6. /25 SEPTEMBRIE 2022 - GÂNDURI PESTE TIMP
.jpg)
William Cuthbert Faulkner, născut Falkner (25 septembrie 1897 – 6 iulie 1962) a fost un prozator american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul XX. Modernismul lui Faulkner se înscrie în spiritul de influență al lui James Joyce, ca model de artă romanescă.
MOTIVAȚIA JURIULUI NOBEL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
"pentru viguroasa și unica sa contribuție artistică la romanul american modern" [4].
DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Născut în 1897 în New Albany, William Faulkner și-a petrecut în micul orășel Oxford din Mississippi, o copilărie legănată de poveștile bătrânei negrese Caroline Barr despre glorioșii și dezastroșii ani ai războiului civil. Povești în care revenea mereu figura legendară a străbunicului, colonelul William Clark Falkner, aventurier, războinic și scriitor de succes. (Unul din romanele acestui înaintaș:The White Rose of Memphis (Trandafirul alb din Memphis) cunoscuse 36 de ediții.)
Școala primară și liceul neterminat le va face în orășel, ca apoi să intre funcționar la banca bunicului său, viitorul "model" al lui Sartoris.
În timpul primului război mondial, nefiind primit ca voluntar în armata americană, se înrolează în aviația engleză "Royal Flying Corps", dar rămâne până în 1918 într-o tabără de antrenament din Canada.
Se întoarce acasă, unde se înscrie la universitatea Ole Miss dar după un an se retrage, neavând posibilitatea să-și continue studiile. Războiul nu-l văzuse decât de departe, America o vedea de prea aproape. Și acum, după sublinierea unor biografi, începe a se accentua sentimentul dramei din viețile oamenilor și meleagurile natale.
Hrănit în iluziile gloriei apuse și dezamăgit de viața mizeră a Sudului - nici situația familiei sale nu era din cele mai strălucite - tânărul Faulkner se refugiază în scrierea unor versuri romantice sau ermetice.
Preia postul de diriginte al oficiului poștal al universității din Oxford, publică o culegere de versuri The marble Faun (Faunul de marmură), 1924, și apoi pleacă la New Orleans. Aici face cunoștință cu scriitorul Sherwood Anderson, cu ajutorul căruia îi va apare primul roman Soldier's Pay (Plata soldatului), 1926. Călătorește în Europa, vizitând Italia și Elveția și rămâne câteva luni la Paris. Reîntors publică un roman Mosquitoes (Țânțarii), 1927, o imagine amară a mediului de intelectuali snobi și superficiali în care se învârtea. La Oxford va trăi din tot felul de munci ocazionale și va scrie.
În anul 1929, publică romanul Sartoris, moment crucial în creația sa, o reîntoarcere către istoria legendară sau reală a locurilor natale, începutul celebrei saga despre imaginarul comitat Yoknopatawpha.
Începând cu "Sartoris" , avea să scrie Faulkner mai târziu, am descoperit că merită să scriu despre măruntul meu petec de glie natală și că nu voi trăi îndeajuns ca să termin tot ce se poate scrie despre el. După câteva luni apare Sound and Fury (Zgomotul și furia), prima carte a lui Faulkner care are un deosebit ecou.
De aici încolo, vreme de peste treizeci de ani, scriitorul va constitui prin romanele și povestirile sale o mitologie a Sudului care va porni de la date reale sau mitizate ale istoriei prezente și trecute ale acestei regiuni. Doar câteva din aceste opere vor cunoaște, la început, deosebita apreciere și recunoașterea pe care o meritau. De abia în 1946, publicarea unei antologii a scrierilor faulkneriene de către cunoscutul critic american Malcolm Cowley, The Portable Faulkner impune opiniei publice sin SUA un mare scriitor pe nedrept neglijat. De altfel în 1949, Faulkner va primi Premiul Nobel, în acest fel recunoașterea unanimă încununând o vastă operă, o fascinantă și uluitoare epopee, evocare și invocare a omului care caută să-și cunoască puterile,înfruntându-se pe sine și lumea, în lupta pentru afirmarea valorilor umane.
Creând pe harta lumilor posibile comitatul imaginar Yoknopatawpha, autorul lui l-a dăruit cu o ordine spirituală și temporală minuțios și inepuizabil constituită, până la a înscrie oamenii și întâmplările acestui teritoriu legendar într-un prezent care se numește eternitatea și într-o societate care se numește umanitatea. Ideea de a inventa acest ținut mitic, în care criticii literari au văzut alegoria Sudului american, i-a venit în urma unui vis, în care a văzut un timbru emis de Poșta Yoknopatawpha. Numele său are evidente rezonanțe indiene.
În urma unei crize cardiace, marele scriitor moare la 6 iulie 1962.
BIBLIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Poeme și eseuri[modificare | modificare sursă]
- The Marble Faun (Faunul de marmură), poeme (1924)
- Salmagundi (1932)
Romane[modificare | modificare sursă]
- Soldier's Pay (Plata soldatului) (1926)
- Mosquitoes (Țânțarii) (1927)
- Sartoris (1929)
- The Sound and the Fury (Zgomotul și furia) (1929)
- As I Lay Dying (Pe patul de moarte) (1930)
- Sanctuary (Sanctuar) (1931)
- Light in August (Lumină de august) (1932)
- Pylon (Pilon) (1935)
- Absalom, Absalom! (1936)
- The Unvanquished (Neînvinșii) (1938)
- Intruder in the Dust (Nechemat în țărână) (1948)
- Requiem for a Nun (Recviem pentru o călugăriță) (1951)
- A Fable (O parabolă) (1954) - Premiul Pulitzer în 1955
- The Reivers (Hoțomanii) (1962) - Premiul Pulitzer în 1963
Trilogia Snopes[modificare | modificare sursă]
- 1. The Hamlet (Cătunul) (1940)
- 2. The Town (Orașul) (1957)
- 3. The Mansion (Casa cu coloane) (1959)
Nuvele și povestiri[modificare | modificare sursă]
- These Thirteen, (Acești treisprezece), (1931)
- A Rose for Emily, (Trandafir pentru Emilia), (1930)
- Doctor Martino and Other Stories, (Doctorul Martino și alte povestiri), (1934)
- The Wild Palms : (If I Forget Thee, Jerusalem), Palmierii sălbatici, Dacă te voi uita, Ierusalim, (1939)
- Barn Burning, (Hambarul în flăcări), (1939)
- Go Down, Moses, (Pogoară-te, Moise), (1942)
- Knight's Gambit (Gambitul regelui), (1949)
- Race at Morning, (Cursa de dimineață), (1955)
- Flags in the Dust (Steaguri în țărână), (1973)
REFERINȚE CRITICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Alfred Kazin[modificare | modificare sursă]
"Sartre care a găsit în "Zgomotul și furia" o mai mare semnificație universală decât a bănuit Malraux în "Sanctuar", a considerat opera lui Faulkner drept cea mai strălucită soluție a problemei timpului în romanul contemporan... Toate la Faulkner se întorc spre om ca un conflict care tinde să se exprime ca istorie... Lumea lui Faulkner e pasionată, umană, reală, solid înrădăcinată în ... voința umană ... Faulkner a personificat îndrăzneala imaginației și forța stilului, amintiri și dureri profund interiorizate, adevărata trudă a experienței Sudului, sânge, pământ și frământări...Personajele sale vor medita continuu la consecințele acțiunilor lor - nu în speranța de a micșora ceea ce de la început a fost dincolo de ei - ci din nevoia inevitabilă a gândirii de a trăi cunoscând consecințele acțiunii... Faulkner a demonstrat un simț shakespearian al limbii, paralelă cu acțiunea, un alt mod de acțiune, capabilă de a scrie istoria, dar nu să o modifice."
Flannery O'Connor[modificare | modificare sursă]
"Simpla prezență a lui Faulkner în mijlocul nostru face să existe o mare deosebire între ceea ce poate un scriitor să-și permită sau să nu-și permită să facă"
| Erich Maria Remarque | |
 Fotografie din 1929 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Erich Paul Remark  |
| Născut | [1][4][5][6] Osnabrück, Provincia Hanovra, Regatul Prusiei, Imperiul German |
| Decedat | (72 de ani)[1][7][4][5] Locarno, Cantonul Ticino, Elveția |
| Înmormântat | cimitero di Ronco sopra Ascona[*] |
| Părinți | Peter Franz Remark și Anna Maria Remark |
| Frați și surori | Elfriede Scholz[*] |
| Căsătorit cu | Ilse Jutta Zambona (1925-1930 și 1938-1957) Paulette Goddard (1958–1970) |
| Naționalitate | german |
| Cetățenie |  Germania SUA |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | scriitor romancier[*] dramaturg scenarist |
| Limbi | limba germană[2] |
| Studii | Seminarul Regal Catolic din Osnabrück |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1916-1971 |
| Opere semnificative | |
| Note | |
| Premii | Crucea Federală de Merit (1967)[3] Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung (Academia Germană de Limbă și Literatură) (1968)[3] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Erich Maria Remarque (pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark;n. ,[1][4][5][6] Osnabrück, Regatul Prusiei – d. ,[1][7][4][5] Locarno, Cantonul Ticino, Elveția) este un scriitor german, unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Multe din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului.[8]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Erich Paul Remark s-a născut în maternitatea din Osnabrück. Părinții săi au fost Peter Franz Remark și Anna Maria Remark, născută Stallknecht. A învățat la școala populară din Osnabrück (între anii 1904 -1912), apoi la Seminarul Pedagogic Catolic, până în anul 1915, când, din cauza războiului, a fost nevoit să-și întrerupă studiile, pe care le-a reluat în ianuarie 1919 și le-a finalizat în iunie același an.
La 21 noiembrie 1916 a fost recrutat în batalionul de rezervă al Regimentului de infanterie 78 și trimis pe Frontul de Vest. La 31 iulie 1917 este rănit - la piciorul stâng, la brațul drept și la gât - de schijele unei grenade și, apoi, internat la spitalul militar din Duisburg, unde rămâne până în 31 octombrie 1918. La 5 ianuarie 1919 părăsește armata, renunță la medalii și decorații (primise, în circumstanțe neclare, Crucea de Fier clasa întâi).
Din 1 august 1919 până la 20 noiembrie 1920, cu mici întreruperi, a funcționat ca profesor în mai multe școli catolice, apoi, exercită câteva profesii temporare: ziarist, contabil, comis voiajor, angajat la pompe funebre și organist. Din martie 1921 se dedică, în principal, scrisului (critică, publicistică, proză, scenariu) fiind, printre altele, editor la revista Sport im Bild. [3] La 1 februarie 1927 se retrage împreună cu soția sa, Ilse Jutta, din biserica catolică. Este preocupat de literatură și filosofie, fiind atras de concepțiile lui Nietzsche. În 1920 publică primul său roman, Cuibul visurilor ( în Die Traumbude). Vor urma alte numeroase scrieri cu temă pacifistă. Cel mai mare succes al lui E. M. Remarque va fi romanul Pe Frontul de Vest nimic nou, ce descrie ororile Primului Război Mondial. Romanul, publicat în 1929, va fi vândut în 15 milioane de exemplare și tradus, de-a lungul timpului, în 42 de limbi; acest roman a inspirat un film de succes în 1930, câștigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea și filmul sunt interzise de regimul nazist, pe motivul că ar aduce prejudicii națiunii germane.
Filosofia pacifistă a lui Remarque îi irită pe conservatorii și pe naziștii din Germania. În 1932 scriitorul emigrează în Elveția, stabilindu-se la Ascona. În 1933, anul venirii la putere a naziștilor, aceștia îi ard cărțile în public. Scriitorul continuă să publice, însă în 1938 i se retrage cetățenia germană; în 1939 emigrează în SUA. Soția, fiindu-i refuzată intrarea în SUA, se stabilește în Mexic.[9]
În 1943, sora sa, Elfriede Scholz, a fost executată de către naziști.[3]
În anul 1947, E. M. Remarque obține cetățenia SUA[3], dar în 1948 se întoarce în Europa, stabilindu-se din nou în Elveția, iar în 1952 apare romanul Scânteia vieții a cărui acțiune se petrece într-un lagăr de concentrare (sora scriitorului fusese închisă și ucisă de naziști într-un asemenea lagăr). Romanul său Soroc de viață, soroc de moarte (1954) a fost cenzurat de editura germană care l-a publicat, eliminând scenele despre atrocitățile comise de naziști în țările ocupate, în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale. Remarque a continuat să publice până în 1962. În ultima parte a vieții, a călătorit mult în Franța, Italia, SUA. În perioada 1958 - 1970 a fost căsătorit cu Paulette Goddard, o actriță americană (decedată în 1990).
În 1963, Remarque suferă primul atac cerebral. Al șaselea atac îi este fatal, murind pe 25 septembrie 1970 în spitalul Saint Agnes din orașul Locarno din Elveția.[9]
REMARQUE ȘI LUPTA PENTRU PACE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În anul 1931 E. M. Remarque a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace pentru romanul său Nimic nou pe Frontul de Vest (1929), în care descrie o imagine realistă a armatei germane și a ororilor războiului. Asociația Ofițerilor Germani (Deutscher Officier-Bund) a protestat contra acestei propuneri susținând că romanul este o ofensă gravă adusă armatei germane și soldaților germani.[10] Tot în 1931 Remarque a fost nominalizat și pentru Premiul Nobel pentru Literatură.[11]
Orașul Osnabrück a instituit în 1991 „Premiul Erich Maria Remarque pentru Pace” (Erich-Maria-Remarque-Friedenspreis) care este atribuit în fiecare an în săptămâna corespunzătoare nașterii scriitorului.[12] În 1996 primăria orașului Osnabrück și Universitatea din Osnabrück au înființat „Centrul pentru pace Erich Maria Remarque” (Erich Maria Remarque-Friedenszentrum).[13]
LIBRETUL DE OPERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În anul 1999, Nancy Van de Vate a scris libretul operei în 3 acte All quiet on the Western front. Prima reprezentare a operei în versiune engleză a avut loc la New York City Opera (SUA), la 8 mai 2003. Prima reprezentare a acestei opere, în versiune germană, a avut loc la Osnabrück, în 8 septembrie 2003.
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Printre cele mai importante romane se numără:
- (1916) Din bucuriile și tristețile tinereții;
- (1920) Cuibul visurilor (Die Traumbude);
- (1929) Nimic nou pe Frontul de Vest (Im Westen nichts Neues) - romanul a fost ecranizat pentru prima oara în 1930 cu titlul All Quiet on the Western Front în regia lui Lewis Milestone și a obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun film;
- (1931) Întoarcerea (Der Weg zurück); - ecranizat ca The Road Back (1937), regia James Whale; cu actorii Noah Beery, Jr. și Richard Cromwell.
- (1936) Trei camarazi (Drei Kameraden);
- (1939) Iubește pe aproapele tău (Liebe deinen Nächsten);
- (1945) Arcul de triumf (Arc de Triomphe);
- (1954) Soroc de viață și soroc de moarte (Zeit zu leben und Zeit zu sterben) - roman ecranizat în 1958, cu titlul A Time to Love and a Time to Die în regia lui Douglas Sirk;
- (1956) Obeliscul negru (Der schwarze Obelisk);
- (1961) Cerul nu iartă pe nimeni (Der Himmel kennt keine Günstlinge);
- (1962) Noapte în Lisabona (Die Nacht von Lissabon); traducere ed. Polirom, Iași, 2016
- (1970) Pământul făgăduinței (Das gelobte Land);
- (1971) Umbre în paradis (Schatten im Paradies) - postum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu