7. /4 IANUARIE 2023 - POEZIE

NORA IUGA

Nora Iuga
Date personale
Născută	4 ianuarie 1931 (91 de ani) București
Căsătorită cu	George Almosnino
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poetă, romancieră, traducătoare
Limbi	limba română[1]
Studii	Universitatea din București
Activitatea literară
Activă ca scriitoare	Literatura română post-belică, Literatura română contemporană 1968 - prezent
Operă de debut	Vina nu e a mea, 1968
Note
Premii	Premiul Friedrich-Gundolf[*] Crucea de Merit a Republicii Federale Germania în grad de Cavaler[*]
Modifică date / text

Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino; n. 4 ianuarie 1931, București, România) este o poetă română, romancieră și traducătoare din limbile germană și suedeză. Este soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Iuga a absolvit liceul "Iulia Hașdeu" și în 1953 și-a luat licența cu specializarea Germanistică la Facultatea de Filologie, Universitatea din București.^[2] I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat, în perioada 1955-1969.^[2] Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană "Neuer Weg" și "Volk und Kultur" (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 2000 deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor "Gellu Naum") în perioada 1999 - 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002.

Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simțit o vibrație puternică și muzica a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspirației. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie și nu și-a făcut niciodată o meserie din scris.

În 2009 a primit bursa Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD) oferită de Germania pentru scriitori străini.^[2]

La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar,^[3] în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din "Girafa albastră", o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial.

Opere publicate[modificare | modificare sursă]

Volume de poezie[modificare | modificare sursă]

• Vina nu e a mea, Editura Pentru Literatură, 1968
• Captivitatea cercului, Editura Cartea Românească, 1970
• Scrisori neexpediate, Editura Cartea Românească, 1978
• Opinii despre durere, Editura Cartea Românească, 1980
• Inima ca un pumn de boxeur, Editura Cartea Românească, 1982; Editura Vinea, 2000 (Antologie - Ediții definitive)
• Piața Cerului, Editura Cartea Românească, 1986
• Cîntece, Editura Cartea Românească, 1989
• Dactilografa de noapte, Colecția "Scriitorii Bucureștiului", 1996; ediția a doua, Editura Casa de Pariuri literare, 2010
• Spitalul manechinelor, Editura Universal Dalsi, 1998; ediția a doua, Editura Casa de Pariuri literare, 2010
• Capricii periculoase, Editura Vinea, 1998; Gefährliche Launen, Klett-Cotta, 2007. Traducere în germană de Ernest Wichner. Postfața realizată de Mircea Cărtărescu.
• Autobuzul cu cocoșați, Editura Vinea, 2001; ediția a doua, Editura CHARMIDES, 2010; Der Autobus mit den Bucklingen, Edition Solitude-Stuttgart, Klett-Cotta, 2003. Traducere în germană de Ernest Wichner. Nora Iuga afirmǎ cǎ aceastǎ traducere "a trecut, din pǎcate, absolut neobservatǎ de cǎtre presa din România".
• Fetița cu o mie de riduri, Editura Cartea Românească, 2005
• Petrecere la Montrouge, Editura Cartea Românească, 2012
• Cainele ud e o salcie, Editura Cartea Românească, 2013
• Ascultă cum plâng parantezele, Editura Polirom, 2016
• Alături cu drumu, Editura Casa de pariuri literare, 2018
• Cântece, Editura Casa de pariuri literare, 2020, ISBN: 9786069901342
• Vina nu e a mea, Editura Casa de pariuri literare, 2020, ISBN: 9786069901304
• Scrisori neexpediate, Editura Casa de pariuri literare, 2020, ISBN: 9786069901328

Volume de proză[modificare | modificare sursă]

• Săpunul lui Leopold Bloom, Editura Cartea Românească, 1993
• Sexagenara și tânărul, Editura Albatros, 2000; Editura Polirom, 2004, 2012
• Fasanenstrasse 23. O vară la Berlin, Editura Vinea, 2001
• Lebăda cu două intrări, Editura Vinea, 2003, 2016
• Săpunul lui Leopold Bloom, Editura Polirom, 2007
• Šestdesetletnica in mladenič („Sexagenara și tînărul”), Editura Beletrina, 2009 - Slovenia
• Sexagenara și tânărul în curs de apariție în Bulgaria la Editura Paradox Publishing Group, în Franța la Editura Atelier de l'Agneaux.
• Săpunul lui Leopold Bloom, reeditat de Polirom în anul 2007, va apărea pînă la sfîrșitul anului 2009, la Paradox Publishing Group, în Bulgaria.
• Harald și luna verde Editura Polirom, 2014^[4]
• Hai să furăm pepeni, Editura Polirom, 2009, 2015^[4]
• Berlinul meu e un monolog, Editura Cartea Românească, 2010
• Blogstory, Editura Casa de pariuri literare, 2011
• Lebăda cu două intrări, Polirom, 2017, ISBN: 789734665099
• Sexagenara și tânărul, Polirom, 2017, ISBN: 2000000802251

Traduceri selective[modificare | modificare sursă]

De-a lungul anilor, scriitoarea Nora Iuga a făcut numeroase traduceri în limba română:

• Aglaja Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, Editura Polirom, 2003
• Aglaja Veteranyi, Raftul cu ultimele suflări, Editura Polirom, 2003
• August Strindberg, Vrăjitoarea. Răzbunarea. Insula Fericiților, Editura Univers, 1979
• Barbara Bronnen, Povara, Editura Univers, 1987
• Christian Haller, Muzica înghițită, Editura Polirom, 2004
• Christian Haller, Vremurile mai bune, Editura Polirom, 2008
• Eginald Schlattner, Cocoșul decapitat, Editura Humanitas, 2001
• Eginald Schlattner, Mănușile roșii, Editura Humanitas, 2005
• Elfriede Jelinek, Pianista, Editura Poliom, 2004
• Ernest Wichner, Singularul norilor, Editura Fundației Culturale Române, 2003
• Ernst Jünger, Eumeswil, Editura Univers, 2000
• Friedgard Thoma, Pentru nimic în lume, Editura EST, 2005
• Gershom Scholem, Cabala și simbolistica ei, Editura Humanitas, 1996
• Günter Grass, Toba de tinichea, Editura Univers, 1997
• Hans Joachim Schädlich, Om vedea ce-o mai fi / Atunci cînd totul e prea tîrziu, Editura Daos, 2004
• Herma Kennel, Jogging cu securitatea: rezistența tânarului Radu Filipescu; trad. de Nora Iuga și Ana Blandiana; Universal Dalsi, 1998
• Herta Müller, Animalul inimii, Editura Univers, 1997
• Herta Müller, Este sau nu este Ion, Editura Vinea, 2006
• Herta Müller, În coc locuiește o damă, Editura Polirom, 2005
• Herta Müller, Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Editura Univers, 1995
• Jan Koneffke, O iubire la Tibru, Editura Humanitas, 2007
• Joachim Wittstock, Dumbrava morilor, Editura Institutul Cultural Român, 2007
• Knut Hamsun, Ultimul capitol, Editura Univers, 1983
• Michael Ende, Punci cu porunci, Editura Arthur, 2014
• Michael Ende & Iordan Chimet, Împreună cu Elli în Imaginaria; cuv. înainte: Mircea Horia Simionescu ; Editura Univers, 1999
• Oskar Pastior, 33 de poeme cu Petrarca, Editura Fundației Culturale Române, 2000
• Paul Celan, Trandafirul nimănui, Editura EST, 2007
• Paul Celan, Zăbrele ale limbii. Roza nimănui, Editura EST, 2009
• Rolf Bossert, Stau pe treptele vântului. Poeme alese 1972 – 1985, Editura Institutul Cultural Român, 2008
• Ursula Michels-Wenz, Nietzsche pentru stresați, Editura Universal Dalsi, 2000
• Wilhelm Hauff, Povestea Califului Barză, Editura Ion Creangă, 1984

Interviuri și antologii[modificare | modificare sursă]

• Cartea cu bunici, coord. de Marius Chivu; Ed. Humanitas, 2007;
• Pot să vă mai enervez cu ceva? Interviuri între vehemență și emoție, coord. de Ovidiu Șimonca; Ed. Cartier, 2009;
• Conversația cu Nora Iuga de Gabriela Girmacea; Editura Tracus Arte, 2011;
• Despre cum nu am ratat o literatură grozavă de Angela Baciu; Ed. Limes, 2014;
• 4 zile cu nora de Angela Baciu; Editura Charmides, 2015;
• Nora Iuga 85, Editura Paralela 45, 2016;
• Scriitori la poliție, coord. de Robert Șerban, Editura Polirom, 2016;
• mai drăguț decît dostoievski, în dialog cu Angela Baciu, Editura Polirom, 2017;

Prezență în Antologii[modificare | modificare sursă]

• Testament – Anthology of Modern Romanian Verse / Testament - Antologie de Poezie Română Modernă – ediție bilinvă română și engleză – Daniel Ionță (editor și traducător principal) asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud și Rochelle Bews – Editura Minerva 2012 și 2015 (ediția a doua) - ISBN 978-973-21-1006-5
• Testament - Anthology of Romanian Verse - American Edition - ediție monolingvă in limba engleză - Daniel Ioniță (editor și traducător principal) asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud si Rochelle Bews - Australian-Romanian Academy for Culture - 2017 - ISBN 978-0-9953502-0-5
• "Voor de prijs van mijn mond - Antologie de poezie română a ultimei jumătăți de secol" (Jan H. Mysjkin, Editura Poezie Centrum, Belgia, 2013).

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

• Premiul Uniunii Scriitorilor în 1980 pentru volumul de versuri Opinii despre durere^[5]
• A obținut Premiul orașului Slobozia, 1993
• Premiul Uniunii Scriitorilor în 1994 pentru romanul Săpunul lui Leopold Bloom
• Premiul Asociației de București, 1996
• Premiul Uniunii Scriitorilor în 1998 pentru o traducere a romanului Die Blechtrommel (Toba de tinichea), de Günter Grass
• Premiul Uniunii Scriitorilor în 2000 pentru romanul Sexagenara și tânărul^[6]
• Premiul de excelență al revistei Poesis, Satu Mare, 2000
• Premiul revistei Cuvântul, 2000
• Premiul orașului Călărași, 2001
• Premiul revistei Cuvântul în 2005 pentru poemul-roman Fetița cu o mie de riduri^[5]
• I-a fost înmânat în 2007 Premiul Friedrich Gundolf de către Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung^[5]. Distincția i-a fost oferită într-un cadru festiv, la Castelul Wörlitz. Premiul Friedrich Gundolf se acordă din anul 1964, printre câștigători numărându-se nume celebre, precum: Imre Kertész, Patrice Chereau, Konstantin Asadowski sau Giorgio Strehler.
• Diploma „Una dintre cele mai frumoase cărți apărute în anul 2007 în Germania” pentru antologia de poezie Gefährliche Launen (Capricii periculoase), apărută la editura Klett-Cotta, 2007^[7]. Traducerea în germană a antologiei îi aparține lui Ernest Wichner, iar postfața este semnată de Mircea Cărtărescu. De altfel, antologia s-a epuizat deja, editura germană urmînd să o reediteze.
• Nora Iuga a fost distinsă cu Premiul "Gheorghe Crăciun" pentru Opera Omnia la Gala "Observator Cultural" pentru anul 2014^[8]
• Câștigătoarea Premiului ,,Cartea de poezie a anului 2016“ (conferit de Gala Tinerilor Scriitori) pentru volumul de poezii ,,Ascultă cum plâng parantezele“^[9], apărut la Editura Cartea Românescă

În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă celor care contribuie la răspîndirea culturii germane în lume. În perioada 15 mai 2009–15 mai 2010, a beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). Au mai obținut această bursă, de-a lungul timpului, scriitori precum: Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș.

Decorații[modificare | modificare sursă]

• Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[10]
• Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor (17 ianuarie 2017), „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii și culturii literare românești, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”^[11].

POEZII:

După secetă

Calul lui Făt-Frumos
s-a evaporat pe mările lumii,
și numai coada i-a rămas cometă stingheră,
să măture Calea Lactee.
Fântânile se zbârcesc și Setilă
colindă răspântiile, nemaigăsind nici o urmă de copită
să-și amăgească setea
în pomi atârnă o sută de păsări măiastre
cu gâtul în jos, și ciorile zboară
cu pene albastre în cioc, improvizând cuiburi
în gurile căscate ale visătorilor adormiți.
Haide, băiete,
prinde-ți un pumn de scaieți la pălărie,
și fluieră odată din talpa spartă a bocancului,
stelele vor să danseze în cutiile de conserve
care populează câmpiile arse.
Haide, băiete,
sub iarbă suspină în somn fata pământului.

O femeie râde

pasăre albă fără cap
femeia râde în bucătărie

septembrie e-un gând
și noaptea un ziar
cu textul sfâșiat la jumătate
numește o lumină ca un strugure
numește un adolescent
care-l citește pe novalis

pasăre albă fără cap
noaptea trebuie să dormim

Singurătate

Femeia iubea copacul,
pe femeie o iubea râul.
Taurii ridicau pământul în coarne,
și sub frunțile lor
stelele dezlegau chinul facerii.
Femeia iubea copacul,
pe femeie o iubea râul.
Albiile spălătoreselor
legănau peștii bastarzi,
și crengile își pierdeau
semințele-n vânt.
Numai bărbații,
numai bărbații se închideau departe,
în munți, și-și tatuau
cu mușcături de vipere
pe pântec soarele.

Elena Farago

Biografie

Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă româncă care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.

S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.

În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.

Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.

În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).

Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.

Distincții

·         Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).

·         Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)

·         Premiul Internațional „Femina” (1924)

·         Premiul Național pentru Literatură (1938)

·         Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.

Volume de versuri

·         Versuri (1906)

·         Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908

·         Traduceri libere (1908)

·         Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913

·         Șoaptele amurgului (1920)

·         Poezii alese (1924)

·         Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926

·         Poezii (1937)

Volume pentru copii (versuri și proză)

·         Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912;

·         Copiilor (1913)

·         Din traista lui Moș Crăciun (1920)

·         Bobocica (1921)

·         Să nu plângem (1921)

·         Să fim buni (1922, proză)

·         Ziarul unui motan (1924, proză)

·         Într-un cuib de rândunică (1925, proză)

·         A ciocnit un ou de lemn (1943)

·         Într-o noapte de Crăciun (1944)

·         4 gâze nazdravane (1944)

·         Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.

Din Scrisoarea Unei Batrane

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii, -
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum...

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan, -
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci...

O, sunt, de bună seamă, şi lacrimi în noroi,
Căci lacrima ni-i birul cel mai de seamă-al vieţii, -
Şi jalea şi amarul vor fi de veci drumeţii
Cei nelipsiţi, din calea oricărui dintre noi...

De-aceea vezi tu uită cât poţi cu ochi senini, -
Că-i mare mângâierea în biata cale-a vieţii
Să poţi vedea şi-n pâcla şi-n roua dimineţii,
Un rost, în faţa cărui nu poţi să nu te-nchini. 

 Si Iar Mi-i Sufletul La Tine...

...Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer... 

Trecea Un Om Pe Drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum - ?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, - şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim. 

T. S. Eliot, poet de origine americană

Biografie

Thomas Stearns Eliot (n. 26 septembrie 1888 – d. 4 ianuarie 1965) a fost un poet anglo-american, dramaturg și teoretician literar, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1948). Prin arta sa remarcabilă, T.S.Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză.

S-a născut în St.Louis, Missouri și a fost mezinul răsfățat al unei familii cu 7 copii. Mama sa, profesoară și poetă aspirantă, este cea care îi face cunoștința cu poezia. În 1910, Eliot își încheie studiile de filozofie la Harvard, deși frecventează cursurile numai selectiv. Petrece un an la Paris unde scrie Cântecul lui Alfred Prufrock, poemul care îi aduce consacrarea. Aici va frecventa cursurile universității din Sorbona, iar în Anglia va studia și la Oxford. În 1914, pleacă în Anglia cu o bursă de studii. O întâlnește aici pe Vivienne Haigh-Wood (1888 - 1947), o guvernantă, dansatoare și morfinomană. În ciuda protestelor familiei, Eliot se căsătorește cu ea.

După moartea tatălui său, în 1919, suferă o cădere nervoasă. În timpul recuperării, scrie poemul Țara pustie, devenit simbolul generației postbelice, generație deziluzionată și debusolată, și totodată piatră de temelie a poeziei moderne. În 1933 divorțează de Vivienne, care va fi apoi internată într-un spital de boli mentale.

În 1930 scrie Miercurea păresimilor (Ash Wednesday) și ultimul ciclu, Patru cvartete (Four quartets) apare în 1940. Volumul său Old Possum's Book of Practical Cats, pe care l-a scris pentru nepoții săi, s-a transformat în libretul musicalului Cats și a rămas pentru câteva decenii consecutiv un mare hit pe Broadway.

În 1957 se căsătorește în secret cu Valery Fletcher (n. 17 august 1926), fosta lui secretară, o femeie cu 38 de ani mai tânără. Moare la 4 ianuarie 1965 la Londra. Corpul îi este incinerat și, conform dorinței sale, cenușa este dusă în satul din care strămoșii lui emigraseră spre America.

Poezie

·         The Love Song of J. Alfred Prufrock (1917)

·         Poems (1920)

·         The Waste Land (Țara pierdută) (1922)

·         The Hollow Men (1925)

·         Ash Wednesday (Miercurea Cenușii) (1930)

·         Poems (1930)

·         Coriolan (1931)

·         Old Possum's Book of Practical Cats (1939)

·         Four Quartets (Patru Cvartete) (1945)

Piese

·         Sweeney Agonistes (publicată în 1926, jucată în 1934)

·         The Rock (1934)

·         Murder in the Cathedral (Omor în Catedrală) (1935)

·         The Family Reunion (1939)

·         The Cocktail Party (1949)

·         The Confidential Clerk (1954)

·         The Elder Statesman (jucată în 1958, publicată în 1959)

Non-fiction

·         The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism (1920)

·         The Second-Order Mind (1920)

·         Homage to John Dryden (1924)

·         Shakespeare and the Stoicism of Seneca (1928)

·         For Lancelot Andrewes (1928)

·         Dante (1929)

·         Selected Essays, 1917?1932 (1932)

·         The Use of Poetry and the Use of Criticism (1933)

·         After Strange Gods (1934)

·         Elizabethan Essays (1934)

·         Essays Ancient and Modern (1936)

·         The Idea of a Christian Society (1940)

·         Notes Towards the Definition of Culture (1948)

·         Poetry and Drama (1951)

·         The Three Voices of Poetry (1954)

·         On Poetry and Poets (1957)

Rapsodie într-o noapte cu vânt

Ora douăsprezece.
Pe toată întinderea acestei străzi
Acum suspendată într-o sinteză lunară,
Incantaţiile şoptitoare ale lunii
Dizolvă planurile amintirii
Cu toate legăturile ei limpezi,
Cu toate diviziunile şi preciziile ei.
Şi fiecare felinar sub care trec în drumul meu
Pulsează ca o tobă resemnată,
Iară prin spaţiile întunecimii
Miezul de noapte zgâlţâie amintirea
Aşa cum un nebun zgâlţâie o muşcată uscată.

Unu şi jumătate,
Felinarul scuipând înecându-se,
Felinarul mormăind,
Felinarul spunând, "Priveşte la femeia aceea
Cum şovăie înspre tine în lumina uşii
Deschisă asupra ei ca un rânjet.
Vezi, tivul rochiei îi e
Şi sfâşiat şi pătat de nisip,
Şi vezi cum colţul ochiului
I s-a strâmbat ca un ac răsucit".

Amintirea aruncă în sus înaltă şi uscată
O-adunătură de lucruri strâmbate,
O creangă frântă undeva pe plajă
Mâncată până la lemn, şi lustruită
Ca şi cum lumea întreagă şi-ar fi divulgat
Taina scheletului,
Ţeapăn şi alb.
Un arc plesnit în curtea unei fabrici,
Rugina agăţându-se de forma părăsită de putere
Dură, contorsionată, gata să plesnească.

Două şi jumătate,
Felinarul spunând,
"Observă cum pisica se chirceşte în rigolă,
Şi îşi strecoară limba afară
Şi devorează o bucată de unt rânced".
Tot astfel mâna copilului, în gest automat,
S-a întins furişe şi a strecurat în buzunar o jucărie care aluneca pe chei.
Nu mai vedeam nimic altceva decât ochiul acelui copil.
Am văzut ochi în stradă
Cum încercau să spioneze prin obloane luminate,
Şi într-o după-amiază un crab într-o băltoacă,
Un crab bătrân cu ochelari pe spinare,
S-a încleştat de capătul băţului pe care eu i l-am întins.

Trei şi jumătate,
Felinarul scuipând,
Felinarul mormăind în întuneric.
Felinarul fredonând,
"Priveşte luna,
La lune ne garde aucune rancune,
Îţi face semn dintr-un ochi fără putere,
Şi mai surâde în colţuri.
Şi netezeşte părul ierburilor.
Luna şi-a pierdut memoria,
Şi un vărsat de vânt decolorat îi cojeşte faţa,
Mâna ei răsuceşte un trandafir de hârtie,
Care miroase a praf şi a apă de colonie,
E singură
Cu toate mirosurile vechi nocturne
Care-o străbat şi i se încrucişează în cap".
Şi vine o reminiscenţă
A unor muşcate uscate, fără soare
Şi a prafului prin crăpături,
Mireasma castanilor în străzi,
Mirosurile femeieşti în camerele oblonite,
Şi ale ţigaretelor pe coridoare
Mirosurile cocteilurilor în baruri.

Felinarul spunând,
"Ora patru,
Uite numărul pe uşă.
Amintire!
Ai cheia,
Becul acesta slab îşi desface un inel pe scară.
Urcă.
Patu-i făcut; periuţa de dinţi ţi-atârnă pe perete,
Lasă-ţi pantofii la uşă, dormi, pregăteşte-te pentru viaţă".

Ultima răsucire a pumnalului.

East Coker

Noiembrie murind, ce face
Cu zvăpăierea primăverii,
Cu fulgul ce sub talpă zace,
Cu zămisliri ce-s ale verii,
Cu nalba năzuind prea sus
Când cenuşiu pe roş s-a pus
Şi când se frânge dintr-o dată?
Cu trandafiri târzii, ce-i vezi
Că-s plini de timpurii zăpezi?
De stele rostogolitoare
E tunetul rostogolit
Încât pe cer a-nchipuit
Un şir de triumfale care
Purtând războaie siderale.
Iar Scorpionu-şi taie cale,
Luptând cu Soarele, într-una,
Până când Soarele şi Luna
Drum spre pieire şi-or deschide.
Pe ceruri zboară Leonide
Şi plâng cometele cu mia,
Vânând înaltul şi câmpia,
Sucind vârtejuri în tot locul,
Ce lumea îmboldesc spre focul
Ce mistuită vrea s-o vadă
Mai înainte de domnia
Calotei vaste de zăpadă.

Conversaţie galantă

"Mult sentimentala nostră prietenă luna!", remarc,
"Sau ar putea fi (cumva fantastic, recunosc, în acest caz )
Chiar balonul vestitului Prester John, preotul monarh,
Sau o veche lanternă uzată atârnând pe cer
Pentru-a lumina călători în drum spre propriul necaz.
Ea, atunci: "Divagaţi, vă daţi după macaz! "

Iar eu: "Cineva inventeaz-o scenografie splendidă,
Acest cadru nocturn prin care se simulează-acum
Noaptea şi luna; muzica pe care-o sechestrăm, de pildă,
Ca să exprime întregul nostru vid interior"
Dar ea: "Vă referiţi la persona mea, vă rog?"
"Oh, nu, cred ca iar păşesc pe lângă drum."

"Dumneavoastră, madam, sunteţi eternul umorist,
Eternul inamic al ideii de absolut,
Interzicând cantonarea-n interiorul autist,
Din aerul dumneavoastră indiferent şi imperios
Poezia poate-înţelege erorile-i de neconceput – "
Şi – "Atunci noi chiar trebuie să luam totul în serios?"

Irving Peter Layton

Auzită într-o frizerie

„Natura-i oarbă

iar Omul

o păroasă, crudă maimuţă

care nu ştie ce-i Dreptatea.”

zise bătrânul domn

bărbierit,

în vreme ce acida-i respiraţie

aburea oglinda

rotundă a frizerului.

Pe când vorbea

am observat

negii bătând în negru

şi-n purpuriu închis

de pe faţa-i ponosită:

micile Morţii

drapele victorioase.

Traducere de Ion Caraion

Smerenia dragostei

Dragostea-i ceva aşa de smerit!

Îmi fac mâinile căuc în aer;

Acolo n-o aflu

Şi nici în desfătarea prietenei mele

Şi nici în păsări cântătoare.

Tulbure umblu, părăsit.

Pierdutu-mi-am drumul.

Dragostea nu-i, cum spun unii,

Nici în ochii femeii, albaştri ori cenuşii

Nici în sărutări furate sau dăruite.

Dragoste, ţip, află-mă

Răsucindu-mă în fel de fel de greşuri;

Desfăşură-ţi părul aspru şi rece,

Umărul de bulb şi bulboane

Şi apoi, târfă nătângă, loveşte în mine, ia-mi văzul!

Traducere de Ion Caraion

Înotătorul

După-amiaza poticnindu-se, vezi

Înotătorul sare de pe plută,

Deschizând corolele-mproşcate ale actului său de război –

Capetele şarpelui lovesc

Iute, iute şi tac apoi chitic.

Ieşind vezi  cum o clipă

Trestia cafenie cu bulbi minunaţi

Zace-ameninţătoare deasupra apei

În timp ce lumina şi sunetul vin aprige

Din marea germinatoare din jurul polilor

Şi i se sparg în scânteietoare cochilii pe la ureche.

El plonjează, pluteşte, se lasă la fund ca un hoţ

La fund, unde sângele său cântă-nvârstatelor umbre

Din verzişul fără miros care-l întoarnă acasă.

Fremătând şerpeşte prin magherniţele

De sub apă, cobora un ditai somnul....

Buimăcit de-amintirea pierdutelor bronhii

Pe plaja ca un craniu,

El schiţează gestul de autoabsorbire;

Cu ochii aţâţaţi observă

Soarele golindu-se în apă,

Şi ultimul val ce se prăvale ştrengar

Spre-a se arunca băieţeşte pe nisipul de marmoră.

Traducere de Ion Caraion