5. /6 IANUARIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
RODOLPHE KREUTZER
Rodolphe Kreutzer (15 noiembrie 1766 [1] – 6 ianuarie 1831) a fost un violonist , profesor, dirijor și compozitor francez a patruzeci de opere franceze , inclusiv La mort d'Abel (1810).
El este probabil cel mai bine cunoscut ca dedicatorul Sonatei nr. 9 pentru vioară a lui Beethoven , op. 47 (1803), cunoscută sub numele de Sonata Kreutzer , deși nu a interpretat niciodată opera. Kreutzer a făcut cunoștință cu Beethoven în 1798, când se afla la Viena în slujba ambasadorului francez, Jean-Baptiste Bernadotte (mai târziu rege al Suediei și Norvegiei). [2] Beethoven i-a dedicat inițial sonata lui George Bridgetower , violonistul la prima interpretare, dar după o ceartă a revizuit dedicația în favoarea lui Kreutzer.
BIOGRAFIE
Kreutzer s-a născut la Versailles și a fost inițial predat de tatăl său german, care era muzician la capela regală, [3] cu lecții ulterioare de la Anton Stamitz . [4] A devenit unul dintre cei mai importanți virtuozi ai viorii ai zilei sale, apărând ca solist până în 1810. A fost profesor de vioară la Conservatorul din Paris de la înființarea acestuia în 1795 până în 1826. A fost coautor al metodei viorii a Conservatorului. cu Pierre Rode și Pierre Baillot , iar cei trei sunt considerați trinitatea fondatoare a școlii franceze de vioară. Pentru o vreme, Kreutzer a fost conducătorul Operei din Paris , iar din 1817 a dirijat și acolo. A murit inGeneva [3] și este înmormântat la Paris la Cimitirul Père Lachaise .
MUNCĂ
Kreutzer era bine cunoscut pentru stilul său de plecare , tonul său splendid și claritatea execuției sale. Compozițiile sale includ nouăsprezece concerte pentru vioară și patruzeci de opere . Lucrările sale cele mai cunoscute sunt însă cele 42 de études ou capricci (42 de études sau capricci , 1796), care sunt studii pedagogice fundamentale.
Rodolphe Kreutzer: Violin Concerto No.7 in A Major, Laurent Albrecht Breuninger (violin)
MARCEL BUDALĂ
Marcel Budala s-a născut la 9 iulie 1926 în Câmpina, jud. Prahova.
La doar 7 ani, în 1933, începe să cânte la pian iar în 1940 renunță la pian în favoarea acordeonului. Astfel, alături de Gheorghiță Trandafir, Marcel Budală devine unul din primii acordeoniști din București (în jurul anilor ’46 – ’47).
Marcel Budală, după terminarea liceului în 1946 în București, este încadrat în orchestra de muzică populară a Direcției Generale a Serviciului Muncii, dirijată în perioada de Iancsi Korosy, iar trei ani mai târziu este angajat în cadrul Orchestrei de Muzică Populară a Radiodifuziunii.
În paralel cu programele în direct de la radio, alături de lăutarii vremii lui, Marcel Budală cânta în marile restaurante bucureștene muzica clasică din repertoriul internațional, fiind capabil să susțină în programul său romanțe, valsuri, polci, mazurci. Marcel Budală este acordeonistul cu cea mai bogată discografie, dar și un acompaniator al marilor soliști atât instrumentiști, cât și vocali.
Arta muzicală a lui Marcel Budală poate fi considerată ca fiind emblematică pentru o perioada de „clasicism” a muzicii populare de concert. Importante sunt respectarea tempoului just al jocului și cântecului, caracterului și locului formulelor ornamentale specifice, unei frazări firești și neostentative și folosirii elementelor tehnice de virtuozitate în scop expresiv și nu pentru paradă.
Meșter al melodiilor lăutărești, Marcel Budală interpreta melodii cu precădere muntenești, însă din repertoriu acestuia nu lipseau nici melodiile din nordul moldovei, dar și din zona dunăreană și dobrogeană.
Marcel Budală moare la data de 6 ianuarie 1989 la București.
Marcel Budală – Acordeon (full album)
ALEXANDR SKRIABIN
| Alexandr Scriabin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2][3][4][5]  Moscova, Imperiul Rus |
| Decedat | (43 de ani)[2][3][4][5] Moscova, Imperiul Rus |
| Înmormântat | Cimitirul Novodevicii[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (septicemie) |
| Părinți | Skreabin, Nikolai Aleksandrovici[*] Liubov Petrovna Șcetinina[*] |
| Căsătorit cu | Șlioțer, Tatiana Fiodorovna[*] Vera Scriabin[*] |
| Copii | Skreabin, Iulian Aleksandrovici[*] Skreabina, Ariadna Aleksandrovna[*] Marina Scriabine[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Rus |
| Ocupație | compozitor pianist profesor universitar[*] |
| Activitate | |
| Studii | Conservatorul din Moscova[*][1] |
| Instrument(e) | pian |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database VGMdb | |
Modifică date / text  | |
Alexandr Scriabin (n. 6 ianuarie 1872 - d. 27 aprilie 1915, cunoscut și ca Skriabin, Skryabin și Scriabine) a fost un compozitor și pianist rus. A fost influețat de muzica lui Chopin. Poate fi considerat un compozitor simbolist. A influențat muzica lui Serghei Prokofiev și Igor Stravinski. Asocia fiecărei note o culoare. Mai târziu, în cariera sa muzicală, independent de Arnold Schönberg, Scriabin a dezvoltat un substanțial sistem muzical atonal cu armonii mult mai disonante, care se acordă cu marca sa personală de misticism.
Scriabin a fost influențat de sinestezie, iar sunetele și culorile sunt asociate cu diverse armonice. El este considerat de unii a fi principalul compozitor simbolist rus. Lev Tolstoi a descris muzica lui Scriabin ca o expresie sinceră de geniu. Scriabin avut un impact major asupra muzicii de-a lungul timpului și a influențat compozitori precum Igor Stravinski și Serghei Prokofiev. Cele zece sonate pentru pian, publicate de-a lungul vieții, au furnizat mai multă contribuție consistentă genului, neglijat încă din timpul lui Beethoven.
A studiat pianul la o vârstă fragedă, luând lecții de la Nikolai Zverev, apoi a început să studieze pianul temeinic la o vârsta relativ târzie de 10 ani, dar la 14 ani compunea deja asiduu, iar doi ani mai târziu a intrat la Conservatorul din Moscova. Scriabin a studiat la Conservatorul din Moscova cu Anton Arensky, Serghei Taneyev și Vasili Safonov. El a devenit un pianist reputat, în ciuda mâinilor mici, care puteau sa cuprindă abia o nonă.
Modelele sale timpurii au fost Chopin și Liszt, dar a început rapid să evite orice influențe pentru a-și dezvolta propriul limbaj muzical. A dorit să creeze sonorități care să stimuleze toate simțurile, prin alăturarea muzicii, cuvintelor, culorilor, aromelor și simțului tactil, creând o sinestezie a artelor. Scriabin fost de asemenea interesat de misticism, crezând, pe modelul grecilor antici, că muzica poate transforma sufletul uman.
În august 1897 tânărul pianist Scriabin s-a căsătorit cu Vera Ivanovna Isakovich, iar apoi a întreprins turnee în Rusia și în străinătate, culminând cu un succes în anul 1898 într-un concert la Paris. În acel an el a devenit profesor la Conservatorul din Moscova și a început să i se creeze reputația de bun compozitor. În această perioadă el a compus ciclul de études Op. 8, mai multe seturi de preludii, primele trei sonate pentru pian și un concert de pian, printre multe alte lucrări pentru pian.
Prin iarna anului 1904, Scriabin și soția lui s-au mutat în Elveția, unde a început să lucreze la compunerea Simfoniei a treia. Cu asistența financiară a unui sponsor bogat, el a petrecut mai mulți ani călătorind în Elveția, Italia, Franța, Belgia și Statele Unite, timp în care a lucrat la mai multe piese orchestrale, inclusiv mai multe simfonii. În 1907 s-a stabilit la Paris cu familia sa și a fost implicat într-o serie de concerte organizate de către impresarul Serghei Diaghilev care a fost un promotor activ al muzicii ruse în Occident la momentul respectiv. În 1909 s-a întors în Rusia definitiv, unde a continuat sa compună, lucrând la proiecte din ce în ce mai grandioase. În 1915, la vârsta de 43 de ani, a murit la Moscova de septicemie.
Dezvoltarea stilului lui Scriabin poate fi urmărită în cele zece sonate pentru pian ale sale. Astfel primele sunt compuse într-un stil destul de convențional - romantic, un mod ce dezvăluie influența lui Chopin și, uneori Franz Liszt, dar sonatele cele mai târzii sunt foarte diferite, ultimele cinci fiind scrise chiar fără o cheie anume. Multe pasaje din ele pot fi socotite atonale, deși intre 1903 și 1908 o unitate de tonalitate a fost aproape imperceptibil înlocuită de unitatea armonică[6][7] .
Scriabin - The Complete Piano Sonatas
EMIL MONȚIA
| Emil Monția | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Șicula, Arad, România |
| Decedat | 1965 (82 de ani) Șiria, Arad, România |
| Cetățenie |  Austro-Ungaria România |
| Ocupație | compozitor folclorist[*] avocat |
| Modifică date / text | |
Emil Monția (n. , Șicula, Arad, România – d. 1965, Șiria, Arad, România) a fost un compozitor, culegător de folclor și avocat român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Din 1906 se stabilește la Șiria, în județul Arad, unde a lucrat ca avocat.
Între membrii Marelui Sfat Național Român aleși în Adunarea de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 s-a numărat și " Dr. Emil Monția, avocat, Șiria".[1]
În 1970, în castelul Bohuș din Șiria, a fost amenajat Muzeul Ioan Slavici și Emil Monția, care găzduiește pianul, vioara, partituri, fotografii de familie, note și obiecte personale ale compozitorului.[2]
Este înmormântat în cimitirul ortodox din Șiria.
În evidențele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Emil Monția apare ca decedat fără moștenitori ale drepturilor de autor [3].
IN MEMORIAM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- În perimetrul castelului-muzeu se găsește și bustul lui Emil Monția.
- Corul de Cameră al Casei de Cultură a Municipiului Arad poartă numele Emil Monția.
COMPOZIȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Mai jos, o listă de compoziții pentru pian solo compuse de Emil Monția în perioada 1900 - 1920: [4]
- Codrule frunză galbenă, suită de doine și cântece poporale românești pentru pian
- Colinde pentru pian nr. 1 - 44
- Doină haiducească, suită de doine și cântece românești pentru pian
- Doina Mureșului pentru pian
- Doina vadului, suită de doine și cântece românești pentru pian
- Rătăceam într-o grădină, suită de colinde
- Suită de cântece, 15 piese pentru pian
- Suită de colinde poporale românești
- Suită de dansuri românești, pentru pian solo
Alte piese din repertoriu: "Fata de la Cozia", "Cercel", "Moștenitorul", "La fântâna cu găleată".
Emil Monția, supranumit și “schimnicul de la Șiria”, a scris drama muzicală în patru acte Misiunea din Efes.[5]
Emil MONŢIA - Sus la poarta Raiului ; Colindiţa
DOINA BADEA
| Doina Badea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | Craiova, România |
| Decedată | (37 de ani) București, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | cântăreață |
| Activitate | |
| Tipul de voce | contralto |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
A absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic.Doina Badea (n. 6 ianuarie 1940, Craiova – d. 4 martie 1977, București), a fost o cântăreață de muzică ușoară.
APARIȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În 1963 a fost angajată la Teatrul "Constantin Tănase" din București; a avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru firma "Electrecord". A participat la turnee peste hotare iar apariția sa la «Olympia» din Paris a fost unul din succesele sale de notorietate. A susținut recitaluri la Festivalul internațional «Cerbul de Aur» din 1968 și 1971.
MUZICOLOGI, PRIETENI, COLABORATORI AI INTERPRETEI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Muzicologul George Sbârcea scrisese despre fenomenul Doina Badea
„ Avea, într-adevăr, un fel al ei propriu de a interpreta orice melodie, o rezonanță particulară a tonurilor. Nu semăna cu nimenea și nimeni nu va putea să o imite, fiindcă Doina Badea este o apariție singulară, căreia până și cei indiferenți îi recunosc unicitatea sa de nerepetat. Poate că și cei mai puțin cunoscători de muzică ușoară românească mai veche au auzit măcar o dată în viața cântecele "Cânta un matelot …", compus de Vasile Veselovschi, pe versurile lui Ion Minulescu, și "Ploaia și noi", de Vasile Vasilache Jr pe un text al Flaviei Buref. Sunt doar două dintre marile succese ale cântăreței, dacă nu ar fi avut interpretarea specială a Doinei Badea, acestea n-ar fi avut același impact. Cum știa ea să furișeze în orice melodie ce i se încredința de compozitori o strună de melancolie multiplicată! Și ce interiorizare elegiacă dobândeau cântecele pe care le interpreta, făcând din ele succese răspândite în țara întreagă! ”
Sida Spătaru, soția regretatului Dan Spătaru, care a avut ocazia să o cunoască personal pe Doina Badea, spunea despre ea,
„ Am cunoscut-o la Restaurantul Măgura din Eforie. Băiatul ei era născut în aceeași lună cu Dana, fetița noastră. Eu am cunoscut-o acolo la mare, mergeam seara, dupa spectacolele unde cantau ea si Dan. Asa am cunoscut-o pe Doina Badea, pe soțul și pe copilul ei. Era o femeie simpatică. De multe ori pe scenă avea o apariție sobră, rece, dar în viața de zi cu zi era foarte draguță și pot să spun că era chiar o haioasă. În viața de toate zilele avea o căldură omenească nemaipomenită. Așa am cunoscut-o. Țin minte că era la o cură de slăbit și trebuia să mănânce pui. Și îi ziceam: «Ce cură de slăbire e asta, când tu mănânci pui prăjit?»... Era o gurmandă, cred că nu se putea abține de la mâncare, deși totdeauna avea grijă de silueta ei. Așa cum erau standardele pe atunci. Și se îmbrăca după cum erau regulile în privința aparițiilor pe scenă și la televizor. ”
Octavian Ursulescu spune despre marea artistă,
„ Este ca și cum ea s-ar întoarce din mormânt și eu aș avea șansa de a prezenta această cântăreață absolut remarcabilă care a marcat muzica ușoară româneasca înainte ca eu să încep activitatea aceasta de prezentator. Probabil că, în primul rând, eu aș fi foarte emoționat și aș fi în aceeași postura ca și spectatorii, nici eu n-aș cunoaște-o foarte bine și nici ei. Dar, oricum, un prezentator trebuie să se documenteze când iese la microfon, trebuie să fie «betonat» din punct de vedere al informației și să-l pună în valoare pe interpret. M-aș referi în primul rând la vocea ei excepționala, la un profesionalism remarcabil, așa cum mi-a fost relatat de alții. Din ceea ce am mai auzit, ce am mai citit despre ea, era o interpretă foarte serioasă, minuțioasăa în pregătirea fiecărei melodii, avea o seriozitate ardelenească, a școlii aceleia de la Deva, unde fusese o solistă oarecare de teatru de revistă de provincie până a devenit o mare cântăreață. Eu aș spune că ea se afla pe o culme a carierei până a intervenit nenorocirea ei. Ar mai fi făcut foarte multe, nu era la apusul carierei, dimpotrivă, era chiar pe vârful urcușului. Oricum, în ’77, Festivalul de la Mamaia fusese întrerupt abuziv de conducere, iar ea, care era o cântăreață de festival, ar fi avut de suferit. Doina Badea nu era ceea ce s-ar putea numi o cântăreață de turneu, de show, pentru că vocea ei era, fatalmente, mai mult pentru esteți, pentru oameni care apreciază vocea, dar ea nu putea capta foarte mult publicul. Avea un anumit gen și piesele cam de aceeași factură, mai serioasă, în schimb era cântăreață de concurs. Orice piesă de concurs încredințată ei, cum erau piesele acelea ample, festivaliere, cultivate și la San Remo, ea o conducea către premii ”
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Obține premiul la Festivalul Național Mamaia 1963 pentru interpretarea melodiei «Spre soare zburăm» de George Grigoriu și un an mai târziu la același festival este premiată pentru interpretarea pieselor «Tu» de Vasile Veselovschi și «Nimeni» de Henri Mălineanu.
DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Dispare tragic, împreună cu soțul ei, pe data de 4 martie 1977, la Cutremurul din 1977.
Doina Badea, colaj cu cele mai iubite melodii
| Sergiu Cipariu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Pănade, Sâncel, Alba, România |
| Decedat | (70 de ani) Orlat, Sibiu, România |
| Căsătorit cu | Meta |
| Copii | Sergiu, Romulus si Remus |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | taragotist[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | Folclorul muzical românesc |
| Instrument(e) | taragot |
| Ani de activitate | 1975-2020 |
| Modifică date / text | |
Sergiu Cipariu (n. , Pănade, Sâncel, Alba, România – d. , Orlat, Sibiu, România) a fost un taragotist român de muzică populară, din Mărginimea Sibiului.
Discografie[modificare | modificare sursă]
- Mureș, Mureș, apă rece (1986)
- Bate vântul, iarba crește (1992)
- Pe Mureș și pe Târnavă (2000)
Deces[modificare | modificare sursă]
Sergiu Cipariu a murit, la 70 de ani, de AVC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu