7. /13 DECEMBRIE 2022 - POEZIE

NICHITA STĂNESCU

O parte mai puțin cunoscută a biografiei poetului:

Nichita Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, în Ploieşti, fiind botezat cu prenumele bunicului dinspre mamă, de origine rusă, Nikita Cereaciukin. A avut trei soţii, prima oară însurându-se la doar 18 ani.

Viitorul poet a mai primit şi numele bunicului dinspre tată, Hristea, la începuturile sale literare semnând chiar Hristea N. Stănescu. În 1952, în ultimul an de liceu, el s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu. Cei doi aveau să fie şi colegi la Facultatea de Filologie, dar relaţia s-a destrămat după doar un an. În 6 iunie 1962 s-a recăsătorit cu Doina Ciurea, o altă colegă de facultate, de care avea să divorţeze oficial abia două decenii mai târziu. Asta în ciuda faptului că încă din 1964 a cunoscut- o pe una din marile lui iubiri, poeta Gabriela Melinescu – relaţie ce a durat până în 1970 – fără a se însura cu aceasta.

În 1978, o întâlneşte pe Todoriţa (Dora) Tărîţă, cu 23 de ani mai tânără decât el, care-i va inspira creaţia ultimilor ani. Patru ani mai târziu, în iulie 1982, cei doi se căsătoreau, la scurtă vreme poetul înfiind- o pe Mirela, sora mai mică a Dorei. În 13 decembrie 1983, Nichita trece la cele veşnice, cu organismul grav afectat de ciroză hepatică.

Poetul Nichita Stănescu a murit pe 13 decembrie 1983, la vârsta de 50 de ani. Cel considerat cel mai mare poet român al secolului XX n-a avut urmaşi. Puţină lume ştie însă că el a fost tatăl legal al unei fete pe care a adoptat-o. Iar Mirela, fetiţa de atunci, era chiar sora ultimei soţii a poetului, Dora.

Genial, admirat şi adulat ca nimeni altul încă din timpul vieţii, Nichita Stănescu a rămas în amintirile celor care l-au cunoscut şi cu patima ucigătoare pentru alcool. Recunoaşterea internaţională a lui Nichita a determinat-o pe Elena Ceauşescu să facă un gest mai puţin obişnuit, să-i trimită la uşă ministrul Sănătăţii pentru o consultaţie.

„Relaţia“ lui Nichita cu alcoolul este una de notorietate. Cunoscuţi şi prieteni apropiaţi ai poetului au povestit despre consumul impresionant din garsoniera poetului, despre admiratorii care veneau în vizită cu sticle de votcă şi palincă, dar şi despre sumele cheltuite pe băutură de Nichita, până la 2.500 de lei pentru câteva zile, în condiţiile în care un salariu era de aproximativ 1.000 de lei. Dar, în cazul lui Nichita, până şi beţiile erau fermecătoare. Alcoolul era pentru Nichita un „drog“, îi menţinea starea permanentă de inspiraţie, îl stimula să creeze şi, cu cât îl consuma mai mult „cu atât părea mai lucid“.

„În vara lui 1977, atunci când m-am împrietenit cât de cât cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool. Mai bine zis de vodcă. Cu toate că bea foarte mult, peste două sticle de vodcă pe zi, Nichita nu era aproape niciodată beat. Alcoolul îi producea o stare de efervescenţă intelectuală vecină cu geniul“, povesteşte despre Nichita prozatorul Ştefan Agopian.

Ultima soţie a poetului, Dora, i-a convins chiar prietenii să alcătuiască un fel de „conjuraţie antialcool“, oficializată printr-un act pe care toţi şi-au pus semnăturile, angajându-se să lupte alături de ei împotriva acestui viciu care pusese stăpânire pe Nichita. Poetul avea deja ciroză în acea perioadă, iar oaspeţii care intrau în casa lor şi care veneau, aproape invariabil, cu o sticlă de votcă, erau percheziţionaţi de Dora. Nichita reuşea să înşele mereu vigilenţa soţiei şi îşi pitea sticlele în pendulă sau în cutia televizorului.

Din aceeaşi perioadă datează şi un episod interesant, povestit de un alt prieten al poetului, Mircea Gociman. „Nu a făcut analfabeta numai lucruri reprobabile şi unul din exemple este întâlnirea soţilor Ceauşescu cu conducerea Uniunii Scriitorilor din România, când tovarăşa l-a întrebat pe Nichita cum se mai simte cu sănătatea. În perioada respectivă, Nichita chiar se simţea rău, fiindcă îşi maltratase ficatul nu numai cu vodcă, dar şi cu multe altele mai ales prin extenuare fizică, însă i-a răspuns tovarăşei că se simte bine şi i-a mulţumit pentru grija care i-o arată, la care ea a replicat că ştie că nu se simte bine deloc şi o să dea dispoziţii să fie tratat. Nichita a luat-o ca pe un gest de politeţe şi se mira că a avut timp să pună pe cineva să se intereseze de starea sănătăţii lui“, povesteşte Mircea Gociman pe site-ul personal, în care un capitol important este dedicat amintirilor cu Nichita.

Nichita a primit în perioada imediat următoare mai multe invitaţii de la diverşi medici să facă un consult serios, dar nu le-a dat curs, chiar dacă ultimele două au venit din partea celebrului profesor Eugeniu Proca, ministrul Sănătăţii din vremea aceea. Într-o dimineaţă, Nichita s-a trezit cu Eugeniu Proca la uşă care i-a spus că a venit să-i facă un tratament pentru ficat, fiind trimis personal de tovarăşa, care nu poate fi refuzată.

„A încercat Nichita să-i spună că nu era cazul să se deplaseze personal, la care ministrul cu o amabilitate părintească i-a mărturisit că a venit, fiindcă cele două apeluri ale lui fuseseră ignorate de Nichita şi în plus era o plăcere să discute cu marele poet la el acasă. La promisiunile lui Nichita că în două trei zile o să se prezinte oriunde va dori profesorul, acesta a replicat destul de sec:«Stimate domn, pleci la tratament chiar în clipa aceasta cu mine, de bună voie sau legat de echipa pe care am adus-o cu mine, putem pleca la tratament buni prieteni sau supăraţi unul pe altul!»“, povesteşte Mircea Gociman.

Tratamentul s-a desfăşurat la Mangalia Nord tocmai pentru a-l rupe pe Nichita de anturajul lui şi în această perioadă vizitele i-au fost supravegheate cu mare stricteţe pentru a nu fi deranjat. Tratamentul a costat pe vremea aceea (1979-1980) vreo două milioane, fiindu-i administrate cele mai noi medicamente existente pe plan mondial şi cele mai sofisticate vitamine pentru refacerea ficatului, combinate cu o psihoterapie făcută aproape pe nesimţite prin care a fost convins să bea alcool mai rar şi mai puţin.

„Părerea mea bazată numai pe intuiţie este că urmarea tratamentului a fost prelungirea vieţii lui cu câţiva ani“, mai spune Mircea Gociman.

Cu toate acestea, crizele hepatice ale poetului s-au înrăutăţit în 1981. Doi ani mai târziu, întors în Bucureşti după nunta unor prieteni din provincie, a început să simtă dureri atroce de ficat şi a fost dus la spital, unde s-a stins din viaţă în noaptea de 12 spre 13 decembrie. Diagnosticul oficial a fost stop cardiorespirator. Realitatea a fost alta, după cum îşi aminteşte un alt prieten, poetul Cezar Ivănescu. „La autopsie, s-a constat că nu mai avea nici măcar o celulă de ficat. Şi-l băuse pe tot“, a povestit poetul. Maestrul Johnny Răducanu, legat de o prietenie strânsă cu Nichita, avea un mod neobişnuit de a-l comemora. Meargea la mormântul poetului şi îi vărsa o sticlă de votcă pe pământ. „Bre, ce faci acolo? Hai, vino înapoi, că mă plictisesc singur aici“.

Nichita Hristea Stănescu
Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii și admiratorii poemelor sale — „Nichita, ce faci tu, Nichita?”, m-a întrebat îngerul
Date personale
Născut	31 martie 1933 Ploiești, România
Decedat	13 decembrie 1983 (50 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cauze naturale (hepatită)
Părinți	Nicolae Hristea Stănescu Tatiana Cereaciuchin
Căsătorit cu	Magdalena Petrescu Doina Ciurea Todorița (Dora) Tărâță
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poet, eseist
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română[1]
Studii	Facultatea de Litere a Universității din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	Literatura română post-belică 1957 - 1983
Mișcare/curent literar	neomodernism
Specie literară	poezie
Operă de debut	1960 - volumul Sensul iubirii
Opere semnificative	„O viziune a sentimentelor”, „În dulcele stil clasic”, „11 elegii”, „Necuvintele” „Operele imperfecte” „Noduri și semne”
A influențat pe[ascunde] Valeriu Pantazi
Note
Premii	Premiul Uniunii Scriitorilor Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”
Membru post-mortem al Academiei Române
Semnătură
Modifică date / text

Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933,^[2][3] Ploiești, România – d. 13 decembrie 1983,^[2][3][4] București, România) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române.^[5]

Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”^[6]. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu^[7] și Eugen Simion,^[8] un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.

A fost laureat al Premiului Herder.

CUPRINS

• 1Familia
• 2Educație
• 3Viața personală
• 4Activitatea literară
• 5Premii literare
• 6Operele lui Nichita Stănescu
• 7Prezență în antologii
• 8Citate referitoare la condiția poetului
• 9Aprecieri critice despre Nichita Stănescu
  • 9.1Ștefan Augustin Doinaș
  • 9.2Alexandru Condeescu
  • 9.3Eugen Barbu
• 10In memoriam
• 11Note
• 12Referințe critice
• 13Legături externe

FAMILIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.

Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.

Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.

Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.

Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu

EDUCAȚIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.

VIAȚA PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis - de vodcă.^[9] Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni.^[9] Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie.^[9]

ACTIVITATEA LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea
• 1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.
• 1957-1958 - Este pentru scurt timp corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director, Zaharia Stancu).
• 1960 - La sfârșitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii.
• 1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.
• 1964 - Apare la începutul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu, și în tensiunea relației lor poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.^{[judecată de valoare]}
• 1965 - Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp.
• 1966 - Publică la Editura Tineretului volumul 11 elegii. Elegiile vor apărea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.
• 1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.
• 1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.
• 1970-1973 - Este redactor-șef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.
• 1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.
• 1971 - Apar în Iugoslavia două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci (Necuvintele).
• 1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obține pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.
• 1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.
• 1974 - În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.
• 1975 - Obține pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei nr. 9.
• 1977 - La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului care va lăsa ceva sechele și după vindecare.

Scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.

• 1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește în același an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române
• 1979 - Lansează volumul de poezii Operele imperfecte.
  

Editura Narodna Kultura din Bulgaria îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.

Se presupune că a fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis. De obicei sunt nominalizați într-un singur an, în etapa finală, trei sau patru scriitori, dar nu se cunoaște acest lucru decât după desecretizarea voturilor, care este dezvăluită după 50 de ani. Deci nu știm dacă Nichita Stănescu a fost nominalizat la premiul Nobel sau doar propus, cum sunt, de altfel, mulți scriitori.

• 1980 - Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crișan în colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord. Vizitează Satu Mare, fiind acompaniat de scriitorii Gheorghe Pituț, Petre Got, Ion Iuga, Mihai Olos, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Alexandru Pintescu.
• 1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.
• 1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
• În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.
• 1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.
• 1983 - La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.
• Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.
• 1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).
• 1992 - Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea, București, Editura Românul, 1992.
• 2001 - În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov,Sofia - colectia Ars Poetika apare O viziune a sentimentelor, traducere și prefață Ognean Stamboliev. Volum premiat de Uniunea traducătorilor din Bulgaria și Soros.
• 2012 - Reprezentat cu trei poeme (maximum) în Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition (English/Romanian) - Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă (Engleză/Română) - (antolog și traducător Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-21-0847-5)

+ Ordinea cuvintelor - 300 poeme - traducerea,prefata si tabel cronologic de Ognean Stamboliev, ed Avangardprint, Bulgaria, 2013

PREMII LITERARE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 1964 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii O viziune a sentimentelor
• 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii Necuvintele
• 1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri Cartea de recitire
• 1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor)
• 1975 Premiul Internațional „Gottfried von Herder”
• 1978 Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii Epica Magna
• 1982 Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului internațional Serile de Poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă)

OPERELE LUI NICHITA STĂNESCU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Volume antume publicate cronologic:

• Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă
• O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură
• Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului
• 11 elegii, 1966, Editura Tineretului
• Roșu vertical, 1967
• Alfa, 1967, Editura Tineretului
• Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură
• Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului
• Necuvintele, 1969, Editura Tineretului
• Un pământ numit România, 1969, Editura Militară
• În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu
• Poezii, 1970, Editura Albatros
• Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia
• Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia
• Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea
• Clar de inimă, 1973, Editura Junimea
• Starea poeziei, 1975, Editura Minerva
• Epica Magna, 1978, Editura Junimea
• Operele imperfecte, 1979, Editura Albatros
• Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla
• Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească
• Oase plîngînd, 1982
• Respirări, 1982, Editura Sport-Turism
• Strigarea numelui, 1983, Editura Facla
• Antimetafizica

PREZENȚĂ ÎN ANTOLOGII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Testament - Antologie de Poezie Română Modernă / Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – Versiune bilingvă română/engleză – Daniel Ioniță (editor și traducător principal) asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud și Rochelle Bews – Editura Minerva 2012 și 2015 (ediția a doua) - ISBN 978-973-21-1006-5
• Testament - Anthology of Romanian Verse - American Edition - monolingual English language edition - Daniel Ionita (editor and principal translator) with Eva Foster, Daniel Reynaud and Rochelle Bews - Australian-Romanian Academy for Culture - 2017 - ISBN 978-0-9953502-0-5
• Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, în traducerea și selectarea lui Christian W. Schenk, ISBN 9781977075666

CITATE REFERITOARE LA CONDIȚIA POETULUI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• „Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.” ^[10]
• „Schimbă-te în cuvinte, precum îți zic.” ^[11]
• „Este foarte greu să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic și vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână și foarte păgubitor.” ^[12]
• „A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi - gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă".
• „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.”^[13

POEZII:

De dragoste

Ea sta plictisita si foarte frumoasa

parul ei negru este suparat

mâna ei luminoasa

demult m-a uitat, -

demult s-a uitat si pe sine

cum atirna pe ceafa scaunului.

Eu mă inec în lumine

si scrisnesc în crugul anului.

Ii arat dintii din gura,

dar ea stie ca eu nu rid,

dulcea luminii faptura

mie, pe mine mă infatiseaza pe când

ea sta plictisita si foarte frumoasa

si eu numai pentru ea traiesc

în lumea fioroasa

de sub ceresc.

Poveste sentimentală

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. 

Eu stateam la o margine-a orei,

tu - la cealalta,

ca doua toarte de amfora. 

Numai cuvintele zburau intre noi,

inainte si inapoi. 

Virtejul lor putea fi aproape zarit,

si deodata,

îmi lasam un genunchi,

iar cotul mi-infigeam în pământ,

numai ca să privesc iarba-nclinata

de caderea vreunui cuvint,

ca pe sub laba unui leu alergind. 

Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,

inainte si inapoi,

si cu cât te iubeam mai mult, cu atât

repetau, intr-un virtej aproape văzut,

structura materiei, de la-nceput. 

Emotie de toamnă

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,

ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,

ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,

si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le-nec în mare.

Suier luna si o rasar si o prefac

intr-o dragoste mare.

MIHAIL CRUCEANU

Sari la navigareSari la căutare

Mihail Cruceanu
Date personale
Născut	13 decembrie 1887
Decedat	7 iulie 1988 (100 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Activitate
Partid politic	Partidul Comunist Român
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Mihail Cruceanu (n. 13 decembrie 1887 – d. 7 iulie 1988) a fost un poet român.

S-a născut la Iași ca fiul al doctorului Mihail Cruceanu și soției sale Ecaterina (născută Petrovanu). A urmat liceul la Ploiești și Pitești, obținându-și diploma în 1906 la Liceul Saint Sava din București. Cruceanu s-a înscris la Universitatea din București, unde a luat licență în drept (1911) și literatură și filozofie (1913). Ulterior a predat la liceu la Alexandria, Craiova și București. Și-a făcut debutul poetic în Revista literară în 1904. Deși s-a asociat cu cercul lui Alexandru Macedonski, el a fost mai aproape de grupul Vieața Nouă al lui Ovid Densusianu. Primul său volum publicat a fost Spre cetatea zorilor din 1912. Între 1911 și 1913, a intervievat o serie de figuri culturale; acestea includeau Macedonski, Densusianu, Alexandru Vlahuță, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Dimitrie Anghel, Ioan A. Bassarabescu și Mihail Dragomirescu. Recenziile care au publicat opera sa includ Farul, Vieața Nouă, Sărbătoarea eroilor, Versuri și proză, Revista celorlalți, Flacăra, Adevărul literar, Îndreptar, Românul, Zorile, Revista Funda pentru Regale, Luceafărul, Viața Românească și România Literară.^[1]

Cruceanu a intrat în mișcarea muncii în 1919 și s-a alăturat Partidului Comunist Român la fondarea sa din 1921, deținând diverse funcții de conducere. Partidul a fost interzis în 1924, el fiind arestat și încarcerat cu diferite ocazii pentru activitatea sa politică. După Lovitura de stat de la 23 august 1944 și legalizarea Partidului Comunist, el a continuat să fie activ pe plan social și politic. Din 1950 până în 1970, a fost profesor la facultatea de limba și literatura română a Universității din București. De asemenea, a ocupat funcția de președinte la București al Societății de Științe Filologice.^[1]

Poezia simbolistă a lui Cruceanu a apărut în Altare nouă (1915), Fericirea celorlalți (1920) și Lauda vieții (1945); ultimul a avut atingeri realiste socialiste. Antologia din 1968 Versuri a reînviat un poet al cărui mediu și expresii aparțineau la începutul secolului XX. Opera de proză din 1924 Povestiri pentru tine a fost o incursiune în literatura fantastică; Perpessicius a comentat stilul său sigur și ideile unui „lirism esențial”. Memoriile sale, publicate în 1973 ca De vorbă cu trecutul, au inclus o serie originală de amintiri.^[1]

BIBLIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Spre cetatea zorilor, Târgoviște, 1912
• Altare nouă, Târgu Jiu, 1915
• Fericirea celorlalți, Craiova, 1920
• Povestiri pentru tine (schiță proză fantastică), București, 1924
• Lauda vieții, București, 1945
• Poezii alese, București, 1957
• Versuri, București, 1968
• Al. Dobrogeanu-Gherea, with Fl. Tănăsescu, București, 1971
• Pălării și capete, București, 1972
• De vorbă cu trecutul, București, 1973
• Poeme alese, Craiova, 1974
• Poeme, București, 1985
• Lauda vieții, ed. F. Firan, Craiova, 1987
• Scrieri în proză, ed. C. Mohanu, București, 1987

POEZII:

Anii dragi de altădată

Din buchetul viu de roze trei petale parfumate,

Albe ca o-nchipuire, au cazut usor pe masa,

Au cazut ca doua pleoape albe si catifelate,

Obosite de-asteptare pe-a visarilor terasa.

Au cazut ca niste brate albe, fine, decoltate,
Ce-ntr-o seara de uitare s-au lasat de doruri prinse, $i in ploaia grea de ginduri au ramas infiorate,
Inspre tarrrai cine stie caror ispitiri intinse.

Au cazut cum cade-o foaie alba dintr-o carte veche.
Ce pastreaza-n scoarte roase o poveste de iubire ;
A citit-o-n alte vremuri, strinsi alaturi, o pereche,
Si cu-o lacrima a-nchis-o, cu-n suspin sau cu-o privire.

Au cazut ca niste clape albe si evocatoare

De-amintiri ce dorm in suflet ca-ntr-o cripta grea de zid.

Ce bat, una cite una, ritmul clipei trecatoare,

Si cind cad, in noi, porti grele, porti de marmura deschid.

Au cazut ca niste fluturi albi cu aripile-ntinse,
Din gradinile inflorite, unde anii ne-au ramas.
Ce vint rece, fara mila, sau ce degete le-atinse,
Cind petalele usoare scuturatu-s-au din vas ?

Zborul clipelor trecute ca un tremur lung de pleoape
Desteptara amintirea cald-a gesturilor tale,
Si deodata, fara veste, te-am simtit de mine-aproape,
Trecind degetele-ti albe printre albele petale.

Au cazut usor ca fulgii albi ce tremura in zare,
Alungati de-o mina-ascunsa, ce-i arunca si-i resfira,
Reci, pareau ca strabatuse golul tarilor polare, .Si se-oprira drept in suflet, unde razele murira.

Au cazut ca niste fluturi albi cu aripile-ntinse,
Din gradinile inflorite, unde anii ne-au ramas.
Ce vint rece, fara mila, sau ce degete le-atinse,

Cind petalele usoare, scuturatu-s-au din vas ?

Muritor

Soseste-un timp cind simti incet cum mori,

Cind tot trecutu-i ca un cos de flori,

Pe care l-ai uitat linga-o fintina.

Si daca-ntinzi banuitor o mina,

Nu-ti amintesti nici unde l-ai uitat,

Nici daca l-ai avut cu-adevarat.

Dar ratacind pe drumul nimanui,

Simti vie, doar atit, aroma lui.

Cit l-ai purtat, ai risipit din el
Ici un buchet, colo un firicel.
Mini patimase, brate calde-ntinse,
Ochi plini de doruri, de-ntrebari aprinse,
Si buze lacome de soapte ce-ntirzie,
Au rupt mereu din el viata vie
Si-au insirat in juru-ti, ca-ntr-un vis,
Un iad de patimi linga-un paradis.
Iar cind, acum, asculti taceri ciudate,
Cind fiecare dintre ele bate

Si intra si te cheama si te duce

Cind ochii rid, iar bratele stau cruce,

Se-aduna-n juru-ti zilele de-alt'data,

Si inima ti-o simti indepartata,

Tirita-ntr-o gradina,-n ploaie,-n vint,

Cu-alei de intuneric si pamint.

Pe ele calci usor, te-afunzi in ele.

Simti cit sint de intinse si de grele.

Nu te grabesti, caci nu mai e tirziu,

Nu te-nfiori, caci si pustiu-i viu.

Nu mai doresti, caci nu mai esti al tau.
Dar tot iubesti si vei iubi mereu.
Si tot calcind razor dupa razor
Cu pasii tai eterni de
Dumnezeu,
Nu mai regreti nimic, — nimic nu-i rau,

Decit ca nu poti fi iar muritor

Sufletul odăii mele

Sufletul odaii mele ce din vis s-a desteptat

A zimbit prin abajurul lampii ce ardea pe masa.

Pe tapete si pe cadre flori de umbra-a desenat,

Iar perdelelor, in cute, le-a dat luciu de matasa.

Sufletul odaii mele asta-seara mi-a vorbit,
Evocind speranta calda si dorintele nebune
Ale clipelor ce altii inainte-mi le-au trait
Cei ce stiu de mult ca viata nemiloasa te supune.

Sufletul odaii mele ca din basme mi-a soptit
Dragi cuvinte de iubire, ce-au facut sa infioare
Inimele celor cari ca-ntr-un filtru s-au topit —
Cei ce stiu demult acuma ca si dragostea chiar moare.

Sufletul odaii mele, tremurind, a suspinat.
Tremurau atitea lacrimi in suspinul lor incet !
Toti plinsesera in viata citi cu viata s-au luptat.
Toti, ce poate dorm acuma parasiti, far-un regret.

Sufletul odaii mele m-a privit ca doi ochi reci.
Si in jurul meu tacerea grav scanda suflarea-mi vie.
Miine din odaia-aceasta voi pleca.
Ce grozavie !
Voi fugi nebun !

Sau poate voi ramine-n ea pe veci.

DIMITRIE BARILĂ - MITROPOLITUL DOSOFTEI

Mai multe imagini

Dosoftei
Date personale
Nume la naștere	Dimitrie Barilă
Născut	26 octombrie 1624  Suceava, Moldova
Decedat	13 decembrie 1693 (69 de ani)[1]  Żółkiew, Coroana Regatului Poloniei⁠(d), Polonia-Lituania
Cetățenie	Moldova
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	preot scriitor poet traducător
Funcția episcopală
Modifică date / text

Dosoftei (la naștere: Dimitrie Barilă; n. 26 octombrie 1624, Suceava, Moldova – d. 13 decembrie 1693,^[1] Żółkiew, Coroana Regatului Poloniei^⁠(d), Polonia-Lituania, în poloneză Zolkiew) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților.

CUPRINS

• 1Viața
• 2Lucrări tipărite
• 3Lucrări în manuscris
• 4Psaltirea în versuri
• 5Alte lucrări
• 6Note
• 7Legături externe

VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Casa Dosoftei din Iași

Numele tatălui său a fost Leontari, numele mamei Misira și numele bunicului Barilă.^[2]

A învățat în Iași probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, apoi la Școala Frăției Ortodoxe din Liov, unde a făcut studii umaniste și de limbi. Cunoștea limba elenă, latina, slavona și polona. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.

Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huși (1658 - 1660) și Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 - 1686). După 1665 începe lucrul la opera sa „Psaltirea în versuri”, pe care o va tipări la mănăstirea Uniev din Ucraina în 1673.^[3] Pentru elaborarea Psaltirii în versuri a consultat o ediție grecească a Vulgatei și Psaltirea în versuri a lui Jan Kochanowski.^[4] „Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, în care întâlnim elemente care amintesc foarte bine ritmul și sistemul de rimă al poporului, poate fi socotită ca începutul poeziei scrise a românilor”.^[5] Până în depărtate locuri au răzbătut psalmii în versuri ai lui Dosoftei, și mulți, în ceasuri de tristețe, au repetat versurile-i frumoase de plângere (N. Iorga, op. cit.):

„ La apa Vavilonului,

Jelind de țara Domnului Acolo șezum și plînsem,

La voroava că ne strînsem

De te-aș putea uita-te,

Ierusalime cetate...””

A scris și versuri originale la stema Moldovei: Stihuri la luminatul herb a Țării Moldovei, care prefațează Psaltirea. În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oștile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea limbii literare românești.

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

LUCRĂRI TIPĂRITE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Psaltirea în versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., și 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu)
• Dumnedzăiasca Liturghie, Iași, 1679 (ed. a Ii-a, Iași, 1683)
• Psaltirea de-nțeles, Iași, 1680 (text paralel: slavon și român)
• Molitvălnic de-nțeles, Iași, 1683, având, după prefață, un Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri
• Parimiile preste an, Iași, 1683, având tipărit din nou Poemul cronologic, cu mici adaosuri și modificări
• Viața și petriaceria sfinților, 4 volume Iași, 1682-1686, lucrare de compilație, după izvoare bizantine (Simeon Metafrastul, Maxim Margunios) și slave

LUCRĂRI ÎN MANUSCRIS[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în românește, Istoriile lui Herodot, Cronograful lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos și fragmente din Viața și minunile Sf. Vasile cel Nou.

Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu, care s-a tipărit la București, în 1688. În timp ce se afla în exil în Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa Orbecche a italianului Giraldi, păstrată fragmentar (154 de versuri); începe acum și traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole din cartea I).

La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei și a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, a tradus din grecește în slavo-rusă mai multe lucrări teologice: Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul, Constituțiile Sfinților Apostoli, Istoria bisericească și privire mistică a patriarhului Gherman I al Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog împotriva ereziilor, și despre credințe noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvântări (Mărgăritare) ale unor Sfinți Părinți (34 ale Sf. loan Gură de Aur). Tot acum a alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de texte patristice și liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri^[6].

PSALTIREA ÎN VERSURI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Ioan Bianu, Psaltirea în versurĭ (întocmita de Dosofteiŭ, Mitropolitul Moldoveĭ, 1671-1686) publicată de pe manuscrisul original și de pe edițiunea dela 1673, București, LVI +520 p., 1887
• N. A. Ursu, Dosoftei. Psaltirea în versuri. 1673. Ediție critică de..., Iași, 1974, LX + 1165 p.
• N. Ursu, Dosoftei. Opera. I. Versuri, Ediție critică de .... Studiu introductiv de Al. Andriescu, București, 1978, Cl + 544 p.
• Augustin Z. N. Pop, Glosări la opera mitropolitului Dosoftei, Cernăuți, 1944, 45 p.
• R. Ciocan, La genese du Psautier de Dosithee, în Balcania", VII, 2, 1944, p. 428-446
• Pr. Niculae Serbănescu, O sărbătoare a cărții românești: Trei sute de ani de la apariția Psaltirii în versiuni a mitropolitului Dosoftei al Moldovei, în BOR, an. XCI, 1973, nr. II - 12, p. 1216-1237
• Gavril Istrate, Limba română literară în „Psaltirea în versuri” a lui Dosoftei, în MMS, an. L, 1974, nr. 9 - 12, p. 777 - 799

ALTE LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Imaginea lui Dosoftei pe o marcă poștală din Republica Moldova

• Dan Simonescu, Dosoftei traducător din dramaturgia universală, în rev. “Manuscriptum",an.III, 1972,nr. 3, p. 28-41
• N. A. Ursu, Versuri ale Dosoftei atribuite lui Miron Costin, în LR, an. XXIII, 1974, nr. 2, p. 137-152
• C. Lacea, Untersuchtun uber Sprache der „Viața și petrecerea sfinților" des metropoliten Dosoftei, în vol. G. Weigand, Jahresbericht des Institute fur rumanische Sprache zu Leipzig, 5, 1898, p. 51- 144
• Pr. Scarlat Porcescu, Psaltirea de-nțăles, Iași, 1680, în MMS, an. LVI, 1980, nr.6 -8, p. 605-610
• Pr. Niculae Șerbănescu, Trei sute de ani de la tipărirea la lași a „Psaltirii de-nțăles a Sfintului Împărat proroc David de către mitropolitul Dosoftei al Moldovei”, în BOR, an. XCVIII, 1980, nr. 11-12, p. 1159-1172
• D. Pușchilă, Molitvelnicul Iui Dosoftei. Studiu asupra limbii, în An. Acad. Rom., M.S.L., s. II, t. 36, București, 1915, p. 1 - 114;
• Pr. Paul Mihail, Molitvelnicul mitropolitului Dosoftei - 1681. La împlinirea a 300 de ani de când a fost tipărit, în MMS, an. LVII, 1981, nr. 4-6, p. 315 - 333
• Pr. Paul Mihail, Gravură originală românească: Molitvelnicul mitropolitului Dosoftei din 168l, în MMS, an. XXXIII, 1991, nr. 10-12, p. 640-651
• Dosoftei, Dumnmezeiasca Liturghie, Ediție critică de N. A. Ursu, Iași, 1980, LIX + 352 p.
• Pr. Ioan Ionescu, Trei sute de ani de la tipărirea Liturghierului de mitropolitul Dosoftei, în GB, an. XXXVIII, 1979, nr. 9- 10, p. 995-1015
• Nestor Vornicescu, Mitropolitul Dosoftei traducător și editor al unor texte patristice, în MMS, an. L, 1974, nr. 9-12, P. 748-752
• Nestor Vornicescu, Scrieri patristice și post patristice în preocupările mitropolitului Dosoftei, în MO, an. XXVI. 1974, nr. 9 - I 0, p. 718 -731
• Alexandru Elian, Mitropolitul Dosoftei și literatura patristică, în BOR, an. XCII, 1974, nr. 11-12 p. 1350-1375
• Nestor Vornicescu, Dosoftei mitropolitul Moldovei apărător al epiclezei euharistice, în BOR, an. XCV, 1977, nr. 7-8, p. 717-753
• Ion Radu Mircea, Dosoftei, un rapsod al istoriei, în „Manuscriptum”, an. VII, 1976, nr. I , p. 37-46
• N. A. Ursu, Debutul literar al lui Dosoftei, în LR, an. XXVI, 1977, nr. 6, p. 607-620
• N. A. Ursu, Alte traduceri necunoscute din tinerețea lui Dosoftei, în LR, an.XXVII, 1978,5, p. 495-507;
• Doru Mihăescu, Une version roumaine d'Herodote au XVII-e siecle, în RESEE, t. XVI, 1978, nr. 3, p. 529-541 și nr. 4, p. 745-770
• Antologia Dosoftei, 1624-1693. Bibliografie, București, 1974, XXX + 102 p. (tipărit de Bibl. Centrală; Univ. București)
• Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, 1979, p. 296-302 (bogată bibliografie)
• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, București, 1981, p. 93-111; (ed a II-a, București, 1994, p. 94-112)
• Preot Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului, București, 1984, p. 190 - 204
• Dosofteiŭ, mitropolitul Moldoveĭ, 1671-1686: Psaltirea in versuri publicata de pe manuscrisul original și de pe edițiunea dela 1673, Ioan Bianu, Academia Română, 1887
• Versuri poloneze necunoscute în opera Mitropolitului Moldovei Dosoftei, Ștefan Ciobanu, Editura "Bucovina" I.E. Torouțiu, 1940

POEZII:

Imnuri

STIH

[PENTRU SFÂNTUL ONISIFOR]

Ai, Onisifore, cai la bună fugă

Cătră Dumnezău, şi ai şi bună slugă.

STIH

[PENTRU PREACUVIOASA MATRONA]

La viaţa de veci Matrona-i spodobită,

C-au vis pre lume-n zâsa Domnului svântă.

STIH

[PENTRU SFÂNTUL ANTONIE]

Pre Antonie dumnezăiesc ucig cu lemne,

Ceia ce să-nchină la dumnezăi de lemne.

STIH

[PENTRU SFINŢII HRISTOFOR ŞI MAVRA, UCIŞI PRIN SABIE]

Negrí-nşelăciunea Mavra, tăiaţ de lance,

Şi cu Hristofor, vede pre Hristos cu pace.

STIH

[PENTRU SFÂNTUL IOAN CEL SCUND]

Micşor Ioan de pre stat să are,

Ce la Dumnezău are cinste mare.

Stihuri

"Capul cel de buâr a hiarî vestitî,

Sămneadză putere ţărâi nesmintitú.

Pre câtu-i de mare hiara şi buiacî,

Coarnele-i păşune la pământ îş pleacî

De pre chip să vede buârul ce-i place

C-ar vrea-n toatî vremea să stea ţara-n pace

Domnul Duca vodî de la Hs. are

agiutoriu pre stemî şi ferinţî tare,

Vinstita cruce şi-n ceas de năvalî

a lui Hs. maică îi da sprijineală."

Psalmul 50

Fie-ţ milă, Doamne, de mă iartă,

Cu milostivirea cea bogată,

Şi pentru a ta ieftinătate

Să mă curăţăşti de răutate.

Şi mai cu de-adins de rău mă spală

Şi mă limpezeşte de greşală.

Că eu îm ştiu a mea fărălege

Şi răul mieu nainte-mi ce merge.

Ţie ţ-am greşitu-ţ, Doamne svinte,

De-am făcut răutăţ denainte.

Cuvintele tale te-ndireaptă

La giudeţ să-nvinci, când vei da plată.

Iacă-s zămislit în strâmbătate,

Aplecat de maică-mea-n păcate.

Ce tu, Doamne, iubeşti dereptatea,

De-ţ arăţ pre mine bunătatea,

Şi cu taine ce nu să pot spune

Mi-ai arătat a ta-nţelepciune.

Cu izopul tu mă ocropeşte

Şi mă scaldă de mă curăţeşte.

Să hiu spălat şi alb ca omeţii,

Să mă bucur şi eu cu direpţii

De veşti bune şi preacuvioase,

Şi să-mi bucuri mişelele oase.

Doamne, nu-ţ întoarce svânta faţă

De greşele ce-am făcut, cu greaţă,

Şi de câte-am lucrat fără lege,

Cu milostivirea ta le şterge.

Inemă curată tu-m zideşte

Şi duh dirept în zgău îm noieşte.

Nu mă urni din svânta ta faţă,

Şi duhul tău cel svânt ce mă-nvaţă

Să nu-l depărtez de cătră mine,

Ce să-m dai bucurie cu bine,

Cu svânta ta, Doamne, mântuinţă.

Şi să-m dai şi duh de biruinţă,

Ca să-nvăţ pre cei fără de lege

Cătră căile tale s-alerge,

Să să-ntoarcă de pre răutate

Cătră a ta svântă bunătate.

Şi mă scoate, Doamne, de la sânge,

Cu mântuinţa ta de mă strânge.

Şi cu adevarata ta-mpreună

Limba mea să-ş facă voaie bună.

Şi buzele mele, Doamne svinte,

Să-m deşchiz, şi rostul să te cânte,

Să dea veste fără de sâială

În tot locul de svânta ta fală.

Că de-ai pofti jărtvă, ţ-aş aduce,

Că jărtvele de ars nu-ţ par dulce.

Lui Dumnezău jărtva ceea place

Cu sufletul înfrânt ce s-a face.

Inema cea zdrobită şi frântă

La Dumnezău nu va fi de smântă.

Şi cu a ta, Doamne, bună vrere

Sionului să-i faci mângâiere,

S-aibă de toate părţile pace,

Pănă zidiuri nalte să vor face

Pregiur Ierusalim cetate,

Să scripască dar şi bunătate.

Atunci jărtve direpte ţ-vom face.

Colaci şi prinoase, cumu-ţ place,

Vin şi pâine, unt şi cu grâu dulce,

Şi viţăi pre oltari ţ-vom aduce.

HEINRICH HEINE

Christian Johann Heinrich Heine
Heinrich Heine, pictat de Moritz Daniel Oppenheim
Date personale
Nume la naștere	Heinrich Heine
Născut	13 decembrie 1797 Düsseldorf, Germania
Decedat	17 februarie 1856, (59 de ani) Paris, Franța
Înmormântat	cimitirul Montmartre[*][1][2]
Cauza decesului	Saturnism
Părinți	Samson Heine Betty ( Peira ), născută Geldern
Frați și surori	Charlotte (1800 - 1899), Gustav (1803 - 1886), Maximilian (1804 - 1879)
Căsătorit cu	Mathilde Heine[*] (din 1841)[3]
Naționalitate	Germania, origine evreiască
Cetățenie	Sfântul Imperiu Roman  Confederația Germană  Franța[4]
Ocupație	poet, eseist, jurnalist, critic literar
Locul desfășurării activității	Hamburg[5]
Limbi	limba germană limba franceză
Studii	Universitatea din Göttingen, Universitatea din Bonn, Universitatea Humboldt din Berlin
Activitatea literară
Activ ca scriitor	prima jumătate a secolului al XIX-lea
Mișcare/curent literar	romantism, socialism utopic
Specie literară	poezie, eseu, foileton
Opere semnificative	„Buch der Lieder, Reisebilder", „Germany. A Winter's Tale", „Atta Troll", „Romanzero"
Influențe[ascunde] Salomon Heine, Gustav Heine von Geldern
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database VGMdb
Modifică date / text

Placă memorială pe casa în care a locuit Heinrich Heine la Köln în perioada 1807-1814

Placă memorială pe şcoala în care a învăţat Heinrich Heine la Köln

Mormânt la Cimitirul Montmartre, divizia 27

Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine), (n. 13 decembrie 1797,^[6][7][1][8] Düsseldorf, Sfântul Imperiu Roman^{[9][7][3][10]} – d. 17 februarie 1856,^{[2][7][3][10]} Paris, Al Doilea Imperiu Francez^{[11][7][2][10]}) a fost un poet și prozator german.

A fost unul dintre cei mai semnificativi poeți germani și reprezentant de seamă al liricii romantice universale. Lirica sa reflexivă este marcată de o originală subiectivitate, fiind subordonată deopotrivă fanteziei și reveriei romantice, dar și înclinației către ironie, autoparodie și umor. A exercitat o puternică influență asupra literaturii germane.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Heine s-a născut dintr-o familie evreiască din Düsseldorf, Germania. Tatăl său a fost un comerciant care, în cursul ocupației franceze a constatat că s-au deschis noi perspective pentru evrei. Când tatăl său a dat faliment, Heine a fost trimis la Hamburg, unde unchiul său, Salomon, un bancher bogat, l-a încurajat să se pregătească pentru o carieră în comerț. După ce și afacerea lui Heine a dat faliment, el s-a hotărât să studieze dreptul la universitățile din Göttingen, Bonn și la Universitatea Humboldt din Berlin, dar în final, deși a absolvit în 1825, a constatat că literatura este mai interesantă decât dreptul. În această perioadă s-a hotărât să se convertească de la Iudaism la Protestantism. Acest lucru i-a fost necesar, deoarece în multe din statele germane, li se aplicau restricții severe evreilor, în multe cazuri fiindu-le chiar interzisă practicarea unor profesii. Una din profesiile interzise pentru evrei era și cea de profesor la universitate, care devenise țelul lui Heine. Heine și-a justificat convertirea, spunând că aceasta a fost „biletul său de intrare în cultura europeană”. De fapt se pare că nu a fost chiar așa. Vărul și binefăcătorul său, compozitorul Meyerbeer, nu a fost nevoit să se convertească pentru a pătrunde în cultura europeană. Pentru tot restul vieții, Heine a s-a confruntat cu elementele incompatibile ale dublei sale identități, germane și evreiești.

Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia lirică, din care o bună parte (mai ales lucrările de tinerețe) a fost pusă pe muzică de compozitori de lieduri, dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann. Și alți compozitori, între care Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Fanny Mendelssohn, Hugo Wolf și Johannes Brahms, au pus pe muzică versuri ale lui Heine. Chiar și în secolul al XX-lea, Hans Werner Henze și Lord Berners le-au urmat exemplul.

Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Pasiunea sa amoroasă unilaterală față de verișoarele sale Amalie și Therese l-au inspirat să scrie cele mai reușite versuri, Buch der Lieder (Cartea cântecelor, 1827).

În 1831 Heine a plecat în Franța, la Paris. Acolo a aderat la socialismul utopic, reprezentat de adepții ideilor lui Saint-Simon, care propovăduiau un paradis egalitarist, fără clase sociale, bazat pe meritocrație.

Cu excepția unei scurte vizite în Germania, în 1843, el și-a petrecut restul vieții la Paris. În Germania lucrările sale au fost interzise, împreună cu ale celor care erau considerați ca făcând parte din mișcarea Junges Deutschland (Germania tânără).

Cu toate acestea, de la distanță, a continuat să comenteze politica germană. În 1844 a scris Deutschland. Ein Wintermärchen (Germania. O poveste de iarnă), un fel de dare de seamă a călătoriei întreprinse de el în Germania și a climatului politic de acolo. Prietenul său, Karl Marx, a publicat lucrarea în ziarul Vorwärts. În lucrarea Atta Troll: Ein Sommernachstraum (Atta Troll: Visul unei nopți de vară), el a satirizat politica utopică a opozanților regimului din Germania.

Experiența emoționantă a exilului său se oglindește în poezia In der Fremde (Printre străini). În ultimii săi opt ani de viață a fost țintuit la pat, unii cred că a avut scleroză în plăci, în timp ce alții opinează că a avut sifilis. A murit la Paris și a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.

În 1933, în cursul raidului întreprins de naziști asupra Institut für Sexualwissenschaft (Institutul pentru științe sexuale), printre cărțile arse în Piața Oprerei (Opernplatz) din Berlin s-au găsit și lucrările lui Heine.

Se pare că replica din piesa sa Almansor, din 1821: Dort, wo man Bücher verbrennt, verbrennt man am Ende auch Menschen (Acolo unde se ard cărți se vor arde, până la urmă, și oamenii) a reprezentat o sumbră prevestire.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

• Auf Flügeln des Gesanges
• Gedichte, 1821
• Lyrisches Intermezzo, 1822 (Intermezzo liric)
• Tragödien, nebst einem lyrischen Intermezzo, 1823
• Reisebilder, 1826-31 (Imagini de călătorie)
• Die Harzreise, 1826 (Călătorie în Harz)
• Ideen, das Buch le Grand, 1827
• Englische Fragmente, 1827
• Buch der Lieder, 1827 (Cartea cântecelor)
• Französische Zustände, 1833
• Zur Geschichte der neueren schönen Literatur in Deutschland, 1833
• Die romantische Schule, 1836
• Der Salon, 1836-40
• Über Ludwig Börne, 1840
• Neue Gedichte, 1844 - (Poezii noi)
• Deutschland. Ein Wintermärchen, 1844 - (Germania, o poveste de iarnă)
• Atta Troll. Ein Sommernachtstraum, 1847 (Atta Troll. Visul unei nopți de iarnă)
• Romanzero, 1851
• Der Doktor Faust, 1851
• Les Dieux en Exil, 1853
• Die Harzreise, 1853 (Călătorie în Harz)
• Lutezia, 1854
• Vermischte Schriften, 1854
• Letzte Gedichte und Gedanken, 1869
• Sämtliche Werke, 1887-90 (7 Vols.)
• Sämtliche Werke, 1910-20
• Sämtliche Werke, 1925-30
• Werke und Briefe, 1961-64
• Sämtliche Schriften, 1968

POEZII:

Afară-i noapte, plouă, ninge! - Heinrich Heine

Afară-i noapte, plouă, ninge!
Pe cer aleargă repezi nouri;
Ah, unde-i strălucesc iubitei,
Pe vrea asta, ochișorii?...

O văd lipită de fereastră,
În cămăruța-i solitară;
Cu ochii-ntunecați în lacrimi
Privește viscolul de-afară...

Când doi își zic adio - Heinrich Heine

Când doi își zic adio,
De mâini cu drag se strâng
Și plâng amar, oftează
Amar, și iarăși plâng.

Ci noi la despărțire
N-am plâns și n-am oftat,
Și lacrimi și suspine
Pe urmă ne-au aflat.

Traducere St. O. Iosif

Imagini de vis - Heinrich Heine

Un vis tulburător, cumplit,
M-a fermecat și m-a-ngrozit.
Mai văd frânturi din visul meu
Iar inima-mi se zbate greu.

Parcă-o grădina se făcea…
Voios, dam să mă plimb prin ea.
Privit de flori, simțeam în zi
Nestăvilite bucurii.

Și păsări ciripeau în cor
Senine cântece de dor -
Și-un soare rosu, auriu
Smălțase flori în licăr viu.

Mireasma ierbii sui-n vânt,
Văzduhu-adie lin și blând.
E totul zâmbitor și pur
În frumusețea dimprejur.

În câmp de flori, în fața mea
Un puț de marmură albea
Clătind un alb veșmânt, aici
O mândră fată se ivi.

Un dulce chip, un chip de rai,
Cu ochii blânzi, cu păr bălai;
Iar chipul ei mi s-a părut
Străin - și totuși cunoscut.

Spăla copila mea de zor
Și-un cântec îngâna ușor:
"Curgi, tu apă, curgi din plin,
Spală-mi pânza cea de in !"

Mă-ndreptai încet spre ea
Șoptind: "Ia spune-mi, fata mea,
Tu, mândră cum o alta nu-i:
Acest veșmânt o fi al cui ?"

"Fii gata ! Ăst veșmânt de tort
Va fi camașa ta de mort !"
Abia vorbise fata - și
Ca spuma totul se topi.

De vraja visului răpit,
În codru des m-am pomenit.
Copacii sa-nălțau spre cer;
Stăteam îngândurat, stingher….

Auzi ! Din funduri de păduri,
Ce sunet surd, ca de securi !
Zoresc prin crâng, răzbat pieziș,
Și iată-mă-ntr-un luminiș.

În verde crâng, în fața mea,
Un vechi stejar se înalța -
Și iată ! Mândra, iar și iar,
Cioplea în trunchiul de stejar.

Cu barda-n trunchi tot dând și dând
Îngâna fata mea un cânt:
"Toporașule-topor,
Fă un scrin încăpător !"

Și iar m-apropiai de ea
Șoptind: "Ia spune-mi, fata mea,
Copilă mândra ca-n povești:
Tu scrinul cui îl meșterești ?"

Rosti grăbita: "E târziu !
Fac pentru tine un siciu !"
Abia vorbise fata - și
Ca spuma totul se topi….

Și se făcea apoi că sunt
Pe un pustiu, pustiu pământ
Și nu știu cum s-a întâmplat
Că stam acolo-nfiorat….

Când tocmai dam să mă desprind,
Văd parcă-o dungă-n zari albind.
Mă-ndrept spre ea, mă-ndrept grăbit -
Și iată ! Chipul ei vrăjit.

Cât poți vedea, sta dalbă, ea,
Săpând adânc cu o cazma.
Nu cutezam spre ea să cat:
Frumoasă - dar m-a-nfiorat.

Săpând adânc, săpând de zor,
Un cânt ciudat îngâna-ușor:
"Sapă, sapă cu tăiș,
Groapa-n lat și în lungiș !"

Mă-ndreptai încet spre ea
Șoptindu-i: "Spune-mi, fata mea,
Copilă minunată, zi:
Cu-această groapă ce-o fi ?"


Rosti grăbită: "Fii bărbat !
O groapă rece ți-am săpat !"
Abia vorbise fata - și
Deodată groapa se lărgi,

Și când zăresc al gropii fund,
Simt reci fiori cum mă cuprind,
În bezna de mormânt deschis
Mă prăbușesc - și sar din vis.

traducere: Christian W. Schenk