7. /24 AUGUST 2022 - POEZIE
IOAN BUDAI DELEANU
Ioan Budai-Deleanu
Nastere: 6 ianuarie 1760 Cigmau, Hunedoara, Principatul Transilvaniei, Romania
 | ||
 | ||
 | ||
POEZII:
Țiganiada
73
Nice un soare acolo lumineaza,
Nici pa ceriu sarin luna cu stele
Ci numa vapaile fac raza ;
insa ce mai vapai sant aliele ;
Dintr-insa nori da fum se radica
Si ploaie da scantei arzand pica.
74
Rauri da foc incolo s-incoace
Merg bobotind ca neste parjoale,
Focul nestans toate arde si coace ;
Iar pe zios, in loc de iarba moale,
Jar si spuza fierbinte rasare.
Nespusa din sine dand putoare.
75
Vazui pe toti dracii in pielea goala
Cu coarne in frunte, cu nas da cane,
Pasta tot mangiti cu neagra smoala,
Branci da urs avand si coade spane,
Ochi de buha, da capra picioare
S-arepi da liliac in spinare.
76
Vazui niuncile iadului toate :
Cum fiii
Satanii-s fac izbanda
Asupra celor morti in pacate,
Sau si care au cazut supt osanda.
O, groaznica s-amara vedere !
Vrand a spune, graiu in gura-mi piere.
77
Toate pacatele mari da moarte
Au si pedepse dupa masura ;
Caci prin aha si da-ahaia parte
Is ia fiecare certatura,
Prin care-au gresit si da pre care
Tras fiind s-abatu din carare.
78
Vanzariu si hainii ce vand
Sange nevinovat pentru bani
Stau da coaste spanzurati pa rand,
Ca si in macelarii hai carlani ;
Iar dracii calai in gura d-arsa
Aur s-argint fierbinte le varsa.
79
Tiranii crunti si far-de omenire
Sed legati pe tronuri infocate,
Band sange fierbinte din potire ;
Iar din matele lor spintecate
Fac dracii carnati si sangereti
S-alte mancari pentru draculeti.
80
Asijdere pa domni si boieri
Care jupesc pa bietul taran
Iau la sine dracii maceleri
Far-a da pentru dansii vr-un ban,
Hranindu-i cu catran si, in loc de apa,
Cu fiere amara ii adapa.
81
Pentru talhari si-ucigasi ce-oi zice ?
Aceste pa campuri trasi in tapa
Raman vii si nu mor ca s-aice ;
Corbii si cioarale crierii le sapa
Si scocioresc de sus, iar hierile
COSTACHE NEGRUZZI
| Constantin (Costache) Negruzzi | |||
.jpg) | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 1808 Trifeștii Vechi, Jud. Iași (antebelic), Principatul Moldovei, (astăzi Hermeziu, Iași, România) | ||
| Decedat | 24 august 1868 Iași, România  | ||
| Părinți | Dinu Negruț și Sofia Hermeziu | ||
| Copii | Leon Negruzzi Iacob Negruzzi | ||
| Naționalitate | română | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | scriitor și om politic | ||
| Limbi | limba română | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | 1837-1862 | ||
| Mișcare/curent literar | Pașoptism | ||
| Operă de debut | Zăbavele mele din Basarabia (1821) | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Constantin (Costache) Negruzzi (pronunțat în română [konstanˈtin neˈɡrut͡si], „Negrú-ți”; n. 1808, satul Hermeziu, județul Iași – d. 24 august 1868) a fost un om politic și scriitor român din perioada pașoptistă.
BIOGRAFIE
Constantin Negruzzi s-a născut în anul 1808 la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruț[1], de origine răzășească, ajuns boier în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu, fiica logofătului dreptății Iorgu Hermeziu. În anul 1809 mama sa s-a stins din viață.
Costache Negruzzi și-a început învățătura în greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iași, iar să citească românește a învățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuși mărturisește într-un articol intitulat Cum am învățat românește, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor întrebuințate de profesorii din acea vreme.
Izbucnind revoluția din 1821, s-a refugiat în Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu poetul rus Pușkin, care-i trezește interesul pentru literatură și cu un emigrant francez de la care ia lecții de limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.
După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viața politică, cum făceau mulți fii de boieri pe atunci.
În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de Marmontel), și câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioților de peste munți, studiază istoria și dă la lumină poemul Aprodul Purice ca un fel de protest indirect la adresa domnului și a boierilor din timpul său.
Ales, în 1837, deputat de Iași în Obșteasca obișnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcționar superior și ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale și doritor de progres. În 1840 este ales primar al orașului Iași.
Negruzzi nu ia parte la mișcarea din 1848 și mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând mai târziu ca judecător, membru în Divanul domnesc (1857) și apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf. Spiridon.
Se stinge din viață la 24 august 1868, și este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.
Opere scrise de Costache Negruzzi
Costache Negruzzi, Bibliografie, Viață Și Opera Sa
POEZII:
Eu sunt român
Francez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut,
Pământul tău e bine-a nu uita;
Oricui e drag locul ce l-a născut.
Eu, frații mei,'ori unde-oiu căuta,
Nu mai găsesc ca dulcea Românie,
De-o și hulesc câți se hrănesc în ea
Corci venetici. Dar oricum va fi, fie,
Eu sunt Român, și-mi place țara mea.
Laudă mulți pe Francezul voios,
Pe mândrul Rus, pe Neamțul regulat,
La dânșii, spun, că-i bine și frumos;
Dar, frații mei, eu oricât am umblat
Pe drumuri lungi, cu șine ferecate,
Nu mă 'nvoeam și vreți să știți de ce?
Pentru că-mi plac șoselele stricate.
Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea.
Străine țări îmi place-ades să văd.
Dar sunt sătul lumea de-a colindă ;
In țara mea de-acuma voiu să șed ;
Căci, frații mei, ori unde voiu umblă,
N'o să găsesc acea bună primire
Ce m am deprins în țară-mi a vedea ;
Și în străini e rece găzduire !
Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea.
Tânăr eram și sărutam cu-amor
Căpriii ochi sburdatecei Dridri
Ea mă vându ! și eu voiam să mor,
Când mă 'ntâlnì o blondă milady;
Dragostea ei scăpă a mele zile,
Dar mă 'nghieță, și mă 'ncălzi abia
Dulcele-amor româncelor copile...
Eu sunt Român, îmi place țara mea.
La masă beau adesea vin străin,
Tocai, Bordo, Șampanie iubesc.
Iar mai ales prefer vinul de Rin,
Dacă nu am Cotnar și Odobesc;
Când însă am, deșert pline pahare,
Apoi încep să cânt vre-o manea,
Și sunt tot beat cât țin zilele-amare !
Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea!
Ghicitoare
La albeaţă-ntrec pe lume orice lucru lucitor,
Dacă vrei să mă fac, trebe să mă strângi încetişor.
Oh! Să nu mă strângi prea tare, cetitorule, ia seama,
Că pe loc mă faci ca mama!
Alexandru Lăpușneanul - Costache Negruzzi
ALEXEI MATEEVICI
| Alexei Mateevici | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Căinari, Imperiul Rus |
| Decedat | (29 de ani) Chișinău, Republica Rusă |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Chișinău |
| Cetățenie |  Imperiul Rus Republica Rusă |
| Etnie | Român |
| Religie | Ortodox |
| Ocupație | poet |
| Limbi | Română |
| Activitatea literară | |
| Opere semnificative | Limba noastră |
| Modifică date / text | |
Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) a fost unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova.
CRONOLOGIE
1888 – LA 27 MARTIE (STIL VECHI) SE NAȘTE LA CĂINARI, FOSTUL JUDEȚ BENDER, ALEXEI MATEEVICI, PRIMUL COPIL AL PREOTULUI MIHAIL MATEEVICI, ORIGINAR DE PRIN PĂRȚILE JUDEȚULUI SOROCA, CĂSĂTORIT CU NADEJDA MATEEVICI (1863-1930), FIICA PROTOPOPULUI IOAN NEAGA DIN CĂUȘENI.
- 1893 – Părinții se mută cu traiul în satul Zaim, localitate situată pe drumul dintre Căușeni și Cimișlia. Aici micul Alexei învață la școala primară și se familiarizează cu frumoasele povești și balade, pe care le aude de la părinții săi, precum și de la țăranii de prin partea locului .
- 1897 – A fost înscris de părinți la școala teologică din Chișinău, pe care o termină (conform adeverinței de absolvire) în 1902, “cu privilegii”( cu laude).[1]
- 1902-1910 – Își urmează studiile la seminarul teologic. Face cunoștință și se împrietenește cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală (1880- 1940), care studia și el la seminar în aceeași perioadă.
- 1906 – La 24 iunie, la numai 43 de ani, încetează din viață tatăl lui, Alexei Mateevici.
- 1907 – În primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar poeziile „Țăranii”, „Eu cânt”, „Țara”. Tot aici publică articolele “Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.1) și „Din cântecele poporane ale Basarabiei” (nr.11).
- 1908 - În 1908, împreună cu alți tineri basarabeni, a înființat cercul „Deșteptarea”. Din acest cerc, pe lângă Alexei Mateevici, au făcut parte Daniel Ciugureanu, Simion Murafa, Ștefan Ciobanu, Ștefan Berechet, Dimitrie Bogos și alții. Daniel Ciugureanu a fost ales președintele cercului. Această asociație avea drept scop luminarea oamenilor, deșteptarea conștiinței lor naționale, lupta pentru dezrobire și pentru Unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul a fost nevoit să-și suspende activitatea. (sursa: Figuri contemporane din Basarabia, editura Arpid, Chișinău, 1939, pag. 34)
- 1910 – Devine student la Academia teologică din Kiev, pe care a absolvit-o în 1914. În aceiași ani, după mărturisirea unui coleg, “Mateevici trăia ca într-o beție a cititului”. Traduce mult din literatura rusă clasică și studiază trecutul istoric și cultural al poporului său.
- 1910- 1911 Publică în „Chisineovschie eparhialinie vedomosti” (nr.45, 49, 52 din 1910 și nr.42 din 1911) studiul lingvistic „Momente ale influenței bisericești asupra originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești”, precum și articolele “Motive religioase în credințele și obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr.9, 13, 14), “Bocetele funerare moldovenești” (nr.38, 39, 40, 41).
- 1912 – Vede lumina tiparului (Chisineovschie eparhialinie vedomosti, nr. 12, 13, 19, 22, 23) articolul “Schiță a traducerilor moldovenești religioase și de trai”.
- 1913 – Apare în revista „Luminatorul” (nr. 8, 9, 10, 11) studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”.
- 1914 – Se căsătorește cu Teodora Borisovna Novitschi, absolvă Academia teologică cu teza de licență Concepția religioasă și filosofică la Fechneenner și se întoarce la Chișinău. La 22 septembrie e numit provizoriu profesor de limba greacă la seminarul unde învățase.
- 1915 – Ține o cuvântare în fața absolvenților seminarului din Chișinău. La 23 iunie vizitează străvechea biserică din Căușeni, pe care o găsește “uimitor de bine păstrată”. În anul 1916 se inroleaza in armata romana preot militar.[2]
- 1917 – În vara acestui an scrie poeziile: “Văd prăbușirea”, “Cântec de leagăn”, “Basarabenilor”, “Frunza nucului”, “Unora” s.a. La 17 iulie creează poezia Limba noastră, publicată în Cuvînt moldovenesc, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române, care devine Imnul Republicii Moldova, (din 1994). La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, se stinge din viață la spitalul nr.1 din Chișinău și este înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.
- În anul 1934 la mormântul său a fost ridicat un bust realizat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoștea din 1910.
George Călinescu consideră că Alexei Mateevici a dat „o nouă definiție poetică a limbii române”[3], în versurile:
„Limba noastră-i graiul pâinii,Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.”
Aceste versuri, citate de G. Călinescu, fac parte din poezia Limba noastră. În anul 1994, versurile poeziei Limba noastră au fost alese ca text al Imnului de Stat al Republicii Moldova. Poezia Limba noastră se fixează definitiv în registrul marii arte, fiind superioară versurilor pe aceeași temă ale lui George Coșbuc sau George Sion.[4]
În lirica sa, poezia religioasă, uneori remarcabilă (Roagă-te), alternează cu poezia revoltei sociale, expresie a durerii poetului pentru soarta țăranilor basarabeni, apăsați de nevoi și suferiunțe. Poeziile Eu cînt, Țăranii, Cîntecul zorilor, Țara împletesc nota elegiacă cu tonalitatea energică și credința în „ivirea zorilor” dreptății și devin profund definitorii pentru profilul poetului militant.
A colaborat la revista Luminătorul, Viața Basarabiei, Cuvînt moldovenesc etc. cu versuri originale și traduse (din Al. K. Tolstoi, S. I. Nadson, Gavrila Derjavin, Mihail Lermontov, Alexandr Sergheevici Pușkin).
MONUMENTUL
Monumentul intitulat Apostolii Basarabeni a fost ridicat în memoria eroilor naționali Simeon Murafa, Alexei Mateevici și Andrei Hodorogea, la inițiativa Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”, după proiectul sculptorului Vasile Ionescu-Varo, la 29 septembrie 1923 (după alte surse 1933), în grădina Catedralei din Chișinău. Monumentul fusese confecționat dintr-o placă de piatră, așezată în poziție verticală, în care erau îngropate chipurile în basorelief de bronz ale celor trei eroi, având dedesubt, săpată în piatră, inscripția: „Simeon Murafa, născut la 24 mai 1887, mort la 20 august 1917; Pr. Alexei Mateevici, născut la 16 martie 1888, mort la 13 august 1917; Andrei Hodorogea, născut octombrie 1878, mort la 20 august 1917”. Pe piedestal, în fața basoreliefurilor, era așezată figura de bronz al unui vultur. Mai jos era amplasată inscripția: „Apostolii Basarabeni, Martiri ai Sfintei Cauze Naționale”. În partea superioară, monumentul înalt de 3 m era încununat cu Stema României, amplasată între două ramuri, una de stejar și alta de laur, toate executate în bronz. Baza monumentului avea dimensiunile 4,35/1,92 m iar panoul de piatră avea dimensiunile de 2,75/3,00/0,60 m. În urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, în 1940, basoreliefurile în bronz ale lui Murafa și Mateevici din Chișinău, au fost recuperate și repartizate Muzeului de Artă Națională „Carol I” din București, iar restul monumentului a fost distrus de sovietici.[5][6][7]
SCRIERI
- Poezii, publicate cu o prefață de P. V. Haneș. București, 1926 (ed. II, București, 1936)
- Poezii, cu o prefață de L.T. Boga, Chișinău, 1937
- Scrieri alese, ediție îngrijită și prefațată de I. Vartician și F. Levit, Chișinău, 1966 (ed. II 1971, ed. III 1977)
- Pagini alese, tabel cronologic, note și comentarii de V. Nazar, prefață de A. Hropotinski, Chișinău, 1985
- Scrieri, ed. îngrijită, studiu introductiv, note, variante și bibliografie de I. Nuță, Iași, 1989
- Limba noastră, Chișinău, 1989
GALERIE
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântâ,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
In versul cantecelor poporane
Se inchina taranimii basarabene
Frunza verde grau de vara,
Ce-i frumoasa a mea tara!
Tara mea nemarginita
Cu verdeata-mpodobita.
Cat cu ochii-n zari cuprinzi,
Taruleano, te intinzi,
Stralucind in ape-oglinzi;
Cat cu ochii dai si vezi —
Tot campii, paduri, livezi,
Sesuri, vai frumoase, sate,
Paini in brazde semanate,
Munti si dealuri-nalte, vii,
Departari largi, albastrii.
Primavara — numai floare
In campii mirositoare.
Vara — aur tot turnat
Pana-n zare revarsat,
Aur viu de paine coapta —
Munca taranimii dreapta.
Trece vantul prin ogoare,
Da pamantului racoare
Si se duce pan’in zari
Si razbate-n departari.
Pasari canta-n ceruri sus,
Tot zburand inspre apus.
Pelin verde, iarb-amara,
Maiculita, scumpa tara,
Mandra esti tu si frumoasa;
Mandra esti tu la vedere,
Of ! Dar nu esti norocoasa,
Zaci in vecinica durere;
’N lacrimi tu te scalzi si jale,
Pan’in varfurile tale, —
Lacrimile fiilor,
Necazul copiilor.
Cat esti, maica, tu de mare,
Gemi tot in nevoi amare,
Cat esti de nemarginita,
Tot atat si necajita.
Veneticii, tara draga,
Te mananca toti la claca,
Iti iau bogatiile
Si-si latesc mosiile.
S-au facut ei boieri mari,
Chinuiesc pe-ai tai plugari,
Pe noi ne-au incalecat,
Painea toata ne-au luat,
Tara-n maini au apucat,
Sangele ei ne-au baut
Si neoameni ne-au facut.
Fiii, pamantenii tai,
Au luptat ca niste lei,
Au varsat ei mari de sange,
Ca sa poata jugul frange, —
Jugul cel greu din vechime
De pe-ntreaga romanime;
Au dat jos jugul turcesc,
Acum duc cel boieresc —
Si mai greu si mai dracesc.
Mult am mai luptat si noi,
Te-am scos, taro, din nevoi,
Am luptat si-om mai lupta,
Nici la ganduri nu vom sta,
Caci norodul oropsit
Din ’ntuneric a iesit,
Biruit nu s-a lasa
Pentru scumpa tara sa.
Din sânul vostru un proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea făr' de noroc.
Din cheag de lacrimi, de dureri,
Din trăsnet de mânie sfântă,
Şi din nădejdi şi zbuciumări,
Din năzuinţi şi frământări
El trebui facla să-şi aprindă
Şi-n el pe toţi să vă cuprindă.
Şi-n ţara voastră va purcede
Pe drum de spini şi chinuire
Cu gloata celor cari l-or crede;
Şi duh aprins de înnoire
Va duce-n propovăduire.
El jalea vechilor câmpii
Numa-ntr-o lacrimă va strânge,
Din spic, din strugurul de vii
În stropi va scurge ape vii:
Din spic — sudori, din viţă — sânge
Le va sorbi şi nu-ţi mai plânge,
C-atunci sorbiţii stropi vor arde
Din ţară toată vrăjmăşia,
Clevetitori, duşmani de moarte,
Şi cei cu limbi în două sparte
Atunci vor căuta frăţia
Şi lepăda-vor viclenia.
Şi toţi veţi fi un gând ş-un nume
Şi înfrăţiţi veţi făuri
Un viitor mai bun în lume,
Iar el va şti să vă îndrume
Acolo, unde va zări
C-a voastră stea va răsări.
Dar ştiţi: de nu veţi ridica
De printre voi pe-acest proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea fără noroc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu