6. /24 IANUARIE 2023 - TEATRU/FILM
GRIGORE VASILIU BIRLIC
Biografie
Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni - d. 14 februarie 1970, București) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în multe piese de teatru, precum și în filme. Numele de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.
Grigore Vasiliu s-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie a vrut să se facă clovn la circ, dar a fost tempestiv potolit de către tatăl său. A absolvit în anul 1924 cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului.
Scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, povestește în cartea Orașul Muzelor că: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția... Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.”[1]
La dorința familiei sale care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, este distribuit pentru prima dată de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător.
În urma succesului obținut la public, este angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. La Cernăuți, Grigore Vasiliu cucerește simpatia publicului, fiind remarcat mai ales datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. Dramaturgul și omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa „Amanetul” de Holberg.
Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite.[2] Motivul pentru care a fost admis cu greu la Conservator era un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat însă într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și mai târziu a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban, coleg de Conservator. Mai târziu s-a mutat la Conservatorul din București.
În anul 1933, Grigore Vasiliu, student pe atunci la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a fost adus la București, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel. Acest teatru își ținea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București; teatrul fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu și avea să-și continue activitatea până în anul 1940.
Printre piesele cele mai importante în care a jucat se numără: Vârcolacul, Micul Weber de Arnold si Bach, Otto Elefantul de Arnold și Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt și Jean Bever, Prostul din baie de Ernest Fiese și Karl Fellman, Corabia lui Noe, Așternutul de mătase de A. Birabeau și G. Dolley, Părintele cățeilor de Glinger și Taussig, Împăratul de Luigi Bonelli etc.
Din această perioadă își trage și porecla, transformată mai târziu în supranume, Birlic, care era titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, erou principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni.
Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume.
Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic a impresionat publicul și criticii teatrali prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece foarte ușor de la un rol din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers.
În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat și azi), apoi în Doamna de la etajul II (1937) (în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care ni-l prezintă). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din piesa sa Omul cu mârțoaga.
A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci, dar nu a avut copii.
Datorită talentului artistic Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”).[3] Însă legea comunistă a teatrelor din anul 1947 a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind până la urmă înlocuit din funcție.
Instalarea la putere în România a regimului comunist l-a prins în plină glorie, închizându-i însă granițele spre lume. Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Repertoriul Teatrului era stabilit de Direcția de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Sică Alexandrescu montează în anul 1953 piesa O scrisoare pierdută, Birlic interpretându-l inițial pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu.
Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Grigore Vasiliu Birlic i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.[4] Ulterior (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[5]
Radu Beligan îl consideră un „geniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale.
În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleacă la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru și George Calboreanu pentru a prezenta piesa Bădăranii în traducerea lui Iancovescu. Apariția lui Birlic în Italia, în piesa Bădăranii, a oprit din fugă spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torențială care izbucnise în actul III al piesei care se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi. Publicul a rămas pe loc, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano – Birlic, deși nu cunoștea limba în care se juca piesa
A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută de Caragiale, Avarul și Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Alexandru Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal și de o intonație inimitabilă. A jucat în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.
Printre rolurile care l-au făcut celebru se numără:
· Crăcănel în D-ale carnavalului de I. L. Caragiale
· Lefter Popescu în Două loturi de I. L. Caragiale
· Costăchel Gudurău în Telegrame de I.L. Caragiale
· Jupânul Conciano în Bădăranii de Carlo Goldoni
A interpretat un număr de 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. Amintim rolurile: Crăcănel și Candidatul în D-ale carnavalului, Spiridon și Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, Brânzovenescu și Dandanache în O scrisoare pierdută, Coana Efimița în Conu Leonida față cu reacțiunea, Lefter Popescu în Două loturi, Costăchel Gudurău în Telegrame. Despre Caragiale, Birlic avea să spună:
„Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei actoricești, personaje ale maeștrilor dramaturgiei noastre. Șapte roluri în cele patru comedii.”
Birlic era conștient de faptul că arta căreia i se închină este perisabilă:
„Spre deosebire de arta scriitorului, a pictorului și a muzicantului, arta actorului este, din păcate, perisabilă! Din creația lui nu rămâne nimic. Cinematograful biruie astfel o fatalitate dând actorului un pic de acces la nemurire. (...) Eu, Birlic cel din sală, îl urmăresc pe Birlic de pe ecran, dându-mi seama că el va supraviețui, că această imagine a artei mele va continua să trăiască în ochii unui spectator care nu s-a născut încă.”[7]
Simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, Birlic a cerut impresarului Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat: „Birlic”, la care a fost și regizor. Alături de el, au jucat actori de mare renume cum ar fi: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, N. Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. A fost ultimul mare triumf al lui Birlic.
Artist al poporului, Grigore Vasiliu Birlic s-a stins din viață la data de 14 februarie 1970, la București, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu. [8]
În anul 2005 a fost emisă o monedă cu chipul actorului.
Filmografie
Doua lozuri (1957) - CARAGIALE - film complet:
Titanic Vals HD:
SORANA COROAMĂ STANCA
Biografie
Sorana Coroamă-Stanca, regizor artistic, dramaturg, scenarist și profesorul universitar, s-a născut la 24 ianuarie 1921 la Chișinău.
A absolvit Facultatea de Chimie Industrială a Universității Politehnice ''Gheorghe Asachi'' din Iași, iar în 1949, Facultatea de regie de teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC), avându-i ca profesori pe Marietta Sadova, Alice Voinescu, Aurora Nasta, Lucia Sturdza Bulandra, Soare Z. Soare, Sică Alexandrescu. În perioada 1948-1958 a fost asistent universitar, lector și conferențiar la IATC.
A lucrat la Teatrul ''Constantin Nottara'', Teatrul Național din Iași (prim regizor artistic, între 1965-1969), Teatrul Mic din București (1969-1978), Teatrul ''Ion Vasilescu'' (1978-1983), Teatrul de Operetă (al cărui director a fost între 1990-1992), ''Theatrum Mundi'', la Deutsches Nationaltheater din Weimar. A montat opera ''Oedipe'' de Enescu la Opera din Weimar. A întreprins numeroase turnee cu piesele regizate de ea, în țară și în străinătate (Germania, URSS, Polonia, Iugoslavia, Maroc).
Sorana Coroamă-Stanca a regizat, în total, peste 190 de spectacole, printre care: ''Cerere în căsătorie'' de Cehov, ''Petru Rareș'' de Horia Lovinescu, ''Comedia erorilor'' de Shakespeare, ''Micii burghezi'' de Maxim Gorki, ''Vrăjitoarele din Salem'' de Arthur Miller, ''Soțul ideal'' de Oscar Wilde, ''Beckett'' de J. Anouilh, ''Lungul drum al zilei către noapte'' de Eugene O'Neill, ''Noaptea iguanei'' de Tennesee Williams, ''Profesiunea doamnei Warren'' de George Bernard Shaw, ''Rața sălbatică'' de Ibsen, ''Hagi Tudose'' de B. Șt. Delavrancea, ''Amfitrion'' de Plaut, ''Cafeneaua'' de Goldoni, ''Ursul'' de Cehov, ''Steaua Sevillei'' de Lope de Vega.
A desfășurat o intensă activitate didactică la Institutul de Teatru ''I. L. Caragiale'' din București, Facultatea de Filologie a Universității ''Babeș-Boliay'' din Cluj și Universitatea ''Hyperion'' din București. Ca dramaturg, a creat ''Seară cu dans'', ''Ploaia pe acoperiș'', ''Podul'', ''Un anotimp fără nume'', ''Veghea tânărului războinic''. Semnează regia și scenariul serialului TV ''Mușatinii'', precum și scenariul filmului ''Afacerea Protar'' (după Mihail Sebastian).
A fost eseistă, critic teatral și literar, a lăsat un apreciat repertoriu teatral de radio și televiziune și a fost membru în diverse jurii la festivaluri sau concursuri în domeniul teatrului. După 1989, a fost o prezență activă în cadrul societății civile, ca membră în comitetul de conducere al Fundației ''Memoria'', în Consiliul Național al Alianței Civice, președinte de onoare al Uniunii Italienilor din București.
A fost membru a Uniunii Teatrale din România (UNITER) și al Uniunii Scriitorilor.
După 1995, a montat în două versiuni spectacolul cu piesa lui Caragiale ''D'ale Carnavalului'', la Teatrul de Stat din Oradea și la Teatrul Național din Iași. Ultimul spectacol care îi poartă semnătura este ''Scufița roșie'', care a văzut lumina rampei în 2002 la Teatrul ''Ion Creangă''.
Activitatea Soranei Coroamă-Stanca a fost răsplătită cu diverse premii și distincții, printre care Premiul de Stat, pentru ''Nepoții gornistului'' (1953), Premiul de regie la Festivalul tinerilor artiști (1957), Ordinul ''Meritul Cultural'' (1967), Premiul de regie al Festivalului Național al Teatrelor Dramatice (1969), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (1999), Ordinul național ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler (2000).
În iunie 2006, în cadrul unei festivități dedicate școlii de teatru ieșene, Universitatea de Artă ''George Enescu'' din Iași i-a decernat titlul de ''Doctor Honoris Causa''.
Sorana Coroamă-Stanca s-a stins din viață la 7 ianuarie 2007, la București.
Sursa: AGERPRES
Musatinii Partea 1 Cantecul fetelor:
Musatinii Partea 2 Topirea zapezilor:
Musatinii Partea 3 Stefan a trait, Bogdan incepe:
MusatiniiPartea 4 Apus de Soare:
SILVIU STĂNCULESCU
| Silviu Stănculescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Timișoara, România |
| Decedat | (66 de ani)[1] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cetățenie |  România |
| Religie | Biserica Ortodoxă Română |
| Ocupație | actor |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Silviu Stănculescu (n. 24 ianuarie 1932, Timișoara – d. 23 octombrie 1998, București) a fost un actor român de teatru și film. După studiile încheiate la IATC în 1956, începe o lungă carieră de succes atât în teatru (Teatrul de Comedie) cât și în film (a jucat în peste 40 de filme începând din anul 1960)[2].
Până la Revoluția din decembrie 1989, în perioada regimului comunist, Silviu Stănculescu a fost membru al Marii Adunări Naționale în perioada 1980 - 1989, precum și director al Teatrului de Comedie din București. În cadrul activității sale parlamentare în Marea Adunare Națională, Silviu Stănculescu a fost membru în comisia de învățământ, știință și cultură.[3]
Silviu Stănculescu a murit la Spitalul Victor Babeș, unde fusese internat cu diagnosticul de leucemie[4].
Distincții[modificare | modificare sursă]
Silviu Stănculescu a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[5]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Străzile au amintiri (1962)
- La patru pași de infinit (1964) - slt. Mihai
- Puterea și adevărul (1972)
- Parașutiștii (1973)
- Conspirația (1973)
- Capcana (1974)
- Pe aici nu se trece (1975) - col. Maxineanu
- Evadarea (1975)
- Ultima noapte a singurătății (1976)
- Bunicul și doi delincvenți minori (1976)
- Misterul lui Herodot (1976)
- Acțiunea „Autobuzul” (1978) - Marius Mardopol
- Pentru patrie (1978) - col. Alexandru Anghelescu
- Revanșa (1978) - subsecretarul de stat Alexandru Rioșanu
- Vlad Țepeș (1979) - Sava
- Drumuri în cumpănă (1979)
- Un om în loden (1979) - directorul Institutului
- Ora zero (1979)
- Munții în flăcări (1980) - episcopul Andrei Șaguna
- Șantaj (1981) - medicul legist Vlase
- Orgolii (1982) - fostul procuror Constantin Redman
- Plecarea Vlașinilor (1983)
- Întoarcerea Vlașinilor (1984)
- Vară sentimentală (1986) - prim-secretarul organizației județene a PCR
- Trenul de aur (1986) - ministrul de externe Grigore Gafencu
- Noi, cei din linia întâi (1986) - general sovietic
- Liceenii (1986) - tatăl lui Șerban
- Pădurea de fagi (1987) - colonel român
- François Villon – Poetul vagabond (1987)
- Mircea (1989)
- Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
- Stare de fapt (1995)
- Triunghiul morții (1999)
- Carol I - Un destin pentru România (2009)
- Al treilea salt mortal (1980)
- Din nou împreună (1978)
- Manole - Meșter valah (1978)
- Războiul independenței (Serial TV) (1977) - Col. Alex. Anghelescu
- Soldații victoriei / („Soldati svobody”) ep. 3 (1977)
- Simpaticul domn R (1969)
- Cerul începe la etajul III (1967) - Mihai
Silviu Stănculescu - „Din valurile vremii” de Mihai Eminescu (@Arhiva TVR)
Silviu Stănculescu - Vorbe, vorbe, vorbe
| Corina Dănilă | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (50 de ani) Pașcani, județul Iași |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | Producător TV, actriță |
| Activitate | |
| Ani de activitate | 1990-prezent |
| Roluri importante | Ana Dogaru din Numai iubirea, telenovelă difuzată pe Acasă TV |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Corina Dănilă (n. 24 ianuarie 1972, orașul Pașcani, județul Iași) este o realizatoare de televiziune și actriță română.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, în 1994, la clasa Prof. Ion Cojar.
În cariera de actriță s-a remarcat prin rolurile din serialul TV Numai iubirea, o telenovelă produsă pentru Acasă TV de MediaPro Pictures, în care a interpretat-o pe Ana Dogaru, personajul principal feminin și, respectiv, producția Pixar/Disney: Mașini, Mașini 2 și Mașini 3, în care a dublat personajul principal feminin, Sally Carrera. Fidelă pasiunii sale pentru actorie, Corina a fost protagonista mai multor roluri de teatru și film, printre care: Vasilisa (în „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki, în 1994), Mița, (în „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale, în 2002), rolul principal feminin Ileana (în filmul „Crucea de piatră”, regizor Andrei Blaier, în 1993), Christine (în filmul „Somnul insulei”, regizor Mircea Veroiu, în 1994).
Corina și-a început cariera în Televiziunea Română în 1994 în postura de crainic TV și prezentator de știri la TVR Internațional, continuând apoi, din 1996, la Pro TV, unde a prezentat Știrile Pro TV de dimineață, Știrile Pro TV de la ora 5 și principalul jurnal de știri de la 19.00, la sfârșit de săptămână. Ca reporter special, Corina a acoperit, pe lângă transmisiile zilnice de la Guvern, Președinție sau Parlament, evenimente majore precum vizitele Papei Ioan Paul al II-lea și a președintelui Bill Clinton la București, Campania PRO NATO, grevele minerilor din 1998 și 1999 sau eclipsa de Soare din anul 1999. Tot în 1999, Corina Dănilă a plecat în Republica Moldova cu responsabilitatea de a forma redacția de știri a Pro TV Chișinău, unde a și prezentat principalul jurnal de știri al zilei. A revenit în București la începutul anului 2000 când a devenit prezentator al emisiunii zilnice "Poveștiri Adevărate" la televiziunea Acasă TV. În paralel, a prezentat și moderat emisiunea "De suflet", la Pro TV Internațional, emisiune adresată comunităților de români din diaspora.
Din 2004 până în 2005, a jucat rolul principal feminin, Ana Dogaru, în cele 100 de episoade ale serialului de televiziune Numai iubirea. Începând cu 2006, Corina a fost realizator și moderator al showului "Femeia conduce", la Euforia TV.
La TVR 2, vreme de mai multe sezoane, Corina Dănilă a fost gazda emisiunii "Topping", un program săptămânal despre cele mai neașteptate topuri – realizate, în mare parte, cu ajutorul publicului. Din octombrie 2014, apare în fiecare vineri, în direct, de la ora 15:40 până la 17:30, la emisiunea "Ieri-Azi-Mâine", tot la TVR 2. A fost distinsă, în 2004, cu premiul „Femeia anului”, premiu acordat de revista „Avantaje”, pe baza voturilor publicului.
A fost măritată cu afaceristul bogat și pilotul de curse Norris Măgeanu, ulterior divorțând. Din mariaj a rezultat o fiică, pe nume Rianna. [1] [2] [3]
Teatru[modificare | modificare sursă]
- "Azilul de noapte", de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar (1994 -- Vasilisa) – Teatrul din Giulești
- "Platonov", de A.P. Cehov, în regia lui Ivan Helmer (1994 -- Grekova) –Teatrul Național din București
- "Rivalii", de Richard Brinsley Sheridan, în regia lui Horea Popescu (1994 -- Lydia Languish) – Teatrul Național din București
- "D'ale carnavalului", de I.L. Caragiale, în regia lui Gelu Colceag (2002 -- Mita Baston) – Teatrul Național din București
- "Paganini", de Mick Davis, în regia lui Mick Davis (2015 -- Teresa Paganini) – Teatrul "Metropolis" din București
- "Un altfel de cabaret", în regia Ancăi Sigartău, muzica de Manuela Cara (2015 -- Roșie) – Palatul Național al Copiilor din București
- "O căsnicie liniștită", de Noel Coward, în regia lui Ștefan Ruxanda (2016 -- Amanda Prynne) – Teatrul "Elisabeta"
- "Piatra din casă", de Vasile Alecsandri, în regia lui Constantin Dicu (2017 -- Marghiolita) – teatru tv - Televiziunea Română
- "Autorul e în sală", de Ion Băieșu, în regia lui Dan Tudor (2018 -- Neli) – Teatrul Dramaturgilor Români din București
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Crucea de piatră (1994) – Ileana
- Somnul insulei (1994) – Christine
- Craii de Curtea Veche (1996)
- Dark Angel: The Ascent (1994) – Călugăriță
- Dark Asylum (2001) – Prezentatoarea știrilor
- Windfall (2003) – Reporter
- Numai iubirea (2004) – Ana Dogaru
- Mașini / Cars (2006) – Sally Carrera (voce, versiunea română)
- Mașini 2 / Cars 2 (2011) – Sally Carrera (voce, versiunea română)
- Mașini 3 / Cars 3 (2017) – Sally Carrera (voce, versiunea română)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu