4. /13 SEPTEMBRIE 2022 - POEZIE

AUGUSTIN POP

Augustin Pop (n. 13 septembrie 1952, Panticeu, județul Cluj – d. 6 februarie 1998, Cluj) a fost un poet și eseist român.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Volume
  • 2.1Poeme
  • 2.2Antologii
  • 2.3Ediții
  • 2.4Volume colective
• 3Afilieri

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Urmează cursurile Liceului George Barițiu din Cluj și ale Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, secția română-italiană, pe care o absolvă în 1976. Timp de trei ani, urmează apoi cursurile Facultății de Filosofie din București. A făcut parte din gruparea revistei „Echinox”. A fost profesor de limba și literatura română la Huedin, iar din 1980 cercetător științific la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj. A participat, la Cluj, la revoluția română din decembrie 1989. Debutul absolut cu poezie în revista școlară „Zorile” (1971) și în „Echinox” (1974).

VOLUME[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Poeme[modificare | modificare sursă]

• Ceea ce fulgerul amână, prefață de Marian Papahagi, Cluj, Editura Dacia, 1981
• Apropierea, Cluj, Editura Dacia, 1990
• Telejurnalul de la Cluj, ediție îngrijită de Rodica Marian și Ștefan Borbély, postfață de Ștefan Borbély, Pitești, Editura Paralela 45, 2000

Antologii[modificare | modificare sursă]

• Poèmes de Roumanie, Paris, 1990
• Young Poets of a New Romania, London & Boston, Forest Books, 1991
• Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119

Ediții[modificare | modificare sursă]

• Alexandru Macedonski, Poezii, antologie, prefață și tabel cronologic, Cluj, Editura Dacia, 1981

Volume colective[modificare | modificare sursă]

• Dicționarul cronologic al romanului românesc de la origini până la 1989, București, Editura Academiei Române, 2004 (lucrare distinsă cu premiul Uniunii Scriitorilor din România)
• Tezaurul toponimic al României. Transilvania. Județul Sălaj, București, Editura Academiei Române, 2006

AFILIERI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990)
• Membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) (din 1994)

POEZII:

Astenia, sufletul, Iliescu

Suferind de o cumplită astenie de primăvară,
astăzi am citit câteva pagini din Nietzsche,
mi-am spălat trei cămăși, două prosoape,
o pijama și un maiou,
am bătut la mașină vreo douăzeci de poeme
pentru revista PUNTEA,
am mâncat aproape un pui fiert,
am făcut de două ori dragoste
(o dată în stil taoist),
am băut un ceai de mentă,
am mers până la Cristina,
mi-am cumpărat, cu 145 de lei,
o ciocolată cu lapte și alune,
am ascultat radioul,
am vorbit cu tata la telefon
și m-am gândit să încep o viață nouă,
adică viața mea adevărată.
Dar e deja ora 20.34,
mașinile trec pe bulevard cu farurile aprinse
cu impasibilitatea lor obișnuită
și nu am (nici acum) curajul
de a mă arunca de la etajul șapte
spre a le opri.
Și sunt aproape sigur
că Dumnezeu a lăsat întregul meu suflet
în seama lui Buddha
sau, poate, chiar a lui Iliescu.

(Cluj, 12 aprilie 1992)

Axioma lui Diogene

După ce te-ai născut,
totul este cu putință.
Singurul lucru imposibil
este să trăiești.

Viața mea

La trezirea din somn,privesc cearceaful alb,
radioul negru,veioza
aprinsă.
Cam așa trebuie să se fi simțit
Buddha înainte de a fi cunoscut
lumea.
Tu însă,așezată în fotoliu în poziția
în care te poți gândi cel mai bine,tot
mai crezi că viața ar putea fi frumoasă
și că înțelepciunea iubirii
te poate salva de orice.
Și,deodată,liniște deplină:melcii
așteaptă să treacă și mileniul doi.
Un țânțar zboară pe lângă aceste rânduri.
Cred că le înțelege cu mult mai bine
decât mine,poate aproape cum
savurezi tu "Bucuria" lui Ungaretti.
Și poate ești într-adevăr fericită.
Eu,însă, știu că viața mea n-a
început nici în această seară și că
mâine voi fi cel mai viu dintre morți
și cel mai mort dintre cei care încă
mai speră că sunt vii.

SANDA MOVILĂ

Date personale
Născută	7 ianuarie 1900  Argeș, România
Decedată	13 septembrie 1970 (70 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	traducătoare poetă scriitoare
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Sanda Movilă (n. 7 ianuarie 1900, Argeș, România – d. 13 septembrie 1970) a fost o poetă și o romancieră română.^[1]

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Născută la Cerbu, județul Argeș, părinții ei au fost Ion Ionescu, un negustor, și soția sa Maria (născută Niculescu). A urmat școala gimnazială și liceul la Pitești din 1911 până în 1919.

În 1924, a absolvit facultatea de literatură și filozofie a Universității din București, cu o specializare în limba franceză. Ulterior, a fost angajată ca funcționar public la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. A fost căsătorită cu scriitorul Felix Aderca.^[1]

Debutul ei literar a avut loc în 1916, în ziarul Universul, cu poezia anti-primul război mondial 8 octombrie. Ea a atras atenția lui Eugen Lovinescu, căruia îi datorează atât pseudonimul, cât și faptul că scrierile sale au fost publicate în Sburătorul din 1921.

Prima sa scriere în proză, Pata de umbră, a apărut în Sburătorul literar în 1922; aceeași revistă literară a publicat și piesele sale Viața, Cel din urmă vis și Gânduri. Prima ei carte a fost volumul de poezie din 1925 Crinii roșii. Alte reviste care au publicat opera sa sunt: Curierul artelor, Lumea copiilor, Vremea, Revista Fundațiilor Regale, Adevărul literar și artistic, Veac nou, Flacăra, Viața Românească, România Literară sau Luceafărul.

Singură sau în colaborare, ea a tradus lucrări de Paul Verlaine (Fêtes galantes), Leconte de Lisle (L'Epiphanie), Arkadi Gaidar (Timur și băieții lui), Lev Kassil (Cupa gladiatorului), Czesław și Alina Centkiewicz (SOS: Oameni pe banchiză!) și Gabriela Zapolska (Imagini, cu J.Georgian).

Movilă a scris poezie (Crinii roșii, 1925; Călătorii, 1946; Fruct nou, 1948; Versuri, 1966), colecții de povestiri (Neuitatele călătorii, 1958; Câte se petrec pe mare, 1962) și romane (Desfigurații, 1935; Nălucile, 1945; Marele ospăț, 1947; Pe văile Argeșului, 1950; Viața în oglinzi, 1970).

De-a lungul timpului, ea și-a folosit imaginația vie pentru a prezenta portrete clare și reale ale trecutului.

Fiica unui mic negustor argeşean, s-a născut în comuna Cerbu, a urmat Literele şi Filosofia la universitatea din Bucureşti, secţia română-franceză, după care a devenit funcţionară la Ministerul Învăţământului Public, ocupându-se de editura casa Şcoalelor. Soţia lui Felix Aderca, temperament năvalnic, în largă desfăşurare, ceea ce pe parteneră a aruncat-o în umbră.

 A debutat cu poezii şi a frecventat cenaclul Sburătorul, Eugen Lovinescu schimbându-i numele din Maria Ionescu în Sanda Movilă.  Face parte dintre cele 6-7 prozatoare care s-au afirmat în Interbelic, dar dintr-un motiv sau altul nu au avut receptarea cuvenită, excepţie făcând H.P. Bengescu. Fire retractilă, nerăzbătătoare, a scris romane în care dragostea sau mai exact erotismul, sub forme neobişnuite, ciudate dacă nu de-a dreptul morbide, este tema centrală, determinând desfăşurarea epică, îndeobşte cu finaluri crâncene: sinucideri, omoruri, nebunie, declasare etc.  Adolescente care iubesc simultan doi băieţi, iubiţi morţi pe front, răzbunări din dragoste, adultere, mutilări sufleteşti şi automutilări, toate pe fondul ravagiilor pe care le-a pricinuit Primul război, dar şi neînţelegerea, lipsa de comunicare, neîncrederea în sine şi în partener, toate acestea analizate credibil, însă fără anvergura care să le facă interesante pentru publicul cititor din generaţiile succesive.

Opera literară:  Crinii roşii, 1925; Desfiguraţii, 1935; Nălucile,  1945; Călătorii,  1946; Marele ospăţ, 1947; ediţia (Viaţa în oglinzi), 1970; Fruct nou, prefaţă de Octav Şuluţiu, 1948; Pe văile Argeşului,  1950; O vară la Şipotul Fântânilor, 1957; Neuitatele călătorii, 1958; Câte se petrec pe mare, 1962; Versuri, prefaţă de D. Micu, 1966; Desfiguraţii. Nălucile. Viaţa în oglinzi, ediţie îngrijită şi prefaţă de Eugenia Tudor-Anton, 1990.

POEZII:

Broderii pe evantalii

Princesa Yuki cântă la ghitară,
Pe evantalii de mătasă roză
Princesa Lya-So brodează păsărele
Cu aripile prăfuite în aur,
Cu ochii și cu ciocul de mărgele.
Și-au prins în părul negru crizanteme,
Și-n rochiile lor brodate-n flori bizare,
Cu mâneci largi, cu nesfârșite trene
Cum stau pe scăunelele de bambus,
Micuțele și tristele făpturi,
Nenchipuit de fine și de grațioase,
Dar două delicate miniaturi.
Le preocupă mult străinul blond
Ce-abia sosit-a de vreo două zile
Din mult îndepărtatul Nord...
E-o după-amiază amețitor de caldă,
Pavilionul suspendat deasupra apei,
Cu-acoperișul alb de porțelan,
Se leagănă la orice adiere...
Multicolorele perdele de mărgele
Se leagănă și ele... și se-ngână...
Și parcă râd în râset de cristal
Cu hohote prelungi la orice val.

În luntrea ce alunecă ușoară,
Străinul care le-a zărit se și ridică,
Se-nclină adânc și grav apoi, distrat,
Fără să ia în seamă florile ce pică
În ploaie parfumată peste luntre,
Își-isprăvește visător țigarea.

În fund de tot, spre orizontu-albastru,
Adâncul cer s-a contopit cu marea.

Vizită

Cine-i doamna care vine
în oglindă - noaptea - pentru mine?

Are ochii de rubine,
mâini de abur, păr de fum,
porumbel pe umăr poartă.
dreaptă stă și pare moartă;
dar a râs odată-n noapte.
Câinii s-au ascuns sub poduri,
paznicu-a-nlemnit în poartă;
dimineața, gheața verde
a oglinzii era spartă.

N-a fost vis! căci lângă mine,
am găsit închisă bine,
raclă mică ferecată
pe la colțuri înnodată.
Înlăuntru, adormit,
pe-așternut de catifea
șarpe negru-ncolăcit,
- este biata-mi inima! -

Cine-i doamna care vine
noaptea, pe la ceasuri pline,
nici pe drum, nici pe coline,
nici nu bate, nici nu deschide,
dar deodată în oglindă
stă cu ochii-i de rubine
și se uită drept la mine?