1. /26 DECEMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri
Ștefan al Angliei (n. 1096 – d. 25 octombrie 1154), a fost Regele Angliei în perioada 1135 – 1154, ultimul membru din Dinastia normandă. Ștefan s-a născut în regiunea Blois din Franța, a fost fiul lui Ștefan, Conte de Blois căsătorit cu Adela a Angliei (fiica Regelui William I al Angliei și a Matildei de Flandra).
Regele Lear este o tragedie scrisă de William Shakespeare care reprezintă o încununare a analizei umanisto-psihologice prezentă în mai toate lucrările marelui dramaturg englez. Regele Lear, retrăgându-se de la domnie și stăpânit fiind de iluzia puterii sale nelimitate, își împarte regatul fiicelor sale.
Le cere însa acestora, înainte de a le împărți regatul, să-și exprime în cuvinte dragostea pe care i-o poartă. Fiicele mai mari, Goneril și Regan, meschine și lingușitoare, îi spun bătrânului vorbe frumoase, exact ceea ce acesta dorea sa audă. Cordelia însă, fire sinceră, îi spune cu naturalețe : “Iubesc pe Majestatea-ta așa cum îmi este datoria, nici mai mult nici mai putin”.
Luând acest răspuns drept o adevărată insolență, tatăl își alungă fiica cea mica, dezmoștenind-o. Doborât de ingratitudinea fiicelor sale, bătrânul, cu mintea tulburata de durere, rătăcește pe câmpii, înfruntând furtuni și trăsnete. Dintre foștii curteni i-au rămas credincioși doar contele de Kent, Edgar și bufonul.
Cordelia, devenită între timp regină a Franței, vine în ajutorul tatălui său. Goneril și Regan vor sfârși în mod mizerabil, otrăvindu-se una pe cealaltă, din rivalitate pentru același bărbat: Edrnund, comandantul oștilor britanice. Cordelia și regele Lear, în timpul luptelor dintre francezi și englezi, ajung prizonierii lui Edrnund.
Cordelia este omorâtă din porunca lui Edrnund, chiar sub ochii bietului sau tată, care se stinge de durere. Cordelia întruchipează în aceasta opera puterea miraculoasa a dragostei și a iertării. Prin dragostea cu care aceasta îl înconjoară, Regele Lear își va găsi liniștea. Tema piesei devine universală, prin detaliata descriere a caracterului uman și în special, a transformării determinată de schimbarea unor idealuri și a unei lumi considerată de protagonist, o reflexie ideatică a percepțiilor sale interioare.
Pacea de la Pressburg (cunoscută și ca Pacea de la Pojon) a fost încheiată la 26/27 decembrie 1805 între Austria și Franța condusă de Napoleon. Această pace a survenit în urma Bătăliei de la Austerlitz și a pus capăt celui de-al treilea război al Coaliției antinapoleoniene.
În urma acestei păci, Austria a trebuit să cedeze comitatul Tirol și Vorarlberg statului bavarez. Restul Austriei Occidentale a fost împărțită între Marele Ducat de Baden și Württemberg. Regiunile Veneția, Istria, Dalmația și Cattaro, care au fost alipite Austriei abia în 1797 prin Pacea de la Campo Formio, au fost repartizate regatului napoleonic Italia.
Dioceza Salzburg precum și Berchtesgaden au fost repartizate Austriei drept compensație. Împăratul Francisc al II-lea a trebuit să-l recunoască pe Napoleon drept împărat.
Împăratul Francisc al II-lea a recunoscut și titlurile regale asumate de alegătorii din Bavaria și Württemberg, care prefigurează sfârșitul Sfântului Imperiu Roman. La câteva luni de la semnarea tratatului și după o nouă entitate, Confederația Rinului, fusese creată de Napoleon, Francisc al II-lea a renunțat la titlul de împărat al Sfântului Roman și a devenit împărat al Imperiului Austriei cu titlul de Francisc I al Austriei. . În tratat a fost prevăzută și o despăgubire de 40 de milioane de franci.
Ofițeri ai armatei imperiale ruse au condus aproximativ 3.000 de soldați într-o mișcare de protest împotriva preluării tronului de către Nicolae I, după renunțarea la dreptul de succesiune de către a fratelui său mai mare, Constantin Pavlovici. Datorită faptului că evenimentele s-au petrecut în luna decembrie, rebelii au fost numiți „decembriști”.
Revolta a fost înăbușită sub supravegherea personală a împăratului Nicolaie I al Rusiei. Decembriștii au fost judecați și condamnați: cinci dintre ei au fost condamnați la spânzurătoare, alții au fost exilați în Siberia si in Orientul indepartat. Când cei cinci decembriști au fost spânzurați, s-a întâmplat ceva obsolut neobișnuit.
Funiile care au fost utilizate pentru lațuri s-au rupt mai înainte ca vreunul dintre ei să moară. Evenimentul a provocat mișcare de simpatie în mulțimea de privitori. Conform unei tradiții vechi de mai multe secole, orice condamnat care supraviețuia unei tentative de execuție trebuia eliberat.
În loc să-i grațieze pe cei cinci, Nicolae I a ordonat confecționarea unor lațuri noi și reluarea execuției. Aceasta a fost ultima execuție publică din istoria Imperiului Rus. Soțiile unora dintre decembriști și-au urmat soții în exil. Expresia „soție decembristă” exprima ideea de devoțiune a soției față de soț.
Mam’zelle Nitouche (traductibil ca „domnișoara Mironosiță“) este o operetă compusă de Florimond Ronger (Hervé) pe un libret în limba franceză de Henri Meilhac și Albert Millaud. Premiera, în trei acte, a avut loc la 26 ianuarie 1883 la Théâtre des Variétés din Paris.
Subiectul operetei cuprinde multe aspecte luate chiar din viața compozitorului. Ridiculizează principiile și metodele de educație folosite în pensioanele de călugărițe, unde elevele primeau o educație artificială, ruptă de viață, departe de realitate dar plină predici religioase, de falsă pioșenie, transformându-le în mironosițe acre și speriate. Totodată satirizează obiceiurile rele deprinse de ofițeri care dădeau exemple negative subalternilor.
La 26 decembrie 1898, savantii francezi Marie şi Pierre Curie anunta in sedinta Academiei de Stiinte din Paris, descoperirea radiului, dupa ce in iulie 1898 Marie Curie anunta descoperirea primei substane extrase din pehblenda, (un minereu de uraniu), pe care a numit-o poloniu (potrivit tarii de origine). In 1902, Marie reuseste sa prepare un decigram de radiu pur si face o prima determinare a greutatii sale atomice: 255.
John Arthur “Jack” Johnson (March 31, 1878 – June 10, 1946)
Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a fost un seism submarin cu o magnitudine de 9,0 grade pe scara Richter desfășurat în estul Oceanului Indian pe 26 decembrie 2004 (la 00:58 UTC, sau 07:58 ora locală). Cutremurul, cu epicentrul langa Sumatra, a fost resimtit si pe coastele continentului african, iar tsunami-ul creat a fost cel mai mare din ultimii 40 de ani.
Cutremurul, care a avut epicentrul în mare, aproape de coasta nordică a insulei indoneziene Sumatra, a provocat o serie de valuri tsunami care au afectat regiunile costiere ale unui număr de opt țări asiatice și care au cauzat moartea a peste 230.000 de persoane. Acesta a fost al cincilea cel mai puternic cutremur din istoria modernă (de când sunt înregistrate cu ajutorul seismografelor).
Populatia bastinasa si turistii au fost luati prin surprindere de “valul ucigas” pentru ca in Oceanul Indian nu functiona un sistem de alertare in caz de tsunami, in acest fel explicandu-se si numarul mare de victime. Singurul indiciu despre dezastrul care urma a fost retragerea brusca a apelor Oceanului.
* 2020: Canada – Record de temperatură pozitivă în ziua de Crăciun în provincia Quebec
Metropola Montreal din provincia canadiană Quebec a doborât recordul absolut de temperatură pentru data de 25 decembrie, cu 13,6 grade Celsius, în timp ce mercurul din termometre a depăşit valoarea de 16 grade Celsius în sudul regiunii, relatează AFP. “Recordul anterior era de 11,7 grade, din 1964; am atins 13,6 în Montreal în această dimineaţă, la ora 8:00″, a declarat vineri meteorologul Dominic Martel pentru AFP. Este vorba despre un record absolut pentru 25 decembrie, de la înregistrarea datelor meteorologice, în urmă cu “aproximativ 150 de ani”, a spus el.
Frederic al II-lea | |
Frederic al II-lea și șoimii săi. Imagine de pe coperta cărții sale De arte venandi cum avibus („Despre arta de a vâna cu păsări”), sec. XIII. | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 26 decembrie 1194 Iesi, Marche, Italia |
Decedat | (55 de ani) Castelul Fiorentino, Apulia, Regatul Siciliei |
Înmormântat | Catedrala din Palermo |
Cauza decesului | cauze naturale[*] (Dizenterie) |
Părinți | Henric al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Constanța de Sicilia |
Căsătorit cu | Constance de Aragon Isabella a II-a a Ierusalem Isabella a Angliei Bianca Lancia (?) |
Copii | Henric al VII-lea al Germaniei Conrad al IV-lea al Germaniei Henric Otto, Guvernator al Siciliei Margareta de Meissen Anna, Împărăteasă de Nicaea Manfred, rege al Siciliei Violante, Contesă de Caserta |
Cetățenie | Sfântul Imperiu Roman |
Religie | creștinism |
Ocupație | suveran[*] scriitor poet |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Duce |
Familie nobiliară | Casa de Hohenstaufen |
Împărat al Sfântului Imperiu Roman; Rege al Italiei | |
Domnie | 1220–1250 |
Încoronare | 22 noiembrie 1220 (Roma) |
Predecesor | Otto IV |
Succesor | Henric VII |
Rege al Germaniei formal Rege al Romanilor | |
Domnie | 1212–1220 |
Încoronare | 9 decembrie 1212 (Mainz) 25 iulie 1215 (Aachen) |
Predecesor | Otto IV |
Succesor | Henric VII |
Rege al Siciliei | |
Domnie | 1198–1250 |
Încoronare | 3 septembrie 1198 (Palermo) |
Predecesor | Henric VI |
Succesor | Conrad I |
Rege al Ierusalem | |
Domnie | 1225–1228 |
Încoronare | 18 martie 1229, Ierusalem |
Predecesor | Isabella II |
Succesor | Conrad II |
- Francis Joseph de Lorena, Dukc de Guise (28 august 1670 – 16 martie 1675).
Isabelle d'Orléans | |
Ducesă de Guise | |
Élisabeth Marguerite (Isabelle) d'Orléans ("Madame de Guise") de Mignard | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Élisabeth Marguerite d'Orléans |
Născută | 26 decembrie 1646 Palatul Luxembourg, Paris, Franța |
Decedată | (49 de ani) Palatul Versailles, Franța |
Părinți | Gaston, Duce de Orléans Marguerite de Lorena |
Frați și surori | Jean Gaston, Duke of Valois[*] Françoise Madeleine d'Orléans Marie Anne d'Orléans[*] Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier Marguerite Louise d'Orléans |
Căsătorită cu | Louis Joseph, Duce de Guise |
Copii | Francis Joseph, Duce de Guise |
Ocupație | aristocrat[*] |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Duce |
Familie nobiliară | Casa de Guise Casa de Orléans |
A fost unchiul regelui Leopold I al Belgiei (1790-1865).
Prințul Josias | |
Prinț de Saxa-Coburg-Saalfeld | |
Portret al Prințului purtând uniformă militară austriacă cu panglica și steaua Ordinului Maria Tereza a Austriei. | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 26 decembrie 1737 Palatul Ehrenburg, Coburg |
Decedat | (77 de ani) Coburg |
Înmormântat | Cobourg[*] |
Părinți | Francisc Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt |
Frați și surori | Frederica Caroline de Saxa-Coburg-Saalfeld Charlotte Sophie de Saxa-Coburg-Saalfeld Christian Franz von Sachsen-Coburg-Saalfeld[*] Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Johann Wilhelm von Sachsen-Coburg-Saalfeld[*] |
Căsătorit cu | Therese Stroffeck |
Copii | Frederick, Freiherr von Rohmann |
Cetățenie | Germania |
Religie | Luteranism |
Ocupație | personal militar[*] |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Duce |
Familie nobiliară | Casa de Wettin |
Marie Julie Bonaparte, (născută Clary; 26 decembrie 1771 – 7 aprilie 1845), regină consort a Spaniei, Neapolelui și Siciliei ca soție a regelui Joseph Bonaparte, care a fost rege a Neapolelui și Siciliei din ianuarie 1806 până în iunie 1808 și mai târziu rege al Spaniei, din 25 iunie 1808 până în iunie 1813
* 1780: Mary Fairfax Somerville (n. 26 decembrie 1780 - d. 28 noiembrie 1872) a fost o femeie-savant și scriitoare din Scoția. Printre domeniile de care s-a ocupat cu predilecție au fost matematica și astronomia. A fost a doua femeie-om de știință, după Caroline Herschel, care a dobândit recunoaștere din partea Regatului Britanic.
* 1791: Charles Babbage (n. 26 decembrie 1791 – d. 18 octombrie 1871) a fost un matematician și inginer mecanic englez. A fost cel dintâi care a imaginat o mașină de calculat programabilă, asemănătoare computerelordin ziua de azi. Din acest motiv este privit ca un „părinte” al informaticii.
Maurice Utrillo (n. 26 decembrie 1883, Paris – d. 5 noiembrie 1955, Dax), pictor francez, fiu al pictoriței Suzanne Valadon.
Elena Rosetti-Solescu | |
Date personale | |
---|---|
Născută | |
Decedată | (59 de ani) |
Căsătorită cu | Friedrich Paulus |
Cetățenie | Regatul României |
Modifică date / text |
* 1889: Elena Rosetti-Solescu (n. – d. ) a fost o descendentă a familiei Rosetti. Prietenii o numeau „Coco”.[1]
BIOGRAFIE
Elena Rosetti-Solescu era stră-nepoata de mătușă a altei doamne Elena Rosetti-Solescu (Elena Cuza), născută în 1825 (ca fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza), care, la 30 aprilie 1844, s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza.[2][3]
CĂSĂTORIA CU GENERALUL FRIEDRICH PAULUS
La 4 iulie 1912 Elena Rosetti-Solescu s-a căsătorit cu ofițerul german Friedrich Paulus.[4] Cei doi s-au cunoscut deoarece cei doi frați ai Elenei erau militari în regimentul lui Paulus[5] și s-au întâlnit în timpul unei vacanțe în munții Pădurea Neagră. Din această căsătorie au rezultat fiica Olga (n. 1914) și gemenii Friedrich și Ernst Alexander (n. 11 aprilie 1918).
Friedrich Paulus a fost comandantul Armatei a 6-a germane și ale aliatelor acestora în bătălia de la Stalingrad iar ulterior predării sale sovieticilor, la 31 ianuarie 1943, s-a opus politicii lui Adolf Hitler. Într-un ultim act în libertate a transmis soției sale "Coca" (cum o numea el), o ultimă scrisoare și inelul de cununie. Atunci el încă nu știa că nu o mai va vedea niciodată în viață, ea murind în timp ce el era în captivitate sovietică.
Încă din 1940, în timpul planificării secrete a operațiunii "Barbarossa", de ducere a războiului contra Uniunii Sovietice, când Paulus elabora în cadrul marelui stat major planificarea tactică, ea a încercat să-l influențeze pe soțul ei, să îl convingă pe Hitler, să renunțe la această nebunie, cum o vedea ea. Bineînțeles că aceasta era cu neputință. Asta a povestit fiul lor în amintirile sale.
Adolf Hitler s-a răzbunat pe soția lui Paulus, pentru că acesta a trecut de partea ofițerilor trădători ai Comitetului Național Germania Liberă. După capitularea lui Paulus și defecțiunea sa la ruși, Gestapoul a acționat împotriva soției sale, căreia a încercat să-i impună renunțarea la numele soțului, arestând-o împreună cu fiul lor, căpitanul Ernst Alexander Paulus, care fusese rănit în luptele de le Harkov. Celălalt fiu, căpitanul Friedrich Paulus, fusese ucis în Italia, în cursul debarcării de la Anzio, în februarie 1944. Deși Elena Rosetti-Solescu a fost arestată și persecutată de Gestapo, ea a refuzat să divorțeze și să se dezică de soțul său. Elena Rosetti-Solescu a murit în 1949, la Baden-Baden, în mizerie, fără să mai apuce să-și vadă soțul întors din captivitatea sovietică, în 1953[6]. Ernst Alexander Paulus a supraviețuit războiului, dar a murit de cancer in data de 1 februarie 1957. Olga, măritată von Kutzenbach, a murit in 2003 la Baden-Baden.
Henry Valentine Miller (26 decembrie 1891 la Yorkville, Manhattan – 7 iunie 1980 la Pacific Palisades, Los Angeles) a fost un scriitor american și un pasionat de pictură. A crescut in New York, insa a trait mai multi ani in Europa care i-a fost sursa de inspiratie pentru doua din romanele sale celebre, “Tropicul Cancerului” si “Tropicul Capricornului”, publicate in anii ’30 in Franta.
În Paris a avut-o ca protectoare pe Anais Nin, care, ulterior, i-a devenit si iubita. Aceasta nu a fost insa singura femeie din viata scriitorului american, care a avut o viata plina de aventuri. Cartile i-au adus faima si bani, dar au si starnit polemici datorita limbajului mult prea libertin pentru acea vreme, fiind foarte controversate în epocă datorită faptului ca inlaturau orice tabu referitor la sexualitate.
Henry Miller a devenit, în perioada anilor ’60, un idol al “generaţiei beat”.Intre 1944-1963, a locuit in California si a reusit sa se impuna ca scriitor si in tara natala, dar si ca pictor. S-a stins in viata pe 7 iunie 1980.
János Kőrössy | |
János Kőrössy pe coperta discului János Kőrössy és együttese (1964) | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 1926 Cluj, România Cluj, Regatul României |
Decedat | (86 de ani) |
Cetățenie | România |
Ocupație | pianist, aranjor, compozitor |
Activitate | |
Gen muzical | jazz |
Instrument(e) | pian |
Case de discuri | Supraphon, Electrecord, MPS, Hungaroton ș.a. |
Interpretare cu | vezi mai jos |
Modifică date / text |
* 1926: János Kőrössy[1] (n. 26 decembrie 1926, municipiul Cluj - 21 ianuarie 2013[2]) a fost un muzician (pianist, aranjor și compozitor) român de jazz.
Numele de persoană al interpretului se regăsește și sub formele: Jancsi, Jancy,[3] Jancsy,[4] Iancsi,[5] Yancy[6] sau Yancey.[7] (Forma Jancsi este cel mai frecvent diminutiv pentru numele maghiar de botez János – echivalentul lui Nelu.) Numele de familie mai este scris cu umlaut în loc de dublu accent ascuțit – Körössy[3] – sau chiar fără diacritice: Korossy.[8]
ACTIVITATE
Primul său profesor a fost pianistul și dirijorul Teodor Cosma, despre care a spus: „[lui] îi datorez totul, el este pentru mine începutul, iar începutul este totul, restul vine de la sine”.[4]
Kőrössy a fost primul om de jazz din România care a îmbinat limbajului tipic al genului cu elemente din folclorul muzical autohton; această tendință a muzicii de jazz se numește ethno jazz. În acest sens, pianistul a explicat că, de-a lungul carierei sale, „70–75% m-am bazat pe folclorul românesc pentru muzica de jazz”.[4] Tot el este cel care introduce subgenul free în România. Realizează un aranjament jazzistic la Rapsodia română nr. 1 a compozitorului conațional George Enescu[9] și numeroase alte prelucrări.
Formează în țară ansamblul de jazz Jancsi Kőrössy Trio[7] (Kőrössy – pian, Johnny Răducanu – contrabas, Bob Iosifescu – baterie).[10] De-a lungul anilor 1960, s-a bucurat de o largă apreciere în țări ale Blocului estic, mai ales în Ungaria, Cehoslovacia și Polonia.[7]
În 1969 se stabilește în Statele Unite ale Americii, la Atlanta.[9] Drept consecință, în România comunistă, numele muzicianului a fost dat uitării (nu figurează în Dicționarul de jazz de Mihai Berindei, din 1976).
În decembrie 2006, la împlinirea vârstei de 80 de ani, Kőrössy a susținut un recital de patru ore la Ateneul Român din București. Programul, după spusele pianistului, a fost alcătuit în felul următor: „am dorit ca, în loc să vină prietenii mei aici și să cânte pentru mine, să cânt eu pentru ei.” Le-au fost dedicate piese pianistului Dan Mizrahy, actriței Stela Popescu, politicianului Mădălin Voicu (reprezentându-l pe tatăl său, violonistul Ion Voicu) ș.a. Pe scenă, în calitate de interpreți în compania lui Kőrössy au fost coregrafa Miriam Răducanu, violoncelistul Florin Mitrea, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, dar și formația de acompaniament alcătuită din Alin Constanțiu (clarinet), Ion Baciu jr. (pian), Ramona Horváth (claviaturi), Pedro Negrescu (contrabas) și Vlad Popescu (baterie).[4]
„Muzica de jazz trebuie să fie veselă, să răspândească bucurie.”—János Kőrössy[4]
Colaborări
A cântat și înregistrat în țară sau peste hotare alături de interpreții români: Ramona Horváth (pian), Nicolas Simion (saxofon și clarinet),[6] Johnny Răducanu (contrabas), Bob Iosifescu (baterie) și alții.
Kőrössy a evoluat și efectuat înregistrări alături de nume mari de jazz din Statele Unite ale Americii, precum Woody Herman și Phil Woods (saxofon și clarinet), Zoot Sims[7] și Lee Konitz[6] (saxofon), Milt Jackson (vibrafon), Percy Heath și Ray Brown (contrabas).[9] A mai colaborat cu: James Singleton (contrabas),[6] Connie Kay (baterie)[9] și mulți alții.
CRITICĂ
Jazzologul Willis Connover îl consideră pe Kőrössy „cel mai autentic pianist de jazz european”. Site-ul AllAboutJazz.com remarcă: „până în ziua de astăzi, (Kőrössy – n.n.) este considerat de departe cel mai valoros muzician de jazz din România”.[9] Interpretarea lui Kőrössy dispune de un tușeu expresiv și de un simț ritmic bine dezvoltat.[7]
DISCOGRAFIE (PARȚIAL)
Discurile sunt notate astfel: S – înregistrare în studio; L – înregistrare din concert; C – compilație.
Discuri proprii
- Jazz recital (1960, Supraphon)Miroslav Kefurt – chitară, Milan Pilar – contrabas, Karel Turnovský – baterie
- János Kőrössy és együttese (1964, Qualiton LPX 7301)
- [S] Seria Jazz nr. 1 (1966, Electrecord EDD 1104)[7][10]
- Identification (1969, MPS 15260)[7]
- Jazz Restitutio 1 (1993, Electrecord 04213)Dan Mândrilă – saxofon tenor, Johnny Răducanu – contrabas, Bob Iosifescu și Coca Moraru – baterie
- [C] Great Jazz Piano (2006, Electrecord EDC 739)[3]
- Dor de acasă, cu Ramona Horváth (2008, Electrecord EDC 890)[8]
Alți muzicieni
- [C] Jazz in der Tschechoslowakei (1961, Supraphon SUC 15388)Diverși muzicieni: Karel Krautgartner, Gustav Brom, Karel Vlach ș.a.
- Dezső Lakatos – It's Midnight (2001, Hungaroton), înregistrări din 24–26 noiembrie 1964[1]
- [L] Nicolas Simion – Live in Transylvania (2002), înreg. 20 noiembrie 2001[6]
- [L] Nicolas Simion și Lee Konitz – Live at Stockwerk Graz (2003), înreg. 7 noiembrie 2001[6]
- [C] Johnny Răducanu – Retrospectiva jazz (2006, Electrecord EDC 716), piesa „My Funny Valentine”[11]
COMPOZIȚII
* Blues for Garay
|
|
PREMII ȘI DISTINCȚII
- 1975 – președintele american Jimmy Carter l-a decorat cu distincția „Lieutenant Governor's Award of Excellence” pentru merite culturale deosebite în muzica de jazz
- 2002 – premiul Radio România pentru cel mai valoros muzician român din diaspora
- 2006 – ministrul culturii Adrian Iorgulescu i-a înmânat din partea președintelui român Traian Băsescu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, ca recunoaștere a promovării aduse culturii române peste hotare și pentru punerea în lumină a muzicii folclorice prin jazz
- 2006 – a fost votat pe locul #53 din 100 în cadrul clasamentului Mari români[
* 1939: Feliks Netz (n. – d. ) a fost un poet și prozator polonez. A absolvit facultatea de filologie din cadrul Universității Sileziene din Katowice.
* 1940: Vintilă Ivănceanu (n. 26 decembrie 1940, București, d. 7 septembrie 2008, Essaouira, Maroc) a fost un scriitor, poet, eseist, regizor de teatru și editor de carte originar din România, care activase din 1970 în Austria.
BIOGRAFIE
A fost membru al grupului oniric din jurul lui Miron Radu Paraschivescu (împreună cu, printre alții, Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Virgil Mazilescu) de la mijlocul anilor 1960, pe care criticul Gabriel Dimisianu i-a descris astfel:
„Era unul din copiii teribili ai mișcării literare a timpului, în bună companie cu Dumitru Țepeneag sau cu Virgil Mazilescu, tineri nonconformiști ca și el, rebeli, gesticulanți până la stridență, neocolind prilejurile de a se da în spectacol, atunci când se iveau, ba dimpotrivă, căutându-le și chiar provocându-le.”
În Austria este considerat un reprezentant al postmodernismului vienez.
Ivănceanu, care împreună cu soția, Heidi Dumreicher, a înființat editura Rhombus, a fost profesor asociat la "Institutul de Științe Teatrale" și la "Institutul pentru Muzică Electroacustică" din Viena.[2]
Este tatăl regizoarei Ina Ivanceanu și a producătorului de filme Alexander Dumreicher-Ivanceanu.
OPERE (SELECȚIE)
- Kunst.Klang.Krieg, Passagen Verlag, Viena 2008, ISBN 978-3-85165-857-6.
- Ausgewählte Gedichte, Passagen Verlag, Viena 2005, ISBN 978-3-85165-695-4.
- Begra. Gedichte, Passagen Verlag, Viena 2003, ISBN 978-3-85165-436-3.
- Mahura oder die Weltschöpfung in fünf Tagen, Passagen Verlag, Viena 2002, ISBN 978-3-85165-536-0.
- Aktionismus all inclusive, Passagen Verlag, Viena 2001, ISBN 978-3-85165-510-0.
- Triebwerk Arkadien. 1899/1999 zweimal Fin de Siècle, Passagen Verlag, Viena 1999, ISBN 978-3-85165-370-0.
- ZeroKörper. Der abgeschaffte Mensch, Passagen Verlag, Viena 1997, ISBN 978-3-85165-268-0.
- MS, Rhombus-Verlag, Wien, 1980, ISBN 3-85394-026-9.
- Sodom, Rhombus-Verlag, Viena 1978, ISBN 3-85394-016-1.
- Aus (roman) (tradus din română de Heidi Dumreicher), Suhrkamp, 1971 [3]
- Unser Vater der Drache (proză) (tradus din română de Heidi Dumreicher), Europaverlag, Wien/München[4]
- Cinste specială (poezii), Editura pentru literatură, 1967[1]
- Până la dispariție (roman), 1969 [1]
- Versuri, 1969 [1]
- Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille (roman), 1970 [1]
- Vulcaloborgul și frumoasa Beleponjă (roman), Cartea Românească, 1971 [1]
PREMII
- Premiul Theodor Körner (de două ori)[
* 1942: Joseph Graham "Gray" Davis, Jr. (n. 26 decembrie 1942) este un politician din Statele Unite, membru al Partidului Democrat, guvernator al Californiei între 1999 și până la revocarea sa din funcție în 2003. Înainte de a fi guvernator, Davis a fost șef de cabinet al guvernatorului Jerry Brown (1975–1981), membru al adunării de stat a Californiei (1983–1987), controlor de stat al Californiei (ministru de finanțe) (1987–1995), și viceguvernator al aceluiași stat (1995–1999). Davis este licențiat în istorie, absolvind Universitatea Stanford și doctor în drept de la Columbia Law School. A primit Steaua de Bronz pentru participarea cu grad de căpitan la Războiul din Vietnam.
* 1952: Valentina Calestru (n. 26 decembrie 1952, Criuleni[1][2] sau Onițcani[3]) este o cântăreață de operă (soprană) moldoveancă, Artistă Emerită a Republicii Moldova din 1993.[4]
- Forța destinului (Leonora), Trubadurul, Nabucco (Abigaille), Don Carlos, Bal mascat (Amelia), Aida (Aida) de Giuseppe Verdi
- Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski
- Alexandru Lăpușneanu de Gheorghe Mustea
- Norma de Vincenzo Bellini
- Tosca (Tosca), Turandot (Turandot) de Giacomo Puccini
- Adriana Lecouvreur (Adriana) de Francesco Cilea
* 1990: Aaron James Ramsey (pronunțat în engleză /ˈræmzi/) (n. 26 decembrie 1990) este un fotbalist galez care evoluează la clubul Arsenal și la Echipa națională de fotbal a Țării Galilor.
* 1998: Raluca Maria Petruș (n. 26 decembrie 1998, în Cluj)[1][2] este o handbalistăromână care joacă pentru clubul „U” Cluj pe postul de centru. Popescu este și componentă a echipei naționale pentru tineret a României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu