6. /26 OCTOMBRIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
| Adrian Fochi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  26 octombrie 1920, Cernăuți |
| Decedat | 5 octombrie 1985, București |
| Naționalitate | român |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România  |
| Ocupație | etnolog, folclorist, cercetător |
| Activitate | |
| Limbi | limba română[1] |
Modifică date / text  | |
Adrian Fochi (n. 26 octombrie 1920, Cernăuți – d. 5 octombrie 1985, București) a fost un folclorist, etnolog și cercetător român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la data de 26 octombrie 1920 în Cernăuți, pe atunci în Regatul României.
Între 1926-1940 urmează școala normală de învățători din Cernăuți.
Între 1938-1940 urmează studiile universitare la Cernăuți (filologie romanică), iar între 1940-1946 la Universitatea din București (filologie modernă).
Între 1946-1947 este asistentul catedrei de limbă italiană a Facultății de Litere din București.
Între 1947-1948 este profesor suplinitor de limbă franceză la Râșnov, iar între 1948-1950 este profesor de limbă română la Conțești-Răcari.
Între 1949-1953 predă limba română la școala profesională de pielărie a Ministerului Industriei Ușoare și la școlile de meșteri și de calificare din cadrul aceluiași minister.
Între 1957-1964 este documentarist la Institutul de Folclor din București.
În 1959 ajunge redactor la Bibliografia internațională de Etnografie și Folclor (SIEF), iar din 1960 la Revista internațională de documentare etnografică și folclorică „Demos” din Berlin.
În 1964 ajunge cercetător la Institutul de studii sud-est europene din București.
În 1966 devine membru în Comisia internațională pentru studierea cântecului popular din Balcani.
În 1970 obține doctoratul la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, cu teza G. Coșbuc și cultura populară, conducător științific fiind Ovidiu Papadima.
Între 1975-1982 revine ca cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor, de unde iese la pensie.
A colaborat cu mai multe publicații periodice, printre care „Analele Academiei R.S.R.”, „Anuarul de Folclor”, „Anuarul Institutului de Cercetări Etnologice și Dialectologice”, „Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei”, „Bulletin”, „Cahiers roumains d'etudes litteraires”, „Convorbiri literare”, „Demos” (Berlin), , „Informația Bucureștiului”, „Limbă și literatură”, „Luceafărul”, „Memoriile Secției de Științe Filologice”, „Literatură și Arte”, „Noradno stvaralastvo” (Belgrad), „Osterreichisches Osthefte” (Viena), „Ramuri”, „Revista de Etnografie și Folclor”, „Revista Muzeelor”, „Revista Unesco”, „Revue roumaine”, „România literară”, „Scânteia”, „Serta Slavica” (München), „Steaua”, „Vatra” ș.a.
LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Miorița – tipologie, circulație, geneză, texte, Editura Academiei R.P.R., București, 1964, 1106 pag.
- Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc, vol. I (1800-1891), Editura pentru literatură, București, 1968, 739 pag.
- G. Coșbuc și cultura populară, Editura Minerva, București, 1971, 364 pag.
- Coordonate sud-est europene ale baladei populare românești, Editura Academiei R.S.R., București, 1975, 270 pag.
- Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Editura Minerva, București, 1976, 391 pag.
- Estetica oralității, Editura Minerva, București, 1980, 416 pag.
- Femeia lui Putiphar, Editura Univers, București, 1982, 325 pag.
- Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice, Editura Minerva, București, 1984, 327 pag.
- Cîntecul epic tradițional al românilor, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, 516 pag.
- Valori ale culturii populare românești (două volume), Editura Minerva, București (vol. I, 1987 - 425 pag și vol. II, 1988 - 524 pag.)
- Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc, vol. II (1892-1904), Editura Saeculum I.O., București, 2002, 704 pag. ISBN 973-642-012-4.
Mioriţa este una dintre marile creaţii clasice din literatura universală, aşa cum afirmă profesorul universitar austriac Leo Spitzer…
Mioriţa este un ghid practic de înălţare spirituală, mai clar şi mai folositor decât scrierile altor autori celebri. Nu toţi ştim că Mioriţa este una dintre marile creaţii clasice din literatura universală, aşa cum afirmă profesorul universitar austriac Leo Spitzer (eine der großen klassischen Schöpfungen der Weltliteratur). Mulţi cred că Mioriţa prezintă o crimă josnică, făptuită de doi trădători împotriva baciului, ca să‑l jefuiască, la fel ca în Baltagul lui Sadoveanu, iar baciul ar fi pesimist, fatalist, incapabil să se apere, ar fi laş şi se resemnează să fie ucis. Versurile din Mioriţa abundă în metafore şi alegorii poetice. Mulţi se opresc la sensul concret al cuvintelor. Ştim cu toţii ce sunt metaforele şi alegoriile. Poeţii ne comunică anumite idei generale abstracte (termenul A), pe care le exprimă prin cuvinte concrete şi imagini vizuale (termenul B). Cititorul porneşte de la termenul concret B, îl decodifică şi ajunge la termenul abstract A. În Mioriţa, ideile abstracte A sunt emise ca un semnal codificat în imagini vizuale B, de către oameni din trecut, care aveau altă experienţă de viaţă şi alte cunoştinţe, decât avem noi. Noi putem decodifica termenul B în termenul A1, A2, A3 sau altfel, fiecare după propria noastră pricepere, ce experienţă de viaţă avem şi ce cărţi am citit. Nu putem fi siguri că am găsit termenul A, aşa cum l‑au gândit predecesorii noştri.
Ciobanii arhaici aveau o viziune mitologică asupra naturii, a universului, a misterului vieţii şi existenţei, departe de înţelegerea noastră, pentru că noi avem alte obiective în viaţă. Noi gândim la
rece, logic şi raţional. Oamenii arhaici gândeau mitologic, adică supra‑raţional, implicând capul şi inima. Gândeau cu tot sufletul. Gândirea mitologică implică o totală participare afectivă. Filosoful marxist‑leninist Pavel Apostol (fost Pál Erdös) o defineşte ca gândire iraţională, în slujba exploatării omului de către om şi zice că trebuie vehement eliminată, la fel ca duşmanul de clasă. Interpretarea Mioriţei făcută de Erdös şi de Adrian Fochi, coautorii monumentalei monografii Mioriţa (Editura Academiei, Bucureşti 1964), a rămas dominantă. Cei doi înţelegeau Mioriţa ca o acţiune concretă, ca luptă de clasă. Ei considerau uciderea ciobanului necesară. Ei au întărit interpretarea socială şi juridică, lansată de Ovid Densusianu în anul 1920. Interpretarea acestuia a fost imediat respinsă cu argumente de către Dumitru Caracostea. Totuşi, a fost adoptată de savanţii cu orientare sociologică şi juridică. Interpretările socio‑juridice sunt lecturi din perspectivă pragmatică şi exoterică, din care nu se poate vedea conţinutul secret, ezoteric, de idei abstracte, luminoase şi folositoare.
Împotriva acestei orientări generalizate şi dominante, George Călinescu afirmă cu hotărâre în Istoria Literaturii Române că Mioriţa este un mit fundamental şi că „prin mit se înţelege o ficţiune ermetică, un simbol al unei idei generale”. Afirmaţia lui Călinescu despre Mioriţa este ignorată de cei mai mulţi, inclusiv de către Mircea Eliade. Eliade se aliniază la interpretarea socio‑juridică, exoterică şi îi adaugă o dimensiune istorico‑geografică, ce se împleteşte cu dimensiunea geografico‑istorică oferită de Lucian Blaga, tot din perspectivă exoterică. De la înălţimea autorităţii lor, Blaga şi Eliade au cimentat interpretarea pesimistă şi fatalistă, lansată de Jules Michelet. Acesta semnase traducerea făcută de Alecsandri, nu a înţeles mesajul luminos al ciobanului din Mioriţa şi a confundat atitudinea lui cu resemnarea debusolatului Julien Sorel din Roşu şi Negru de Stendhal. Cadrul de referinţă al lui Michelet era scârba de viaţă şi nostalgia morţii, din romantismul francez. Cum să înţeleagă parizienii depresivi ciobanii din Carpaţi?
Progresele metodologice ale ştiinţelor umaniste în cercetarea interdisciplinară ne ajută azi să descifrăm mesajul autorilor colectivi şi anonimi ai Mioriţei. Am analizat 973 de variante ale Mioriţei din perspectiva mitologică semnalată de Călinescu, cu cele mai noi metode de cercetare ştiinţifică învăţate la universitate în Suedia. Am descoperit în Mioriţa un tezaur de idei generale, de înţelepciune multimilenară şi de cunoştinţe arhaice despre sufletul omenesc, încă actuale şi azi, valabile şi vitale pentru noi toţi. Fondatorul psihologiei analitice, C. G. Jung, ştia că sufletul omului nu s‑a schimbat. El ne explică problemele contemporane ale sufletului nostru cu ajutorul analizei literare a problemelor sufleteşti ale personajelor din mitologia antică. Autorii Mioriţei ne oferă o moştenire culturală folositoare individului, tuturor românilor şi oricui de pe toate meridianele, orice religie ar avea. Această moştenire este pentru unii dintre noi mai importantă decât moştenirile materiale, iar pentru alţii nu are nicio valoare şi îşi bat joc de înţelepciunea strămoşilor noştri.
Baciul din Mioriţa nu are soarta lui Nechifor Lipan din Baltagul. E un alt personaj literar. El ne spune la toţi un mesaj cifrat, pe care vrea să nu îl înţeleagă chiar toţi, ci numai cei cu mintea limpede şi cugetul curat, la fel ca el. Prin gura baciului şi a mioarei sale, autorii versurilor ne dezvăluie o cale tainică de acces spre culmile cele mai înalte ale gândirii poetice şi ale simţirii sufleteşti, pentru obţinerea fericirii sublime, măcar pentru o clipă. Gilgameş, Faust al lui Goethe, Dante Aligheri, Omar Khayami, alţi poeţi persani şi mulţi alţi eroi ai literaturii universale s‑au zbătut să obţină fericirea, cât să aibă sentimentul că timpul s‑a oprit în loc şi că au atins nemurirea, doar pentru o clipă. Filosoful Plotin a obţinut sentimentul unirii sufletului său cu întreg cosmosul, de patru ori în viaţă. Descrierile sau sfaturile lui sunt exacte, dar nu au frumuseţea poetică a Mioriţei şi nu sunt un ghid convenabil, pe care să îl luăm cu noi la un asemenea drum spre stele, cum e Mioriţa.
Baciul ne spune ceva important despre sensul luminos al existenţei noastre şi despre menirea noastră în viaţă: cum să ajungem la stele şi să atingem nemurirea. Aşa cum o obţine el, timp de câteva minute, cât ne spune ce are de spus, iar apoi se ridică şi pleacă cu oile mai departe, pe când noi rămânem cu gurile căscate de nedumerire, pentru că nu am înţeles nimic. Sau căscate de uimire pentru că am înţeles totul. Avem de ales între drumul spre stele sau drumul spre ce vrea fiecare. Mioriţa ne dă ambele posibilităţi. Este o arhivă secretă, deschisă pentru toţi. Chiar şi pentru cei care nu văd nimic, din ceea ce e liber la vedere.
Mioriţa este un ghid practic de înălţare spirituală, cum nu mulţi alţi autori celebri au reuşit să ne dea ceva atât de clar şi de folositor. Totodată, conţinutul e bine ascuns pentru înţelegerea celor ce nu sunt dispuşi să afle ceva care nu se mănâncă, nu se bea sau nu sunt capabili de un asemenea efort intelectual şi nu merită să afle ce este bine pentru oricine. Autorii Mioriţei au conceput textul tuturor variantelor ca texte ezoterice, tainice, inaccesibile oricui, ci accesibile numai celor cu mintea luminată, pentru că numai aceia pricep ideile luminoase, ascunse sub aparenţa înşelătoare a unor imagini şi acţiuni concrete întunecoase. Acelaşi text se poate citi pe două niveluri: 1. Nivelul principal este ezoteric, tainic, secret rezervat pentru cei aleşi sau chemaţi, eventual puţini. 2. Nivelul secundar este exoteric, cu accesibilitate liberă tuturor celor nechemaţi, eventual mulţi. Cei luminaţi la cap pricep ideile luminoase, oricât de bine ascunse ar fi şi sunt entuziasmaţi de optimismul şi frumuseţea acestora. Pe când cei cu mintea îmbâcsită rămân la imaginile întunecate, ce sunt mai la îndemână şi devin deprimaţi de tragismul şi urâţenia acestora.
Astăzi ştim ceea ce nu s‑a ştiut în cercetarea veche: pentru a obţine o înţelegere deplină a documentelor de folclor, nu trebuie să mai excludem conţinutul lor mitologic. O interpretare pragmatică, ce exclude sensul mitologic şi ezoteric al textului, este înşelătoare şi are rezultate nimicitoare, pentru pragmaticii înşişi. Toate mitologiile arhaice validează obiceiuri, sisteme de sentimente şi aspiraţii ale grupurilor de autori care le‑au creat. La suprafaţă ele pot părea să fie compuse ca întâmplări adevărate. În profunzime, ele se dezvăluie că au fost concepute ca mituri. Miturile sunt lecturi poetice ale misterului vieţii dintr‑un anume punct de vedere. A citi un poem sau o poezie ca o cronică a unui fapt divers este a pierde înţelesul. O interpretare a Mioriţei care exclude conţinutul mitologic, aşa cum fac Fochi, Blaga, Eliade şi alţii, nu merge pe făgaşul bun, e nesatisfăcătoare şi poate da rezultate înşelătoare. De la ei ni se trag toate ponoasele cu imaginea deformată despre Mioriţa, despre cioban şi despre români, cum că noi, ca şi ciobanul, am fi resemnaţi, fatalişti, pesimişti, laşi, trădători. Cine a pus la cale acest derapaj în înţelegerea celei mai valoroase creaţii ale poporului nostru? În ce scop sunt denigraţi românii? Şi în folosul cui?
MUZICĂ PENTRU SUFLET:
1.
Bee Gees, Lobo, Everly Brothers, Elvis Presley, Paul Anka - Greatest Hits Of 70s Oldies But Goodies
2.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu