7. /8 DECEMBRIE 2022 - POEZIE
HORAȚIU
| Quintus Horatius Flaccus | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][4][5]  Venosa, Basilicata, Italia |
| Decedat | (56 de ani)[1][4] Roma, Imperiul Roman |
| Înmormântat | Roma |
| Cetățenie | Roma Antică |
| Etnie | Roman people[*] |
| Ocupație | poet scriitor filozof |
| Locul desfășurării activității | Roma[6] |
| Activitate | |
| Limbi | limba latină[2] |
| Pregătire | Cratippus of Pergamon[*][3] Aristos of Ascalon[*] |
| Opere semnificative | Ars Poetica[*] |
Modifică date / text  | |
Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horațiu, (n. 8 decembrie 65 î.Hr., Venosa; d. 27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul dintre cei mai importanți poeți romani din "perioada de aur" a literaturii romane ("Secolul lui Augustus") sau "epoca augustană", cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus).
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Horațiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcția de coactor argentarius (încasator de impozite) și realizase o oarecare avere. Familia se mută la Roma și Horațiu are posibilitatea să obțină o cultură aleasă, frecventând școala de retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de filosofie și poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horațiu se alătură trupelor republicane conduse de conspiratorii Brutus și Cassius și devine tribun militar. După înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în fața trupelor lui Marcus Antonius și Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horațiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători. Averea părintească a fost însă confiscată, Horațiu obține o funcție de secretar în administrația statului și are timp să se dedice poeziei. Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al Romei, care îl prezintă nobilului și influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horațiu și Maecenas se dezvoltă o strânsă și durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruiește o proprietate în regiunea munților Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniștea și tihna (otium) necesare pentru a se dedica întru-totul creației sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horațiu este cel care primește distincția de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare și în același an, la 27 noiembrie, moare și Horațiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina.
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Creația lui Horațiu s-a păstrat în întregime până în zilele noastre și poate fi împărțită în trei perioade:
- Satirae, satire care evoluează de la tonul violent sau sarcastic la ironia amuzantă și înțeleaptă, prin care răzbate conținutul didactic, dar și grație spirituală, umor și eleganță
- Epodon liber
- Carmina I-III, unde este prefigurată concepția epicureică echilibrată a poetului și realismul său psihologic
- Epistulae I, prin care se realizează trecerea de la satira personală la filozofia morală
Satirele[modificare | modificare sursă]
Epodele[modificare | modificare sursă]
Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: "epódos" = refren), denumită de Horațiu "Iambi", deși numai o parte din poezii sunt scrise în ritm iambic, restul în dactile, cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu referire la evenimentele și problemele politice ale epocii, după modelul poetului grec Archilochos din Paros.
Odele[modificare | modificare sursă]
Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe teme civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar și Sappho. Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și nu au fost transpuse pe muzică.
Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele horațiene, încercarea de a opri trecerea timpului și apropierea sfârșitului prin rugăminți și ofrande aduse zeilor este zadarnică (Carmina, II,14: Ad Postumum). Având în vedere meditația asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă la trăirea clipei - carpe diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a viitorului:
- Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida / aetas: CARPE DIEM, quam minimum credula postero! ("Speranța după timp ți-o păsuiește / căci vremea, cât de rea, se scurge cât vorbim / CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi nu știm!” - Carmina, I,11: Ad Leuconoen)
În poemul-epilog al cărții a treia de Ode se regăsește expresia celebră a motivului autoelogiului propriei opere literare: Exegi monumentum... (Carmina, III,30). Carmen saeculare, scrisă cu ocazia sărbătorilor „seculare” (ludi saeculares) organizate de împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată închinată gloriei Romei.
Epistole[modificare | modificare sursă]
Epistulae ("Scrisori"), două cărți (20 și 13 a.Chr.) în hexametru dactilic cu problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horațiu preferă principiul aristotelian al "căii de mijloc de aur" (aurea mediocritas) și învățăturile lui Epicur, conform cărora plăcerea reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere se găsește în starea de absolută liniște sufletească, în tihnă, într-un mod de viață bazat pe virtuțile majore (mores maiorum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, dreptatea și respectul. A doua carte de epistole este consacrată problemelor literaturii. Se remarcă printre ele "Epistula ad Pisones" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi, Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca "Ars poetica" ("Artă poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu își exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influență asupra posterității, până în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet și critic literar francez, sintetizează în "Art poétique" 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele antice: Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis) și ideile estetice ale lui Horațiu.
REPERE ALE OPEREI LUI HORAȚIU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Opera lui Horațiu, prin concepția filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinația satirică, ironia fină, eleganța și concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea experienței umane și artistice în funcție de principiile morale, a găsit un ecou profund în conștiința artistică a multor poeți moderni, printre care și Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin. Seninătății, echilibrului armonios din meditațiile horațiene îi corespunde o artă literară întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea rațională a expresiei.
TRADUCĂTORI ROMÂNI DIN OPERELE LUI HORAȚIU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Alexandru Hodoș
- Theodor Măinescu
- Petre Stati
- Dan Slușanschi
- Dumitru C. Ollănescu-Ascanio
- Ionel Marinescu
- Lozinschi Doina
CITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Quae virtus et quanta sit vivere parvo! ("A se mulțumi cu puțin este o virtute atât de mare!") - Sermones, II,2,1
- Dum licet, in rebus iucundis vive beatus! ("Fii fericit cu lucrurile plăcute, cât îți este cu putință") - Sermones, II,6,96
- Ira furor brevis est; animum rege, qui nisi paret, imperat. ("Mânia este o nebunie de scurtă durată; stăpânește-ți mânia, căci dacă nu este ținută în frâu, ea îți poruncește") - Epistulae, I,2,62-63
- Carpe diem, quam minimum credula postero! ("Trăiește-ți ziua de azi, nu te încrede în cea următoare!") - Carmina, I,11,7-8
- Dimidium facti qui coepit habet. ("Lucrul început este pe jumătate făcut.") - Sermones, I,2,14
- Beatus ille procul negotiis... ("Fericit acela departe de orice griji...") - Epodae, II,1
- Quidquid praecipies, esto brevis! ("Orice sfat vei da, să fii concis!") - Ars poetica, 335
- Scribendi recte sapere est et principium et fons. ("Bunul simț este pentru scrisul cel bun și izvor, și principiu") - Ars poetica, 309
.jpg)
.jpg)
.jpg)
TOMA GEORGE MAIORESCU
Toma George Maiorescu (n. 8 decembrie 1928, Reșița) este un scriitor, eseist, profesor, om politic și poet român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Toma George Maiorescu s-a născut la Reșița (jud. Caraș-Severin) la 8 decembrie 1928 dintr-o veche familie de intelectuali. Bunicul după tată, doctor în drept, magistrat, bunicul după mamă pictor și profesor de latină și desen, Armin Marosy, a fost ani de zile secretarul Comunității Evreilor din localitate. Tatăl, Ștefan, funcționar de bancă cu studii superioare economice, va deschide la Reșița, după criza din 1933, din bibliotecile reunite ale familiei, prima bibliotecă publică de împrumut din oraș, primul oficiu de difuzare a presei, organizare de turnee și spectacole în județul Caraș Severin.
Rămas fără tată în 1943 (în domiciliu forțat), fără mamă în 1953, a fost silit din vârstă timpurie să se bazeze pe tenacitatea proprie ca să urce treptele învățăturii. Școala elementară la Reșița, liceul la Caransebeș și Liceul Israelit în Timișoara (1939-1947).
Licențiat în litere și filosofie. A studiat la Universitatea din Cluj (1947–1948) și la Universitatea din București (1948–1949), avându-i ca profesori și mentori pe poetul Lucian Blaga și filosoful D.D. Roșca, respectiv pe criticul George Călinescu și esteticianul Tudor Vianu. În 1947 înființează alături de A.E. Baconsky, Cenaclul literar „Poezia nouă”, al cărui secretar devine.
Între 1949-1954 îl găsim ca bursier al statului român la Institutul de literatură „Maxim Gorki” din Moscova.
În 1992 a absolvit un curs de specializare postuniversitară la Universitatea din Cleveland (Ohio).
Poet, scriitor, eseist, profesor.
A fost reporter și marinar, agricultor și profesor al unei noi discipline: ecosofia, poet, prozator și pedagog la o școală de socotitori, militant pentru ecumenismul monoteist, director de reviste, globe-trotter, colecționar și restaurator de icoane vechi, realizator de filme TV, președinte de partid politic, șomer (1982–1990).
Din 1954 participă alături de George Ivașcu la relansarea revistei „Contemporanul” într-o publicație de ținută europeană.
1954–1971, redactor șef de rubrică la „Contemporanul”
1971–1982, redactor șef adjunct la revista „România pitorească”
1982–1989, apicultor și horticultor (eliminat din presă)
1989, în zilele Revoluției înființează Mișcarea Ecologistă din România, al cărui președinte devine
Din 1990, președinte al Partidului M.E.R. Membru în Biroul Executiv al CPUN (parlamentul provizoriu al Revoluției decembriste. Director al revistelor săptămânale și hebdomadare „ECO”, „ECO-MAGAZIN” și „ECOSOFIA”. Președinte al Fundației Europene de Educație și Cultură Ecologică. Titular al catedrei de „Ecosofie”, disciplină academică creată în România de T.G.M. la Universitatea Ecologică București. Consilier în Consiliul Național al Audiovizualului. Vicepreședinte al Mișcării Ecologiste din Republica Moldova. Membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor din România.
Fondând Mișcarea Ecologistă din România T.G.M. i-a pus pe frontispiciu sloganul: „Om curat, țară curată, lume curată”.
Munca scriitoricească e secondată de o febrilă activitate gazetărească a globe-trotterului care, îmbarcat ofițer II pe nave comerciale românești, străbate meridianele și oceanele lumii. Din călătorii TGM se întoarce nu numai cu jurnale de bord, poeme și note de călătorie, dar și cu seriale TV despre America de Sud sau Orientul Apropiat, Sahara sau pământurile de dincolo de Cercul Polar. Între anii 1963–1975 a publicat și o seamă de cărți de călătorie (America de Sud, Orientul apropiat, Africa de Nord, Europa etc.) realizând în calitate de autor total (scenarist, operator și regizor) filme TV despre locurile vizitate.
Predă „Teoria literaturii” și „Estetica” la Școala de literatură „Mihai Eminescu”; „Ecosofia” la Universitatea Ecologică București; conferențiază despre Literatura română la UCLA, Universitatea California din Los Angeles.
A fost tradus în numeroase țări ale lumii.
Laureat al mai multor premii literare naționale și internaționale. Nominalizat la Premiul Nobel în Literatură (2011 și 2016).
Autor a circa 50 de volume de poeme, proză, filosofie și publicistică, Toma George Maiorescu este binecunoscut cititorilor de peste hotare prin traducerile datorate unor scriitori ca David Samoilov, Kirill Kovaldji, Evgheni Evtușenko în rusă, Geir Campos în portugheză, Per Olof Ekström în suedeză, Menelaos Ludemis și Dimos Rendis în greacă, Andrée Fleury și Paul Miclau în franceză, G. Anca în engleză, O. Stamboliev în bulgară, Prabhyjot Kaur în hindi, Pablo Neruda și Omar Lara în spaniolă, Oskar Pastior în germană, Franyo Zoltan și Balogh Iozsef în maghiară, Melike Roman în turcă, Shlomo David în ivrit, O. Gurigan în esperanto etc.
La rândul său a tălmăcit pentru prima oară în românește poeți polonezi ca T. Roziewic, Cz. Milosz, greci ca Iannis Ritzos, M. Ludemis, T. Livaditis, turci ca Nazim Hikmet etc.
Centrul Biografic Internațional de la Cambridge și Institutul Biografic American au inclus biografia lui Toma George Maiorescu în importante cărți de referință. Printre ele: Five Thousand Personalities of the World (5000 de personalități ale lumii), International Who's Who of Intelectuals, The International Directors of Distinguished Leaderships, Man of Achievement și altele.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- LESPEZI PE UN VEAC APUS, versuri - (Reșița), 1947;
- ÎNTOARCEREA ÎN PATRIE, poem - (Editura Tineretului), 1955;
- CĂLĂTORIE PRIN VREME, proză - (Colecția În jurul lumii, Editura Tineretului), 1956;
- RITMURI CONTEMPORANE, poeme - (E.S.P.L.A.), 1960;
- UNDE SE ÎNTORC COSMONAUȚII, proză - (Editura pentru literatură), 1962;
- OCHII DANIELEI, poeme - (Editura Tineretului), 1963;
- PAȘI PESTE APE, poeme - (Editura pentru literatură), 1965;
- ZEII DESCULȚI, proză - (Editura Tineretului), 1966;
- DIALOG CU SECOLUL ȘI OAMENII LUI Cartea I, interviuri - (Editura pentru literatură), 1967;
- TIMP RĂSTIGNIT, poeme - (Editura pentru literatură), 1969;
- UCIGAȘUL ȘI FLOAREA, antiroman - (Editura Eminescu), 1970;
- DIALOG CU SECOLUL ȘI OAMENII LUI - Cartea a II-a, interviuri - (Editura Eminescu), 1972;
- OPERAȚIUNEA 0, 17, escale mediteraneene - (Editura pentru turism), 1973;
- INSULA CU ORHIDEE MOV, poeme - (Editura Cartea Românească), 1973;
- JURNALUL UNEI PASIUNI, proză - (Editura Albatros), 1975;
- CĂLĂREȚUL ALBASTRU, poeme - (Editura Eminescu), 1975;
- HOINAR PE MERIDIANE, jurnal de bord - (Ed. Sport-Turism), 1976;
- LA ECHINOX DE TOAMNĂ, poeme - (Editura Cartea Românească), 1977;
- FATA DIN PIAȚA SFÂRȘITULUI, poeme-proză - (Editura Cartea Românească), 1980;
- SINGUR CU ÎNGERUL, poeme - (Editura Cartea Românească), 1982;
- O INVITAȚIE ROMANTICĂ, eseu-reportaj - (Editura Sport-Turism), 1983;
- RĂSTIMP ÎNTRE CUVINTE, poeme - (Editura Cartea Românească), 1984;
- POEME - (Editura Eminescu), 1985;
- NOAPTE BUNĂ, SĂGETĂTORULE!, roman - (Editura Cartea Românească), 1989;
- STRATEGIE ȘI SUPRAVIEȚUIRE, eseistică politică - (Chișinău), 1992;
- POEZII/POÈMES, Ediții definitive Editura Vinea), 1997
- PROZE, Ediții definitive - (Editura Vinea), 1998;
- INTRODUCERE ÎN ECOSOFIE - (Fundația Europeană E.C.E.), 2000;
- ECOSOFIA - (Ateneul Român, U.E.B.), 2001;
- ÎMBLÂNZIREA FIAREI DIN OM SAU ECOSOFIA, ediția a II-a revăzută și adăugită - (Fundația Europeană E.C.E.), 2001, ediția a IlI-a revăzută și adăugită - (Ed. Lumina Lex), 2002;
- SUB 50 DE STELE, poeme - (Ed. Vinea), 2001;
- CONVORBIRI ÎN AMURG, Ediții definitive - (Ed. Cartea Românească), 2002;
- CINCI JURNALE DE BORD ȘI COROANA DE SPINI, Ediții definitive - (Ed. Cartea Românească), 2003;
- POSTDEFINITIVE, poeme - (Ed. Cartea Românească), 2005;
- ÎNTRE KILOMETRUL ZERO ȘI GOLGOTA - (Ed. Hasefer), 2005;
- NOAPTE BUNĂ, SĂGETĂTORULE! - (Editura Gramar), 2005, ediția a IV-a, revăzută;
- PRINȚUL METAFOREI LA CURȚILE METAFIZICII (Editura Hasefer, 2008);
- THE PRINCE OF METAPHOR AL THE METAPHYSICS COURT - (AMAZON, com. 2010);
- PĂMÂNTUL MINAT AL SPERANȚEI - (Editura Palimpsest, 2012);
- GEOPOEME RĂTĂCITOARE HALTE ȘI MOMENTE PE OCEANE ȘI CONTINENTE - (Editura Hasefer, 2013);
- GENEZE LA BORNA STELARĂ - (Editura TIM, Reșița, 2013);
- GEOPOEME RĂTĂCITOARE HALTE ȘI MOMENTE PE OCEANE ȘI CONTINENTE Editura Hasefer), 2013;
- INSOMNIE SEMANTICĂ (Editura Tipo Moldova), 2013
- Opera Omnia TOMA GEORGE MAIORESCU;
- DASHURIA – IUBIREA Feniks, 2014 Teksti paralel ne gjulën shqipe ahe rumune Baki Ymeri;
- SINUCIGAȘ PLONJEZ ÎNTR-UN REAL IMPOSIBIL (Editura Palimpsest), 2015;
- AZIMUTUL POEMULUI FLUVIU (Editura Tipo Moldova), 2016;
- PROHODUL ȘI ALTE POVESTIRI (Editura Tipo Moldova), 2016;
- Toma George Maiorescu VĂZUT DE: ARGHEZI ● ANCA ● ASTALOS ● BLANDIANA ● BIBERI ● BLAGA ● BĂLĂCEANU-STOLNICI ● ... (Editura Tipo Moldova), 2017.
DISTINCȚII ȘI RECUNOAȘTERI INTERNAȚIONALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Comandor al Braziliei. La 15 iulie 2002 Președinția braziliană îi decernează Ordinul Național Rio Branco în grad de Comandor
- Consiliul local al municipiului Reșița îi conferă titlul de Cetățean de onoare (30.09.2003)
- Președintele României îl decorează cu Ordinul Național „Serviciul credincios” în grad de Cavaler (26.02.2003)
- Senatul Universității Ecologice București îi atribuie titlul de Doctor honoris causa (2004)
- 17 octombrie 2003, Academia Națională de Științe Ecologice a Republicii Moldova îl alege membru titular
- A.I.T. din Principatul de Monaco îi conferă titlul de „membru titular” al Academiei Internaționale de Turism (1981)
- Este ales „membru activ” al Academiei de Științe din New York (1987)
- Laureat al Premiului pentru proză al Asociației Scriitorilor din București (1983)
- Premiul „Mihai Sebastian” îi este atribuit de FCER (2003)
- Institutul Biografic American îi decernează titlul de „Omul anului 1990”
- Juriul Festivalului Internațional „Lucian Blaga” îi atribuie Premiul „Lucian Blaga”, premiul special pentru poezie (1998)
- „Ordinul ziariștilor clasa I” i se acordă pentru „merite deosebite în întreaga activitate publicistică” (1999)
- Premiul Literar pe anul 1999 îi este decernat în Israel de „Fundația culturală S. și H. Ianculovici”
- Medalia aniversară Societatea Ateneul Român și Universitatea Ecologică „pentru activitatea depusă în slujba învățământului superior” (2000)
- Diploma de onoare „pentru contribuția adusă la dezvoltarea relațiilor cu românii de pretutindeni” (2003)
- Atribuirea titlului de Protector al Naturii și Artelor de către Fundația Națională pentru Protecția Naturii și Artelor din România (2001)
- Diploma de numire drept „Societaire Academique” al Societății Poeților și Artiștilor Franței (2004)
- Premiul de poezie „Valori creștine” pentru „înaltul spirit ecumenic prin care își înnobilează creația”, decernat de „Mișcarea pentru Progresul Satului Românesc” (2005)
intre noi n-au fost arse toate puntile
mai e si arborele dragon
cel care si-a aruncat radacinile peste prapastie
dar mai e si iluzia mea
ca pot trece peste orice
si o sa ajung pe celalalt mal
fie prin hatisul aerian al lianelor
fie si pe un pod de ceata
arcuit peste spaime
dar tu vei fi plecata pe o insula
si eu voi strabate iarasi Oceanul
inot ca si alta data cand
tu te-ai mutat intr-o stea
si ma vei arunca din nou in adancul Spatiului
sa te caut
dar tu te vei fi ascuns intr-o galaxie
care nu figureaza pe nici-o harta a cerului
si pentru ca
intre noi nu au fost arse toate puntile
eu te voi cauta mereu
si aproape ca te descopar
pentru ca am inteles in sfarsit ca trebuie sa te gasesc
peste ceea ce ne desparte
cand plutesti prin vazduh cu noaptea in par
sau cand esti culcata alaturi
apocrifa si pagana
in patul meu
cară în spate
spirala vieții lor lunecoase
bâjbâie spațiul
căutându-se
oameni purtând pe umeri
povara potecilor încurcate
rătăcesc spațiul
căutându-se
cum dâra de salivă argintie
a melcilor cu antene zdrobite
omului îi pavează urma
surâsul oncogen
al disperării
februarie 2008
ANTON PALFI
| Anton Palfi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (74 de ani) Tomnatic, România |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie |  România |
| Etnie | șvabi bănățeni Germanii din România |
| Ocupație | jurnalist, poet, traducător |
| Locul desfășurării activității | Bamberg[1] |
| Activitate | |
| Alte nume | Pseudonime: P. Anton și Jürfen Jäger |
| Modifică date / text | |
Anton Palfi (n. 8 decembrie 1946, Tomnatic, județul Timiș) este un jurnalist, poet și traducător de limba germană originar din România.[2]
A urmat școala generală în timp ce era deportat în Bărăgan cu familia[3].
Este absolvent al facultății de limbă și literatură germană.
În publicațiile sale a folosit și pseudonimele P. Anton și Jürfen Jäger[4].
ACTIVITATE PROFESIONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A fost membru al cenaclului literar Adam Müller-Guttenbrunn din Timișoara.
A fost redactor-șef la revista Neue Banater Zeitung.
În prezent trăiește în Germania, la Bamberg, unde lucrează ca redactor politic la publicația "Fränkischer Tag".
VOLUME PUBLICATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Scrieri proprii[modificare | modificare sursă]
- Das Bild der banater Landschaft in der Lyrik Peter Jungs
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Nikolaus Berwanger, Singur cu mine, Editura Facla, 1978
- Nikolaus Berwanger, Din patru inimi, Editura Eminescu, 1978
- Nikolaus Berwanger, Confesiuni cotidiene, Editura Eminescu, 1980
EFIM TARLAPAN
_(6358641185)_(cropped).jpg)
Efim Tarlapan (n. 17 mai 1944, Măgurele, Ungheni, Regatul României – d. 8 decembrie 2015,[1] Chișinău[2]) a fost un scriitor, poet umorist și satiric din Republica Moldova, epigramist, autor de literatură satirică și cărți pentru copii.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Efim Tarlapan s-a născut pe 17 mai 1944 în satul Măgurele din raionul Ungheni (pe atunci în județul Bălți).[3] A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, secția de ziaristică (1962-1970), iar mai târziu a urmat cursurile superioare ale Institutului de Literatură „M. Gorki” din Moscova (1985-1987).[4]
A activat în calitate de redactor literar la ziarul „Viața satului”, la postul de radio republican din Moldova, la Editura „Lumina” și săptămânalul „Literatura și arta”[5]
Autor[modificare | modificare sursă]
Debutul editorial și l-a făcut în anul 1974 cu placheta de versuri umoristice și satirice „Scuzați pentru deranj”.[4]
A scris parodii, fabule, epigrame, rondeluri și aforisme, pe care le-a publicat în volumele: Tatuaje (1977), Revers (1980), Acarnița (1986), Zâmbete cu supliment (1987), Asta-i situația (1989), Cartușiera (1991), Dioptrii pentru ochelarii de cai... (1995), Coloana nătângilor (2001), Deșertul din clepsidră (2005), Zâmbete pentru export (2010), Eseuri tragi-comice (2011), Bezna n-are orizont (2013), Lumina umbrei mele (2013) ș.a.
Printre cărțile pentru copii semnate de el sunt, Lănțișorul cu cheițe (1981), Clape (1985), Termometru (1988), Stați jos, copii! (1990), Bobocelul (1992), Ghicitori și epigrame școlare (1995), Alfabetul – ghicitoare (1999), Un melc la fotbal (2003), A doua pauză de râs (2011), Aerul de-acasă (2013) ș.a.
Este autorul unor antologii de umor românesc și universal, ca: Atlas comic (1982), Buturuga mică (1993), Marea antologie a epigramei românești (2005), Câte-o poantă de căciulă (2007), Cu mâța-n carte (2009), Râsul lumii la români (2010) ș.a.
Pe lângă beletristică a mai scris și un studiu despre Daniel Ciugureanu, fost Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, originar din Basarabia și rudă cu Efim Tarlapan, institulat „Daniel Ciugureanu, un prim-ministru al neamului nostru și al neamurilor mele”.[6]
Laureat, organizator[modificare | modificare sursă]
Efim Tarlapan a fost organizatorul primului Festival Național de Epigrame de la Chișinău. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1976) și al Uniunii Scriitorilor din România (1994). De asemenea, a fost membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România.[4]
A fost laureat a peste 50 de festivaluri și concursuri de poezie satirico-umoristice din Moldova și România; deținător al mai multor premii și mențiuni literare.
În 1997, împreună cu soția sa, prozatoarea Zinaida Cenușă, a plecat la Cluj, unde a locuit o perioadă, apoi a revenit la Chișinău.
Are o fiica pe nume Otilia[7] și un fiu, Corneliu.[8]
Titluri onorifice[modificare | modificare sursă]
S-a stins din viață pe 8 decembrie 2015, seara, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 71 de ani. Sicriul cu corpul său a fost depus la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla, apoi la sediul Uniunii Scriitorilor,[9] iar pe 11 decembrie Efim Tarlapan a fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău.[10] La funeralii au fost prezenți scriitori și politicieni de vază.[9]
În anul 1996 lui Efim Tarlapan i-a fost conferit titlul onorific „Maestru al Literaturii”,[11] iar în 2010 Ordinul de Onoare.[12]
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- A doua pauză de râs…: (ghicitori, poezioare vesele, fabule) / Efim Tarlapan; des.: Diana-Maria Sabău. – Ch.: Labirint, 2011. – 30 p.: il.
- Aerul de-acasă: poezii și ghicitori pentru copii / Efim Tarlapan; il.: Catrin Bespaliuc. – Ch.: Prut, 2013. – 24 p.: il.
- Alfabetul – ghicitoare / Efim Tarlapan; il.: Otilia Tarlapan. – Ch.: Presa, 1999. – 36 p.: il.
- Bobocelul / Efim Tarlapan; il.: Lică Sainciuc. – Ch.: [s. n.], 1992. – 14 p. : il.
- DENS: dicționar enciclopedic satiric / Efim Tarlapan; pict.: Dumitru Trifan. – Ch.: Labirnt, 1994. – 32 p.: il. – (Cartușiera).
- Deșertul din clepsidră: aforisme / Efim Tarlapan; prez. graf.: Otilia Tarlapan. – Ch.: Pontos, 2005. – 95 p. – (Pegasus).
- Dioptrii pentru ochelarii de cai…: compuneri selecte: vechi și noi satire, fabule, miniaturi comice, epigrame, epitafuri, parodii, aforisme / Efim Tarlapan; prez. graf.: Lică Sainciuc. – Ch.: Hyperion, 1995. – 208 p.
- Eseuri tragi-comice / Efim Tarlapan. – Ch.: Labirint, 2011. – 51 p.
- Ghicitori. Epigrame / Efim Tarlapan; pict.: Dumitru Trifan. – Ch.: Labirint, 1995. – 32 p.: il. – (Cartușiera).
- Lănțișorul cu cheițe: poezii și ghicitori / Efim Tarlapan; il.: Iaroslav Oliinâk. – Ch.: Hyperion, 1995. – 64 p.: il.
- Pauza de râs…: ghicitori, poezii, ironii / Efim Tarlapan; cop.: Otilia Tarlapan. – Ch.: Labirint, 2011. – 32 p.
- Stați jos, copii!: lecție de satiră și umor / Efim Tarlapan; il.: Mihai Brunea. – Ch.: Hyperion, 1990. – 96 p.: il.
- Un melc la fotbal / Efim Tarlapan; il.: Violeta Dabija. – Ch.: Prut Internațional, 2003. – 16 p.: il. – (Poezii de seama voastră) (Poezii mici pentru pici-pitici).
- Daniel Ciugureanu, un prim-ministru al neamului nostru și al neamurilor mele / Efim Tarlapan. Front Cover. Labirint, 2010 - Moldova - 40 pp. ISBN: 978-9975-948-22-7
- Zâmbete pentru export = Sorrisi da esportare / Efim Tarlapan; trad. în lb. it.: Tatiana Ciobanu, Liuba Croitoru, Claudia Lupașcu; pref.: George Corbu. – Ch.: Labirint, 2012. – 175 p. – Lb. rom. și it.
REFERINȚE CRITICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Scriitorul întrebat: (Dialoguri în anticamera Judecății de Apoi) / Efim Tarlapan; pref.: Theodor Codreanu. – Ch.: Labirint, 2011. – 209 p.
- Cimpoi, Mihai. Schimbarea la față // Cimpoi, Mihai. Istoria literaturii române din Basarabia: compendiu. – Ch., 2003. – P. 329 – 330.
- Ciocanu, Anatol. Tarlapan Efim / Anatol Ciocanu // Dicționarul scriitorilor români din Basarabia. 1812 – 2010. – Ch., 2010. – P. 520 – 522.
- Ciocanu, Ion. Efim Tarlapan, protagonist al scrisului satirico-umoristic // Ciocanu, Ion. Salahorind…: Articole, cronici, portrete și medalioane literare. Eseuri răzlețe. – Ch., 2008. – P. 119 – 131.
- Efim Tarlapan // Scriitorii Moldovei în lectura copiilor și adolescenților: dicț. biobibliogr. / Bibl. Naț. pentru Copii „Ion Creangă”; alcăt.: Maria Harea, Elena Cugut. – Ch., 2004. – P. 359 – 363.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu