub formă de foileton în revista pariziană Gil Blas, urmărește ascensiunea socială a lui Georges Duroy, - bărbat ambițios și seducător, bel-homme, arivist și oportunist - de la un simplu funcționar la centrala căilor ferate a regiunii de Nord, până în vârful piramidei sociale pariziene, grație amantelor și cârdășiei dintre marea finanțare, politică și presă. Pe fundalul unei politici coloniale. Maupassant descrie cu minuțiozitate legăturile dintre capital, politică și presă, dar și influența femeilor, private de activitate politică prin Codul lui Napoleon, dar care, din umbră, lucrează pentru a impune ceea ce își doresc. Satira unei societăți minate de scandaluri politice de sfârșit de secol XIX, romanul se constituie și într-o mică monografie a presei pariziene, în măsura în care Maupassant prezintă experiența personală de reporter. Așa încât ascensiunea personajului central al romanului poate fi comparată cu propria lui ascensiune. Bel-Ami respectă întru totul canoanele curentului naturalist, se circumscrie contextului geopolitic realist. De asemenea, este un roman al uceniciei prin faptul că personajul central reușește să se debaraseze de primele proiecte de viitor și să deprindă tehnica și mijloacele de realizare a unor noi aspirații. Bel-Ami este romanul care a sedus numeroși scena-riști și regizori de pe toate meridianele. Pentru a avea o idee despre simplitatea stilistică îndrăzneață prin care Maupassant contrastează complexitatea trepidantei vieți pariziene, pânza de păianjen a relațiilor interumane, decăderea nobilimii la sfârșit de secol și ascensiunea marii burghezii cu ritmul lent al unei vieți cenușii, este suficient să menționăm romanul O viață, publicat în 1883. Este povestea unei femei, pe numele ei Jeanne, presărată cu puține bucurii mărunte și nenumărate decepții, cu slăbiciuni omenești care lasă răni adânci, o viață hrănită cu speranțe încăpățânate, și care, înșelată de un soț aparținând nobilimii locale, înșelată în așteptările ei și de fiu, se dedică cu o candoare sfâșietoare nepotului sortit, poate, să-i administreze o ultimă lecție de deziluzie amarnică, în caz că moartea nu o va scuti de această ultimă lovitură. Viața Jeannei este atât de verosimilă, atât de credibilă în mediocritatea, în contextul și calitatea ei încât capătă o valoare generală: tristețea ei se subsumează tristeții nenumăratelor vieți pe care le identificăm în spatele unui caz particular. Scriitor prolific - peste 300 de nuvele și povestiri scurte, 6 romane, 3 piese de teatru, un volum de versuri și 3 volume de impresii de călătorie - Guy de Maupassant rămâne una din figurile de seamă ale literaturii franceze din secolul al XIX-lea.

Realismul lui Maupassant, cu importante contaminări naturaliste în ceea ce privește predilecția pentru patologic, monstruos, macabru, mai ales în nuvele și povestiri, se fundamentează - după exprimarea proprie - pe „viziunea cea mai complexă, mai pătrunzătoare, mai adâncă decât realitatea însăși”. Proza sa scurtă se caracterizează prin șlefuirea și concizia expresiei alese, cu deosebită siguranță, restrânsă la elementele esențiale, dând impresia simplității până la prozaism și banalitate în reprezentarea obiectiv-neutră, uneori cu accente ironice, satirice ori sarcastice, a mediului mic-burghez ori a celui funcționăresc parizian, a nobilimii mărunte ori a lumii declasaților, cu preocuparea constantă de a reliefa umanitatea oamenilor simpli.

Romanele sale, mai aproape de realism prin construcție și tematică, ilustrează darul de analist al mediilor și psihologiilor.

Romane

• 1883: Une vie ("O viață");
• 1885: Bel-Ami;
• 1887: Mont-Oriol;
• 1888: Pierre et Jean ("Pierre și Jean");
• 1889: Fort comme la mort ("Tare ca moartea");
• 1890: Notre cœur ("Inima noastră").

Proză scurtă

• 1881: La maison Tellier ("Casa Tellier");
• 1882: Mademoiselle Fifi ("Domnișoara Fifi");
• 1883: Contes de la bécasse ("Povestirile becaței");
• 1884: Les sœurs Rondoli ("Surorile Rondoli");
• 1884: Miss Harriet;
• 1884: Clair de lune ("Clar de lună");
• 1885: Toine;
• 1885: Yvette;
• 1887: Le Horla.

Traduceri

• Guy de Maupassant, Misterul, București, 1929, traducere de Eugeniu Boureanul
• Guy de Maupassant, Răzbunarea mamei, București, 1929, traducere de Eugeniu Boureanul

Guy de Maupassant
Guy de Maupassant
Date personale
Nume la naștere	Henry-René-Albert-Guy de Maupassant
Născut	5 august 1850[2][3][4][5][6][7][8][9][7][10][11][12]  Tourville-sur-Arques, Franța
Decedat	6 iulie 1893 (42 de ani)[2][3][4][5][6][7][8][9][7][10][11][12]  Passy[*], Paris, A Treia Republică Franceză
Înmormântat	Cimitirul Montparnasse
Cauza decesului	cauze naturale[*] (sifilis)
Cetățenie	Franța
Etnie	Francezi
Ocupație	povestitor[*] dramaturg jurnalist romancier[*] scriitor autor poet
Limbi	limba franceză[1]
Studii	Liceul Henri IV[*] Lycée Pierre-Corneille[*]
Mișcare/curent literar	Realism literar
Specie literară	roman
Opere semnificative	Bel-Ami[*] Boule de Suif[*]
Influențe[ascunde] Honoré de Balzac Émile Zola
Note
Premii	Vitet Prize[

* 1852. Infanta Maria das Neves a Portugaliei^[1][2] (portugheză Maria das Neves Isabel Eulália Carlota Adelaide Micaela Gabriela Rafaela Gonzaga de Paula de Assis Inès Sofia Romana, Infanta de Portugal^[2]) (n. 5 august 1852 - d. 15 februarie 1941) a fost primul copil al regelui Miguel I al Portugaliei și a soției lui Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.^[1][2] Maria a fost infantă a Portugaliei și membră a Casei de Braganza prin naștere. Până la nașterea fratelui ei Miguel, Duce de Braganza, Maria a deținut titlul de Prințesă Regală a Portugaliei. Prin căsătoria cu Alfonso Carlos de Bourbon, Duce de San Jaime, pretendent carlist la tronul Spaniei, Maria a avut titulatura de regină a Spaniei, Franței și Navarei.

Infanta Maria das Neves a Portugaliei
Ducesă de San Jaime
Date personale
Nume la naștere	Maria das Neves Isabel Eulália Carlota Adelaide Micaela Gabriela Rafaela Gonzaga de Paula de Assis Inès Sofia Romana
Născută	5 august 1852 Kleinheubach, Bavaria
Decedată	14 februarie 1941 (88 de ani) Viena, Austria
Înmormântată	Attnang-Puchheim[*]
Părinți	Miguel I al Portugaliei Prințesa Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Frați și surori	Miguel al II-lea, Duce de Braganza Infanta Adelgundes, Ducesă de Guimarães Marie Anne a Portugaliei Maria Antónia a Portugaliei Infanta Maria Tereza a Portugaliei Maria Josepha a Portugaliei
Căsătorită cu	Alfonso Carlos de Bourbon, Duce de San Jaime
Cetățenie	Portugalia
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Braganza Casa de Bourbon

* 1868: Louis René Bréhier (n. 5 august 1868, Brest – d. 13 octombrie 1951) a fost un istoric francez, specializat în studiile bizantine. A fost fratele filosofului Emile Bréhier (1876–1952).

Fost elev al Liceului din Cahors, apoi, a studiat istoria și literatura, fiind student al lui Charles Diehl. După absolvire, a fost profesor la Reims, iar în 1899, a obținut doctoratul susținând disertația Le Schisme oriental du 11^e siècle (în română Schisma Orientală din Secolul al 11-lea).

În perioada dintre 1899 și 1938, Louis Bréhier a fost profesor de istorie antică și medievală la Universitatea din Clermont-Ferrand. A fost membru al Institutului. De asemenea, a fost membru al Académie des Inscriptions et Belles-Lettres. A fost Ofițer al Legiunii de Onoare.

Cea mai cunoscută operă a lui Louis Bréhier a fost triologia Le Monde byzantin (în română: Lumea Bizantină). Specialist în iconografia bizantină, a publicat în 1924 influentul tratat intitulat L'Art byzantin (în română Arta Bizantină).

OPERE

• De Græcorum judiciorum origine (1899)
• Le Schisme oriental du 11^e siècle, 1899
• La Querelle des images, 1904
• L'Église et l'Orient au Moyen Âge : les croisades.
• Le travail historique (1908)
• L'Auvergne (1912)
• La Cathédrale de Reims. Une œuvre francaise, Paris, 1916
• L'art chrétien, son développement iconographique des origines à nos jours, 1918
• Les églises romanes
• L'homme dans la sculpture romane
• Études archéologiques : Le sarcophage des Carmes-Déchaux ; Les anciens inventaires de la cathédrale: La Bible historiée de Clermont
• Les survivances du rite impérial romain: à propos des rites shintoïstes (1920)
• L'Art byzantin, Paris, 1924
• (editor și traducător) Histoire anonyme de la première croisade, éditée et traduite par Louis Bréhier, Paris, 1924
• L'Art en France des invasions barbares à l'époque romane (1930)
• Le Monde byzantin, Paris, 1947-1950 (3 volume)
• ----Volume 1: Vie et mort de Byzance
• ----Volume 2: Les Institutions de l'Empire byzantin
• ----Volume 3: La civilisation byzantine

Louis Bréhier
Date personale
Născut	5 august 1868[3][4]  Brest, Franța[5]
Decedat	13 octombrie 1951 (83 de ani)[3][4]  Reims, Franța[6]
Frați și surori	Émile Bréhier[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	medievalist istoric profesor universitar[*] byzantinist
Activitate
Alma mater	Facultatea de Litere din Paris[*][1]
Premii	Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] Croix de guerre 1939–1945[*] Ordinul „Coroana României” în grad de comandor[*][2] Commander of the Order of St. Sava[*][2] honorary doctor of the University of Athens[*][2] Prix Charles Blanc[*] (1906) Montyon Prize[*] (1922)

* 1869: John Crepps Wickliffe Beckham, cunoscut public mai ales ca J. C. W. Beckham (n. 5 august 1869 – d. 9 ianuarie 1940) a fost cel de-al 35-lea guvernator al statului Kentucky și senator al Senatului Statelor Unite ale Americii din partea aceluiași stat Kentucky, statul său natal. Beckham a fost primul senator al statului care a fost ales prin vot direct ca urmare a votării celui de-al Șaptesprezecelea Amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii.

Descinzând dintr-o familie politică proeminentă, Beckham a fost ales ca partener al lui William Goebel în alegerile pentru guvernator din anul 1899 din partea Partidului Democrat. Goebel a pierdut atunci alegerile în favoarea republicanului William S. Taylor, dar Adunarea Generală Legislativă a statului (Kentucky General Assembly) a contestat rezultatele aducând argumente în favoarea contestării.

În timpul ambiguității politice care a urmat, un asasin necunoscut l-a împușcat pe Goebel. A doua zi, Adunarea Generală a statului a invalidat suficient de multe voturi pentru ca Goebel să câștige alegerile. Acesta a jurat credință și a fost învestit în funcție pe patul de moarte. Imediat după moartea sa, conform constituției statului Kentucky, vice-guvernatorul J. C. W. Beckham a devenit guvernator. Taylor a contestat decizia, afirmând că alegerile ar fi fost furate de către majoritatea democrată a Adunării și deci implicit de către tandemul Goebel-Beckhman. După un proces juridic, în urma căruia Beckham a ieșit câștigător, Taylor a părăsit statul pentru întotdeauna.

J. C. W. Beckham
J. C. W. Beckham fotografiat la vârsta de circa 40 de ani.
Date personale
Nume la naștere	John Crepps Wickliffe Beckham
Născut	5 august 1869[1][2]  Comitatul Nelson, Kentucky, SUA
Decedat	9 ianuarie 1940 (70 de ani)[1][2]  Louisville, SUA
Înmormântat	Frankfort Cemetery[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	politician avocat
Guvernator al statului Kentucky
În funcție 3 februarie 1900 – 10 decembrie 1907
Precedat de	William Goebel[*]
Succedat de	Augustus E. Willson[*]
Senator al Statelor Unite
Partid politic	D
Alma mater	Eastern Kentucky University[*] University of Kentucky University of Kentucky College of Law[*

* 1899: Mart Stam (n. 5 august 1899, Purmerend – d. 21 februarie 1986, Zürich) a fost un arhitect, designer de scaune și planificator urban olandez.

Stam a studiat la Școala regală pentru studii avansate din Amsterdam, pentru ca apoi să lucreze într-o firmă de arhitectură ca proiectant în 1922. În 1923, în Zurich, a fondat revista ABC Beitrage zum Bauen (Contribuții la construcții) împreună cu arhitectul Hans Schmidt, cu viitorul director al Bauhaus, comunistul elvețian Hannes Meyer, și cu rusul El Lissitzky.

În 1927, Stam a devenit unul din membrii fondatori olandezi, alături de Gerrit Rietveld și Hendrik Petrus Berlage, ai Congresului internațional al arhitecturii moderne, organizație profesională a arhitecților cunoscută sub acronimul CIAM.

Stam a fost unul din rarii arhitecții secolului 20 cu extrem de multe relații. Nu întâmplător, cariera sa s-a intersectat cu multe momente importante ale arhitecturii secolului 20, așa cum au fost designarea de mobilier la Bauhaus, expoziția din 1927 dedicată habitatului uman, Weißenhofsiedlung (Locuințele de la Weißenhof), "Van Nelle Factory", o construcție industrială din Rotterdam, realizată de Leendert van der Vlugt și Mart Stam, care a marcat un important moment al modernismului, clădirile realizate pentru proiectul caselor lui Ernst May, asocierea cu idealistica Brigadă din mai din Rusia, respectiv cu reconstruirea Germaniei după cel de-al doilea război mondial.

Mart Stam
Locuință pentru expoziția Weissenhof Estate, Stuttgart, 1927
Date personale
Născut	5 august 1899 Purmerend
Decedat	21 februarie 1986 (86 de ani)[1][2][3]  Goldach[*], Elveția
Naționalitate	Țările de Jos
Cetățenie	Regatul Țărilor de Jos  Republica de la Weimar  URSS  RDG  Elveția
Ocupație	arhitect profesor universitar[*] industrial designer[*] urbanist[*]
Activitate
Numele firmei	Weißensee Academy of Art Berlin[*

* 1900: George (Gheorghe) Fernic (n. 5 august 1900, Galați – d. 29 august 1930, Chicago^[1]) a fost un pilot, inginer constructor de avioane și inventator român.

George Fernic a devenit pasionat de aviație în anii Primului Război Mondial, având în vecinatatea sa un aerodrom militar. În 1916 a primit diplomă de observator foto-aerian și, mai târziu, în perioada 1916–17, a făcut parte din escadrila Grupului 3 Aeronautic.

În ziua de 29 august 1930, George Fernic a participat la o demonstrație aeriană, desfășurată pe aeroportul Curtiss Reynolds din Chicago, în prezența a 40.000 de spectatori. Avionul său T.10, desemnat și FT-10, „Cruisaire”, de construcție proprie, a pierdut din putere după ce unul din cilindrii motorului a explodat și bucăți de metal aruncate de explozie l-au rănit pe pilot. Avionul s-a prăbușit peste un alt avion parcat, iar George Fernic și-a pierdut viața în accident. România și-a dat seama de ceea ce pierduse și a înființat Ordinul „Virtutea Aeronautica”, pentru recompensarea celor cu merite deosebite în domeniu, iar brevetul cu numărul 1 i-a fost acordat, post-mortem, lui George Fernic. Caracteristicile avionului erau următoarele:^[2]

• Anvergura: 7,62 m
• Suprafața aripilor: 36.56 m²
• Greutatea proprie: 397 kg
• Greutatea gata de zbor: 600 kg
• Viteza maximă: 136 km/h
• Motor: Michigan Rover de 75 CP

* 1903 - S-a născut Principele Nicolae de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea fiu al regelui Ferdinand și al reginei Maria (d. 1978)

Principele Nicolae al României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Principele Nicolae al României (alternativ Nicolae Brana; n. 3 august 1903, Sinaia – d. 9 iunie 1978, Lausanne) a fost cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria, fratele mai mic al regelui Carol al II-lea şi unchi  după tată, al Majestății Sale Regale Mihai I al Romaniei. Si-a petrecut întreaga existență princiară în umbra Coroanei Regale a României, jucând un rol mai activ doar între anii 1927- 1930, când a făcut parte din Consiliul de Regenta, care conducea țara in locul regelui minor Mihai I.

Nicolae a întâmpinat cu satisfacţie întoarcerea fratelui său în ţară şi preluarea tronului României (aşa-zisa Restauraţie a lui Carol al II-lea), ceea ce i-a permis să se dedice pasiunilor sale. În decursul anilor 1930 s-a căsătorit cu Ioana Doletti, o femeie de statut social necorespunzător, ceea ce a creat un conflict cu Carol al II-lea, care a condus în cele din urmă la exilarea sa din România. A murit la vârsta de 75 de ani, departe de țară, după patru decenii de exil forțat.

* 1905 - S-a născut Wassily Leontief, economist de origine rusa, laureat al Premiului Nobel (d.05.02.1999).

* 1906: John Marcellus Huston (n. 5 august 1906, Nevada, Missouri - d. 28 august 1987, Middletown, Rhode Island) a fost un celebru regizor american de film și scenarist, laureat cu Premiul Oscar.

A regizat printre altele și renumitele filme clasice: Șoimul maltez (1941), Jungla de asfalt (1950), Comoara din Sierra Madre (1948), Key Largo (1948), Regina africană (1951), Drumul spre victorie (1981) și Onoarea familiei Prizzi (1986).

FILMOGRAFIE

James Stewart în Winning Your Wings (1942)

Ca regizor

An	Film	Nominalizări la Premiul Oscar	Oscar câștigate
1941	The Maltese Falcon	3
1942	In This Our Life
	Winning Your Wings	1
	Across the Pacific
1943	Report from the Aleutians	1
1945	The Battle of San Pietro
1946	Let There Be Light
1948	The Treasure of the Sierra Madre	4	3
	Key Largo	1	1
1949	We Were Strangers
1950	The Asphalt Jungle	4
1951	The Red Badge of Courage
	The African Queen	4	1
1952	Moulin Rouge	7	2
1953	Beat the Devil
1956	Moby Dick
1957	Heaven Knows, Mr. Allison	2
1958	The Barbarian and the Geisha
	The Roots of Heaven
1960	The Unforgiven
	The Misfits
1962	Freud: The Secret Passion	2
1963	The List of Adrian Messenger
1964	The Night of the Iguana	4	1
1966	The Bible: In the Beginning	1
1967	Reflections in a Golden Eye
	Casino Royale	1
1969	Sinful Davey
	A Walk with Love and Death
1970	The Kremlin Letter
1972	Fat City	1
	The Life and Times of Judge Roy Bean	1
1973	The Mackintosh Man
1975	The Man Who Would Be King	4
1979	Wise Blood
1980	Phobia
1981	Escape to Victory
1982	Annie	2
1984	Under the Volcano	2
1985	Prizzi's Honor	8	1
1987	The Dead	2

Scenarist

• The Storm 1930 — regizor: William Wyler (scris împreună cu Charles Logue, Langdon McCormick, Tom Reed și Wells Root)
• A House Divided 1931 — regizor: William Wyler (scris împreună cu John B. Clymer, Olive Edens și Dale Van Every)
• Murders in the Rue Morgue 1932 — regizor: Robert Florey (scris împreună cu Tom Reed și Dale Van Every)
• The Amazing Dr. Clitterhouse 1938 — regizor: Anatole Litvak (scris împreună cu John Wexley)
• Jezebel 1938 — regizor: William Wyler (scris împreună cu Clements Ripley, Abem Finkel și Robert Buckner)
• High Sierra 1941 — regizor: Raoul Walsh (scris împreună cu W.R. Burnett)
• The Maltese Falcon 1941 — regizor: Huston
• Sergeant York 1941 — regizor: Howard Hawks (scris împreună cu Abem Finkel, Harry Chandler și Howard Koch)
• The Killers 1946 — regizor: Robert Siodmak (scris împreună cu Anthony Veiller)
• Three Strangers 1946 — regizor: Jean Negulesco (scris împreună cu Howard Koch)
• The Treasure of the Sierra Madre 1948 — regizor: Huston
• Key Largo 1948 — regizor: Huston (scris împreună cu Richard Brooks)
• We Were Strangers 1949 — regizor: Huston (scris împreună cu Peter Viertel)
• The African Queen 1951 — regizor: Huston (scris împreună cu James Agee)
• Moulin Rouge 1952 — regizor: Huston (scris împreună cu Anthony Veiller)
• Beat the Devil 1953 — regizor: Huston (scris împreună cu Truman Capote)
• Moby Dick 1956 — regizor: Huston (scris împreună cu Ray Bradbury)
• Heaven Knows, Mr. Allison 1957 — regizor: Huston (scris împreună cu John Lee Mahin)
• The Night of the Iguana 1964 — regizor: Huston (scris împreună cu Anthony Veiller)
• The Man Who Would Be King 1975 — regizor: Huston (scris împreună cu Gladys Hill)
• Mr. North 1988 — regizor: Danny Huston (scris împreună cu Janet Roach și James Costigan)

Actor

Nu sunt incluse filme pe care le-a regizat

• The Cardinal (1963, regizor: Otto Preminger)
• Candy (1968, director: Christian Marquand)
• Rocky Road to Dublin (Documentar) (as Interviewee, 1968, director: Peter Lennon)
• De Sade (1969, regizor: Cy Endfield)
• Myra Breckinridge (1970, regizor: Michael Sarne)
• The Deserter (1971, regizor: Burt Kennedy)
• Man in the Wilderness (1971, regizor: Richard C. Sarafian)
• The Bridge in the Jungle (1971)
• Rufino Tamayo: The Sources of his Art (documentar) (1972, regizor: Gary Conklin)
• Battle for the Planet of the Apes (1973, regizor: J. Lee Thompson)
• Chinatown (1974, regizor: Roman Polanski)
• Breakout (1975)
• The Wind and the Lion (1975, regizor: John Milius)
• Tentacles (1977, regizor: Ovidio G. Assonitis)
• The Hobbit (1977, regizor: Arthur Rankin, Jr., Jules Bass)
• The Greatest Battle (1978, regizor: Umberto Lenzi)
• The Bermuda Triangle (1978, regizor: René Cardona, Jr.)
• Angela (1978, regizor: Boris Sagal)
• The Visitor (1979, regizor: Giulio Paradisi)
• Winter Kills (1979, regizor: William Richert)
• Head On (1980)
• The Return of the King (1980, regizor: Jules Bass, Arthur Rankin, Jr.)
• Cannery Row (1982, narator)
• A Minor Miracle (1983, regizor: Raoul Lomas)
• Notes from Under the Volcano (documentar) (în rolul său, 1984, regizor: Gary Conklin)
• Lovesick (1984, regizor: Marshall Brickman)
• The Black Cauldron (1985) Narrator
• Momo (1986, regizor: Johannes Schaaf)
• Mister Corbett's Ghost (TV) (ca Soul Collector, 1987, regizor: Danny Huston)

John Huston
Date personale
Născut	5 august 1906 Nevada, Missouri, U.S.
Decedat	28 august 1987 (81 de ani) Middletown, Rhode Island, U.S.
Înmormântat	Hollywood Forever Cemetery[*]
Cauza decesului	pneumonie
Părinți	Walter Huston Rhea Gore[*][1]
Căsătorit cu	Evelyn Keyes[*] (1946–1950) Enrica Soma[*] (1950–1969)
Copii	Danny Huston[*] Allegra Huston[*] Tony Huston[*][1] Anjelica Huston[1] Danny Huston[*][1]
Cetățenie	SUA
Religie	ateism
Ocupație	actor actor de film regizor de film scenarist producător de film scriitor actor de personaj[*]
Alma mater	Art Students League of New York[*]
Premii Oscar
Cel mai bun regizor (1949) pentru The Treasure of the Sierra Madre[*] Cel mai bun scenariu adaptat (1949) pentru The Treasure of the Sierra Madre[*]
Premii Globul de Aur
cel mai bun regizor - Motion Picture 1949 The Treasure of the Sierra Madre 1986 Onoarea familiei Prizzi Best Supporting Actor - Motion Picture 1964 The Cardinal
Alte premii
legionar al Legiunii de Merit a Statelor Unite ale Americii[*] Premiul AFI pentru întreaga carieră (1983) Medalia Campaniei Americane[*] Medalia Campaniei din Asia-Pacific[*] Medalia Victoriei în al Doilea Război Mondial[*] Premiul Oscar 1949 în film Leul de Aur 1985 în film

* 1911 - S-a născut actorul american Robert Taylor ; (“Quo vadis?”, “Ivanhoe”, “Cavalerii mesei rotunde”, “Podul Waterloo”); (d.08.06.1969).

* 1915: Helmut Paul Emil Wick (n. 5 august 1915, Mannheim, Imperiul German – d. 28 noiembrie 1940,^[1] Canalul Mânecii, Regatul Unit) a fost un aviator german care a servit în Luftwaffe în timpul celui de-al doilea război mondial.

Cu un total de 56 de victorii aeriene (din care 24 împotriva avioanelor britanice Supermarine Spitfire) în 168 de misiuni, a fost cel mai bun pilot german în timpul Bătăliei pentru Anglia (bătălie în care a avut 42 de victorii aeriene, dar în care a și murit).

Helmut Wick
Helmut Wick
Date personale
Născut	5 august 1915  Mannheim, Imperiul German
Decedat	28 noiembrie 1940 (25 de ani)[1]  Canalul Mânecii, Regatul Unit
Cauza decesului	Ucis în luptă
Cetățenie	Imperiul German[*]
Ocupație	aviator personal militar[*]
Activitate
Ramura	Luftwaffe
Gradul	maior
Bătălii / Războaie	Bătălia Franței Bătălia Angliei Al Doilea Război Mondial
Decorații și distincții
Decorații	Crucea de Fier cu Frunze de Stejar în grad de cruce[

* 1922. Marin Preda (n. 5 august 1922,^[4][5][6][7] Siliștea Gumești, Teleorman, Regatul României – d. 16 mai 1980,^[5][7] Mogoșoaia, Ilfov, RS România) a fost un scriitor român postbelic și director al editurii Cartea Românească. Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”, în anii '70. Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare.^{[necesită citare]} În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia. La momentul decesului său, Marin Preda era deputat în Marea Adunare Națională.

La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război. Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).^[9]

Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.

În septembrie 1929, învățătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care și-a dat copiii la școală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la țară, copilul participă și la treburile gospodărești (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la școală. Dar treptat-treptat, se dovedește printre elevii cei mai buni din seria sa, obținând premiul cu coroniță (scenă evocată în Moromeții).

Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viața școlarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărți și se îmbolnăvește de malarie. Învățătorul îi arată multă bunăvoință, îl ajută să termine anul școlar și-i împrumută cărți. Când nu găsește cărți noi în sat, merge să împrumute în comunele vecine: „Cum adică - exclamase odată tatăl surprins - să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieșit gălăgie mare...”. Cu rugăminți repetate și insistențe, obține de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „școala de învățători”.

Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, avându-l ca învățător pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul își va reaminti la bătrânețe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă”, dar „se descurca bine, la scris”, la o temă dată despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzațională”.

Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obținerea certificatului de absolvire a șapte clase îl susține la Școala de centru din Ciolănești (o comună la zece kilometri distanță de Siliștea-Gumești). La 18 iunie i se eliberează certificatul nr. 71 de absolvire a șapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.

În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.) Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.

În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viață transilvană vor fi evocați în „Viața ca o pradă” și în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primește o repartiție pentru o școală similară din București.

În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare și ale reprimării ei de către Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiații ardeleni și se întâlnește cu siliștenii lui stabiliți în București. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul” și în „Viața ca o pradă”.

La sfârșitul anului școlar 1940-1941 (urmat și cu ajutorul directorului școlii), susține examenul de capacitate, însă din cauza greutăților materiale se hotărăște să renunțe la școală.

În timpul verii nu mai revine în sat: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură, nefirești... N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.

În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obține viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.

În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.^[9]

În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.

În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani.^[10] Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.

Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”.

Între 1949 și 1955 scrie primul volum al romanului Moromeții, considerat ca fiind capodopera scriitorului.

Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.

În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.

În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.

Apare ediția a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viața ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.

În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. Între 1975 și 1980 locuiește în București pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.

Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.

Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut.^{[necesită citare]}

Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte.^[11][12]. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”^[13]. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.

LISTA SELECTIVĂ A OPERELOR ANTUME

• 1948 -- Întâlnirea din pământuri, roman
• 1949 -- Ana Roșculeț
• 1952 -- Desfășurarea
• 1955 -- Moromeții, roman, volumul I
• 1956 -- Ferestre întunecate
• 1959 -- Îndrăzneala
• 1963 -- Risipitorii, roman
• 1967 -- Moromeții, roman, volumul II
• 1968 -- Intrusul, roman
• 1972 -- Imposibila întoarcere, roman
• 1972 -- Marele singuratic, roman
• 1973 -- Întâlnirea din pământuri, roman (ediția a 2-a)
• 1975 -- Delirul, roman
• 1977 -- Viața ca o pradă, roman
• 1980 -- Cel mai iubit dintre pământeni, roman

Marin Preda
Scriitorul Marin Preda
Date personale
Născut	5 august 1922[4][5][6][7]  Siliștea Gumești, Teleorman, Regatul României
Decedat	16 mai 1980 (57 de ani)[5][7]  Mogoșoaia, Ilfov, RS România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	asfixia
Părinți	Tudor Călărașu și Joița Preda
Căsătorit cu	Aurora Cornu[2], Eta Wexler[3], Elena Preda
Copii	Nicolae și Alexandru
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	nuvelist, romancier, scriitor, traducător, politician comunist
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română[1]
Studii	Universitatea din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1942 - 1979
Specie literară	proză
Operă de debut	1. În 15/16 aprilie 1942 debutează cu schița „Pârlitu” în ziarul Timpul 2. În 1948 debutează cu volumul de nuvele „Întâlnirea din pământuri”
Opere semnificative	„Moromeții”, „Delirul”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Marele singuratic”, „Viața ca o pradă”
Influențe[ascunde] Albert Camus, William Faulkner, Fiodor Dostoievski
A influențat pe[ascunde] Cezar Ivănescu
Note
Premii	1. Premiul de Stat (1956) 2. Premiul Uniunii Scriitorilor (1971)
Deputat în Marea Adunare Națională
Membru corespondent al Academiei Române

* 1929: Al Alvarez (n. 5 august 1929,^[1][2][3] Londra, Anglia, Regatul Unit – d. 23 septembrie 2019^[4]) a fost un poet și un critic literar englez.

SCRIERI

• The Shaping Spirit (1958)
• The School of Donne (1961)
• The New Poetry' (1962)
• Under Pressure (1965)
• Beyond All This Fiddle (1968)
• The Savage God (1972)
• Beckett (Fontana Modern Masters, 1973)
• Hers (1974)
• Hunt (1979)
• Life After Marriage (1982)
• The Biggest Game in Town (1983)
• Feeding the Rat (1989)
• Day of Atonement (1991)
• Night (1995)
• Where Did It All Go Right? (1999)
• Poker: Bets, Bluffs, and Bad Beats (2001)
• New & Selected Poems (2002)
• The Writer's Voice (2005)
• Risky Business (2007)
• Pondlife (2013)

Al Alvarez
Al Alvarez
Date personale
Născut	5 august 1929[1][2][3]  Londra, Anglia, Regatul Unit
Decedat	23 septembrie 2019 (90 de ani)[4]
Cauza decesului	pneumonie
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	poet autor autobiograf[*] critic literar[*] scriitor
Activitate
Alma mater	Corpus Christi College[*] Hall School[

* 1930: Neil Armstrong (n. 5 august 1930,^{[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12]} Wapakoneta, SUA^[5][13] – d. 25 august 2012,^{[1][3][4][14][6][7][8][9][15][10][11][12]} Cincinnati, SUA^[16][17]) a fost un astronaut american, pilot de încercare și pilot naval, cunoscut ca fiind primul om care a pășit pe Lună.

Primul său zbor. În aceasta misiune el a executat prima andocare a două nave spațiale, împreună cu pilotul David Scott. Cea de a doua și ultima misiune spațială a lui Armstrong a fost cea de comandant al misiunii de aselenizare Apollo 11 din iulie 1969. În acest faimos "pas uriaș pentru omenire", Armstrong și Buzz Aldrin au coborât pe suprafața Lunii și au efectuat o misiune de explorare de două ore și jumătate direct pe suprafața acesteia, în costume lunare, timp în care cel de-al treilea membru al echipajului lor, Michael Collins, se afla în capsulă pe orbită în jurul Lunii. După 21 de ore și jumătate pe suprafața lunară, modulul Eagle a decolat și s-a înscris pe orbita lunară unde s-a cuplat cu modulul de comandă și serviciu pilotat de Collins.

A fost pasionat de zbor de la o vârstă fragedă și a obținut licența de pilot la vârsta de 16 ani. În 1947, Armstrong a început studiile sale în inginerie aeronautică la Universitatea Purdue cu o bursă de la US Navy.

Studiile sale au fost întrerupte în 1949, când a fost chemat să slujească în războiul din Coreea. Armstrong a zburat în 78 de misiuni de luptă în timpul acestui conflict militar. El a părăsit serviciul în 1952, și a revenit la facultate. Câțiva ani mai târziu, Armstrong s-a alăturat Comitetului Național Consultativ pentru Aeronautică (NACA), care mai târziu a devenit Administrația Națională a Aeronauticii și a Administrării Spațiului (NASA). Pentru această agenție guvernamentală a lucrat într-o serie de capacități diferite, inclusiv servind ca pilot de încercare și ca inginer. A testat mai multe aeronave de mare viteză, inclusiv X-15, care putea atinge o viteză maximă de 4.000 de mile pe oră.^[18]

La 20 iulie 1969 Neil Armstrong a făcut istorie, devenind primul om care a mers pe Lună.

Neil Armstrong
Armstrong în 1969
Date personale
Nume la naștere	Neil Alden Armstrong
Născut	5 august 1930 Wapakoneta, Ohio,
Decedat	25 august 2012 (82 de ani) Cincinnati, Ohio, S.U.A.
Înmormântat	Oceanul Atlantic
Cauza decesului	cauze naturale[*] (coronary artery bypass surgery[*])
Părinți	Stephen Koenig Armstrong[*] Viola Louise Engel[*]
Căsătorit cu	Janet Shearon[*] (28 ianuarie 1956–1994) Carol Held Knight[*] (1994–2012)
Număr de copii	3
Naționalitate	Statele Unite ale Americii
Cetățenie	SUA
Etnie	Irlandezi
Religie	protestantism
Ocupație	naval aviator[*] test pilot[*] profesor universitar[*] astronaut inginer aerospațial[*]
Astronaut NASA
Alte nume	Neil Alden Armstrong
Stare	Decedat
Ocupații anterioare	aviator naval, pilot de încercare
Alma mater	Purdue University, B.S. 1955 University of Southern California, M.S. 1970
Organizație	Tallahassee NASA Universitatea din Cincinnati
Timp în spațiu	8 zile, 14 ore, 12 minute și 30 de secunde
Selecție	Grupul NASA 1962
AEV totale	1
Timp total AEV	2 ore și 31 de minute
Misiuni	Gemini 8, Apollo 11
Emblema misiunii
Decorații

* 1937. Brian Geoffrey Marsden (5 august 1937, la Cambridge, Regatul Unit – 18 noiembrie 2010^[4] la Burlington, Massachusetts, Statele Unite ale Americii, de o boală a măduvei osoase^[5]) a fost un astronom americano-britanic; din 1978 a fost director al Minor Planet Center de la SAO situat la Cambridge în Massachusetts.

Specialist în mecanica cerească și în astrometrie, el a colectat datele asupra pozițiilor asteroizilor și cometelor și le-a calculat orbitele, deseori pornind de la informații observaționale reduse.

Marsden a ajutat la regăsirea cometelor și asteroizilor pierduți. Unii asteroizi și comete descoperite în trecut au fost „pierdute” deoarece puține date observaționale fuseseră colectate în epocă pentru a determina o orbită destul de fiabilă pentru a ști unde să fie căutate în timpul observațiilor ulterioare. Uneori, descoperirea unui nou obiect se dovedește a fi de fapt redescoperirea unui obiect considerat, până atunci, „pierdut”, ceea ce poate fi dovedit calculându-i orbita revenind în trecut și comparând pozițiile calculate cu pozițiile obiectului „pierdut” înregistrate anterior. În cazul cometelor, exercițiul este deosebit de anevoios din cauza forțelor nongravitaționale care le pot afecta orbitele (emisii de jeturi de gaze din nucleul cometei), dar Marsden s-a specializat în calculul unor asemenea forțe nongravitaționale.

A prezis cu succes reîntoarcerea în 1992 a cometei periodice „pierdute” Swift-Tuttle.

Un timp, a propus ca planeta Pluto să rămână considerată în același timp ca planetă și ca planetă minoră, alocându-i numărul de asteroid 10.000; totuși, această propunere nu i-a fost reținută. La aflarea acestui lucru, Marsden a demisionat de la conducerea Minor Planet Center (MPC), post pe care îl ocupa din 1978, rămânând totuși „director emerit”.

La 18 august 1982 a descoperit asteroidul 37556 Svyaztie împreună cu Nikolai Cernîh, la Observatorul Astrofizic din Crimeea. Numele ales de către cei doi descoperitori, Svyaztie este format (prin concatenare) din cuvântul rusesc Связь, transcris [svyaz'] / [sviaz], și cuvântul englezesc tie, ambele înseamnând „contact”, „conexiune”.^[6] Prin aceasta, ei voiau să sublinieze colaborarea și prietenia lor, care au depășit barierele naționale și politicesd

Brian G. Marsden
Date personale
Născut	5 august 1937[1]  Cambridge, Regatul Unit[2]
Decedat	18 noiembrie 2010 (73 de ani)[3][1]  Burlington[*], Middlesex, SUA
Cauza decesului	cauze naturale[*] (leucemie)
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	astronom
Activitate
Alma mater	Universitatea Yale New College[*]
Organizație	Universitatea Harvard Smithsonian Astrophysical Observatory[*]
Premii	George Van Biesbroeck Prize[*] (1989)

* 1938. Prof. Univ. Dr. Mihai Iacobescu (n. 5 august 1938) este un istoric și fost senator român în legislatura 1990-1992, cetățean de onoare al județului Suceava. În cadrul activității sale parlamentare, Mihai Iacobescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Ungaria, URSS și Republica Polonă.

Mihai Iacobescu a fost director adjunct al Muzeului de Istorie din Suceava între anii 1975-1980, perioadă în care a fost deschisă expoziția permanentă a instituției.

Mihai Iacobescu face parte din colectivul care a pus bazele Institutului Pedagogic de trei ani de la Suceava, care a devenit ulterior Universitatea Ștefan cel Mare. În cadrul acestei instituții, a fost coordonator al Catedrei de Istorie, decan al Facultății de Istorie și Geografie, prorector USV. Mihai Iacobescu a predat și a publicat cursuri de istorie modernă și contemporană universală, precum și cursuri de istoria pedagogiei și istoria dreptului.

Printre publicațiile sale se numără volume de specialitate precum Din Istoria Bucovinei, România și societatea națiunilor 1919-1929, 30 de zile în Siberia căutând arhivele Bucovinei, dar și volume de beletristică precum Îsemnări din vacanță sau Comoara de la Voroneț.

Mihai Iacobescu
Date personale
Născut	15 august 1938 (81 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	universitar[*] politician
Senator

* 1938. Rodica Popescu Bitănescu (n. 5 august 1938, Răsuceni, județul interbelic Vlașca) este o actriță română de teatru, care a jucat în numeroase comedii la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București. Este nepoata scriitorei Simona Popescu-Bitănescu.^{[necesită citare]}

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1960, la clasa profesor A. Pop Marțian.

FILMOGRAFIE

• Comedie fantastică (1975)
• Patima (1975)
• Premiera (1976)
• Iarba verde de acasă (1977)
• Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
• Burebista (1980)
• Sfârșitul nopții (1982)
• Sosesc păsările călătoare (1984)
• Zbor periculos (1984)
• Căsătorie cu repetiție (1985)
• Colierul de turcoaze (1986)
• Secretul lui Nemesis (1987)
• Miss Litoral (1991)
• Atac în bibliotecă (1993)

• Ingerasii (2008)
• Dragoste de mama (2006)
• Cuscrele (2005)
• Ministerul comediei (1999)
• Cu materialul clientului (1997)
• Harababura (1990)
• Coana Chirița (1986)
• Aripi de zăpadă (1985)

* 1939 - S-a născut Prinţesa Irene a Olandei.

• Femeia din Ursa Mare (1982)
• Am o idee (1981)
• Dumbrava minunată (1980)
• Premiul întîi (1979)
• Ciocolată cu alune (1978)
• Avocatul (1976) (TV)
• Tăticul (1974) (TV)
• Originea și evolutia vehiculelor (1973)

Rodica Popescu Bitănescu
Date personale
Născută	5 august 1938 (81 de ani) Răsuceni, județul Ilfov
Căsătorită cu	Mircea Bitănescu
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Ani de activitate	1975 - prezent
Alte premii
Ordinul Național „Serviciul Credincios”

* 1952: Alexandru Ghilduș (n. 5 august 1952, București, România) este un constructor, sculptor, pictor și decorator român.

Este doctor în domeniul arte vizuale, profesor la Universitatea Națională de Arte din București, decan al Facultății de Arte Decorative și Design, președinte al Societății Designerilor Profesioniști din România.^[1] Din 2010 este conducător de doctorat în domeniul artelor vizuale.^[2]

A intrat în atenția publică prin Memorialul Renașterii, pe numele său complet Memorialul renașterii – Glorie Eternă Eroilor și Revoluției Române din Decembrie 1989 un ansamblu monumental situat în Piața Palatului din București, ridicat în memoria victimelor Revoluției române din 1989, inaugurat la 1 august 2005.

În 1979 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Design, București, cu diplomă de specializare în design industrial cu lucrarea “Design și ambient pentru „Instalație de Nitrurare Ionică”, în colaborare cu Institutul de Fizică Atomică, București de la Măgurele.^[3]

În 2007 și-a lut doctoratul în domeniul "arte vizuale" cu lucrarea “Vocația plastică a sticlei”

Alexandru Ghilduș
Date personale
Născut	5 august 1952 (67 de ani) București, Republica Populară Română
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	constructor, sculptor, pictor, decorator
Activitate
Educație	Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”
Alma mater	Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Design, București
Lucrări remarcabile	Memorialul Renașterii

* 1954. Tudor Pendiuc (n.5 august 1954, Balș) este fostul primar al orașului Pitești. Acesta este cetățean de onoare, al orașului Kragujevac, Serbia.

Tudor Pendiuc a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 6.000.000. Euro adus Primăriei Piteşti

Tudor Pendiuc
Date personale
Născut	5 august 1954 Balș
Ocupație	politician
Primar al mun. Pitești
În funcție 1992 – 2015
Partid politic	Partidul Social Democrat

* 1955: Sorin Constantin Stragea (n. 5 august 1955) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

Sorin Constantin Stragea
Date personale
Născut	5 august 1955 (64 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
deputat
Deținător actual
Funcție asumată 2008
Circumscripția	37 Timiș, colegiul uninominal nr.7
Partid politic	Partidul Social Democrat

* 1955: Alfredo Capelli (Milano, 5 august 1855 - Napoli, 28 ianuarie 1910) a fost un matematician italian, director din 1894 al Jurnalului de Matematică. A fost implicat în studii de teoria formelor și ecuațiilor algebrice și a sistemelor liniare algebrice pe teorema care îi poartă numele, împreună cu matematicianul francez Eugène Rouché.

* 1957: Petru Ehegartner (n. 5 august 1957) este un senator român, ales în 2012.

Petru Ehegartner
Date personale
Născut	5 august 1957 (62 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
senator
Deținător actual
Funcție asumată 19 decembrie 2012
Circumscripția	37 Timiș, colegiul uninominal nr.2

* 1958: Yuli-Yoel Edelstein (în ebraică יולי-יואל אדלשטיין, n. 5 august 1958,^[1] Cernăuți, URSS) este un politician israelian, evreu născut în Bucovina, a fost președintele Knessetului (parlamentul israelian),între martie 2013- mai 2020. Începând din mai 2020 este ministrul sănătății al Israelului.

În tinerețe, în Uniunea Sovietică, a fost „refiuznik”,^[2] disident și activist sionist. În Israel, unde a reușit să emigreze în anul 1987, după o perioadă de detenție în U.R.S.S., el este deputat din partea partidului de centru-dreapta Likud, a îndeplinit în trecut funcțiile de ministru al integrării imigranților și de ministru al propagandei și pentru legăturile cu Diaspora evreiască.

Yuli-Yoel Edelstein s-a născut într-o familie de evrei din Cernăuți, în acea vreme în Uniunea Sovietică (în R.S.S Ucraineană, azi Ucraina independentă). Părinții săi, Yuri și Anita erau conferențiari la un Seminar pedagogic. În copilărie familia a ajuns la Kostroma. Tatăl, fiu al unui tată evreu și al unei mame poloneze creștine, a devenit disident, iar după 1979 s-a convertit la creștinismul ortodox sub numele Gheorghi Edelstein și a devenit preot ortodox. Până astăzi el slujește ca protoiereu în satul Karbanovo din regiunea Kostroma în Rusia.

După terminarea studiilor de liceu la Kostroma, Yuri Edelstein junior a dorit să se înscrie la Școala Înaltă de Limbi, dar nu a fost acceptat din cauza originii evreiești. A început să învețe filologie engleză la Institutul pedagogic din Kostroma, apoi din anul 1978 la facultatea de limbi străine a Institutului pedagogic din Moscova, dar a fost exclus după ce în 1979 s-a înscris pentru plecare în Israel. Cererile sale de emigrare au fost, însă, respinse în anul 1980 de către autoritățile sovietice. În aceste împrejurari, a participat la cursuri clandestine de limba ebraică și de predare a acestei limbi, inclusiv la cele ținute la Moscova de către Lev Ulanovski. Dupa emigrarea lui Ulanovski în Israel în 1979, Edelstein a participat el însuși la organizarea de cursuri ilegale ^[3] de ebraică între altele, la Moscova, Harkov și Minsk. Fiind considerat rebel și sionist, nu a fost angajat niciunde și s-a întreținut o vreme pozând ca model nud (de la brâu in sus) la un institut de artă cunoscut. În septembrie 1984 a fost arestat de KGB sub acuzația de trafic de droguri, după ce i-a fost strecurată în locuință o cantitate de opiu. În decembrie 1984 a fost condamnat la trei ani de lagăr de muncă silnică, pe care i-a ispășit în Buriatia, în apropierea Lacului Baikal. Rănit fiind în cursul muncilor, cu greu a ajuns sa fie îngrijit, și apoi tratat în spitale din Buriatia, operat la Novosibirsk apoi transferat într-o colonie de muncă silnică la Novosibirsk. După ce în timpul Perestroikăi, a fost eliberat după 2 ani și 8 luni de detenție, în iulie 1987 i s-a permis să emigreze în Israel.

În Israel, Edelstein s-a stabilit la început în așezarea Alon Shvut din zona Gush Etzion, lângă Ierusalim, ai cărui locuitori au organizat numeroase campanii pentru obținerea eliberarii sale din lagăr și plecării sale din URSS. El a urmat mai multe cursuri de pedagogie și a fost în anii 1988-1996 vicepreședintele organizației Forul Sionist de sub conducerea lui Nathan (Anatoli) Sharanski (Șciaranski), îndeplinind în continuare, funcții de conducere în câteva școli. A condus o vreme secția de noi imigranți a institutelor de studii iudaice și sioniste, create cu sprijinul lui Joint Distribution Comittee.

În alegerile din 1996 a fost ales în Knesset din partea partidului Israel ba'aliyá de sub conducerea lui Sharanski și a fost,apoi, ales și într-a doua cadență, ca unul din numai două mandate ale acestui partid, alături de Natan Sharanski. În cele din urmă amândoi au aderat, cu fracțiunea lor, la partidul Likud. Între 1996-1999 și 2001-2003 Edelstein a fost ministru al integrării imigranților în guvernele Binyamin Netanyahu și Ariel Sharon.

În 2007 a revenit în Knesset ca deputat al partidului Likud, iar în februarie 2009 a fost reales. A devenit în continuare între 2009-2013 ministrul pentru informare și Diaspora, fiind un timp scurt reponsabil și pentru radioteleviziune. La 14 martie 2013 a fost ales președinte al Knessetului în locul lui Reuven Rivlin. În anul 2015 Knessetul l-a reales în unanimitate.

Ca legislator a promovat un amendament la legea protecției animalelor, care obligă la plata cheltuielilor de înteținere și tratament veterinar etc persoanale care au abandonat animale ce se aflau în grija lor, de asemenea un amendament care permite unor persoane care nu se ocupă permanent cu reprezentarea altora, să apere cauza altor persoane în procese pentru mici litigii.

Yuli-Yoel Edelstein, care este evreu practicant al religiei, după tipicul iudaic ortodox, a locuit mulți ani la Neve Daniel, în zona Gush Etzion de lângă Ierusalim și a fost căsătorit cu Tatiana (dinaintea emigrării în Israel) cu care a avut doi copii. Tatiana Edelstein a decedat de cancer la 24 ianuarie 2014. În anul 2015 Edelstein s-a mutat la Herzlia Pituah cu noua sa parteneră de viață, Irina Nevzelin, fiica omului de afaceri Leonid Nevzelin și președinta Muzeului Casa Diasporei din Tel Aviv. Cei doi s-au logodit la începutul anului 2016.

Fratele lui Yuli-Yoel Edelstein, Mihail, trăiește la Moscova, unde este filolog și critic literar.

Yuli-Yoel Edelstein
Yuli-Yoel Edelstein
Date personale
Născut	5 august 1958 (61 de ani)[1]  Cernăuți, URSS
Părinți	Q4529848[*]
Cetățenie	URSS  Israel
Religie	iudaism
Ocupație	politician
Deputat în Knesset
Deținător actual
Funcție asumată 16 martie 2020
În funcție 3 octombrie 2019 – 16 martie 2020
În funcție 30 aprilie 2019 – 3 octombrie 2019
În funcție 31 martie 2015 – 30 aprilie 2019
În funcție 9 iulie 2014 – 31 martie 2015
Președinte al Knessetului
În funcție 18 martie 2013 – 26 martie 2020
Precedat de	Reuven Rivlin
Succedat de	Beni Gantz
Deputat în Knesset
În funcție 5 februarie 2013 – 9 iulie 2014
Ministru pentru relațiile cu Diaspora
În funcție 31 martie 2009 – 18 martie 2013
Deputat în Knesset
În funcție 24 februarie 2009 – 5 februarie 2013
În funcție 27 februarie 2007 – 24 februarie 2009
Precedat de	Dan Naveh[*]
În funcție 10 martie 2003 – 17 aprilie 2006
În funcție 17 februarie 2003 – 10 martie 2003
În funcție 7 iunie 1999 – 17 februarie 2003
Ministru pentru integrarea imigranților
În funcție 18 iunie 1996 – 6 iulie 1999
Deputat în Knesset
În funcție 17 iunie 1996 – 7 iunie 1999
Partid politic	Likud (din 2003) Israel Ba'alia[*] (1996–2003) Partidul Național Religios[*] (până în 1996)

* 1961: Dario Bonetti (n. San Zeno Naviglio, 5 august 1961) este un antrenor italian de fotbal, care în cariera de jucător a evoluat pe postul de fundaș, având două selecții în echipa națională a Italiei^[1]. Ultima dată a fost antrenorul echipei ASA Târgu Mureș.

* 1961. Ion Munteanu (n. 5 august 1961 în satul Mălăiești, Comuna Goiești, județul Dolj) este un poet, prozator și eseist român contemporan.

Ion Munteanu s-a născut în satul Mălăiești, comuna Goiești, județul Dolj. În perioada 1985-1988 a funcționat ca profesor la mai multe licee și la o școală generală din orașele Târgu-Secuiesc și Sfântu-Gheorghe, județul Covasna. Din 1989 și până în 1990 a fost încadrat corector, apoi redactor la ziarul "Cuvântul nou" din municipiul Sfântu-Gheorghe, județul Covasna. Între anii 1990 și 1994 a lucrat ca redactor la cotidianul "Cuvântul libertății" din Craiova și la "Ziua de Dolj" din același oraș. Între anii 1994-1995 a deținut funcția de sociolog la Inspectoratul de Poliție Sanitară și Medicină Preventivă, Craiova.

A absolvit cursurile Facultății de Istorie-Filosofie, secția Filosofie-Istorie, din cadrul Universității București. În 2004 a absolvit cursurile post-universitare, în cadrul Facultății de Drept "Nicolae Titulescu" din Craiova.

În anul 2005 a obținut titlul științific de doctor în filosofie, cu distincția CUM LAUDE, în cadrul Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" al Academiei Române, cu tema "Mit și filosofie în cosmologia lui Lucian Blaga", conducător științific fiind prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu. Lucrarea, cu același titlu, a fost publicată, în anul 2006, la Editura Scrisul Românesc din Craiova.

În perioada 1991-1994 a ținut cursul și seminarul de retorică juridică la Facultatea de Drept "Mihai Viteazul" din Craiova. În prezent este lector univ. dr. la Universitatea din Craiova, Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie, catedra Filosofie-Sociologie.

Din anul 2008 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat cu poezie în revista "Ramuri" din 15 septembrie 1984 (Eu sunt de-acolo), iar cu proză în revista "Luceafărul" din 30 august 1986 (Târgul curților interioare). Înainte de 1989, a mai publicat poezie în revistele "Săptămâna" din 8 martie 1985 (Cîntec), "Luceafărul" din 18 mai 1985 (Drum, Cîntecul poetului mecanic, Talpă și Poetul), "România literară", din 3 octombrie 1985 (Noapte la Cluj-Napoca, Zi obișnuită și Poem neterminat), "Ramuri", din 15 noiembrie 1985 (Paralele), "România literară" din 26 martie 1987 (Tatălui meu, rănit în Munții Tatra și Poemul Casei) ș.a. A obținut premii la festivalul de poezie "Lucian Blaga", edițiile din 1986 și 1987, de la Sebeș-Alba și la Festivalul Concurs de creație literară "Tudor Arghezi", ediția a VII-a, 1987, Târgu-Jiu. Editorial, a debutat în 1987, în volumul colectiv "Alpha '87", Editura Dacia, Cluj-Napoca, cu un grupaj de poezie intitulat Poemul casei. Antologia a fost recenzată în mai multe reviste, printre care și în "România literară": Debuturi în poezie, de Nicolae Manolescu.

După 1989, a publicat poezie, proză, eseu, articole de critică și istorie literară, filosofie și sociologie, în mai multe cotidiane și periodice, printre care: "Cuvântul nou", Sfântu-Gheorghe; "Cuvântul libertății", Craiova; "Ramuri", Craiova; "Mozaicul", Craiova; "Scrisul Românesc", Craiova; "Literatorul", București; "Autograf", Craiova; "Brâncuși", Târgu Jiu; "Argeș", Pitești; "Mileniu", Craiova; "Luceafărul", București; "Revista de studii socio-umane", Craiova; "Studii de istorie a filosofiei universale", București; "Viața Basarabiei", Chișinău; "Revista universitară de științe sociale", Craiova; "Revista de filosofie", București ș.a.

A publicat următoarele volume de poezie:

• Fluvii în flăcări, Editura Amicul casei, Craiova, 1994 (recenzii: Bucur Demetrian, Fluvii în flăcări, cotidianul "Cuvântul libertății", Craiova, din 20 februarie 1994; Ion Dobrescu, Fluvii în flăcări, cotidianul "Cuvântul libertății", Craiova, din 18 martie 1994; Ion Popescu, Ion Munteanu, între poezie și proză, revista "Brâncuși", Târgu-Jiu, nr. 4, 1995).
• Cu dragoste, vă dau vești despre mine, Editura Ramuri, Craiova, 2006 (recenzii: George Popescu, Un elegiac netemperat, revista "Mozaicul", Craiova, nr. 7-8, 2006; Emilian Mirea, Poezia înțelegerii lucrurilor și faptelor care-L compun de Dumnezeu, Revista "Scrisul Românesc", Craiova, nr. 9-10, septembrie-octombrie 2006; Petre Ciobanu, Cordialitatea itinerariului mental, revista "Ramuri", Craiova, nr. 12, decembrie 2006).
• La taină cu îngerul mut, Editura Aius, Craiova, 2007 (recenzii: Adrian Dinu Rachieru, Alți poeți din Craiova (I), revista "Convorbiri literare", Iași, nr. 6 (150), iunie 2008, Viorel Dinescu, Mărturisiri de taină, revista "Lamura", Craiova, nr. 4-5-6, 2008; Mircea Moisa, Addenda (documentar), revista "Mileniu", Craiova, nr. 51, 2008; Bucur Demetrian, Poetul și îngerul său mut, Revista "Ramuri", Craiova, nr. 6, iunie 2007; Ștefan Ungureanu, Ion Munteanu: La taină cu îngerul mut - un volum notabil, revista "Argeș", Pitești, iulie 2007; Mircea Moisa, Vocație poetică și ființă creatoare, revista "Ramuri", Craiova, nr. 7-8, iulie-august 2007; Dan Lupescu, Ion Munteanu: La taină cu îngerul mut, revista "Caligraf", Drobeta Turnu-Severin, nr. 72, august 2007; Valentin Dascălu, Jurnal de lectură: Ion Munteanu, La taină cu îngerul mut, revista "Mileniu", Craiova, nr. 46-47, 2007; Mircea Moisa, Fișe de istorie literară contemporană (II). Starea poetică și producerea textului, revista "Mileniu", Craiova, nr. 48-49, 2007).
• În această junglă prietenoasă, Editura Ramuri, Craiova, 2008 (cuvânt înainte de Ovidiu Ghidirmic, recenzii: Constantin Preda, Ion Munteanu și „Jungla prietenoasă” a Craiovei, Expresul de Sud, Craiova, nr. 408, 12 februarie 2009). Este prezent în antologia SORESCU'S CHOICE, Young Romanian poets (edited by John Fairleigh), Bloodaxe Books, Highgreen, Tarset, 2001 (note de semnal în presa românească: Ion Floricel, Selecția lui Sorescu - antologie de versuri apărută la Belfast, cotidianul "Național", București, din 20 octombrie 2003; Doina Pologea, Poeți olteni traduși în Irlanda, revista "Mozaicul", Craiova, nr. 4, 2004 ș.a.).

Proză

• Moartea plănuită a lui Leonard Antschel, proză scurtă, Editura Sburătorul, Craiova, 1995 (recenzii: Ion Popescu, Ion Munteanu, între poezie și proză, revista "Brâncuși", Târgu-Jiu, nr. 4, 1995; Oana-Mălina Negrea, Reîntâlnirea cu Ion Munteanu, Cuvântul Nou, 18 iulie 1995; Ioan Lascu, O tensiune a relațiilor..., revista "Ramuri", Craiova, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1995, Ioan Drăgan, "Duc Ardealul cu mine, în suflet", Cuvântul Nou, 1 decembrie 1995).
• Supușii regelui de ceară, roman, Editura MJM, Craiova, 2008 (recenzii: George Popescu – Ion Munteanu: magicul bine temperat, Revista "Argeș", mai 2008, nr. 443, Centrul Cultural Pitești, Ștefan Ungureanu – Timpul întâlnirilor esențiale, Revista Literatorul, 2008 Nr. 6, București (integral), Revista "Ramuri", 2008, nr. 3, Craiova (fragment), Dan Ionescu - Destrămarea apusului de ceară, Revista Scrisul Românesc, 2008, nr. 4, Craiova).

Eseistică

• Mit și filosofie în cosmologia lui Lucian Blaga, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2006 (recenzii: Aurel Pantea, Lucian Blaga – un hermeneut instaurativ, Revista "Mileniu 3", Craiova, nr. 51, 2008, Florea Miu, Blaga, între mit și realitate, revista "Scrisul Românesc", Craiova, nr. 3-4, martie-aprilie, 2006; George Popescu, O provocare a lui Blaga și o re-lectură bifrons, revista "Mozaicul", Craiova, nr. 3, 2006; Gheorghe Dănișor, Metafizica lui Lucian Blaga, revista "Ramuri", Craiova, nr. 5-6, mai-iunie, 2006; Ionel Bușe, Actualitatea filosofiei lui Lucian Blaga, revista "Mileniu", Craiova, nr. 39-40, 2006).

Ion Munteanu
Date personale
Născut	5 august 1961 Goiești, județul Dolj
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, eseist

* 1963: Mark Strong (n. Marco Giuseppe Salussolia; n. 5 august 1963,^[1][2] Londra, Anglia, Regatul Unit^[3]) este un actor britanic. Acesta a jucat în multe filme, cum ar fi Rocknrolla, Un ghem de minciuni, Kick-Ass, Mai aproape de Lună, Shazam!, 1917 și seria de filme Kingsman. Acesta s-a născut în Londra, tatăl său fiind italian, iar mama sa fiind din Austria.

Mark Strong
Date personale
Nume la naștere	Marco Giuseppe Salussolia
Născut	5 august 1963 (56 de ani)[1][2]  Londra, Anglia, Regatul Unit[3]
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	actor de film actor de voce[*] actor de teatru[*] actor de televiziune[*]
Alma mater	Royal Holloway, University of London[*] Wymondham College[*] Bristol Old Vic Theatre School[*]
Alte premii
Premiile Laurence Olivier Theatre World Award[*] (2016)

* 1965. Dorin Mateuț (n. 5 august 1965,^[1] Vad, Judeţul Cluj, România) este un fotbalist român, deținător al Ghetei de aur, în prezent retras din viața sportivă.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

Mateuț avea să-l urmeze pe Lucescu la Dinamo și va rămâne în memorie mai ales prin golurile cu FC Dundee United, care aveau să readucă echipa Dinamo București într-o primăvară europeană. Alt gol important marcat de Mateuț a fost în meciul de pe "Vasil Levski" din toamna lui 1988, când România a învins Bulgaria, reușind apoi o calificare după 20 de ani la un campionat mondial.

În sezonul 1989 - 1990 mijlocașul a înscris 4 goluri în 8 meciuri și s-a calificat cu Dinamo în semifinalele Cupei Cupelor. După 1989, Mateuț semnează un contract cu clubul de fotbal Real Zaragoza, o echipă cu tradiție în Spania.

* 1968. Marion Anne Perrine Le Pen (cunoscută sub numele de Marine Le Pen, Pronunție în franceză: /ma.ʁin lə.pɛn/; n. 5 august 1968, Neuilly-sur-Seine, Hauts-de-Seine) este o avocată și politiciană franceză. Din 16 ianuarie 2011 este președinta Frontului Național

Marine Le Pen este cea mai mică dintre cele trei fiice ale lui Jean-Marie Le Pen și a primei sale soții, Pierrette Lalanne. După terminarea facultății de Drept la Universitatea Panthéon-Assas din Paris, ea a primit diploma în 1992 și a lucrat, până în 1998, ca avocat.

Marine Le Pen a fost căsătorită din 1997 până în 2000 cu omul de afaceri Franck Chauffroy, care a activat de asemenea în partidul Frontul Național, și are din această căsătorie o fiică, Jehanne, născută în 1998, iar 1999, gemenii Louis și Mathilde. S-a recăsătorit în 2002, fiind a doua soție a lui Éric Lorio. A divorțat de acesta în 2006. Ea este în prezent este împreună cu vicepreședintele Frontului Național, Louis Aliot.^[5]

Este mătușa deputatei Marion Maréchal-Le Pen.

În 1986, în vârsta de 18 ani, a aderat la Frontul Național (FN), din 2003 și-a exercitat funcția de vice-președintele executiv al partidului. În 2011 a preluat conducerea Frontului Național de la tatăl său Jean-Marie Le Pen câștigând alegeri interne în partid cu un scor de 67.65% (11,546 de voturi).

Între anii 1992 și 1998 a fost avocată, iar în 1998 fost aleasă în calitate de consilier regional. În perioada 2008–2011 a activat în calitate de consilier municipal în Hénin-Beaumont. Din 2004 este membru al Parlamentului European din partea Franței.

A participat în campania prezidențială din 2012, plasându-se pe locul al treilea cu peste 6 milioane de voturi (17,90%).

Le Pen a fost clasată de către Time 100 printre cei mai influenți oameni din lume în 2011 și 2015^[6][7], iar în 2016 ea fost cotată ca fiind cel mai influent deputat în Parlamentul European după președintele Parlamentului European Martin Schulz^[8].

La alegerile din 2017, a candidat pentru președinția Franței și a ajuns în turul al doilea, în care a fost învinsă de Emmanuel Macron.

Marine Le Pen
Marine Le Pen (Ianuarie 2011)
Date personale
Nume la naștere	Marion Anne Perrine Le Pen[1]
Născută	5 august 1968 (51 de ani) Neuilly-sur-Seine (92) Franța
Părinți	Jean-Marie Le Pen Pierrette Lalanne[*]
Frați și surori	Marie-Caroline Le Pen[*] Yann Le Pen[*]
Căsătorită cu	Éric Iorio[*] (decembrie 2002–iunie 2006)[2] Franck Chauffroy[*] (7 iunie 1997–aprilie 2000)[2]
Copii	Q67446459[*] Mathilde Chauffroy[*] Q67446608[*]
Naționalitate	Franța
Cetățenie	Franța
Ocupație	politiciană avocată
Președinte al Frontului Național
Deținător actual
Funcție asumată 16 ianuarie 2011
Precedat de	Jean-Marie Le Pen
Deputat în Parlamentul European
Deținător actual
Funcție asumată 14 iulie 2009
În funcție 20 iulie 2004 – 13 iulie 2009
Partid politic	Frontul Național
Grup europarlamentar	Europa Națiunilor și a Libertății (ENL)
Alma mater	Universitatea Panthéon-Assas[*]
Profesie	Avocată

* 1968. Ghenadi Mitriuc (n. 5 august 1968, Agronomovca, Ungheni) este un om politic din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a (2014-2018), în cadrul fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova a candidat la funcția de deputat de pe locul 18 în lista candidaților PSRM.^[1]

Între 2007 și 2011 a fost viceprimar al orașului Ungheni, iar între 2003-2007 și 2011-2014 – consilier în consiliul orășenesc Ungheni.

Din 2002 până în prezent este președintele al clubului de volei „OLIMP-Ungheni”, triplu medaliat cu bronz, dublu medaliat cu argint la Campionatul Moldovei la Volei și o dată campioană.

Ghenadi Mitriuc
Date personale
Născut	5 august 1968 (51 de ani) Agronomovca, Ungheni, RSS Moldovenească, URSS
Cetățenie	Moldova
Ocupație	politician economist
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Deținător actual
Funcție asumată decembrie 2014
Viceprimar al orașului Ungheni
În funcție 2007 – 2011
Consilier în consiliul orășenesc Ungheni
În funcție 2011 – 2014
În funcție 2003 – 2007
Partid politic	Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Profesie	Jurist, economist

* 1972. Alessandro Aleotti, cunoscut ca J-Ax, (n. 5 august 1972,^[1][2] Milano, Italia^[1]) este un rapper italian, fost membru al formației Articolo 31. El este fratele lui Grido din grupul Gemelli Diversi. Pe 6 mai 2010, el a creat trupa 'Due di picche' împreună cu Neffa.

J-Ax
J-Ax în 2009
Date personale
Nume la naștere	Alessandro Aleotti
Născut	5 august 1972 (47 de ani) Milano, Italia[1]
Frați și surori	Grido[*]
Cetățenie	Italia
Ocupație	Rapper
Activitate
Origine	Milano, Italia
Gen muzical	Pop, Rap, EDM, Hip hop
Ani de activitate	1990-prezent
Case de discuri	EMI, Newtopia
Colaborare cu	Club Dogo, Gemelli Diversi, Marracash, Fedez, Fabio Rovazzi, Gué Pequeno

* 1973: Augustin Călin (n. 5 august 1973, Craiova, România) este un fost jucător român de fotbal.

* 1975. Ada Milea (n. 5 august 1975, Târgu Mureș) este o actriță și cântăreață română.

A absolvit Liceul „Liviu Rebreanu” din Bistrița, profilul fizică-chimie. Mai târziu, Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, actorie, cu rolul „D-na Quickly" din „Nevestele vesele din Windsor" (Shakespeare). A fost actriță la Teatrul Național din Târgu Mureș, apoi a devenit artist independent.

A realizat coloana sonoră a unor spectacole în diferite teatre:

• Teatrul Odeon: „Aventurile lui Habarnam” de Nikolai Nosov, regia Alexandru Dabija; „De ce fierbe copilul în mămăligă” de Aglaja Veteranyi, regia Radu Afrim; „Chip de foc” de Marius von Mayenburg, regia Felix Alexa; „Șefele” de Werner Schwab, regia Sorin Militaru;
• Teatrul Bulandra: „Trilogia Belgrădeană” de Bilijana Srblijanovic, regia Theodor Cristian Popescu; „Scaunele” de Eugen Ionescu, regia Felix Alexa;
• Teatrul Național din Târgu Mureș: „Eu, când vreau să fluier, fluier” de Andreea Vălean, regia Theodor Cristian Popescu; „Micul Prinț” de Antoine de Saint Exupery, regia Cornel Popescu; „Buratino” de Al. Tolstoi, regia Cornel Popescu
• Teatrul Național din Timișoara: „Crima din strada Lourcine” de E. Labiche, regia Felix Alexa;
• Teatrul Nottara: „Leonce și Lena” de Georg Buchner, regia Felix Alexa;
• Teatrul Luni de la Green Hours: „No Mom’s Land” după o fostă idee de Samuel Beckett, regia Radu Afrim; „America-știe-tot” de Nicole Duțu, regia Radu Afrim;
• Teatrul Național București – „Neînțelegerea” - Albert Camus, regia Felix Alexa.

În august 2005 a concertat pro bono (gratuit) la festivalul FânFest, Roșia Montană în cadrul campaniei „Salvați Roșia Montană”

Ada Milea
Date personale
Născută	5 august 1975 (44 de ani) Târgu Mureș, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Activitate
Origine	Târgu Mureș, România
Gen muzical	folk
Instrument(e)	Voce, chitara
Ani de activitate	1997 — prezent

* 1976: Eugen Trică (n. 5 august 1976, Craiova, România) este un fost fotbalist român, actualmente antrenor de fotbal.

* 1978: Cosmin Bărcăuan (n. 5 august 1978, Oradea, România) este un fotbalist român retras din activitate care ultima dată a evoluat la Ceahlăul Piatra Neamț. Și-a început cariera la FC Bihor și a cunoscut consacrarea la Dinamo București, alături de care a câștigat de două ori Cupa României.

* 1979: Raymond Fenny (n. 5 august 1979) este un portar ghanez care joacă pentru Gloria Buzău. A fost legitimat în Liga I la CS Gaz Metan Mediaș, dar nu a evoluat în niciun meci.

* 1980: Wayne Michael Bridge (n. 5 august 1980) este un fotbalist englez retras din activitate,^[3] care a jucat la echipe precum Southampton, Chelsea și Manchester City.

* 1981: Dalal Midhat-Talakić (nume la naștere: Midhat; n. 5 august 1981) este o cântăreață bosniacă. Ea a reprezentat Bosnia și Herțegovina la Concursul Muzical Eurovision 2016, împreună cu Deen și Ana Rucner.^[1] Ea este și membru al duo-ului R&B Erato.

Dalal Midhat-Talakić
Dalal Midhat-Talakić
Date personale
Nume la naștere	Dalal Midhat
Născută	5 august 1981 (38 de ani) Sarajevo, Bosnia și Herțegovina
Cetățenie	Bosnia și Herțegovina
Ocupație	cântăreață cantautoare
Activitate
Alte nume	Dalal   Dalal Midhat
Gen muzical	R&B   pop
Colaborare cu	Erato   Deen   Ana Rucner

* 1983: Gláuber Leandro Honorato Berti sau Gláuber (n. 5 august 1983 în São José do Rio Preto) este un fotbalist brazilian care joacă pe postul de fundaș central pentru echipa de fotbal Columbus Crew.

* 1983. Anca Măroiu (nume de fată Anca Băcioiu, n. 5 august 1983, Craiova) este o scrimeră română specializată pe spadă. Este dublă campioană mondială pe echipe (2010 și 2011), vicecampioană europeană la individual în 2012 și de trei ori campioană europeană pe echipe (2006, 2009 și 2011).

Măroiu a practicat mai întâi gimnastica, dar era deja prea înaltă în clasa a patra.^[1] A început scrima cu antrenorul Nicolae Mihăilescu, apoi Mircea Alecu. Având un temperament combativ, a ales spada de la început pentru că era arma de duel.^[2] La vârsta de 14 ani a fost selecționată la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor pentru spadă din cadrul Liceului cu program sportiv „Petrache Trișcu” din Craiova, sub conducerea maestrului Dan Podeanu.

În anul 2002 a câștigat medalia de bronz pe echipe la Campionatul European pentru juniori de la Conegliano. La Campionatul European din 2006 de la İzmir, a ajuns în semifinală, unde a fost învinsă cu scorul 8–15 de nemțoaica Claudia Bokel, și s-a mulțumit de bronzul.^[3] La proba pe echipe delegația României a trecut pe rând de Cehia, Estonia și Rusia, întâlnind echipa Ungariei în finală. S-au impus la o tușă, aducând României primul titlu continental din istoria la spadă pe echipe.^[4] Au urmat două medalii de aur la Campionatele Europene în 2009 și în 2011.

Împreună cu Ana Maria Brânză, Loredana Dinu și Simona Gherman, Măroiu a câștigat medalia de aur pe echipe la Campionatul Mondial din 2010 de la Paris, după ce au trecut de Germania. În anul următor, la Campionatul Mondial de la Catania, Măroiu a ajuns în semifinală, dar a pierdut la prioritate în dauna chinezoaicei Li Na și a rămas cu o medalie de bronz. La proba pe echipe România a izbutit să cucerească al doilea titlu mondial la rând, învingând China în finală.^[5]

A participat la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra. A trecut succesiv de ucraineanca Olena Krîvîțka și de rusoaica Anna Sivkova, dar s-a oprit în sferturile de finală în fața lui Shin A-lam din Coreea de Sud. La proba pe echipe, România, mare favorită, a suferit o înfrângere surpriză, fiind învinsă în primul tur de către Coreea de Sud și terminând pe locul șase. După acest eșec, Măroiu, Simona Gherman și Loredana Dinu au decis să iau o pauză în carieră.^[6]

La începutul anului 2015 a anunțat că revine la scrimă.

* 1983. Dumitru Popovici (n. 5 august 1983) este un fotbalist moldovean care joacă pentru clubul de fotbal Dacia Chișinău.

Popovici a jucat în prima rundă a Cupei UEFA Intertoto la echipa Tiligul Tiraspol împotriva echipei Pogoń Szczecin pe 18 iunie 2005. A jucat și în naționala de tineret a Moldovei.

Popovici a jucat în în Liga Campionilor Asiei în 2007 pentru echipa arabă Al-Ittihad (Aleppo) 

* 1985. Salomon Kalou (n. 5 august 1985,^[5] Oumé, Coasta de Fildeș) este un jucător de fotbal ivorian, care în prezent joacă pentru Hertha BSC și anterior a jucat pentru clubul olandez Feyenoord Rotterdam și pentru Chelsea FC.Pe data de 7 iulie 2012 Kalou a fost anunțat oficial în lotul echipei franceze Lille , unde a primit numărul 8 după plecarea lui Hazard la Chelsea.

* 1988: Danilo Ezequiel Carando (n. 5 august 1988, Argentina) este un fotbalist argentinian care evoluează în prezent la Liga de Loja.

 * 1989: Adina Salaoru (n. 5 august 1989, Miercurea Ciuc, România^[1]) este o jucătoare de volei din România care evoluează pentru clubul CSM Volei Alba Blaj^[2][3]. Salaoru este căpitanul echipei naționale de volei a României.

Voleibalista Adina Salaoru a participat la Jocurile Europene din 2015 și la Campionatul European de Volei Feminin din 2015.

Adina Salaoru a fost declarată Cetățean de onoare al orașului Blaj în aprilie 2017.

* 1992. Estavana Polman (n. 5 august 1992, în Arnhem)^[3][4] este o handbalistă olandeză care joacă pentru clubul danez Team Esbjerg și pentru echipa națională a Olandei.^[5][6] Handbalista evoluează pe postul de centru.

Polman a făcut parte din echipa națională a Olandei care a terminat pe locul patru la Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro, fiind învinsă în meciul pentru medalia de bronz de echipa Norvegiei, cu scorul de 36-26

* 1994. Lucia (n. Lucia-Maria Popescu pe 5 august 1994 în București) este o cântăreață română de muzică pop-soul. Ea și-a făcut debutul în februarie 2012 prin intermediul unei preluări a piesei „Silence” în original de The MOOoD.^[1] Versiunea sa a cântecului a depășit 11 milioane de vizualizări pe YouTube [1], iar muzica Luciei a fost intens comentată de site-urile de specialitate din România.^[2][3][4]

În iunie 2012, Lucia a fost preluată de agenția de management muzical Global Music Management, recent redenumită Global Records [2], care se ocupă și de managementul artistei Inna.^[5][6][7] În august 2012, artista a susținut primul ei concert și a reprezentat muzica românească, pe o scenă dedicată în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului Summer Well.^[8][9][10]

Cel de-al doilea single al său, numit „Me Over You” [3], a apărut tot în luna august și a beneficiat de un videoclip filmat în regia lui Radu Aldea.^[11][12] Stilul interpretativ al Luciei a fost comparat cu cel unor cântărețe precum Adele sau Regina Spektor.^[13][14]

Lucia este și o susținătoare a proiectelor caritabile, iar în 2012 a cântat în cadrul a două astfel de evenimente: Gala Persoanelor cu Dizabilități, organizată pe 27 noiembrie de către ActiveWatch și Fundația Motivation România, în Studioul 3 al TVR,^[15][16][17] și concertul caritabil UNICEF, ce a avut loc pe 17 decembrie și unde a cântat, alături de Smiley și Vunk, pentru copiii vulnerabili din România.^[18][19][20]

Lucia a lansat albumul ei de debut : Silence pe 6 noiembrie 2015 .

Single-uri

• Silence
• Me Over You
• Hide (Like Stars)

Lucia
Date personale
Nume la naștere	Lucia - Maria Popescu
Născută	5 august 1994 (25 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	Cântăreață
Activitate
Alte nume	Lucia
Origine	română
Gen muzical	Pop, soul
Instrument(e)	Pian
Ani de activitate	2012 – prezent
Case de discuri	Global Records

* 1997: Olivia Hastings Holt^[2] (n. 5 august 1997) este o actriță, cântăreață și model americană. Ea este cel mai bine cunoscută pentru interpretarea personajului Kim Crawford în serialul de la Disney XD, Bătăușii Wasabi, și pentru rolul său în filmul original de la Disney Channel, Fată contra monstru. În prezent, Holt o interpretează pe Lindy Watson în serialul original de la Disney Channel Nu-i vina mea!.

Holt s-a născut în Germantown, Tennessee, părinții ei fiind Mark și Kim Holt. Ea are o soră mai mare, Morgan (n. 27 decembrie 1990)^[3][4] și un frate mai mic numit Cade (n. 16 iulie 2001).^[5][6] La vârsta de trei ani, familia sa s-a mutat în Nesbit, Mississippi, unde Holt a crescut după ce a trăit puțin timp în Memphis, Tennessee. Holt a fost pasionată dintotdeauna de gimnastică și majorete, și în prezent apare în serialul original de la Disney Channel, Nu-i vina mea!.

Ea locuiește în prezent în Los Angeles, California cu familia sa^[7] și merge la o școală de culinărie.

Holt și-a început cariera ca actriță când a început să joace în producții teatrale locale.^[9] Ea a apărut în diferite reclame, incluzând cele pentru Hasbro, Kidz Bop 14, Mattel, păpușile Bratz,^[10] Littlest Pet Shop, și producte Girl Gourmet.^[11]

Holt a audiționat pentru serialul despre arte marțiale, Bătăușii Wasabi de la Disney XD, care a avut premiera în 2011. Exersându-și abilitățile în gimnastică, ea a primit un telefon de la producătorii serialului și s-a alăturat distribuției tot în același an. Ea a interpretat personajul Kim Crawford în serial din 2011 până în 2014. Holt a apărut și în filmul original de la Disney Channel, Fată contra monstru. Ea a interpretat personajul principal, Skylar Lewis, o fată adolescentă care descoperă că părinții ei sunt vânători de monștrii, iar ea le este moștenitoare. Filmul a avut premiera în Statele Unite în 2012.^[12] Ea a înregistrat trei cântece pentru film, care au fost lansate ca parte a benzii sonore Make Your Mark: Ultimate Playlist. De asemenea, ea a înregistrat propria sa versiune a cântecului „Winter Wonderland” pentru albumul Disney Channel Holiday Playlist în 2012.

În prezent, Holt joacă în serialul original de la Disney Channel, Nu-i vina mea!, împreună cu Austin North, Piper Curda, Sarah Gilman și Peyton Clark. Producția pentru serial a început în 2013, iar el a avut premiera în 2014.

Pe data de 7 octombrie 2014, Holt a anunțat că a semnat un contract de înregistrări cu Hollywood Records.

Olivia Holt
Holt la premiera filmului The Lone Ranger în iulie 2013
Date personale
Nume la naștere	Olivia Hastings Holt
Născută	5 august 1997 (22 de ani) Germantown, Tennessee, SUA
Cetățenie	SUA
Etnie	Swedish American[*]
Ocupație	Actriță, cântăreață, model
Activitate
Gen muzical	Pop, soul[1]
Instrument(e)	Vocale
Ani de activitate	2009–prezent
Case de discuri	Hollywood Records