5. /31 OCTOMBRIE 2022 - POEZIE

John Keats

poet romantic englez

Biografie John Keats

John Keats (n. 31 octombrie 1795, Londra - d. 23 februarie 1821, Roma) a fost un poet englez, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului englez, alături de Lord Byron și Percy Bysshe Shelley.

John Keats s-a născut la 31 octombrie 1795, în Halloween, la marginea Londrei, într-o familie modestă, fiu al unui grăjdar, care moare prematur în urma unui accident. În anii de școală s-a împrietenit cu Charles Cowden Clarke, el însuși viitor scriitor, care se trăgea dintr-o familie de oameni culți și care i-a insuflat dragostea pentru cărți și îndeosebi pentru poezie. Keats însuși amintește în scrisorile lui puternica impresie pe care i-a produs-o lectura lui Edmund Spenser și a lui Homer. Keats a intrat ucenic la un chirurg, apoi a devenit agent sanitar într-un spital din Londra. Întâlnirile cu scriitorul Leigh Hunt și cu pictorul Benjamin Haydonl-a determinat să abandoneze cariera medicală și să se consacre în întregime creației poetice.

Prima sa culegere de versuri (Poems, 1817) a fost trecută sub tăcere de critică. După publicarea poemului Endymion (1818), Keats devine obiectul unor atacuri într-o revistă conservatoare, care îl numea cu dispreț reprezentant al "școlii poetice cockney". În anul 1818 o întâlnește pe Fanny Brawne, de care se îndrăgostește și cu care întreține o legătură în afara principiilor morale stricte caracteristice epocii victoriene. În acest timp scrie unele din cele mai frumoase poezii ale sale: Ode to Psyche, Ode on a Grecian Urn, Ode to a Nightigale. În 1820 se desparte de Fanny Brawwne, când se constată că suferă de tuberculozăpulmonară. Prietenii l-au ajutat, determinându-l să plece în Italia, dar nici clima prielnică a sudului nu a putut opri mersul bolii. Keats a murit în 1821 la Roma, unde a fost și înmormântat, când nu împlinise încă 26 de ani.

Principalele opere

·         On First Looking into Chapman's Homer (1816)

·         Sleep and Poetry (1816)

·         Endymion: A Poetic Romance (1817)

·         Hyperion (1818)

·         The Eve of St. Agnes (1819)

·         Bright star, would I were stedfast as thou art (1819)

·         La Belle Dame sans Merci: A Ballad (1819)

·         Ode to Psyche (1819)

·         Ode to a Nichtingale (1819)

·         Ode on a Grecian Urn (1819)

·         Ode on Melancholy (1819)

·         Ode on Indolence (1819)

·         Lamia (1819)

·         To Autumn (1819)

·         The Fall of Hyperion: A Dream (1819)

Această mână vie

Această mână vie, acum caldă și-n stare
de cea mai sinceră îmbrățișare
dacă ea ar fi rece
și în tăcerea de gheață a mormântului,
în așa fel ți-ar bântui zilele 
și ți-ar înfrigura nopțile de visare,
încât ți-ai dori ca propria inimă să se golească de sânge
ca în vinele mele iarăși să curgă viața rumenă
și să ai cugetul liniștit – uite-o, aici este –
o țin întinsă spre tine 

Bătrâna Meg

Bătrâna Meg era ţigancă
şi locuia pe deal... în seară
dormea pe pat de iarbă neagră,
căci casa ei era afară.

In loc de mere - murii oacheşi,
stafide-avea păstăi de câmp...
bea vin din roua bălăriei,
drept carte-o piatră de mormânt.

Ca fraţii se avea cu munţii,
ce multe zade sore-avea...
dar chiar de-avea atâtea rude
trăia unde-i plăcea să stea.

Nu prea mânca de dimineaţă,
n-avea nici prânzul la-ndemână,
dar se holba în loc de cină
cu îndârjire drept în lună!

Ci îşi făcea în zori ghirlande
din fraged caprifoi, râzând,
şi tisa văii-ntunecate
ea noaptea o-mpletea cântând!

Cu mâini bătrâne, vineţite,
urzea din papuri rogojini
şi le vindea pe la ţăranii
ce-i întâlnea peste colini.

Era vitează ca Regina,
o amazoană-naltă, şi
atât avea: mantaua-n umeri
şi cuşma-n cap... Oriunde-ar fi
s-o odihnească Domnul mult,
căci a murit aşa demult!

Ultimul sonet al lui Keats

De-as fi ca tine, stea de foc, statornic,
Nu noaptea -prin vapaia stralucirii-
Cu ochi deschis doar sa veghez datornic,
Ca un Ermit neadormit al Firii,
Cum unduie ca patrafirul ape
De-a roata tarmurilor omenesti
Sau masca moale sa-ti privesc de-aproape,
Cand munti si vai - zapada - invelesti...
Nu! Vreau, statornic si neschimbator,
Pe pieptul drag, in parg, aflandu-mi tihna,
Sa-l simt saltand si scoborand usor,
Apururi treaz in dulce neodihna,
Tacuta rasuflare sa-i ascult
In veci - altfel sa mor as vrea mai mult.


Editura Pandora-M,2000
Traducere de Aurel Covaci

Victor Sandoval

Biografie

    VICTOR SANDOVAL s-a nãscut în Aguascalientes, Mexic, la 31 octombrie 1929. Între anii 1946-1953 a studiat literatura spaniolã, teatrul si istoria artelor, la Conservatorio „Franz Liszt”, din orasul sãu natal. Este unul dintre fondatorii revistei culturale „Tierra Adentro”, al primului supliment literar al ziarului „El Sol del Centro” si al Asociatiei Culturale din Aguascalientes. Editeazã revista „ACA” si coordoneazã evenimentele culturale din Instituto Aguascalentense de Bellas Artes. Între 1957-1962, obtine premiul Flor Natural si înfiinteazã revista literarã „Paralelo” unde publicã primele sale plachete, Aire libre, Hombre de soledad si El viento norte. Publicã, în 1970, cãrtile de poeme El veterano de guerra, Poemas a la juventud si Retorno. Organizeazã primul Tîrg de carte de la Aguascalientes, care a devenit unul dintre cele mai importante din Mexic. Publicã, în 1974, volumul de versuri Para empezar el día, premiat cu Premio Xavier Villaurrutia, în acelasi an. În 1980 publicã volumul de poeme Fraguas. În colaborare cu UNAM (Universidad Nacional Autónoma de México), organizeazã pentru prima oarã întîlnirea poeticã internationalã „Encuentros de Poetas del Mundo Latino”. În 1988 este numit Director General al Institutului National de Artã din Mexic. Publicã volumul de versuri Agua de temporal. Primeste, medalia Mérito Universitario „Lázaro Cárdenas”, din partea Universitãtii Autonome din Colima, în 1989, si premiul Aguascalientes în 1990. În 1991 este desemnat membru titular al Seminarului de culturã mexicanã. În 1992 se publicã Fraguas y otros poemas. În acelasi an înfiinteazã Institutul Mexican din Spania. În 1994 publicã volumul de poeme Trovas de amor y desdenes si antologia La poesía en México 1940-1990 (Algunas aproximaciones). Între 1995-1997 este invitat în mai multe universitãti din Spania si Italia si tine o serie de conferinte. În 1996 se reediteazã cartea sa de poeme Fraguas (a patra editie). În 1997 primeste medalia Ramón López Velarde, din partea Universtãtii Autonome din Zacatecas. În 1998 este desemnat Secretarul General al Seminarului de Culturã Mexicanã si publicã Coplas que mis oídos oyeron. În 1999 se editeazã Poesía 1947-1999, primeste medalia  Bellas Artes, oferitã de Instituto Nacional de Bellas Artes, si Palmas Académicas, cea mai înaltã distinctie acordatã de Guvernul Statului Aguascalientes, ca o recunoastere a activitãtii sale poetice si culturale de exceptie. În acelasi an primeste Premio de Poesía Desiderio Macías Silva, din partea Institutului de Culturã din Aguascalientes, Reconocimiento Ramón López Velarde acordatã de Instituto Zacatecano de Cultura, Reconocimiento y Medalla de Oro, acordatã de Instituto Potosino de Bellas Artes si recunoasterea din partea guvernului Statului Durango. Din 2000, face parte din Sistema Nacional de Creadores, din Mexic. Poeme ale lui Victor Sandoval au fost publicate în suplimente literare si în reviste dintre cele mai importante din Mexic, si în antologii poetice din Mexic si din alte tãri. Poezii ale sale au fost traduse în englezã, italianã, greacã, olandezã, germanã si arabã.

SÃ MORI ÎN OCTOMBRIE

1
Octombrie trãieste si doarme
sub pielea mea
în fiecare din cele
treizeci si una de zile ale sale.

2
Amiezele fãrã soare
asteaptã devreme noaptea.
Mã dor.
Din aceste oase si din acest sînge
ce le-am înspãimîntat
las statornicia.
Iubesc lumea.
Nu ne nastem toti în octombrie
luna cea mai frumoasã.
În schimb, se moare zilnic
usor sau violent:
Trîntind usa puternic
sau întrînd încet în vestibul.

3
Adîncimea putului
insistã în tãcere.
Din acea adîncime
în încãpere,
de la acele cicatrice
din pereti
vin voci
Din convietuire vin voci.
Din adîncimea somnului
ajungem la insomnie
fecundã în idei si amintiri.

4
De unde sînt,
de unde vin
aceste voci?
De pretutindeni si de nicãieri.
Inventînd noaptea
în aceastã camerã
construim acoperisul
si peretii.

Este sordid sã trãiesti si sã dormi
auzind bãtãile
inimii
si zbãtîndu-ti-se
tîmplele.
Încãperea încremeneste,
Lemnãria
troznneste ca un vapor
înaintea naufragiului.

5
Mirosul acesta de vechi
este ca sîngele
la lady Macbeth,
nu dispare.
Nici apa, nici sãpunul
nici levãntica
nu sterg acest miros.
Acest miros de vechi
nu dispare


INSULELE ÎNDEPÃRTATE

Singur si departe
de insule,
sub acest soare
pe care-l încinge miezul zilei
chiar si demonii luminii
orbesc.

Am vãzut renãscînd
ramuri si flori
în livezi
care-au adormit
apoi.

Dacã mã întorc la începuturi
cine îmi va asculta
pasii
peste pietre?

Se apropie
cel pe care-l astept.

Se dãrîmã o casã.
Contraforturile sale
vor cãdea si în locul lor
va fi un gol
între celelalte formînd
plãgi
ce se înmultesc prin oras.

Nu putem trãi
fãrã amintire,
memoria ne pãstreazã
visele.

Dintre toate insulele
ce-au rãmas departe,
din acele pãmînturi
cu zãri aurite,
steaua
noptii tîrzii
de zbateri
pe care nu le vom recupera.
Cine vorbeste, locuieste,
cu pleoapele închise
cîteodatã întredeschise,
în aceste insule,
de tinereti grãbite
si de atîtea bãtrîneti
prin parcuri?
Cine bate la aceastã usã
secularã
unde doar cioburile
si zbuciumul rãspund?

Sã-ti amintesti de acele insule
înseamnã sã întineresti
creste de deal, sate
cu strãzi pietruite,
trupuri bãtrîne.
Noaptea de afarã
îti spune sã iesi
în tãcerea-i atît de purã.

În pãmînturile acestea au murit
ai mei,
tatãl meu a fost înmormîntat
între tufisuri
si glontul a bubuit.
În sat
una dintre strãzi
poartã numele
bunicului meu.
Nu vreau sã trezesc la viatã
nici laurii nici resentimentele,
insula îndepãrtatã trebuie sã doarmã
mai departe în resentimentele ei.

resentimente si resentimente,
sã doarmã în resentimentele ei.

Prezentare si traduceri de
Elena Liliana POPESCU