5. /26 IANUARIE 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
ELISABETA NECULCE CARȚIȘ
| Elisabeta Neculce-Carțiș | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută |  |
| Decedată | (75 de ani) |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | cântăreață de operă |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Tipul de voce | soprană |
| Instrument(e) | voce[*] |
Modifică date / text  | |
Elisabeta Neculce-Carțiș (n. 25 ianuarie 1923, București — d. 4 decembrie 1998, București) a fost o soprană română.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Născută la București la 25 ianuarie 1923, Elisabeta Neculce-Carțiș a copilărit și și-a făcut studiile la Brăila, oraș în ale cărui tradiții muzicale s-au încrustat numele unor mari cântăreți de operă ai poporului român - ca Hariclea Darclee, George Niculescu-Basu, Petre Ștefănescu-Goangă, Ionel Voineag, fapt care fără îndoială a înrâurit formarea viitoarei artiste.
Admisă la Conservatorul din București, a studiat arta cântului în clasa profesoarei Livia Vațianu-Vrăbiescu; printre personalitățile artistice care au îndrumat-o se mai numără compozitorii Dimitrie Cuclin, Vasile Popovici, Ioan Chirescu, dirijorul Umberto Pessione, baritonul Mihail Vulpescu.
Absolvind Conservatorul, nu consideră câtuși de puțin că prin aceasta și-a încheiat studiile, ci pornește abia atunci să își întemeieze cunoașterea aprofundată a marelui repertoriu și tainele varietății stilistice în abordarea fațetelor atât de felurite ale creației vocale universale și naționale.
Începând cu primul recital de lieduri - dat la 18 ianuarie 1955 la Studioul Ateneului - parcurge sute de nestemate ale liricii vocale de cameră și devine paralel, apărând adesea ca solistă a unor programe simfonice, una din cele mai apreciate cântărețe de concert ale vieții muzicale românești. Contribuțiile sale interpretative în redarea Liedurilor Wesendonck de Wagner, a Celor din urmă patru cântece de Richard Strauss, a partidei solistice din Missa în do minor de Mozart sau din Simfonia a IX-a de Beethoven, prezentarea în versiune de concert a monodramei Erwartung (Așteptarea) de Arnold Schonberg sau a unor extrase din Wozzeck de Alban Berg se înscriu ca momente memorabile în experiența muzicală a celor care au avut privilegiul să le urmărească. Artista a mărturisit că marea ei pasiune a fost dintotdeauna muzica de concert, către care au îndreptat-o preferințele ei muzicale, educația estetică aleasă, o anume simplitate și sobrietate - calități de asemenea definitorii pentru profilul ei interpretitiv. Faptul că s-a orientat cu operativitate în orice text muzical inedit, că a știut să deslușească liniile de forță ale oricărei partituri ce se înfățișa entuziasmului ei neobosit în propagarea componisticii contemporane, a făcut din Elisabeta Neculce-Carțiș una dintre cele mai importante susținătoare ale muzicii vocale românești. Relizările ei impresionante pe acest tărâm au fost adesea subliniate de critica muzicală și i-au adus chiar prețuirea formulată în scris a Uniunii Compozitorilor pentru serviciile importante aduse slujirii creației naționale.
După absolvirea Conservatorului, Elisabeta Neculce-Carțiș a cântat în corul Radiodifuziunii Române sub bagheta compozitorului și dirijorului Gheorghe Danga.Elisabeta Neculce-Carțiș a fost angajată solistă a Operei Române din București de la data de 1 ianuarie 1959. Pe prima scenă lirică a țării, cântăreața a slujit în primul rând acel repertoriu către care o îndreptau în chip firesc calitățile aparte ale vocii sale, dar și cultura artistică specifică. A fost căsătorită cu Teodor Carțiș, compozitor și dirijor al Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, devenit ulterior director al Casei de discuri Electrecord. Au avut o fiică, Mihaela, și ea absolventă de Conservator. A debutat la 20 iunie 1959 în rolul Alicei Ford din Falstaff de Verdi; au urmat Contesa din Nunta lui Figaro, Donna Elvira din Don Giovanni și Fiordiligi din Cosi fan tutte de Mozart, Eva din Maeștrii cântăreți din Nurnberg și Elsa din Lohengrin de Wagner, Mareșala din Cavalerul Rozelor de Richard Strauss și Euridice din Orfeu de Gluck. În 1964, când se reprezintă în premieră opera Prometeu de Doru Popovici, întreaga critică remarcă drept unul din personajele cele mai realizate pe acela al nimfei Eromeni, creat de Elisabeta Neculce-Carțiș.
Fără să creăm vreo ierarhizare și neuitând că artista a marcat creții excelente și în rolul titular dinMadama Butterfly de Puccini, în acela al Margaretei din Faust de Gounod sau în acela din Albert Herring de Britten, în care a realizat un rol de compoziție, depășind cu naturalețe dificultățile unor contururi melodice complicate, putem totuși afirma că ea s-a evidențiat înainte de toate prin relevarea nobleței liniei muzicale din capodoperele cele mai sublime ale artei lirice, cu o preferință marcată spre operele germane; o destinau acesteia natura aparte a frazării, felul de a-și conduce glasul, culoarea vocală. Cu toate acestea, interpreta nu s-a ancorat într-o unilateralitate stilistică: mărturie stau versurile reușite date unor pagini cum sunt Aria scrisorilor din Werther de Massenet.
De la Gluck la Berg, de la Mozart la Wagner, de la Puccini la Massenet, Elisabeta Neculce-Carțiș a demonstrat diapazonul artistic deosebit de cuprinzător al resurselor sale. A murit la 4 decembrie 1998 la București, după o lungă și grea suferință, fiind înmormântată lângă părinții săi în Cimitirul Sfântul Constantin din Brăila, orașul copilăriei și adolescenței sale, de care a fost extrem de legată pe parcursul vieții.
Elisabeta Neculce-Cari (n. 25 ianuarie 1923, Bucureti — d. 4 decembrie 1998, Bucureti) a fost o soprana romana.
BIOGRAFIE
Nascuta la Bucureti la 25 ianuarie 1923, Elisabeta Neculce-Cari a copilarit i i-a facut studiile la Braila, ora in ale carui tradiii muzicale s-au incrustat numele unor mari cintarei de opera ai poporului roman - ca Hariclea Darclee, George tefanescu-Basu, Petre tefanescu-Goanga, fapt care fara indoiala a inraurit formarea viitoarei artiste.
Admisa la Conservatorul din Bucureti, a studiat arta cintului in clasa profesoarei Livia Vaianu-Vrabiescu; printre personalitaile artistice care au indrumat-o se mai numara compozitorii Dimitrie Cuclin, Vasile Popovici, Ioan Chirescu, dirijorul Umberto Pessione, baritonul Mihail Vulpescu.
Absolvind Conservatorul, nu considera catui de puin ca prin aceasta i-a incheiat studiile, ci pornete abia atunci sa ii intemeieze cunoaterea aprofundata a marelui repertoriu i tainele varietaii stilistice in abordarea faetelor atat de felurite ale creaiei vocale universale i naionale.
Incepand cu primul recital de lieduri - dat la 18 ianuarie 1955 la Studioul Ateneului - parcurge sute de nestemate ale liricii vocale de camera i devine paralel, aparand adesea ca solista a unor programe simfonice, una din cele mai apreciate cintaree de concert ale vieii muzicale romaneti. Contribuiile sale interpretative in redarea Liedurilor Wesendonck de Wagner, a Celor din urma patru cintece de Richard Strauss, a partidei solistice din Missa in do minor de Mozart sau din Simfonia a IX-a de Beethoven, prezentarea in versiune de concert a monodramei Erwartung (Ateptarea) de Arnold Schonberg sau a unor extrase din Wozzeck de Alban Berg se inscriu ca momente memorabile in experiena muzicala a celor care au avut privilegiul sa le urmareasca. Artista a marturisit ca marea ei pasiune a fost dintotdeauna muzica de concert, catre care au indreptat-o preferinele ei muzicale, educaia estetica aleasa, o anume simplitate i sobrietate - calitai de asemenea definitorii pentru profilul ei interpretitiv. Faptul ca s-a orientat cu operativitate in orice text muzical inedit, ca a tiut sa deslueasca liniile de fora ale oricarei partituri ce se infaia entuziasmului ei neobosit in propagarea componisticii contemporane, a facut din Elisabeta Neculce-Cari una dintre cele mai importante susinatoare ale muzicii vocale romaneti. Relizarile ei impresionante pe acest taram au fost adesea subliniate de critica muzicala i i-au adus chiar preuirea formulata in scris a Uniunii Compozitorilor pentru serviciile importante aduse slujirii creiei naionale.
Elisabeta Neculce-Cari a fost angajata solista a Operei Romane din Bucureti de la data de 1 ianuarie 1959. Pe prima scena lirica a arii cantareaa a slujit in primul rand acel repertoriu catre care o indreptau in chip firesc calitaile aparte ale vocii sale, dar i cultura artistica specifica. A debutat la 20 iunie 1959 in rolul Alicei Ford din Falstaff de Verdi; au urmat Contesa din Nunta lui Figaro, Donna Elvira din Don Giovanni si Fiordiligi din Cosi fan tutte de Mozart, Eva din Maetrii cantarei din Nurnberg i Elsa din Lohengrin de Wagner, Mareala din Cavalerul Rozelor de Richard Strauss i Euridice din Orfeu de Gluck. In 1964, cand se reprezinta in premiera opera Prometeu de Doru Popovici, intreaga critica remarca drept unul din personajele cele mai realizate pe acela al nimfei Eromeni, creat de Elisabeta Neculce-Cari.
Fara sa cream vreo ierarhizare i neuitand ca artista a marcat creii excelente i in rolul titular dinMadama Butterfly de Puccini, in acela al Margaretei din Faust de Gounod sau in acela din Albert Herring de Britten, in care a realizat un rol de compoziie, depaind cu naturalee dificultaile unor contururi melodice complicate, putem totui afirma ca ea s-a evideniat inainte de toate prin relevarea nobleei liniei muzicale din capodoperele cele mai sublime ale artei lirice, cu o preferina marcata spre operele germane; o destinau acesteia natura aparte a frazarii, felul de a-i conduce glasul, culoarea vocala. Cu toate acestea, interpreta nu s-a ancorat intr-o unilateralitate stilistica: marturie stau versurile reuite date unor pagini cum sunt Aria scrisorilor din Werther de Massenet.
De la Gluck la Berg, de la Mozart la Wagner, de la Puccini la Massenet, Elisabeta Neculce-Cari a demonstrat diapazonul artistic deosebit de cuprinzator al resurselor sale. A murit la 4 decembrie 1998 la Bucureti, dupa o lunga i grea suferina, fiind inmormantata langa parinii sai in Cimitirul Sfantul Constantin din Braila, oraul copilariei i adolescenei sale, de care a fost extrem de legata pe parcursul vieii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu