5. /20 AUGUST 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

JOSEF STRAUSS

Josef Strauss (20 august 1827 - 22 iulie 1870) a fost un compozitor austriac .

Josef Strauss

S-a născut la Mariahilf (acum Viena ), fiul lui Johann Strauss I și al Maria Anna Streim, și fratele lui Johann Strauss II și al lui Eduard Strauss . Tatăl său a vrut ca el să aleagă o carieră în armata austriac habsburgică . A studiat muzica cu Franz Dolleschal și a învățat să cânte la vioară cu Franz Anton Ries .

A primit pregătire ca inginer și a lucrat pentru orașul Viena ca inginer și proiectant. El a proiectat un vehicul cu perii rotative trase de cai și a publicat două manuale despre subiecte matematice. ^[1] Strauss a avut talente ca artist, pictor, poet, dramaturg, cântăreț, compozitor și inventator. ^[2]

ORCHESTRA DE FAMILIEEDITAȚI | ×

S-a alăturat orchestrei familiei, alături de frații săi, Johann Strauss II și Eduard Strauss ^[3] în anii 1850. Prima sa lucrare publicată s-a numit „Die Ersten und Letzten” (Primul și ultimul). Când Johann s-a îmbolnăvit grav în 1853, Josef a condus orchestra pentru o vreme. Vienezii iubitori de vals au apreciat compozițiile sale timpurii, așa că a decis să continue în tradiția familiei de a compune muzică de dans. El a fost cunoscut ca „Pepi” de către familia și prietenii apropiați, iar Johann a spus odată despre el: „Pepi este cel mai înzestrat dintre noi doi; eu sunt doar cel mai popular ...” ^[1]

VIAȚĂ DE FAMILIEEDITAȚI | ×

Josef Strauss s-a căsătorit cu Caroline Pruckmayer la biserica Sf. Johann Nepomuk din Viena la 8 iunie 1857 și a avut o fiică, Karolina Anna, care s-a născut la 27 martie 1858.

MUZICĂEDITAȚI | ×

Josef Strauss a scris 283 de numere de opus. A scris numeroase valsuri , printre care: Sphären-Klänge (Muzica sferelor), Delirien (Deliriums), Transaktionen (Tranzacții), Mein Lebenslauf ist Lieb 'und Lust (Personajul meu este dragoste și bucurie) și Dorfschwalben aus Österreich (Rândunici de sat) din Austria) polci , cel mai faimos Pizzicato Polka [ A ] cu fratele său Johann, cadriluri , și alte muzică de dans, precum și niște marșuri . Valsul Puterile misterioase ale magnetismului ( Dynamiden) cu ajutorul tastelor minore a arătat o calitate care i-a deosebit valsurile de cele ale fratelui său mai mare, cel mai popular. ^[4] Cele Polka-Mazurka arată influența de Strauss, unde a scris multe exemple , cum ar fi Die Emancipierte și Die Libelle .

MOARTEEDITAȚI | ×

Josef Strauss a fost bolnav cea mai mare parte a vieții sale. Era predispus la leșin și la dureri de cap intense. ^[5] În timpul unui turneu din 1870, a căzut inconștient de pe podiumul dirijorului din Varșovia în timp ce conducea „Potpourri muzical”, lovindu-și capul. Soția sa l-a adus înapoi acasă la Viena, la Hirschenhaus , unde a murit la 22 iulie a acelui an. Un diagnostic final a citat doar sângele descompus. Au existat zvonuri că ar fi fost bătut de soldații ruși beți după ce ar fi refuzat să acționeze pentru ei într-o noapte. Nu s-a stabilit o cauză specifică de deces, deoarece văduva sa a interzis orice autopsie. ^{[ citație necesară ]} Înmormântat inițial în cimitirul St. Marx , Strauss a fost mai târziuexhumat și reîngropat în Cimitirul Central din Viena , alături de mama sa Anna. ^{[ este necesară citarea ]}

Valsurile și polca lui ar fi putut să le depășească pe cele ale fratelui său mai mare Johann II dacă ar fi supraviețuit, din moment ce acesta din urmă începuse să se specializeze în operete și alte opere de scenă. ^{[ este necesară citarea ]}

LUCRĂRILE LUI JOSEF STRAUSSEDITAȚI | ×

Lucrările lui Josef Strauss includ: ^[6]

Die Ersten und Letzten („Primul și ultimul”) vals op. 1 (1853)
Die Ersten nach den Letzten („Primul după ultimul”) vals op. 12 (1854)
Die Guten, Alten Zeiten („The Good Old Times”) vals op. 26 (1856)
Mai-Rosen („Mai-Trandafir”) vals op. 34 (1857)
Liechtenstein-Marsch op. 36 (1857)
Perlen der Liebe („Perle de dragoste”) concert-vals op. 39 (1857)
Wallonen-Marsch („Marșul valon”) op. 41 (1857)
Moulinet-Polka („Little Mill Pond”) polka francaise op. 57 (1858)
Laxenburger-Polka, Op. 60 (1858)
Sympathie („Simpatie”) polka-mazurka op. 73 (1859)
Lustschwärmer („Joy Seeker”) vals op. 91 (1860)
Schabernack („Shenanigans”), polka rapidă op. 98
Wiener Bonmots („Bon-mots vienezi”) vals op. 108 (1861)
Winterlust („Winter Joy”) polka op. 121 (1862)
Brennende Liebe polka-mazurka op. 129 (1862)
Auf Ferienreisen! („În vacanță!”) Polka op. 133 (1863)
Die Schwätzerin („Bârfa”) polka-mazurka op. 144 (1863)
Wiener Couplets („Cuplete vieneze”) vals op. 150 (1863)
Dorfschwalben aus Österreich („Rândunicile satului din Austria”) vals op. 164 (1864)
Frauenherz („A Woman’s Heart”) polka-mazurka op. 166 (1864)
Sport-Polka op. 170 (1864)
Dynamiden (Geheimne Anziehungskräfte) („Puterile misterioase ale magnetismului”) vals op. 173 (1865)
Stiefmütterchen („Panseli”) polka-mazurka op. 183 (1865)
Transaktionen („Tranzacții”) vals op. 184 (1865)
Carrière, polka rapidă, op. 200
Die Marketenderin („The Camp Follower”) polka op. 202 (1866)
Die Libelle ('The Dragonfly') polka-mazurka op. 204 (1866)
Delirien [ ja ] ('Deliriums') vals op. 212 (1867)
Herbstrosen („Trandafir de toamnă”) vals op. 232 (1867)
Sphärenklänge [ ja ] („Muzica sferelor”) vals op. 235 (1868)
Eingesendet („Scrisori către editor”) polka op. 240 (1868)
Plappermäulchen („Chatterboxes”) polka op. 245 (1868)
Aquarellen (vals) [ ja ] („Acuarele”) vals op. 258 (1869)
Eislauf („Patinaj pe gheață”) polka op. 261 (1869)
Neckerei ('Teasing') polka mazur op. 262
Mein Lebenslauf Ist Lieb` Und Lust! [ ja ] („Personajul meu este dragoste și bucurie”) vals op. 263 (1869)
Die Tanzende Muse („The Dancing Muse”) polka-mazurka op. 266 (1869)
Feuerfest! ('Fireproof!') Polka francaise op. 269 (1869).
Aus der Ferne Polka Mazur op. 270 (1869)
Ohne Sorgen! („Fără grijă!”) Polka op. 271 (1869)
Nilfluthen („Apele Nilului”) vals op. 275 (1870)
Frauenwürde vals op. 277 (1870)
Jokey-Polka („Jockey”) op. 278 (1870)
Hesperusbahnen („Calea lui Hesperus”) vals op. 279 (1870)
Die Emancipierte („Femeia emancipată”) polka-mazurka op. 282 (1870)

Josef Strauss - Transactionen - Walzer, op. 184

Josef Strauss: Brennende Liebe / Polka Mazur op. 129 (1863)

ALEXIS CATARGI

Anii de viata: 17 septembrie 1876, Bucureșt - 20 august 1923, Sinaia (Alexis Catargi)

Alexis Catargi, fiu al lui Alexandru Catargi (ofițer, om politic, diplomat – ministru plenipotențiar al țării în Rusia, Italia și Marea Britanie la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea) și al Eufrosinei Manu, a fost diplomat (secretar de legație la Londra și Paris) și muzician: dirijor și compozitor de muzică simfonică și de cameră, precum și de operetă – Clar de lună (1895) – și operă – Enoch Arden – 1905, Nunta tragică -1918. În fotografie apare cu una din cele două surori ale sale, Olga. A fost însurat cu jurnalista Mihaela Ghica (1888-1976), descendentă, pe linie paternă, a principelui Alexandru II Ghica, domn al Țării Românești între 1834-1842.

GHEORGHE A. DINICU

Date personale
Gheorghe A. Dinicu
Taraful Gheorghe A. Dinicu aflat în turneu la Baku.
Nume la naștere	Angelescu George
Născut	1863, București București, Principatele Unite Române
Decedat	20 august 1930, București București, România
Cetățenie	România
Ocupație	violonist, compozitor
Activitate
Gen muzical	clasică, populară, café-concert
Instrument(e)	vioară
Modifică date / text

Gheorghe A. Dinicu (n. 1863, București – d. 20 august 1930, București) a fost un reputat compozitor, profesor, dirijor și violonist virtuoz român, de etnie romă.

BIOGRAFIE

S-a născut în anul 1863 în str. Speranței din București, fiind fiul cunoscutului naist Angheluș Dinicu.^[1]

În perioada 1885-1890 urmează cursurile Conservatorului din București, cu profesorii Ludwig Anton Wiest (vioară), Eduard Wachmann (armonie) și Gheorghe Brătianu (teorie-solfegiu).

În 1883 debutează ca violonist în taraful tatălui său. Primele angajamente și le face în tarafurile lui Dan Cercel și Năstase Ochialbi, care cântau la Parcul Oteteleșanu și la Squarul Sărindar.^[2]

În 1893 devine suplinitor al profesorului Max Levinger, iar din 1900 până în 1916 profesor definitiv de vioară la Conservatorul din București.^[2]

Din 1895 devine profesor de vioară la Școala Normală de învățători din București (până în 1929, când iese la pensie) și profesor definitiv de vioară din 1910 până în 1916 la Azilul „Elena Doamna” din București.^[3]

În perioada 1906-1916 cântă ca violonist în orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice din București.

A făcut parte din cvartetele de coarde conduse de Carl Flesch (1897), Dimitrie Dinicu (1898) și „Carmen Sylva” din București (1903), fiind vioara a II-a.^[3]

A fondat și a condus diverse orchestre și formații de salon în Capitală și în provincie, cu angajamente la grădina-restaurant „La Delfin” din Galați (1893), Grădina Centrală din București (1896), Berăria Imperială din București (1897), ospătăria „Cosma” din București (1897), grădina „Bristol” din București (1900), grădina „Cafe Boulevard” din București (1902) Squarul Sărindar din București (1903), Parcul Oteteleșanu din București (1905) și altele, precum și în străinătate, la Grădina „Malaia Fontan” din Odessa (1894).^[3]

DECESUL

Moare la data de 20 august 1930 la București, la un an după pensionare, fiind înmormântat la cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”) din cartierul Colentina.^[4]

DISTINCȚII

A fost distins cu medalia „Bene-Merenti”, clasa I în 1898 și cu Ordinul „Sf. Alexandru” la Sofia în 1899.

COMPOZIȚII ȘI CULEGERI:

Dinicu - Album, opus 40, Colecțiune de arii noi românești, edițiune pentru vioară (solo), caietul I, București, 1890 (cuprinde prelucrări de folclor, aranjamente și piese originale: Hora boierească - Costică Dinicu, Hora Ploieșteanca - Costică Dinicu, Hora Angelina - Angheluș Dinicu, Souvenir de București - Gh. Dinicu, Hora Marioara - Angheluș Dinicu, Hora lui Zaharia - Gh. Dinicu, Hora morii - Gh. Dinicu, Hora verii - Costică Dinicu, Hora țigănească - Gh. Dinicu, Nebotezata horă - Gh. Dinicu, Hora lui Chipan, Lelea cu scurteica verde, Sârba lui Pompieru - Costică Pompieru, Danțul Balcanilor - Angheluș Dinicu, Sârba de la Paris - Dănică Ciolac, Sârba din Ploiești - Gh. Dinicu, Sârba ovreiască - Gh. Dinicu, Sârba noruleț de ploaie - Gh. Dinicu, Hora finii - Gh. Dinicu, Hora Frumușica - Gh. Dinicu)
Dinicu - Album, opus 40, Caietul II, București, 1890 (cuprinde: Lucica hora - Angheluș Dinicu, Hora zdruncinată - Gh. Dinicu, Șapte scări (horă) - Costică Dinicu, Hora brutarului - Costică Dinicu, Plânsul țigăncii (horă) - Costică Dinicu, Hora țambalul - Angheluș Dinicu, Legănata (horă) - Gh. Dinicu, Dura, Lozeasca, Hora zburdalnică - Angheluș Dinicu, Hora Borcea - Gh. Dinicu, Hora Bordeiului - Gh. Dinicu, Hora Florica - Angheluș Dinicu, Hora de la Iași - Chipan, Hora mocănească, Hora nebună - Ion D. Bârlan, Hora tătărească - Ion Dinicu, Hora tunului - Gh. Dinicu, Sârba pretențioasă - Angheluș Dinicu, Sârba Craioveanca - Nicolae Buică)
Dinicu - Album, opus 40, Caiet III, București, 1890 (cuprinde: Blondina (horă), Hora ursărească, Du-l, du-l, du-l la monastire, Marița (horă), Toarnă Leano, toarnă, Aleargă Marine și tu, Constandine, Hora lui Bubi - Costică Pompieru, Hora crângului - Gh. Dinicu, Hora dâmbului - Costică Dinicu, Hora floricelilor - Costică Dinicu, La Livedea cu pruni - Gh. Dinicu, Garofița - Costică Dinicu, Hora viilor - Dumitrache Ochialbi, Hora Aurora - Gh. Dinicu, Țărăncuța, Hora lui Cârlig - Maria Cârlig, Hora lui Bibicu - Gh. Dinicu, Încurcata din Popești - Dumitrache Ochialbi, Haidea! Haidea! Mă! - Gh. Dinicu, Sârba lui Dedi - Gh. Dinicu);
Dinicu - Album, opus 40, Caietul IV, București, 1890 (cuprinde: Hora lui Hagiescu, Hora pițicata, Vine Lelea de la moară, Hora sărită, Hora lăutărească, Nu voi lume, Mai cugeți oare, crudo?, Hora lui Dumitrache Ochialbi - Dumitrache Ochialbi, Ruguleț, Hai Cârstei!, Hora lui Colțatu - Colțatu, Hora lui Dinicu - Costică Dinicu, Sărmană, nevasta mea, Hora Elena - Dimitrie Dinicu, Ca la Breaza, Sârba bulevardului - Gh. Dinicu, Sârba lumina electrică, Sârba preoteselor - Gh. Dinicu, Brâul, Chindia);
Dinicu - Album, opus 40, Caietul V, București, (cuprinde: Hora lui Dobrică - Ioan Dobrică, Spune-mi dragă - Colțatu, Ca la Breaza, Hora florilor - Dumitrache Ochialbi, Colea-n vale la fântână, Hora nebuna, La fereastră - Marinică, Hora țărănească, La târg la Răureni, Logofete Dinule, La Pridvor - J. Scarlat, Tămâioasa horă, Sârba măcelarilor - Gh. Dinicu, Taci mireasă, nu mai plânge, Cum se bate Dunărea - Angheluș Dinicu, Popa are două fete, Romneasca, Cântecul miresei, La Ciolpan la crucea-naltă, Maly - Fontan - Gh. Dinicu);

Ultimii lăutari ai Bucovinei Gheorghe A Dinicu (1) și (2)

LAURENȚIU PROFETA

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Laurențiu Profeta

Născut	12 ianuarie 1925^[1]^[2]^[3] București, România
Decedat	22 august 2006 (81 de ani)^[2]^[3] București, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor
Activitate
Instrument(e)	pian
Premii	Ordinul Meritul Cultural
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Laurențiu Profeta (n. 12 ianuarie 1925, București, d. 22 august 2006)^[4] a fost un compozitor român evreu în special de muzică ușoară, dar și de muzică simfonică, vocal simfonică, instrumentală și corală.

A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București, cu Ioan Dumitru Chirescu la disciplina teorie și solfegiu, cu Paul Constantinescu (armonie), Alfred Mendelsohn^[5] (contrapunct, compoziție), Silvia Căpățână (pian), Vasile Popovici (istoria muzicii) și la Conservatorul de la Moscova.

Laurențiu Profeta a fost pasionat și de filozofie, urmând în paralel și cursurile Facultății de Filozofie din București pe care a absolvit-o.

În particular a studiat cu Alfred Mendelsohn – compozitie și cu Florica Musicescu – pian. Datorită rezultatelor foarte bune în facultate, a obținut o bursă de perfecționare la Conservatorul Ceaikovski din Moscova, unde a studiat cu Messner - compoziție, Golubev - polifonie, Bercov - armonie și cu Zukerman - forme muzicale.

Între anii 1949 și 1953 a îndeplinit funcția de director adjunct al Societății Române de Radiodifuziune, apoi a fost șeful Direcției de muzică din cadrul Ministerului Culturii (1953-1955; 1959-1961).^[6]

Pasionat de literatură și filozofie, a publicat articole în Revista Muzica, Studii de Muzicologie în ziarele Scânteia, Contemporanul, România Liberă, Flacăra etc.

A susținut conferințe, referate, comunicări științifice în țară și peste hotare (Roma, 1962).

A făcut parte din jurii naționale și internaționale de concursuri muzicale reprezentând Romania la Paris, Roma, Viena, Berlin, Praga, Bruxelles etc.

A compus muzica filmului „De-aș fi Peter Pan” (1991).

A scris și un musical pentru Teatrul Evreiesc de Stat, despre un cunoscut Păcală iudeu, „Hershale”.^[7]

FILMOGRAFIE

Muzică de film]

Trei scrisori secrete (1974)

PREMII ȘI DISTINCȚII

Premiul „George Enescu” (1946)
Premiul III de compoziție „George Enescu” (1953)
Mențiune la Concursul international al Festivalului Internațional al Tineretului de la Viena (1959)
Ordinul Muncii clasa III (1959)
Premiul III, Mamaia (1969)
Ordinul Meritul Cultural clasa a – III – a (1969)
Premiul Uniunii Compozitorilor (1968, 1969, 1977, 1984)
Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (1999)
Premiul I la Festivalul Național de Cântece pentru Copii de la Cairo (1999)
Diploma de excelență pentru întreaga activitate (Festivalul Mamaia, 2000)^[8]