5. /13 IANUARIE 2023 - POEZIE

GEORGE PETCU

Biografie

George Petcu (n. 13 ianuarie 1917 în Grindu, județul Ialomița - d. 19 mai 1939, Grindu) a fost un poet român interbelic.

George Petcu s-a născut pe data de 13 ianuarie 1917 în Grindu, Ialomița. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu pe care le-a absolvit în 1937. Între anii 1937-1939 a fost student al Facultății de Litere și Filologie din cadrul Universității din București. S-a stins prematur, pe data de 19 mai 1939, și a fost îngropat în cimitirul din Grindu.

George Petcu a debutat în revista Ancheta care apărea la Târgoviște, în acceași perioadă în care debutau poeții Virgil Carianopol, Stefan Baciu, Radu Gyr, Gelu Naum, Ion Sofia Manolescu. A colaborat la revistele Pământul (Călărași), Hotarul (Arad), Festival (Silistra), Decalogul (Brașov), Revista scriitoarelor și scriitorilor români (București).

A debutat editorial în 1936 cu volumul de versuri Tălmăciri din mine, publicat la Editura Pământul din Călărași. În 1938, îi apare un al doilea volum intitulat Fata morgana la Editura librăriei Pavel Suru din București.

Volume antume

·         1936 - Tălmăciri din mine, Editura Pământul din Călărași

·         1938 - Fata morgana, Editura librăriei Pavel Suru, București

Volume postume

·         1998 - Cântece de stepă, antologie ale celor mai frumoase poezii ale lui George Petcu, antologator Marin Cosmescu Delasabar, Editura Star Tipp, Slobozia.

NOAPTEA DE BOBOTEAZĂ

                        «Prin oglinzile putrede de somn,

                        Albă să treci,

Zornăind aurăriile reci… »

Lumânări suiau lebede stinse !

Pierdute zăpezi, linişti ninse

Tremurau în raiuri de oglinzi…

Liniştea creşte –muşchi verde –pe grinzi !

Păsări obosite cădeau, lin, la fereastră.

Timpul se făcuse melc în seara albastră…

Cerurile erau aşa de aproape,

Aşa de aproape !

Duhul sfânt a umblat toată noaptea pe ape…

A trâmbiţat cocoşul a treia oară…

Pe unde întârzii, nenuntită fecioară ?

Ce vânturi s-au abătut prin oglinzi,

Nălucă din lespezi, de nu te desprinzi ?

Prin sticlele nopţii mă uit aburit :

Mări negre foşnesc în ajurul cernit !

Şi-n timp ce –arc alb –peste lume,

Trist lunecă,

Steaua albastră…în oglinzi se întunecă…

DAN BOTTA, poet, eseist și dramaturg român

Dan Botta
Date personale
Născut	26 septembrie 1907[1]  Adjud, Putna, România
Decedat	13 ianuarie 1958 (50 de ani)[1]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet traducător filolog[*]
Activitate
Partid politic	Mișcarea Legionară
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Dan Botta (n. 26 septembrie 1907,^[1] Adjud, Putna, România – d. 13 ianuarie 1958,^[1] București, România) a fost un poet, eseist și traducător român din perioada interbelică, frate al actorului și poetului Emil Botta. Tatăl, medic, provine dintr-o veche familie ardelenească. Mama era corsicana, născută Franceschi. Dan Botta era licențiat în greacă veche, latină, drept și educație fizică.

CUPRINS

• 1Viata și familia
• 2Detalii despre operele sale
• 3Opere publicate
• 4Traduceri din literatura universală
• 5Note
• 6Bibliografie
• 7Legături externe

VIATA ȘI FAMILIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Descendent al unei familii nobiliare ardelene care cuprindea foști voievozi ai cetății și ținutului Chioarului din Maramureș,^[2] Dan Botta urmează școala primară la Adjud și începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focșani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din București. Urmează apoi studii universitare clasice (limba latină și limba greacă) la Facultatea de Litere a Universității din București, fiind dublu licențiat în Educație Fizică și Sport. Publică în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine, etc. Participă la conferințele grupului Criterion și este cooptat în comitetul de redacție al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcție al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938.

Debutul are loc în 1931 cu volumul de poezii „Eulalii”. Personalitatea stilistică a acestei poezii stă deopotrivă ca și a colegilor de generație Emil Gulian și Simion Stolnicu, sub zările autohtone barbiene și sub fantasticul misterios și tragic al lui Edgar Allan Poe. Cuvântul gustat și visat al acestor tineri triumviri poetici este eleat. Dealtfel, Simion Stolnicu își intitulează unul dintre volume: „Pod eleat”. Eleații Parmenide, Zenon și Melissos susțineau unitatea, imobilitatea și imuabilitatea existentului, considerând iluzorie multiplicitatea, mișcarea și devenirea.Ridicarea așadar în „nadirul latent” vine la Dan Botta pe mai multe căi. Corsican după mamă, el va avea nostalgia coloniei Eleea, aflată în aceeași geografie mediteraneană cu locurile natale ale aceleia ce i-a dat viață..Pe lângă volumul de versuri Eulalii, a publicat, în timpul vieții, două volume de eseuri. Postum au apărut patru volume de Scrieri. Pe lângă opera originală, este și autor al unor traduceri din literatura universală: poeziile lui Edgar Allan Poe și romanul Oile Domnului (A Lã e a Neve), al scriitorului portughez Ferreira de Castro.

DETALII DESPRE OPERELE SALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Înclinarea „cu program” spre vechea Eladă – dovadă între altele complementaritatea studiilor universitare făcute! – este învățată prin marii lirici romantici germani (Hӧlderlin, Novalis), pe de o parte, iar pe de alta de la idealismul târziu al lui Nietzsche. Îndemnul de a avea comportare eroică în fața vieții, înfruntând iraționalismul prin creația artistică pură este dat, însă, de „Existența tragică” a lui D.D. Roșca.

Poetul are imaginația fantastă, tensiune reală în conductele capilare ale poemelor, nostalgia aproape parnasiană spre armonie universală, exaltând ideea perfecțiunii. O confesiune așezată drept succintă prefață la poeziile sale este cu adevărat eroică în crezu-i: „Dar chiar dacă pământul ca fi o stea incandescentă, un munte în flăcări și tot farmecul vieții ca fi pierit, visurile poeților îl vor învălui într-o ceață. Și ceea ce va rămâne etern și indescifrabil (subl. n.) – muzele și zâmbetul zeilor”. În această sintagmă se află întregul crez al lui Dan Botta despre artă, ce trebuie să fie „eternă și indescifrabilă”, cu alte cuvinte, „eleată”. Sub protecția misterioasă a Marelui Anonim blagian, am fi înclinați să rostim la prima concluzie, dacă nu ne-am aminti celebra polemică din epocă asupra paternității metaforei de „spațiu mioritic”... Cu un asemenea ideal al perfecțiunii cristaline, poemele lui Dan Botta poartă o răceală nordică în chihlimbarul ușor parnasian sub care sunt propuse: „Drumurile mediane,/ Plaiuri și savane,/ Lande monotone,/ Lirice Oenone/ Duceți-mi la vale/ Albele ovale”.Deși poet adevărat, subtilul cărturar greșește, sub vraja barbiană tocmai în limbaj, neexagerând în patinarea acestuia pe loc, precum Barbu Brezianu în „Zăvor fermecat”, dar exagerând, totuși. Drumurile devin...”mediane”, ținuturile sunt „lande” etc. Fondului eladic, la care se ajunge prin puritățile eleatului, Dan Botta îi suprapune cultura spirituală a vechii Thracii.

În eseul „Limite” afirmă că: „Pantheismul concepției thracice străbate până în fundurile ei, ca o lumină de miracol, poezia noastră populară”. În „Poezie și cântec” el atrage atenția asupra faptului că „poporul românesc reprezintă (...) o seminție care, în toate formele vieții, manifestă omogenitatea cea mai strictă, o perfectă unitate etnică, lingvistică, spirituală”. Întreaga sa eseistică este o vastă călătorie cărturărească, ea urmărind „Ridicarea la izvoare, permanența mitului, integrarea omului în univers, corespondența directă dintre om și lume” („Spiritul munților”). Dramaturgia lui Dan Botta, „Comedia fantasmelor”, „Alkertis”, „Deliana”, „Soarele și luna”, „Sărmanul Dionis”, este greu de transpus scenic. Alegorii, parabole, elanuri lirice și epică totodată, în care se găsesc personaje și atmosferă de folclor românesc împletit cu mitologia – toate acestea, cum pot prinde chip cărunt în realitatea imediată?

Fără a fi dat o operă perfectă, de austeră maturitate, pe măsura aspirațiilor. Dan Botta ne-a lăsat, totuși o operă purtând nostalgia perfecțiunii. Poezia (între piscul barbian și pӧesc), eseistică (cu accente de filosofia culturii ce aduc aminte de Mircea Eliade), teatru (asemănător cu acela de mai târziu al lui Radu Stanca), toate converg sub aceeași cupolă, având o structură „mediană”.

Ca traducător, în 1956, Dan Botta a dat o excepțională traducere a „Baladelor villonești”, ediție prefațată de Tudor Arghezi.

Adept al ideologiei legionare,^[3] colaborator al revistei legionare Sfarmă-Piatră,^[4] Botta fondează în 1941 revista „Dacia” împreună cu Octavian Tăslăuanu și Emil Giurgiuca.^[5]

OPERE PUBLICATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Eulalii, poeme, 1931
• Limite, eseuri, 1936
• Comedia Fantasmelor, 1939
• Alkestis, 1939
• Scenariu pentru un film romantic „Sărmanul Dionis”, 1940
• Charmion sau Despre muzică, 1941
• Scrieri, vol 1-4 cu un studiu interogativ de Ion Biberi și un fragment de monografie neterminată de Eugen Schileru, București, 1968
• François Villon, Balade și alte poeme, traducere de Dan Botta, prezentare de Tudor Arghezi, București, 1956.

TRADUCERI DIN LITERATURA UNIVERSALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Ferreira de Castro - Oile Domnului, roman, Editura de Stat pentru Literatura și Artă, 1955
• Edgar Allan Poe - Scrieri Alese, Editura pentru Literatură Universală, 1963, (cu două variante de traducere artistică a poeziilor, de Emil Gulian și de Dan Botta)
• William Shakespeare, Regele Ioan
• François Villon, Balade și alte poeme, traducere de Dan Botta. Prezentare de Tudor Arghezi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București 1956.

Cântul ştimelor mării 

În apele noastre

Dorm stele albastre,

Dorm linişti albastre.

Ci vino, ci vino

Şi fruntea-ţi închin-o

Şi umbra-ţi închin-o,

În pajiştea lină,

În floarea senină,

A apei lumină.

Ci vino,-ntre stânci

Dorm stele adânci,

Dorm patimi adânci.

Ci vino să plângi,

Să plângi,

Să te frângi,

Să dormi sub reci maluri,

În foşnet de valuri,

În zvon de cavaluri.

Ci vino, ci vino,

Inima-ţi închin-o,

Patima-ţi închin-o.

Aici gândul moare,

Inima nu doare,

Lacrima nu doare.

Aici toate cântă,

Cântă,

Şi se-ncântă,

Toate se alină,

În floarea senină

A apei lumină.

Dincolo de… 

Dincolo de vântul turbat,

De vântul spre care se-avântă-n văzduh ciocârlanul beat,

Bate – zice-se – vântul din Rai.

De boarea lui dulce fulgerat cazi pe plai.

Acolo, acolo m-aş fi suit,

Până-acolo aş fi îndrăznit.

Un bucium sună departe 

Un bucium sună departe, departe,

Tristeţea serii ori a zilei moarte,

Tristeţea vieţii ori a lumii moarte.

E atâta linişte acum, încât parc-ar ninge;

Cine ivărul odăii mele parc-ar atinge,

Cine intră atât de uşor încât nici nu-l atinge?

O umbră în faţa uşii mele adastă,

Îi văd chipul în seara albastră,

Cu degetul pe buze cum adastă.

Încerc să strig – vocea mi se-neacă-n piept,

Încerc să strig. Aş vrea să mă deştept.

Deşi nu visez, parcă aş vrea să mă deştept.

Liniştea e atât de cumplită peste tot,

Aş striga, m-aş ridica, dar nu pot,

Aş izgoni cumplita umbră, dar nu pot.

Şi ochii mei se pătrund de trista-i faţă,

Şi ochii mei se îneacă în trista-i faţă,

Şi încetul cu încetul mă înfăşoară ca-ntr-o ceaţă.

Un bucium sună departe, departe,

Tristeţea zilei sau a vieţii moarte,

O ştiu, şi gust a vieţii tristă moarte.