10. /1 DECEMBRIE 2022 - POEZIE

LUDMILA GHIȚESCU

GHITESCU Ludmila, se naste la 1 dec. 1918, comuna Volintiri. judetul Cetatea Alba, Basarabia - moare in 2 ian. 1991, Pitesti.

Poeta si prozatoare.

Fiica lui Ivan Podust, notar, si a Marfei (n. ?). Scoala Normala din Bucuresti; Univ. Populara „N. lorga" din Valenii de Munte. Participanta, sub numele Ludmila Florea, la Sfatul Scriitoricesc de la Putna (1943), convocat de Cercul „Bucovina literara" din Cernauti.

Studii de filologie, incomplete, la Institutul „Maxim Gorki" din Bucuresti (1954-l956). Cariera didactica la Piatra Neamt si Pitesti; inspector scolar; functii politice la nivelul judetul Arges. Fondatoarea Cenaclului literar „Liviu Rebreanu" din Pitesti (1947). Debut cu poezie in revista Cuget clar (1938); debut editorial cu volum A cazut o stea (1941), urmat de Asteptare (1945). Dupa o tacere de un sfert de veac, publica volum de poezii Fintini (1969). Stampe fragile (1970), Cimpii interioare (1975), Miez de anotimp (1977), Vifor albastru (1979), intre doua dimineti (1981), A rsita stelelor (1983).

Colaboreaza cu poezi i la Romania literara. Luceafarul, Cronica, Orizont. Arges etc. Premiul revista Arges (1984).

Poeta discreta, cu vibratie emotiva inegala, fidela lirismului de atmosfera; a aminat proza, publicind tirziu, un singur roman: Enigma unui ametist (1984).

Evoluind intre „tacere si asteptare" (A cazut o stea, 1941; Asteptare, 1945), poezia Ludmilei Ludmila Ghitescu isi afirma disponibilitatea solidarizarii „cu oamenii noi", desi predominante ramin starile nedefinite, vagi, cu o cauzalitate obscura (Fin-tini, 1969; Stampe fragile, 1970; Cimpii interioare. 1975; Miez de anotimp, 1977; Vifor albastru, 1979; intre doua dimineti, 1981).

Aspiratiile poetei - „linistea si visul", „calmul zilei", propice deopotriva „coacerii merilor" si „adunarii cuvintului peste cuvinl", nu exclud gesturile mai decise, de prospectare a inte-rioritatii, sau depistarea, printr-o sugestiva metafora, a sursei raului in privirea malefica:

„Vino! mii de ochi fac roata pe cumpana pamin-tului si iti ingroapa prietenii in fintina".

Notatia lapidara se exerseaza in pasteluri ce privilegiaza cromatica albului sau in instantanee dintr-o realitate poetica aparte - „aplec urechea / galaxiile ard de ger" - cu discret individualizat contur: „caut/ora/in clopotnita de lemn/din piata veche". Simbolurile centrale-padurea si fintina- ilustreaza semantismul purificarii si regenerarii. Sevele si miresmele, rotirea anotimpurilor si roadele intretin o conditie de proximitate sinonima cu afirmarea vietii. Considerabil imbogatit sub raportul vocabularului poetic, volumul reprezentativ al autoarei, Arsita stelelor (1983). inregistreaza semnele desfolierii si absentei, risipirii si stingerii in tentativa „impacarii cu amurgul". Tonul grav exprima stari cuprinse intre „tainice cugetari" si „singele groazei". Precipitarea tuselor, dintr-o marturisire finala, de reconsiderare a creatiei, indica factura desenului poetic de maturitate al autoarei:

„Barbar se zbate viata flaminda, speriata, nemarginita salbatica si nebuna intre zidurile corabiei naufragiate".

Romanul Enigma unui atnetist (1984) paralelizeaza destinele a doua femei. Livia Pro-dan. mama, si Raluca, fiica, reprezentantele „feminitatii deturnate", harazite „sa poarte pe umeri pasiunea unei profesii". Drama isi reveleaza dimensiunile abia prin repetarea istoriei. Surprinse in momentele „cind sufletul are nevoie sa se hraneasca din cuvinte si prin cuvinte", eroinele traiesc din destainuiri cu aer de oratorie desueta, intretinuta insa cu constiinta autoironica a „filosofarii de dupa-amiaza". A-devarul razbate din mici scene de cotidian rutinier (mutarea intr-un apartament de bloc, admiterea in facultate, stagiul medicinistilor), ca si din retrospectiva unui jurnal intermitent. in oglinda purtata de-a lungul drumului strabatui de protagoniste, autoarea urmareste, fara complicatii sau profunzime, coerenta demonstrativa a unui roman cu teza.

OPERA: A cazut o stea. Bucuresti, 1941; Astepta re. Bucuresti. 1945; Fintini, Bucuresti. 1969; Stampe fragile. Bucuresti, 1970; Cimpii interioare. Bucuresti, 1975; Miez de anotimp. Bucuresti, 1977; Vifor albastru. Bucuresti, 1979; intre doua dimineti, Bucuresti. 1981; Arsita stelelor. Bucuresti, 1983; Enigma unui ametist, roman, Bucuresti. 1984.

REFERINTE CRITICE: FI. Manolescu, in Roma nia literara, nr. 51,1969; D. Dumitriu, in Arges, nr. 11, 1969; G. Muntean, ibidem, nr. 4, 1975; M. Blaga, in Cronica, nr. 44, 1975; I. Petrache, in Orizont, nr. 38, 1976; idem, ibidem, nr. . 1978; G. Muntean, in Romania literara, nr. 19, 1978; I. Tatarii. in Contemporanul, nr. 26, 1978; Doina Uri-cariu, in Luceafarul, nr. 13,1978; idem, ibidem, nr. 29, 1980; P. M. Gorcea, in Arges, nr. 1, 1980; G. Muntean, in Romania literara, nr. 31,1980; I. Arie-sanu, in Orizont, nr. 19, 1981; B. Constantinescu, ibidem, nr. 15, 1982; G. Muntean, in Romania literara, nr. 14, 1982; St. Albota, in Arges, nr. . 1982; D. Anghel, ibidem, nr. 12, 1984. FLORENȚA ALBU Florența Albu (n. 1 decembrie 1934, Floroaica, județul Călărași - d. 3 februarie 2000, București) a fost o poetă română. Biografie[modificare | modificare sursă] 1948 - 1952 Liceul Gheorghe Șincai București 1952 - 1957 Facultatea de Filologie 1963 - 1965 angajată la ziarul Scânteia tineretului 1965 - 1995 angajată la revista Viața românească Viața artistică[modificare | modificare sursă] Între anii 1953-1955 frecventează cenaclul Theodor Neculuță; 1955 - debutează în publicistică la revista Tânărul scriitor; 1959 - nu i se permite publicarea unui volum cu versuri dedicate Bărăganului; 1961 - publică volumul Fără popas; 1962 - publică volumul de reportaje Câmpia soarelui. Alte volume:[modificare | modificare sursă] Măști de priveghi (1968), Arborele vieții (1971), Petrecere cu iarbă (1973), Elegii (1973), 65 poeme (1978), Kilometrul unu în cer (1988), Himera nisipurilor, Roata lumii, Euri posibile, Zidul martor, jurnal ținut în secret între 1970 și 1990 (1994), Aurolac[1] (1997) Prezentă în:[modificare | modificare sursă] Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119 Despre creația sa și-au spus părerea de-a lungul timpului: Iorgu Iordan, Ion Băieșu, Marin Preda, Maria Banuș, Nicolae Manolescu, Dan Cristea, Lucian Raicu, Eugen Simion, Gabriel Dimisianu, Laurențiu Ulici, etc. Este calificată de[2] „fiică a Bărăganului, înrudită spiritual cu Ștefan Bănulescu și Marin Preda”. Florența Albu a încetat din viață la 3 februarie 2000 la Spitalul Fundeni, mormântul ei aflându-se în comuna Gruiu, județul Ilfov. Caii În zori treceau caii, frații mei drepți din os de zei. Austrul le încetinea mișcările, le subția în aer mușchii, coamele și gleznele - iar când se încheia galopul tot, din coapsă la copită, în aer mai vibra flacăra trupului, lumina trapului, văzduhul zvelt. Treceau și-i mai visam, și-i mai vedeam, reluam mișcarea de unde rămăsese-n aer, încercam să-mi potrivesc coama-n lumină, glezna, arcuirea șirei spinării, vibrarea mușchilor. Și doar în mintea mea, în trapul visului prin insomnii - și numai gândul, numai cuvintele, din când în când, simțeau o clipă dobândită, desăvârșirea lor ori o aducere aminte din alt timp, când gânditorii cai, poeții cai pășeau în armonie cu aerul, cu apa și cu focul. Manuscris Paharul cu apă un măr scrumiera – cenușa cuțitul care a tăiat mărul în două – sâmburii fumul cuvintelor arse. În pata de soare ai scris ori ai șters ceva fila e goală – caligrafieri cu cerneală simpatică – privită-n lumină transpare arta poetică arderea. Dar cine știe unghiul citirii - lumina ochiului plus lumina luminii ? Las foaia în pata soarelui și mă semnez cu amprenta palmei cu linia vieții întregi. Crescendo Plajă lichefiindu-se în soare în muzică în descompunere hoitul vibrând în ritmul muzicii valului - mării - descompunerii forme umflate în nisip de foalelel solare gâfâind în ritmul mării verii - descompunerii viermi leneși - viermuieli secrete pasiuni trecând prin nervii mai tresăltând de tensiuni ritmate - muzica vara descompunerea.