5. /21 DECEMBRIE 2022 - POEZIE
Se căsătoreşte cu Valeriu Crainic (1950).
Emigrează în Canada (1971), stabilindu-se la Montreal. Aici studiază artele plastice. Are multe expoziţii personale, prima fiind organizată in 1981 la Ville d'Anjou, iar următoarele, din '85, '87, '88 şi '92 la Montreal. A colaborat la „Ora românească de Radio” din Montreal. A publicat în presa exilului (America, Troiţa, Cuvântul Românesc, Calea de lumină).
A fost membră a Centrului de expozitii "Constantin Brancuşi" din Montreal şi vicepreşedintă a „Congresului Limbii Române” pentru Canada.
În 1986 primeşte Premiul pentru pictură cu ocazia unei expoziţii de grup la Centrul "Brancuşi" din Montreal, în 1991 obţine Premiul II la concursul literar organizat de Societatea de Studii şi Conferinţe din Montreal, iar în 1994 primeşte Distincţia specială "Ionel Jianu" pentru creativitate în artă.
A publicat cărţi de poezii.
S-a stins din viaţă pe 29 decembrie, 2005, la Montreal. - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/ianca-in-memoriam-georgeta-crainic.htm#sthash.5qpDZCJi.dpuf
răspunsul este - rugăciune
note noi în vechea gamă
învăţate din părinţi
toaca bate printre munţi
clopotul la mânăstire;
îngenunchiate flori ascult
slujba este pe pământ.
Când va fi şi va să vie;
timpul trece (...) noi
mâinile pe piept odihna
ochii-nchişi în nemişcare.
Mângâierea e dureri,
Duhul Sfânt eternitate.
ploape-nchise, mâini pe piept
Doamne, rogu-Te fierbinte,
un mic dar din dar ceresc:
slujba mea cea de pe urmă
să aud, să pot s-ascult
desprinsă chiar de-acest pamant!
Cu noi este Dumnezeu...
Tatăl nostru cel Ceresc...
Slavă Ţie-n veci. AMIN!
Doar ochii nădejde-n steaua ce mângâie.
Trimis din zările mereu albastre,
Sunt gândul mag al vremurilor noastre.
Suspină magul iară gândul drag.
El vine din adâncul timpilor trecuţi
Umili în inimi să ne unim desculţi.
Sunt gândul mag al vremurilor noastre.
Să ne-adunăm mulţimi cu sufletul curat
La pruncul cel Slavit, în iesle împărat.
S-aprindem lumini în inimi rugăciuni
Şi urmând călăuză semnul cel de sus
Să nu pierdem o clipă darul lui Iisus.
Doar ochii nădejde-n steaua ce mângâie.
De-atunci de când mă ştiu,
Am căutat spre soare;
Pe lângă drumul pustiu,
Grădini în sărbătoare;
Speranţa mai târziu,
Într-o corolă de floare.
Pe unda călătoare,
Rătăceam fără rame,
Doar raze vii, din soare,
Îmi picurau balsame;
Credinţă, dor, culoare,
Rime-n petale şi game.
De mult de când mă ştiu,
Am căutat spre soare;
Cât de mult am vrut să fiu,
O mică zburătoare.
Să mă desprin fără să ştiu
De straturi trecătoare.
Să urc...
În ceruri siderale
Tot inul din fuioare;
Nădejdi strânse-n cale;
Bundiţe de mioare
Şi-arnici din iişoare.
Ah! Cântul,
Ce-aproape nu-l mai găseam
Se-nalţă din piep de creştin
Aprinde iubirea de neam
Şi turla cu vârf carpatin
Unde-n zbor, mă plec, si mă-nchin.
| Valeriu Ciobanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Chișinău, Republica Rusă |
| Decedat | (49 de ani) București, România |
| Părinți | Ștefan Ciobanu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | folclorist[*] istoric literar[*] poet |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Studii | Facultatea de Litere a Universității din București |
Modifică date / text  | |
Valeriu Ciobanu (n. 4 aprilie 1917, Chișinău – d. 21 decembrie 1966, București) a fost un istoric literar, folclorist și poet român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la Chișinău în familia istoricului literar Ștefan Ciobanu, viitor profesor universitar și membru al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1940), apoi studii de specializare în Franța (1942), iar în 1945 a obținut titlul academic de doctor în litere al Universității din București cu teza Poporanismul. Geneză, evoluție, ideologie.[1]
După revenirea de la studiile postuniversitare din Franța a lucrat ca asistent la Catedra de istoria literaturii române a Universității din București (1942-1949), condusă de acad. Dumitru Caracostea și ulterior de prof. George Călinescu, devenind astfel coleg de catedră cu tatăl său.[1]. In anul 1946 susține doctoratul cu teza Poporansmul ( Geneza, evoluție,gândire)[2]. În anul 1949 este înlăturat de la catedra universitară[3] odată cu tatăl său[4] și cu asistenții lui Călinescu (Adrian Marino, Ovidiu Papadima și Dinu Pillat)[3] și se transferă pe postul de cercetător științific principal la Institutul de Istorie Literară și Folclor (1949-1966), condus de profesorul Călinescu, lucrând acolo până la moartea sa.[1] A avut o existență zbuciumată, fiind descris de colegul său, Al. Săndulescu, ca un individ burlac, alcoolic și mizantrop înrăit ce trăia drama trecerii pe o linie moartă la institut din cauza dosarului politic.[4] Profesorul Călinescu îl socotea lipsit de importanță ca poet, dintr-un soi de invidie profesională.[5] Această dușmănie s-ar fi datorat, potrivit istoricului literar Constantin Mohanu, faptului că Valeriu Ciobanu a fost singurul care a îndrăznit să-l contrazică pe orgoliosul critic literar.[6]
A publicat studii documentate de istorie literară în care a analizat operele unor scriitori români (Alexandru Depărățeanu, Alexandru Vlahuță, Tudor Pamfile), a scriitorilor simboliști francezi și a unor scriitorii ruși și sovietici, precum și relațiile literare româno-ruse („A.S. Pușkin și literatura română”, „Ecoul creațiunii lui Turgheniev în literatura română”, „Nuveliștii ruși în România: V. Garșin și V. Korolenko”, „Dostoievski în România”) și asemănările între folclorul românesc, folclorul ucrainean și folclorul rus („Jertfa zidirii la ucraineni și ruși”, „Lumea bâlinelor”, „A. I. Iațimirski și folclorul român”).[1] A cercetat curentul poporanist inițiat de Constantin Stere[7] și opera literară a Hortensiei Papadat-Bengescu.[8] Studiile sale au fost publicate în revistele Cadran, Litere și arte, Jurnalul literar, Gândirea, Lumea, Viața Românească, Limbă și literatură, Studii și cercetări de istorie literară și folclor, Revista de folclor etc.[1] Cei care l-au cunoscut îl descriau ca pe „un personaj dostoievskian, un mizantrop sociabil, un timid cu mari candori de sentiment”.[7]
Valeriu Ciobanu a decedat la 21 decembrie 1966, în București.[1]
Activitatea literară[modificare | modificare sursă]
A debutat ca poet în anii 1930 în revista Gândirea,[7] scriind poezii într-un stil post-baudelairian-rimbaudian.[7] Două antologii din creația sa poetică au fost publicate postum: Fiul lunii (1969), sub îngrijirea lui Dinu Pillat,[7] și Haina de brumă (1984), îngrijită de un urmaș al său, poetul și eseistul Ion Lazu.[4][5]
Opera[modificare | modificare sursă]
- Poporanismul. Geneză, evoluție, ideologie, 1946;
- Hortensia Papadat-Bengescu, Ed. pentru literatură, București, 1965;
- Fiul lunii, Ed. Minerva, București, 1969;
- Haina de brumă, Ed. Minerva, București, 1984;
- Cântece de zgură: antologie lirică, Ed. Eikon, București, 2017.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu