1. /20 AUGUST 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente; Nașteri
Evenimente
· 636: Are loc bătălia de la Yarmouk in care invadatorii arabi condusi de Khalid ibn al-Walid, infrang fortele Imperiului Bizantin si ocupa Siria şi Palestina, marcând primul mare val al cuceririlor musulmane si înaintarea rapidă a Islamului în afara peninsulei Arabia.
Mișcările trupelor bizantine și musulmane din septembrie 365 înainte de Bătălia de la Yarmuk - foto: ro.wikipedia.org
Bătălia de la Yarmuk a fost o luptă dată între Imperiul Bizantin și Califatul Rashidun în perioada 15–20 august 636, lângă râul Yarmuk în Siria. Lupta s-a terminat cu victoria arabilor care erau în număr mic față de bizantini. Se pare că o furtună de nisip s-a abătut ca din senin asupra bizantinilor, orbindu-i și provocând înfrângerea acestora.
· 917: In bătălia de la Acheloos, ţarul Simeon I al Bulgariei infrange decisiv o armata bizantina.
The Bulgarian victory at Anchialos, Madrid Skylitzes – foto: en.wikipedia.org
În anul 917, o armată extrem de puternică bizantină, condusă de Leon Phokas cel Batran, fiul lui Nichifor Fokas, a invadat Bulgaria, însoțit de marina bizantină sub comanda lui Romanos Lekapenos, care a atacat porturile bulgare la Marea Neagră. In drum spre Mesembria ( Nesebar), în asteptarea trupelor transportate pe mare, forțele lui Phokas au oprit să se odihnească lângă râul Acheloos. Tarul bulgar Simeon s-au grăbit să intercepteze bizantinii, și i-a atacat de pe dealurile din apropiere în timp ce ei se odihneau dezorganizat. În timpul bataliei care a urmat si care a fost una dintre cele mai mari din istoria medievală, bulgarii au distrus complet oastea bizantinilor și au ucis mulți dintre comandanții lor. Phokas a reușit să fugă în Mesembria. Zeci de ani mai tarziu, Leon Diaconul scria că “grămezi de oase pot fi văzute astăzi la raul Acheloos , unde armata a fugit rusinos“.
· 1000: Întemeierea statului maghiar de Sfântul Ștefan. Astăzi, sărbătorită ca zi națională în Ungaria. Ștefan I al Ungariei (în maghiară Szent István király „sfântul rege Ștefan”) (n. 969, cu numele de Vajk la Strigoniu (Esztergom) – d. 15 august 1038, Székesfehérvár (lat. Alba Regia), a fost membru al Casei Arpadiene, fiul lui regelui Géza, care începuse să integreze Ungaria în Europa creștină occidentală. Învățătorul tânărului Vajk a fost Adalbert, episcopul de Praga. El i-a influențat pe Géza (încă păgân) și pe Sarolt (provenită dintr-o familie creștină de rit bizantin), să treacă la crestinism, împreună cu copiii lor. Vajk a fost botezat în 994 (sau cândva între 994 și 996) de acest episcop la Esztergom și a primit numele primului martir, Sfântul Ștefan. Ștefan s-a căsătorit în 995 cu Ghizela de Bavaria, sora împăratului Henric al II-lea si a devenit rege al Ungariei după ce l-a învins unchiul său păgân Koppány, care de asemenea pretindea tronul. După consolidarea puterii lui ca principe, Ștefan a început creștinarea țării și l-a trimis pe călugărul benedictin Asztrik la Roma cu misiunea de a obține binecuvântarea Papei și coroana regală. Conform tradiției, Papa Silvestru al II-lea i-ar fi trimis o coroană de aur cu nestemate, iar în ianuarie 1001 o scrisoare de binecuvântare, prin care îl recunoștea oficial ca rege creștin al Ungariei. „Sfânta coroană a Ungariei”, cunoscută drept Coroana Sfântului Ștefan, este o lucrare artistică realizată ulterior, în mai multe faze, în secolele XI-XIII. Tot Papa Silvestru i-a dat celui pe care ungurii aveau să-l numească Sfântul Ştefan, puteri depline. Fostul print păgân Vajk a poruncit ca supuşii săi să plătească o taxă Bisericii, iar la fiecare zece sate să se construiască o biserică şi să fie întreţinut un preot care să slujească în noul lăcaş. Tot el a donat domenii episcopatelor şi mănăstirilor şi a interzis căsătoriile între ungurii creştinaţi şi cei care mai practicau religia lor originară. Au fost chemaţi călugări străini care să predea latina şi să-i înveţe pe unguri agricultura, iar ungurii au abandonat alfabetul scrierii lor originare, compus din caractere asemănătoare runelor, şi au adoptat grafia latină. Stefan a initiat reforme radicale pentru a moderniza a Ungaria dupa modelul occidental. Țara a trecut la utilizarea in documentele oficiale a limbii latine. De fapt, latina a fost limbă oficială în teritoriile locuite de unguri din perioada Sfântului Ştefan până în anul 1844. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă.
Ștefan I al Ungariei - foto: ro.wikipedia.org
· 1083: Primul rege al Ungariei, Ștefan I, a fost canonizat de papa Grigore al VII-lea. Stefan I al Ungariei, (în maghiara Szent István király „sfântul rege Ştefan”) (n. in anul 975 la Strigoniu (Esztergom – d. 15 august 1038) , membru al Casei Arpadiene, a fost considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creştin al maghiarilor. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică şi în Biserica Ortodoxă.
· 1308: Papa Clement al V-lea il absolva de acuzatia de erezie pe Jacques de Molay, ultimul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri care fusese deja ars pe rug. Jacques de Molay, născut între 1244 și 1249 și mort la 18 martie 1314, a fost ultimul Mare Maestru al Ordinului Templului. In 1307 a fost arestat la Paris la ordinele regelui Filip cel Frumos, care a acuzat templierii de erezie și de practici obscene. În urma unui proces neechitabil, Jacques de Molay a fost condamnat la moarte și ars pe rug in martie 1314. Sfârșitul dramatic al lui Jacques de Molay a inspirat legende și ficțiuni mai ales în jurul blestemului pe care l-ar fi lansat împotriva lui Filip cel Frumos si a papei Clement al V-lea.
Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare – foto: historia.ro
Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial.
· 1741: Exploratorul danez Jonas Vitus Behring, aflat in serviciul Rusiei, a descoperit Alaska. Acest teritoriu avea sa devina cel de-al 49-lea stat american în anul 1959.
Harta Statelor Unite cu statul Alaska indicat – foto: ro.wikipedia.org
Bering a pornit într-o expediţie către America de Nord în 1741, în cadrul căreia a cercetat sudul peninsulei Alaska, insula Kodiak, Muntele Saint Elias, insula Kayak. A doua corabie, sub comanda lui Aleksei Chirikov, a descoperit ţărmul de nord-vest al SUA (arhipelagul Alexandru, numit astfel în cinstea ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei). La întoarcere, Bering a explorat insulele Aleutine, murind pe una din acele insule, care îi poartă astăzi numele.
· 1749: A început domnia fanariotă a lui Constantin Racoviţă în Moldova. Constantin Racoviță, a fost domn în Moldova: 31 august 1749 – 3 iulie 1753 și c. 29 februarie 1756 – 14 martie 1757 și în Țara Românească: iulie 1753 – c. 28 februarie 1756 și 9 martie 1763 – 28 ianuarie/8 februarie 1764. Era fiul lui Mihai Racoviță, iar tronul l-a câștigat cu ajutorul grecilor, care i-au fost și tovarăși de domnie, întocmai ca și tatălui său. Birurile apăsătoare ale nesătulului domn și abuzurile grecilor, au provocat o mișcare de nemulțumire, dar fără efect durabil. A murit la București în 1764, din cauza unui ospăț prea îmbelșugat.
* 1839: A fost înfiintata, de catre studentii români aflati la studii la Paris, “Societatea pentru învatatura poporului român”, care a contribuit la dezvoltarea constiintei nationale românesti.
· 1856: A fost inaugurata actuala sala a Teatrului Mare (Bolsoi), din Moscova, cu peste 2000 de locuri.
· 1858: Charles Darwin publica Teoria evoluției prin selecție naturală în revista Proceedings of the Linnean Society of London. În anul 1858, Darwin primise o scrisoare din partea naturalistului Alfred Russel Wallace. Observațiile pe care acesta le formulase, călătorind prin America de Nord, referitoare la ereditate și transformarea proprietăților printre specii, l-au facut pe Darwin să grăbească finalizarea teoriei evoluției. Câteva luni mai târziu, atât Alfred Russell Wallace cât și Chales Darwin s-au prezientat la Linnean Society pentru atestarea Teoriei evoluției. Consiliul acestei societati a decis asupra întâietății formulării teoriei și astfel Charles Darwin a fost considerat părintele Teoriei evoluției.
· 1866: Președintele Andrew Johnson declară oficial Războiului Civil American încheiat.
Andrew Johnson – foto: ro.wikipedia.org
Andrew Johnson (n. 29 decembrie 1808 – d. 31 iulie 1875) a fost cel de-al șaisprezecelea vicepreședinte (1865) și cel de-al șaptesprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii (1865 – 1869), succedând la președinția Statelor Unite după asasinarea celui de-al șaiprezecelea președinte american, Abraham Lincoln.
Poster al campaniei prezidențiale din noiembrie 1864 prezentând pe Abraham Lincoln și Andrew Johnson – foto: ro.wikipedia.org
Johnson a fost președinte în timpul Reconstrucției care a urmat Războiului Civil American. Din cauza numeroaselor sale acte de tratare extrem de îngăduitoare a rebelilor înfrânți, precum și a respingerii prin veto a proiectelor de lege privind schimbarea drepturile civile, a fost pus în situația de a avea o lungă dispută amară cu republicanii din Congresul SUA ducând, în final, la judecarea sa în Congress (în engleză, „impeachment”) în 1868, devenind astfel primul președinte judecat de Congress. A fost achitat de acuzațiile aduse cu doar un singur vot în cadrul Senatului.
· 1884: A aparut importantul cotidian romanesc , “Universul”. Primul director: Luigi Cazzavillan.
Titlul ziarului Universul, 1940 – foto: ro.wikipedia.org
Universul a fost unul dintre primele cotidiene de informație românești, care apărea la București. A fost fondat la 20 august 1884 de către Luigi Cazzavillan, un jurnalist italian venit în Vechiul Regat al României din anul 1877, în calitate de corespondent de război. Ziarul a apărut în două etape, cu o pauză în Primul Război Mondial, și anume 20 august 1884-5 noiembrie 1916 și 31 noiembrie 1918-20 iulie 1953
· 1902: A avut loc primul meci de fotbal în România, la Timişoara, între echipele oraşelor Timişoara şi Lugoj.
· 1940: Lev Troţki (Lev Davidovici Bronstein), figură proeminentă a revoluţiei din 1905 – 1907 şi din 1917, creatorul Armatei Roşii şi tovarăş al lui Lenin în revoluţia bolşevică din Rusia, este ranit grav la ordinul lui Stalin de către agentul Moscovei, Ramon Mercader si moare a doua zi în Mexic ; (n.7 noiembrie 1879, stil nou) Este autorul volumelor „Revoluţia trădată” şi „Stalin”, ambele lucrări antistaliniste ; (n.26.10.1879).
Trotsky with American comrades, including Harry DeBoer (left) in Mexico, shortly before his assassination, 1940 – foto: en.wikipedia.org
Lev Davidovici Troțki (n. 26 octombrie 1879 (S.N. 7 noiembrie) – d. 21 august 1940), născut Léiba sau Leib Bronștéin, a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator și prim comandant al Armatei Roșii și Comisar al poporului pentru apărare. A fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Troțki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de troțkism.
· 1940: Prim-ministrul britanic Winston Churchill ține al patrulea din faimoasele sale discursuri din timpul războiului, conținând fraza: "Niciodată atâția oameni nu au datorat atât de mult unui număr atât de mic de semeni ai lor”, referindu-se la piloții din Royal Air Force.
· 1941: Al Doilea Război Mondial: Începe asediul german asupra oraşului Leningrad.
Leningraders on Nevsky Prospect during the siege, 1942 – foto: en.wikipedia.org
Asediul Leningradului a fost asediul german al orașului simbol al Uniunii Sovietice, Leningrad (azi Sankt Petersburg) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Planul german a primit numele de cod Operation Nordlicht („Operațiunea Aurora boreală”). Asediul a durat de la 8 septembrie 1941 până la 27 ianuarie 1944. A fost unul dintre cele mai sângeroase asedii din istoria lumii: Numărul total al rușilor (militari și civili) care și-au pierdut viața este mai mare decât numărul soldaților americani și britanici la un loc pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial.
· 1944: Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia pentru România cu o ofensivă majoră a Uniunii Sovietice. După 23 august, România va ieși din război de partea Axei și va trece de partea Aliaților.
Operațiunea Iași-Chișinău
Parte a luptelor de pe Frontul de Răsărit al celui de-al Doilea Război Mondial. Situația frontului din Moldova în august 1944 – foto: ro.wikipedia.orgOperațiunea Iași-Chișinău, cunoscută în literatura de specialitate și ca Bătălia pentru România sau ca A Doua Ofensivă Iași-Chișinău, se referă la luptele din răsăritul României dintre Armata Roșie și aliații germano-români de la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944. Obiectivul ofensivei sovietice a Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainean era distrugerea Grupului de Armate Sud (în cadrul căruia luptau forțe germane și române) și să ocupe România. Operațiunea s-a încheiat cu pierderi de ambele părți, modificarea liniei frontului, coroborată cu ieșirea României din război (23 august 1944) de partea Axei și trecerea ulterioară de partea Aliaților.
Forţele române pe frontul de vest – foto: ro.wikipedia.org
România după Al Doilea Război Mondial. Teritoriile pierdute sunt marcate cu verde crud – foto: ro.wikipedia.org
· 1968 - Invazia Cehoslovaciei - Forțe militare ale Tratatului de la Varşovia (cu exceptia Romaniei, respectiv Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria) au invadat Cehoslovacia, punând capăt perioadei de liberalizare a regimului comunist din aceasta tara, cunoscută sub numele de “Primăvara de la Praga”.
Primăvara de la Praga a fost o perioadă de libertate politică din Cehoslovacia, care a început în primăvara anului 1968, atunci când a venit la putere Alexander Dubček și a durat până în 20 august, același an, când Uniunea Sovietică și aliații săi din Pactul de la Varșovia (cu excepția notabilă a României) au invadat țara
Alexander Dubcek (în primul rând, față stânga), în 1968, într-o vizită în România. În mijloc se află Ludvík Svoboda, precum și Nicolae Ceaușescu (dreapta față). Nicolae Ceaușescu a devenit celebru pentru că a condamnat vehement invazia din Cehoslovacia a Pactului de la Varșovia – foto: ro.wikipedia.org
În noaptea de 20-21 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 și 600.000 de soldați). Pe durata atacului armat, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți. Alexander Dubček a cerut populației să nu opună rezistență armată. El a fost arestat și dus la Moscova (împreună cu alți membri de partid susținători) într-un avion militar sovietic. Ocupația a provocat un val masiv de emigrație (estimat la 70.000 de oameni, imediat, și 300.000, în total), în general, oameni cu o înaltă calificare tehnică, cărora țările vestice le-au permis șederea și unde s-au integrat fără probleme.
În noaptea invaziei ‘Prezidiumul Cehoslovac’ a declarat că trupele invadatoare au intrat în țară fără cunoștința Cehoslovaciei. Imediat după intervenție, a fost convocat în secret al 14-lea congres de partid și aici s-a subliniat faptul că nimeni nu a cerut intervenția. Cu toate acestea ziarele centrale sovietice au publicat o cerere nesemnată, care se pretindea că ar fi fost trimisă de Cehoslovacia prin care s-ar fi solicitat “asistență imediată, inclusiv armată“.
· 1968 - Pe poarta uzinei de la Colibaşi (Piteşti) a ieşit primul autoturism românesc, Dacia 1100.
Nicolae Ceauşescu la bordul primului automobil Dacia 1100 – foto: ro.wikipedia.org
Dacia 1100 a fost primul model de autoturism produs de producătorul român de automobile Dacia S.A.. Modelul a fost comercializat între anii 1968 și 1971 și a fost un model intermediar până la intrarea în producție a modelului 1300.
Dacia 1100 era bazată pe Renault 8, o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu. Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze. Viteză maximă: 138 km/h, motor de 46 CP. În realitate, Nicolae Ceaușescu a primit modelul cu nr. 75. Ar fi fost un risc prea mare pentru conducerea Uzinei să dăruiască primul automobil.
* 1970 - A avut loc vizita lui Nicolae Ceaușescu în URSS unde participă la Moscova la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varșovia.
· 1975 - NASA a lansat sondă spațială Viking 1, către Marte.
Viking 1 – foto: ro.wikipedia.org
Viking 1 este prima din cele două sonde spaţiale NASA din Programul Viking. A fost lansată pe 20 august 1975 şi a ajuns pe orbita marţiană la 19 iunie 1976. A fost prima navă spaţială care a coborât cu succes pe planeta Marte şi şi-a îndeplinit misiunea sa, deţinând până pe 19 mai 2010 şi recordul celei mai lungi misiuni marţiene la sol cu un total de 6 ani şi 116 zile (de la amartizare până la oprirea misiunii la suprafaţă, timpul terestru).
Viking 1 – foto: ro.wikipedia.org
Viking 1 a fost lansată de la Centrul Spaţial Kennedy, Cap Canaveral pe 20 august 1975, cu ajutorul unei rachete Titan III suplimentată cu o treaptă Centaur. A ajuns în apropierea planetei Marte pe 19 iunie 1976. La început nava s-a amplasat pe o orbită eliptică sincronă în jurul planetei, având o periadă de revoluţie de 24,66 ore, un apocentru de 33000 km şi un pericentru de 1513 km. În timpul primei luni s-a căutat un loc de amartizare pentru modulul de amartizare aflat la bordul navei Viking 1, care era planificată iniţial pentru 4 iulie 1976 când se aniversau 200 de ani de la Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii. Aceasta dată a fost totuşi amânată până s-a găsit un loc de amartizare potrivit, astfel pe 20 iulie, orele 08:51 UTC (Ora universală coordonată) modulul de amartizare (lander) s-a desprins de navă şi a atins planeta la 11:53:06 UTC.
· 1977: NASA a lansat sonda Voyager 2.
Voyager 2 – foto – ro.wikipedia.org
Voyager 2 este o navă spațială, lansată la 20 august 1977 (înaintea lui Voyager 1) de NASA. Este identică cu Voyager 1 și este singura sondă care a vizitat toate cele patru planete mari ale sistemului solar: Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, datorită unei alinieri a acestor planete.
· 1981: Intră în vigoare acordul de încetare a atacurilor împotriva Iranului. Conflictul s-a soldat cu 300.000 de morți în rîndul irakienilor.
· 1991: Parlamentul eston a proclamat independenţa de stat a Estoniei, recunoscută de URSS la 6.09.1991. Statul independent Estonia fusese cotropit de URSS la 6 august 1940, anexat, si transformat in republica sovietica.
· 1999: A început conflictul din Kosovo, Iugoslavia.
· 2002 - În această zi uzina de la Leipzig a asamblat primul exemplar Porsche Cayenne, un model foarte discutat de către puriştii, prin prisma menirii şi aspectului său neobişnuit. Acest model, cunoscut în rândul inginerilor, drept Porsche 957, a fost prezentat oficial la Salonul de la Geneva din acel an, dar a fost pus în vânzare în 2003 de abia. Modelul a fost un succes comercial imediat, în ciuda controverselor, şi în 2003 la încheierea anului fiscal pentru Porsche, germanii comercializând peste 20.000 unităţi. Aproximând putem spune că în perioada 2003 - 2007 Porsche Cayenne a reprezentat cam 40% din vânzările anuale de automobile Porsche, fiind un model important pentru succesul mărcii. Prima generaţie a primit un facelift consistent în 2007 şi motoare noi în acelaşi an, iar actuala generaţie a fost prezentată oficial la Salonul de la Geneva şi a intrat pe piaţă în Aprilie Mai. Cu timpul însă controversele în jurul modelului s-au temperat şi actuala generaţie a fost primită chiar bine, ţinănd totuşi cont că deja SUV-urile sportive nu mai sunt o raritate pe şosea.
Nașteri
· 1561: S-a nascut Jacopo Peri, compozitor italian, autorul primelor opere, Dafne, cca.1597 şi, de asemenea,Euridice,1600. A decedat la 12 august 1633.
Marie Louise Élisabethd'Orléans s-a născut la Palatul Versailles. A fost cel mai mare copil supraviețuitor al Ducelui de Chartres, viitorul Duce de Orléansși Regent al Franței, și a soției lui Françoise-Marie de Bourbon, fiica recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței și a metresei lui, Madame de Montespan.
Mademoiselle de Valois, sora sa mai mare, murise cu un an mai înainte de nașterea Louisei Élisabeth, care a primit titlul de Mademoiselle d'Orléans. După căsătorie titlul a fost acordat surorii sale mai mici Louise Adélaïde d'Orléans. Frații ei erau:
- Mademoiselle de Valois (17 decembrie 1693 – 17 octombrie 1694)
- Louise Adélaïde d'Orléans, (13 august 1698 – 10 februarie 1743)
- Charlotte Aglaé d'Orléans, Ducesă de Modena și Reggio (20 octombrie 1700 – 19 ianuarie 1761
- Louis d'Orléans, Duce de Chartres, mai târziu Duce de Orléans (4 august 1703 – 4 februarie 1752)
- Louise Élisabeth d'Orléans, regină a Spaniei (11 decembrie 1709 – 16 iunie 1742)
- Philippine Élisabeth d'Orléans, Mademoiselle de Beaujolais (18 decembrie 1714 – 21 mai 1734)
- Louise Diane d'Orléans, Prințesă Conti (27 iunie 1716 – 26 septembrie 1736).
A fost botezată la Saint-Cloud la 29 iulie 1696[1].
Louise Élisabeth a crescut la Palatul Regal, reședința pariziană a familiei Orléans, care, în momentul căsătoriei părinților ei a fost dăruit de Ludovic al XIV-lea Ducelui și Ducesei de Orléans, părinții Ducelui de Chartres. La vârsta de șase ani, după ce s-a vindecat de o boală aproape fatală, a devenit apropiată de tatăl ei, care a îngrijit-o zi și noapte pentru a o salva,[2], și a rămas fiica iubită și favorită până la moartea timpurie a lui Louise Élisabeth.
la vârsta de zece ani, Louise Élisabeth, s-a îmbolnăvit de variolă iar bunica paternă, Elisabeth Charlotte, Prințesă Palatină, a scris în memoriile sale că probabil Mademoiselle d'Orléans va muri peste șase ore.[3] La o perioadă de timp după vindecare, a avut onoarea de a lua masa cu regele (bunicul matern), un privilegiu rezervat pentru Copiii și nepoții Franței. Se spune că acest lucru a crescut nivelul de animozitate dintre familiile înrudite Orléans și Condé.
_.jpg)
Discuția căsătoriei Louisei Élisabeth a apărut când verișoara sa, frumoasei Louise Élisabeth de Bourbon, fiica Ducesei de Bourbon, i s-a sugerat că ar putea fi soția lui Charles al Franței, Duce de Berry, al treilea și cel mai mic fiu al Marelui Delfin (singurul fiu legitim al regelui Ludovic al XIV-lea) și a soției lui, Ducesa Maria Anna de Bavaria. Mamele Louisei Élisabeth d'Orléans și Louise Élisabeth de Bourbon erau surori, ambele fiind fiice ale lui Ludovic al XIV-lea și a metresei lui, Madame de Montespan, și rivale timp de ani de zile.
S-a decis, cu ajutorul Mariei Adélaïde, Ducesă de Burgundia, viitoarea ei cumnată, că Louise Élisabeth se va căsători cu Ducele de Berry.
Dispensa papală a sosit pe 5 iar căsătoria a avut loc la 6 iulie 1710 la Palatul Versailles. Episcopul care a oficiat căsătoria a fost cardinalul de Janson. Ca o ironie, Mademoiselle de Bourbon a avut onoarea să poarte trena Madame de Berry. Banchetul care a urmat ceremoniei a fost găzduit de către Ducesa de Burgundia și a fost urmat de festivități pentru membrii Curții. Devenind nepoată a Franței, Louise Élisabeth avea dreptul la propria ei curte, un privilegiu de care nu se bucura ca prințesă de sânge. Poziția de doamnă de onoare a fost acordată Mariei Gabrielle de Durfort de Lorges, soția Ducelui de Saint-Simon, în timp ce vara sa primară Marie Anne de Bourbon a devenit domnișoară de onoare, post din care mai târziu Marie Anne a demisionat din cauza naturii nestăpânite a verișoarei ei.
La început căsătoria a fost una fericită, însă curând, cuplul a început să se certe în public, spre disperarea bunicului Ludovic al XIV-lea. În iulie 1711, tânăra ducesă a născut primul ei copil, o fată, la Palatul Fontainebleau. Fiica a trăit numai două zile iar de moartea ei a fost acuzat regele care a determinat-o pe Louise Élisabeth să călătorească cu Curtea la Fontainebleau în ciuda sfaturilor medicilor să stea la Versailles sau la Palatul Regal din cauza sarcinii avansate. Louise Élisabeth aproape că și-a pierdut viața[4] însă ducesa și-a revenit repede.
La 26 martie 1713, la Versailles, Ducesa de Berry a născut un fiu, care a primit titlul de Duce de Alençon. După câteva atacuri severe și convulsii, copilul a murit la Versailles la 16 iunie.
La 5 mai 1714, soțul ei a murit de răni provocate într-un accident de vânătoare. La 16 iunie 1714, la șapte săptămâni după moartea soțului ei, a născut la Versailles o fiică care a murit ziua următoare. Moartea Ducelui de Berry l-a determinat pe Ludovic al XIV-lea, care nu dorea ca regența să fie controlată de tatăl acestuia Filip d'Orléans, să mărească puterea fiilor lui nelegitimi Louis Auguste, Duce de Maine și Louis Alexandre, Conte de Toulouse, făcându-i prinți de sânge, deci punându-i în linia de succesiune la tron. Cu toate acestea, la o săptămână după moartea regelui în 1715, Parlamentul din Paris l-a confirmat pe Filip al II-lea de Orléans ca regent pentru minorul de cinci ani, Ludovic al XV-lea.
În timpul regenței, Louise Élisabeth a primit un venit anual de 600.000 de livre. În plus față de reședințele Orléans, i-a fost dat spre folosință Castelul Meudon după ce a dat înapoi coroanei Castelul d'Amboise, care a fost reședința oficială din provincie a Ducelui de Berry .
Sănătatea ei s-a deteriorat după ce a născut o fată care a murit în martie 1719. Tatăl copilului era Sicaire Antonin Armand Auguste Nicolas d'Aydie, cu care s-a măritat în secret. A murit la 21 iulie 1719 la vârsta de 23 de ani.
Luni 24 iulie 1719 a fost înmormântată la biserica Saint-Denis.[5]. Funerariile au fost organizate de Saint-Simon.[6].
În timpul vieții, Louise Élisabeth și-a câștigat reputația de înclinație spre scandal. Ca o ironie, următoarea ducesă de Berry, Prințesa Caroline Ferdinande a celor Două Sicilii, a fost de asemenea cunoscută pentru comportamentul scandalos.
| Louise Élisabeth | |
| Ducesă de Berry | |
 Louise Élisabeth, Ducesă de Berry, de Pierre Gobert, 1710 |
· 1752: Prințesa Friederike Caroline Luise de Hesse-Darmstadt (20 august 1752 – 22 mai 1782) a fost membră a Casei de Hesse și, prin căsătorie, Ducesă de Mecklenburg-Strelitz.
Ea este strămoașa pe linie maternă a reginei Margareta a II-a a Danemarcei, a regelui Willem-Alexander al Țărilor de Jos, a regelui Albert al II-lea al Belgiei, a regelui Harald al V-lea al Norvegiei și a Marelui Duce Henri de Luxemburg.
| Friederike de Hesse-Darmstadt | |
 |
* 1757: Friedrich Karl Ludwig de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck[(20 august 1757[ – 24 aprilie 1816) a fost al cincilea și penultimul Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck.[Friedrich Karl Ludwig a fost fiul Prințului Karl Anton August de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck și a soției acestuia, contesa Charlotte de Dohna-Schlodien.
Friedrich Karl Ludwig s-a născut la Königsberg, în Prusia de Est. El s-a alăturat armatei prusace în 1777 în urma cererii regelui Frederic cel Mare. În 1787 el comanda un batalion de grenadieri în Königsberg.[3] El a asistat la suprimarea revoltei Kościuszko în 1794 și a fost guvernator al Cracoviei în 1795. S-a retras din serviciul prusac ca general locotenent în 1797[3] și și-a petrecut restul vieții îmbunătățind agricultura din Holstein. A murit la conacul Wellingsbüttel, acum parte din Hamburg.
La 9 martie 1780, la Königsberg, Friedrich s-a căsătorit cu contesa Friederike de Schlieben (28 februarie 1757 – 17 decembrie 1827).[1][2]La acel moment căsătoria nu a fost privită favorabil deoarece familia Schlieben nu era o familie nobilă cu rădăcini străvechi. Friedrich și Friederike au avut trei copii:
- Prințesa Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck (13 decembrie 1780 – 19 ianuarie 1862)[1][2]
- Prințesa Luise de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck (28 septembrie 1783 – 24 noiembrie 1803)[1][2]
- Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (4 ianuarie 1785 – 27 februarie 1831)[1][2]
Friedrich a fost succedat ca duce de fiul său, Friedrich Wilhelm, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg.
| Friedrich Karl Ludwig | |
| Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck | |
 Portret al lui Friedrich Karl Ludwig de Johann Friedrich August Tischbein, ca. 1800 |
· 1779: S-a născut chimistul şi mineralogul Jöns Jakob Berzelius, unul dintre creatorii chimiei moderne; a introdus notaţia elementelor chimice prin simboluri; (m. 7 august 1848).
Jöns Jakob Berzelius – foto: en.wikipedia.org
Jöns Jakob Berzelius (n. 20 august, 1779 – d. 7 august, 1848) a fost un chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, alături de John Dalton și Antoine Lavoisier.
* 1802: Frederic Wilhelm I (20 august 1802 – 6 ianuarie 1875) a fost, între 1847 și 1866, ultimul elector de Hesse-Kassel.S-a născut la Hanau și a fost al doilea fiu al lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și a primei soții a acestuia, Prințesa Augusta a Prusiei. Mama sa a fost fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Fratele său mai mare, Wilhelm, a murit la vârsta de doi ani, cu aproape doi ani înaintea nașterii sale, lăsându-l prinț moștenitor.
În timpul ocupației franceze a Hesse-Kassel (1806–1813) el a stat cu mama și cu surorile sale la Berlin. Relația cu tatăl său a fost proastă din cauza aventurii tatălui cu Emilie Ortlöpp.
Frederic a fost educat la Universitatea din Marburg și la Universitatea din Leipzig. El a devenit co-regent la 30 septembrie 1831 și Elector în 1847.[1] Sub influența ministrului Hans Daniel Ludwig Friedrich Hassenpflug el a dus o politică reacționară, care l-a făcut foarte nepopular. A fost obligat să accepte cerințele conducătorilor Revoluției din Martie dar a reintrodus Hassenpflug în 1850, după ce revoluția a fost zdrobită.
În Războiul austro-prusac (1866) a ales să stea de partea Austriei. Capitala sa Kassel a fost ocupată de Prusia, și, ca o consecință a refuzului său de a negocia,[1] a fost transferat ca prizonier la Stettin la 23 iunie. Hesse-Kassel a fost anexată Prusiei în același an.
Frederic Wilhelm nu a acceptat niciodată dominația prusacă asupra teritoriului său. Chiar și după crearea Imperiului german (1871), el a încercat să-și recâștige tronul. A murit la Praga în 1875, la vârsta de 72 de ani.
Din cauza căsătoriei morganatice, fiii săi au fost excluși de la succesiune. A fost succedat la titlul de Elector de Hesse de Prințul Frederic Wilhelm de Hesse, din Casa de Hesse-Rumpenheim.
Frederic Wilhelm s-a căsătorit morganatic la 26 iunie 1831 cu Gertrude Falkenstein (18 mai 1803- 9 iulie 1882), fiica lui Johann Gottfried Falkenstein și a Magdalena Schulz.
Gertrude Falkenstein era fosta soție a locotenentului Karl Michael Lehmann[2] Tatăl lui Frederic Wilhelm a numit-o contesă de Schaumburg în 1831 iar el a numit-o Prințesă (Fürstin) de Hanau în 1853.
Cuplul a avut 9 copii, unii născuți înainte de căsătorie, care de asemenea au fost făcuți prinți (Prinzen) de Hanau în 1862.[3] Ulterior, Electorul a divorțat de Gertrud.
- Augusta Marie Gertrude (1829–1887), căsătorită în 1849 cu Ferdinand Maximilian al III-lea Fürst zu Isenburg-Büdingen. Ei au fost bunicii Prințesei Sophie de Saxa-Weimar-Eisenach.
- Alexandrine (1830–1871), căsătorită în 1851 cu Prințul Felix zu Hohenlohe-Oehringen (1818–1900)
- Frederich Wilhelm (1832–1889), căsătorit morganatic de două ori: în 1856 cu Auguste Birnbaum și în 1875 cu Ludowika Gloede; copii lor au fost conți von Schaumburg, însă post-1918 descendenții au purtat titlul de Prinț/esă von Hanau.[3]
- Moritz (1834–1889), căsătorit morganatic în 1875 cu Anne von Lossberg; fără copii
- Wilhelm (1836–1902), căsătorit prima dată în 1868 cu Prințesa Elisabeta, fiica lui George Wilhel, Prinț de Schaumburg-Lippe; cuplul a divorțat în 1870. S-a recăsătorit în 1890 cu contesa Elisabeth zur Lippe-Weissenfeld; fără copii
- Maria (1839–1917), căsătorită în 1857 cu Prințul Wilhelm de Hesse-Philippsthal-Barchfeld. După divorțul din 1872, ei și copiilor li s-a garantat titlul de Prinț/esă de Ardeck.[3]
- Karl (1840–1905), căsătorit în 1882 cu contesa Hermine Grote; fără copii.
- Heinrich (1842–1917), căsătorit morganatic cu Martha Riegel
- Philipp (1844–1914), căsătorit morganatic cu Albertine Hubatschek-Stauber
| Frederic Wilhelm | |
 |
· 1827 - S-a născut Josef Strauss, compozitor şi dirijor austriac. (m. 22 iulie 1870). S-a născut în Viena, fiind fiul lui Johann Strauss I și al Mariei Anna Streim, fratele lui Johann Strauss și al lui Eduard Strauss. Tatăl său a vrut să-i aleagă o carieră în armată austriaca. A studiat muzica cu Franz Dolleschal si a invatat sa cante la vioara cu Franz Anton Ries. S-a format ca inginer și a lucrat pentru orașul Viena ca inginer și designer și a publicat două manuale pe teme matematice. Strauss a dovedit un talent multilateral si ca artist, pictor, poet, dramaturg, cântăreț, compozitor și inventator. A scris mai multe valsuri, printre care: Sphären–Klänge (muzica sferelor), Delirien,Transaktionen, Mein Lebenslauf ist Lieb „und Lust și Dorfschwalbenaus Österreich, faimoasa Pizzicato Polka scrsa impreuna cu fratele său Johann, cadriluri, și alte piese muzicale de dans. În timpul unui turneu în Polonia în 1870, el a căzut inconștient in timpul unui spectacol și s-a lovit la cap. Soția lui l-a adus înapoi acasă la Viena, la Hirschenhaus, unde a murit la 22 iulie 1870. Au existat zvonuri că a fost bătut de soldați ruși beți după ce el ar fi refuzat să cante pentru ei o noapte. Cauza decesului nu a fost stabilită, pentru ca văduva lui a interzis sa se faca o autopsie. Mormantul sau se afla la Viena in Cimitirul Central, alături de mama lui Anna.
* 1827: Charles De Coster (n. , München, Regatul Bavariei – d. , Ixelles, Belgia[10]) a fost un poet, romancier și scriitor belgian, autorul cărții „Thyl Ulenspiegel” (în germană Die Geschichte von Tyll Ulenspiegel und Lamme Goedzak, Istoria lui Tyll Ulenspiegel și Lamme Goedzak), un poem epic renumit, scris în stilul epopeei și al tragediei, a cărei primă ediție a apărut în 1867.Charles-Theodore-Henri De Coster s-a născut în München, la 20 august 1827, ca fiu al lui Augustin De Coster, un belgian nativ al orașului Liège, care fusese un cleric al congregației en:Apostolic Nuncio to Bavaria din Muenchen, dar care s-a reîntors în capitala Bavariei.
Charles a urmat cursurile învățământului superior la Universite Libre de Bruxelles, unde a completat studiile în 1865. A fost unul din fondatorii unui club literar Société des Joyeux, în care au activat scriitori ai timpului.
Este vorba de viața unui bufon inteligent care se pare că a trăit prin anii 1300 în zone din Saxonia Inferioară și Olanda de azi. Numele său se scrie în mai multe feluri, în funcție de sursă. În germana standard actuală (Hochdeutsch) el se scrie Till Eulenspiegel.
Eulenspiegel este un personaj dublu, ca și numele său: Ulen, Uyl, Eule = bufniță, Spiegel = oglindă. Pe românește se întâlnește uneori adaptarea Buhoglindă.
Romanul are dramatism și poezie, un stil unitar, dinamic, ritmat și plin de vervă.
Charles De Coster
· 1833: S-a născut scriitorul Vasile Pogor, om politic, publicist şi poet român, membru fondator al “Societăţii Junimea”; (m. 1906). A îndeplinit în mai multe rânduri funcția de primar al municipiului Iasi.
· 1833: S-a născut Benjamin Harrison, a fost cel de-al douăzeci şi treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii pentru un singur mandat între 1889 şi 1893; (m. 13 martie 1901).
· 1847: Bolesław Prus, romancier polonez (d. 1912). Numele sau adevărat era Aleksander Glowacki, fiind cea mai importantă figură a literaturii poloneze a secolului al XIX – lea si a scris 4 romane mai importante: Avanpostul (1886), Păpușa (1889), Femeia nouă (1893) și Faraonul (1896).
* 1858: Omar Mukhtar (arabă عمر المختار, n. 20 august 1858, în satul Zawiyat Janzour, Cirenaica, Libia - d. 16 septembrie 1931) a fost organizatorul rezistenței libiene, începând cu 1912, împotriva acțiunilor de colonizare întreprinse de Italia. În 1931 armata italiană l-a capturat, fiind executat prin spânzurare.În octombrie 1911, în timpul războiului italo-turc un contigent al marinei italiene sub comanda amiralului Luigi Faravelli[1] a acostat pe țărmul libian (aflat la momentul respectiv sub controlul Imperiului Otoman). Amiralul a solicitat administrației turce să se predea sau, în caz contrar, urma distrugerea imediată a localităților Tripoli și Benghazi. În loc să se predea, turcii și aliații săi libieni s-au retras în zona rurală, situație care a determinat bombardarea celor două orașe de către italieni timp de trei zile; ulterior Tripolitania a fost proclamatîă frontiera de sud a Italiei. Aceste lupte au marcat debutul confruntărilor dintre forțele italiene și cele ale rezistenței libiene conduse de Omar Mukhtar, majoritatea derulându-se în Cirenaica.A rămas orfan de mic, fiind adoptat de Sharif el-Ghariani (nepot al lui Hussein el-Ghariani, unul dintre liderii politici și religioși din Cirenaica). Educația primară a primit-o la moscheea din satul natal, iar apoi a studiat timp de opt ani la Universitatea Senussi[2] din Jaghbub (care, de asemenea, a reprezentat cartierul general a Mișcării Senussi). În 1899 a fost trimis să-l sprijine pe Rabih az-Zubayr în Ciad, în luptele pentru rezistență împotriva francezilor.Inițial a fost profesor de teologie islamică, dar a dobândit și abilități în domeniul strategiei și tacticilor de luptă în deșert. În confruntările împotriva italienilor a utilizat cunoștințele de geografie locală și dispunere a reliefului (care erau necunoscute adversarilor săi). Mukhtar și-a condus de mai multe ori escadronul în atacuri împotriva italienilor, după care proceda la disimularea în deșert. Soldații aflați sub comanda lui Mukhtar au organizat mai multe atacuri și ambuscade asupra avanposturilor italienilor, întrerupând liniile de aprovizionare și comunicare. În general, armata italiană a fost surprinsă și pusă în dificultate de tacticile de gherilă aplicate de Mukhtar. În 1924, în regiunea muntoasă din Jebel Akhdar (”Munții Verzi”) guvernatorul italian Ernesto Bombelli a creat o structură de contrainsurgență care a provocat o severă înfrângere în aprilie 1925. În consecință Mukhtar și-a modificat tacticile, continuând să lupte cu ajutorul Egiptului. În pofida ocupării localității Giarabub de către italieni (februarie 1926) și a regulilor severe impuse de guvernatorul Attilio Teruzzi[3], în martie 1927 Mukhtar a surprins trupele italiene la Raheiba. Între 1927-1928 Mukhtar a procedat la reorganizarea forțelor pro-Senussi, care constant au fost atacate de italieni. Chiar și Attilio Teruzzi a recunoscut perseverența și puterea de voință a lui Omar Mokhtar. Guvernatorul Libiei Pietro Badoglio după îndelungi negocieri a ajuns la un compromis cu Omar Mokhtar. La sfârșitul lunii octombrie 1929 Mukhtar a denunțat armistițiul și a restabilit unitatea de acțiune a forțelor de rezistență libiene, pregătindu-se pentru o confruntare decisivă cu trupele generalului Rodolfo Graziani[4] (comandantul militar al Libiei începând cu martie 1930). Ofensiva masivă împotriva forțelor de rezistență libiene din iunie 1930 a eșuat; în consecință factorii de decizie italieni (generalii Rodolfo Graziani și Pietro Badoglio, ministrul coloniilot Emilio de Bono și ducele Benito Mussolini) au inițiat un plan de anihilare a rezistenței din Cirenaica care prevedea: relocarea în lagărele din zona de coastă a circa 100.000 de libieni originari din Jebel Akhdar, închiderea frontierei libiano-egiptene între zona litorală și localitatea Giarabub, prevenirea oricărui sprijin asigurat din exterior forțelor insurgente, precum și de populația locală. Măsurile respective au diminuat capacitatea de rezistență a forțelor pro-Senussi, rebelii fiind lipsiți de sprijin și de capacitatea de a-și reface forțele. Mai mult, italienii au beneficiat de susținerea unor informatori din interiorul insurgenților și colaboratori din rândul populației. Mukhtar a continuat să lupte, dar la 11 septembrie 1931 a fost surprins într-o ambuscadă lângă Slonta. Potrivit descrierii unuia dintre principalii săi adversari, generalul Rodolfo Graziani, Umar Mukhtar era ”de înălțime medie, solid, cu păr alb, barbă și mustață. A fost înzestrat cu o inteligență sclipitoare, un caracter energic și impetuos, avea cunoștințe în numeroase domenii; era altruist și nu făcea compromisuri; în final a rămas un om religios și sărac.”În lupta de la Slonta din 11 septembrie 1931 Umar Mukhtar a fost rănit și capturat de armata italiană, care l-a tratat pe liderul libian precum un prizonier de război. Curajul său a fost remarcat de gardienii italieni care, mai târziu, au evidențiat puterea convingerilor sale naționaliste (în timpul interogatoriilor Mukhtar recita versete despre pace din Coran). Procesul lui Mukhtar a început la 11 septembrie 1931, finalizându-se după trei zile; la 14 septembrie 1931 a fost condamnat la spânzurătoare. Când a fost întrebat dacă dorește să exprime ultimele cuvinte înaintea execuției, Mukhtar a replicat cu citate din Coran: ”Noi aparținem lui Dumnezeu și la el ne vom întoarce”. La 16 septembrie 1931 din ordinul justiției italiene, Omar Mukhtar (care la acel moment avea 73 de ani) a fost spânzurat în fața adepților săi, în lagărul de concentrare de la Suluq, autoritățile de la Roma sperând că moartea sa va determina scăderea capacității de rezistență a libienilor.| Omar Mukhtar | |
 |
· 1860: Raymond Poincaré (n. 20 august 1860, Bar-le-Duc, Franța; d. 15 octombrie 1934, Paris) a fost un avocat și om politic francez, prim-ministru al Franței de mai multe ori și președinte între 1913–1920. Era văr primar cu matematicianul Henri Poincaré.
Poincaré a fost ales deputat în 1887, iar șase ani mai târziu a devenit cel mai tânăr ministru francez. Între 1893 și 1894 a deținut portofoliul educației, în 1894 a fost numit ministru al Finanțelor, revenind la Ministerul Educației în 1895. În 1903 a părăsit Camera Deputaților pentru a se concentra asupra profesiei de avocat. A ocupat apoi funcția de senator iar în 1906 a acceptat din nou portofoliul finanțelor.
În ianuarie 1912 Poincaré este numit Președinte al Consiliului de Miniștri în cadrul coaliției de guvernământ. Ocupă apoi funcția de ministru de externe și, datorită atitudinii Germaniei, se implică puternic în întărirea Triplei Înțelegeri, motiv pentru care este acuzat de grupările de stânga de acțiuni pro-belice.
Un an mai târziu, în 1913, Poincaré este ales președinte.
În timpul Primului război mondial Poincaré a încercat să mențină unitatea națională însă nu a reușit să colaboreze constructiv cu Georges Clemenceau (devenit prim-ministru în 1917).
După încheierea mandatului prezidențial, Poincaré a revenit în funcția de senator. În ianuarie 1923 a revenit la putere ca prim-ministru și a ordonat Armatei franceze ocuparea regiunii Ruhr pentru a constrânge Germania să execute prevederile Tratatului de la Versailles.
În urma alegerilor din 1924 Poincaré a fost înlocuit de reprezentantul stângii, Edouard Herriot. În iulie 1926 a revenit la funcția de prim-ministru, deținând simultan și portofoliul finanțelor. În cadrul acestor funcții, a adus Franței o perioadă de prosperitate economică. În iulie 1929, Raymond Poincaré s-a retras din activitatea politică din motive de sănătate.
| Raymond Poincaré | |
 |
· 1864: S-a născut Ionel I.C.Brătianu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, de mai multe ori ministru şi prim-ministru (m. 1927), membru de onoare al Academiei Române; (m. 24 noiembrie 1927). Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu, n. 20 august 1864, Florica, azi Ștefănești, Argeș – d. 24 noiembrie 1927, București) om politic român, care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal.
· 1870: S-a născut fiica regelui Carol I şi a Elisabetei, Maria, singurul copil al familiei regale; a încetat din viaţă de scarlatină la vârsta de 3 ani.
· 1873: S-a născut medicul internist şi balneolog Anibal Theohari; a pus bazele balneologiei moderne în ţara noastră; (m. 5 februarie 1933).
· 1875 - S-a născut istoricul Constantin Giurescu, membru al Academiei Române (“Contribuţiuni la studiul cronicilor moldovene”) (m.28.10.1918).
· 1885: S-a nascut Dino Campana, poet italian a carui lirica vizionară a influenţat poezia ermetică interbelică; (“Canti orfici”); (d.01.01.1932).
· 1890: S-a nascut H. P. Lovecraft, scriitor american (d. 1937)
Howard Phillips Lovecraft – foto – ro.wikipedia.org
Howard Phillips Lovecraft (n. 20 august 1890 în Providence, Rhode Island – d. 15 martie 1937, în Providence, Rhode Island) scriitor american, considerat unul dintre părinții literaturii fantastice a începutului secolului XX .
· 1891: Shisō Kanaguri (金栗 四三 Kanaguri Shisō sau Kanaguri Shizō?, n. 20 august 1891, Tamana, Prefectura Kumamoto – d. 13 noiembrie 1983, Tamana) a fost un atlet din Japonia.
· 1892: Octav Onicescu (n. 20 august 1892, Botoșani[2] — d. 19 august1983) a fost matematician român, întemeietor al școlii românești de teoria probabilităților, i-a dat acesteia o nouă axiomatizare, cu ajutorul noțiunii de "funcție eveniment" sau "funcție sumă". A introdus conceptul de "lanț cu legături complete", cea mai importantă contribuție românească în teoria probabilităților. A fost autor al unei noi varietăți de mecanică: "Mecanica invariantivă Onicescu". A fost membru al Academiei Române, membru al Uniunii interbalcanice a matematicienilor. Este, împreună cu Gheorghe Mihoc, creatorul școlii matematice românești de teoria probabilităților și statistică matematică.
Octav Onicescu a absolvit Liceul Lauriandin Botoșani. A făcut studiile de matematică cu Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Traian Lalescu și de filosofie cu Constantin Rădulescu-Motru și P. P. Negulescu. A participat în aeronautică la războiul de întregire. Onicescu își susține doctoratul în anul 1920, în Italia, la Universitatea din Roma cu profesorii Tullio Levi-Civita, Guido Castelnuovo și Vito Volterra, în probleme de geometrie diferențială legate de teoria relativității.Este membru al Seminarului lui P. Hadamard (Paris 1920 - 1921), docent în 1922, apoi conferențiar și în 1928profesor la Facultatea de științe din București. Predă mecanica, grupuri continue de transformări, calcul diferențial absolut, pentru ca apoi să modernizeze învățământul de algebră. Octav Onicescu este creatorul noțiunii de lanț probabilistic cu legături complexe, iar în domeniul mecanicii a dezvoltat o mecanică nouă a sistemelor materiale. Din anul 1962 este profesor consultant. Din 1937 este membru corespondent al Academiei Române, membru al Academiei Lagrange (Italia) și al altor academii străine. Este secretar general, apoi președinte al Societătii române de științe, fondator și rector al institutului Center of Mechanical Sciences (C.I.S.M.), Udine, Italia, înființat în 1967.
Octav Onicescu a absolvit Liceul August Treboniu Laurian din Botoșani. In numai doi ani (1911 - 1913) a absolvit Facultatea de Științe și Facultatea de Filozofie din București. A făcut studiile de matematică cu Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Traian Lalescu și de filozofie cu Constantin Rădulescu-Motru și P. P. Negulescu. A participat în aeronautică la războiul de întregire, din 1916 până în 1918.
Onicescu își susține teza de doctorat în iunie 1920, în Italia, la Universitatea din Roma cu profesorii Tullio Levi-Civita, Guido Castelnuovo și Vito Volterra, în probleme de geometrie diferențială legate de teoria relativității. Teza de doctorat este intitulată „Asupra spațiilor einsteiniene cu grupuri continui de transformare.” Această teză, care a rămas nepublicată, a avut ca punct de plecare două memorii științifice ale matematicenilor Bianchi și Ricci care au studiat varietățile diferențiale cu trei dimensiuni, ce admiteau grupuri de transformări. Octav Onicescu introduce o nouă dimensiune în calcul, în conformitate cu teoria relativității a lui Einstein, unde intervin patru dimensiuni: trei pentru spațiu și una temporală. Este membru al Seminarului lui P. Hadamard (Paris 1920 - 1921), de la Collège de France; întors în țară devine docent în 1922, apoi conferențiar și în 1928 profesor la Facultatea de științe din București.În 1931 a fost numit profesor titular la catedrele de Mecanică, Algebră, Teoria Probabilităților. Predă mecanica, grupuri continue de transformări, calcul diferențial absolut, pentru ca apoi să modernizeze învățământul de algebră.
A înființat Școala de statistică, actuariat și calcul din București, în 1930.[3] Împreună cu Gheorghe Țițeica și P. Zervos (Atena) a înființat Uniunea interbalcanică a matematicienilor (1934 - 1937). Octav Onicescu este creatorul noțiunii de lanț probabilistic cu legături complexe (care acum poartă numele de lanțuri Onicescu-Mihoc), iar în domeniul mecanicii a dezvoltat o mecanică nouă a sistemelor mediilor continue, Mecanica Invariantivă, care poate fi aplicată atât pentru sisteme microscopice, cât și la cele macroscopice.. Din anul 1962, după ieșirea la pensie este profesor consultant. Din 1937 este membru corespondent al Academiei Române, iar din 1965 membru titular al Academiei Republicii Socialiste România, de asemenea membru al Academiei Lagrange (Italia) și al altor academii străine. Este secretar general, apoi președinte al Societății române de științe, fondator și rector al institutului Center of Mechanical Sciences (C.I.S.M.), Udine, Italia, înființat în 1967. A participat cu lucrări la diferite congrese internaționale de matematică: Bologna (1928), Atena (1934), Praga (1934), Oslo (1936), Geneva (1937). A fost invitat să conferențieze la universitățile din Paris, Bruxelles, Geneva, Roma, Atena. A fost membru activ, apoi membru onorific al Institutului internațional de statistică de la Haga. A publicat peste 1200 de memorii și note științifice în reviste de specialitate românești și străine. A fost autorul a peste 30 de cărți, monografii, tratate, manuale. A fost distins cu Premiul de Stat (1962) pentru grupul de lucrări din domeniul statisticii matematice și calculului probabilităților, împreună cu Gheorghe Mihoc.
- Principiile teoriei probabilității
- Calculul probabilităților
- Mecanica invariantă și cosmologia
- Numere și sisteme aleatoare
- Galileo Galilei, renașterea științifică
- Problema determinismului (în colaborare cu Grigore Moisil, Șerban Țițeica]
- Principii de cunoaștere științifică
- Principes de logique et de philosophie mathématique
- Strategia jocurilor cu aplicații la programarea liniară
- Învățați ai lumii (eseu istoric), 1975
- Pe drumurile vieții, 1981
| Octav Onicescu | |||
 Academician Octav Onicescu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 20 august 1892 Botoșani, România | ||
| Decedat | (90 de ani) București, Republica Socialistă România | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România  | ||
| Ocupație | cercetător, matematician | ||
| Activitate | |||
| Alma mater | Universitatea din București Universitatea Sapienza din Roma | ||
| Organizație | Universitatea din București | ||
| Premii | Premiul de Stat (1962)[1] | ||
| |||
· 1901: S-a născut poetul Salvatore Quasimodo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1959, autorul operelor “Ape şi pământuri” şi “Pământul neasemuit”; (m. 14 iunie 1968).
Salvatore Quasimodo - foto – ro.wikipedia.org
Salvatore Quasimodo (n. 20 august 1901, Modica, Sicilia – d. 14 iunie 1968, Napoli) poet și traducător italian. Considerat unul dintre cei mai notabili poeți italieni ermetici, a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1959.
* 1908: Anatoli Aleksandrovici Vlasov (în rusă Анато́лий Алекса́ндрович Вла́сов; n. 7(20) august 1908, Balașov, gubernia Saratov, Imperiul Rus- d. 22 decembrie 1975, Moscova , Uniunea Sovietică) a fost un fizician, profesor de fizică teoretică la Universitatea M. V. Lomonosov din Moscova, specialist în fizica plasmei și cea statistică.A absolvit facultatea de fizică a Universității din Moscova în anul 1931 și a susținut disertația de candidat în științe în anul 1934, cu un subiect ce se referea la problema interacțiunii în mecanica cuantică. Conducător științific- laureatul premiului Nobel Igor Tamm. În anul 1938 a elaborat binecunoscutele ecuații ale lui Vlasov din fizica plasmei[2]. Anatolie Vlasov este autorul celei mai generale descripții matematice ale plasmei, lucrarea respectivă fiind inclusă în teza de doctor habilitat, susținută în anul 1942 la aceeași Universitate și intitulată "Proprietățile vibraționale ale gazului electronic și aplicațiile acesteia". Această lucrare, care stă la baza majorității cercetărilor moderne din fizica plasmei, putea să fie prezentată pentru decernarea premiului Nobel. Însă , în anul 1944 Vlasov intră în PCUS și în același an devine profesor universitar. În anii 1945- 1953 a fost șef al catedrei de fizică teoretică la facultatea de fizică a Universității din Moscova. A decedat la Moscova, fiind profesor universitar, este înmormântat la Cimitirul Donskoi din Moscova.În afară de fizica, care a fost domeniul principal de cercetări, Vlasov s-a ocupat de optică, teoria cristalului, gravitație și, în particular, de teoria formării structurilor la diferite interacțiuni, inclusiv gravitaționale.
- 1934-1936 s-a ocupat de teoria extinderii liniilor spectrale, cauzată de interacțiunea moleculară
- 1936 -1938 s-a ocupat de elaborarea ecuațiilor, ce descriu vibrațiile plasmei prin câmp autocorelat.
· 1913: S-a nascut Roger Wolcott Sperry, neurobiolog american, laureat împreună cu D. Hubel şi T. Wiesel, al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1981; a stabilit că emisferele creierului au funcţii diferite;(d.17.04.1944).
· 1920: Zoe Dumitrescu Bușulenga (n. 20 august 1920[2], București - d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț) a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog și politician român.
A fost membră a Academiei Române și a unor importante instituții culturale europene. După 1989 a ales să se retragă tot mai des într-o chilie a mănăstirii Văratec, călugărindu-se spre sfârșitul vieții sub numele de Maica Benedicta. A fost înmormântată la mănăstirea Putna. A fost fiica lui Nicolae Dumitrescu, jurist, și a Mariei Apostol, filolog.
Studii:
- Școala Centrală din București
- Studii muzicale la Conservatorul "Pro-Arte"
- Studii juridice și filologice (anglo-germanistică, istoria artelor)
- 1970, doctorat cu teza Renașterea - Umanismul - Dialogul artelor
Zoe Dumitrescu Bușulenga, comparatist și critic literar de formație anglo-germană, a manifestat preocupări de interdisciplinaritate și de filozofie a culturii. Este autoarea unor lucrări de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice și memorialistică.
Zoe Dumitrescu Bușulenga a publicat articole în numeroase reviste de specialitate: Manuscriptum, Revista de istorie și teorie literară, România literară, Secolul 20, Synthesis etc. A fost director al Revistei de istorie și teorie literară și al revistei ''Synthesis.
Opera:
Studii de istorie a culturii
- Ion Creangă, București, Ed. pentru Literatură, 1963
- Eminescu, București, Ed. Tineretului, col. "Oameni de seama", 1964
- Surorile Brontë, 1967
- Sofocle și condiția umană, București, Ed. Albatros, col. "Contemporanul nostru", 1974
- Eminescu - cultură și creație, București, Ed. Eminescu, 1976
- Renașterea, umanismul și destinul artelor, București, Ed. Univers, 1975
- Eminescu și romantismul german, București, Ed. Eminescu, 1986 ed. a II-a, București, Ed. Universal Dalsi, 1999)
- Eminescu. Viață - Creație - Cultură, București, Ed. Eminescu, 1989
- Ștefan Luchian, 1993, (în colaborare)
- Muzică și literatură, (în colaborare cu Iosif Sava), București, Ed. Cartea Românească, 1986 (vol. II, 1987; vol. III, 1994)
Studii de comparatistică
- Renașterea, umanismul, și dialogul artelor, 1971; ediția a II-a, revăzută și adăugită, 1975
- Valori și echivalențe umanistice, excurs critic și comparatist, București, Ed. Eminescu, col. "Sinteze", 1973
- Itinerarii prin cultură, (culegere de articole grupate în patru capitole: I. Portrete pentru o istorie a culturii române, II. Literaturi străine, III. Miscellanea, IV. Gânduri de umanist), București, Ed. Eminescu, 1982
Impresii de călătorie
- Periplu umanistic, 1980, București, Ed. Sport-Turism, 1980 (însemnări eseistice despre Grecia, Italia, Anglia, Suedia, Olanda, Franța)
Memorialistică
- Caietul de la Văratec. Convorbiri și cuvinte de folos, Ed. Lumea Credinței, București, 2007
Participare în volume colective
- Istoria literaturii române. Studii (București, Ed. Academiei Române, 1979), ediție coordonată de Zoe Dumitrescu Bușulenga, care a fost și autoarea unor studii din cuprinsul cărții.
- Miorița (ediție îngrijită și prefațată de Zoe Dumitrescu Bușulenga)
Ediții prefațate
- Volume ale autorilor: Ioan Alexandru, Hans Christian Andersen, Vasile Băncila, Johannes Becher, János Bencsik, Amita Bhose, Elvira Bogdan, Ion Luca Caragiale, Mircea Cărtărescu, Adelbert von Chamisso, Geoffrey Chaucer, Ion Creangă, A.J.Cronin, Rosa del Conte, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Iosif Constantin Drăgan, Charles Drouhet, Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Lucreția Filipescu, Antonio Fogazzaro, Johann Wolfgang von Goethe, Nicolae Iorga, Nikos Kazantzakis, Rudyard Kipling, Heinrich von Kleist, George Lăzărescu, Costache Negruzzi, Radu Niculescu, Camil Petrescu, Al. Philippide, Edgar Allan Poe, Armando Palacio Valdes, Sammuel Pepys, Friedrich Schiller, William Shakespeare, Veronica Stanei, Robert Louis Stevenson, I. M. Stefan, Rabindranath Tagore, Elena Teodoreanu, Guyn Thomas, Claude Tillier, Luigi Ugolini, George Uscătescu, Vasile Voiculescu ș.a.
- Cântarea cântărilor (traducere de Ioan Alexandru)
- Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine (lucrare coordonată de Ioan Lupu și Cornelia Ștefănescu)
- Crestomație de literatura română veche (coordonatori: I.C. Chițimia și Stela Toma).
Cariera profesională:
- 1947 - 1948 - Președinte al Comitetului U.N.S.R. de la Institutul Pedagogic „Maxim Gorki“
- 1948 - 1949 - Redactor la Editura de Stat
- Până în 1957, redactor la Editura pentru Literatură și cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară "George Călinescu"
- 1948 - 1971 - asistent universitar, lector, conferențiar și profesor universitar (din 1971), șef al Catedrei de Literatură Universală și Comparată (din 1975) la Universitatea din București
- Din 1973, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară "George Călinescu" din București
- Visiting Professor la Universitatea din Amsterdam (1972)
- Membru corespondent al Academiei Române - 1 martie 1974
- Membru titular al Academiei Române - 22 ianuarie 1990
- Vicepreședintele Academiei Române (2 februarie 1990 - 18 februarie 1994)
- Președinte al Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române
- Director al Școlii Române din Roma - (1991-1997)
- Membră în Comitetul Executiv al Asociației Internaționale de Literatură Comparată (1973-1979)
- Membră a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța
- Membră a Academia Europaea din Londra (1993)
Zoe Dumitrescu Bușulenga a fost membru al Partidului Comunist Român (PCR) din anul 1966[2] şi membră a Comitetului Central (CC) al PCR în perioada 1969 -1974.[3]
A fost, de asemenea, și deputată în Marea Adunare Națională de două ori, între anii 1975 - 1980 și 1980 - 1985.
| Zoe Dumitrescu Bușulenga | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Nume la naștere | Zoe Dumitrescu | ||
| Născută | 20 august 1920 București, România | ||
| Decedată | 5 mai 2006, (86 de ani) Mănăstirea Văratec, România | ||
| Înmormântată | Mănăstirea Putna[1] | ||
| Părinți | Nicolae Dumitrescu și Maria Apostol | ||
| Căsătorită cu | Apostol Bușulenga | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Etnie | română | ||
| Religie | ortodoxie | ||
| Ocupație | jurnalistă filologă[*] critic literar[*] profesoară universitară[*] maică istoric literar[*] | ||
| Prodecan la Facultatea de Filologie a Universității din București | |||
| În funcție 1966 – 1967 | |||
| Circumscripția | Banu Manta și Cotroceni, București | ||
| Membră a CC al PCR | |||
| În funcție 12 august 1969 – 28 noiembrie 1974 | |||
| Deputat în Marea Adunare Națională | |||
| În funcție 1975 - 1980 1980 – 1985 | |||
| Membru al Comisiei pentru politică externă și cooperare economică internațională a MAN | |||
| În funcție 22 martie 1975 – 1 aprilie 1980 | |||
| Director al Școlii Române din Roma | |||
| În funcție 1991 – 1997 | |||
| Premii | 1. Ordinul 23 August 2. Ordinul „Meritul Cultural“ 3. Ordinul bulgar „Sfântul Metodiu și Chiril“ 4. Comandor al „Ordine al Merito della Repubblica Italiana“ 5. Premiul Herder | ||
| Partid politic | Partidul Comunist Român | ||
| Alma mater | 1. Facultatea de Drept din București 2. Facultatea de Litere din București 3. Institutul Pedagogic „Maxim Gorki“ din URSS | ||
| Profesie | cercetător, profesor, critic, istoric literar, eseist, filozof al culturii, pedagog, politician | ||
| |||
· 1921: Zaharia Pană (cunoscut și sub numele de Zahu Pană, n. 20 august 1921, Gorna Belica, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, astăzi în Republica Macedonia – d. 1 martie 2001, New York, SUA) a fost un poet, scriitor și publicist de origine aromână. S-a născut la 20 august 1921 în comuna Belea de Sus, fosta Macedonie iugoslavă. Tatăl său, Vasile Pană a luptat ca voluntar în primul Război Mondial. În 1925 familia sa a fost colonizată în Cadrilater, comuna Cocina, județul Durostor. Aici, Zaharia a urmat școala primară și apoi școala comercială din Silistra. La 14 ani debutează în revista liceului Lumina, cu poezia Vijelie. După moartea prematură a tatălui său in 1935 și cedarea Cadrilaterului în 1940, se mută la București alături de ceilalți membri ai familiei sale, continuându-și studiile în capitală. Simpatizant al mișcării naționaliste care cuprinsese țara, este arestat prima oară în 1941, condamnat la 8 ani de închisoare și trimis la Aiud. Tot în 1941, este trimis împreună cu un grup de studenți aflați în dentenție pentru a lupta pe frontul de răsărit. După terminarea luptelor este luat prizonier de trupele sovietice, dar reușește să fugă și să ajungă în țară, unde își termină studiile liceale și absolvă Academia Comercială din București. În anul 1958 este arestat din nou de regimul comunist și trimis la Aiud însă este eliberat în 1964 în urma Decretului de Grațiere.
În anul următor, 1965, s-a căsătorit cu Marica Caramihai, reușind să emigreze în Statele Unite cu ajutorul unei rude a soției sale, stabilindu-se la New York, unde a fost ales președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici. Zahu Pană a desfășurat o intensă activitate jurnalistică la câteva publicații de limba română. În 1982 publică la Editura „Cuvântul Românesc” lucrarea „Poezii din închisori”, o culegere antologică din opera lirică a peste 50 de poeți cunoscuți și anonimi, iar în 1989, cartea lui de poezii originale, „Cu acul pe săpun”. A murit la 11 martie 2001 în New York.
„ Poet pătimaș, înzestrat și cu o memorie prodigioasă, Zahu Pană a fost primul care a cules cu pasiune și interes, atât în închisoare, cât și după aceea, aproape toată creația lirică a poeților români condamnați de infernalul regim comunist. A avut o viață zbuciumată, plină de peripeții dramatice, de chinuri, de lipsuri, de frământări și de avânturi idealiste, cu înfrângeri și ridicări, dar până la urmă triumfătoare și pilduitoare, bogată în roade pe plan cultural și spiritual. Zahu a fost un poet și publicist de mare talent și un luptător naționalist dârz și neînfricat până în ultimele lui clipe, când s’a dus dintre noi.” (Ionel Zeana)
| Zaharia Pană | |||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||
.svg){kind=small}
* 1927: Alexander Spiegelblatt (în idiș אַלכּסנדר שפּיגלבלאַט, n. 20 august 1927la Câmpulung Moldovenesc - d. 25 noiembrie 2013 la Petah Tikva , Israel) a fost un poet, scriitor și eseist israelian de limba idiș, originar din România.
Alexandru Spiegelblatt s-a născut în 1927 la Câmpulung Molodovenesc, la poalele Carpaților, în sudul Bucovinei, ca fiu al unui ceasornicar evreu numit Samuel Spiegelblatt, urmaș al mai multor generații de ceasornicari. A învățat de mic la școala tradițională „heder”, iar mai târziu la gimnaziul de stat din localitatea natală, de unde a fost exmatriculat alături de toți ceilalți elevi evrei, conform legislației rasiste din toamna anului 1940. Între anii 1941-1944, sub regimul Antonescu, a fost deportat cu membrii familiei sale în Transnistria.
Supraviețuind deportarea și genocidul, după eliberare, Spiegelblatt a lucrat ca bijutier, a completat studiile liceale și a învățat literatura rusă la Universitatea din București. Între anii 1954-1958 a fost conferențiar la catedra de literatură rusă la această universitate și la Școala de literatură și critică literară Mihai Eminescu din București. Spiegelblatt a fost un timp membru în comitetul de redacție al revistei în idiș „Ikuf bletter” care a fost închisă de autoritățile comuniste în anul 1963, de asemenea a colaborat la redactarea paginilor în limba idiș ale „Revistei Cultului Mozaic” din România. În anul 1964 el a emigrat în Israel și s-a stabilit în orașul Petah Tikva. Între anii 1971-1998 el a fost, alături de poetul Avraham Sutzkeversecretarul de redacție al revistei literare trimestriale în limba idiș די גאָלדענע קייט („Di Goldene Keit”), care a apărea la Tel Aviv. În Israel, Alexandru Spiegelblatt a colaborat și la ziarul idiș לעצטע נײַעס („Letzte Naies”, Ultimele Știri) ; la cotidianul în limba română „Viața noastră” . In anul 1969 a luat parte la publicarea volumului omagial la aniversarea jubileului lui Shlomo Bickel. Spiegelblatt a efectuat și traduceri din limba ebraică în alte limbi.
Opere:
Culegeri de versuri
- 1952 - היימלאַנד - מלוכה-פֿאַרלאַג פֿאַר ליטעראַטור און קונסט, בוקאַרעשט (Heimland - Patria)
- 1969 - אומרויִקע אותיות, המנורה ,תּשכ״ט (Umruïke oisies - Litere neliniștite)
- 1973 - פֿאַרפֿירענע זעגלען , די גאָלדענע קייט (Farfirene zegeln - Navigări amăgitoare)
- 1979 - וואָלקען־ברעמען ,די גאָלדענע קייט (Volkenbremen - Sprâncene-nori)
- 1997 - (נשמה־ליכט (נר נשמה (Neșome-liht - Candelă de suflet)
- 1997,1998 - אין געלן צווישנליכט פֿון ערבֿ-רעגן, לידער 1997-1964 (In gelen țvișnlikht fun erev-regen - Crepusculul galben dinaintea ploii)
- 2007 - (גרינער אומעט לייוויק־פֿאַרלאַג, תּ״אָ (עצבות ירוקה (Griner Umet - Tristețe verde)
- 2009 - (געטונקען אין האַניק-צער, לידער 2009-2005 , בית שלום־עליכם, תּ״אָ (טבול בדבש הצער (Getunken in honik-tzar - Muiat în mierea amărăciunii)
Numeroase versuri ale sale au fost traduse în alte limbi, ex. ebraică, engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă, română.
Proză și eseuri
- 2000 - דורכן שפּאַקטיוו פֿון א זייגער-מאַכער, הוצאת י.־ל. פּרץ, תּל־אָבֿיבֿ (Dukhn șpaktiv fun a zeiger-makher – Prin lupa ceasornicarului, carte autobiografică)
- 2002 - בלאָע ווינקלען: איציק מאנגער — לעבן, ליד און באַלאַדע, פֿאַרלאַג י.־ל. פּרץ, תּל־אָבֿיבֿ (Bloe Vinklen – Colțuri albastre: Ițik Manger — viață, cântec și baladă)
- 2003 - שאָטנס קלאַפּן אין שויב: דרײַ דערציילונגען, ישׂראָל-בוך, (צללים דופקים בחלון, שלושה סיפורים)- ספר שבו מעלה באוב אנשים מיוחדים שפגש (Șotns klapn in șoib: drai derțeilungen – Umbre bat la geam: trei povestiri)
- 2005 - קרימעווע: אַן אַלטפֿרענקישע מעשׂה, צור-אות, ירושלים, תשס״ה
- 2007 - דורך פֿאַררייכערטע שײַבלעך, לייוויק־פֿאַראיין, תּשס״ז (Durkh farreikherte șaiblekh – Printr-o șaibă înfumegată)
| Alexander Spiegelblatt | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Câmpulung, România |
| Decedat | (86 de ani)[1] Petah Tikva, Israel |
| Cetățenie |  Israel |
| Ocupație | scriitor poet specialist în literatură[*] |
| Limbi | limba idiș |
| Studii | Universitatea din București |
| Note | |
| Premii | Premiul Itzik Manger[* |
Regizor
- Pe litoral mi-a rămas inima (1961)
- Opt minute de vis (1965)
- Cîntecele mării (1971) - regizor secund
- Despre o anumită fericire (1973)
- Tată de duminică (1975)
- Singurătatea florilor (1976)
- Premiera (1976)
- Lumini și umbre (1981-1982) - 2 părți, film TV
- Eroii nu au vârstă (1984) - serial TV
- Să-ți vorbesc despre mine (1987)
- Un oaspete la cină (1987)
Scenarist
- Opt minute de vis (1965)
- Să-ți vorbesc despre mine (1987)
Actor
- Dacii (1967)
* 1935: Ronald Ernest "Ron" Paul (n. 20 august 1935) este un politicianamerican. Membru al "Mișcării Tea Party". A participat la alegerile prezidențiale din 1988 candidând din partea Partidului Libertarian. Înainte de alegerile din 2008, până în 12 iunie a fost pretendent la candidatura pentru președinția Statelor Unite din partea Partidului Republican. La 13 mai 2011 a anunțat oficial că va lupta pentru nominalizarea candidaturii din partea Republicanilor la alegerile prezidențiale din 2012.
| Ronald Ernest Paul | |
 |
· 1938: S-a nascut Jean-Loup Chretien, primul cosmonaut francez (astronaut al misiunii STS-86).
· 1940 - S-a născut John Lantree, basist britanic (Honeycombs).
· 1941: S-a născut Slobodan Milosevici, fostul presedinte al Serbiei si Muntenegrului.
Slobodan Milošević – foto: europeanul.org
Slobodan Milošević (n. 20 august 1941, Požarevac, Serbia sub ocupație militară germană – d. 11 martie 2006, Haga, Țările de Jos) a fost președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia și de asemenea al Partidului Socialist Sârb. El a fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii ’90 si războiului din Kosovo în 1999. A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Internațional al Națiunilor Unite pentru crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva. După demonstrații și greve ce au urmat alegerilor prezidențiale din octombrie 2000, el s-a recunoscut înfrânt și a demisionat. Un an mai târziu, Milošević a fost extrădat pentru a se prezenta în fața Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, însă va muri după 5 ani de închisoare doar cu 50 de ore înaintea declarării verdictului. Milošević, suferind de boli grave ale inimii, de tensiune și diabet, a murit în urma unui atac de cord în condiții neelucidate. Unii dintre susținătorii lui cred ca a fost omorât în închisoare înainte de a se pronunța un verdict.
· 1942 - S-a născut Isaac Hayes, muzician american.
· 1944: S-a nascut Rajiv Gandhi, prim ministru al Indiei (1984-1991); (d. 21.05.1991).
· 1945: S-a nascut Cristian Gaţu, unul dintre cei mai mari handbalisti români … si o poveste .
Cristian Gațu intervievat de Dumitru Graur – foto: ro.wikipedia.org
Cristian Gațu (n. 20 august 1945) fost handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a fost medaliată cu argint olimpic la Montreal 1976 și cu bronz olimpic la München 1972. La data de 14 septembrie 2007, colonelul în retragere Cristian Gațu din Ministerul Apărării Naționale a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) în retragere. Cristian Gațu a fost președintele Federației române de handbal timp de 18 ani (1996-2014).
· 1947 - S-a născut Jim Pankow, trombonist şi compozitor american (Chicago).
· 1948: Robert Anthony Plant, cunoscut mai ales ca Robert Plant (născut la 20 august 1948), este un muzician, cântăreț (în registrul tenor), compozitor și instrumentist englez faimos pentru apartenența sa de 12 ani la grupul englez de rock Led Zeppelin, al cărui vocalist a fost, precum și pentru cariera sa ulterioară solo plină de succes.
Apartenența sa ulterioară la numeroase acte muzicale, așa cum ar fi grupurile muzicale Band of Joy, Rockestra, The Honeydrippers, Page and Plant și Strange Sensation au completat armonios profilul acestui muzician extrem de talentat. Relativ recent, asocierea muzicală a lui Robert Plant cu solista americană de folk și bluegrass Alison Krauss, a condus la lansarea unui album extrem de bine primit și premiat, Raising Sand.
| Robert Plant | |
 Robert Plant în concert, Green Man Festival, 2007 |
| John Noble | |
 |
| Mohamed Morsi محمد مرسي | |
 Mohamed Morsi |
· 1952 - S-a născut Doug Fieger, vocalist, chitarist şi compozitor american (Sky, The Knack).
· 1955 - S-a născut Gary Lalonde, basist canadian (Honeymoon Suite).
· 1955 - S-a născut Mike McKenzie, chitarist britanic (Child).
· 1957 - S-a născut Richard Zatorski, clăpar şi compozitor australian (Real Life).
* 1958: David O. Russell (n. 20 august 1958) este un regizor, producător și scenarist american, cunoscut pentru filme precum The Fighter (2010), Scenariu pentru happy-end (2012), Țeapă în stil american (2013), toate trei aducându-i nominalizări la Oscar la categoria Cel mai bun regizor. În 2016 a primit a patra nominalizare la Globurile de Aur pentru Joy. Este câștigător a două premii BAFTA pentru scenariu.| David O. Russell | |
 |
În 1982 a terminat Institutul Politehnic din Chișinău, Facultatea de Inginerie.
Deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990-1994), a deținut funcția de secretar al Comisiei pentru Știință și Învățământ. Este semnatar al Declarației de Independență și a Legii privind revenirea la Alfabetul Latin și Tricolor, a fost unul dintre promotorii Mișcării de Eliberare Națională.
Din 1994 până în 2011 a activat în cadrul Ascom Group. În cadrul companiei a fost manager principal de proiecte în Turkmenistan, Peru, Kazahstan și Africa de Est. A deținut funcția de vicepreședinte executiv al ASCOM Group timp de 10 ani și a dezvoltat tehnologii de procesare de gaze și producere de energie.[2]
În 2013 a fost condamnat la 9 ani de pușcărie, pentru că ar fi delapidat fonduri pe când era vicepreședinte al Ascom Group și pentru că ar fi comandat un dublu omor. În același dosar, pentru acuzația de delapidare de fonduri a fost condamnat și fiul său, Valentin, care a primit 8 ani de închisoare.[3] Mai mulți lideri de opinie considerau că dosarul este unul „fabricat”, iar un grup de experți din România a stabilit că organele judiciare de la Chișinău au admis mai multe omisiuni în cazul lui Andrei Baștovoi și l-au condamnat în lipsa unor probe clare. În iunie 2015, în cadrul unei noi jedințe de judecată, celor doi li s-a mai redus din pedeapsă - pentru Andrei Baștovoi pedeapsa a fost mișcorată cu un an și jumătate, iar pentru fiul său - cu un an.[4]
Andrei Baștovoi a fost căsătorit cu Svetlana și are doi fii: Mircea și Valentin. Ieromonahul și scriitorul Savatie Baștovoi este nepotul său. La sfârșitul lunii ianuarie 2016 soția lui Andrei Baștovoi a murit, iar unul dintre fii lor, Mircea, a intrat pentru o scurtă perioadă în comă din cauza unei intoxicații cauzată de o scurgere de gaz în casa lor.[5] În legătură cu acest caz, Andrei Baștovoi și celălat fiu al său, Valentin, ambii aflându-se în arest, au fost eliberați pentru 72 de ore, pentru a putea să pregătească și să participe la funeraliile Svetlanei Baștovoi.
| Andrei Baștovoi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (60 de ani) Soroca, RSS Moldovenească |
| Cetățenie |  Moldova |
| Ocupație | politician |
| Deputat în Parlamentul Republicii Moldova | |
| În funcție 1990 – 1994 | |
| Profesie | Inginer-electronist[ |
Ion Grosu s-a născut la data de 20 august 1962. A absolvit Academia Tehnică Militară, specialitatea artilerie și rachete, în anul 1986, urmând apoi Institutul de Management al Resurselor de Apărare din Monterey/SUA (1998), Colegiul NATO de Apărare din Roma, Senior Course (2002) și Colegiul European de Securitate și Apărare - Cursul de Nivel Înalt în domeniul Politicii Europene de Securitate și Apărare (2006-2007).
Ulterior el a urmat cursuri de pregătire în domeniul informațiilor și al reformei instituționale desfășurate în țară și străinătate (Universitatea Națională de Apărare, Harvard University, JF Kennedy School of Government/Boston, Centrul European George C. Marshall pentru Studii de Securitate).
După absolvirea Academiei Militare, a deținut diferite funcții în cadrul Ministerului Apărării: șef al Direcției Cooperare Militară Internațională; atașat al apărării, militar, aero și naval al României în Republica Italiană, consilier al secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare, George Maior etc. A participat la numeroase misiuni internaționale, acțiuni complexe desfășurate în cooperare cu parteneri străini și a c ontribuit la elaborarea și implementarea unor concepte moderne în domeniul planificării strategice. În anul 2003 a fost avansat la gradul de colonel.
După numirea în funcția de director al SRI a lui George Maior, colonelul Ion Grosu a devenit director de cabinet al acestuia. La data de 7 martie 2008, prin Decret semnat de Președintele României, colonelul Ion Grosu a fost numit în funcția de adjunct al Directorului Serviciului Român de Informații, funcție rămasă vacantă prin trecerea în rezervă, în iulie 2007, a generalului-locotenent Ionel Marin. [1]
La data de 18 aprilie 2008, președintele Traian Băsescu l-a înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) [2] [3].
Ion Grosu este căsătorit și are trei copii.
| Ion Grosu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (57 de ani) |
| Cetățenie | România |
| KRS-One | |
 |
· 1966: Enrico Letta (n. 20 august 1966) este un om politic italian, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Italiei, prim-ministrul al Italiei din 28 aprilie 2013 până la 22 februarie 2014.
| Enrico Letta | |
 |
Abbott a fost împușcat și ucis de către un bărbat înarmat în timp ce cânta pe scenă la un concert al formației Damageplan pe 8 decembrie2004, la Alrosa Villa în Columbus, Ohio. El s-a clasat pe locul #92 în topul „celor mai buni 100 de chitariști” publicat de revista Rolling Stoneși pe locul #1 în revista britanică Metal Hammer
| Dimebag Darrell | |
 |
* 1969: Laura Marin (n. 20 august 1969) este un deputat român, ales în 2014 din partea Partidului Social Democrat.
| Laura Marin | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (50 de ani) |
| Ocupație | politiciană |
| deputat | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată 11 iunie 2014 | |
| Circumscripția | 18 Galați, colegiul uninominal nr.9 |
| Partid politic | Partidul Social Democrat |
La BASE jumping, Felix Baumgartner a stabilit recordul de săritură de pe cea mai joasă construcție (de la doar 30 de metri, cu săritura de pe mâna Statuii lui Iisus Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro) și de două ori recordul de săritură de pe cea mai înaltă construcție (Turnurile Petronas, din Kuala Lumpur, Malaysia și turnul Taipei 101 din Taiwan)[1].
În 2003, Felix Baumgartner a devenit primul om care a traversat Canalul Mâneciiîn cădere liberă, folosind o aripă delta fabricată din fibră de carbon atașată pe spate
* 1974: Misha Collins (născut ca Dmitri Tippens Krushnic;[1] 20 august 1974) este un actor american și regizor. Este cel mai cunoscut pentru portretizarea îngerului Castiel în serialul CW Supernatural (2008–prezent)
| Misha Collins | |
 |
* 1975: Beatrice Nicoleta Coadă-Câșlaru (n. 20 august 1975, Brăila) este o înotătoare româncă care a câștigat cu medalii de argint și bronz la Sydney 2000; a câștigat de asemenea a cu medalii de argint la Campionatele Mondiale și Europene. Probele sale preferate fiind 200m mixt și 400m mixt. Beatrice Nicoleta Coadă-Câșlaru este căsătorită cu antrenorul Eduard Câșlaru.
CÂȘLARU-COADĂ, BEATRICE NICOLETA(1975) n. la Brăila. Profesoară de educație fizică, absolventă a IEFS IASI,promotia 2007. Maestra emerită a sportului la înot. A început să practice înotul la CSS (devenit ulterior Liceul cu Program Sportiv), sub îndrumarea antrenoarei Gabriela Stoicescu. Multiplă campioană națională. Primele rezultate pe plan internațional le obține la CE de juniori din 1989 - medalie de bronz la 200 m liber și în special, în 1990 - 2 medalii de aur la 200 și 400 m mixt și 2 de argint la 200 și 800 m liber. La CE de seniori din 1991, de la Atena, realizează o performanță deosebită - 4 medalii de argint (200 și 400 m mixt, 200 m bras și 400 m liber), iar în 1996 la CE de la Rostock (bazin scurt) - o nouă medalie de argint la 400 m mixt. Finalistă la JO din 1996 (Atlanta) la 400 m mixt (locul VI) și cu ștafeta de 4x200 m liber (locul VII). La CE din 1997 (Sevilla) s-a clasat pe locurile VI în probele de 200 si 400 m mixt. În 1999 (legitimată la CSM Pitești cucerește la CE de la Istanbul 3 medalii de argint (200 și 400 m mixt și 200 m bras), și o medalie de bronz cu ștafeta 4 X 200 m liber. Realizează performanțe remarcabile în anul 2000 (antrenor Eduard Caslaru): 3 medalii de aur la 200 m mixt (2:12.57), 200 m bras (2:26.76) și cu ștafeta de 4x200 m liber (8:03.17), o medalie de argint la 400 m mixt (4:41.64) și o medalie de bronz cu ștafeta 4x100 m mixt (4:10.05) obținute la CE de la Helsinki; medalie de argint la 200 m mixt (2:12.57), medalie de bronz la 400 m mixt (4:37.18) și locul IV cu ștafeta de 4x200 m liber (8:01.63) la JO de la Sydney. Pentru performanțele obținute, în anul 2000, i s-a conferit Ordinul Național Pentru Merit în grad de Ofițer.
* 1976: Cornel Frăsineanu (n. 20 august 1976, Caracal) este un fotbalist român retras din activitate.
* 1978: Gábor Vona[1] (născut Gábor Zázrivecz, la 20 august 1978, în localitatea Gyöngyös, județul Heves, Ungaria) este un politician maghiarși lider al partidului de extremă dreapta Jobbik.
| Gábor Vona | |
 |
* 1982: Joshua Blake „Josh” Kennedy (n. 20 august 1982 în Wodonga, Victoria) este un fotbalist australian care joacă pe postul de atacant pentru Nagoya Grampus.
* 1983: Costel Alexe (n. ) este un deputat român, ales în legislatura 2012-2016 și în legislatura 2012-2020 pe listele Partidului Național Liberal. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 2012-2016, Costel Alexe a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Kazahstan, Bosnia și Herțegovina. Costel Alexe a înregistrat 58 de luări de cuvnt în 52 de ședințe parlamentare. Costel Alexe a inițiat 77 de prpuneri legislative, dintre care 18 au fost promulgate legi. În legislatura 2012-2020, Costel Alexe este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Kazahstan, Ucraina și Republica Islamică Pakistan.| Costel Alexe | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (36 de ani) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | politician |
| Ministru al mediului și schimbărilor climatice | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată | |
| Precedat de | Grațiela-Leocadia Gavrilescu |
| Membru al Camerei Deputaților a României | |
| Deținător actual | |
| Funcție asumată | |
| Circumscripția | Iași |
| În funcție – | |
| Circumscripția | Iași |
| Partid politic | PNL |
| Alma mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Andrew Garfield | |
 Garfield la premiera filmului The Amazing Spider-Man 2 n 2014 |
* 1985: Álvaro Negredo Sánchez (n. 20 august 1985) este un fotbalistspaniol care joacă pe postul de atacant în Turkcell Süper Lig la clubul Beșiktaș JK.
· 1987: Cătălina Ponor (n. 20 august 1987, Constanța) este o gimnastăromână, care a participat la Jocurile Olimpice 2004 din Atena, Grecia și în 2012 la Olimpiada de la Londra. La Atena a câștigat medalia de aur, ca membră în echipa română de gimnastică. De asemenea, ea a câștigat la aceeași olimpiadă medalii de aur la bârnă și sol.
La Campionatul European de Gimnastică din 2017 Uniunea Europeană de Gimnastică a anunțat declasarea cu jumătate de punct a dificultății exercițiului de la sol, la câteva ore de la terminarea concursului, locul ei în finală fiind luat de nemțoaica Pauline Schaefer
MEDALIILE CĂTĂLINEI PONOR
- 2003: Mondialele de la Anaheim: Argint la echipe, bârnă și sol
- 2004: Europenele de la Amsterdam: Aur la echipe, bârnă și sol
- 2004: Olimpiada de la Atena: Aur la echipe, bârnă și sol
- 2005: Europenele de la Debrecen: Aur la bârna
- Mondialele de la Melbourne: Bronz la bârna
- 2006: Europenele de la Volos: Argint la echipe, aur la bârna, bronz la sol
- 2007: Mondialele de la Stuttgart: Bronz la echipe
- 2012: Campionatele Europene de la Bruxelles: Aur la echipe, aur la bârnă și argint la sol
- 2012: Olimpiada de la Londra: Bronz la echipe, argint la sol
- 2017: Europenele de la Cluj: aur la bârnă
| Laureat olimpic | |||
 Cătălina Ponor | |||
| medalii olimpice | |||
| Gimnastică | |||
|---|---|---|---|
| Aur | Atena 2004 | echipe | |
| Aur | Atena 2004 | bârnă | |
| Aur | Atena 2004 | sol | |
| Argint | Londra 2012 | sol | |
| Bronz | Londra 2012 | echipe | |
* 1989: Judd Trump (n. , Whitchurch, Bristol[*], Bath and North East Somerset, Regatul Unit) este un jucător englez de snooker. El este campionul mondial en-titre.
· 1992: Demetria Devonne „Demi” Lovato (n. 20 august 1992) este o cântăreață, compozitoare americană, actrita și model. A debutat în serialul Barney & Friends, însă și-a câștigat celebritatea în urma interpretării rolului lui Mitchie Torres în filmul Camp Rock alături de Jonas Brothers, și datorită serialului Sonny și steluța ei norocoasă. Lovato a debutat în industria muzicală cu albumul Don't Forget, lansat pe 23 septembrie 2008. Acesta a fost un succes comercial, debutând pe locul al doilea în Billboard 200, cu peste 89.000 de exemplare vândute în prima săptămână.[4] Ulterior, artista și-a lansat al doilea album, intitulat Here We Go Again, pe 21 iulie 2009,[5] dovedindu-se a fi un nou succes și atingând poziția fruntașă în Billboard 200.[6] A urmat Unbroken, iar pe 14 mai 2013, cel de-al patrulea album al său, intitulat chiar Demi. Albumul a ocupat a treia poziție în clasamentul Billboard 200, vânzându-se în prima săptămână în 110.000 de exemplare.Demi Lovato se află în zodia leu.
Demi s-a născut la 20 august 1992 în Albuquerque, New Mexico,[7] în familia inginerului și muzicianului[8] Patrick Martin Lovato (1960 - 22 iunie 2013)[9] și a Diannei Lee Hart (născută Dianna Lee Smith, 8 august 1962),[10] o fostă majoretă la Dallas Cowboys[11] și cântăreață de muzică country. Demi are o soră mai mare, Dallas (n. 4 februarie 1988),[12] o soră vitregă mai mică din partea mamei, actrița Madison De La Garza,[13] și o soră mai mare din partea tatălui, Amber,[14] cu care a vorbit pentru prima dată când avea 20 de ani.[15]
Părinții ei au divorțat în vara anului 1994, la scurt timp după cea de-a doua aniversare a sa.[16] Tatăl lui Demi avea origini mexicane și spaniole,[17][18] iar ea are și origini irlandeze, italiane și engleze.[19]Străbunica lui Patrick, Maria Cristina Perea, a fost fiica veteranului Uniunii Războiului Civil Francisco Perea (1830–1913) și strănepoata lui Francisco Xavier Chávez,[20] guvernatorul orașului Santa Fe de Nuevo México.
Lovato a crescut în Dallas, Texas.[21][22] Împreună cu Selena Gomez, ea și-a început cariera de actriță în serialul de televiziune pentru copii Barney & Friends în rolul Angelei.[23] A început să facă pian la vârsta de 7 ani și chitară la 10 ani.[24][25], când aceasta a început să ia și lecții de dans și actorie. Lovato a mărturisit în emisiunea lui Ellen DeGenerescă a învățat mai mulți ani de acasă datorită faptului că era agresată la școală. Ea a primit diploma de absolvire prin învățământ la domiciliu în aprilie 2009. Mai târziu a devenit purtătoare de cuvânt pentru organizație împotriva hărțuirii PACER și a avut o apariție în cadrul emisiunii America's Next Top Model pentru a vorbi concurentelor și publicului despre acest subiect. În 2006, Demi a apărut în serialul Prison Break, iar anul următor în serialul Just Jordan.
La vârsta de optsprezece ani, Lovato a cumpărat o casă în stil mediteranean în Los Angeles; totuși, a decis să locuiască într-o locuință modestă, tot în Los Angeles, după ce a părăsit centrul de reabilitare în care a fost internată în ianuarie 2011.
Lovato nu a avut nici un interes în a construi o relație cu tatăl său, Patrick, după divorțul acestuia de mama sa. Patrick a fost răpus de cancer pe 22 iunie 2013, la vârsta de 53 de ani. După moartea lui, Lovato a declarat că acesta a suferit de tulburări mentale iar, mai târziu, cântăreața, în onoarea tatălui său, a pus bazele unui program de burse necesar celor aflați în aceeași situație, intitulat "Lovato Treatment Scholarship Program".
Lovato a suferit de multe afecțiuni mentale, cum ar fi depresia, tulburările de alimentație, autoagresiune ș.a.m.d. Datorită acestor afecțiuni destul de grave, Lovato a fost internată într-un centru de reabilitare la vârsta de 18 ani în noiembrie 2010. Pe data de 30 octombrie 2010, Lovato se retrage din turul pe care-l susținuse împreună cu Jonas Brothers (Jonas Brothers Live in ConcertTour), dând start unui tratament pentru "probleme fizice și emoționale". S-a realizat o constatare precum că Lovato a decis să dea start tratamentului după lovirea dansatoarei Alex Welch; familia și echipa sa de management au efectuat o intervenție oficială după acest incident pentru a o convinge că are nevoie de ajutor. Lovato a declarat că și-a luat în frâu responsabilitatea în proporție de sută la sută pentru incident. La data de 28 ianuarie 2011, Lovato a terminat tratamentul staționar la Timberline Knolls și s-a întors acasă. Aceasta a recunoscut că ar avut bulimie, că s-ar fi rănit de una singură și că s-ar fi "autotratat" cu medicamente și alcool, cum fac o mulțime de adolescenti pentru a-și amorți durerea. Cântăreața a mai adăugat că "practic, a avut o cădere nervoasă" și că a fost diagnosticată în timpul tratamentului psihologic cu tulburări bipolare. Lovato, mai târziu, a spus că folosea cocaină de mai multe ori pe zi și făcea chiar și contrabandă cu această substanță pe cale aviatică.
În aprilie 2011, Lovato ajunge să contribuie ca și editor pentru revista Seventeen, unde scrie un articol în care își descrie conflictele cu ea însăși. În martie 2012, MTV a realizat un documentar intitulat "Demi Lovato: Stay Strong" (Demi Lovato: Stai Puternic), subiectul acestuia fiind reabilitarea și recuperea artistei. Lovato începe să lucreze la cel de-al patrulea său album în luna următoare. În ianuarie 2013, se constatează că Lovato ar fi trăit într-o locuință sobră în Los Angeles pentru mai mult de un an, deoarece a crezut că aceasta era singura cale de a evita întoarcerea la dependențele ei și la tulburările sale de alimentație.
Demi Lovato a declarat adesea că încearcă să fie un model drept de urmat pentru cei ce au trăit diverse momente delicate, asemenea ei. Prin intermediul muzicii, prin intermediul unor pictoriale, articole, documentare, tatuaje ș.a.m.d., aceasta promovează foarte multe mesaje de încurajare pentru persoanele aflate la ananghie, încercând mereu să fie unica rază de speranță pe care aceste persoane o mai au. Lovato promovează în special acceptarea de sine.
Lovato este creștină și se roagă cu formația ei de fiecare dată înainte de a cânta. Ea este o susținătoare activă în ceea ce privește drepturile persoanelor homosexuale și bisexuale. Când legea în ceea ce privește apărarea căsătoriilor între persoanele de același sex s-a blocat (în iunie, 2013), Lovato a postat pe twitter: "Gay, heterosexuali, lesbiene, bi[sexuali]... Nimeni nu e mai presus ca celălalt. Ce zi incredibilă pentru California ȘI pentru egalitate." Lovato, mai târziu, a afirmat: "Cred în căsătoria între homosexuali, cred în egalitate. Cred că aici este vorba de puțină ipocrizie în ceea ce privește religia. Dar tocmai am descoperit că poți avea propria relație cu Dumnezeu, și încă mai am ceva credință." Într-un interivupentru revista Latina, aceasta a declarat că ea găsește spiritualitatea a fi o parte importantă în menținerea echilibrului în viață. Ea a spus: "Sunt cel mai aproape de Dumnezeu, mult mai aproape decât am mai fost vreodată. Am propria relație cu El și asta e tot ce contează".
Pe data de 23 decembrie 2011, Lovato a postat un mesaj pe Twitter criticând producătorii postului de televiziune Disney Channel, precum că în cadrul unor anumite episoade ale serialelor Shake it Up („Totul pentru dans”) și So Random!(„Sonny și Steluța ei norocoasă”) se realizează aluzii și glume cu caracter ofensativ în legătură cu tulburările de alimentație. Personalul postului de televiziune a luat repede măsuri în ceea ce privește reclamația primită, cerându-și scuze pentru Demi Lovato și eliminând episoadele și oprind difuzarea lor în cadrul postului TV, după mai multe reclamații (urmând postarea artistei de pe rețeaua socială Twitter) la secțiunea "relații publice" a postului de televiziune.
Demi Lovato este găsită drept o feministă.
| Demi Lovato | |
.jpg) Lovato în septembrie 2017 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu