8. /27 NOIEMBRIE 2022 - POEZIE
HORAȚIU
| Quintus Horatius Flaccus | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][4][5]  Venosa, Basilicata, Italia |
| Decedat | (56 de ani)[1][4] Roma, Imperiul Roman |
| Înmormântat | Roma |
| Cetățenie | Roma Antică |
| Etnie | Roman people[*] |
| Ocupație | poet scriitor filozof |
| Locul desfășurării activității | Roma[6] |
| Activitate | |
| Limbi | limba latină[2] |
| Pregătire | Cratippus of Pergamon[*][3] Aristos of Ascalon[*] |
| Opere semnificative | Ars Poetica[*] |
Modifică date / text  | |
Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul dintre cei mai importanți poeți romani din "perioada de aur" a literaturii romane ("Secolul lui Augustus") sau "epoca augustană", cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus).
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupelor republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători. Averea părintească a fost însă confiscată, Horațiu obține o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniștea și tihna (otium) necesare pentru a se dedica întru-totul creației sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este cel care primește distincția de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina.
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate fi împărțită în trei perioade:
- Satirae, satire care evoluează de la tonul violent sau sarcastic la ironia amuzantă și înțeleaptă, prin care răzbate conținutul didactic, dar și grație spirituală, umor și eleganță
- Epodon liber
- Carmina I-III, unde este prefigurată concepția epicureică echilibrată a poetului și realismul său psihologic
- Epistulae I, prin care se realizează trecerea de la satira personală la filozofia morală
Satirele[modificare | modificare sursă]
Epodele[modificare | modificare sursă]
Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: "epódos" = refren), denumită de Horațiu "Iambi", deși numai o parte din poezii sunt scrise în ritm iambic, restul în dactile, cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu referire la evenimentele și problemele politice ale epocii, după modelul poetului grec Archilochos din Paros.
Odele[modificare | modificare sursă]
Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe teme civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho. Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și nu au fost transpuse pe muzică.
Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele horațiene, încercarea de a opri trecerea timpului și apropierea sfârșitului prin rugăminți și ofrande aduse zeilor este zadarnică (Carmina, II,14: Ad Postumum). Având în vedere meditația asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă la trăirea clipei - carpe diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a viitorului:
- Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida / aetas: CARPE DIEM, quam minimum credula postero! ("Speranța după timp ți-o păsuiește / căci vremea, cât de rea, se scurge cât vorbim / CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi nu știm!” - Carmina, I,11: Ad Leuconoen)
În poemul-epilog al cărții a treia de Ode se regăsește expresia celebră a motivului autoelogiului propriei opere literare: Exegi monumentum... (Carmina, III,30). Carmen saeculare, scrisă cu ocazia sărbătorilor „seculare” (ludi saeculares) organizate de împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată închinată gloriei Romei.
Epistole[modificare | modificare sursă]
Epistulae ("Scrisori"), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în hexametru dactilic cu problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horațiu preferă principiul aristotelian al "căii de mijloc de aur" (aurea mediocritas) și învățăturile lui Epicur, conform cărora plăcerea reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere se găsește în starea de absolută liniște sufletească, în tihnă, într-un mod de viață bazat pe virtuțile majore (mores maiorum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, dreptatea și respectul. A doua carte de epistole este consacrată problemelor literaturii. Se remarcă printre ele "Epistula ad Pisones" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca "Ars poetica" ("Artă poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influență asupra posterității, până în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet și critic literar francez, sintetizează în "Art poétique" 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis) și ideile estetice ale lui Horațiu.
REPERE ALE OPEREI LUI HORAȚIU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin. Seninătății, echilibrului armonios din meditațiile horațiene îi corespunde o artă literară întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea rațională a expresiei.
TRADUCĂTORI ROMÂNI DIN OPERELE LUI HORAȚIU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Alexandru Hodoș
- Theodor Măinescu
- Petre Stati
- Dan Slușanschi
- Dumitru C. Ollănescu-Ascanio
- Ionel Marinescu
- Lozinschi Doina
CITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Quae virtus et quanta sit vivere parvo! ("A se mulțumi cu puțin este o virtute atât de mare!") - Sermones, II,2,1
- Dum licet, in rebus iucundis vive beatus! ("Fii fericit cu lucrurile plăcute, cât îți este cu putință") - Sermones, II,6,96
- Ira furor brevis est; animum rege, qui nisi paret, imperat. ("Mânia este o nebunie de scurtă durată; stăpânește-ți mânia, căci dacă nu este ținută în frâu, ea îți poruncește") - Epistulae, I,2,62-63
- Carpe diem, quam minimum credula postero! ("Trăiește-ți ziua de azi, nu te încrede în cea următoare!") - Carmina, I,11,7-8
- Dimidium facti qui coepit habet. ("Lucrul început este pe jumătate făcut.") - Sermones, I,2,14
- Beatus ille procul negotiis... ("Fericit acela departe de orice griji...") - Epodae, II,1
- Quidquid praecipies, esto brevis! ("Orice sfat vei da, să fii concis!") - Ars poetica, 335
- Scribendi recte sapere est et principium et fons. ("Bunul simț este pentru scrisul cel bun și izvor, și principiu") - Ars poetica, 309
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Și cu Adevărul nu veţi face Pace
Nu se vor întemeia sufletele voastre
Ci mereu cu ele mă voi război;
Că pe nişte cuiburi de jivini spurcate,
Până nu va veţi înfrăţi că Milă
şi cu Dragostea nu veţi face legământ
Pururea pre voi va stârpesc:
Că nu spre fără de legi Eu însumi v-am zămislit,
Nici pentru minciună v-am dat sufletul meu,
Vărsătorilor de sânge, zice Domnul
Ci că lumea s-o împărtăşesc cu Frumuseţea,
Cu Bunătatea să o mângâi
Și pre voi în lumina mea sădindu-va,
Cu Iubirea să o încununez.
Din clarul miez al vârstei râd tinereţii tale,
Trufaşa-ţi frumuseţe în faţă o privesc
Şi ochilor tăi, aştri tulburători de cale,
Opun intensu-mi geniu în care se topesc.
Mă-nfăţişez cu duhul, nu te sărut pe gură,
Plecat ca peste-o floare, te rup şi te respir...
Şi nu mai eşti de-acuma trupească o făptură,
Ci un potir de unde sug viaţa şi strâng mir.
Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingăşie:
Cu ideala forţă mi-apropii ce mi-e drag,
Înjug virtuţi şi patimi la marea poezie
În care, fără urme de pulbere târzie,
Te-amestec şi pe tine cu sila; pentru mag,
Pământul n-are margini, nici cerurile prag.
joi, 2 decembrie 1954
Stă pururi trainic muntele de stânca.
Ce-i pasă lui că-n aspra-i temelie
Șivoaie rod şi ape iuţi mănâncă!
Știţi voi ce fac în cremenea bătrână
Atâtea ploi, cu munca lor grozavă?
O spală doar de clisă şi ţărână,
Dar lasă-ntreg străvechiul cheag de lavă.
În van puhoiu; spumegă şi creşte
Scobind prăpăstii fără de hotare:
Pe cât la poale râpă s-adânceste,
Pe atât se-nalță muntele mai tare.
O, ţara mea, tu, culme-ncremenită,
De-atâta sânge roasă şi brăzdată,
Azi din adâncuri, grea şi neclintită,
Te-nalţi în slăvi mai sus ca niciodată!
| Victor Eftimiu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 24 ianuarie 1889 Boboshticë, Albania | ||
| Decedat | 27 noiembrie 1972 (83 de ani) București, Republica Socialistă România | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
| Căsătorit cu | Agepsina Macri | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | dramaturg, eseist, povestitor, scriitor, traducător | ||
| Pseudonim | Athanes[1] | ||
| Limbi | limba română[2] | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | 1905-1972 | ||
| Operă de debut | versuri (1905) Înșir'te mărgărite (1909/1910) - Teatru | ||
| |||
| Modifică date / text | |||
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Victor Eftimiu (n. 24 ianuarie 1889, Boboștița, Albania – d. 27 noiembrie 1972, București) a fost un dramaturg, eseist, povestitor, scriitor și traducător român de origine macedoromână,[3] respectiv membru al Academiei Române și francmason român din perioada interbelică.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Victor Eftimiu s-a născut în ținutul Korcei, al doilea din cei 12 copii ai negustorului macedoroman Gheorghe [Ghergo] Eftimiu (bunicul se numea Eftimie [Timco] Ceavo) și ai Mariei (născută Cociu), zisă și Economu, fiică de preot.[5] Între anii 1895-1897 urmează clasele primare în limba greacă, în comuna natală. În anul 1897 este înscris, în București, la școala primară de pe strada Silvestru, stradă, unde tatăl avea o băcănie. Se stabilește definitiv în România în 1905.
Director al teatrelor Comedia (1913) și Național (1920, 1930 și 1944-1945), director general al teatrelor (1920), al Teatrului Național și al Operei din Cluj (1 august - 31 decembrie 1927). A colaborat la ziarele și revistele vremii, între care: Luceafărul (la care a și debutat în 1904), Viața literară (1906), Țara noastră. În 1932 primește Premiul Național pentru Literatură, iar la 31 mai 1948 este ales membru titular al Academiei Române.
Începând cu anul 1912 publică povestiri, teatru, eseu, interviuri în presa franceză (cotidiene, reviste teatrale etc.). Piesele de teatru îi sunt jucate atât în România, cât și în Franța, Albania etc. „La 21 de ani (vârsta ultimă a lui Labiș), va apărea cu traduceri în Anglia și Franța, iar volumul său „Cantes roumains” s-a bucurat de aprecierea superlativă a lui Laurent Tailhade: „Victor Eftimiu este unul dintre aceia care va popula într-o zi toate memoriile. Merită să fi cucerit Franța. I-o dă dreptul poezia și talentul.”[6]
În 1935 obține în francmasonerie gradul 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și este ales Venerabil al Lojii bucureștene Meșterul Manole. În actul I din opera sa, Meșterul Manole reproduce aproape cuvânt cu cuvânt, ceremonialul de inițiere în gradul al treilea, cel de Maestru.[7]
Victor Eftimiu a fost autorul pieselor de teatru în versuri Înșir'te mărgărite, Omul care a văzut moartea, Cocoșul negru, Prometeu. A introdus teatrul poetic în România după modelul lui Federico Garcia Lorca în literatura spaniolă.
Casă monument istoric[modificare | modificare sursă]
În vara anului 2019, pentru casa în care scriitorul Cezar Ivănescu a locuit în ultima perioadă a vieții (1986-2008) a fost declanșată procedura de clasare ca monument istoric, în regim de urgență (decizie a Ministerului Culturii și Identității Naționale, solicitare înaintată în martie 2018). Clădirea, datând din anul 1894 (v. fond Eftimiu, Acad. Română), a fost casa părintească a scriitorului român de origini albaneze Victor Eftimiu (în pivinița căreia Eftimiu copil a pus în scenă primele sale piese de teatru). Având o ridicată valoare memorial-simbolică se dorește salvarea acesteia și transformarea acesteia într-un muzeu dedicat celor doi mari scriitori cu origini albaneze: Eftimiu și Ivănescu. Din păcate, în imediata sa vecinătate PMB a aprobat construirea unui bloc cu cinci niveluri, printr-o simplă consolidare a unei părți a fostei proprietăți a familiei Eftimiu, situată în București, în zonă protejată, grad maxim de protecție (an construire 1894). Conform Institutului Național al Patrimoniului, „locuința unifamilială construită la sfârșitul secolului al XIX-lea (1894) într-o manieră caracterizată de gustul specific epocii, potențialul său arhitectural și artistic este dublat de o deosebită semnificație memorial-simbolică, prin faptul că aici au locuit succesiv și au creat două personalități marcante ale culturii române, Victor Eftimiu, academician și dramaturg (1889-1972), și Cezar Ivănescu poet și traducător (1941-2008), ambii români de origine albaneză.”
Teatru[modificare | modificare sursă]
- Meșterul Manole
- Cocoșul negru
- Înșir-te mărgărite
- Omul care a văzut moartea
- Inspectorul broaștelor
- Marele duhovnic
- Haiducii
- Parada
- Pană Lesnea Rusalim
- Strămoșii
- Crinul vieții
Akim (1914)
Volume de versuri[modificare | modificare sursă]
- Poemele singurătății, 1913;
- Odă limbii române, 1958;
- Minciuni terestre, 1961;
- Poezii, 1964;
- Crizanteme.
Beletristică[modificare | modificare sursă]
Decorații[modificare | modificare sursă]
- Legiunea de onoare, Paris, 1933[10]
- titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[11]
- medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[11]
- Ordinul „Naim Frasheri” (cea mai înaltă distincție culturală albaneză), Albania, Tirana, 1972
Citate celebre[modificare | modificare sursă]
Victor Eftimiu a făcut carieră în România datorită plasticității sale și a ajuns repede în folclor, mulți folosindu-l adesea, dar fără a ști adevăratul autor:
- „M-am săturat de lichele, dați-mi o canalie!”[12]
- „Arunci un pumn de aur și vezi crescând palate!” (din piesa „Cocoșul negru”)[12]
Nina Cassian (nume la naștere Renée Annie Cassian, n. ,[1][2][5][6] Galați, România[4] – d. ,[1][7] New York City, New York, SUA) a fost o poetă, eseistă și traducătoare și compozitoare română, de origine evreiască.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut într-o familie de origine evreiască (tatăl, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Ileana, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian. Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.”[8] În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânăra poetă.
În perioada 1947-1948 a fost redactor la revista Rampa. Din 1949 a fost redactor la revista Urzica și profesoară la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.[9]
Opera[modificare | modificare sursă]
În februarie 1944, Renée Annie a debutat, în ziarul „Ecoul”, sub pseudonimul Maria Veniamin, cu traduceri din Georges Rodenbach și din Christian Morgenstern.[10]
Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste "La scara 1/1" În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. "După un ocol de aproximativ opt ani", cum singură avea să mărturisească,[necesită citare] plin de avânturi naive și compromisuri, începând din 1956 se întoarce la poezia autentică. Începe să scrie în paralel și literatură pentru copii, atrasă de posibilitățile estetice ale evadării în fantezie și candoare, precum și două volume de "proză subiectivă", la persoana întâi. Realizează traduceri[11] din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. Publică peste 50 de cărți de poezie, eseuri și proză, și inventează o nouă limbă poetică, limba spargă. I se decernează în 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
Exilul[modificare | modificare sursă]
În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York University. După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată "cu părerile mele politice, evident anticeaușiste".[necesită citare] Ia hotărârea de a nu reveni în țară. Imediat, apartamentul său din România este confiscat, iar cărțile îi sunt interzise și retrase din biblioteci, până la căderea regimului Ceaușescu.
În Anglia îi apare volumul de versuri Call Yourself Alive și, în Statele Unite, Life Sentence, traduceri ale volumelor din țară, precum și volumele inedite Take My Word for It!, Blue Apple și Lady of Miracles, care se bucură de succes.[necesită citare] Susține recitaluri de poezie și publică în reviste americane.
În ultimii 30 de ani ai vieții, poeta Nina Cassian a trăit la New York, iar "proiectul major al vârstei și vieții" sale a fost scrierea memoriilor, oglindă a "anilor furați și dăruiți", proiect ale cărui prime două volume, Memoria ca zestre, s-au bucurat de un ecou important în țară și de numeroase cronici. [necesită citare] În anul 1994 i se decernează "Leul literar" de către New York Library[12]. În 2005 lansează la Institutul Cultural Român din New York al treilea volum memorialistic, Memoria ca zestre. Cartea a III-a. Editura americană Norton îi propune editarea poemelor sale scrise în limba engleză în cadrul seriei Selected Works, o performanță pentru o poetă sosită din Estul Europei.
Poemele sale au apărut în revistele americane The New Yorker, Atlantic Monthly, New England Review și American Poetry Review.
La dorința Ninei Cassian, urna cu cenușa sa a fost depusă la crematoriul Cenușa din București, unde se află și rămășițele părinților săi și ale fostul său soț Al. I. Ștefănescu.[13]
Opere[modificare | modificare sursă]
- La scara 1/1, versuri, București, 1947;
- Sufletul nostru, versuri, București, 1949;
- An viu - nouă sute și șaptesprezece, versuri, București, 1949;
- Nică fără frică, basm în versuri, București, 1950;
- Ce-a văzut Oana, versuri pentru copii. București, 1952;
- Horea nu mai este singur, versuri, București, 1952;
- Tinerețe, versuri, București, 1953;
- Florile patriei, versuri pentru copii, București. 1954;
- Versuri alese, București, 1955;
- Vârstele anului, versuri, București, 1957;
- Dialogul vântului cu marea: motive bulgare, versuri, București, 1957;
- Prințul Miorlau, versuri pentru copii, București, 1957:
- Botgros, cățel fricos, versuri pentru copii. București, 1957;
- Chipuri hazlii pentru copii. versuri, București, 1958;
- Aventurile lui Trompișor, versuri pentru copii, București, 1959;
- Inverno (Iarna), versuri, traducere în italiană de Antonio Uccello, Roma, 1960;
- Spectacol în aer liber. O monografie a dragostei, versuri, București, 1961;
- Sărbătorile zilnice, versuri, București, 1961;
- Încurcă-lume, versuri pentru copii, București. 1961;
- Poezii, pref. de Ov. S. Crohmălniceanu. București, 1962;
- Curcubeu, versuri pentru copii. București, 1962;
- Să ne facem daruri, versuri. București, 1963;
- Îl cunoașteți pe Tică?, versuri pentru copii, București, 1964;
- Disciplina harfei. versuri, București, 1965;
- Sângele, versuri. București, 1966;
- Destinele paralele, versuri. București, 1967;
- Uită-l este... uită-l nu e, piesă pentru copii, București, 1967;
- Ambitus, versuri. București, 1969;
- Povestea a doi pui de tigru numiți Ninigra și Aligru, poveste în versuri, București. 1969 (ed. II,* Povestea a doi pui de tigru numiti Ninigra si Aligru – si alte poezii Arhivat în , la Wayback Machine. , București, Ed. Cartile Tango, 2010);
- Întâmplări cu haz, versuri pentru copii. București, 1969;
- Cronofagie. 1944-1969, versuri, București, 1970;
- Recviem, versuri, București, 1971
- Marea conjugare, versuri, Cluj, 1971;
- Atât de grozavă și adio. Confidențe fictive, București, 1971 I (ed. II, Confidențe fictive. Atât de grozavă și adio alte proze, București, 1976),(ed. III,* Confidente fictive. Atat de grozava si adio si alte proze Arhivat în , la Wayback Machine. , București, Ed. Cartile Tango, 2008);
- Loto-Poeme. București, 1972;
- Spectacol în aer liber. O altă monografie a dragostei, versuri, București, 1974, (ed. II,* Spectacol in aer liber. O alta monografie a dragostei Arhivat în , la Wayback Machine. , București, Ed. Cartile Tango, 2008) ;
- Între noi copiii, București, 1974;
- O sută de poeme, selecția autoarei, în colab. cu Șerban Foarță, București, 1974;
- Suave, versuri, București, 1977;
- Virages/Viraje, versuri, trad. în lb. franceză de autoare, în colab. cu E. Guillevie și Lily Denis, București, 1978;
- De îndurare, versuri, București, 1981;
- Blue Apple (Mărul albastru), trad. în lb. engleză de Eva Feiler, New York, 1981;
- Lady of Miracles, versuri, trad. de Laura Schiff, București, 1982;
- Numărătoarea inversă, versuri, București, 1983;
- Jocuri de vacanță, versuri și proză, București, 1983;
- El sangre (Sângele), trad. în lb. spaniolă de Micaela Rădulescu, București, 1983;
- Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari, versuri pentru copii, București, 1985;
- Lady of Miracles, trad. de Laura Schiff, Berkley, 1988;
- Call Yourself Alive?, versuri, trad. în lb. engleză de Brenda Walker și Andreea Deletant, Londra, 1988 (ed. II, 1989);
- Life Sentence. Selected Poems, Edited and with an Introduction by William Jay Smifh, New York and London, 1990 (Translators: Richard Wilbur, Stanley Kunitz, Carolyn Kiser, Nina Cassian, Andreea Deletant, Petre Solomon, Cristian Andrei etc);
- Cheerleader for a Funeral. Translated by Brenda Walker with the author, London & Boston, 1992;
- Cearta cu haosul, versuri și proză (1945-1991), București, 1993;
- Metamorphoses: The journal of the five college seminar on literary translation - December 1995; Contributors: E.M. Beekman, Ilan Stavans, Veverly Matherne, Georges Braque, Boris Serebrenikov, Paul Celan, Nelli Sachs, Paul Eluard, Nina Cassian, Richard Wilbur, et al.; Amherst College, 1995;
- Desfacerea lumii: 1984-1996, versuri, București, 1997;
- Take My Word for It, versuri, New York, 1998;
- Something Old, Something New, poeme, cu desene ale autoarei, Tuscaloosa, Alabama, 2002;
- INTOLERANT LANDSCAPE; Printed on the occasion of "Exploring Form and Narrative," June 5-8, 2002. A poetic work; Aralia Press, West Chester, PA, 2002;
- Memoria ca zestre. Cartea I: 1948-1953, 1975-1979, 1987-2003; Cartea II: 1954-1985, 2003-2004, București, 2003-2004 (ed. II,* NINA CASSIAN - MEMORIA CA ZESTRE (3 vol.)[nefuncțională], București, Ed. Cartile Tango, 2010);.[14]
- Avangarda nu moare și nu se predă: poeme si desene (1947-2007); postfață de Șerban Foarță (sub formă de dactilogramă adnotată manual); Editura Vinea, București, 2007; versiunea in limba engleza: 'The Avant Garde Doesn't Die and Never Surrenders'; New Meridian Arts. 2016;
- Continuum, Norton, New York, 2009;
- Sunt multe feluri de a dispărea = C'è modo e modo di sparire. Poesie 1945-2007, în limba italiană, Milano, Adelphi, 2013. Antologie îngrijită de Ottavio Fatica. Traduceri din română de Anita Natascia Bernacchia; traduceri din engleză de Ottavio Fatica.
- Dialogul vantului cu marea - Nina Cassian in conversatie cu Carmen Firan; Cartile Tango, 2014; versiunea in limba engleza: 'Interviews and Encounters: Nina Cassian, Carmen Firan'; Sheep Meadow Press,U.S., United States, 2015.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Din poezia coreeană - [Te Ghi Cen, Lim Hva, Li Den Gu...] ; [în românește de Andrei Tudor, Nina Cassian, Petre Solomon...], București, 1951;
- Serghei Mihalcov, La muzeul V.I.Lenin, București, 1951;
- Vl. Maiakovski, Ce să fiu, București, 1951;
- M. Isakovski, Poezii alese, București, 1951;
- Vl. Maiakovski, Calul năzdrăvan, București, 1952;
- idem, Iată o cărticică în dar, despre moarte, despre far, București, 1953;
- idem, Pe fiecare filă, un elefant, o cămilă, București, 1953;
- A. Barto, Sărbătoarea ta, București, 1953;
- Vl. Maiakovski, Copiilor, București, 1953;
- K. Ciukovski, Povești, București, 1956 (ed. II, 1959; ed. III, 1963);
- Moliere, Mizantropul, București, 1956 (ed. II, 1966);
- idem, Femeile savante, București, 1958 (ed. II, 1974);
- Mărgarita Aligher, Zoia, București, 1958;
- Iannis Ritsos, Arhitectura copacilor, București, 1959;
- K. Ciukovski, Puișorul, București, 1959;
- D. Rendis, Legenda lacului, București, 1963;
- Iannis Ritsos, A patra dimensiune, București, 1964;
- D. Rendis, Poezii, București, 1966;
- B. Brecht, Versuri, București, 1966;
- Lirice, Grigol Abaside, Bella Ahmadulina, Anna Ahmatova . . . ; trad. de Maria Banus, Nina Cassian, Mihai Beniuc, 1967
- Christian Morgenstern, Cântece de spânzurătoare, București, 1970;
- Paul Celan, Versuri, în colab. cu Petre Solomon, București, 1973;
- H. Kahlau, Fluxul lucrurilor, București, 1974;
- Moliere, Femeile savante, București, 1974;
- E. Guillevie, Poeme, București, 1977;
- Hans Peter Türk, Siebenbürgisch-sächsische Volkslieder: aus dem Sammlung von Gottlieb Brandsch - Cîntece populare sasesti din culegerea lui Gottlieb Brandsch, 1980;
- I. Manger, Balada evreului care a ajuns de la cenușiu la albastru, trad. în colab. cu I. Bercovici, București, 1983.
- Romanian Poems by Paul Celan and Essays: Celan, Paul; Sheep Meadow Pr, 2015.
Compoziții muzicale[modificare | modificare sursă]
- Patru cântece, de Mansi Barberis, Diamandi Gheciu, Radu Dragan si Nina Cassian, 1952
- Grivița roșie, 1952, poem simfonic;
- Toccata: piano solo, 1955;
- Cîntece pentru republica: suita pentru soprana solo, cor mixt si orchestra simfonica, Bucuresti,Editura de Stat pentru Literatura si Arta, 1956;
- Musica nuova, variațiuni pentru cvintet instrumental
- Două cântece pentru poemele lui Eminescu, 1957;
- Lenin e cu noi, muzica de Leon Klepper ; versuri de Nina Cassian, 1963;
- Pe o plaja japoneza: secvente pentru orchestra, cor de femei si banda magnetica : partitura, de Mircea Istrate ; versurile de Nina Cassian, 1969;
- Fünf Lieder für eine Mittelstimme Op. 1, de Mihail Jora ; versiunea româneasca: Nina Cassian, Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor, 1973;
- Povestea unui ciobanas: cîntece si coruri pentru copiil versurile si muzica: D. D. Stancu; textier: Nina Cassian, 1973;
- Oda orasului meu: cantata pentru cor si orchestra : partitura, de Theodor Grigoriu ; versurile de Nina Cassian, 1975;
- Suita simfonică:Pisica de una singură (Orchestra de cameră), 1975;
- Lieduri pentru voce si pian, de Paul Richter ; versiunea româneasca: Nina Cassian, 1977
- Muzica întâmplătoare pentru Călătoriile lui Gulliver (Orchestra de cameră), 1978;
- Șapte Capricii, 1978;
- Muzica pentru o piesă originală de teatru pentru copii: Nică fără frică (Orchestra de cameră), 1979
- Fascinatii tonale (Orchestra de coarde), 1980;
- Vivarium: Dixtuor, 1981
- Peisaj coral românesc, piesă corală pe versuri de Nina Cassian, 1981;
- Două cântece de dragoste (A capella), 1983;
- Variații Perpetue (Quinet - VI, Via, Victor, Clar, Pn), 1984;
- Clarinetul magic (clarinet și pian), 1985;
- 2×5 Degete (pian), 1986;
- Muzică corală și vocală, pe versuri proprii [15]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu