6. /11 AUGUST 2022 - POEZIE

ION BARBU

Biografie

Ion Barbu pe numele sau adevarat Dan Barbilian  (n. 18 martie 1895, Câmpulung-Muşcel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost un poet şi matematician român. A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.

Ion Barbu
Date personale
Nume la naștere	Dan Barbilian
Născut	18 martie 1895 Câmpulung-Muscel, România
Decedat	11 august 1961 (66 de ani) București, Republica Populară Română
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Părinți	Constantin Barbillian, Smaranda, născută Șoiculescu
Căsătorit cu	Gerda Barbu
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poet, matematician
Pseudonim	Ion Barbu
Limbi	limba română[1]
Studii	Facultatea de Științe din București și studii la Göttingen, Tübingen și Berlin
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1919 - 1961
Mișcare/curent literar	parnasianism, Ermetism, expresionism, șaradism
Operă de debut	1919 - poezie în Sburătorul
Opere semnificative	„Joc secund”
Influențe[ascunde] Anton Pann
Membru post-mortem al Academiei Române
Membru al Academiei de Științe din România
Modifică date / text

Unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian şi al Smarandei (n. Soiculescu), fiica de procuror. Pseudonimul care l-a facut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.

Studiile elementare şi gimnaziale le face la Câmpulung, Damineşti, Stâlpeni, Piteşti. Urmează liceul la Bucureşti. Demonstrează de pe acum deosebite aptitudini de mathematician. După ce-şi i-a licenţa (1921) obţine o bursă pentru doctorat în Germania. Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuţii în revistaGazeta matematică. Tot în acest timp, Barbilian îşi dezvoltă şi pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care îşi satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. Cariera matematică continuă cu susţinerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferinţe internaţionale de matematică. În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Publică diferite articole în reviste matematice.

În anul 1919, Dan Barbillian începe colaborarea la revista literară Sburătorul, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu, criticul cenaclului ca pseudonim numele bunicului său, Ion Barbu. În timpul liceului îl cunoaşte pe viitorul critic literar Tudor Vianu, de care va fi legat prin una din cele mai lungi şi mai frumoase prietenii literare.

Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecaţi într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest "pariu", Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia şi geometria sunt complementare în viaţa sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă orizont spre cunoaştere şi imaginaţie.

Criticul şi prietenul său Tudor Vianu îi consacră o monografie, considerată a fi cea mai completă până în ziua de azi. Una din cele mai cunoscute poezii a autorului, După melci, apare în 1921 în revista Viaţa Românească. Tot în acest an pleacă la Göttingen (Germania) pentru a-şi continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viaţă boemă, se întoarce în ţară.

Ion Barbu, care nu s-a rezumat niciodată să fie un simplu poet descriptiv, nu se dezminte nici cu După melci, deşi aici îl surprindem că se pierde mai mult decît oriunde în amănunta exterioare.

Din poemele fabulative cu elemente de figuraţie din natură, capodopera rămîne însă Riga Crypto şi lapona Enigel, balada închipuită de Ion Barbu ca zisă de un menestrel, “la spartul nunţii, în cămară". Asistăm de astă dată la o dramă lirică, a cărei desfăşurare are loc în lumea vegetală a climatului boreal, implicînd erosul în forma unei conjuncturi extraordinar plasticizate. Povestea nefericitului Crypto, “regele-ciupearcă", este cîntată cu o gingăşie plină de gravitate. Pradă dragostei pentru mica laponă Enigel, oprită într-un popas de noapte în poiana sa de muşchi, în drumul cu renii spre păşunile de mai la sud, Crypto o îmbie să rămînă acolo, “în somn fraged şi răcoare", departe de soarele de care el se simte despărţit, prin “visuri sute, de măcel". Semnificativele versuri ale răspunsului, cu care Enigel îi respinge rugămintea, pentru că aspiră cu întreaga ei natură la solavitate, ne dau o imagine a nordului, hibernând cu cultul soarelui în suflet, de o putere expresivă adânc memorabilă.

Principiul, pe care se structurează arta poetică a lui Ion Barbu, în ultima etapă de manifestare a evoluţiei sale apare enunţat, aproape programatic, în versurile din bucata Joc secund într-un stil care ajunge să-fie caracteristic întregului ciclu, greu de descifrat prin natura excesiv sintetică a formulării, prin subiectivismul cu,totul arbitrar al analogiilor create, prin discontinuitatea imaginilor, prin opţiunea pentru cuvântul rar sau de specialitate matematică şi uneori chiar prin tendinţa de a se da cuvintele în context un alt sens decît acel pe care îl au în uzul comun.

La 11 august 1961, moare la spitalul “Vasile Roaită" din Bucureşti, bolnav de cancer la ficat.

“Ermetismul său i-a ucis orice spontaneitate şi i-a secat vâna. De vocaţie matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor redactări de procesul matematic al substituirii. Se ştie că în algebră, cifra cantitativă e înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoascuta algebrică, prin care se substituie sensul clar, misterul.”

Şerban Cioculescu

POEZII:

Dioptrie

Înalt în orga prismei cântăresc
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roşesc,
Dar soarele pe muchii curs - de doliu.

Aproape. Ochii împietresc cruciş
Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăciniş,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.

Odaie, îndoire-n slabul vis!
- Deretecată trece, de-o mătuşe -
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei - prin cenuşe.

Falduri

Somn mult, din pluşuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!

Sub mături, fluturi şi urâturi
Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi,
Un glas din ceruri cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?

Din somn, din stofă sar deştept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La ţărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:

- Întemniţate William,
Cast hidrofil, te aşteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunţii, să te-aprindă;

Student stufos, Bostonian,
Ceţoase Wilson William,
Îţi jur, ar face-o bună mină
Spini şase-n pielea ta marină!

(De şase ori, în ape grele
Sting fier aprins, până-n prăsele;
Fulger cedat, just unghi normal,
Cad reflectat, croiesc cristal.)

Piei, chip! Rămâi, cortină spartă,
Pătrată Spanie pe-o hartă,
Răpus, în mâini, pumnalul tras,
În fund ursuz, de zahăr ars:

Valuri frânte, gemene,
Ruptură de cremene,

Ce gând târziu mă suflă-acu?
Să vântur nopţii "Bu-hu-hu"
Ca la un cântec, altădată?

Se toarce vorba, închegată,
Cutia-încet se-ncuie-n piept,
În scrisul apei caut drept.

Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Şi oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare!

Cum lumea veche, în cleştar,
Înoată, în subţire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă şi cavou.

Din trei atlazuri e culcuşul
În care doarme nins albuşul
Atât de galeş, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Şi masculin
Albuşului în hialin:
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, şi azi - întocma:
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolţi pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou - simbol ţi-l aduc,
Om şters, uituc.

Nu oul roşu.
Om fără sat şi om nerod,
Un ou cu plod
Îţi vreau plocon, acum de Paşte:
Îl urcă - în soare şi cunoaşte!

*

Şi mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Şi ou şi lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A morţii frunte - acolo-i toată.
În gălbenuş,
Să roadă spornicul albuş,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma - dogma.

*

Încă o dată:
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Şi nici la closcă să nu-l pui!
Îl lasă - în pacea - întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Şi sfânt, doar nunta, începutul.

VIRGIL MAZILESCU

Biografie

Poet, eseist si traducator roman, Virgil Mazilescu s-a nascut pe 11 aprilie 1942 in comuna Corabia, judetul Olt. A urmat cursurile mai multor scoli primare si liceale din mai multe orase deoarece parintii isi schimbau des serviciul. A studiat la Cusmir, Turnu-Severin, Targu-Jiu, Dragasani si Bucuresti, unde a absolvit Liceul “Spiru Haret” in 1959. 

In acelasi an se inscrie la Facultatea de Filologie, sectia limba si literatura romana, a Universitatii bucurestene. Obtine diploma de licenta in 1964 si se angajeaza ca profesor in judetul Giurgiu. Din 1966 activeaza ca bibliotecar la Biblioteca Municipala din Ploiesti, din 1968 ca secretar al cenaclului literar al Uniunii Scriitorilor condus de Miron Radu Paraschivescu, iar dupa 1970 este redactor al revistei “Romania literara”. 

Virgil Mazilescu
Date personale
Născut	11 aprilie 1942 Corabia, România
Decedat	11 august 1984 (42 de ani) București, Republica Socialistă România
Părinți	Sabin Mazilescu Aura Rădulescu
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	eseist, poet, traducător
Limbi	limba română
Studii	Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	Literatura română post-belică, 1968 - 1984
Mișcare/curent literar	onirism
Specie literară	poezie, eseu
Operă de debut	1966 - poezii în suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri”
Opere semnificative	„Versuri”
Note
Premii	Premiu revistei „Luceafărul” în anul 1968

Virgil Mazilescu publica primele versuri in 1966, in suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova. Editorial a debutat doi ani mai tarziu cu volumul de poezii “Versuri”, volum ce a fost distins cu Premiul revistei „Luceafarul” pentru debut in anul 1968. A urmat culegerea “Fragmente din regiunea de odinioara” in 1970, in 1979 publica in noua serie "Hyperion” cel mai cuprinzator volum antum al sau, "Va fi liniste, va fi seara", iar in 1983 iese de sub tipar “Guillaume poetul si administratorul”. 

Virgil Mazilescu a colaborat cu versuri la mai multe publicatii, la „Amfiteatru", „Gazeta literara", „Luceafarul", „Tribuna" si la „Romania literara". A realizat traduceri din opera unor autori ca Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry si Willa Cather. Virgil Mazilescu se stinge din viata pe 10 august 1984 la Bucuresti, si este inmormantat in cimitirul de la Manastirea Cernica.

POEZII:

Dormi, dragostea mea

Plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte Izabela va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).

Şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).

Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă.

Mâncau la o masă lungă şi bogată

mâncau la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este
obiceiul prin părţile noastre răsăritene şi
pot să spun că m-au
întâmpinat cu un tulbure salut
cum să nu mă întâmpine cu un tulbure salut
mâncau
ce să facă
dar mai târziu m-au pierdut pe mare
ce să facă şi ei
visaseră trei zile şi patru nopţi
insule cu neveste frumoase
şi nevestele se ştie sunt ca sufletul
dar mai târziu m-au găsit în burta peştelui
despicau burţile peştilor pe rând căutându-mă
ce să facă şi ei
prietenii

Vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce

MODEST MORARIU

Modest Morariu
Date personale
Născut	11 august 1929[1][2]  Cernăuți, România
Decedat	15 aprilie 1988 (58 de ani)[1]
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet, prozator, eseist, traducător, redactor-șef
Limbi	limba română
Studii	Facultatea de filologie, Universitatea București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1958-1988
Operă de debut	Jules Renard, Morcoveață (traducere) (1958)
Opere semnificative	Întoarcerea lui Ulise (1982)
Modifică date / text

Modest Morariu (n. 11 august 1929, Cernăuți – d. 15 aprilie 1988, Bucuresti) a fost un poet, eseist, prozator și traducător român. Descendent al unei vechi familii de intelectuali din Cernăuți, printre care se numără și mitropolitul Silvestru, fiul său, Vasile Morariu fiind coleg cu Mihai Eminescu la Viena. Liceul l-a început la Cernăuți și l-a continuat în diferite orașe din România, unde părinții săi au venit în refugiu. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București în 1954. A debutat în revista Steaua în 1958. Din 1959 după un stagiu la revistele La Roumanie Nouvelle, după ce a fost corector la Gazeta literară, devine redactor la editura Meridiane, unde va îngriji mai multe albume de artă. Publică trei volume de versuri și două de eseuri, pe tema traducerii sau pe teme legate de artele plastice. A devenit redactor-șef al editurii Meridiane în 1969. A tradus, printre alții, pe André Malraux și Albert Camus

TRADUCERI

• Jules Renard, Morcoveață, 1958
• Albert Ayguesparse, Culorile adevărului, 1964
• Stendhal, Viața lui Henri Brulard, Amintiri egotiste, 1965
• J.L.Barrault, Sunt un om de teatru, 1966
• Henri Lhote, Frescele din Tsilli, 1966
• Julien Green, Leviathan, 1966
• Jules Renard, Parazitul, 1968
• Eugen Fromantin, Maeștrii de odinioară, 1969
• Stendhal, Jurnal, 1971
• Albert Camus, Caiete, 1971
• Marcel Brion, Arta fantastică, 1971
• Marcel Brion, Pictura romantică, 1972
• Jean Grenier, Arta și problemele ei, 1974
• Stendhal, Scrisori către Pauline, 1975
• Stendhal, Memoriile unui turist, I-III, 1976-1978
• Albert Camus, Eseuri, 1976
• André Malraux, Capul de obsidian, 1977
• Jules Renard, Jurnal(1887-1910), note, selecție și prefață, ediția a doua, Nemira, 2007
• André Malraux, Omul precar și literatura, 1980
• Julien Green, Jurnal, selecție de, 1982, ediția a doua, Humanitas, 2007
• Jean Delumeau, Frica în Occident, 1986
• E.M.Cioran, Eseuri, 1988

VERSURI

• Povestire cu fantome, 1968
• Spectacolul de pantomimă, 1971
• Ovăzul sălbatic, 1974

ROMAN

• Întoarcerea lui Ulise, 1982

ESEURI

• Între relativ și absolut, 1979
• Itinerarii, 1987

ALBUME DE ARTĂ

• Ion Gheorghiu, 1966
• Florin Pucă, 1974
• Rousseau le Douanier, 1975
• Goya-capricii, 1974
• Toulouse-Lautrec, 1980

POEZII:

Câinii vagabonzi

Seara, cand sunt prea trist, ma gandesc
la sufletul pur al cainilor vagabonzi.
Un caine trist are atat de putina importanta
intr-un secol de minunate cuceriri ale stiintei!
Ce emotie estetica e in tristetea unui caine trist
sau ce exemplu demn de urmat?
O tristete de furnica,
e o tristete creatoare.
Cand sunt triste, furnicile muncesc,
inalta musuroaie,
in timp ce cainii vagabonzi cutreiera strazile
si se imperecheaza intr-un ritual grotesc,
striviti de automobile si de rasetele oamenilor.
Noaptea scotocesc prin lazi de gunoaie si infuleca
bucati de ziar cu pete de grasime,
tropaie pe langa betivii impleticiti,
cersind un gest de prietenie,
pentru care dau din coada recunoscatori

Eternul cuplu

De mii de ani parc-am fost pironiti in aceste fotolii, privind in gol.
Chiar adineauri l-au rastignit pe unul
—
Un anarhist, un utopist, un derbedeu! urla multimea intaratata.
Noi aprobam, din fotolii tacuti.
Eu, cred ca priveam
o pata de pe zid, in timp ce tu priveai, cred, alta pata.
Afara, zidarii inaltau turnul inalt menit s-ajunga pana la ceruri.
—
Ce copilarie! ti-am spus intr-un tarziu,
ai sa vezi cum o sa li se-mpleticeasca limbile.
Dar, apropo, nu-i timpul sa bem totusi un ceai?
Taceai, si eu am fixat din nou
pata de pe zid.
Cand m-am uitat afara,
pe turnul prabusit cresteau balarii.
—
De ce nu spui nimic? te-am intrebat
—
Ah, da! e ora de ceai, mi-ai raspuns, si barbarii beti din burg,

Eternul cuplu

Vezi toate poeziile poetului Modest Morariu

De mii de ani parc-am fost pironiti in aceste fotolii, privind in gol. Chiar adineauri l-au rastignit pe unul — Un anarhist, un utopist, un derbedeu! urla multimea intaratata. Noi aprobam, din fotolii tacuti. Eu, cred ca priveam o pata de pe zid, in timp ce tu priveai, cred, alta pata. Afara, zidarii inaltau turnul inalt menit s-ajunga pana la ceruri. — Ce copilarie! ti-am spus intr-un tarziu, ai sa vezi cum o sa li se-mpleticeasca limbile. Dar, apropo, nu-i timpul sa bem totusi un ceai? Taceai, si eu am fixat din nou pata de pe zid. Cand m-am uitat afara, pe turnul prabusit cresteau balarii. — De ce nu spui nimic? te-am intrebat — Ah, da! e ora de ceai, mi-ai raspuns, si barbarii beti din burg, inalta o era noua. intr-adevar, orasul disparuse demult, sau poate se inecase doar in ceturile negre. — Nu simti, te-am intrebat din nou, ce gust omenesc are fumul cuptoarelor astazi? incet ne rasuceam in fotolii, precaut ridicam picior peste picior, schimbam picioarele intre ele, exploziile cutremurau peretii, auzeam scuturile zanganind si urletele celor striviti sub senile. — Da, e timpul de ceai, mi-ai raspuns, in gropile de bombe, zglobii, se balaceau gingasii pui de brontozaur improscand in jur noroiul gras. — Ciudat, am spus, brontozaurii nu sunt acvatici. — Nu sunt acvatici, mi-ai raspuns intr-un ecou, sau, cine stie. iar cand ne-am ridicat intr-un tarziu, De-a istoria Lui A.E. Baconsky Un hoț deghizat în polițist urmărește un polițist deghizat în hoț și având misiunea să demaște un hoț deghizat în polițist un polițist deghizat în hoț. Cu infinite precauțiuni el se strecoară printre polițiștii în uniforme de hoți care s-au inflitrat printre hoți și pun la cale stârpirea definitivă a hoților care în uniforme de polițiști s-au infiltrat printre polițiști și pun la cale stârpirea definitivă a polițiștilor. Totul funcționează impecabil. Doar câteodată mai survin mărunte confuzii. din Spectacol de pantomimă (1971)