2. /4 IANUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Decese, Sărbători

Decese

·       1248 - A murit regele Sancho al II-lea al Portugaliei; (n. 8 septembrie 1207).

Sancho al II-lea al Portugaliei - foto: ro.wikipedia.org

Sancho al II-lea al Portugaliei, supranumit Călugăr (n. 8 septembrie 1207, Coimbra – d. 4 ianuarie 1248, Toledo), a fost cel de-al patrulea rege al Portugaliei, fiul cel mare al lui Afonso al II-lea al Portugaliei cu soția sa, Prințesa Urraca de Castilia. Sancho a devenit rege în 1223 și a fost urmat de fratele său, Afonso al III-lea, în 1247.

În 1264 nobilii recalcitranți sprijiniti de Biserica Catolica l-au invitat pe fratele lui Sancho, Afonso, care locuia în Franta în calitate de Conte de Boulogne, să ocupe tronul. Afonso a renunțat imediat la posesiile sale din Franta și a plecat spre Portugalia. Sancho al II-lea a fost îndepărtat de la tron în 1247 și a ajuns să trăiască în exil la Toledo, unde a murit pe 4 ianuarie 1248.

* 1707: Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden (n. 8 aprilie 1655,^[1] Paris, Regatul Franței^[2] – d. 4 ianuarie 1707,^[1] Rastatt, Germania^[3]) a fost conducător de Baden în Germania și comandantul șef al armatei imperiale. Este cunoscut, de asemenea, drept Ludwig Turcul (Türkenlouis) pentru multele victorii împotriva armatei turce. După decesul său în 1707, soția sa, Sibylla de Saxa-Lauenburg, a acționat ca regentă de Baden-Baden.

Ludwig Wilhelm s-a născut în Hôtel de Soissons, în Paris, la 8 aprilie 1655. Numele său a fost ales după bunicul său, Margraf Wilhelm (1593–1677), și nașul său, Ludovic al XIV-lea, care era regele Franței. Ludwig a fost fiul lui Ferdinand Maximilian de Baden-Baden (1625–1669) și a soției lui, franțuzoaica, Prințesa Louise de Savoia (1627–1689). Tatăl său era fiul cel mare al lui Wilhelm, Margraf de Baden-Baden și decesul prematur al lui, l-a lăsat pe Ludwig Wilhelm, moștenitor de Baden și sef al ramurei catolice al Casei de Zähringen.

Fratele mamei sale era Contele de Soissons, tatăl renumitului general Prințul Eugene de Savoia, în a cărui umbră militară Ludwig va trăi și va lupta iar verii vor fi aliați în serviciul împăratului Sfântului Imperiu Roman împotriva francezilor. Părinții lui separându-se, el a fost rapit copil fiind din casa mamei lui din Paris și repatriat în Germania, unde a fost crescut de bunica paternă vitregă.

Pe 27 martie 1690, Margraful s-a căsătorit cu Prințesa Sibylle de Saxa-Lauenburg, aceasta fiind cu 20 de ani mai tânără. Ei au avut următorii copii:

• avort (d. între 1690 și 1695)
• Leopold Wilhelm (28 noiembrie 1695, Günzburg - 19 mai 1696), Prinț Ereditar de Baden-Baden
• Charlotte (7 august August 1696, Günzburg - 16 ianuarie 1700)
• Charles Joseph (30 septembrie 1697, Augsburg - 9 martie 1703, Schlackenwerth), Prinț Ereditar de Baden-Baden;
• Wilhelmine (14 august 1700, Nürnberg - 16 mai 1702, Schlackenwerth)
• Luise (n. 8 mai 1701, Nürnberg - d. 23 septembrie 1707)
• Louis George Simpert (7 iunie 1702 – 22 octombrie 1761), Margraf de Baden-Baden
• Wilhelm Georg Simpert (5 septembrie 1703, Aschaffenburg - 16 februarie 1709, Baden-Baden)
• Auguste Marie Johanna (10 noiembrie 1704 – 8 august 1726), căsătorită cu Louis, Duce de Orléans (1703–1752)
• August Georg Simpert (14 ianuarie 1706 – 21 octombrie 1771), Margraf de Baden-Baden, căsătorit cu Marie Victoire d'Arenberg (1714 - 1793)

Ironic pentru un prinț-militar care a luptat împotriva Franței cea mai mare parte a carierei sale, la 17 ani după decesul său, singura fiică care a supraviețuit copilăriei, Prințesa Auguste, s-a căsătorit cu Louis d'Orléans, fiul regentului Franței și, la momentul nunții, primul în linia de succesiune la tronul Franței. Descendentul său din această uniune a devenit regele Louis Philippe al Franței în 1830.

După decesul lui Ludwig, văduva lui a construit Schloss Favorite, ca reședință de vară în memoria soțului ei. A fost înmormântat la Stiftskirche în Baden-Baden.

Ludwig Wilhelm
Margraf de Baden-Baden
Căsătorit(ă)	Sibylle de Saxa-Lauenburg
Urmași Ludwig Georg, Margraf de Baden-Baden Auguste, Ducesă de Orléans Augustus Georg, Margraf de Baden-Baden
Familie nobilă	Casa de Zähringen
Tată	Ferdinand Maximilian de Baden-Baden
Mamă	Louise de Savoia
Naștere	8 aprilie 1655 Hôtel de Soissons, Paris, Franța
Deces	4 ianuarie 1707 (51 de ani) Schloss Rastatt, Germania
Înmormântare	Stiftskirche, Baden-Baden
Religie	Romano-catolică Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden. Portertul lui Ludwig în 1691 pe un medalion care celebrează victoria împotriva Imperiului otoman.

·       1786 - A murit Moses Mendelssohn, filosof german (n. 1729)

Moses Mendelssohn – foto: ro.wikipedia.org

Moses Mendelssohn, fiul lui Mendel, s-a născut în 1729 în Dessau, Germania. A fost promotorul unei mișcări de deschidere a religiei iudaice, de reformare a acesteia, pornind din interiorul ei. Considera că mersul la sinagogă nu trebuie să fie obligatoriu, un evreu putând fi la fel de religios în propria lui casă, ca și la sinagogă. A îndemnat studierea limbii ebraice și la abandonarea idișului. Idișul îl considera specific ghetoului, iar el milita pentru ieșirea din ghetou.

·         1801: Ducesa Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin (19 noiembrie1779 – 4 ianuarie 1801) a fost bunica maternă a Prințului Albert, soțul reginei Victoria a Regatului Unit.

Louise Charlotte s-a născut ducesă de Mecklenburg-Schwerin, tatăl ei fiind Frederic Francisc I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Mama ei a fost Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg și sora ei a fost Charlotte de Mecklenburg-Schwerin (1784–1840), soția regelui Christian al VIII-lea al Danemarcei.

La 1 noiembrie 1795, Louise Charlotte s-a logodit cu regele Gustav al IV-lea Adolf al Suediei. Logodna a fost aranjată de Gustaf Adolf Reuterholm, care era regentil de facto al Suediei, și care dorea să-și mențină influența și după ce monarhul era declarat major, având o regină îndatorată pentru poziția ei. Inițial, regele a fost de acord; logodna a fost celebrată la curțile Suediei și Mecklenburg și Louise Charlotte a fost menționată în rugăciunea bisercii din Suedia.

Cu toate acestea, împărăteasa Ecaterina cea Mare, a dorit ca nepoata ei, Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei să fie regina Suediei, și și-a afișat aversiunea față de logodnă. Apoi, mai mulți oameni i-au spus regelui că Louise Charlotte, pe care el n-o văzuse, nu era frumoasă. Când regele a fost declarat legal major în 1797, el a rupt logodna. Tatăl ei a cerut despăgubiri. În 1803, problema s-a rezolvat când orașul suedez Wismar din Germania a fost predat Mecklenburg-Schwerin prin tratatul de la Malmö. În cele din urmă, aranjamentul regelui Gustav al Suediei cu nepoata țarinei Rusiei a eșuat din cauza încăpățânării lui Gustav de a permite ca tânăra lui mireasă să-și păstreze religia ortodoxă.

La Ludwigslust la 21 octombrie 1797 Louise Charlotte s-a căsătorit cu Prințul Ereditar Augustus de Saxa-Gotha-Altenburg. Strămoșul lor comun era Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (1676–1732). Mariajul a fost aranjat împotriva dorinței ei și a fost nefericit. Soțul ei a abuzat de ea iar ea a vrut să-l părăsească însă a fost obligată de familie să rămână lângă el.^[1] Louise Charlotte a fost descrisă ca fiind foarte blondă, nu prea atrăgătoare, oarecum cocoșată, dar, de asemenea, spirituală, talentată, cultivată, plăcută și mai deschisă decât ceea ce era privit ca un ideal pentru acea perioadă.^[2]

Louise Charlotte și Augustus au avut un copil:

• Luise Dorothea Pauline Charlotte Fredericka Auguste (n. Gotha, 21 decembrie 1800 – d. Paris, 30 august 1831). Ea s-a căsătorit prima dată la 31 iulie 1817 cu Ernst I, Duce de Saxa-Coburg și a fost mama Prințului Consort Albert; cei doi au divorțat în 1826; a doua oară s-a căsătorit la 18 octombrie 1826 cu Alexander von Hanstein, numit conte de Pölzig.

Louise Charlotte a murit patru ani mai târziu, la vârsta de 21 de ani, înainte ca Augustus să acceadă la tronul ducatului de Saxa-Gotha-Altenburg. Un an mai târziu, soțul ei s-a recăsătorit cu Karoline Amalie de Hesse-Kassel cu care nu a avut copii.

Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin
Prințesă Ereditară de Saxa-Gotha-Altenburg
Date personale
Născută	19 noiembrie 1779 Mecklenburg-Schwerin
Decedată	4 ianuarie 1801 (21 de ani) Gotha
Înmormântată	Gotha
Părinți	Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg
Frați și surori	Ducesa Charlotte Frederica de Mecklenburg-Schwerin Frederick Louis, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin Gustav Wilhelm von Mecklemburg-Schwerin[*] Adolf of Mecklenburg[*]
Căsătorită cu	Augustus, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg
Copii	Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Casa de Mecklenburg-Schwerin

·         1825: Ferdinand I (12 ianuarie 1751 – 4 ianuarie 1825) a fost rege al Neapolelui, Siciliei și a celor Două Sicilii din 1759 până la moartea sa. A fost al treilea fiu al regelui Carol al Neapolelui, Siciliei și celor Două Siciliiși a soției lui Maria Amalia de Saxonia. La 6 octombrie 1759, tatăl său care i-a succedat fratelui său pe tronul Spaniei, a abdicat de la conducerea celor 3 regate în favoarea fiului său Ferdinand (fiul cel mare al regelui, Infantele Felipe, era întârziat mintal iar al doilea fiu, Carol era destinat moștenirii tronului Spaniei). Ferdinand s-a născut la Neapole și a crescut în mijlocul multor dintre monumentele ridicate acolo de către tatăl său, care pot fi văzute și astăzi: Palatele din Portici, Caserta și Capodimonte.

Ferdinand a fost al treilea fiu al părinților săi, și era de așteptat ca fratele său cel mare Carol să moștenească Neapole și Sicilia. Când tatăl său a urcat pe tronul Spaniei în 1759 el a abdicat în Neapole în favoarea lui Ferdinand, în conformitate cu tratatele care interzic unirea celor două coroane. Pentru că Ferdinand avea opt ani, s-a înființat un consiliu de regență condus de toscanul Bernardo Tanucci. Acesta din urmă, un om capabil, ambițios, care dorea să păstreze guvernul cât mai mult posibil în propriile mâini, a neglijat în mod intenționat educația tânărului rege, și l-a încurajat în dragostea lui pentru plăcere, lene și devotamentul său excesiv față de sportul în aer liber.^[1] Minoratul lui Ferdinand s-a sfârșit în 1767 și prima sa măsură a fost să expulzeze iezuiții. Anul următor el s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Carolina, fiica împărătesei Maria Tereza. Prin contractul de căsătorie, regina avea un cuvânt de spus în Consiliul de Stat, după nașterea primului ei fiu, iar ea s-a folosit de acest mijloc de influență politică.

Ferdinand I
Rege al celor Două Sicilii
Ferdinand cu Muntele Vezuviu în fundal
Date personale
Nume la naștere	Ferdinando Antonio Pasquale Giovanni Nepomuceno Serafino Gennaro Benedetto
Născut	12 ianuarie 1751 Neapole
Decedat	4 ianuarie 1825 (73 de ani) Neapole
Înmormântat	Basilica Santa Chiara, Neapole
Părinți	Carol al III-lea al Spaniei Maria Amalia de Saxonia
Frați și surori	Infante Philip, Duke of Calabria[*] Carol al IV-lea al Spaniei Infantele Gabriel al Spaniei infantele Antonio Pascual al Spaniei[*] Francisco Javier de Bourbon[*] Maria Louisa a Spaniei Infanta Maria Josefa a Spaniei
Căsătorit cu	Maria Carolina a Austriei Lucia Migliaccio de Floridia
Copii	Maria Theresa, Împărăteasă romano-germană Maria Luisa, Mare Ducesă de Toscana Carlo, Duce de Calabria Francisc I al celor Două Sicilii Maria Christina, regină a Sardiniei Maria Amalia, regină a Franței Maria Antonia, Prințesă de Asturia Leopold, Prinț de Salerno
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	scriitor
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii
Rege al celor Două Sicilii
Domnie	12 decembrie 1816 – 4 ianuarie 1825
Predecesor	Carol al III-lea al Spaniei
Succesor	Francisc I al celor Două Sicilii Ferdinand în 1760, la vârsta de nouă ani.

·         1877: Cornelius Vanderbilt ( 27 mai 1794- 4 ianuarie1877), cunoscut și sub numele de poreclă Commodore (Comandantul),^[2] a fost un industriaș american și filantrop care a făcut avere în transportul maritim și în industria feroviarǎ. El a fost patriarhul familiei Vanderbilt și unul dintre cei mai bogați americani din istorie. O universitate la care a donat 1 milion de dolari a fost denumită cu numele sǎu în onoarea sa. Când el a împlinit 70 de ani, soția lui a murit, și s-a recăsătorit mai târziu cu o femeie mai tânără, care l-a încurajat să facă unele contribuții filantropice. În 1873, spre sfârșitul vieții sale, a donat 1 milion dolari pentru a construi și dota Universitatea din Nashville, Tennessee, care îi va purta numele. Vanderbilt a murit la vârsta de 82, la 4 ianuarie 1877, în casa sa din Manhattan, și a fost îngropat în cimitirul Moravia din New Dorp, Staten Island, lăsându-i lui Billy Vanderbuild(1821-1885)o avere de circa 150 de miliarde de dolari (valoarea din 2005), plus alte proprietǎți.

·         1880: Anselm Feuerbach (n. 12 septembrie 1829, Speyer, Germania – d. 4 ianuarie 1880, Veneția, Italia) a fost un pictor german. El a fost liderul pictorilor clasiciști ai Școlii germane din secolul al XIX-lea.

Feuerbach s-a născut la Speyer, fiind fiul renumitului arheolog Joseph Anselm Feuerbach și nepotul savantului jurist Paul Johann Anselm Ritter von Feuerbach.

După frecventarea școlilor de artă de la Düsseldorf și München, a plecat la Anvers și apoi la Paris, unde a beneficiat de învățăturile unor pictori renumiți și a realizat prima sa capodoperă, Hafiz la fântână în 1852. El a lucrat ulterior la Karlsruhe și apoi la Veneția. La Veneția, a fost influențat de marea școală a coloriștilor și multe din lucrările sale dovedesc un studiu detaliat al stilului maeștrilor italieni. El a plecat apoi la Roma și ulterior la Viena.

La Viena, a fost un apropiat al compozitorului Johannes Brahms. În 1873, a devenit profesor la Academia de Arte Frumoase din Viena, dar dezamăgit de recepția făcută la Viena lucrării Căderea titanilor pentru tavanul noii Case-Muzeu a Artiștilor, a plecat la Veneția, unde a murit în 1880.

Lucrările sale sunt expuse în principalele galerii de artă ale Germaniei. La Stuttgart se află Ifigenia; la Karlsruhe, Dante la Ravenna; la München, Medeea; și la Berlin, Concertul, ultima sa pictură importantă. Printre capodoperele sale se află și Bătălia Amazoanelor, Pietà, Conferința lui Platon, Orfeu și Euridice și Ariosto în parcul de la Ferrara.

Anselm Feuerbach
Autoportret (1852)
Date personale
Născut	12 septembrie 1829 Speyer,  Germania
Decedat	4 ianuarie 1880 (50 de ani) Veneția,  Italia
Părinți	Joseph Anselm Feuerbach[*]
Naționalitate	German
Cetățenie	Germania
Ocupație	pictor profesor universitar
Activitate
Domeniu artistic	Pictură
Studii	Academia de Arte Frumoase din Düsseldorf
Profesor pentru	Rudolf Ernst[*]
Mișcare artistică	Neoclasicism Ifigenia

·         1915: Anton Alexander von Werner (n. 9 mai, 1843, Frankfurt (Oder), d. 4 ianuarie, 1915, Berlin a fost un pictor german. În 1873 a fost numit profesor iar în 1875 director al Academiei Regale de Arte Plastice din Berlin (Königliche Hochschule der bildenden Künste). În 1909, i-a urmat lui Hugo von Tschudi ca director al Galeriei Naționale din Berlin. 

·         1920 - A murit scriitorul spaniol Benito Perez Galdos ("Dona Perfecta", "Familia lui Leon Roch") (n.18.05.1843).

·         1926: Margareta de Savoia (Margherita Maria Teresa Giovanna; 20 noiembrie1851 – 4 ianuarie 1926), a fost regina Italiei în timpul domniei soțului ei, Umberto I al Italiei.

Margareta de Savoia
Regină a Italiei
Date personale
Nume la naștere	Margherita Maria Teresa Giovanna di Savoia
Născută	20 noiembrie 1851 Palatul Chiablese, Torino
Decedată	4 ianuarie 1926 (74 de ani) Bordighera
Înmormântată	Panteonul din Roma
Părinți	Ferdinand, Duce de Genova Prințesa Elisabeta de Saxonia
Frați și surori	Thomas, al 2-lea Duce de Genova
Căsătorită cu	Umberto I al Italiei
Copii	Victor Emmanuel al III-lea
Cetățenie	Regatul Italiei
Ocupație	salonnière[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Domnie
Domnie	9 ianuarie 1878 – 29 iulie 1900

·         1931: Prințesa Louise, Ducesă de Fife (Louise, Victoria Alexandra Dagmar; 20 februarie 1867 - 4 ianuarie 1931) a fost cel de-al treilea copil și cea mai mare fiică a lui Eduard VII și a reginei Alexandra. A fost sora mai mică a regelui George al V-lea și a cincea deținătoare a titlului de Prințesă Regală. S-a născut ca Prințesa Louise de Wales, la Casa Marlborough, resedința din Londra a părinților ei, atunci Prințul și Prințesa de Wales (mai târziu, Eduard VII și regina Alexandra). O mare parte a copilăriei ei a petrecut-o la Casa Sandringham, casa de la Norfolk a părinților ei.

A fost botezată la Casa Marlborough la 10 mai 1867 de Charles Longley, arhiepiscop de Canterbury. Nașii ei au fost: mătușile paterne – Alice, Prințesă de Hesse, Elena, Prințesă de Schleswig-Holstein și Prințesa Louise, Ducesă de Argyll; unchiul patern (prin căsătorie), Prințul Moștenitor Frederic al Prusiei; verișoara sa – Marea Ducesă Augusta de Mecklenburg-Strelitz; unchiul matern – Electorul Frederic Wilhelm de Hesse-Kassel; bunica maternă: regina Louise a Danemarcei – de la care a luat numele; unchiul matern - George I al Greciei; mătușa maternă - Țarina Maria Feodorovna a Rusiei; Ducele Karl de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și Prințul Eduard de Saxa-Weimar-Eisenach.</ref>

La fel ca surorile sale, Prințesa Maud și Victoria, ea a primit o educație formală limitată. Bunica paternă a fost regina Victoria a Regatului Unit, iar bunicul matern a fost regele Christian al IX-lea al Danemarcei. 

La 27 iulie 1889, Prințesa Louise s-a căsătorit cu Alexander Duff, al 6-lea Conte de Fife la Palatul Buckingham.^[1] La două zile după nuntă, regina Victoria l-a numit pe soțul nepoatei sale Duce de Fife și Marchiz de Macduff.

Alexander era cu 18 ani mai mare decât Louise și erau verișori de gardul trei, ca descendenți ai regelui George al III-lea.

Ducele de Fife și Prințesa Louise, Ducesă de Fife au avut trei copii:

• Alastair Duff, Marchiz de Macduff (1890-1890)
• Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife (1891-1959) căsătorită cu Prințul Arthur de Connaught; au avut copii
• Prințesa Maud de Fife (1893-1954), căsătorită cu Charles Carnegie, al 11-lea Conte de Southesk; au avut copii

La 9 noiembrie 1905, Eduard al VII-lea a declarat-o pe Prințesa Louise Prințesă Regală, cea mai înaltă onoare acordată unei membre a familiei regale. În același timp, regele le-a acordat celor două fiice ale Prințesei Regale titlul de "prințesă a Marii Britanii și a Irlandei de Nord".

În decembrie 1911, în timp ce navigau în Egipt, Prințesa Regală și familia ei au naufragiat în largul coastei Marocului. Deși au scăpat nevătămați, Ducele de Fife s-a îmbolnăvit de pleurezie, probabil contactată ca urmare a naufragiului. El a murit la Assuan, Egipt, în ianuarie 1912 și Prințesa Alexandra i-a succedat la conducerea ducatului de Fife. Mai târziu, fiica sa cea mare, Prințesa Alexandra de Fife s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Arthur de Connaught.

Prințesa Regală a murit în ianuarie 1931, la casa ei din Portman Square, Londra și a fost înmormântată la Castelul Windsor.

Prințesa Louise
Prințesă Regală, Ducesă de Fife
Date personale
Nume la naștere	Louise Victoria Alexandra Dagmar
Născută	20 februarie 1867 Casa Marlborough, Londra
Decedată	4 ianuarie 1931 (63 de ani) Portman Sq, Londra
Înmormântată	Castelul Windsor
Părinți	Eduard al VII-lea al Regatului Unit Alexandra a Danemarcei
Frați și surori	Prințesa Victoria Alexandra a Regatului Unit Maud de Wales George al V-lea al Regatului Unit Albert Victor, Duce de Clarence Prințul Alexander John
Căsătorită cu	Alexander Duff, Duce de Fife
Copii	Alastair, Marchiz de Macduff Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife Prințesa Maud, Contesă de Southesk
Cetățenie	Regatul Unit  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Apartenență nobiliară
Titluri	duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Windsor Casa de Saxa-Coburg și Gotha Louise, Prințesă Regală și Ducesă de Fife împreună cu fiicele ei Prințesa Maud de Fife (stânga) și Prințesa Alexandra de Fife (dreapta), ca 1911.

·         1940 - A murit scriitorul german Conrad Weiss.

·      1941 - A murit Henri Bergson, filozof și scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1927 (“Evoluţia creatoare”, “Gîndire şi mişcare”, “Materie şi memorie”); (n.18.10.1859).

Henri-Louis Bergson (n. 18 octombrie 1859 —  - foto: ro.wikipedia.org

Henri-Louis Bergson (n. 18 octombrie 1859 — d. 4 ianuarie 1941) a fost scriitor și filosof evreu francez ale cărui idei au pătruns și în literatură, prin intermediul operei lui Proust, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1927 Motivația Juriului Nobel “ca o recunoaștere a ideilor lui bogate și incitante și strălucitei măiestrii cu care au fost înfățișate”

·     1954 - A murit Elena Farago (Elena Paximade), poetă simbolistă română care a compus poezie pentru copii.

Elena Farago – foto: ro.wikipedia.org

Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă română care a compus poezie pentru copii. Creații cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit” În 1922 a fondat la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinti, Perpessicius,Ion Barbu,Victor Eftimiu Camil Petrescu s.a . De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).

* 1958: Adelgunde de Bavaria^[1][2] (germană Adelgunde Marie Auguste Therese Prinzessin von Bayern^[1][2]) (17 octombrie 1870, Munchen, Regatul Bavariei^[1][2] – 4 ianuarie 1958, Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania^[1][2]) a fost prințesă de Bavaria prin naștere și prințesă de Hohenzollern prin căsătoria cu Wilhelm, Prinț de Hohenzollern. Adelgunde a fost al doilea copil^[1][2] din cei treisprezece ai regelui Ludwig al III-lea, ultimul rege al Bavariei, și ai Mariei Theresa de Austria-Este, nepoata lui Francisc al V-lea, Duce de Modena. Adelgunde s-a căsătorit la 20 ianuarie 1915 la Munchen cu Prințul Wilhelm de Hohenzollern, fiul cel mare al Prințului Leopold de Hohenzollern și a Infantei Antónia a Portugaliei.^[1][2]Adelgunde a fost a doua soție a Prințului Wilhelm. Din prima căsătorie cu Prințesa Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii Wilhem avea trei copii. Adelgunde și Wilhelm nu au avut copii

Prințesa Adelgunde de Bavaria
Prințesă de Hohenzollern
Date personale
Nume la naștere	germană Adelgunde Marie Auguste Therese
Născută	17 octombrie 1870 Munchen, Regatul Bavariei
Decedată	4 ianuarie 1958 (87 de ani) Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania de Vest
Părinți	Ludwig al III-lea al Bavariei Maria Theresa de Austria-Este
Frați și surori	Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei Prince Karl of Bavaria[*] Franz de Bavaria Prințesa Matilda de Bavaria Princess Maria Ludwiga Theresia of Bavaria[*] Hildegard Maria von Bayern[*] Wiltrud Marie Alix von Bayern[*] Gundelinde von Bayern[*]
Căsătorită cu	Wilhelm, Prinț de Hohenzollern
Cetățenie	Germania
Ocupație	feudatory[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach

·         1960: Albert Camus (Pronunție în franceză: /albɛʁ kamy/; n. 7 noiembrie1913, Mondovi, Algeria franceză, azi Dréan, în arabă الدرعان, Algeria- d. 4 ianuarie 1960, Villeblevin, departamentul Yonne, Franța) a fost un romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al existențialismului. Se naște într-un ținut sărac al Algeriei, Dréan - părinții săi fiind stabiliți aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare, Lucien. Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus, un țăran francez, moare în primele lupte ale Primului Război Mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabilește la Alger, unde a muncit întâi la o fabrică de cartușe, iar apoi a spălat cu ziua rufele pe la familiile avute. Albert își petrece copilăria lângă mama sa, aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie și fratele său, Lucien. Mediul familial, aflat sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează profund personalitatea.
„Ducând o viață săracă”, nota el în Caiete, „printre oamenii aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieții”. 
Oricum ar fi arătat mediul copilăriei, el îl identifică cu paradisul pierdut. Este un sentiment de recunoștință care nu ia decât forma conștiinței vinovate, căci oamenilor bogați cerul li se pare un dat firesc, iar pentru cei săraci este un har infinit. Și, într-adevăr, bucuriile cerului, ale lumii și aerului le înlocuiau pe cele pe care nu i le putea oferi o copilărie orfană și dominată de umbrele nevoii. Complexul recuperării valorilor pierdute îl înrobește și Camus este mereu pe drumuri spre a-și completa fondul de cunoștințe, impresii, senzații. Se pare că nu-și dorea să fie un om de excepție, un geniu, ci prefera normalitatea: „Sunt un om mediu plus o existență. Valorile pe care aș simți nevoia să le apăr sunt valori medii”. Și totuși din odiseea sa nu lipsește miza cea mai înaltă: vrea, în taină, să obțină absolutul, ca și eroul său, Meursault. În următorii ani, preocuparea sa principală devin studiile. Absolvă cursurile școlii comunale, după care urmează, ca bursier, cursurile liceului din Alger; a urmat și studii universitare. Face studii de filozofie, luîndu-și licența cu teza Metafizica creștină și neoplatonismul, care are ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin. Din aceeași perioadă datează și afirmația: "Mă simțeam un grec trăind într-o lume creștină".

Camus trăiește intens extremele existențiale: se dedică pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gustă o formă de glorie accentuată, dar la vârsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frânează avânturile și îl determină să aleagă o viață mai retrasă în locul uneia de boem. 

În toată această perioadă Camus și-a continuat studiile la Facultatea din Alger, având concomitent diverse ocupații pentru a-și câștiga existența. Până în 1939 viața sa decurge în mod obșnuit, fără evenimente spectaculoase. Însă în acest an izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial. Camus a încercat să se înroleze, dar este respins din cauza sănătății sale. El pleacă la Oran – „un oraș obișnuit și nimic mai mult decât o prefectură franceză de pe coasta algeriană” – unde va plasa acțiunea romanului Ciuma.
În 1940 se căsătorește cu Francine Faure, originară din Oran. În 1941 începe să lucreze la romanul Ciuma.
În 1942 un reviriment al bolii sale îl obligă pe Camus să se odihnească la Chambon-sur-Lignon. La 8 noiembrie 1942 are loc debarcarea trupelor anglo-americane în Africa de Nord, fapt care îl separă până la Eliberare pe Camus de soția sa, rămasă la Oran.
În 1946 termină de scris romanul Ciuma. Vine, apoi, amurgul împlinirilor, marcat și de decernarea Premiul Nobel pentru literatură în 1957. După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un stupid accident de mașină, în timp ce se întorcea la Parisdin scurta vacanță a sărbătorilor de iarnă, de la schi.

Albert Camus
Date personale
Născut	7 noiembrie 1913 Dréan, El Taref, Algeria
Decedat	4 ianuarie 1960 (46 de ani) Villeblevin, Yonne, Burgundia, Franța
Înmormântat	Lourmarin
Cauza decesului	accident (accident rutier[*][5])
Căsătorit cu	Simone Hié[*] (16 iunie 1934–septembrie 1940)[6][2][7] Francine Faure[*] (3 decembrie 1940–4 ianuarie 1960)[8][9]
Copii	Catherine Camus[*][10][11] Jean Camus[*][10][11]
Naționalitate	Francez
Cetățenie	Franța
Religie	ateism
Ocupație	Scriitor, filozof
Limbi	limba franceză[1]
Studii	University of Algiers[*][2]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Absurd
Specie literară	roman, nuvelă, teatru
Opere semnificative	L’Homme révolté[*] La mort heureuse[*] Căderea (roman) Le Mythe de Sisyphe[*] Străinul Ciuma Albert Camus, Maria Casarès. Correspondance (1944-1959)[*] Caligula[*]
Influențe[ascunde] Fiodor Dostoievski, Franz Kafka, Søren Kierkegaard, Herman Melville, Friedrich Nietzsche, Jean-Paul Sartre, Simone Weil, Victor Hugo, Pascal Pia, George Orwell, André Gide
A influențat pe[ascunde] Thomas Merton, Jacques Monod, Jean-Paul Sartre, Orhan Pamuk, Mohsin Hamid
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[3][4]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1957

* 1961: Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger (n. 12 august 1887, Viena— d. 4 ianuarie 1961, Viena) a fost un fizician austriac, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1933, unul din părinții fizicii cuantice. Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin, Graz și Dublin și este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuație fundamentală îi poartă numele. A studiat de asemenea elementul radiu și a adus contribuții însemnate la definitivarea teoriei culorii.

Prima lucrare de mecanică ondulatorie elaborată de Schrödinger în ianuarie 1926 înlocuiește electronul din modelul atomic al lui Niels Bohrcu o serie de unde, aplicând teoria lui Louis de Broglie, conform căreia electronii se comportă ca niște unde; această teorie este încorporată în ecuația lui Schrödinger.

·         1965: Thomas Stearns Eliot (n. 26 septembrie 1888 – d. 4 ianuarie 1965) a fost un poet anglo-american, dramaturg și teoretician literar, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1948). Prin arta sa remarcabilă, T.S.Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză. S-a născut în St.Louis, Missouri și a fost mezinul răsfățat al unei familii cu 7 copii. Mama sa, profesoară și poetă aspirantă, este cea care îi face cunoștința cu poezia. În 1910, Eliot își încheie studiile de filozofie la Harvard, deși frecventează cursurile numai selectiv. Petrece un an la Paris unde scrie Cântecul lui Alfred Prufrock, poemul care îi aduce consacrarea. Aici va frecventa cursurile universității din Sorbona, iar în Anglia va studia și la Oxford. În 1914, pleacă în Anglia cu o bursă de studii. O întâlnește aici pe Vivienne Haigh-Wood (1888 - 1947), o guvernantă, dansatoare și morfinomană. În ciuda protestelor familiei, Eliot se căsătorește cu ea.

După moartea tatălui său, în 1919, suferă o cădere nervoasă. În timpul recuperării, scrie poemul Țara pustie, devenit simbolul generației postbelice, generație deziluzionată și debusolată, și totodată piatră de temelie a poeziei moderne. În 1933 divorțează de Vivienne, care va fi apoi internată într-un spital de boli mentale.

În 1930 scrie Miercurea păresimilor (Ash Wednesday) și ultimul ciclu, Patru cvartete (Four quartets) apare în 1940. Volumul său Old Possum's Book of Practical Cats, pe care l-a scris pentru nepoții săi, s-a transformat în libretul musicalului Cats și a rămas pentru câteva decenii consecutiv un mare hit pe Broadway.

În 1957 se căsătorește în secret cu Valery Fletcher (n. 17 august 1926), fosta lui secretară, o femeie cu 38 de ani mai tânără. Moare la 4 ianuarie1965 la Londra. Corpul îi este incinerat și, conform dorinței sale, cenușa este dusă în satul din care strămoșii lui emigraseră spre America.

Poezie

• The Love Song of J. Alfred Prufrock (1917)
• Poems (1920)
• The Waste Land (Țara pierdută) (1922)
• The Hollow Men (1925)
• Ash Wednesday (Miercurea Cenușii) (1930)
• Poems (1930)
• Coriolan (1931)
• Old Possum's Book of Practical Cats (1939)
• Four Quartets (Patru Cvartete) (1945)

Piese

• Sweeney Agonistes (publicată în 1926, jucată în 1934)
• The Rock (1934)
• Murder in the Cathedral (Omor în Catedrală) (1935)
• The Family Reunion (1939)
• The Cocktail Party (1949)
• The Confidential Clerk (1954)
• The Elder Statesman (jucată în 1958, publicată în 1959)

Non-fiction

• The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism (1920)
• The Second-Order Mind (1920)
• Homage to John Dryden (1924)
• Shakespeare and the Stoicism of Seneca (1928)
• For Lancelot Andrewes (1928)
• Dante (1929)
• Selected Essays, 1917?1932 (1932)
• The Use of Poetry and the Use of Criticism (1933)
• After Strange Gods (1934)
• Elizabethan Essays (1934)
• Essays Ancient and Modern (1936)
• The Idea of a Christian Society (1940)
• Notes Towards the Definition of Culture (1948)
• Poetry and Drama (1951)
• The Three Voices of Poetry (1954)
• On Poetry and Poets (1957)

Thomas Stearns Eliot
T.S. Eliot după Lady Ottoline Morrell (1934)
Date personale
Nume la naștere	Thomas Stearns Eliot
Născut	26 septembrie 1888[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22]  Saint Louis, Missouri, Missouri, SUA[23][24][25]
Decedat	4 ianuarie 1965 (76 de ani)[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22]  Kensington, Londra, Regatul Unit
Înmormântat	Somerset
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Emfizem pulmonar[26])
Părinți	Henry Ware Eliot[*][27] Charlotte Champe Stearns[*][27]
Căsătorit cu	Vivienne Haigh-Wood Eliot[*] (1915–1947)[28] Valerie Eliot[*] (10 ianuarie 1957–4 ianuarie 1965)[29]
Naționalitate	anglo-americană
Cetățenie	SUA  Regatul Unit
Religie	Biserica Unitariană anglo-catolicism[*]
Ocupație	poet, dramaturg, critic literar
Limbi	limba engleză[1]
Studii	Universitatea din Paris Universitatea Harvard Merton College[*] Milton Academy[*]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Modernism
Specie literară	poezie, teatru
Opere semnificative	Țara pierdută Four Quartets[*]
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[2][3] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*][4] Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*][5] Emerson-Thoreau Medal[*] Laurence Olivier Award for Best New Musical[*] Premiul Tony cea mai bună bandă sonoră originală[*][6] Premiul Tony pentru cel mai bun libret de musical[*] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] Pour le Mérite Order of Merit[*] Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1948

* 1969: Corneliu Robe (n. 23 mai 1908, București, România – d. 4 ianuarie1969, București, România) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 (Uruguay). Corneliu Robe s-a retras din activitatea sportivă în 1937.

·     1970 - A încetat din viaţă actorul Mişu Fotino (tatăl), fondator al Teatrului de Stat din Braşov. (n. 1886).

·         1975: Carlo Levi (n. 29 noiembrie 1902 - d. 4 ianuarie 1975) a fost un scriitor, medic și pictor italian de etnie ebraică. A participat la mișcarea de rezistență antifascistă.

A scris o proză neorealistă evocând lumea rurală din Sudul Italiei sau atmosfera incertă din Roma primilor ani postbelici cu caracter acut polemic, de denunț social și judecată aspră asupra problemelor majore ale lumii contemporane. A scris și eseuri politico-filozofice antifasciste.

·         1977: Prințesa Margareta a Suediei și Norvegiei, mai târziu doar a Suediei, Margaretha Sofia Lovisa Ingeborg (25 iunie 1899 – 3 ianuarie/4 ianuarie 1977) a fost prințesă a Suediei prin naștere și prințesă a Danemarcei prin căsătorie. A fost primul copil al Prințului Carl, Duce de Västergötland și a Prințesei Ingeborg a Danemarcei. La Stockholm, la 22 mai 1919 s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Axel al Danemarcei. Nunta a fost sărbătorită cu mari festivități la Stockholm. Împreună au avut doi fii:

• Prințul George Valdemar Karl Axel (1920–1986)
• Prințul Flemming Valdemar Carl Axel (1922–2002)

Mariajul a fost unul fericit. După moartea surorii ei, a Prințesei Moștenitoare Märtha a Norvegiei, în 1954, ea a devenit un mare sprijin pentru copiii surorii sale din Norvegia. Soțul Prințesei Margareta a murit în 1964. Ca văduvă, ea s-a întors de multe ori în Suedia unde se alătura celorlalți membri al familiei regale suedeze în îndatoriri și reprezentări regale.

Prințesa Margareta a murit în 1977, la vârsta de 77 de ani.

Prințesa Margareta a Suediei și Norvegiei
Date personale
Nume la naștere	Margaretha Sofia Lovisa Ingeborg
Născută	25 iunie 1899 Stora Parkudden, Djurgården, Stockholm, Suedia
Decedată	4 ianuarie 1977 (77 de ani) Tranemosegård, Danemarca
Înmormântată	Palatul Bernstorff
Părinți	Prințul Carl, Duce de Västergötland Prințesa Ingeborg a Danemarcei
Frați și surori	Prințesa Märtha a Suediei Astrid a Suediei Prințul Carl, Duce de Östergötland
Căsătorită cu	Prințul Axel al Danemarcei
Copii	Prințul George Valdemar al Danemarcei Prințul Flemming al Danemarcei
Cetățenie	Suedia  Danemarca
Ocupație	președinte
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg

* 1994: Constantin Vișoianu (n. 4 februarie 1897,^[1] Urlați, România – d. 4 ianuarie 1994,^[1] Washington, SUA) a fost un jurist, diplomat, publicist și om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru de externe în al doilea guvern Sănătescu (4 noiembrie 1944 - 6 decembrie 1944) și în guvernul Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945).

A studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, luându-și apoi doctoratul în drept la Paris. Revenit în România, Vișoianu a activat (din 1926) ca avocat la baroul Olt, apoi la baroul din București (1937). A fost secretar al Tribunalului mixt de arbitraj de la Paris (1926-1929), consilier tehnic la Liga Națiunilor, expert la departamentul pentru limbi și naționalități de la Geneva. În perioada 1931-1933, Constantin Vișoianu a făcut parte din delegația permanentă a României la Conferința de dezarmare a Ligii Națiunilor, îndeplinind apoi funcțiile de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Haga (1933-1935) și la Varșovia (1935-1936).

Vișoianu s-a făcut remarcat și ca publicist, fiind autorul mai multor articole de politică externă publicate în Viața Românească, Prezentul, Jurnalul, Jurnalul de dimineață etc. În aprilie 1944, a fost trimis la Cairopentru a negocia încheierea armistițiului cu Aliații, dar tratativele au fost infructuoase. După arestarea guvernului antonescian, a fost numit ministru al afacerilor străine (4 noiembrie 1944 - 5 martie 1945) în guvernele conduse de generalii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu.

Vișoianu a plecat din România în 1946 și a trăit restul vieții în SUA. ^[2] În noembrie 1947, Vișoianu a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din București la 15 ani de muncă silnică, 5 ani de degradare civică, confiscarea averii și 50,000 de lei cheltuieli de judecată.^[3] El a făcut parte din prima generație a exilului politic.

În 1950 a fost numit de Regele Mihai în Comitetul Național Român, pentru a exprima opoziția față de regimul comunist^[4]. Vișoianu a fost acuzat, împreună cu Alexandru Cretzianu, că nu a pus la dispoziția Comitetului Național Român un fond de 6 milioane de franci elvețieni^[5].

A îndeplinit o lungă perioadă funcția de președinte la Comitetul Național Român (1948) (1948-1975) și a fost membru al mai multor organisme asemănătoare. A încetat din viață la 4 ianuarie 1994, în Washington, D.C..

Constantin Vișoianu
Constantin Vișoianu
Date personale
Născut	4 februarie 1897[1]  Urlați, România
Decedat	4 ianuarie 1994 (96 de ani)[1]  Washington, SUA
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat
Ministru al Afacerilor Externe
În funcție 4 noiembrie 1944 – 28 februarie 1945
Precedat de	Grigore Niculescu-Buzești
Succedat de	Gheorghe Tătărăscu
Alma mater	Universitatea din Paris Universitatea din București

·         1998: A murit  compozitorul roman  Vasile Veselovschi

.

* 1999: Kisshomaru Ueshiba (植芝 吉祥丸 Ueshiba Kisshōmaru, n. 27 iunie 1921 — d. 4 ianuarie 1999) a fost fiul fondatorului artei marțiale japoneze aikidō și a devenit leaderul internațional al aikidō-ului după moartea tatălui său.

Kisshomaru Ushiba s-a născut în Ayabe, prefectura Kyoto, Japonia, ca al treilea copil al lui Morihei Ueshiba (植芝 盛平 Ueshiba Morihei, 1883–1969) și Hatsu Ueshiba (植芝 はつ Ueshiba Hatsu, 1881–1969).

Kisshomaru a început antrenamentele cu tatăl său, în jurul anului 1937. Mai apoi și-a făcut studiile la Universitatea Waseda, pe care le-a terminat în 1946 cu titlul de economist. Înaintea acestui moment însă, tatăl său l-a numit conducător al Kobukan Dojo în Shinjuku, Tokyo, în anul 1942. Kisshomaru a salvat acest dojo de mai multe ori de incendiile bombardamentelor din cel de-al război mondial.

După război, începând cu 1948, Kisshomaru a coordonat dezvoltarea organizației Aikikai Hombu (și demolarea Kobukan Dojo, în 1967, pentru a construi sediul Aikikai).

După moartea lui Morihei Ueshiba, în 1969, a preluat titlul de „dōshu” („cel ce păstrează calea”). Cum tatăl său a fost primul dōshu, el a devenit al doilea, iar după moartea sa, în 1999, fiul său Moriteru Ueshiba (植芝 守央 Ueshiba Moriteru, născut în 1951) a devenit al treilea. Kisshomaru Ueshiba este considerat a fi principala forță motrice din spatele răspândirii și popularizării în întreaga lume a artei marțiale aikidō.

* 2000: Joan Delano Aiken (n. 4 septembrie 1924 - d. 4 ianuarie 2000) a fost o scriitoareengleză. S-a născut în Rye, East Sussex, într-o familie de scriitori. Tatăl său, Conrad Aiken, a câștigat Premiul Pulitzer pentru poezie, iar sora sa, Jane Aiken Hodge, a fost de asemenea scriitoare. Înainte de a deveni o scriitoare profesionistă, Aiken a lucrat pentru BBC și UNIC, în cadrul programelor pentru pentru copii. Pentru cărțile sale, a primit Guardian Award (în 1969) și premiul Edgar Allan Poe (în 1972).

Multe din cărțile sale, incuzând Cronicile Lupului, au fost setate într-o manieră elaborată a istoriei Marei Britanii, în care James al II-lea nu ar fi fost niciodată exilat, în timpul Glorioasei Revoluții, dar suținătorii Casei din Hanovra luptă împotriva monarhiei. Aceste cărți jonglează și cu geografia Londrei, adăugând un alt fel de relief, unul mai elaborat. Seriile sale de cărți pentru copii, despre Arabel și Mortimer, sunt ilustrate de Quentin Blake. Altele au fost ilustrate de Jan Pieńkowski.

A scris de asemenea și romane pentru publicul matur. Aiken a fost preocupată de poveștile cu fantome. Autorii săi preferați erau M.R. James, Fitz James O’Brien și Nugent Baker. Aceasta din urmă a scris romanul supranatural The Hounting of Lamb House, la Lamb House în Rye. Această poveste cu fantome a fost transformată în ficțiune pe baza unor experiențe trăite de doi foști locuitori ai casei, Henry James și E.F.Benson, aceștia fiind la rândul lor scriitori de povești supranaturale.

Tatăl doamnei Aiken, Conrad Aiken, a scris și el câteva povestiri cu și despre fantome.

Joan Aiken în 1984

·         2002 - A murit Ada Falcon, „împarateasa tangoului”.”Mica bijuterie argentiniana”, cum era alintata cântareata la debut, a cunoscut consacrarea în 1923, când a devenit cea de-a treia cântareata de tango din Argentina, alaturi de Azucena Maizani si Rosita Quiroga (n.17.08.1905).

·     2006 - A încetat din viaţă la Montreal, bolnav de Alzheimer, poetul canadian de origine română, Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch).

Irving Layton – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Irving Layton (n. 12 martie 1912 Târgu Neamț, România, d. 4 ianuarie 2006 Montreal, Canada) a fost un poet evreu canadian născut cu numele Israel Pincu Lazarovici, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz Încă din anii ’40 a fost recunoscut drept unul dintre cei mai prolifici, versatili, revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii “moderne” canadiene. Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării “A Red Carpet for the Sun” în 1959. Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian. (n. 12 martie 1912, Târgu Neamţ, România).

* 2010: Arhip Cibotaru (n. 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, raionulȘoldănești - d. 4 ianuarie 2010) a fost om de cultură, dramaturg, editor și director de revistă, poet, prozator și scriitor român din Republica Moldova.

Este cel mai cunoscut în România datorită poeziei Salcâmii, adusă în circuitul cultural al publicului român de Tudor Gheorghe

Arhip Cibotaru s-a născut la 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, fostul județ interbelic Orhei (azi, raionul Șoldănești). A absolvit în 1957 Universitatea de Stat din Chișinău. Din 1965 este vice-președinte, iar din 1971, secretar al comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor.

Între anii 1971 - 1988 Arhip Cibotaru a fost și redactor-șef al revistei "Nistru". În acestă perioadă, prin promovarea sa neobosită, apar în revistă marile romane ale literaturii basarabene, semnate de Ion Druță, Vladimir Beșleagă, Aureliu Busuioc, Vasile Vasilache, Leonid Istrati.

În calitate de redactor-șef al revistei "Nistru" avut un mare rol în reabilitarea poeților reveniți din închisori și gulaguri, printre care se numără și Nicolae Costenco, Nicolae Țurcanu, Leonid Grigoriu, și alții.

Poezie

• 1958: Ecoul gliei, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1964: Distanțe, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1970: Trepte, poem, editura Cartea Moldovenească;
• 1971: Spații, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1973: Dans de toamnă, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1974: Cântec pentru tine, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1976: Între lume și cuvânt, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1978: Ferestre, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1980: Pe urmele dorului, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1986: Întoarce-mi primăvara, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1987: Patru cuvinte, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1990: Melodii nocturne, poeme, editura Hyperion;
• 1999: Ultimul Noe, poeme, editura Cartea Moldovei.

Proză

• 1967: Umbra comorilor, roman-foileton, editura Cartea Moldovenească;
• 1884: Scrieri alese (în 2 volume), editura Literatura Artistică;
• 2000: Inscripții pe Turnul Babel, editura Cartea Moldovei;
• 2007: Această dragoste, 2007;
• 2010: Pe timpul lui Teleucă, Editura Universul. ^[1]

Teatru

• 1981: Șase de dobă, piese, editura Literatura Artistică;

* 2017: Georges Prêtre, dirijor francez (n. 1924)

Sărbători
* Ziua mondială Braille

Ziua mondială Braille este marcată, în fiecare an, la 4 ianuarie. În această zi, în anul 1809, s-a născut francezul Louis Braille, inventatorul alfabetului tactil cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere, folosit şi astăzi de nevăzători.

Louis Braille s-a născut la Coupvray, localitate situată la 40 de kilometri de Paris. Şi-a pierdut vederea la vârsta de trei ani, în urma unui accident. Potrivit site-ului www.nbp.org, a studiat la Institutul Naţional pentru Tinerii Nevăzători din Paris, dar cea mai mare parte a timpului liber şi-o dedica încercărilor de a găsi o modalitate eficientă de a reprezenta, tactil, literele şi numerele.

Pe atunci, nevăzătorii încercau să citească folosind reproducerea în relief a literelor obişnuite, o metodă ce se dovedea a fi destul de anevoioasă. Gândul de a găsi un sistem de scriere ce poate fi descifrat cu ajutorul degetelor îl obseda.

 

* Myanmar (fosta Birmania) sarbatoare nationala- Proclamarea independenţei (1948).

Myanmar - foto: ro.wikipedia.org

Myanmar, numită oficial Republica Uniunea Myanmar, cunoscută în limba română și ca Birmania, este a doua țară ca mărime din Asia de sud-est. Se învecinează cu Republica Populară Chineză la nord, Laos la est, Thailanda la sud-est, Bangladesh la vest și India la nord-vest, cu Marea Andaman la sud și Golful Bengal la sud-vest (cu un total de peste 2000 de kilometri de coastă). Țara a fost guvernată de o juntă militară condusă de generalul Ne Win din 1962 până în 1988, sistemul său politic rămânând până astăzi sub un strâns control al juntei militare

·         Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; Sf Cuv. Teoctist din Sicilia; Sf Cuv Apolinaria; Sf Cuv Nichifor cel Lepros (Harți) (calendar creștin-ortodox) 

Soborul Sfinților 70 de Apostoli. Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 4 ianuarie – foto: doxologia.ro