6. /10 DECEMBRIE 2022 - TEATRU/FILM
 | |||||||||||||||||||||
Ion Sava (n. , Focșani, Vrancea, România – d. , București, România) a fost un regizor român, director de scenă la Teatrul Național din București. În 1944 a fost regizorul și scenaristul coproducției româno-italiene Escadrila albă (Squadriglia bianca).
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Ion Sava s-a născut la Focșani, în anul 1900, într-o familie numeroasă de armeni.[1] Tatăl, Grigore Sava era funcționar iar mama, Ioana Sava, profesoară de lucru manual. Urmează scoala primară la Iași, Școala Normală „Vasile Lupu” și apoi Liceul Internat din Iasi. A absolvit în anul 1925 Facultatea de Drept de la Iași, fiind admis in barou. În 1924 are prima expoziție de caricaturi. Renuță la avocatură iar în 1930 se angajează la regizor la Teatrul Național din Iași. Din anul 1938 se stabilește a București, unde a lucrat la Teatrul Național.
A murit la 26 octombrie 1947, la Sanatoriul din Agigea.
Născut la 10 decembrie la Focșani, regizorul, scenograful, pictorul, caricaturistul, dramaturgul Ion Sava era cel de al 12-lea născut într-o familie cu trai modest.
Absolvent al școlii normale „Vasile Lupu”, elev bursier la liceul internat din Iași, descoperă din tinerețe pasiunea pentru teatru, urmărind spectacolele Teatrului Național din Iași.
Absolvă facultatea de drept din Iași în 1925, fiind primit în baroul din Iași, timp de 3 luni ocupând funcția de avocat al statului.
Va organiza prima sa expoziție în 1924. Între 1927 – 1928 se stabilește la București, colaborând la „Universul literar” al lui Camil Petrescu și la alte publicații, cu cronici de artă și caricaturi.
În 1929 revine la Iași, expunând alături de Th. Iliriacoff caricatură și pictură, în localul revistei „Viața românească”. Accentele sale de cubism, de stilizare a figurilor unor personalități cunoscute ale vremii au născut multe replici critice. De exemplu, pe Topârceanu l-au determinat să-i răspundă ironic într-un articol intitulat „Caricatura domnului Sava” unde l-a descris conform viziunii sale pe Sava: în formă de paralelipiped așezat pe doi cilindri, cu pantofi de lac la capete și cu un cap în formă sferică, de zero cu sprâncene sau un pătrat cu ochi.
Urmărind asiduu spectacolele regizate de Aurel Ion Maican, consecvent cu expozițiile sale de pictură și caricatură, este angajat între 1930 – 1931 ca asistent de regie la Teatrul Național din Iași. Va pune în scenă piese ca „Simunul” de H. Lenormand, „Paravanul” de Alfred de Musset, „Diavolul” de Franz Molnar.
Participă la „Salonul pictorilor moldoveni” între 1932 – 1933, dar pune în scenă şi alte piese din repertoriul internațional, pentru care realizează decorurile și costumele.
Între 1933 – 1934 este numit director de scenă, prezentând o sumedenie de piese ca „Baba Hârca” de Matei Millo, „Chirița în Iași” și „Scene de stradă” de Elmer Rice, „Nu te mai cunosc” de Aldo Benedetti, opereta „Gheișa” de Owen Hall. Realiza decoruri autentice, cu perspectivă personală.
Realizează în 1934 un inedit „Teatru de vedenii”, pe scena unui cinematograf, cu piese după Kipling, Edgar Allan Poe și Ernst Theodor Amadeus Hoffman.
Între 1934 – 1935 colaborează la revista „Manifest”, cu desene satirice și caricaturi, editând publicația „Caricatura” între 1937 -1938. Executând xilogravuri virulente, una dintre cele mai incisive lucrări ale sale înfățișează doi bărbați ce ar putea fi reprezentanți ai unor primitivi din caverne. Unul dintre ei ține o ghioacă în mână, celălalt o havană. Între ei și pe jos, silueta slăbănoagă a unui om abia căzut, ce pare a fi un șomer. Sub titlul „Sociala”, are un dialog descriptiv, în care cel cu ghioacă pretinde în fața omului cu havana în mână a-l fi salvat de foame pe cel căzut la pământ.
Pune în scenă alte piese ca: „Neamul șoimăreștilor”, „Androce și leul” de G. B. Shaw, „Ratații” de H. R. Lenormand, „Vânzătorul de păsări”, o operetă Karl Zeller etc.. Alte spectacole la care a realizat decorul sunt: „13 canțonete comice” ale lui Vasile Alecsandri, „Otrava” după Zola, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, operele lui Moliere: „Bolnavul închipuit” și „Școala Femeilor”; „Hamlet” de Shakespeare etc.
Ca scenarist a reconsiderat și vodevilurile lui Alecsandri, aducând și aici inovații; a proiectat vechile „Cântece” ale lui Alecsandri într-o viziune contemporană, folosind modalități de expresie curente în acei ani, sugerând prin viziuni contemporane psihologia și ocupațiile personajelor, situația lor în momentul respectiv. L-a adus într-un mod neobișnuit pe „Clevetici”, personaj ce îl prefigureză pe Caragiale într-un decor expresionist, tratat satiric, spre a face mai stridentă postura lui patriotică și ipocrită; pe „mama Anghelușa” specialistă în vrăji și descântece, a transpus-o într-un decor cu scaieți, buruiene, simbolizând dispariția ei în lume. „Barbu Lăutaru” își prezintă grijile într-un decor întunecat, a cărui lumânare se stinge treptat; pentru mai multă expresivitate introduce și statuile altor doi lăutari care se rotesc cadențat ca niște figurine din cutii muzicale. Coana Chirița (Miluță Gheorghiu) este prezentată ca fiind îmbrăcată cu crinolină, mâneci bufante, pălărie cât o corabie, într-un decor citadin, cu arhitectură și coline desenate într-un spirit naiv.În 1941 expune la București cea mai importantă serie de caricatură, portrete ale scriitorilor (precum Sadoveanu, Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Codreanu, Tudor Mușatescu), actrițe și pictori cunoscuți în epocă. Ioan Sava se remarcă în acest stil prin noua sa viziune asupra personajelor, reprezentativă și reconoscibilă, cu toate acestea neobservată până atunci la „model”.
Ion Sava a conceput regia teatrală ca o știință și ca o artă; a fost promotor pe plan mondial al lumii spectacolului, pe o perioadă de 17 ani. El a revigorat viața teatrală și cea a învățământului artistic, fiind un adevărat promotor al regiei; a asigurat spectacolelor o nouă viziune artistică.
S-a stins din viață la 26 octombrie 1947, la Sanatoriul din Agigea, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.
Lada (1967) - Ion Sava
| Mitzura Arghezi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2]  București, România |
| Decedată | (90 de ani)[1][2] București, România |
| Părinți | Tudor Arghezi Paraschiva Burda |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | politiciană actriță |
| Activitate | |
| Cariera politică | |
| Deputată a României | |
| În funcție – | |
| Circumscripția | București |
| Legislatură | legislatura 2000–2004[*] |
| În funcție – | |
| Circumscripția | Olt |
| Legislatură | legislatura 1996–2000[*] |
| Partid politic | PRM |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Mitzura Domnica Arghezi (pseudonim pentru Domnica Theodorescu; n. 10 decembrie 1924 – d. 27 octombrie 2015, București[3]) a fost fiica poetului Tudor Arghezi. A fost aleasă de două ori în funcția de deputat român, în legislaturile 1996-2000 și 2000-2004, pe listele partidului PRM. Între anii 2005-2010 a fost membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune din partea PRM. De asemenea, Mitzura Arghezi era cunoscută și ca actriță, jucând în peste 100 de piese de teatru și 18 filme. Mitzura Arghezi a fost director onorific al Casei Memoriale Tudor Arghezi din București și cetățean de onoare al municipiului Bacău (2010).[4]
A decedat la vârsta de 90 de ani în dimineața zilei de 27 octombrie 2015.[5]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Doi vecini (1959) - slujnica Marița
- Furtuna (1960)
- Celebrul 702 (1962)
- Anotimpuri (1963)
- Titanic vals (1964) - Gena
- Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
- La porțile pământului (1966)
- Mihai Viteazul (1971) - nobilă din Transilvania
- Facerea lumii (1971)
- Ultimul cartuș (1973)
- Hyperion (1975)
- Eu, tu, și... Ovidiu (1978) - prezentatoare TV
- Audiența (1979)
- Drumul oaselor (1980)
- Șantaj (1981)
- Grăbește-te încet (1982)
- Secretul lui Bachus (1984)
- O clipă de răgaz (1986)
- Secretul lui Nemesis (1987) - vecină din blocul lui N.M. Siseanu
Mitzura Arghezi în „Amintiri din prezent"
| Nicolae Girardi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 10 decembrie 1931 comuna Mânăstirea, județul Ilfov |
| Decedat | 25 decembrie 1999 |
| Naționalitate | română |
| Ocupație | operator și director de imagine de film |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Nicolae Girardi (n. 10 decembrie 1931, comuna Mânăstirea, județul Ilfov – d. 25 decembrie 1999) a fost un operator și director de imagine de film român. A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Cerul începe la etajul III (1967), Gioconda fără surâs (1968), Cantemir (1973), Mușchetarul român (1975), Zile fierbinți (1975), Roșcovanul (1976), Pentru patrie (1978), Revanșa (1978), Nea Mărin miliardar (1979), Ultima noapte de dragoste (1980), Capcana mercenarilor (1981), Ciuleandra (1985), Trenul de aur (1986), Noi, cei din linia întâi (1986), Mircea (1989), Coroana de foc (1990) și Începutul adevărului (Oglinda) (1994). El a colaborat în principal cu regizorul Sergiu Nicolaescu.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la 10 decembrie 1931 în comuna Mânăstirea din județul Ilfov. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în 1955, debutând ca asistent de imagine la filmul Dincolo de brazi (1956) al regizorilor Mircea Drăgan și Mihai Iacob.[1] Începând din anul 1958 a lucrat ca operator-șef, debutând la filmul Circul de Mihai Bucur.
Între anii 1968-1970 a filmat mai multe filme documentare.[2] În anii '70-'80, Nicolae Girardi a realizat, singur sau în colaborare, imaginea mai multor filme regizate de Sergiu Nicolaescu, devenind unul dintre operatorii predilecți ai acestuia (alături de Alexandru David) [3]: Zile fierbinți (1975), Războiul Independenței (Eroi au fost, eroi sunt încă (1977), Pentru patrie (1978), Revanșa (1978), Nea Mărin miliardar (1979), Mihail, cîine de circ (1979), Ultima noapte de dragoste (1980), Capcana mercenarilor (1981), Întîlnirea (1982), Viraj periculos (1983), Ringul (1984), Ciuleandra (1985), Ziua Z (1985), Noi, cei din linia întâi (1986), François Villon - Poetul vagabond (1987), Mircea (1989), Coroana de foc (1990) și Oglinda (Începutul adevărului) (1993). Dicționarele cinematografice îl numesc pe Nicolae Girardi „colaborator consecvent al regizorului Sergiu Nicolaescu” („234 cineaști români” de Cristina Corciovescu și Bujor T. Râpeanu).[4]
Nicolae Girardi a realizat în cursul carierei sale o serie de scurt metraje documentare și de ficțiune, printre care: Nuntă în Țara Oașului, Transformatori electrici, Cargouri, Orașul care iubește, Raliul Castrol, Tânjeaua sau Monumente istorice. La începutul anilor '80 a filmat micromonografii ale orașelor Reșița și Târgoviște, iar în anii '80 a colaborat cu studiouri vest-germane la filmele Sașii din Transilvania și Poiana narciselor și cu studiouri franceze la filmul Zaharius.[5] A murit la 25 decembrie 1999, la vârsta de 68 ani.
Criticul de film Călin Căliman, care i-a dedicat un capitol în volumul „Cinci artiști ai imaginii cinematografice” (Ed. Reu Studio, București, 2009), îl considera „un interpret fidel al creației regizorale” [6], „un profesionist activ, harnic, funcțional și eficient, o adevărată „garanție” de încredere în echipele cinematografice din care a făcut parte”.[1]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Dincolo de brazi (1956) - asistent de imagine
- Ciulinii Bărăganului - asistent de imagine
- Citadela sfărâmată - asistent de imagine
- Circul (1958)
- Băieții noștri (1958)
- Post-restant (1961)
- Sub cupola albastră (1962)
- Mofturi 1900 (1965) - operator
- Gaudeamus igitur (1965)
- Fantomele se grăbesc (1966)
- Șeful sectorului suflete (1967)
- Cerul începe la etajul III (1967)
- Gioconda fără surâs (1968)
- Serata (1971)
- Facerea lumii (1971) - cameraman
- Drum în penumbră (1972)
- Sfînta Tereza și diavolii (1972)
- Dragostea începe vineri (1973)
- Cantemir (1973)
- Mușchetarul român (1975)
- Casa de la miezul nopții (1976)
- Zile fierbinți (1975)
- Roșcovanul (1976)
- Războiul Independenței (Eroi au fost, eroi sunt încă (1977) - ep. 1, 4, 7-8
- Pentru patrie (1978) - împreună cu Alexandru David și Mircea Mladin
- Revanșa (1978)
- Nea Mărin miliardar (1979)
- Mihail, cîine de circ (1979)
- Ultima noapte de dragoste (1980)
- Capcana mercenarilor (1981)
- Șantaj (1981)
- Saltimbancii (1981) - împreună cu Ion Marinescu
- Întîlnirea (1982) - împreună cu Alexandru Groza
- Un saltimbanc la Polul Nord (1982) - împreună cu Ion Marinescu
- Viraj periculos (1983)
- Ringul (1984) - împreună cu Marian Stanciu
- Ciuleandra (1985)
- Ziua Z (1985) - împreună cu Sorin Chivulescu
- Trenul de aur (1986) - împreună cu Marian Stanciu
- Noi, cei din linia întâi (1986)
- François Villon - Poetul vagabond (1987) - împreună cu Alexandru Groza
- În fiecare zi mi-e dor de tine (1988) - împreună cu Sorin Chivulescu
- Mircea (1989) - împreună cu Alexandru Groza
- Coroana de foc (1990) - împreună cu Alexandru Groza
- De-aș fi Peter Pan (1992)
- Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - împreună cu Sorin Chivulescu
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
La 27 mai 1996 (Centenarul filmului românesc), Uniunea Cineaștilor din România i-a oferit Medalia Jubiliară pentru întreaga activitate cinematografică.
| Leopoldina Bălănuță | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1] Păulești, Vrancea, România |
| Decedată | (63 de ani)[1] București, România |
| Căsătorită cu | Mitică Popescu |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actriță |
| Activitate | |
| Roluri importante | Efimița în Conu Leonida față cu reacțiunea Elvira în Bietul Ioanide Zenobia în Blestemul pământului, Blestemul iubirii |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Leopoldina Bălănuță (n. ,[1] Păulești, Vrancea, România – d. ,[1] București, România) a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce. A fost căsătorită din 1977 cu actorul Mitică Popescu.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A absolvit în 1957 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu. A debutat la București, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din Prima întâlnire de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din O batistă în Dunăre, de D.R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor.
A avut roluri memorabile în Vassa Jeleznova și Mama de Maxim Gorki, Anna Karenina, de Lev Tolstoi, Medeea de Euripide, Martin Eden de Jack London, Noaptea Iguanei de Tennessee Williams, Oameni sărmani de Feodor Dostoievski, Livada cu vișini de Anton Pavlovici Cehov, Doi pe un balansoar de William Gibson și, în special, în piesele lui Dumitru Radu Popescu, Ca frunza dudului în rai și O batistă în Dunăre (alături de Mariana Mihuț și Ileana Stana Ionescu).
Cinematografie[modificare | modificare sursă]
A fost distribuită și în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, Nunta de piatră (1972), Dincolo de pod (1975), Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980), Clipa (1979), Bietul Ioanide (1979), Năpasta (1982), etc.
Televiziune[modificare | modificare sursă]
Leopoldina Bălănuță a avut și o colaborare de succes cu televiziunea. Gaițele (1993), Strigoii (1992), Trandafirul și coroana, Conu' Leonida față cu reacțiunea (1985), Moartea unui comis voiajor (1977), Idolul și Ion Anapoda (1991) sunt doar câteva din piesele în care a apărut la Televiziune.
Teatru[modificare | modificare sursă]
Deși a fost considerată o actriță dramatică, Leopoldina Bălănuță a avut și roluri memorabile de comedie. Sceneta TV Care de dame de G. H. Brăescu [1], realizată în 1980 (unde actrița joacă 4 personaje) este considerată unul din momentele de referință din istoria divertismentului TV românesc.
Leopoldina Bălănuță a fost una din cele mai importante actrițe care a practicat spectacolul de poezie și care s-a preocupat intens de acest lucru. Continuatoare a recitativului dramatic creat de școlile lui Constantin Nottara și Gheorghe Storin, Leopoldina Bălănuță a dat un regal de muzică și poezie, împreună cu Narcisa Suciu, în spectacolul O întâmplare a ființei din 27 ianuarie 1998, pe versuri de Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Magda Isanos, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu. „Eu plec cu viața mea în teatru; teatrul vine cu viața lui în viața mea. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenței lui: «Doamne, am obosit așteptându-te!» […] totdeauna arta mi-a apărut ca o ștafetă a Dumnezeirii”.
VIAȚĂ ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A terminat studiile de arta actorului odată cu deschiderea sălii Casandra, acest studio al celui mai tânăr actor, unde au debutat cei mai mulți interpreți ai țării, toți cei care au studiat la prima școală de teatru și film, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București de astăzi, fostul Institut de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. A jucat în spectacolul Peer Gynt, de Henrik Ibsen, în regia lui Dinu Cernescu, pe Aase, mama eroului principal, alături de Florin Piersic, devenit și el o legendă în rolul ibsenian, din 1957. Au urmat câteva personaje pe scena celuilalt studio al experimentelor Teatrul din Piatra Neamț, după care marile succese din București, de la Teatrul Mic.
Rolurile sale au fost nenumărate și în toate a venit cu vocea ei caldă, melodioasă, cu adâncul ei cult pentru adevăr, fiecare replică constituindu-se într-o pledoarie pentru justiție și demnitatea omului. Poate de aceea se consideră absolut paradigmatic pentru talentul și personalitatea ei, Antigona, din tragedia omonimă a lui Sofocle. Antigona, sub bagheta regizorală a lui Ion Cojar era Bălănuță, dreaptă, mândră, neînfricată în fața dictatorului, gata să moară, dar să nu cedeze. A fost pur și simplu copleșitoare în acest rol, după cum a fost convingătoare, încărcată de nuanțe, cu o continuă autoironie și un emoționant tragicomic în eroina principală din Doi pe un balansoar, de William Gibson. Alături de Victor Rebengiuc, Bălănuță a transformat această melodramă într-un zguduitor simbol al condiției tânărului de azi, al singurătății, al lipsei de comunicare, al nevoii de compasiune, dragoste, înțelegere. Această tragediană înnăscută, distribuită de Andrei Șerban, firesc, în Medeea, din Trilogia antică de la Teatrul Național din 1990.
A fost și o excelentă interpretă de comedie. Printre creațiile comice trebuie menționate Femeia cu coșul cu ouă din muzicalul montat de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic, după Nu sunt Turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu, dar, mai ales Elisabeta, din Elisabeta din întâmplare o femeie, de Dario Fo, tot la Teatrul Mic. Cele două dimensiuni ale acestui extraordinar talent care a fost Bălănuță s-au asociat, desăvârșit, în Liubov Andreevna, din Livada cu vișini, în regia lui Andrei Șerban, tot pe scena Naționalului bucureștean. La fel de sclipitoare și profundă este și atunci când interpretează diferite personaje din dramaturgia românească, mai ales din cea a lui D.R. Popescu. Astfel, la Teatrul Mic joacă în piesa Ca frunza dudului, iar la Teatrul Național în O batistă pe Dunăre.
Recitatoare[modificare | modificare sursă]
Bălănuță a fost și o remarcabilă recitatoare. În concepția ei, actorul este glasul dramaturgului, dar și al poetului. Mai ales al poetului care nu-l obligă să devină personaj, nu-l supune la metamorfoze, ci îl lasă să fie el însuși, cu sensibilitatea și sentimentele sale, punând în lumină sensurile ascunse ale creației poetice. Bălănuță a iubit poezia bună și a dat numeroase recitaluri. Nicicând, versurile lui Nichita Stănescu, de exemplu, nu au fost mai limpezi și mai bine descifrate decât în rostirea ei. L-a iubit la fel de mult pe Eminescu, dar a fost aproape, foarte aproape, îndeosebi de poeții contemporani care pledează pentru frumos și adevăr. Referințe artistice despre ea se găsesc în volumul lui Andrei Băleanu și Doina Dragnea, Actorul în cântarea personajului, București, Meridiane, 1981, precum și în medalionul Magdalenei Boiangiu, Leopoldina Bălănuță, din revista „Scena” nr. 6/1998.
Viață personală[modificare | modificare sursă]
Leopoldina Bălănuță a fost fată de preot. În 1977 s-a căsătorit cu actorul Mitică Popescu.
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[2]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Dacii (1967) - dublaj de voce Meda
- Dincolo de pod (1976) - negustoreasa Mara
- Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980) - Zenobia
- Semnul șarpelui (1982) - Ecaterina Handrabur
- Năpasta (1982) - femeie cu prunc
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. |
- Ultima gară (1998)
- Gaițele (1993) - TV
- Chira Chiralina (1993)
- Balanța (1992)
- Rămânerea (1991)
- Trandafirul și coroana (TV) / (1991)
- Punct și de la capăt (1987)
- Umbrele soarelui (1986)
- Conu Leonida față cu reacțiunea (TV) / (1985) - Efimița
- Scopul și mijloacele (1983)
- Mult mai de preț e iubirea (1982)
- Înghițitorii de săbii (1981)
- Bietul Ioanide (1980) - Elvira, soția lui Ioanide
- Clipa (1979)
- Pe firul apei (1978)
- Moartea unui comis-voiajor (TV) / (1977) - Linda Loman
- Duhul aurului (1974)
- Tatăl risipitor (1974) - țăranca Constanța Oaie
- Nunta de piatră 1 - Fefeleaga (1973) - Fefeleaga
- Oameni sărmani (1969) - Varvara Alekseyevna
- Subteranul (1967) - Irina
- Tristan (TV) / (1966) - Gabriela Kloterjanh
- Pisica de mare (1963)
TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Acești nebuni fățarnici, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Anatema actor, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Anna Karenina, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Cuibul de piatră, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Deliana, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Idolul și Ion Anapoda, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Mama, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Martin Eden, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Matca, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Medeea, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Miorița, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Noaptea iguanei, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- O zi mai lungă decât veacul, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Oameni sărmani, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Oamenii cavernelor, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Pană Lesnea Rusalim, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Povestea brățării de gleznă, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Săptămâna luminată, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Sechestrații din Altona, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Straniul interludiu, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Trandafirul și coroana, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
- Trei mistere, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Tristan și Isolda, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Vassa Jeleznova, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
- Viforul, premieră la Teatrul Național Radiofonic.
Portret LEOPOLDINA BALANUTA
Cariera:
A absolvit in 1990 Academia de Teatru si Film din Bucureşti si de atunci joacă pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra. S-a remarcat in roluri diverse, printre care se număra: Tom Snout din Visul Unei Nopti De Vara de William Shakespeare, Zungelschlag din Deşteptarea Primăverii de F. Wedekind, Sir Orilus din Merlin de Tankred Dorst, Araldo- in Antigona de Sofocle, Kulighin din Trei Surori de A.P. Cehov, Doctorul din Woyzeck de G. Buchner, Cherea din Caligula de Albert Camus, Petru din Petru de Vlad Zograffi, Oswald din Regele Lear de William Shakespeare, Guildenstern din Hamlet de William Shakespeare, Titus din Anatomie. Titus.Căderea Romei de Heiner Mull er, Fratele Bonaventura din Ce păcat că-i curvă de John Ford, Mihail Lvovici Astrov din unchiul Vanea, Belureau din Gloria Unui Comis Voiajor de Marcel Pagnol, etc.
In anul 1998 a fost nominalizat la premiul Cel mai bun actor la Gala UNITER pentru rolul principal din spectacolul Petru de Vlad Zograffi.
Pe marele ecran a debutat in 1989, cu filmul Noiembrie-ultimul bal, regizat de Dan Pizza. A mai fost distribuit in 1993- E pericoloso sporgersi, regia Nae Caranfil, 1994- Dark Angel: The Ascent, regia Linda Hassani, 1995- O vară de neuitat, regia Lucian Pintilie, 1995- Stare de fapt, regia Stere Gulea, 1997- Terminus paradis, regia Lucian Pintilie, 2006- Tertium non datur, regia Lucian Pintilie, 2007- Logodnicii din America, regia Nicolae Mărgineanu, 2009- Weekend cu mama, regia Stere Gulea. A apărut in anul 2010 in serialul de televiziune transmis la HBO, In deriva.
Pe scurt despre Cornel Scripcaru:
Nume: Cornel Scripcaru
Ocupatia: actor
Data nasterii: 10 decembrie 1961
Zodia: Fecioara
Locul nasterii: Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ, România
Naţionalitate: româna
Culoarea parului: saten
Culoarea ochilor: caprui
Starea civila: necasatorit
De ce este faimos Cornel Scripcaru?
Este unul dintre actorii apreciaţi ai Teatrului Sturdza Bulandra din capitală, a jucat in filme.
De ce ne place Cornel Scripcaru?
A jucat in filmul horror Dark Angel: The Ascent regizat de Linda Hassani, alături de Constantin Cotimanis si Carmen Tănase.
| Miluță Gheorghiu | |
 Miluță Gheorghiu în rolul Coanei Chirița | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (74 de ani) |
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași |
| Ocupație | actor |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Mihail (Miluță) Gheorghiu (n. 2 octombrie 1897, Iași — d. 10 decembrie 1971, București) a fost un celebru actor român de teatru (scenă și vodevil), cunoscut, mai ales, prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (Coana Chirița, Muza de la Burdujeni).
Este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași. Pe placa sa funerară a cerut să i se graveze următorul catren:
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Miluță Gheorghiu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.[1]
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitatea îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”[2] și cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[3]
TEATRU -- ROLURI (1923 – 1964)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Albert din Cafeneaua cea mică de Tristan Bernard; Farfuridi din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; Figaro din Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais; Maxime din Ce vrea femeia de Alfred Savoir și Etienne Rey; Pyram din Visul unei nopți de vară de William Shakespeare; Lujin din Crimă și pedeapsă de Paul Ginisty și Hugues Le Lroux (după romanul lui Dostoievski); Tândală din Sânzâiana și Pepelea de Vasile Alecsandri; D’Artagnan din Cei trei muschetari de Alexandre Dumas; Hlestakov din Revizorul de Gogol; Nae Girimea din D’ale carnavalului de I. L. Caragiale; Galan din Plicul de Liviu Rebreanu; Pan Zubowsky din Neamul Șoimăreștilor de Mihail Sadoveanu și Mihai Sorbul (după romanul lui Mihail Sadoveanu); Cezar din Androcle și Leul de G. B. Shaw; Napoleon din Madame Sans-Gene de V. Sardou; Coana Chirița din Chirița în provincie de Vasile Alecsandri; Mitică Popescu din Mitică Popescu de Camil Petrescu; Păcală din Sânzâiana și Pepelea de Vasile Alecsandri; Niță din C.F.R. (în Momente și schițe de I.L.Caragiale); Ciupici din O noapte de vară de Aurel Baranga; Mircea Cavafu din Mielul turbat de Aurel Baranga; Clucerul Măturică din Ce naște din pisică dramatizare de Tudor Șoimaru după Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon; Baba Hârca din Baba Hârca de Matei Millo; Steriu Steriade din Anii Negri de Aurel Baranga; Miluță Petrescu din Surorile Boga de Horia Lovinescu; Avocatul din Anna Karenina de N.D.Volov (după romanul lui Tolstoi)
DIRECTOR DE SCENĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Ginerele domnului prefect; Bărbierul din Sevilla; Plicul; Cafeneaua cea mică Nepoftitul; Coana Chirița în provincie; Barbu Lăutarul; Balthazar; Rachierița; Topaze; Într-o noapte la moșie; Napoleon și femeile; Micul lord; Domnii de la poarta verde; [4]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- O noapte furtunoasă (1943) - I.D. Ionescu
- Vultur 101 (1957) - moș Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu