8. /7 IANUARIE 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP
ION MINULESCU
| Ion Minulescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  București, România |
| Decedat | (63 de ani)[1][2] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | lingvist scriitor critic de teatru[*] jurnalist poet critic literar[*] traducător |
| Activitate | |
| Alte nume | I. M. Nirvan |
| Alma mater | Universitatea din Paris |
Modifică date / text  | |
Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București – d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești. A dat examenul de bacalaureat în anul 1899 la un pension particular din București, „Brânză și Arghirescu”. În 1897, sub pseudonimul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista Povestea vorbei. În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în Foaia pentru toți, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză din Jurnalul unui pribeag, în revista Viața nouă a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune Romanțele pentru mai târziu in revista Viața literară și artistică a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, Henry Bataille, Henri de Régnier, publicate în Sămănătorul. Iarna 1906-07 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele Romanțe pentru mai târziu (1908) și în Fantaziile lui D. Anghel (1909).
În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923), Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii războiului, 1916-18 când soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920).
Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa Pleacă berzele și comedia într-un act Lulu Popescu (10 ianuarie).
În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară, „grotescă tragică în trei acte”, publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.
În anul 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minulescu.[3]
Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri în revista Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.
Decesul[modificare | modificare sursă]
Ion Minulescu a murit în data de 11 aprilie 1944, la București, în urma unui atac de cord. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.
Opera[modificare | modificare sursă]
Versuri[modificare | modificare sursă]
- Romanțe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908,
- De vorbă cu mine însumi, București, 1913
- Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927
- Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Națională, 1930
- Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936
- Versuri, ediție definitivă îngrijită de autor, 1939
Proză[modificare | modificare sursă]
- Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908 - schițe și nuvele
- Casa cu geamurile portocalii
- În grădina prietenului meu
- Măști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920 - schițe și nuvele
- Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
- Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920
- Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura națională, 1924
- Manechinul sentimental, Ed. Cultura națională, 1926
- Corigent la limba română, Ed. Cultura națională, 1929 - roman cu caracter autobiografic
- Bărbierul regelui Midas, București, 1929
- 3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933
- Cetiți-le noaptea, Ed. Cultura națională, 1930 - schițe și nuvele
- Cravată albă
- Omul cu inima de aur
- Cine-i autorul acestui roman senzațional? - schițe și nuvele
- Cine-i autorul acestui roman senzațional?
- Spovedania unui înstreinat
Prezențe în antologii[modificare | modificare sursă]
- Testament - Antologie de Poezie Română Modernă / Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – versiune bilingvă română și engleză – Daniel Ioniță (editor și traducător) asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud și Rochelle Bews – Editura Minerva 2012 și 2015 (ediția a doua) - ISBN 978-973-21-1006-5
- Testament - Anthology of Romanian Verse - American Edition - monolingual English edition - Daniel Ionita (editor and principal translator) assisted by Eva Foster, Daniel Reynaud and Rochelle Bews - Australian-Romanian Academy for Culture - 2017 - ISBN 978-0-9953502-0-5
CITATE ION MINULESCU
| Mircea Sântimbreanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Băița, Hunedoara |
| Decedat | (73 de ani) București |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | scriitor |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea din București |
| Pregătire | Facultatea de Drept și Facultatea de Filosofie |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | literatură pentru copii |
| Operă de debut | Cu și fără ghiozdan (1956) |
| Modifică date / text | |
Mircea Sântimbreanu (n. 7 ianuarie 1926, Băița, județul Hunedoara (interbelic) – d. 19 august 1999, București) a fost un scriitor român, director al editurii Albatros, publicist, scenarist și producător de film. Mircea Sântimbreanu este cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii și pentru promovarea unor scriitori prin publicarea lucrărilor lor la editura pe care a condus-o. Ion Anghel Mânăstire este unul dintre romancierii valoroși pe care Mircea Sântimbreanu i-a promovat pe prima scenă a literaturii române.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A studiat la Liceul Ortodox-Român “Avram Iancu” din Brad[2] (1935-1943), a absolvit Facultatea de Drept (1947) și Facultatea de Filosofie din București (1951), iar între anii 1948-1951 a fost asistent universitar la Catedra de Drept Penal a Universității București.[3]
Din 1952 până în 1960 Mircea Sântimbreanu a lucrat ca profesor de istorie la Școala mixtă nr. 2 „La Teiu“, devenită din 1954 Școala elementară de 7 ani nr. 139 din București, cartierul Rahova. Experiența cu micii elevi l-a ajutat să înceapă să scrie primele sale cărți pentru copii. Din anul 2000, școala poartă numele de Mircea Sântimbreanu.[4]
A fost decorat în 20 aprilie 1971 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[5]
La 20 mai 1996 Mircea Sântimbreanu a fost declarat "Cetățean de onoare al municipiului Brad", ca Fiu al Țării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.[6]
Scrieri[modificare | modificare sursă]
- Cu și fără ghiozdan (Editura Tineretului, 1956),
- Sub lupă (Editura Tineretului, 1957),
- Extemporale și... alte lucrări scrise (1963),
- Lângă groapa cu furnici (1964),
- „A se feri de umezeală”, povestire SF din 1965, CPSF #253
- Recreația mare (1965), reeditare Editura Ion Creangă 1999; Editura Herra, 2007; 2009[7]; Editura Regis 2010
- 32 de premianți (1980)
- Să stăm de vorbă fără catalog (1980)
- Mama mamuților mahmuri (Ed. Ion Creangă, 1980; 1983)
- Un Gulliver în țara chiticilor, Editura Albatros, 1983
- Pescuitul de la A la Z - ghidul pescarului sportiv, Editura Venus, 1995
- Să stăm de vorbă fără catalog, Editura Herra, 2007; 2009
Filmografie[modificare | modificare sursă]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu