6. /9 IANUARIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

DOMENICO MODUGNO

Domenico Modugno
Domenico Modugno
Date personale
Nume la naștere	Domenico Modugno Lorusso
Născut	9 ianuarie 1928[1][7][8][9]  Polignano a Mare, Apulia, Italia
Decedat	6 august 1994 (66 de ani)[1][8][9][10]  Lampedusa⁠(d), Italia
Înmormântat	cimitero Flaminio[*]
Cauza decesului	cauze naturale (infarct miocardic)
Căsătorit cu	Franca Gandolfi[*]
Copii	Massimo Modugno[*] Fabio Camilli[*]
Cetățenie	Italia
Ocupație	cântăreț politician activist pentru drepturile omului[*] scenarist actor de teatru[*] textier[*] cantautor regizor de film artist de înregistrare[*]
Locul desfășurării activității	Roma
Studii	Centrul Experimental Cinematografic[*]
Gen muzical	pop, folk
Instrument(e)	chitară
Premii	Grammy Award for Record of the Year[*] Grammy Award for Song of the Year[*] Festivalul de la Sanremo[*][2] Festivalul de la Sanremo[*][3] Festivalul de la Sanremo[*][4] Festivalul de la Sanremo[*][5] Premio Tenco[*][6]
Discografie
Listă completă	Domenico Modugno discography[*]
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database
Modifică date / text

Domenico Modugno la ediția 1958 a Concursului Muzical Eurovision

Domenico Modugno

Domenico Modugno, (n. 9 ianuarie 1928,^[1][7][8][9] Polignano a Mare, Apulia, Italia – d. 6 august 1994,^{[1][8][9][10]} Lampedusa^⁠(d), Italia), a fost un cântăreț, compozitor și actor italian care a lansat melodii la sfârșitul anilor 1950, devenite șlagăre, inclusiv faimosul Nel blu dipinto di blu, mai cunoscut ca remake în limba engleză cu titlul „Volare”.

Una dintre piesele sale a apărut în filmul din 1955 Vacanze d’amore^[11]. În 1958 a triumfat cu Nel blu dipinto di blu la Festivalul de la Sanremo alături de Johnny Dorelli. Această piesă, care reprezintă Italia la Eurovision, ocupă locul trei și câștigă un premiu Grammy anul următor.

A fost premiat la Festivalul de la Sanremo de patru ori (1958, 1959, 1962 și 1966). Cântecele sale încă mai trăiesc în reluări, în emisiuni TV și reclame.

Melodii cunoscute[modificare | modificare sursă]

Printre melodiile celebre ale lui Modugno se numără:

• Addio... addio... (1962)
• Dio, come ti amo(1966)
• Domenica (1975)
• La lontananza (1970)
• Marinai donne e guai (1958)
• Il Maestro di violino (1976)
• Nel blu dipinto di blu (1958)
• Pasqualino maragià (1958)
• Piange..il telefono duet cu Francesca Guadagno (1975)
• ​​Piove (Ciao ciao bambina) (1959)
• Tu si 'na cosa grande (1964)
• Vecchio Frac (1955)

Filmografie selectivă[modificare | modificare sursă]

În cariera sa Modugno a jucat în 38 de filme.

• 1951 Filumena Marturano, regia Eduardo De Filippo
• 1954 Roșu și negru (Rosso e nero), regia Domenico Paolella
• 1954 Vacanze d'amore (Village magique), regia Jean-Paul Le Chanois
• 1955 Mantaua roșie (Il mantello rosso), regia Giuseppe Maria Scotese
• 1957 Soții în oraș (Mariti in città), Luigi Comencini (doar compozitor)
• 1958 Neveste periculoase (Mogli pericolose), regia Luigi Comencini (doar compozitor)
• 1960 Adua și prietenele sale (Adua e le compagne), regia Antonio Pietrangeli
• 1960 Întâlnire la Ischia (Appuntamento a Ischia), regia Mario Mattoli
• 1972 Jocul de cărți (Lo scopone scientifico), regia Luigi Comencini
• 1975 Piange... il telefono, regia Lucio De Caro
• 1976 Il maestro di violino, regia Giovanni Fago

Le più belle canzoni di Domenico Modugno

JOAN BAEZ

Joan Baez
Joan Baez în concert la Hamburg (1973)
Date personale
Nume la naștere	Joan Chandos Baez
Născută	9 ianuarie 1941 (81 de ani),  Staten Island, New York, S.U.A. Staten Island, New York City, New York, SUA[1]
Părinți	Albert Baez[*][1] Joan Bridge[*]
Frați și surori	Mimi Fariña[*][1] Pauline Baez[*]
Căsătorită cu	David Harris[*] (1968–1973)
Copii	Gabriel Harris[*]
Cetățenie	Statele Unite ale Americii[1]
Ocupație	muzician, compozitor
Studii	Universitatea din Boston[1],  Redlands High School[*],  Palo Alto High School[*]
Gen muzical	Folk, Folk rock
Tipul de voce	soprană
Instrument(e)	chitară[1][2] voce[*][2]
Ani de activitate	1958-prezent
Premii	Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*][1] Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*][1] Thomas Merton Award[*][1] Ambassador of Conscience Award[*][1] Rock and Roll Hall of Fame[1] Latin Grammy Lifetime Achievement Award[*] "Spirit of Americana" Free Speech Award[*][3] Orden de las Artes y las Letras de España[*] Premiul Bambi Americana Music Honors & Awards[*] Grammy Award for Best Folk Album[*]
Discografie
Listă completă	Joan Baez discography[*]
Prezență online
Site web pagină Facebook cont Twitter Internet Movie Database Myspace VGMdb Instagram
Modifică date / text

Joan Chandos Baez (n. 9 ianuarie 1941,^[4][5][6][7] Staten Island, New York City, New York, SUA^[1]) este o cântăreață americană de origine mexicană, foarte cunoscută datorită vocii sale foarte individuale. Este deseori numită "conștiința și vocea anilor '60". Multe cântece au o tematică socială.

Este cunoscută în special pentru hitul "Diamonds and Rust" și pentru numeroasele preluări cum ar fi "There but for Fortune" al lui Phil Ochs și "The Night They Drove Old Dixie Down" al trupei The Band. Într-o măsură mai mică, lumea o cunoaște pentru "Farewell, Angelina" și "Love Is Just a Four-Letter Word". În 1969 ia parte la festivalul Woodstock alături de artiști ca Jimi Hendrix, Santana, Jefferson Airplane unde cântă trei cântece, Sweet Sir Galahad, Joe Hill și We Shall Overcome, acest ultim cântec fiind un imn al mișcării pentru drepturile civile ale negrilor din Statele Unite ale Americii.

Rămâne de asemenea cunoscută pentru relația sa cu Bob Dylan și pentru marea sa pasiune pentru activism, în special în domeniile nonviolenței, al drepturilor civile și ale omului iar, mai recent, este cunoscută pentru acțiunile sale ecologice.

Baez are o carieră de peste 50 de ani, a lansat mai mult de 30 de albume și a înregistrat în opt limbi diferite. Este considerată un simbol al muzicii folk, deși după anii 60 stilul muzicii pe care îl va aborda va cunoaște numeroase schimbări, înglobând mai toate stilurile de la rock și pop la muzică gospel și country. Deși este și a fost ea însăși o compozitoare și textieră, în special la mijlocul anilor 70, Baez este adesea considerată ca fiind o interpretă a cântecelor altor persoane, preluând și interpretând cântece ale unor artiști precum The Beatles, Jackson Browne, Bob Dylan, Woody Guthrie, The Rolling Stones, Pete Seeger, Paul Simon, Stevie Wonder și mulți alții.

Vocea sa are trei octave ^[8] și un vibrato rapid, ușor de recunoscut.

Cariera muzicală[modificare | modificare sursă]

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Un prieten al tatălui său, i-a dăruit lui Joan Baez un ukulele. Învățând patru acorduri, Baez reușește să cânte cântece în stilul rhythm and blues, muzica pe care o asculta mai tot timpul. Cu toate acestea, părinții săi se temeau ca o viață în slujba muzicii ar putea să o conducă pe fiica lor spre vicii grave precum drogurile.^[9] La vârsta de opt ani, Baez participă la un concert al folkistului Pete Seeger, îndrăgostindu-se astfel de muzica folk. La scurt timp învață cântecele lui Pete Seeger și le cântă în public. În 1957 Joan Baez își cumpăra prima chitară acustică marca Gibson pentru 50 de dolari.

Scena muzicală de la colegiul din Massachusetts[modificare | modificare sursă]

În 1958 tatăl ei acceptă un post la Institutul Tehnic din Massachusetts și își mută familia în Belmont, o suburbie a orașului Boston. În acei ani, acea zonă era centrul scenei folk americane, iar Joan Baez nu pierde șansa de a cânta la mici întâlniri, la unele baruri din Cambridge și Boston. Între timp este studentă la Boston University, universitate pe care mai târziu o va abandona pentru a se putea concentra asupra carierei sale. În 1958, Baez susținea primul său concert într-un mic club din Cambridge în fața părinților săi, a surorii sale, Mimi, și a încă altor opt persoane. Desenându-și singură posterul, Baez luase în considerare posibilitatea de a-și schimba numele de scenă în Rachel Sandperl (Sandperl, de la pacifista Ira Sandperl, care i-a fost mentor și profesor în liceu) sau Mariah (de la cântecul "They Call the Wind Maria" cântat de The Kingston Trio.) În final a renunțat la idee temându-se că lumea o va critica pentru că și-a schimbat numele doar pentru că era de origine spaniolă. În urma concertului, tânăra artistă a câștigat doar 10 dolari, însă curând ea va fi angajată pentru două concerte pe săptămână, fiecare fiind plătit cu 20 de dolari.

Câteva luni mai târziu, Baez și încă doi prieteni ai săi, entuziaști ai folkului plănuiesc să înregistreze un album în pivnița unuia dintre ei. Cei trei cântau solouri și duete, iar un prieten de familie le-a desenat coperta. Albumul a fost lansat în același an sub denumirea de Folksingers 'Round Harvard Square. Baez apoi a cunoscut-o pe regina folkului la acea vreme, Odetta, pe care o va cita ca principală influență în cariera sa, urmată de Marian Anderson și Seeger. Muzicianul Bob Gibson să cânte alături de el la ediția din 1959 a Newport Folk Festival. Prestația sa i-a adus multe laude fiind numită Madonna desculță cu o voce nepământească. În urma acestei apariții, Baez semnează cu Vanguard Records.

Primele albume și succesul din anii `60[modificare | modificare sursă]

Adevărata sa carieră a început în 1959 la Newport Folk Festival; și-a înregistrat primul album pentru o mare casă de producție (Vanguard), intitulat Joan Baez, în 1960. Colecția de cântece tradiționale, de balade și de cântece blues acompaniate doar de chitara sa acustică s-a vândut destul de bine. Cuprindea mai multe balade ale copilăriei cunoscute la acea vreme, precum "Mary Hamilton" și a fost înregistrat în doar patru zile în sala de bal a hotelului Manhattan Towers din New York City. Albumul cuprindea și "El Preso Numero Nueve", un cântec tradițional cântat în întregime în spaniolă. Același cântec va apărea în 1974 pe albumul Gracias a la Vida, un album dedicat în întregime muzicii tradiționale în limba spaniolă.

A doua sa lansare, Joan Baez, Vol. 2 (1961) a fost distins cu discul de aur, aceeași performanță reușind-o și Joan Baez in Concert, Part 1 (1962) și Joan Baez in Concert, Part 2 (1963). Ca și predecesorul său, Joan Baez, Vol. 2 conținea strict cântece folk tradiționale. Cele două albume de material live, Joan Baez in Concert, Part 1 și continuare sa în volumul 2, au fost unice pentru că, spre deosebire de majoritatea albumelor, acestea conțineau doar cântece noi, spre deosebire de niște cântece deja consacrate. Pe albumul Joan Baez in Concert, Part 2 se aude primul cover făcut de Joan Baez unui cântec de Bob Dylan. De la începutul anilor 1960 până la mijlocul lor, Baez ajunge la vârful mișcării renașterii folk din America, introducându-l în concertele sale pe atunci necunoscutul Bob Dylan. Cei doi se îndrăgostesc și vor fi împreună până în 1965.

Joan Baez la Marșul spre Washington în august 1963

Baez a simțit prima oară succesul comercial când "There but for Fortune", scris de Phil Ochs, devine un hit în Marea Britanie în 1965. A fost profund influențată de ceea ce se numea la acea vreme Invazia britanică, adică de trupele rock din Marea Britanie care la acel timp schimbau istoria muzicii (The Beatles, The Rolling Stones) și acest lucru s-a simțit pe albumul Farewell, Angelina din 1965 prin schimbarea timbrului și intensității sunetului chitarei. Albumul cuprinde mai multe cântece scrise și deja înregistrate de Bob Dylan printre care amintim Farewell Angelina, It's All Over Now, Baby Blue. Hotărând să experimenteze după ce epuizase stilul omului cu chitara, Baez apelează la Peter Schickele, un compozitor de muzică clasică, care o va ajuta să-și orchestreze în stil clasic următoarele trei albume: Noël (1966), Joan (1967) and Baptism: A Journey Through Our Time (1968). Noël a fost un album tipic de Crăciun, în timp ce Baptism era un fel de album-concept, în care Baez cânta și recita din opera unor apreciați poeți precum James Joyce, Federico García Lorca și Walt Whitman.

În 1968, Baez călătorește în Nashville, Tenessee, unde în urma unei foarte lungi sesiuni de înregistrări vor rezulta nu unul, ci două albume. Primul, Any Day Now (1968), este compus doar din cântece ale lui Bob Dylan (unul dintre ele, "Love Is Just a Four-Letter Word," deși scris de Bob Dylan, acesta nu l-a înregistrat niciodată devenind unul din cântecele principale în concertele lui Joan Baez). Celălalt album, influențat de muzica country David's Album (1969) a fost înregistrat pentru soțul său David Harris, un important activist ce lupta împotriva războiului din Vietnam, care în final a fost încarcerat pentru atitudinea sa. Harris, un fan al muzicii country, a influențat soundul muzicii lui Baez și în anii următori, acesta apropiindu-se de muzica country.

În 1968 își publică prima carte de memorii, intitulată Daybreak.

În 1969, apariția sa la Woodstock a pus-o pe podiumul internațional al muzicii și al politicii, în special după lansarea filmului documentar Woodstock în 1970.

La sfârștiul anilor 60, Baez a început să-și compună multe dintre cântece, începând cu "Sweet Sir Galahad" și "A Song For David" (ultimul fiind dedicat soțului său ce a fusese condamnat pentru opoziția sa în legătură cu războiul din Vietnam).

Anii 1970 și sfârșitul perioadei la casa de înregistrări Vanguard[modificare | modificare sursă]

Baez în Hamburg, 1973

După unsprezece ani de colaborare cu Vanguard, Baez decide în 1971 să pună punct relației cu casa de discuri ce i-a lansat toate albumele din anii 60. Ultimul album la această casă de discuri, Blessed Are... (1971), a fost un succes absolut, mai ales prin hitul, "The Night They Drove Old Dixie Down", un cover după melodia cea mai cunoscută a trupei The Band. Cu albumul Come from the Shadows (1972), Baez se mută la A&M Records, unde rămâne pentru patru ani și șase albume.

În această perioadă, la sfârșitul anului 1971, se reunește cu Schickele pentru a înregistra două piese ("Rejoice in the Sun" și "Silent Running") pentru filmul science-fiction, Silent Running (1972). Compania producătoare, Universal Studios, spera ca cele două cântece să devină hituri, însă nu avea să fie așa din pricina eșecului pe care l-a avut filmul.

Where Are You Now, My Son?, albumul din 1973, cuprindea un cântec omonim de 23 de minute ce ocupa atât partea A cât și partea B a discului. Pe jumătate vorbit și pe jumătate conținând fragmente înregistrate, cântecul este practic un documentar al vizitei lui Joan Baez la Hanoi, Vietnamul de Nord, în Decembrie 1972, timp în care ea și echipa de înregistrare au supraviețuit unui bombardament.

Gracias a la Vida (1974) (cântecul cu același nume fiind originar din Chile și cântat de Violeta Parra) a fost un succes atât în Statele Unite cât și în America Latină. Includea cântecul "Cucurrucucu paloma".

Cochetând cu muzica pop comercială cât și compunându-și propriile cântece, Joan Baez înregistrează Diamonds & Rust (1975), albumul care devine cel mai vândut album al artistec. Cântecul care dă și titlul albumului, o baladă despre relația sa cu Bob Dylan, va ajunge în top 10 și de departe cea mai cunoscută melodie a artistei.

După Gulf Winds (1976), un album ce cuprindea doar cântece compuse de ea, și From Every Stage (1976), un album live pe care se găsesc melodii din toate etapele carierei lui Joan Baez de până atunci, artista renunță la contractul cu casa de discuri mutându-se la CBS Records unde înregistrează albumele Blowin' Away (1977) și Honest Lullaby (1979).

Anii 80 și 90[modificare | modificare sursă]

Bob Dylan, Joan Baez și Carlos Santana în concert în Hamburg (mai 1984).

în 1980, lui Baez i-a fost acordat titlul de Doctor în Științe Umane de către Antioch University și Rutgers University pentru activismul său politic și pentru universalitatea muzicii sale.

În 1983, apare pentru prima oară la Premiile Grammy, unde cântă melodia simbol a lui Bob Dylan, Blowing in the Wind.

Baez joacă un rol important în 1985 la concertul Live Aid pentru ajutorare Africii, deschizând partea americană a showului în Philadelphia, Pennsylvania. De asemenea, Baez a participat în mai multe turnee organizate de Amnesty International.

În 1987, Baez își lansează a doua auto-biografie intitulată And a Voice to Sing With care odată publicată devine un bestseller New York Times. În același an va concerta pentru pace în Israel și fâșia Gaza.

În mai 1989, Baez participă la un festival de muzică în Cehoslovacia comunistă, numit Bratislavská lýra. În timpul șederii sale la Bratislava îl cunoaște pe președintele Václav Havel, pe care l-a lăsat să-i care chitara pentru a nu fi arestat de agenții guvernului. În timpul prestației sale i-a salutat pe membrii Charter 77, un grup disident ce milita pentru drepturile omului, fapt ce a dus la închiderea bruscă a microfonului lui Joan Baez. Baez a continuat să cânte a cappella pentru cei aproape patru mii de oameni adunați. Havel apoi a considerat-o ca fiind o puternică inspirație pentru ceea ce avea să se numească Revoluția de catifea, sângeroasa revoluție care a alungat de la putere guvernul de factură comunistă.

Prin mijlocirea casei de producție Gold Castle, Joan Baez înregistrează două albume: Speaking of Dreams, (1989) și Brothers in Arms (1991). Apoi semnează cu Virgin Records, înregistrând Play Me Backwards (1992) nu cu mult timp înainte ca această casă de discuri să fie cumpărată de EMI. Apoi a trecut sub egida casei Guardian cu care înregistrează un album live Ring Them Bells (1995), denumit după melodia lui Bob Dylan de pe albumul Oh, Mercy, și un album de studio, Gone from Danger (1997). Tot în această perioadă, artista refuză să își mai scrie muzica și versurile, preferând compozițiile unor tineri folkiști americani, printre care se remarcă îndelunga colaborare cu Steve Earl.

În 1993, la invitația adresată de Refugees International și sponsorizată de Fundația Soros, călătorește pe frontul din Bosnia-Herțegovina, pe atunci regiune a Yugoslaviei, într-un efort de a atrage atenția asupra suferințelor din acele locuri. A fost primul mare artist care a cântat în Sarajevo de la izbucnirea războiului civil yugoslav.

Din 2000 până în prezent[modificare | modificare sursă]

2001-2005[modificare | modificare sursă]

Joan Bez în 2005 la Golden Gate Park.

În august 2001, Vanguard a început să re-editeze primele 13 albume ale lui Baez, pe care artista le înregistrase între 1960 și 1971. Noile ediții s-au bucurat de un sunet prelucrat digital, îmbunătățit, de cântece bonus nelansate până atunci, coperte noi și notițe scrise de Arthur Levy. De asemenea, casa de producție A&M a relansat alte 6 albume alte artistei în 2003.

Albumul său, Dark Chords on a Big Guitar (2003), cuprinde cântece compuse de artiști de două ori mai tineri decât ea. În noiembrie 2004 înregistrează un concert live în New York, înregistrări ce vor forma albumul Bowery Songs lansat în 2005.

2006[modificare | modificare sursă]

în septembrie 2006, Baez a contribut cu o variată live, reorchestrată a clasicului său cântec "Sweet Sir Galahad" pentru albumul companiei Starbucks denumitXM Artist Confidential. În noua versiune, Baez a schimbat versul "here's to the dawn of their days" în "here's to the dawn of her days," ca un tribut adus surorii sale Mimi, despre care Baez scrisese cântecul în 1969. Mimi Fariña, sora lui Joan Baez, și ea cântăreață de folk, murise în 2001 la vârsta de 57 de ani în urma unui cancer neuroendocrin.

Pe 8 octombrie 2006, artista este invitatul surpriză al conferinței internaționale Forum 2000 la Praga, Republica Cehă. Prestația sa a fost ținută secretă față de fostul președinte Havel până în momentul apariției sale pe scenă. Havel rămâne unul din marii admiratori ai operei lui Baez. În timpul următoarei vizite a lui Baez în Cehia, în 2007, cei doi se întâlnesc din nou, când artista concerta în fața unei săli de spectacole plină, sală construită de bunicul lui Havel.

2007[modificare | modificare sursă]

Proper Records relansează albumul său live Ring Them Bells (1995), într-o ediție cu două CD-uri, adăugând mai multe cântece din același concert.

În plus, Baez înregistrează în duet cu John Mellencamp melodia "Jim Crow" care va apărea pe albumul său Freedom's Road (2007).

De asemenea, în februarie 2007, primește Premiul Grammy pentru întreaga carieră.

2008[modificare | modificare sursă]

Joan Baez în concert în Dresden, Germania (iulie 2008)

În vara anului 2008, Baez concertează la Glastonbury Festival în Marea Britanie și la Montreux Jazz Festival în Montreux, Elveția.

Pe 9 septembrie 2008, Baez lansează un album produs de Steve Earle, Day after Tomorrow. Noul material, caracterizat prin aranjamente simple, tradiționale, este cel mai mare succes comercial al artistei de la Honest Lullaby (1979) și a fost nominalizat pentru un premiu Grammy. Turneul său mondial pentru promovarea albumului a primit aprecieri pozitive, biletele epuizându-se la mai toate concertele.

2009[modificare | modificare sursă]

13 august 2009, Seattle.

Pe 2 august 2009, Joan Baez a luat parte la Newport Folk Festival, fapt ce a marcat a 50-a aniversare a primei sale apariții în cadrul acestui festival.

Implicarea socială și politică[modificare | modificare sursă]

Anii 1950[modificare | modificare sursă]

În 1956, Baez îl aude pentru prima oară pe tânărul Martin Luther King, Jr. vorbind despre nonviolență, drepturi civile și schimbare socială. Artista mărturisește că acest discurs i-a smuls câteva lacrimi. Câțiva ani mai târziu, cei doi devin prieteni și vor participa împreună la marșuri și proteste.

Drepturile civile[modificare | modificare sursă]

La începuturile carierei lui Joan Baez, problema drepturilor civile ale populației afro-americane devine una foarte importantă în Statele Unite.

Interpretarea pe care a adus-o cântecului "We Shall Overcome", imnul mișcării pentru drepturile civile, scris și compus de Pete Seeger pentru marșul din Washington al lui Luther din 1963, îi va lega numele de acest cântec pentru posteritate. Cântecul acesta îl va cânta cu ocazia tuturor protestelor la care participă în această perioadă.

Baez se alătură lui Martin Luther King Jr. în marșul său din 1965 între Selma, Alabama și Montgomery, Alabama, cântându-le celor ce mărșăluiau în tabăra din orășelul St. Jude, înaintea zilei în care trebuiau să ajungă în Montgomery.

Războiul din Vietnam[modificare | modificare sursă]

Devenind tot mai vizibilă în cadrul marșurilor pentru drepturile civile, artista devine din ce în ce mai vocală în ceea ce privește dezacordul ei în privința războiului din Vietnam

În 1964, își exprimă în mod public refuzul de a plăti 60% din impozitul său de venit, procentul din buget alocat la vremea de Statele Unite ale Americii pentru cheltuieli de război.

Tot în 1964, fondează împreună cu mentorul său Ira Sandperl Institutul pentru studiul violenței.

Arestată de două ori în 1967^[10] pentru blocarea intrării armatei americane într-o sală din Oakland, California, petrece mai bine de o lună în închisoare.

Era un participant frecvent la marșurile și concertele anti-război, adesea rostind discursuri pacifiste.

Și-a dedicat o mare parte din timp în anii 70 pentru fondarea și stabilirea ramurii americane a fundației Amnesty International.

Drepturile omului[modificare | modificare sursă]

Ca urmare a experienței acumulate în lupta pentru apărarea drepturilor omului în Vietnam artista își creează propria fundație, Humanitas International, a cărui scop e să localizeze zonele de pe glob în care drepturile omului sunt încălcate, criticând în același timp atât regimurile de stânga cât și cele de dreapta.

Într-o a doua călătorie în Asia de sud-est, Baez ia parte la o acțiune de distribuire de alimente și medicamente populației din Cambogia, participând în același timp la o conferință organizată de Națiunile Unite.

Drepturile homosexualilor și ale lesbienelor[modificare | modificare sursă]

Baez a fost de asemenea prezentă în lupta pentru drepturile homosexualilor și ale lesbienelor. În 1978, ia parte la o serie de concerte caritabile menite să înfrângă așa numita Proposition 6 sau "the Briggs Initiative", care propunea ca homosexualii să nu aibă dreptul de a preda în școlile din California. În același an, participă la funeraliile unui important funcționar din San Francisco despre care se știa în mod public că era homosexual.

În anii 90, apare cu prietena sa Janis Ian la un concert caritabil organizat de National Gay and Lesbian Task Force, o organizație de lobby pentru drepturile homosexualilor, concertând de asemenea la parada gay din San Francisco.

Cântecul său "Altar Boy and the Thief" de pe albumul Blowin' Away (1977) este dedicat fanilor săi homosexuali.

Viața personală[modificare | modificare sursă]

Primele relații[modificare | modificare sursă]

Primul iubit al lui Joan Baez a fost un tânăr, Michael New, pe care îl cunoscuse la colegiu. Ani mai târziu, în 1979, acest băiat o va inspira pentru cântecul Michael. New era un coleg al ei din Trinidad, care, la fel ca Baez, participa la cursuri doar ocazional. Cei doi petreceau mult timp împreună însă, în final, Joan Baez recunoaște că nu a putut păstra un echilibru între cariera ei care înflorea și relația cu New. Cei doi s-au despărțit și împăcat în mod repetat, însă era clar că pe New începuse să-l nemulțumească succesul pe care Baez îl avea pe scena muzicală locală. Într-o noapte Baez l-a văzut pe New sărutând o altă fată. Relația celor doi rămâne neatinsă până când cei doi se mută în California.

Bob Dylan[modificare | modificare sursă]

Joan Baez pe scenă cu Bob Dylan, August 1963.

Baez l-a întâlnit prima oară pe Bob Dylan la Gerde's Folk City în vestitul Greenwich Village din New York. La acea vreme, Baez își lansase deja albumul de debut, iar cariera sa ca viitoare regină a folkului se afla în plină ascensiune. Baez nu a fost impresionată de Dylan la început, dar i-a plăcut foarte mult una din primele compoziții ale lui Bob Dylan, "Song to Woody", și îi mărturisește acestuia că i-ar plăcea să înregistreze acel cântec, deși în final nu a făcut-o niciodată.

La început, Dylan era mai interesat de sora mai mică a artistei, Mimi, dar cum atenția presei se îndrepta întotdeauna spre cei doi, relația acestora se transformă.

Până în 1963, Baez deja lansase trei albume, din care două primiseră discul de aur, și îl invită pe Dylan să cânte împreună cu ea la Newport Folk Festival. Cei doi cântă în duet compoziția lui Bob Dylan "With God on Our Side", fapt ce creează un precedent, cei doi urmând să cânte în duet la mai multe festivaluri de folk în perioada următoare. Baez obișnuia să-l invite pe Dylan să cânte în parte singur pe scenă și în parte în duet cu ea.

Înainte să-l cunoască pe Dylan, cântecele cu temă social/politică ale lui Baez erau destul de puține: "Last Night I Had the Strangest Dream," "We Shall Overcome" și un amestec de cântece ale negrilor. Baez va afirma mai târziu că Dylan a revoluționat subiectul social și al justiției.

În timpul turneului în Marea Britanie al lui Bob Dylan, relația lor începe să scârțâie după doi ani în care au fost când împreună, când despărțiți. Turneul și simultana lor despărțire este prezentată în documentarul lui D.A. Pennebaker, Dont Look Back (1967).

În ciuda conflictului, cei doi încearcă să uite ceea ce s-a întâmplat și vor concerta împreună în cadrul turneului lui Bob Dylan, Rolling Thunder Revue în 1975-76. Baez a făcut și parte din filmul lui Bob Dylan, Renaldo and Clara (1978).

Dylan și Baez (împreună cu Carlos Santana) au concertat împreună în turneu în 1984.

Reflecțiile sale de mai târziu apar în documentarul lui Martin Scorsese intitulat No Direction Home (2005).

Baez a compus cel puțin două cântece pentru Bob Dylan. În "To Bobby", compus în 1972, ea îl ruga pe Dylan să revină la activismul politic ce-l consacrase, în timp ce în "Diamonds & Rust", de pe albumul cu același nume din 1975, ea își revede sentimentele pentrue el într-o lumină caldă .^[11]

Referirile la Baez în cântecele lui Bob Dylan sunt mult mai puțin clare. Însăși Baez sugera că ea este subiectul în cântecele "Visions of Johanna" și "Mama, You've Been on My Mind", deși cel din urmă pare a fi mai de grabă despre iubita lui Bob Dylan Suze Rottolo. În documentarul lui Martin Scorsese, Bob Dylan vorbește despre relația sa cu Joan Baez spunând că nu poți fi îndrăgostit și înțelept în același timp. ^[12][13] Cât despre "Visions of Johanna", "She Belongs to Me" și alte cântece despre care se spune că ar fi vorba de Baez, nici Dylan și nici biografi precum Clinton Heylin și Michael Gray nu pot confirma acest lucru.

David Harris[modificare | modificare sursă]

În octombrie 1967, Baez, mama sa, și alte aproape șaptezeci de persoane au fost arestat în Oakland, California, pentru blocarea accesului militarilor americani într-un centru de festivități, susținându-i astfel pe tinerii care au refuzat înrolarea. Acestea au fost încarcerate în penitenciarul Santa Rita, iar aici Joan Baez îl cunoaște pe David Harris, care, deși ținut în sectorul bărbaților, reușea să o vadă pe Joan Baez în mod regulat.

După eliberare între cei doi se naște o relație strânsă, aceștia mutându-se împreună și căsătorindu-se peste doar trei luni. Relația celor doi a fost intens discutată în presă, Times Magazine afirma despre căsătoria lor că ar fi căsătoria secolului. Cei doi se căsătoresc pe 26 martie 1968 în New York City.

La scurt timp după căsătorie, Harris refuză înrolarea fiind arestat din nou și luat cu forța de la domiciliu, lăsând-o pe Baez singură și însărcinată. Joan Baez era vizibil însărcinată atunci când a cântat la Woodstock în 1969.

Printre cântecele compuse de Baez în această grea perioadă din viața sa se numără "A Song For David", "Myths", "Prison Trilogy (Billy Rose)" and "Fifteen Months" (În română - Cincisprezece luni - timpul cât Harris a stat în arest)

Fiul lor, Gabriel Harris, se naște în decembrie 1969.

Harris este eliberat, dar relația lor se degradează încet, sfârșindu-se cu un divorț amiabil în 1973. Au împărțit custodia lui Gabriel, care în principal stătea cu mama sa .^[14] Despărțirea s-a datorat în mare parte ideii lui Joan Baez despre sine, pe care o afirmă în autobiografia sa: "Sunt făcută să trăiesc singură" ^[15] După despărțirea de Harris nu s-a mai căsătorit niciodată.

Joan Baez în România[modificare | modificare sursă]

Joan Baez a concertat de două ori în România, în 1997 (22 iunie) și 2004, la invitația Fundației Culturale Phoenix. Ambele concerte au avut loc la Sala Palatului din București. Narcisa Suciu și Paula Seling au fost artistele care au susținut recitaluri în cadrul concertelor Joan Baez care au avut loc în România. Cu ocazia concertului din 11 iulie 2004 publicul român a putut asculta atât melodii de pe albumul Dark Chords on a Big Guitar,cât și cântecele care au consacrat-o pe artistă. La începutul concertului, artista a cerut scuze publicului în numele poporului american pentru războiul din Irak, iar în finalul concertului din 2004, împreună cu Narcisa Suciu, Joan Baez interpretează cântecul popular Rău mă dor ochii mă dor, într-o română pe care presa o numea aproape impecabilă. Interpretarea unui cântec în limba țării în care concertează este aproape o tradiție în concertele sale. După concertul de la Sala Palatului, artista a fost invitată la Casa Eliad, unde s-a întâlnit cu folkiștii români, printre care Doru Stănculescu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă. Cel care a însoțit-o pe Joan Baez în timpul șederii sale în România a fost Ducu Bertzi, care a declarat în repetate rânduri că a fost o onoare pentru el să fie alături de Baez cât timp s-a aflat în România.

Discografie[modificare | modificare sursă]

Albume de studio și live[modificare | modificare sursă]

1. Joan Baez, Vanguard (octombrie 1960) (RIAA: disc de aur)
2. Joan Baez, Vol. 2, Vanguard (septembrie 1961) (RIAA: disc de aur)
3. Joan Baez in Concert, Vanguard (septembrie 1962) (RIAA: disc de aur)
4. Joan Baez in Concert, Part 2, Vanguard (noiembrie 1963)
5. Joan Baez/5, Vanguard (octombrie 1964)
6. Joan Baez In San Francisco (înregistrat în 1958)
7. Farewell, Angelina, Vanguard (octombrie 1965)
8. Noël, Vanguard (octombrie 1966)
9. Joan, Vanguard (august 1967)
10. Baptism: A Journey Through Our Time, Vanguard (iunei 1968)
11. Any Day Now (compozițiile lui Bob Dylan) (album dublu), Vanguard (decembrie 1968) (RIAA: disc de aur)
12. David's Album, Vanguard (iunie 1969)
13. One Day at a Time, Vanguard (martie 1970)
14. Blessed Are... (album dublu), Vanguard (august 1971) (RIAA: disc de aur)
15. Carry It On (coloană sonoră), Vanguard (decembrie 1971)
16. Come from the Shadows, A&M (aprilie 1972)
17. Where Are You Now, My Son?, A&M (martie 1973)
18. Gracias A la Vida, A&M (iulie 1974)
19. Diamonds & Rust, A&M (aprilie 1975) (RIAA: disc de aur)
20. From Every Stage (album dublu), A&M (februarie 1976)
21. Gulf Winds, A&M (noiembrie 1976)
22. Blowin' Away, CBS (iulie 1977)
23. Honest Lullaby, CBS (aprilie 1979)
24. Live -Europe '83, Gamma (ianuarie 1984)
25. Recently, Gold Castle (iulie 1987)
26. Diamonds & Rust in the Bullring, Gold Castle (decembrie 1988)
27. Speaking of Dreams, Gold Castle (noiembrie 1989)
28. Play Me Backwards, Virgin (octombrie 1992)
29. Ring Them Bells, Guardian (august 1995)
30. Gone from Danger, Guardian (septembrie 1997)
31. Dark Chords on a Big Guitar, Koch (octombrie 2003)
32. Bowery Songs, Proper Records (septembrie 2005)
33. Ring Them Bells (re-editare sub formă de album dublu, include melodii bonus), Proper Records (februarie 2007)
34. Day After Tomorrow, Proper Records (septembrie 2008)

Compilații[modificare | modificare sursă]

1. Folksingers 'Round Harvard Square (1959)
2. Portrait of Joan Baez, (1967) (doar în Marea Britanie)
3. The First 10 Years, Vanguard (noiembrie 1970)
4. The Joan Baez Ballad Book, Vanguard (1972)
5. Hits: Greatest and Others, Vanguard (1973)
6. The Contemporary Ballad Book, Vanguard (1974)
7. The Joan Baez Lovesong Album, Vanguard (1976)
8. The Joan Baez Country Music Album (1977)
9. Best of Joan C. Baez, A&M (1977)
10. Joan Baez: Classics, A&M (1986)
11. Brothers in Arms, Gold Castle (1991)
12. No Woman No Cry, Laserlight (februarie 1992)
13. Rare, Live & Classic (set cutie), Vanguard (1993)
14. Greatest Hits, A&M (1996)
15. Joan Baez Live At Newport, Vanguard (1996)
16. Vanguard Sessions: Baez Sings Dylan, Vanguard (1998)
17. Best of Joan Baez: The Millennium Collection, A&M/Universal (1999)
18. The Complete A&M Recordings, Universal/A&M (2003)

Single-uri[modificare | modificare sursă]

• We Shall Overcome (1963) US #90, UK #26
• There But For Fortune (1965) US #50, US AC #16, UK #8
• It's All Over Now, Baby Blue (1965) UK #22
• Farewell Angelina (1965) UK #35
• Pack Up Your Sorrows (1966) UK #50
• Love is Just a Four Letter Word (1969) US #86
• The Night They Drove Old Dixie Down (1971) US #3, US AC #1, UK #6 (RIAA: Gold)
• Let it Be (1971) US #49, US AC #5
• In the Quiet Morning (1972) US #69, US AC #22
• Forever Young (1974) US AC #13
• Blue Sky (1975) US #57, US AC #46
• Diamonds and Rust (1975) US #35, US AC #5

EP-uri[modificare | modificare sursă]

• Silver Dagger & other songs, Fontana (1961)
• With God on our Side, Fontana (1963)
• Don't Think Twice, It's All Right, Fontana (1963)

Contribuții[modificare | modificare sursă]

• Born to the Breed: A Tribute to Judy Collins (2008) - "Since You've Asked"

Joan Baez - Diamonds and Rust (With Lyrics)

JIMMY PAGE

Jimmy Page
Jimmy Page în 1977
Date personale
Nume la naștere	James Patrick Page
Născut	9 ianuarie 1944 (78 de ani)[1][2][3][4]  Londra Mare, Anglia, Regatul Unit[5]
Căsătorit cu	Patricia Ecker[*] (1986–1995) Jimena Gómez-Paratcha[*] (1995–2008)
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	chitarist, compozitor, producător
Studii	Surrey Institute of Art & Design, University College[*]
Gen muzical	Hard rock Heavy metal Blues rock Folk Rock
Instrument(e)	chitară, chitară bass, banjo
Ani de activitate	1962 - prezent
Premii	Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic[*] Kennedy Center Honors[*] MOJO Awards[*]
Discografie
Listă completă	Jimmy Page discography[*]
Prezență online
site web oficial cont Twitter Internet Movie Database Instagram
Modifică date / text

James Patrick „Jimmy” Page, Jr. OBE (n. 9 ianuarie 1944,^[1][2][3][4] Londra Mare, Anglia, Regatul Unit^[5])^[6] este un chitarist, compozitor, muzician și producător muzical englez, care a obținut succes internațional în calitatea sa de chitarist și membru fondator al formației rock britanice Led Zeppelin.

Și-a început cariera ca membru al formației The Yardbirds, între anii 1966 și 1968, înainte de a fonda celebra trupă rock Led Zeppelin (1968 - 1980). Jimmy Page este unul dintre cei mai importanți chitariști din istoria muzicii rock and roll, influențând mulți alți cântăreți de excepție.^[7] Page a ocupat locul 3 în topul celor mai buni 100 de chitariși, top realizat de revista Rolling Stone.^[8]

Jimmy Page este și un excelent inginer de sunet, respectiv producător muzical, recunoscut pentru efectele și tehnicile inovatoare folosite în înregistrarea melodiilor. Chitara cea mai des folosită de Page este un Gibson Les Paul

Discografie[modificare | modificare sursă]

La începutul carierei sale, Jimmy Page a cântat într-o serie de înregistrări ale artiștilor rock și pop britanici. Ca membru al Yardbirds, a înregistrat Little Games (1967) (extins în 1992 sub numele Little Games Sessions & More), Live Yardbirds! Cu Jimmy Page (1971) și Cumular Limit (2000). Începând din 1968, a înregistrat nouă albume cu Led Zeppelin (a se vedea discografia Led Zeppelin pentru lista completă). După Zeppelin, Page a înregistrat în mai multe setări diferite. Unul dintre primele este albumul coloanei sonore Death Wish II (1982). Ca membru al firmei, a înregistrat The Firm (1985) și Mean Business (1986). Au urmat colaborări, inclusiv Whatever Happened to Jugula? (1985) cu Roy Harper, Coverdale • Page (1993), Walking into Clarksdale (1998) cu Robert Plant și Live at the Greek (2000) cu Black Crowes. Singurul său album solo, Outrider, a fost lansat în 1988. În calitate de interpret invitat, a contribuit la mai multe albume și single-uri.^[9]

Albume[modificare | modificare sursă]

• Death Wish II Soundtrack (15 februarie 1982)
• The Honneydrippers: Volume One (cu Robert Plant - 12 noiembrie 1984)
• No Introduction Necessary (1984 - înregistrat în 1968, cu John Paul Jones și Albert Lee)
• Whatever Happened to Jugula ? (cu Roy Harper - 1985)
• Scream for Help (22 martie 1985)
• The Firm (11 februarie 1985)
• Mean Business (3 februarie 1986)
• Strange Land (cu Box of Frogs - 1986)
• Outrider (19 iunie 1988)
• Coverdale - Page (15 martie 1993)
• No Quarter: Jimmy Page and Robert Plant Unledded (14 octombrie 1994)
• Walking into Clarksdale (cu Robert Plant - 21 martie 1998)
• Jimmy Page and The Black Crowes - Live at The Greek (29 februarie 2000)

Înregistrări pre - Led Zeppelin[modificare | modificare sursă]

• Guitar Boogie (1971, cu Eric Clapton și Jeff Beck)
• Special Early Works (1972 - înregistrat în 1965, cu Sonny Boy Williamson)
• Smoke and Fire (1984, cu Jeff Beck, Noel Redding și Nicky Hopkins)
• James Patrick Page: Session Man Volume One (1989 - înregistrat între 1963 - 1968)
• James Patrick Page: Session Man Volume Two (1990 - înregistrat între 1963 - 1968)
• Hip Young Guitar Slinger (4 septembrie 2000 - înregistrat în 1962 - 1966)

[Led Zeppelin] Jimmy Page's Lifestyle 2022

CRISTI MINCULESCU

Cristi Minculescu
Date personale
Nume la naștere	Cristian Alexandru Minculescu
Născut	9 ianuarie 1959 (63 de ani) Pitești, România Pitești, România
Cetățenie	România
Ocupație	muzician · cântăreț · compozitor · textier
Activitate
Gen muzical	rock clasic · hard rock · pop rock · blues rock · heavy metal · speed metal · rock simfonic
Instrument(e)	solist vocal
Ani de activitate	1978—prezent
Case de discuri	Electrecord · Zone Records · Roton · Cat Music · Legalize Records
Interpretare cu	Iris (1980–1982, 1983, 1985–2012, 2015–2017) · Iris—Cristi Minculescu & Valter & Boro (2017–prezent) · Harap-Alb (1978–1979) · Voltaj (1982–1983) · Trupa Totuși (1984–1985) · Lotus (2012–2015) · Cristi Minculescu & Nuțu Olteanu Super Grup (2013–2015) · Cristi Minculescu & Band (2014–2015) · Felicia Filip (colaborare 2007) · Roșu și Negru (colaborare 2007) · Paula Seling (colaborare 2012) · Dan Bittman (colaborare 2016)
Modifică date / text

Cristian Alexandru Minculescu (născut pe 9 ianuarie 1959, Pitești), mai cunoscut sub numele de Cristi Minculescu, este un solist vocal și compozitor român de muzică rock. Este cunoscut în special pentru activitatea sa de peste 40 de ani ca vocalist al trupei Iris. După ce, în 2017, formula clasică Iris s-a rupt în două aripi, continuă să cânte cu Iris—Cristi Minculescu & Valter & Boro. A mai făcut parte din formațiile: Harap-Alb (trupa sa de debut), Voltaj (formație pe care a înființat-o în septembrie 1982, împreună cu Adrian Ilie), Trupa Totuși (de la 1 ianuarie 1984 până la 3 februarie 1985) și Lotus (înființată la Regensburg, în Germania, cu muzicieni de alte naționalități).

Vocea sa confundabilă cu formatia Iris, un vocalist care a strălucit pe scena rock-ului românesc, cu un numǎr impresionant de concerte în palmares, compozițiile și maniera proprie de interpretare, dar și activitatea de peste patru decenii, l-au făcut unul dintre principalii candidați la titlul de „legendă” a rock-ului românesc.

Activitate muzicală[modificare | modificare sursă]

Cristian Minculescu, alături de formația Iris, al cărei solist este de peste 40 de ani, reprezintă simbolul rezistenței culturale pentru generații întregi de ascultători și iubitori de muzică rock în perioada comunismului, și, de asemenea, unul dintre puținii artiști care au făcut legătura între acele generații și cele actuale, el activând cu mare succes și după 1990, până în prezent. Solistul crede că a moștenit vocea de la mama sa: „Mama era în cor la Mănăstirea Bistrița, de lângă Râmnicu Vâlcea. Mai mult ca sigur că de la ea am moștenit.”^[1] Minculescu își începe activitatea de solist vocal în jurul vârstei de 20 de ani, atunci când debutează pe scena rock bucureșteană cu formația Harap-Alb.

Cu Harap-Alb[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Harap-Alb (formație).

Grupul de hard rock Harap-Alb s-a înființat în anul 1977, în formulă de trio, și a existat în diferite componențe până în 1982. Printre cei trecuți prin grup sunt fondatorul Gabriel Nacu, Doru Borobeică (ulterior component al trupei Iris), Cristi „Porta” Marinescu, Nicky Dinescu, Anton ­Hașiaș, Horațiu Rad, Doru „M.S.” Istudor. Acesta din urmă, liderul grupului începând cu 1982, după o perioadă petrecută prin Anglia, reînființează formația în ianuarie 1998.

După câteva audiții cu diferiți vocaliști, în 1978 este cooptat în Harap-Alb Cristi Minculescu, proba de admitere fiind reprezentată de interpretarea a trei piese: Deep Purple – „Black Night”, Led Zeppelin – „Communication Breakdown” și Free – „All Right Now”.^[2] Cu Minculescu la voce, trupa imprimă două piese la Radio București – „Nu încerca” și „Lasă-ți lumea” – ambele compoziții ale lui Gabi Nacu, a doua pe versuri de Mihai Eminescu. Piesele, difuzate de Ioan Barta în cadrul emisiunii Meloritm, sunt bine primite de public.^[2] Gabi Nacu ține minte că Minculescu a fost nevoit să improvizeze unele versuri, pentru că cei de la Radio nu acceptau cuvinte pe care le considerau sumbre.^[3] În prezent, aceste două cântece au valoare de document, fiind cele mai vechi înregistrări existente cu Cristi Minculescu.^[4] Minculescu a făcut parte din Harap-Alb până la finalul anului 1979. În ianuarie 1980 este prezentat celor de la Iris de către basistul Anton ­Hașiaș, colegul său de la Harap-Alb.

Cu Iris[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Iris (formație românească).

Cristi Minculescu este cooptat în trupa Iris pe 9 ianuarie 1980, în ziua în care împlinea 21 de ani, susținând o probă cu aceleași trei piese cu care a fost admis în Harap-Alb.^[5] Examinatori au fost chitaristul Ion (Nuțu) Olteanu și bateristul Ioan (Nelu) Dumitrescu, cei doi membri fondatori Iris rămași în trupă la momentul respectiv.^[6] Cristi a reușit să-i cucerească imediat cu vocea sa inconfundabilă.^[7] Nuțu Olteanu rememorează momentul: „Îl știam pe Anton Hașiaș de la Harap-Alb – repetau în aceeași clădire cu noi – și când s-a ivit postul de basist, am vorbit: «Anton, nu vrei să vii basist?» (...) Și cu el, un prieten – Cristi – care stătea foarte retras și tăcut într-un loc, nu a zis nimic până am ajuns acolo și când am început noi să cântăm, Anton a zis: «Dar știi, Cristi cântă foarte frumos cu vocea. Nu ai vrea să îl asculți?» «Ba da! Cum să nu?» «Ce îți place să cânți?», am întrebat. Și a zis: Led Zeppelin. (...) «Communication Breakdown» Era pe felie, cu riful ăla de chitară. Când a început Cristi să cânte... prima impresie a fost: tipul ăsta o să ajungă cel mai mare solist vocal din România. Eu n-am avut nici un dubiu. Și asta era după primele 30 de secunde.”^[8]

Primul concert al lui Minculescu împreună cu Iris are loc pe 5 februarie 1980, la Casa de cultură „Mihai Eminescu”, lângă Piața Galați, în București. Artistul își amintește: „A fost de balamuc, moșule! N-au vrut ăia să mă primească la intrare. Eu le ­ziceam: «Sunt solistul de la Iris, am cântare!» Ăia, nimic: «Pleacă, mă, că îi știm noi pe băieții de la Iris.» I-am «rezolvat» până la urmă cu o sticlă de vodcă. Asta e, am dat șpagă la primul meu concert.”^[6]

Cristi Minculescu, cu formația Iris, 1987

În scurt timp, în Iris apare chitaristul Adrian Ilie, fost membru Ficus și Marfar, muzician cu veleități componistice. Acesta scrie primele piese special pentru vocea lui Minculescu: „Pământul îl cuprind”, „Călătorul”, „Valuri”, „Speranța”, „Fug cu timpul”, „Cine mă strigă în noapte?” – toate înregistrate în studioul Radio București, spre sfârșitul anului 1981.^[9] Tot acum, revista Săptămâna, care avea unul dintre cele mai apreciate topuri muzicale din presa comunistă, îl desemnează pe Cristi Minculescu drept cel mai bun solist din 1981.^[10]

După ce Anton Hașiaș este înlocuit cu Mihai Marty Popescu (chitară bas), se cristalizează așa-numita „formulă de aur Iris” – Cristi Minculescu, Adrian Ilie, Nuțu Olteanu, Marty Popescu și Nelu Dumitrescu. Însă aceasta nu durează mult, deoarece în toamna lui 1982, primii doi formează un alt grup: Voltaj. Minculescu revine la Iris în vara lui 1983, de data aceasta fără Adrian Ilie (înlocuit de Florin Ochescu). În noiembrie–decembrie înregistrează în studiourile Tomis primul album Iris, considerat de unii critici și ascultători drept cel mai bun produs al formației și primul album de heavy metal din România.^[11] Conține piese devenite clasice în timp, unele din ele cântate și astăzi în concertele formației: „Trenul fără naș”, „Pe ape”, „La popas”, „Doar pentru voi”, „Cei ce vor fi”, „Iris”, „Noaptea”, „Spre ziuă”.^[12] Albumul poate fi considerat o lucrare „disidentă” întrucât „Trenul fără naș” are un text scris de Adrian Păunescu, iar la „Cei ce vor fi” (compusă de Florin Ochescu încă din perioada în care acesta cânta în trupa Monolit) semnatarul versurilor este poetul Mircea Dinescu, el însuși considerat la vremea respectivă disident.^[13][14] Discul apare pe piață în 1984 (la unica casă de discuri din țară – Electrecord), într-o perioadă în care Minculescu cânta deja cu Trupa Totuși în cadrul Cenaclului Flacăra.

În februarie 1985, revine la Iris, iar în februarie 1986, formula trupei se stabilizează prin venirea lui Valter Popa și Mihai Alexandru. Timp de 27 de ani, Minculescu întreprinde cu Iris sute de turnee și își pune o amprentă de neșterș asupra formației. Salutul „Bună seara, prieteni!”, ajuns o emblemă personală, a devenit celebru, iar imaginea lui Cristi Minculescu este practic inseparabilă de cea a formației Iris. În 1992, împreună cu Minculescu, în cadrul festivalului de la Cannes, Iris ocupă locul al doilea la secțiunea rock și îi este consacrat un reportaj ce a fost difuzat pe postul MTV,^[15] fiind astfel prima formație românească ce a fost difuzată pe celebrul post. În total, Cristi Minculescu a înregistrat cu Iris peste 20 de materiale discografice, apărute pe mai multe tipuri de suport: disc de vinil, CD, casetă audio, DVD și VHS:

Cristi Minculescu într-un concert cu Iris

• Iris I (LP) — Electrecord, 1984
• Iris II (LP/MC) — Electrecord, 1987
• Iris III – Nu te opri! (LP/MC) — Electrecord, 1988
• Iris IV (LP/MC) — Electrecord, 1990
• Iris 1993 (LP/MC) — Electrecord, 1993
• The Best of Iris (CD) — Electrecord, 1993 (compilație)
• Lună plină (CD/MC) — Zone Records, 1996
• Iris 20 de ani (CD/MC) — Zone Records, 1997 (live)
• Mirage (CD/MC) — Zone Records, 1998
• Casino (CD/MC) — Zone Records, 1999 (maxi-single)
• Iris 2000 (CD/MC) — Zone Records, 1999
• De vei pleca... (CD/MC) — Zone Records, 2000 (maxi-single, cu Felicia Filip)
• Iris Athenaeum – Vol. I (CD/MC) — Zone Records, 2000 (live)
• Iris Athenaeum – Vol. II (CD/MC) — Zone Records, 2000 (live)
• Iris Digital Athenaeum (DVD/VHS) — Zone Records, 2001 (live)
• Da, da, eu știu! (CD/MC) — Zone Records, 2002 (maxi-single)
• Mătase albă (CD/MC) — Zone Records, 2002
• I.R.I.S. 4Motion (4xCD/4xMC) — Zone Records, 2003
• Iris Maxima (CD/MC) — Zone Records, 2005
• Cei ce vor fi – Vol. I (CD/MC) — Roton, 2007
• Cei ce vor fi – Vol. II (CD/MC) — Roton, 2007
• Iris Aeterna – Dăruind vei dobândi (DVD) — Roton, 2010 (live)
• 12 porți (CD/MC) — Roton, 2010
• O lume doar a lor – 35 de ani (CD) — Cat Music, 2012

Cristi Minculescu, cu formația Iris, 2010

Iris Digital Athenaeum reprezintă primul DVD al unei formații românești și conține reprezentația de la Sala Palatului din București a turneului Athenaeum, precum și o istorie ilustrată a trupei. Discografia completă Iris este remasterizată și reeditată începând cu luna mai 2009, toate albumele trupei fiind relansate pe piață până la sfârșitul lui septembrie 2009.^[16]

În 2012, Minculescu se retrage din Iris, după un ultim concert ce se desfășoară la Castelul Bánffy de la Bonțida pe data de 2 septembrie. Colegii de trupă au declarat că această despărțire a avut loc din motive financiare,^[17] însă Minculescu a infirmat această informație și a adăugat că nu se retrage și din cariera muzicală.^[18] La scurt timp, se mută cu familia în Germania, unde înființează trupa Lotus.

Pe 22 aprilie 2015, revine la Iris, însă formația activează în continuare sub numele Cristi Minculescu & Iris.^[19]

În iulie 2017, Minculescu, împreună cu Valter Popa și Doru Borobeică, se despart de Nelu Dumitrescu, membru fondator Iris și cel care înregistrase marca Iris la OSIM. În 2020, Cristian Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică primesc în instanță dreptul de a folosi și ei numele de Iris.^[20] Astfel, ia naștere aripa Iris—Cristi Minculescu & Valter & Boro. În această perioadă, sunt lansate o serie de piese single: „Manifest” (2017), „Învingători” (2018, apărută sub titulatura de grup Bună Seara, Prieteni!), „Unde inima mea bate” (2019, cu Pacha Man), „Amintiri” (2019), „Subteran” (2020).

Cu Voltaj[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Voltaj.

Cristi Minculescu cu prima formulă Voltaj, 1982

Cristi Minculescu fondează trupa Voltaj în septembrie 1982, împreună cu chitaristul–compozitor Adrian Ilie. Lor li se alătură, în prima formulă, Horațiu Rad la chitară bas, Nicky Dinescu la tobe și Dan Cimpoeru la chitară. Prima piesă a formației, „Nori de hârtie” (versuri de Stelian Tănase), constituie capul de afiș al primului concert, ținut la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din București. Următoarele apariții scenice au în repertoriu piese de succes ca „Aceasta-i întrebarea” (versuri de Adrian Păunescu), completate de hituri AC/DC. „Nori de hârtie”, imprimată în studiourile Radio, a devenit în timp una din piesele cele mai cunoscute din repertoriul lui Cristi Minculescu și primul hit din istoria formației Voltaj.^[21] „Aceasta-i întrebarea”, de asemenea imprimată în Radio, a fost cântată de Minculescu și cu Iris în cadrul Cenaclului Flacăra, existând o înregistrare live datată 1983. Ulterior, în Voltaj survin schimbări: Dan Cimpoeru de înlocuit de Gabriel Nacu, iar Horațiu Rad de Doru Borobeică. Însă trupa nu rezistă decât aproape un an, până în vara lui 1983, când Minculescu revine la Iris. În 1986, Voltaj se reînființează, într-o componență diferită. În 1994, la emisiunea muzicală Atelier Fragil (TVR), Minculescu interpretează live „Nori de hârtie”, alături de bateristul Nicky Dinescu, de asemenea membru în prima formulă Voltaj.^[22]

Cu Trupa Totuși[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Trupa Totuși.

După ce deja înregistrase primul album cu Iris (în noiembrie–decembrie '83 în studioul Tomis–Electrecord), la 1 ianuarie 1984 Minculescu se alătură Trupei Totuși, înființată și condusă de Andrei Păunescu și care activa în cadrul Cenaclului Flacăra. Andrei Păunescu: „La revelionul 1984, organizat de Cenaclul Flacăra la Breaza, s-a întâmplat ceea ce nu speram să trăiesc vreodată eu, fanul declarat al lui Cristi Minculescu: artistul a dorit să vină în continuare și să rămână, chiar și fără Iris, la «Flacăra», iar noi, adolescenții componenți ai Trupei Totuși, tocmai rămași fără vocalist, i-am devenit colegi, pentru un an și o lună.”^[23] În componența Cristian Minculescu (solist), Andrei Păunescu (chitară), Nicky Dinescu (tobe), Ioana Păunescu (bas), Dan Cărăbaș (chitară), Trupa Totuși înregistrează în studioul 8 al Radiodifuziunii Române și în studioul audio al Televiziunii Române cântecele „Marile iubiri”, „În grabă” și „Totuși”. Alte cântece din repertoriu: „Roboții”, „Șapte mări și șapte țări”, „Noua modă”.^[24] Toate sunt compoziții ale lui Andrei Păunescu, pe versuri scrise de tatăl său, Adrian Păunescu. La Televiziunea Română, este prezentat un singur microrecital al trupei Totuși, la începutul lunii august 1984, în componența amintită. Piesele formației sunt difuzate frecvent la postul național de radio, în emisiunea Radio Cenaclul Flacăra.^[25] Minculescu a rămas în Totuși până pe 3 februarie 1985, revenind apoi la Iris. La Cenaclul Flacăra, Minculescu a mai cântat și alături de trupa Flapo (Flacăra Pop) compusă din Alexandru „Jimmy” Zărnescu (chitară), Jerry Schwartz (bas) și Romeo Beianu (percuție).

Cu Lotus[modificare | modificare sursă]

Formația Lotus este fondată în anul 2012, la Regensburg, în Germania, după ce, în prealabil, Cristi Minculescu a părăsit Iris-ul în luna septembrie. Componența formației îi include pe Cristi Minculescu (solist vocal), Judy Seutter (chitară), Boris Rusakov (chitară bas), Jurgen Heigl (tobe). Ulterior, se alătură Regina Hammerle (backing vocals) și Mauro Ciccarelli (tobe).^[26] În 2013, imprimă în studio cu Lotus piesele „Kingdom of Dreams” (o baladă cu influențe celtice), „Mama Don't Allow” și „Strada ta” într-o versiune nouă.^[27] Pe 23 iulie 2014, este lansat pe piață albumul Lotus – Live at the Jazzclub Regensburg, la casa de discuri Legalize Records.^[28] CD-ul conține 16 piese interpretate live acustic de Cristi Minculescu (solist vocal, tamburină), Judy Seutter (chitară acustică, backing vocals) și Boris Rusakov (bas, chitară acustică, clape, backing vocals). Piesele alese sunt din repertoriile formațiilor Whitesnake, Deep Purple, Led Zeppelin, Bad Company, Free, AC/DC, The Rolling Stones, Iris etc. Activitatea trupei Lotus durează doi ani și jumătate, în aprilie 2015, Minculescu revenind la Iris.^[29]

Cu Nuțu Olteanu Super Grup[modificare | modificare sursă]

În anul 2013, în paralel cu Lotus, Cristi Minculescu formează împreună cu chitaristul Nuțu Olteanu (fostul său coleg de la Iris din prima jumătate a anilor 1980), proiectul Cristi Minculescu & Nuțu Olteanu Super Grup.^[30] Din proiect mai fac parte Ken Sundberg (chitară bas) și Anders Diephuis (tobe, percuție). În această formulă au loc concerte și apariții TV și sunt înregistrate în studio două compoziții noi – „Vom veni (Ne-am întors)” și „Nopți de vis”, dar și „Strada ta (de vară)” – o reinterpretare în manieră reggae a cunoscutei piese Iris. În concerte, repertoriul este format atât din vechi hit-uri ale marilor formații rock internaționale, cât și din melodii consacrate Iris, în special de pe primul album („Noaptea”, „Strada ta”, „Trenul fără naș”, „Lumina zilei”, „Pe ape”, „Doar pentru voi”, „Cei ce vor fi”). Cei doi muzicieni renunță la proiect în 2015, când Minculescu revine la Iris.

Alte colaborări[modificare | modificare sursă]

• cu Felicia Filip: „Vals” (piesă din repertoriul Iris, cântată în duet cu Felicia Filip și înregistrată pentru albumul Filipissima apărut în 2007).^[31]
• cu Roșu și Negru: „Iubirea cere pace planetară” (piesă din repertoriul grupului Roșu și Negru, compusă de Liviu Tudan și reimprimată cu Minculescu la voce pentru albumul Tribut lui Liviu Tudan apărut în 2007).^[32]
• cu Paula Seling: „Lumi paralele” (piesă compusă de Andrei Tudor și Paula Seling, cântată în duet cu cea din urmă și publicată în noiembrie 2012).^[33]
• cu Dan Bittman: „S-aprindem torțele” (piesă produsă de Kazibo Music, cântată în duet cu solistul de la Holograf, videoclipul fiind lansat în martie 2016).^[34]
• Cristi Minculescu & Band: formație proprie cu care are o serie de concerte în România, de la sfârșitul lui 2014 până în aprilie 2015. Componență: Cristi Minculescu (vocal), Rareș Totu (chitară), Cosmin Farcaș (claviaturi), Sebestyen Joo (bas), Cătălin Cioargă (tobe).^[35] În această componență, are o apariție la TVR, pe 26 decembrie 2014, unde interpretează live „We Wish You Well” (Whitesnake) și „Satisfaction” (Rolling Stones).^[36]

Viață personală[modificare | modificare sursă]

Familie[modificare | modificare sursă]

Cristi Minculescu în concert cu Iris (Festivalul Folk You!, 2 august 2009)

Tatăl lui Cristi Minculescu, născut în 1927, a murit pe 20 ianuarie 1981, la doar 54 de ani.^[10] Cristi explică de ce, după moartea tatălui, a rămas să cânte o vreme cu trupa „Totuși”, deși Iris părăsiseră ­Cenaclul „Flacăra”: „Eram, practic, întreținătorul familiei, pentru mama și sora mea. În Cenaclu se plătea bine, iar noi aveam nevoie de bani”.^[10]

Mama lui Cristi, născută în 1931, s-a stins în 2006. În 2007, după concertul din București al legendarilor Rolling Stones, Minculescu regreta: „Mie îmi pare rău că ai mei au murit, pentru că, dacă veneau la Rolling Stones, ar fi fost bucuria vieții lor. Tata ar fi avut 80 de ani și mama 76”.^[1]

Cristi Minculescu este căsătorit cu Rodica și au împreună doi copii, gemenii Mădălina și Florin, născuți în 1978. Cristi o descrie pe Rodica drept „prietenul ideal“^[37]. „Mie mi-a fost clar din prima, pentru că am avut flux. Eu am flux imediat cu foarte puțină lume. Și ea e imaginea mea în oglindă. Imediat mi-am dat seama că ea e“^[38], mai spune Minculescu despre soția sa.

„Cristi este un tată și un soț incredibil de iubitor. Când nu era în turneu sau în studioul de înregistrări era acasă, cu familia. Cred că iubirea atât de mare a Rodicăi se datorează și modului în care s-a comportat Cristi față de ea și față de copii”^[39], spune fostul fotbalist Ilie Balaci, un prieten apropiat al familiei.

Rodica este o femeie modestă, căreia nu îi place să se vorbească despre ea. Întotdeauna a stat în umbra soțului, a știut să impună respect pentru viața lor privată. Puțini au reușit să pună întrebări despre asta, „și mai puțini să primească răspunsuri”, spune creatoarea de modă Liza Panait, pe care o leagă de familia Minculescu o prietenie veche de 15 ani.^[39]

Florin Minculescu, fiul lui Cristi, a studiat jurnalismul în România, apoi a făcut cursuri de marketing și relații publice la Universitatea Ludwig Maximilian din München și un master în marketing și comunicare în afaceri. A lucrat doi ani de zile pentru ziarul „Starnberger Merkur”. În total, a locuit în München șase ani. Acum stă în România, traduce catalogul „Quelle” și nu vrea să mai plece nicăieri, deocamdată. A avut o cafenea în București, pe care o numise „Cristi Cafe”, dar nu a mers.^[40] Florin spune despre tatăl său: „Eu i-am mai spus lui, este perfect”.^[40]

Sora geamănă a lui Florin, Mădălina, a studiat Dreptul în Germania, apoi a urmat cursurile Facultății de Limbi Străine a Universității din București, iar acum lucrează pentru guvernul Canadei.^[40]

Până au împlinit trei ani, gemenii Mădălina Ioana și Bogdan Florin nici nu știau de Cristi Minculescu, și nici el de ei. Gemenii sunt de fapt din prima căsătorie a Rodicăi, cu Adrian Roșu, stabilit de 10 ani în Canada..^[41]

Cristi Minculescu a depus la Tribunalul București o cerere de adopție a celor doi copii. Solicitarea s-a făcut într-o ședință secretă, iar la termen au fost prezenți Cristi Minculescu, soția sa Rodica și cei doi gemeni, Mădălina Ioana și Bogdan Florin. Pe data de 15 iunie 2009, Tribunalul București a admis cererea lui Cristi Minculescu și a încuviințat ca acesta să-i poată adopta pe cei doi copii ai soției sale.^[42]

Studii[modificare | modificare sursă]

Cristi Minculescu a intrat la Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice de Construcții din București și a frecventat cursurile acesteia timp de un an. „Pe vremea aia, asta era suprema satisfacție a părinților, să intri la facultate. Mie nu mi-a plăcut să fac chestii care încep cu „trebuie să“... Am intrat la Hidrotehnică la zi, la ingineri, cu medie mică, dar le-am demonstrat că pot.“^[38]

Cristi Minculescu a renunțat însă la facultate ca să cânte în trupa Iris: „Am beneficiat de un concurs de împrejurări foarte favorabil să ajung la Iris. Am venit la Iris când era prăjitura gata. Meritul lor e că patru ani au cântat numai la 50-100 de oameni. Au rezistat, asta a fost cel mai important. Și eu am încercat să o duc cât mai sus. Când m-am lăsat de facultate a fost iureș. A fost adunare acasă, cu aproape toate neamurile. Cred că erau vreo 60 de oameni, că așa e la olteni, când e eveniment, pac, să vedem ce se întâmplă. Impresarul de atunci, Mircea Muscaliu, un om extraordinar, a reușit să întoarcă situația în favoarea mea și a lui. Le-a explicat calm că oricum o să fac asta.“^[38]

Vicii[modificare | modificare sursă]

Cristi Minculescu recunoaște că a băut și a fumat peste măsură în anii de început ai carierei: „La Costinești, când venea TIR-ul cu votcă, mă întreba șeful de cârciumă: „Cristache, o iei tu sau o bag la vânzare?“. Îți dai seama, era începutul sezonului...“^[38] Cât despre țigări: „Fumam Carpați, dar când aveam câine, înnebunea de la miros și a trebuit să le schimb. Pe astea le fumez de aproape 18 ani. Fumez de la 11 ani. M-a prins bunică-mea la Craiova cu „Mărășești“ fără filtru. Un pachet de țigări, una dupa alta. Știi cum eram? Ca ăla de la Lordi. Eu așa glumesc, dacă concurez cu ăla îl bat, pentru că eu nu trebuie să mă machiez! Am gâtul obosit când fumez foarte mult, când vorbesc foarte mult sau beau rece.“^[38]

Defectul pe care și-l recunoaște Minculescu este sinceritatea. Asemenea lui Eliade, trăiește într-o perpetuă evoluție spirituală, o nouă trăire necontrazicând alta mai veche, ci aducând un ceva al său, nou. Sinceritatea conciliază aparenta contradicție dintre trăirile noi și cele vechi, iar succesul său în tulburile vremuri ale aplaudacismului politic, respectiv, în prezent, ale celui financiar, s-a datorat sincerității cu care a transmis prin muzică, voce și coreografie ceea ce simte și crede, direct, fără canoane.^[43]

Boala[modificare | modificare sursă]

Pe data de 11 februarie 2009 Cristian Minculescu a fost internat într-o clinică din Regensburg, Germania, artistul suferind de câțiva ani de boala polichistică hepatoacută. „Boala, care cauzează multe chisturi pe ficat și rinichi, a fost moștenită de la tatăl său și a evoluat în ultima perioadă. Chisturile s-au mărit și au început să afecteze funcțiile hepatice”^[44], a precizat dr. Dorel Săndesc, medicul timișorean care l-a consultat periodic pe Minculescu, citat de NewsIn. Medicul a infirmat zvonurile conform cărora Cristi ar suferi de ciroză. În urma analizelor din Germania a rezultat că Minculescu are nevoie urgentă de transplant de ficat. Soția artistului, Rodica Minculescu, și-a dat acordul să-i doneze o parte din ficat în vederea transplantului. După investigații amănunțite, medicii au constatat că soția artistului, în vârstă de 53 de ani, este un donator compatibil.

Ministerul Sănătății din România a decis să suporte costul operației. „Ministerul Sănătății plătește doar costul intervenției chirurgicale, adică 47.000 de euro, restul suportă familia. Este un gest de respect și de recunoștință pentru un artist care ne-a încântat sufletele”, a declarat pe data de 1 martie 2009 ministrul Sănătății, Ion Bazac, referindu-se la transplantul de ficat.^[45]

Operația principală s-a desfășurat pe 24 martie 2009 și a început la ora 8.30, iar în sala de operații a fost adusă mai întâi soția aristului, Rodica Minculescu. Medicii i-au prelevat soției o porțiune de aproximativ 65 la sută din lobul drept al ficatului, operație ce a durat aproximativ patru – cinci ore. În ultima parte a intervenției chirurgicale a fost adus și Minculescu pentru a i se extrage partea afectată a ficatului și a i se implanta ficatul donat.^[46]

„Transplantul a reușit! Organul a fost acceptat”, a declarat în cursul aceleiași zile Cosmin Nicoară, impresarul trupei Iris, după operație. „Cele două intervenții chirurgicale suportate de Cristi și Rodica Minculescu au fost făcute paralel. Transplantul hepatic efectuat marți lui Cristi Minculescu s-a încheiat după zece ore.”^[47]

Cristi Minculescu a fost supus ulterior altor două intervenții chirurgicale, una pe 27 martie și cealaltă pe 12 aprilie. Solistul a trecut cu succes și de aceste operații. „Starea lui este bună. I-au scos sâmbătă seara tampoanele care îi susțineau organele interne și acum este pe cont propriu, s-au terminat intervențiile. Medicii sunt mulțumiți”, a declarat impresarul Cosmin Nicoară, adăugând că „soția cântărețului, Rodica, a fost și ea scoasă de la terapie intensivă și așteaptă să i se alăture și Cristi”.^[48]

Minculescu a fost externat la începutul lunii aprilie și s-a întors în România pe 16 aprilie 2009. Actualmente urmează un program de recuperare. Conform colegilor lui de trupă, el și soția sa se simt foarte bine. Pe data de 25 iulie Iris au susținut primul concert de după operația lui Cristi, la festivalul CokeLive Peninsula de la Târgu Mureș.^[49]

Pasiuni[modificare | modificare sursă]

Sport[modificare | modificare sursă]

Echipa de fotbal „Universitatea“ Craiova este una dintre marile sale pasiuni, „singurul lui defect”, după cum spune prietenul său, Cristian Mihăilescu, soțul Feliciei Filip.^[6] Cristi Minculescu este prieten cu Ilie Balaci, fosta glorie a clubului din Craiova. În copilărie și adolescență Cristi Minculescu a practicat fotbalul și handbalul. A participat pentru o perioadă la antrenamentele echipei de copii a clubului F.C. Argeș. În handbal, Cristi a făcut parte din echipa de handbal Școlii Generale nr. 1 și din cea a Școlii Sportive Pitești, cu care a participat la competiții la categoria juniori III la campionate locale și naționale.^{[necesită citare]}

Media[modificare | modificare sursă]

Este un mare consumator de mass-media, pentru că îi place să fie bine informat. Dimineața are pe masă toate ziarele importante. Cu toate acestea, Cristi Minculescu nu este interesat de politică, ci preferă să citească și să cânte.^[6]

Minculescu navighează ore întregi pe canale TV precum „Discovery” ori „National Geographic” și este pasionat de istorie.^[6]

Cărți și filme[modificare | modificare sursă]

Scriitorii lui preferați sunt Liviu Rebreanu, Adrian Păunescu și George Bacovia. Filmul preferat este Actorul și sălbaticii.^[50]

Muzică[modificare | modificare sursă]

În materie de muzică lui Minculescu îi plac Led Zeppelin, Deep Purple, Black Sabbath, Queen, Free, Bachman-Turner Overdrive, Whitesnake, The Rolling Stones, Thin Lizzy, Uriah Heep și AC/DC.^[51] Între soliștii preferați se numără Robert Plant, David Coverdale, Freddie Mercury, Paul Rodgers și Ian Gillan. Iris a susținut concerte tribut pentru Led Zeppelin și Deep Purple și un turneu de cluburi „Tribute to AC/DC”. Pe albumele realizate de Iris de-a lungul istoriei sale există câteva preluări după piese celebre ale trupelor preferate ale lui Minculescu:

• Thin Lizzy – „Don't Believe a Word” / „Să nu crezi nimic” (Lună plină, 1996)
• Thin Lizzy – „Jailbreak” (Casino, 1999)
• Led Zeppelin – „Whole Lotta Love” (Casino, 1999)
• Bad Company – „Feel Like Makin' Love” (Casino, 1999)
• The Who – „My Generation” (Iris 2000, 1999)
• Whitesnake – „We Wish You Well” / „De vei pleca” (De vei pleca..., 2000)
• Led Zeppelin – „You Shook Me” (De vei pleca..., 2000)
• Led Zeppelin – „D'yer Mak'er” (De vei pleca..., 2000)
• Deep Purple – „Soldier of Fortune” (Iris Athenaeum – Vol. I, 2000)
• Queen – „Love of My Life” (Iris Athenaeum – Vol. II, 2000)
• Uriah Heep – „Lady in Black” / „Doamna în negru” (Mătase albă, 2002, înregistrată în duet cu Bernie Shaw)
• Whitesnake – „Ain't No Love in the Heart of the City” / „Eu aș vrea” (I.R.I.S. 4Motion, 2003)

Coperta albumului Iris II (1987), extraordinar de îndrăzneață pentru acea vreme, îl înfățișează cântând la chitară pe Angus Young, unul din idolii lui Cristi Minculescu. Mai mult, unele influențe ale trupelor rock străine se simt și pe albumele de început ale celor de la Iris, spre exemplu pe piesele „Pe ape” (influențe AC/DC), „Tot zbor” și „Lumea vrea pace” (influențe Judas Priest). Piesa „Ultimul mic dejun al lui Bon” face referire la Bon Scott, solistul de la AC/DC.

Relaxare[modificare | modificare sursă]

De ani buni, imediat după concertele împreună cu Iris din noaptea de Revelion, Cristi și soția sa Rodica pleacă pentru două-trei săptămâni în Brazilia. Rodica are acolo o prietenă care le închiriază o vilă în acea perioadă a anului. Spre finalul lui ianuarie, familia Minculescu se întoarce în România. În Brazilia, pe Cristi îl fascinează plaja Copacabana din Rio de Janeiro ( „joacă fotbal de nebuni toată ziua pe plaja aia cât vezi cu ochii” ) și stadionul „Maracana”, până înaintea modernizării cea mai mare arenă din lume.^[51]

Distincții[modificare | modificare sursă]

Pe 6 octombrie 2007 membrii trupei Iris au fost decorați de Traian Băsescu, președintele României, cu Ordinul "Meritul Cultural" în Grad de Cavaler "pentru contribuția adusă timp de 30 de ani la promovarea muzicii rock"^[52]. A fost pentru prima dată când în România șeful statului a acordat o astfel de decorație unei formații de muzică rock.^[53]

iris 40 ani! Cristi Minculescu, Valter& Boro

LARA FABIAN

Lara Fabian
Lara Fabian în februarie 2012
Date personale
Nume la naștere	Lara Crokaert
Născută	9 ianuarie 1970 (52 de ani)  Etterbeek, Belgia Etterbeek, Regiunea Capitalei Bruxelles, Belgia
Căsătorită cu	Gabriel Di Giorgio[*] (din 28 iunie 2013)
Număr de copii	1[1]
Cetățenie	Canada (1996–)[2]  Belgia
Ocupație	Cântăreață, cantautoare, actriță
Studii	Conservatoire royal de Bruxelles[*]
Gen muzical	Pop, pop rock, soul, dance
Tipul de voce	Soprană lirică
Instrument(e)	Pian, clape
Ani de activitate	1986 — prezent
Case de discuri	Polydor, Sony Music, UMG
Premii	Victory of the album revelation of the year[*]
Discografie
Listă completă	Lara Fabian discography[*]
Înregistrări notabile	Lara Fabian[*] Nue[*] Carpe diem[*] Pure[*] Mademoiselle Zhivago[*]
Prezență online
Site web pagină Facebook cont Twitter Internet Movie Database Myspace Instagram canal YouTube
Modifică date / text

Lara Fabian (născută Lara Crokaert pe 9 ianuarie 1970 în Etterbeek) este o cântăreață, cantautoare și actriță belgiană.

Lara a vândut peste 32 milioane de înregistrări în toată lumea, devenind cea mai bine vândută artistă de origine belgiană din toate timpurile. Fabian este soprană lirică cu o gamă vocală ce cuprinde circa patru octave de la c1 (261,6Hz) la g♯3 (1661.2Hz) în evoluțiile sale live.^[3]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Anii copilăriei, studiile și debutul (1970 – 1987)[modificare | modificare sursă]

Lara Sophie Katy Crokaert^[4] s-a născut la data de 9 ianuarie 1970 în comuna belgiană Etterbeek și este singurul copil al cuplului format din Luisa (o profesoară de literatură cu origini siciliene) și Pierre Crokaert (un chitarist flamand cunoscut pentru colaborările sale cu Petula Clark).^[5][6][7] Părinții săi i-au dat prenumele Lara după unul dintre personajele principale ale filmului Doctor Zhivago,^[8] deși inițial mama sa își dorea s-o numească Laura.^[9] În ciuda faptului că s-a născut în Belgia, Fabian a locuit în Catania alături de părinții săi până în 1975, ulterior revenind în țara sa natală.^[10] La vârsta de cinci ani, după ce aude una dintre piesele Èvei Brenner la radio, Lara și dorește să devină cântăreață;^[11] vrând să o încurajeze, părinții săi îi dăruiesc un pian de Moș Nicolae în iarna anului 1978.^[12] În copilărie Fabian urmează cursurile Institutului Sfânta Ursula din Forest,^[13] iar de la opt ani devine elevă a Conservatorului regal din Bruxelles, instituție unde avea să ia lecții de canto, pian și solfegiu pentru o perioadă de zece ani.^[14]

În adolescență, fiind influențată de muzica clasică și de cântecele semnate de Barbra Streisand și Queen.^[15], Fabian compune primele sale piese.^[16] În același timp, în încercarea de a se afirma, tânăra interpretă participă la o serie de festivaluri din Belgia și cânta în cluburi locale, fiind acompaniată de tatăl său.^[17] Respectând dorința lui Pierre Crokaert,^[5] Lara urmează avocatura în Italia, secția criminalistică infantilă, însă renunță la studii în favoarea unei cariere în muzică.^[18][19] În anul 1986 cântăreața câștigă trei trofee în cadrul concursului de tinere talente „Tremplin”,^[20] iar la finele aceluiași an lansează primul său disc single. Acesta conține două piese, „L'Aziza est en pleurs” și „Il y avait”, compuse de Marc Lerchs în memoria lui Daniel Balavoine;^[21] discul este imprimat în numai 500 de exemplare și nu se bucură de succes comercial.^[14][22]

Participarea la «Eurovision» și primul album (1988 – 1993)[modificare | modificare sursă]

La începutul anului 1988 producătorul Hubert Terheggen ascultă cele două cântece lansate de Fabian și este plăcut impresionat,^[23] astfel încât merge să o vadă pe aceasta cântând într-un local numit „Black Bottom”.^[24] Odată cu încheierea recitalului acesta îi propune interpretei să reprezinte Luxemburg la Concursul Muzical Eurovision, în cadrul ediției cu numărul treizeci și trei care s-a desfășurat la Dublin.^[25] Lara acceptă propunerea, iar la data de 30 aprilie interpretează în finala competiției piesa „Croire”;^[26] în ierarhia finală a concursului Fabian s-a clasat pe locul patru, obținând una dintre cele mai bune poziții ale țării din istoria participării la Eurovision,^[27] iar trofeul a fost câștigat de Céline Dion pentru Elveția.^[28] Ulterior Lara avea să înregistreze cântecul în limba engleză – „Trust” – și în germană – „Glaub” – iar aceste noi versiuni au fost comercializate în peste 600.000 de exemplare și au ajutat-o să-și consolideze cariera în Europa.^[20][29]

În 1989 Fabian lansează cel de-al treilea disc single din cariera sa, care a fost compus de Jacques Cardona și este intitulat „Je Sais”.^[30] Interpreta călătorește în Canada pentru a promova cântecul și se îndrăgostește de această țară, iar după ce își termină studiile se mută la Montreal.^[31] Având doar 1.000 de dolari, Fabian începe să colaboreze cu producătorul Rick Allison (pe care îl întâlnise în Belgia) în vederea înregistrării primului său album de studio, cu care spera să se afirme în America de Nord;^[10][32] în 1990 cei doi au pus bazele unei case de discuri proprii, numită ghita „Productions Clandestines”.^[33] Primul album de studio al interpretei, intitulat Lara Fabian, a fost lansat în Canada în august 1991 și a primit recenzii favorabile din partea criticilor de specialitate.^[34] Conținând zece piese dance-pop, materialul a fost apreciat pentru „inocența și naivitatea” compozițiilor și s-a bucurat de succes comercial,^[35] fiind vândut în peste 100.000 de exemplare în Canada.^[36]

În timp ce piese precum „Le jour où tu partira”, „Les murs” sau „Qui pense à l'amour” o aduc în atenția publicului canadian,^[37] Fabian a concertat extensiv în stagiunea 1992–1993 pentru a-și promova materialele discografice.^[16] De asemenea, în anul 1991 Lara a colaborat cu compozitorul român Vladimir Cosma în vederea înregistrării piesei „Laisse-moi rêver”, care a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului La neige et le feu.^[38] Răsplata prestației muzicale de calitate a Larei Fabian a fost reprezentată de cele două nominalizări obținute la premiile ADISQ în 1991 și 1992, la categoria „Cel mai de succes cântăreț francofon din Quebec”;^[39][40] de asemenea, albumul Lara Fabian a primit o nominalizare la gala Felix (echivalentul canadian al premiilor Victoires de la musique).^[16][41]

Succesul internațional: «Carpe diem» și «Pure» (1994 – 1998)[modificare | modificare sursă]

Mulțumită multitudinii de concerte susținute la începutul anilor 1990 în Quebec, Lara Fabian devenise o cântăreață relativ cunoscută în regiune și era adesea comparată cu Céline Dion.^[20] La începutul anului 1994 interpreta înregistrează alături de producătorul Rick Allison cel de-al doilea album de studio din cariera sa, intitulat Carpe Diem.^[42][43] Conținând treisprezece cântece pop în limba franceză,^[44] discul s-a bucurat de succes comercial și a primit discul de aur în Canada după doar trei săptămâni de la lansare.^[10] În același timp cântece precum „Tu t'en vas”, „Si tu m'aimes” sau „Leïla” câștigau poziții înalte în clasamentele de specialitate și sporeau popularitatea discului Carpe Diem,^[45] care a fost vândut în peste 800.000 de exemplare pe plan mondial.^[46] Grație acestor realizări, Fabian este numită „Interpreta anului” și primește trofeul pentru „Cel mai bun concert” în cadrul premiilor Félix din 1995.^[47] În primăvara anului 1996 compania Walt Disney o invită pe Fabian să înregistreze vocea Esmeraldei,^[48] unul dintre personajele principale ale animației Cocoșatul de la Notre-Dame, pentru versiunea în limba franceză a peliculei.^[49] De asemenea, Lara a imprimat și cântecul „Que Dieu aide les exclus” pentru acest proiect, compoziția fiind inclusă pe coloana sonoră canadiană a filmului.^[50]

În septembrie 1996 începe comercializarea celui de-al treilea album de studio semnat Fabian, intitulat Pure.^[16] Materialul conține unsprezece cântece compuse de interpretă în compania lui Rick Allison,^[51] iar cele mai cunoscute aveau să fie „Tout”, „Je t'aime” și „La Différence”, ultima dintre acestea fiind numită „Imnul anti-homofobiei”.^[52] După doar două săptămâni de la lansare, albumul Pure primește discul de platină în Canada,^[53] fapt care le stârnește interesul reprezentanților casei de discuri Polydor, cu care Lara avea să semneze un contract de management la începutul anului 1997.^[45] Mulțumită acestei înțelegeri, Pure este lansat în luna iunie în Europa,^[32] unde se bucură de succes comercial, fiind comercializat în peste două milioane de exemplare.^[54] În Franța materialul a primit discul de diamant și este considerat a fi unul dintre cele mai de succes albume din istorie, cu peste 1.471.800 de exemplare vândute.^[55]

Mulțumită succesului obținut de materialele sale discografice,^[56] Lara primește în stagiunea 1997–1998 opt nominalizări în cadrul premiilor ADISQ și câștigă trofeul cel mare la categoria „Cântărețul din Quebec cu cel mai mult succes în Canada”, iar Pure este numit „Cel mai popular album”.^[57] Începând cu ianuarie 1998 interpreta concertează extensiv în Europa, iar popularitatea sa a crescut rapid, ea apărând adesea în presa scrisă și în emisiuni televizate.^[16] În luna februarie interpreta primește trofeul pentru „Revelația anului” în cadrul galei Victoires de la Musique, iar muzeul Grévin îi oferă o statuie de ceară.^[58] În aceeași perioadă cântărețul francez Johnny Hallyday o invită pe Fabian să cânte alături de el piesa „Requiem pour un fou” în cadrul unui concert caritabil organizat de asociația Les Restos du Cœur.^[59] Cei doi aveau să repete momentul în luna septembrie în fața a 80.000 de oameni, pe stadionul Stade de France.^[60] La finele anului 1998 Lara este numită „Revelația anului” de către revista franceză Paris Match și apare pe coperta publicației.^[61]

Primul album în engleză și materialul «Nue» (1999 – 2003)[modificare | modificare sursă]

În februarie 1999 începe comercializarea primului album în concert al interpretei, intitulat Live 1999.^[62] Materialul se bucură de succes comercial și debutează pe primul loc în clasamentele de specialitate din Franța,^[63] țară în care avea să primească discul de platină pentru vânzări de peste 300.000 de exemplare.^[64] Mulțumită realizărilor profesionale, Fabian este numită „Cea mai de succes cântăreață din Benelux” în cadrul Premiilor Muzicale Mondiale din 1999.^[65] În luna iulie casa de discuri Polydor lansează albumul de debut al interpretei în Europa, datorită cererilor venite din partea ascultătorilor.^[32] În vara anului 1999 Fabian a semnat un contract de management cu Sony Music Entertainment, companie care s-a angajat să promoveze albumele interpretei în regiunile anglofone.^[14] În aceeași perioadă Lara a călătorit la New York și San Francisco în vederea înregistrării primului său album în limba engleză.^[66] În toamna aceluiași an cântăreața susține un turneu în Franța, iar relația amoroasă pe care o avea cu artistul Patrick Fiori era adesea dezbătută de presa locală.^[20]

Primul album de studio în limba engleză al interpretei, intitulat Lara Fabian, a fost lansat în noiembrie 1999 în Franța și Canada,^[67] iar în America de Nord avea să fie comercializat de-abia începând cu vara anului 2000.^[68] Discul conține paisprezece cântece de muzică pop și dance pe care Fabian le-a înregistrat în compania unor producători cu renume precum Walter Afanasieff, Patrick Leonard sau Glen Ballard.^[69][70] Albumul Lara Fabian a primit recenzii favorabile din partea criticilor de specialitate: „Vocea lui Fabian este curată și incredibil de puternică, pornind de la șoapte și până la interpretări în forță. În urma audiției admiratorii lui Celine Dion și Mariah Carey o vor considera pe Fabian o adiție ideală la colecțiile lor.”^[71][72] Pentru a promova albumul, Lara Fabian a avut invitații în diverse emisiuni din SUA precum The Tonight Shows, The View sau Access Hollywood,^[73] iar cântecele „Adagio”, „Love by Grace”, „I Will Love Again” și „I Am Who I Am” au fost lansate pe disc single.^[74] În timp ce piesa „I Will Love Again” a ocupat primul loc în clasamentul Billboard Dance Music/Club Play și numărul 32 în Billboard Hot 100, „Adagio” și „I Am Who I Am” au primit numeroase difuzări în cadrul posturilor radio din Europa.^[75][76][77] Balada „Love by Grace” a fost inclusă pe coloana sonoră a serialului brazilian Legături de familie și a câștigat rapid prima poziție în clasamentele radio.^[78] Pe parcursul anului 2001 Fabian a înregistrat trei cântece pentru coloanele sonore ale filmelor Inteligență artificială, Final Fantasy: Spiritele ascunse și a serialului Clona.^[79] Campania de promovare a albumului Lara Fabian s-a încheiat în vara anului 2001, iar vânzările discului s-au ridicat la peste 2 milioane de exemplare pe plan internațional.^[20]

Lara Fabian în 2009.

La data de 30 octombrie 2001 a început comercializarea celui de-al cincilea album în limba franceză semnat de Fabian, numit Nue.^[80] Fiind produs în colaborare cu Rick Allison, materialul a fost distribuit pe plan internațional prin intermediul casei de discuri Polydor și a fost comercializat în peste 700.000 de exemplare în Franța.^[64][81] Dintre piesele incluse pe acest disc cele mai de succes s-au dovedit a fi „Immortelle”, „J'y crois encore” și „Tu es mon autre” (un duet cu Maurane);^[82][83][84] toate cele trei cântece au devenit hituri în regiunile francofone ale Europei, iar „Tu es mon autre” a fost nominalizat la categoria „Cea mai bună piesă” în cadrul premiilor Victoires de la Musique.^[85] Pe parcursul anului 2001 Fabian a colaborat cu David Foster în vederea înregistrării imnului Canadei în scopuri promoționale,^[86] iar în 2002 a contribuit la coloana sonoră a Campionatului Mondial de Fotbal cu un cântec numit „World At Your Feet”, produs de Gary Barlow.^[20][87] În intervalul 2001-2003 Fabian a susținut concerte în întreaga lume,^[20] iar pe parcursul turneelor sale a înregistrat două albume în concert: Live (2002) și En Toute Intimité (2003).^[74] Fiind lansate în două formate: CD și DVD, cele două discuri au avut vânzări cumulate de peste 500.000 de copii în Franța.^[64]

Succesul fluctuant (2004 – 2007)[modificare | modificare sursă]

Revenirea în atenția publicului (2008 – prezent)[modificare | modificare sursă]

Simțul artistic[modificare | modificare sursă]

Stilul muzical[modificare | modificare sursă]

Discografie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Discografia Larei Fabian.

Albume în franceză Lara Fabian (1991) Carpe Diem (1994) Pure (1996) Nue (2001) 9 (2005) Toutes les femmes en moi (2009) Le Secret (2013)

Albume în engleză Lara Fabian (2000) A Wonderful Life (2004) Every Woman in Me (2009)

Alte albume Live (1999) Live (2002) En Toute Intimité (2003) Un regard 9 Live (2006) Mademoiselle Zhivago (2010) Best of Lara Fabian (2010)

Lara Fabian - Je T'aime - Live Concert - magyar fordítással

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

Arrivederci Roma! (Mantovani) Ultra-Romantic HD Beautiful Music Video Album! #ProfHowdy