2. /9 IANUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Decese, Sărbători
Decese
* 1350 - Populatia evreiasca din Basel (Elvetia) a fost masacrata fiind acuzata ca a raspandit “Moartea Neagra”.
„Moartea Neagră” – foto: ro.pinterest.com
Aceasta a fost una din cele mai violente pandemii din istoria omenirii, despre care se crede că ar fi fost cauzată de o bacterie numită Yersinia pestis. Se pare că ciuma a apărut pentru prima oară în 1330, în Asia Centrală. A făcut ravagii în China de Est și India, s-a extins spre vest prin Orientul Mijlociu și Africa de Nord, ajungând în Europa.
În 1347, ciuma ajunsese deja în porturile Constantinopole și Trebizonda, răspândindu-se apoi pe tot continentul, unde a creat mare panică. Durerile îngrozitoare, transpirația și frisoanele erau principalele simptome ale bolii. Totuși mai era ceva care îi deosebea pe cei care sufereau de ciuma de cei care aveau doar febră mare: în zona axilară, pe gât, și eventual în zona inghinală apăreau niște umflături pline cu puroi, numite „buboane”; la început erau de culoare roz, apoi purpurii, iar în final negre, putând ajunge la dimensiunea unor portocale. Victimele mureau în chinuri groaznice.
În câțiva ani, între o treime și o jumătate din populația Europei a murit. Mulți care au trăit pe vremea când Moartea Neagră a bântuit Europa, au crezut că venise sfârșitul lumii. În 1351 s-a terminat primul asalt al ciumei negre. Istoricul medieval Froissart a estimat că aproximativ o treime din populația globului a murit de aceasta boală, fapt confirmat și de cercetările din prezent. Moartea Neagră s-a retras, dar numai pentru o vreme.
În 1361, în 1369, apoi cu regularitate, a reapărut pâna la sfârșitul secolului XV. Mai târziu a reapărut din ce în ce mai rar; în Anglia, ultima epidemie a fost în 1665, când au murit aproximativ 100 000 de oameni. Pesta nu a dispărut nici până astăzi. La sfârșitul secolului XIX, a reapărut în Asia și doar în India a făcut 6 000 000 de victime; tot aici, în 1995, a cauzat pierderea multor vieți omenești.
· 1514: Anne, Ducesă de Bretania (25 ianuarie 1477 – 9 ianuarie 1514 [1]), cunocută sub numele Anna de Bretania (franceză Anne de Bretagne), a fost conducător breton, care a devenit regină a doi regi francezi succesivi. S-a născut la Nantes, Bretania și a fost fiica lui Francisc al II-lea, Duce de Bretania și a Margaretei de Foix. Bunicii materni au fost Gaston al IV-lea de Foix și Eleanor de Navara. După moartea tatălui ei, a devenit Ducesă de Bretania, Contesă de Nantes, Montfort și Richmont și Vicontesă de Limoges. Pe timpul acela, a fost cea mai bogată femeie din Europa.
Anne a fost logodită de mai multe ori.
- În 1480 ea a fost oficial promisă în căsătorie lui Edward, Prinț de Wales, fiul regelui Eduard al IV-lea al Angliei. Curând după moartea regelui, în 1483, Prințul de Wales a dispărut, se presupune că a fost ucis din ordinul regentului, Richard al III-lea.
- Maximilian, împărat al Sfântului Imperiu Roman, văduv al Mariei de Burgundia, fiica și moștenitoare lui Carol Temerarul.
- Alain I de Albret, fiu al lui Catherine de Rohan și Jean I de Albret. Prin mama sa, el era strănepot al Ducelui Ioan al V-lea de Bretania și deci posibil moștenitor. Deși el a fost un aliat al Ducelui Francisc al II-lea, Anne a refuzat să se căsătorească cu el găsindu-l respingător.
- Louis, Duce de Orléans, văr al regelui Carol al VIII-lea al Franței, a fost un alt aspirant la mâna ei în ciuda faptului că era deja căsătorit cu sora regelui, Jeanne.
- Ioan al IV-lea de Chalon-Arlay, Prinț de Orania. Nepot al Contelui Richard de Étampes și nepot al tatălui ei, el era în linia de succesiune după Anne și Isabelle.
- Edward Stafford, Duce de Buckingham. În 1488 Henric al VII-lea a sugerat o căsătorie între Buckingham și Anne, însă în decembrie 1489 executorii lui Henry Percy, Conte de Northumberland au plătit regelui 4000 de £ pentru căsătoria lui Buckingham cu fiica cea mare a lui Percy, Eleanor.
Vicontele Ioan al II-lea de Rohan, aflat de asemenea în linia de succesiune a tronului breton, a oferit cu sprijinul mareșalului Jean IV de Rieux un dublu mariaj pentru fii săi François și Jean cu Anne și sora ei Isabelle, însă Francisc al II-lea s-a opus acestui plan.
| Anne | |
| Regină a Franței; Ducesă de Bretania | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 25 ianuarie 1477 Nantes, Brittany |
| Decedată | (36 de ani) Blois, Franța |
| Înmormântată | Biserica Saint Denis, Franța |
| Părinți | Francis II[*] Margaret of Foix[*]  |
| Frați și surori | Isabeau of Brittany[*] |
| Căsătorită cu | Maximilian I, Împărat Roman Carol al VIII-lea al Franței Ludovic al XII-lea al Franței |
| Copii | Claude, Ducesă de Brittany Renée, Ducesă de Ferrara |
| Cetățenie |  Franța |
| Religie | Biserica Catolică |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce regină[*] () regină consoartă[*] duchess[*] |
| Familie nobiliară | Casa Dreux-Montfort |
| Ducesă de Bretania | |
| Domnie | 9 septembrie 1488 – 9 ianuarie 1514 6 decembrie 1491 – 7 aprilie 1498 8 ianuarie 1499 – 9 ianuarie 1514 |
| Predecesor | Francisc II |
| Succesor | Claude |
· 1774 - A murit arhitectul şi urbanistul francez Jacques François Blondel, personalitate a arhitecturii din perioada lui Ludovic al XV-lea (n.17.01.1705).
· 1780 - A murit Chesarie de Ramnic, carturar, tipograf și traducator; provenit dintr-o familie de origine araba din Alep, se va calugari la București și va ajunge episcop de Ramnic (1773); filosof al istoriei, primul iluminist din Țara Romaneasca; (n. 1720).
Chesarie de Ramnic – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Chesarie de Ramnic, (n. 1720 – d. 9 ianuarie 1780) carturar, tipograf și traducator; provenit dintr-o familie de origine araba din Alep, se va calugari la București și va ajunge episcop de Ramnic (1773); filosof al istoriei, primul iluminist din Țara Romaneasca. A facut studii la Şcoala domnească din Bucureşti.
După ce a fost tuns în monahism, ajunge eclesiarh la catedrala mitropolitană şi protosinghel al Mitropoliei. Acum a tradus şi tipărit Iucrarea lui Simion al Tesalonicului „Voroavă de întrebări şi răspunsuri” (Bucureşti, 1765). In 1770 a făcut parte din delegaţia condusă de mitropolitul Grigorie al II- lea care a plecat la Petersburg, pentru a cere sprijinul ţarinei Ecaterina a II-a.
Locţiitor de episcop la Râmnic (c. dec. 1771 – dec. 1773), apoi Episcop eparhiot (ales 26 dec. 1773, hirotonit 12 ian. 1774), a păstorit până la moarte. Ca episcop a înfiinţat o şcoală în Bucureşti, alta în Craiova, a refăcut tiparniţa de la Râmnic, în care a imprimat peste zece cărţi româneşti:
- Octoihul (1776),
- Triodul (1777),
- Ceaslovull (1779),
- Mineiele pe oct.- mart. (1776 – 1779), tipărite pentru prima data în române:te, după vechea traducere a episcopului Damaschin, revăzută acum de un grup de cărturari (mitropolitul Grigorie II, episcopul Chesarie, viitorul episcop Filaret, monahul Rafail de la Hurezi, ierodiaconul Anatolie de la Episcopie, lordan Capadocianul gramaticul),
Prezintă un mare interes prefeţele celor şase Mineie, scrise de episcop, în care se ocupă de originea române a poporului şi a limbii române, de continuitatea noastră în teritoriul fostei Dacii. Mineiele au contribuit la progresul limbii literare române, prin ele au intrat în limba noastră o serie de neologisme, de origine greacă şi latină.
Prefeţele Mineielor episcopului Chesarie al Râmnicului - foto: ziarullumina.ro
· 1816: Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg (25 octombrie 1768, Haga – 9 ianuarie 1816, Weilburg) a fost conducător al Nassau-Weilburg. În 1806 a primit titlul de Prinț de Nassau, în timp ce vărul său, Prințul Frederic Augustus de Nassau-Usingen, a devenit Duce de Nassau. Frederic Wilhelm a murit în ianuarie 1816, cu numai două luni înaintea vărului său. Ambii au fost succedați de fiul lui Frederic Wilhelm, Wilhelm.
Prin fiul său, Frederic Wilhelm a fost străbunicul reginei Elisabeta a României.
Frederic Wilhelm a fost fiul cel mare al lui Karl Christian de Nassau-Weilburg și al Prințesei Wilhelmine Carolina de Orania-Nassau. Wilhelmine Carolina a fost fiica lui Willem al IV-lea, Prinț de Orania și a Annei, Prințesă Regală și Prințesă de Orania. Bunica lui Frederic Wilhelm, Anne, a fost fiica cea mare a regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Caroline de Ansbach.
La 31 iulie 1788 la Hachenburg, Frederic Wilhelm s-a căsătorit cu Louise Isabelle de Kirchberg (19 aprilie 1772 - 6 ianuarie 1827). Mirele era cu aproape 20 de ani mai în vârstă decât mireasa, care avea numai 16 ani. La acel moment el era încă moștenitorul principatului. Tatăl lui a murit la 28 noiembrie în același an iar Frederic l-a succedat.
Frederic Wilhelm și Louise Isabelle au avut patru copii:
- Wilhelm, Duce de Nassau (14 iunie 1792 - 20 august/30 august 1839).
- Auguste Luise Wilhelmine de Nassau-Weilburg (Weilburg, 5 ianuarie 1794 - Weilburg, 11 aprilie 1796).
- Henrietta de Nassau (30 octombrie 1797 - 29 decembrie 1829). S-a căsătorit cu Arhiducele Karl, Duce de Teschen
- Friedrich Wilhelm de Nassau-Weilburg (Bayreuth, 15 decembrie 1799 - Viena, 6 ianuarie 1845). S-a căsătorit la 7 iunie 1840 cu Anna Ritter, Edle von Vallyemare (1802 - 1864), creată Gräfin von Tiefenbach în 1840, văduva lui Johann Baptist Brunold. Singura lor fiică a fost:
| Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 25 octombrie 1768 Haga |
| Decedat | (47 de ani) Weilburg |
| Înmormântat | Schloss Weilburg[*] |
| Cauza decesului | fall[*] |
| Părinți | Karl Christian de Nassau-Weilburg Prințesa Wilhelmine Carolina de Orania-Nassau |
| Frați și surori | Mary of Nassau-Weilburg[*] Prințesa Henriette de Nassau-Weilburg Karoline Luise Friederike of Nassau-Weilburg[*] Amelia of Nassau-Weilburg[*] Louise of Nassau-Weilburg[*] Karl Ludwig of Nassau-Weilburg[*] Charles of Nassau-Weilburg[*] Louis of Nassau-Weilburg[*] Georg Wilhelm Belgicus of Nassau-Weilburg[*] |
| Căsătorit cu | Louise Isabelle de Kirchberg |
| Copii | Wilhelm, Duce de Nassau Prințesa Auguste Luise Prințesa Henrietta Prințul Friedrich Wilhelm |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce |
| Familie nobiliară | Casa de Nassau |
· 1819: Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei (rusă Екатерина Павловна) (10 mai 1788 – 9 ianuarie 1819) a fost al șaselea copil al Marelui Duce, mai târziu Țarul Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. A devenit regină de Württemberg prin căsătoria cu verișorul său primar Prințul Moștenitor William care a devenit regele William I de Württemberg în 1816.
Frumoasă și vioaie, Ecaterina s-a căsătorit cu verișorul ei primar Ducele George de Oldenburg la 3 august 1809. Deși mariajul lor a fost aranjat, Ecaterina i-a fost devotată soțului ei. George era al doilea fiu al lui Petru, Duce de Oldenburg și a soției lui, Prințesa Friederike de Württemberg. S-a spus despre el că nu era frumos însă Ecaterina s-a îngrijit de el iar moartea soțului ei în 1812 ca urmare a febrei tifoide a întristat-o profund.
Văduva Ecaterina a călătorit în Anglia cu fratele ei Alexandru pentru a-l întâlni pe Prințul Regent și din nou în timpul Congresului de la Viena.
Ecaterina a avut doi fii cu Ducele George de Oldenburg (9 mai 1784 – 27 decembrie 1812):
- Peter Georg Paul Alexander de Oldenburg (30 august 1810 – 16 noiembrie 1829)
- Konstantin Friedrich Peter de Oldenburg (26 august 1812 – 14 mai 1881)
Era în Anglia când l-a întâlnit pe Prințul Moștenitor William de Württemberg. A fost dragoste la prima vedere. Totuși, William era căsătorit cu blânda Prințesă Charlotte de Bavaria de care în cele din urmă a divorțat. William s-a căsătorit cu Ecaterina în 1816 la Sankt Petersburg. După ce soțul ei a devenit rege, acum regina Ecaterina de Württemberg s-a dedicat activităților caritabile în noua ei țară. Ea a fondat numeroase instituții în beneficiul oamenilor de rând.
Cu regele de Württemberg, ea a avut două fete:
- Maria Friederike Charlotte (30 octombrie 1816 – 4 ianuarie 1887)
- Sophie Friederike Mathilde (17 iunie 1818 – 3 iunie 1877) - a devenit regină a Olandei
Ecaterina a murit în ianuarie 1819 de erizipel complicată de pneumonie. După moartea ei, soțul ei a construit Mausoleul Württemberg din Rotenberg, Stuttgart dedicat memoriei Ecaterinei.
· 1848: Caroline Lucretia Herschel (n. 16 martie 1750 la Hanovra - d. 9 ianuarie1848 la Hanovra) a fost o astronomă germană/engleză. La începutul carierei sale științifice l-a ajutat pe fratele ei Wilhelm Herschel cu cercetările și observațiile sale, s-a remarcat însă foarte devreme cu contribuții științifice proprii. Este descoperitoarea mai multor comete, îndeosebi cometa periodică35P/Herschel-Rigollet, care îi poartă numele, iar la data de 7 noiembrie 1795, a redescoperit cometa Encke, la Slough, în Anglia.
· 1858 - Anson Jones, ultimul președinte al Republicii Texas, se sinucide.
· 1870 - A murit Alexander I. Herzen, scriitor şi filosof rus; (n. 1812).
· 1873 - A murit impăratul francez Napoleon al III-lea (1852-1870); (n.20.04.1808).
Napoléon al III-lea – (Portrait by Franz Xaver Winterhalter) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 – d. 9 ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea.
A fost nepotul de frate al împăratului Napoleon I, fiul fratelui acestuia Louis Nonaparte , care s-a căsătorit cu Hortense de Beauharnais , fiica din prima căsătorie a soției imparatului Napoleon, Josephine de Beauharnais. Epoca celui de-al doilea Imperiu Francez este caracterizată de o industrializare rapidă și de modernizarea instituțiilor economice și administrative ale statului.
După războiul din Crimeea(1854- 1856) și implicarea în unificarea Italiei si a Principatelor Romane, Franța redevenise o mare putere europeană. După eșecul expediției militare din Mexic (1862 – 1867) și in urma înfrângerii de la Sedan, cand împăratul a căzut, pe data de 1 septembrie 1870, în captivitate germană și a fost închis în castelul Wilhelmshöhe din Kassel, Franta redevine republica. La eliberarea din detenție în 19 martie 1871, Napoleon III s-a stabilit la Chislehurst, unde a decedat la data de 9 ianuarie 1873.
.JPG)
După Revoluția din 1848 i-a fost permisă întoarcerea la Paris, unde a devenit deputat în Assemblée Nationale. În 20 decembrie 1848 Ch-L-Napoleon a fost ales președinte al Republicii Franceze, prin lovitura de stat din 2 decembrie 1851 el a primit titlul de "principe-președinte" și puteri dictatoriale. Exact după un an de la lovitura sa de stat și la 48 de ani de la încoronarea unchiului său, Ch-L-Napoleon a fost numit Napoleon al III-lea ca împărat al francezilor, pe data de 2 decembrie 1852. Investirea fusese validată de un plebiscit. Împăratul s-a căsătorit în 30 ianuarie 1853 cu contesa spaniolă Eugenie de Montijo, cu care a avut un fiu, pe Louis Napoleon.
Epoca celui de-al doilea Imperiu Francez este caracterizată de o industrializare rapidă și de modernizarea instituțiilor economice și administrative ale statului. După războiul din Crimeea (1854-1856) și implicarea în unificarea Italiei Franța a redevenit o mare putere europeană. După eșecul expediției militare din Mexic (1862-1867) și neputința sa de a evita conflictul cu Prusia renumele politic al lui Napoleon III a apus și nu a mai putut fi restabilit nici prin reformele liberale din 1869. În urma înfrângerii de la Sedan împăratul a căzut, pe data de 1 septembrie 1870, în captivitate germană și a fost închis în castelul Wilhelmshöhe din Kassel.
După eliberarea din detenție la data de 19 martie 1871, Napoleon III s-a stabilit la Chislehurst, unde a decedat la data de 9 ianuarie 1873.
| Napoleon al III-lea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Charles Louis Napoléon Bonaparte |
| Născut | 20 aprilie 1808 Paris, Franța |
| Decedat | (64 de ani) Chislehurst, Londra, Regatul Unit |
| Înmormântat | Sarcophagus of Emperor Napoleon III[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (septicemie) |
| Părinți | Louis Bonaparte Hortense de Beauharnais |
| Frați și surori | Napoleon Louis Bonaparte Napoleon Charles Bonaparte Charles de Morny[*] |
| Căsătorit cu | Eugénie de Montijo |
| Copii | Ludovic Napoléon, Prinț Imperial |
| Cetățenie |  Franța |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | om politic |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Împărat |
| Familie nobiliară | Casa de Bonaparte |
| Primul Președinte al Franței | |
| Domnie | 20 decembrie 1848– 2 decembrie 1852 |
| Predecesor | Louis-Eugène Cavaignac ca șef de stat și al guvernului |
| Succesor | A Doua Republică Franceză El însuși ca Împărat al Franței |
| Împărat al Franței | |
| Domnie | 2 decembrie 1852– 4 septembrie 1870 |
| Predecesor | A Doua Republică Franceză El însuși ca președinte al Franței Ludovic Filip, Duce de Orléans a fost monarhul anterior ca Rege al Franței Monarhie abolită A Treia Republică Franceză Louis Jules Trochu ca președinte al Guvernului Apărării Naționale |
· 1877: Alexandr Briullov (în rusă Александр Павлович Брюллов) (n. 29 noiembrie 1798, Sankt Petersburg - d. 9 ianuarie 1877, Sankt Petersburg) a fost un pictor și arhitect rus născut într-o familie de origine franceză.
Împreună cu alții, a proiectat Teatrul Mihailovschi, Biserica Luterană a Sf. Petru și Sf. Paul, Observatorul Pulkovo, toate din Sankt Petersburg.
* 1878: Marița a fost o fată română în vârstă de 15 ani din zona Timocului, împușcată de soldații Imperiului Otoman[1] la 9 ianuarie 1878,[2] în timp ce ducea apă militarilor români din zona Smârdanului (astăzi Inovo). Marița s-a aflat, alături de alți voluntari români din jurul Smârdanului, printre cei care au oferit ajutor Armatei Române în Războiul de Independență de la 1877. Ea a făcut parte dintr-un grup de 37 de tinere fete care au oferit sprijin activităților Serviciului Sanitar, aducând, de asemenea, apă și hrană soldaților din tranșee.[1][3]
A fost prima dintre cele cinci fete voluntare căzute victime, la Smârdan
· 1878: Victor Emanuel II al Italiei (italiană: Vittorio Emanuele II) (n. 14 martie1820 – 9 ianuarie 1878) a fost supranumit „Regele gentilom”.
Victor Emmanuel al II-lea a fost primul rege al Italiei Unite. Monarh liberal, i-a acordat încredere lui Cavour, fără a renunța vreodată la propria sa autoritate. Pentru supușii săi, Victor Emmanuel al II-lea a fost il re galantuomo, "regele gentilom", cel care a păstrat Constituția liberală "dăruită" Piemontului de tatăl său, Carol Albert. Proclamat în 1861 "rege al Italiei prin Îndurarea lui Dumnezeu și a Națiunii", el desăvârșește unitatea italiană, încheiată În 1878. În 1911, la aniversarea a cincizeci de ani de la unire, în memoria sa a fost ridicat un monument, 1/ Vittoriano, construit în stil neo¬clasic, în relativă dizarmonie cu monumentele romane, a fost poreclit curând "mașina de scris". Regatul Italiei
La 27 ianuarie 1861 s-au ținut alegeri pentru primul parlament al noului Regat al Italiei. În martie, Victor Emmanuel a fost recunoscut ca rege al Italiei. Noul Parlament s-a întrunit la Torino, care rămăsese centrul de forță al Italiei, pentru că unificarea fusese o ocupare de către Piemont. Nu numai constituția, dar și sistemele legislativ și administrativ ale Piemontului au fost extinse sau, mai potrivit spus, impuse în restul țării. Regele și-a păstrat titlul său piemontez de Victor Emmanuel II - nu a devenit Victor Emmanuel I al Italiei. Pe plan social și religios, Cavour continuă opera începută de Massimo d'Azeglio în ciuda reticențelor lui Victor Emmanuel al II-lea, care dorește să menajeze papalitatea, Cavour impune reducerea privilegiilor ecleziastice. Partizan al unei "Biserici libere într-un stat liber", el structurează net congregațiile, a căror expansiune încearcă s-o frâneze și obține suprimarea avantajelor fiscale ale Bisericii și totodată confiscarea bunurilor ordinelor contemplative. Roma ia imediat poziție și își recheamă nunțiul de la Torino. O atmosferă anticlericală pare a emana acum din regatul Piemontului
* 1905: Vasile Burlă (n. 9 februarie 1840, Opăițeni, Bucovina - d. 9 ianuarie1905, Iași) a fost un filolog român.| Victor Emanuel al II-lea | |
| Rege al Sardiniei Rege al Italiei | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vittorio Emanuele Maria Alberto Eugenio Ferdinando Tommaso di Savioa |
| Născut | 14 martie 1820 Palatul Carignano, Torino, Regatul Sardinia |
| Decedat | (57 de ani) Roma, Italia |
| Înmormântat | Panteonul din Roma |
| Cauza decesului | boală |
| Părinți | Carol Albert de Sardinia Maria Theresa a Austriei |
| Frați și surori | Ferdinand, Duce de Genova |
| Căsătorit cu | Maria Adelaide de Austria Rosa Vercellana |
| Copii | Maria Clotilde, Prințesă Napoléon Umberto I al Italiei Amadeo al Spaniei Prințul Oddone, Duce de Montferrat Maria Pia, regină a Portugaliei |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Regatul Italiei |
| Religie | Biserica Catolică catolicism |
| Ocupație | om politic monarh |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Duce rege[*] |
| Familie nobiliară | Casa de Savoia |
| Rege al Sardiniei | |
| Domnie | 23 martie 1849 – 17 martie 1861 |
| Predecesor | Carlo Alberto |
| Rege al Italiei | |
| Domnie | 17 martie 1861 – 9 ianuarie 1878 |
| Succesor | Umberto I |
· 1907: Prințesa Maria de Saxa-Altenburg (14 aprilie 1818 – 9 ianuarie 1907) a fost regină a Hanovrei prin căsătoria cu George al V-lea de Hanovra care a fost nepot al regelui George al III-lea al Regatului Unit și a reginei Charlotte de Mecklenburg-Strelitz.
Maria s-a căsătorit la 18 februarie 1843, la Hanovra, cu George, Prinț Moștenitor al Hanovrei. Ei au avut trei copii: Prințul Ernest Augustus, Prințesa Frederica și Prințesa Maria.
Maria s-a căsătorit la 18 februarie 1843, la Hanovra, cu George, Prinț Moștenitor al Hanovrei. Ei au avut trei copii: Prințul Ernest Augustus, Prințesa Frederica și Prințesa Maria.
Prințul și Prințesa Moștenitoare au devenit rege și regină a Bavariei după decesul tatălui său, Ernest Augustus I de Hanovra la 18 noiembrie 1851. Soțul ei a fost expulzat din regatul său în anul 1866, ca urmare a sprijinului său pentru Austria în Războiul austro-prusac, iar la 20 septembrie 1866, regatul a fost anexat de către Prusia. Cu toate acestea, George nu a abdicat niciodată; el, Maria și copiii lor au trăit în exil la Gmunden, în Austria, până la moartea lui George în 1878.
La 18 septembrie 1872, regina Maria a fost nașa nepoatei reginei Victoria, Prințesa Marie Louise de Schleswig-Holstein. Prințesa Marie Louise a fost fiica cea mică a Prințesei Helena (a treia fiică și al cincilea copil al reginei Victoria și a Prințului Albert).
| Maria de Saxa-Altenburg | |
| Regină a Hanovrei | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Alexandrina Mary Wilhelmina Catherine Charlotte Theresa Henrietta Louise Pauline Elizabeth Frederica Georgina |
| Născută | 14 aprilie 1818 Hildburghausen, Thuringia |
| Decedată | (88 de ani) Gmunden, Austria |
| Înmormântată | Gmunden, Austria |
| Părinți | Joseph, Duce de Saxa-Altenburg Ducesa Amelia de Württemberg |
| Frați și surori | Therese von Sachsen-Altenburg[*] Alexandra de Saxa-Altenburg Elisabeta de Saxa-Altenburg |
| Căsătorită cu | George al V-lea de Hanovra |
| Copii | Ernest Augustus, Prinț de Hanovra Prințesa Frederica de Hanovra Prințesa Maria de Hanovra |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | compozitoare |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | regină consoartă[*] Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Saxa-Altenburg (prin naștere) Casa de Hanovra (prin căsătorie) |
| Domnie | |
| Domnie | 18 noiembrie 1851 – 12 iunie 1878 Regina Maria împreună cu fiica ei Maria, de Wilhelm von Kaulbach, ca. 1866 |
· 1908: Wilhelm Busch (n. 15 aprilie 1832 - d. 9 ianuarie 1908) a fost un poetgerman. Opera sa satirică cultivă poanta, parodia și grotescul. Desenator, și-a ilustrat el însuși cărțile.
* 1916: Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg (25 octombrie 1768, Haga – 9 ianuarie 1816, Weilburg) a fost conducător al Nassau-Weilburg. În 1806 a primit titlul de Prinț de Nassau, în timp ce vărul său, Prințul Frederic Augustus de Nassau-Usingen, a devenit Duce de Nassau. Frederic Wilhelm a murit în ianuarie 1816, cu numai două luni înaintea vărului său. Ambii au fost succedați de fiul lui Frederic Wilhelm, Wilhelm.
* 1916: Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg (25 octombrie 1768, Haga – 9 ianuarie 1816, Weilburg) a fost conducător al Nassau-Weilburg. În 1806 a primit titlul de Prinț de Nassau, în timp ce vărul său, Prințul Frederic Augustus de Nassau-Usingen, a devenit Duce de Nassau. Frederic Wilhelm a murit în ianuarie 1816, cu numai două luni înaintea vărului său. Ambii au fost succedați de fiul lui Frederic Wilhelm, Wilhelm.
Prin fiul său, Frederic Wilhelm a fost străbunicul reginei Elisabeta a României.
La 31 iulie 1788 la Hachenburg, Frederic Wilhelm s-a căsătorit cu Louise Isabelle de Kirchberg (19 aprilie 1772 - 6 ianuarie 1827). Mirele era cu aproape 20 de ani mai în vârstă decât mireasa, care avea numai 16 ani. La acel moment el era încă moștenitorul principatului. Tatăl lui a murit la 28 noiembrie în același an iar Frederic l-a succedat.
Frederic Wilhelm și Louise Isabelle au avut patru copii:
- Wilhelm, Duce de Nassau (14 iunie 1792 - 20 august/30 august 1839).
- Auguste Luise Wilhelmine de Nassau-Weilburg (Weilburg, 5 ianuarie 1794 - Weilburg, 11 aprilie 1796).
- Henrietta de Nassau (30 octombrie 1797 - 29 decembrie 1829). S-a căsătorit cu Arhiducele Karl, Duce de Teschen
- Friedrich Wilhelm de Nassau-Weilburg (Bayreuth, 15 decembrie 1799 - Viena, 6 ianuarie 1845). S-a căsătorit la 7 iunie 1840 cu Anna Ritter, Edle von Vallyemare (1802 - 1864), creată Gräfin von Tiefenbach în 1840, văduva lui Johann Baptist Brunold. Singura lor fiică a fost:
· 1927: Houston Stewart Chamberlain (n. ,[1][2][3][4][5]Portsmouth, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[6] – d. ,[1][2][3][4][5] Bayreuth, Germania[7]) a fost un scriitor, sociolog și filosof englez; autor de cărți despre filosofie politică. El este descris în Oxford Dictionary of National Biography ca "scriitor rasialist".[8] Ulterior a devenit cetățean german și ginere al lui Richard Wagner, după ce s-a căsătorit cu fiica acestuia, Eva von Bülow. Cartea în două volume a lui Chamberlain, Die Grundlagen des neunzehnten Jahrhunderts,[9]publicată în 1899, a devenit una din multiplele referințe pentru mișcarea pan-Germanică de la începutul secolului al XX-lea, iar mai târziu pentru antisemitismul völkisch al politicii rasiale naziste.
· 1940: John Crepps Wickliffe Beckham, cunoscut public mai ales ca J. C. W. Beckham (n. 5 august 1869 – d. 9 ianuarie 1940) a fost cel de-al 35-leaguvernator al statului Kentucky și senator al Senatului Statelor Unite ale Americii din partea aceluiași stat Kentucky, statul său natal. Beckham a fost primul senator al statului care a fost ales prin vot direct ca urmare a votării celui de-al Șaptesprezecelea Amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii.
Descinzând dintr-o familie politică proeminentă, Beckham a fost ales ca partener al lui William Goebel în alegerile pentru guvernator din anul 1899 din partea Partidului Democrat. Goebel a pierdut atunci alegerile în favoarea republicanului William S. Taylor, dar Adunarea Generală Legislativă a statului (Kentucky General Assembly) a contestat rezultatele aducând argumente în favoarea contestării.
În timpul ambiguității politice care a urmat, un asasin necunoscut l-a împușcat pe Goebel. A doua zi, Adunarea Generală a statului a invalidat suficient de multe voturi pentru ca Goebel să câștige alegerile. Acesta a jurat credință și a fost învestit în funcție pe patul de moarte. Imediat după moartea sa, conform constituției statului Kentucky, vice-guvernatorul J. C. W. Beckham a devenit guvernator. Taylor a contestat decizia, afirmând că alegerile ar fi fost furate de către majoritatea democrată a Adunării și deci implicit de către tandemul Goebel-Beckhman. După un proces juridic, în urma căruia Beckham a ieșit câștigător, Taylor a părăsit statul pentru întotdeauna.
* 1944: Antanas Smetona (n. ,[1][2][3][4] Ukmergė[*], Imperiul Rus – d. ,[1][2][3][4] Cleveland, SUA[5]) a fost una din cele mai importante personalități politice din Lituania în perioada interbelică. El a fost primul Președinte al Lituaniei între 4 aprilie 1919 și 19 iunie1920. Mai târziu, a fost și ultimul președinte al țării sale, între 19 decembrie 1926 și 15 iunie 1940, înainte de ocuparea Lituaniei de către Uniunea Sovietică. El a fost de asemenea unul din cei mai de seamă ideologi naționaliști din Lituania.
A fost profesor de sociologie la Frankfurt și Londra, elev al lui Max Weber. Domeniul principal de cercetare al lui Mannheim l-a constituit sociologia cunoașterii, pe care a fundamentat-o printr-o asimilare specifică a rezultatelor sociologiei teroretice germane si a concepției materialiste a istoriei, rămânând însă predominant pe terenul idealismului. Mannheim a urmărit să trateze sistematic factorii care determină gândirea grupurilor sociale, considerând sociologia cunoașterii drept o "știința empirică a faptelor", care are ca temă de studiu "gândirea reală" a grupurilor umane. Mannheim considera cunoașterea nu ca pe un fapt al gândirii pure, ci ca un rezultat al conviețuirii active în societate. Într-un spirit relativist, Mannheim considera ideologia ca falsă conștiință, ca interpretare spontană sau conștient denaturată a realității, determinată de diferitele poziții sociale ale oamenilor, negând astfel valoarea ei cognitivă reală. Mannheim și-a imaginat și un nou tip de om al viitorului, in formarea căruia ar trebui sa se pornească "de la modele religioase", ceea ce, evident, arată cât de mult a rămas Mannheim între limitele conștiinței burgheze a timpului.
· 1957 - A murit Ion Al-George, poet şi traducător (n.27.03.1891).
· 1961 - A murit Radu Cioculescu, cronicar muzical, eseist, traducătorul în limba română al ciclului "A la recherche du temps perdu" de Marcel Proust (n.20.02.1901).
· 1961 - A murit Emily Greene Balch, scriitor și pacifist american, deținător al Premiului Nobel (d. 1961)
* 1972: Ilie Ardelean (n. 10 octombrie 1906, Gyula - d. 9 ianuarie 1972, București) a fost un medic român, membru corespondent al Academiei Române din 1948. Este considerat întemeietorul igienei experimentale în România.
Emily Greene Balch – foto: ro.wikipedia.org
Emily Greene Balch (n. 8 ianuarie 1867, Jamaica Plain, SUA – d. 9 ianuarie 1961, Cambridge, Massachusetts) a fost sociolog american și activistă pentru pace, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 1946, împreună cu John R. Mott. Emily Greene Balch a studiat la Bryn Mawr College, iar apoi, din 1896, a predat la Wellesley College.
A înființat un azil la Boston și a făcut parte din comisiile de stat pentru relații de muncă ( 1908 – 1909 ) și pentru imigrație (1913 – 1914). În anul 1918, și-a pierdut postul la catedră, pentru că s-a opus intrării Statelor Unite în Primul Război Mondial. În 1919, împreună cu Jane Addams, a contribuit la înființarea Ligii Internaționale a Femeilor pentru Pace și Libertate.
* 1964: Halide Edip Adıvar, în turca otomană: خالده اديب اديوار , altă formă: Halidé Edib, (n. 1884 - d. 9 ianuarie 1964) a fost o scriitoare turcă și lider al mișcării feministe din această țară. Talentul său este descoperit de scriitorul Ahmet Midhat, însă adevăratul debut al lui Halide Edip are loc în anul 1908 când aceasta începe să publice diverse articole în ziarul Tanin, editat de Hüseyn Cahit.* 1972: Ilie Ardelean (n. 10 octombrie 1906, Gyula - d. 9 ianuarie 1972, București) a fost un medic român, membru corespondent al Academiei Române din 1948. Este considerat întemeietorul igienei experimentale în România.
A studiat Medicina la Cluj-Napoca, iar în perioada 1936 - 1938, s-a specializat ca igienist în SUA, ca bursier al Fundației Rockefeller.
În 1948 a devenit șeful Catedrei de igienă generală și comunală la Facultatea de Medicina din București și ulterior rector al acestui institut. De asemenea, a fost președinte al Societății de Științe Medicale și al Societății de Igienă din România.
* 1976: Iacob Teclu (n. , București, România – d. , București, RS România) a fost un general de armată român, care a luptat în cel de al Doilea Război Mondial.
Iacob Teclu s-a născut la 9 mai 1899 la București. A absolvit Școala de Ofițeri de Infanterie (1916 - 1917), Școala Specială de Infanterie (1919) și Școala Superioară de Război (1933 - 1935).
· 1980: A decedat la Iasi, folcloristul și filologul român Petru Caraman (n. 14 decembrie 1898, Vârlezi, Galați). A fost exclus de la catedră de regimul comunist. În anul 1991 a devenit membru post mortem al Academiei Române. Petru Caraman (n. 14 decembrie 1898, Vârlezi, Galați – d. 10 ianuarie 1980, Iași) a fost un savant român, folclorist și filolog, exclus de la catedră de regimul comunist. În anul 1991 a devenit membru post mortem al Academiei Române.
· 1993: Anton Crihan (n. 10 iulie 1893, Sîngerei, Gubernia Basarabia - d. 9 ianuarie 1993, Saint-Louis, SUA) a fost un avocat, autor, economist, politician, profesor și publicist român basarabean, membru al Sfatului Țării (1917), subsecretar de stat al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Moldovenești (1917), deputat în Parlamentul României (1919, 1920, 1922, 1932), subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor (1932-1933), profesor la Universitatea Politehnică din Iași și la Facultatea de Agronomie din Chișinău (1934-1940). Anton Crihan este reprezentantul celei de-a treisprezecea generații, pe linie bărbătească, al vechii familii de boieri români moldoveni, prima mențiune referindu-se la timpul domniei lui Stefan cel Mare[2]. Cartea domnească de întăritură de la Constantin Movilă voievod[3] afirmă că străbunii lui Anton Crihan onorau titlul boieresc de «paharnic».
Și-a făcut studiile la Liceul de Băieți din Bălți și la Universitatea din Odessa, Facultatea de Economie. Fiind deputat în Sfatul Țării a votat Actul Unirii, a fost deputat în Parlamentul României și a fost conducător al Comisiei agrare și a instituției de stat Casa noastră, care a înfăptuit reforma agrară în Basarabia. A predat la Universitatea din Iași și la Facultatea de Agronomie a universității ieșene, cu sediul la Chișinău. A fost numit de două ori subsecretar de stat. Își susține teza de doctorat în economie la Universitatea Sorbona din Paris în 1934.
În anii de după război emigrează din România în Iugoslavia, apoi la Paris și într-un final se stabilește în Statele Unite.
A decedat în Saint-Louis, Statele Unite, dar la dorința sa testamentară, a fost înmormântat în Chișinău (în Cimitirul Central)· 1998: Lia Manoliu (n. 25 aprilie 1932, Chișinău, România – d. 9 ianuarie 1998, București, România) a fost o atletă română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 și cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma 1960 și Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului.
De asemenea, în legislatura 1990-1992, Lia Manoliu a fost aleasă ca senator în municipiul București pe listele partidului FSN.
Între anii 1990-1998, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.
· 1998 - A murit chimistul japonez Keinichi Fukui, laureat al premiului Nobel pentru chimie, în anul 1981 (n.04.10.1918).
* 2006 - Un elicopter aparținând SMURD s-a prăbușit în apropierea aeroportului din Iași. Patru persoane și-au pierdut viața.
· 2007: Ion Dincă (n. 3 noiembrie 1928, Comuna Cobia, Dâmbovița - d. 9 ianuarie 2007, București) a fost un general de armată, politician comunistromân.
Studii: Școala Militară Politică Ineu (1948 - 1949), Cursul de locțiitori politici de regimente și instructori de M.U. (noiembrie 1950 - mai 1951), Cursul academic superior de comandanți și șefi de state majore de pe lângă Academia Militară (octombrie 1954 - octombrie 1955) și Academia Militară Generală - Facultatea de Arme Întrunite (1965 - 1968), ca șef de promoție.
Grade obținute: locotenent - 1949, locotenent major - 1950, căpitan - 1951, maior - 1952, locotenent colonel - 1954, colonel - 1959, general maior - 10 martie 1961, general locotenent - august 1969.
Locțiitor politic al comandantului Batalionului 3 transmisiuni (mai 1950 - martie 1951), șef birou în Direcția organizare și instructaj (martie - mai 1951), șef Secție și locțiitor al șefului Direcției Organizare din D.S.P.A. (mai 1951 - octombrie 1954) și șef Secție politică Corpul 81 Artilerie a.a. (octombrie 1955 - iulie 1957)
El a îndeplinit funcția de secretar al Consiliului Politic Suprem al Armatei (iunie 1960 - iunie 1965), urmat de Ion Coman. A fost numit în 1968 în funcția de consilier militar al șefului statului.
Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a III-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.[1]
A devenit adjunct (august 1968), prim-adjunct ( noiembrie 1970) și șef secție al CC al PCR (1971), secretar al CC al PCR (1972 - iunie 1973), membru al CC al PCR (din 1972), membru al Consiliului de Apărare (1972-1973) și prim-secretar al Comitetului Județean de Partid din Argeș (iunie 1973 - iunie 1976).
Între iunie 1976 - februarie 1979 a fost prim-secretar al Comitetului municipal București al P.C.R. și primar general al municipiului București. Dincă a fost ministru al construcțiilor industriale (februarie 1979 - aprilie 1980). În ultimul guvern al României comuniste, condus de Constantin Dăscălescu, a îndeplinit funcția de prim-vice-premier (aprilie 1980 - decembrie 1989).
Ion Dincă a fost deputat în Marea Adunare Națională în sisiunile din perioada 1961 - 1989.[2]
Ion Dincă a fost mai cunoscut prin porecla „Te-leagă”[3], întrucât nu ezita să aresteze chiar și membri importanți ai aparatului de stat. Însuși generalul Pleșiță, fostul șef al spionajului extern, a avut de-a face cu nervii lui Dincă.
A fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru participare la reprimarea revoluției române din 1989[4], dar eliberat cinci ani si trei luni mai târziu, din Penitenciarul Jilava.[5] Ulterior, s-a readaptat și a devenit consilier la firma ginerelui sau, Nicolae Badea, acționar la FC Dinamo.[6].
A murit marți, 9 ianuarie 2007, în urma unui accident vascular, în vârstă de 79 ani și a fost înmormântat la cimitirul Ghencea Militar din București.[7]
Are două fiice, stabilite în S.U.A.. Cele două fete ale lui Dincă, Doina (soția controversatului om de afaceri Gabriel Popoviciu) și Liliana (fosta soție a lui Nicolae Badea), erau ofițeri de contraspionaj, activând la Academia din Băneasa, la secția dialecte arabe
· 2009: Preşedintele Sport Club Miercurea Ciuc, Antal Istvan, a decedat. Antal Istvan a fost jucător, antrenor şi preşedinte al SC Miercurea Ciuc. A făcut parte din generaţia de aur a hocheiului românesc, participând la numeroase competiţii , cea mai prestigioasă fiind Jocurile Olimpice de iarnă din 1980 de la Lake Placid, dar şi la mai multe ediţii ale CM. (n. 18 septembrie 1958)
* 2011: Liana Alexandra (n. Liana Alexandra Moraru[5]; 27 mai 1947, București - d. 9 ianuarie 2011) a fost o compozitoare și pianistă[6]română, doctor în muzicologie și profesoară universitară la Universitatea Națională de Muzică din București. “Liana Alexandra este considerată drept cel mai important compozitor român al generației ei. Limbajul ei componistic este bogat, de la tehnica aleatorică și cea a clusterelor la melodica de amplu lirism inspirată de elemente folclorice din cultura ei natală.” (Gregory Youtz. The Pacific Lutheran University, Tacoma, Washington, U.S.A.)[7] S-a afirmat drept ilustră compozitoare pe plan național și la nivel internațional încă din anii 1970, obținând numeroase premii[7][8]. Intreaga ei creație componistică a fost publicata de editura franceză on-line www.free-scores.com[9].
A obținut numeroase premii internaționale de compozitie[7][8]. A susținut si o bogată activitate diplomatică, in calitate de Prim-Vicepreședintă a Asociației Culturale de Prietenie România-Israel. A inițiat în România și promovat sistematic, împreună cu compozitorul Șerban Nichifor, directia neo-consonantă[10], colaborând in special cu instituții muzicale de prestigiu din Statele Unite ale Americii, precum "Living Music Foundation" [11].
A fost căsătorită, din anul 1978, cu compozitorul și violoncelistul Șerban Nichifor, împreună cu care a fondat, în 1990, atât Liana Alexandra Nuova Musica Consonante-Living Music Foundation (USA)[12], cât și Duo Intermedia[13], un duo instrumental (violoncel și pian), cu care a susținut concerte în România și în străinătate, ca pianistă, colaborând în perioada 2002-2006 și cu flautista Susan McClellan din Statele Unite ale Americii[14]. Liana Alexandra și Șerban Nichifor s-au evidențiat și ca promotori ai genului de avangardă Visual Music[15] în spațiul cultural românesc [16].
În testamentul ei video [17], precum și în ultimul ei interviu (noiembrie 2010) Liana Alexandra declara: eu sunt profund dezamagită de răutațile colegilor. Adică nu mi-aș fi putut imagina că mă întâlnesc cu niște răutăți - invidie - atât de mari încât se plătesc unele și cu viața, la modul fizic...[14]. Pe data de 9 ianuarie 2011 Liana Alexandra a suferit hemoragia cerebrală fatală. Creațiile ei muzicale ei se păstreză la Academia Română și la Library of Congress din Statele Unite ale Americii[18].
· 2012 - A murit Malam Bacai Sanhá, președintele Guineei-Bissau (n. 1947)
Malam Bacai Sanhá – foto: ro.wikipedia.org
Malam Bacai Sanhá (n. 5 mai 1947 – d. 9 ianuarie 2012), a fost președinte al Guineei-Bissau, în perioada 8 septembrie 2009 – 9 ianuarie 2012.
· 2013 - A murit James M. Buchanan, economist american, laureat Nobel (n. 1919)
James M. Buchanan Jr. – foto: ro.wikipedia.org
James M. Buchanan Jr. (n. 3 octombrie 1919 – d. 9 ianuarie 2013) a fost un economist american, laureat al premiului Nobel pentru economie în 1986 pentru contribuțiile sale la dezvoltarea teoriei contractuale și constituționale fondate pe studiul procesului de pregătire și luare a deciziilor politice și economice.
Prin metode specifice economiei, Buchanan, a analizat comportamentul alegerilor publice ale votanților, ale liderilor de partid, ale funcționarilor. Pe parcursul vieții sale academice este distins cu diferite titluri onorifice printre care și doctor honoris causa în anul 1994 acordate de Universitatea București și Academia de Studii Economice din România.
Buchanan este considerat fondatorul școlii alegerilor publice. Importantă atât pentru științele economice cât și pentru cele politice această școală a deschis noi perspective în analiza instituțională. În România este cunoscut mai ales prin intermediul celor două cărți traduse și în limba română: The Limits of Liberty: Between Anarchy and Leviathan (Limitele libertății. Între anarhie și Leviathan). The Calculus of Consent – coautor Gordon Tullock (Calculul consensului).
· 2014 - A murit Amiri Baraka, scriitor și critic muzical afroamerican (n. 1934)
Amiri Baraka – foto: ro.wikipedia.org
Amiri Baraka (7 octombrie 1934 – 9 ianuarie 2014), cunoscut inițial ca LeRoi Jones, a fost un scriitor și critic muzical afroamerican. Scrierile sale, având nuanțe naturaliste, critică societatea americană și au ca temă lupta împotriva discriminării rasiale.
* 2019: Verna Bloom, actriță americană (n. 1938)Sărbători
· Sf. Mc. Polieuct; Sf Ier Petru, episcopul Sevastiei (calendar creștin-ortodox)
Sf. Ier. Petru, episcopul Sevastiei (cca. 340 – 391) – foto preluat de pe www.johnsanidopoulos.com
Petru al Sevastiei (cca. 340 – 391) a fost un episcop al Bisericii creștine timpurii, care a avut sediul episcopal în orașul Sevastia din provincia romană Armenia Minor. El era fratele mai mic al teologilor și episcopilor Vasile cel Mare și Grigorie de Nyssa, al faimosului jurist creștin Naucratius și al monahiei Macrina cea Tânără.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu