8. /13 DECEMBRIE 2022 - GÂNDURI PESTE TIMP
HEINRICH HEINE
| Christian Johann Heinrich Heine | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Heinrich Heine  |
| Născut | |
| Decedat | |
| Înmormântat | cimitirul Montmartre[*][1][2] |
| Cauza decesului | Saturnism |
| Părinți | Samson Heine Betty ( Peira ), născută Geldern |
| Frați și surori | Charlotte (1800 - 1899), Gustav (1803 - 1886), Maximilian (1804 - 1879) |
| Căsătorit cu | Mathilde Heine[*] (din )[3] |
| Naționalitate |  Germania, origine evreiască |
| Cetățenie | |
| Ocupație | poet, eseist, jurnalist, critic literar |
| Locul desfășurării activității | Hamburg[5] |
| Limbi | |
| Studii | |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | prima jumătate a secolului al XIX-lea |
| Mișcare/curent literar | romantism, socialism utopic |
| Specie literară | poezie, eseu, foileton |
| Opere semnificative | „Buch der Lieder, Reisebilder", „Germany. A Winter's Tale", „Atta Troll", „Romanzero" |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
Modifică date / text | |
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
Christian Johann Heinrich Heine (numele la naștere Harry Heine), (n. ,[6][7][1][8] Düsseldorf, Sfântul Imperiu Roman[9][7][3][10] – d. ,[2][7][3][10] Paris, Al Doilea Imperiu Francez[11][7][2][10]) a fost un poet și prozator german.
A fost unul dintre cei mai semnificativi poeți germani și reprezentant de seamă al liricii romantice universale. Lirica sa reflexivă este marcată de o originală subiectivitate, fiind subordonată deopotrivă fanteziei și reveriei romantice, dar și înclinației către ironie, autoparodie și umor. A exercitat o puternică influență asupra literaturii germane.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Heine s-a născut dintr-o familie evreiască din Düsseldorf, Germania. Tatăl său a fost un comerciant care, în cursul ocupației franceze a constatat că s-au deschis noi perspective pentru evrei. Când tatăl său a dat faliment, Heine a fost trimis la Hamburg, unde unchiul său, Salomon, un bancher bogat, l-a încurajat să se pregătească pentru o carieră în comerț. După ce și afacerea lui Heine a dat faliment, el s-a hotărât să studieze dreptul la universitățile din Göttingen, Bonn și la Universitatea Humboldt din Berlin, dar în final, deși a absolvit în 1825, a constatat că literatura este mai interesantă decât dreptul. În această perioadă s-a hotărât să se convertească de la Iudaism la Protestantism. Acest lucru i-a fost necesar, deoarece în multe din statele germane, li se aplicau restricții severe evreilor, în multe cazuri fiindu-le chiar interzisă practicarea unor profesii. Una din profesiile interzise pentru evrei era și cea de profesor la universitate, care devenise țelul lui Heine. Heine și-a justificat convertirea, spunând că aceasta a fost „biletul său de intrare în cultura europeană”. De fapt se pare că nu a fost chiar așa. Vărul și binefăcătorul său, compozitorul Meyerbeer, nu a fost nevoit să se convertească pentru a pătrunde în cultura europeană. Pentru tot restul vieții, Heine a s-a confruntat cu elementele incompatibile ale dublei sale identități, germane și evreiești.
Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia lirică, din care o bună parte (mai ales lucrările de tinerețe) a fost pusă pe muzică de compozitori de lieduri, dintre care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann. Și alți compozitori, între care Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Fanny Mendelssohn, Hugo Wolf și Johannes Brahms, au pus pe muzică versuri ale lui Heine. Chiar și în secolul al XX-lea, Hans Werner Henze și Lord Berners le-au urmat exemplul.
Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul Gedichte (Poezii). Pasiunea sa amoroasă unilaterală față de verișoarele sale Amalie și Therese l-au inspirat să scrie cele mai reușite versuri, Buch der Lieder (Cartea cântecelor, 1827).
În 1831 Heine a plecat în Franța, la Paris. Acolo a aderat la socialismul utopic, reprezentat de adepții ideilor lui Saint-Simon, care propovăduiau un paradis egalitarist, fără clase sociale, bazat pe meritocrație.
Cu excepția unei scurte vizite în Germania, în 1843, el și-a petrecut restul vieții la Paris. În Germania lucrările sale au fost interzise, împreună cu ale celor care erau considerați ca făcând parte din mișcarea Junges Deutschland (Germania tânără).
Cu toate acestea, de la distanță, a continuat să comenteze politica germană. În 1844 a scris Deutschland. Ein Wintermärchen (Germania. O poveste de iarnă), un fel de dare de seamă a călătoriei întreprinse de el în Germania și a climatului politic de acolo. Prietenul său, Karl Marx, a publicat lucrarea în ziarul Vorwärts. În lucrarea Atta Troll: Ein Sommernachstraum (Atta Troll: Visul unei nopți de vară), el a satirizat politica utopică a opozanților regimului din Germania.
Experiența emoționantă a exilului său se oglindește în poezia In der Fremde (Printre străini). În ultimii săi opt ani de viață a fost țintuit la pat, unii cred că a avut scleroză în plăci, în timp ce alții opinează că a avut sifilis. A murit la Paris și a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre.
În 1933, în cursul raidului întreprins de naziști asupra Institut für Sexualwissenschaft (Institutul pentru științe sexuale), printre cărțile arse în Piața Oprerei (Opernplatz) din Berlin s-au găsit și lucrările lui Heine.
Se pare că replica din piesa sa Almansor, din 1821: Dort, wo man Bücher verbrennt, verbrennt man am Ende auch Menschen (Acolo unde se ard cărți se vor arde, până la urmă, și oamenii) a reprezentat o sumbră prevestire.
Scrieri[modificare | modificare sursă]
- Auf Flügeln des Gesanges
- Gedichte, 1821
- Lyrisches Intermezzo, 1822 (Intermezzo liric)
- Tragödien, nebst einem lyrischen Intermezzo, 1823
- Reisebilder, 1826-31 (Imagini de călătorie)
- Die Harzreise, 1826 (Călătorie în Harz)
- Ideen, das Buch le Grand, 1827
- Englische Fragmente, 1827
- Buch der Lieder, 1827 (Cartea cântecelor)
- Französische Zustände, 1833
- Zur Geschichte der neueren schönen Literatur in Deutschland, 1833
- Die romantische Schule, 1836
- Der Salon, 1836-40
- Über Ludwig Börne, 1840
- Neue Gedichte, 1844 - (Poezii noi)
- Deutschland. Ein Wintermärchen, 1844 - (Germania, o poveste de iarnă)
- Atta Troll. Ein Sommernachtstraum, 1847 (Atta Troll. Visul unei nopți de iarnă)
- Romanzero, 1851
- Der Doktor Faust, 1851
- Les Dieux en Exil, 1853
- Die Harzreise, 1853 (Călătorie în Harz)
- Lutezia, 1854
- Vermischte Schriften, 1854
- Letzte Gedichte und Gedanken, 1869
- Sämtliche Werke, 1887-90 (7 Vols.)
- Sämtliche Werke, 1910-20
- Sämtliche Werke, 1925-30
- Werke und Briefe, 1961-64
- Sämtliche Schriften, 1968
CITATE:
1. Când mi-am destăinuit durerea, n-aţi spus nimic şi aţi căscat; dar când am înfăţişat-o-n versuri, cu laude m-aţi îmbrăcat.
2. Rossini, maestru divin, Soarele Italiei, împrăştie-ţi razele peste întreaga lume!
3. Cel care a insultat, nu iartă niciodată. Numai cel insultat poate ierta.
4. O carte are nevoie de timpul ei ca şi un copil. Toate cărţile scrise repede, în puţine săptămâni, îmi trezesc o anumită prejudecată împotriva autorului; o femeie onestă nu naşte copilul ei înainte de nouă luni.
5. Da, va fi o zi frumoasă, soarele libertăţii va reîncălzi pământul cu mai multă fericire decât toată această aristocraţie de stele.
6. Creştinismul a atenuat întrucâtva ardoarea războinică a germanilor; însă n-a putut s-o distrugă, iar când Crucea, acest talisman care-l încătuşează, se va sfărâma, se va dezlănţui din nou cruzimea vechilor combatanţi... şi se va petrece în Germania o dramă pe lângă care Revoluţia franceză nu va fi decât o idilă nevinovată.
7. Tăcerea este o metodă englezească de a purta o conversaţie.
8. Rossini, divino maestro, iartă-i pe compatrioţii mei care te bârfesc pe hârtie de scris şi pe hârtie sugativă. Eu unul, mă delectez în sunetele tale aurite, în razele tale melodioase, în visurile tale scânteietoare care zburătăcesc în jurul meu ca nişte fluturi sărutându-mi parcă inima cu buzele graţiilor. Divino maestro, iartă-i pe compatrioţii care nu văd adâncimea muzicii tale pentru că ai acoperit-o cu petalele de trandafiri ale melodiei.
9. Ah, cât de mincinoase sunt sărutările!
10. Ura femeii este de fapt aceeaşi iubire, doar că în sens invers.
11. Rousseau e o stea ce priveşte de la înălţime; el îi iubeşte pe oameni de sus.
12. Seriozitatea se manifestă cu o forţă mai mare dacă este precedată de o glumă.
13. Unii îşi imaginează că ştiu exact cum arată pasărea, dacă au văzut oul din care a ieşit ea.
14. Umorul, la fel ca iedera, se încolăceşte în jurul copacului. Fără un trunchi, el nu este bun la nimic.
15. Autorul se obişnuieşte în cele din urmă cu publicul său, de parcă ar fi o fiinţă în carne şi oase.
16. Dramaturgul este slăvit pentru că stoarce lacrimile spectatorilor; acest talent îl împarte cu ceapa.
17. În Italia, muzica a devenit o naţiune. La noi, în nord, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel: acolo muzica s-a făcut om şi se numeşte Mozart sau Meyerbeer.
18. În dragoste nu există ziua de ieri, dragostea nu se gândeşte la ziua de mâine. Ea tinde lacom spre ziua de azi, dar această zi îi trebuie toată, absolută, împlinită.
19. Când ne plângem de inegalitatea civică, ochii noştri sunt îndreptaţi spre sus. Noi îi vedem numai pe cei care se află deasupra noastră şi ale căror privilegii ne jignesc.
20. Totul în lume se termină din întâmplare şi epuizare.
NICHITA STĂNESCU
| Nichita Hristea Stănescu | |||
 Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii și admiratorii poemelor sale — „Nichita, ce faci tu, Nichita?”, m-a întrebat îngerul | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 31 martie 1933 Ploiești, România | ||
| Decedat | (50 de ani) București, România | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
| Cauza decesului | cauze naturale (hepatită) | ||
| Părinți | Nicolae Hristea Stănescu Tatiana Cereaciuchin | ||
| Căsătorit cu | Magdalena Petrescu Doina Ciurea Todorița (Dora) Tărâță | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | poet, eseist | ||
| Partid politic | Partidul Comunist Român | ||
| Limbi | limba română[1] | ||
| Studii | Facultatea de Litere a Universității din București | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | Literatura română post-belică 1957 - 1983 | ||
| Mișcare/curent literar | neomodernism | ||
| Specie literară | poezie | ||
| Operă de debut | 1960 - volumul Sensul iubirii | ||
| Opere semnificative | „O viziune a sentimentelor”, „În dulcele stil clasic”, „11 elegii”, „Necuvintele” „Operele imperfecte” „Noduri și semne” | ||
| Note | |||
| Premii | Premiul Uniunii Scriitorilor Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder” | ||
| |||
| Semnătură | |||
 | |||
| Modifică date / text | |||
Nichita Stănescu (n. ,[2][3] Ploiești, România – d. ,[2][3][4] București, România) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române.[5]
Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”[6]. Nichita Stănescu aparține, temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu[7] și Eugen Simion,[8] un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor lingvistici și poetici.
A fost laureat al Premiului Herder.
Familia[modificare | modificare sursă]
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia sa genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.
Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei a fost fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin.
Ca urmare a Revoluției din Octombrie, generalul Cereaciuchin se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.
Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.
Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu.
Educație[modificare | modificare sursă]
În perioada 1944 - 1952, a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.
Viața personală[modificare | modificare sursă]
În 1952, s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962, s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982, se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.
Din spusele lui Ștefan Augustin Doinaș, în vara lui 1977, atunci când s-a împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool, mai precis, de vodcă.[9] Crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit spre 1981, când a și fost internat la Spitalul Fundeni.[9] Doi ani mai târziu, s-a stins din viață în noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983.[9]
Activitatea literară[modificare | modificare sursă]
- 1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea
- 1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.
- 1957-1958 - Este, pentru scurt timp, corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director, Zaharia Stancu).
- 1960 - La sfârșitul anului, debutează cu volumul Sensul iubirii.
- 1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.
- 1964 - Apare, la începutul anului, O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu și, în tensiunea relației lor, poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.[judecată de valoare]
- 1965 - Apare, în martie, volumul de poezii Dreptul la timp.
- 1966 - Publică, la Editura Tineretului, volumul 11 elegii. Elegiile vor apărea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.
- 1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.
- 1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.
- 1970-1973 - Este redactor-șef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.
- 1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.
- 1971 - Apar, în Iugoslavia, două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci (Necuvintele).
- 1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire, obține, pentru a treia oară, Premiul Uniunii Scriitorilor.
- 1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.
- 1974 - În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.
- 1975 - Obține, pentru ultima oară, Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei, nr. 9.
- 1977 - La 4 martie, poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului, suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului, care va lăsa ceva sechele și după vindecare.
- Scriitorul suedez Arthur Lundkvist îl propune Academiei Suedeze pentru includerea pe lista candidaților la Premiul Nobel.
- 1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește, în același an, premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române
- 1979 - Lansează volumul de poezii Operele imperfecte.
Editura Narodna Kultura, din Bulgaria, îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.
Se presupune că a fost nominalizat de Academia Suedeză la Premiul Nobel pentru Literatură, alături de Max Frisch, Jorge Borges, Leopold Sedar Senghorn. Laureatul va fi poetul grec Odysseas Elytis. De obicei, sunt nominalizați într-un singur an, în etapa finală, trei sau patru scriitori, dar nu se cunoaște acest lucru decât după desecretizarea voturilor, care este dezvăluită după 50 de ani. Deci nu știm dacă Nichita Stănescu a fost nominalizat la premiul Nobel sau doar propus, cum sunt, de altfel, mulți scriitori.
- 1980 - Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crișan în colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord. Vizitează Satu Mare, fiind acompaniat de scriitorii Gheorghe Pituț, Petre Got, Ion Iuga, Mihai Olos, George Vulturescu, Radu Ulmeanu, Alexandru Pintescu.
- 1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.
- 1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
- În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.
- 1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.
- 1983 - La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.
- Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.
- 1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).
- 1992 - Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea, București, Editura Românul, 1992.
- 2001 - În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov,Sofia - colectia Ars Poetika apare O viziune a sentimentelor, traducere și prefață Ognean Stamboliev. Volum premiat de Uniunea traducătorilor din Bulgaria și Soros.
- 2012 - Reprezentat cu trei poeme (maximum) în Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition (English/Romanian) - Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă (Engleză/Română) - (antolog și traducător Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012 - ISBN 978-973-21-0847-5)
- 2013 - Ordinea cuvintelor - 300 poeme - traducerea,prefata si tabel cronologic de Ognean Stamboliev, ed Avangardprint, Bulgaria
Premii literare[modificare | modificare sursă]
- 1964 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii O viziune a sentimentelor
- 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de poezii Necuvintele
- 1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de eseuri Cartea de recitire
- 1975 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru antologia de poezie “Starea poeziei” (selecție de autor)
- 1975 Premiul Internațional „Gottfried von Herder”
- 1978 Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezii Epica Magna
- 1982 Premiul „Cununa de Aur” al Festivalului internațional Serile de Poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă)
Operele lui Nichita Stănescu[modificare | modificare sursă]
Volume antume publicate cronologic:
- Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă
- O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură
- Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului
- 11 elegii, 1966, Editura Tineretului
- Roșu vertical, 1967
- Alfa, 1967, Editura Tineretului
- Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură
- Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului
- Necuvintele, 1969, Editura Tineretului
- Un pământ numit România, 1969, Editura Militară
- În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu
- Poezii, 1970, Editura Albatros
- Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia
- Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia
- Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea
- Clar de inimă, 1973, Editura Junimea
- Starea poeziei, 1975, Editura Minerva
- Epica Magna, 1978, Editura Junimea
- Operele imperfecte, 1979, Editura Albatros
- Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla
- Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească
- Oase plîngînd, 1982
- Respirări, 1982, Editura Sport-Turism
- Strigarea numelui, 1983, Editura Facla
- Antimetafizica
Prezență în antologii[modificare | modificare sursă]
- Testament - Antologie de Poezie Română Modernă / Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – Versiune bilingvă română/engleză – Daniel Ioniță (editor și traducător principal) asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud și Rochelle Bews – Editura Minerva 2012 și 2015 (ediția a doua) - ISBN 978-973-21-1006-5
- Testament - Anthology of Romanian Verse - American Edition - monolingual English language edition - Daniel Ionita (editor and principal translator) with Eva Foster, Daniel Reynaud and Rochelle Bews - Australian-Romanian Academy for Culture - 2017 - ISBN 978-0-9953502-0-5
- Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, în traducerea și selectarea lui Christian W. Schenk, ISBN 9781977075666
Citate referitoare la condiția poetului[modificare | modificare sursă]
- „Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.” [10]
- „Schimbă-te în cuvinte, precum îți zic.” [11]
- „Este foarte greu să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic și vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână și foarte păgubitor.” [12]
- „A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi - gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă".
- „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente; o dată este patria de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.”[13]
Aprecieri critice despre Nichita Stănescu[modificare | modificare sursă]
Ștefan Augustin Doinaș[modificare | modificare sursă]
| “ | Nichita Stănescu se mișca într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât despre gustul său pentru „compromis”, cred sincer că nu prea știa ce înseamnă acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin prea ... doct, aș zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra situațiilor, pentru a căror substanță tragică cred că nu avea „organ”: tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui Nichita Stănescu a fost crima săvârșită față de sine însuși: distrugerea sistematică a carcasei care-i asigura superbul exercițiu al spiritului. „Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei.”[14] | ” |
- 1995 - Ștefan Augustin Doinaș
Alexandru Condeescu[modificare | modificare sursă]
| “ | Poezia stănesciană reia tradiția liricii interbelice, făcând totodată, printr-o sinteză unică neomodernă, trecerea în literatura autohtonă de la modernismul începutului de secol spre postmodernismul sfârșitului de mileniu. Prin ea s-a petrecut în poezia romanească, după întemeierea ei de către Eminescu, a doua mare mutație a structurilor limbajului și viziunii poetice, prima fiind cea modernistă a interbelicilor. Cu fiecare volum al lui Nichita Stănescu s-a produs în literatura noastră o perpetuă revoluție a limbajului poetic, în jurul cărților sale dându-se o adevărată „bătălie a (neo)modernității”.[15] | ” |
- 1999 - Alexandru Condeescu
Eugen Barbu[modificare | modificare sursă]
| “ | În acest bâlci al deșertăciunilor care este poezia, peisajul nostru liric ar fi lipsit de unitate fără poezia lui Nichita Stănescu. Lângă răzvrătitul Ion Gheorghe, gânditorul melancolic Ioan Alexandru și jongleri al cuvintelor cu Sorescu și Dimov, iată un paranimf blond din Vizanț, poet limbut, plin de amenințări, gelos pe orice laudă ce-i scapă, încărcat de diplomații ca o Triplă Alianță, adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității, de un talent remarcabil și de un meșteșug și mai și. Ca și autorul lui Iona, are adoratori fanatici, discipoli și exegeți neîndurați, ce nu suferă contrazicerea. De fapt, nu trebuie dată aici o bătălie în jurul operei sale, pentru că ea este limpede, străvezie, încărcată doar de artificii copilărești, ici și colo, iute depistabilă pentru un ochi agil. Defoliată de excese arbitrare cu iz filozofic, de o răceală impusă de teoreticieni ce au denaturat-o, poezia lui Nichita Stănescu... rezistă vremii.[16] | ” |
- 1975 - Eugen Barbu
In memoriam[modificare | modificare sursă]
- Școala Gimnazială din Baia Mare, strada Iza nr.2, este numită Nichita Stănescu [1]
- Școala Gimnazială din comuna Mereni, Constanța, se numește Nichita Stănescu [2]
- Școala Gimnazială din comuna Ceptura, Prahova poartă numele marelui poet [3]
- Școala Gimnazială nr. 17, din Galați poartă numele lui Nichita Stănescu [4]
- În anul 1990, un liceu bucureștean primește numele poetului [5]
- În anul 1999, Parcul din Piața Victoriei, Ploiești primește numele marelui poet [6]
- În anul 1999, în centrul Ploieștiului este dezvelit un bust al poetului.[17]
- În anul 2000, strada din Ploiești, pe care se află casa natală a poetului este redenumită Nichita Stănescu [7]
- În anul 2002, se inaugurează Muzeul Memorial Nichita Stănescu.[18]
- În anul 2009, un prestigios colegiu ploieștean primește numele marelui poet.[19]
- În anul 2012, la Școala Gimnazială din comuna Ceptura este dezvelit un bust al poetului.[20]
- În anul 2019, Nichita Stănescu a fost declarat, post-mortem, cetățean de onoare al Ploieștiului.[21]
CITATE:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu