5. /19 AUGUST 2022 - POEZIE

D. R. POPESCU

Dumitru Radu Popescu
Date personale
Născut	19 august, 1935, Păușa, România
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, dramaturg, publicist
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română[1]
Studii	Universitatea Babeș-Bolyai
Activitatea literară
Activ ca scriitor	literatura contemporană
Operă de debut	Fuga (1958)
Membru titular al Academiei Române
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Dumitru Radu Popescu (n. 19 august 1935, Păușa, județul Bihor (interbelic)) este un scriitor, prozator, dramaturg, scenarist de film, membru titular al Academiei Române^[2]. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968 și deputat în Marea Adunare Națională din 1975.^[3][4]

Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.

STUDII

• Institutul de Medicină și Farmacie din Cluj - abandonat în anul al III-lea de studiu
• Facultatea de Filosofie a Universității Victor Babeș din Cluj

FUNCȚII DEȚINUTE DE-A LUNGUL CARIEREI

• 1956 - 1969 – redactor la revista „Steaua” din Cluj
• 1969 - 1982 – redactor-șef al revistei „Tribuna” din Cluj
• 1982 – redactor-șef al revistei „Contemporanul”
• 1969 - 1989 – membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR)
• 1982 - 1990 – președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România
• din 2006 - director general al Editurii Academiei Române și vicepreședinte al Consiliului științific editorial

OPERA (SELECTIV)

Volume de proză

• Fuga - 1958
• Fata de la miazăzi - 1964
• Somnul pământului - 1965
• Dor (povestiri) - 1966
• Umbrela de soare - 1967
• Prea mic pentru un război așa de mare - 1969
• Duios Anastasia trecea - 1967
• Ploaia albă - 1971
• Căruța cu mere - 1974
• Leul albastru - 1981
• Galaxia Grama - [1984]
• Truman Capote și Nicolae Țic - 1995
• Complexul Ofeliei, (eseuri) - 1998
• Actori la curtea prințului Hamlet (publicistică) - 1999
• Dudul lui Shakespeare (publicistică) - 2000
• Pușca lui Caragiale - 2003
• Săptămâna cu 1001 de nopți - 2004
• Ștefan cel Mare - 2005
• Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen - 2007
• Diavolul aproximativ sau ora de metafizică - 2008
• Epistola către englezi - 2009
• Opere, I, ș. u. - 2010 ș. u.
• "Senin de august"

Romane

• Zilele săptămânii - 1959
• Vara oltenilor - 1964
• F - 1969
• Vânătoarea regală - 1973
• Cei doi din dreptul Țebei - 1973
• O bere pentru calul meu - 1974
• Ploile de dincolo de vreme - 1976
• Împăratul norilor – 1976
• Viața și opera lui Tiron B. I. Iepurele șchiop - 1980
• Viața și opera lui Tiron B. II. Podul de gheață - 1982
• Orașul îngerilor - 1985
• Dumnezeu în bucătărie - 1994
• Paolo și Francesca și al treisprezecelea apostol - 1998
• Săptămâna de miere - 1999
• Falca lui Cain - 2001
• Cucul de fier sau grădarea raiului - 2004
• Nopțile săptămânii - 2005
• Întoarcerea tatălui risipitor - 2008
• Pastorul sașilor - 2010

Piese de teatru

• Mama (debut ca damaturg) - 1960
• Vara imposibilei iubiri - 1966
• Vis - 1968
• Cezar, măscăriciul piraților - 1968
• Acești îngeri triști- 1969
• Pisica în noaptea Anului Nou - 1971
• Pasărea Shakespeare - 1973
• Muntele - 1977
• Studiu osteologic asupra scheletului unui cal dintr-un mormânt avar din Transilvania - 1979
• Rezervația de pelicani - 1983
• Paznicul de la depozitul de nisip - 1984
• Piticul din grădina de vară - 1973
• Moara de pulbere - 1988
• Dalbul pribeag
• Mormântul călărețului avar
• Moara de pulbere
• Mireasa cu gene false
• O batistă în Dunăre^[5]
• Rugăciune pentru un disk-jockey
• Domnul Fluture și doamna Fluture sau Paradisul - 2006

Scenarii de film

• Un surîs în plină vară (1964)
• Prea mic pentru un război atât de mare (1969), regia Radu Gabrea
• Păcală (1974) - în colaborare cu Geo Saizescu
• Duios Anastasia trecea (1980)
• Vânătoarea de vulpi (1980), regia Mircea Danieliuc
• Fructe de pădure (1983)
• Nelu (1988)
• Rochia albă de dantelă (1989), regia Dan Pița
• Turnul din Pisa (2002), regia Șerban Marinescu
• „15” (2005), regia Sergiu Nicolaescu

Poeme

• Câinele de fosfor - 1981

Eseuri

• Virgule (eseu) - 1978

PREMII ȘI DISTINCȚII

• Premiul Cinematografiei pentru cel mai bun scenariu (1964)
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1964, 1969, 1974, 1977, 1980)
• Premiul Academiei Române (1970)

AFILIERI

• Din anul 1997 este ales membru corespondent al Academiei Române, devenind în anul 2006 membru titular.

Dumitru Radu Popescu, prozator, dramaturg, eseist şi poet, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 19 august 1935, în localitatea bihoreană Păuşa, într-o familie de învăţători, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Editura Univers Enciclopedic, 2006) şi "Dicţionarului scriitorilor români" (Editura Albatros, 2001).

După ce a absolvit şcoala primară în comuna Dânceu, judeţul Mehedinţi, a urmat cursurile Şcolii Normale "Iosif Vulcan" (1946-1949), apoi cursurile Liceului "Emanoil Gojdu" din Oradea (1949-1953), conform paginii de facebook a Academiei Române Filiala Cluj-Napoca.

Între 1953 şi 1956 a studiat la Facultatea de Medicină Generală din Cluj, pe care a abandonat-o după trei ani, pentru a se înscrie, tot la Cluj, la Facultatea de Filologie a Universităţii "Babeş-Bolyai", luându-şi licenţa în 1961.

Autor deosebit de productiv, D.R. Popescu este una dintre figurile emblematice ale culturii române, având o operă vastă, ce cuprinde proză, teatru, poezie, eseuri şi scenarii de film.

A debutat în 1953 cu versuri şi proză în ziarul "Crişana" din Oradea, iar în 1954 a avut loc debutul său în proză în revista "Steaua".

La 1 martie 1956, a fost angajat de A.E. Baconsky la revista "Steaua". În perioada 1970-1982 a fost redactor-şef al revistei "Tribuna"; între 1969 şi 1981, a fost secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca. În 1982 a fost numit redactor-şef la "Contemporanul". Între 1981 şi 1989 a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Membru corespondent, din 24 octombrie 1997, şi membru titular, din 24 martie 2006, al Academiei Române, devine director general al Editurii Academiei Române (din 2006) şi vicepreşedinte al Consiliului ştiinţific editorial.

A publicat volume de proză: "Fuga" (1958); "Zilele săptămânii" (1959); "Umbrela de soare" (1962); "Fata de la miazăzi" (1964); "Vara oltenilor" (1964); "Somnul pământului" (1965); "Duios Anastasia trecea" (1967); "Prea mic pentru un război atât de mare" (1969).

A semnat romanele: "F" (1969); "Cei doi din dreptul Ţebei sau Cu faţa la pădure" (1973); "Vânătoarea regală" (1973); "O bere pentru calul meu" (1974); "Ploile de dincolo de vreme" (1976); "Împăratul norilor" (1976); "Iepurele şchiop" (1981); "Podul de gheaţă" (1982); "Oraşul îngerilor" (1985); "Dumnezeu în bucătărie" (1994); "Truman Capote şi Nicolae Ţic" (1995); "Paolo şi Francesca şi al treisprezecelea apostol" (1998); "Săptămâna de miere" (1999); "Călugărul Filippo Lippi şi călugăriţa Lucrezia Buti" (2000); "Falca lui Cain" (2001); "Întoarcerea tatălui risipitor" (2009).

A publicat volumul de versuri "Câinele de fosfor" (1982), dar mai ales piese de teatru: "Vara imposibilei iubiri"; "Visul"; "Pădurea cu pupeze". A publicat volumele de teatru: "Aceşti îngeri trişti" (1970, pentru care a primit Premiul "I.L. Caragiale" al Academiei Române); "Piticul din grădina de vară" (1972); "Teatru" (1974); "9" (1981); "Rezervaţia de pelicani" (1983); "Moara de pulbere" (1987); "Mireasa cu gene false" (1994); "Dragostea e ca şi o râie" (1995); "B. Stoker şi Contele Dracula" (2000); "O batistă în Dunăre" (2001); "Anglia" (2003); "Săptămâna cu o mie şi una de nopţi" (2003); "Cucul de fier" (2004); "Ştefan cel Mare" (2004); "Nopţile săptămânii" (2005); "Domnul Fluture şi doamna Fluture" (2006); "Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen" (2007); "Diavolul aproximativ" (2008); "Epistola către englezi" (2009); "Paznicul de la depozitul de nisip".

Este, de asemenea, autorul unor volume de eseuri: "Virgule" (1978); "Galaxia Grama" (1984); "Complexul Ofeliei" (1998); "Actori la curtea prinţului Hamlet" (1999); "Dudul lui Shakespeare" (2001); "Puşca lui Caragiale" (2002).

Totodată, a tradus din Fodor Sándor, "Piticul Cipi, acest uriaş fericit", "Piticul şi Surzilă", "Piticul cel fioros" (1965, 1968, în colab.) şi din Nagy István, "Înainte de potop" (piesă de teatru).

S-a remarcat şi ca scenarist, semnând scenarii pentru filmele: "Un surâs în plină vară" (1963, regia Geo Saizescu), distins cu Premiul cinematografiei pentru cel mai bun scenariu - Mamaia (1964); "La porţile pământului" (1965); "Balul de sâmbătă seara" (1969); "Prea mic pentru un război atât de mare" (1969, regia Radu Gabrea); "Păcală" (1974, regia Geo Saizescu); "Duios Anastasia trecea" (1979, regia Alexandru Tatos); "Zbor planat" (1979, regia Lucian Mardare); "Mireasa din tren" (1980, regia Lucian Bratu); "Fructe de pădure" (1981, regia Alexandru Tatos); "Căruţa cu mere" (1982, regia George Cornea); "Nelu" (regia L. Doroftei); "Pasărea paradisului" (regia L. Doroftei); "Rochia albă de dantelă" (1989, regia Dan Piţa); "Turnul din Pisa" (regia Şerban Marinescu); "Triunghiul morţii" (regia Sergiu Nicolaescu); "13" (regia Sergiu Nicolaescu).

A mai publicat volumul de nuvele "Leul albastru" (1981), volumul de eseuri "Scrisori deschise" (2013). În 2013 a terminat o nouă piesă de teatru - "Calul de lemn".

Piesele de teatru sau volumele sale în proză au apărut în numeroase ţări (Anglia, Bulgaria, Cehia, China, Federaţia Rusă, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Polonia, Serbia, Slovacia, SUA, Suedia, Ucraina, Ungaria).

Dintre premiile şi distincţiile obţinute de-a lungul timpului pot fi amintite: Premii ale Uniunii Scriitorilor (1959, 1964, 1973, 1981, 2008), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul Asociaţiei Criticilor de Teatru, Premiul "Vuk Karagici" (Premiul Scriitorilor din Balcani). În 2012, a fost răsplătit cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei Premiilor Contemporanul, iar în 2017, a obţinut Premiul Naţional pentru Proză "Ion Creangă" Opera Omnia.

De asemenea, a fost recompensat cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler (2002) şi cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler (2015). Doctor Honoris Causa al Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia (2015); Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova (2016). 

NICOLAE I. HERESCU

Niculae I. Herescu
Date personale
Născut	6 decembrie 1903  Turnu Severin, Mehedinți, România
Decedat	19 august 1961 (57 de ani)[2]
Cetățenie	România
Ocupație	filolog clasicist[*] traducător poet
Activitate
Partid politic	Partidul Poporului
Limbi	limba franceză[1] limba română[1]
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Niculae I. Herescu (n. 6 decembrie 1903 – d. 19 august 1961) a fost latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București (1937–1945), președinte al Societății Scriitorilor Români, director al Fundațiilor Culturale Regale Carol I din 1940.

Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională (a coordonat vol. "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea poetului latin Ovidiu).

SCRIERI

• La Poésie latine, 227 p., Editura Les Belles Lettres, 1960
• Agonie fără moarte (roman), 190 p., Editura Jurnalul literar, 1998

Niculae I. Herescu (n. 6 decembrie 1903 – d. 19 august 1961), latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București (1937–1945), președinte al Societății Scriitorilor Români, director al Fundațiilor Culturale Regale Carol I din 1940.

Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franța, unde a fost animatorul mișcării literare din exilul românesc și a funcționat ca profesor universitar de latină, primind recunoașterea unor latiniști de valoare internațională (a coordonat vol. „Ovidiana” – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la nașterea poetului latin Ovidiu).

N.I. Herescu era fiul generalului Ioan Herescu şi al Ecaterinei, născută Viişoreanu. „Puţin ştiută este ascendenţa sa care urcă în boierimea oltenească de viţă veche. Cunoaşterea ei o datorez unui arbore genealogic alcătuit de reputatul specialist George D. Florescu, dăruit prietenului său Dinu Tartasescu, de la a cărui văduvă a ajuns în posesia mea, precum şi unui plic cu interesante documente de familie […] Numele de de Viişoreanu apare uneori şi sub forma Vicşoreanu şi îl întâlnim în istorie cu diferite prilejuri, de pildă în contextul răscoalei lui Tudor Vladimirescu. Viişorenii erau boieri pământeni aliaţi cu numeroase alte familii boiereşti din Oltenia” (Mihai Sorin Rădulescu) [*].

_________

Notă: [*] „Ecaterina Herescu era fiica lui Dimitrie Viisoreanu (1829-1904) si a sotiei sale Elena nascuta Rosianu, iar Dimitrie Viisoreanu era fiul slugerului Constantin Viisoreanu (1794-1840) si al sotiei sale, din neamul Isvoranilor din judetul Olt. Constantin Viisoreanu a fost consilier de Curte (magistrat) la Craiova (1837) si deputat (1839-1840). Socrii sai erau slugerul Mihai (Mihalache) Isvoranu (+ 1837) si sotia sa Smaranda Isvoranu nascuta Plopeanu. Pe langa sotia lui Constantin Viisoreanu, acestia doi au mai avut si alti copii, intre care o fiica Elena, casatorita cu Sandu Deparateanu, parintii poetului Alexandru Deparateanu, var primar cu bunicul matern al lui N.I. Herescu.

Ecaterina Herescu nascuta Viisoreanu a avut doi frati: Nicolae – magistrat la Turnu Severin -, casatorit cu Antoaneta Demetriad, si Ion-Virgil, general. Nicolae Viisoreanu a avut mosie la Buzduc (jud. Romanati), unde a ctitorit scoala sateasca. O scrisoare din 30 august 1943, adresata de directorul acestei scoli mostenitorilor lui Nicolae Viisoreanu, atesta gestul de generozitate al acestuia: „In urma sentimentelor nobile, manifestate de defunctul d-voastra parinte, pentru institutiile de educatie din acest sat, noi care conducem aceste institutii, in urma aprobarii Ministerului Ed. Nationale, am decis ca scoala primara din acest sat sa-i poarte numele, iar comitetul scolar local l-a declarat membru de onoare ‘post mortem'”.

Potrivit ferparului Antoanetei Viisoreanu (+ 1914, in varsta de 34 de ani), Nicolae Viisoreanu impreuna cu sotia sa au avut, la randul lor, cinci copii, pe Ruxandra, Radu, Marica, Barbu si Virgil. Radu Viisoreanu, nascut in 1906, a facut studii de doctorat in drept la Paris. Generalul Ion-Virgil Viisoreanu a avut trei fiice: Florica, Maria – casatorita cu Ioan Naiculescu, avand mosie la Padea (jud. Dolj) – si Constanta, casatorita cu G. Lafcovici.

O alta ramura a Viisorenilor din secolul XX este cea a lui Ion Viisoreanu, fratele mai sus amintitului Dimitrie Viisoreanu, casatorit cu Balasa Perieteanu. Au avut un fiu, Gheorghe, fara urmasi, si patru fete, ceea ce face ca numele sa se fi stins pe aceasta descendenta, ca de altfel si pe celelalte. Pe linie feminina a coborat ilustrul carturar N.I. Herescu.”

(Mihai Sorin Rădulescu, Înrudirile unui clasicist: N.I. Herescu; articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.10.2006)

POEZIE:

Narcis

În trup de lapte și de flori
Veghiază inima ispită
Și gândul, plantă otrăvită,
Sub frunți cu îngerești candori.

Albastra brumă a iubirii,
Etern Narcis încrezător,
În ochi de râmă care dor
Þi-a pus minunea oglindirii...

Dar rodul raiului e-amar,
Cu miez de lut în coji de vis.
Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
Se sparge somnul de cleștar.

Și nimfa limpede te strânge
Cu rece braț nepăsător.
Dispar și drag și 'ndrăgitor,
Uniți în moartea fără sânge.

În ape, cer și mâl se 'mparte
Zăpada trupului furat...

Pe ceruri fulger sfâșiat, -
Sămânță de-aur și de moarte.

MIRCEA ȚUGLEA

Mircea Țuglea
Date personale
Născut	14 aprilie 1974  Tecuci, Galați, România
Decedat	19 august 2017 (43 de ani)  Constanța, România
Cauza decesului	înec
Cetățenie	România
Ocupație	poet, prozator, publicist, traducător, critic literar
Limbi	limba română
Studii	Universitatea „Ovidius” din Constanța
Activitatea literară
Operă de debut	Proezia, 1996
Modifică date / text

Biografie

Mircea Țuglea (n. 14 aprilie 1974, Tecuci, Galați, România – d. 19 august 2017, Constanța, România) a fost un poet, publicist și critic literar român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este considerat un specialist în opera lui Paul Celan.^[1]

S-a născut în Tecuci, fiind fiul lui Petre Țuglea și al Ioanei Țuglea. Studiile liceale le-a făcut în Constanța la Liceul „George Călinescu”, unde a fost redactor al revistei liceului Păi și unde-și publică primele poezii.

După absolvirea liceului, în anul 1992, urmează Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” Constanța pe care o absolvește în anul 1996.^[2]

Și-a inceput activitatea literară la „Cenaclul de marți” din cadrul Facultății de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța coordonat de criticul și profesorul Marin Mincu, pe care l-a frecventat în perioada 1992 - 1998, dar și după 1999, alături de ceilalți fondatori ai cenaclului, poeții: Sorin Dinco, Ileana Bâja, Grigore Șoitu și Mugur Grosu^[3][4]. Între anii 1996 și 1998 a fost bursier Herder la Universitatea din Viena, după o recomandare venită din partea lui Marin Mincu, și a studiat literatura comparată și germanistica.^[2]

În anul 2007 devine doctor în litere al Universității din București, cu o teză de doctorat consacrată operei lui Paul Celan, teză din care se va naște cartea Paul Celan și avangardismul românesc. Reactualizarea sensului. ^[2][5]

În perioada 2011 - 2013 primește o bursă postdoctorală din partea Academiei Române pentru studiul liricii poetului Paul Celan, în urma căreia publică volumul de critică și cercetare literară Lirica lui Paul Celan și gândirea contemporană în anul 2013.

A predat limba și literatura română la Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrân” din Constanța între 1998 și 2006.^[2]

A murit înecat în valurile Mării Negre, la Constanța, pe 19 august 2017.^[6]

ACTIVITATEA LITERARĂ

În anul 1993 se numără printre membrii fondatori ai Cenaclului de Marți, coordonat de criticul literar Marin Mincu, iar după decesul acestuia, devine coordonatorul cenaclului.^[2][7]

A debutat în anul 1996 cu volumul Proezia, în urma căruia i se decernează Premiul Festivalului Poesis pentru debutul editorial.

În anul 1999 fondează Asociația Arte & Litere ASALT și revista virtuală același nume pe serverul asalt.seanet.ro, cu colectia de e-books Virtualia^[8] A colaborat la unele dintre cele mai importante reviste de cultură din România: Convorbiri literare, Viața Românească, Vatra, Paradigma, Contemporanul, Tomis, Poesis și altele.

Dincolo de conștientizarea post-textualistă a actului poetic, Mircea Țuglea este cu adevărat și un continuator al tradiției pontice ovidiene; prin intermediul Proeziei pătrunzi într-un topos consacrat, vibrând patetic și vital, acela al Tomisului, scria criticul literar Marin Mincu în Poezia română actuală, volumul I, editura Pontica 1998, text reluat și în volumul de critică literară Poeticitate românească postbelică, editura Pontica, 2003.

Giovanni Rotiroti scria în revista Paradigma, nr. 1-2/2013: Mircea Țuglea, un expert al limbajului poetic celanian și unul din cei mai importanți specialiști în opera lui Paul Celan din România.

OPERA

• Proezia, versuri, Editura Pontica, debut, 1996
• mircea țuglea, versuri, Editura. Pontica, 2001
• Paul Celan și avangardismul românesc. Reactualizarea sensului, critică literară, Editura Pontica, 2007
• Lirica lui Paul Celan și gândirea contemporană, critică literară, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, 2013
• Grazia, roman, Editura Polirom, 2017

Volume colective

• Poezia română actuală, vol. 1, Editura Pontica, 1998
• Starea de plasmă, Editura Pontica, 2000
• EroTICA 1, American Research Press, 2001
• EroTICA 2, Observator, 2002
• Generația 2000, Editura Pontica, 2004

PREMII ȘI DISTINCȚII

• Premiul Festivalului Poesis pentru debutul editorial cu volumul Proezia, în anul 1996
• Premiul pentru proză Quintessenz, (Grenzüberschreitung / Trecerea frontierei), acordat de Fundația Alfred Toepfer din Hamburg, Viena, 2006
• Premiul pentru critică literară acordat de Revista TOMIS din Constanța, Colocviile Tomitane, 2007

POEZII:

Parola

Parcările multicolore, cu irizări metalizate
strălucind în umbra lacului, de unde
zumzăie cărucioarele încolonate, înspre
ombilic. Înspre dovadă şi tăgadă, spre
făgăduinţă, spre toate astea.
Acolo cei patruzeci de hoţi spun parola
oricui, acolo intri fără să ieşi, acolo
ieşi fără să fi intrat, fiindcă e locul
din care nu revii. din care nu te trezeşti-
de acolo nu poţi decât să nu-ţi aminteşti
nimic.

Pantele

Dincolo de ceaţă, de vâjâitul motocicletelor te auzi
dincolo de umbrelă, strălucind cu dintele
ca un semafor, doar îţi aşezi preafericitul picior
undeva în ploaie, şi ea se preface pe loc în lumină
tu eşti aici tot, în această Sestă Fiorentină
tot la marginea totului, şi totul în ceaţă
tu eşti totul ce se preface că dă la tot viaţă.
Şi apoi, umbrele, aruncate pe ziduri, reclamele
umbre şi ele, alergând pe faţade ca nişte gândaci
hârjonindu-se în câmpul de maci al nimicului.
Căci, înlăuntru, nimic. Doar pante de lumină
făcându-se că înspre noi o să vină, pante
prevăzute de Dante. Numai că el n-a văzut
curba întunericului, ploaia şi ceaţa
cum au căzut.

Mausoleul

Mausoleul e plin, dau târcoale
toţi căutându-şi sarmale / sandale
pentru Crăciun, pentru plajă
căzuţi cu nasul, ca-n ciorbă, în vrajă.
Un moş, o babă, o baobabă
căţeii lingându-şi înfometaţi vreo labă
dau ture, cu cărucioarele
gândindu-se ce să fure. Soarele?
ăsta-i amanetat. Să cumpărăm
ce-a mai fost deja cumpărat? Luna?
e scumpă, la promoţie a mai fost una
atunci un Pământ mic, magnet
de pus la rever, foarte discret?
Şi-n oferte, între umeraşe, zace
o chestie cu capace, pe care
nimeni n-o are. Doar
rândunica, stingheră
în mausoleul aglomerat. Este singura
care-a scăpat. Toţi
ceilalţi sunt morţi vii
pe toţi ceilalţi n-o să ni-i
mai amintim
vreodată.

Şi, printre toate reclamele care dau rotocol
zeul comerţului, sfâşiat în oglinzi, bătrân şi gol
strâmbându-se rece. Asta e tot
ce se petrece aici. Ăsta-i nimicul
ai vrut să zici.

Rolele

Plutind deasupra cărucioarelor, manevrând
cumpărăturile, fiind tot timpul fisa de cincizeci
de bani, aterizată de dincolo de cer, de parcă
ai fi fost dată vamă, rândunică, cum străbaţi
tu parcarea mall-ului, în dâre concentrice
cum tai orizontul de după lac, cum câmpurile
de floarea soarelui se cojesc din zborul tău
de parcă ar fi fost crestate, rândunică, cum treci
jur-împrejur, dezvirginând aerul fraged.
Eşti aici de parcă n-ai fi aici, ca şi cum
te-ai da pe role prin cer, eşti cumva
propria ta rândunică, alunecând
infinitezimal pe ecran, în cărucioare albastre
eşti cea care va fi cumpărată şi cea care cumpără
eşti cea congelată, cea disecată
tu rândunică: eşti cea care nu vei fi vândută
care vei fi mereu cea sacrificată, cea
glorificată de mulţimi.

Eu intru păzit de zborul tău, tu
mă veghezi din înalt, către tine
îmi îndrept privirile înceţoşate, tu eşti
acolo ca să mă încredinţezi, tu
îmi garantezi
ieşirea, tu
eşti
o rândunică în toată firea.

Raţele

Survolând. Văzând. Clarvăzând.
Preţurile de la raft. Ştiind
dinainte care vor fi la promoţie, la care
va fi superofertă, pe care
le vor scumpi pentru-a le ieftini, ce va
costa mai puţin, ce va costa
mai nimic, cât va costa nimicul
dacă va fi şi el redus, dacă vom găsi
în altă parte mai ieftin, dacă ne vor
rambursa diferenţa în alte părţi de nimic
dacă vom lua nimicul în rate (în raţe?), şi-l vom
prăji cu ulei de măsline, dacă nimicul are
gust cu ghimbir, dacă merge cu soia
dacă se poate băga la cuptor ca un curcan
dacă nimicul nu-i chiar un curcan
dezosat, dacă nimicul este chiar
un nimic.
Survolând, văzând, clarvăzând.
Pe toate acestea
rândunica le ştie.

În aceeaşi zi, în aceeaşi lună, în acelaşi an
în acelaşi secol, în acelaşi mileniu, ştim
preţul exact. Ştim preţul. Ştim. Preţul.
Preţul tău.
Pe cât te vinzi? Te vinzi? Avem oferte!
Dacă nu te vinzi avem oferte şi mai bune!
Dacă nu le vrei avem alte oferte!
Şi mai bune! Mult mai bune! Cea
mai bună ofertă este aceea de-a ni te vinde
cu totul, în rate (nu în raţe!), fără dobândă!
Nu vei plăti nimic,
vei primi totul înapoi în 30 de ani!
Nici nu vei şti cine ai fost,
îţi vei şti doar preţul!
În 30 de ani
vei fi preţuit şi iarăşi nepreţuit!
Vei fi o etichetă
cu preţul pe tine!