1. /28 DECEMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri

Evenimente

·    418 - Bonifaciu I a devenit papă. A condus Biserica Romei pana la 4 septembrie 422.

Papa Bonifaciu I - foto: ro.wikipedia.org

Papa Bonifaciu I a fost papă al Romei în perioada 28 decembrie 418–4 septembrie 422 . L-a susținut pe Sfântul Augustin în lupta cu pelagianismul, iar acesta din urmă i-a dedicat o parte din lucrările sale. Erezia pelagianista a fost promovata de teologul Pelagius (354 – c.420) si nega păcatul originar, doctrina conform căreia oamenii au moștenit o fire păcătoasă de la Adam.

El spunea că Adam și-a făcut rău doar sieși, când a decăzut, iar toți descendenții săi nu au fost afectați de păcatul lui Adam. Pelagius susținea că o persoană este născută cu aceeași puritate și virtuți morale ca cele ale lui Adam, atunci când a fost făcut de Dumnezeu si afirma de asemenea că oamenii îl pot alege pe Dumnezeu prin exercitarea liberului arbitru și a gândirii raționale.

Papa Bonifaciu I l-a convins pe impăratul bizantin Teodosiu al II-lea să returneze provincia Illyricum, apărându-și astfel drepturile asupra acestei provincii, pe care impăratul Teodosiu al II-lea o atașase în anul 421 Constantinopolului — „Noua Romă”.

·     457 - Majorian (Iulius Valerius Maiorianus), este incoronat imparat al Imperiului Roman de Apus si este recunoscut de Papa Leon I.

Coin of Emperor Majorian – foto: ro.wikipedia.org

Iulius Valerius Maiorianus (n. 420 ca. – d. 7 august 461, Tortona), cel mai cunoscut ca Majorian, a fost un împărat roman din 457 până la moartea sa. Majorian a fost detronat și asasinat de generalul roman Ricimer

·       484: Alaric al II-lea ii succede tatalui sau Euric, devenind rege al vizigotilor . Isi stabileste capitale la Aire sur l’Adour, in sudul Galiei.

Alaric II (c. 458/466 – August 507) – Reverse of a coin issued by Alaric II, gold 1.47 g. Note that the coin-portrait is actually of the Eastern Roman Emperor Anastasius I – foto preluat de pe en.wikipedia.org

·  893 - Un puternic cutremur distruge orasul Dvin vechea capitala a Armeniei, fondata in sec. IV de regele Khosrov III Kotayk (care a domnit din 330 pana in 338). A fost reconstruit in Evul Mediu devenind un centru comercial infloritor cu 100000 de locuitori.Orasul a fost abandonat in timpul invaziei mongole in secolul al XIII-lea si a cazut in ruina.

·       1065 - In Anglia este inaugurata catedrala Westminster Abbey.

Abația Westminster – foto: ro.wikipedia.org

Westminster Abbey este cea mai veche și mai faimoasă dintre catedralele din Londra. Acolo a fost un locaș de cult încă din secolul al VII-lea, când conform legendei, Sf Petru a fondat o biserică care purta numele lui. Clădirea actuală este rezultatul reconstrucției care a fost începută de Henry III în 1245, apoi continuată în 1745.

Aproape toate încoronările monarhilor englezi au avut loc în această biserica, de la încoronarea lui Harold al II-lea în 1066, iar biserica adăpostește mormintele multor regi și regine, incluzându-i pe Elizabeth I, Mary, Regina Scoției și Henry VII. De asemenea aici se afla și morminte de poeți, polticieni și eroi de război, printre care “Soldatul Necunoscut”, care a luptat în primul Război Mondial.

·       1308: Incepe  domnia împăratului Hanazono (Tomihito) ,al 95 – lea imparat al Japoniei, potrivit succesiunii traditionale. A domnit pana in anul 1318, cand a abdicat fiind inlocuit de varul sau Go-Daigo.In 1335  devine calugar budist in secta Zen.

·    1612 - Galileo Galilei a fost primul astronom care a observat planeta Neptun in timp ce aceasta se afla in conjunctie cu Jupiter, ceea ce l-a determinat pe savant sa o catalogheze ca o stea fixa. Abia peste 234 de ani, această planetă va fi recunoscută ca atare.

Imaginea lui Neptun făcută de Voyager 2 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Neptun este a opta planeta de la Soare din sistemul solar. Numită după zeul roman al mării, este a patra planetă după diametru și a treia după masă. Neptun are o masă de 17 ori mai mare decât cea a Pământului și puțin mai mare decât masa lui Uranus, care este de 15 ori mai greu decât Pământul, dar nu la fel de dens.

Neptun orbitează în jurul Soarelui la o distanță de 30,1 unități astronomice, ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 de ori mai mare decât orbita Pământului. Simbolul astronomic al lui Neptun este ♆, o variantă modificată a tridentului zeului Neptun.

Pictură din secolul al XIX-lea reprezentând pe Galileo Galilei prezentând telescopul său lui Leonardo Donato în 1609 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Desenele lui Galileo Galilei dovedesc că el este primul care a observat planeta la 28 decembrie 1612 și mai apoi la 27 ianuarie 1613. De fiecare dată, Galileo a confundat planeta cu o stea fixă, aceasta apărând foarte aproape de Jupiter (în conjuncție), pe cerul înstelat; motiv pentru care descoperirea nu i se atribuie lui.

Întâmplarea face că la prima observare, cea din decembrie 1612, Neptun intrase tocmai în ziua aceea în mișcarea retrogradă (întoarcere aparentă a mersului planetei în raport cu stelele fixe, ce rezultă din combinarea mișcării planetei observate cu cea a Pământului).

Din acest motiv, Neptun părea că nu se mișcă față de stele. Oricum, mișcarea planetei era prea mică pentru a fi observată cu telescopul lui Galileo. Cu toate acestea, în iulie 2009, fizicianul David Jamieson de la Universitatea din Melbourne a anunțat noi dovezi ce sugerează că Galileo își dăduse seama de faptul că „steaua” pe care o observase se mișca în raport cu stelele fixe.

·         1836: Spania recunoaște independența Mexicului.

·       1836 - La Adelaide, contraamiralul britanic John Hindmarsh a proclamat provincia Australia de Sud.

Contraamiralul Sir John Hindmarsh (n. 1785 – d. 29 iulie 1860) a fost un ofițer maritim și primul guvernator al Australiei de Sud din 28 decembrie 1836 până pe 16 iulie 1838, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Australia de Sud este unul din statele Australiei, fiind situat în sudul continentului. Capitala statului este Adelaide. Statul se învecinează cu Australia de Vest la vest, cu Teritoriul de Nord la nord și Victoria la est. Primii europeni ce au cercetat coasta de sud a regiunii au fost olandezii, în 1627, conduși de Francois Thijssen.

În 1834, pe acest teritoriu, au fost înființate primele colonii, ce urmau să pună bazele viitoarei provincii Australia de Sud. Australia de Sud a fost unica provincie britanică din Australia în care nu fuseseră înființate colonii de deținuți. În 1836 este proclamată provincia Australia de Sud, fiind unicul stat australian care a avut statutul de provincie încă de la înființarea sa.

·         1846: Iowa devine al 29- lea  stat al SUA.

·         1872:  Intră în exploatare la Bucureşti, România, prima linie de tramvai cu cai pe traseul Calea Tîrgoviştei, Podul Mogoşoaiei, Teatrul Naţional, străzile Biserica Enei, Colţei, Academiei, Piaţa Sfîntul Gheorghe, Moşi. Un calator francez, Ulysse de Marsilac, trecand prin tara noastra descrie astfel acest mijloc de transport: “Aceste omnibuzuri americane, cum le zice, sunt intr-adevar- cu bancile lor din catifea rosie- de o rara elegant si foarte confortabile. Fara zguduituri, aluneci pe sinele de tren, ceea ce este un fel de voluptate cand esti obisnuit cu scuturaturile birjei pe caldaram. Cu cinzeci de bani poti face o plimbare incantatoare pana la capul  Podului (Calea Victoriei, n.a.), trecand pe la Sfantul Gheorge, Biserica Enei, strada Academiei, Teatrul National, strazile Stirbei Voda, Luterana, Fantana Rosie si Targusor, pana la bariera Mogosoaiei, si ce de felurime de pasageri! Oboreni, pana la Sfantul Gheorge, bancheri si samsari!, pana la piata Teatrului si apoi plimbareti care se duc pe sosea.”

Tramvai cu cai în 1871 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

·      1879 - Podul Tay din Dundee, Scoția, de aproape 2 mile lungime, la acea vreme cel mai lung pod din lume, s-a prăbușit în timp ce un tren îl traversa, ucigând 75 de oameni. Prăbușirea podului, deschis timp de doar 19 luni, a produs unde de șoc în profesia victoriană a ingineriei și în rândul publicului.

Podul Tay din Dundee, Scoția, ininte de prabusirea din 1879 – foto: ro.wikipedia.org

·     1895 - În cafeneaua “Grand Café” din Paris are loc prima proiecţie de film, realizată de fraţii Lumière.

Afișul primelor spectacole de cinematograf Lumiére – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prima proiecție cinematografică publică a unui film, cu aparatul Fraților Lumière, are loc la 28 decembrie 1895, la Paris, în salonul Indian al restaurantului „Grand Cafe„, Boulevard des Capucines. Filmul proiectat e intitulat „La Sortie de l’Usine Lumière à Lyon” („Ieșirea din Uzinele Lumière din Lyon”). Un alt film foarte important a fost „L’Arrivée d’un Train en Gare de La Ciotat” („Sosirea unui Tren în Gara La Ciotat”), care a rulat, imediat după premiera franceză, și la București.

·   1897 - Piesa “Cyrano de Bergerac“, de Edmond Rostand, are premiera la Paris.

Cyrano de Bergerac – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Hector Savinien de Cyrano de Bergerac (n. 6 martie 1619, Paris, Regatul Franței – d. 28 iulie 1655, Sannois, Franța) a fost un dramaturg și eseist francez. Prin utopiile sale filozofice, a fost un precursor al iluminismului. În domeniul literar, ca influențe, a împrumutat ironia lui Molière și conceptele utopice ale unor filozofi ca Thomas Morus și Tommaso Campanella. Viața sa aventuroasă, precum și figura originală l-au inspirat pe Edmond Rostand în scrierea comediei eroice Cyrano de Bergerac (1897).

·         1903: S–a înființat „Societatea numismatică română”. Societatea a luat naştere  la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline. Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare, M.C. Sutzu, preşedinte activ, Gr. Tocilescu, vicepreşedinte, Al. Cantacuzino, secretar, lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil, dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. Odată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România

·         1908: Un violent cutremur de a provocat în orașul italian Messina, Sicilia peste 75.000 de victime.

·         1937: în România, are loc demisia guvernului liberal prezidat de Gheorghe Tătărăscu. Se formează un guvern naţional-creştin, în frunte cu Octavian Goga, secondat de A.C.Cuza. Gheorghe Tătărescu (n.21 decembrie 1886, Craiova - d.28 martie 1957, Bucureşti) a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 şi în perioada 1939-1940. Gheorghe Tătărescu a deţinut şi alte portofolii ministeriale.Gheorghe Tătărescu a fost ambasador la Paris din 1938 şi pînă la 1 septembrie 1939, cînd a fost chemat în ţară (şi în locul lui a fost trimis de la Varşovia Richard Franasovici). A fost căsătorit cu Aretia Tătărăscu, preşedinta Asociaţiei Femeilor din Gorj, şi implicată în ridicarea monumentelor lui Constantin Brîncuşi la Tîrgu-Jiu. La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărescu a semnat tratatul de asistenţă mutuală româno-francez ce garanta siguranţa unităţii naţionale române după Primul Război Mondial.

·         1954: La aproape 10 ani de la terminarea războiului, se desfiinţa sistemul de aprovizionare a populaţiei României pe bază de cartele şi raţii.

* 1972 - În România, este adoptată Legea nr.14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România.

·         1972: Kim Ir-sen, deja prim-ministru al Coreei de Nord și Secretar General al Partidului Muncitorilor din Coreea, a devenit primul președinte al Coreei de Nord.

·         1973 - Scriitorul dizident rus Aleksandr Soljeniţîn publică celebra sa carte “Arhipelagul Gulag”.

“Arhipelagul Gulag” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Arhipelagul Gulag” este o carte scrisă de Aleksandr Soljenițîn, care tratează subiectul sistemului de lagăre de concentrare și muncă silnică sovietic. Este o narațiune complexă bazată pe mărturiile martorilor oculari și pe surse primare de documentare, precum și pe propriile experiențe ale autorului ca prizonier într-un lagăr de muncă din Gulag. Cartea a fost scrisă între 1958 și 1968, după cum se indică la sfârșitul ei, și publicată în 1973 în Occident. În URSS, a fost publicată în 1990, când politica glasnost al lui Mihail Gorbaciov a permis acest lucru.

·         1989: Pentru prima dată, după o lungă pauză, se întrunește Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor. Este ales un comitet provizoriu de conducere a Uniunii Scriitorilor, președinte fiind Mircea Dinescu.

·         1989: Se constituia la Sibiu, Forumul Democrat al Germanilor din România; în prezent preşedintele FDGR este Paul-Jürgen Porr.

·         1989: S-au constituit primele sindicate libere din România postcomunistă.

·         2000: Social – democratul Adrian Năstase îşi începe mandatul de prim – ministru al României. Adrian Năstase, (n. 22 iunie 1950, București), politician social-democrat român, fost profesor de drept public internațional. Între 1990-1992 a fost ministru de externe al României din partea FSN, apoi președinte al Camerei Deputaților între 1992-1996 respectiv 2004-2006, din partea PDSR respectiv PSD. Între decembrie 2000 și decembrie 2004 a fost prim-ministru al României

·         2004: Liberalul Călin Popescu-Tăriceanu își începe mandatul de prim-ministru al României. Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, (n. 14 ianuarie 1952, București), om politic român, prim-ministru al României între 28 decembrie 2004 și 22 decembrie 2008, președinte al Partidului Național Liberal din 2005 până în 2009

·         2005 - A fost lansat satelitul Giove A, destinat testării condiţiilor reale ale tehnologiilor sistemului european de localizare Galileo. Sistemul Galileo, ce va permite Europei să-şi câştige independenţa faţă de celebrul sistem de poziţionare globală (GPS), controlat de americani, riscă, în opinia observatorilor, să ducă, în scurtă vreme, la o noua tensionare a relaţiilor dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană. In timp ce ţările europene susţin că au nevoie de un sistem care să le asigure independenţa fata de GPS, Washingtonul consideră că un asemenea sistem ar pune în pericol securitatea naţională a SUA, oferind potenţialilor terorişti un mijloc eficient de a ataca obiective americane.

GIOVE-A launch – foto: starsem.com

·         2010 - Primăvara arabă: În Algeria încep protestele populare împotriva guvernului. (28 decembrie 2010 – 28 ianuarie 2012)

Demonstration organised by RCD in Algiers – foto: en.wikipedia.org

Protestele algeriene din 2010–2012 sunt o serie de proteste, care au loc în Algeria din ianuarie 2011 în continuare, parte a unor proteste similare care au loc în întreaga lume arabă. Printre cauzele enumerate de protestatari se numără şomajul, lipsa de locuinţe, inflaţia preţurilor alimentelor, corupţia, restricţiile privind libertatea de exprimare şi condiţiile precare de viaţă.

Deşi protestele erau un lucru normal în anii precedenţi, ele au continuat şi în decembrie 2010, iar în ianuarie 2011 creşterea bruscă a preţurilor alimentelor de bază a stârnit o serie de proteste şi revolte de mare amploare de-a lungul ţării. Acestea au fost înăbuşite de măsuri guvernamentale pentru scăderea preţurilor produselor alimentare, dar au fost urmate de un val de autoincendieri, cele mai multe dintre ele în faţa clădirilor guvernamentale.

Partidele de opoziţie, sindicatele şi organizaţiile pentru drepturile omului au început apoi să organizeze demonstraţii săptămânale, în ciuda faptului că acestea erau ilegale fără permisiunea guvernului deoarece era stare de urgenţă. Guvernul a suprimat aceste demonstraţii pe cât posibil, promiţând că va pune capăt stării de urgenţă. Starea de urgenţă a fost ridicată pe 24 februarie 2011.

·         2015: În data de 28 decembrie începând cu ora 10.00, pensionarii militari în stradă! Manifestatie de protest in fata Guvernului, organizata de SCMD.

*  2019 - Atac terorist în Somalia. Peste 100 de morţi şi zeci de răniţi. Carnagiu în Somalia. Cel puțin 76 de oameni au murit în urma unui atac terorist comis în centrul capitalei. Zeci de persoane au fost rănite, iar autoritățile se tem că bilanțul morților va crește.

Atentat în Somalia

Nașteri

·         1522: Margareta de Parma (d. 1583)
* 1619: Antoine Furetière (n. 28 decembrie 1619 - d. 14 mai 1688) a fost un savant și scriitor francez. Adversar al prețiozității și artificialității, este considerat precursor al prozei realiste. A scris: 

• 1659: Călătoria lui Mercur ("Le voyage de Mercure"), rechizitoriu în versuri la adresa pedantismului
• 1666: Romanul burghez ("Le roman bourgeois"), satiră a moravurilor pariziene ale timpului, dar și parodie a romanelor artificiale la modă în acea vreme
• 1690: Dicționar universal cuprinzând în genere toate cuvintele franceze, atât vechi cât și moderne și termenii științelor și artelor("Dictionnaire universel contenant généralement tous les mots français tant vieux que modernes des sciences et des arts").

Furetière a mai scris fabule, pamflete, satire.

·         1805 - S-a născut Eftimie Murgu, filolog, filosof, lingvist, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească; (m. 12 mai 1870).

Eftimie Murgu - foto: ro.wikipedia.org

Eftimie Murgu (n. 28 decembrie 1805, Rudăria, comitatul Caraș-Severin – d. 30 aprilie 1870, Budapesta), a fost un jurist și profesor de filosofie român, om politic, deputat în parlamentul revoluționar maghiar din timpul Revoluției de la 1848 (Dieta de la Debrețin), apoi avocat în Budapesta.

(…) La 24 iunie este ales deputat simultan în circumscripțiile electorale Lugoj, Oravița și Făget. Cu ocazia validărilor la ședința Adunării Naționale din 6 iulie 1948 va opta pentru mandatul Lugojului. Obține dreptul de a convoca o adunare populară la Lugoj și la 27 iunie în deschiderea adunării este proclamat președinte al acesteia.

Marea Adunare Națională de la Lugoj din 15 iunie 1848, al cărei președinte a fost propus, a cerut, printre altele, următoarele:

- înființarea unei armate populare române prin înarmarea poporului,

- organizarea Banatului ca un căpitanat general al Banatului,

- numirea lui Eftimie Murgu căpitan general al Banatului,

- recunoașterea limbii române ca limbă oficială în tot Banatul,

- independența Bisericii Române din Banat.

Sari la navigareSari la căutare

Ioan Kalinderu
Publicistul Ioan Kalinderu
Date personale
Născut	28 decembrie 1840 București, Țara Românească
Decedat	11 decembrie 1913 (72 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Părinți	Kalinderoglu
Naționalitate	România
Ocupație	jurist, silvicultor, publicist
Activitate
Alte nume	Ioan Calenderoglu, Iancu Kalinderu, Ioan Kelenderu, Ioanŭ Calenderu, Jean Kalindéro
Educație	Facultatea de Drept din Paris
Alma mater	Universitatea din Paris
Reprezentant	membru al Curții de Casație de la Haga
Președinte al Academiei Române
Membru titular al Academiei Române
Semnătură
Modifică date / text

* 1840: Ioan Lazăr Kalinderu (născut Calenderoglu,^[1] cunoscut ca Iancu Kalinderu, Ioan Kelenderu, Ioanŭ Calenderu sau Jean Kalindéro;^[2] n. 28 sau 29 decembrie 1840, București – d. 11 decembrie 1913) a fost un jurist, silvicultor și publicist român, confident al regelui Carol I, care a slujit timp de treizeci de ani ca administrator al domeniilor coroanei și timp de trei ani ca președinte al Academiei Române.^[3] Educat în Franța, el a fost fiul unui bancher bogat și influent, Lazăr Kalenderoglu, și fratele medicului Nicolae Kalinderu. Ca și ei, a fost simpatizant al Partidului Național Liberal, cu care a debutat în politică în anii 1880.

Kalinderu a fost expert în Drept Roman, dar încercările sale în domeniu, precum și studiile sale ulterioare de istoria Romei antice, sunt în general văzute ca niște contribuții minore. Competența sa generală în calitate de interpret de lege a fost pusă la îndoială după ce s-a ocupat de Afacerea Strousberg, deși a lucrat la Curtea de Casație și la organisme internaționale de experți. Kalinderu a rămas în calitate de consilier juridic al lui Carol, ajutându-l și în negocieri directe cu naționali liberali și conservatori și a fost luat în considerare de mai multe ori pentru funcția de prim-ministru.

În calitate de administrator al domeniilor coroanei, Kalinderu și-a impus viziunea de îmbunătățire a spațiului rural, a înființat ferme model și industria căminelor, promovând alfabetizarea și artele și încurajând antreprenoriatul. El a privit aceste metode ca o alternativă de lucru la reforma agrară, apărarea drepturilor de proprietate în timpul și după răscoala țărănească din 1907. A fost lăudat pentru pasiunea și dedicarea sa, dar și criticat pentru incertitudinea rezultatului lor. Pe lângă proiectul său agrar și munca sa socială, Kalinderu a jucat un rol semnificativ în promovarea alpinismului și o silvicultură modernă, a înființat stațiunea Bușteni și a creat propriul său muzeu de artă. O figură pitorească cu obiceiuri excentrice, adesea considerată ca fiind snoabă și servilă, a devenit un caracter stereotip pentru scriitori și pentru caricaturiștii de la revista Furnica. Promisiunea lui neîmplinită de a-și dona averea publicului a sfârșit într-un scandal postum care a durat în anii interbelici.

Ioan Kalinderu a fost președinte al Academiei Române în perioada 1904-1907.

BIOGRAFIE

Origini și viața timpurie

Ioan Kalinderu s-a născut la București la 28 sau 29 decembrie 1840.^[4][5][6] Tatăl lui a fost Lazăr (Lazaros) Kalenderoglu (sau Calenderoglu). De origine posibil turcă,^[7] familia a funcționat ca una dintre cele mai mari instituții bancare și exportatoare din Țara Românească și apoi în Principatele Unite.^[8] Lazăr a intrat în rândurile nobilimii boierești a Țării Românești: în 1838, 1844 și 1847 a intrat în administrația locală a Bucureștiului și a obținut titlul de pitar.^[9]

Deși nativ valah și relativ asimilat,^[10] Lazăr a fost uneori considerat etnic turc, din cauza numelui său turc de familie.^[11] El s-a identificat drept greco-român și încă din 1879 a fost ctitor al unei biserici ortodoxe grecești în București. Ioan și fratele său Nicolae au fost educați în limba greacă,^[1] înainte de a absolvi liceul din București.^[6] Ioan a studiat dreptul la Universitatea din Paris. Și-a luat diploma de licența cu un studiu asupra zestrei în dreptul roman (1860) și doctoratul cu o teză privind legile ex post facto (1864) (De la non-rétroactivité des lois, 1864),^[12] apoi s-a întors acasă pentru a ocupa un post de judecător, devenind primul președinte al Tribunalului București.^[4] Ulterior a devenit consilier al Curții de Casație.^{[4][5][6][13]}

Din 1872, Ministerul Justiției îl folosește drept consultant pentru reforma penală, alături de Vasile Boerescu, Nicolae Mandrea, Grigore Păucescu, Mihail Pherekyde și Grigore Triandafil. Boerescu s-a referit la Kalinderu ca "un om al lumii noi, cu idei foarte progresive și un excelent jurist".^[14] La acea vreme, familia sa a fost implicată în mișcarea liberal-radicală. Fratele Nicolae, un medic instruit la Paris, a devenit unul dintre fondatorii Partidului Național Liberal în 1875.^[15] Bătrânul Kalenderoglu a fost fondatorul "Creditul Rural", o uniune de credite în beneficiul țăranilor, alături de figurile liberale importante.^[16]

Lazăr Kalenderoglu, portret de Gheorghe Tattarescu   Soția lui Kalenderoglu, portret de Tattarescu

În 1875, Ioan a intrat în PNL în opoziție cu concesiunea căii ferate Predeal englezului George Crawley; alături de liderii de partid Ion Brătianu și Dimitrie Sturdza, el a creat o firmă de investiții care a încercat să concureze cu Crawley pentru contract.^[17] Kalinderu a avansat pe scena publică în urma afacerii Strousberg, în timpul căreia România și-a cumpărat calea ferată de la investitorul prusac B. H. Strousberg care era în faliment. În februarie 1880, el și Strudza au fost trimiși la Berlin pentru a negocia plata obligațiunilor guvernamentale ale lui Strousberg cu autoritățile germane imperiale.^[18] În aprilie, domnitorul Carol I l-a numit pe Ioan în comisia principală pentru administrația căilor ferate. Ceilalți membri au fost Eugeniu Stătescu și Ștefan Fălcoianu.^[19] Kalinderu și-a menținut funcția la Berlin până în 1882,^[5] reprezentând noul Regat al României. În 1882, el a publicat un volum în limba franceză despre implicațiile juridice ale afacerii Strousberg: De la compétence des tribunaux et particulièrernent des tribunaux prussiens dans toute contestation relative aux biens mobiliers qu'un état étranger peut posséder en Prusse.^[20]

Așa cum a menționat Titu Maiorescu la vremea respectivă, Kalinderu a fost responsabil pentru plasarea guvernului său într-o poziție umilitoare și a fost surprinzător faptul că o astfel de misiune a fost încredințată unui individ atât de necalificat.^[21] Brătianu, care a preluat funcția de prim-ministru, a sosit la Berlin pentru a supraveghea personal negocierile, pentru că rusinea de partea germană pentru a închide acordul "a inspirat în el o gravă neliniște".^[22] Brătianu l-a înlocuit pe Kalinderu cu Eugeniu Carada în toate negocierile, cu excepția numelui.^[23] Cu toate acestea, autoritatea lui Kalinderu în dreptul internațional a fost recunoscută în urma angajării sale de către Curtea Permanentă de Arbitraj.^[6][24] Din 1888, de asemenea, el a fost membru asociat al Institutului de Drept Internațional.^[4]

Kalinderu a câștigat favoruri suplimentare de la Carol I, încoronat rege al românilor, care l-a numit consilierul său în chestiuni juridice și agricole.^[6] Pentru o vreme, a ocupat funcția de administrator al pădurilor și câmpiilor de stat.^[4] În iunie 1884, Kalinderu a fost numit primul administrator al domeniilor coroanei^[6][21][25] și demisionează din funcția sa de la compania feroviară în decembrie 1885.^[26] Deținute de stat și gestionate de Casa de Hohenzollern (prin Kalinderu), domeniile au inclus inițial douăsprezece moșii și doi munți din Carpații Meridionali: Clăbucetul Taurului și Caraiman.^[6] În primii ani ai noii sale misiuni, Kalinderu a încercat să urmeze în pralel o carieră politică. A candidat pentru Consiliul București în 1886, al doilea pe lista Partidului Național Liberal..^[27] El s-a retras citând "multe alte angajamente".^[28] În timpul alegerilor din 1888, "I. Calenderoglu" a candidat la Olt ca independent, dar a pierdut, colectând 55 din 165 de voturi.^[29] În cele din urmă el a preluat achiziționarea căilor ferate Strousberg, negociind un împrumut de 175 milioane de lei în 1889.^[5] În 1891, în urma demisiei guvernului conservator sub Gheorghe Manu, Carol l-a propus pe Kalinderu ca prim-ministru al unui cabinet independent. Această manevră a fost respinsă de Opozanți naționali liberali - refuzul a fost inițiat de un Brătianu muribund.^[30]

Președinte al Academiei Române

În 1888, Kalinderu a fost ales membru corespondent al Academiei Române.^[4] A fost făcut titular în martie 1893, a devenit președinte al secțiunii istorice în 1895-1897, și din nou în 1907-1910.^[24] De asemenea, a fost președinte al Academiei în perioada 1904-1907.^[6][24] Administratorul proprietății Ioan Oteteleșanu, după ce a câștigat procesul împotriva rudelor sale în 1889,^[31] el a donat cea mai mare parte Academiei. În timpul mandatului său, Kalinderu l-a marginalizat pe Ioan Slavici, care îi criticase conducerea,^[32] și a încercat, dar nu a reușit, să facă același lucru cu istoricul Radu Rosetti.^[33] El a fost, de asemenea, confruntat cu critici din partea lui Duiliu Zamfirescu, care, în 1904, a susținut că Academia s-a transformat într-un "azil pentru cei cu deficiențe intelectuale".^[34]

Ioan Kalinderu

Între timp, el a continuat să lucreze ca trimis al regelui. Până în 1899, cu România lovită de o criză economică majoră, Kalinderu și Manu au fost trimiși în străinătate pentru a negocia împrumuturile - așa cum notează Ornea, a fost o aventură "diletantă".^[35] Kalinderu a raportat, de asemenea, fostului său coleg din Berlin, Sturdza, pe atunci prim-ministrul național liberal, că regele Carol l-a respins,^[36] apoi a negociat o reunificare a conservatorilor și a dezertorilor junimiști, determinată de dorința regelui de a avea un partid guvernamental stabil.^[37] El a refuzat să-l înlocuiască pe Sturdza, favorizându-l pe Theodor Rosetti sau pe Ioan Lahovary pentru această poziție.^[38]

Kalinderu a fost deosebit de preocupat de construirea și refacerea clădirilor religioase ortodoxe de pe domeniul regelui,^[6][39][40] implicându-se personal în restaurarea și refacerea bisericii din Bălteni-Periș.^[41] El a supravegheat fermele experimentale,^[6][13][42] a scris un manual pentru slujbașii coroanei,^[43] și a ordonat întemeierea societăților culturale, prima apărând pe un domeniu în 1897.^[39] A publicat "revista enciclopedică populară" Albina, care a apărut între octombrie 1897 și 1916. Kalinderu a fost redactorul șef și coeditori: George Coșbuc, Petre Dulfu și Petre Vasiliu-Năsturel.^[44] Munca sa în domeniul alfabetizării publice l-a determinat să înființeze Asociația Steaua. Împreună cu Constantin Banu și Spiru Haret, iar mai târziu cu Barbu Știrbey și Alexandru Lapedatu, a avut ca scop promovarea "publicațiilor morale, patriotice și utile" și prevenirea "prin toate măsurile legale a scrierilor și publicațiilor imorale".^[45]

Kalinderu a fost, de asemenea, editorul buletinului de știri al Ministerului Culturii, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, și al revistei forestiere, Revista Pădurilor,^[46] în calitate de președinte al Comisiei Monumentelor Istorice, al Progresului în Societatea Silvică și al Societății Geografice Regale.^[24] De asemenea, i s-a oferit președinția Ateneului Român, dar a refuzat cu regret, argumentând că era prins în munca sa agricolă. În schimb, el a promis să doneze o "sumă frumușică" de bani Ateneului la moartea sa.^[47] În 1906, în urma demisiei primului ministru Sturdza, Kalinderu a fost din nou în cărți ca premier.^[48]

Descris de Zigu Ornea ca un "pseudo-istoric", Kalinderu a scris studii "ridicole" despre coafuri romane,^[49] care i-au amuzat pe contemporani.^[50] Ele au fost publicate în 1900-1901 sub Portul barbeĭ și pĕruluĭ la Romanĭ și Portul perucilor și bărbieriĭ la Romanĭ.^[43] Alte publicații ale lui Kalinderu au fost caracterizate de Maiorescu drept "compilații fără valoare".^[21] Acestea includ monografii despre praetorium ius (1885), legea municipală romană și Senatul Bizantin (ambele în 1887), despre legea cele douăsprezece table (1888), despre vacanțele romane (1895), despre Augustus și suita lui literară (1897-1898), despre Războiul Civil al lui Caesar (1902), despre îmbrăcămintea din Roma antică (1903-1904) și despre viața socială din timpul lui Pliniu cel Bătrân (1904).^[51] De asemenea, a publicat un omagiu pentru Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, studii de succesiune pe tronul românesc și o biografie aprobată de Academie a lui Melhisedec Ștefănescu.^[52] Într-o broșură polemică, Une poignée de vérités à nos prétendants, Kalinderu și Alexandru Candiano-Popescu, sub pseudonimului comun Un Paysan du Danube ("Un țăran de la Dunăre"), și-au apărat munca alături de rege.^[53]

Reforma agrară

Kalinderu și-a datorat în mare măsură ascensiunea în poziții proeminente prin munca sa la domeniile coroanei și influența sa asupra regelui Carol I.^[49] Cu toate acestea, activitatea sa în îmbunătățirea agriculturii și a activităților sociale i-au adus respect. Începând cu anul 1898, Angelo de Gubernatis a făcut referire la "munca sa puternică și pozitivă" numindu-l pe Kalinderu "unul dintre cele mai nobile figuri din România de astăzi"^[54] Un alt vizitator, André Bellessort, a glumit că mereu tânărul "Mr. Kalindero" seamănă cu "un zeu rustic", un patron al fermierilor cu "ochi de azot".^[55] Contribuțiile lui Kalinderu la știința agricolă și activismul său, acoperite într-o monografie din 1903 de către agrarianistul Vasile Kogălniceanu, ^[56] au fost lăudate de sociologi; Dimitrie Drăghicescu le-a văzut marcate de un "spirit antreprenorial, neîncetat în activitatea sa";^[57] Nicolae Mihăescu-Nigrim îl numește pe Kalinderu "unul dintre cei mai eminenți economiști ai țării" și un "administrator neobosit".^[58] După cum notează chimistul Amuliu Proca, Kalinderu a transformat domeniile într-o "instituție pentru înfrângerea sărăciei, un factor în educarea și îmbunătățirea culturală a satelor". Ea "a dat un exemplu de ceea ce poate fi realizat, într-un timp scurt, de către o țară care a făcut pași importanți în dezvoltarea ei".^[6]

"Școală model" la Bușeni, pe domeniile regale

După cum a rezumat presa oficială a timpului său, el "și-a depus toate eforturile în direcționarea țăranilor către industria căminelor", a creat "cursuri de economie la domiciliu și cursuri de educație pentru adulți" și "este primul care vorbește" la conferințe educaționale. A înființat o fabrică de produse lactate, precum și magazine pentru țesători, tâmplari și cioplitori și a prezentat produsele lor la Târgul Mondial din 1900.^[40] A reintrodus reîmpădurirea și agricultura forestieră, unde practicile rele au afectat mediul.^[59] Kalinderu a susținut ideea că țăranul român era nefericit că era analfabet și că "tot ce este necesar este un set de împrejurări favorabile pentru ca el să-și arate talentele".^[60] O parte semnificativă din timpul său a fost consumată pentru a-i învăța pe țărani să-și diversifice hrana, inclusiv oferind mâinii de lucru angajate rații zilnice de legume, carne și lapte. Acest lucru a contribuit la prevenirea izbucnirilor de pelagra.^[61]

În anul 1901, agronomul Constantin Sandu-Aldea a recunoscut că există o diferență clară între "masa cultivatorilor care se află în spatele progresului" și cei care trăiesc și lucrează pe terenurile coroanei. După cum a subliniat, Kalinderu "inteligent și energic" a gestionat proprietățile și țăranii de pe ele susținut pe "toate datele științifice din agricultura modernă".^[62] Modelând eforturilor sale pe colonizarea austriecă a Bosniei, Kalinderu a finanțat proiecte de cercetare pentru angajații săi, trimițând mulți dintre ei să studieze în Austro-Ungaria.^[63] Pe domeniile coroanei, managementul a fost împărțit între rețele de ingineri forestieri, ingineri agricoli și contabili, care au decis orele de lucru și au îndeplinit cerințele bugetare; lucrătorii au primit asigurări sociale, inclusiv asigurări de invaliditate.^[64] În vederea promovării unui cod moral strict, din contracte erau excluși bețivii și cuplurile necăsătorite.^[65] Cu toate acestea, încercările sale de a înlătura alcoolismul și de a promova igiena personală au avut rezultate mixte, potrivit scriitorului Mihail Sadoveanu, care observa cu sarcasm că "în aceste zile, tavernele au fost înlocuite de băi și biblioteci".^[66] Un proiect de construire a unor teatre rurale în 1901 a fost luat în derâdere și parodiat de Ion Luca Caragiale în Moftul Român.^[66] Se spune că ordinul său de a construi biblioteci pe domenii a fost sabotat în mod activ de către curatorii locali, care nu le-ar fi permis țăranilor să le consulte sau chiar să pătrundă în clădiri.^[67]

Kalinderu a preluat locul tatălui său la Creditul Rural, care a finanțat industria căminelor și, în 1906, a fost prezidat de Sturdza. Instituția a fost zguduită de scandaluri între managerii conservatori și naționaliștii liberali - când Sturdza a demisionat în martie 1906, Kalinderu l-a înlocuit.^[68] Credința sa în ajutorul de sine și apărarea drepturilor sale de proprietate asupra unei alte reforme funciare au fost evidențiate după Răscoala Țărănească din 1907, în timpul căreia propria lui proprietate de la Schitu-Greci a fost jefuită.^[69] În cadrul Societății Silvice, el a condamnat convingerea țăranilor că "statul are datoria de a le oferi pământ" și a insistat că principala cauză a revoltei a fost eșecul lor de a accepta modernitatea și practicitatea. După cum a remarcat la acea dată, "pe domeniile coroanei, [...] țăranii nu s-au răzvrătit niciodată, ci, dimpotrivă, au apărat proprietatea împotriva invadatorilor".^[70]

În medierea dintre conservatori și rege, Kalinderu a obținut garanții împotriva reformei, deși el și coroana au susținut "o uniune de credit sub controlul statului, care să permită țăranilor să acumuleze mai mult pământ".^[71] A demisionat din funcția de conducere la Creditul Rural, în urma unui acord cu Dinu Brătianu, care l-a înlocuit.^[72] În perioada 1908-1911, echipa sa de la Albina a publicat și un "buletin social" săptămânal, oferind preoților și profesorilor din mediul rural îndrumări în domeniul muncii sociale.^[73]

Colecționar de artă și curtean

Alte idei ambițioase ale lui Kalinderu s-au manifestat haotic, inclusiv un proiect pentru o școală internat pentru fete la Turnu Măgurele, "Institutul Oteteleșanu",^[74] pe care l-a lansat fără acordul Academiei.^[21] A fost, de asemenea, implicat în dezvoltarea stațiunii montane Bușteni, unde a construit o moară de hârtie și un liceu care astăzi îi poartă numele. A promovat schiul ca sport, iar o pârtie este numită în onoarea sa.^[75] Proprietatea sa a crescut până în 1907, adăugând 401 hectare la Seaca - închiriate fraților Predescu - și alte terenuri din Tecuci-Kalinderu.^[76]

Din iulie 1906,^[77] celălalt proiect al său a fost colecționarea artei, cu scopul de a înființa un muzeu în vila sa de pe strada Vasile Sion, în apropierea Grădinilor Cișmigiu. Casa însăși, proiectată de Ion D. Berindey, costa 2 milioane de lei aur și era mobilată cu generozitate.^[13] Colecția a inclus ceramică greacă veche și lucrări de desen de Donatello, Andrea del Verrocchio, Giovanni Paolo Panini, Théodore Géricault, Léon Bonnat, Auguste Raffet și colecția completă de gravuri a lui Piranesi. Acestea erau îmbinate cu o sală românească, cu pânze de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ion Andreescu, Camil Ressu și alții.^[13]

Lumea artei era sceptică față de gusturile lui: Tudor Arghezi și Alexandru Lapedatu au remarcat că Ioan Kalinderu a adunat obiectele de artă fără prea mult discernământ; mai târziu, istoricul de artă Petre Oprea a concluzionat că Ioan Kalinderu a fost condus de "ticăloșie și o sete de faimă".^[78] Similar, criticul George Oprescu sugerează că gustul lui Ioan în artă a fost eclipsat de fratele său Nicolae, care a selectat "tot ce era mai bun" în colecția Kalinderu.^[79] Potrivit colegului colecționar Krikor Zambaccian: "spilcuit, distant și implacabil, Smyrniote a fost trufaș și nu a tolerat concurența".^[7] Zambaccian și-a găsit rivalul în general "inofensiv", deși a observat un incident în care un Kalinderu furios "a decapitat" o lucrare de sculptură.^[80]

Alte excentricități ale lui Kalideru au atras atenția către el. Considerat de contemporani și de istoricii recenți ca excesiv de orgolios și deci susceptibil, a fost decorat cu panglici de numeroase țări europene,^[21][81] deține Marea Cruce al Ordinului Steaua României, Legiunea de Onoare ca Marele Ofițer,^[31] și, din 1903, Marele Cordon al Ordinului lui Osmanieh.^[82] Într-una dintre acuzațiile sale, Arghezi a susținut că Ioan Kalinderu, "Omul cu ochi violeți", era în întregime străin față de națiunea pe care pretindea că o salvează, o "floare purulentă pe înălțimile vieții noastre naționale".^[11] Lapedatu a comentat "Mustața neagră ca a lui Napoleon al III-lea" și îmbrăcămintea lui "în stil englezesc, cu pantaloni largi, sacou gri, o floare enormă la rever și o pălărie înaltă gri".^[7] Constantin Argetoianu a observat că, deși Kalinderu nu era foarte înclinat către sport sau călărie, el ar fi ieșit în fiecare dimineață pe un ponei pe care abia îl putea călări.^[7][83] Deși această activitate l-a plictisit, nu ar fi renunțat la nimic pentru că a citit că este un obicei al lorzilor la Londra.^[7] Mai tarziu, el a devenit un velocipedist înflăcărat si a fost singura persoana cu permisiunea specială de a conduce un velociped în Cișmigiu.^[7][83]

Văzut de Radu R. Rosetti, Kalinderu apare "cu un stil sentențios, ridicol, dar foarte apreciat de rege".^[84] Se spune că a lucrat gratuit la domeniile coroanei, refuzând salariul: "Singurele recompense pe care le dorește sunt binecuvântările țărănești și biliardul său cu Majestatea Sa". ^[85] Aprecierea regelui era strict contextuală, fapt observat de politicianul Ion G. Duca: deși Kalideru "întreținea iluzia" că era prieten apropiat cu Carol, acesta "s-a asigurat să o risipească"; curteanul putea fi "servantul și instrumentul util al regelui, dar niciodată prietenul lui".^[86] Se spune că regele Carol i-a ordonat lui Kalinderu să-i prevină pe Printul Ferdinand și pe Prințesa Maria pentru cheltuielile lor generoase.^[87] Viitoarea regină Maria a fost mai mult amuzată de Kalinderu, descriindu-l ca fiind "mic, rotunjor, cu o barbă tunsă scurt și cu un nas de proporții pronunțate semitice; avea în unul din ochi o sclipire vicelană care arăta o deșteptăciune din cale afară de ageră.^[24][88] Ea și-a amintit o vizită cu el la Castelul Windsor, unde "era cu adevărat nostim să vezi pe măruntul gentilom foarte mulțumit de sine, prinzând toate cu privirea, cântărind, judecând, luând măsura oamenilor și a lucrurilor, cu acel ochi mic, pătrunzător, aproape viclean". Chiar și atunci când a fost prezentat Reginei Victoria, ochiul lui "rătăcea prin toate părțile, temându-se, parcă, să nu-i scape ceva".^[88] Când i s-au arătat comorile de la Windsor, le-a observat "cu aerul de superioritate al unui cunoscător, al unui om care se pricepe la colecțiile de preț".^[88][89]

Anii finali, decesul și moștenirea

Așa cum remarcă regina, "înfățișarea încrezută și mulțumită de sine" a lui Kalinderu a devenit "o ispită neobosită pentru caricaturiști".^[24][88] În timpul celor nouă ani în care activitatea lor s-a suprapus, revista Furnica l-a transformat într-un bufon total prin proză, poezie și desen animate.^[90] Furnica lui George Ranetti a difuzat, de asemenea, acuzații grave împotriva lui Kalinderu, acuzându-l că a accidentat un copil cu mașina lui și sugerând că și-a folosit conexiunile pentru a evita urmărirea penală.^[91] În timpul revoltei țărănești, Furnica a publicat un desen animat care îl înfășișa pe Kalinderu ca personificare a lui Cajolery, intercalându-se între Carol și Adevăr (personificat de un fermier);^[92] Se spune că Kalinderu însuși era în general conștient de batjocură, dar pretindea a fi "inviolabil",^[81] și chiar l-a incitat pe Ranetti călărindu-și calul până la birou.^[13] Cu toate acestea, și-a pierdut calmul cu pictorul Ion Theodorescu-Sion, care a contribuit cu un set de desene animate la campanie. Potrivit revistei, acest incident a arătat limitările sale ca patron al artei.^[93]

Carol I și Kalinderu - caricatură politică cu titlul "Zarzavat regal"; de Witold Rolla-Piekarski   Kalinderu călărețul ținând sub braț câteva tablouri, de Nicolae Petrescu-Găină   Kalinderu velocipedistul, de Petrescu-Găină   Kalinderu înfățișat drept colecționar de artă, cu Maica Smara; de Ion Theodorescu-Sion

Printre ultimele contribuții ale lui Kalinderu în calitate de filantrop a fost implicarea sa în Crucea Roșie Română. Din octombrie 1912, el a făcut parte din Consiliul General al Crucii Roșii Române, alături de Sturdza, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Grigore C. Crăiniceanu, Nicolae Filipescu și Alexandru Obregia.^[94] Cea mai mare parte a anului 1913 a petrecut-o în conflict cu guvernul conservator, condus de vechiul rival Maiorescu. Împotriva lui Maiorescu, Kalinderu a încercat să-l convingă pe Carol I să nu reînnoiască pactul care leaga România de Tripla Alianță. Argumentând că a constituit un sprijin pentru o hegemonie germană, el a reușit să amâne ratificarea.^[95] Unul dintre gesturile sale finale a fost intervenția în favoarea unui cărturar protegé, Orest Tafrali, pentru care a obținut un scaun la Universitatea din Iași.^[96]

Kalinderu a murit în decembrie 1913, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, lângă tatăl și fratele său.^[97] La funeralii au vorbit Constantin C. Arion, Constantin Istrati, Basile M. Missir și Sabba Ștefănescu.^[20] Kalinderu intenționa să-și dezmoștenească rudele și numele său să fie lăudat după ce dădea donații generoase instituțiilor regale și academice ale culturii; totuși, niciuna dintre voințe nu a fost scrisă în formă legală, astfel încât marea avere a lui Kalinderu a ajuns în mare parte la rudele sale.^[21][47][98] Misterul și scandalul din jurul ultimei dorințe a lui Kalinderu au inspirat o nuvelă lui Nicolae M. Condiescu. Aceasta ficționează o teorie, conform căreia Kalinderu ("Conu Enake" în nuvelă) scrie în testament că-și donează averea Academiei, apoi îl distruge dintr-un capriciu.^[99]

Din 1914, slujba lui Kalideru la domeniile coroanei a fost preluată de Barbu Știrbey.^[100] Un muzeu care poartă numele fraților Ioan și Nicolae, și care conține colecțiile lor de artă, a fost deschis în același an. Primul muzeu de artă privat din țară,,^[6] a suferit daune în timpul Primului Război Mondial: secția de artă românească a fost evacuată în timpul Bătăliei pentru București, apoi confiscată de Rusia bolșevică. Redeschis în perioada interbelică cu restul colecției sale,^[13] muzeul l-a avut ca ultim director pe Jean Alexandru Steriadi.^[101]În cele din urmă a fost închis în 1946,^[7][102] cu puțin timp înainte de inaugurarea regimului comunist român. În urma Revoluției din 1989, munca și moștenirea lui Kalinderu au fost revăzute: în 2005 a fost dezbătut un proiect de restabilire a Muzeului Kalinderu.^[7][102] În ianuarie 2014, centenarul morții lui Kalinderu a fost marcat solemn de Asociația Generală a Inginerilor din România, care a discutat despre deschiderea unui muzeu al domeniilor coroanei în Segarcea.^[

·         1856 - S-a născut Woodrow Wilson, politician american, al 28-lea președinte al Statelor Unite, laureat Nobel (d. 1924)

Thomas Woodrow Wilson - foto: en.wikipedia.org

Thomas Woodrow Wilson, cunoscut mai ales ca Woodrow Wilson, (n. 28 decembrie 1856 – 3 februarie 1924) a fost cel de-al douăzeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1913 – 1921). Un devotat prezbiterian, Wilson a devenit și un bun istoric și un specialist în științe politice.

În calitatea sa de reformator democrat, a fost ales guvernator al statului New Jersey în 1910 și președinte al Statelor Unite în 1912. În primul său mandat prezidențial (1913 – 1917) a contribuit esențial la crearea unui sistem de legi privind sistemul federal de rezerve (în engleză, Federal Reserve System).

Reales în 1916, în cel de-al doilea termen al său (1917 – 1921) s-a concentrat asupra participării țării la Primul Război Mondial și a realizării unei păci drepte bazată pe Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, concretizat prin „Patrusprezece puncte”. Acestea au fost însă aprig discutate la Conferința de Pace de la Paris din 1919.

Astfel, Tratatul cu Germania de la Versailles, extrem de dur din cauza exigențelor Franței, excludea poporul german din Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele și din acest motiv a fost respins de Senatul SUA; în schimb, dispariția imperiului Austriac a fost oficializată prin tratatele de la Saint-Germain și de la Trianon, conform celui de-al 10-lea din cele 14 puncte.

·         1868 - S-a născut Bucura Dumbravă, prozatoare. Născută la Bratislava, s-a stabilit în România de la vârsta de cinci ani. Pasionată excursionistă, a fost prima femeie care a ajuns pe vârful Omul. Unul dintre romanele ei, "Pandurul", a fost pus în scenă de Ion Şahighian, în 1942 (m.30.01.1926). S-a născut la Bratislava în 1868, având numele real Fany Seculici. Limba sa maternă era limba germană. Familia ei s-a mutat la Bucureștiîn 1873.

A învățat carte la Sinaia și apoi la București. Pe când se afla într-o vacanță la Sinaia, tânăra de 14 ani i-a citit câteva poezii proprii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleș și a sprijinit-o din punct de vedere material. A învățat apoi la un pension german din București, unde a studiat și limba română. ^[1]

Sub influența lui Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta), devine interesată de natura României, de literatura și folclorul românesc. În 1905 a înființat societatea "Chindia", care își propunea să cultive gustul pentru jocurile naționale și portul popular. Societatea a funcționat până la primul război mondial.

Sub pseudonimul Bucura Dumbravă, ea a început să scrie romane istorice, concepând o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din aceasta au apărut două romane scrise în limba germană: "Der Haiduck" (Regensburg, 1908) - o carte despre haiducul Iancu Jianu, tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul”; "Der Pandur" (Regensburg, 1912) - o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în același an de Elisa Brătianu cu o precuvântare de Carmen Sylva și o prefață în română de Bucura Dumbravă, iar ulterior a fost tradus chiar de scriitoare. Cel de-al treilea roman al trilogiei, "Sarea Norodului", evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut. ^[1]

Pasionată de munte, pleca în fiecare primăvară la Sinaia, făcând excursii lungi în Bucegi, în Parâng, în Retezat și în Făgăraș, alături de prieteni și prietene și călăuzită de cei mai buni cunoscători ai Bucegilor. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române. În anul 1921, împreună cu geograful Mihai Haret, scriitorul Emanoil Bucuța și alți prieteni, a înființat "Hanul Drumeților". ^[2]

Sub influența drumețiilor montane, Bucura Dumbravă scrie prima carte în limba română, "Cartea munților" (București, 1920), care este un amestec poetic de îndrumări pentru organizarea și efectuarea de drumeții și de note de călătorie. Această carte a fost scrisă la îndemnul lui Emanoil Bucuța. ^[3] Această carte a fost denumită de Perpessicius un "adevărat vademecum al drumețiilor". În cel de-al doilea anuar al Bucegilor publicat în 1927, Emanoil Bucuța caracteriza astfel această carte: "Cartea munților e cea mai frumoasă floare sădită în grădina literaturii românești, pe care Bucura a adus-o din drumuri de treizeci de ani. Cu ea, scriitoarea ne însoțește de acum neîntrerupt și va mai însoți multe rânduri de oameni, după noi, atât în cățărările pe piatră, cât și în citirile din ceasurile de odihnă". ^[4]

În ultimii ani de viață a început să se preocupe de studiul teozofiei. A publicat culegerea "Ceasuri sfinte" (București, 1921), apoi a tradus cartea "La picioarele învățătorului" (1924) a lui Krishnamurti. În anul 1925 a înființat loja teozofică din România, pe care a condus-o până la moarte. A fost de asemenea membră a lojei masonice „Steaua Orientului”. A participat la mai multe congrese teozofice, printre care două în India. S-a îmbolnăvit de malarie pe vaporul cu care se întorcea din India, unde participase la un congres de teosofie și îl cunoscuse pe Krishnamurti, și a murit în ianuarie 1926 într-un spital din Port Said. Înainte de a muri, a spus îngrijitoarelor ei că numai vederea munților ar mai putea-o însănătoși.^[1]

În anul 1927, a părut lucrarea postumă "Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori" (București, 1927). După pseudonimul ei a fost denumit vârful Ocolit (vârful Bucura Dumbravă) din Munții Bucegi.

MENȚIUNI LITERARE

În anul 1940 scriitorul Mircea Eliade a publicat nuvela fantastică Secretul doctorului Honigberger în care descrie dispariția fără urmă, la 10 septembrie 1910, a doctorului Zerlendi care începuse să se intereseze de practici oculte indiene. În această nuvelă, doamna Zerlendi îi relatează autorului că biblioteca soțului ei începuse să fie cercetată și de Bucura Dumbravă, care și-a făcut unele însemnări și a promis să revină să o analizeze mai în detaliu, dar a murit după ce s-a întors de la un congres teozofic din India, fără să mai apuce să pună piciorul pe pământ românesc. Autorul lasă impresia că moartea Bucurei Dumbravă este asemănătoare cu moartea doctorului Honigberger, care a murit imediat după ce a sosit la Brașov, și cu dispariția inexplicabilă a doctorului Zerlendi, ca urmare a unor forțe din afara acestei lumi.

După cuvintele doamnei Zerlendi: „Sunt foarte mulți ani de când în casa aceasta nu intră aproape nimeni. Doar câțiva prieteni, care nu au pregătirea specială pe care și-o dobândise soțul meu. Așa că biroul și biblioteca lui au rămas, din 1910, neschimbate. Am lipsit și eu multă vreme din țară, iar de când m-am întors m-am ferit să amintesc prea insistent de numele soțului meu. Colegii lui, medici, îl socoteau pe vremea aceea maniac. Biblioteca pe care am să v-o arăt acum n-a văzut-o, dintre cei care ar fi putut-o judeca, decât o singură persoană: Bucura Dumbravă. I-am scris, cum v-am scris și d-voastră, că am o bogată colecție orientală, și a venit, dar după câteva lungi amânări. Cred că a interesat-o foarte mult. Îmi spunea că a găsit aici cărți pe care le ceruse cândva de la British Museum. Dar n-a avut timp să o cerceteze pe-ndelete. Și-a însemnat câte ceva și a făgăduit să revină după întoarcerea sa din India. După cum știți, poate, se ducea la un congres teozof în India. Dar n-a mai apucat să pună piciorul pe pământ românesc. La Port-Said a murit ...”.^[6]

OPERA

Scrieri proprii

• "Der Haiduck" (Regensburg, 1908) - despre haiducul Iancu Jianu;
• "Der Pandur" (Regensburg, 1912) - despre Tudor Vladimirescu;
• "Cartea munților" (București, 1920);
• "Ceasuri sfinte" (București, 1921) - culegere de legende;
• "Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori" (București, 1927);
• "Cartea îngerilor. Ceasuri sfinte" (Editura Compania, București, 2002).

Traduceri

• "La picioarele învățătorului" (1924) de Krishnamurti

* 1870: Ioan A. Bassarabescu (n. 17/29 decembrie 1870, Giurgiu - d. 27 martie1952, București) a fost un scriitor român, membru corespondent al Academiei Române. Cel de-al șaselea fiu al căpitanului Alexandru Bassarbescu, coleg de liceu la Sfântu Sava cu Nicolae Bălcescu și Ion Ghica. Ulterior a devenit primar al orașului Giurgiu. Mama se numea Elisabeta-Eliza născută Starostescu. ^[1] În jurul anului 1877, familia se mută la București unde Ion Alexandru Bassarabescu urmează cursurile colegiului Sfântu Sava (1884-1891) și apoi Facultatea de Litere din București (1891-1897). A fost profesor de geografie în Focșani în 1896 și din 1897 se mută la Ploiești, unde va lucra până la pensie. A scris numai proză scurtă, fiind pus de istoricii literari în rând cu Ion Luca Caragiale sau Alexandru Brătescu Voineștipentru că cultiva schița și momentul.

OPERE PUBLICATE

• Nuvele, 1903
• Vulturii, 1907
• Norocul, 1907
• Ovidiu Șicană, farsă într-un act și trei tablouri, 1908
• Noi și vechi, 1909
• Nenea, 1916
• Un dor împlinit, 1919
• Moș Stan, 1923
• Spre Slatina, 1924
• Un om în toată firea, 1927
• Domnu Dincă, 1928
• Opere complete, 2 volume, 1939-1940
• Proză, 1942
• Lume de ieri, Amintiri vesele și duioase, 1943

Ioan A. Bassarabescu
Scriitorul Ioan A. Bassarabescu
Date personale
Născut	17/29 decembrie 1870 Giurgiu, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Decedat	27 martie 1952, (82 de ani) București, Republica Populară Română
Cauza decesului	accident rutier[*]
Părinți	Alexandru Bassarbescu Elisabeta-Eliza (n. Starostescu)
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor
Activitate
Educație	Facultatea de Litere din București
Alma mater	Universitatea din București
Partid politic	Partidul Conservator
Membru corespondent al Academiei Române

·         1874: S-a născut (la Rohozna, azi în R. Moldova) Francisc Iosif Rainer, medic şi antropolog; de numele său se leagă înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Antropologie, al cărui prim director a fost între 1940 şi 1944, şi a Societăţii de Anatomie din Bucureşi (1900); membru de onoare al Academiei Române din 1943; (m. 1944)

* 1875: Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei (rusă Алексей Михайлович; 28 decembrie 1875 – 2 martie 1895) a fost cel mai mic copil al Marelui Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei. A murit la vârsta de 19 ani de tuberculoză.

Marele Duce Alexei Mihailovici
Date personale
Născut	28 decembrie 1875 Tbilisi , Georgia
Decedat	2 martie 1895 (19 ani) Sanremo, Italia
Înmormântat	Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden
Frați și surori	Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce George Mihailovici al Rusiei Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei
Cetățenie	Georgia
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp-Romanov

* 1882: Lili Ilse Elvenes cunoscută ca Lili Elbe (28 decembrie 1882 – 13 septembrie 1931), a fost o artistă daneză cunoscută a fi prima persoană care a suferit o interventie chirurgicală de schimbare de sex, în 1930. Potrivit unor surse, a fost o persoană intersexuală.^[1][2] Elbe s-a născut ca Einar Magnus Andreas Wegener^[3] și a fost un artist de succes sub acest nume. De asemenea, ea se prezenta ca Lili, uneori scris Lily, și a fost prezentată în mod public ca sora lui Einar. Și-a schimbat legal numele în Lili Ilse Elvenes^[4] și a încetat să mai picteze.

Autobiografia ei Man into Woman, a fost publicată în 1933.^[5]

În iunie 1931, Elbe a suferit cea de-a patra operație care a constat în implantarea uterului și construcția vaginului, ambele fiind proceduri noi și experimentale la acel moment.^[12] A murit la trei luni după operație din cauza paraliziei inimii cauzată de respingerea uterului de sistemul imunitar și infecția rezultată.^{[12][13][15][16]}

Gottlieb s-a căsătorit cu un ofițer militar, aviator și diplomat italian, maiorul Fernando "Nando" Porta, și s-a mutat în Maroc. Fernando a cheltuit toate economiile Gerdei și după ce au trăit mai mulți ani la Marrakech și Casablanca, cei doi au divorțat. Gottlieb s-a întors în Danemarca, unde a murit fără nici un ban, în 1940.^[13]

*  1882 - S-a nascut Arthur Eddington, astrofizician și matematician britanic (d. 1944)

Arthur Eddington - foto: ro.wikipedia.org

Sir Arthur Stanley Eddington, (n. 28 decembrie 1882 – d. 22 noiembrie 1944) a fost un astrofizician britanic (de naţionalitate engleză) de la începutul secolului al XX-lea. Este cunoscut pentru limita Eddington, limita naturală a luminozităţii stelelor. Este faimos pentru lucrările privind teoria relativităţii.

A condus expediţia astronomică britanică pe insula Príncipe cu scopul de a observa eclipsa de soare din 29 mai 1919, care a confirmat Teoria relativităţii generale enunţată de Albert Einstein în 1916. A susţinut teoria conform căreia reacţiile proton-proton sunt principiul de bază prin care Soarele şi alte stele ard. A inventat conceptul de „săgeata timpului”.

·         1884 - S-a născut Ioan Cristu Danielescu, compozitor (m.28.09.1966).

* 1887: Spiridon Georgescu (n. 28 decembrie 1887, București, România – d. 1974) a fost un sculptor român. Spiridon Georgescu s-a născut la 28 decembrie 1887, în București. Părinții săi, Gheorghe și Elena, erau originari din comuna Posești, Prahova. La vârsta de 7 ani, Spiridon a rămas orfan de tată.^[1]

După ce a absolvit patru clase primare la Școala Golescu din București, mama sa l-a înscris la „Școala Superioară de Arte și Meserii“, deoarece fostul său director de școală susținea că „avea un talent deosebit la desen“. Cursurile au durat 6 ani, timp în care a avut ca profesori de desen pe sculptorul Ștefan Ionescu-Valbudea și pe Arcangelo Figini.^[1]

În 1906 a absolvit școala, la vârsta de 19 ani, și, la sfatul profesorilor săi, în iunie 1907 a plecat în Italia pentru perfecționare. După numai 6 luni, rămas fără bani, s-a întors acasă, unde a început să lucreze întâi sculptură în lemn și apoi modelaj în gips.^[1]

La 1 august 1911 a plecat din nou în Italia, unde s-a înscris la Academia de Belle-Arte din Carrara. Aici, timp de un an - în anul școlar 1911-1912 - la clasa profesorului sculptor Augusto Polina a învățat modelajul, desenul ca bază a sculpturii, atât în cadrul Academiei, cât și în atelierul profesorului. După absolvirea primului an, s-a înscris la Institutul Superior de Belle-Arte din Roma, unde timp de 2 ani a studiat în atelierul profesorului sculptor Cesaro Aureli, unde s-a perfecționat în special în arta modelajului. A promovat în iunie 1914, cu rezultate deosebite, și a revenit la București. Intenția de a se întoarce în Italia i-a fost zădărnicită de izbucnirea Primului Război Mondial^[1].

În vara anului 1915, arhitectul Nicolae Nenciulescu, care realiza atunci Teatrul de vară - cinema Alhambra - i-a încredințat lui Spiridon Georgescu executarea celor două cariatide din dreapta și din stânga scenei. Deși au fost modelate din gips, la peste 80 de ani de la realizare, cariatidele executate ireproșabil de Spiridon Georgescu încadrează și în prezent scena fostului teatru Alhambra^[1].

În vara anului 1916 a fost încorporat, rămânând în armată până în 1918, perioadă în care a făcut schițe cu scene din război. Pe baza lor, a realizat peste 25 de lucrări în gips patinat, pe care le-a prezentat în cadrul unei expoziții personale deschise la 1 aprilie 1919 la Ateneul din București. Majoritatea lucrărilor aveau subiecte de război, ca de exemplu „Gornistul”, „În timpul armistițiului“, „Lupta corp la corp“, „Avântul“, alegoria „Războiul“, „Capturarea unui tun inamic“, „Ștafete“, „Spre tranșee“, „Cruce roșie“, „Pe câmpul de luptă“, „Reflecții după luptă“^[1].

Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie, 1923

A participat la Expoziția Națională a Armatei, din august 1919, cu lucrările „Avântul“ și grupul „Capturarea unui tun“. În primăvara anului 1921, la invitația lui Carol Storck, care era președintele 'Societății „Cercul Artistic“ din București, sculptorul Spiridon Georgescu a expus lucrările cu caracter social „Parfumul“, „Internaționala“ și „În repaus“. Impresionat de lucrări, Comandantul Regimentului 21 Infanterie București - care vizitase expoziția - i-a propus comandarea unei lucrări monumentale în memoria eroilor din acest regiment. Sculptorul a prezentat macheta acestui monument la 2 iulie 1922. Dar pentru turnarea ei mai întâi în gips și apoi în bronz, era necesar avizul Ministerului Artelor. În acest scop, trei zile mai târziu, din partea acestui minister s-a prezent sculptorul Dimitrie Paciurea, care a elogiat modul în care a fost realizat monumentul. Monumentul Eroilor Regimentului 21 Infanterie, reprezentând un ostaș având într-o mână steagul desfășurat, iar în cealaltă arma cu baioneta în sus, a fost inaugurat cu mult fast în ziua de 9 ianuarie 1923^[1]. (În clădirea regimentului se află acum Muzeul Militar Național^[2]).

Monumentul Infanteristului, 1930

Macheta soldatului ce înfățișează „Avântul” a fost refolosită pentru „Monumentul Infanteristului“, statuie realizată de sculptor în 1930 și amplasată în scuarul de lângă Podul Cotroceni. Statuia reprezintă un soldat în poziție de luptă, ținând cu ambele mâini pușca și pregătindu-se să lovească cu patul ei. Pe soclul din piatră este fixată o placă de bronz cu o sabie pe ea, iar pe sabie un vultur cu ciocul deschis și aripile întinse, gata să se repeadă înainte^[1]. Pe placa soclului era gravată inscripția: „Eroilor căzuți în luptele de la Mărășești 1916-1918"^[3], dar în prezent se mai văd doar două găuri în piatră, unde se aflau șuruburile de fixare. "Întreprinzători privați" au valorificat bronzul la vreun centru de reciclare a metalelor.

Monumentul a fost închinat jertfei eroilor din Regimentul 9 Vânători de Gardă „Regele Alexandru al Iugoslaviei“ care s-au acoperit de glorie în Primul Război Mondial în luptele de la Bazargic, Amzacea, Letca Nouă și Mărășești. Monumentul a fost construit la inițiativa generalului Gabriel Marinescu, pe timpul cât s-a aflat la comanda acestui regiment, din solda sa și a militarilor din subordine^[4].

Monumentul Infanteristului a fost dezvelit cu fast în prezența regelui Carol al II-lea al României în 22 mai 1931^[5].

În aceeași perioadă, sculptorul a mai realizat monumente dedicate cinstirii memoriei eroilor din primul război mondial în localitățile: Dorohoi, Găiceana, Alexandria etc., precum și alte lucrări în Lugoj, Govora, Fundulea, Tămădău, Lehliu, Valea Voievozilor, Botoșani, Făgăraș, dar și lucrări statuare și busturi funerare în cimitire din București etc^[1].

În lunile iunie-iulie 1963, în Parcul Herăstrău a fost organizată o expoziție retrospectivă, cu peste 100 de lucrări ale artistului^[1].

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Între cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără:

• Monumentul Unirii din Cernăuți, care a fost dezvelit în ziua de 11 noiembrie 1924, a fost opera comună a mai multor artiști, proiectul fiind conceput de sculptorul Teodor Burcă. Elementul central al monumentului reprezenta chipul în bronz al unui soldat român având în față o fată în genunchi - Bucovina recunoscătoare^[6]. Sculptorul Spiridon Georgescu a lucrat pentru acest monument un zimbru de bronz, care strivea cu copita vulturul bicefal austriac^[7]. Monumentul gândit să transmită generațiilor viitoare simbolul împlinirii aspirațiilor naționale nu a rezistat în fața tancurilor sovietice ce au cotropit nordul Bucovinei în iunie 1940. Un an mai târziu, la 23 august 1941, administrația românească revenită la Cernăuți a reamplasat pe vechiul soclu alegoria Unirii, singurul element care a fost găsit din întreg complexul monumental. După reocuparea ținutului de către Armata Roșie în martie 1944, monumentul a fost din nou demolat^[8]. Din monument s-a mai păstrat doar zimbrul Moldovei, care strivește vulturul austriac^[9].
• Ostașul român în atac", din Dorohoi. Statuia a fost dezvelită la 6 iunie 1929 în piața din fața primăriei. Monumentul a fost ridicat din inițiativa colonelului Demir Sion, comandantul garnizoanei Dorohoi, pentru eternizarea memoriei eroilor din Primul Război Mondial. La ceremonia de dezvelire a statuii, a participat și o delegație din Basarabia, condusă de Calinic Istrati^[10][11]

Monumentul Eroilor din Arma Geniului, 1929

• Monumentul Eroilor din Arma Geniului (zisă și Statuia geniului „Leul” sau, simplu "Leul"), inaugurată la 29 iunie 1929, este cea mai reprezentativă lucrare a sculptorului Spiridon Georgescu
• Bustul generalului Ioan Dragalina, Municipiul Lugoj, dezvelit în 1932, în piața „Ioan Dragalina“, din inițiativa generalului Apostolescu. Pe fețele soclului sunt montate două basoreliefuri de bronz: 1) Ioan Dragalina rănit continuând să dea ordine; 2) Scenă din timpul unui atac. În 1936 se revine prin Societatea „Cultul Eroilor” pentru plasarea monumentului realizat de Spiridon Georgescu și arhitectul E I. Procop pe locul unde fusese monumentul împăratului Francisc Iosif I, din 1907 și îndepărtat la 1919.^[12]. Bustul de bronz este inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Timiș cu codul TM-III-m-B-06322^[13].
• Monumentul Eroilor Neamului din războiul pentru întregire 1916-1918 din Tudora, județul Botoșani, ridicat prin preocuparea cooperativei forestiere "Stejarul" în 1933. Statuia în bronz, înaltă de 2 m, care reda un ostaș lovind inamicul cu patul puștii, era montată pe un piedestal de 4 m. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, "aliații" germani, cantonați în localitate, au procedat la îndepărtarea componentelor care redau luptele duse de ostașii români împotriva inamicului^[14]. Raportul Prefecturii jud. Botoșani către M.A.I., Direcția Administrației de Stat cu nr. 30016, din 27 noiembrie 1941 menționa că în comuna Tudora erau 4 plăci (120 kg. bronz) scoase de armata germană de pe monumentul Eroilor, ne mai fiind de actualitate, întrucât reprezentau soldați români în luptă cu cei germani în primul război mondial. Se solicitau îndrumări pentru ca respectivul bronz să parvină armatei române^[15].
• Monumentul eroilor din războiul pentru întregirea neamului, din Alexandria. A fost ridicat în 1934. După restaurare, a fost reamplasat în fața Palatului Administrativ^[16].

Bust al Doamnei Stanca, în fața Cetății din Făgăraș, sculptură de Spiridon Georgescu (1938)

• Bustul Doamnei Stanca, din Făgăraș, ridicat în anul 1938, la propunerea lui Nicolae Iorga, prin «Gruparea Femeilor Române» filiala Făgăraș. Pe soclul monumentului este scris: Aici a suferit toate umilințele și amenințările, pentru că a cerut dreptate neamului său, chinuită și apoi veșnic nemângâiata soție a lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca^[17].
• Bustul lui Marx^[18].
• Mausoleul eroilor români, ruși și germani de la Mărăști, județul Vrancea Este situat în satul Mărăști, comuna Răcoasa. Mausoleul a fost ridicat pe locul unde s-a dat bătălia din 9-17 iulie 1917 și face parte, alături de alte obiective istorice, din Câmpul istoric de la Mărăști (satul Mărăști a fost distrus în întregime în timpul luptelor și refăcut după război). Mausoleul este înscris în Lista Monumentelor Istorice la poziția VN-IV-m-A-06632. Accesul în parc se face prin două porți simetrice, pe stâlpii cărora străjuiesc doi vulturi uriași cu aripile întinse, opera sculptorului Spiridon Georgescu^[19].
• Pudoare. La Geoagiu-Băi se găsește o frumoasă sculptură din bronz, numită Pudoare, reprezentând, în mărime naturală, o femeie goală ce-și acoperă cu o mână fața și cu cealaltă zona pubiană, ca și cum ar fi rușinată de ipostaza în care a fost surprinsă. Statuia nu are un soclu mare, fiind expusă la nivelul solului. Pe soclul ei se vede semnătura artistului: Sp. Georgescu 1943. Statuia se află în incinta ștrandului de băi termale, după intrare, imediat, în fața bazinului acoperit.

• 

  Femeie goală, bronz, 1943, intitulată Pudoare, expusă la Geoagiu-Băi

 
• 

  Femeie goală, bronz, vedere stînga

 
• 

  Femeie goală, bronz, vedere stînga-față

 
• 

  Cap, femeie goală, bronz, vedere stînga-sus

 
• 

  Cap, femeie goală, bronz, vedere stînga-jos

 
• 

  Femeie goală, bronz, vedere stînga-sus

 
• 

  Femeie goală, bronz, vedere soclu

·         1888 - S-a născut Wilhelm Friedrich Murnau, regizor de film german (m.11.03.1931).

·       1893 - S-a nascut Ana Pauker, militantă și politiciană comunistă româncă, evreică de origine (d. 1960)

Ana Pauker – foto: ro.wikipedia.org

Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn, (n. 28 decembrie 1893, Codăeşti, Vaslui – d. 3 iunie 1960, Bucureşti) a fost o militantă şi politiciană comunistă româncă, evreică de origine. Ea a ocupat cea mai înaltă funcţie politică deţinută de o femeie în istoria României; a fost prima femeie vicepremier şi ministru de externe atât din istoria României cât şi din lume şi una dintre puţinele femei din epoca stalinistă ajunsă în funcţii înalte.

În septembrie 1948 fotografia ei a apărut pe coperta revistei “Time” cu eticheta „Cea mai puternică femeie în viaţă” A fost o activistă comunistă „ilegalistă”, lideră a grupării „moscovite” a Partidului Comunist Român, vicepremier şi ministru de externe al României între 1947-1952. În 1952 Gheorghe Gheorghiu-Dej a înlăturat-o de la putere şi din partid, în acelaşi timp cu Vasile Luca şi Teohari Georgescu, cei trei fiind acuzaţi că fac parte dintr-un „grup antipartinic”.

Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Valter Roman, Teohari Georgescu, Vasile Mârza la de-a 10-a sesiuni a Marii Adunări Naţionale din 1951 - foto: ro.wikipedia.org

 

·         1898: S-a născut căpitanul Gheorghe Bănciulescu, primul aviator din lume care a zburat cu proteze la ambele picioare (fracturate într-un accident de aviaţie la Hibrun-Cehoslovacia, la 12.IX.1926, şi amputate ulterior); la 20.V.1928 va obţine locul I la concursul internaţional de la Băneasa; (m. 1935).

* 1899: Eugeniusz Bodo (n. 28 decembrie 1899, Geneva, Elveția - d. 7 octombrie 1943, Kotlas) a fost un actor polonez de teatru și film, regizor, scenarist, dansator, cîntăreț și producător de filme.

·         1900 - S-a născut compozitorul Eugen Cuteanu (m.18.03.1968).

·         1902: Mortimer Adler, filosof american (d. 2001)

·         1903: S-a născut Nicolae Kirculescu, compozitor român de muzică ușoară, de film și teatru (d. 1985)

* 1903: Mihail Kalatozov (n. 28 decembrie 1903, Tbilisi, Georgia, Imperiul Rus — d. 27 martie 1973, Moscova, U.R.S.S.) a fost un regizor de film sovietic. Peliculele sale sunt puțin cunoscute, excepție făcând Zboară cocorii (1957), considerat o capodoperă,^[1] câștigător al marelui premiu în cadrul ediției din 1958 a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.^[2]

·         1903: John von Neumann (născut Margittai Neumann János Lajos; n. 28 decembrie 1903,^{[3][4][5][6][7][8]} Budapesta, Austro-Ungaria^[9] – d. 8 februarie 1957,^{[3][10][5][6][7][8]} Walter Reed Army Medical Center[*], Washington, SUA^[11][12][13]) a fost un matematician american evreu de origine austro-ungară cu importante contribuții în fizica cuantică, analiza funcțională, teoria mulțimilor, topologie, economie, informatică, analiza numerică, hidrodinamica exploziilor, statistică și în multe alte domenii ale matematicii, fiind unul din cei mai importanți matematicieni din istorie.^[14]

·         1907: Nicolae Brânzeu, compozitor și dirijor român (d. 1983)

STUDII

Brânzeu și-a început educația muzicală în orașul natal, avându-i ca profesori pe Maria Lerescu și Lucia Stănescu. A urmat apoi Conservatorul din București, unde i-a cunoscut pe compozitorii Dumitru Georgescu-Kiriac, Alfonso Castaldi, Mihail Jora și Dimitrie Cuclin. În anul 1931 a absolvit și Facultatea de Drept din București).

Brânzeu și-a continuat studiile la Schola Cantorum din Paris, sub îndrumarea compozitorului și muzicologului Vincent d'Indy. Revenit în țară, în perioada interbelică s-a afirmat ca pianist, dar și ca profesor suplinitor la catedra de armonie a Conservatorului bucureștean.

ACTIVITATE

Creația lui Brânzeu cuprinde genuri diverse, însă remarcabile sunt creațiile pentru teatru liric. Stilistica muzicii lui se încadrează în modernismul de tip neoromantic; interesul pentru acest curent estetic i-a fost trezit în anii de studiu la Schola Cantorum. Brânzeu va îmbina neoromantismul cu idei de inspirație folclorică. O altă influență în muzica lui Brânzeu este expresionismul.

„Opera Săptămâna luminată (1943) este caracterizată printr-un discurs sonor plin de tensiune- adesea vecin cu angoasa - și de aceea, eu o socotesc prima operă românească de tip expresionist.”

^[1]. Din păcate după anul 1990, lucrarea nu a fost inclusă în repertoriile operelor din România.

În 1948, înființează Filarmonica din Arad, unde contribuie la profesionalizarea orchestrei și corului, dat fiind că la aceea vreme ele erau formate în cea mai mare parte din oameni fără studii muzicale academice.

Pentru liedurile sale, Brânzeu a fost criticat în anii 1950 de către grupul Matei Socor. Ca urmare, Brânzeu a fost cenzurat de către regimul politic din țară.

În anii de activitate artistică în România Brânzeu dirijează diverși muzicieni precum: Stella Simionetti, Iolanda Mărculescu, Lya Hubic, Elena Botez, Lucia Stănescu, Emilia Petrescu, Arta Florescu, Lili Dușescu, Marina Krilovici, Constanța Câmpeanu, Anca de Barbu, Tatiana Roșculeț, Magda György, Zenaida Pally, Agnes Baltsa, Maria Snejina, Ion Dacian, Cornel Fânățeanu, Ion Buzea, Constantin Zaharia, Garabis Zobian, Mircea Emandi, Oleg Rudic, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Ionel Pantea, Ludovic Konya, Ion Budoiu, Mihail Arnăutu, Nicolae Secăreanu, Marius Rintzler, Pompei Hărășteanu, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Alfons Capitanovici, Götz Teutsch, Wanda Wilkomirska, Ion Voicu, Henry Brendier, Constantin Bobescu, Andras Simor, Antonin Moravec, Gustav Schmahl, Tadeus Wronski, Octavian Nicolaevici, Gaby Grubea, Daniel Podlovschi, Albert Kocsis, Nina Mihailovna Beilina, Etar Christoskov, Robesrt Soetens, Liana Isakadze, Yuriko Kuronuma, Cornelia Vasile, Ivan Straus, Ștefan Ruha, Ernest Fischer, Tamas Vesmas, Valentin Gheorghiu, Corneliu Gheorghiu, Mîndru Katz, Alexandru Demetriad, Maria Cardaș, Dorina Popovici, Magda Nicolau, Grete Miletineanu, Lidia Cristian, Aurelia Cionca, Margarita Fedorova, Gheorghe Halmos, Herald Enghiurliu, Ferenc Rados, Amadeus Webersinke, Dan Mizrahy, Gorgeta Ștefănescu Barnea, Dan Grigore, Sofia Cosma, Nicolae Brânduș, Annerose Schmit, Gabor Gabos, Toma Schwarz, Gabriel Amiraș, Sebastian Benda, Regina Smendzianka, Albert Guttman, Maria Fotino, Ilinca Dumitrecu, Liana Șerbescu, Alberto Portugheis, ș.a.

PREMII

Pentru activitatea sa, Brânzeu a fost distins cu Premiul II George Enescu (1934) și cu Premiul I George Enescu (1942), precum și cu Ordinul Meritul Cultural (1968).

VIAȚA PERSONALĂ

Nicolae Brânzeu i-a avut ca prieteni apropiați pe scriitorii Emil Cioran, Radu Gyr, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Dan Botta, Mircea Popa și pe muzicienii George Georgescu și Dimitrie Cuclin.

·         1915 - S-a născut Roebuck "Pop" Staples, chitarist şi vocalist american (The Staples Singers).

·         1921 - S-a născut Johnny Otis (John Veliotes), cântăreţ, baterist, pianist şi compozitor american de origine greacă.

* 1922 - S-a nascut Stan Lee, autor american de benzi desenate (d. 2018)

Stan Lee – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Stan Lee (născut Stanley Martin Lieber; n. 28 decembrie 1922, Manhattan, SUA – d. 12 noiembrie 2018, Cedars-Sinai Medical Center, SUA) a fost un scriitor american de benzi desenate, redactor, actor, producător, editor, personalitate de televiziune. Stan Lee este creatorul personajului Spider-Man (Omul-Păianjen).

S-a născut în Manhattan/New York, chiar în apartamentul părinților săi emigrați din România. Tatăl, Jack Lieber, croitor de meserie, lucra ocazional, neavând o clientelă stabilă, iar mama Celia (născută Solomon), era casnică. În timpul crizei economice mondiale de la sfârșitul anilor ’20, familia fiind săracă, s-a mutat în Bronx, unde locuiau patru persoane într-o cameră (părinții, el și fratele mai mic).

Cu toate că era la o vârstă fragedă, câștiga un bănuț vânzând pe stradă ziarul „New York Herald Tribune”, făcând pe ușierul la Teatrul Rivoli de pe Broadway, livrând sandwich-uri funcționarilor din Rockefeller Center sau scriind rapoarte pentru presă din partea Centrului Național de Tuberculoză.

Cu ajutorul unui unchi, R. Solomon, care lucra ca textier la reviste de duzină de benzi desenate (numite popular „pulp fiction”, din cauza calității slabe a hârtiei pe care erau tipărite) și a editorului Martin Goodman, căsătorit cu o verișoară de-a lui, începe să lucreze la revista Captain America Comics.

Prima lui semnătură ca textier la o bandă desenată datează din mai 1941. Din această perioadă datează pseudonimul lui, Stan Lee, pe care mai târziu îl va legaliza ca nume. Din 1942 și până în 1945 este înrolat în US Army, la secția de propagandă militară, unde scrie, colaborează la filme militare și ocazional desenează.

Împreună cu mai mulți artiști (mai ales Jack Kirby și Steve Ditko), a creat multe caractere, cum ar fi: Spider-Man, Fantastic Four, X-Men, Avengers, Iron Man, Hulk, Thor, Daredevil, Doctor Strange, etc.

·         1925: Baruțu T. Arghezi (n. 28 decembrie 1925, București - d. 26 august2010, Arad) a fost un prozator, eseist și publicist român, fiul lui Tudor Arghezi,^[1] frate cu Mitzura Arghezi. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și autor a peste douăzeci de volume și numeroase studii literare și politice publicate în țară și străinătate.^[1]. Subiectul principal al scrierilor sale este satul, sătenii, arta și cultura autentic țărănească.^[1]

·         1932 - S-a născut Dorsey Burnette, cântăreţ, basist şi compozitor rockabilly american.
* 1934: Dame Maggie Smith (n. 28 decembrie 1934, Ilford, Londra, Anglia) este o actriță britanică de teatru, film și televiziune, dublă laureată a premiului Oscar.

·         1938 - S-a născut Charles Neville, saxofonist, flautist şi percuţionist american (Neville Brothers).
* 1939: Conny Andersson (n. 28 decembrie 1939) a fost un pilot suedez de Formula 1 care a evoluat în Campionatul Mondial între anii 1976 și 1977.

Sari la navigareSari la căutare

Ioana Em. Petrescu

* 1941: Ioana Em. Petrescu (n. 28 decembrie 1941, Sibiu - d. 1 octombrie 1990, Cluj-Napoca) a fost critic și istoric literar, specializată în modernism și postmodernism, eseist, eminescolog, scriitor și profesor universitar român.

BIOGRAFIE

Profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității din Cluj. A fost fiica istoricului literar D. Popovici și soția criticului literar Liviu Petrescu, pe care îl cunoaște din perioada studenției. După absolvirea Facultății de Litere din Cluj, devine preparator și apoi asistent la Catedra de Literatură română. Își ia doctoratul la Cluj cu o teză despre Ion Budai Deleanu, coordonată de profesorul Iosif Pervain. Este autoarea a două studii esențiale despre opera lui Mihai Eminescu. Își însoțea mereu studenții la Iași, la Colocviul Național Studențesc de critică „Mihail Eminescu” (ai cărui inițiatori și prim organizatori, înainte ca el sa devină o instituție în România, studenții, pe atunci, Tiberiu Mihail, București, și Ileana Fărcașiu, Cluj, i-au și avut sprijinul). Dispărută prea devreme dintre studenții săi, a fost nu doar o personalitate complexă, ci și o prezență catalizatoare, cu harul prieteniei subtile și al artei conviețuirii.^{[judecată de valoare]} Ultima ei carte, despre relația dintre postmodernism și poezia lui Ion Barbu, a fost editată postum. Prima imagine a omului Ioana Em. Petrescu a putut fi descoperită în epistolarul său american Molestarea fluturilor interzisă, carte apărută în 1998 într-o ediție îngrijită de Ioana Bot. Personalitatea ei a fost evocată de colegi în volumul Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu.

OPERE PUBLICATE (SELECTIV)

• Eminescu. Modele cosmologice și viziune poetică, București, Editura Minerva, 1979, ed. a II- a, Pitești, Editura Paralela 45, Colecția „Deschideri”, Seria „Universitas”, 2000, 252 p., ed. a III-a, 2005
• Ion Budai Deleanu și eposul cosmic, Cluj, Editura Dacia, 1974, cartea reproduce teza sa de doctorat
• Configurații, Cluj, Editura Dacia, 1981, ed. a II-a, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2002
• Eminescu și mutațiile poeziei românești, Cluj, Editura Dacia, 1989
• Ion Barbu și poetica postmodernismului, București, Editura Cartea Românească, 1993, ed. a II-a, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2006
• Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, volum colectiv, Cluj, Editura Dacia, 1991
• Eminescu - poet tragic, Iași, Editura Junimea, 1994, ed. a II-a, Iași, Editura Junimea, 2001
• Molestarea fluturilor interzisă (scrisori americane, 1981-1983), 1998
• Modernism. Postmodernism. O ipoteză, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2003
• Jurnal, Pitești, Editura Paralela 45, 2005
• Studii de literatură română și comparată, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2005

AFILIERI

• Membră a Uniunii Scriitorilor din România

* 1944: Kary Banks Mullis (n. 28 decembrie 1944, Lenoir, Carolina de Nord) este un biochimist american. Mullis a fost recompensat în anul 1993, cu Premiului Nobel pentru chimie, împreună cu Michael Smith, obținut pentru dezvoltarea Reacției de polimerizare în lanț (cunoscută sub acronimul PCR, pentru expresia Polymerade Chain Reaction). Kary Mullis este inventatorul Reacției de polimerizare în lanț (Polymerase Chain Reaction sau PCR în engleză), despre care astăzi se spune că ar fi cea mai sigură metodă de a dovedi prezența virusului HIV în sângele uman. Curios este însa că, chiar Kary Mullis este unul dintre acei mulți oameni de știință care neagă existența HIV. La o conferință în anul 1994 la Toledo Spania, Mullis și-a schimbat topicul discursului sau din PCR în ideea sa, precum HIV nu cauzează SIDA. Mullis a scris în cartea publicată de Dr. Duesberg „Inventing the AIDS Virus” (1997) ). "Nimeni nu a dovedit că HIV cauzează SIDA. Noi nu am putut înca să gasim un motiv plauzibil de ce majoritatea populației globului crede că SIDA este o boala provocată de un virus pe numele HIV.".
* 1949: Hamad Bin Isa Al Khalifa, KCMG (Arabă: حمد بن عيسى آل خليفة) (născut la 28 ianuarie 1949 în Riffa, Bahrain) este actualul rege al Bahrain (din 2002), care au fost anterior Emir (din 1999). El este fiul lui Isa bin Salman al Khalifa.

A urmat Facultatea de drept de la Cambridge, Anglia, iar mai târziu colegiile militare din Regatul Unit (inclusiv Sandhurst) și Statele Unite ale Americii (inclusiv Fort Leavenworth).

Hamad Bin Isa Al Khalifa are un mare interes pentru păstrarea patrimoniului și continuă să participe la o serie de activități sportive și de hobby-uri, inclusiv vânătoare de șoimi, golf, pescuit, tenis si fotbal.

·     1953 - S-a nascut Richard Clayderman, renumit pianist și compozitor francez contemporan.

Richard Clayderman (pseudonimul artistic al lui Philippe Pagès, n. 28 decembrie 1953), este un renumit pianist și compozitor francez contemporan, creator al unui nou stil muzical, numit New Romantic. În 1976 a fost invitat de către Olivier Toussaint, un producător francez, și de către partenerul său, Paul de Senneville pentru a înregistra o baladă lină de pian.

De Senneville a compus această baladă ca un tribut pentru noua lui fiică, Adeline. Tânărul Pagès a fost audiționat împreună cu alți 20 de pianiști și a fost ales. “Era un muzician interesant cu o atingere moale și cu tehnică bună“, a spus Toussaint. “Și arăta și bine“.

Numele lui Pagès a fost schimbat în Richard Clayderman (a preluat numele străbunicii sale pentru a evita pronunțarea greșită a numelui său adevărat în afara Franței). Cântecul a fost un succes, fiind vândute 22 de milioane de copii în 38 de țări. S-a numit Ballade pour Adeline.

·         1954: S-a nascut Denzel Washington, actor american, considerat de critica de film un fel de Sidney Poitier al anilor ’90. Washington și-a făcut debutul profesional jucând în 1977 în filmul făcut pentru televiziune, Wilma. Debutul în filme de cinema și l-a făcut în 1981 cu filmul Carbon Copy.

Succesul său a căpătat amploare odată cu rolul din serialul de televiziune St.Elsewhere, difuzat din 1982 până în 1988. El a fost unul dintre puținii actori care au apărut în întregul serial pe perioada celor șase ani cât a rulat. În 1987 Washington a jucat rolul lui Steve Biko în Cry Freedom, un rol pentru care a primit o nominalizare la Oscar pentru "Cel mai bun actor în rol secundar". În 1989, Washington a câștigat un Oscar pentru "Cel mai bun actor în rol secundar" pentru rolul unui obraznic fost sclav în filmul Glory. De asemenea, în același an, a jucat rolul unui soldat Caribian (nâscut englez) cu probleme de personalitate, Reuben James, în For Queen and Country.

În martie 1990 a jucat în filmul Mo' Better Blues ca Bleek Gilliam. În vara anului 1992 a jucat în filmul Mississippi Masala ca Demetrius Williams. Washington a jucat în 1992 în unul din cele mai criticate roluri ale lui, în filmul Malcolm X, regizat de Spike Lee. Rolul său ca un mare lider naționalist negru, i-a adus o nominalizare la Oscar. Criticul de film Roger Ebert și regizorul Martin Scorsese au numit filmul unul din cele mai bune zece filme realizate în anii '90.

Anul următor, în 1993, și-a asumat, iarăși, un risc în carieră jucând rolul Joe Miller, un avocat homofob al unui homosexual care suferea de SIDA în filmul Philadelphia. Până la mijlocul anilor '90 a devenit unul din cei mai respectați actori de la Hollywood jucând în câteva thrillere de succes, printre care The Pelican Brief și Crimson Tide, de asemenea în comedia Much Ado About Nothing alături de legendara Whitney Houston, în drama romantică The Preacher's Wife.

În 1999, Washington a jucat în The Hurricane, un film despre boxerul Rubin 'Hurricane' Carter, rol pentru care Washington a primit un premiu Golden Globe în 2000 și un premiu 'Silberner Bär' (Silver Berlin Bear) la Festivalul internațional de film de la Berlin.

În 2000, Washington a apărut în filmul Remember the Titans, care a strâns peste 100 de milioane de dolari la box office-ul United States. A fost nominalizat și a câștigat un Oscar pentru "Cel mai bun actor" pentru următorul său film în 2001, Training Day, ca Det. Alonzo Harris.

Washington deține recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar ale unui actor afroamerican; până acum reușind acest lucru de cinci ori.

După ce a jucat în 2002 în filmul de succes, John Q., Washington a regizat primul său film, drama Antwone Fisher, în care a și jucat.

Între 2003 și 2004, Washington a apărut în câteva thrillere care au ieșit destul de bine la box office, dintre care Out of Time, Man on Fire și The Manchurian Candidate. În 2006 a jucat în Inside Man (alături de Jodie Foster și Clive Owen) și Déjà Vulansat în noiembrie 2006.

În 2007, a jucat alături de Russell Crowe în American Gangster. Mai târziu, Denzel a regizat drama The Great Debaters în care a și jucat alături de Forest Whitaker. Următorul rol a lui Washington a fost ca șef de pază la un metrou din New York City - Walter Garber în The Taking of Pelham 1 2 3, un remake a thriller-ului din '70, The Taking of Pelham One, Two Three, alături de John Travolta; filmul a apărut în iunie 2009.

·         1955: Magda Cârneci (n. 28 decembrie 1955, Gârleni, județul Bacău) este o poetă, critic de artă și publicistă română. A utilizat și pseudonimul Magdalena Ghica, până în anul 1989.

Poet, eseist, critic și teoretician de artă român. Este fiica lui Radu Cârneci, poet, publicist și traducător, și a Emiliei Cârneci (născută Romaniuc), inginer silvic. A absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu" din București în 1979. În 1997 a obținut un doctorat în istoria artei la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. A obținut de asemenea numeroase burse de cercetare pre și postdoctorale în străinătate. În epoca studenției a frecventat cenaclurile literale Amfiteatru și Cenaclul de luni din București, condus de criticul Nicolae Manolescu. A activat ca cercetător științific la Institutul de Istoria Artei din București și ca președintă a boardului Centrului Internațional pentru Artă Contemporană (CIAC) din București. A fost și co-director al revistei de arte vizuale Artelier. Între 2001-2005 a fost lector invitat la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris.

Între 2007-2010 a condus Institutul Cultural Român din Paris. În prezent este profesor asociat la Universitatea Națională de Artă din București, redactor cultural la Revista 22 și redactor-șef al revistei de arte vizuale ARTA din București.

Debutul poetic are loc în 1975 în revista România literară, sub pseudonimul "Magdalena Ghica", pe care îl va folosi până în 1989. Debutul editorial se produce în 1980 cu volumul Hipermateria, apărut la Cartea Românească. A publicat numeroase grupaje de versuri în revistele literare din țară și în diferite reviste din străinătate.

VOLUME DE POEME

• O tăcere asurzitoare, Eminescu, 1985
• Haosmos, Cartea Românească, 1992
• Psaume, Autre Temps, Marseille, 1997 (în franceză)
• Poeme/ Poems, Paralela 45, 1989 (în română și engleză, traducerea fiind realizată împreună cu Adam J. Sorkin)
• Poeme politice, Axa, Botoșani, 2000
• Haosmos și alte poeme, antologie, editura Paralela 45, 2000
• Le paradis poétique, Transignum, Paris (carte bibliofilă
• Chaosmos. Gedichten, în traducerea lui Jan Willem Bos, Amsterdam, Go-Bos Press, 2004 (în olandeză)
• Chaosmos. Poems, în traducerea lui Adam J.Sorkin, White Pine Press, Boston, 2006
• Trois saisons poetique, PHI, Luxembourg, 2008
• Peau-ésie, carte bibliografică cu Wanda Mihuleac, Transignum, Paris, 2008
• Poeme TRANS, Tracus Art, București, 2012
• Oh, meine Generation, Dionysos Boppard, Rheinland-Pfalz 2020, ISBN-13979-8642358887, Trans: Christian W. Schenk Germany

PROZĂ

• FEM, Cartea Românească, București, 2011

PREZENȚE ÎN ANTOLOGII

• Nuovi poeti romeni, de Marco Cugno și Marin Mincu, Firenze, Vallecchi Editore, 1986
• Incertitudes. Antologie de la poésie roumaine, de Dan Deșliu, Quebec, Humanitas Nouvelle Qptique, 1992
• Streiflicht: Eine Auswahl zeitgenossischer Rumänisher Lyrik, de Christian W. Schenk, ediție bilingvă româno-germană, Kastellaun: Dionysos Verlag, 1994; Vilenica 96
• Antologia di poesia mediteranea, de Marco Cugno, Milano, Marzorati, Emanuele Bettini editore, 1996
• Gefährliche Serpentinem. Rumänischer Lyric der Gegenwart, de Dieter Schlesak, Berlin, Edition Druckhaus, 1998
• Romania and Western Civilisation, de Kurt W. Treptow, Iași, The Center for Romanian Studies, 1998
• Day after Night. Twenty Romanian poets for the Twentieth‑First Century, de Gabriel Stănescu și Adam J. Sorkin, Norcross, Criterion Publishers, 1999 STRONG.
• 28 de poete din România: 28 poetek rumunskich, de Denisa Comănescu, București, Universal Dalsi, 1999.
• Poètes roumains contemporains, Irina Petraș éditrice, Montréal/București, Les Ecrits des forges/Editura didactică și pedagogică, 2000
• Speaking in Silence. Prose Poets of Contemporary Romania, Adam J.Sorkin and Bogdan Stefanescu editors, Bucharest: Paralela 45, 2001.
• Poetry is a Woman (11 Woman Poets from Romania), translation into Greek by Sandra Michalaki and Anna Sotrini, Alpha publishing house, Athens, 2006
• Born in Utopia/ Născut în Utopia. An Anthology of Modern and Contemporary Romanian Poetry, edited by Carmen Firan and Paul Doru Mugur with Edward Foster, Talisman House Publishers, New Jersey, 2006
• Poésies de langue française. 144 poètes d’aujourd’hui autour du monde. Anthologie établie par Stephane Bataillon, Bruno Doucey et Sylvestre Clancier, Paris, Seghers, 2008
• Romanian Writers on Writing, Norman Manea editor, Trinity University Press, San Antonio, Texas, 2011
• Pieta: Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard 2018, ISBN 978-1-977075-66-6. Auswahl und Übersetzung: Christian W. Schenk;
• ROSARIEN: Rumänische Gegenwartslyrik 2020, 444 Seiten, Dionysos Boppard 2020, trad. Christian W. Schenk, ISBN 979-8649287029;

CRITICĂ DE ARTĂ

Monografii

• Ion Țuculescu, Meridiane, 1985
• Lucian Grigorescu, Meridiane, l989

Eseuri

• Arta anilor’80. Texte despre postmodernism, Litera, 1996
• Art of the 1980s in Eastern Europe. Texts on Postmodernism, Paralela 45, 1999, un studiu care analizează fenomenul postmodernismului românesc reflectat în artele plastice.
• Artele plastice în România 1945-1989, Meridiane, București, 2000
• Art et pouvoir en Roumanie 1945-1989, L’Harmattan, Paris, 2007
• Artele plastice în România 1945-1989. Cu o addenda 1990-2010, Polirom, București, 2013

Volume colective

• Von der Bürokratie zur Telekratie, Berlin, Merve Verlag, 1990
• A Latvany és Gondolat, Editura Kriterion, București, 1991
• Bucharest in the 1920s-1940s: between Avant-Garde and Modernism, București, Simetria, 1994
• Competiția continuă. Generația ‘80 în texte teoretice. O antologie de Gh. Crăciun, Pitești, Ed. Vlasie, 1994, ediția a doua, Paralela 45, 1999
• Momentulul adevărului. O antologie de Iordan Chimet, Cluj, Dacia, 1996
• Experimentul în arta românească după 1960/ Experiment in Romanian Arts since 1960, București, CSAC, 1997
• Culture of the Time of Transformation, Poznan, WIS Publishers, 1998.
• Encyclopedia of Eastern Europe. From the Congress of Vienna to the Fall of Communism, edited by Richard Frucht, Northwest Missouri State University, Garland Publishing, Inc., New York & London, 2000
• European Contemporary Art. The Art of the Balkan Countries, Thessalonica, State Museum of Contemporary Art, 2002
• Perspectives roumaines. Du post-communisme à l’intégration européenne, Catherine Durandin et Magda Carneci coordonnatrices, L’Harmattan, Paris, 2004
• European art criticism, Stuttgart, Badischer Kunstverein / AVAN network/Culture 2000, 2005 Influences françaises dans l’architecture et l’art de la Roumanie des XIXe et XXe siècles, Bucarest, Editura Institutului Cultural Român, 2006
• D’une édification l’autre. Socialisme et nation dans l’espace (post-) communiste, Marlène Laruelle et Catherine Servant coordonnatrices, PETRA Editions, Paris, 2008
• Anthologie

poétique. 109 poètes femmes contemporaines, sélection d’Angèle Paoli, Terre des femmes, 2010, 2014 – « Culte postmoderne »,http://terresdefemmes.blogs.com/anthologie_potique/anthologie-po%C3%A9tique-terres-de-femmesprintemps-des-po%C3%A8tes-2010-couleur-femme-.html

• Divanul scriitoarei, Mihaela Ursa coordonator, Limes, Cluj-Napoca, 2010
• Romanian Cultural Resolution, Hatje Kantz, 2011
• Intellectuels de l’Est exilés en France, Wojciech Falkowski et Antoine Marès coordonnateurs, Paris, Institut d’études slaves, 2011
• Zidaru. Das Work von Marian & Victoria Ziadaru, Klartext Verlag, Essen, 2011
• SAPTE/SIEBEN, vol III, KunstArt, Bochum, 2012
• Culture and Critique. European Cultural Discourse since 1945, Historisches Museum, Berlin, 2012
• Les identités

plurielles. Première Rencontre Euromaghrébine d’Ecrivains, Laura Baeza coordinatrice, Ambassade de l’Union Européenne à Tunis, 2014

TRADUCERI

• Christopher Merrill, Numai unghiile rămîn. Scene din războaiele balcanice 1992-1997, împreună cu Radu Sava,Paralela 45, 2002
• Catherine Durandin, București, amintiri și promenade, împreună cu Horia Mihail Vasilescu, Paralela 45, 2004
• Nicole Brossard, Installations. București, Paralela 45/ Les Ecrits des Forges, 2005
• Pierre Oster, Alchimia lentorii/ Alchimie de la lenteur, Paralela 45/Gallimard, 2007

AFILIERI

• Membră fondatoare și actualul președinte al Grupului pentru Dialog Social (GDS)
• Membră și președinte actual al PEN Club România
• Membră în diferite asociații internaționale de istoria artei și de critică de artă
• Membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1990) și membră fondatoare a Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO).
• Membră a Uniunii artiștilor Plastici din România (UAP)
• Membră a CIRET (Centre international de recherches et etudes transdisciplinaires), Paris

DISTINCȚII

• Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”

·         1955: Liu Xiaobo (chineză: 刘晓波); n. 28 decembrie 1955,^[1][2][3]Changchun, Republica Populară Chineză^[4] – d. 13 iulie2017,^[5][1][2][3] Shenyang, Republica Populară Chineză) a fost un activist chinez pentru democrație și drepturile omului, căruia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2010.^[8][9] A fost președintele centrului PEN din China între 2003-2007, iar ulterior membru al Consiliului de conducere.^[10]

Pe data de 8 decembrie 2008, Liu Xiaobo a fost deținut pentru participarea sa la mișcarea pentru democrație Carta 08. Arestarea oficială a avut loc pe data de 24 iunie 2009, fiind acuzat de „incitare la subversiune a puterii de stat”.^[11][12] Procesul a avut loc pe 23 decembrie 2009, iar pe 25 decembrie 2009 a primit o sentință de 11 ani închisoare și doi ani privare a drepturilor politice. Liu Xiaobo și încă vreo 300 de cetățeni chinezi au semnat Carta 08, un manifest publicat cu ocazia aniversării a 60 de ani a adoptării Declarației universale a drepturilor omului (10 decembrie 2008), scrisă în stilul Cartei 77 din Cehoslovacia. În ea se cere mai multă libertate de exprimare, respectarea drepturilor omului și alegeri libere.^[17] Până în mai 2009, Carta fusese semnată de peste 8.600 de chinezi.^[18]

Pe data de 8 decembrie 2008, cu două zile înainte de lansarea oficială a Cartei, Liu Xiaobo a fost luat de acasă de către poliție.^[19] Un alt semnatar al Cartei, Zhan Zuhua, a fost și el luat atunci de poliție. Conform lui Zhang, au fost deținuți fiind suspectați că încearcă să culeagă semnături pentru Cartă.^[20]

Liu a fost ținut în izolare,^[21] și nu i s-a permis să se întâlnească cu un avocat sau cu familia, singura concesie fiind permisiunea de a mânca prânzul cu soția, Liu Xia, în prezența a doi polițiști în ziua de Anul Nou 2009.^[22] pe 23 iunie 2009, procuratura a aprobat arestarea lui Liu pe baza acuzației de „suspiciune de incitare de subversiune a puterii de stat”, o crimă care cade sub incidența articolului 105 a Codului penal chinez.^[23]

Pe data de 1 decembrie 2009, poliția din Beijing a transferat cazul procuraturii de stat.^[24] Pe data de 10 decembrie 2009, procuratura l-a pus sub acuzație formală, trimițând avocaților lui documentele de acuzare.^[24] Procesul a avut loc pe 23 decembrie 2009 la Tribunalul Intermediar nr. 1 din Beijing. Soției nu i s-a permis să participe la proces, dar cumnatului lui i s-a permis.^[24][25][26] Diplomați din mai multe țări (SUA, Marea Britanie, Canada, Suedia, Australia și Noua Zeelandă), cărora nu li s-a permis să participe, au stat afară, în fața tribunalului, tot timpul procesului.^[27] Pe data de 25 decembrie 2009, după un proces care a durat mai puțin de trei ore,^[10] Liu Xiaobo a primit sentința de 11 ani închisoare și doi ani de privare a drepturilor politice.

SUA și Uniunea Europeană au cerut în mod formal eliberarea necondiționată a lui Liu.^[28][29]

Pe data de 24 mai 2010 a fost transferat la închisoarea Jinzhou din provincia Liaoning.^[10]

Nu i s-a permis de către autoritățile chinezești să călătorească la Oslo să participe la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace pe 2010 ca să-și ia în primire diploma și medalia.^[30]

·         1956: Nigel Kennedy, violonist englez

·         1957: Laurențiu Cazan (n. 28 decembrie 1957, Buzău) este un multiinstrumentist (vioară, pian, chitară, muzicuță, percuție), compozitor, textier, solist vocal și orchestrator român din Buzău. A studiat vioara și pianul încă din copilărie. Fiind autodidact, mai târziu învață să cânte la chitară (acustică, electrică, bas) și își însușește tehnica percuției. Pe parcursul carierei a interpretat melodii atât în limba română cât și în alte 8 limbi străine.

Începuturile carierei sale sunt legate de Orchestra Liceului de Muzică din Bacău, unde cântă într-un taraf, la vioară. În perioada următoare cântă în mai multe formații: Omicron (1973-1978), Nona (1978-1979) alături de Mihaela Runceanu, Apollo a Teatrului „Toma Caragiu”, Ploiești (1980-1981), Litoral (1981-1982), Cromatic (1985-1986), Sfinx (1986-1990).

ACTIVITATE MUZICALĂ

• 1982 - debutează la televiziune cu piesa „Uită tristețea”, muzică și versuri proprii, în cadrul unei emisiuni produse de Titus Munteanu
• 1982 – 1985, face turnee în țară
• 1983 - lansează primul disc - “Uită tristețea”
• 1985 – 1990, desfășoară turnee cu formațiile Cromatic și Sfinx în Danemarca, Kuwait, Norvegia, Finlanda, Olanda, Austria, Germania, Belgia.
• 1990 – 2001, urmează o serie de turnee în Europa ca one man show. Are o serie de apariții la televiziune în Olanda - RTL4, SBS, TV Drenthe
• 1991 - înainte de a se stabili în Olanda, editează discul-single „Numai muzica”
• 1996 - își lansează albumul “Say something”
• 2001 – 2003 desfășoară o activitatea concertistică, radio, TV în România
• Formația de concert îi alătură pe Vali Vătuiu, Adi Manolovici, Cătălin Răsvan, Florin Micolof

ALBUME

• Uită tristețea (1983)
• Say something (1996)
• Și iarăși voi zbura (2003)

DISTINCȚII

• 1993, obține locul al II-lea la finala pentru Eurovision - cu piesa “Say something”.Tot în același an participă la festivalul „Cerbul de Aur” cu piesele “Angel” și “Say something”.
• 1994, participă la concursul „Song Festival” de la Cavan, Irlanda cu piesa “Say something” și obține locul II
• 1995, obține locul al II-lea la festivalul „Cerbul de aur” - cu albumul “Say something”
• 1998, participă la Eurovision cu piesa “Sinceritate”
• 2000, participă la Eurovision – cu piesa “Survive”
• 2001, piesa sa „Sunetul ploii” interpretată de Aida Elena Borovină primește premiul special al juriului de copii la „Steaua de aur”
• 2002, piesa sa „Pescărușul” interpretată de Patricia Costache primește premiul pentru cel mai bun aranjament muzical la „Steaua de aur

PIESE DIN REPERTORIU

Dintre cele mai cunoscute piese interpretate de Laurențiu Cazan pot fi enumerate:

• Say Something
• Uită tristețea
• Sunetul ploii
• Noaptea în vis
• Numai muzica
• Pescărușul
• Te caut
• Survive
• Sinceritate
• Aud un strigăt
• The Winner
• Running and crying.

* 1957: Dumitru Braghiș (n. 28 decembrie 1957, satul Grătiești, astăzi suburbie a municipiului Chișinău) este un om politic moldovean, care din 27 noiembrie 2015 este Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă. În perioada 1999–2001 a îndeplinit funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. A fost președinte al Partidului Democrației Sociale și deputat în Parlamentul Republicii Moldova (2005 - 2009).

BIOGRAFIE

Dumitru Braghiș s-a născut la data de 28 decembrie 1957, în satul Grătiești (astăzi suburbie a municipiului Chișinău), într-o familie de țărani. A absolvit Institutul Politehnic "Serghei Lazo" din Chișinău, specialitatea inginer-energetician în anul 1980. A obținut ulterior titlul de Doctor în economie.

Activitatea profesională și-a început-o la Uzina de Tractoare din Chișinău, în calitate de inginer-constructor (1980 - 1981). Din anul 1981 și până în anul 1992, deține diverse funcții eligibile în cadrul Uniunii Tineretului Comunist-Leninist (Komsomolului) din URSS. Între anii 1987-1988 este instructor în cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova.

În perioada 1989-1991, este deputat al poporului din URSS. În anii 1992-1995, deține funcția de vicedirector general al Societății FRCE "Moldova Exim". În perioada 1995-1997, deține funcția de director general al Departamentului relații economice externe al Ministerului Economiei.

În februarie 1997 este numit în funcția de viceprim-ministru al Economiei și Reformelor, director general al Departamentului relații economice externe, iar în iulie 1998 - prim viceprim-ministru al economiei și reformelor. A fost desemnat candidat la funcția de premier la 15 decembrie 1999.

La data de 21 decembrie 1999, Dumitru Braghiș este numit în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. În alegerile parlamentare anticipate din 25 februarie 2001 Blocul electoral "Alianța Braghiș", condus de Dumitru Braghiș, a obținut 13,42% din sufragii. În baza acestor rezultate "Alianța Braghiș" a primit 19 mandate de deputat în noul legislativ. A candidat apoi pentru alegerea ca președinte al Republicii Moldova, dar a obținut doar 16,85% din voturi (doar 15 deputați votând pentru alegerea sa), pierzând în competiția cu Vladimir Voronin. Astfel, partidul lui Dumitru Braghiș a pierdut alegerile, cedând funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova la 19 aprilie 2001 lui Vasile Tarlev.

Din anul 2001 și până în prezent este deputat în perioada 23 iunie 2003 - 12 ianuarie 2006 a fost membru supleant în delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

La alegerile parlamentare din 2005 a fost ales ca deputat pe listele Blocului "Moldova Democrată", formațiune al cărei vicepreședinte a fost. În aprilie 2006 a constituit Partidul Democrației Sociale din Moldova, devenind președintele acestuia.

În iulie 2005, a fost candidat independent la alegerile pentru funcția de Primar General al municipiului Chișinău, obținând 20,65% din voturi. A candidat de asemenea și la alegerile din 3 iunie 2007 din partea Partidului Democrației Sociale din Moldova (PDSM).

După expirarea mandatului de deputat în 2009, până în 2013 a activat în sectorul privat.

Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1836-VII din 27 noiembrie 2015, a fost numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă.^[1][2]

Dumitru Braghiș cunoaște limbile engleză, franceză și rusă. Este căsătorit și are un copil.

* 1958: Gilles Leroy (n. 28 decembrie 1958, Bagneux, Hauts-de-Seine) este un scriitor francez. Leroy a primit în anul 2007 pentru romanul Alabama Song renumitul premiu literar Prix Goncourt.
* 1959: Maria Kemenceji (născută Merciuc; n. 28 decembrie 1959, Etulia, Moldova) este o sportivă moldoveancă.

A studiat la Colegiul de Educație Fizică din Donețk, RSSU, absolvindu-l în 1977, după care a urmat cursuri la Institutul Pedagogic „Ion Creangă”din Chișinău, până în 1985. Lucrează ca profesoară la Colegiul Republican de Fizică din Chișinău în anii 1986-1988.

Practică atletica ușoară din 1971, când avea 12 ani. A fost antrenată la Donețk de antrenorii Boris Petrov (1971-1973) și Vasili Soloviov (1973-1978) și la Chișinău de Eugeniu Proșin (1979-1984). Se specializează în probele de 50 m, 80 m, 100 m, 200 m, 800 m (simplu și garduri) și pentatlon. Participă la competiții internaționale, acumulând în palmares locul II la proba 50 m garduri la Campionatul european din 1981^⁠(d) (Grenoble, Franța), locul I la Campionatul URSS din 1981^⁠(d) (Moscova, URSS), Cupa Europei din 1981 (Norvegia), Competițiile URSS–SUA din 1982 (Indianapolis, SUA), Campionatele URSS din 1982^⁠(d) (Kiev) și 1984^⁠(d)(Donețk), locul II la Jocurile internaționale studențești din 1981 (București, România), titlul de multiplă campioană a RSSM.

A fost decorată cu titlul de Maestru al sportului de categorie internațională. Către anul 2000, locuia la Moscova.

* 1960: Shinichi Morishita (n. 28 decembrie 1960) este un fost fotbalist japonez.

* 1960: S-a născut Zisu Stanciu: este un fost deputat român în legislatura 2000-2004 pe listele PRM dar din iunie 2001 a trecut la PSD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg și Republica Coreea. În legislatura 2012-2016, Zisu Stanciu a fost ales deputat pe listele PSD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Islanda și Republica Croația.

·         1962 - S-a născut pianistul şi compozitorul francez de jazz Michel Petrucciani (m.06.01.1999).
* 1965: Abdul Carrupt (n. 28 decembrie 1985, Geneva, Elveția) este un fotbalistcare evoluează la echipa națională de fotbal a Guineei-Bissau și la Nyon. De-a lungul carierei a mai evoluat la FC Sion și la Lausanne.
* 1965: Kazuo Echigo (n. 28 decembrie 1965) este un fost fotbalist japonez.
* 1966: Kaliopi Bukle (n. 28 decembrie 1966) este o cântăreață din Republica Macedonia.
* 1968: Brian Steen Nielsen (n. 28 decembrie 1968) este un fost fotbalistdanez.

·         1969: Linus Torvalds, informatician finlandez, creatorul nucleului de sistem de operare Linux

·         1971: Cristina Maria Dogaru, căsătorită Cucuian (n. 28 decembrie 1971, în Râmnicu Vâlcea) este o fostă handbalistă care a jucat pentru echipa națională a României pe postul de portar. Ea a evoluat în 115 partide^[1] și a participat la Campionatul Mondial din 1995, Campionatele Europene din 1994 și 1998, precum și la Jocurile Olimpice de vară din 2000.^[2]

Ultimul club la care a fost legitimată este Universitatea Jolidon Cluj.^[3]

·         1972: S-a născut Shinobu Terajima este o actriță de teatru și film japoneză.

Născută într-o familie de actori (tatăl este actor kabuki, iar mama actriță de film), Terajima a studiat literatura (și a jucat handbal) la Universitatea Aoyama Gakuin din Tokio. În 1996 a fost angajată ca actriță la unul din cele mai vechi teatre de dramă modernă din Japonia, Teatrul Bungakuza.

* 1978: Alejandro Campano Hernando (n 28 decembrie, 1978, Sevilla, Andaluzia, Spania) este un fotbalist spaniol retras din activitate, care a evoluat pe postul de mijlocaș dreapta la clubul FC Vaslui.^[1]
* 1978: John Roger Stephens (n. 28 decembrie 1978), cunoscut sub numele de scenă John Legend, este un cântăreț, textier și actor american, câștigător a zece premii Grammy,^[4] un Glob de Aur și un premiu Oscar pentru piesa „Glory” din Selma.

·         1979: Noomi Rapace (pronunțat în română [noʊmi rəpɑːs]^[2] născută Norén; n. 28 decembrie 1979) este o actriță suedeză.^[3] Ea a căpătat faima internațională prin portretizarea lui Lisbeth Salander în filmele suedezo-daneze din Trilogia Millennium: The Girl with the Dragon Tattoo, The Girl Who Played with Fire și The Girl Who Kicked the Hornets' Nest.^[4] De asemenea ea mai este cunoscută pentru rolul lui Leena în Beyond(2010), Anna în The Monitor (2011), Madame Simza Heron în Sherlock Holmes: A Game of Shadows (2011), rolul principal al Dr. Elizabeth Shaw în filmul science-fiction al lui Ridley Scott Prometheus (2012), și Beatrice în Dead Man Down (2013).

·         1979 - S–a născut gimnasta Claudia Presecan.

* 1980: Valeriu Munteanu (n. 28 decembrie 1980, Floreni, raionul Anenii Noi) este un politician din Republica Moldova, fost ministru, deputat și primar. Din 30 iulie 2015 până la 30 mai 2017 a exercitat funcția de Ministru al Mediului al Republicii Moldova. A fost și deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2009 până în 30 iulie 2015, primar al satului Floreni din raionul Anenii Noi din partea Partidului Liberal în perioada iunie 2007 — noiembrie 2009,^[1] vicepreședinte al Partidului Liberal din 26 septembrie 2010 și membru al Biroului Politic al Partidului Liberal până la 11 decembrie 2018.

Sari la navigareSari la căutare

Valeriu Munteanu
Date personale
Născut	28 decembrie 1980 (39 de ani) Floreni, raionul Anenii Noi, RSS Moldovenească
Căsătorit cu	Victoria Munteanu
Copii	4
Cetățenie	Moldova
Religie	creștin ortodox
Ocupație	politician
Ministru al Mediului al Republica Moldova
În funcție 30 iulie 2015 – 30 mai 2017
Președinte	Nicolae Timofti Igor Dodon
Prim-ministru	Valeriu Streleț Pavel Filip
Precedat de	Sergiu Palihovici
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 3 noiembrie 2009 – 30 iulie 2015
Primar al s. Floreni
În funcție 3 iunie 2007 – 3 noiembrie 2009
Premii	Ordinul național „Steaua României”
Partid politic	Uniunea Salvați Basarabia (2019–prezent)
Alte afilieri	Partidul Liberal (2009–2018)
Alma mater	Universitatea Valahia din Târgoviște
Profesie	jurist

• 
  

* 1981: Khalid Boulahrouz (n. 28 decembrie 1981, Maassluis, Olanda) este un jucător de fotbal retras din activitate care a jucat pentru echipa națională de fotbal a Olandei. Este poreclit „Khalid canibalul” datorită abilității sale de „a mânca” apărarea adversă.

Alexandra Ungureanu
Alexandra Ungureanu în septembrie 2012
Date personale
Nume la naștere	Alexandra Ungureanu
Născută	28 decembrie 1981 (38 de ani)  Gheorghe Gheorghiu-Dej, România
Cetățenie	România
Ocupație	Cântăreață, dublaj, interpretare vocală (2008)- Peter Pan Întoarcerea în Țara de Nicăieri
Activitate
Gen muzical	Pop, house, dance, Rock alternativ
Instrument(e)	Pian, chitară
Ani de activitate	1998 - prezent
Case de discuri	Roton, Cat Music, MediaPro Music
Interpretare cu	Crush, Sistem, Holograf , Keo, Marius Nedelcu, Marius Moga, Grimus, the dAdA
Prezență online
Site web
Modifică date / text

* 1981: Alexandra Ungureanu (n. 28 decembrie 1981, Gheorghe Gheorghiu-Dej, România) este o cântăreață de muzică pop/house/dance și vedetă română din județul Bacău.

BIOGRAFIE

La vârsta de șase ani a început să ia lecții de canto și de pian, iar în adolescență a urmat cursuri de chitară. Ulterior, Alexandra a participat la diverse concursuri de muzică pentru copii, în cadrul cărora a obținut rezultate remarcabile. Treptat, ea și-a format un repertoriu, cu piese compuse pentru ea de: Dinu Giurgiu, Ionel Tudor, Adrian Despot, Marius Țeicu sau Cornel Ilie și a participat la diverse emisiuni televizate.

Începând cu anul 2001, ea a colaborat alături de formația Sistem, pentru care a înregistrat vocea principală a unor melodii precum: „Emoții”, „Senzații” sau „Departe de tine”. În 2003, Ungureanu obține locul al treilea la Selecția Națională pentru concursul muzical Eurovision, cu piesa „Make this love come true”, și a reprezentat România la festivalul Cerbul de Aur.

În 2004, interpreta a concertat în douăsprezece orașe mari ale României alături de formații precum: Holograf, Vița de Vie sau Taxi. În toamna aceluiași an, Ungureanu a semnat un contract împreună cu grupul de muzică house/dance "Crush", pentru a deveni vocea principală a formației. În această formulă, proiectul a produs două albume de studio: Crush + Alexandra Ungureanu (2005) și Hello (2007).

În 2009 si 2010, a fost jurat împreună cu George Hora și Smiley pentru concursul "Be a Disney Channel star" (Fii o vedetă a canalului Disney) pe canalul Disney Channel România.

În 2020 a participat la Bravo, ai stil!, ajungând în finala, unde a câștigat cu 50,3% în fața lui Theo Rose, care a obținut 49,7%.

MUSIC IN PROGRESS

Este un proiect pop-simfonic "Alexandra Ungureanu & Nora Denes Symphonical" ^[1].

«A plecat de la o discuție între prieteni, un "brainstorming", și am ajuns la un proiect în care au fost implicați în jur de 30 de oameni (producător, orchestrator, instrumentiști, regizor, oameni de studio, echipa video). Pentru ca un proiect de genul acesta să-și atingă scopul, a fost foarte importantă rescrierea pieselor comerciale pentru partitura clasică... și pentru rafinamentul pieselor din "Music in pROgress", trebuie să-i mulțumesc Norei Denes. Mă bucur că am putut relua și una dintre piesele pe care le-am cântat la început de carieră, o piesă cu o stare specială pentru mine, Lumea Visează. Filmările au avut loc în jud. Maramureș, în special în Baia Mare și în împrejurimi. Făcând prospecția în vederea filmărilor, am descoperit locuri uimitor de frumoase, dar nu foarte cunoscute, precum Lacul Albastru. Ne-am dorit să dăm și această dimensiune turistică proiectului» – interviul Alexandrei Ungureanu la "EuropaFM", 2015

* 1987: Andreas Lubitz (n. 18 decembrie 1987 – d. 24 martie 2015, Prads-Haute-Bléone, Franța) a fost un pilot german, care a lucrat pentru compania low-cost Germanwings. A fost co-pilotul Zborului 9525, care s-a prăbușit la 24 martie 2015 în Alpii francezi, soldându-se cu moartea tuturor celor 149 de persoane aflate la bord. Ancheta preliminară a autorităților franceze și germane a găsit indicii concludente că Lubitz ar fi provocat intenționat accidentul, pe fondul unor probleme psihice.
* 1987: Yui Okada (n. 28 decembrie 1987, Osaka, Japonia) este un model, race queen și o vedetă de televiziune. De asemenea, ea a fost membră a trupei de fete V-u-den, împreună cu Rika Ishikawa și Erika Miyoshi, ea s-a retras din viață publică din 2010 pentru să studieze frumușetii și cosmetice. După activitatea cu V-u-den, Okada a devenit o vedetă de televiziune și un gravure idol. A absolvit Hello! Project în 2009 cu Elder Club.
* 1988: Inès Boubakri (în arabă إيناس بوبكري; n. 28 decembrie 1988, Tunis) este o scrimeră tunisiană specializată pe floretă, laureată cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 2014 și la Jocurile Olimpice de vară din 2016.
* 1989: Harry Nicholas Arther (n. 28 decembrie 1989, Eltham, Londra, Anglia) este un fotbalist aflat sub contract cu A.F.C. Bournemouth.
* 1990: Marcos Alonso de Mendoza (Madrid, Spania, 28 decembrie 1990), cunoscut sub numele Marcos Alonso este un fotbalist spaniol. Este un jucător versatil, care poate acționa în orice poziție pe bandă stânga, și actualul său club este Chelsea din Premier League.

Marcos Alonso Mendoza este fiul și nepotul a jucători de fotbal din Cantabria. Bunicul său a fost Marcos Alonso Imaz, "Marquitos", de cinci ori campion al Europei cu Real Madrid, și tatăl lui Marcos Alonso Pena, a jucat pentru treisprezece sezoane cu patru echipe din Prima Divizie: Racing Santander, Atlético Madrid, FC Barcelonași CD Logroñes.

* 1992: Sheryl Rubio (n. 28 decembrie 1992) este o actriță, cântăreață, fotomodel și dansatoare venezuelană. Este cunoscută datorită serialului Somos tú y yo, găzduit de Boomerang, în care este protagonistă.

·         1998: Paris Berelc, actriță americană
* 2001: Madison "Maddie" De La Garza (n. 28 decembrie 2001) este un copil actor american, sora binecunoscutei Demi Lovato. Ea este cunoscută mai ales pentru rolul lui Juanita Solis în Desperate Housewives. Părinții lui Madison sunt Eddie De La Garza și Dianna Lovato (née Hart).Prieteni,familia și cei foarte apropiați de fetiță îi spun Maddie,ca un alint pentru ea.