6. /8 DECEMBRIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
JAN SIBELIUS
Johan (Jean) Julius Christian Sibelius (n. ,[11][12][13][14] Hämeenlinna, Kanta-Hämeen maakunta, Finlanda – d. ,[15][11][12][13] Ainola(d), Uusimaa Province(d), Finlanda) a fost un compozitor finlandez din perioada Romantismului târziu, a cărui muzică a avut un rol esențial în formarea identității naționale finlandeze.
Esența operei sale rezidă in cele șapte simfonii ale sale. Pe lângă acestea, printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără Finlandia, Suita Karelia (Karelia- sarja), Vals trist, Concertul pentru vioară în D minor (Viulukonsertto), Lebăda din Tuonela (Tuonen joutsen)- cel mai popular poem al Suitei Lemminkäinen, numită adesea și Cele patru poeme ale Kalevalei. Opera sa mai include poeme inspirate din epopeea națională finlandeză, Kalevala; peste 100 de piese pentru voce și pian; 13 piese cu destinație de coloană sonoră; muzică de cameră; muzică pentru pian; muzică rituală masonică; 21 de piese special destinate corului.
Începând cu data de 8 decembrie 2011, Finlanda va arbora drapelul național în această zi, ca omagiu adus marelui ei compozitor. Ziua de 8 Decembrie este de altfel și „Ziua Muzicii Finlandeze”. Ca normă generală, steagul este arborat începând cu 8 am până la apusul soarelui. Totuși, există 3 excepții de la această regulă:
- cu ocazia sărbătoririi solstițiului de vară, steagul este arborat din ajunul acestei zile, începând cu 6 pm până în ziua solstițiului, la 9 pm;
- de Ziua Independenței - ziua națională a Finlandei, steagul este arborat de la 8 am la 8 pm;
- în ziua alegerilor, steagul este arborat de la 8 am la 8 pm.
VIAȚA ȘI OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Johan Julius Christian Sibelius, cunoscut sub numele de Jean Sibelius, s-a născut într-o familie vorbitoare de suedeză în Hämeenlinna, Marele Principat al Finlandei din cadrul Imperiul Rus. Deși apelativul în cadrul familiei era "Janne", pe timpul studenției, acesta începe să folosească versiunea franceză a numelui său. Cu acest nume, Jean Sibelius devine cunoscut lumii întregi. Datorită apariției mișcării Fennomania ca expresie a naționalismului romantic, familia sa decide să-l trimită la o școală cu predare în limba finlandeză, acesta urmând în perioada 1876 - 1885 cursurile Liceului Normal din Hämeenlinna (Hämeenlinnan normaalilyseo), primul liceu cu predare în limba finlandeză din toată țara care și-a deschis porțile pe 1 septembrie 1873. Naționalismul Romantic va deveni un element crucial atât în opera lui artistică, cât și în părerile sale politice. În jurul vârstei de 15 ani, Sibelius își propune să devină un mare violonist, lucru pe care l-a și realizat, având chiar un concert public în Helsinki cu ultimele două părți ale Concertului pentru vioară al lui Mendelssohn.
După absolvirea liceului în 1885, Sibelius începe cursurile de Drept la Universitatea Finlandeză Imperialistă Alexandru (astăzi Universitatea Helsinki). Având în vedere faptul că era mult mai interesat de muzică decât de drept, acesta abandonează studiile în domeniul dreptului, urmând în perioada 1885- 1889 cursurile facultății de muzică din Helsinki, care astăzi îi poartă numele (Academia Sibelius). Institutul de muzică din Helsinki a fost fondat în anul 1882 de către Martin Wegelius, care s-a numărat printre profesorii lui Jean Sibelius.
Între anii 1889-1890, Sibelius îți continuă studiile la Berlin, avându-l ca profesor pe teoreticianul Alfred Becker. În 1890, la Viena, îi are ca profesori pe Robert Fuchs și Carl Goldmark. În această perioadă, Sibelius renunță la aspirațiile sale de a deveni "virtuoso" violonist. "Momentul în care a trebuit să accept că am început prea târziu pregătirea pentru a deveni virtuoso violonist a fost o conștientizare dureroasă".
Pe 10 iunie 1882, la Vöyri, Jean Sibelius se căsătorește cu Aino Järnefelt (n. 10 august 1871 – d. 8 iunie 1969), iar în 1903 se mută în locuința lor botezată Ainola ("al lui Aino") situată în Järvenpää, pe malul lacului Tuusula. Lacul cu o suprafață de 6 kilometri pătrați -Tuusulanjärvi după numele original finlandez, devine la începutul sec.al XX-lea un fel de colonie a artiștilor. Pe lângă Sibelius, personalități ca Juhani Aho, Pekka Halonen, Eero Järnefelt, Joonas Kokkonen și Aleksis Kivi locuiesc pe țărmurile acestuia. Aino și Jean Sibelius au avut 6 fiice: Eva, Ruth, Kirsti (care a decedat la o vârstă fragedă), Katarina, Margareta și Heidi. Margareta a fost soția dirijorului și compozitorului finlandez Jussi Jalas.
În 1908 Sibelius a suferit o intervenție chirurgicală, fiind suspect de cancer în zona gâtului. Se spune că această experiență, strâns legată de ideea morții, a influențat opere precum Luonnotar sau Simfonia a patra, dar și celelalte opere pe care le-a compus în anii următori.
Referitor la sursele sale de inspirație, trebuie menționat faptul că Sibelius iubea natura. În Simfonia a șasea, spunea: „Aceasta îmi aduce întotdeauna aminte de mireasma primei zăpezi”, iar pădurile de lângă Ainola se spune că au inspirat opera Tapiola. Erik W. Tawaststjerna, muzician și biograf al lui Sibelius, menționa:
" Chiar și după standardele nordice, Sibelius a răspuns cu o intensitate excepțională stărilor naturii și schimbării anotimpurilor: a scanat cerul cu binoclul său, urmărind gâștele care zburau deasupra lacului înghețat, a ascultat țipetele cocorilor și ecoul strigătelor găinușelor-de-baltă deasupra terenurilor mlăștinoase, chiar sub Ainola. El a savurat îmbobocirea primăverii la fel de mult ca aromele și culorile toamnei"[18].
Anul 1926 a adus un declin al compozițiilor sale după Simfonia a șaptea, acesta a compus doar câteva opere majore, cum ar fi poemul simfonic Tapiola și muzica incidentală pentru piesa lui William Shakespeare Furtuna. În ultimii 30 de ani ai vieții sale, Jean Sibelius a evitat să vorbească despre compozițiile sale. Există dovezi substanțiale că Sibelius a lucrat la Simfonia a opta. În 1931 și 1932,a promis premiera a acestei simfonii lui Serge Koussevitzky, iar un eventual concert sub bagheta dirijorului Basil Cameron la Londra în 1933 a beneficiat chiar și de publicitate. Cu toate acestea, singurele dovezi concrete care susțin existența Simfoniei a opta fac referire la un proiect de lege din 1933 pentru o copie fidelă a primului act.[19]
Sibelius a fost întotdeauna destul de auto-critic, declarându-le prietenilor apropiați: "Dacă eu nu pot scrie o simfonie mai bună decât cea de a șaptea, atunci aceasta va fi ultima."
Din moment ce niciun manuscris nu a fost găsit, surse autorizate consideră că este probabil ca Sibelius să le fi distrus în 1945, an de-a lungul căruia a ars un număr însemnat de foi de lucru [20].
Soția lui, Aino menționează: „În anii '40 a existat o mare auto-da-fé la Ainola. Soțul meu a colectat o serie de manuscrise într-un coș de rufe și le-a ars ca foc deschis în sala de mese. Părți din Suita Karelia au fost distruse. Mai târziu, am văzut rămășițe de pagini arse- și multe alte lucruri. Nu am avut puterea să iau parte la asta și am părăsit camera, prin urmare, nu știu ce-a aruncat pe foc.Însă, după aceasa, soțul meu a devenit mai calm si treptat, cu o dispoziție mai bună.”[21]
STILUL MUZICAL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Prima audiție a simfoniei Kullervo op.7, care a avut loc la Helsinki (28 aprilie 1892) a stat la baza renumelui său în Finlanda. Din prima perioadă de creație a lui Sibelius, numită "romantico-națională", face parte și lucrarea „Finlandia” op. 26. Reputația lui internațională a început să se contureze în Germania, dar înainte de acest moment, el a însoțit orchestra simfonică din Helsinki, dirijată de Robert Kajanus, în 1900, la Paris.
În 1901 participă împreună cu Richard Strauss la Heidelberg, la cel de-al 37-lea festival al „Societății muzicienilor germaniˮ, iar în 1903 se află pentru prima oară, din cele șase călătorii care vor urma, în Anglia. În 1904, Sibelius se stabilește la Järvenpää, la 30 de kilometri nord de Helsinki. Din această perioadă datează celebrul Concert pentru vioară op. 47, muzica de scenă pentru Kuolema op. 44 din care este extras celebrul Vals trist, și muzica de scenă pentru Peleas și Melisande op. 46.
Stabilirea la Järvenpää a marcat începutul unei noi etape stilistice, mai atrasă de universal, mai concentrată, mai clasică decât precedenta și ilustrată îndeosebi de Simfonia a III-a în Do Major, veritabil arc de boltă al adevăratei maturități a lui Sibelius. În 1909, în timpul celei de-a patra călătorii în Anglia, a fost terminat cvartetul de coarde Voces Intimae op.56, unica partitură de muzică de cameră de mare anvergură a compozitorului.
Cu ocazia singurei lui călătorii în Statele Unite (1914), chiar înaintea declanșării primului război mondial, Sibelius compune unul din cele mai frumoase poeme simfonice ale sale, Oceanidele op .73. În timpul războiului, călătoriile se limitează la zona Peninsulei Scandinave. La 8 decembrie 1915, la împlinirea a 50 de ani a compozitorului, la Helsinki are loc prima audiție a primei versiuni (în patru părți) a Simfoniei a V-a în Mi bemol Major op. 82.
În 1917, Finlanda îsi proclamă independența, apoi, până în 1918, a cade pradă războiului civil. Sibelius este nevoit să abandoneze Järvenpää și se refugiază la Helsinki, în clinica psihiatrică condusă de fratele său. Odată instaurată pacea, își reia călătoriile și turneele în Anglia (1921), Norvegia și Suedia (1923) și Italia (1924-1926). Lucrările importante ale acestor ultimi ani de creație au fost Simfonia a VI-a op.104 și Simfonia a VII-a op.105. Din anii 1930, pentru Sibelius începe o perioadă în care renumele și prestigiul său vor străluci în țările anglo-saxone, perioadă marcată în special de cărțile lui Cecil Graz (Sibelius, Londra 1934) și Constant Lambert (Music Hol, Londra 1934) și prin festivalul cu lucrările sale organizat la Londra, în 1938, de Sir Thomas Beecham.
Toți anii celui de-al doilea război mondial îi petrece la Järvenpää, în pofida mai multor oferte de a merge în Statele Unite. Moare la câteva săptămâni după ce îi dictase ginerelui său, dirijorul Jussi Jalas, un acompaniament pentru orchestră de coarde destinat lucrării Come Away Death, primul dintre cele două lieduri op. 6o (1909), după Noaptea regilor de Shakespeare.
Ca muzician național, Sibelius poate fi apropiat de Janacek sau de Bartók pentru că el a face parte dintre cei care, pentru a se elibera de influența germanică, au recurs la "antidotul debussist". Relațiile lui cu Finlanda nu au fost niciodată de ordin folcloric, pentru că la el nu apar citate de teme populare și nici măcar - în pofida culorilor de multe ori foarte subtil modale și nontonale ale muzicii sale - un gen de folclor recreat ca la Bartók. Fascinat la început de Liszt și Berlioz și destul de influențat de ruși, la un moment dat, Sibelius și-a dat seama că muzica lui ar trebui să fie mai mult decât un răspuns colorat la Kalevala , și pe termen lung, a părăsit această sursă de inspirație, cel puțin în ceea ce privește aspectele ei cele mai vizibile. A reușit să "exorcizeze" spectrul romantismului și să devină însuși tipul artistului romantic disciplinat. În acest sens, Sibelius se opune contemporanului său Gustav Mahler.
Marea forță a muzicii lui Sibelius rezidă în faptul că din profunzimile ei statice, niciodată sinonime cu imobilitatea totală, izbucnește o considerabilă forță motrică. Succesiunea celor șapte simfonii ale lui Sibelius oferă ocazia de a observa evoluția stăpânirii ideii de mișcare și a autodisciplinei sale.
Sibelius declara că "ceea ce este esențialmente simfonic este curentul irezistibil care parcurge întregul, și aceasta prin opoziție cu pitorescul".
În calitate de simfonist, Sibelius, ca și Mahler, nu renunță la tonalitate, iar procedeele atât de eficace la care a recurge pentru a asigura continuitatea dinamică, integrând-o unei lentori cosmice sau mitice, "măturând" totul în trecerea ei - pedale lungi, note ținute izvorând din profunzimile orchestrei înainte de a da naștere unor teme sau unor întregi paragrafe, au totuși ca rezultat o anumită fixație tonală. Unul dintre mijloacele lui Sibelius pentru a produce tensiunea este tocmai refuzul modulației aflate la îndemână, iar din acest refuz eroic de a recunoaște funcția tonală a anumitor note decurg culorile deseori modale ale muzicii sale.
La Sibelius nu putem găsi niciodată sau aproape niciodată contrapunct în sensul tradițional, acela al "fugii de școală". Muzica lui Sibelius este topologică, se bazează pe variațiuni topologice ale tensiunii, pe deformări continue ale materialului și ale masei orchestrale, cu limitele la fel de extinse în lungime pe cât de extinse erau în înălțime cele ale lui Varèse . Ea întoarce spatele configurațiilor polifonice ale trecutului, în aceeași manieră în care astăzi studiul suprafețelor întoarce spatele geometriei euclidiene .
Muzicianul englez Constant Lambert afirmă că Sibelius este nu numai unul dintre cei mai mari simfoniști de la Beethoven încoace, dar și "una din cele mai desăvârșite expresii din punct de vedere al formelor din câte a produs spiritul omenesc". Marea forță a talentului său constă în ineditul mijloacelor de înveșmântare a ideilor muzicale, libertatea expresiei și bogăția melodică ferită de tiparele convenționale. În haosul diferitelor curente și orientări, dar mai ales al avangardei formaliste occidentale, care cucerește adepți pretutindeni, el știe să împrumute din toate numai ceea ce convine muzicii sale, fără să renunțe la particularitățile concepțiilor personale.
The Best of Sibelius
NICU VLADIMIR
Nicu Vladimir (n. 8 decembrie 1950 – d. 10 octombrie 1995) a fost un cântăreț de muzică folk din România.
Absolvent al Institutului de arte plastice din București, secția pictură. Membru, pentru o scurtă perioadă, a cenaclului Flacăra. Participant la Festivalul folk din Sighișoara din 1974. În iulie 2007, la Vama Veche, a avut loc o gală folk „in memoriam Nicu Vladimir”.
În 2010 a fost publicată o carte+CD intitulată „Lucrătorul ostenit” (îngrijită de Daniel-Silvian și Petre Emil Kindlein, ed. Blumenthal).[1][2]
Grupul Pasărea Colibri a înregistrat cântecul lui „Ce de lupi se înconjoară” pe albumul Cântece de bivuac.
A fost căsătorit cu Anda (care ulterior s-a căsătorit cu Florian Pittiș).[3]
ALTE MELODII
- Colbul secundei
- Frigul, ferește-te, frigul
- Drum de rouă
- Lucrătorul ostenit
- Aer eram, eram văzduh
- Tristeți, iubita mea, tristeți
Nicu Vladimir - Ce de lupi se înconjoară
Nicu Vladimir - Aer eram, vazduh eram...
ȘTEFAN HRUȘCĂ
| Ștefan Hrușcă | |
.jpg) Ștefan Hrușcă într-un concert la Cluj-Napoca în decembrie 2009 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ștefan Hrușcă |
| Născut | (63 de ani) Ieud, județul Maramureș, RomâniaIeud, Maramureș, România  |
| Cetățenie | România Canada |
| Ocupație | cântăreț |
| Activitate | |
| Origine | română |
| Gen muzical | folk, colinde |
| Instrument(e) | chitară |
| Ani de activitate | 1981-prezent |
| Interpretare cu | Cenaclul Flacăra |
Modifică date / text  | |
Ștefan Hrușcă (n. 8 decembrie 1957, Ieud, Maramureș) este un interpret român din Maramureș de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele pe care le interpretează. A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, până în 1984 a susținut peste 1000 de spectacole împreună cu cenaclul. Începând cu anul 1991 s-a stabilit în Toronto, Canada.
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Rugă pentru părinți (1982)
- Urare pentru îndrăgostiți (1986)
- Colinde I (1990)
- La săvârșitu' lumii (1993)
- Ziurel de ziurel (1995)
- Fostele iubiri (1995)
- Crăciunul cu Hrușcă (2000)
- Sfântă-i sara de Crăciun (2001)
- 20 de ani (2001)
- Iarăși flori dalbe (2005)
- Balade speciale (2007)
- La mijlocu' cerului (2012)
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Marele Premiu al Muzicii Folk (1982)
- Premiul pentru Creație (1983)
- Premiul Discul de Aur oferit de Casa de discuri Electrecord, cu albumul „Colinde I”, pentru cele mai multe albume vândute (1991)
- Al doilea Disc de Aur pentru albumul „La săvârșitu' lumii”(1996)
- Premiul Uniunii Oamenilor de Artă pentru cele mai multe unități vândute din albumul „Ziurel de Ziurel” (1996)
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Ștefan Hrușcă la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzică", „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”. [1]
Colinde de Crăciun cu Ștefan Hrușcă 🎄☃🎅 Colaj cu melodii nemuritoare
GAVRIIL MUSICESCU
| Gavriil Musicescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][4] Ismail, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus |
| Decedat | (56 de ani)[1][4] Iași, România |
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași |
| Cetățenie |  Regatul României Imperiul Rus |
| Ocupație | compozitor profesor de muzică[*] dirijor |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorul din Sankt Petersburg[*], Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași |
| Gen muzical | muzică corală[*] |
| Instrument(e) | pian |
| Case de discuri | Electrecord[3] |
| Modifică date / text | |
Gavriil Musicescu (n. ,[1][2][4] Ismail, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. ,[1][4] Iași, România) a fost un compozitor, muzicolog și dirijor român. Muzician de înaltă pregătire, dirijor și organizator de talent al uneia dintre cele mai impunătoare formații corale care au ființat pe pământul României — Corul Mitropolitan din Iași — unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esența comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician, Gavril Musicescu a desfășurat pe cele mai diverse planuri o adâncă operă de creație, de promovare a valorilor artistice românești, de educație muzicală.
Este tatăl pianistei profesoară de pian Florica Musicescu și bunicul scriitorilor Ionel Teodoreanu și Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel).
VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Numele său de familie era Muzicenko, de origine ucraineană.[5]
Născut la 20 martie 1847 la Ismail, Gavriil Musicescu a făcut primele studii în orașul natal. Urmează timp de 4 ani la Seminarul din Huși, după care studiază la Conservatorul din Iași.
Se știe că episcopul academician Melchisedec Ștefănescu a reformat Seminarul de la Huși după preluarea conducerii instituției, prin programul aplicat și prin eliminarea pedepselor corporale, care mai mult îndobitoceau decât educau. Atunci când a ajuns episcop, a fondat un cor în catedrala din Huși.
Acest cor era dirijat de unul dintre bursierii lui, Gavriil Musicescu, trimis de episcop spre a face studii înalte[6], și care s-a întors cunoscând muzica corală apuseană. Musicescu va fi apreciat chiar de către familia imperială a Rusiei, care îi va oferi postul de dirijor.
Episcopului îi plăcea foarte mult să stea seara în catedrală și să asculte aceste concerte. „Repetarea cântărilor se făcea sub turnul clopotniței, iar uneori chiar în biserică. Bătrânul cu privirea blândă venea să asculte câte un conțert (așa cum auzeam și noi acest cuvânt ciudat). Multe urechi s-au desfundat atunci, rămânând cu înlesnirea de a memoriza bucăți întregi din muzica superioară a clasicilor” Simion Mehedinti.
După absolvirea Conservatorului, Gavriil Musicescu a fost numit profesor de muzică la Ismail. Aici are ocazia de a cunoaște repertoriul coral bisericesc al clasicilor ruși. Fiind un iscusit dirijor de cor și având serioase înclinații spre compoziție, a fost trimis la Petersburg, unde a urmat cursurile de armonie și polifonie. Întors în țară (1872), Gavriil Musicescu este numit profesor de armonie la Conservatorul de muzică din Iași.
Timp de mai bine de trei decenii, Gavriil Musicescu, cu competență și exigență, a îndrumat generațiile de discipoli, instaurând o tradiție de seriozitate și de autentică trăire emoțională artistică în lucrările elaborate. La catedră a fost un zelos propagator al cântecului popular, stăruind neîncetat a arăta studenților calea dezvoltării muzicii românești prin axarea ei pe creația populară.
Ca director al Conservatorului din Iași (1901-1903), Gavriil Musicescu a inițiat acțiuni menite să contribuie la educarea muzicală a publicului larg. Dezvoltarea orchestrei Conservatorului și organizarea unor conferințe cu ilustrații muzicale au constituit un început lăudabil. Din 15 ianuarie 1876 a devenit și dirijorul corului Mitropoliei din Iași, pe care-l va conduce până la sfârșitul vieții. Gavriil Musicescu a ridicat această formație în scurt timp la un nivel necunoscut până atunci la noi. Pentru ansamblul acesta a scris — în afară de lucrări destinate serviciului religios (liturghii, concerte etc.) — compoziții corale laice, reprezentând prelucrări de melodii populare. Împreună cu corul a întreprins turnee remarcabile.
CREAȚIA ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În afară de muzică corală religioasă și laică, creația sa cuprinde lucrări ocazionale, ca de pildă monumentala piesă corală Cu tărie înainte scrisă în 1885 cu prilejul jubileului de jumătate de veac al Academiei Mihăilene din Iași.
În 1883, cu prilejul inaugurării statuii lui Ștefan cel Mare, Gavriil Musicescu scrie Cântecul lui Ștefan cel Mare, reluat și amplificat în zilele noastre de compozitorul Gheorghe Dumitrescu, în opera Ioan Vodă cel Cumplit. Prin cântecele sale, Gavriil Musicescu a fost prezent în toate manifestările patriotice și culturale ale țării. În septembrie 1877, cu prilejul marii întâlniri de la Universitatea din Iași, compune un înaripat marș eroic intitulat Arme, arme. Sub titlul Fiii României, marșul s-a cântat la reprezentațiile de gală în cinstea căderii Plevnei. Soldaților români le-a mai închinat cântecele Moartea vitează și Oșteanul român, pe versuri populare.
O remarcabilă autenticitate artistică o demonstrează Hora de la Plevna pe versuri de Vasile Alecsandri, Stejarul și cornul pe versuri populare, Ca un glob de aur pe versuri de Dimitrie Bolintineanu.
Gavriil Musicescu a armonizat melodii populare și a publicat recenzii și studii muzicale, articole în legătură cu valoarea folclorului ca bază pentru dezvoltarea muzicii culte.
Compozitorul și dirijorul Gavriil Musicescu s-a stins din viață la data de 8 decembrie 1903, în municipiul Iași. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
Elevii săi, Ion Vidu și Timotei Popovici, veniți din Banat să învețe la Iași, ca și Enrico Mezzetti, Alexandru Zirra ș.a., au continuat tradiția maestrului lor, îmbogățind repertoriul coral românesc cu lucrări de valoare. Tradiția dirijorală a lui Gavriil Musicescu a fost continuată la Iași de Antonin Ciolan și Vasile Popovici-Ieșeanu.
Gavriil MUSICESCU - Dor, dorule
„Trompetele răsună”, de Gavriil Musicescu - Corul Madrigal, Dirijor – Cezar Verlan
GABRIEL COCORA
COCORA GABRIEL, preot, istoric
N. 1 mart. 1917, in Gohor, jud.
Studii la Seminarul teologic din
Diacon la Arhiepiscopia Bucurestilor (1942-1943), preot in Odobeasca - jud. Vrancea (1943-1947), la
Catedrala episcopala din
Cativa ani consilier, apoi vicar administrativ la Episcopia Buzaului (1968-1975);
A publicat Studii de istorie locale, istoria culturii si artei romanesti medievale.
- Aspecte din trecutul invatamintului pliblic la
- Episcopul Dionisie Romano. La 150 de ani de la nasterea sa, in BOR, an. LXXV, nr. 3-4, 1957, p. 327-350;
- Ierodiaconul Dionisie Romano, "profesor national" la
- Popa Sapca curator la manastirea Cozia, in MO,an. IX, 1957, nr. 11 - 12, p. 758-765.
- Protosinghelul Varlaam. Contributii la istoria muzicii bisericesti, in GB, an. XVII, 1958, nr. 5, p. 457 -473;
- Episcopul Filotei al Buzaului luptator pentru unirea tarilor romane, in BOR, an. LXXVII, 1959, nr. 1, p. 44-52;
- Tipografia si tipariturile de la Episcopia Buzaului, in BOR, an. LXXVIII, 1960, nr. 3 -4, p. 286- 331 si GB, an. XXVII, 1968,nr.1-2 p.125-137 (retipait in vol. Tipar si carturari, Bucuresti, 1977, p. 9-105);
- Cateva preciari si adaugiri cu privire la inceputurile periodicelor bisericesti, in GB, an. XIX, 1960, nr. 3 - 4, p. 215 - 228;
- Scoala de psaltichie de la
- Episcopul Costandie Filitti, in GB, an. XIX, 1960, nr. 910, p. 824-841;
- O suta de ani de la moartea episcopului Filotei al Buzaului. in GB, an. XX, 1961, nr. 1-2, p.136-156;
- Gherasim Ratescu, episcop al Buzaului, in GB, an. XX, 1961, nr. 34, p. 250-256;
- Evolutia arhitectonica a complexiunii de cladiri de la Episcopia Buzaului, in GB, an. XX, 1961, nr. 7 - 8, p. 710-747;
- Stiri despre familia episcopului Chesarie al Buzaului, in GB, an. XX, 1961, nr. I I - 12, p. 1056-1066;
- Episcopul Ilarion al Argesului, in MO, an. XIV, 1962, nr. 5-6, p. 302-333;
- Episcopul Inochentie al Buzaului, in GB, an. XXI, 1962, nr. 7-8, p. 701-723,
- Episcopul Cosma al Buzaului, in GB, an. XXII, 1963, nr. 7-8, p. 714-731,
- Episcopul Luca al Buzaului, in GB, an. XXIII, 1964, nr. 9- 10, p. 897-914;
- Scoala de zugravi de la
- Poiana Marului, in GB, an. XXII, 1964, nr. 5 - 6, p. 466 - 500 (in colaborare),
- Cateva cuvantari ale arhimandritului Eufrosin Poteca in MO, an. XVI, 1964, nr. 9-10, p.758-768;
- Episcopul Metodie al Buzaului, in GB, an. XXV, 1966, nr. 5 - 6, p. 423 - 441;
- Preotul Neagu Benescu, in GB, an. XXVII, 1968, nr. 7-8, p. 821-829;
- Contributia episcopului Dionisie Romano la dezvoltarea Omileticii romanesti, in MO, an. XXI, 1969, nr. 3-4, p. 207-243;
- Din trecutul pregatirii clerului din cuprinsul eparhiei Buzaului (1725 - 1873), in GB, an. XXIX, 1970, nr. 3-4, p. 329-362;
- Atitudinea preotimii ortodoxe fata de unele reforme ale Iui Cuza Voda, in GB, an. XXXV, 1976, nr. I - 2, p.149 - 156;
- Un mare tipograf roman din secolul al XVII-lea de circulatie europeana;
- Episcopul Mitrofan al Buzaului, in BOR, an. XCV, 1977, nr. 9-12, p.981-997 (amplificat in vol. Tipar si carturari, Bucuresti, 1977,p. 143-179);
- Periodice buzoiene redactate si editate de clerici, in GB, an. XXXVII, 1978, nr. 3-4, p. 363-381;
- Presa buzoiana sprijinitoare a actiunilor pentru faurirea unitatii nationale, in GB, an. XXXVII, 1978, nr. 9-12, p. 1122 - 1132;
- Framantarii politice buzoiene in jurul Unirii Principatelor, in GB, an. XXXVIII, 1979, nr. 1 -2, p. 109- 122;
- Preotul Cosma Mosescu "Un rar fenomen intre preoti" (1822-1902), in GB, an. XLI, 1982, nr. 4-6, p. 407-415;
- Tot despre inceputurile Episcopiei Buzaului, in vol. Spiritualitate si Istorie la Intorsura Carpatilor, II.
- Ctitorii buzoiene atribuite de traditie Doamnei Neaga, dar infirmate de istorie, in BOR, an. CIV, 1986, nr. 7 - 8, p.116 - 125.
- Peneluri si condeie, Bucuresti, 1978, 139 p.;
- La poalele Penteleului - Gura Teghii, Bucuresti, 1979, 320 p.;
- Pentru libertate si unitate. Studii, articole si documrnte de istorie buzoiana, Bucuresti, 1983, 158 p.;
- Episcopia Buzaului, o vatra de spiritlialitate si simtire romaneasca,
- Manastiri din Eparhia Buzaului, vetre de cultura si traire romaneasca
- Seminarul teologic din
- "Ingerul" -
- "Glasul Bisericii",
- "Mitropolia Moldovei si Sucevei",
- "Mitropolia Olteniei",
- "Telegraful Roman",
- "Almanahul parohiei ortodoxe romane din Viena",
- "Viata Buzaului" s.a.
MUZICĂ PENTRU SUFLET
1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu