6. /17 AUGUST 2022 - POEZIE
GEORGE MAGHERU
George Magheru (17 decembrie 1892, Craiova – 17 august 1952, Bucureşti) a fost un poet şi dramaturg care nu a atins o celebritate în timpul vieţii în raport cu numele care îl purta. Nepot al generalului Gheorghe Magheru, George a fost fiul Anei, fiica lui Ion Ghica, şi a colonelului Romulus Magheru. A fost frate cu Ion Magheru, tatăl octogenarului Vlad Magheru, şi a avut foarte multe legături cu Gorjul şi Oltenia, lucruri care nu apar prea clar în biografiile sale.
Poetul George Magheru obişnuia ca în fiecare vară să meargă la Cojani. Fire mai melancolică, George Magheru era atras de Gilort. Mulţi ani după moartea poetului, soţia Alice Magheru spunea într-un interviu: ”Îi plăcea Gilortul. Se împrietenise cu rudarii, care lucrau pe malul Gilortului. ”
Bolile cele necruţătoare
Poetul se născuse la Craiova în centru în casa generalului Haralamb, unchiul său. Mai târziu învaţă la Şcoala „Sf. Gheorghe” din Bucureşti (1899-1902) şi urmează tot aici Liceul „Gh. Lazăr” (1903-1911). Îşi începe studiile la Facultatea de Medicină din capitală, întrerupte de participarea ca medic la războiul din 1916-1918, şi încheiate abia în 1920. Devine cercetător la Institutul de Seruri şi Vaccinuri condus de Ioan Cantacuzino, unde va lucra, cu unele întreruperi din cauza bolii, până la sfârşitul vieţii. Permanent suferind, se retrage, între anii 1923 şi 1925, la Sinaia.
Despre sănătatea sa precară, despre care a preferat să nu spună prea multe, aflăm tot din amintirile lui Alice Magheru: ”…S-a îmbolnăvit de febră recurentă, o boală gravă. A fost transportat la spitalul din Miclăuşeni, judeţul Roman. Spitalul era în castelul Mariei Sturdza, sora soacrei mele, a cărei fată era măritată cu un fiu al Nababului, şi de fapt, ea se ocupa de spital. Salvarea lui Geo(George Magheru-n.n.)atunci a fost doctorul G.Banu, viitorul ministru al sănătăţii, care a aflat întâmplător de cazul lui şi i-a făcut în mijlocul nopţii o injecţie cu neosalvasan, dozaj III, care omoară această spirochetă a lui Obermayer, şi n-a mai făcut al patrulea acces, ce precis i-ar fi fost fatal. A scăpat. În convalescenţă a fost mutat de profesorul Cantacuzino-directorul direcţiei VI sanitare-la spitalul din Dorohoi, unde mă aflam şi eu.(…) Înţepat, încă din prima zi, de un păduche, face tifosul exantematic într-o formă foarte gravă. Profesorul Cantacuzino trimite o ambulanţă să-l aducă de pe front la spitalul de contagioşi din Bârlad, condus de profesorul Bruckner. Starea era din ce în ce mai gravă. Nimeni nu mai credea că scapă, deşi era îngrijit cu foarte mare devotament de profesor…”
Relaţia cu Tudor Arghezi
George Magheru a avut o relaţie foarte strânsă cu Tudor Arghezi. Cei doi poeţi se îndrăgeau foarte mult după cum spunea într-un interviu Alice Magheru: ”…Arghezi venea când avea nevoie de analize şi nu se ducea la secţia de analize, venea la noi. Apoi ne-am împrietenit. A fost pe aici, am fost şi noi de multe ori la el. Era de o delicateţe şi o gingăşie extraordinare cu Geo. El care nu suporta medicii! Când am fost la el la Mărţişor a zis: ”Uite, doctore, aici mi-am făcut casa, aici între balamuc şi puşcărie”.Eu l-am întrebat odată (şi Geo s-a supărat dar i-am spus că măcar pentru răspuns ar trebui să zică merci): Maestre, cum scrieţi? ”Scriu ca toată lumea, după aceea schimb ordinea cuvintelor. Şi acesta e stilul Arghezi”.
George Magheru, scriitorul
Va începe activitatea literară în câteva reviste, cele mai frecvente colaborări fiind la „Adevărul literar şi artistic”, unde debutează în 1929, la „Ramuri” şi „Viaţa românească”.
O parte importantă din opera sa este reprezentat de piesele de teatru: dramele ”Tudor Ardeleanu” (1926), ”O legendă” (1927), făcând parte din ciclul ”Latinii la Dunăre”, comediile ”Domnul Decan” (1939), ”Egoistul” (1939), un „pretext dramatic pentru meditaţiune” intitulat ”Piele de cerb” (1937) şi tragedia ”Oglinda fermecată sau Divina re-creaţiune” (1944).
Potrivit specialiştilor, „Magheru poate fi considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori balcanici români, în sensul echivalării acestui balcanism cu ironia. Mărturie stau volumele de poezii, întâiul dintre ele, «Capricii» (1929), remarcat de Perpessicius şi datorită faptului că îngemănează, original, „fantazia» de sorginte eminesciană cu eludarea ludică a morţii, aşa cum se va întâmpla şi în «Coarde vechi şi noi» (1936). Aptitudinea pentru jocul liric, lexical şi ideatic i-a adus lui Magheru eticheta de poet bizar, grav şi ludic în acelaşi timp. În «Poezii antipoetice» (1933), cu un titlu polemic inspirat de Adrian Maniu, se observă totuşi un echilibru interior, asigurat de esenţe foarte pământeşti şi, iarăşi, balcanice, precum mărgeanul, rodiul, portocalul, şofranul, nardul, măslinul etc.Din câte se pare, «Poeme în limba păsărească» (1936) se aşează pe fundamentul folcloric şi mitic din Balcani, având ca „locaţii» lirice Epidaur, Egina, Cipru şi ca personaje imaginare pe Melia, Afrodita, Lotis, Elados, o sumedenie de nimfe şi oceanide. De altfel, crezul poetului e, până la un punct, parnasian: el afirmă că poezia nu e sentiment, nu e cunoaştere, ci tehnică, ceea ce înseamnă că arta poeziei ar reveni la antica tekhne. Instrumentaţia verbală plină de virtuozitate, e caracteristică pentru acest poet la care savantlâcurile şi balcanismele conlocuiesc în bună simbioză în «Poeme balcanice» (1936), carte care vrea să spună „Suntem Orient. Să ne dezorientăm!».Există tendinţe cosmopolite – alimentate şi de numeroase călătorii în Grecia, Italia, Franţa, Austria, Anglia, ca şi de relaţiile cu artişti de valoarea unor George Enescu, Jean Steriadi, Theodor Pallady, D. Ghiaţă – care îşi găsesc ilustrarea în abundenţa substantivelor, în enumeraţii, în imaginile de bâlci excentric, în teribilismul voit naiv şi în aglomerarea de bazar: roşcove, mânătărci, „opintivi, vin citadin, porumb de lapte cicantin, morcovul cel mucalit» şi multe altele; în aceeaşi tonalitate sunt înşiruiţi, asemenea obiectelor, şi strategii, mercantilii, dandy, cameleonii, gentlemenii, giamgiii, sufleurii, poeţii famelici, gastronomii, globetrotterii, gimnaştii, autocraţii, geniile, piraţii, spuma lumii, cerealiştii, realiştii, un drac în frac, toată societatea şi mulţi, mulţi alţii, care, cu toţii, stau la masa de joc în poemul «Europa decadentă».”
Mi-e dor de poezie...
Deşi cu buzele de friguri arse
Mi-e dor de poezie, mi-este sete
De-acele ireale fete
Plecate-n basme şi nereîntoarse...
Şi-n ţara milenară evadez
Cu fata-anemică din cocaină,
Îi smulg de pe palori haina haină
Şi chem din opiu un bătrân chinez.
O, ce imateriali mai sunt pereţii
Încât lumina lunii mult prea grea
Molozul îl desprinde. Cade-o stea
Trezind din somnul milenar ereţii.
Tăcerea-i soră cu eternitatea
Şi bolţile-ireale par
Fantoma unor bolţi ştiute. Dar
Sunt mai reale ca realitatea.
Şi stelele-obosite cad sub osii,
Şi munca e departe, şi mi-e bine,
Şi merg printre ororile divine.
Chinezul spune sub mustaţa roşie:
«Orbit, Pământul nostru, de lumină
A luat-o-odată pe un drum greşit;
Şi-n ceţuri se înfundă fără vină
Cu cât îşi cată drumul rătăcit.
Şi poate că de-atuncea fără glorie
Pământul cade-n lungă ispăşire
Şi ceea ce numim — naivi „Istorie”
E doar o lungă, lungă prăbuşire.
Dar căutarea în necunoscut
În căile ceţoase din morfină
Ne va reda în vis un drum pierdut
Şi vom întoarce globul în lumină».
Şi fata cocainei, fată-ecvestră,
Spunea, purtându-mă pe-aripi de vânt:
«Posesia cu-adevărat terestră
Va fi la mii de mile de pământ».
Din volumul „Poezii inedite – Balade”
Parcă se prăbuşesc palate
Simţeam parcă se prăbuşesc palate
Şi parcă altele răsar din nori,
Şi zgomote de dărâmare se iviră
Ca la schimbarea unui vast decor;
Şi începea lumina să se-agaţe
Ici-colo de-un rechin, de coama spumii,
O uşă s-a trântit şi, de odată,
Prin fulger am văzut pe poarta Lumii,
Întunecatul spate trist al nopţii
Şi pieptul zilei care a venit;
Frecându-şi ochii, Lumea parcă spune:
„Pe ce tărâmuri, oare, m-am trezit?”
Şi începea în cer să se ghicească
Palatu-n care stă eternul Domn;
Coloanele erau sus aurite,
Iar jos, se coborau adânc în somn.
Şi lumea, printre voaluri înroşite,
Prin care se stingeau visuri lactee,
Iar adormea, părând în dimineaţă
O somnoroasă, tainică femee.
„O, te iubesc!”, spunea ea unui gnom
Ce-i săruta în somn ochiul şi zarea,
Iar sânul sub sărutu-nchipuit
Se ridica şi se umfla ca marea.
„Trezeşte-te”, spuneam eu adormitei
Înfăşurată-n neguri ca-ntr-un lutru.
„Trezeşte-te, căci visul din afară
E-atât de sfânt cât visul dinăuntru!”
„O, te iubesc", spunea încă dormind,
Privind pe dedesubt spre ochiu-nchis.
„Trezeşte-te!"-i spuneam, „şi-n realitate
Continuă vorba începută-n vis!”
Şi ea clipi şi iar închise ochii,
Căci i-a pătruns, prin gene blonde, soare;
„O, aş dormi, o, aş dormi în veci,
Căci mi-este frică de-orice deşteptare!”
Şi-apoi deschise-ncrezătoare ochii
Şi nu se dumirea de-atât frumos,
Căci viaţa noastră e o prelungire
A unui vis lung şi misterios.
Din volumul „Poezii inedite – Balade”
Imagini pentru a scuza un poet îndrăgostit
O minge care-n plin avânt
cu cât mai tare-atinge de pământ,
cu-atât se nalţă mai înalt spre cer;
viteazul obosit de-armuri de fier;
sau astrul îngheţat care ar vrea
să fie floare şi pe-un sân să stea;
sau plictisita de nălţime ciută;
sau licuriciul ce şi-ar lua drept paraşută
rochiţa-rândunicii să descindă dintr-o stea...
Din volumul „Poezii antipoetice – Oglinzi pasionate”, 1933
ION HADÂRCĂ
- Biografie
(17. 08. 1949, Sângerei, Bălţi, Republica Moldova)
poet, eseist, publicist, traducător
Fiul Ninei şi al lui Dumitru Hadârcă, s-a născut la 17 august 1949 în comuna Sângereii Vechi (astăzi orăşelul Sângerei), judeţul Bălţi. În 1977 în colecţia „Debut” îi apare prima plachetă de versuri „Zilele” pentru care i se decernează Premiul tinere¬tului din republică (1979). Este unul dintre fondatorii Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională şi primul Preşedinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992). A contribuit decisiv la proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. În anul 1989 este ales deputat în Congresul Deputaţilor poporului din URSS şi în cinci legislaturi ale Parlamentului RM (1990-1994; 1994-1998; 2009, martie-iulie; 2009 – iulie pe lista Partidului Liberal). În perioada 1990-1993 a exercitat funcţia de prim-vice¬preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova (1990-1993). Actualmente este Preşedinte al Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal. Autor a peste 30 de volume de poezie, publicistică, eseuri şi traduceri literare, cunoscut în întregul areal al limbii române, la rându-i, tradus în mai multe limbi de circulaţie universală. În anul 1998, Ed. Eminescu din Bucureşti îi lansează în seria „Poeţi români contemporani” volumul de sinteză „Cetăţile albe”. În 1989, în cadrul Salonului Interna¬ţional de Carte Românească pentru Copii şi Tineret din Chişinău i se conferă Diploma de merit „Cartea anului” pentru antologia „Duminica Mare”. În 2000-2002 îi apar cartea-surpriză „Povestea Cerbului divin” şi „Bunicuţa zburătoare”. Este coautorul noului „Abecedar. Manual de limbă română” (Ed. Prut Internaţional, 2000), aflat la a XII-a ediţie. Este şef de proiect la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi coautor al volumului enciclopedic „Sângerei. Oameni. Istorie. Spiritualitate” (Chişinău, 2012), şef de cenaclu şi susţinător al tinerelor talente, laureat al revistei „Flacăra” (1992, sub directoratul lui George Arion), laureat al revistei „Convorbiri literare” pentru eseu (2001) şi laureat al Diplomei Internaţionale aiBBY în domeniul literaturii pentru copii „Hans Christian Andersen” (2010). Deţinător al medaliei „Mihai Eminescu” (2009) pentru volumul de versuri „Gheara de fum” (Ed. Garuda-Art, Chişinău, 2007) acordată de Academia Română. Decorat cu Ordinul Republicii Moldova (1996) pe care l-a declinat ulterior (2001) din motive de incompatibilitate cu resurecţia ideologiei comuniste. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-clubului, membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni. Versurile lui IonHadârcă au fost traduse în limbile rusă, ucraineană, bielorusă, letonă, azerbaidjană, lituaniană, kazahă, armeană, engleză, franceză, italiană, maghiară, bulgară...
Scrieri
Poezie: Zilele (Chişinău, 1977), Lut ars (Chişinău, 1984), Darul vorbirii (Chişinău, 1985), Ambasadorul Atlantidei (Iaşi, 1996), Helenice (Chişinău, 1998), Două imperii (Chişinău, 1998), Cetăţile albe (Bucureşti, 1998), Albe cetăţile negre (1999), A fi în timp (Timişoara, 1999), Teoria stării inutile (Timişoara, 1999), Dezinfecţia de frontieră (Iaşi, 2001), Echipa de îngeri (Iaşi, 2001), Globul de mătase (Chişinău, 2001), Arta obsesiei (Iaşi, 2005), Artera Zen (Chişinău, 2006), Memoria celulozei (Iaşi, (2007), Pergamentele iernii (Iaşi, 2007), Gheara de fum (Chişinău, 2007), Pianul din abator (Chişinău, 2008); 101 poeme, Biodova (Bucureşti, 2009). Poezie pentru copii Baciul mieilor chirilici (1983), Noiţele (1985), Duminica Mare(1999), Povestea Cerbului Divin (2000, poveşti), Bunicuţa zburătoare (2002), De ce-i mare soarele (2002), Aproape trei cai (2003), Grăuncioare de lumină (2009, poveşti), Ionuţ cel nou-nouţ (2009). Publicis-tică: Arena cu iluzii (interviuri, discursuri, eseuri, Chişinău, 2000), Era barbară (Chişinău, 2005). Traduce din opera lui M. Cervantes, Ch. Baudelaire, A. Puşkin, M.Lermontov, G. Guillen, D. Harms, M. Aguirre, R. Alberti, M. Hernandes, F. Mayor, I. Draci, Nizami…
Antologii
Târgovişte-Chişinău-Sankt Petersburg. Antologie de poezie, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012.
Referinţe
Ion Hadârcă. Bibliografie, Ch., 1999; Ion Hadârcă. Medalion literar, Biblioteca Naţională pentru Copii Ion Creangă (2005); Scriitorii Moldovei în lectura copiilor şi adolescenţilor(Dicţionar biobibliografic), Ed. Prut Internaţional, 2004; Cimpoi M., Pref. la cartea Zilele, Ch., 1977; Nastasiu V., Limpede ca şi cristalul, Tinerimea Moldovei, 4 dec. 1977; Chira Gh.,Biografie şi confesiune lirică, Tinerimea Moldovei, 3 sept. 1978; Cimpoi M., A fi în timp…, Tinerimea Moldovei, 23 nov., 1979; Dabija N., Pledoarie pentru poezie, Tinerimea Moldovei, 19 oct. 1979; Ţurcanu A. Ion Hadârcă – cioplitorul în bazalt, Tinerimea Moldovei, 25 mai 1979; Ţurcanu A. Exoduri în timp, în vol. Martor ocular, Ch., 1983; Ciocanu I., Refuzul pastişei,Nistru, 1982, nr. 4; Damian L., Despre poezia tânără, Lit. şi arta, 5 ian. 1978; Vatamanu I., Uimit de trandafir, în vol. Viaţa cuvântului, 1980; Hostiuc Şt., Ca uimirea lângă trandafir, Nistru, 1978, nr. 2; Moraru H., Înălţarea adâncurilor, Lit. şi arta, 25 oct. 1979; Dolgan M., O poezie a demnităţii umane, în vol. Poezia, adevăr artistic şi angajare socială, Ch., 1988; Cimpoi M., O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Ch., 1997; Păunescu A., Poezia care face istorie, Vremea, 1990, nr. 5; Ciocanu I., Atitudine şi mesaj în publicistica lui IonHadârcă, Lit. şi arta, 24 aug. 1999; Brumaru Al. I., Legătura peste Prut, Astra nr. 7-9, 1997, Braşov; Fotea C., Spătarul Milescu la Isarlâk, Salonul literar nr. 1, 1998, Focşani; Ciopraga Constantin, Sonetele lui Ion Hadârcă, Convorbiri literare, 2002, nr. 12; Roşioru I., Albe cetăţile negre (rec.), Convorbiri literare, 2001, nr. 4; Băciucu L., „Cioplitorul de bazalt…” în vol. A doua înviere, Ed. Orion, buc., 1999; Ţopa T., Are gustul frazei harnice, în vol. Condamnaţi la zbucium, Ed. Vast-M, 2003; Dinescu V., Ambasadorul Atlantidei, în vol. Confluenţe, Ed.Arionda, 2002; Colceriu N., Scriitorul în arena cu iluzii, Porto-Franco, ian-mart. 2002; Husar Al., Poetul în zale, Poezia, Iaşi, an. IX, nr. 3, 2003; Cimpoi M., Cele patru vânturi stilistice ale lui Ion Hadârcă, Limba Română, nr. 7. 8, 2004; Mănucă Dan, Ecoul timpului probabil, Limba Română, nr. 7-8, 2004; Urian T. ; Tranziţia dincolo de Prut, România literară, 2005, nr. 47; Busuioc N., Ion Hadârcă. Poezie şi existenţă, în vol. Cetatea gânditoare, Ed. Cronica, Iaşi, 2005; Bantoş A., Ion Hadârcă, scriitorul în faţa deşertului istoriei, Familia, nr. 11-12, 2011, Oradea.
Opinii
Textul poetic al lui Ion Hadârcă este dens, cu numeroase trimiteri la bogăţiile limbii, la istorie, la cultura noastră populară şi la culturile altor popoare. Expresia este proaspătă, cu o anumită doză de surpriză bine temperată. Dar în acelaşi timp poetul are gustul frazei arhaice, îi este familiar uzul expresiei cronicăreşti. (Liviu Damian)
Ion Hadârcă a adoptat postura de poet-copil ce priveşte în lume nu atât prin copilăria maturului, cât prin maturitatea copilului, încercat deja de asprimile timpului şi secolului. De aceea hamletizează în sens modern: „A fi în timp aceasta-i întrebarea”. (Mihai Cimpoi)
Volumul „Ambasadorul Atlantidei” anunţă o nouă tendinţă a poeziei lui Ion Hadârcă, în care echilibrul ideatic şi emoţia lirică se conjugă fericit cu expresia ludică şi ironia, şi completează imaginea unui poet modern, mereu deschis spre orizonturile poetice înnoitoare. (Arcadie Suceveanu)
„Ambasadorul Atlantidei” (Ed. Junimea, 1996) dezvăluie un liric şi, deopotrivă, un pamfletar, un cinic, ironic, amator de calambururi şi jocuri de limbaj, dar, totodată, şi un poet preocupat de „temele mari”, de cele care vizează condiţia umană de la acest sfârşit de mileniu. De altminteri, cartea debutează cu câteva poeme („Poemul deşertului”, „Saltimbecilia”, „Poezia”) care vorbesc despre poet şi poezie, implicându-le într-un abia disimulat proces moral, fără avocaţi, judecători, procurori şi fără boxe, desfăşurat la vedere... (Ioan Holban)
Ion Hadârcă este un intelectual de ţinută şi una dintre conştiinţele marcante ale vieţii culturale şi politice din Republica Moldova. Cartea sa „Era barbară” ajută la înţelegerea unei lumi despre care mulţi cred (din auzite) că ştiu totul, fără a şti, de fapt, mai nimic. (Tudorel Urian)
Sfera perfectă
locuim într-o sferă
perfectă
prin totala-i
imposibilitate
a demonstrării
ciudatei sale
sfericităţi
într-o sferă
de maximă precizie
şlefuită anume
prin dogma
unei cât mai năucitoare
relativităţi
Riduri antologice
mistreţul
mioara
şi căprioara
treceau şchiopătând
prin pădurea
de-argint
mistreţul
cu colţii
tociţi de poem
mioara
sedusă de folclorişti
şi căprioara
încă fecioară
dar culegând
antologice riduri
de pe frunţile
lui Homer
şi Plutarh
riduri-rânduri
de cărţi
înverzind
printre gânduri
Plutarh oprit la Prut
ienicerii sovietici
l-au oprit la Prut
pe suspectul Plutarh
mai întâi asigurându-l
că dincolo
în Ţara făgăduinţei
toţi sunt egali
şi nu există
nici o viaţă ilustră
mai apoi condamnându-l
că nicio biografie
recomandată de biroul
hotărârilor celor mai juste
n-a încăput
în Vieţile ilustre
Fragment ionescian
Ţară de Sus?
Ţară de Jos?
Desţărată moşie
Fără Hristos.
Curge prin apă
Un râu de granit
- Alo, Apusul!
- N-ai cumva nevoie
De Răsărit?
- Alo, cei de sus!
Dar trageţi odată
cortina sau apa
să înceteze actul final
impostorul
şi chemaţi la rampă
autorul!
Satul fără niciun locuitor
(„Jurnal de Chişinău”, 24 iulie 2007)
a murit s-a stins
şi ultimul locuitor
din satul neantului european
şi nici una din cele
două mitropolii
n-a venit să-i
ţină lumânarea
în urma sicriului
bocitoarea abisului
l-a bocit cu glas
de nisip şi de scrum
cu banderole negre
de vopsea chinuită
câteva pagini rupte
de ziar
l-au petrecut
în ultimul drum
ţânc al pământului
rămas să scâncească
la uşi sigilate
până la urmă
şi satul fără nici un locuitor
a emigrat în ţara
fără nici o localitate
Regele gol
deasupra lumii
orice muritor
săltat din luturi
de trei ori
e rege gol
odată când
scâncind de foame
adoarme crud
la sânul mamei
şi altădată
când citindu-i crezul
părintele
i-a săvârşit botezul
şi-n al iubirii tron
a treia oară
regele-i gol
lângă regina goală
în braţe albe/slabe
calde/reci
robi şi bezmetici
goi şi lacomi
suntem regi
Decapitarea de vis
în timpanele verzi ale verii
tot mai rar clipa-şi sună
paşii desculţi
tot mai reci amintiri
printre degete
printre nori zboară palid
găurită de viespi
turta lunii
turnată din ceară
şi prin sângele
unicornului rănit
trece în chiot
ultimul alai de nuntă
sau de vânătoare
pe când iscoadele cetăţii
decapitate de vis
stau de veghe
la porţile dimineţii
lampa răsăritului se stinge
de la acelaşi întrerupător
Parcul de iluzii spulberate
parcul de iluzii spulberate
se întinde mult peste real
pale de emoţii arse
încă răvăşesc coroana
câte unui vis
de mandarin
tremură din când în când
frunzişu-i
troienit
de pulberi aurii
pe alei cu degete flămânde
umbre trec
nu trec
fac valuri
ori pe-o clipă chiar
sfârşesc pe val
iată şi-o caretă fără cai
fără pânze fără surugiu
lunecă pe strunele
de harpă
dinspre nefiind spre nicăieri –
iată şi stăpânul
nesfârşitul
de pe ramuri strânge
câte-un omuleţ
Cruci de piatră
cruci de piatră
numai cruci de piatră
stau
în locul
crucilor de lemn
cruci de fier
de fontă de inox
stau în locul
crucilor de lemn
cruci de os
de marmoră
de aur
stau
în locul
crucilor
de lemn
tot mai lăudate
răstignirile
dar se pregătesc
şi de uraniu
de plutoniu
cruci
şi de pilat
pentru Cel
ce duce lemnul
ca pe-un fulg
(17. 08. 1949, Sângerei, Bălţi, Republica Moldova)
poet, eseist, publicist, traducător
Fiul Ninei şi al lui Dumitru Hadârcă, s-a născut la 17 august 1949 în comuna Sângereii Vechi (astăzi orăşelul Sângerei), judeţul Bălţi. În 1977 în colecţia „Debut” îi apare prima plachetă de versuri „Zilele” pentru care i se decernează Premiul tinere¬tului din republică (1979). Este unul dintre fondatorii Mişcării de Renaştere şi Eliberare Naţională şi primul Preşedinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992). A contribuit decisiv la proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. În anul 1989 este ales deputat în Congresul Deputaţilor poporului din URSS şi în cinci legislaturi ale Parlamentului RM (1990-1994; 1994-1998; 2009, martie-iulie; 2009 – iulie pe lista Partidului Liberal). În perioada 1990-1993 a exercitat funcţia de prim-vice¬preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova (1990-1993). Actualmente este Preşedinte al Fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal. Autor a peste 30 de volume de poezie, publicistică, eseuri şi traduceri literare, cunoscut în întregul areal al limbii române, la rându-i, tradus în mai multe limbi de circulaţie universală. În anul 1998, Ed. Eminescu din Bucureşti îi lansează în seria „Poeţi români contemporani” volumul de sinteză „Cetăţile albe”. În 1989, în cadrul Salonului Interna¬ţional de Carte Românească pentru Copii şi Tineret din Chişinău i se conferă Diploma de merit „Cartea anului” pentru antologia „Duminica Mare”. În 2000-2002 îi apar cartea-surpriză „Povestea Cerbului divin” şi „Bunicuţa zburătoare”. Este coautorul noului „Abecedar. Manual de limbă română” (Ed. Prut Internaţional, 2000), aflat la a XII-a ediţie. Este şef de proiect la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova şi coautor al volumului enciclopedic „Sângerei. Oameni. Istorie. Spiritualitate” (Chişinău, 2012), şef de cenaclu şi susţinător al tinerelor talente, laureat al revistei „Flacăra” (1992, sub directoratul lui George Arion), laureat al revistei „Convorbiri literare” pentru eseu (2001) şi laureat al Diplomei Internaţionale aiBBY în domeniul literaturii pentru copii „Hans Christian Andersen” (2010). Deţinător al medaliei „Mihai Eminescu” (2009) pentru volumul de versuri „Gheara de fum” (Ed. Garuda-Art, Chişinău, 2007) acordată de Academia Română. Decorat cu Ordinul Republicii Moldova (1996) pe care l-a declinat ulterior (2001) din motive de incompatibilitate cu resurecţia ideologiei comuniste. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-clubului, membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni. Versurile lui IonHadârcă au fost traduse în limbile rusă, ucraineană, bielorusă, letonă, azerbaidjană, lituaniană, kazahă, armeană, engleză, franceză, italiană, maghiară, bulgară...
Scrieri
Poezie: Zilele (Chişinău, 1977), Lut ars (Chişinău, 1984), Darul vorbirii (Chişinău, 1985), Ambasadorul Atlantidei (Iaşi, 1996), Helenice (Chişinău, 1998), Două imperii (Chişinău, 1998), Cetăţile albe (Bucureşti, 1998), Albe cetăţile negre (1999), A fi în timp (Timişoara, 1999), Teoria stării inutile (Timişoara, 1999), Dezinfecţia de frontieră (Iaşi, 2001), Echipa de îngeri (Iaşi, 2001), Globul de mătase (Chişinău, 2001), Arta obsesiei (Iaşi, 2005), Artera Zen (Chişinău, 2006), Memoria celulozei (Iaşi, (2007), Pergamentele iernii (Iaşi, 2007), Gheara de fum (Chişinău, 2007), Pianul din abator (Chişinău, 2008); 101 poeme, Biodova (Bucureşti, 2009). Poezie pentru copii Baciul mieilor chirilici (1983), Noiţele (1985), Duminica Mare(1999), Povestea Cerbului Divin (2000, poveşti), Bunicuţa zburătoare (2002), De ce-i mare soarele (2002), Aproape trei cai (2003), Grăuncioare de lumină (2009, poveşti), Ionuţ cel nou-nouţ (2009). Publicis-tică: Arena cu iluzii (interviuri, discursuri, eseuri, Chişinău, 2000), Era barbară (Chişinău, 2005). Traduce din opera lui M. Cervantes, Ch. Baudelaire, A. Puşkin, M.Lermontov, G. Guillen, D. Harms, M. Aguirre, R. Alberti, M. Hernandes, F. Mayor, I. Draci, Nizami…
Antologii
Târgovişte-Chişinău-Sankt Petersburg. Antologie de poezie, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012.
Referinţe
Ion Hadârcă. Bibliografie, Ch., 1999; Ion Hadârcă. Medalion literar, Biblioteca Naţională pentru Copii Ion Creangă (2005); Scriitorii Moldovei în lectura copiilor şi adolescenţilor(Dicţionar biobibliografic), Ed. Prut Internaţional, 2004; Cimpoi M., Pref. la cartea Zilele, Ch., 1977; Nastasiu V., Limpede ca şi cristalul, Tinerimea Moldovei, 4 dec. 1977; Chira Gh.,Biografie şi confesiune lirică, Tinerimea Moldovei, 3 sept. 1978; Cimpoi M., A fi în timp…, Tinerimea Moldovei, 23 nov., 1979; Dabija N., Pledoarie pentru poezie, Tinerimea Moldovei, 19 oct. 1979; Ţurcanu A. Ion Hadârcă – cioplitorul în bazalt, Tinerimea Moldovei, 25 mai 1979; Ţurcanu A. Exoduri în timp, în vol. Martor ocular, Ch., 1983; Ciocanu I., Refuzul pastişei,Nistru, 1982, nr. 4; Damian L., Despre poezia tânără, Lit. şi arta, 5 ian. 1978; Vatamanu I., Uimit de trandafir, în vol. Viaţa cuvântului, 1980; Hostiuc Şt., Ca uimirea lângă trandafir, Nistru, 1978, nr. 2; Moraru H., Înălţarea adâncurilor, Lit. şi arta, 25 oct. 1979; Dolgan M., O poezie a demnităţii umane, în vol. Poezia, adevăr artistic şi angajare socială, Ch., 1988; Cimpoi M., O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, Ch., 1997; Păunescu A., Poezia care face istorie, Vremea, 1990, nr. 5; Ciocanu I., Atitudine şi mesaj în publicistica lui IonHadârcă, Lit. şi arta, 24 aug. 1999; Brumaru Al. I., Legătura peste Prut, Astra nr. 7-9, 1997, Braşov; Fotea C., Spătarul Milescu la Isarlâk, Salonul literar nr. 1, 1998, Focşani; Ciopraga Constantin, Sonetele lui Ion Hadârcă, Convorbiri literare, 2002, nr. 12; Roşioru I., Albe cetăţile negre (rec.), Convorbiri literare, 2001, nr. 4; Băciucu L., „Cioplitorul de bazalt…” în vol. A doua înviere, Ed. Orion, buc., 1999; Ţopa T., Are gustul frazei harnice, în vol. Condamnaţi la zbucium, Ed. Vast-M, 2003; Dinescu V., Ambasadorul Atlantidei, în vol. Confluenţe, Ed.Arionda, 2002; Colceriu N., Scriitorul în arena cu iluzii, Porto-Franco, ian-mart. 2002; Husar Al., Poetul în zale, Poezia, Iaşi, an. IX, nr. 3, 2003; Cimpoi M., Cele patru vânturi stilistice ale lui Ion Hadârcă, Limba Română, nr. 7. 8, 2004; Mănucă Dan, Ecoul timpului probabil, Limba Română, nr. 7-8, 2004; Urian T. ; Tranziţia dincolo de Prut, România literară, 2005, nr. 47; Busuioc N., Ion Hadârcă. Poezie şi existenţă, în vol. Cetatea gânditoare, Ed. Cronica, Iaşi, 2005; Bantoş A., Ion Hadârcă, scriitorul în faţa deşertului istoriei, Familia, nr. 11-12, 2011, Oradea.
Opinii
Textul poetic al lui Ion Hadârcă este dens, cu numeroase trimiteri la bogăţiile limbii, la istorie, la cultura noastră populară şi la culturile altor popoare. Expresia este proaspătă, cu o anumită doză de surpriză bine temperată. Dar în acelaşi timp poetul are gustul frazei arhaice, îi este familiar uzul expresiei cronicăreşti. (Liviu Damian)
Ion Hadârcă a adoptat postura de poet-copil ce priveşte în lume nu atât prin copilăria maturului, cât prin maturitatea copilului, încercat deja de asprimile timpului şi secolului. De aceea hamletizează în sens modern: „A fi în timp aceasta-i întrebarea”. (Mihai Cimpoi)
Volumul „Ambasadorul Atlantidei” anunţă o nouă tendinţă a poeziei lui Ion Hadârcă, în care echilibrul ideatic şi emoţia lirică se conjugă fericit cu expresia ludică şi ironia, şi completează imaginea unui poet modern, mereu deschis spre orizonturile poetice înnoitoare. (Arcadie Suceveanu)
„Ambasadorul Atlantidei” (Ed. Junimea, 1996) dezvăluie un liric şi, deopotrivă, un pamfletar, un cinic, ironic, amator de calambururi şi jocuri de limbaj, dar, totodată, şi un poet preocupat de „temele mari”, de cele care vizează condiţia umană de la acest sfârşit de mileniu. De altminteri, cartea debutează cu câteva poeme („Poemul deşertului”, „Saltimbecilia”, „Poezia”) care vorbesc despre poet şi poezie, implicându-le într-un abia disimulat proces moral, fără avocaţi, judecători, procurori şi fără boxe, desfăşurat la vedere... (Ioan Holban)
Ion Hadârcă este un intelectual de ţinută şi una dintre conştiinţele marcante ale vieţii culturale şi politice din Republica Moldova. Cartea sa „Era barbară” ajută la înţelegerea unei lumi despre care mulţi cred (din auzite) că ştiu totul, fără a şti, de fapt, mai nimic. (Tudorel Urian)
Sfera perfectă
locuim într-o sferă
perfectă
prin totala-i
imposibilitate
a demonstrării
ciudatei sale
sfericităţi
într-o sferă
de maximă precizie
şlefuită anume
prin dogma
unei cât mai năucitoare
relativităţi
Riduri antologice
mistreţul
mioara
şi căprioara
treceau şchiopătând
prin pădurea
de-argint
mistreţul
cu colţii
tociţi de poem
mioara
sedusă de folclorişti
şi căprioara
încă fecioară
dar culegând
antologice riduri
de pe frunţile
lui Homer
şi Plutarh
riduri-rânduri
de cărţi
înverzind
printre gânduri
Plutarh oprit la Prut
ienicerii sovietici
l-au oprit la Prut
pe suspectul Plutarh
mai întâi asigurându-l
că dincolo
în Ţara făgăduinţei
toţi sunt egali
şi nu există
nici o viaţă ilustră
mai apoi condamnându-l
că nicio biografie
recomandată de biroul
hotărârilor celor mai juste
n-a încăput
în Vieţile ilustre
Fragment ionescian
Ţară de Sus?
Ţară de Jos?
Desţărată moşie
Fără Hristos.
Curge prin apă
Un râu de granit
- Alo, Apusul!
- N-ai cumva nevoie
De Răsărit?
- Alo, cei de sus!
Dar trageţi odată
cortina sau apa
să înceteze actul final
impostorul
şi chemaţi la rampă
autorul!
Satul fără niciun locuitor
(„Jurnal de Chişinău”, 24 iulie 2007)
a murit s-a stins
şi ultimul locuitor
din satul neantului european
şi nici una din cele
două mitropolii
n-a venit să-i
ţină lumânarea
în urma sicriului
bocitoarea abisului
l-a bocit cu glas
de nisip şi de scrum
cu banderole negre
de vopsea chinuită
câteva pagini rupte
de ziar
l-au petrecut
în ultimul drum
ţânc al pământului
rămas să scâncească
la uşi sigilate
până la urmă
şi satul fără nici un locuitor
a emigrat în ţara
fără nici o localitate
Regele gol
deasupra lumii
orice muritor
săltat din luturi
de trei ori
e rege gol
odată când
scâncind de foame
adoarme crud
la sânul mamei
şi altădată
când citindu-i crezul
părintele
i-a săvârşit botezul
şi-n al iubirii tron
a treia oară
regele-i gol
lângă regina goală
în braţe albe/slabe
calde/reci
robi şi bezmetici
goi şi lacomi
suntem regi
Decapitarea de vis
în timpanele verzi ale verii
tot mai rar clipa-şi sună
paşii desculţi
tot mai reci amintiri
printre degete
printre nori zboară palid
găurită de viespi
turta lunii
turnată din ceară
şi prin sângele
unicornului rănit
trece în chiot
ultimul alai de nuntă
sau de vânătoare
pe când iscoadele cetăţii
decapitate de vis
stau de veghe
la porţile dimineţii
lampa răsăritului se stinge
de la acelaşi întrerupător
Parcul de iluzii spulberate
parcul de iluzii spulberate
se întinde mult peste real
pale de emoţii arse
încă răvăşesc coroana
câte unui vis
de mandarin
tremură din când în când
frunzişu-i
troienit
de pulberi aurii
pe alei cu degete flămânde
umbre trec
nu trec
fac valuri
ori pe-o clipă chiar
sfârşesc pe val
iată şi-o caretă fără cai
fără pânze fără surugiu
lunecă pe strunele
de harpă
dinspre nefiind spre nicăieri –
iată şi stăpânul
nesfârşitul
de pe ramuri strânge
câte-un omuleţ
Cruci de piatră
cruci de piatră
numai cruci de piatră
stau
în locul
crucilor de lemn
cruci de fier
de fontă de inox
stau în locul
crucilor de lemn
cruci de os
de marmoră
de aur
stau
în locul
crucilor
de lemn
tot mai lăudate
răstignirile
dar se pregătesc
şi de uraniu
de plutoniu
cruci
şi de pilat
pentru Cel
ce duce lemnul
ca pe-un fulg
Poemul deşertului
Un deştept
Vorbea-n deşert:
Multe ni-s
De nedescris
Multe nu-s
Demne de spus
Mult-puţinul
Mişcă plinul
Ideală
Lumea-i goală
Mandragora, cupa cu nectar
În Agora
Timpul dat cu var să nu uite-şi leagănoduri la batistă
Mandragora
cupa cu nectar îşi aşteaptă-amanţii
optimistă
regi şi filosofi
şi deputaţi
în zadar îşi proiectează ora:
condamnată
cupei cu nitraţi
moare filosofic
Mandragora
PETRU ARUȘTEI
Petru Arustei, poet şi pictor
În loc de biografie
Petru Aruștei (n. 23 martie 1939, Podu Iloaiei, județul Iași — d. 17 august 1984, Iași) a fost un poet și pictor român.
Cezar Ivanescu despre Petru Aruștei •15 Iunie 2007:
Spuneam despre Petru Aruștei ca il consider, in eternitate, cel mai mare artist pe care l-am cunoscut in viata mea si, daca iubesc si urasc din tot sufletul Iasiul, il iubesc pentru ca mi-a prilejuit intalnirea cu un asemenea artist, si il urasc pentru ca l-a martirizat o viata si l-a omorat fara mila in vara anului 1984...
Petru Aruștei descindea in Iasi cu grupul studentilor din Podu-Iloaiei (o comuna din preajma Iasiului), grup condus de Laurentiu Ciobanu (Dan Laurentiu) si intr-un tarziu s-a stabilit definitiv in Iasi, muncind pe unde gasea de lucru, pictand si scriind...
Ca si Brancusi, Petru Arustei era autodidactul exemplar, instruit in pictura, literatura, filosofie si muzica, uneori peste nivelul unora dintre noi care au facut cariere universitare... Era un barbat puternic si sanatos si-l vedeam traind mult si apucand sa se bucure de o glorie binemeritata inca din timpul vietii sale...
Toata opera sa plastica e risipita prin colectii particulare sau pe la prieteni si nu stiu daca voi avea norocul sa intocmesc un catalog cu toate lucrarile sale sau sa tiparesc un album care sa contina reproduceri dupa lucrarile sale reprezentative, ilustrandu-i vocatia de pictor genial...
In ceea ce priveste poezia lui Petru Arustei, am ingrijit, impreuna cu poetul Lucian Vasiliu, o editie postum a poemelor sale in proza, Moarte si Renastere si Supravietuire (Institutul European, Iasi, 1994), editie incompleta, dar edificatoare pentru cunoscatori, opera postuma de valoarea unui Lautreamont... O mare literatura cum e literatura franceza nu-i permite sa-i ignore pe Lautreamont sau pe Raymond Radiguet, literatura romana, prin criticii si istoricii ei literari oficiali, isi permite sa-l ignore pe un Petru Arustei si nu doar pe el...
Numai un sclerozat mintal mai poate trata drept autori, intr-o istorie literara, nonvalori absolute ca V. Em. Galan sau Titus Popovici si ignora nume ca Gabriela Cretan sau Cristian Simionescu... Asa se scrie la noi, inca, istoria... Ar trebui sa evoc multe figuri interesante si sa narez intamplari care m-au legat profund de Iasi, pentru toata viata, si probabil ca o voi face intr-o buna zi...
E suficient sa spun, deocamdata, ca Iasiul mi-a fixat definitiv ideea de Centru al Lumii si oriunde m-as fi asezat, temporar, pentru a trai si a scrie, m-am simtit, in adancul meu, apartinind Cetatii Eterne, considerand toate celelalte orase in care am locuit (inclusiv blestematul Bucuresti) drept niste suburbii ale Iasiului...
| Petru Aruștei | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 23 martie 1939 Podu Iloaiei, județul Iași |
| Decedat | (45 de ani) Iași |
| Naționalitate |  română |
| Cetățenie | România  |
| Ocupație | poet, pictor |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | poezie, pictură |
Modifică date / text  | |
Petru Aruștei (n. 23 martie 1939, Podu Iloaiei, județul Iași — d. 17 august 1984, Iași) a fost un poet și pictor român.
Volume de autor (postum)[modificare | modificare sursă]
- Moarte și renaștere. Supraviețuire, Editura Institutul European, Iași, 1994 (cu un Memorial de Cezar Ivănescu și un Eseu de Ioan Constantinescu; conține reproduceri din grafica autorului)
- Poeme, Editura Junimea, Iași, 2000 (ediția a doua revăzută și adăugită), format 16x23cm, 360 p
Grafică (selectiv)[modificare | modificare sursă]
- Sofocle, Filoctet, Teatru Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stragiunea 1966-1967 (grafica caietului-program)
- Pelicanul, August Strindberg, Teatru Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stagiunea 1969-1970 (grafica caietului-program)
- Iertarea, Ion Băieșu, Teatru Național „Vasile Alecsandri”, Iași, stagiunea 1968-1969
- În „Arlechinul”, octombrie 1970
- I.A. Bassarabescu, Un om în toată firea, ed. Junimea, Iași, 1972, cu 12 ilustrații de Petru Aruștei
- Euchronia, nr. 1, București, 1992 (grafică și poeme în proză)
- Albanica, nr. 2, primăvară, Editura Asdreni, Craiova, 2019 (grafică, p. 143,151)
- Albanica, nr. 3, vară, Editura Asdreni, Craiova, 2019 (grafică, p. 107, 133, 139, 151)
- Albanica, nr. 4, toamnă, Editura Asdreni, Craiova, 2019 (grafică, p. 165 ș.a.)
Expoziții personale (selectiv)[modificare | modificare sursă]
- Casa Universitarilor, Iași, 1967
- Galeriile Pogor (postum), Iași, 1986
Expoziții (selectiv)[modificare | modificare sursă]
- Ateneul Tineretului, București, 1969
Premii[modificare | modificare sursă]
- Premiul I pe țară, la a IV-a bienală de artă plastică, pentru lucrarea Hiena de lângă Kilimanjaro, 1965
- Premiul pentru literatură al Asociației Scriitorilor din Iași pentru volumul Moarte și renaștere. Supraviețuire, 1994
Referințe critice (selectiv)[modificare | modificare sursă]
- V. Gorian, Petru Aruștei, „Cronica", 1967
- Radu Negru, Expoziția de grafică Petru Aruștei, „Flacăra Iașului", 23 aprilie 1967
- Iulian Mereuță, Petru Aruștei, România literară, p. 27, 29 mai 1969
- Liviu Antonesei, „Cronica” (despre Expozitia plastică de la Galeriile Pogor, 1986;
- Grigore Ilisei, „Convorbiri literare” (despre Expozitia plastică de la Galeriile Pogor, 1986);
- Ioan Constantinescu, în „Cronica", nr. 29, noiembrie 1991;
- Cezar Ivănescu, în „Poezia", nr. 1, 1995;
- Constantin Sorescu, în „Viața românească", nr. 7-8, iulie-august 1997;
- Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc, în Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar 1945-2008, Ediția a III-a, 2009;
- Emanuela Ilie, în „Convorbiri literare", nr. 9, septembrie 2009;
- Liviu Antonesei, în „Observator cultural", nr. 294 (552) din 25 noiembrie-1 decembrie 2010.
- Emanuela Ilie, în „Dicționarul critic al poeziei ieșene contemporane”, Ed. Fundației Culturale Poezia, Iași, 2011
- Florin Faifer, în „Expres cultural", nr. 12(23), decembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu