2. /26 DECEMBRIE 2022 - ISTORIE PE ZILE: Decese, Sărbători
Dionisiu a fost al 25-lea papă al Bisericii Catolice de la 22 iulie 259 la 26 decembrie 268 – foto: ro.wikipedia.org
Dionisiu a fost al 25-lea papă al Bisericii Catolice de la 22 iulie 259 la 26 decembrie 268. A fost ales Papă după martiriul Papei Sixtus al II-lea din anul 258. Sfântul Scaun a fost vacant de aproape un an din cauza dificultatilor in alegerea unui nou Papă în timpul persecuţiei violente cu care se confruntau creştinii.
Dionisie a fost ridicat la rangul de episcop al Romei, iar cand impăratul Valerian I care conducea persecuţia, a fost capturat şi ucis de către regele Persiei în 260, noul împărat Gallienus, a emis un edict de toleranţă, punând capat persecuţiei creştinilor şi acordand un statut juridic Bisericii.
Papa Zosim – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Papa Zosim a fost Papă al Romei în perioada 18 martie 417 – 26 decembrie 418. Papa Zosim nu trebuie confundat cu istoricul Zosimus. Nu sunt date din viața lui Zosim înainte de alegerea sa ca Papă. Consacrarea sa ca Episcop al Romei a avut loc pe 18 martie 417.
Ceremonia sa a fost oficiată de Patroclus, Episcop de Arles, ridicat pe scaunul episcopal în locul lui Hero, care a fost îndepărtat în mod injust și brutal de către generalul imperial, Constantin. Patroclus a dobândit încrederea Papei repede, astfel pe 22 martie a primit o scrisoare papală prin care dobândea drepturile de mitropolit, avand control asupra episcopilor din toate provinciile galice (Viennensis și Narbonensis I și II).
În mod suplimentar a fost creat pentru Patroclus titlul de Vicar papal asupra întregii Galii; astfel nici un reprezentant ecletiastic, nici măcar episcopii din Galia, nu puteau merge la Roma fără să aibă asupra lor un certificat de identitate emis de Mitropolitul Patroclus.
În 417, Papa Zosim a învestit un mitropolit de Arles, cu puteri peste tot episcopatul din Galia, având o poziție fermă și implicând-se în mod activ pentru formarea acestei arhiepiscopii. Temperamentul său iritabil l-a caracterizat în controversele la care a luat parte în Galia, Africa și Italia, incluzând și Roma, unde clerul era foarte divizat.
În anul 400, Arles a înlocuit orașul Trier, ca reședință a Guvernatorului (Prefectus Praetorio Galliarum) Diocezei Civile a Galiei. Patroclus, care beneficia de ajutorul generalului Constantin, a folosit acest sprijin pentru a dobândi pentru sine titlul mai sus menționat, convingându-l pe Papa Zosim că intențiile sale sunt onorabile.
Episcopii Din Viena, Narbonne și Marseille au privit această ridicare pe Scaunul Episcopal din Arles ca încălcarea drepturilor lor și au ridicat obiecții în câteva scrisori ale Papei. Până la urmă, disputa nu a fost rezolvată până la venirea pe scaunul papal a Papei Leon I.
Pătraşcu cel Bun – foto: ro.wikipedia.org
Pătraşcu cel Bun, cunoscut în unele lucrări şi ca Petraşcu-Vodă, a fost fiul domnului Radu Paisie şi domn al Ţării Româneşti între martie 1554 – 26 decembrie 1557, succedandu-l pe Mircea Ciobanul, fratele vitreg al tatalui sau. A fost numit de istorici ”cel Bun”, pentru că a avut o domnie liniștită, fără a ucide vreun boier. Pătrașcu voda a fost căsătorit cu Doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioare.
Au avut o fiica Maria și trei fii: Petru, căruia i s-a zis mai târziu Cercel (viitorul domn), Vintilă instalat voievod de armatele lui Ioan Vodă cel Viteaz în 1574 (dar numai patru zile) și Petrașcu, zis din Cipru. Potrivit cronicilor oficiale ale lui Mihai Vodă, ar fi avut ca fiu postum și nelegitim pe Mihai Viteazul, fapt infirmat de istoriografia mai nouă, începând cu Nicolae Iorga.
Patrascu voda fi murit otrăvit chiar de marele vornic Socol, care ar fi avut el însuși gânduri de domnie: lucrul nu este dovedit. Cert este numai că Socol, la revenirea lui Mircea Ciobanu in tara, se refugiază împreună cu fiul său, Radu stolnic, în Transilvania, luând cu el și vistieria defunctului: 400.000 de ducați. A fost succedat dupa moarte la tronul Tarii Romanesti de Petru cel Tânăr. Este înmormântat la Mănăstirea Dealu.
| Henri | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1 septembrie 1588 Saint-Jean-d'Angély, Franța |
| Decedat | (58 de ani) Hôtel de Condé, Franța |
| Părinți | Henri, Prinț de Condé Charlotte Catherine de La Trémoïlle  |
| Frați și surori | Éléonore de Bourbon[*] |
| Căsătorit cu | Charlotte Marguerite de Montmorency |
| Copii | Anne Genevieve, Ducesă de Longueville Ludovic, Prinț de Condé Armand, Prinț de Conti |
| Cetățenie |  Franța |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | preot catolic[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce |
| Familie nobiliară | Casa de Bourbon |
| Prinț de Condé | |
| Domnie | 5 martie 1588 – 26 decembrie 1646 |
| Prințesa Marie Anne | |
| Fiică a Franței | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 16 noiembrie 1664 Louvre, Franța |
| Decedată | (0 ani) Louvre, Franța |
| Înmormântată | Biserica Saint Denis, Franța |
| Părinți | Ludovic al XIV-lea al Franței Maria Tereza a Austriei |
| Frați și surori | Louise Marie Anne de Bourbon[*] Prințesa Marie-Thérèse a Franței Prințesa Anne Élisabeth a Franței Françoise-Marie de Bourbon Louise-Françoise de Bourbon Marie Anne de Bourbon Philippe-Charles al Franței Louis, Conte de Vermandois Louis-Auguste de Bourbon, duce du Maine Louis César, Conte de Vexin Louis François, Duke of Anjou[*] Louis-Alexandre de Bourbon, conte de Toulouse Ludovic, Delfin al Franței |
| Cetățenie | Franța |
| Activitate | |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Bourbon |
Antoine Houdar de La Motte - foto: ro.wikipedia.org
Antoine Houdar de La Motte (n. 18 ianuarie 1672 – d. 26 decembrie 1731). Antoine Houdar de La Motte a fost un dramaturg și teoretician literar francez. A redeschis polemica dintre “antici” și “moderni” prin traducerea modernizată intitulată “Iliada în versuri franceze” (L’Iliade en vers français, 1714), selectând “bunul gust” de rațiune. O altă operă valoroasă a sa este tragedia Inès de Castro (1723), care s-a bucurat de succes în acea epocă.
Claude Adrien Helvétius - foto: ro.wikipedia.org
Claude Adrien Helvétius, (n. 26 februarie 1715 – d. 26 decembrie 1771), filozof francez, unul dintre reprezentanții de seamă ai materialismului și senzualismului Helvétius a fost atât materialist, cât și senzualist, fiind puternic influențat de John Locke. Concepția sa fundamentală era că toate cunoștințele și reprezentările noastre decurg din senzațiile pe care obiectele le produc asupra simțurilor noastre.
* 1818: Maria Isabel a Portugaliei (Maria Isabel Francisca; 19 mai 1797 – 26 decembrie 1818) a fost infantă a Portugaliei și mai târziu regină a Spaniei ca a doua soție a regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei.| Maria Isabel a Portugaliei | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Maria Isabel Francisca |
| Născută | 19 mai 1797 Palatul Queluz, Portugalia |
| Decedată | (21 de ani) Palatul Regal din Madrid |
| Înmormântată | Palatul Aranjuez, Spania |
| Cauza decesului | puerperal disorder[*] |
| Părinți | Ioan al VI-lea al Portugaliei Charlotte de Spania |
| Frați și surori | Pedro I al Braziliei Infanta Maria Francisca a Portugaliei Infanta Isabel Maria a Portugaliei Infanta Ana de Jesus Maria a Portugaliei Teresa, Prințesă de Beira Infanta Maria da Assunção a Portugaliei Miguel I al Portugaliei Francisco António, Prince of Beira[*] |
| Căsătorită cu | Ferdinand al VII-lea al Spaniei |
| Copii | Infanta María Isabel Luisa of Spain[*] Maria Isabel de Borbón, Infanta de España[*][1] unnamed daughter de Borbón[*][1] |
| Cetățenie |  Portugalia |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | Spanish Queen consort[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | regină consoartă[*] |
| Familie nobiliară | Casa de Bourbon Casa de Bragança |
| Regină a Spaniei | |
| Domnie | 29 septembrie 1816 - 26 decembrie 1818 |
* 1950: Liane de Pougy (2 iulie 1869 – 26 decembrie 1950), a fost vedetă și dansatoare de cabaret și renumită ca una dintre cele mai frumoase și celebre curtezane din Paris. Anne Marie Chassaigne s-a născut la La Flèche, Sarthe, Franța. A fost fiica lui Pierre Blaise Eugène Chassaigne, un ofițer de cavalerie,[1] și a soției acestuia, Aimée Marie Gabrielle Lopez, dintr-o familie spaniolă cu tradiție militară.[2][3] A fost cea mai mică și singura fată din cei patru copii. A fost educată la mănăstirea Sainte-Anne d'Auray, în Morbihan, unde a intrat în 1878, la vârsta de nouă ani, și a rămas până în 1885.[4]
| Liane de Pougy | |
 Liane de Pougy de Paul Nadar | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Anne-Marie Chassaigne |
| Născută | 2 iulie 1869 La Flèche, Sarthe, Franța |
| Decedată | (81 de ani) Lausanne, Elveția |
| Căsătorită cu | Armand Pourpe |
| Copii | Marc Pourpe[*] |
| Cetățenie |  Franța.svg){kind=small} România |
| Ocupație | dansatoare, curtezană |
| Activitate | |
| Alte nume | Liane de Pougy Princesse Ghika Sœur Anne-Marie de la Pénitence |
| Pseudonim | Prințesa Ghika |
· 1960 - A murit filosoful japonez Watsuji Tetsuro; (n. 01 martie 1889).
| Radu Stanca | |
 Radu Stanca | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Sebeș, România |
| Decedat | (42 de ani) Cluj, Republica Populară Română |
| Cauza decesului | boală pulmonară[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | regizor de teatru dramaturg |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
Modifică date / text  | |
* 1962: Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebeș — d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru român.
CRONOLOGIE BIO-BIBLIOGRAFICĂ
Radu Stanca a fost fiul Mariei (născută Munteanu) și al lui Sebastian Stanca, preot. A fost nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate. Rudă apropiată cu teatrologul și criticul Ion Vartic.
1920, 5 martie - se naște Radu Stanca, mezinul familiei , în orașul Sebeș, în casa de pe str. Sicolorum nr. 53 (astăzi localul Școlii generale nr. 3).
1927 - Radu Stanca este înscris în clasa I-a primară a Școlii de aplicație de pe lângă Școala Normală de învățători din Cluj
1930 - elev în clasa I-a B de la Liceul "G. Barițiu" din Cluj (Matricola Lic. "G. Barițiu", 1930/31, vol. I, f. 107). În timpul școlarității l-a avut ca director pe scriitorul Alex. Ciura (până în 1936) iar ca profesor de lb. română pe criticul Ion Chinezu; mediile de absolvire ale celor opt clase de liceu sunt onorabile; conferința profesorală intervine de două ori în situația lui școlară
1932 - în "Universul Copiilor", nr. 15, p. 226, apare Legenda peștilor "culeasă de Radu Stanca"
1935, 15 ian. - apare revista școlară "Mâine", "artă-literatură". Directori: Vladimir Zlătaru și Radu Stanca; tânărul "director" semnează în p. 4 prima sa poezie, "mi-e dor"; după acest debut precoce și până în 1945, R. Stanca va publica versuri, articole, eseuri etc. în: "Națiunea Română", "Pagini literare" (Turda), "Lanuri" (Mediaș), "Afirmarea" (Satu-Mare), "Familia" (Oradea - seria III), "Gând românesc", "Symposion", "Luceafărul", "Universul literar", "Vremea", "Curțile dorului", "Claviaturi", "Kalende", "Revista cercului literar" etc
1938 - Radu Stanca își ia bacalaureatul cu media 8,50 fiind clasificat al doilea din 57 de candidați; se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din Cluj
1940, 3 aprilie - premiera cu "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, jucată de "studenții în litere", în regia prof. univ. Liviu Rusu; prima apariție pe scenă a lui Radu Stanca în rolul lui Farfuridi
1941 - apare la Sibiu "Curțile dorului" (nr. 1 ian. și nr. 2-4 februarie-aprilie) - revistă de literatură a studenților în litere și filosofie. Redactor responsabil: Radu Stanca; pentru scurt timp, Radu Stanca este redactorul paginii culturale a ziarului "Țara" (Sibiu, 1942+1944, dir. Grigore Popa)
1942 - Radu Stanca își ia licența în litere și filosofie, calificată "magna cum laude", cu o dizertație despre Problema cititului
1943 - este numit suplinitor în postul de asistent de la catedra de filosofie a culturii, condusă de Lucian Blaga
1945, ian. - iunie-august, apare la Sibiu "Revista Cercului Literar", revistă lunară de literatură, filosofie și artă. Redactor: I. Negoițescu, iar Radu Stanca se numără printre colaboratori
1945, oct. - Radu Stanca rămâne la Sibiu, ca profesor de "Introducere în estetica teatrului" la Conservatorul popular (până în 1949)
1947 - lui Radu Stanca i se decernează Premiul "Sburătorul" pentru piesa de teatru în manuscris "Dona Juana"
1949, 13 febr. - premiera piesei "Căsuța din câmpie"de S. Marșak, primul spectacol semnat de Radu Stanca, încadrat pe atunci numai asistent de regie; 17 aug. - primește numirea de regizor - printr-o activitate stăruitoare, de excepțională vocație și concepție artistică, R.Stanca a jucat un rol de primă însemnătate în dezvoltarea și afirmarea colectivului sibian, până în 1961
- printre cele mai importante spectacole puse în scenă în această perioadă amintim "Gaițele" de Al. Kirițescu - în patru montări diferite, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale - în trei montări diferite, "Hagi Tudose" de B. Delavrancea, "Mirandolina" (Hangița) de C. Goldoni etc.
1951, 9 iunie - se căsătorește cu Dorina Ghibu, actriță de la Teatrul Național din Cluj; este numit profesor la recent înființata Școală Populară de Artă din Sibiu
1952 - se decernează Premiul de Stat cls. III, pentru spectacolul cu Hagi Tudose de B. Delavrancea, unui colectiv de la Teatrul de Stat din Sibiu compus din: C. Sincu, R. Stanca ("laureat al Premiului de Stat"), C. Rădulescu, N. N. Matei și S. Mușatescu (premiera a avut loc în 1951)
1954, 24 sept. - se naște Barbu Stanca, unicul fiu al scriitorului
1956, 1 oct. - se înființează, la insistențele lui Radu Stanca, secția germană a teatrului de Stat din Sibiu
1957 - revine masiv în publicistică - începuturi sporadice încă din 1946/47 - cu versuri, articole, eseuri, aforisme etc. în: "Tribuna", "Contemporanul", "Steaua", "Viața românească", "Scrisul bănățean" etc.
1961, 1 oct.- Radu Stanca este numit prim-regizor la Teatrul Național din Cluj
1962 - montează, în această calitate, ultimele sale spectacole: "D-ale carnavalului" de I. L. Caragiale (februarie) și "Unchiul Vania" se A. P. Cehov (noiembrie); agravarea bolii îl obligă să se interneze de trei ori, pe perioade mai lungi, în Clinica de boli pulmonare din Cluj; 26 decembrie, Radu Stanca se stinge din viață, la clinica de boli pulmonare din Cluj, în vârstă de 42 de ani
1963, 14 iunie - moare Barbu Stanca, fiul scriitorului, în vârstă de 9 ani
1965 - apare monografia Ștefan Braborescu, Ed. Meridiane, Col. "Figuri de seamă ale teatrului românesc"
BIOGRAFIE
A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942.
În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. După modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a încercat să salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. [necesită citare] Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute.
A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A făcut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ș.a.
În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecția baladei (1945)) și a fost adeptul poeziei pure, ruptă de contextul social.
DEBUT
A debutat în presă încă de la vârsta de 12 ani, în anul 1932, în cadrul revistei “Universul Copiilor” cu lucrarea sa intitulată “Legenda Peștilor”.[1]
A debutat în 1943 cu eseul critic Problema cititului, lucrare ce a constituit, totodată, teza sa de licență în anul 1942, pe care a susținut-o la Sibiu[2]
RADU STANCA, BALADIST
În realitate, după cum demonstrează propria-i creație poetică, Radu Stanca a relevat capacitatea baladei – specie prin excelență a genului epic – de „a se deghiza“ în spațiile lirico-dramatice, cultivând trinomul baladesc: 1. lamentația (eroului cu fruntea pe-o limită tragică: Lamentația Ioanei d’Arc pe rug, Lamentația poetului pentru iubita sa, Nocturnă, Pistolul, Tristețe înainte de luptă, Un cneaz valah la porțile Sibiului etc.) – 2. alegoria-legendară (povestea întâmplării / evenimentului la cea mai înaltă tensiune: Baladă studențească, Buffalo Bill, Douăsprezece umbre, Fata cu vioara, Regele visător, Trandafirul și călăul, Trenul fantomă, Turn înecat, Vraja vrăjilor etc.) – 3. dramaticul eroic (adică Balada celor șapte focuri, Balada lacrimei de aur, Capul de fată, Cea mai frumoasă floare, Coșmarul tiranului, Domnița blestemată, Infidelul, Mică baladă de dragoste, Pajul cu părul de aur, Răzbunarea șarpelui, Sfatul țării, Spada regelui etc.).
Criticul Nicolae Balotă sublinia faptul că «balada nu e pentru Radu Stanca un pretext istoric sau nu devine – pe plan tematic – o narațiune, ci un lied scenic; poetul se închipuie Un cneaz valah la porțile Sibiului, atât de vrăjit de coralul fecioarelor cetății, încât nu simte cum un dușman îl înjunghie; în alt poem ascultă un cântec misterios de orgă, transpus la 1707; într-o baladă studențească își bănuiește sfârșitul cântând moartea unui student inventator de visuri și practicant de alchimii erotice...» (Poezia, I, p. 392). Dar balada care „l-a impus“, care a rămas în memoria „cerchiștilor“ și a contemporanilor săi, îndeosebi, prin presentimentul thanatic de după „fantastica mască“ a eroului / autorului, este «Corydon»: Sunt cel mai frumos din orașul acesta, / Pe străzile pline când ies n-am pereche, / Atât de grațios port inelu-n ureche / Și-atât de-nflorite cravata și vesta, / Sunt cel mai frumos din orașul acesta. // (...) // C-un tainic creion îmi sporesc frumusețea, / Fac baie în cidru de trei ori pe noapte / Și-n loc de scuipat am ceva ca un lapte, / Pantofi cu baretă mi-ajută sveltețea / Și-un drog scos din sânge de scroafă noblețea.
Marele câștig al poeziei românești datorat resurecției Cercului literar de la Sibiu, îndeosebi lui Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș ș. a., constă în extinderea sferei baladescului de la o „scară națională“ la o „scară planetară / cosmică“. Ilustrativă în acest sens este și balada Turn înecat, turnul simbolizând axis mundi, având în crucea-i celestă o crăiasă adormită „de două mii de ani“, Runa, un soi zeiesc de „sămânță a lumii“, sortit a rodi după „cataclism“ (aluzie, poate, chiar al doilea război mondial): Turnul dormea-ntre ape liniștit / Și numai câteodată fețe sumbre / Se abăteau sub zidul lui tihnit, / Să-l tulbure cu sulițe și umbre. // Picior de om cu toate-acestea nu-i / Calcă spirala scării, unde Runa, / Sâmburul viu și pur, Regina lui, / De două mii de ani dormea întruna. // (...) // Furtună mare însă se lăsă / Odată-asupra lui, și-atunci, sălbatic, / Intrând pe geamuri, valul o fură / Și-o duse-n dar oceanului molatic. // Tot aplecându-și trupul ca un trunchi / S-o caute-n abise, de pe maluri, / Turnul căzu-ntr-o seară în genunchi / Și se-aruncă de dorul ei în valuri...
OPERE
- Dona Juana (1947),
- Ștefan Braborescu (1965),
- Versuri (1966),
- Teatru (1968),
- Acvariu (1971),
- Poezii (1973),
- Roman epistolar (1978),
- Versuri (1980),
- Doti (versuri, Editura Paralela 45, 2001),
- Turnul babel (teatru, Editura Paralela 45, 2002),
VOLUMUL "VERSURI", 1980
Volumul “Versuri” apărut în anul 1980 la editura Dacia, este un volum cuprinzător, punând la dispoziție 280 de poezii ale scriitorului. Este cea mai amplă selecție de poezii ale sale, apărută până acum.[3]
Volumul este împărțit în două mari părți: prima parte, cu un număr de 192 de poezii, cuprinde sumarul unui volum ce a fost proiectat de autor. Tocmai de aceea, volumul de față respect însemnele poetului cu strictețe, împărțind materialul pe cicluri, având următoarea succesiune, conform însemnărilor făcute de însuși Radu Stanca în manuscrisul său: Ars Doloris, Baladele Regelui, Fumul ruinilor, Argonaut cosmic, Cina cea de dragoste. Poezia “Doti” este așezată în fruntea ciclurilor, conform însemnării autorului.[4]
Cea de a doua parte intitulată “Addenda” cuprinde 88 de poezii. Această parte este la rândul ei împărțită în două secțiuni: poezii publicate în periodice, neincluse în proiectul în stadiu de manuscris al lui Radu Stanca și o secțiune cu texte inedite, selectate din manuscrisele sale.[5]
CORESPONDENȚA CU ION NEGOIȚESCU
În timpul facultății, la Cluj, Radu Stanca a legat o prietenie cu criticul și istoricul literar Ion Negoițescu, prietenie ce după terminarea facultății, când Radu Stanca a rămas la Sibiu iar Ion Negoițescu s-a întors la Cluj, s-a materializat într-un roman epistolar, ce cuprinde scrisori schimbate de cei doi tineri datate din 1945 până în anul 1961.
Una din cele mai importante teme de discuție a fost Cercul literar de la Sibiu care până în anul 1945 a publicat o revistă de artă și literatură. Planul celor doi tineri era să continuie acest proiect sub un alt nume: Euphorion. Acest proiect însă a rămas doar la stadiul de idee.
Epistolarul dezvăluie numeroase lucruri despre viața intimă a fiecăruia: probleme financiare, sentimentale sau pur și simplu pasiuni ale lor. Deseori discuțiile celor doi luau aspect de dezbatere. Multe scrisori capătă chiar tente eseistice în discuțiile pe tematici culturale, ambii angajându-se în lecturi de dificultate mare – chiar și scrise în limbi străine – pentru a-și susține ideile.
Șirul epistolar ia sfârșit în 1961. Treptat, scrisorile din partea lui Radu Stanca se răresc datorită turnurii pe care o ia viața sa – având atunci familie și un post solicitant în calitate de prim-regizor al Teatrului Național din Cluj.
Volumul a apărut în anul 1978 ca urmare a efortului istoricului literar Ion Negoițescu de a aduna și a publica aceste epistole sub forma unui roman de corespondențe.
DRAMATURGIE
A debutat în teatru cu comedia tragică Dona Juana, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul Sburătorul pe anul 1947.
Patru piese de teatru publicate într-un volum publicat la editura Paralela 45, intitulat Turnul Babel.
- Turnul Babel (tragedie)
- Drumul magilor (vifleem tragic)
- Povestea dulgherului și a frumoasei soții (legendă dramatică)
- Greva femeilor (comedie).
Piesele sunt reprezentative pentru teatrul de factură poematică creat de Radu Stanca, teatru ale cărui valențe scenice sunt dublate de virtutile literar-estetice pe care textul le ofera la lectură. [necesită citare] Aceste caracteristici îl apropie pe autorul român de dramaturgi contemporani lui, precum Jean Giraudoux, Jean Anouilh sau Eugene O`Neill. Teatrul Național din Sibiu îi poartă numele în prezent.
ARTICOLE TEORETICE, MANIFESTE LITERARE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Două eseuri programatice, dedicate revitalizării baladei și tragediei în epoca modernă:
- Resurecția baladei (1945)
- Tragedia și modalitatea ei scenică în perspectiva actualității (1960).
La Sibiu, teatrul național este numit în cinstea sa, Teatrul Radu Stanca.
Harry S. Truman - foto: ro.wikipedia.org
* 1977: Howard Hawks (n. 30 mai 1896 - d. 26 decembrie 1977) a fost un regizor, scenarist și producător de film american. Este cunoscut pentru filme precum Scarface (1932), Bringing Up Baby (1938), Only Angels Have Wings (1939), His Girl Friday (1940), Sergeant York (1941), To Have and Have Not (1944), The Big Sleep (1946), Red River (1948), The Thing from Another World (1951), Monkey Business (1952), Domnii preferă blondele (1953) și Rio Bravo (1959). În 1942 a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Sergeant York, primind în 1975 Premiul Onorific Oscar.[8]* 1986: Eugenia Babad (Babad-Ciuculescu; n. 3 mai 1900, Bălți; d. 26 decembrie 1986, București) a fost o cântăreață de operă româncă(mezzo-soprană).
- Cneazul Igor de Aleksandr Borodin
- Faust de Charles Gounod
- Madame Butterfly de Giacomo Puccini
- Lucia di Lammermour de Gaetano Donizetti
- Rigoletto, Trubadurul, Bal mascat de Giuseppe Verdi
- Cavalerul rozelor, Salomeea de Richard Strauss
- Cavalleria rusticana de Pietro Mascagni
Filmografie:
- 1955 Siamo uomini o caporali
- 1956 Feroviarul (Il ferroviere), regia Pietro Germi
- 1956 Michele Strogoff
- 1957 Guendalina
- 1957 Bunica Sabella (La nonna Sabella), regia Dino Risi
- 1957 La Gerusalemme liberata
- 1957 I fidanzati della morte
- 1958 Muncile lui Hercule (Le fatiche di Ercole), r. Pietro Francisci
- 1958 Racconti d'estate
- 1958 Totò nella luna
- 1958 Totò a Parigi
- 1958 Ladro lui, ladra lei
- 1958 Giovani mariti
- 1958 Ercole e la regina di Lidia
- 1958 La nipote Sabella - Lucia
- 1958 Quando gli angeli piangono -
- 1958 Non sono più guaglione
- 1958 Le naïf aux quarante enfants
- 1958 Neveste periculoase (Mogli pericolose), regia Luigi Comencini
- 1959 Confidentul doamnelor (Le confident de ces dames), regia Jean Boyer
- 1959 Tempi duri per i vampiri
- 1959 La cambiale
- 1959 Le sorprese dell'amore
- 1959 Poveri milionari
- 1959 Femmine tre volte
- 1960 Femmine di lusso
- 1960 I piaceri dello scapolo
- 1961 Ucigașul plătit (Il sicario), regia Damiano Damiani
- 1960 Crimen (film)|Crimen
- 1960 Gardianul (Il vigile), r. Luigi Zampa
- 1960 L'assedio di Siracusa
- 1960 Le pillole di Ercole
- 1960 Genitori in blue-jeans
- 1960 Le distrazioni
- 1960 Le mogli degli altri
- 1961 Mariti in pericolo
- 1961 Mani in alto
- 1962 L'uomo dalla maschera di ferro
- 1962 il giorno più corto
- 1962 La congiura dei dieci
- 1962 Jessica (film)|Jessica
- 1962 Le massaggiatrici
- 1962 Copacabana Palace
- 1962 La lepre e la tartaruga
- 1962 Il paladino della corte di Francia
- 1963 Le monachine
- 1963 Il fornaretto di Venezia
- 1963 Cyrano e D'Artagnan
- 1963 L'appartemento delle ragazze
- 1963 L'uomo in nero
- 1963 Judex, regia Georges Franju
- 1964 Il triangolo circolare
- 1964 Una storia di notte
- 1964 Sabato 18 luglio
- 1964 Cadavere per signora
- 1964 Amore e vita
- 1964 Se permettete parliamo di donne
- 1964 Troppo caldo per giugno
- 1965 Giulietta spiritelor (Giulietta degli spiriti), r. Federico Fellini
- 1965 Corpo a corpo
- 1965 La donna
- 1965 Colpo grosso a Galata Bridge
- 1965 Il morbidone
- 1965 L'autostrada del sole
- 1965 I soldi
- 1965 Made in Italy, regia Nanni Loy
- 1966 Eu, eu , eu... și ceilalți (Io, io, io... e gli altri), regia Alessandro Blasetti
- 1966 Lo straniero di passaggio
- 1966 I sette falsari
- 1966 Più micidiale del maschio
- 1966 Agente X-77 - Ordine di uccidere
- 1966 Layton... bambole e karatè
- 1967 Tre morsi nella mela (Three Bites of the Apple)
- 1967 Johnny Banco
- 1967 I protagonisti
- 1968 La calata dei barbari
- 1968 Guerra amore e fuga
- 1968 Justine ovvero le disavventure della virtù
- 1968 Jim l'irresistibile detective
- 1968 Bătălia pentru Roma I - împărăteasa Teodora
- 1969 Bătălia pentru Roma II - împărăteasa Teodora
- 1969 La moglie nuova
- 1969 L'assoluto naturale
- 1969 Vedo nudo (film 1969)|Vedo nudo
- 1969 Bătălia de pe Neretva (La battaglia della Neretva), r. Veljko Bulajic
- 1970 Ninì Tirabusciò, la donna che inventò la mossa
- 1970 I lupi attaccano in branco
- 1970 La colomba non deve volare
- 1971 Mazzabubù... Quante corna stanno quaggiù?
- 1971 Nel buio del terrore
- 1971 Homo Eroticus
- 1971 African Story
- 1971 Noi donne siam fatte così!
- 1972 Sette scialli di seta gialla
- 1972 Boccaccio (film 1972)|Boccaccio
- 1972 La strana legge del dott. Menga
- 1972 Beati i ricchi
- 1972 Lisa e il diavolo
- 1972 Rivelazioni di un maniaco sessuale al capo della squadra mobile
- 1974 Delict din dragoste (Delitto d'amore), r. Luigi Comencini
- 1975 Il cav. Costante Nicosia demoniaco ovvero: Dracula in Brianza
- 1975 La casa dell'esorcismo
- 1975 Casanova & Company
- 1978 L'ingorgo
- 1980 Bărbații de duminica (I seduttori della domenica)
- 1981 Asso
- 1982 Questo e quello
- 1983 Cenerentola '80
- 1983 Mani di fata
- 1987 Rimini Rimini
- 1992 Ricky & Barabba
- 1993 C'è Kim Novak al telefono
| Sylva Koscina | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2][3][4] Zagreb, Regatul Iugoslaviei[5] |
| Decedată | (61 de ani)[1][2][3][4] Roma, Italia[6] |
| Înmormântată | cimitero Flaminio[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (cancer mamar) |
| Căsătorită cu | Raimondo Castelli[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Regatul Iugoslaviei Italia.svg){kind=small} Regatul Italiei |
| Ocupație | model actriță de film[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din Napoli Sylva Koscina în filmul Muncile lui Hercule |
Mircea Veroiu – foto preluat de pe www.cinemagia.ro
Mircea Veroiu (n. 29 aprilie 1941, Târgu Jiu – d. 26 decembrie 1997) a fost un actor, scenarist și regizor român. În anii 1970, Mircea Veroiu se impune printre cei mai apreciați regizori din generația sa. Abordează subiecte variate și, dând dovadă de tact în relația cu organele de cenzură, va putea produce, în medie, un film pe an.
Spre mijlocul deceniului se arată tot mai interesat de genul western, urmărind în paralel evoluția așa-numitelor western spaghetti (produse în Italia și Spania); participă la conturarea genului „ostern” (replica țărilor din „Blocul de Est”), atât în calitate de regizor, cât și ca actor.
După succesul filmului Adela, încununat cu premiul cel mare acordat la Festivalul de Film de la San Remo din 1985, Veroiu se hotărăște să plece în Franța, la Paris. Se va stabili aici în 1986; lumea filmului francez nu îi oferă primirea sperată. După revoluția din decembrie 1989, Veroiu revine în țară. În 1994 este numit directorul Studioului de Creație „Profilm”.
Regizor
- Haiducii (1966)
- Răzbunarea haiducilor (1968)
- Răpirea fecioarelor (1968)
- Haiducii lui Șaptecai (1971)
- Zestrea domniței Ralu (1971)
- Săptămîna nebunilor (1971)
- Parașutiștii (1972)
- La Révolte des Haîdouks (1972) - serial TV
- Stejar – extremă urgență (1974)
- Nu opriți ventilatorul (1976)
- Lanțul neglijențelor (1976)
- Instanța amână pronunțarea (1976)
- Ecaterina Teodoroiu (1978)
- Iancu Jianu, zapciul (1980)
- Iancu Jianu, haiducul (1981)
Scenarist
- Răzbunarea haiducilor (1968)
- Răpirea fecioarelor (1968)
- Săptămîna nebunilor (1971)
- Iancu Jianu, zapciul (1980)
- Iancu Jianu, haiducul (1981)
| Dinu Cocea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Periș, Ilfov, România |
| Decedat | (84 de ani)[1] Paris, Franța |
| Cauza decesului | insuficiență cardiacă |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | regizor de film scenarist actor |
| Activitate | |
| Alma mater | Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București |
- Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport
- Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități
- Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României
- În calendarul ortodox: +) Soborul Maicii Domnului; +) Sf Cuv Nicodim cel Sfințit de la Tismana; În această zi va fi săvârșită și Slujba Duminicii după Nașterea Domnului, întru pomenirea Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, rudenia Domnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu