6. /24 AUGUST 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
INA IOANA TODORAN
Ina Ioana Todoran (n. 24 august 1993, Crăciunelu de Jos, Alba) este o tânără solistă de muzică populară din Transilvania care s-a remarcat prin vocea sa și prin numeroasele premii obținute la festivaluri de folclor din întreaga țară.[1]
BIOGRAFIE
Ina Ioana Todoran s-a născut în 24 august 1993, la Crăciunelu de Jos, județul Alba. În 2012 a absolvit Colegiul Național „Inochentie Micu Klein” din Blaj, profilul matematică-informatică, intensiv engleză. La examenul de bacalaureat, Ina Todoran a fost singura elevă din județul Alba care a obținut media generală 10.[2][3]
De asemenea, Ina Todoran a studiat și la Școala de Arte din cadrul Centrului de Cultură "Augustin Bena" Alba,[4] la clasa D-nei Prof. Leontina Fărcaș. După terminarea liceului, Ina Todoran s-a înscris la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș, dorind să urmeze în paralel și cariera muzicală. Solista a moștenit talentul artistic din familie, bunicul său cântând la vioară, iar bunica sa fiind membră a corului bisericii. Cariera artistică a tinerei și talentatei interprete s-a aflat încă de la început sub semnul succesului, marturie stând premiile obținute la concursurile de folclor, dintre care cel mai important este trofeul festivalului „Mamaia folclorică”.[5][6][7][8]
Ina Ioana Todoran s-a remarcat și prin participarea, împreună cu „Mugurii de tezaur”, la numeroase emisiuni „Tezaur folcloric”. În ianuarie 2011, Ina Todoran a câștigat finala regională a concursului „Vocea Populară” organizat de TVR 3 și a participat la finala națională, care a avut loc la Sala Radio, în București, câștigând premiul de popularitate. În aprilie 2011 a castigat premiul I și premiul de popularitate la festivalul „Vară, vară, primăvară”, Sibiu iar în septembrie 2012 și-a completat colecția de premii cu Trofeul Festivalului „Strugurele de Aur”, produs de Jidvei România, în coproducție cu Televiziunea Română și în parteneriat cu Consiliul Județean Alba..[9][10].
Anul 2013 a adus albumul de debut al interpretei[11]. Acesta este intitulat „Mult mă-ntreabă iedera”, după doina cu același nume, inclusă pe album. Materialul discografic conține 17 piese și a fost prezentat publicului și în cadrul Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur”, 2013[12], fiind primit cu entuziasm de acesta.
PREMII OBȚINUTE
Cele mai importante distincții obținute de Ioana Ina Todoran sunt:
- Marele premiu al „Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc Mamaia 2009”[5][6]
- Trofeul festivalului „Ileana Rus” 2009
- Trofeul „Eu mi-s mândră-n sat la mine” 2009
- Premiul I, festivalul „Strugurele de aur”, Jidvei 2009
- Câștigătoarea premiului II, soliști vocali, la Festivalul concurs Maria Tănase, Craiova 2009”
- Premiul I și premiul de popularitate la Festivalul „Vară, vară, primăvară”, Sibiu 2011
- Trofeul festivalului „Strugurele de aur” 2012
MELODII DIN REPERTORIU
- "Mult mă-ntrebă iedera”
- "În ia sară-i luna bine”
- "Mi-o trimis bădița dor”
- "Iubește-mă bade dragă”
- "De-aș rămâne-n sat la mine”
- "Io îs floarea florilor”
- "Luceafăr de lângă lună”
- "Dă, Doamne, la lume bine”
- "Strigă dorul badelui”
- "Mult mă mir ce-mi place mie”
- "Dragostea din ce-i făcută”
- "Vino,bade dragă”
- "Bădiță unde te-i duce”
- "De-ar fi dorul flori de nalbă”
- "Cântă puiu' cucului”
- "Joc bătrân ca Târnava”
- "Ciobănaș voinic frumos”
- "Curge Târnava și poartă"
- "Câte doruri îs pe lume"
- "Badea Ion bată-l norocu'"
- "Îți cânt lume de noroc"
- "Ardealule, pământ sfințit"
- "Dragoste povară dulce"
Ina Ioana Todoran - Eu îs floarea florilor
Ina Ioana Todoran și Orchestra Mihai Cotos - Sus sus sus la munte sus/ Io îs floarea florilor
GHEORGHE CUCU
Gheorghe Cucu (n. 11 februarie 1882, Puiești, județul Tutova – d. 24 august 1932) a fost un compozitor, dirijor și folclorist român.
A fost un clasic al muzicii corale românești. De la el au rămas peste 100 de piese muzicale, unele tipărite. Prin folosirea creatoare a cântecului popular în lucrările sale corale, a contribuit la dezvoltarea școlii muzicale naționale românești. Autor al unor lucrări de bază în acest sens, caracterizate prin conținut realist și umor, prin intonație populară și măiestrie a compunerii („Frumosul vine pe apă”, 1931; „Haz de necaz”). A armonizat colinde și a scris muzică bisericească.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În comuna Puiești a județului Tutova a văzut lumina zilei la 11 februarie 1882, ca al șaselea copil din cei nouă, al țăranului sărac și ciobotarului Vasile Cucu și al Smarandei Cucu.
În Bârlad urmează cursurile școlii primare ( 1890 – 1894 ) și ale Școlii de cântăreți bisericești, având profesor pe psaltul Damian Rânzescu (director), pe profesorul de teorie – solfegii și dirijorul corului bisericii “Domneasca”, Athanasie Popovici, și pe psaltul Ion Botoi. Pleacă la Brăila unde se angajează tenor al bisericii Sfinții Voievozi.
A urmat cursurile Conservatorului din București (1890 – 1905) cu profesorul Eduard Wachmann, Dumitru Chiriac și Gheorghe Brătianu. Devine cântăreț de strană la Biserica Brezoianu (1901 – 1904) la care devine dirijorul corului ei (1904 – 1932). Între timp (1901 – 1907 și 1912 – 1928) a fost dirijor secund al Corului Carmen.
A urmat un Curs pregătitor de Armonie și Contrapunct la Conservatorul Național din Paris (din 1907) și la Schola Cantorum din Paris, cu Vincent d’Indy (Contrapunctul și orchestrația). Acolo a fost dirijorul corului capelei române (1907 – 1911). Întors în țară (1911) se angajează “maestru suplinitor de muzică” în Pitești (1912–1915), Turnu Severin (1915) și Slatina. A fost dirijorul corului Mitropoliei bucureștene, la care a rămas în anii 1916 – 1919. A obținut premiul al doilea “George Enescu” pentru “coruri religioase” (1919), Premiul Societății Compozitorilor pentru culegeri de folclor (1925), Medalia de aur a expoziției din 1906. A funcționat ca profesor provizoriu la Catedra de Teorie și Solfegii la Conservatorul din București (1920), profesor la Seminarul “Nifon” din București (1920–1932), profesor de Armonie la Academia de Muzică Religioasă din Capitală (1928 – 1932).
Moare în București la 24 august 1932, fiind înmormântat la cimitirul Ghencea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu