duminică, 21 august 2022

 2. /23 AUGUST 2022 - ISTORIE PE ZILE:  Decese; Sărbători


Decese; Sărbători


DECESE

Gerbrand Adriaensz Bredero
Bredero.png
Portretul lui Bredero, de H.W. Caspari, după o gravură a lui Hessel Gerritsz
Date personale
Născut16 martie 1585
Amsterdam, Olanda
Decedat (33 de ani)
Amsterdam, Olanda
NaționalitateFlag of the Netherlands.svg olandeză
CetățeniePrinsenvlag.svg Țările de Jos Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
Limbilimba neerlandeză[1]  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Specie literarăTeatru, Proză

  • 1921 - A murit Gheorghe Bengescu, diplomat și publicist român, membru al Academiei Române (n. 1848)

    Gheorghe Bengescu (n. 30 august 1848, Craiova, Țara Românească – d. 23 august 1921, Paris, Franța) a fost un diplomat, istoric și publicist de limbă română și franceză, membru titular al Academiei Române. S-a semnat uneori cu George Bengescu sau Georges Bengesco - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

    Gheorghe Bengescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

    Gheorghe Bengescu (n. 30 august 1848, Craiova, Țara Românească – d. 23 august 1921, Paris, Franța) a fost un diplomat, istoric și publicist de limbă română și franceză. S-a semnat uneori cu George Bengescu sau Georges Bengesco. Din 1872 a desfăşurat o intensă activitate diplomatică, funcţionând la mai multe legaţii ale României în străinătate. A fost delegat al României pe lângă Comisia Europeană a Dunării şi membru titular al Academiei Române din 1921.

  • 1926 - A murit Rudolf Valentino, renumit actor actor american de origine italiană; (n. 1895).

    Rudolf Valentino sau Rudolph Valentino (n. 6 mai 1895, Castellaneta, Italia – d. 23 august 1926, New York City, New York) actor italian - foto - cersipamantromanesc.wordpress.com

    Rudolf Valentino - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

    Rudolf Valentino sau Rudolph Valentino (n. 6 mai 1895, Castellaneta, Italia – d. 23 august 1926, New York City, New York) actor italian.

  • 1927: Nicola Sacco, anarhist american de origine italiană (n. 1891)

  • 1927 - La Boston au fost executați anarhiștii italieni Sacco și Vanzetti, în ciuda protestelor internaționale.

    Bartolomeo Vanzetti (left) and Nicola Sacco – foto: en.wikipedia.org

    Nicola Sacco (n. 22 aprilie 1891 – d. 23 august 1927) și Bartolomeo Vanzetti (n. 11 iunie 1888 – d. 23 august 1927) au fost doi anarhiști americani de origine italiană, arestați în 1927, închiși și executați pe scaunul electric, în Massachusetts.

  • 1933: Adolf Franz Karl Viktor Maria Loos[5] (n. 10 decembrie 1870 – d. 23 august 1933) a fost un arhitect austriac și cehoslovac și un teoretician european influent al arhitecturii moderne. În eseul său Ornament and Crime a susținut suprafețele clare și netede în contrast cu decorațiunile generoase de Fin de siècle și, de asemenea, cu principiile estetice moderne ale Secesiunii vieneze. Loos a devenit un pionier al arhitecturii moderne și a contribuit cu teorie și cu o critică a modernismului în arhitectură și design.

    Loos a avut trei căsătorii tumultuoase care s-au încheiat toate prin divorț. El a suferit de pe urma unei stări precare de sănătate, inclusiv de o deficiență de auz moștenită, și a fost implicat într-un scandal de pedofilie. A murit la vârsta de 62 de ani, în 23 august 1933, în localitatea Kalksburg din apropiere de Viena.  Loos s-a născut pe 10 decembrie 1870 în Brno, numit pe atunci Brünn, în regiunea Moravia (Mähren) a Imperiului Austro-Ungar. Tatăl său, un pietrar german, a murit când Loos avea nouă ani.[6] Tânărul Adolf Loos a moștenit deficiența de auz a tatălui său și a suferit de pe urma acestui handicap de-a lungul vieții sale. Mama lui a continuat să se ocupe de atelierul de pietrărie după moartea soțului ei. Loos a urmat studii la mai multe școli gimnaziale, precum și la o școală tehnică din Liberec, iar în 1889 a absolvit o școală tehnică din Brünn. Mai târziu, el a studiat la Universitatea de Tehnologie din Dresda. A plecat de acolo un an mai târziu, fără a-și mai finaliza studiile.  La vârsta de 23 de ani, Loos a călătorit în Statele Unite și a rămas acolo timp de trei ani între 1893-1896. În timp ce se afla în Statele Unite, el a trăit în principal la rudele sale din zona orașului Philadelphia, s-a întreținut practicând meserii ciudate și, de asemenea, a vizitat și alte orașe, cum ar fi Chicago, St. Louis și New York. Loos a revenit la Viena, în anul 1896 și s-a stabilit acolo definitiv. El a fost o figură proeminentă a orașului și prieten cu Ludwig Wittgenstein, Arnold Schönberg, Peter Altenberg și Karl Kraus.

    Inspirat de anii petrecuți în Lumea Nouă, el s-a dedicat arhitecturii. După o scurtă asociere cu Secesiunea Vieneză în 1886, el a respins acest stil și a pledat pentru o arhitectură nouă, simplă, fără ornamentații. O abordare utilitaristă a utilizării întregului plan a completat conceptul său artistic. Primele comenzi ale lui Loos au constat în amenajarea interioară a magazinelor și cafenelelor din Viena.  Loos a scris mai multe lucrări polemice. În Spoken into the Void, publicată în 1900, el a atacat Secesiunea Vieneză, într-un moment când mișcarea se afla la apogeu.[link mort][7]

    În eseurile sale, Loos a folosit lozinci provocatoare și este de remarcat pentru eseul/manifest intitulat Ornament and Crime, prezentat într-o prelegere în 1910 și publicat pentru prima dată în 1913.[8] El a explorat ideea că progresul culturii este asociat cu eliminarea ornamentelor din obiectele de zi cu zi și că, prin urmare, era o crimă să-i forțezi pe meșteșugari sau constructori să-și piardă timpul cu ornamentații care aveau scopul de a grăbi momentul în care un obiect ar deveni caduc (designtheory). Clădirile simple ale lui Loos au influențat comasarea minimă a arhitecturii moderne și au stârnit controverse. Deși cunoscute prin lipsa de ornamentație exterioară, interioarele multor clădiri proiectate de Loos sunt finisate cu materiale scumpe, în special cu piatră, marmură și lemn, afișând modele naturale și texturi pe suprafețe plate, executate cu o măiestrie de prima clasă. Distincția nu este între complicat și simplu, ci între „organic” și decorațiunile de prisos.

    Loos a fost interesat, de asemenea, de artele decorative, colecționând obiecte din argint și de piele de înaltă calitate, pe care le-a remarcat pentru aspectul său simplu. I-a plăcut, de asemenea, moda și îmbrăcămintea bărbătească, proiectând o clădire pentru renumita mercerie Kníže din Viena. Admirația lui pentru moda și cultura din Anglia și America poate fi observată în publicația sa de scurtă durată Das Andere, care a apărut în doar două numere în 1903 și a inclus reclame pentru îmbrăcămintea englezească.[7] În 1920, a avut o scurtă colaborare cu Frederick John Kiesler - arhitect și designer de teatru și de expoziții de artă.  Din 1904, el a început să realizeze proiecte mari; cea mai notabilă este așa-numita „Casă Loos” (construită în perioada 1910-1912), inițial pentru croitorii vienezi Goldman și Salatsch, pentru care Loos a conceput un interior de magazin în 1898, și situată chiar vizavi de Palatul Hofburg al Habsburgilor. Casa, azi monument cultural situat în Michaelerplatz 3, Viena, a fost criticată de contemporanii săi. Fațada era dominată de modele rectilinii de ferestre și lipsa decorațiunilor din stuc, care i-a adus porecla de „Casa fără sprâncene”; se spune că împăratul Franz Joseph I al Austriei ar fi disprețuit clădirea modernă atât de mult încât el a evitat să iasă din Palatul Hofburg printr-o poarta principală aflată în vecinătatea sa.[9] Alte clădiri proiectate de Loos sunt magazinul de modă pentru bărbați Casa Knize (construit în 1909-1913), Am Graben 13, Café Museum (construit în 1899), Operngasse 7, Viena, și „American Bar” (construit în 1907-1908), Kärntnerstrasse 10, Viena.[10]

    Loos a vizitat insula Skyros în 1904 și a fost influențat de arhitectura cubică din insulele grecești. Când Austro-Ungaria s-a destrămat după Primul Război Mondial președintele Masaryk i-a acordat lui Loos cetățenia cehoslovacă.[6] Principalul său loc de reședință a rămas însă Viena. În timpul Primei Republici Austriece Loos a devenit interesat de proiectele publice. El a realizat mai multe proiecte de locuințe pentru orașul Viena (Viena Roșie). În perioada 1924-1928 Loos a trăit la Paris. A predat la Sorbona și a fost contractat pentru a construi o casă pentru Tristan Tzara, care a fost finalizată în anul 1925 pe Avenue Junot 15, Paris. În 1928 s-a întors la Viena.

    Loos a avut o admirație pentru arhitectura clasică,[11] care este reflectată în scrierile sale și în participarea la concursul din 1922 pentru proiectarea clădirii Tribune Tower. Clădirea propusă de Loos semăna cu o coloană dorică masivă.   Loos a fost căsătorit de trei ori. În iulie 1902, el s-a căsătorit cu studenta la teatru Lina Loos (de). Căsătoria s-a încheiat trei ani mai târziu, în 1905. Ulterior, în 1919, el s-a căsătorit cu tânăra Elsie Altmann⁠(de), o dansatoare și actriță de operetă în vârstă de 20 de ani, originară din Austria, care era fiica lui Adolf Altmann și a Jeannettei Gruenblatt. Au divorțat șapte ani mai târziu, în 1926. În 1929 s-a căsătorit cu scriitoarea și fotografa Claire Beck. Ea era fiica clienților săi, Otto și Olga Beck, și avea cu 35 de ani mai puțin decât el. Au divorțat la data de 30 aprilie 1932.[13] În urma divorțului lor, Claire Loos a scris Adolf Loos Privat, o operă literară formată din viniete despre caracterul, obiceiurile și afirmațiile lui Loos, publicată de către Johannes-Presse din Viena în 1936. Se urmărea ca prin  vânzarea cărții să se strângă fonduri pentru mormântul lui Loos.  Toată viața lui, Loos a suferit de o deficiență de auz. El a fost surd în copilărie, dobândind un auz parțial abia la vârsta de 12 ani.[14] În 1918 Loos a fost diagnosticat cu cancer. Stomacul, apendicele și o parte din intestinul lui au fost extirpate chirurgical. El avea pe atunci mai mult de 50 de ani și era aproape surd.  În 1928 Loos a fost subiectul unui scandal de pedofilie la Viena. El a angajat tinere fete cu vârsta cuprinsă între 8 și 10 ani, ce proveneau din familii sărace, pentru a lucra ca modele în studioul lui. Rechizitoriul a declarat că Loos s-a expus dezbrăcat și a forțat tinerele modele să participe la acte sexuale. El a fost găsit parțial vinovat printr-o hotărâre judecătorească din anul 1928.[15] Cazul original a fost rediscutat în 2008 și s-au confirmat acuzațiile.  Adolf Loos a arătat primele semne de demență în perioada procedurilor judiciare. Cu câteva luni înainte de moartea sa, el a suferit un accident vascular cerebral. A murit în vârstă de 62 de ani, pe 23 august 1933 în localitatea Kalksburg din apropiere de Viena.[18] A fost înmormântat în Zentralfriedhof din Viena pentru a se odihni alături de marii artiști și muzicieni din oraș, printre care Schoenberg, Altenberg și Kraus, unii dintre cei mai apropiați prieteni și asociați.[13]

    Prin scrierile sale și proiectele inovatoare din Viena, Loos a fost în măsură să influențeze alți arhitecți și designeri, contribuind la dezvoltarea timpurie a modernismului. Selecția atentă a materialelor, pasiunea pentru artizanat și folosirea Raumplan-ului - ordonarea și dimensionarea spațiilor interioare după funcționalitate — sunt încă admirate  

    LUCRĂRI MAJORE

    Looshaus din Michaelerplatz, Viena.
    • 1899 Café Museum, Viena
    • 1904 Villa Karma, Montreux, Elveția
    • 1907 Domeniul Cruce Creștină, Radesinska Svratka, Republica Cehă
    • 1908 American Bar (fostul Bar Kärntner), Viena
    • 1910 Casa Steiner, Viena
    • 1910 Clădirea Goldman & Salatsch, cu vedere la Michaelerplatz, Viena (o clădire cu o funcționalitate mixtă, cunoscută colocvial ca „Looshaus”)
    • 1913 Casa Scheu, Viena
    • 1915 Fabrica de zahăr, Hrušovany u Brna, Republica Cehă
    • 1915-1916 Villa Duschnitz (remodelată), Viena
    • 1917 Casa proprietarului fabricii de zahăr, Hrušovany u Brna, Republica Cehă
    • 1922 Casa Rufer, Viena
    • 1925 Maison Tzara, casă și studio, Montmartre, Paris, pentru Tristan Tzara, unul dintre fondatorii addaismului, coordonate GIS: +48.888146, +2.335500
    • 1926 Villa Moller, Viena
    • 1927 Casa (neconstruită) din Paris a artistei americane Josephine Baker
    • 1928 Villa Müller, Praga, Republica Cehă
    • 1929 Villa Khuner, Kreuzberg, Austria
    • 1932 Villa Winternitz, Na Cihlářce 10, Praha 5, Republica Cehă
    • 1928-1933 multe interioare rezidențiale în Pilsen, Republica Cehă
  • 1945: Prințesa Stéphanie a Belgiei (n. 21 mai 1864 – d. 23 august 1945) a fost soția Prințului Moștenitor Rudolf al Austriei. A fost fiica regelui Leopold al II-lea al Belgiei și a soției lui, Marie Henriette de Austria, și s-a născut la Castelul regal Laeken. Bunicul ei a fost primul rege al belgienilor, iar mătușa ei a fost împărăteasă a Mexicului.

    Copilăria sa a fost marcată de o educație aspră, din cauza neînțelegerilor dintre părinții și a morții singurului ei frate, prințul Leopold, în 1869. În 1876, tatăl său a început colonizarea statului Congo, care i-a adus o avere imensă.  

    Stéphanie și Rudolf la puțin timp după căsătorie.

    Sora ei mai mare, Louise-Marie, s-a căsătorit în 1875 cu prințul Filip de Saxa-Coburg și Gotha, ofițer austriac și prieten al arhiducelui moștenitor al Austriei, Rudolf, și petrecea zile frumoase la curtea imperială austriacă.

    La 10 mai 1881, cu câteva săptămâni înainte să împlinească 17 ani, Stéphanie s-a căsătorit la Viena cu Rudolf, singurul fiu al împăratului Franz Joseph al Austriei și al Elisabetei de Bavaria (Sisi). Printre oaspeți au fost și viitorul rege Eduard al VII-lea al Regatului Unit și nepotul său, viitorul împărat german Wilhelm al II-lea.

    Astronomul austriac Johann Palisa a numit asteroidul pe care l-a descoperit în 1881 "220 Stephania" după prințesa moștenitoare a Austriei.

    Singurul lor copil, Arhiducesa Elisabeta Maria a Austriei, numită în familie "Erzsi", s-a născut la castelul Laxenburg la 2 septembrie 1883. Stéphanie a primit puțin ajutor din partea familiei imperiale în timpul căsniciei. În 1889 Rudolf a fost găsit mort la Mayerling, împreună cu amanta sa în vârstă de 17 ani, baronesa Maria Vetsera, ca rezultat aparent al unei sinucideri.

    Scandalul care a urmat decesului soțului ei a determinat-o pe Stéphanie să se izoleze de curtea de la Viena. De asemenea, ea avea o relație proastă cu tatăl ei, Leopold al II-lea al Belgiei.  

    Stéphanie, contesă Lonyay

    La 22 martie 1900 la Miramare, Italia (pe atunci parte a Austro-Ungariei), spre dezgustul tatălui ei, Stéphanie s-a căsătorit cu contele Elemér Lónyay de Nagy-Lónya et Vásáros-Namény, un conte maghiar care a fost ridicat în 1917 la rangul de Fürst de către împăratul Austriei.

    Stéphanie și noul ei soț au locuit la castelul lui din vestul Ungariei (astăzi în Slovacia).

    În 1934 și-a dezmoștenit fiica care a divorțat de prințul Otto de Windisch-Grätz pentru a trăi cu un deputat socialist[1], iar în 1937 și-a scris memoriile intitulate Ich Sollte Kaiserin Werden (Trebuia să fiu împărăteasă).

    Stéphanie a murit la 23 august 1945 la Pannonhalma, la vârsta de 81 de ani.  

    Prințesa Stéphanie a Belgiei
    Prințesă Moștenitoare a Austriei, Ungariei și Boemiei
    Stephanie of Belgium 3.jpg
    Date personale
    Nume la naștereStéphanie Clotilde Louise Herminie Marie Charlotte
    Născută21 mai 1864
    Laeken, Belgia
    Decedată (81 de ani)
    Pannonhalma
    ÎnmormântatăAbația din Pannonhalma Modificați la Wikidata
    PărințiLeopold al II-lea al Belgiei
    Marie Henriette de Austria Modificați la Wikidata
    Frați și suroriPrințul Leopold, Duce de Brabant
    Prințesa Clémentine a Belgiei
    Prințesa Louise-Marie a Belgiei Modificați la Wikidata
    Căsătorită cuPrințul Rudolf al Austriei
    Contele Elemér Lónyay de Nagy-Lónya și Vásáros-Namény
    CopiiArhiducesa Elisabeta Maria de Austria
    CetățenieFlag of Belgium.svg Belgia Modificați la Wikidata
    Ocupațiescriitoare
    diaristă[*] Modificați la Wikidata
    Apartenență nobiliară
    Titluriprințesă
    Familie nobiliarăCasa de Habsburg-Lorena
    Casa de Saxa-Coburg și Gotha
  • 1948: Marcelle Marguerite Suzanne Tinayre (n. 8 octombrie 1870, Tulle, Corrèze – d. 23 august 1948, Grossouvre, Cher) a fost o scriitoare franceză. A publicat peste treizeci de cărți; popularitatea mare în țară i-a asigurat apariția antumă a întregii sale opere.

    Deși în principal autoare de beletristică, Tinayre mărturisește în scrierile sale mult interes pentru studiul cu valoare documentară a istoriei iubirii, a curtezanelor și amanților celebri. Între cărțile cele mai cunoscute ale sale se numără Istoria amorului (fr. „Histoire de l'amour”, 1935), lucrare de mici dimensiuni care a impresionat prin viziunea originală.

    Cu toate că succesul scriitoarei nu a fost niciodată echivalat în afara granițelor franceze, Tinayre a atras atenția ca scriitoare feministă de orientare moderată.

    Născută Chasteau, Marcelle Tinayre a fost soția pictorului Jean Tinayre.  

    Marcelle Tinayre
    Marcelle Tinayre.jpg
    Date personale
    Născută8 octombrie 1870
    Tulle, Corrèze, Franța
    Decedată (77 de ani)
    Grossouvre, Cher, Franța
    Căsătorită cuJulien Tinayre
    CopiiLucile Tinayre[*] Modificați la Wikidata
    NaționalitateFranța Franceză
    CetățenieFlag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
    OcupațieScriitoare
    PseudonimCharles Marcel, Gilbert Doré  Modificați la Wikidata
    Limbilimba franceză[1]  Modificați la Wikidata
    StudiiBordeaux și Paris
    Specie literarăroman  Modificați la Wikidata
    Note
    PremiiMontyon Prize[*]
    Vitet Prize[*]
    Q20859569[*]
    Georges-Dupau award[*
  • 1982: Stanford Moore, biochimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1913)

  • 1986 - A murit Ion Clopoţel, publicist, sociograf şi memorialist, deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (n. 1892)

    Ion Clopoțel (n. 10 noiembrie 1892, Poiana Mărului - d. 23 august 1986) publicist, sociograf şi memorialist, animator al presei româneşti în perioada interbelică, fost preşedinte al Sindicatului Presei Române (1920-1936) deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia - foto preluat de pe altmarius.ning.com

    Ion Clopoțel – foto preluat de pe altmarius.ning.com

    Ion Clopoțel (n. 10 noiembrie 1892, Poiana Mărului – d. 23 august 1986) publicist, sociograf şi memorialist, animator al presei româneşti în perioada interbelică, fost preşedinte al Sindicatului Presei Române (1920-1936) deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

  • 1995: Alfred Eisenstaedt (n. ,[1][2][3][4][5][6][7][8][9] Tczew, Polonia[10] – d. ,[1][2][3][4][7][8][9] Oak Bluffs[*], SUA[11][12][13]) a fost un fotograf și fotoreporter american. El și-a început cariera înaintea Celui de-Al Doilea Război Mondial. Și apoi s-a mutat în SUA, unde a ajuns un important fotograf pentru Revista Life, care a inclus mai mult de 90 de poze ale acestuia pe copertă, cu peste 2.500 povestiri foto publicate.

    Printre cele mai cunoscute fotografii de copertă a fost Ziua victoriei în Times Square, surprinsă în ziua capitulării Japoniei. Fotograful surprinde sărbătoarea din Orașul New York și "un exuberant marinar American care sarută o asistentă medicală.  Eisenstaedt a fost "renumit pentru capacitatea sa de a capta imagini memorabile cu oameni importanți din știri, inclusiv politicieni, vedete de cinema și de artiști", dar și pentru fotografii "sincere", făcute cu un aparat mic Leica de 35 de mm, iluminate natural.  Eisenstaedt s-a născut în Dirschau (Tczew) în Prusia de Vest, Imperial Germania în 1898.[14] Familia lui era de origine evreiască, dar care s-a mutat la Berlin în anul 1906. Eisenstaedt a fost fascinat de fotografie din tinerețea lui și a început să facă poze de la vârsta de 14 ani când i-a fost dăruit primul său aparat de fotografiat, un Eastman Kodak Folding cu rolă de film. Mai târziu, el a servit ca soldat în armata germană de artilerie în timpul primului Război Mondial, dar a fost rănit în 1918. În timp ce lucra ca vânzător de curele și butoane în 1920 în Weimar, Germania, Eisenstaedt a început să facă fotografii ca freelancer pentru biroul din Berlin al Pacificului și Atlanticului in 1928. Biroul a fost preluat de Associated Press în 1931.  Eisenstaedt a devenit un fotograf full-time în anul 1929, când a fost angajat de Associated Press , în Germania, și după un an a fost descris ca un "fotograf extraordinar." De asemenea, el a lucrat pentru revista llustrierte Zeitung, publicată de Ullstein Verlag, atunci cea mai mare editură. Patru ani mai târziu, el a fotografiat celebra întâlnire între Adolf Hitler și Benito Mussolini în Italia. Alte fotografii notabile ale lui Eisenstaedt includ reprezentarea unui chelner la patinoar de la Grand Hotel din St. Moritz în 1932 și Joseph Goebbels la Liga Națiunilor din Geneva în anul 1933. Deși inițial prietenos, Goebbels s-a încruntat la Eisenstaedt când a făcut fotografia.[15]

    În 1935, Italia Fascistă a invadat Etiopia, fapt ce a condus la o explozie de interes internațional în Etiopia. În timp ce lucra pentru Berliner Illustrierte Zeitung, Alfred a făcut peste 3.500 de fotografii în Etiopia, înainte de a emigra în Statele Unite, unde s-a alăturat la revista Life, dar a revenit în anul următor în Etiopia, unde a continuat fotografia.[16]

    Deaorece familia lui Eisenstaetd era de origine evreiască opresiunea lui Hitler în Germania Nazistă i-a determinat să emigreze în SUA. Au ajuns în 1935 și s-au stabilit în New York, unde ulterior a Eisenstaetd a devenit cetățean american,[17] și s-a alăturat colegiilor săi emigranții Leon Daniel și Celia Kutschuk la Associated Press în Pix Publishing, agenție foto, înființată în acel an. În anul următor, 1936, fondatorul Times, Henry Luce a cumparat revista Life, iar și Eisenstaedt, deja remarcat pentru fotografiile sale din Europa, a fost rugat să se alăture la noua revistă ca fiind unul dintre cei patru fotografi, care îi includeau și pe Margaret Bourke-White și Robert Capa.[18] El a rămas fotograf aici din 1936 până în 1972, fiind remarcat pentru fotojurnalismul său de eveniment și celebrități.

    El a fotografiat politicieni, filosofi, artiști, industriași, autorii și celebrități în timpul carierei sale la revista, Life. În 1972 el a fotografiat aproape 2.500 de "povești" și a avut mai mult de 90 de fotografiile sale pe copertă. Revista Life a avut un tiraj de două milioane de cititori, iar reputația lui Eisenstaedt a crescut substanțial. Potrivit unui istoric, "fotografiile sale au o putere și o rezonanță simbolică care l-au făcut unul dintre cei mai buni fotografii de la Life." În anii următori, el a lucrat, de asemenea, pentru Harper ' s Bazaar, Vogue, Town & Country și altele.  După primul său domiciliu în New York, din 1935, Eisenstaedt a trăit în Jackson Heights, Queens, New York, pentru tot restul vieții sale. Înainte cu puțin timp de moartea sa, el mergea zilnic pe jos de acasă, la redacția Life, de pe Avenue of the Americas și de pe 51st Street.[22]

    A murit în patul lui, la miezul nopții, în cabana, cunoscută sub numele de "Pilot House" a iubitei sale, Menemsha Inn. Acesta avea vârsta de 96 de ani.[23] Acesta a decedat în compania cumnatei sale, Lucille Kaye (LuLu),[24] și prietenului său, William E. Semne  

    Alfred Eisenstaedt
    Eisenstaedt signing "VJ day" print on August 23, 1995 at his Menemsha cabin on Martha's Vineyard.jpg
    In London, 1932
    Date personale
    Născut6 decembrie 1898
    Dirschau, West Prussia, Imperial Germany (now Tczew, Poland)
    Decedat (96 de ani)
    Oak Bluffs, Massachusetts, U.S.
    ÎnmormântatMount Hebron Cemetery[*] Modificați la Wikidata
    CetățenieFlag of Germany.svg Germania Modificați la Wikidata
    OcupațiePhotojournalism
    Activitate
    Alma materUniversitatea Humboldt din Berlin  Modificați la Wikidata
    PremiiNational Medal of Arts[*]
    Profesor pentruJerry Cooke[*
    * 2004: Aurel Berinde (n. 15 aprilie 1927, Oradea – d. 23 august 2004, Timișoara) a fost un istoric și prozator român. A fost licențiat al Facultății de Construcții a Universității Politehnica din Timișoara, a fost și membru al Asociației Istoricilor Bănățeni.  S-a născut și a copilărit în Oradea, unde a terminat Școala de Arte și Meserii. A absolvit Liceul de Construcții (Liceul Industrial nr. 8) din Timișoara, în anul 1950. A absolvit apoi Facultatea de Construcții. A urmat o carieră în învățământul preuniversitar, predând în cadrul Liceului de Construcții, apoi a ocupat și funcția de director al acestuia. [1]

    Preocupat fiind de optimizarea procesului de învățământ, a publicat cartea “Instruirea Programată” în anul 1979 la Editura Facla, scopul acesteia fiind aplicarea metodei pentru învățământul liceal și tehnic-profesional.

    A fost preocupat de literatură de tânăr, având încercări poetice. De-a lungul vieții a scris proză scurtă, pe care a publicat-o în mai multe reviste locale din Timișoara.

    A fost pasionat dintotdeauna de istorie, cercetând în mod special perioadele din istoria românilor mai puțin cunoscute publicului larg cum ar fi perioada de la retragerea aureliană până la întemeierea țărilor românești medievale. A publicat alături de Simion Lugojan în anul 1984, tot la Editura Facla, cartea “Contribuții la cunoașterea limbii dacilor”. Cartea reprezintă un demers lingvistic, prin care s-a atribuit etimologia unui număr mai mare de cuvinte din vocabularul limbii române decât cel oficial, ca aparținând limbii dacilor (aproximativ 700 de cuvinte).[2] În anul 2002 publică la editura Bemirodan cartea “Geneza romanității răsăritene”, un amplu demers pentru a clarifica aspecte importante “Din istoria dacoromânilor și macedoarmânilor (aromânilor).” Studiul, realizat cu vaste surse pluridisciplinare (istorice, lingvistice, epigrafice, etnografice, arheologice) prezintă o sinteză a formării și continuității romanității răsăritene, atât la nord de Dunăre, cât și la sudul acesteia. Sunt demontate tezele învechite, care privesc formarea poporului român și a limbii române, dar care au efecte nocive chiar și în ziua de astăzi. Autorul demonstrează teza traco-romanică, care susține așezarea elementului romanic peste elementul autohton tracic. Elementul slav este prezentat ca având o influență periferică și nu una masivă. Autorul se situează împotriva tezei romanității pure, care afirmă că romanitatea răsăriteană s-a format exclusiv la nord de Dunăre, în Dacia Traiană, dar și împotriva tezei lingvisticii slave, prin care limba română s-a format la sudul Dunării. Prin această cercetare, sunt scoase la iveală multe aspecte ignorate ale istoriei românilor și aromânilor, care ne prezintă continuitatea elementului tracic aflat sub influența Imperiului Roman.

    A decedat la Timișoara, la data de 23 august 2004, datorită unor multiple atacuri cerebrale la vârsta de 77 ani, după șase luni de suferință. A lăsat neterminat manuscrisul volumului II al ”Genezei romanității răsăritene”, în care ar fi atacat subiectul creștinătății și al continuității tradițiilor precreștine.  

    Aurel Berinde
    Date personale
    Născut15 aprilie 1927
    Oradea
    Decedat23 august 2004
    Timișoara
    Naționalitateromână
    Ocupațieistoric, prozator, inginer constructor

  • 2013 - A decedat Oscar Berger, jurnalist, regizor, editor, scenarist şi producător de film.

    Oscar Berger - foto preluat de pe agerpres.ro

    Oscar Berger – foto preluat de pe agerpres.ro

    A contribuit la apariţia primului ziar privat din Timişoara de după Revoluţie, ziarul „Timişoara”. Potrivit opiniatimisoarei.ro, Oscar Berger era născut în 15 februarie 1947 și era un monarhist convins. El a fost decorat de Regele Mihai I pentru loialitate. Printre altele, Oscar Berger a scos și o carte în care își publica dosarul de la Securitate, din care reieşea că fusese ani la rândul urmărit de forțele de represiune ale fostului regim. A fost un susţinător constant al principiilor Proclamaţiei de la Timişoara .

SĂRBĂTORI

* În calendarul ortodox: Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului; Sf Mc Lup; Sf Sfințit Mc Irineu, episcopul de Lugdunum

  • Republica Armenia, sau Armenia, este o țară în Caucazul sudic, între Marea Neagră și Marea Caspică, care se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjan la est și Iran la sud. Armenia este un membru al Consiliului Europei și al Comunității Statelor Independente și care pe parcursul mai multor secole a fost un punct de trecere din occident spre orient.Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia (ONU)

    La 23 august, începând din 1998, în fiecare an, se marchează Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia, care a fost instituită prin Rezoluţia 29/C/40, potrivit www.unesco.org.

    Ziua internaţională de comemorare a comerţului cu sclavi şi a abolirii acestuia a fost instituită de UNESCO, în cadrul celei de-a 29-a sesiuni a Conferinţei Generale, de la Paris, din noiembrie 1997. S-a ales data de 23 august, pentru că în noaptea de 22 spre 23 august 1791, în Santo Domingo, care la vremea aceea cuprindea Haiti şi Republica Dominicană, a avut loc insurecţia care a condus la eliminarea comerţului transatlantic cu sclavi. În plus, această dată aduce un omagiu rezistenţei istorice care a condus la crearea primului stat independent al negrilor, Republica Haiti.
    cititi mai mult pe www.agerpres.ro

     

    Ziua europeană a comemorării victimelor regimurilor totalitare

    Ziua europeană a comemorării victimelor regimurilor totalitare este marcată anual la 23 august, pentru a păstra vie amintirea milioanelor de persoane care au fost victime ale regimurilor totalitare.

    Data de 23 august are o valoare simbolică şi a fost aleasă pentru a aminti de Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat în 1939, document care a avut drept consecinţe izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial precum şi deportarea, torturarea şi asasinarea a zeci de milioane de persoane aflate sub regimuri totalitare. Deşi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a marcat înfrângerea regimului nazist, pentru mai multe popoare europene suferinţele au continuat, sub alte regimuri totalitare, potrivit ec.europa.eu.
    cititi mai mult pe www.agerpres.ro

     

    România – sărbătoare națională între anii 1948–1989

    Sărbătoare câmpenească de ziua națională a României comuniste (23 august 1965, CAP Ungra) - foto - ro.wikipedia.org

    Sărbătoare câmpenească de ziua națională a României comuniste (23 august 1965, CAP Ungra) – foto – ro.wikipedia.org

     

    Ungaria – Ziua comemorării evenimentelor din anul 1956.

    Bulgaria – Ziua armatei populare bulgare (marchează începerea luptelor decisive în războiul ruso-turc din 1877–1878)

     

    Lituania – Ziua panglicii negre – zi de doliu naţional ce marchează începutul ocupaţiei sovietice (la 23.09.1939, prin protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, Lituania revenea sferei de influenta germana, iar prin noul acord sovieto-german din 28.09.1939 era cedata de Hitler URSS)

     

    Armenia – sărbătoare națională

    Republica Armenia, sau Armenia, este o țară în Caucazul sudic, între Marea Neagră și Marea Caspică, care se învecinează cu Turcia la vest, Georgia la nord, Azerbaidjan la est și Iran la sud. Armenia este un membru al Consiliului Europei și al Comunității Statelor Independente și care pe parcursul mai multor secole a fost un punct de trecere din occident spre orient - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

    Armenia – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...