5. /27 SEPTEMBRIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
ION ALBEȘTEANU
| Ion Albeșteanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  27 septembrie 1932, Slobozia, jud. IalomițaSlobozia, Ialomița, România  |
| Decedat | 1997 Fierbinți, jud. Ialomița Fierbinții de Sus, Fierbinți-Târg, Ialomița, România |
| Căsătorit cu | Tița Ștefan |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | violonist lăutar artist de înregistrare[*] |
| Activitate | |
| Alte nume | Ion Albeșteanu |
| Gen muzical | lăutărească, populară |
| Instrument(e) | vioară |
| Case de discuri | Electrecord |
Modifică date / text  | |
Ion N. Șerban (n. 27 septembrie 1932 Slobozia, jud. Ialomița, - d. 1997 Fierbinți, jud. Ialomița), mai bine cunoscut ca Ion Albeșteanu a fost un cunoscut violonist și lăutar virtuoz din România.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut în 1932 la Slobozia, jud. Ialomița, fiul cobzarului Nicolae Șerban. Din 1939, începe să învețe vioara instruit de fratele său, Ionică Șerban.
În 1953 este numit dirijor al Ansamblului „Bărăganul” din Slobozia. În perioada 1953 - 1964 a obținut numeroase premii și titluri de laureat la festivaluri și concursuri de folclor.
În 1964, orchestra „Bărăganul”, condusa de Ion Albeșteanu, participă la Festivalul Internațional de Folclor de la Cairo, unde obține premiul I și Diploma de onoare a primului festival internațional de acest gen.
Tot în 1964 începe să înregistreze la Radio și Televiziune, alături de soția sa Tița Ștefan, dar și să fie editat pe disc de către Electrecord, succesele sale culminând în 1965 fiind numit dirijorul proaspăt înființatei secții de folclor a Teatrului de Estrada „Ion Vasilescu”, realizând o serie de spectacole la granița între cafe-concert și folclor, așa-numita „estradă folclorică”.
În perioada 1968 - 1971 lucrează în cadrul Filarmonicii „George Dima” din Brașov, ca dirijor al orchestrei de muzică populară „Miorița”. Lucrează în paralel cu mai multe formații artistice de amatori din Brașov cu care participă la diverse festivaluri în țară și în străinătate.
Cu formația „Poenița” câștigă în 1971 cel mai important trofeu internațional care se acordă în materie de folclor - „Discul de Aur” al Academiei „Charles Cros”, din Franța, la a XXV-a ediție a Festivalului de Toamnă de la Dijon.
Din 1970 începe să colaboreze cu cântăreața Romica Puceanu, iar în perioada 1971-1975, înregistrează discuri cu cobzarul Marin Cotoanță, acordeoniștii Marcel Budală, Gheorghe Ghițică sau Victor Gore.
În 1994 artistul participă la un spectacol „Tezaur folcloric” prezentat de Marioara Murărescu. Acolo Ion Albeșteanu interpretează 4 melodii și anume: Pe valea Neajlovului, La calu' bălan, Spune, spune moș bătrân și Ursitoare, ursitoare, melodii cântate și înregistrate mai târziu în Franța la Paris pe doua discuri.
Moare în 1997.
În cinstea lui a fost înființat Festivalul Național de Folclor Ion Albeșteanu, ce se desfășoară în Slobozia.[1]
Ion Albeşteanu – pe numele său adevărat Ion N. Şerban – s-a născut la 27 septembrie 1932 la Slobozia. Părinţii săi proveneau din comuna ialomiţeană Albeşti, Ion a fost al cincilea copil din cei şapte, câţi au avut soţii Şerban.
Tatăl său, Nicolae Şerban, ”bun violonist şi dibaci cobzar” i-a fost primul şi principalul dascăl în ale muzicii. Celălalt dascăl al copilăriei a fost Ionică, fratele mai mare, lăutar vestit în tot judeţul. La 18 ani se căsătoreşte şi din această primă căsătorie are trei copii.
Recunoaşterea valorii sale şi seriozitatea cu care lucra s-au materializat în promovarea în 1953 ca dirijor al orchestrei populare ”Bărăganul” din Slobozia. În perioada 1953-1964 cât a condus această orchestră a obţinut numeroase premii şi titluri de laureat la festivaluri şi concursuri de folclor. În 1964 orchestra ”Bărăganul” participa la Festivalul Internaţional de Folclor de la Cairo-Egipt, unde obţine premiul I şi Diploma de onoare a primului festival internaţional de acest gen.
Din ce în ce mai cunoscut datorită succeselor sale şi înregistrărilor de la Radio şi Televiziune, cât şi unor prime discuri editate de Electrecord, în 1965 lui Ion Albeşteanu i se încredinţează formarea şi conducerea secţiei de muzică populară a Teatrului de estradă ”Ion Vasilescu” – Bucureşti, cu care realizează remarcabile succese prin formula, oarecum inedită a spectacolelor de ”estradă folclorică”.
În anul 1966 se recăsătoreşte, soţia sa fiind solista de muzică populară Tiţa Ştefan din Fierbinţi, cu care a cântat mult timp la Slobozia şi apoi la Bucureşti. Cei doi au un copil – Valentin, absolvent al Academiei de muzică – secţia vioară – Bucureşti.
În perioada 1968-1971, Ion Albeşteanu lucrează în cadrul Filarmonicii ”George Dima” din Braşov, ca dirijor al orchestrei de muzică populară ”Mioriţa”. Lucrează în paralel cu mai multe formaţii artistice de amatori din judeţul Braşov cu care participă la diverse festivaluri în ţară şi străinătate. Cu formaţia ”Poeniţa” câştigă cel mai important trofeu internaţional care se acordă în materie de folclor – ”Discul de aur” al Academiei ”Charles Cross” – Franţa, la a XXV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Toamnă de la Dijon.
Printre soliştii celebri, cu care a făcut imprimări la Radio, Electrecord sau cu care a susţinut spectacole se numără: Liviu Vasilică, Vasile Zidaru, Viorica Mira, Dumitru Ridescu, Ioana Marin, Emilia Bubulac, Gheorge Roşoga, Mihai Căluşaru, Tita Ştefan, Nicolae Rotaru, Ioan State, Polina Manoilă, Mioara Pitulice, Floarea Calotă, Sica Rusu, Elisabeta Turcu, Ileana Mărgărit, Ilie Dărvăreanu, Maria Cârneci, Romica Puceanu, Ileana Leonte, Maria Ciobanu, Marioara Tănase.
A colaborat cu solişti instrumentişti celebri: cobzarul Marin Cotoanţă, acordeoniştii Marcel Budală, Ghiţică Gheorghe, Victor Gore, Mieluţă Iordache, Mihalache Andrei, Bebe de la Petrăchioaia. A lucrat cu cei mai valoroşi compozitori şi maeştri ai baghetei dirijorale: Gheorghe Bazavan, Ludovic Paceag, Mircea Neagu, Dinu Stelian, Nistor Nicolae.
A pregătit şi a condus în străinătate, la diferite festivaluri, mai multe ansambluri folclorice: Austria (ansamblul din Constanţa), Danemarca şi Franţa (ansamblul din Urziceni), Bulgaria (”Doina Ilfovului”, ansamblul Casei de Cultură Buftea), Iugoslavia (Teatrul ”Ion Vasilescu”), Grecia, Cipru, Turcia, Franţa, Belgia, Olanda (ansamblul ”Poeniţa”), Germania (orchestra populară a Ministerului Forţelor Armate), Elveţia, Egipt, Israel.
Colaborator permanent al Radioului, Televiziunii şi Casei de discuri Electrecord în tripla calitate de dirijor, violonist şi interpret, Ion Albeşteanu a realizat de-a lungul vieţii numeroase înregistrări, discuri, casete audio şi CD-uri.
În timpul înăspririi dictaturii, Ion Albeşteanu redevine lăutar în restaurante din Giurgiu şi Bucureşti. După 1989 desfăşoară o activitate artistică intensă de înregistrări de discuri şi CD-uri, spectacole, turnee în străinătate, în încercarea sa permanentă de păstrare a tradiţiei populare autentice. Alcătuieşte taraful ”Ion Albeşteanu” al Muzeului Ţăranului Român, cu care întreprinde un prim turneu în Franţa în 1992.
În anul 1994, pentru întreaga sa activitate de interpret, dirijor şi mesager al cântecului popular şi lăutăresc, primeşte premiul ”Ethnos”, acordat de Fundaţia Culturală Ethnos. În acelaşi an, ca o recunoaştere a meritelor sale deosebite obţinute pe plan naţional şi internaţional, Consiliul local al municipiului Slobozia îi acordă titlul de cetăţean de onoare al oraşului, lucru care pentru artist valora mai mult decât orice altă distincţie.
S-a stins din viaţă la 65 de ani, la sfârşitul verii lui 1997, în comuna Fierbinţi, Ialomiţa. Este înmormântat la Bucureşti.
Ion Albeșteanu -
Festivalul Albesteanu Sobozia 2020
MARIA LĂTĂREȚU
| Maria Lătărețu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Maria Borcan |
| Născută | 7 noiembrie 1911 com. Bălcești, jud. Gorj, RomâniaBălcești, Bengești-Ciocadia, Gorj, România |
| Decedată | 27 septembrie 1972 com. Românești, jud. Botoșani, România Românești, Botoșani, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | cântăreață și autoare populară |
| Activitate | |
| Alte nume | Marița Lătărețu |
| Gen muzical | muzică tradițională, muzică populară |
| Instrument(e) | chitară |
| Ani de activitate | 1928-1972 |
| Case de discuri | Columbia Records, Electrecord, Supraphon |
| Premii | Ordinul Meritul Cultural |
| Modifică date / text | |
Maria Lătărețu (n. 7 noiembrie 1911, Bălcești, Gorj — d. 27 septembrie 1972, Românești, județul Botoșani) a fost o cântăreață română, de muzică țărănească din Gorj și populară. A fost una dintre cele mai îndrăgite interprete din domeniu, fiind supranumită deseori Privighetoarea Gorjului.[1][2][3] Jazzmanul Johnny Răducanu o considera Ella Fitzgerald a României.[4] În cariera sa a susținut un număr mare de concerte, a realizat numeroase înregistrări discografice și a participat la un număr mare de emisiuni de radio și TV.
VIAȚA ȘI CARIERA ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Încă din copilărie, Maria Lătărețu a cântat la hore, nunți, petreceri boierești etc. La 13 ani fratele artistei, Ioniță Borcan, îi cumpără o chitară și o învață să se acompanieze.
În 1928 ea se căsătorește cu vioristul Mihai (zis Tică) Lătărețu din comuna Lelești și cântă împreună în mai toate satele din Gorj.
Ajunge pentru prima oară în București în 1933 unde cântă pentru o scurtă perioadă de timp la localul „La fânăreasă”, întorcându-se apoi în Gorj.
În 1937 este descoperită în Gorj de o echipă de folcloriști alcătuită din Constantin Brăiloiu, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru și Mihai Pop. Încântați de vocea, stilul și de repertoriul său tradițional, au invitat-o la București pentru a o înregistra.
Primele înregistrări ale Mariei Lătărețu au fost efectuate, pe cilindri de fonograf, la data de 19 iulie 1937. Apoi, pe 13 septembrie 1937, înregistrează la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea artistică a Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români (Arhiva Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” de azi). Cântă prima oară la Radio București pe 29 august 1937.[5]
Cântă la localul lui Marcu Căciularu (din strada Vespasian, zona Gării de Nord) în 1937, la „Luna Bucureștiului” în 1938 și în perioada 1939-1949 la „Dorul Ancuței”, restaurant de lux din strada Alexandru Lahovari, frecventat de diferiți artiști – scriitori, compozitori, actori. La acesta din urmă a fost angajată la recomandarea lui Constantin Brăiloiu.
Cântă cu taraful soțului ei până în 1949, când devine prim-solistă a Orchestrei „Barbu Lăutaru” a Institutului de Folclor. De aici se pensionează în 1966.
Întreprinde numeroase turnee atât în țară, cât și în străinătate: Polonia, Cehoslovacia, U.R.S.S., Egipt, Siria, Elveția, Turcia, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Iugoslavia, Iordania.
De-a lungul carierei sale a cântat cu mari șefi de orchestră și dirijori:Gelu Barabancea, Nicu Stănescu, Ionel Budișteanu, Victor Predescu, Radu Voinescu, George Vancu, Ion Luca-Bănățeanu, Florea Cioacă, Constantin Mirea, Nicu Novac.
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- medalia A cincea Aniversare a Republicii Populare Române, acordată pentru meritele deosebite în promovarea melosului popular (1952)
- Ordinul „Muncii”, clasa a III-a (1954)
- titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.[6]
- Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a (1968)[7]
APRECIERI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
„Eram cu dascălul meu, Constantin Brăiloiu.
Plaiuri gorjenești.
Un conac de odinioară.
Maria Lătărețu.
Neașteptată și minunată clipă cu soarele în suflet.
Frumoasă peste măsură. Tulburătoare privire. plină de gingășie, scăldată în bunătate și omenie.
Acompaniindu-se cu chitara, îngânată de cinci muzicanți populari, Maria se întrece cu păsările cerului, răspunde privighetorilor, șopotului izvorului, foșnetului frunzelor. Clopoțel de cristal, glasul limpede și pătrunzător te poartă dincolo de vremuri, peste lacrima și bucuria omenirii”—Harry Brauner, etnomuzicolog[8]
„Maria Lătărețu este una dintre cele mai autentice reprezentante ale cântecului lăutăresc oltenesc. Folcloriștilor le este cunoscută de multă vreme. Cântecele ei, chiar din discurile pe care le-a făcut Constantin Brăiloiu, au trecut hotarele țării ajungând și în străinătate. Îmi amintesc că odată, vorbind cu un folclorist suedez, mi-a spus că la Radio Stockholm se dă din când în când «Doina oltenească» a Mariei Lătărețu, piesa fiind considerată unul din cele mai frumoase cântece din lume.
Calitatea ei deosebită este că păstrează stilul autentic gorjenesc pe care îl interpretează cu multă delicatețe, cu multă suavitate. Pe lângă faptul că este o bună interpretă, ea își compune singură textele, adică creează la cântecele învățate în tinerețe variante despre care putem spune că sunt ale Mariei Lătărețu.”
La Moscova, a cântat vreme de un an cu contract, la restaurantul de artă culinară românească „Dunărea”. A dat spectacole îndelung aplaudate la „Balșoi Teatr”, ocazie cu care l-a cunoscut pe Aram Haciaturian, marele compozitor al baletului „Spartacus”. Acesta i-a spus într-o seară artistei că afișul de la Dunărea trebuie modificat:
„Pe el nu trebuie scris «În această seară cântă Maria Lătărețu» ci «În această seară cântă Crăiasa cântecului românesc».”—Aram Haciaturian, compozitor[9]
„Oricine și-ar lua osteneala să o compare cu vestitele cântărețe de altădată ale Gorjului, în frunte cu Ioana Zlătaru din Runcu și Ioana Piper din Arcani, al căror glas ni-l păstrează memoria discului, va pricepe că Maria Lătărețu a fost – mai mult decât o cântăreață de talent – creatoarea unui nou stil de cântare, care – prin ea – a făcut școală.”—Tiberiu Alexandru, etnomuzicolog[10]
„Plăcută la vedere , cu gropițe ascunse în colțul buzelor, cu dinți de mărgăritar și cu ochii de licurici, Marița e o autentică țărăncuță din Gorj, care știe să zică minunat o sumedenie de cântări de un farmec deosebit. Marița n-are voce mare. Însă, tradiția sau poate un instinct miraculos, o ajută să înlocuiască această lipsă prin simplicitatea cu care intonează fraza muzicală și prin calitatea de dicțiuni. Această din urmă însușire e de altfel de o mare însemnătate, deoarece textul pe care îl zice Marița te încântă, pe cât te dezmiardă cântecul. Rămâi uimit de fantezia și în același timp de echilibrul și delicatețea de simțire ce se revarsă din versurile cântate și care pot figura cu cinste într-o crestomație populară.”—Mihail Jora, compozitor și dirijor[11]
„De data aceasta am stat în Iugoslavia mai mult. Pretutindeni am constatat un interes sporit pentru ascultarea cântecelor interpretate de dumneavoastră la radio, pe discuri sau de la imitatori. Se poate spune că toți cei care vorbesc românește vor fi știind altele, mai mult sau mai puțin despre România – dar despre Maria Lătărețu știu în mod sigur cu toții. Este plastică relatarea unui om simplu care spunea cam așa «Păi, Maria cântă cam în toată ziua la noi în sat... la radioul nostru». În altă parte din Iugoslavia, unii români din Banat s-au plâns că nu apucă să cumpere discuri aduse din România din cauză că românii din Serbia le-o iau înainte cumpărând mai cu seamă discurile cu cântecele Mariei Lătărețu.”—Sava Iancovici, folclorist[12]
DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În septembrie 1972, Maria Lătărețu a pornit într-un turneu în toată țara, alături de Ion Luican, Laura Lavric și Ionel Schipoancă. Moare, din cauza unei congestii cerebrale, pe 27 septembrie 1972, în culise, după ce și-a susținut recitalul, la căminul cultural din comuna Românești (județul Botoșani). Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din București.
Maria Lătărețu - Vă las cântecele mele - Album Integral
Maria Lătărețu, privighetoarea nepereche a Gorjului, cele mai iubite melodii folclorice
AURELIAN ION PREDA
Aurelian Ion Preda (2 februarie 1970, Curtea de Argeș[1] – 27 septembrie 2016, Viena, Austria) a fost un cântăreț român de muzică populară, cunoscut ca prezentator și realizator ale emisiunii „Povești de viață și Destine celebre la Etno TV.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Viață timpurie, sănătate[modificare | modificare sursă]
Aurelian Preda s-a născut în Curtea de Argeș într-o familie iubitoare de folclor, muzică populară și lăutărească.[2] Când avea 12 ani, tatăl său a murit; Aurelian Preda a fost nevoit să lucreze ca vânzător la un aprozar pentru a se putea întreține la școală.[2] Și-a dorit să devină preot, însă a renunțat la acest gând după ce a fost descurajat de o profesoară în clasa a VIII-a.[3] A absolvit Colegiul Național „Vlaicu Vodă” din orașul natal.[2] Viața cântărețului a fost marcată de mai multe probleme medicale. A fost diagnosticat cu anevrism cerebral și s-a aflat în moarte clinică, medicii nemaiacordându-i șanse de supraviețuire.[4] În 2010, Aurelian Preda a fost diagnosticat cu cancer de colon pentru vindecarea căruia a trecut prin patru operații. Acesta i-a cauzat însă moartea la 46 de ani, într-o clinică privată din Viena; Aurelian Preda a fost înmormântat la Mănăstirea Dervent
Viață personală[modificare | modificare sursă]
Aurelian Preda a fost căsătorit cu Mariela, o fostă colegă de la liceul din Curtea de Argeș, cu care a avut trei copii: două fete și un băiat; una dintre fiice, Anamaria Rosa, este și ea cântăreață de muzică populară.[5] Soția sa mai avea o fată dintr-o primă căsătorie, despre care Aurelian Preda a declarat „[o] iubesc mult și o consider copilul meu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu