6. /4 DECEMBRIE 2022 - POEZIE
RAINER MARIA RILKE
| Rainer Maria Rilke | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | René Karl Wilhelm Johann Maria Rilke |
| Născut | [1][2][3][4]  Praga, Austro-Ungaria[7][8][9][10] |
| Decedat | (51 de ani)[11][8][12][1] Montreux, cantonul Vaud, Elveția[9] |
| Înmormântat | Raron[*][13] |
| Cauza decesului | cauze naturale (leucemie) |
| Părinți | Josef Rilke, Sophie „Phia“ Entz |
| Căsătorit cu | Clara Westhoff |
| Copii | Ruth |
| Naționalitate |  Austria |
| Cetățenie |  Germania Austria Austro-Ungaria |
| Ocupație | poet de limbă germană, traducător |
| Locul desfășurării activității | München[14] |
| Limbi | limba franceză limba germană[5][6] |
| Studii | Studii de literatură, istoria artei și filozofie la Praga și München |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1894 - 1925 |
| Specie literară | poezie, roman, poveste |
| Operă de debut | 1896 - „Larenopfer” |
| Opere semnificative | „Neue Gedichte”, „Duisener Elegien”, „Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge” |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| site web oficial Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Rainer Maria Rilke (n. 4 decembrie 1875, Praga, Imperiul Austro-Ungar - d. 29 decembrie 1926 în sanatoriul Valmont de la Montreux, Elveția) a fost un autor austriac și unul din cei mai semnificativi poeți de limbă germană. Pe lângă poezii, a scris povestiri, un roman și studii privitoare la artă și cultură. A făcut numeroase traduceri în germană din literatura și lirica altor națiuni, în special din limba franceză. Bogata sa corespondență reprezintă o componentă majoră a creației sale literare.
Viața[modificare | modificare sursă]
1875-1896: Copilăria și studiile[modificare | modificare sursă]
Rilke s-a născut pe 4 decembrie 1875 la Praga, localitate ce aparținea pe atunci, ca și întreaga Boemia, de Imperiul Austro-Ungar. Numele său real a fost René Karl Wilhelm Johann Maria Rilke.
Tatăl său, Josef Rilke (1838–1906), a fost un om cu un caracter slab, veșnic nemulțumit și, după ce a eșuat în cariera militară, a devenit funcționar. Mama sa, Sophie „Phia“ Entz (1851–1931), o femeie dominantă și autoritară, se trăgea dintr-o familie înstărită de fabricanți praghezi. În urma eșecului profesional al soțului său, Sophie Rilke suferă din cauza excluderii din înalta societate și, pentru că nici visurile ei privitoare la viața de familie nu s-au împlinit, în 1884 s-a produs ruptura familială.
Nici relațiile ei cu fiul său nu au fost din cele mai bune, fiind puternic afectată de moartea fiicei ei mai mari. Datorită neajutorării emoționale, mama sa l-a legat de sine pe René (al cărui nume în franceză înseamnă renăscut), forțându-l să joace, într-un fel, rolul surorii sale defuncte. Practic, până la vârsta de șase ani, Rilke a fost crescut ca o fată, fotografiile sale timpurii arătându-ni-l cu părul lung și îmbrăcat cu rochiță.
La presiunea părinților, tânărul Rilke (cu vădite talente poetice și pentru desen), a trebuit să urmeze din 1885 o școală militară, cu profil real, (școala de cadeți din Sankt Pölten) spre a-l pregăti pentru cariera de ofițer. Exigențele instrucției militare și experiența unei societăți exclusiv masculine, l-au traumatizat pe termen lung pe acest tânăr sensibil. Din motive de sănătate, în 1891 Rilke a întrerupt pregătirea militară. Din 1892 până în 1895, s-a pregătit în particular pentru bacalaureat, pe care l-a luat în 1895. În anii 1895 și 1896 a studiat literatura, istoria artei și filozofia la Praga și la München.
După ce a plecat din Praga, în 1896 Rilke și-a schimbat prenumele René în Rainer, pentru că viitoarea sa prietenă, Lou Andreas-Salomé, a considerat că acesta este mai potrivit pentru un bărbat care vrea să devină scriitor.
1897-1902: Anii de dezvoltare[modificare | modificare sursă]
În anul 1897, Rainer Maria Rilke a întâlnit-o în München pe Lou Andreas-Salomé (1861-1937), o intelectuală și literată care călătorise mult în viața ei, și s-a îndrăgostit de ea. A urmat o relație tumultuoasă cu această femeie mai în vârstă decât el (ea are 36 de ani iar el 22), și căsătorită. Această relație amoroasă a durat până în 1900. Chiar și după ce s-au despărțit, Lou Andreas-Salomé i-a rămas lui Rilke cea mai bună prietenă și sfătuitoare. De un mare folos i-au fost cunoștințele de psihanaliză, și experiența, dobândite în anii 1912-1913 de la Sigmund Freud.
La moartea lui Lou Andreas-Salomé, în anul 1937, Sigmund Freud i-a rostit necrologul, în care a spus că ... se știe că i-a fost atât muză cât și mamă iubitoare marelui poet Rainer Maria Rilke, care era destul de neajutorat în viață...
În toamna anului 1897, Rilke a urmat-o pe Lou Andreas-Salomé la Berlin, închiriind o locuință în imediata ei apropiere. În anul 1898 a plecat în prima sa călătorie în Italia, care a durat mai multe săptămâni. În cei doi ani care au urmat, a vizitat de două ori Rusia: în 1899 a plecat cu soții Andreas la Moscova, unde l-a întâlnit pe Lev Tolstoi. În lunile mai-august ale anului 1900 a plecat din nou în Rusia, de această dată numai cu Lou Andreas-Salomé, vizitând atât Moscova cât și Sankt Petersburg, traversând țara de-a lungul râului Volga.
În toamna anului 1900, imediat după ce Lou Andreas-Salomé a luat hotărârea să se despartă de el, Rilke i-a făcut o vizită mai lungă lui Heinrich Vogeler în localitatea Worpswede. Aici, Vogeler avea în proprietate o clădire, cunoscută sub denumirea de Barkenhoff, pe care o renovase în stilul Secession (Jugendstil). În Sala Albă a casei sale organiza în fiecare duminică întâlniri cu artiști, în special cu Otto Modersohn, Paula Modersohn-Becker, Carl Hauptmann și cu sculptorița Clara Westhoff (1878-1954). În urma acestor întâlniri, în primăvara anului următor a avut loc căsătoria între Rainer Maria Rilke și Clara Westhoff. În decembrie 1901 s-a născut fiica lor, Ruth (1901-1972). Dar, deja în 1902, Rilke a părăsit locuința comună și a plecat la Paris, pentru a scrie o monografie a sculptorului Auguste Rodin (1840-1917). Relațiile între Rilke și Clara Westhoff au subzistat pe durata întregii vieți, dar el nu era omul care să ducă o viață de familie, obișnuită pentru un burghez, legat de o singură localitate. În același timp, a început să fie copleșit de griji materiale, putându-și plăti cu greu datoriile prin diverse lucrări la comandă.
1902-1910: Perioada mijlocie de creație[modificare | modificare sursă]
Prima perioadă petrecută la Paris a fost dificilă pentru Rilke, deoarece acest oraș mare, și străin pentru el, i-a insuflat multe temeri. Toate aceste experiențe ale sale, Rilke le-a adunat în prima parte a singurului său roman, Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge). Dar tot Parisul i-a prilejuit și întîlnirea cu multe surse de inspirație moderne, precum sculpturile lui Auguste Rodin sau lucrările pictorului Paul Cézanne (1839-1906). În acești ani, Parisul devenise domiciliul principal al poetului. În anii 1905 și 1906, Rilke a fost angajat ca secretar personal al lui Auguste Rodin, care a reprezentat pentru Rilke figura idealizată a tatălui. În mai 1906, puțin după moartea tatălui lui Rilke, Rodin a pus brusc capăt acestei relații contractuale.
Principalele creații poetice din perioada pariziană au fost Neue Gedichte (Poezii noi) 1907, Der neuen Gedichte anderer Teil (Cealaltă parte a poeziilor noi) 1908, care cuprind versuri scrise din 1903 până în 1908, cartea de poezii Requiem 1909, precum și romanul Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge), început în 1904 și terminat în ianuarie 1910.
1910-1919: Frământări interne și externe[modificare | modificare sursă]
În anul 1912 a apărut o nouă ediție a povestirii sale lirice Weise von Liebe und Tod des Cornets Christoph Rilke (Cântul de iubire și moarte al stegarului Christoph Rilke), care a cunoscut o mare popularitate în cadrul seriei noi scose de editura Insel.
După apariția "Însemnărilor..." Rilke a intrat într-o perioadă de profundă criză de creație, care s-a terminat abia în februarie 1922, când a reușit să termine Duineser Elegien (Elegiile duineze), începute încă din 1912. Acest ciclu de poezii își trage numele de la castelul Duino din Triest, aparținând contesei Marie von Thurn und Taxis, unde Rilke a fost găzduit din octombrie 1911 până în mai 1912.
Izbucnirea Primului război mondial l-a surprins pe Rilke în timpul unei șederi în Germania. Îi era imposibil să se întoarcă la Paris: bunurile lăsate de el acolo fuseseră sechestrate, confiscate și vândute la licitație. Cea mai mare parte a războiului a fost petrecută de Rilke la München. Din 1914 până în 1916 a avut o legătură amoroasă năvalnică cu pictorița Lou Albert-Lasard.
La începutul anului 1916 Rilke a fost concentrat și a trebuit să urmeze la Viena un ciclu de instrucție de bază. Prin intervențiile unor prieteni influenți, a fost repartizat să muncească în arhiva de război, iar pe 9 iunie 1916, a fost lăsat la vatră. Rilke a plecat din nou la München, unde a stat aproape permanent, cu o scurtă întrerupere la moșia Böckel din Westfalia, aparținând lui Hertha Koenig. Experiența traumatizantă din timpul serviciului militar, care s-a suprapus peste amintirile încă neșterse ale spaimelor pe care le-a resimțit în școala militară, l-au adus în pragul unei muțenii poetice aproape complete.
1919-1926: Operele târzii[modificare | modificare sursă]
Pe 11 iunie 1919, Rilke a părăsit orașul München pentru a călători în Elveția. Motivul oficial era o invitație pentru a ține o prelegere la Zürich, dar adevăratul motiv a fost dorința sa de a scăpa de tumultul postbelic și de a relua lucrul, întrerupt de atâta vreme, la Duineser Elegien (Elegiile duineze). Căutările sale de a găsi o locuință care să fie atât potrivită cerințelor sale, cât și suportabilă material, s-au vădit a fi foarte dificile. Unele din locurile unde a stat Rilke au fost Soglio, Locarno și Berg am Irchel. Abia în vara anului 1921 și-a găsit o locuință convenabilă în turnul castelului din Muzot (în franceză Chateau de Muzot) în apropiere de Sierre, în Cantonul Wallis. În luna mai 1922, Werner Reinhart (1884-1951), care era pe post de mecena pentru Rilke, a cumpărat clădirea și i-a pus-o la dispoziție poetului fără a-i cere chirie.
A urmat o perioadă de creație intensă când, după numai câteva săptămâni de muncă, în februarie 1922 Rilke a reușit să termine Duineser Elegien (Elegiile duineze). În aceeași perioadă a scris și ambele părți ale ciclului de poezii Sonette an Orpheus (Sonete către Orfeu). Ambele volume de poezii sunt considerate drept cele mai reușite al operei lui Rilke.
Din 1923 a trebuit să lupte cu grave probleme de sănătate, fiind nevoit să se interneze perioade lungi în sanatoriu. Încercând să învingă boala prin schimbarea mediului în care trăia, Rilke a plecat și la Paris, unde a stat din ianuarie până în august 1925. În ciuda stării sale de sănătate, între 1923 și 1926 Rilke a mai scris unele poezii valoroase (de exemplu Gong și Mausoleum), precum și o mare parte a operei sale în limba franceză, nici până astăzi studiată îndeajuns.
Abia cu scurt timp înainte de moartea sa, s-a putut diagnostica și boala de care a suferit Rilke: leucemie. Poetul a decedat pe 29 decembrie 1926 în sanatoriul Valmont sur Territet, da lângă Montreux, iar pe 2 ianuarie 1927 a fost înmormântat în cimitirul din Raron în Cantonul Wallis. Pe piatra sa de mormânt este înscris un text pe care și-l alesese singur când era pe moarte:
Rose, oh reiner Widerspruch Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern
(Trandafir, oh, contradicție pură, de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui).
Opera[modificare | modificare sursă]
- 1896 - Larenopfer (Ofranda larilor).
- 1897 - Traumgekrönt (Încoronat de vis).
- 1898 - Advent (Advent – perioada postului de patru saptamani dinaintea Craciunului)
- Aceste trei culegeri de versuri au fost reunite în volumul Erste Gedichte (Primele poezii).
- 1898 – 1900 Aprilie/Decembrie. Insemnari, care vor fi publicate postum sub titlul Tagebücher aus der Frühzeit/ Jurnale de tinerete (contin Jurnal florentin, Jurnale zise din Schwangendorf si din Worpswerde).
- 1900 - Mir zur Feier (Mie întru sărbătoare) versuri.
- 1902 - Das tägliche Leben (Viața cotidiană)
- 1902 - Das Buch der Bilder (Cartea imaginilor) versuri din 1898 (în cea de a doua editie și versurile scrise până în 1906)
- 1905 - Das Stundenbuch (Ceaslov), versuri (ediția definitivă cuprinde „trei cărți”, din 1899, 1901 și 1903).
- 1906 - Weise von Liebe und Tod des Cornets Christoph Rilke (Cântul de iubire și moarte al stegarului Christoph Rilke) (scrierea timpurie, încă din 1899, de factură baladescă, lirică și ironică)
- 1907 - Neue Gedichte (Poezii noi)
- 1908 - Der neuen Gedichte anderer Teil (Cealalta parte a poeziilor noi)
- 1910 - Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Însemnările lui Malte Laurids Brigge) (text scris din 1904, în paralel cu Neue Gedichte)
- 1913 - Das Marienleben (Viața Mariei) (versuri scrise în 1912)
- 1923 - Duineser Elegien (Elegiile duineze) (începute în 1912, în Castelul Duino și, după o lungă întrerupere, încheiate în februarie 1922, la Muzot)
- 1923 - Sonette an Orpheus (Sonete către Orfeu)
- 1927 - Späte Gedichte (Poezii târzii) (publicate postum)
Culegeri în limba franceză
- 1926 - Vergers, suivi des Quatrains Valaisans (Viile, urmate de catrene valesiene)
- 1927 - Les Roses (Trandafirii)
- 1927 - Les Fenêtres (Ferestrele)
Aceste trei lucrări au fost reunite în volumul Poèmes français (1935).
Opera lui Rilke include traduceri din franceză, portugheză, italiană, rusă; volume de corespondență; alte jurnale.
Reconstituirea biografiei sale este susținută de mărturiile multor contemporani: Lou Andreas-Salome, Marie von Thurn und Taxis, Katharina Kippenberg (soția editorului său, Anton Kippenberg), Benvenuta (Magda von Hattingberg), Merline (Baladine Klossowska), André Gide, Emile Verhaeren, Inga Junghaus, J.R. von Salis.
Galerie imagini[modificare | modificare sursă]
să nu se atingă de al tău? Cum să-l ridic
deasupra-ţi către altceva, din afară?
Ah, cum aş vrea să-l pot ascunde-acum,
la adăpost, pierdut în miez de seară,
pe-un loc străin, tăcut, unde nimic
nu-i lung fior, de câte ori adâncu-ţi se-nfioară.
Dar orice ne atinge pe noi doi, e-o-mbrăţişare
şi ne cuprinde ca arcuşul care
din două coarde-acelaşi sunet smulge.
Ce cântăreţ ne poartă-n a sa mână?
O, cântec dulce!
Omar Khayyam عمر خیّام | |
|---|---|
 Statuia lui Omar Khayyam de Abolhassan Sadighi | |
| Născut | 18 mai [1] 1048 [2] |
| Decedat | 4 decembrie [1] 1131 (în vârstă de 83 de ani) [2] Nishapur, Khorasan, Imperiul Seljuk |
| Pregătire academică | |
| Influențe | Avicenna , al-Khwārizmī , Euclid , Apollonius din Perge |
| Lucrare academica | |
| Principalele interese | Matematică ( islamică medievală ), astronomie , filozofie persană , poezie persană |
| Influențat | Tusi , Al-Khazini , Nizami Aruzi din Samarcand , Hafez , Sadegh Hedayat , André Gide , John Wallis , Saccheri , Edward FitzGerald , Maurice Bouchor , Henri Cazalis , Jean Chapelain , Amin Maalouf |
Ghiyāth al-Dīn Abū al-Fatḥ ʿUmar ibn Ibrāhīm Nīsābūrī [3] [4] (18 mai 1048 – 4 decembrie 1131), cunoscut în mod obișnuit ca Omar Khayyam ( persană : عمر خیّام ), [a] persană era cunoscută pentru polyma , [a] contribuțiile sale la matematică , astronomie , filozofie și poezie persană . [5] S-a născut în Nishapur , capitala inițială a Imperiului Selgiuk . Ca savant, a fost contemporan cu domnia dinastiei selgiucidepe vremea primei cruciade .
Ca matematician, el este cel mai remarcabil pentru munca sa privind clasificarea și rezolvarea ecuațiilor cubice , unde a oferit soluții geometrice prin intersecția conicilor . [6] Khayyam a contribuit, de asemenea, la înțelegerea axiomei paralele . [7] : 284 Ca astronom, a calculat durata anului solar cu o precizie și o acuratețe remarcabile și a proiectat calendarul Jalali , un calendar solar cu un ciclu de intercalare de 33 de ani foarte precis [8] [9] : 659 care a oferit baza calendarului persancare este încă în uz după aproape un mileniu.
Există o tradiție de atribuire a poeziei lui Omar Khayyam, scrisă sub formă de catrene ( rubāʿiyāt رباعیات ). Această poezie a devenit cunoscută pe scară largă lumii de citire engleză într-o traducere a lui Edward FitzGerald ( Rubaiyat of Omar Khayyam , 1859), care s-a bucurat de un mare succes în orientalismul fin de siècle .
Viața [ editează ]
Omar Khayyam s-a născut, de ascendență persană Khorasani , în Nishapur în 1048. [10] [11] [12] [13] [14] În textele medievale persane el este de obicei numit simplu Omar Khayyam . [15] Deși deschis la îndoială, s-a presupus adesea că înaintașii săi au urmat meseria de a face corturi, deoarece Khayyam înseamnă făcător de corturi în arabă. [16] : 30 Istoricul Bayhaqi , care îl cunoștea personal pe Omar, oferă detaliile complete ale horoscopului său: „era Gemeni, soarele și Mercur fiind în ascendent[...]”. [17] : 471 Aceasta a fost folosită de oamenii de știință moderni pentru a stabili data nașterii sale ca 18 mai 1048. [9] : 658
Copilăria lui Khayyam a fost petrecută în Nishapur, [9] : 659 o metropolă lider sub Marele Imperiu Seljuq , [18] : 15 [19] și a fost un centru major al religiei zoroastriene . [10] : 68 Numele său complet, așa cum apare în sursele arabe, era Abu'l Fath Omar ibn Ibrahim al-Khayyam . [20] Darurile sale au fost recunoscute de primii săi tutori care l-au trimis să studieze sub imamul Muwaffaq Nishaburi, cel mai mare profesor al regiunii Khorasan, care a îndrumat copiii celei mai înalte nobilimi. Omar a făcut o mare prietenie cu el de-a lungul anilor. [10] : 20 Khayyam a fost predat și de matematicianul zoroastrian, Abu Hassan Bahmanyar bin Marzban . [21] După ce a studiat știința, filozofia, matematica și astronomia la Nishapur, în jurul anului 1068 a călătorit în provincia Bukhara , unde a frecventat renumita bibliotecă a Arcei . În jurul anului 1070 s-a mutat la Samarkand , unde a început să scrie faimosul său tratat de algebră sub patronajul lui Abu Tahir Abd al-Rahman ibn ʿAlaq, guvernatorul și judecătorul șef al orașului. [22] Omar Khayyam a fost primit cu amabilitate de conducătorul Karakhanid Shams al-Mulk Nasr, care, potrivit lui Bayhaqi, „i-ar arăta cea mai mare onoare, atât de mult încât l-ar așeza pe [Omar] lângă el pe tronul său ”. [16] : 34 [10] : 47
În 1073–1074 pacea a fost încheiată cu sultanul Malik-Shah I , care făcuse incursiuni în stăpâniile karakhanide. Khayyam a intrat în serviciul lui Malik-Shah în 1074–1075 când a fost invitat de Marele Vizir Nizam al-Mulk să-l întâlnească pe Malik-Shah în orașul Marv . Ulterior, Khayyam a fost însărcinat să înființeze un observator în Isfahan și să conducă un grup de oameni de știință în efectuarea de observații astronomice precise care vizează revizuirea calendarului persan. Întreprinderea a început probabil în 1076 și s-a încheiat în 1079 [10] : 28 când Omar Khayyam și colegii săi și-au încheiat măsurătorile lungimii anului, raportând-o ca 365,24219858156 zile. [23]Având în vedere că lungimea anului se schimbă cu a șasea zecimală de-a lungul vieții unei persoane, acest lucru este extraordinar de precis. Pentru comparație, lungimea anului la sfârșitul secolului al XIX-lea era de 365,242196 zile, în timp ce astăzi este de 365,242190 zile.
După moartea lui Malik-Shah și a vizirului său (uciși, se crede, de ordinul Ismaili al Asasinilor ), Omar a căzut din favoarea curții și, ca urmare, a pornit curând în pelerinaj la Mecca . Un posibil motiv ascuns al pelerinajului său, raportat de Al-Qifti , a fost o demonstrație publică a credinței sale, cu scopul de a înlătura suspiciunile de scepticism și de a respinge acuzațiile de neortodoxie (inclusiv posibila simpatie sau aderență la zoroastrism) aduse lui de un cler ostil. . [24] [10] : 29 El a fost apoi invitat de noul sultan Sanjar la Marv, posibil să lucreze ca astrolog de curte . [1]Mai târziu i s-a permis să se întoarcă la Nishapur din cauza stării sale de sănătate în declin. La întoarcere, el pare să fi trăit viața unui reclus. [25] : 99
Omar Khayyam a murit la vârsta de 83 de ani în orașul său natal, Nishapur, la 4 decembrie 1131 și este înmormântat în ceea ce este acum Mausoleul lui Omar Khayyam . Unul dintre discipolii săi, Nizami Aruzi , relatează povestea că, cândva, în perioada 1112–113, Khayyam se afla în Balkh în compania lui Al-Isfizari (unul dintre oamenii de știință care colaborase cu el la calendarul Jalali), când a făcut o profeție că „mormântul meu”. va fi într-un loc unde vântul de nord poate împrăștia trandafiri peste el”. [16] : 36 [19]La patru ani de la moartea sa, Aruzi și-a situat mormântul într-un cimitir dintr-un cartier mare și cunoscut de atunci din Nishapur, pe drumul către Marv. Așa cum fusese prevăzut de Khayyam, Aruzi a găsit mormântul situat la poalele unui zid de grădină peste care peri și piersici își împinguseră capetele și-și lăsaseră florile, astfel încât piatra funerară a fost ascunsă sub ei. [16]
Matematică [ editare ]
Khayyam a fost faimos în timpul vieții sale ca matematician . Lucrările sale matematice care au supraviețuit includ: Un comentariu asupra dificultăților referitoare la postulatele Elementelor lui Euclid ( Risāla fī šarḥ mā aškala min muṣādarāt kitāb Uqlīdis , finalizat în decembrie 1077), [ citare necesară ] Despre împărțirea unui cadran al unui cerc ( Risālah fī ) qismah rub' al-dā'irah , nedatat, dar completat înainte de tratatul de algebră), [ citare necesară ] și Despre dovezi pentru probleme referitoare la algebră ( Maqāla fi l-jabr wa l-muqābala , finalizat cel mai probabil în 1079 [7]: 281 ). În plus, a scris un tratat despre teorema binomială și a extras rădăcina a n -a a numerelor naturale, care a fost pierdută. [10] : 197
Teoria paralelelor [ edit ]
O parte din comentariul lui Khayyam la Elementele lui Euclid se ocupă de axioma paralelă . [7] : 282 Tratatul lui Khayyam poate fi considerat primul tratament al axiomei nu bazat pe petio principii , ci pe un postulat mai intuitiv. Khayyam respinge încercările anterioare ale altor matematicieni de a demonstra propoziția, în principal pe motiv că fiecare dintre ei postulase ceva care nu era deloc mai ușor de admis decât postulatul al cincilea însuși. [ necesită citare ] Bazându-se pe opiniile lui Aristotel , el respinge utilizarea mișcării în geometrie și, prin urmare, respinge încercarea diferită a lui Al-Haytham . [26][27] Nemulțumit de eșecul matematicienilor de a demonstra afirmația lui Euclid din celelalte postulate ale sale, Omar a încercat să conecteze axioma cu al patrulea postulat, care afirmă că toate unghiurile drepte sunt egale între ele. [7] : 282
Khayyam a fost primul care a luat în considerare cele trei cazuri distincte de unghi acut, obtuz și drept pentru unghiurile de vârf ale unui patrulater Khayyam-Saccheri . [7] : 283 După ce a demonstrat o serie de teoreme despre ele, el a arătat că postulatul V decurge din ipoteza unghiului drept și a respins cazurile obtuze și acute ca fiind auto-contradictorii. [ necesită citare ] Încercarea sa elaborată de a demonstra postulatul paralel a fost semnificativă pentru dezvoltarea ulterioară a geometriei, deoarece arată în mod clar posibilitatea geometriilor non-euclidiene. Ipotezele unghiurilor acute, obtuze și drepte sunt acum cunoscute că conduc, respectiv, la geometria hiperbolică non-euclidiană a lui Gauss-Bolyai-Lobachevsky, la cea a luiGeometria riemanniană și la geometria euclidiană . [28]
Comentariile lui Tusi despre tratarea paralelelor de către Khayyam și-au făcut drum spre Europa. John Wallis , profesor de geometrie la Oxford, a tradus comentariul lui Tusi în latină. Geometrul iezuit Girolamo Saccheri , a cărui lucrare ( euclides ab omni naevo vindicatus , 1733) este în general considerată primul pas în eventuala dezvoltare a geometriei non-euclidiene , era familiarizat cu opera lui Wallis. Istoricul american al matematicii David Eugene Smithmenționează că Saccheri „a folosit aceeași lemă ca cea a lui Tusi, chiar scriind figura exact în același mod și folosind lema în același scop”. El mai spune că „Tusi afirmă în mod distinct că se datorează lui Omar Khayyam, iar din text, pare clar că acesta din urmă a fost inspiratorul său”. [25] : 104 [29] [10] : 195
Conceptul de număr real [ editare ]
Acest tratat despre Euclid conține o altă contribuție care se ocupă de teoria proporțiilor și de combinarea raporturilor. Khayyam discută relația dintre conceptul de raport și conceptul de număr și ridică în mod explicit diverse dificultăți teoretice. În special, el contribuie la studiul teoretic al conceptului de număr irațional . [ necesită citare ]Nemulțumit de definiția raporturilor egale a lui Euclid, el a redefinit conceptul de număr prin utilizarea unei fracții continue ca mijloc de exprimare a unui raport. Rosenfeld și Youschkevitch (1973) susțin că „prin plasarea cantităților și numerelor iraționale pe aceeași scară operațională, [Khayyam] a început o adevărată revoluție în doctrina numărului”. De asemenea, DJ Struik a remarcat că Omar era „pe drumul către acea extindere a conceptului de număr care duce la noțiunea de număr real ”. [7] : 284
algebră geometrică [ editare ]
Rashed și Vahabzadeh (2000) au susținut că, datorită abordării sale geometrice aprofundate a ecuațiilor algebrice, Khayyam poate fi considerat precursorul lui Descartes în inventarea geometriei analitice . [30] : 248 În Tratatul despre împărțirea unui cuadrant al unui cerc, Khayyam a aplicat algebra geometriei. În această lucrare, el s-a dedicat în principal investigării dacă este posibil să se împartă un cadran circular în două părți, astfel încât segmentele de linie proiectate de la punctul de despărțire la diametrele perpendiculare ale cercului să formeze un raport specific. Soluția sa, la rândul său, a folosit mai multe construcții de curbe care au condus la ecuații care conțin termeni cubici și pătratici. [30] : 248
Rezolvarea ecuațiilor cubice [ editare ]
Khayyam pare să fi fost primul care a conceput o teorie generală a ecuațiilor cubice [31] și primul care a rezolvat geometric fiecare tip de ecuație cubică, în ceea ce privește rădăcinile pozitive. [32] Tratatul de algebră conține lucrarea sa despre ecuațiile cubice . [33] Este împărțit în trei părți: (i) ecuații care pot fi rezolvate cu compas și muchie dreaptă , (ii) ecuații care pot fi rezolvate prin secțiuni conice și (iii) ecuații care implică inversul necunoscutului . [34]
Khayyam a produs o listă exhaustivă a tuturor ecuațiilor posibile care implică linii, pătrate și cuburi. [35] : 43 El a luat în considerare trei ecuații binomiale, nouă ecuații trinomiale și șapte ecuații tetranomiale. [7] : 281 Pentru polinoamele de gradul I și II a oferit soluții numerice prin construcție geometrică. El a concluzionat că există paisprezece tipuri diferite de cubici care nu pot fi reduse la o ecuație de grad mai mic. [ citare necesară ] Pentru acestea el nu a putut realiza construcția segmentului său necunoscut cu busolă și muchie dreaptă. El a continuat să prezinte soluții geometrice pentru toate tipurile de ecuații cubice folosind proprietățile secțiunilor conice. [36] : 157 [7] : 281 Lemele prealabile pentru demonstrația geometrică a lui Khayyam includ Euclid VI , Prop 13 și Apollonius II , Prop 12. [36] : 155 Rădăcina pozitivă a unei ecuații cubice a fost determinată ca abscisa unui punct de intersecție a doi conici, de exemplu, intersecția a două parabole , sau intersecția unei parabole și a unui cerc etc. [37] : 141 Totuși, el a recunoscut că problema aritmetică a acestor cubici era încă nerezolvată, adăugând că „posibil altcineva va să-l cunoști după noi”. [36] : 158 Această sarcină a rămas deschisă până în secolul al XVI-lea, când soluția algebrică a ecuației cubice a fost găsită în general de Cardano , Del Ferro și Tartaglia în Italia Renașterii . [7] : 282
Omar Khayyam [38]
De fapt, munca lui Khayyam este un efort de a unifica algebra și geometria. [39] : 241 Această soluție geometrică particulară a ecuațiilor cubice a fost investigată în continuare de M. Hachtroudi și extinsă la rezolvarea ecuațiilor de gradul al patrulea. [40] Deși metode similare au apărut sporadic de la Menaechmus și dezvoltate în continuare de matematicianul din secolul al X-lea Abu al-Jud , [41] [42] lucrarea lui Khayyam poate fi considerată primul studiu sistematic și prima metodă exactă de rezolvare a ecuațiilor cubice. . [43] Matematicianul Woepcke(1851) care a oferit traduceri ale algebrei lui Khayyam în franceză l-a lăudat pentru „puterea sa de generalizare și procedura riguros sistematică”. [44] : 10
Teorema binomială și extragerea rădăcinilor [ editare ]
Omar Khayyam, Tratat despre demonstrarea problemelor de algebră [45]
În tratatul său de algebric, Khayyam face aluzie la o carte pe care a scris-o despre extragereaRădăcina numerelor folosind o lege pe care a descoperit-o care nu depindea de figurile geometrice. [37] Această carte a fost cel mai probabil intitulată The difficulties of aritmetic ( Moškelāt al-hesāb ), [ necesită citare ] și nu există. Pe baza contextului, unii istorici ai matematicii, cum ar fi DJ Struik, cred că Omar trebuie să fi știut formula de extindere a binomului., unde n este un întreg pozitiv. [7] : 282 Cazul puterii 2 este expus în mod explicit în elementele lui Euclid, iar cazul cel mult puterii 3 a fost stabilit de matematicienii indieni. Khayyam a fost matematicianul care a observat importanța unei teoreme binomiale generale. Argumentul care susține afirmația că Khayyam a avut o teoremă binomială generală se bazează pe capacitatea sa de a extrage rădăcini. [46] Unul dintre predecesorii lui Khayyam, Al-Karaji, descoperise deja aranjamentul triunghiular al coeficienților expansiunilor binomiale pe care europenii au ajuns să-l cunoască mai târziu ca triunghiul lui Pascal ; [47] Khayyam a popularizat această matrice triunghiularăîn Iran, astfel încât acum este cunoscut drept triunghiul lui Omar Khayyam. [37]
Astronomie [ editare ]
În 1074–1075, Omar Khayyam a fost însărcinat de sultanul Malik-Shah să construiască un observator la Isfahan și să reformeze calendarul persan . A existat un grup de opt savanți care lucrau sub conducerea lui Khayyam pentru a face observații astronomice la scară largă și a revizui tabelele astronomice. [37] : 141 Recalibrarea calendarului fixat în prima zi a anului în momentul exact al trecerii centrului Soarelui prin echinocțiul de primăvară . Acesta marchează începutul primăverii sau Nowrūz , o zi în care Soarele intră în primul grad al Berbecului înainte de prânz. [48] [49] Calendarul rezultat a fost numit în onoarea lui Malik-Shah dreptCalendarul Jalālī și a fost inaugurat la 15 martie 1079. [50] Observatorul în sine a fost dezafectat după moartea lui Malik-Shah în 1092. [9] : 659
Calendarul Jalālī a fost un adevărat calendar solar în care durata fiecărei luni este egală cu timpul trecerii Soarelui peste semnul corespunzător al Zodiacului . Reforma calendarului a introdus un ciclu unic de intercalare de 33 de ani. După cum indică lucrările lui Khazini , grupul lui Khayyam a implementat un sistem de intercalare bazat pe ani bisecți quadrienali și quinquenali . Prin urmare, calendarul a constat din 25 de ani obișnuiți care au inclus 365 de zile și 8 ani bisecți care au inclus 366 de zile. [51] Calendarul a rămas în uz în Iranul Mare din secolele XI până în secolele XX. În 1911, calendarul Jalali a devenit calendarul național oficial alQajar Iran . În 1925 acest calendar a fost simplificat și numele lunilor au fost modernizate, rezultând calendarul iranian modern . Calendarul Jalali este mai precis decât calendarul gregorian din 1582, [9] : 659 cu o eroare de o zi cumulând peste 5.000 de ani, comparativ cu o zi la fiecare 3.330 de ani în calendarul gregorian. [10] : 200 Moritz Cantor l-a considerat cel mai perfect calendar conceput vreodată. [25] : 101
Unul dintre elevii săi, Nizami Aruzi din Samarcand , relatează că Khayyam aparent nu avea o credință în astrologie și divinație: „Nu am observat că el ( scil. Omar Khayyam) avea o mare credință în predicțiile astrologice și nici nu am văzut sau auzit de oricare dintre marii [oameni de știință] care aveau o astfel de credință”. [44] : 11 În timp ce lucra pentru sultanul Sanjar ca astrolog, i s-a cerut să prezică vremea – o muncă pe care se pare că nu a făcut-o bine. [10] : 30 George Saliba (2002) explică că termenul „ilm al-nujūm, folosit în diverse surse în care s-au putut găsi referiri la viața și opera lui Omar, a fost uneori tradus incorect ca însemnând astrologie. El adaugă: „cel puțin de la mijlocul secolului al X-lea, conform enumerarii științelor lui Farabi , că această știință, 'ilm al-nujūm , era deja împărțită în două părți, una care se ocupă de astrologie și cealaltă de teoretică. astronomie matematică”. [52] : 224
Alte lucrări [ editare ]
El are un scurt tratat consacrat principiului lui Arhimede (în titlul complet, Despre înșelăciunea cunoașterii celor două cantități de aur și argint într-un compus format din două ). Pentru un compus de aur adulterat cu argint, el descrie o metodă de măsurare mai exactă a greutății pe capacitate a fiecărui element. Implică cântărirea compusului atât în aer, cât și în apă, deoarece greutățile sunt mai ușor de măsurat exact decât volumele. Repetând același lucru atât cu aurul, cât și cu argintul, se găsește exact cât de mult mai greu decât apa au fost aurul, argintul și compusul. Acest tratat a fost examinat pe larg de Eilhard Wiedemann , care credea că soluția lui Khayyam era mai precisă și mai sofisticată decât cea a lui Khazini și Al-Nayrizi.care s-a ocupat şi de subiect în altă parte. [10] : 198
Un alt tratat scurt se referă la teoria muzicii în care discută legătura dintre muzică și aritmetică. Contribuția lui Khayyam a fost oferirea unei clasificări sistematice a scalelor muzicale și discutarea relației matematice dintre note, minore, majore și tetracorde . [10] : 198
Poezie [ editare ]
Cea mai veche aluzie la poezia lui Omar Khayyam este de la istoricul Imad ad-Din al-Isfahani , un contemporan mai tânăr al lui Khayyam, care îl identifică în mod explicit atât ca poet, cât și ca om de știință ( Kharidat al-qasr , 1174). [10] : 49 [53] : 35 Unul dintre cele mai vechi exemplare de Rubiyat al lui Omar Khayyam este de la Fakhr al-Din Razi . În lucrarea sa Al-tanbih 'ala ba'd asrar al-maw'dat fi'l-Qur'an (cca. 1160), el citează una dintre poeziile sale (corespunzător caranului LXII din prima ediție a lui FitzGerald). Daya în scrierile sale ( Mirsad al-'Ibad, ca. 1230) citează două versone, dintre care unul este același cu cel deja raportat de Razi. Un catren suplimentar este citat de istoricul Juvayni ( Tarikh-i Jahangushay , ca. 1226–1283). [53] : 36–37 [10] : 92 În 1340, Jajarmi include treisprezece versine ale lui Khayyam în lucrarea sa, conținând o antologie a lucrărilor poeților persani celebri ( Munis al-ahrār ), dintre care două au fost cunoscute până acum din cele mai vechi. surse. [54] Un manuscris relativ târziu este MS Bodleian . Ouseley 140, scris la Shiraz în 1460, care conține 158 de catrene pe 47 de folii. Manuscrisul i-a aparținut lui William Ouseley(1767–1842) și a fost achiziționat de Biblioteca Bodleiană în 1844.
Există ocazional citate din versuri atribuite lui Omar în textele atribuite autorilor secolelor al XIII-lea și al XIV-lea, dar acestea sunt de o autenticitate îndoielnică, astfel încât savanții sceptici subliniază că întreaga tradiție poate fi pseudopigrafică . [53] : 11
Hans Heinrich Schaeder a comentat în 1934 că numele lui Omar Khayyam „trebuie să fie eliminat din istoria literaturii persane” din cauza lipsei oricărui material care i-ar putea fi atribuit cu încredere. De Blois (2004) prezintă o bibliografie a tradiției manuscriselor, concluzionand pesimist că situația nu s-a schimbat semnificativ de pe vremea lui Schaeder. [55] Cinci dintre catrenele atribuite mai târziu lui Omar sunt găsite încă de la 30 de ani după moartea sa, citate în Sindbad-Nameh.. În timp ce acest lucru stabilește că aceste versete specifice au fost în circulație în timpul lui Omar sau la scurt timp mai târziu, nu înseamnă că versetele trebuie să fie ale lui. De Blois concluzionează că cel puțin procesul de atribuire a poeziei lui Omar Khayyam pare să fi început deja în secolul al XIII-lea. [56] Edward Granville Browne (1906) observă dificultatea dezbinării versentelor autentice de cele false: „deși este cert că Khayyam a scris multe versone, este greu posibil, cu excepția unor cazuri excepționale, să se afirme în mod pozitiv că a scris vreuna dintre cei atribuiți lui”. [9] : 663
În plus față de catrene persane, există douăzeci și cinci de poezii arabe atribuite lui Khayyam, care sunt atestate de istorici precum al-Isfahani, Shahrazuri ( Nuzhat al-Arwah , ca. 1201–1211), Qifti ( Tārikh al-hukamā , 1255). ), și Hamdallah Mustawfi ( Tarikh-i guzida , 1339). [10] : 39
Boyle și Frye (1975) subliniază că există o serie de alți învățați persani care au scris ocazional versine, inclusiv Avicenna, Ghazzali și Tusi. El concluzionează că este, de asemenea, posibil ca pentru Khayyam poezia să fi fost o distracție a orelor sale libere: „aceste poezii scurte par să fi fost adesea opera savanților și a oamenilor de știință care le-au compus, poate, în momente de relaxare pentru a edifica sau a amuza interiorul. cerc al ucenicilor lor”. [9] : 662
Poezia atribuită lui Omar Khayyam a contribuit foarte mult la faima sa populară în perioada modernă, ca rezultat direct al popularității extreme a traducerii unor astfel de versuri în engleză de către Edward FitzGerald (1859). Rubaiyat de Omar Khayyam al lui FitzGerald conține traduceri libere ale catrene din manuscrisul Bodleian. S-a bucurat de un astfel de succes în perioada fin de siècle , încât o bibliografie compilată în 1929 a enumerat mai mult de 300 de ediții separate [57] și multe altele au fost publicate de atunci. [58]
Filosofie [ editare ]
Khayyam se considera din punct de vedere intelectual un student al lui Avicenna . [59] Potrivit lui Al-Bayhaqi, el citea metafizica din Cartea Vindecării a lui Avicenna înainte de a muri. [9] : 661 Există șase lucrări filozofice despre care se crede că au fost scrise de Khayyam. Una dintre ele, Despre existență ( Fi'l-wujūd ), a fost scrisă inițial în persană și tratează subiectul existenței și relația acesteia cu universalele. O altă lucrare, intitulată Necesitatea contradicției în lume, determinism și subzistență ( Darurat al-tadād fi'l-'ālam wa'l-jabr wa'l-baqā' ), este scrisă în arabă și se ocupă de liberul arbitruși determinism . [59] : 475 Titlurile celorlalte lucrări ale sale sunt Despre ființă și necesitate ( Risālah fī'l-kawn wa'l-taklīf ), Tratatul despre transcendență în existență ( Al-Risālah al-ulā fi'l-wujūd ), Despre cunoașterea principiilor universale ale existenței ( Risālah dar 'ilm kulliyāt-i wujūd ) și Prescurtare privind fenomenele naturale ( Mukhtasar fi'l-Tabi'iyyāt ).
Vederi religioase [ editare ]
O citire literală a versonelor lui Khayyam duce la interpretarea atitudinii sale filozofice față de viață ca o combinație de pesimism , nihilism , epicureism , fatalism și agnosticism . [10] : 6 [60] Această opinie este luată de iranologi precum Arthur Christensen , H. Schaeder , Richard N. Frye , ED Ross , [61] : 365 EH Whinfield [44] : 40 și George Sarton . [18] : 18 Dimpotrivă, versonele Khayyamic au fost, de asemenea, descrise ca poezie mistică sufită . [62] În plus față de catrenele sale persane, JCE Bowen (1973) menționează că poeziile arabe ale lui Khayyam „exprimă, de asemenea, un punct de vedere pesimist care este în întregime în concordanță cu perspectiva filozofului raționalist profund gânditor care se știe că Khayyam a fost istoric”. [63] : 69 Edward FitzGerald a subliniat scepticismul religios pe care l-a găsit în Khayyam. [64] În prefața sa la Rubáiyát , el a susținut că „era urât și temut de sufiți” [65]și a negat orice pretenție la alegoria divină: „Vinul său este adevăratul suc al strugurilor: Taverna lui, unde trebuia să fie luată: Saki - ul său, Carnea și Sângele care i-au vărsat”. [66] : 62 Sadegh Hedayat este unul dintre cei mai noti susținători ai filozofiei lui Khayyam ca scepticism agnostic și, conform lui Jan Rypka (1934), el l-a considerat chiar ateu . [67] Hedayat (1923) afirmă că „în timp ce Khayyam crede în transmutarea și transformarea corpului uman, el nu crede într-un suflet separat; dacă suntem norocoși, particulele noastre corporale ar fi folosite la realizarea unui ulcior de vin." [68]Poezia lui Omar Khayyam a fost citată în contextul noului ateism , cum ar fi în The Portable Atheist de Christopher Hitchens . [69]
Al-Qifti (cca. 1172–1248) pare să confirme această viziune asupra filozofiei lui Omar. [9] : 663 În lucrarea sa The History of Learned Men , el raportează că poemele lui Omar erau doar în exterior în stil sufi, dar au fost scrise cu o agendă anti-religioasă. [61] : 365 El mai menţionează că a fost la un moment dat acuzat de impietate, dar a mers într-un pelerinaj pentru a dovedi că este evlavios. [10] : 29 Raportul spune că, la întoarcerea în orașul natal, el și-a ascuns cele mai profunde convingeri și a practicat o viață strict religioasă, mergând dimineața și seara la lăcașul de cult. [61] : 355
În contextul unei piese intitulate Despre cunoașterea principiilor existenței , Khayyam susține calea sufită. [10] : 8 Csillik (1960) sugerează posibilitatea ca Omar Khayyam să vadă în sufism un aliat împotriva religiozității ortodoxe. [70] : 75 Alți comentatori nu acceptă că poezia lui Omar are o agendă anti-religioasă și interpretează referințele sale la vin și beție în sensul metaforic convențional obișnuit în sufism. Traducătorul francez JB Nicolas a susținut că îndemnurile constante ale lui Omar de a bea vin nu ar trebui luate la propriu, ci ar trebui privite mai degrabă în lumina gândirii sufite, unde intoxicația răpitoare cu „vin” trebuie înțeleasă ca o metaforă a stării de iluminat sau divin. răpire debaqaa . [71] Viziunea lui Omar Khayyam ca sufi a fost susținută de Bjerregaard (1915), [72] Idries Shah (1999), [73] și Dougan (1991) care atribuie reputația hedonismului eșecurilor traducerii lui FitzGerald, argumentând că poezia lui Omar trebuie înțeleasă ca „profund ezoterică”. [74] Pe de altă parte, experții iranieni precum Mohammad Ali Foroughi și Mojtaba Minovi au respins ipoteza conform căreia Omar Khayyam ar fi fost sufi. [63] : 72 Foroughi a declarat că ideile lui Khayyam ar fi putut fi în concordanță cu cele ale sufiților uneori, dar nu există nicio dovadă că el ar fi fost în mod oficial sufi. Aminrazavi (2007) afirmă că „Interpretarea sufită a lui Khayyam este posibilă doar prin citirea extensivă a lui Rubāʿīyyāt și prin extinderea conținutului pentru a se potrivi cu doctrina sufită clasică”. [10] : 128 În plus, Frye (1975) subliniază că Khayyam a fost extrem de antipatizat de un număr de celebrați mistici sufi care aparțineau aceluiași secol. Aceasta include Shams Tabrizi (ghidul spiritual al lui Rumi ), [10] : 58 Najm al-Din Daya care l-a descris pe Omar Khayyam drept „un filozof, ateu și materialist nefericit”, [63] : 71 și Attar .care îl privea nu ca pe un tovarăș mistic, ci ca pe un om de știință cu gândire liberă, care aștepta pedepse de acum încolo. [9] : 663
Seyyed Hossein Nasr susține că este „reductiv” să folosiți o interpretare literală a versurilor sale (dintre care multe sunt de o autenticitate incertă pentru început) pentru a stabili filosofia lui Omar Khayyam. În schimb, el aduce traducerea interpretativă a lui Khayyam a tratatului lui Avicenna Discursul asupra unității ( Al-Khutbat al-Tawhīd ), unde exprimă opinii ortodoxe despre Unitatea Divină în acord cu autorul. [75] Lucrările în proză despre care se crede că sunt ale lui Omar sunt scrise în stilul peripatetic și sunt în mod explicit teiste, tratând subiecte precum existența lui Dumnezeu și teodicea . [10] : 160 După cum a remarcat Bowen, aceste lucrări indică implicarea sa în problemele metafizicii mai degrabă decât în subtilitățile sufismului. [63] : 71 Ca dovadă a credinței și/sau conformității lui Khayyam cu obiceiurile islamice, Aminrazavi menționează că în tratatele sale oferă salutări și rugăciuni, lăudând pe Dumnezeu și pe Mahomed . În majoritatea extraselor biografice, el este menționat cu titluri religioase, cum ar fi Imām , Patronul credinței ( Ghīyāth al-Dīn ) și Dovezile adevărului ( Hujjat al-Haqq ). [10]El observă, de asemenea, că biografii care îi laudă religiozitatea evită, în general, să facă referire la poezia sa, în timp ce cei care menționează poezia sa nu îi laudă adesea caracterul religios. [10] : 48 De exemplu, relatarea lui Al-Bayhaqi, care precede cu câțiva ani alte notificări biografice, vorbește despre Omar ca fiind un om foarte evlavios care a profesat concepții ortodoxe până la ultima sa oră. [76] : 174
Pe baza tuturor dovezilor textuale și biografice existente, întrebarea rămâne oarecum deschisă, [10] : 11 și, ca urmare, Khayyam a primit aprecieri și critici puternic contradictorii. [61] : 350
Recepție [ editare ]
Diferitele extrase biografice care se referă la Omar Khayyam îl descriu ca fiind inegalabil în cunoștințele și realizările științifice din timpul său. [77] Mulți l-au numit prin epitetul Regele Înțelepților ( arabă : ملك الحکماء ). [54] : 436 [37] : 141 Shahrazuri (d. 1300) îl apreciază foarte mult ca matematician și susține că el poate fi considerat „succesorul lui Avicenna în diferitele ramuri ale învățământului filosofic”. [61] : 352 Al-Qifti (d. 1248), chiar dacă nu este de acord cu opiniile sale, admite că era „de neegalat în cunoștințele sale despre filozofia naturală și astronomie”. [61] : 355 În ciuda faptului că a fost salutat drept poet de un număr de biografi, conform lui Richard N. Frye „este încă posibil să argumentăm că statutul lui Khayyam ca poet de prim rang este o dezvoltare relativ târzie”. [9] : 663
Thomas Hyde a fost primul european care a atras atenția asupra lui Omar și care a tradus unul dintre versinele sale în latină ( Historia religionis veterum Persarum eorumque magorum , 1700). [78] : 525 Interesul occidental pentru Persia a crescut odată cu mișcarea orientalismului din secolul al XIX-lea. Joseph von Hammer-Purgstall (1774–1856) a tradus unele dintre poeziile lui Khayyam în germană în 1818, iar Gore Ouseley (1770–1844) în engleză în 1846, dar Khayyam a rămas relativ necunoscut în Occident până după publicarea lui Edward FitzGerald . Rubaiyat de Omar Khayyam în 1859. Lucrarea lui FitzGerald la început nu a avut succes, dar a fost popularizată deWhitley Stokes din 1861 înainte, iar lucrarea a ajuns să fie foarte admirată de prerafaeliți . În 1872, FitzGerald a tipărit o a treia ediție, care a sporit interesul pentru lucrarea din America. Până în anii 1880, cartea era extrem de bine cunoscută în întreaga lume vorbitoare de limbă engleză, până la formarea a numeroase „cluburi Omar Khayyam” și a unui „cult fin de siècle al Rubaiyat”. [79] Poeziile lui Khayyam au fost traduse în multe limbi; multe dintre cele mai recente sunt mai literale decât cele ale lui FitzGerald. [80]
Traducerea lui FitzGerald a fost un factor care a reaprins interesul pentru Khayyam ca poet chiar și în Iranul său natal. [81] Sadegh Hedayat în Songs of Khayyam ( Tarenehha-ye Khayyam , 1934) a reintrodus moștenirea poetică a lui Omar în Iranul modern. Sub dinastia Pahlavi , peste mormântul său a fost ridicat un nou monument din marmură albă, proiectat de arhitectul Houshang Seyhoun . O statuie a lui Abolhassan Sadighi a fost ridicată în parcul Laleh , Teheran în anii 1960, iar un bust al aceluiași sculptor a fost amplasat lângă mausoleul lui Khayyam din Nishapur. În 2009, statul Iran a donat un pavilionOficiul Națiunilor Unite din Viena , inaugurat la Centrul Internațional din Viena . [82] În 2016, trei statui ale lui Khayyam au fost dezvelite: una la Universitatea din Oklahoma , una în Nishapur și una în Florența, Italia. [83] Peste 150 de compozitori au folosit Rubaiyat ca sursă de inspirație. Cel mai vechi astfel de compozitor a fost Liza Lehmann . [ necesită citare ]
FitzGerald a redat numele lui Omar ca „Tentmaker”, iar numele anglicizat al „Omar the Tentmaker” a rezonat în cultura populară vorbitoare de limba engleză pentru o vreme. Astfel, Nathan Haskell Dole a publicat un roman intitulat Omar, the Tentmaker: A Romance of Old Persia în 1898. Omar the Tentmaker of Naishapur este un roman istoric de John Smith Clarke, publicat în 1910. „Omar the Tentmaker” este, de asemenea, titlul de o piesă din 1914 de Richard Walton Tully într-un cadru oriental, adaptată ca film mut în 1922. Generalului american Omar Bradley i s-a dat porecla „Omar the Tent-Maker” în al Doilea Război Mondial. [84]
Quatranul degetului în mișcare [ editare ]
Catarenul lui Omar Khayyam, cunoscut sub numele de „Degetul în mișcare”, sub forma traducerii sale de către poetul englez Edward Fitzgerald , este unul dintre cele mai populare catrene din anglosferă . [85] Se citește:
Titlul romanului „ Degetul în mișcare ” scris de Agatha Christie și publicat în 1942 a fost inspirat de acest catren al traducerii Rubaiyat of Omar Khayyam de Edward Fitzgerald . [85] Martin Luther King citează și acest catren al lui Omar Khayyam într-unul dintre discursurile sale „ Dincolo de Vietnam: A Time to Break Silence ”: [85] [87]
Într-unul dintre discursurile sale de scuze despre scandalul Clinton-Lewnisky , Bill Clinton , cel de-al 42-lea președinte al SUA, citează și el acest caran. [85] [88]
Alte referințe ale culturii populare
Scriitorul franco-libanez Amin Maalouf a bazat prima jumătate a romanului său de ficțiune istorică Samarkand pe viața lui Khayyam și pe creația lui Rubaiyat. Sculptorul Eduardo Chillida a produs patru piese masive de fier intitulate Mesa de Omar Khayyam (Masa lui Omar Khayyam) în anii 1980. [89] [90]
Craterul lunar Omar Khayyam a fost numit în cinstea sa în 1970, la fel ca planeta minoră 3095 Omarkhayyam descoperită de astronomul sovietic Lyudmila Zhuravlyova în 1980. [91]
Google a lansat două Google Doodle -uri care îl comemorează. Primul a avut 964 de ani de naștere, la 18 mai 2012. Al doilea a avut 971 de ani de naștere, la 18 mai 2019. [92]
Galerie [ editare ]
.jpg)
POEZII:
La hanul vechi de pe coclauri
Caci pentr-un vin si pentru tine
Mai am in san trei pungi cu aur
Ramai sa ne-alungam tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare
Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata
E faurit din taina sfanta
Din taina unui trup de fata
L-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul rau
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau
Inmiresmeaza-te frumoaso
Ca pe-un altar de mirodenii
Cand zarea-i plina de albastru
Cand lumea-i plina de vedenii
Si-atat cat darurile noastre
Mai au pe margini bucurii
Caci maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii
Ca maine-om putrezi-n morminte
Uitati nepomeniti de nimeni
Caci maine vor veni olarii
Sa fure lut din tintirime
Si trupul tau care mi-e astazi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri
Cei ce-au gustat din fructul iubirii, înțelepciunii,
Păstra-va în privire un surâs amărui
Știind că șirul lung de zile ce-au să vină
Seaman cu prezentul, cu ziua ce-a dintâi.
O, vinul ma inunda în marea lui lumina)
Se risipeste ceata ce-a fost sau ce-o sa vina.
Cad lanturile grele de rob întemnitat
Si într-un nimb de aur - renasc eliberat.
Acest vin în esenta-i sub zeci de forme-apare:
Când pasare, când planta, când stea, când nenufar
Sa nu crezi ca prin asta înseamna ca el moare.
Esenta sa-i eterna. Doar formele dispar.
Sa dam pe vin avutul ce n-a fost cheltuit,
'Nainte ca-n tarâna si-n noapte sa intram.
Caci (ama în tarâna, prieteni o sa stam,
Fara de vin si vise - si fara de sfârsit...
Ni-i vinul si prieten si aur si noroc.
De cer nu ne e frica, nu-i cerem îndurare.
Caci suflete si inimi si cupe si ulcioare
N-au teama de tarâna, de apa si de foc.
Traiesc iar anii tineri. Aprinsul tamâios
În flacari sa ma arda, caci - iata - vine ceata.
Vin! Nu importa care. Nu sunt pretentios.
Pe cel mai bun gasi-l-voi la fel de-amar ca viata.
Acum din fericire doar numele persista.
Iar cel mai vechi prieten tot vinul nou ramâne.
Mângâie cupa plina. E singurul tau bine
În ora asta goala, în ora asta trista.
De ai alaturea de tine doua masuri de vin si-o cupa,
Sa bei în orice adunare, si când esti singur iarasi bea!
Caci Cel ce face si reface tot ce-i în lume nu se-ocupa
Nici de musteti ca ale tale si nici de barbi cum e a mea.
De-i dam sa bea, si-un munte o sa danseze-n soare.
Dispretuirea cupei e cea mai grea smintire.
Tu-ai vrea sa schimbi paharul pe viata viitoare?
Dar vinul e un suflet ce da desavârsire.
În vin cel întelept gaseste extazul celora Alesi.
El ne reda si tineretea si ce-am pierdut si ce ni-i dor.
În flacari aurii ne arde într-un vârtej ametitor.
Dar si tristetea ne-o preschimba într-un izvor racoritor.
Imperiile toate pentru o cupa plina!
Toata stiinta noastra pe parfumatul vin.
Cântarile iubirii pe glasu-i cristalin
Si slava lumii pentru curata lui lumina!
Îneaca-n vin si teama si umbrele tristetii!
N-ai sa mai sovai Intre nenumarate secte.
Caci vinu-i filtrul magic al linistii perfecte.
E-un alchimist ce schimba în aur plumbul vietii.
Cei marginiti la minte si cei trufasi sustin
Ca între trup si suflet ar fi deosebire.
Eu stiu un singur lucru: tu vei afla în vin
Uitarea care-mpaca nemarginita fire.
Turnati-mi vin! Sa curga prin vine-n val, de-a-nnotul!
Fara ragaz sa fiarba în creierul obosit!
Umpleti-mi alta cupa! Ah! O minciuna-i totul!
Mai toarna-mi, hai, mai iute! Am si îmbatrânit!
Nu ma certati! Lasati-mi pe masa vinul bun!
Caci ascultati: atuncea când beau, aud ce spun
Narcisii, trandafirii si-aprinsele lalele.
Aud chiar si cuvântul nespus al dragei mele.
O, vin fara credinta! De mult m-ai dezbracat
De haina pietatii. Si, totusi, vrei sa-mi spui:
Cum poate podgoreanul sa-si vânda vinul lui?
Ce poti sa cumperi oare mai bun si mai curat?
Mâhnire, câta vreme vei da cu cenusiu
Pe trandafiri, pe buze, pe cerul de safir?
Umpleti-mi iarasi cupa, prieteni, caci nu stiu
De-am sa expir parfumul pe care n inspir.
Aud zicând ca vinul e singurul balsam.
Atunci - tot vinul lumii aduceti-mi! Caci am
Atâtea rani! Tot vinul din toate vranile!
Iar inima pastreze-si deschise ranile!
Secretul fericirii doar cupa ne învata.
Caci mintea cleveteste si deseori dezarma.
De mai cârteste înca, o voi scuipa în fata.
Mai da-mi o-nghititura de vin... ca sa adoarma.
Cunosc la chip Fiinta si stiu si Nefiinta.
Cunosc si Dinlauntru! a tot ce-i sus si jos.
Ce rusinata însa mi-ar ramânea stiinta,
De-as pune-un singur lucru de cupa mai presus!
La margini de ulcioare alesu-ne-am altarul
Si demni de a fi oameni, bând vinu-am devenit.
Sub boltile tavernei sorbind din plin nectarul
Am câstigat iar timpul în temple irosit.
Din nou în iarba, iata, un nour lacrameaza.
Ca sa traiesti bea vinul cu magice culori.
Azi eu contemplu roua ce-n iarba irizeaza.
Mâini, cine pe mormântu-mi o sa contemple flori?
Sub cerul îndaratnic bea vin, caci locuiesti
O lume a durerii. De la Principiu pâna
La ultima zi - tama e tot. Tu sa traiesti
Ca om care se afla deasupra, - nu sub tina.
O, roza, esti asemeni c-un chip ceresc de zâna!
O, vin - rubin cu raze ce-n suflet se desfac!
Capricioasa soarta! îmi pari tot mai straina
În orice ceas - si totusi, parca te-as sti din veac!
Beau precum bea apa o salcie din râu.
Alah, le stie toate, spui tu. Când m-a creat
Stia oare sa-mi placa sa beau. Daca m-abtiu
Eu i-as stirbi stiinta si-as face un pacat.
Bea vin, caci el da mintii suprema stralucire,
Credintelor lumina si inimii uimire.
De-ar fi baut si dracul un strop, s-ar fi-nchinat
Cu o mie de matanii la tot Adamul beat.
'Nainte ca al mortii pahar sa te îmbete
Si-a timpului rotire In neant sa te alunge,
Tu soarbe vin din cupa cât pentr-un ev de sete.
Sa nu ai mâna goala, în lut când vei ajunge.
De-un veac tot laud vinul. Mai sus de el nimic
Nu are pret. In cupa sta Firea si Nefirea.
Tu crezi ca-ntelepciunea te-nvata fericirea?
Ci afla: - acest maestru mi-e doar un ucenic.
Pe cei ce beau se spune ca Ceru-o sa-i condamne.
Cât adevar e-n asta, eu n-as putea sa stiu.
Dar daca bautorii si-ndragostitii, Doamne,
Vor merge-n iad, desigur ca raiul e pustiu.
Puterii lui Kai-Kaus prefer ulciorul plin.
Dau glorii si dau aur pe cupa mea de vin.
Respect pe-ndragostitul gemând de fericire,
Detest pe ipocritul scâncind în manastire.
Bea vin! Curând vei trece si tu supremul prag.
Si nu vei lua cu tine nimic din ce ti-i drag.
Aceasta-i marea taina: laleaua scuturata ;
Nu înfloreste iarasi, o. Saki, niciodata.
Coranul - cartea sfânta - citimu-l câteodata,
Dar cine se desfata cu el în orice ceas?
Pe cupa plina însa o maxima-i gravata
Pe care zi si noapte o soarbem cu nesat.
Cât tine-o zi? Doar spatul dintre inspir si-expir.
Bea vin, si intervalul sa-l umpli-asa deplin.
Când Lumea tot ruineaza si-ti frânge-al vietii fir,
Imit-o zi si noapte ruinându-te în vin.
| Vlaicu Bârna | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Vaca, Comitatul Hunedoara, azi Crișan, județul Hunedoara |
| Decedat | (85 de ani) București, România |
| Naționalitate |  român |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | poet, romancier, memorialist, critic literar, traducător |
| Limbi | limba română |
| Studii | Facultatea de Litere a Universității din București |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1934 - 1999 |
| Specie literară | poezie, roman istoric, memorii |
| Operă de debut | Cabane albe (1936) |
| Note | |
| Cetățean de Onoare al Municipiului Brad, din 1996 | |
| Modifică date / text | |
Vlaicu Bârna (n. 4 decembrie 1913, Vaca, Comitatul Hunedoara, Transilvania, azi Crișan, județul Hunedoara – d. 11 martie 1999) a fost un poet, romancier, memorialist, critic literar și traducător român.
Biografia lui Vlaicu Bârna[modificare | modificare sursă]
Originea[modificare | modificare sursă]
Vlaicu Bârna s-a născut într-o familie de moți, la 4 decembrie 1913, la Vaca[1], comitatul Hunedoara, în Transilvania, localitate în care, cu o sută optzeci de ani înainte, se născuse Gheorghe Crișan[2], unul dintre cei trei conducători ai Răscoalei de la 1784 din Transilvania.
Studii[modificare | modificare sursă]
Vlaicu Bârna a urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad, iar apoi cele ale Facultății de Litere a Universității din București.
Activitatea literară și publicistică[modificare | modificare sursă]
Primele versuri i-au apărut publicate în revistele Azi și Viața literară, în anul 1934.
În anul 1936 a publicat placheta de poeme Cabane albe, iar în anul 1940 i-a apărut placheta Brume. Volumul Turnuri, apărut în 1945, continuă, prin tonalitate și tematică, sfera preocupărilor din anii anteriori.
Ca urmare a Dictatului de la Viena, de la 30 august 1940, la București (la 16 februarie 1941) a început să apară publicația Ardealul, sub conducerea dr. Anton Ionel Mureșeanu, secretar general al Asociației Refugiaților și Expulzaților Români din Ardealul de Nord[3]. Timp de patru ani, publicația „Ardealul” a atras numeroși colaboratori, care au susținut acțiunea de afirmare a drepturilor românești în Transilvania de Nord ocupată, în ciuda cenzurii aspre în vigoare. Printre colaboratorii foarte activi ai Ardealului, alături de alte nume sonore din cultura românească a epocii (Vasile Copilu-Cheatră, Ion Groșanu, Ion Herescu, Ion Vlasiu, Nicolae Brana, Coriolan Gheție, Ion Th. Ilea, Gabriel Țepelea, Mia Jaleș-Marian, Corneliu Coposu, Zaharia Boilă[4], Ionel Pop, Mihai Petrovici) se afla și Vlaicu Bârna.[5] În nenumărate rânduri, publicația a fost suprimată de cenzură.[5]
Opera[modificare | modificare sursă]
Opera originală[modificare | modificare sursă]
Volume[modificare | modificare sursă]
- Cabane albe, 1936 (Poeme)
- Brume, 1940 (Poeme)
- Turnuri, 1945 (Poeme)
- Poeme pentru 7 noembrie; autori: Maria Banus, Vlaicu Bârna, Mihai Beniuc... Bucuresti, Editura pentru Literatura si Arta a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., 1949
- Minerii din satul lui Crișan. Bucuresti, Editura pentru Literatura si Arta a Uniunii Scriitorilor din Republica Populara Româna, 1949 (Poezii)
- Tulnice în munți, 1950 (Poezii)
- Cerbul roșu, Bucuresti. Editura de Stat pentru Literatura si Arta, 1956 (Poezii)
- Romanul Caterinei Varga[6]. București, Editura Tineretului, 1960 (Roman istoric)
- Arcul aurorii. București, Editura pentru Literatura, 1962 (Roman istoric)
- Când era Horia[7] împărat, 1962 (Roman istoric)
- Ceas de umbră. București, Editura pentru literatură, 1966 (Poeme)
- Pamînt al patriei. București, Editura Militară, 1970 (Poeme)
- Cupa de aur. București, Editura Minerva, 1970
- Corabie de fum. București, Editura Cartea Românească, 1971
- Auster. București, Editura Eminescu, 1973
- Grauntele timpului. București, Editura Cartea Românească, 1976 (Poeme)
- Patria mea, plai al Mioritei. București, Editura Eminescu, 1977
- Sandala lui Empedocle[8]. București, Editura Eminescu, 1980
- Poligonul de tir. București, Editura Cartea Românească, 1984
- Monotonia metronomului. București, Editura Eminescu, 1985
- Între Capșa și Corso, [ediția a II-a]. București, Editura Albatros, 2005, ISBN 973-24-0584-8 (Memorialistică); [ediția a III-a], Editura Polirom, 2014.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Liuben Karavelov - Povestiri; în româneste de Constantin Velichi ; trad. versurilor de Vlaicu Bîrna. Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura si Arta, 1956
- Adam Mickiewicz - Poezii; în româneste de Vlaicu Bârna, Virgil Teodorescu, Miron Radu Paraschivescu. Bucuresti, Editura de stat pentru literatura si arta, 1956
- Luisa Carnés - Juan Caballero; în româneste de: Vlaicu Bârna si Maria Ioanovici. Bucuresti, Editura pentru Literatura Universala, 1964
- Go Mo-Jo - Ospatul lui Confucius: versuri, povestiri, teatru; trad. de Vlaicu Bârna, Anda Boldur, Alice Gabrielescu si Nina Gafita ; pref. de Al. Oprea. Bucuresti, Editura pentru Literatura Universala, 1965
- Kuzma Ciornîi - Generatia a treia; în româneste de Vlaicu Bârna si Nicolae Guma. Bucuresti, Editura pentru Literatura Universala, 1967
- Timofei Dmitriev - Vîrtejul verde; în româneste de Vlaicu Bîrna si Ion Porumbaru. Bucuresti, Editura Univers, 1970
Lucrări publicate în periodice[modificare | modificare sursă]
- Valori românești în univers, in Flacăra, nr. 17, 1973 (Articol dedicat lui Eugen Ionescu)
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Vlaicu Bârna este unul dintre traducătorii operei lui William Shakespeare.
- Vlaicu Bârna a tradus din Méliusz Jószef[9], Adam Mickiewicz.
Aprecieri[modificare | modificare sursă]
- La 20 mai 1996 Vlaicu Bârna - fiu al Țării Zarandului - a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al Municipiului Brad, „pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.”
Varia[modificare | modificare sursă]
- La Festivalul Internațional de Muzică Ușoară Cerbul de Aur desfășurat la Brașov, în anul 1970, Angela Similea câștiga Cerbul de Argint interpretând în concurs două piese, între care, "Marea cântă" de Paul Urmuzescu pe versuri de Vlaicu Bârna.
Très loin, tout seuls parmi l'ombre douce
De ce bois intime et murmurant."
Valéry
Îmi pare ziua prea frumoasă azi
Palidă prietenă de singurătate,
Când zăresc tăcutele cărări printre brazi
Cu duhul morţii rourate.
Îţi aminteşti? rătăceam prin ierburile ude,
La marginea pâraielor prea repezi, prea umbroase;
În zare dâmburile ne păreau feude
În care vântul clătina păduri de oase.
Apoi, treceam prin pădure...
Poienile prin paltini pluteau ca nişte unde.
Atunci simţeam cum mă pătrunde
Negrul ochilor tăi, de mure.
Amurgul era năvod,
Noi pribegi alungaţi de zi.
Limanul mirific ne amăgi
Pe heleşteu de sânge să arcuim un pod.
Seara ne-a găsit în prelucă;
Luna înflorise ca un nenufar, în baltă.
Peste pădure, înaltă,
S-a prăbuşit o stea ca o nălucă.
Împletiţi - două joarde - pe muşchiul uscat,
Steaua a rămas printre fagi, departe,
Să nu ne-alunge visul din leagănul de moarte
Ce ne trudea sub vălul frunzarului plecat.
colunul căuta ţara Colunia,
urma se pregătea să urmeze în steme
lângă funigeii ce-mpleteau funia.
Ducele de Alba albise-n strai negru,
Roşu-mpărat cuşmă roasă-şi pusese;
licheaua-n postură de lichean integru
tresărea mereu visând alte trese.
Zorile, totuşi, veneau nezorite,
stelele oarbe căzând din stelaj;
oina şi oile de vânturi izbite
stau lângă staule - vechi utilaj.
Semănă toate fără să semene,
cum geme o gemă în crema de cremene.
cerul de gresie
noaptea de gresie
visul trudit:
de gresie-i pasul
urmele gresie
soarele gresie
în răsărit.
Ţărmu-i de gresie
apa de gresie
cu leneşa-i undă
ce bate spre larg;
în zori creşte muşchiul
pe-o lume de gresie,
daţi-mi ciocanul
s-o sparg.
| Artur Enășescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 12 ianuarie 1889, municipiul Botoșani, județul Botoșani) |
| Decedat | (53 de ani) București |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | poet |
| Limbi | limba română |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | literatura română interbelică |
| Modifică date / text | |
Artur Enășescu (n. 12 ianuarie 1889, Botoșani - d. 4 decembrie 1942, București) a fost un poet și jurnalist român.
Cariera jurnalistică și literară[modificare | modificare sursă]
În anul 1914 Artur Enășescu este redactor la Epoca. În timpul Primului Război Mondial se află pe front. Publică articole și amintiri de război în ziarul botoșănean Îndrumarea, versuri și cronică literară în Junimea Moldovei de Nord, Luceafărul, unde era și redactor, Răsăritul din Chișinău și Cuvântul liber din București. Publică de asemenea în Universul literar și devine colaborator la Rampa, Propilee literare, Familia. În anul 1927, Societatea Scriitorilor Români îi acordă premiul Ion Pavelescu pentru sonetul Afrodita.
Opera[modificare | modificare sursă]
Volume de versuri[modificare | modificare sursă]
- Pe gânduri, București, 1920;
- Revolta zeului, prefață de Ștefania Stâncă, București, 1946;
- Poezii, ediție îngrijită și prefață de Mihail Straje, introducere de Radu Boureanu, București, 1968.
Moștenirea[modificare | modificare sursă]
Opera lui Artur Enășescu a fost valorificată de posteritate, multe din poemele lui devenind texte de pricesne sau de romanțe.
La pieptul spumegatului talaz,
Prinzându-i gingaş, braţul de grumaz
Dormea seninul ca un fulg de lună.
Seninătate, zbucium, împreună,
Uniţi de sorţi pe-al apelor podghiaz,
Născură, robi aceluiaşi extaz,
Nemărginirea, floare de genună.
Şi haosul gemu de fremătare,
Când cea dintâi semeaţă-ntruchipare,
Vis cald! Femeia, amforă de slavă,
Zbucni legănătoare şi suavă,
Vrej de senin cu fruntea-n sârg de stele,
Din zvârcolirea undelor rebele.
Voi paseri, de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
Voi, cu priviri curate de fecioară,
Sfioşi şi singuratici visători,
Ce tremuraţi sub cerul plin de nori,
Şi vântul cel mai gingaş vă doboară!
Ascnşi staţi ziua-n tainice unghere,
Şi mâini de vis v-acopăr ochii grei,
Iar când pe cer s-aprind mii de scântei
Voi răsăriţi… O, suflete stinghere!
Vă prinde luna flori la pălării,
Şi tresăriţi; de-un foşnet blând vi-e frică,
De umbra ce pe ziduri se despică,
Când rătăciţi prin nopţile târzii.
În jurul frunţii voastre, visători!
A nopţii duhuri, tainice, s-adună;…Întind o scară razele de lună,
Şi gândul vostru suie pân-la nori.
Şi pasul vostru-n cale şovăieşte,
De raze pline, genele se-nchid,
Şi vă treziţi la umbra unui zid,
Când astrul dimineţii licăreşte.
O visători, cu suflet de copii,
Voi, paseri de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
Cu sâni ca de piatră
Născută-n alaiul a zece cobzari,
Regină pe şatră.
Zglobie ca fulgul, cutreieră văi
Şi negre poene,
Iar ochii ei tineri îi joacă-n văpăi
Pe umede gene.
Cosiţa ei creaţă, pe umerii goi,
Îi cade-n inele,
Surâsu-i aruncă pe-ntregul zăvoi
Sclipiri de mărgele.
Aprinsă-i năframa ce-i flutură-n vânt,
Râd galbeni în plete –
Când trece cu-n zâmbet, zvârl cuşma-n pământ
Nomadele cete.
Când naşte sub corturi un cânt legănat
Şi-un zvon de sandale
Cu patimă cruntă ciocanele bat
În vechi nicovale.
Ea joacă sub vaierul strunii prelung
La focuri sărace,
Şi razele lunii fiinţa-i străpung
Cu sute de ace.
Uşor se mlădie, roteşte pe loc,
Dând chiot sălbatic,
Şi pare piciorul ei sprinten în joc,
Atins de jăratic.
Dispare-n vârtejuri, sar banii pe sân
Loviţi de furtună!
Şi geme ca vie sub meştere mâini,
Lăuta străbună.
Târziu stau nomazii la stele culcaţi,
Iar ea pe câmpie,
Sărută văzduhul cu ochi dilataţi
De-o sfântă beţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu