6. /31 OCTOMBRIE 2022 - GÂNDURI PESTE TIMP

John Keats

John Keats
John Keats, portret de William Hilton
Date personale
Născut	31 octombrie 1795[2][3][4][5]  Moorgate⁠(d), Anglia, Regatul Unit
Decedat	23 februarie 1821 (25 de ani)[2][3][4][5]  Roma, Statele Papale[6]
Înmormântat	cimitero acattolico di Roma[*]
Cauza decesului	tuberculoză[7] (tuberculoză[7])
Frați și surori	Frances Mary Keats[*] George Keats[*]
Naționalitate	engleză
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Religie	Ireligiozitate[8][9]
Ocupație	poet
Locul desfășurării activității	Anglia
Limbi	limba engleză[1]
Studii	King's College
Activitatea literară
Activ ca scriitor	epoca victoriană
Mișcare/curent literar	romantism
Specie literară	poezie (sonet, odă)
Influențe[ascunde] John Milton Edmund Spenser William Hazlitt Publius Vergilius Maro
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

John Keats (n. 31 octombrie 1795,^[2][3][4][5] Moorgate^⁠(d), Anglia, Regatul Unit – d. 23 februarie 1821,^[2][3][4][5] Roma, Statele Papale^[6]) a fost un poet englez, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului englez, alături de Lord Byron și Percy Bysshe Shelley.

Biografia[modificare | modificare sursă]

John Keats s-a născut la 31 octombrie 1795, în Halloween, la marginea Londrei, într-o familie modestă, fiu al unui grăjdar, care moare prematur în urma unui accident. În anii de școală s-a împrietenit cu Charles Cowden Clarke, el însuși viitor scriitor, care se trăgea dintr-o familie de oameni culți și care i-a insuflat dragostea pentru cărți și îndeosebi pentru poezie. Keats însuși amintește în scrisorile lui puternica impresie pe care i-a produs-o lectura lui Edmund Spenser și a lui Homer. Keats a intrat ucenic la un chirurg, apoi a devenit agent sanitar într-un spital din Londra. Întâlnirile cu scriitorul Leigh Hunt și cu pictorul Benjamin Haydon l-a determinat să abandoneze cariera medicală și să se consacre în întregime creației poetice.

Prima sa culegere de versuri (Poems, 1817) a fost trecută sub tăcere de critică. După publicarea poemului Endymion (1818), Keats devine obiectul unor atacuri într-o revistă conservatoare, care îl numea cu dispreț reprezentant al "școlii poetice cockney". În anul 1818 o întâlnește pe Fanny Brawne, de care se îndrăgostește și cu care întreține o legătură în afara principiilor morale stricte caracteristice epocii victoriene. În acest timp scrie unele din cele mai frumoase poezii ale sale: Ode to Psyche, Ode on a Grecian Urn, Ode to a Nightigale. În 1820 se desparte de Fanny Brawwne, când se constată că suferă de tuberculoză pulmonară. Prietenii l-au ajutat, determinându-l să plece în Italia, dar nici clima prielnică a sudului nu a putut opri mersul bolii. Keats a murit în 1821 la Roma, unde a fost și înmormântat, când nu împlinise încă 26 de ani.

Opera[modificare | modificare sursă]

Neapreciat de majoritatea contemporanilor și aproape necunoscut în timpul vieții, Keats a fost recunoscut la o jumătate de secol după moarte ca unul dintre cei mai mari poeți ai Angliei, ca un remarcabil maestru al liricii, ca un poet-pictor care a reprodus lumea în forme plastice. Byron și Shelley, care îi prețuiau talentul, au manifestat un mare interes pentru poezia lui. Shelley, care întreținea corespondență cu el, a evocat memoria poetului confrate în elegia Adonais. El l-a descris ca fiind poetul "cel mai tânăr, cel mai drag", crescut "ca floarea palidă de-o fată îndrăgită, ce-n loc de rouă cu lacrămi e hrănită".

Lirica și poemele lui Keats[modificare | modificare sursă]

La fel ca și alți poeți romantici, Keats a fost un cântăreț al frumuseții și desăvârșirii lumii, mai ales al frumuseții sensibile. El iubea culorile florilor, ale mării, ale cerului, miresmele plantelor. Se întâlnește și la Keats un cult al antichității, al idealurilor ei profund umane. În poemul Endymion (1818), Keats tratează mitul dragostei zeiței lunii, Selene, pentru păstorul Endymion, apărându-i sub forma unei bachante pătimașe. Un alt poem cu subiect mitologic, Hyperion, ultimul dintre titanii care au răsturnat stăpânirea lui Uranus, a rămas neterminat.

Keats a abordat și subiecte medievale. Ele au servit ca bază pentru poemul Isabella (1818), precum și pentru poemul "Ajunul Sfintei Agnes" (The Eve of St. Agnes, 1819). Ca și în alte creații epice, talentul său se manifestă cu cea mai mare forță în strofele lirice ale poemelor. Idealul său estetic și-a găsit cea mai deplină întruchipare în poezia lirică. Modele remarcabile sunt poeziile "Odă unei privighetori" (Ode to a Nightingale), "Toamna" (To Autumn) sau "Odă la o urnă grecească" (Ode on a Grecian Urn). În ele s-au manifestat trăsăturile caracteristice ale poetului: perceperea senzorială a naturii, forța imaginației, darul neobișnuit de a însufleți întreaga lume înconjurătoare.

Keats s-a ocupat și de formele poeziei și a lăsat un mare număr de sonete splendide, îmbogățind limbajul poetic cu noi mijloace expresive. În mod deosebit a reușit să redea în cuvinte culorile naturii, înfățișarea exterioară a obiectelor. În poezia lui Keats ele apar iluminate de o frumusețe aparte, al cărei izvor îl constituie uimitoarea capacitate a poetului de a ridica fenomenele și obiectele lumii reale până la treapta frumosului adevărat.

Principalele opere[modificare | modificare sursă]

• On First Looking into Chapman's Homer (1816)
• Sleep and Poetry (1816)
• Endymion: A Poetic Romance (1817)
• Hyperion (1818)
• The Eve of St. Agnes (1819)
• Bright star, would I were stedfast as thou art (1819)
• La Belle Dame sans Merci: A Ballad (1819)
• Ode to Psyche (1819)
• Ode to a Nichtingale (1819)
• Ode on a Grecian Urn (1819)
• Ode on Melancholy (1819)
• Ode on Indolence (1819)
• Lamia (1819)
• To Autumn (1819)
• The Fall of Hyperion: A Dream (1819)

CITATE:

1. Aş putea deveni martor pentru religia mea - dragostea este religia mea - aş putea muri pentru ea, aş putea muri pentru tine. Credinţa mea este dragostea şi tu eşti singura sa dogmă. M-ai răvăşit cu o putere căreia nu pot să îi rezist.

2. Două bogăţii mă fac să-mi pun întrebări despre viaţă: frumuseţea ta şi clipa morţii mele. O! cât aş vrea să le am pe amândouă în acelaşi moment!

3. Mai bine să taci şi să pari prost, decât să vorbeşti şi să spulberi toate îndoielile.

4. Nu te descuraja de eşec. Poate fi o experienţă pozitivă. Eşecul, e într-un fel, calea către succes, ajutându-te să descoeperi ce anume este fals.

5. Frumuseţea înseamnă adevăr, iar adevărul frumuseţe. Asta e tot ce se ştie despre această lume, dar şi tot ce e nevoie să se ştie.

6. Frumuseţea este adevăr, adevărul este frumuseţe.

7. Poezia trebuie să surprindă printr-un exces fin şi nu prin singularitate; trebuie să-l şocheze pe cititor ca o punere în cuvinte a gândurilor sale cele mai înalte şi să-i pară ceva apropiat de o amintire.

8. Dacă poezia nu apare la fel de firesc precum frunzele pe copaci, ar fi mai bine să nici nu apară deloc.

9. Oh! dac-aş putea în viaţă să mă bazez pe sentimente, şi nu pe lucruri.

10. Cred că putem băga juriştii într-o categorie de monştri.

11. O operă de artă este o bucurie veşnică.

12. Cuvintele cele mai frumoase sunt, adesea, acelea nespuse, acelea care se rătăcesc în linişti...

13. O glumă este o fulgerare care ne face să vedem că suntem mai desăvârşiţi decât un semen al nostru.

14. Viaţa este speranţa trandafirului încă neînflorit.

15. Nu sunt sigur de nimic cu excepţia sfinţeniei afecţiunii inimii şi adevărului imaginaţiei.

16. Ultimul dintre săruturi a fost întotdeauna cel mai dulce.

17. Femeile sunt precum pisicile: cad mereu în picioare.

18. Ceea ce imaginaţia acaparează ca fiind frumos, nu poate fi altceva decât adevăr.

19. Un gând frumos este o bucurie eternă.

20. Imaginaţia mea e o mănăstire, şi eu sunt singurul ei călugăr.

21. Mai bine să te mişti imprudent, decât să stagnezi cu prudenţă.

22. Melodiile ascultate sunt dulci, dar cele neauzite, sunt şi mai dulci.

23. Te iubesc cu atât mai mult cu cât cred că m-ai plăcut pentru mine însumi şi nu pentru altceva.

24. Eşecul este într-un sens calea magistrală spre succes, fiindcă fiecare descoperire a ceea ce e fals, ne conduce în mod cinstit la ceea ce este adevărat.

25. Poezia trebuie sa fie impresionantă, dar nu ostentativă, ceva care să îţi pătrundă în suflet, dar să nu te şi şocheze, nu te uimeşte prin ea însăşi, ci prin subiectul ei.

26. Aproape că-mi doream să fim fluturi şi să trăim numai trei zile de vară - trei astfel de zile petrecute cu tine m-ar fi umplut de o bucurie mult mai mare decât cincizeci de ani fără tine mi-ar fi putut oferi.

27. Imaginaţia e sănătoasă la un copil, la fel şi imaginaţia matură a unui bărbat. Există însă un interval de viaţă între acestea, în care sufletul se frământă, caracterul este indecis, modul de viaţă nesigur, ambiţia ceţoasă. De aici provine sentimentalismul.

28. Am fost uluit că bărbaţii pot muri ca martiri pentru religia lor. M-am cutremurat la gândul acesta. Acum nu mă mai cutremur. Pot fi martir pentru religia mea. Dragostea este religia mea. Aş putea muri pentru ea. Aş putea muri pentru tine... Dragostea mea este egoistă. Nu pot respira fără tine.

29. Dragostea m-a făcut egoist. Nu pot există fără tine, nu-mi pasă de nimic altceva decât să te văd din nou. Viaţa mea pare să se oprească aici, nu pot zări ce va fi mai departe. M-ai absorbit cu totul. Am senzaţia, în clipa de acum, că mă dizolv, că sunt pe de-a întregul nenorocit fără speranţa de a te vedea curând. Îmi este frică să fiu separat prea departe de tine.

30. Nu există iad mai cumplit decat eşecul unui plan măreţ.