7. /26 DECEMBRIE 2022 - POEZIE

VINTILĂ IVĂNCEANU

Vintilă Ivănceanu
Date personale
Născut	26 decembrie 1940  București, România
Decedat	7 septembrie 2008 (67 de ani)  Essaouira Province⁠(d), Marrakesh-Safi⁠(d), Maroc
Cetățenie	Austria  România
Ocupație	editor[*] scriitor
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Modifică date / text

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost membru al grupului oniric din jurul lui Miron Radu Paraschivescu (împreună cu, printre alții, Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Virgil Mazilescu) de la mijlocul anilor 1960, pe care criticul Gabriel Dimisianu i-a descris astfel:

„Era unul din copiii teribili ai mișcării literare a timpului, în bună companie cu Dumitru Țepeneag sau cu Virgil Mazilescu, tineri nonconformiști ca și el, rebeli, gesticulanți până la stridență, neocolind prilejurile de a se da în spectacol, atunci când se iveau, ba dimpotrivă, căutându-le și chiar provocându-le.”

^[1]

În Austria este considerat un reprezentant al postmodernismului vienez.

Ivănceanu, care împreună cu soția, Heidi Dumreicher, a înființat editura Rhombus, a fost profesor asociat la "Institutul de Științe Teatrale" și la "Institutul pentru Muzică Electroacustică" din Viena.^[2]

Este tatăl regizoarei Ina Ivanceanu și a producătorului de filme Alexander Dumreicher-Ivanceanu.

Opere (selecție)[modificare | modificare sursă]

• Kunst.Klang.Krieg, Passagen Verlag, Viena 2008, ISBN 978-3-85165-857-6.
• Ausgewählte Gedichte, Passagen Verlag, Viena 2005, ISBN 978-3-85165-695-4.
• Begra. Gedichte, Passagen Verlag, Viena 2003, ISBN 978-3-85165-436-3.
• Mahura oder die Weltschöpfung in fünf Tagen, Passagen Verlag, Viena 2002, ISBN 978-3-85165-536-0.
• Aktionismus all inclusive, Passagen Verlag, Viena 2001, ISBN 978-3-85165-510-0.
• Triebwerk Arkadien. 1899/1999 zweimal Fin de Siècle, Passagen Verlag, Viena 1999, ISBN 978-3-85165-370-0.
• ZeroKörper. Der abgeschaffte Mensch, Passagen Verlag, Viena 1997, ISBN 978-3-85165-268-0.
• MS, Rhombus-Verlag, Wien, 1980, ISBN 3-85394-026-9.
• Sodom, Rhombus-Verlag, Viena 1978, ISBN 3-85394-016-1.
• Aus (roman) (tradus din română de Heidi Dumreicher), Suhrkamp, 1971 ^[3]
• Unser Vater der Drache (proză) (tradus din română de Heidi Dumreicher), Europaverlag, Wien/München^[4]
• Cinste specială (poezii), Editura pentru literatură, 1967^[1]
• Până la dispariție (roman), 1969 ^[1]
• Versuri, 1969 ^[1]
• Nemaipomenitele pățanii ale lui Milorad de Bouteille (roman), 1970 ^[1]
• Vulcaloborgul și frumoasa Beleponjă (roman), Cartea Românească, 1971 ^[1]

Premii[modificare | modificare sursă]

• Premiul Theodor Körner (de două ori)^[5]

POEZII:

După moartea mea

Piciorul meu
Este un membru important al corpului meu,
Ui membru marcant
Al corpului meu
Diplomatic.
O! doua tari pe picior de razboi
Piciorul meu isi pune pantalonul,
Pantalonul isi pune decoratiile,
Decoratiile isi pun cainele.
Si ies la plimbare.
Dupa moartea mea,
Piciorul sa revina
Fabricii de instrumente muzicale
Din piciorul acesta
Sa se execute
Instrumente muzicale.
La piciorul subsemnatului
Sa se execute
Concerte.
Cu piciorul in cauza
Sa se execute
Campirii-Vampirii.

bate pendula in singurul meu costum,
Impecabil calcat si periat
Ploua pe strada
Rozelor nr. 6
Cu albastra coliva si carne alba,

De poet
Cine plange e prost
Va e mila de patefoane?
Nu plangeti.
Nu
Ma-ngropati,
Lasati-ma gol in mijlocul strazii,
Acest mort trebuie calcat de masini.
Pendula, fie-ti teama de poet!
El te va lega de-un cal
Si te va lega de el
Pe cal il va bate cu parul
Iubitei moarte,
Poetul il va bate pe poet
Cu mortii familiei
in ordine alfabetica.
Calul va fugi
Ia regele hingherilor,
Poetul va fugi
Ia cainele de laborator,
Si tu pendula te vei
Rupc-n doua,
O parte trasa de cal
Cealalta parte trasa de poet.
Dusa la regele hingherilor,
Sedusa la cainele de laborator.
Si regele hingherilor o sa te judece
Pentru nasterea hingherilor
Si cainele de laborator o sa te judece
Pentru moartea cainilor de la laborator.
Si te vor condamna
Sa fii pisata in palaria poetului,
Si poetul te va pisa in coate,
Te va stoarce in dinti,
Pana vei fi ca praful de pa ghete
Pana vei fi ca praful de pe morti.

Jos pălăriile

Atatea aripi ne punem la calcaie
Si-atatia caini se sinucid pentru noi.
Singur jokeul scapa mutilat,
Tarnosit, linsat,
Ca o
Madona prinsa-n patul
Unui batran halterofil.
Dar noi zambim,
Cocoasa noastra cade
In curtea unui farmacist
Caini sinucisi, calcaiele cu aripi
Si farmacistul ingroapa borcanul cu soricioaica sub
Perechea de soldat si soldatoaica.
Si totul e echilibrat
Ca mortul vechi, extrapolat.
Deci asa?
Jos palariile,
in fata mea jos palariile,
Eu m-am nascut din adulterul
Madonei c-un halterofil.
Jos palariile, in fata mea jos palariile
Eu m-am nascut sa vindec lepra
Scuipand pe ea poem dupa poem.
Eu m-am nascut sa spun ca
Mortul e mort ca buba este buba
Ca pianul e macelarie
Asa cum marea-mi este mama,
Asa cum eu sunt calul patriei,
Asa cum chelnerul adoarme
in propriu-i platfus
Ca un steag.
Jos palariile, in fata mea jos palariile
Eu m-am nascut sa inviez mortii
Scuipand pe ei poem dupa poem

Moartea trubadurului

Iubito, ma gandesc la tine
Ca un borfas
Ia ceasul unui lord!
Dar se ciocnesc in carnea mea drezine
Si caii au atac de cord.

Vezi in oglinzi un san de-al tau
Cu steagul alb infipt in el?
A fost muscat de-un caine rau
Si sarutat de
Wilhelm
Teii.

Si parul galben ca un galben,
Parul albastru, parul rosu -O ! parul tau si mortii tai si
Amen
Cand ti-ai taiat iubita mea cocosu'.

Si mana ta pupata de mireni,
Ciorapii tai mirositori de dama
Prinsi cu lasoul ca batranii reni.

Si eu intors pe partea treia,
Cum se intoarce mortu-n groapa
Si-si vede in pamant femeia
Facand amor cu doi varbati de apa.

Si eu iubito, eu sarmanul
Zvarlit cu degetul la risca,
Mortul cand ia in gura banul
Sa treaca apele in brisca.

RADU STANCA

Radu Stanca
Date personale
Născut	5 martie 1920  Sebeș, Alba, România
Decedat	26 decembrie 1962 (42 de ani)  Cluj, România
Cauza decesului	boală pulmonară[*]
Cetățenie	România
Ocupație	regizor de teatru dramaturg
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebeș — d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru român.

Cronologie bio-bibliografică[modificare | modificare sursă]

Radu Stanca a fost fiul Mariei (născută Munteanu) și al lui Sebastian Stanca, preot. A fost nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate. Rudă apropiată cu teatrologul și criticul Ion Vartic.

1920, 5 martie - se naște Radu Stanca, mezinul familiei , în orașul Sebeș, în casa de pe str. Sicolorum nr. 53 (astăzi localul Școlii generale nr. 3).

1927 - Radu Stanca este înscris în clasa I-a primară a Școlii de aplicație de pe lângă Școala Normală de învățători din Cluj

1930 - elev în clasa I-a B de la Liceul "G. Barițiu" din Cluj (Matricola Lic. "G. Barițiu", 1930/31, vol. I, f. 107). În timpul școlarității l-a avut ca director pe scriitorul Alex. Ciura (până în 1936) iar ca profesor de lb. română pe criticul Ion Chinezu; mediile de absolvire ale celor opt clase de liceu sunt onorabile; conferința profesorală intervine de două ori în situația lui școlară

1932 - în "Universul Copiilor", nr. 15, p. 226, apare Legenda peștilor "culeasă de Radu Stanca"

1935, 15 ian. - apare revista școlară "Mâine", "artă-literatură". Directori: Vladimir Zlătaru și Radu Stanca; tânărul "director" semnează în p. 4 prima sa poezie, "mi-e dor"; după acest debut precoce și până în 1945, R. Stanca va publica versuri, articole, eseuri etc. în: "Națiunea Română", "Pagini literare" (Turda), "Lanuri" (Mediaș), "Afirmarea" (Satu-Mare), "Familia" (Oradea - seria III), "Gând românesc", "Symposion", "Luceafărul", "Universul literar", "Vremea", "Curțile dorului", "Claviaturi", "Kalende", "Revista cercului literar" etc

1938 - Radu Stanca își ia bacalaureatul cu media 8,50 fiind clasificat al doilea din 57 de candidați; se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din Cluj

1940, 3 aprilie - premiera cu "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale, jucată de "studenții în litere", în regia prof. univ. Liviu Rusu; prima apariție pe scenă a lui Radu Stanca în rolul lui Farfuridi

1941 - apare la Sibiu "Curțile dorului" (nr. 1 ian. și nr. 2-4 februarie-aprilie) - revistă de literatură a studenților în litere și filosofie. Redactor responsabil: Radu Stanca; pentru scurt timp, Radu Stanca este redactorul paginii culturale a ziarului "Țara" (Sibiu, 1942+1944, dir. Grigore Popa)

1942 - Radu Stanca își ia licența în litere și filosofie, calificată "magna cum laude", cu o dizertație despre Problema cititului

1943 - este numit suplinitor în postul de asistent de la catedra de filosofie a culturii, condusă de Lucian Blaga

1945, ian. - iunie-august, apare la Sibiu "Revista Cercului Literar", revistă lunară de literatură, filosofie și artă. Redactor: I. Negoițescu, iar Radu Stanca se numără printre colaboratori

1945, oct. - Radu Stanca rămâne la Sibiu, ca profesor de "Introducere în estetica teatrului" la Conservatorul popular (până în 1949)

1947 - lui Radu Stanca i se decernează Premiul "Sburătorul" pentru piesa de teatru în manuscris "Dona Juana"

1949, 13 febr. - premiera piesei "Căsuța din câmpie"de S. Marșak, primul spectacol semnat de Radu Stanca, încadrat pe atunci numai asistent de regie; 17 aug. - primește numirea de regizor - printr-o activitate stăruitoare, de excepțională vocație și concepție artistică, R.Stanca a jucat un rol de primă însemnătate în dezvoltarea și afirmarea colectivului sibian, până în 1961

- printre cele mai importante spectacole puse în scenă în această perioadă amintim "Gaițele" de Al. Kirițescu - în patru montări diferite, "O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale - în trei montări diferite, "Hagi Tudose" de B. Delavrancea, "Mirandolina" (Hangița) de C. Goldoni etc.

1951, 9 iunie - se căsătorește cu Dorina Ghibu, actriță de la Teatrul Național din Cluj; este numit profesor la recent înființata Școală Populară de Artă din Sibiu

1952 - se decernează Premiul de Stat cls. III, pentru spectacolul cu Hagi Tudose de B. Delavrancea, unui colectiv de la Teatrul de Stat din Sibiu compus din: C. Sincu, R. Stanca ("laureat al Premiului de Stat"), C. Rădulescu, N. N. Matei și S. Mușatescu (premiera a avut loc în 1951)

1954, 24 sept. - se naște Barbu Stanca, unicul fiu al scriitorului

1956, 1 oct. - se înființează, la insistențele lui Radu Stanca, secția germană a teatrului de Stat din Sibiu

1957 - revine masiv în publicistică - începuturi sporadice încă din 1946/47 - cu versuri, articole, eseuri, aforisme etc. în: "Tribuna", "Contemporanul", "Steaua", "Viața românească", "Scrisul bănățean" etc.

1961, 1 oct.- Radu Stanca este numit prim-regizor la Teatrul Național din Cluj

1962 - montează, în această calitate, ultimele sale spectacole: "D-ale carnavalului" de I. L. Caragiale (februarie) și "Unchiul Vania" se A. P. Cehov (noiembrie); agravarea bolii îl obligă să se interneze de trei ori, pe perioade mai lungi, în Clinica de boli pulmonare din Cluj; 26 decembrie, Radu Stanca se stinge din viață, la clinica de boli pulmonare din Cluj, în vârstă de 42 de ani

1963, 14 iunie - moare Barbu Stanca, fiul scriitorului, în vârstă de 9 ani

1965 - apare monografia Ștefan Braborescu, Ed. Meridiane, Col. "Figuri de seamă ale teatrului românesc"

Biografie[modificare | modificare sursă]

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942.

În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. După modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a încercat să salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. ^{[necesită citare]} Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute.

A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A făcut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ș.a.

În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecția baladei (1945)) și a fost adeptul poeziei pure, ruptă de contextul social.

Debut[modificare | modificare sursă]

A debutat în presă încă de la vârsta de 12 ani, în anul 1932, în cadrul revistei “Universul Copiilor” cu lucrarea sa intitulată “Legenda Peștilor”.^[1]

A debutat în 1943 cu eseul critic Problema cititului, lucrare ce a constituit, totodată, teza sa de licență în anul 1942, pe care a susținut-o la Sibiu^[2]

Radu Stanca, baladist[modificare | modificare sursă]

În realitate, după cum demonstrează propria-i creație poetică, Radu Stanca a relevat capacitatea baladei – specie prin excelență a genului epic – de „a se deghiza“ în spațiile lirico-dramatice, cultivând trinomul baladesc: 1. lamentația (eroului cu fruntea pe-o limită tragică: Lamentația Ioanei d’Arc pe rug, Lamentația poetului pentru iubita sa, Nocturnă, Pistolul, Tristețe înainte de luptă, Un cneaz valah la porțile Sibiului etc.) – 2. alegoria-legendară (povestea întâmplării / evenimentului la cea mai înaltă tensiune: Baladă studențească, Buffalo Bill, Douăsprezece umbre, Fata cu vioara, Regele visător, Trandafirul și călăul, Trenul fantomă, Turn înecat, Vraja vrăjilor etc.) – 3. dramaticul eroic (adică Balada celor șapte focuri, Balada lacrimei de aur, Capul de fată, Cea mai frumoasă floare, Coșmarul tiranului, Domnița blestemată, Infidelul, Mică baladă de dragoste, Pajul cu părul de aur, Răzbunarea șarpelui, Sfatul țării, Spada regelui etc.).

Criticul Nicolae Balotă sublinia faptul că «balada nu e pentru Radu Stanca un pretext istoric sau nu devine – pe plan tematic – o narațiune, ci un lied scenic; poetul se închipuie Un cneaz valah la porțile Sibiului, atât de vrăjit de coralul fecioarelor cetății, încât nu simte cum un dușman îl înjunghie; în alt poem ascultă un cântec misterios de orgă, transpus la 1707; într-o baladă studențească își bănuiește sfârșitul cântând moartea unui student inventator de visuri și practicant de alchimii erotice...» (Poezia, I, p. 392). Dar balada care „l-a impus“, care a rămas în memoria „cerchiștilor“ și a contemporanilor săi, îndeosebi, prin presentimentul thanatic de după „fantastica mască“ a eroului / autorului, este «Corydon»: Sunt cel mai frumos din orașul acesta, / Pe străzile pline când ies n-am pereche, / Atât de grațios port inelu-n ureche / Și-atât de-nflorite cravata și vesta, / Sunt cel mai frumos din orașul acesta. // (...) // C-un tainic creion îmi sporesc frumusețea, / Fac baie în cidru de trei ori pe noapte / Și-n loc de scuipat am ceva ca un lapte, / Pantofi cu baretă mi-ajută sveltețea / Și-un drog scos din sânge de scroafă noblețea.

Marele câștig al poeziei românești datorat resurecției Cercului literar de la Sibiu, îndeosebi lui Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș ș. a., constă în extinderea sferei baladescului de la o „scară națională“ la o „scară planetară / cosmică“. Ilustrativă în acest sens este și balada Turn înecat, turnul simbolizând axis mundi, având în crucea-i celestă o crăiasă adormită „de două mii de ani“, Runa, un soi zeiesc de „sămânță a lumii“, sortit a rodi după „cataclism“ (aluzie, poate, chiar al doilea război mondial): Turnul dormea-ntre ape liniștit / Și numai câteodată fețe sumbre / Se abăteau sub zidul lui tihnit, / Să-l tulbure cu sulițe și umbre. // Picior de om cu toate-acestea nu-i / Calcă spirala scării, unde Runa, / Sâmburul viu și pur, Regina lui, / De două mii de ani dormea întruna. // (...) // Furtună mare însă se lăsă / Odată-asupra lui, și-atunci, sălbatic, / Intrând pe geamuri, valul o fură / Și-o duse-n dar oceanului molatic. // Tot aplecându-și trupul ca un trunchi / S-o caute-n abise, de pe maluri, / Turnul căzu-ntr-o seară în genunchi / Și se-aruncă de dorul ei în valuri...

Asemanarea Poetului cu un Borges atat ulterior, Fictiunile si Poeziile borgesiene,, in permanenta reluare: Aurul tigrilor, O Roza si Milton,Tigrii,albastri, Trandafirul, Endimion in Latmos - motive baladesti, romantice, ori germanice,- in principiu un Borges postcristalizare, & un Stanca post Stalingrad 1942, cat si contemporani - independenti, dar congruenti - este izbitoare.

Opere[modificare | modificare sursă]

• Dona Juana (1947),
• Ștefan Braborescu (1965),
• Versuri (1966),
• Teatru (1968),
• Acvariu (1971),
• Poezii (1973),
• Roman epistolar (1978),
• Versuri (1980),
• Doti (versuri, Editura Paralela 45, 2001),
• Turnul babel (teatru, Editura Paralela 45, 2002),

Volumul "Versuri", 1980[modificare | modificare sursă]

Volumul “Versuri” apărut în anul 1980 la editura Dacia, este un volum cuprinzător, punând la dispoziție 280 de poezii ale scriitorului. Este cea mai amplă selecție de poezii ale sale, apărută până acum.^[3]

Volumul este împărțit în două mari părți: prima parte, cu un număr de 192 de poezii, cuprinde sumarul unui volum ce a fost proiectat de autor. Tocmai de aceea, volumul de față respect însemnele poetului cu strictețe, împărțind materialul pe cicluri, având următoarea succesiune, conform însemnărilor făcute de însuși Radu Stanca în manuscrisul său: Ars Doloris, Baladele Regelui, Fumul ruinilor, Argonaut cosmic, Cina cea de dragoste. Poezia “Doti” este așezată în fruntea ciclurilor, conform însemnării autorului.^[4]

Cea de a doua parte intitulată “Addenda” cuprinde 88 de poezii. Această parte este la rândul ei împărțită în două secțiuni: poezii publicate în periodice, neincluse în proiectul în stadiu de manuscris al lui Radu Stanca și o secțiune cu texte inedite, selectate din manuscrisele sale.^[5]

Corespondența cu Ion Negoițescu[modificare | modificare sursă]

În timpul facultății, la Cluj, Radu Stanca a legat o prietenie cu criticul și istoricul literar Ion Negoițescu, prietenie ce după terminarea facultății, când Radu Stanca a rămas la Sibiu iar Ion Negoițescu s-a întors la Cluj, s-a materializat într-un roman epistolar, ce cuprinde scrisori schimbate de cei doi tineri datate din 1945 până în anul 1961.

Una din cele mai importante teme de discuție a fost Cercul literar de la Sibiu care până în anul 1945 a publicat o revistă de artă și literatură. Planul celor doi tineri era să continuie acest proiect sub un alt nume: Euphorion. Acest proiect însă a rămas doar la stadiul de idee.

Epistolarul dezvăluie numeroase lucruri despre viața intimă a fiecăruia: probleme financiare, sentimentale sau pur și simplu pasiuni ale lor. Deseori discuțiile celor doi luau aspect de dezbatere. Multe scrisori capătă chiar tente eseistice în discuțiile pe tematici culturale, ambii angajându-se în lecturi de dificultate mare – chiar și scrise în limbi străine – pentru a-și susține ideile.

Șirul epistolar ia sfârșit în 1961. Treptat, scrisorile din partea lui Radu Stanca se răresc datorită turnurii pe care o ia viața sa – având atunci familie și un post solicitant în calitate de prim-regizor al Teatrului Național din Cluj.

Volumul a apărut în anul 1978 ca urmare a efortului istoricului literar Ion Negoițescu de a aduna și a publica aceste epistole sub forma unui roman de corespondențe.

Dramaturgie[modificare | modificare sursă]

A debutat în teatru cu comedia tragică Dona Juana, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul Sburătorul pe anul 1947.

Patru piese de teatru publicate într-un volum publicat la editura Paralela 45, intitulat Turnul Babel.

• Turnul Babel (tragedie)
• Drumul magilor (vifleem tragic)
• Povestea dulgherului și a frumoasei soții (legendă dramatică)
• Greva femeilor (comedie).

Piesele sunt reprezentative pentru teatrul de factură poematică creat de Radu Stanca, teatru ale cărui valențe scenice sunt dublate de virtutile literar-estetice pe care textul le ofera la lectură. ^{[necesită citare]} Aceste caracteristici îl apropie pe autorul român de dramaturgi contemporani lui, precum Jean Giraudoux, Jean Anouilh sau Eugene O`Neill. Teatrul Național din Sibiu îi poartă numele în prezent.

Articole teoretice, manifeste literare[modificare | modificare sursă]

Două eseuri programatice, dedicate revitalizării baladei și tragediei în epoca modernă:

• Resurecția baladei (1945)
• Tragedia și modalitatea ei scenică în perspectiva actualității (1960).

La Sibiu, teatrul național este numit în cinstea sa, Teatrul Radu Stanca.^[6]

POEZII:

Poem

O să rămâi în mine și după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri și poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine și când vei încerca
Să intri în pădure și să te pierzi într-însa.
Vezi ! Urma ta săpată e în visarea mea
Și pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.

Și te-aș găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Și te-aș afla oriunde te-ai ghemui hoțește.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potrivește.

O să rămâi în mine și după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cușcă.
Tristețea mea ciudată te va ochi și-n nori ;
Tristețea mea țintește mai bine ca o pușcă.

Și te-aș zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măști ți-ai pune să nu te pot cunoaște.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristețea mea – din sute de mii te-ar recunoaște.

Pan

Nu pot să nu mă-mbăt aici de zări
Și nici nu știu de nu mă-mbată marea,
Sărut în tălpi surorile cărări
Și-ascult încet cum cade-n ele zarea.

Pe lângă somnul munților de vreri
Azi văd ce trează zumzăie pădurea,
Nu știu de mă desmiardă mângăieri
Sau dă în mintea codrilor securea

Doar câteodată-n calmul dup-amiaz
Mi-adun cuvinte mâinile sub barbă,
Măsor cu teamă pietrele din iaz
Și-mi frec copita-n firele de iarbă.

Apoi, mă las pe-o rână la pământ
Și-ascult în el naiada cât de-aproape-i,
Iar dac-arunc în golfuri cu pământ
Mă uit prostit la cercurile apei

Și stând în preajma singurelor punți
Pe cari cumătrul munte suie seara
Mă dau în pârg cu zarzării mărunți
Și-ncet mă coc în brațe cu secara...

Cea mai frumoasă floare

Ce sa-ti aduc, iubito, de pe mare
O intreba in soapta intr-o zi
Din insule pierdute-n departare?
Cea mai frumoasa floare!

Un an intreg corabia cu panze
In insule opri si stranse-n ea
Morman de flori caci fiecare floare
Cea mai frumoasa in felul ei era

Dar florile prea multe intr-o seara
Cu pesti de aur prinsi la subtiori
Corabia de foc o scufundara
Si toti murira incolaciti de flori

Pe tarm stau doua fete-n asteptare
Ce ti-ai dorit ca dar in acest an?
Nu-mi mai aduc aminte, mi se pare
Cea mai frumoasa scoica din ocean

Care e cea mai frumoasa floare?
Fiecare floare cea mai frumoasa
In felul ei era