2. /6 IANUARIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Decese, Sărbători

Decese

·         1537: Alessandro de' Medici (22 iulie 1510 - 6 ianuarie 1537) numit și Il Moro, a fost Duce de Penne, Duce de Florența și conducătorul Florenței din 1530 până în 1537. Fiu nelegitim, el a fost ultimul membru al ramurei mature a familiei Medici care va conduce Florența. Născut în Florența, el a fost recunoscut ca singurul fiu al lui Lorenzo al II-lea de Medici (nepotul lui Lorenzo de' Medici Magnificul) însă mulți cercetători de azi sunt de părere că el a fost fiul nelegitim al lui Giulio de' Medici (Papa Clement al VII-lea). Istoricii (cum ar fi Christopher Hibbert) cred că acesta s-a născut în gospodăria Medicilor, iar mama sa a fost o servitoare neagră, identificată în documente cu numele de Simonetta da Callevecchio.

Margareta de Parma

Atunci când Carol Quintul l-a demis din Roma în 1527, florentinii au profitat de criza din Italia pentru a reface Republica; atât Alessandro când și Ippolito au fugit, împreună cu restul familiei Medici și principalii lor susținători, inclusiv Cardinalul Silvio Passerini. Papa Clement a făcut, în cele din urmă, pace cu Împăratul, și cu sprijinul trupelor imperiale, Medici au fost restaurați la putere în vara anului 1530. Clement l-a făcut Duce pe Alessandro, la vârsta de 19 ani. Pe 5 iulie 1531, Alessandro s-a întors în Florența pentru a prelua domnia și a fost ridicat oficial la rangul de Duce nouă luni mai târziu, de către Împăratul Carol.

Mulți dintre dușmanii exilați au declarat că domnia sa a fost aspră și depravată. În 1535, opoziția florentină l-a trimis pe vărul său Ippolito să trateze cu Carol al V-lea împotriva unor acțiuni ale Ducelui. Ippolito a murit pe drum și s-a zvonit că Alessandro a ordonat ca acesta să fie otrăvit.

În 1536, s-a căsătorit cu fiica nelegitimă a Împăratului Carol al V-lea, Margareta de Parma. Însă Alessandro i-a rămas credincios amantei sale, Taddea Malaspina.

Patru ani mai târziu, vărul său îndepărtat, Lorenzino de' Medici, poreclit Lorenzaccio, l-a asasinat. Lorenzino l-a atras în capcană pe Alessandro promițându-i o întâlnire amoroasă cu sora sa, Laudomia, o văduvă frumoasă. De teamă că moartea Ducelui va porni o nouă revoltă în Florența, oficialii i-au învelit cadavrul și l-au cărat în secret în cimitirul San Lorenzo, unde a fost îngropat în grabă.

În Valladolid (Spania) unde Carol al V-lea își stabilise curtea, a fost celebrată o înmormântare solemnă în numele său.

Lorenzino a declarat mai târziu că l-a asasinat pe Alessandro de dragul Republicii. Când inamicii Medicilor nu s-au ridicat să-l sprijine, Lorenzino a fugit în Veneția, unde a fost ucis în 1548.

Alessandro și amanta sa Taddea au avut doi copii: un fiu, Giulio (în vârstă de patru ani în momentul decesului tatălui său), căsătorit cu Lucrezia Gaetani, și o fiică, Giulia, căsătorită prima dată cu Francesco Cantelmo,Conte de Alvito și Duce de Popoli și apoi cu Bernadetto de' Medici, Prinț de Ottaiano.

* 1617: Prințesa Dorothea a Danemarcei (29 iunie 1546 – 6 ianuarie 1617) a fost ducesă de Brunswick-Lüneburg din 1561 până în 1592 ca soție a Ducelui Wilhelm de Brunswick-Lüneburg. Ea a fost regentă pentru fiul ei minor Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg din 1592 până în 1596. Născută la Kolding, Dorothea a fost copilul cel mic al regelui Christian al III-lea al Danemarcei și al reginei Dorothea de Saxa-Lauenburg. S-a căsătorit cu Wilhelm, Duce de Brunswick-Lüneburg la 12 octombrie 1561. Când soțul ei a murit în 1592 ea a devenit regentă pentru fiul ei minor. A avut o profundă neîncredere în consilieri din cauza proastei lor administrări a averilor soțului ei în timpul nebuniei sale. Dorothea a fost cunoscută ca un regent capabil și energic.

A murit la Winsen, Germania la vârsta de 70 de ani.

Copii ajunși la majorat: 

• Sophie de Brunswick-Lüneburg (30 octombrie 1563 – 1639); s-a căsătorit cu Georg Frederic, Margraf de Brandenburg-Ansbach.
• Ernest al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg (31 decembrie 1564 – 2 martie 1611); Prinț de Lüneburg în perioada 1592–1611.
• Elisabeta de Brunswick-Lüneburg (19 octombrie 1565 – 17 iulie 1621); s-a căsătorit cu Frederic, Conte de Hohenlohe-Langenburg.
• Christian, Duce de Brunswick-Lüneburg (19 noiembrie 1566 – 8 noiembrie 1633); Prinț de Lüneburg în perioada 1611–1633.
• Augustus I, Duce de Brunswick-Lüneburg (18 noiembrie 1568 – 1 octombrie 1636); Prinț de Lüneburg în perioada 1633–1636.
• Dorothea de Brunswick-Lüneburg (1 ianuarie 1570 – 15 august 1649); s-a căsătorit cu Karl I, Conte Palatin de Zweibrücken-Birkenfeld.
• Clara de Brunswick-Lüneburg (16 ianuarie 1571 – 18 iulie 1658); s-a căsătorit cu Wilhelm, Conte de Schwarzburg-Blankenburg.
• Anne Ursula de Brunswick-Lüneburg (22 martie 1572 – 5 februarie 1601)
• Margareta de Brunswick-Lüneburg (6 aprilie 1573 – 7 august 1643); s-a căsătorit cu Johann Casimir, Duce de Saxa-Coburg.
• Frederic al IV-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg (28 august 1574 – 10 decembrie 1648); Prinț de Lüneburg în perioada 1636–1648.
• Maria de Brunswick-Lüneburg (21 octombrie 1575 – 8 august 1610)
• Magnus de Brunswick-Lüneburg (30 august 1577 – 10 februarie 1632)
• Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg (17 februarie 1582 – 12 aprilie 1641); Prinț de Calenberg în perioada 1635–1641
• Johann de Brunswick-Lüneburg (23 iunie 1583 – 27 noiembrie 1628)
• Sybille de Brunswick-Lüneburg (3 iunie 1584 – 5 august 1652); s-a căsătorit cu Julius Ernest, Duce de Brunswick-Lüneburg.

·         1693: Mehmed al IV-lea, sultan otoman (n. 1642)

·         1695: Christian Albert (3 februarie 1641 – 6 ianuarie 1695) a fost duce de Holstein-Gottorp și episcop de Lübeck. A fost fiu al lui Frederic al III-lea, Duce de Holstein-Gottorp și a soției sale, Maria Elisabeta de Saxonia. Christian Albert s-a căsătorit la 24 octombrie 1667, la Castelul Glücksburg, cu Prințesa Frederica Amalia a Danemarcei, fiica regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și a reginei Sophie Amalie de Brunswick-Lüneburg, ca parte a unui tratat de pace între Danemarca și Holstein-Gottorp, însă părțile ostile au continuat să se lupte. Mariajul a fosu unul nefericit, Frederica Amalia fiind chinuită de frecventele neînțelegeri dintre fratele ei, Christian al V-lea al Danemarcei, și soțul ei. Era bine cunoscut în epocă că a fost tratată rău de Christian Albrecht, în timp ce familia regală daneză i-a dat tot felul de privilegii personale și dovezi de afecțiune.

Christian Albert și Frederica Amalia au avut patru copii:

• Sofia Amalia (19 ianuarie 1670 – 27 februarie 1710), căsătorită la 7 iulie 1695 cu Prințul Augustus Wilhelm, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel.
• Ducele Frederic al IV-lea de Holstein-Gottorp (18 octombrie 1671 – 19 iulie 1702).
• Ducele Christian August de Holstein-Gottorp (11 ianuarie 1673 – 24 aprilie 1726).
• Maria Elisabeta (21 martie 1678 – 17 iulie 1755), stareță la Quedlinburg.

El a fost străbunicul Ecaterinei cea Mare, împărăteasă a Rusiei, prin fiul lui Christian August, și, de asemenea, a fost străbunicul soțului Ecaterinei, Petru al III-lea al Rusiei, prin fiul lui Frederic. În plus, el a fost bunicul patern al regelui Adolf Frederic al Suediei.

* 1805: Conrad Moench (n. 15 august 1744, Kassel, Germania – d. 6 ianuarie1805, Marburg, Germania) a fost un farmacist, chimist și naturalist german. Numele său oficial prescurtat ca autor în botanică este „Moench”. El a fost din anul 1786 până la data morții sale profesor de botanică în Marburg, fiind autorul unor opere științifice din domeniul științelor naturale.

·         1826: A murit  vornicul Alecu Beldiman, carturar, poet si traducator român moldovean;  opera principala a poetului o constituie eroica “Tragodia sau, mai bine a zice, Jalnica Moldovei întâmplare dupa razvratirea grecilor din 1821”. A tradus din limba franceză „Istoria lui Numa Pompilie” de Florian și „Tragodia lui Orest” de Voltaire; (n. 1760).

·         1831:  A murit Rodolphe Kreutzer, violonist şi compozitor, cel căruia Beethoven i-a dedicat “Sonata pentru pian şi vioară, Opus 47″, cunoscută ca “Sonata Kreutzer”; (n.16. noiembrie  1766).

·         1839: Marie Christine Caroline Adélaïde Françoise Léopoldine d’Orléans(12 aprilie 1813, Palermo - 2 ianuarie 1839, Pisa) a fost prințesă franceză și, prin căsătorie, ducesă de Württemberg (1837). La insistența tatălui ei a primit o educație solidă; a pictat și sculptat. A fost al treilea copil și a doua fiică a regelui Ludovic-Filip al Franței și a soției sale, Maria Amalia a celor Două Sicilii, fiica regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii. La 17 octombrie 1837, Marie Christine s-a căsătorit cu Prințul Alexandru de Württemberg (1804–1881), fiul Ducelui Alexandru de Württemberg (1771–1833) și a soției sale, Antoinette de Saxa-Coburg-Saalfeld (1779–1824). Membru a unei ramurii a unei nu foarte prestigioase familii princiare germane, Alexandru a fost totuși nepotul regelui Frederic I de Württemberg (prin tatăl său) și a regelui Leopold I al Belgiei (prin mama sa). De asemenea, a fost verișor primar al reginei Victoria și al soțului ei Prințul Albert , al regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al împăraților Rusiei Alexandru I și Nicolae I.

Maria d'Orléans și Alexandru de Württemberg au avut un copil, Filip de Württemberg, care a moștenit ducatul tatălui său în 1865 și s-a căsătorit cu Arhiducesa Marie-Therese de Austria (1845–1927) (fiica Arhiducelui Albert, Duce de Teschen). Ei sunt ascendenții actualilor pretendenți la tronul din Württemberg.

·        1852 - A murit Louis Braille, pedagog francez, inventatorul alfabetului pentru nevazatori care ii poarta numele; (n.04.01.1809).

Bust of Louis Braille by Étienne Leroux at the Bibliothèque nationale de France – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Louis Braille (n. 4 ianuarie 1809 – d. 6 ianuarie, 1852) a fost un pedagog francez care a inventat și dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători.

·         1875: Frederic Wilhelm I (20 august 1802 – 6 ianuarie 1875) a fost, între 1847 și 1866, ultimul elector de Hesse-Kassel. S-a născut la Hanau și a fost al doilea fiu al lui Wilhelm al II-lea, Elector de Hesse și a primei soții a acestuia, Prințesa Augusta a Prusiei. Mama sa a fost fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei. Fratele său mai mare, Wilhelm, a murit la vârsta de doi ani, cu aproape doi ani înaintea nașterii sale, lăsându-l prinț moștenitor.

În timpul ocupației franceze a Hesse-Kassel (1806–1813) el a stat cu mama și cu surorile sale la Berlin. Relația cu tatăl său a fost proastă din cauza aventurii tatălui cu Emilie Ortlöpp.

Frederic a fost educat la Universitatea din Marburg și la Universitatea din Leipzig. El a devenit co-regent la 30 septembrie 1831 și Elector în 1847.^[1] Sub influența ministrului Hans Daniel Ludwig Friedrich Hassenpflug el a dus o politică reacționară, care l-a făcut foarte nepopular. A fost obligat să accepte cerințele conducătorilor Revoluției din Martie dar a reintrodus Hassenpflug în 1850, după ce revoluția a fost zdrobită.

În Războiul austro-prusac (1866) a ales să stea de partea Austriei. Capitala sa Kassel a fost ocupată de Prusia, și, ca o consecință a refuzului său de a negocia,^[1] a fost transferat ca prizonier la Stettin la 23 iunie. Hesse-Kassel a fost anexată Prusiei în același an.

Frederic Wilhelm nu a acceptat niciodată dominația prusacă asupra teritoriului său. Chiar și după crearea Imperiului german (1871), el a încercat să-și recâștige tronul. A murit la Praga în 1875, la vârsta de 72 de ani.

Din cauza căsătoriei morganatice, fiii săi au fost excluși de la succesiune. A fost succedat la titlul de Elector de Hesse de Prințul Frederic Wilhelm de Hesse, din Casa de Hesse-Rumpenheim. 

Frederic Wilhelm s-a căsătorit morganatic la 26 iunie 1831 cu Gertrude Falkenstein (18 mai 1803- 9 iulie 1882), fiica lui Johann Gottfried Falkenstein și a Magdalena Schulz.

Gertrude Falkenstein era fosta soție a locotenentului Karl Michael Lehmann^[2] Tatăl lui Frederic Wilhelm a numit-o contesă de Schaumburg în 1831 iar el a numit-o Prințesă (Fürstin) de Hanau în 1853.

Cuplul a avut 9 copii, unii născuți înainte de căsătorie, care de asemenea au fost făcuți prinți (Prinzen) de Hanau în 1862.^[3]Ulterior, Electorul a divorțat de Gertrud.

• Augusta Marie Gertrude (1829–1887), căsătorită în 1849 cu Ferdinand Maximilian al III-lea Fürst zu Isenburg-Büdingen. Ei au fost bunicii Prințesei Sophie de Saxa-Weimar-Eisenach.
• Alexandrine (1830–1871), căsătorită în 1851 cu Prințul Felix zu Hohenlohe-Oehringen (1818–1900)
• Frederich Wilhelm (1832–1889), căsătorit morganatic de două ori: în 1856 cu Auguste Birnbaum și în 1875 cu Ludowika Gloede; copii lor au fost conți von Schaumburg, însă post-1918 descendenții au purtat titlul de Prinț/esă von Hanau.^[3]
• Moritz (1834–1889), căsătorit morganatic în 1875 cu Anne von Lossberg; fără copii
• Wilhelm (1836–1902), căsătorit prima dată în 1868 cu Prințesa Elisabeta, fiica lui George Wilhel, Prinț de Schaumburg-Lippe; cuplul a divorțat în 1870. S-a recăsătorit în 1890 cu contesa Elisabeth zur Lippe-Weissenfeld; fără copii
• Maria (1839–1917), căsătorită în 1857 cu Prințul Wilhelm de Hesse-Philippsthal-Barchfeld. După divorțul din 1872, ei și copiilor li s-a garantat titlul de Prinț/esă de Ardeck.^[3]
• Karl (1840–1905), căsătorit în 1882 cu contesa Hermine Grote; fără copii.
• Heinrich (1842–1917), căsătorit morganatic cu Martha Riegel
• Philipp (1844–1914), căsătorit morganatic cu Albertine Hubatschek-Stauber

·     1884 - A murit Gregor Johann Mendel, călugăr, botanist şi fondator al stiintei geneticii, cercetător austriac de origine ceha în domeniul transmiterii ereditare a caracterelor (n.22.07.1822, dupa alte surse 20 iulie) .
* 1915: Atanasie Marian Marienescu (n. 8/20 martie 1830, Lipova - d. 6 ianuarie 1915, Sibiu) a fost un academician român, folclorist, etnograf, scriitor, membru titular (1881) al Academiei Române.

A primit Medalia „Bene Merenti”^[1] (aprilie 1905).

* 1918: Georg Ferdinand Ludwig Philipp Cantor (/ˈkæntɔr/ kan-tor; pronunțat în germană /ˈɡeɔʁk ˈfɛʁdinant ˈluːtvɪç ˈfɪlɪp ˈkantɔʁ/; n. 19 februarie/3 martie1845,^[1] Sankt Petersburg, Imperiul Rus^[2][3] – d. 6 ianuarie1918,^[4][1][5][6] Halle (Saale), Imperiul German^[2][8]) a fost un matematician german. El a creat teoria mulțimilor, care a devenit o teorie fundamentală a matematicii. Cantor a stabilit importanța corespondențelor unu-la-unu între membrii a două mulțimi, a definit mulțimile infinite și pe cele bine ordonate, și a demonstrat că numerele reale sunt mult mai numeroase decât numere naturale. De fapt, metoda de demonstrație a acestei teoreme elaborate de Cantor implică existența unui „infinit de infinituri”. El a definit numerele cardinale și ordinale și aritmetica lor. Opera lui Cantor este de mare interes filosofic, fapt de care el era conștient.^[9]

Teoria lui Cantor a numerelor transfinite^⁠(d) a fost inițial considerată a fi atât de contra-intuitivă – chiar șocantă – încât a întâmpinat rezistență^⁠(d)din partea matematicienilor contemporani, cum ar fi Leopold Kroneckerși Henri Poincaré^[10] și mai târziu din partea lui Hermann Weyl^⁠(d) și L. E. J. Brouwer, în timp ce Ludwig Wittgenstein a ridicat obiecții filosofice^⁠(d). Cantor, un luteran dedicat,^[11] credea că teoria i-a fost comunicată lui de către Dumnezeu.^[12] Unii teologi creștini (în special neo-scolastici^⁠(d)) au privit opera lui Cantor ca o provocare la adresea unicității infinitului absolut din natura lui Dumnezeu^[13] – echivalând la un moment dat teoria numerele transfinite cu panteismul – idee pe care Cantor a respins-o cu tărie.

Obiecțiile față de opera lui Cantor au fost ocazional agresive: Henri Poincaré s-a referit la ideile lui ca la „o gravă boală” care infecta disciplina matematicii,^[14] și din opoziția publică și atacurile personale ale lui Leopold Kronecker făceau parte afirmații cum că Cantor ar fi un „șarlatan științific”, un „renegat” și un „corupător al tineretului”.^[15]Kronecker s-a opus demonstrațiilor lui Cantor că numerele algebrice sunt numărabile, și că numere transcendente sunt nenumărabile, rezultate astăzi incluse în curriculumul standard de matematică. Crizele recurente de depresie ale lui Cantor din 1884 până la sfârșitul vieții sale au fost puse pe seama atitudinii ostile față de el a multora dintre contemporanii săi,^[16] deși unii au explicat aceste episoade și ca probabile manifestări ale unei tulburări bipolare

·   1919 - A murit Theodore Roosevelt,al 26-lea preşedinte american în perioada 1901–1909, laureat in 1906, al premiului Nobel pentru Pace; (n.27 octombrie 1858).

Theodore Roosevelt, Jr.

foto: ro.wikipedia.org

Theodore Roosevelt, Jr. (27 octombrie 1858 – 6 ianuarie 1919), cunoscut de asemenea ca T.R. sau Teddy (publicului larg, dar niciodată celor apropiați sau familiei), a fost cel de-al douăzeci și cincilea vicepreședinte și cel de-al douăzeci și șaselea președinte al Statelor Unite ale Americii servind două mandate între anii 1901 și 1909. A fost cel de-al 25-lea vicepreședinte al Statelor Unite înainte de a deveni președinte în urma asasinării președintelui William McKinley. Prin depunerea jurământului de președinte la 42 de ani, Theodore Roosevelt a devenit (și a rămas până în ziua de azi) cel mai tânăr președinte din istoria Statelor Unite.

·         1932: Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Iași - d. 6 ianuarie 1932, București) a fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, președinte al Academiei Române. Este cel de-al doilea fiu al lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane. 

În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon, iar din anul 1859 studiază dreptul, obținând doctoratul (1863).

Revenit în țară, devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când, după moartea lui Vasile Boerescu, se va muta la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.

În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 - 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească.

Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent, el atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură.

Ca scriitor, debutează în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. Scrie poezii lirice, balade, idila Miron și Florica (1870), satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat sugestiv Amintiri de la Junimea (1921).

Este inițiat în anul 1866, în Loja masonică ieșeană Steaua României, unde primește în anul următor gradele de Companion și Maestru. Iacob Negruzzi a fost Venerabilul acestei loji în 1886.^[2]

Ca membru al Partidul Conservator a fost de mai multe ori deputat ori senator de Iași, dar nu s-a remarcat în această calitate, este memorabilă doar intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.

Membru titular (1881) al Academiei Române, fiind de mai multe ori vicepreședinte al acestei prestigioase instituții, de două ori conducând-o în calitate de președinte (25 mai 1910 - 25 mai 1913; 6 iunie 1923 - 12 iunie 1926) și secretar general (28 mai 1915 - 6 iunie 1925).

Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă valoare.

Și-a făcut studiile în Germania. A fost profesor la Facultatea de drept din Iași și președinte al Academiei Române. Membru fondator al societății Junimea a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare.

·         1944: Constantin N. Vasiliu Bolnavu, filantrop român (n. 1867)

·         1945: V. I. Vernadski, naturalist, mineralog și cristalograf rus (n. 1863)

* 1946: Georg, Prinț de Saxa-Meiningen (11 octombrie 1892 – 6 ianuarie 1946) a fost șeful Casei de Saxa-Meiningen din 1941 până la moartea lui. S-a născut la Kassel ca al treilea copil și fiul cel mare al Prințului Friedrich Johann de Saxa-Meiningen (1861-1914) și a Contesei Adelaide de Lippe-Biesterfeld (1870–1948). Tatăl său a fost fiul lui Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen iar mama a fost fiica Contelui Ernst de Lippe-Biesterfeld. A avut două surori mai mari: Prințesa Feodora care a fost a doua soție a lui Wilhelm Ernest, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach, și Prințesa Adelheid care s-a căsătorit cu Prințul Adalbert al Prusiei.

Georg a studiat dreptrul la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen și la Universitatea din Jena.^[1]

Georg și-a întrerupt studiile pentru a servi în Primul Război Mondial; a fost căpitan într-un regiment de cavalerie. Unchiul său, Bernhard al III-lea, a abdicat la 10 noiembrie 1918 în urma Revoluției germane care a dus la abolirea tuturor monarhiilor germane.

După război, el a reluat studiile de drept și, pentru un timp, a servit ca judecător substitut pentru orașul Hildburghausen.^[1] La 1 mai 1933 s-a alăturat Partidului nazist devenind membru NSDAP cu numărul 2.594.794.

După decesul unchiului său Ernst la 29 decembrie 1941, Georg i-a succedat ca șef al Casei de Saxa-Meiningen și și-a asumat titlul de Duce de Saxa-Meiningen și numele de Georg al III-lea.

Georg a murit ca prizonier de război în nordul Rusiei. Moștenitorul său a fost al doilea și singurul fiu care a atins vârsta maturității, Prințul Frederick Alfred, care a renunțat la drepturile sale la succesiune, devenind călugăr în 1953. Succesiunea a trecut fratelui mai mic al lui Georg, Bernhard.

S-a căsătorit la Freiburg im Breisgau la 22 februarie 1919 cu contesa Klara-Maria de Korff genannt Schmising-Kerssenbrock (1895-1992). Cuplul a avut patru copii:

• Prințul Anton Ulrich (23 decembrie 1919 - 20 mai 1940); a murit la 20 de ani ucis în misiune în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
• Prințul Frederick Alfred (5 aprilie 1921 - 18 septembrie 1997); a renunțat la drepturile sale de succesiune și a devenit călugăr din 1953
• Prințesa Maria Elisabeta (18 decembrie 1922 - 31 martie 1923)
• Prințesa Regina (6 ianuarie 1925 - 3 februarie 2010); căsătorită cu Otto von Habsburg

·         1949: Victor Fleming (n. 23 februarie 1889, Pasadena, California[1] - d. 6 ianuarie 1949, Cottonwood, Arizona) a fost un regizor american de film. Este cel mai notabil pentru regizarea filmelor Vrăjitorul din Oz (1939) șiPe aripile vântului (1939) - pentru ambele câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor. Este singurul regizor care apare de două ori în lista AFI 100 de ani...100 de filme (a 10-a aniversare) (din 2007).

·         1958: Prințesa Joséphine Caroline a Belgiei (18 octombrie 1872 – 6 ianuarie1958) a fost fiica Prințului Filip, Conte de Flandra și a Prințesei Maria de Hohenzollern-Sigmaringen.

La 28 mai 1894, la Bruxelles, s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Karl Anton de Hohenzollern, al treilea fiu al lui Leopold, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen și al soției acestuia, Infanta Antónia a Portugaliei. Cuplul a avut următorii copii:

• Prințesa Stephanie Josephine Karola Philippine Leopoldine Marie de Hohenzollern (8 april 1895 - 7 August 1975), căsătorită la 18 mai 1921 cu Joseph Ernst, conte Fugger von Glott.
• Prințesa Marie Antoinette Wilhelmine Auguste Viktoria de Hohenzollern (23 octombrie 1896 – 4 iulie 1965), căsătorită la 27 noiembrie 1924 cu baronul Egon Eyrl von und zu Waldgries und Liebenaich. Au avut patru copii.
• Prințul Albrecht Ludwig Leopold Tassilo de Hohenzollern (28 septembrie 1898 – 30 iulie 1977), căsătorit la 19 mai 1921 cu Isle Margot Klara Willy von Friedeburg. Au avut cinci copii.
• Prințesa Henriette Leopoldine Wilhelmine de Hohenzollern (29 septembrie 1907 – 3 octombrie 1907

* 1974: Margit Slachta (sau Schlachta, n. 18 septembrie 1884,^[1] Kassa, Austro-Ungaria^[2] – d. 6 ianuarie 1974, Buffalo, SUA) a fost o activistă maghiară. În 1920 ea a fost prima femeie aleasă în Dieta Ungariei, iar în 1923 a fondat un institut romano-catolic religios destinat femeilor.

·        1981 - A murit Archibald Joseph Cronin, scriitor britanic (“Citadela”); (n.19.07.1896).

·         1989 - A murit Marcel Budală - acordeonist.

·   1990 - A murit Pavel Alexeevici Cerenkov, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (n. 1904)

Pavel Alexeevici Cerenkov – foto: ro.wikipedia.org

Pavel Alexeevici Cerenkov (n. 28 iulie 1904 — d. 6 ianuarie 1990) a fost un fizician sovietic de mare reputație, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1958 pentru descoperirea fenomenului denumit în onoarea sa efect Cerenkov.

* 1993: Ștefan Baciu (n. 29 octombrie 1918, Brașov - d. 6 ianuarie 1993, Honolulu, statul  Hawaii,  Statele Unite ale Americii) a fost un critic de artă, diplomat, eseist, memorialist, poet, profesor universitar, traducător și ziarist român din diasporă, stabilit în Brazilia și apoi în Statele Unite ale Americii.

·         1993 - A murit Rudolf Nureev, balerin şi coregraf rus. Din 1961, s-a autoexilat în Franţa. A fost directorul Operei din Paris între anii 1983-1989 ; (n.17.03.1938).

·     1993 - A murit trompetistul John Birks (Dizzy) Gillespie, personalitate a istoriei jazz-ului (“Closer to the Source 86″, “Summertime”); (n.21.10.1917).
* 1997: Teiichi Matsumaru (28 februarie 1909 - 6 ianuarie 1997) a fost un fotbalistjaponez.

·         1999: Michel Petrucciani, pianist și compozitor francez de jazz (n. 1962)

·         2005 - A murit Petru Mihai Gorcea, scriitor şi critic literar („Nesomnul capodoperelor”, „Structură şi mit în proza contemporană”) (n.28.01.1942).

·         2006 - A încetat din viaţă cântăreţul american de blues, jazz şi soul Lou Rawls. A primit trei premii Grammy şi a înregistrat circa 60 de albume, a apărut într-o serie de producţii cinematografice şi de televiziune - între care Leaving Las Vegas -, şi şi-a împrumutat vocea unor personaje de desene animate. (n. 1 decembrie 1933)

·         2006 - A murit scriitorul Sorin Stoica („Povestir cu înjurături”, Dincolo de frontiere”, „Cartea cu euri”) (n.27.07.1978).

* 2010: Graham Douglas Leonard KCVO^[1] (n. 8 mai 1921 – d. 6 ianuarie2010) a fost un om al clerului britanic. El a fost episcop al Bisericii Anglicane, episcop în Londra între anii 1981–1991. Pentru meritele sale i s-a acordat titlul de Knight Commander of the Royal Victorian Order (KCVO). Episcopul s-a convertit însă la catolicism după pensionare. Fiind căsătorit cu Priscilla Swan și având doi copii, i s-a acordat absoluțiunea de la celibat, la care sunt obligați membrii clerului catolic. I-a fost acordat titlul de monsenior de către Papa Ioan Paul al II-lea

·         2013: Metin Kaçan, scriitor turc (n. 1961)

• 2017: Octavio Lepage, politician, fost președinte al Venezuelei (n. 1923)
• 2020: Sergiu Cipariu, taragotist român de muzică populară (n. 1949)
• 2020: Peter Wertheimer, saxofonist, clarinetist și flautist israeliano-român (n. 1947)
• 2021: Leonid Bujor, politician din Republica Moldova, Ministru al Educației al Republicii Moldova (2009–2011), deputat (2005–2009) (n. 1955)
• 2021: Iulian Șerban, paracanoist român (n. 1985)
• 2022: Peter Bogdanovich, regizor american (n. 1939)
• 2022: F. Sionil José, scriitor filipinez (n. 1924)
• 2022: Sidney Poitier, actor american (n. 1927)

Sărbători

·          (†) Botezul Domnului (Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare) Harți (calendarul creștin-ortodox)

Ioan botezându-l pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Botezul lui Hristos. La data de 6 ianuarie se prăznuiește botezarea Domnului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în râul Iordan și începutul propovăduirii timpurii a lui Hristos. Praznicul Epifaniei marchează sfârșitul sărbătoririi Crăciunului, care începe de la 25 decembrie și se încheie pe 6 ianuarie. În cadrul slujbei acestei sărbători, în această zi se face slujba de sfințire a Aghiasmei Mari, care este folosită de preoți pentru a binecuvânta casele credincioșilor.

Sărbătoarea se numește a Teofaniei deoarece la botezul lui Hristos, Sfânta Treime a apărut lumii pentru prima data – glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat și stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se pogoară asupra Lui în chip de porumbel.